5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

Universitatea Politehnica Bucuresti

Facultatea de Energetica
An II, grupa 2205
Materia: Sociologie

Max Weber
Politik, als Beruf 

Politica,
o vocaţie
şi
o profesie
Student : CALCIU STEFAN AUGUSTIN

-Bucuresti – 
2011

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 1/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

Maximilian Weber născut în 21 aprilie  1864 şi decedat în 14 iunie 1920, Max

Weber, cum e mai cunoscut a fost un economist politic şi sociolog german, fiind
considerat unul dintre fondatorii studiului modern al sociologiei şi administrării publice.
El şi-a început cariera la Universitatea din Berlin, şi mai târziu a lucrat la Universitatea 
Freiburg, Universitatea din Heidelberg, Universitatea din Viena şi la Universitatea din 
Munchen. A fost o persoană influentă în politica germană contemporană, fiind unul dintre
negociatorii Germaniei la Tratatul de la Versailles şi membru al comisiei însărcinate cu
susţinerea Constituţiei Weimar . S-a ocupat în principal cu studiul sociologiei religiilor şi
a guvernului, dar prin munca sa a adus contribuţii şi în domeniul economiei(1).
Această carte, Politica, o vocaţie şi o profesie , în limba germană Politik, als
Beruf  scrisă de Max Weber, este defapt un discurs ţinut studenţilor, după Primul Război
Mondial.
Max Weber îşi începe discursul cu câteva întrebari legate de diferite noţiuni din
sfera politicii, cum ar fi: politica, conducerea autonomă, uniunea politică, stat, stat
modern, constrângere fizică, acesta fiind instrument specific politicii, şi anarhia pe care le
explică, dând exemple din diferite domenii de activitate. Dupa parerea sociologului Max
Weber „A face politica înseamnă a te strădui să participi la putere sau a te stradui să
influenţezi împărţirea puterii …” Din această afirmaţie reiese faptul că doar cel ce aspiră

la putere poate face politică. Puternic este şi statul, fiindcă e considerat un raport de
dominare a oamenilor de către oameni.
În continuare el vorbeşte de temeiurile legitimităţii, care sunt trei la număr, şi
anume: primul fiind autoritatea eternului de altă dată, referindu-se aici la dominaţia
tradiţională, al doilea la autoritatea dată de carisma conducătorului, importanţa
 personalităţii conducătorului, şi nu în ultimul rând de dominaţie în virtutea legii. El îşi
continuă discursul punând accent pe dominaţie în virtutea devotamentului supuşilor faţă
de carisma strict personală a conducatorului, credinţă în persoana lui. Aceşti politicieni
“prin vocaţie”, cum îi numeşte el, carismatici nu sunt singurele elemente de mare
importanţă în angrenajul luptelor politice pentru putere, mai de grabă ar fi mijloacele ce
le stau la dispoziţie, instrumentele care apelează la interesul personal, fiind răsplata
materială şi statutul social.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 2/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

Pentru a menţine dominaţia sunt necesare mijloace materiale exterioare pentru conducere,
Uniune politică o vom numii, uniune articulată după o “ierarhie a stărilor”. În toate
structurile politice găsim şi o regie personală a stăpînului. Peste tot, în dezvoltarea
statului modern gestiunea asupra întregului aparat politic se concentreaza intr-un singur 
vârf. Statul modern fiind o unitate de dominatie instituţionalizată.
În continuarea discursului său, Max Weber exemplifică cum se poate face
 politică, categorisindu-i pe politicieni în politicieni profesionoşti şi politicieni de ocazie,
denumindu-i şi politicieni profesionişti, cu chemare sau politicieni de ocazie. El
consideră, în general, că orice om ce pune ştampilă pe buletinul de vot este un politician
de ocazie, însă el nu se referă numai la acestia, explicând, că politicieni de ocazie sunt şi
membrii conducerii unui partid politic, care însa nu trăiesc din politică, nu aceasta fiind
 principala lor sursă de venit. Cel de-al doilea tip de politician, cel profesionist este în
exclusivitate consacrat seviciului său, fiind categorisit ca un personal profesionist.
Sociologul a găsit în continuare două moduri de a face din politică o profesie, explicând,
că, ori trăieşti pentru politică, ori trăieşti din politică. Însă tot el afirmă, că orice om care
trăieşte pentru o cauză trăieşte din acea cauză. Conducerea unui stat sau partid de către
oameni care trăiesc exclusiv pentru politică presupune o necondiţionată recrutare
“plutocratică”. Politicianul profesionist care trăieşte din politică e salariat sau

subvenşionat.
Luptele dintre partide nu au devenit doar lupte pentru promovarea unor programe
 politice, ci mai cu seama lupte pentru controlul asupra repartizării posturilor. Astfel statul
şi instituţiile au devenit un sistem de asigurat posturi profitabile, un mijloc în vederea
atingerii unui scop, a unor câştiguri. Acestei tendinţe i se opune funcţionarul modern
specializat în ani lungi de studiu.
  Necesitatea conducerii unitare a aparut odata cu trecerea la statul constituţionalizat.
Instanţele administrative supreme, colegiale sub conducerea principelui au constituit un
cabinet din principalii lui oameni de încredere. Bătălia dintre funcţionarii profesionişti şi
  puterea autocrată a avut loc pretutindeni pâna la apariţia parlamentarilor. Ministru
funcţionar fiind cel care răspundea şi cel care acoperea principele.
În Anglia Parlamentul a devenit mai puternic decât monarhia formându-se un cabinet şi
avându-l pe preşedintele Parlamentului în frunte, devenind astfel partidul majoritar peste

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 3/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

tot. Acastă politică transformată în intreprindere a categorisit funcţionarii, în funcţionari

 profesioninşti, care se definesc exterior, astfel aparând consilierii care au o putere mai
mare si funcţionari politici.
În lupta împotriva stărilor, principele s-a folosit de pături politice, care nu aparţineau
stărilor şi anume: clerul, literaţi de factură umanistă, nobilimea de curte, un patriciat,
acesta fiind specific englezesc, jurişti de formaţie universitara, numit şi politicianul
 profesionist. Făra raţionalismul juridic formarea statului absolutist şi revoluţia ar fi fost
de neînchipuit.
Avocaţii devin foarte importanţi în viaţa partidelor, mecanismul practicat de aceştia fiind
cel al intereselor. Adevăratul funcţionar nu face politică, el administrează, nu împarte cu
nimeni, el nu trebuie să lupte. Funcţionarii cu o ţinuta morală ridicată sunt cei mai proşti
  politicieni. Ei nu trebuie să aibă morală, regim funcţionăresc. Demagogul e tipul
reprezentativ de conducător din occident. El fiind un publicist politic, iar reprezentantul
acestui gen e ziaristul. Ziaristul are un simţ al responsabilităţii mult mai mare. Ei
ajungând şi în partide politice social democrate pe postul de redactori însă neavansând..
Cariera ziaristică rămâne una din principalele căi de activitari politice profesionale.
Ziaristul, ca un tip politician profesionist are un trecut considerat, Întreprinderea politică
e inevitabil o intreprindere colectivă a celor interesaţi de putere, cetăţenii împarţindu-se

în elemente politic active si polictic pasive. Conducerea şi aderenţii săi precum şi

alegatorii pasivi sunt componente vitale necesare oricarui partid, ele diferenţându-se ca
structură. Numai ziaristul era un politician profesionist renumerat. Compromisurile
electorale interlocale şi impactul unui program unitar, a constituit forţa alianţelor tot mai
strânse între partide. În timp cotizatia a devenit tot mai importantă, politica fiind o
ocupatie secundară. Formele moderne de organizare a particularilor a devenit o stare
idilică a dominaţiei notabilitaţilor, în special a parlamentarilor, fiind produse ale
democraţiei, a sufragiului universal, ale necesităţii propagandei de masă şi organizaţiilor 
de masa, ale unităţilor supreme a conducerii şi a desciplinei stricte.
Politicienii neparlamentari preiau întemeierea politicii, fie ca întreprinzător, fie ca
funcţionari salariaţi, având loc o democratizare generală. Puterea politcă fiind în mâna
celor care au lucrat continuu, sau care au putere financiară. Acest angrenaj uman, numit

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 4/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

“maşină” introduce democraţia plebecistă. Personaliatea carismatică a conducătorului

fiind şi acum la fel de importantă.
În Anglia, organizaţia de partid a fost aproape organizaţia notabilitaţilor. Aici apare si
sistemul “caucus”, cee ce înseamna un comitet politic al unui partid, specializat în lupta
electorală.. Efectul acestui tip de conducere a fost că parlamentarii englezi, majoritatea
lor, au format astfel o “turmă” foarte disciplinată de votanţi. Conducătorii acestui sistem
erau selectaţi după puterea de convingere a discursului demagogic, situaţia numită
dictatură bazată pe exploatorea emoţionalităţii maselor.
În America , maşina plebecistă a apărut mult mai devreme, deoarece şeful executivului,
  patronajului posturilor, era un preşedinte ales plebiscitar, care era independent de
 parlament în extercitarea funcţiei sale. Astfel aparînd “spoil-system”, adică atribuirea
tuturor posturilor federale aderenţilor candidatului învingător. Însa acest sistem a condus
la o corupţie fără egal şi la o nemaipomenit de proastă gospodărire pe care numai o ţară
cu o posibilităţi economice încă nelimitate ce putea suporta. Figura tipică a acestui
sistem e “boss-ul”, un întreprinzător politic capitalist, care pe socoteala sa proprie şi pe
riscul său propriu face rost de voturi . Partidul fiind centralizat în mâna lui. El aduna
fonduri prin cotizaţii, bacşişuri. Boss-ul tipic este prin excelenţă omul profitului.
Distribuirea posturilor are loc în funcţie de criteriul serviciilor aduse de contribuţia

 băneasca. Există astfel un mecanism de partid cu caracter pronunţat capitalist, un fel de

cluburi, extreme de închise, organizate ca nişte secte.
În Germania aspecte ale mecanismului politic sunt: lipsa de putere a parlamentului,
înseritatea enormă a posturilor administrative de specialitate şi partide politice doctrinate.
Faptul că partidul central şi cel socio-democrat se excludeau reciproc din sistemul
  parlamentar, a făcut parlamentizarea practic imposibilă. Partidele burgheze s-au
transformat în simple clici de notabilităţi. Se speră ca aşa numita revoluţie să producă o
schimbare, să se creeze noi partide, să apără organizaţii politice cu caracter comercial.
Orice democraţie admite existenţa unui aderărat şef în fruntea s-a, ori îi reneagă pe şefi şi
cade atunci sub stăpânirea unor “politicieni profesionişti” , fără vocaţie, fără calităţi
carismatice. Aici aparând dominaţia “facţiunilor”. Nu e sigur cum va arata în viitor 
 practicarea politicii ca profesie, apărând următoarele alternative: fie se angajează ca
ziarist sau funcţionar al unui partid practic, ori directe tipice, fie devine purtătorul de

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 5/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

cuvânt al unor interese în cadrul diferitelor locuri, sau ocupă un post în administraţia
comunală. Profesiunea de politician oferă sentimentul puterii, el având nevoie de trei
calităţi deosebit de importante şi anume pasiunea, intuiţia si simţiul responsabilităşii.
Politica se face cu capul şi în plus forţa unei presonalităţi politice depinde de distinţierea
  puternică de refrânare a sufletului. Vanitatea fiind duşmanul de moarte al oricărui
devotament pentru o cauză şi al oricărei detaşări, în special al detaşării faţă de sine însuşi.
Pentru un politician aspiraţia la putere e un instrument indispensabil. Există două tipuri
de păcate capitale în politică şi absenţa unei cauze şi lipsa responsabilitatilor.
O caracteristică fundamentală a oricărei istorii e faptul ca rezultatul final al unei acţiuni
umane e raportul de-a dreptul paradoxal cu sensul său originar. Cauza la politicieni
trebuie să fie o chestiune de credinţă. Etica politicii este privită ca o cauza, etica jucând
un rol extreme de funest din punct de vedere moral. Weber încearcă să explice etica
 politică prin parabole din Biblie ajungând la concluzia, că politicianul trebuie să facă
opusul afirmaţiei “să nu răspunzi răului cu forţă” şi anume, să răspunzi cu forţă răului
astfel eşti răspunzător pentru extinderea lui. Etica absolută este datoria de a spune
adevărul. Punctul decisiv e pus sub semnul a două percepte fundamentale, diferite din
  punct de vedre etic şi indiscutabil contrare. Ele pot fi orientate dupa o etică a
convingerilor, în sens religios, “creştinul face binele şi lasa succesul în seama lui

Dumnezeu” sau etica responsabilităşilor şi anume, răspunderea urmărilor previzibile ale

faptelor tale.
Adeptul eticii convingerilor se simte responsabil doar de un singur lucru şi anume, ca
flacăra convingerilor pure să nu se stingă. Nici o etica din lume nu poate supune când şi
în ce măsură scopul corect din punct de vedere moral scuză mijloacele periculoase sau
efectele secundare. În politică primul mijloc este constrângerea. F. W. Forster, colegul lui
Weber a afirmat printr-o simplă teză că: “binele nu poate duce decât la bine şi răul numai
la rău. Însă problema străveche a Theodiceei este: “cum se face ca o forţă prezentată ca
fiind atotputernica şi bună a putut creea o lume atât de iraţională”. Însă iraţionalitatea
lumii a fost forţa motrice a apariţiei şi dezvoltării tuturor religiilor. Responsabilitatea
etica pentru război nu a fost lăsată de Luther în seama indivizilor, ci transferată asupra
autorităţilor publice pe care nu era nici un pacat să o asculţi în toate chestiunile, cu
excepţia celor religioase.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 6/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

Cel care vrea sa facă politică şi mai cu seamnă din politică profesie ar trebui să fie
constient de acese paradoxuri etice. Tot ceea ce se obţine prin acte politice, care recurg de
la folosirea instrumentelor constrângerii şi merg pe calea eticii responsabilităţii,
 periclitează “mântuirea sufletului”. Etica responsabilităţii şi cea a convingerii nu se
exclud reciproc, ci se completează, doar împreună alcătuiesc omul adevărat, acel om care
 poate avea vocaţie politică.
Politica înseamna, alături de pasiune şi instruire şi o tenace şi lentă luptă cu imposibilul,
însă, nu s-ar fi obţinut posibilul, dacă nu s-ar fi încercat mereu în lume imposibilul. Cel
care poate face aceste lucru este un conducător, un erou, numai acela are “vocaţie” pentru
 politică.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 7/8
 

5/11/2018 Re c e nz ie - Politic a , o Voc a tie Si o Profe sie - Copy - slide pdf.c om

Bibliografie:
(1.) http://ro.wikipedia.org/wiki/Max_Weber 
(2.) Weber, Max - Politica, o vocaţie şi o profesie, Editura. Anima, Bucureşti

http://slide pdf.c om/re a de r/full/re c e nz ie -politic a -o-voc a tie -si-o-profe sie -c opy 8/8