Sunteți pe pagina 1din 8

PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ȊNVĂȚĂMÂNT: Școala “Mihai Eminescu”, Rădăuți


ARIA CURRICULARĂ
OBIECTUL: Dirigenţie
PROFESOR: Hurjui Viorel
CLASA: a VI– a C
DATA: 08.06.2021
SUBIECTUL LECŢIEI: Omul potrivit la locul potrivit.

TIPUL LECŢIEI: Formare de priceperi și deprinderi


SCOPUL LECŢIEI: orientarea şcolară şi profesională a elevilor prin dezvoltarea intereselor,
aptitudinilor, aspiraţiilor, trăsăturilor pozitive de personalitate

OBIECTIVE OPERAŢIONALE
La sfârşitul orei elevii vor fi capabili:
O1: să își dorească să cunoască propriile interese şi aspiraţii;
O2: sa identifice anumite meserii;
O3: să numească o parte din abilităţile personale;
O4: să coreleze abilităţile cu aspiraţiile şi cu cerinţele meseriei preferate;
O5: să cunoască semnificacţia termenilor: ocupaţie, funcţie, meserie, carieră, profesie și
familie ocupaţională.

STRATEGII DIDACTICE:
 Metode şi procedee:
Se vor folosi, alternativ sau combinat, metodele şi mijloace precum: conversaţia euristică,
învăţarea prin descoperire, problematizarea, chestionarea orală, explicaţia, învăţarea prin
cooperare, prezentare power point, dezbatera colectivă, observaţia sistematică și
independentă, problematizarea, reflecţia personală, analize de situaţii.
 Forme de organizare a activităţii: activitate frontală, activitate independentă.
 Mijloace de învătământ: fişe de lucru, tabla, videoproiectorul, markere.

RESURSE
 Resurse bibliografice:

1
 Băban, A. (2003). Consiliere Educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie
şi consiliere, Cluj-Napoca;
 Bejan, B.; Duma, C.; Kallai, C. (2010). Învaţă să te dezvolţi. Caiet practic de Abilităţi de
viaţă pentru tineri, Arad;
 Drugaş, I. (2012). 100 de idei despre şi pentru adolescenţi, Editura Primus, Oradea;
 Guzun, M. (2005). 855 de Jocuri şi Activităţi – Ghidul Animatorului, UNICEF;
 Sălăgean, D.; Eliade, S.; Plosca, M.; Bogorin, V.; Vasilescu, R. (2007). Consiliere şi
orientare pentru profesori şi diriginţi, Auxiliar didactic destinat ciclurilor primar,
gimnazial şi liceal, Ed. Eurodidact Cluj-Napoca.

 Resurse umane:
Din punct de vedere al capacităţii de învăţare, clasa este relativ omogenă. Majoritatea elevilor
au suficiente pentru o bună colaborare cu profesorul în vederea desfăşurării cu succes a activităţii
didactice.

 Resurse temporale: 50 minute

2
PARCURS DIDACTIC

MOMENTELE TIMP ELEMENTE DE CONŢINUT O STRATEGII DIDACTICE


LECŢIEI METODE MIJLOACE FORME DE
ORGANIZARE
1. Moment 1’ Elevii îşi vor pregăti materialele necesare orei de Conversaţia Activitate
organizatoric dirigenţie, iar în acest timp eu voi nota pe cei absenți. frontală
Voi asigura liniştea şi disciplina clasei pentru o bună
desfăşurare a activităţii didactice.
2. Captarea atenţiei 5’ Lectura Activitate
Voi citi o scurtă povestioară educativă: Ciobanul şi O3 frontală
morarul. O4 Analiză de
situaţie
3. Anunţarea 3’ Se poartă o discuţie despre mesajul transmis de O3 Conversaţia Activitate
subiectului şi povestioară şi se prezintă titlul lecţiei Omul potrivit la O4 euristică frontală
enunţarea locul potrivit.
obiectivelor
4. Activitate 11’ Le voi spune elevilor că pentru a lua decizii bune Explicaţia Activitate
introductivă în planificarea carierei, trebuie mai întȃi găsească O1 frontală
răspunsuri la câteva întrebări.
1. Ce îmi place să fac? Ce mă interesează să fac?
Interese O3 prezentare
2. Ce este important pentru mine? Valori ppt.
3. Ce ştiu să fac bine? Ce urmează să ştiu să fac?
Aptitudini

Pentru ca elevii să diferențieze dintre acest concepte,


voi prezenta un ppt. care are ca rol în consolidarea și
folosirea acestor concepte
4. Dirijarea 25’  Voi anunța elevii că în cadrul orei vom Dezbaterea Activitate
procesului de intervieva un părinte care ne va povesti despre colectivă individuală
învăţare traseul educațional propriu și despre deciziile

3
care au dus către meseria aleasă.
Mai întâi, pentru a putea naviga prin terminologia
specifică alegerii unei profesii, voi cere elevilor să O 2
explice semnificaţia unor termeni specifici precum:
ocupaţie, funcţie, meserie, carieră, profesie și familie
ocupaţională. Activitate
Elevii vor afla că: frontală
 Ocupaţia este activitatea pe care o desfasoară o O 4 Învăţarea prin
persoană într-o unitate economico-socială, descoperire
aducătoare de venit și care constituie o sursă de
existenţă.
 Funcţia este activitatea desfășurată de o
persoană într-o ierarhie de conducere sau O 5
execuţie.
 Meseria reprezintă totalitatea cunoștinţelor
obţinute în timpul școlii sau practicii; acestea
permit celui care le posedă să execute anumite Explicaţia
operaţii de prelucrare a materiei prime și a Activitate
semifabricatelor sau să presteze anumite servicii. Expunerea frontală
 Profesia este calificarea obţinută prin studii, iar Fișă de
ocupaţia este cea exercitată efectiv la locul de lucru
muncă. Dezbaterea
 CARIERA = Este ca o umbrelă colectivă
care cuprinde profesia și ocupaţia/ocupaţiile
persoanei respective. Analiză de
 Familia ocupatională reprezinta un grup de situaţie
meserii, înrudite sau nu între ele, practicate în
același domeniu economic, pentru care
pregatirea este comună.

Interviul adresat tatăl unui elev din clasă


Studiu de caz având ca scop creionarea felului în care un adult a
ajuns să practice o anumită meserie pornind de la O2
cunoașterea propriilor interese, valori și aptitudini –
4
trecând prin marketing-ul sau promovarea personală
pentru a lua decizia pentru o anumită carieră.
Se vor acentua responsabilitățile care derivă
din profesia avută și implicațiile legate de
nepunerea lor în practică.

6. Asigurarea 3’ Aplicaţie: Reflexia Fișa de Activitate


feedback-ului Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că aveţi 30 de ani. O4 personală lucru individuală
Completaţi spaţiile libere de mai jos cu ceea ce vi se
potriveşte.
Am 30 ani. Sunt ………………. . Lucrez la
………………….. . Am meseria de ………………… . Am
un salariu lunar de ……………….. . Visez să pot să
…………………………………. .
8. Tema pentru 1’ Viaţa mea văzută ca o călătorie O4 Exerciţiul Manual Activitate
acasă Pe fişă este o hartă care reprezintă viaţa ta. individuală
Punctează pe această hartă evenimentele importante
care ţi-au rămas în minte. Identifică intesele,
preocupările, obstacolele pe care le-ai întâlnit şi
abilităţile pe care le-ai dezvoltat. Ai întâlnit vreodată
vreo “intersecţie” în care să îţi doreşti să urmezi un alt
drum? Dacă da, desenează-le pe hartă.
9. Aprecieri 1’ Voi face aprecieri generale, individuale, pozitive Conversaţia
generale sau negative, atât pe parcursul lecţiei, cât şi la sfârşitul
acesteia.

5
Fişă cu valori importante pentru alegerea unui loc de muncă

Aplicaţie:

Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că aveţi 30 de ani. Completaţi spaţiile libere de mai jos cu ceea ce vi se potriveşte.
Realizaţi apoi un desen cu persoana voastră la această vârstă.

Am 30 ani. Sunt ………………………………….………. . Lucrez la ……………………………………….. . Am meseria

de ………………………………………… . Am un salariu lunar de ……………………………..…….. Visez să pot să

…………………………..…………………. .

6
Viaţa mea văzută ca o călătorie
Pe fişă este o hartă care reprezintă
viaţa ta. Punctează pe această hartă
evenimentele importante care ţi-au
ASTĂZI rămas în minte. Identifică intesele,
preocupările, obstacolele pe care le-ai
întâlnit şi abilităţile pe care le-ai
dezvoltat. Ai întâlnit vreodată vreo
“intersecţie” în care să îţi doreşti să
urmezi un alt drum? Dacă da,
desenează-le pe hartă.

NAŞTERE

7
8

S-ar putea să vă placă și