Universitatea Nicolae Titulescu

Facultatea de Relatii Internationale si Administratie Publica

Politica, o vocatie si o profesie
Student Paraschivescu Elena Roxana, Anul I, Grupa I, IF

In lucrarea sa, sociologul german Max Weber dezabate despre cum va arata politica in viitor si
daca
politicianul va fi o meserie sau ramane o vocatie.
Prin comparatie, descrie formele de organizare a partidelor moderne care contrasteza cu partidele
traditionale. In partidele traditionale se manifesta puternic dominatia notabilitatilor si a
parlamentarerilor proveniti din partidele burgheze. De exemplu, in Anglia, dominatia
notabilitatilor se
bazeaza la tara pe preotii anglicani, pe invatatori si nu in ultimul rand pe puterea financiara a
mosierului
din respectivul county, care impreuna decid cine sa-i reprezinte in Parlament. Parlamentarii
intareau
legaturile cu toti acestia si cultivau bunele relatii pentru a fi realesi. Ei aveau sprijinul
alegatorilor de la
tara si din orasele mici si se orientau spre numele propuse de notabilitati in care aveau
intotdeauna
incredere, fiind circumspecti fata de un “nou venit”. “Dominatia notabilitatilor si carmuirea
parlamentarilor este pe cale sa se stinga”(M.Weber)
Cu timpul, formal are loc o democratizare generala a partidelor unde adunarile membrilor unor
organizatii de partid decid candidatii si proprii membri, aceste adunari transformandu-se in
instante
superioare pana la “Congresul general al partidului”. Astfel, puterea se concentreaza in mainile
lor, a
celor care lucreaza continuu, dobandesc putere financiara si isi pot impune vointa lor,
parlamentarilor.
Totodata ei isi vor desemna un conducator de partid care va fi ascultat iar daca este invingator,
acesta ii
va recompensa cu posturi si alte privilegii.
In sistemul anglo-saxon, acest angrenaj uman este cunoscut ca “masina”. Alcatuirea unor masini
de
genul acesta a dus la introducerea democratiei plebiscitare.
Max Weber analizeaza situatia partidelor politice in diverse tari, incepand cu Anglia unde in
circumscriptii au aparut o patura de politicieni numiti “agenti electorali”. Scopul lor este sa
asigure
corectitudinea alegerilor si sa controleze cheltuielile electorale. In 1868 a aparut sistemul
“caucus” pus
pe picioare de Joseph Chamberlain constand in crearea unui sistem specializat in lupta electorata.
Scopul acestui sistem, denumit comitet politic, era castigarea maselor prin constituirea unor
comitete
electorale in fiecare cartier si functionarea permanenta a acestora. Astfel au fost angajati 10% din
alegatori avand drept de cooptare. In 1877 sistemul “caucus” a intrat pentru prima oara in
alegerile
generale si au avut o victorie stralucita. “Care este efectul intregului sistem? Este ca astazi,
parlamentarii englezi, cu exceptia catorva membri ai cabinetului ( si a catorva independenti) nu
sunt in
mod normal altceva decat o turma disciplinata de votanti.” (M.Weber).
In Statele Unite, la inceput, lucrurile au decurs precum in Anglia pe vremea dominatiei
notabilitatilor si
a durat pana in 1824 cand Andrew Jackson a castigat alegerile si a devenit Presedinte. El a ridicat
la
rang de principiu “spoil system” - atribuirea tuturor posturilor federale aderentilor candidatului
invingator. Partidele s-au creat pe masura luptelor electorale avand ca scop castigarea
presedintiei
Statelor Unite si lupta pentru posturile de guvernatori ai statelor federale. Astfel, programele si
candidatii se stabilesc in “comitete nationale” ale partidelor. Comitetele sunt adunari de delegati
ai unor
“primaries” unde delegatii sunt alesi in functie de numele candidatilor la posturile de sefi de stat
fiind
cele mai crancene lupte pentru “nominalizari”. Presedintele dispune de 300.000 - 400.00 de
numiri in
posturi ce urmeaza sa fie facute de el cu consultarea senatorilor statelor. Senatorii au deci putere
politica.
In Germania se mai pastreaza inca sistemul traditional dar remarca lipsa de putere a
Parlamentarului.
Concluzia lui este ca nici-un om cu calitati nu va fi parlamentar pentru o perioada indelungata
deoarece
nu are puterea de a angaja oameni deci nu are satisfactia puterii. Posturile administrative in
Germania
sunt asigurate de oameni cu studii. Astfel, functionarii au devenit o breasla care in timp au
solicitat si au
obtinut si posturile de ministri. Weber spera ca situatia sa schimbe acceptand chiar si organizatii
politice cu carcater comercial. “S-a intamplat ca, anumite persoane sa se prezinte la indivizi ce li
se
pareau potriviti ca sefi, cu propunerea de a le recruta aderenti contra varsarii unor anumite sume
pentru
fiecare vot nou obtinut” (M.Weber).
Analizand sistemul de organizare a partidelor politice in diferite tari Max Webber se intreaba ce
bucurie
interioara poate avea un politician? Sentimentul puterii: constienta influentei ce o are asupra
oamenilor,
participarea la putere si exercitarea ei asupra oamenilor si iluzia ca “tine in mana un fir al
evenimentelor de importanta istorica” (M.Weber). Trei calitati sunt importante pentru un
politician:
pasiunea, simtul responsabilitatii si intuitia. Pasiunea trasformata intr-o cauza unde
responsabilitatea
pentru aceasta cauza este steaua calauzitoare a activitatii sale. Pentru asta este nevoie de intuitie
si de
pueterea de a pastra distanta fata de lucruri si oameni. “Nedistantarea” este un pacat capital al
politicianului care il va condamna la incapacitate politica. De asemenea, un dusman al
politicianului
este vanitatea care poate naste din lipsa unei cauze si din lipsa responsabilitatii, dar nu in
totalitate. Dar
cum trebuie sa arate cauza pentru care politicanul aspira la putere? Cauza este de fapt credinta.
Ea poate
fi de natura nationala, umanitara, sociala, etica sau culturala.
Max Weber ridica existenta eticii in politica si o defineste ca fiind o “cauza”. Mult timp s-a
crezut ca
etica nu are nimic in comun cu politica si ca se exclud reciproc. Prin urmare el identifica doua
tipuri de
etica politica: “etica a convingerilor” - daca urmarile unei actiuni rezultate din pure convingeri
ale
sale sunt rele, vina nu este a faptasului ci a altora sau a lui Dumnezeu care a creat lumea asa - si
“etica a
responsabilitatilor” - ce tine cont de toate defectele unui om, nu judeca si nu invinuieste pe
nimeni de
urmarile propriilor sale fapte atata vreme cat le-ar fi putut prevedea.
“In politica, principalul mijloc este constrangerea.” (Max Weber). Etic vorbind in spatele puterii
sta
constrangerea. De exemplu, poti fi constrans sa recurgi la un razboi ca sa instaurezi apoi pacea.
In acest
caz, scopul care scuza mijloacele, va face ca etica convingerilor sa esueze. Prin mai multe
exemple,
Max Weber sustine ca nu poti aduce la un numitor comun o etica a convingerilor cu o etica a
responsabilitatii sau sa decretezi pe baza unei etic care mijloc e justificate de care scop. Critica
teza
prietenului sau, F.W. Forster, care sustine “ca binele duce la bine si raul numai la rau”
contrazicand cu
exemple din credintele religiilor lumii ce au la baza irationalitatea lumii, cum o forta
atotputernica si
buna a creat o lume a suferintei nemeritate, a pacatului nepedepsit si a prostiei incorijibile.
Concluzia sociologului Max Weber este ca politica este o tenace si lunga lupta cu imposibilul dar
nu
s-ar fi putut obtinut posibilul, daca nu s-ar fi incercat in lume imposibilul.