Impactul fenomenului migrației și identificarea unor soluții

misionar-pastorale pentru familiile împărțite

Pr. Conf. Dr. Patriciu VLAICU
Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeș-Bloyai din Cluj-Napoca

În zilele noastre, datorită mobilității crescute în contextul globalizării 1 , granițele

geografice sunt relativizate și libertatea de circulație este asimilată drepturilor fundamentale2.
Expresia "sat planetar"3 se confirmă ca o realitate din ce în ce mai evidentă. Printr-o nouă
raportare la timp și spațiu, lumea întreagă a devenit o metropolă, creându-se un cadru socio-
cultural cu particularități care acum un secol erau greu de prevăzut.
Frontierele culturale nu mai au consistență, oamenii sunt din ce în ce mai interesați
de diversitate și conviețuirea într-un mediu cosmopolit este o realitate cotidiană în cele mai
multe mari orașe din Europa și din lume. Oportunitățile pentru o muncă mai bine remunerată
și mai valorizată decât în țara de origine amplifică an de an fluxul migrator și influențează
contextul pastoral-misionar din țara de origine, dar și din țara de emigrare.
În acest context facilitățile de transport și comunicare lasă impresia că relațiile
sociale și familiale pot să fie adaptate unor noi situații. Astfel omul este din ce în ce mai
dispus să părăsească modul tradițional de socializare și se mulțumește cu relaționări de
substituție. Consecințele acestei evoluții se observă în toate aspectele vieții, inclusiv în
raportarea la religiozitate și la valorile fundamentale tradiționale.
Biserica este pusă astfel în fața unui fenomen care nu-și găsește criteriu de
comparație cu alte momente din trecut și trebuie să-și adapteze slujirea la realități ce
modelează nu numai raporturile umane, dar și personalitățile.
În ultimele două decenii, aproape 4 milioane de români au emigrat în țări
occidentale. Biserica Ortodoxă Română a reușit să-și adapteze misiunea și, pornind de la cele
2 episcopii existente deja, în America și în Europa Occidentală, însumând câteva zeci de
parohii, a organizat alte 5 eparhii. Astfel, cele 7 structuri eparhiale au acum în grijă
duhovnicească în jur de 3, 5 milioane de români ortodocși care își pot manifesta credința în
peste 750 de parohii4.
Această situație pune în fața Bisericii două câmpuri de misiune: unul în țară,
caracterizat prin fenomene specifice dintre care amintim: migrația forței de muncă tânără
și/sau înalt-calificată, îmbătrânirea populației, denaturarea relațiilor părinți-copii prin
separarea acestora, creșterea numărului de solicitări de primire în Biserica Ortodoxă pentru
facilitarea căsătoriilor între persoane aparținând diferitelor culturi, creșterea numărului de
solicitări pentru căsătorii mixte.

1
Vezi, Biswajit GHOSH,”Cultural Changes and Challenges in the Era of Globalisation,” în : Journal of
Developing Societies, 27(2) (2011), pp. 153–175; Rapport du Directeur général sur la Commission mondiale sur
la dimension sociale de la mondialisation, http://www.ilo.org/public/french/wcsdg/docs/report.pdf; prof. dr.
Cătălin TURLIUC, „Europenizare şi globalizare,” în: Ziarul Lumina, 9 martie 2008.
2
Vezi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Preambul,
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0389:0403:RO:PDF, consultat la 21
aprilie 2015
3
Expresia Global Village, în franceză village planétaire, sau village global a fost folosită de Marshall McLuhan,
în lucrarea The Medium is the Message, New York, Mentor, 1964, pentru a califica efectele mondializării, și
dezvoltării tehnologiei de informare și comunicare.
4
Aceste date sunt neoficiale, ele se bazează pe evaluările realizate de Sectorul misionar al Mitropoliei Ortooxe
Române a Europei Occidentale și Meridionale. Pentru mai multe detalii privind diaspora Bisericii Ortodoxe
Române vezi Marin VOINEA, Diaspora Bisericii Ortodoxe romane in secolul XX. Organizarea comunitatilor
ecleziale in Europa de vest si America de nord, Editura Universitară, București, 2013.

1
 Locul de emigrare, numit generic diaspora, este un al doilea câmp de misiune.
Fiecare parohie ortodoxă română din acele țări este o Românie în miniatură unde tradiții și
sensibilități din diferite colțuri ale țării se întâlnesc. Acest context pastoral este marcat în
general de lipsa unui spațiu de cult propriu și exclusiv, de lipsa mijloacelor pentru susținerea
materială a clerului, de presiunile la care sunt supuși adesea imigranții pentru a supraviețui
într-un mediu de muncă deosebit de concurențial, de dinamica integrării diferitelor generații
în societatea gazdă.
Având în vedere că analiza noastră se adresează clerului care își desfășoară misiunea
în România, în cele ce urmează vom pune în evidență anumite aspecte legate de pastorația în
contextul migrației, cu referire concretă la situația din țară, fără a accentua elementele
specifice misiunii din diaspora. Vom face câteva aprecieri privind impactul migrației asupra
lucrării misionar-pastorale din România (I), identificând aspectele specifice și resursele care
pot să fie implicate în această lucrare, urmând ca apoi să subliniem unele soluții pastorale care
pot răspunde nevoilor existente în contextul fenomenului migrației (II) insistând asupra
misiunii printre copiii separați de părinți și printre persoanele în vârstă rămase în țară după
emigrarea copiilor. O preocupare aparte este acea provocată de amplificarea fenomenului
concubinajului, creșterea numărului de solicitări pentru primirea în Biserica Ortodoxă din
motive matrimoniale și creșterea numărului căsătoriilor mixte.

I. Impactul fenomenului migrației asupra cadrului misionar-pastoral din

România

Având în vedere amploarea fenomenului migrației, este foarte important să punem în

evidență aspectele specifice și să înțelegem care sunt mijloacele instituționale de care Biserica
ortodoxă dispune pentru a interveni în acest cadru.

1. Aspecte specifice contextului migrației

Principalele cauze ale migrației în societatea românească de după 1989 sunt de ordin
financiar și profesional.
Migrația economică este provocată în general de lipsurile materiale care duc la
identificarea acesteia ca o soluție de luat în seamă. În acest caz unul sau ambii soți, părăsesc
țara pentru a găsi un loc de muncă în străinătate, sperând să asigure un trai mai bun celor de
acasă. Pornind de la ideea că este vorba de o separare temporară, persoanele în cauză acceptă
în străinătate munci pe care autohtonii le refuză, un program extins, uneori chiar 15-18 ore de
muncă fizică, condiții de cazare și de alimentare precare și nu în ultimul rând "munca la
negru" și implicit lipsa asigurărilor de sănătate și șomaj5. În acest context, persoanele se află
într-o situație de exploatare, care poate duce la dezechilibre profunde de sănătate fizică și
mentală și, nu în ultimul rând, comportamentală. Mulți dintre cei care se află la limita
subzistenței pot să ajungă victime ale traficului de persoane 6 . Persoanele și familiile sunt
supuse unor presiuni psihologice și socio-culturale care au un impact sever atât asupra
emigranților cât și asupra celor rămași în țară.

5
Vezi pentru mai multe detalii, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene,
Manual de drept european în materie de azil, frontiere și imigrație, Consiliul Europei, 2014.
http://www.echr.coe.int/Documents/Handbook_asylum_RON.pdf consultat la 21 aprilie 2015
6
Vezi, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Situaţia romilor în 11 state membre ale UE
– Rezultatele sondajelor pe scurt. Viena, 2012. Format pdf:
http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/2109-FRA-Factsheet_ROMA-RO.pdf, consultat la 21 aprilie
2015

2
 Situațiile în care copiii sunt separați de părinți pun un număr foarte mare de
probleme. În aceste cazuri rolul de părinte este asigurat de către bunici sau de către alte
rudenii, uneori chiar de către cunoscuți, fără a avea garanții că persoanele respective pot să
asigure o îngrijire, supraveghere și susținere corespunzătoare. În cele mai fericite cazuri,
părinții sunt în situația de a comunica cu copiii prin intermediul telefonului și internetului, iar
întâlnirile directe au loc doar în câteva săptămâni dintr-un an. Atunci când părintele emigrant
își întâlnește copiii, nu mai poate să-și asume rolul de părinte educator, având statutul de
părinte musafir, care încearcă să compenseze absența prin cadouri. Momentul despărțirii,
după câteva săptămâni de vacanță, este foarte dificil, și poate amplifica tulburările.
Din punct de vedere juridic, legea 272/2004, art. 94 identifică elementele specifice
situațiilor de neglijare a copiilor și putem constata că o mare parte din copiii rămași acasă pot
fi încadrați în categoria copiilor neglijați.
Migrația economică provocată de identificarea unor oportunități profesionale
afectează și ea unitatea și echilibrul familiei. În această situație, în cele mai multe cazuri, soțul
care are posibilitatea de a fi angajat în străinătate pentru un salariu mai bun și condiții de
muncă mai adecvate își asumă pentru un timp o separare de restul familiei cu gândul că la un
moment dat va putea să o reîntregească. În general perioada provizorie preconizată inițial se
prelungește și apar problemele specifice despărțirii soților și separării părintelui de copii,
enunțate deja mai sus.
În cazul în care familia este reîntregită în diaspora, apar probleme foarte serioase
privind adaptarea copiilor și a celuilalt soț la noul mediu de viață, limbă și sistem de educație.
Pe măsură ce copii se adaptează noului context, se îndepărtează tot mai mult perspectiva
întoarcerii în țară. În aceste condiții părinții soților, rămași în țară, sunt în situația de a nu mai
avea sprijin la bătrânețe și datorită lipsei unor condiții decente de viață și de asistență, apar
probleme deosebit de serioase și la acest nivel. Astfel, Biserica este pusă în fața fenomenului
accentuării vulnerabilității persoanelor în vârstă.
O categorie aparte o constituie tinerii care după încheierea studiilor în țară optează
pentru a emigra. În noul context ei intră într-un mediu multicultural care aduce mari influențe
de comportament și de raportare la familie7 și la viață în general. Mulți dintre tineri asumă
relații care duc la concubinaj, iar în cazul căsătoriilor între persoane de culturi diferite, soțul
neortodox este adesea influențat pentru a deveni ortodox sau pentru a asuma căsătoria mixtă
în Biserica Ortodoxă. În acest context sunt accentuate problemele legate de amplificarea
fenomenului concubinajului, căsătoriile mixte și solicitările de primire în Biserica Ortodoxă
pentru motive matrimoniale. Având în vedere că Biserica Romano-catolică și bisericile
protestante sunt mai flexibile în privința acceptării căsătoriilor mixte, mulți tineri ortodocși
ajung să se căsătorească religios și să-și crească pruncii în confesiunile respective.
Chiar dacă în acest moment nevoile pastoral-misionare în contextul migrației sunt
preponderent pentru a sprijini persoanele vulnerabile, copii și vârstnici, rămase în țară în urma
emigrării din România a unui mare număr de persoane, trebuie să fim conștienți că în
următorii ani va apărea încă o problemă importantă, aceea a primirii în România a
imigranților care bat la porțile Europei. Legislația actuală a Uniunii Europene prevede ca
imigranții să ceară azil în țara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene. Având în
vedere că România este o țară de frontieră a Uniunii, este preconizat că în câțiva ani
fenomenul imigrării va lua amploare8. Biserica trebuie să fie pregătită și pentru aceste situații.

7
Statisticle la nivelul Uniunii europene sunt semnificative. Vezi pentru mai multe detalii Eurostat, Chiffres clés
de l’Europe, Luxembourg: Office des publications de l’Union européenne, 2014,
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3930297/6309588/KS-EI-14-001-FR-N.pdf/603150ec-82a4-43df-babf-
7e6aaa88ee0f, consultat la 21 aprilie 2015.
8
Vezi Strategia națională privind imigrația, pentru perioada 2011 – 2014, http://www.emplonet.ro/wp-
content/uploads/2012/03/Strategie-imigratie.pdf, consultat la 21 aprilie 2015.

3
 Cele enunțate mai sus creionează un câmp misionar-pastoral specific, în care
Biserica este chemată să-și desfășoare lucrarea adaptându-și mijloacele de care dispune
implicând atât resursele umane cât și entitățile prevăzute de Statutul de Organizare și
Funcționare.

2. Resursele umane și entitățile statutare care pot să fie implicate în rezolvarea

problemelor generate de fenomenul migrației

Atunci când ne referim la resursele umane de care dispune Biserica, multă lume este
tentată să înțeleagă prin aceasta doar clerul sau eventual cinul monahal. Este important să
subliniem că în lucrarea pastorală specifică mutațiilor sociale contemporane, Biserica trebuie
să învețe să utilizeze în mod eficient toate vocațiile care se manifestă în comunitatea eclezială.
Rolul clerului ar trebui să fie în primul rând de a identifica și cultiva harismele cu care
Dumnezeu a binecuvântat comunitatea locală. Mirenii, prin formarea lor profesională și prin
disponibilitatea de a se implica în viața comunitară pot fi valorizați în cadrul lucrării misionar-
pastorale.
Un rol foarte important în dinamizarea implicării mirenilor l-ar putea avea
absolvenții facultăților de teologie. Este de notorietate că majoritatea absolvenților facultăților
de teologie, secția pastorală, nu mai ajung să fie integrați în cler, fie din cauza neconfirmării
vocației pastorale, fie din cauza diminuării numărului de posturi clericale vacante. Acești
absolvenți, alături de cei din celelalte secții pot să fie deosebit de utili pentru a dinamiza
echipele de acțiune misionar-pastorală.
Modul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române crează un cadru instituțional care
poate pune la dispoziție mijloace utile adaptării misiunii la realitățile concrete în ceea ce ne
privește, la cadrul determinat de fenomenul migrației.
Statutul de organizare și funcționare distinge câteva entități canonice prin care poate
fi susținută misiunea în acest context: Departamentul social-misionar al eparhiilor,
protoieriile, cercurile misionare prevăzute de articolul 53 din Statut, comitetele parohiale
organizate conform articolelor 66-68.
Pe lângă aceste organisme interne ale Bisericii, Articolele 14, a1 și b1 și 88 e1și f1
din Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române prezintă posibilitatea
înființării unor asociații în cadrul bisericii, care să aibă obiective în domeniul social și
misionar.
Acest mediu asociativ poate utiliza eficient resursele umane și materiale care susțin
misiunea Bisericii, fiind și eligibile pentru finanțări din diverse surse, inclusiv cele care nu pot
fi accesate de unitățile de cult. În același timp acestea pot să desfășoare activități de
autofinanțare și pot să propună servicii pe care emigranții le pot achiziționa în vederea
sprijinirii persoanelor vulnerabile lăsate în țară: copii și vârstnici, urmând ca din aceste
contribuții să fie sprijinite și activitățile desfășurate în favoarea celor care nu au resurse.
Pe lângă fiecare protopopiat ar putea funcționa filiale ale asociațiilor și fundațiilor
organizate la nivel central sau eparhial, sau ar putea fi organizate alte entități autonome, cu
obiectiv complementar, pentru a propune proiecte concrete care să furnizeze servicii adaptate
nevoilor pastoral-misionare.
La nivelul fiecărei eparhii ar putea funcționa un centru de informare și de promovare
a voluntariatului pentru proiectele sociale și misionare ale Bisericii. Aceste centre ar avea ca
prim obiectiv să aducă la cunoștința persoanelor interesate diferitele modalități prin care se
pot implica în misiunea bisericii și să faciliteze colaborarea dintre voluntari și instituțiile prin
care biserica își realizează slujirea.
La nivelul fiecăriei eparhii ar putea să funcționeze un centru de formare a
coordonatorilor de proiecte și a animatorilor din asociațiile care funcționează cu

4
binecuvântarea Bisericii, animatorilor cercurilor misionare din cadrul protopopiatelor, și a
voluntarilor din cadrul diferitelor entități implicate în misiune, slujire pastorală și activități
specifice contextului influențat de fenomenul migrației.
Contextul migrației și al dezvoltării comunităților ortodoxe din străinătate ne ajută să
observăm modul în care Bisericile occidetale au reușit să dezvolte rețele de voluntari care
activează în toate domeniile vieții bisericești.
Într-o societate reticentă la lucrarea Bisericii, cum este cea din Franța de exemplu,
fiecare eparhie mobilizează mii de voluntari. Statisticile arată că în Franța 150 000 de persoa-
ne sunt voluntari pentru diferite activități catehetice, iar 77 900 de voluntari participă la
activități de solidaritate pentru sprijinirea celor săraci9. Pe lângă acestea, echipele pastorale
care acoperă toate domeniile vieții bisericești sunt constituite din voluntari10.
În toate episcopiile catolice din Europa Occidentală și Meridională există un
departament numit al pastorației migranților, care prin experiența dobândită poate fi de folos
înțelegerii modului în care Bisericile occidentale acționează în acest domeniu. Biserica
Romano-catolică are un Consiliu pontifical pentru pastorația migranților.
Prin relațiile pe care Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române le-au dezvoltat cu
Bisericile din Occident, putem beneficia de experiența acestor entități, experiență care poate
să se dovedească a fi deosebit de utilă în contextul dinamicii societății contemporane.

II. Soluții misionar-pastorale care pot răspunde nevoilor existente în contextul

fenomenului migrației

În cele ce urmează vom face câteva propuneri care vizează situații concrete. Acestea
nu sunt exhaustive, fiind doar câteva exemple care iau în considerare evoluția situației din
țară în funcție de nevoile pastoral-misionare.

1. Răspunsuri misionar-pastorale la fenomenului separării copiilor de părinți

Una dintre cele mai grave probleme este cea a separării părinților de copii. Copiii
lăsați în grija bunicilor sau a rudeniilor și uneori chiar în grija unor cunoștințe, își dezvoltă
personalitatea în absența unui model familial consolidat.
Considerăm că în cadrul fiecărui cerc misionar ar trebui să fie evidențiate clar
cazurile de copii care au părinții în străinătate.
Ar fi deosebit de util ca la nivelul fiecăriei parohii, cerc misionar sau protopopiat să
fie constituite grupuri de intervenție din care să facă parte psihologi, psihiatri, asistenți sociali,
cadre didactice, voluntari dispuși să participe la activitățile de asistență socială și educativă,
inclusiv la cele de ordin pastoral destinate copiilor care au nevoi speciale. Fiecare persoană în
parte și fiecare echipă de lucru pot să aducă o contribuție deosebit de importantă la activitățile
misionar-pastorale care sunt solicitate de contextul migrației. Pentru organizarea acestor
eechipe poate fi folosită experiența de colaborare dintre preoți și psihologi sau psihiatri,
dobândită deja în Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale11.
Biserica nu se poate substitui părinților sau reprezentanților legali, dar are obligația
morală de a interveni în aceste situații pentru a asigura o sprijinire coerentă, stabilă și de lungă

9
Vezi http://mcr.asso.fr/actualites/religion/leglise-de-france-en-chiffres/, consultat la 20 aprilie 2015.
10
În Eparhia din Lyon, de exemplu, în cele 110 parohii activează 6000 de voluntari. Vezi
http://immaculeeconception-caluire.paroisse.net/rubriques/gauche/les-infos-de-notre-diocese/6000-benevoles-
font-vivre-leglise-a-lyon, consultat la 20 aprilie 2015.
11
În cadrul centrului de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae, Paris, s-a constituit un modul de formare
permanenetă a clericilor pentru o colaborare eficientă între preot, psihologi și psihiatri. Informații suplimentare
despre acest program pot fi solicitate prin email la adresa info@teologie.eu.

5
durată. În acest sens, prin intermediul organizațiilor nonprofit despre care am vorbit mai sus
pot fi propuse servicii pentru care părinții pot opta și pot fi organizate proiecte cu diverse
surse de finanțare, pentru a răspunde unor astfel de nevoi specifice. Asociațiile care
funcționaează cu binecuvântarea Bisericii ar putea propune servicii de asistență psiho-
pedagogică specifică situațiilor de separare a copiilor de părinți, asigurate de echipe
constituite din pedagogi și psihologi implicați în slujirea Bisericii; suport pentru învățare,
asistarea persoanelor care au în îngrijire copiii separați de părinți pentru probleme
administrative și de raportare la instituțiile școlare, etc.
Pe de altă parte Biserica ar putea să intervină eficient în menținerea unei legături
constante și coerente între părinți și copii. Acest lucru se poate realiza prin stabilirea unui
contact direct între preotul din parohia unde se află copiii și preotul din parohia unde se află
parinții. Având în vedere evoluția organizării eparhiilor din diaspora, fiecare zonă geografică
din Europa este acoperită pastoral-misionar de către un preot. Fiecare eparhie din diaspora
poate pune la dispoziția preoților din țară informații despre aria de misiune a fiecărui preot și
poate facilita legătura dintre aceștia. Pentru o intervenție eficientă este foarte important ca
fiecare caz în parte să fie evaluat de cei doi preoți.
Având în vedere experiența Bisercilor occidentale în domeniul formării voluntarilor
care își desfășoară activitatea în Biserică, Eparhiile din diaspora pot facilita transferul de
experiență pentru formarea animatorilor din centre care au activități pedagogice destinate
copiilor.
Pentru a-i sprijini pe copii să depășească suferința despărțirii de părinți, pot fi
organizate tabere regionale, unde participanții vor pricepe că situația lor poate fi ameliorată
printr-o mai bună înțelegere a modului în care depărtarea de părinți poate fi compensată altfel
decât prin cadouri și conversații la distanță. În același scop, în colaborare cu parohiile din
diaspora pot fi organizate excursii ale copiilor care au părinții într-o anumită regiune.

2. Răspunsuri misionar-pastorale la fenomenul de creștere a vulnerabilității

persoanelor în vârstă în contextul migrației

În contextul migrației, numărul tinerilor din parohii, mai ales de la țară, scade.
Părinții și bunicii acestora au nevoi specifice și se simte din ce în ce mai mult necesitatea ca
Biserica să intervină în acest cadru și să găsească soluții care pot să răspundă realității
imediate, dar și procesului de evoluție a mentalităților.
Considerăm că în cadrul cercurilor misionare, este nevoie să se identifice persoanele
vulnerabile. Preotul parohiei poate fi inelul de legătură între părinți și copiii plecați în
străinătate, deoarece, adesea, în momentul în care tinerii dau semne de stabilire în diaspora,
părinții în vârstă ajung într-o stare de dezamăgire care îi poate împinge spre atitudini
depresive. Copiii din străinătate, la rândul lor, se simt vinovați pentru că interesul propriei lor
familii nu mai permite o prezență constantă alături de părinți și bunici. Ei nu doresc ca părinții
lor să fie considerați drept cazuri sociale, sunt dispuși să-i sprijine, dar din păcate este foarte
dificil să găsească soluții convenabile, stabile și de lungă durată.
În acest context considerăm că asociațiile care își desfășoară activitatea cu
binecuvântarea Bisericii pot să propună servicii adecvate. Ele pot să aibă o ofertă de servicii
care să asigure autofinanțarea și să sprijine în același timp și cazurile sociale12. Pot fi propuse

12
Un exemplu concret în acest sens poate fi cel al proiectului "Oamenii de acasă", organizat de către abslvenți
mireni ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București și din Cluj-Napoca, cu proiectul pilot în localitatea
Turț , județul Satu-Mare, o localitate din care au plecat în străinătate aproape toți tinerii. În acest caz, o parohie
din diaspora, unde trăiesc un număr mare de credincioși originari din Turț , acordă o finanțare pentru latura
caritabilă a proiectul "Oamenii de acasă" în vederea îngrijirii a 15 vârstnici. Proiectul oferă servicii de
aprovizionare regulată cu alimente de bază, vizite de rutină și de socializare, vizite medicale la domiciliu

6
servicii de asigurare a aprovizionării, asigurare a serviciilor de menaj și curățenie periodică,
acompaniere pentru nevoi medicale și administrative, organizare a unor activități de
socializare, facilitarea comunicării cu copii prin internet, etc, inclusiv activități de asistență
pastorală în colaborare cu preotul paroh, pelerinaje și diverse alte activități care pot deveni tot
atâtea forme de stimulare a participării persoanelor în vârstă aflate în situație de
vulnerabilitate la viața bisericească. În parteneriat cu parohiile din diaspora pot fi organizate
excursii pentru ca părinții separați de copiii emigranți să înțeleagă mai bine contextul în care
își petrec viața copiii lor.

3. Răspunsuri misionar pastorale la amplificarea fenomenului concubinajului

Tinerii care emigrează sunt puși în fața unui context diferit de cel în care și-au
început maturizarea. Societatea occidentală, în care concubinajul este o formă de viață socială
generalizată, iar divorțul este deosebit de frecvent 13 , destabilizează mentalitatea
vulnerabilizată și de statutul de imigrant. Astfel foarte mulți tineri acceptă să trăiască în
concubinaj, amână momentul căsătoriei, iar dacă se căsătoresc trec prin crize de ordin familial
și recurg mai ușor la divorț.
Datorită faptului că fiecare tânăr emigrant are o mare parte din familie în țară, cele
mai multe căsătorii sunt oficiate în România. Din păcate aspectul social-tradițional domină
întemeierea familiilor. Nunțile fastuoase cu un număr mare de invitați au ajuns să fie și o
recunoaștere a statutului social și o modalitate de ajutor financiar reciproc. Datorită numărului
mare de emigranți care doresc să sărbătorească Nunta în țară sunt regiuni în care rezervările
pentru săli de nunți se fac cu doi trei ani înainte. În acest context, tinerii care s-au hotărât să se
căsătorească amână săvârșirea Cununiei timp de doi-trei ani, trăind tot acest timp în
concubinaj.
Biserica ar trebui să-și adapteze misiunea și la astfel de situații, insistând de fiecare
dată când se programează o Nuntă, pe pregătirea catehetică pentru Cununie și pentru viața de
familie. Dacă este vorba de o căsătorie în care cel puțin unul dintre miri este emigrant, este
important ca pregătirea pentru Nuntă să se facă prin colaborarea preotului din țară cu preotul
parohiei din străinătate, apropiată de locul de reședință a mirelui respectiv. Atunci când sunt
programate nunți peste un timp care depășește rezonabilul, preotul ar trebui să încurajeze
săvârșirea Tainei Nunții într-un cadru restrâns, urmând ca masa festivă să fie organizată
atunci când condițiile concrete o permit. Considerăm că ar fi potrivit să fie valorizat mai mult
ritualul slujbei de mulțumire situat în molitfelnicele Bisericii noastre imediat după Taina
Nunții, pentru ca la un anumit timp după Cununie, când sunt întrunite condițiile pentru
organizarea sărbătorii cu invitați, acest moment să fie marcat și printr-un ritual bisericesc de
mulțumire. Astfel s-ar putea încuraja primirea Tainei Nunții la timpul potrivit, indiferent de
indisponibilitățile de ordin logistic și conjunctural.

4. Căsătoriile mixte

Tinerii emigranți trăiesc într-un context religios majoritar catolic sau protestant și
dezvoltă relații de colegialitate și de prietenie și cu persoane de altă confesiune, ajungându-se
frecvent la întemeierea unor familii mixte din punct de vedere socio-cultural, dar și din punct
de vedere religios. În fața realității căsătoriilor mixte, Biserica trebuie să adopte soluții

(semestrial sau mai des dacă este nevoie), asistență pentru relația cu autoritățile locale și alte servicii în funcție
de solicitări. Detalii legate de acest proiect pot fi consultate la adresa: www.oameniideacasa.ro
13
Vezi Eurostat, Chiffres clés de l’ Europe, Luxembourg: Office des publications de l’Union européenne, 2014,
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3930297/6309588/KS-EI-14-001-FR-N.pdf/603150ec-82a4-43df-babf-
7e6aaa88ee0f, consultat la 21 aprilie 2015

7
pastoral-misionare în conformitate cu tradiția doctrinară și canonică aplicată la
particularitățile vieții de azi.
Odată deciși pentru căsătorie, sau chiar căsătoriți civil, unii miri sau soți se apropie
de Biserică. Această apropiere, chiar și viciată de formalism sau festivism, manifestă
disponibilitatea lor de a se deschide spre lucrarea Bisericii.
Cuvintele rostite de Mântuitorul: ”pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (In 6,
37) ne obligă să avem o atitudine de înțelegere și bunăvoință față de cei ce doresc să-și
apropie familia de Biserică. În același timp, trebuie să ne întrebăm care sunt cadrele în care
această disponibilitate se poate manifesta.
Disponibilitatea pastorală a Bisericii nu trebuie să fie înțeleasă ca o îngăduință față
de relativizarea conștiinței apartenenței religioase. Ea trebuie să fie privită ca un mijloc de
manifestare a iconomiei, în sensul etimologic al termenului: de bună-chivernisire a tot ceea ce
înseamnă viață bisericească. Vocația Bisericii este de a transmite chemarea și fermentul
Împărăției Cerurilor (Mt 13,33) tuturor realităților pe care Dumnezeu le binecuvântează sau le
îngăduie în societate.
Biserica atrage atenția asupra complexității problematicii căsătoriilor mixte și asupra
faptului că în situațiile în care diferențele de mentalitate și de valori nu sunt luate în serios,
acestea pot provoca dezechilibre care pun viața de familie în mare dificultate, și pot duce
chiar la punerea în pericol a desăvârșirii soților și a copiilor. În același timp, atunci când fiii
duhovnicești ai Bisericii se apropie de ea, chiar purtători fiind de neînțelegeri și neputințe,
Biserica nu îi îndepărtează ci încearcă să îi reintegreze pe măsura puterii lor de a-și asuma
această cale.
Toată lucrarea pastorală trebuie să se manifeste în respect față de libertatea cu care
Dumnezeu l-a înzestrat pe om, libertate pe care nici Dumnezeu nu o anulează. Respectul față
de libertate nu înseamnă însă tolerare a nerânduielii, și nesocotire a pericolelor, ci o
preocupare pedagogică pentru ca rânduiala să fie asumată în cunoștință de cauză.
Ținând cont de aceste aspecte, Biserica ar trebui să își intensifice lucrarea de
pregătire a adolescenților și tinerilor pentru viața de familie și în cadrul acestei lucrări să fie
abordate toate aspectele privind viața de familie în Hristos și în Biserică. Această dimensiune
pedagogică este un imperativ trasat de însăși Mântuitorul, atunci când îi trimite pe apostoli la
misiune, spunându-le: ”mergând, învățați toate neamurile….. învățându-i să păzească toate
câte v-am poruncit vouă” ( Mt 28, 19). Suntem chemați așadar la această lucrare catehetică și
de pedagogie spre statornicirea rânduielii pentru a putea folosi toate mijloacele lăsate de
Hristos și de Biserică, astfel încât calea mântuirii să fie asumată în mod conștient și
responsabil.
În acest sens îngăduința săvârșirii Tainei Nunții pentru un mire ortodox și un mire
care face parte ditr-o comunitatea eclezială care botează prin întreită afundare în numele
Sfintei Treimi și are o mărturisire de credință trinitară este o aplicare a iconomiei, o lucrare a
iubirii părintești menită să salveze ceea ce poate fi lucrător în desăvârșirea fiilor duhovnicești.
Impunerea cu orice preț a rigorii poate duce la împingerea celui neortodox la o
solicitare de intrare strict formală în Biserica Ortodoxă. Cel ce ar fi primit în Biserica
Ortodoxă, fără a o face liber și din convingere, ci cu singurul scop de a face pe plac soțului
ortodox, poate fi considerat cu adevărat membru al Bisericii? Nu cumva prin aceasta se
nesocotește însăși condiția fundamentală a primirii tainei, care este mărturisirea liberă a
credinței?
La Sinodul IV ecumenic, pornindu-se de la prevederile canonului 31 Laodiceea, s-a
îngăduit căsătoria unui ortodox cu un neortodox care făgăduiește că va deveni ortodox 14. Cu
alte cuvinte observăm că Biserica a găsit calea pentru a nu impune formal Botezul sau

14
Vezi canonul 14 IV ec, în Ioan FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 1991, p. 86

8
primirea în Biserica ortodoxă, cerând în schimb asumarea unei perspective de integrare în
Biserică. În aceeași ordine de idei, deși textele canonice se pronunță împotriva căsătoriilor
mixte săvârșite pur și simplu, fără un discernământ pastoral (canonul 10 Laodiceea) prin
asumarea de către Biserică a unei familii constituite dintr-un convertit și un neortodox
(canonul 72 Trulan), se arată că respingerea căsătoriilor mixte nu are un caracter doctrinar ci
unul pastoral-disciplinar. Din acest motiv, în toate perioadele istorice Bisericile locale s-au
considerat competente pentru a aplica iconomia în ambele ei forme: acrivie sau pogorământ și
fiecare Biserică autocefală poate să determine modul în care aplică această iconomie15.
Caracterul mixt al căsătoriilor nu se referă doar la confesiunea diferită a celor ce se
căsătoresc ci și la diferențele culturale, care pun probleme deosebit de serioase. Biserica nu se
poate substitui conștiinței și voinței credincioșilor, dar are obligația de a-i catehiza și a-i
pregăti pentru depășirea problemelor care pot să apară într-un mediu familial multicultural
și/sau multiconfesional.

5. Răspunsuri misionar-pastrorale la solicitările conjuncturale de primire în

Biserica Ortodoxă

Mulți tineri care trăiesc în străinătate și doresc să se căsătorească cu persoane de

confesiune și cultură diferită, ar fi împliniți dacă ar fi cununați în Biserica Ortodoxă. Având în
vedere că o mare parte a tinerilor occidentali nu mai păstrează legătura cu Biserica lor -
catolică sau protestantă de diferite denominațiuni, tentația mirelui ortodox este de a propune
celuilalt mire să se convertească la Biserica Ortodoxă. Astfel se ajunge foarte des ca un
membru al unei confesiuni catolice sau protestante să solicite intrarea în Biserica Ortodoxă
pentru a răspunde așteptărilor celuilalt mire.
Este foarte important să se înțeleagă că primirea în Biserica Ortodoxă este un act de
mare responsabilitate eclezială. Ea nu poate fi tratată cu superficialitate și persoana care
solicită acest lucru trebuie să fie catehizată pentru ca să nu se rezume doar la un act formal
neasumat. Având în vedere că mirii trăiesc în general în străinătate și vin în țară doar în
perioada premergătoare nunții, este important ca între preotul din țară, care va săvârși nunta,
și preotul din localitatea cea mai apropiată de locul de reședință în străinătate al mirelui
neortodox să existe o claborare pentru pregătirea în vederea intrării în Biserica Ortodoxă.
Este important să subliniem faptul că primirea în Biserica Ortodoxă se săvârșește în
conformitate cu ritualul adoptat de către Sfântul Sinod, publicat de Patriarhia Română 16 .
Această procedură este susținuntă în mod explicit de Tradiția canonică. Chiar dacă Canoanele
46 și 68 apostolice resping categoric tainele ereticilor, fără să facă vreo distincție între erezii,
Sinodul II ecumenic hotărăște, în canonul 7: „Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie,
în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe
arieni şi pe macedonieni şi pe sabatinieni şi pe novaţieni, cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi
pe patrusprezeceni (quartodecimani), adică pe miercuraşi (tetradiţi) şi pe apolinarişti, îi primim
dacă dau zapis (scrisori de mărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu
cugetă (învaţă) cum cugetă (învaţă) sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească
şi îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi nările şi gura
şi urechile, şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea darului Duhului Sfânt....”17.

15
Vezi pentru mai multe detalii Patriciu VLAICU, „Biserica Ortodoxă în fața căsătoriilor mixte”, în: Studii
Teologice, 1 (2012), pp. 167-190.
16
Vezi Primirea la ortodoxie a celor de alte credințe, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2014, pp. 20-21.
17
Vezi Ioan N. Floca, Canoanele..., p. 76.

9
 La sfârșitul secolului al VII-lea, sinodul Trulan, sinod întrunit cu scopul precis de
receptare a tradiției canonice18, hotărăște, în canonul 95, următoarele: „Pe aceia dintre eretici
care se adaugă (ataşează) Ortodoxiei şi părţii celor ce se mântuiesc îi primim după următoarea
rânduială şi obicei: pe arieni şi pe macedoneni şi pe novaţienii care-şi zic loruşi catari şi stângaci,
şi pe quartodecimani (patrusprezeceni), adică pe tetradiţi (miercuraşi), şi pe apolinarişti îi primim,
dând zapise (scrisori) şi dând anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă sfânta
sobornicească şi apostolească a lui Dumnezeu Biserică, pecetluindu-i, adică ungându-le mai întâi
cu Sfântul Mir fruntea şi ochii, şi nările şi gura, şi urechile, şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea
Darului Duhului Sfânt»19.
Observând ultimele două canoane, constatăm că textul adoptat de Sinodul Trulan
preia în mod fidel prima parte a canonului 7 de la sinodul II ecumenic și astfel ambele texte
subliniază trecerea de la obicei la rânduială, sinodul Trulan confirmând încă o dată rânduiala
stabilită de sinodul II ecumenic.
Având în vedere că sinoadele ecumenice sunt cele care au integrat în colecția canonică
a Bisericii Canoanele Apostice și că același sinod Trulan care statornicește autoritatea sfintelor
canoane, inclusiv ale Canoanelor Apostolice, stabilește o procedură de primire distingând natura
separării de Biserică, după modelul Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, cele două canoane
sunt receptări ale obiceiului și o transformare a lui în normă. Astfel, canoanele 7 II ec și 95
Trulan nu mai sunt derogări, fiind ele însele normă, distinse de obiceiul practicat anterior, așa
cum însăși canoanele respective o confirmă, distingând „următoarea rânduială şi obicei”. Aceste
două canoane au rămas statornice în prevederile lor deoarece, în privința primirii în Biserică a
eterodocșilor, cronologic vorbind, după canonul 95 Trulan, nici un alt canon nu revine asupra
acestei proceduri printr-o prevedere care să fie receptată în colecția fundamentală de canoane.
Ținând cont de cele precizate mai sus nici un preot din Patriarhia Română nu poate, cu
de la sine putere, să decidă primirea în Biserica Ortodoxă, altfel decât respectând prevederile
formulate de Sfântul Sinod20.

Concluzii

Având în vedere cele prezentate mai sus, putem sintetiza câteva concluzii.
1. Biserica Ortodoxă are capacitatea de a-și adapta misiunea la noul context în care își
desfășoară activitatea. Luarea în considerare a particularităților misionar-pastorale în
contextul migrației este o obligație pentru fiecare slujitor al Bisericii.
2. Situațiile create în contextul migrației, mai ales cele legate de fenomenul separației
copiilor de părinți și a părinților vârstnici de copiii emigranți trebuie analizate cu multă
responsabilitate, implicând în slujirea Bisericii persoanele care prin vocație și pregătire
profesională pot să sprijine lucrara eclezială și toate entitățile canonice de care Biserica
dispune.
3. În contextul actual, fiecare preot trebuie să evalueze harismele cu care Dumnezeu a
înzestrat comunitatea locală și să faciliteze punerea lor în slujba misiunii. Mirenii pot aduce
mari foloase în cadrul slujirii pastorale, având în vedere că într-o societate din ce în ce mai
reticentă la atitudinile clericaliste, mirenii pot să fie propovăduitori eficienți prin darurile cu
care Dumnezeu i-a înzestrat.
4. Dezvoltarea unei rețele de asociații partenere în slujirea social-caritativă și psiho-
pedagogică, în contextul migrației este pentru Biserica din zilele noastre o nevoie efectivă.

18
Pentru a înțelege importanța Sinodului Trulan în constituirea Tradiției canonice, vezi V. LAURENT, „L'oeuvre
canonique du concile in Trullo, 691-692: source primaire du droit de l'Eglise orientale”, în Revue des études
byzantines, 23 (1965), pp. 7-41.
19
Vezi Ioan N. Floca, Canoanele..., pp. 173-4.
20
Vezi Primirea la ortodoxie ..., pp. 20-1.

10
 5. Experiența altor biserici din occident poate să fie de un real folos pentru noul context
în care Biserica își desfășoară misiunea. În acest sens creșterea deschiderii față de ideea
participării la cât mai multe proiecte sociale în parteneriat/colaborare cu celelalte biserici, ar
putea fi salutară din punct de vedere al îmbunătățirii aptitudinilor noastre manageriale.
6. În contextul migrației trebuie să fie valorizate legăturile dintre parohiile din țară și din
diaspora, și să fie facilitată comunicarea dintre preoții din România și cei din străinătate. Este
timpul să conștientizăm și să asumăm în practică faptul că mutațiile sociale determină noi
nevoi pastorale care implică slujiri specifice, presupunând un mod specific de implicare și un
nivel de instruire uniform-consolidat a personalului clerical. Aceasta s-ar poatea realiza prin
crearea unei platforme instituționale (departament dedicat) care să asigure un flux continuu și
structurat de instruire, informare și comunicare între cele două câmpuri de misiune, vizând
biunivoc racordarea preoților la contextul migrației atât din țară cât și din străinătate, și
transferul reciproc de experiență urmărind prin aceasta inclusiv pregătirea viitorilor preoți
pentru a face față la noile necesități misionar-pastorale ale parohiei integrate în ’’satul
planetar’’.

Bibliografie:

1. Pr. dr. Ștefan Buchiu, Ortodoxie și secularizare, Editura LIBRA, București, 1999.
2. Gheţău, V., Declinul demografic şi viitorul populaţiei României, Editura Alpha 2007.
3. Cingolani, P., Romeni d’Italia. Migrazioni, vita quotidiana e legami transnazionali, Il
Mulino, Bologna, 2009.
4. Horváth, I., Anghel, R.G., 2009. “Migration and its Consequences for Romania”
Südosteuropa 57(4), p. 386-403.
5. Georgiana Toth, Alexandru Toth, Ovidiu Voicu, Mihaela Ştefănescu, Efectele
migraţiei: copiii rămaşi acasă, Fundaţia Soros România, Bucureşti, 2007.
6. Nechita, Marius, Resurse şi nevoi la persoanele de vârsta a treia, Editura Universităţii
de Nord, Baia Mare, 2008.
7. Mureşan, Cornelia (coord), Situaţia vârstnicilor din România, Fundaţia Principesa
8. Margareta, Bucureşti, 2009.
9. Portes, A. "Migration and Development: Reconciling Opposite Views", Ethnic and
Racial Studies Vol. 32, No. 1, pp. 5-22.
10. Sorin Selaru, Patriciu Vlaicu, Misiunea Sacramentală a Bisericii în contextul
european, Editura Basilica, București, 2013.
11. Patriciu Vlaicu, « Biserica ortodoxă în fața căsătoriilor mixte », ST 1/2012, Bucuresti
2012, pp. 167-190.

11