“HIDRAULICĂ TEHNICĂ”

D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

4. REGIMUL CRITIC
4.1 Energia specifică în secţiune
4.1.1 Curba energiei specifice a secţiunii. Adâncimea critică
4.1.2 Curba debitului în secţiune
4.1.3 Panta critică
4.1.4 Modulul de debit in regim critic. Clasificarea albiilor dupa pantă
4.1.5 Axele hidraulice
4.2 Probleme

4 REGIMUL CRITIC

4.1 ENERGIA SPECIFICĂ ÎN SECŢIUNE

S-a văzut la Cap. 1.2 că energia totală a unităţii de greutate (sarcina hidrodinamică) a
apei în curgere cu suprafaţă liberă, E, exprimată într-o anumită secţiune, se raportează la
un nivel de referinţă orizontal O-O, comun tuturor secţiunilor transversale considerate în
lungul cursului de apă (Fig. 4.1). S-a menţionat totodată că acest referenţial în ţara noastră
poate fi pentru proiectele naţionale: nivelul Mării Negre, pentru unele proiecte hidrotehnice
mai vechi – nivelul Mării Baltice, iar pentru proiectele de interes transfrontalier – nivelul
Mării Adriatice sau Mediterane.

NE (Nivel energetic)
αV2/2g NP (Nivel piezometric)

e
h

O1 O1
talveg E

O
Nivel naţional de referinţă (NR) O

Fig. 4.1 Energia specifică în secţiune, e, raportată la nivelul de referinţă ce

trece prin talveg

Astfel, în cazul unei albii de pantă J neglijabilă s-a văzut în paragraful 1.2.1 că
sarcina hidrodinamică se poate scrie ca fiind:

67
 4. REGIMUL CRITIC

αV 2 ( 4.1 )
E = z+h+
2g

Def. 4.1 Dacă sarcina hidrodinamică se raportează la planul orizontal (O1-O1) ce

trece prin punctul cel mai de jos al secţiunii (talveg) se obţine energia specifică a
secţiunii, e, definită ca fiind:

αV 2 αQ 2
e=h+ ; respectiv e= h+ ( 4.2 )
2g 2 gA 2

Obs. 4.1 Exprimarea energiei în raport cu planul O1-O1 care trece prin talveg este
foarte comodă din punct de vedere al măsurătorilor de cote şi adâncimi, pe teren, deoarece
nu mai este necesar un nivel de referinţă (NR) orizontal, comun pentru toate secţiunile
canalului. Trebuie ţinut cont însă că punctul cel mai coborât al secţiunii, şi prin urmare şi
planul O1-O1 se schimbă de la o secţiune la alta, prin urmare energia specifică este o
mărime legată intrinsec de secţiunea curentă.
Obs. 4.2 Într-o anumită secţiune a unei albii date (x = ct., iar forma geometrică şi
dimensiunile cunoscute, dependenţa A(h( x )) cunoscută), în mişcare permanentă
unidimensională, energia specifică se exprimă conform relaţiei ( 4.2 ) ca fiind o funcţie de
debit şi adâncimea canalului (prin intermediul ariei udate):

e = e(Q, h( x )) . ( 4.3 )

Acest fapt permite studiul variaţiei următoarelor dependenţe într-o secţiune:

1) e în funcţie de h, e(h ) , pentru Q = constant, dependenţă care poartă numele de
curba energiei specifice a curentului în secţiune;
2) Q în funcţie de h, Q(h ) pentru e = constant, dependenţă care poartă numele de
curba debitului în secţiune.

4.1.1 CURBA ENERGIEI SPECIFICE A CURENTULUI ÎN

SECŢIUNE. ADÂNCIMEA CRITICĂ

Curba energiei specifice e(h) pentru un debit Q dat (Q = ct.) într-o secţiune dată (x =
ct.), de formă cunoscută A(h) este descrisă de ecuaţia ( 4.2 ) de mai sus, care se poate
rescrie sub forma:

αQ 2
e(h ) = h + . ( 4.4 )
2 gA 2 (h)

Din punct de vedere matematic, graficul funcţiei e(h), reprezentată de-a lungul
abscisei, este format din două ramuri (una situată în primul şi cealaltă situată în cel de-al
patrulea cadran). Astfel, unei valori a energiei specifice a secţiunii, e îi corespund 3 valori
reale (rădăcini distincte ale ecuaţiei ( 4.4 )) ale adâncimii h, dintre care una negativă,
imposibilă din punct de vedere practic. Prin urmare în aplicaţiile de hidraulică se va

68
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

considera doar ramura corespunzătoare adâncimilor pozitive (din primul cadran), care are
alura din Fig. 4.2.

I bisectoare
h αV2 2 RL Fr < 1
LE h2 2g LE
αV2 2 Q=ct
Q creşte
2g h2 αV12
S
S hcr 2g
e h2 RR Fr > 1 e
h1
h1
e min e(h)

Fig. 4.2 Curba energiei specifice a secţiunii S

Aşa cum se observă, curba e(h) din figură are două asimptote:
1) axa abscisei, întrucât pentru h → 0 ⇒ A → 0 ⇒ e → ∞;
2) prima bisectoare (dreapta h = e), întrucât pentru h → ∞ ⇒ A → ∞ şi e→ h;
În aceste condiţii, se poate arăta că graficul funcţiei e(h) admite un minim, emin , atunci
când adâncimea atinge o valoare critică: h = hcr. Această valoare se poate determina din
de
condiţia matematică de anulare a primei derivate a funcţiei: = 0 . Derivând
dh h =hcr
expresia ( 4.3 ) a energiei specifice în raport cu adâncimea, şi egalând-o cu zero, se obţine

2α ⋅ Q 2 ⋅ 2 gA dA αQ 2 B
1− ⋅ = 1− ⋅ =0 ⇒
4g 2 A4 dh g A3
. ( 4.5 )
αQ 2
A (h )
3
A3 (hcr )
⇒ = =
g B(h ) h = h B(hcr )
a

Astfel s-a obţinut condiţia matematică de minim a energiei specifice a secţiunii,

pentru care adâncimea devine adâncime critică. Relaţia anterioară se mai poate scrie sub
forma:

αQ 2 A3 cr
= . ( 4.6 )
g Bcr

sau:

αQ 2 Bcr
=1. ( 4.7 )
g A3 cr

În relaţia anterioară, dacă se înlocuiesc Acr / Bcr = Dh cr şi Q 2 / Acr2 = Vcr2 , se obţine

αQ 2 Bcr αVcr 2  V   
= ≅ cr  = Vcr =  V  = Fr = 1 . ( 4.8 )
g A 3 cr gDh cr  gDh  c(hcr )  gDh  cr
 cr    hcr

69
 4. REGIMUL CRITIC

ceea ce confirmă faptul că derivata energiei specifice se anulează pentru adâncimea critică
(corespunzătoare regimului de curgere critic).
Def. 4.2 Adâncimea critică reprezintă adâncimea la care energia specifică a
secţiunii este minimă şi pentru care regimul de curgere devine critic (Fr = 1).
Obs. 4.3 Pentru un debit Q dat şi la o anumită valoare a energiei specifice, e,
există întotdeauna două adâncimi posibile ale curgerii în albia considerată (Fig. 4.2):
1. una dintre aceste adâncimi este mai mică decât adâncimea critică, h1 < hcr, deci
corespunde numerelor Froude sub-unitare, Fr > 1 (regim supracritic);
2. cealaltă adâncime este mai mare decât adâncimea critică, h2 > hcr, deci
corespunde numerelor Froude supra-unitare, Fr < 1 (regim subcritic).
Def. 4.3 Aceste două adâncimi, pentru care energia specifică a secţiunii are
aceeaşi valoare la un debit dat, se numesc adâncimi alternative sau corespondente.
Obs. 4.4 Adâncimile alternative împart curba de debit în două ramuri,
corespunzătoare celor două regimuri de curgere, caracterizate prin:
de
1. adâncimi mici, viteze mari (h < hcr, V > Vcr), Fr > 1, < 0 ⇒ regim
dh
torenţial sau rapid sau supracritic;
de
2. adâncimi mari, viteze mici (h > hcr, V < Vcr), Fr < 1, > 0 ⇒ regim fluvial
dh
sau lent sau subcritic;
de
3. adâncimi critice, viteze critice (h = hcr, V = Vcr), Fr = 1, = 0 ⇒ regim
dh
critic, de tranziţie (instabil) care delimitează cele două regimuri de mai sus.
Obs. 4.5 La diferite debite, dependenţa energiei specifice de adâncime formează o
familie de curbe având aceeaşi formă, valoarea debitului crescând odată cu depărtarea de
origine (Fig. 4.2).
Obs. 4.6 Relaţia ( 4.6 ) serveşte la determinarea adâncimii critice, hcr pentru un
debit, Q, şi o albie dată (pentru care funcţiile A(h) şi B(h) sunt cunoscute). Din această
relaţie se poate exprima debitul sub forma:

gAcr3 ( 4.9 )
Q= .
α Bcr

hcr h4
h1 ⇒ f (h1 ) = f1 h3
h2 ⇒ f (h2 ) = f 2 h2
h3 ⇒ f (h3 ) = f 3 h1
h4 ⇒ f (h4 ) = f 4

f1 f2 f3 Q f4 f(h)

Fig. 4.3 Determinarea grafo-analitică a adâncimii critice pentru o albie

neregulată

70
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

Această relaţie permite determinarea directă (analitică) a adâncimii critice doar

pentru canalele dreptunghiulare şi triunghiulare. Pentru alte forme de secţiuni regulate,
precum şi pentru secţiunile neregulate ale albiilor naturale, adâncimea critică se determină
fie prin metode numerice iterative (a tangentei/Newton), fie grafo-analitic. Astfel, prin cea
de-a doua variantă se construieşte o funcţie f(h) similară expresiei debitului, care se
evaluează la diferite valori ale adâncimii, h1, .. hi (cu i minim 4), obţinând f(h1) = f1 , f2, .. fi
(Fig. 4.3). În punctul pentru care valoarea funcţiei este egală cu debitul dat, se obţine
adâncimea critică de interes.
Caz particular Pentru un canal de secţiune dreptunghiulară adâncimea critică şi
energia specifică minimă în secţiune se pot determina foarte uşor, pornind de la relaţiile
( 4.9 ) şi ( 4.8 ) în care se înlocuiesc expresiile ariei şi ale adâncimii hidraulice pentru
această formă de secţiune.

αQ 2 (b ⋅ hcr )3 αQ 2 αq 2 αq 2
= ⇒ hcr3 = = ⇒ hcr = 3
g b g ⋅ b2 g g
Vcr = gDhcr = ghcr  . ( 4.10 )
 3
αVcr2  ⇒ emin = hcr
emin = hcr +  2
2g 

Rezultate foarte asemănătoare se obţin şi pentru canalele de secţiune triunghiulară

(Temă).

4.1.2 CURBA DEBITULUI ÎN SECŢIUNE

h
h=e e = ct.
Fr < 1,
h2 > hcr dh/dQ < 0 αVcr2 1
= Dh cr
2g 2

hcr
αV12
2g Fr > 1,
dh/dQ > 0

h1 < hcr
Q1 = Q2 Qmax = Acr gDh cr Q(h)

Fig. 4.4 Curba debitului într-o secţiune a unei albii

71
 4. REGIMUL CRITIC

Pentru o secţiune dată a unei albii (situată la distanţa x în lungul curgerii faţă de o
secţiune de referinţă), a cărei formă A(h) este cunoscută, şi pentru care se consideră o
valoare constantă a energiei specifice a secţiunii (e = ct.), din relaţia
( 4.2 ) se poate exprima debitul Q(h) sub forma:

2g
Q(h ) = A(h ) (e − h ) . ( 4.11 )
α

Din punct de vedere matematic, funcţia Q(h) are două valori ale adâncimii pentru
care se anulează şi un punct de maximum (Fig. 4.4). Astfel, pentru:
1) h → 0 ⇒ A(h) → 0 ⇒ Q → 0;
2) h = e, ⇒ Q(e) = 0;

Pentru a vedea la ce adâncime se obţine maximul debitului în secţiune, se derivează

dQ
expresia debitului şi se egalează cu zero, = 0 , obţinându-se:
dh e=ct .

dQ dA 2 g 2g / α
= (e − h ) − A =0 ⇒
dh dh α 2g
2 (e − h ) ( 4.12 )
α
A 1
B e−h − = 0 ⇒ A = 2 B(e − h )
2 e−h

Dacă în ultima formă a ecuaţiei se ţine cont de expresia de definiţie a adâncimii

hidraulice ( 1.5 ) şi de cea a energiei specifice a secţiunii, ( 4.2 ) va rezulta:

2
αV 2  V  ( 4.13 )
Dh = ⇒   ≅ 1 ⇒ Fr = 1 ⇒ h = hcr
g  gDh 

Obs. 4.7 Prin urmare, maximul valorii debitului la o energie specifică dată în
secţiune se obţine la adâncimea critică, la care regimul de curgere este critic.
Obs. 4.8 Pentru o valoare a debitului mai mică decât Qmax şi o energie specifică a
secţiunii dată, din Fig. 4.4 se observă că există două adâncimi posibile pentru curgerea în
albie. Ca şi în cazul similar al curbei energiei specifice în secţiune, acestea poartă numele
de adâncimile alternative sau corespondente ale curgerii. Cea mică, h1 < hcr , corespunde
regimului rapid (torenţial sau supercritic), pentru care Fr > 1, iar cea mare, h2 > hcr ,
corespunde regimului lent (fluvial sau subcritic), pentru care Fr < 1.
Obs. 4.9 Valoarea debitului maxim, corespunzătoare adâncimii critice, este doar o
funcţie de adâncimea critică.

Qmax = Acr 2 g (e − hcr ) = Acr gDh cr = AcrVcr ⇒ Qmax = f (hcr ) . ( 4.14 )

72
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

Obs. 4.10: Pentru diferite valori ale energiei specifice în secţiune, se obţine o familie
de curbe de debit de aceeaşi formă, toate trecând prin 0, dar având puncte diferite de
intersecţie cu ordonata (e diferite), care cresc odată cu energia specifică.
Obs. 4.11: Conform relaţiei ( 4.12 ), în regim critic, termenul cinetic este egal cu o
jumătate din adâncimea medie, adică:

αVcr2 Dh cr
= . ( 4.15 )
2g 2

Altfel spus, din relaţiile ( 4.8 ) şi ( 4.12 ) se observă că în regim critic, viteza critică
devine egală cu celeritatea corespunzătoare adâncimii critice a curentului, adică:

V (hcr ) = Vcr = gDh cr = c(hcr ) . ( 4.16 )

4.1.3 PANTA CRITICĂ

Def. 4.4 Conform Def. 4.2 şi Obs. 4.8, semnificaţia adâncimii critice se poate
extinde. Astfel, adâncimea critică reprezintă adâncimea pentru care:
– la un debit dat – energia specifică a secţiunii este minimă, sau
– la o energie specifică a secţiunii dată, debitul este maxim.
Obs. 4.12 Din relaţiile (4.9) şi ( 4.13 ) se observă că în regim critic, debitul nu
depinde nici de rugozitatea patului albiei, nici de pantă (aşa cum depinde în mişcare
uniformă - prin intermediul relaţiei (3.19) a lui Chezy-Manning,), ci doar de adâncimea
critică. Pe această observaţie se bazează măsurarea debitului în curgerile cu suprafaţă
liberă cu ajutorul instrumentelor care provoacă producerea regimului critic prin contracţii
verticale sau laterale. Exemple de astfel de instrumente de măsură, sunt deversoarele şi
canalul Venturi (instrumente de măsură a debitului bazate pe regimul critic, Cap. 6).

SH

CH
hcr hcr

Fig. 4.5 Tranziţia prin intermediul regimului critic de la: a) un regim rapid la
unul lent – salt hidraulic (SH); b) un regim lent la unul rapid – cădere
hidraulică (CH).

Obs. 4.13 Fiind caracterizat doar prin punctul de minim al curbei energiei specifice,
respectiv de punctul de maxim al debitului în secţiune, regimul critic este practic un regim

73
 4. REGIMUL CRITIC

de tranziţie de la un curgere stabilă la alta (Fig. 4.4). Astfel:

1. trecerea de la un regim rapid la unul lent prin adâncimea critică se face prin
intermediul saltului hidraulic (SH);
2. trecerea de la un regim lent la un regim rapid prin adâncimea critică se face
prin intermediul căderii hidraulice (CH).
Obs. 4.14 Prin urmare, fiind un regim de tranziţie, un curent nu poate curge în
regim critic decât în condiţii de instabilitate, în acest caz suprafaţa liberă fiind caracterizată
de unduiri. Un exemplu în acest caz este suprafaţa liberă a apei de pe creasta unui deversor
cu prag lat, pe care curentul trece prin regimul critic de la un regim lent la unul rapid (Fig.
4.6).

Fig. 4.6 Tranziţia prin regimul critic la curgerea apei peste un deversor cu
prag lat; de remarcat unduirile suprafeţei libere datorate instabilităţii
regimului (fotografie obţinută în laboratorul de Hidraulică al
facultăţii de Energetică)

Def. 4.5 Se numeşte pantă critică a talvegului, Jcr, panta la care debitul dat, Q, ar
curge în albie/canal în condiţiile mişcării uniforme, cu adâncimea hn = hcr . Altfel spus,
este panta pentru care adâncimea normală, corespunzătoare unui debit dat, Q, este egală cu
adâncimea critică, hcr.(Fig. 4.7). Acest caz este puţin probabil să se întâlnească în natură
(fiindcă regimul critic este instabil), însă este util pentru a face distincţii şi comparaţii între
diferite regimuri de curgere.

αVcr2
2g
emin Curgere
instabilă
hcr = hn

J = Jcr

Fig. 4.7 Curgerea teoretică în regim critic pe o albie cu pantă critică

74
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

În condiţiile Def. 4.5, mişcarea într-o albie de pantă critică trebuie să satisfacă în acelaşi
timp ecuaţia curgerii uniforme (relaţia lui Chezy / Manning) şi ecuaţia regimului critic.
Aceste condiţii se pot scrie pentru viteza medie sau pentru debit (relaţia ( 3.18 ), respectiv
( 4.15 ) şi relaţia ( 3.19 ), respectiv ( 4.6 )), adică:

2
1 3 
MU : V = R J 
n  ⇒ V = Vcr ; R = Rcr ; J = J cr , sau ( 4.17 )

RCr : Vcr = gDh cr 

5 
1 A3 
MU : Q = 2
J
n 
P3  ⇒ A = Acr ; P = Pcr ; B = Bcr ; R = Rcr ; J = J cr ( 4.18 )
3 
αQ 2 Acr 
RCr : =
g Bcr 

Din cele două seturi de egalităţi scrise anterior se poate obţine expresia pantei critice a
talvegului, ca fiind:
4
gn 2 Pcr 3
J cr = 1
= f (hcr , n ) ( 4.19 )
αA 3 Bcr
cr

Obs. 4.15 Se observă din această expresie că panta critică este o mărime care este
independentă de panta talvegului, ea depinzând doar de adâncimea critică şi de rugozitatea
patului albiei. De asemenea, panta critică nu poate fi decât pozitivă, spre deosebire de
panta talvegului, care poate fi atât nulă, cât şi negativă.
Obs. 4.16 Se va vedea la Cap. 5 că această noţiune este introdusă în studiul
curgerilor cu suprafaţă liberă din considerente de comparaţie a unui curent real aflat în
mişcare variată cu unul imaginar, aflat în regim critic şi uniform.
Obs. 4.17 În cazul canalelor/albiilor foarte largi (B > 10h) s-a văzut la Obs. 1.5 de
la Cap. 1 că P ≅ B şi R ≅ h . În aceste condiţii, relaţia anterioară devine

gn 2
J cr = 1/ 3
. ( 4.20 )
hcr

4.1.4 MODULUL DE DEBIT IN REGIM CRITIC. CLASIFICAREA

ALBIILOR DUPA PANTA.

Din ecuaţiile ( 4.17 ) se poate scrie relaţia lui Chezy-Manning în regim uniform, pe
un canal cu pantă critică (deci totodată şi în regim critic) astfel (Certousov, 1966, pag. 51):

5 5
1 Acr3 1 Acr3 Q 2
Q= J cr = K cr J cr ⇒ K cr = = ( 4.21 )
n P 23 n P 2 3 J cr
cr cr

75
 4. REGIMUL CRITIC

Def. 4.6 Se numeşte debitanţă critică, sau modul de debit critic, Kcr, capacitatea
de curgere uniformă în regim critic a unui curs de apă, la o valoare dată a debitului,
independent de panta acestuia.
Obs. 4.18 Pentru o valoare dată a debitului, Q, un curent poate curge pe un canal de
pantă J a talvegului în regim uniform subcritic (dacă J < Jcr), uniform supercritic (dacă J >
Jcr), sau în regim uniform critic (dacă J = Jcr) (Fig. 4.8).

hn Regimul uniform J < Jcr

este subcritic J = Jcr
MU ≡ RCr
hn > hcr
J > Jcr
hn = hcr
hn < hcr
Regimul uniform
este supercritic
Q

Fig. 4.8 Analiza curgerii unui curent în mişcare uniformă (MU) în funcţie de
criteriul Froude

Având în vedere aceste observaţii, variaţia adâncimii normale în funcţie de panta

talvegului, din Fig. 4.8, hn (J ) la Q = ct. se poate reprezenta sub forma curbei din Fig.
4.9. Cele două zone delimitate de egalităţile hn = hcr şi J = Jcr corespund pe ambele grafice
situaţiilor în care regimul uniform este fie subcritic, fie supracritic.

hn Regimul uniform
este Subcritic
J < Jcr J > Jcr
hn > hcr hn < hcr

Regimul uniform
este Supracritic
hn = hcr
Q = ct.

J = Jcr J

Fig. 4.9 Variaţia adâncimii normale funcţie de panta talvegului, hn ( J ) la

Q = ct.

Clasif. 4.1 Prin compararea pantei sau a adâncimii curgerii unui curent în regim
uniform cu valorile corespunzătoare din regim critic se poate face o clasificare a cursurilor
de apă, după cum urmează:

76
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

a) Cursuri de apă cu pantă lină/mică, notate prescurtat cu L, pentru care

J < J cr ; Conform Fig. 4.8 şi Fig. 4.8, acest caz se întâlneşte atunci când
adâncimea normală (din mişcare uniformă) este mai mare decât adâncimea
critică (din regim critic), adică, hn > hcr . Se mai poate spune că pentru aceste
cursuri de apă regimul uniform este subcritic.
b) Cursuri de apă cu pantă abruptă/mare, notate prescurtat cu A, pentru care
J > J cr ; Conform Fig. 4.8 şi Fig. 4.8, acest caz se întâlneşte atunci când
adâncimea normală este mai mică decât adâncimea critică, adică, hn < hcr . Se
mai poate spune că pentru aceste cursuri de apă regimul uniform este
supracritic.
c) Albii/canale cu pantă critică, notate prescurtat cu C, pentru care J = J cr ;
Conform Fig. 4.8 şi Fig. 4.8, acest caz se întâlneşte atunci când regimul
uniform devine critic, cele două adâncimi caracteristice devenind egale, adică,
hn = hcr . Se mai poate spune că pentru aceste cursuri de apă regimul uniform
este critic.

4.1.5 AXELE HIDRAULICE

Def. 4.7 Se numeşte curbă de remuu, curba descrisă de suprafaţa liberă a unui
curent în profil longitudinal şi mişcare gradual variată.
Def. 4.8 Pentru studiul formei curbelor de remuu în curgerile gradual variate este
utilă definirea unor axe hidraulice în cele două regimuri teoretice de curgere (uniform şi
critic):
a) Linia adâncimilor normale N-N: este linia suprafeţei libere a apei, sau linia
piezometrică (LP care coincide cu linia suprafeţei libere, LSL) pe care ar avea-
o un curent imaginar ce ar curge în regim uniform pe albia/canalul respectiv,
având acelaşi debit cu cel al mişcării variate; Aşa cum se cunoaşte de la Cap. 3,
LP în mişcare uniformă este paralelă cu linia talvegului (LT);
b) Linia adâncimilor critice C-C: este linia piezometrică (LP ≡ LSL) pe care ar
avea-o un curent imaginar ce ar curge în regim critic pe albia/canalul, cu
acelaşi debit cu cel al mişcării variate.
În cazul unui canal/albie prismatic(ă), pentru care adâncimea critică rămâne
constantă în lungul curgerii, această linie este paralelă cu LT; dacă însă albia
este neprismatică, adâncimea critică variază cu x iar această linie nu mai este
paralelă cu LT.
C

N N
N
C C
C N N hn
hcr C hcr = hn hcr
hn C N

L J < Jcr C J = Jcr A J > Jcr

Fig. 4.10 Poziţia relativă a celor două axe hidraulice (N-N – a adâncimilor
normale şi C-C – a adâncimilor critice) în cazul celor trei tipuri de
albii/canale: cu pantă lină, (L), cu pantă critică (C) şi cu pantă
abruptă (A) pe albii prismatice

77
 4. REGIMUL CRITIC

Ţinând cont de aceste definiţii, în Fig. 4.10 se poate vedea poziţia relativă a celor
două axe hidraulice în funcţie de criteriile de clasificare a cursurilor de apă după pantă
(Clasif 4.1).

PROBLEME
4.1 Să se determine adâncimea critică şi energia specifică minimă a secţiunii
pentru un canal de secţiune transversală triunghiulară.

4.2 Să se calculeze adâncimea critică şi viteza critică pentru un canal de secţiune

trapezoidală, având b = 2.5 m, m = 1 and Q = 3 m3/s. Verificaţi că regimul de curgere este
critic.

4.3 Datele din Tab. 4.1 provin din măsurători topometrice efectuate în secţiunea
transversală a unui râu (Fig. 4.11). Folosind aceste date, să se determine hcr şi Jcr pentru Q
= 60 m3/s, presupunând un coeficient de rugozitate Manning de 0,04 s/m1/3 şi un coeficient
Coriolis, α de 1,05.

Tab. 4.1 Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale ale unui râu

h (m) A (m2) P (m) B (m)

h1 0,5 3,5 9,5 9

h2 1 9 13,9 13
h3 1,5 16 16,7 15
h4 2 24 19,5 17

h4
h3
h2
h1

Fig. 4.11 Adâncimile la care s-au măsurat caracteristicile geometrice în

secţiunea râului

78