Curs 1.

Bazele fizice ale electroterapiei: clasificarea curenţilor electrici, terapeutici,

efecte generale şi locale. Bazele fiziologice ale electroterapiei.

1.Bazele fizice ale electroterapiei

Electroterapia reprezintă un capitol al terapiei care utilizează factorii fizicali

pentru a menţine sau redobândi starea de sănătate, precum şi recuperarea restantului
funcţional.
Ţinând cont de calităţile structurale şi funcţionale ale ţesuturilor neuromusculare,
orice agent electric poate fi considerat un stimul care poate determina apariţia unei reacţii
de răspuns tisular. Există stimuli naturali, adecvaţi (schimburile ce au loc la nivelul
sinapselor, terminaţiilor nervoase, receptorilor), care pot declanşa impulsuri nervoase, dar
şi stimuli arfificiali, neadecvaţi, aşa cum sunt cei electrici şi care pot atinge direct
potenţialul membranei celulare, determinând reacţii similare celor obţinute prin excitanţi
specifici.
Proprietăţile celulelor vii sunt:
 Iritabilitatea – reacţia primară celulară la un stimul, cu apariţia unui răspuns local
 Excitabilitatea – reacţia secundară la un stimul, determinând transmiterea acestuia
de catre celule şi fibre nervoase.
Reacţiile specifice care au loc pot fi : secreţia glandulară sau contracţia
musculară.
Pentru a declanşa o excitaţie urmată de o reacţie la nivelul ţesutului ţintă, stimulul
aplicat
trebuie să aibă o intensitate minimă, numită intensitate de prag, şi să acţioneze un interval
de timp, numit timp minim necesar. Există şi alte două situaţii:
 Dacă stimulul are valoare sub prag- acţiunea este limitată la locul de excitare
 Dacă stimulul are valoare peste prag- are loc o reacţie care se propagă ca o undă
de excitaţie şi care poate fi măsurată la o anumită distanţă de locul de excitare.
Pentru structurile nervoase se aplică legea,, totul sau nimic”, deci creşterea
intensităţii
peste valoarea de prag nu va însemna creşterea răspunsului
Celula nervoasă se caracterizează prin echilibrul proceselor fizice şi chimice la
nivelul
membranei celulare, de o parte şi de alta a acesteia. Prin aplicarea unui stimul se modifică
această stare de repaus şi sunt determinate procese fizice şi chimice.
În stare de repaus, celula nervoasă înregistrează un potenţial de repaus, determinat
de
polarizarea electrică a membranei (pozitiv la exterior şi negativ la interior).
Odată cu aplicarea stimulului se modifică potenţialul transmembranar de repaus şi
are loc
inversarea polarităţii de o parte şi de alta a membranei celulare. Se produce depolarizarea
membranară şi declanşarea potenţialului de acţiune.
Intensitatea minimă necesară pentru declanşarea excitaţiei este pragul pentru
curentul
continuu sau reobaza. În timp apar procese care restabilesc potenţialul de repaus,
constituind faza de repolarizare.
Pe toată durata depolarizării, celula nervoasă este în perioadă refractară şi nu
poate
răspunde la alţi stimuli aplicaţi. Stimularea electrică se produce la variaţii de intensitate
ale curentului pentru o perioadă scurtă de timp.
Pe lângă intensitatea curentului electric şi viteza de creştere a intensităţii în
momentul
aplicării, un rol important îl are intensitatea curentului raportată la unitatea de suprafaţă
sau densitatea curentului.
Ca urmare a procesului de excitaţie, pentru stimularea celulelor nervoase şi
obţinerea
unui răspuns adecvat sunt importante:
 Densitatea curentului
 Viteza de creştere
 Durata scurgerii excitaţiei prin ţesut
Un curent de stimulare pentru a produce depolarizarea membranei, trebuie să aibă
o
anumită intensitate, să fie instalat brusc, să acţioneze un interval de timp, fiind necesară o
anumită cantitate de electricitate pe unitatea de suprafaţă (densitatea), necesară
declanşării fluxului de ioni transmembranar.
În timpul procesului de excitare se produc modificări ale proprietăţilor fizice şi
fiziologice ale ţesuturilor, determinate de sensul de scurgere al curentului electric,
cunoscute sub numele de electrotonus.
La polul negativ (catod) modificările se numesc catelectrotonus, iar cele de la
nivelul
polului pozitiv (anod) se numesc anelectrotonus. Pragul de excitabilitate este mai scăzut
la nivelul catodului, deoarece el acţionează prin depolarizarea membranei şi facilitează
influxul de ioni cu apariţia excitaţiei.
La anod excitabilitatea tisulară scade chiar până la apariţia unui blocaj anodic de
hiperpolarizare.
Pentru aplicaţiile de curent continuu şi de joasă frecvenţă, excitaţiile au loc la
unul din
poli. Dacă stimularea are loc la nivelul polului negativ, apare o excitaţie care se numeşte
secusă de contracţie catodică.
Parametrii electronofiziologici care caracterizează excitabilitatea unui nerv sunt:
 Reobaza –intensitatea minimă de curent care poate produce o excitaţie în timp
nedefinit
 Timpul util- timpul minim necesar transportului unei cantităţi de energie
necesară modificării potenţialului de repaus la nivelul membranei celulare
excitabile. Acest timp minim, la un curent dreptunghiular, cu o intensitate egală
cu valoarea reobazei şi care poate produce excitaţia de închidere a curentului, se
numeste timp util. Cu cât intensitatea este mai mare, cu atât timpul util este mai
mic.
 Cronaxia –timpul util minim necesar pentru a produce o excitaţie minimă cu un
curent a cărui intensitate este egală cu dublul reobazei. Cronaxia este invers
 proporţională cu excitabilitatea nervului, deci cronaxie scurtă→excitabilitatea
crescută. Cronaxia este mai scurtă la muşchii fazici, rapizi, la musculatura
flexoare, proximală a membrelor, la nivelul punctelor motorii proximale ale unui
muşchi. Cronaxia creşte în leziunile neurologice de tip central sau periferic.
Contracţia musculară se produce datorită trecerii influxului nervos din nervul
motor în fibra musculară ( zona plăcii motorii), la nivelul sinapsei neuromusculare.
Unitatea motorie cu caracter funcţional este formată din muşchi şi nerv. Acest ansamblu
cuprinde neuronul motor situat în cornul anterior al măduvei spinării, axonul şi
colateralele sale, dar şi din fibrele musculare aferente, cu sinapsele corespunzătoare. Ionii
de calciu au rol în transmisia excitaţiei la nivelul sinapsei neuromusculare şi în iniţierea
contracţiei la nivelul miofibrilei. Un deficit de calciu va duce la creşterea excitabilităţii
neuromusculare, uneori muşchiul prezentând contracţii spontane.
Programul de electroterapie este precedat de un diagnostic clinic, paraclinic,
funcţional. Se evaluează şi substratul de tratat prin cronaximetrie (faza de excitaţie),
electromiografie (faza de contracţie musculară), stimulo-detecţie (faza de sinteză a
procesului de excitaţie-contracţie), joncţiunea neuro-musculară (raportul cronaxia
nervului/cronaxia muşchiului).

2.Bazele fiziologice ale electroterapiei

 În repaus, membrana celulară prezintă un potenţial electric între (-70) şi (-90) mV.
Acest potenţial electric este generat de asimetria distribuţiei ionilor, determinată prin transport
ionic transmembranar pasiv (prin potenţial electrochimic, conform legii lui Nernst) şi activ
(prin pompaj, alimentat de energia metabolică stocată în ATP).
 Negativitatea în interiorul celulei este datorată anionilor organici care rămân
permanent
intracelular. Potenţialul de repaus se caracterizează printr-o concentraţie mare de ioni de
potasiu (K+) în interiorul celulei, şi o concentraţie mare de ioni de sodiu (Na+) la exteriorul
celulei. Această repartiţie este datorată unei permeabilităţi inegale în repaus pentru ionii de
potasiu şi sodiu, respectiv proporţia este K/Na de 1/0,04 (sau la 100 ioni K, penetrează
membrana celulară doar 4 ioni Na).
 În urma unei excitaţii, dacă stimulul depaşeşte, ca intensitate şi durată, “valoarea
prag”, se declanşează depolarizarea care are două faze:
- faza a: intrarea ionilor Na+,
- faza b: intrarea exploziva a ionilor Na+ şi ieşirea ionilor K+. În urma acestui proces,
concentraţia ionilor de Na depăşeşte concentraţia ionilor de K, iar încărcarea electrică
interioară atinge (+30)mV.
- Deci se atinge un potenţial de acţiune, care creşte de la (-90) la (+30)mV: practice în
valoare absolută, potenţialul de acţiune va fi (90 + 30) de 120 mV.
- Între 0 – (+30) mV apare aşa-numitul “vârf” (overshoot).
- Atingerea valorii de (+30)mV declanşează repolarizarea, care, prin acţiunea pompei
Na-K (proces activ) face să iasă ionii Na+ şi să intre ionii K+, astfel refăcând potenţialul de
repaus.
 Deci, curentul electric care reprezintă o excitaţie la nivelul membranei celulare,
determină
modificarea proprietăţilor membranei celulare, deci depolarizarea membranei, cu inversarea
potenţialului de membrană. Potenţialul de repaus variază atingând potenţialul critic şi astfel,
declanşează excitaţia.
 Se impun două observaţii:
1. mecanismul fundamental este reprezentat de transportul activ al ionilor de Na+ în
interiorul celulei,
2. depolarizarea este progresivă, din aproape în aproape, conform teoriei lui
Hermann.
 Excesul de sarcini pozitive trebuie să iasă pentru a reface potenţialul de repaus.
Astfel apare repolarizarea care implică două mecanisme:
 inactivarea pompei de Na+,
 creşterea permeabilităţii membranei celulare pentru K+.
În concluzie, electroterapia foloseste curentul electric pentru a obţine efecte
fiziologice şi
terapeutice asupra organismului uman.

Organismul uman, ca şi celelalte organisme vii, reprezintă un conductor de clasa a II-

a, la nivelul căruia purtătorii de sarcină electrică sunt ionii. Curentul electric este caracterizat
de o anumită intensitate şi o anumită tensiune: el va strabate organismul, care la rândul sau va
opune o anumită rezistenţă la trecerea curentului.
Curentul electric reprezintă la nivel celular un stimul, care dacă depăşeşte ca durata şi
intensitate pragul de excitabilitate al membranei celulare va declanşa depolarizarea
membranei şi va determina apariţia unui răspuns la nivel de substrat, în funcţie de tipul de
celulă excitat: contracţie, impuls nervos, variaţia de debit circulator, secreţie, etc.
Curentul electric este de două tipuri: curent electric continuu şi curent electric
alternativ. Curentul electric alternativ se caracterizează prin frecvenţă. Frecvenţa
reprezintă numarul de
cicli (stimuli) realizaţi pe unitatea de timp – dacă exprimarea se face pe secundă (număr de
cicli/secundă) unitatea de masură este Hertz-ul (Hz).
Perioada reprezintă durata în timp a unui ciclu, deci este inversul frecvenţei.
Relaţiile matematice între cei doi parametri sunt următoarele:
F (frecvenţa) = număr de cicli / secundă,
T(perioada) = 1 / F(frecvenţa).

În funcţie de frecvenţă, curenţii electrici folosiţi în electroterapie se împart în trei

mari domenii:
- joasă frecvenţă = între 1-1000 Hz,
- medie frecvenţă = între 1000-100000 Hz,
- înaltă frecvenţă = peste 100000 Hz.
Aplicarea energiei electrice se poate face direct – prin curent continuu sau alternativ
şi derivatele lor, fie indirect – transformat în alte forme de energie: radianta, calorică,
luminoasă etc.

Indicaţiile generale de aplicare a procedurilor de electroterapie

 Electroterapia, prin dversele sale forme de aplicaţie este utilă în toate tipurile de
patologie:
- bolile reumatismale cronice – inflamatorii sau degenerative ,
- bolile degenerative ale coloanei vertebrale şi sindroamele asociate – inclusiv
lombosciatica,
- bolile articulare degenerative şi/sau posttraumatice ale centurilor şi membrelor;
- bolile reumatismale abarticulare (muşchi, tendoane, fascii, sinovie, etc.);
- bolile nervilor periferici (nevralgii, nevrite, polinevrite, leziuni traumatice şi
sechelele lor);
- leziuni de neuron motor central – hemiplegii, paraplegii;
Procedurile electrice adaptate pot fi foarte utile ca terapie asociată în tratamentul
complicaţiilor unor boli cronice ale aparatelor şi sistemelor: cardiovascular, respirator,
digestiv, urinar (hipertensiune arterială, insuficienţă veno-limfatică, insuficienţa respiratorie,
bronhopneumopatii cronice, astm bronşic, litiaze, colecistopatii cronice, colite cronice, etc.);
în aceste conditii, procedurile electrice sunt utile atât în tratamentul de bază al acestor
suferinţe, cât şi atunci când aceste suferinţe însoţesc alte afectări ale aparatului locomotor
indicate recuperarii fizical-kinetice.

Curentul galvanic. Proprietăţi fizice. Efectele fiziologice ale curentului galvanic.

Modalităţi de aplicare ale galvanizărilor. Indicaţiile şi contraindicaţiile galvanoterapiei

Proprietăţi fizice
Curentul electric este caracterizat prin deplasarea de sarcini electrice(electroni) de-a
lungul unui conductor. Conductorul electric este corpul prin care trece curentul electric
continuu. Dacă sensul de deplasare al electronilor este acelaşi la o intensitate constantă,
curentul continuu este constant. Intensitatea curentului variază în sens crescător sau
descrescător. Dacă aceste creşteri sau descreşteri au loc ritmic, curentul se numeste variabil.
Aplicarea terapeutica a curentului de tip continuu se numeşte galvanizare.
Producerea curentului continuu se realizează prin metode chimice, mecanice sau
termoelectrice.
Acţiunile biologice
Din punct de vedere electrochimic şi al conductibilităţii, organismul uman se
comportă ca un conductor de gradul II, deci poate fi asemănat cu un electrolit. În structura sa,
apa reprezintă 70% din greutatea corpului, restul fiind substanţă solidă reprezentată în mare
măsură de săruri.
Astfel, organismul nu poate fi străbătut uniform de curent electric. Există o clasificare
conform căreia, din punctul de vedere al conductibilităţii electrice structurile organismului
pot fi împărţite în 4 grupe :
o Gradul I : structuri anatomice foarte bune conductoare electrice (sânge, limfa,
LCR, corp
vitros),
o Gradul II : structuri anatomice bune conductoare electrice (glande sudoripare,
muşchi, ţesut subcutanat, organe interne),
o Gradul III : structuri anatomice rău conductoare electrice (ţesut nervos, ţesut
adipos, glande sebacee, ţesut osos),
o Gradul IV : structuri anatomice foarte rău conductoare electrice (părul, epiderma).
Aplicarea curentului galvanic asupra organismului va determina o serie de efecte
diferenţiate în două mari grupe :
 o efectele polare - se produc la nivelul electrozilor aplicaţi,
o efectele interpolare - se produc în interiorul organismului, în regiunile cuprinse
între cei doi electrozi.
Efectele polare şi interpolare sunt concomitente, iar efectul total al curentului
presupune
“însumarea” celor două categorii de efecte.
1. Efectele polare
 Efectele polare sunt datorate modificărilor care apar la locul de contact dintre
tegument şi electrozii de aplicat. În cea mai mare parte, efectele polare sunt
consecinţa procesului de electroliză. Astfel, la anod se produce acid , iar la catod se
produce baza
 Efectele polare sunt determinate deci, de modificările chimice apărute; aceste
modificări depind de mai mulţi parametrii :
- calitatea electrodului (forma, dimensiune, compoziţie chimică);
- calităţile curentului galvanic (intensitate, direcţie, sens, durată);
- anumite proprietăţi ale organismului (starea tegumentului, rezistenţa electrică,
capacitatea,
conductibilitatea diverselor ţesuturi, reactivitatea generală a individului).
2.Efectele interpolare
Efectele interpolare sunt cele importante si au la bază procese de :
 bioelectroliză(mişcarea anionilor şi cationilor în câmpul electric),
 ionoforeza,
 electroosmoza,
 electroforeza,
 modificarea potenţialului de membrană,
 efecte termice,
 modificări în compoziţia chimică a ţesuturilor care implică :
Aplicarea curentului continuu determină scăderea rezistivităţii cutanate. Aceasta
depinde de:
 Oscilaţiile de temperatură ale corpului
 Odihna
 Stress
 Ritmul biologic noapte-zi
 Echilibrul sistemului endocrin
 Momentul de ingestie al alimentelor
 Lungimea segmentului străbătut de curentul electric
 Diametrul segmentului străbătut de acest curent.

Efectele fiziologice şi terapeutice ale aplicaţiilor curentului galvanic

Aplicarea curentului galvanic cu pantă (introducerea este lină), cum se întâmpla în
terapeutică, dă naştere unor efecte net diferite faţă de curentul galvanic intrat brusc, folosit de
regulă în scop diagnostic. Această excitaţie bruscă prin curent galvanic va determina o
reacţie care la nivelul fibrei musculare este motorie, determinând contracţie, iar la nivelul
fibrei senzitive determină durere.
Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase senzitive
La trecerea curentului galvanic, receptorii senzitivi din tegument înregistrează o
senzatţie de
 furnicătură, care creşte proporţional cu intensitatea curentului. Dacă intensitatea
curentului depaşeşte nivelul senzaţiei de furnicătură, următoarea senzaţie dezvoltată va fi de
înţepături fine iar dacă se insistă cu creşterea intensităţii, va apare senzaţia de arsură, în final
ajungându-se la senzaţia de durere.
Curentul galvanic dezvoltă o acţiune analgetică (prin creşterea pragului sensibilităţii
pentru durere), acest efect apărând în primul rând la polul pozitiv (+).Astfel, la polul pozitiv
(+), membrana celulară se hiperpolarizează şi astfel scade excitabilitatea (creşte pragul
excitabilităţii, deci substratul va reacţiona la stimuli mai intenşi, inclusiv dureroşi), şi astfel
spunem că se dezvoltă anelectrotonusul.
La polul negativ (-), depolarizarea domină şi astfel creşte excitabilitatea (scade
pragul excitabilităţii, substratul va reacţiona la stimuli mai puţin intenşi, va fi mai excitabil),
deci se dezvoltă catelectrotonusul. Cele două forme de electrotonus se produc simultan, la
cei doi electrozi, la trecerea curentului galvanic.
Electrotonusul variază în funcţie de intensitatea curentului galvanic aplicat. S-a
constatat că:
 la intensităţi mici domină catelectrotonusul,
 la intensităţi mari domină anelectrotonusul,
 la intensităţi medii există un echilibru între efecte
Kowarschick a studiat foarte atent mecanismul analgeziei si a constatat că această
acţiune a curentului galvanic, dezvoltată la trecerea curentului prin substrat, este datorată
modificărilor care apar între electrozi datorită deplasării ionilor, şi că la acţiunea analgetică
contribuie şi efectul galvanizării asupra SNC, precum şi asupra sistemului circulator.

Acţiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motori

La polul negativ (-), atunci când acesta este folosit ca electrod activ, se produce
scăderea pragului excitabilităţii pentru fibrele motorii, deci creşte excitabilitatea lor şi va fi
posibilă stimularea fibrelor motorii cu apariţia contracţiei

Acţiunea curentului galvanic asupra SNC

􀀀 ___􀀀__ ___􀀀________􀀀_ ______􀀀__

Koeppen a arătat ca aplicaţiile descendente de curent galvanic (mai ales în cazul

aplicaţiilor sub forma băilor galvanice) determină scăderea reflectivităţii osteotendinoase a
individului, în vreme ce aplicaţiile ascendente cresc excitabilitatea. În concluzie, Koeppen
consideră că tonusul SNC este diminuat, în general, în aplicaţiile descendente.
Diverse studii legate de reacţiile senzoriale determinate de trecerea curentului electric
au arătat că pot apare :
 reacţii vizuale luminoase de tip fosfene (în cazul în care subiectul stă cu ochii
închişi), percepute sub formă de puncte, bastonaşe, cercuri colorate (galben sau alte
culori);
 reacţii auditive de tip acufene (pocnituri/zgomote în urechi);
 reacţii labirintice de tip vertij : senzaţia de ameţeală percepută de subiect conform
căreia, capul deviază la dreapta dacă subiectul nu are afectări care să compromită
echilibrul, sau de partea bolnavă dacă are o suferinţă cunoscută la nivelul urechii
interne;
 reacţii gustative : la polul negativ (–) se constată apariţia gustului metalic, astringent,
iar la polul pozitiv (+) apariţia gustului acru.

Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii

 Curentul galvanic determina o activare vasculara importanta, exprimata clinic
prin
hiperemie locala.
Vasodilatatia locala este importanta, atât la nivelul vaselor superficiale cutanate, cât si
la nivelul vaselor profunde, în primul rând a vaselor musculare.
Cresterea vascularizatiei locale la trecerea curentului galvanic determina cresterea
irigatiei zonei respective si efecte biotrofice, prin aceasta creste gradul de nutritie a
teritoriului, si consecutiv, creste resorbtia exudatelor si a edemelor locale. Datorita acestor
efecte asupra vascularizatiei periferice, cutanata si musculara, aplicatiile curentului galvanic
au ca si indicatii:
 acrocianoze,
 angioneuropatii (suferinte care au la baza tulburari functionale la nivelul vaselor
nervilor, mai ales filetele vegetative),
 crioparestezii functionale nocturne, mai ales ale membrelor inferioare (exprimate
clinic prin amorteli, furnicaturi cu senzatia de rece, alterari vasculare periferice),
 arteriopatii periferice (afectari de trunchiuri principale vasculare, mai ales în stadiile
incipiente, fara alterari organice importante ale peretelui vascular, cu scaderea
elasticitatii acestuia si deci, a raspunsului vasodilatator),
 distrofii simpatice reflexe (vechile “algoneurodistrofii”) ale membrelor, care apar
printr-un mecanism de hipersimpaticotonie, declansat de cele mai multe ori
posttraumatic.

Actiunea curentului galvanic asupra SNV in general

Aceasta actiune a curentului galvanic este inconstanta si individualizata. Reactia
vegetativa la trecerea curentului galvanic depinde de :
 dominanta tonusului simpatic sau parasimpatic, specifica individului asupra caruia se
face
aplicatia,
 locul de aplicare a curentului galvanic,
 polaritatea.
􀀀

Actiunea sistemului circulator asupra sistemului circulator

Galvanizarile descendente cresc afluxul sanguin din mica circulatie catre cord, deci:
- creste circulatia de întoarcere a sângelui venos din plamâni si din membrul superior,
- creste transportul de sânge arterial catre sistemul port.
Daca aplicatia este ascendenta :
- creste circulatia venoasa de la nivelul membrelor inferioare si organelor portale
catre cord,
- creste circulatia arteriala spre plamâni si membrele superioare,
- creste viteza sângelui venos de la inima spre plamâni.
Exista însa o reactivitate individuala de care trebuie sa tinem seama în cursul acestor
aplicatii la care se adauga caracteristicile tipului de aplicatie.

Aplicatiile curentului galvanic prin actiunile fiziologice vor determina principalele

efecte terapeutice:
 analgetic, antialgic datorita scaderii excitabilitatii nervoase la nivelul polului pozitiv
 stimularea neuromusculara la nivelul electrodului negativ
 decontracturant prin reglarea modificarilor de excitabilitate a SNC
  modulator neurovegetativ – prin reglarea sistemului neurovegetativ
 vasodilatator datorita hiperemiei la nivel tegumentar superficial si muscular profund
 biotrofic prin imbunatatirea circulatiei locale si
 resorbtiv prin facilitarea drenarii edemelor

Principalele domenii clinice de aplicatie ale procedurilor de electroterapie bazate

pe curent galvanic

Aplicatiile curentului galvanic se utilizeaza în urmatoarele stari patologice.

 Stari posttraumatice - prin efectele: analgetic, decontracturant, resorbtiv,
decongestiv, vasomotor.
 Inflamatii abarticulare – inflamatiile structurilor moi periarticulare ( capsula,
ligamente,
tendoane, muschi ) - pentru efectele: antiinflamator, decongestiv, resorbtiv,
decontracturant.
 Afectiuni nevralgice - nevralgii, nevrite, pareze paralizii, sindroame de
suprasolicitare-(inclusiv radiculitele – suferinte ale ramurilor nervilor spinali si
lombosciatica).
 Tulburari circulatorii: aplicatiile curentului galvanic actioneaza foarte bine (datorita
efectului vasodilatator cunoscut), inclusiv în tromboflebitele acute (datorita efectului
asupra trombusului).
 Afectiuni degenerative de tip artrozic: Aplicatiile galvanice, actionând direct
asupra tulburarilor circulatorii, în principal de tip ischemic, întrerup ciclul
fiziopatologic al degradarii structurilor articulare, deci pot întârzia evolutia artrozelor
si aparitia complicatiilor acestora.
Galvanizarea se poate aplica in stadiile acute, dar si in cele cronice.
Principalele contraindicatii în aplicarea procedurilor bazate pe curent galvanic, ca si
în cazul celorlalte proceduri de electroterapie, sunt afectiunile tegumentare de tip: supurativ,
alergic,
tuberculoza cutanata, neoplaziile, inclusiv cele cutanate, stent-uri, tije metalice, placi
de osteosinteză, sarcina.

Principalele formele metodologice de aplicare ale curentului galvanic

Pentru aplicatiile de curent galvanic se va tine seama de urmatoarele:

- curentul galvanic circulând într-un singur sens are polaritate,
- rezistenta electrica cutanata scade la trecerea curentului galvanic,
- rezistenta electrica a tesuturilor profunde scade (poate chiar mai mult decât cea
cutanata) ducând la efecte de tip decontracturant, vasoactiv, analgetic
Aplicatiile se pot face folosind electrozi racordati la un circuit electric prin care trece
curent galvanic (galvanizari), prin intermediul apei (bai galvanice), dar si sub forma de
ionoforeza (ionogalvanizare)cu ajutorul careia se introduc trans-tegumentar anumite
substante medicamentoase.
Electrozii se aplica pe suprafata de tratat, dupa o prealabila împachetare într-un
material textil umezit. Grosimea materialului textil utilizat este de cca. 1-1,5 cm. Electrodul
mai mic este cel activ iar polaritatea este aleasa in functie de scopul urmarit :
analgetic(anod), excitant(catod).
 Aplicatia cu electrozi (galvanizarea simpla) depinde de directia si sensul de trecere
a curentului galvanic. Astfel:
- aplicatia transversala presupune ca fluxul galvanic strabate un segment/zona
anatomica de pe fata anterioara spre fata posterioara, sau de pe cea interioara spre cea
exterioara, sau de o parte si de alta;
- aplicatia longitudinala presupune ca fluxul galvanic sa strabata segmentul/zona
anatomica de la un capat la celalalt;
Intensitatea curentului aplicat depinde de:
 scopul urmarit,
 sensibilitatea si toleranta pacientului,
 stadiul evolutiv al afectiunii,
 durata aplicatiei.
Astfel:
 pentru efect antialgic intensitatea se dozeaza la nivelul pragului calculat pentru
0,1mA/m².
 Pentru nevralgii acute sau hiperestezii(lombosciatica)-intensitatea este dozata sub
pragul de sensibilitate.
 Pentru efectele vasodilatatoare se utilizeaza intensitatea peste prag, durata mare de
tratament si aplicatie longitudinala.
Durata de aplicare a galvanizarii depinde de:
 intensitatea la aplicarea curentului electric
 marimea electrozilor
 si este invers proportionala cu densitatea curentului.
Electrozii mici dezvolta densitati mari pe suprafata tegumentului pe care sunt
aplicati, deci
durata de aplicare trebuie sa fie scazuta.Situatia este invers la electrozii cu dimensiuni
mari: densitatea mica implica timp crescut de aplicare.
Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie sa aiba durata de 20-30 minute.
Pentru afectiunile acute sedintele sunt zilnice si in numar de 8-10-12, iar
pentru afectiunile
cronice se poate ajunge la 20 de sedinte efectuate zilnic sau la 2 zile.
Pacientul va avea o pozitie relaxata, antalgica, confortabila.Pozitia poate fi
DV cu o perna
sub abdomen pentru a evita hiperlordoza sau DD relaxat. I se va explica procedura si
senzatiile ce pot apare, pacientul fiind rugat sa anunte orice senzatie pe care o percepe.
Nu se aplica electrozi pe zone paroase, pe tegumente cu afectiuni sau pe care
s-au aplicat
diferite unguente, creme, etc..

Aplicatie sub forma de bai ( bai galvanice ) se recomanda in situatia in care se

trateaza o zona mai extinsa.Mediul de legatura intre substart(tegument) si electrozi este apa,
curentul electric fiind distribuit pe suprafata mare, densitatea fiind scazuta, si astfel scade si
riscul de producere a arsurilor. Sunt instalatii care sunt compuse din 4 incinte (vane sau
cuve) din faianta sau plastic, racordate la un panou de comanda. De obicei, apa trebuie sa
aiba temperatura cuprinsa între 34 - 37C. De regula, nu se depaseste temperatura de 37 -
38C.
Posibilitatile de aplicatie sunt multiple : aplicatii 4 celulare, descendente
 Ionogalvanizarea
Ionogalvanizarea este o procedura de electroterapie prin care se foloseste ca vector
curentul galvanic, si se introduc substante farmacologic active sub forma ionizata, in
interiorul organismului, prin intermediul tegumentului si mucoaselor.
Principiul de actiune:
 Disocierea electrolitica a substantelor medicamentoase adaugate la nivelul polului
activ
 Deplasarea anionilor si cationilor formati spre electrozii de semn contrar incarcarii lor
electrice
 Substanta ce urmeaza a fi introdusa se aplica sub forma de solutie la nivelul stratului
hidrofil la nivelul electrodului activ.
 Doar electrolitii solubili in alte lichide decat apa pot traversa bariera tegumentara si
mucoasa.

Avantajele principale ale ionogalvanizarii sunt:

1. se introduc doze mari de substanta activa cu cantitati relativ mici de solutie a acelei
substante,
2. penetratia în corion este mai mica, fie traversând straturile, fie trecând chiar direct,
prin foliculii
pilosi si canalele glandelor sudoripare.
3. are loc o repartitie uniforma a substantei active ionizate pe toata suprafata
electrodului
4. procedura este foarte bine dozata –
5. prin ionogalvanizare, se introduc substante ionizate, deosebit de active
farmacologic
6. ionogalvanizarea este o metoda perfect sterila.
Ionogalvanizarea prezinta si unele dezavantaje, dintre care cel mai important
dezavantaj îl constituie penetratie superficiala: procedura face ca ionii substantei active sa
ajunga în tegument, dar acestia nu pot depasi zona corionului. Procedura dezvolta reactii la
nivelul receptorilor cutanati declansând mecanisme reflexe metamerice cu punct de plecare la
nivelul tegumentului si cu efect la mare distanta, deci ionogalvanizarea poate fi considerata si
folosita ca terapie reflexa.
Principalele aplicatiile ale ionogalvanizarii sunt urmatoarele:
 farmacologia bolilor de piele;
 anestezia pielii, prin folosirea unor anestezice locale (de ex. procaina) asociate cu un
vasoconstrictor local (adrenalina), astfel încât combinatia sa asigure o anestezie mai
intensa si mai
îndelungata;
 ca terapie reflexa :
 se utilizeaza pentru unele substante simpaticotone – pentru testarea efectelor alergice
cutanate, sau pentru testarea efectelor medicatiei vegetotrope.
Galvanoionizarea se aplica in:
 Dermatologie(acnee, cicatrici cheloide, eczeme, furunculoze, ulcere atone, seboree0
 Oftalmologie(conjunctivite, iridociclite)
 Afectiuni vasculare(limfangita, arterita obliteranta, tromboflebita)
 Reumatologie(artrite, bursite, epicondilite, artroze, tenosinovite, nevralgii)
 Exista ca si aplicatie galvanoionizari transorbitale sau transcerebrale cu
indicatie in insomnii,
spasmofilie, simdroame migrenoase, nevralgii, afectiuni dentare
Principalele substante active folosite în ionogalvanizare
 Ca 2+
 Mg2+
 Acetilcolina
 Histamina

Curs 2.
Curenţii de joasă frecvenţă. Generalităţi.
Proprietăţi fizice.

A. Curenţii de joasă frecvenţă

Generalităţi
Întreruperea curentului continuu realizează impulsuri electrice succedate
ritmic (singulare sau în serii) cu efect excitator.
Caracteristici:
 forma - în funcţie de modalitatea în care creşte sau scade intensitatea, poate
fi: rectangular, triangular, trapezoidal, sinusoidal, exponenţial

 amplitudinea impulsurilor
 frecvenţa lor
 durata impulsului şi a pauzei - perioada de contracţie, timpul în care
intensitatea este ţinută constantă. Este variabilă în funcţie de forma
curentului. Poate fi de la 1ms la 10-20 ms.
 modulaţia lor.
Impulsurile pot fi de diverse forme ce au o frecvenţă cuprinsă între 0 – 1000
cicli/sec (nr. impulsuri 1000/sec).
Curentul de la care se pleacă este curentul alternativ de reţea. Perioada este
reprezentată de o semiundă pozitivă “+” şi una negativă “-“. Curentul alternativ de
reţea are 50 Hz, adică 50 cicluri pe secundă.
Modularea grupurilor de impulsuri, fie dreptunghiulare, fie exponenţiale se
poate face în 2 feluri :
 în amplitudine – intensitate, dupa o anumită “formă” (dreptunghiular,
trapezoidal, exponenţial, etc.),
 în durata - ca timp – durata impulsurilor poate creşte şi apoi scădea după un
anumit algoritm.
Din curentul dreptunghiular se pot obţine forme derivate prin modificarea
platoului superior sau inferior, prin creşterea sau descreşterea intensităţii, la care se
adaugă durata impulsurilor şi a pauzelor.
Impulsurile triunghiulare se caracterizează prin ,, temporizarea” intensităţii
de excitare sub formă de pante liniare oblice ascendente şi descendente, mai lungi
sau mai scurte.
Impulsurile exponenţiale, cu formă convexă, au utilizare selectivă în
electrostimularea musculaturii total denervate.
 Impulsurile trapezoidale rezultă din combinarea impulsurilor
dreptunghiulare şi a celor triunghiulare.
Cele mai folosite forme sunt:
 curentul rectangular (Leduc) cu durata impulsului 0,1-1 s şi frecvenţa 1-160
Hz
 curentul rectangular Träbert cu durata impulsului 2ms şi durata pauzei de
5ms, frecvenţa de 140 Hz
 curentul rectangular TENS
 curentul diadinamic (Bernard) cu frecvenţa de 50 şi 100 Hz
 curentul cu impulsuri triunghiulare cu durata de 1-1,6ms şi o frecvenţă de
100 Hz
 curentul exponenţial Lapique cu durata de 1,6-60ms şi o frecvenţă de 80-100
Hz.
CONCLUZIE: Curenţii rectangulari, trapezoidali, triangulari - sunt
excitabili pe musculatura normal inervată, iar impulsurile exponenţiale în
electrostimularea musculaturii total denervate.
Curentul faradic. Este o formă de curent de joasă frecvenţă obţinut din
curentul continuu, cu un inductor. Are frecvenţa de 50 Hz, cu durata pauzei de 10
ms. Singurul parametru care se reglează este intensitatea impulsului.
Este excitant motor - produce contracţii puternice. Se aplică numai pe musculatura
bine irigată, altfel agravează ischemia.
Curentii diadinamici. De curentul diadinamic s-a ocupat Pierre Bernard de
la numele căruia aceştia mai poartă numele şi de Curenţi Bernard.
Sunt derivaţi din curentul sinusoidal alternativ (de la reţea) 220V şi 50Hz.
Curenţii diadinamici au o frecvenţă de 50 – 100 Hz, cu o formă asemănătoare cu cel
sinusoidal, iar panta descendentă descrie o curbă lentă exponenţială.
Partea descendentă se suprapune peste perioada de pauză şi ajunge la baza
impulsului următor la zero. În funcţie de felul în care se pot combina formele de
impulsuri putem avea mai multe feluri de curenţi.
Anularea undei negative va conferi curentului alternativ următoarea
configuraţie:
 Rămâne deci o singură fază = monofaza. Aceasta este forma de curent
diadinamic monofazat – MF .
 Unda negativă redresată devine pozitivă şi rezultă un curent diadinamic cu
configuraţia următoare: doua faze - adică curent diadinamic difazat: DF
Prin combinarea celor doua faze în diverse configuraţii dau naştere următoarelor
forme de curent diadinamic:
 Perioada scurtă - PS = 1sec MF + 1sec DF
 Perioada lungă - PL - undele monofazice şi difazice se succed fără perioade definite
exact: 2sec MF-5sec DF-2sec MF- 5secDF
 Ritmul sincopat - este combinaţia între curentul MF = 1sec + 1sec pauza + 1sec MF
În concluzie: curentul diadinamic are 5 forme şi următoarele efecte:
-MF---monofazat - excitomotor
--DF – difazat - antialgic
-PS - perioada scurta – resorbtiv
PL - perioada lunga - antialgic
RS - ritm sincopat – decontracturant
Pentru musculatura normal inervată se pot folosi curenţii diadinamici în
scop de tonifiere. Nu se aplică în pareze, paralizii spastice.
Curentul diadinamic produce importante efecte excitatorii şi inhibitorii
locale asupra tegumentului, dar în special asupra nervilor senzitivi şi motori.
Intensităţile foarte mari declanşează senzaţie de durere pe locul de aplicaţie al
electrozilor ele fiind doze nefiziologice şi trebuie evitate.
Acţiunea dinamică constă în excitarea nervilor senzitivi până la limita de apariţie a
durerii, excitarea nervilor motori periferici şi a sistemului neurovegetativ cu o
creştere a metabolismului tisular .
Acţiunea inhibitorie este o acţiune antialgică, sedativă, hipotonizantă şi de reducere
parţială a funcţiilor unor organe prin desensibilizare.
Dependent de modul în care aplicăm terapia cu curenţi diadinamici obţinem efecte
dinamice sau inhibitoare imediate ( primare ) sau tardive ( secundare ) instalarea lor
cronologică fiind determinată de momentul instalării fenomenului de acomodare.
În general:
 intensitatea slabă la limita minimă a percepţiei produce efecte inhibitorii,
 intensitatea mare la limita superioară a toleranţei produce preponderent
efecte dinamice.
Principalele efecte sunt: analgetice, hiperemiante, dinamogene.
CURENTUL DF ( difazat fix ) 100 impulsuri/secundă
 este considerat ca fiind cel mai analgetic
 are efect de îmbunătăţire a circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului.
 aplicat la o intensitate moderată produce efecte dinamice fugace asupra
sensibilităţii.
 dacă menţinem intensitatea curentului se va instala o inhibiţie senzitivă(efect
analgezic ) prin creşterea pragului de excitabilitate, si va dispare senzaţia de
vibraţie de la nivelul tegumentelor.
CURENTUL MF ( monofazat fix ) 50 impulsuri/secundă
 are efect excitator, crescând tonusul muscular produce efecte dinamice mult
mai stabile decât DF.
 senzaţia subiectivă este aceea a unei vibraţii forte, asemănătoare unui masaj
 curentul MF se caracterizează printr-o dinamică prelungită, o inhibiţie
tardivă şi o acomodare întârziată.
 analgezia obţinută prin MF este ceva mai tardivă, dar mai stabilă şi mai
persistentă decât cea obţinută cu DF.
 forma MF determină contracţii musculare chiar cu intensităţi slabe,
progresive.
 inhibiţia motorie este mult mai tardivă decât cea senzitivă.
 tonicizează pereţii arteriali prin acţiunea vasoconstrictoare.
CURENTUL CP ( scurta perioadă ) alternanta MF cu DF 1 secundă fără
pauză
 are efect excitator, tonicizant, acţionând ca un masaj profund mai intens;
 componenta vasoconstrictoare(MF) îi conferă un efect resorbtiv, cu acţiune
rapidă în hematoame sau subfuziuni post traumatice, în edemele cu tulburări
trofice din stazele circulatorii periferice.
  după mai multe minute, produce o analgezie secundară cu durată lungă.
 se caracterizează prin efect dinamic motor ce produce contracţie dureroasă a
muşchilor striaţi cu inervaţie normală fără leziuni patologice.
 curentul CP este indicat în atonii, redori musculare, tulburări trofice, algii
traumatice cu edeme ( entorse ), celulite, varice.
CURENTUL LP ( lunga perioadă ) alternanta MF cu durata trenului de 4 s cu
DF 1 secundă fără pauză
 prezintă un efect analgetic şi miorelaxant evident şi persistent, de asemenea
anticongestiv.
 este de preferat în stările dureroase pronunţate şi persistente
 fenomenul de acomodare apare discret la circa 7 – 8 sec.,
 prin LP se influenţează favorabil şi musculatura netedă a organelor interne
din cavitatea abdominală.
 curentul LP este indicat în durerile fără adinamie ( nevralgii, mialgii,
torticolis, lumbago, dureri ale organelor interne ) ca şi în ptozele şi atoniile
spastice.
CURENTUL RS ( ritm sincopat ) alternanta de MF 1 sec cu pauza de 1 sec
 produce cele mai puternice efecte excitatorii şi dinamogene dintre toate
formele de curenţi diadinamici.
 acţiunea de contracţie musculară domină toate celelalte efecte şi nu este
însoţită de fenomene de inhibiţie şi acomodare din cauza întreruperilor
bruşte şi a alternanţelor de pauze ce se succed la intervale scurte.
 curentul RS este indicat în terapia de gimnastică musculară electrică a
acelor bolnavi ce nu prezintă leziuni morfologice neuromusculare şi în
atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.

EFECTELE CURENŢILOR DIADINAMICI

Efecte analgezice
Efecte trofice
Efecte excitomotorii
Efecte asupra organelor interne

Modalităţile de aplicare depind de scopurile terapeutice urmărite:

-Aplicaţii pe punctele dureroase circumscrise. Se utilizează electrozi mici, rotunzi,
de mărime egală. Polul negativ se aplică direct pe locul dureros, iar cel pozitiv la 2-3
cm distanţă.
-Aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor mari, a zonelor musculare ale
membrelor sau trunchiului.
-Aplicaţii longitudinale de-a lungul unui nerv periferic sau unei căi vasculare.
Pentru nervi, electrodul pozitiv, de regulă mai mare, se aşează proximal, în zona de
emergenţă, iar cel negativ, mai mic distal, pe zona afectată.
-Aplicaţii paravertebrale, pe rădăcinile nervoase, în radiculite, mialgii
paravertebrale
-Aplicaţii mioenergetice, care urmăresc tonicizarea unor muşchi normoinervaţi
-Mărimea electrodului este în funcţie de regiunea de tratat.
-Aplicaţia electrodului se face prin intermediul materialelor hidrofile, umede.
- Electrozii se fixează prin benzi sau saci de nisip.
-Timpul de aplicare: 8-10 min pt efectul antialgic, 10-20 min pt efectul tonifiant,
musculotrop
-Polul activ este întotdeauna negativ
-Aplicaţia cuprinde între electrozi zona dureroasă sau doar punctele trigger
-Într-o singură şedinţă se pot utiliza 2-3 forme de curent în ordinea
excitator→antalgic
-Într-o singură şedintă se pot aborda mai multe zone dureroase
-Senzaţia la aplicarea CDD este de uşoară înţepatură, de contracţie ritmică, de
uşoară arsură. Senzaţia se va amplifica în timp.

INDICAŢII
Curenţii diadinamici sunt indicaţi în afecţiunile aparatului locomotor, în
primul rând afecţiunilor reumatice, traumatice articulare şi periarticulare,
nevralgiile cu diverse etiologii ca şi unele sindroame vasculare trofice şi
neurovegetative.
- Leziuni traumatice - entorse, luxaţii, traumatisme musculo-ligamentare, contuzii
redori articulare, anchiloze după imobilizări pentru fracturi,traumatisme ale
umărului cu interesarea plexului cervico brahial, a nervului spinal şi circumflex
Se exclud zonele cu fracturi certe sau suspecte, rupturi ligamentare sau meniscale.
- Afecţiuni reumatice - mialgii, artrite, artroze, spondiloze manifestari
abarticulare( nevralgii, lumbago, lombo sciatică, epicondilite, periartrită scapulo
humerală, tendinite, bursite), celulite , zona zoster,
- Sindroame vasculare - tulburări circulatorii periferice, boala Raynond,
acrocianoză, arterită obliterantă, varice
- Sindroame trofice - osteoporoze dureroase, retracţii aponevrotice , edeme
postraumatice, acroparestezii, atrofii musculare
- Sindroame neuro vegetative - simpatalgii cu diverse localizări, epigastralgii,
migrene
- Afecţiuni abdominale - atonii veziculare, constipaţii atono- spastice

CONTRAINDICAŢII
-fracturi recente
-escoriaţii
-plagi
-leziuni dermatologice
-hemoragii locale sau tromboze venoase
-nu se aplică precordial
-sarcina

CURENTUL TRABERT cu frecvenţa fixă 140Hz cu efect antiagic şi

excitomotor, hiperemiant. Este un curent dreptunghiular, cu efect analgetic şi
hiperemiant.
 Electrodul negativ se aplică pe locul dureros, iar cel pozitiv la 3-5 cm
distanţă( nu va depăşi 7 cm). Efectul analgetic trebuie să se instaleze imediat la
sfârşitul şedinţei, aproximativ în 10 minute.
Indicaţii terapeutice:
-Artroze, stari post traumatice : contuzii, entorse, luxaţii, întinderi musculo-
ligamentare
-Afecţiuni abarticulare: tendinite, periartrite

TENS (STIMULARE NERVOASĂ ELECTRICĂ TRANSCUTANĂ)

Este o metodă ce utilizează curenţi de tip dreptunghiular de joasă frecvenţă
şi prima dată a fost utilizat de Shealy în 1972.
Mecanism de acţiune:
 eliberare de endorfine, enkefaline
 inhibiţie presinaptică (la nivelul cornului medular dorsal)
 inhibarea directă a nervului excitat anormal
Caracteristici: frecvenţa între 12-500 Hz,
Durata impulsurilor între 50 şi 500 μs.
Electrozii se plasează direct pe suprafaţa dureroasă sau în apropierea acesteia.
Polaritatea nu are importanţă.

Există trei aplicaţii TENS:

1)TENS convenţional
2)TENS acupunctura
3) TENS intens -
Indicaţii:
 afecţiuni reumatice,
 durerea musculo-scheletală
 afecţiuni post traumatice,
 afecţiuni neurologice periferice, nevralgii,
 durerea dentară
 stări dureroase acute şi cronice post operatorii,
 durerile din carcinoame.
Contraindicaţii:

- osteosinteze metalice
- afecţiunile cardiace
- HTA
- arteritele obliterante
- afecţiunile dermatologice
- afecţiunile inflamatorii - contagioase
- TBC
- sarcina
- neoplasmele
-pacemaker
- nu se aplică pe laringe, pe faţa anterioară şi laterală a gâtului
 Curs 3.
Curenţii de medie frecvenţă. Baze fizice. Efecte fiziologice.
Modalităţi de aplicare. Indicaţii şi contraindicaţii.

Sub denumirea de curenţi de medie frecvenţă înţelegem o categorie de

curenţi alternativi sinusoidali utilizaţi în electroterapie cuprinşi între curenţii de joasă
frecvenţă şi cei de înaltă frecvenţă. În electronică limitele frecvenţelor mijlocii sunt
cuprinse între 2500 Hz şi 50000 Hz.
Aparatele de curenţi de medie frecvenţă, ca majoritatea aparatelor de
electroterapie au în componenţă următoarele : sistem de alimentare, sistem de
transformare – redresare, potenţiometru pentru reglarea intensităţii curentului, aparate de
măsură – un miliampermetru (mA) pentru intensitate şi Hz pentru măsurarea frecvenţei,
comutatoare pentru formele de curent, LED-uri semnalizatoare, sistem de racord cu
pacientul
Există două circuite separate cu o frecvenţă de +/- 100 Hz, ce se pot folosi pentru
aplicaţii bipolare sau tetrapolare .
Acţiunile biologice ale curenţilor de medie frecvenţă
- Apariţia excitaţiei fibrelor nervoase mielinice este posibilă doar după o
succesiune de perioade de curenţi alternative,
- Cu cât creşte frecvenţa curentului de medie frecvenţă, cu atât creşte şi
numărul perioadelor necesare pentru declanşarea unui potenţial de acţiune.
- Rezistenţa cutanată este scăzută la curenţii de medie frecvenţă,
- Rapiditatea schimbării direcţiei curentului alternativ de medie frecvenţă
diminuă riscurile efectelor electrolitice cu lezarea tegumentului,
- Contracţiile musculare obţinute cu medie frecvenţă sunt puternice,
reversibile şi bine suportate

Acţiunea fiziologică a curenţilor de medie frecvenţă

Proprietatea principală a curenţilor sinusoidali de medie frecvenţă este de a
produce importante efecte în profunzime fără a produce efecte semnificative de excitaţie
asupra tegumentelor.
Acţiunile principale sunt :
- acţiune stimulatoare asupra musculaturii scheletice, producând contracţii
musculare puternice, reversibile
- stimulare asupra muşchilor netezi hipotoni
- analgezie
- acţiune vasomotorie cu efect hiperemizant şi resorbtiv

Acţiunile secundare sunt :

- vasodilataţie, decontracturantă- miorelaxantă, spasmolitică, trofică, şi de
influenţare a sistemului nervos vegetativ

Acţiunea fiziologică a curenţilor de medie frecvenţă

 Proprietatea principală a curenţilor sinusoidali de medie frecvenţă este de a
produce importante efecte în profunzime fără a produce efecte semnificative de excitaţie
asupra tegumentelor.
Acţiunea excito motorie – se caracterizează prin contracţii fiziologice
nedureroase a musculaturii striate cu inervaţie normală şi se obţine prin folosirea
curentului modulat în perioadă scurtă, perioadă lungă, supra modulat sau interferenţial cu
o frecvenţă de bătaie între 0 – 15 Hz.
În raport cu această frecvenţă a stimulului endogen se constată şi o acţiune
selectivă, astfel:
 frecvenţele ,,mici” sub 10 Hz – 15 Hz sunt excitomotorii şi stimulative asupra
sistemului nervos vegetativ
 frecvenţele ,,mijlocii”(12-35-50 Hz) sunt decontracturante, vasomotorii-
vasculotrofice şi cu reglare neurovegetativă
 frecvenţele ,,rapide” între 80 Hz – 100 Hz au o acţiune analgezică

 Modulaţia 0-10 Hz are acţiune excitantă asupra nervilor motori, deci indicaţii de
gimnastică musculară în hipotonie de inactivitate, redori articulare posttraumatice.
 Modulaţia 90-100 Hz are acţiune predominant analgetică.
 Modulaţia 0-100 Hz are alternanţă de efecte inhibitorii şi excitatorii, adică stări de
relaxare şi de stimulare tisulară, cu indicaţie în reglarea tonusului tisular,
realizând un micromasaj activ de profunzime al musculaturii striate.
Mărimea şi profunzimea câmpului de acţiune al curentului interferenţial sunt
determinate de :
- poziţia electrozilor – transversal, longitudinal
- suprafaţa electrozilor - 5 cm² – 40 cm²
Caracterul răspunsului muscular depinde de intensitatea şi frecvenţa excitaţiei.
Spre deosebire de curenţii diadinamici, curenţii exponenţiali, ionizări sau
galvanizări putem folosi intensităţi mai mari până la 20 mA – 50 mA fără a risca apariţia
arsurilor de arsuri la nivelul tegumentului sau apariţia unor senzaţii dezagreabile şi
dureroase.
La intensitate subliminală curentul interferenţial la frecvenţe de bătaie înalte
produce importante efecte decontracturante pe care nu le putem obţine cu alte mijloace
electro-terapeutice.
Curenţii interferenţiali produc şi importante efecte tonice şi trofice asupra
ţesuturilor profunde.
Tehnica de aplicare . Bolnavul va sta în decubit dorsal sau ventral într-o poziţie
comodă şi relaxată. Electrozii se vor alege în funcţie de zona de tratament şi indicaţii
medicale după dimensiune, iar aplicarea lor se va face şi în funcţie de forma de curenţi de
frecvenţă medie, bipolar în aplicaţii transversale sau longitudinale şi în aşa fel ca liniile
de forţă să se intersecteze în zona procesului patologic pentru curenţii interferenţiali.
Electrozii se vor aplica pe tegument prin intermediul unui strat hidrofil şi se vor
fixa cu ajutorul onor benzi elastice, saci cu nisip sau vid în cazul electrozilor speciali.
După închiderea circuitului, vom proceda la alegerea formelor de curent
recomandate şi la manevrarea lentă a potenţiometrului.
Intensitatea curentului se apreciază subiectiv după cum urmează :
 - intensitate slabă – uşoară furnicătură
- intensitate medie – senzaţie de vibraţie fină
- intensitate tare – contracţii musculare nedureroase
- intensitate forte – contracţii musculare dureroase sau atenţie !!! – rupturi
musculare
Nu se poate indica cu precizie intensitatea curentului în mA deoarece
intensitatea suportată este dependentă de mai mulţi factori, şi anume :
- suprafaţa electrozilor
- rezistenţa cutanată
- reactivitatea bolnavului
- sensibilitatea generală a bolnavului
Aceşti factori variază mult la acelaşi bolnav, de la o şedinţă la alta, chiar dacă
folosim aceeaşi electrozi. Singurul indiciu pentru dozare va rămâne aprecierea subiectivă
a bolnavului mai sus menţionată.
Durata unei şedinţe este de 10’ – 20’ , în medie 15’ , pentru tratamentul
algiilor şi de 30’ - 40’ pentru tratamentul tulburărilor trofice.
Chiar dacă efectul analgetic se instalează în majoritatea cazurilor imediat, totuşi
este nevoie să facem 6 – 10 şedinţe.
În măsura în care fenomenele dureroase se exacerbează după primele şedinţe este
necesar să suspendăm tratamentul.
INDICAŢII
Curenţii de frecvenţă medie sunt indicaţi în afecţiunile aparatului locomotor,
afecţiunile reumatice, traumatice articulare şi peri articulare, nevralgiile cu diverse
etiologii ca şi unele sindroame vasculare trofice.
1)leziuni traumatice:
 entorse
 luxaţii
 contuzii
 redori articulare
 anchiloze după imobilizări pentru fracture
2)afecţiuni reumatice:
 mialgii
 nevralgii
 lumbago, lombosciatică
 periartrită scapulo humerală
 cellulite
 artrozele în general
3)sindroame vasculare
 tulburări circulatorii periferice
 boala Raynond
 arterită obliterantă
4) sindroame trofice
 osteoporoze dureroase
 edeme posttraumatice
 atrofii muscular
  obezitate
5) afecţiuni abdominale
 enuresis
 atonii veziculare
 atonii uterine
 constipaţii atono spastice

CONTRAINDICAŢII
 fazele acute şi febrile ale diverselor boli
 TBC pulmonar active
 tumorile maligne
 ginecopatii acute şi sub acute
 anevrismele vaselor mari
 HTA stadiul II – III
 artero sclerozele
 cardiopatii decompensate
 sarcină trim. II şi III

Curs 4.
Terapia de înaltă frecvenţă.
Definiţie. Clasificare. Proprietăţi fizice.
Undele scurte

Diatermia cu unde scurte realizează efecte de termoterapie(cu penetrarea în

ţesuturile profunde), prin conversia undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă în
căldură, determinând creşterea temperaturii tisulare cu 4-5˚C, şi persistenţa de 24-48 ore.
Diatermia cu unde scurte este utilizată în scopul diminuării durerii, reducerii
inflamaţiei, scăderii contracturii musculare, obţinerii unei stări de confort a pacientului.

A. Proprietăţile fizice ale curenţilor de înaltă frecvenţă

Curenţii de înaltă frecvenţă au câteva caracteristici prin care se deosebesc de alte
forme de curenţi terapeutici, respectiv curentul galvanic şi cei de joasă frecvenţă:
-Frecvenţa foarte mare
-Curenţii de înaltă frecvenţă produc fenomene capacitive, putând străbate
capacităţi pe care curenţii de joasă frecvenţă nu le pot străbate.
-Curenţii de înaltă frecvenţă determină fenomene inductive importante.
-Producerea de energie calorică-
-Câmpul de înaltă frecvenţă încălzeşte puternic corpurile metalice şi soluţiile
electrolitice.

B. Particularităţile curenţilor de înaltă frecvenţă şi acţiunile biologice

şi fiziologice ale acestora
Caracteristicile curentului de înaltă frecvenţă sunt:
-undele scurte au frecvenţa de 27, 12 MHz şi lungimea de undă =11,06 nm ;
 -nu au acţiune electrolitică şi electrochimică - deci nu produc fenomene de
polarizare ;
-nu provoacă excitaţie neuromusculară - durata stimulului este sub 0,01 ms şi nu
provoacă excitaţia structurilor nervoase ;
-au efecte calorice de profunzime şi nu produc leziuni cutanate ;
-au efecte termoterapice, fiind proceduri de profunzime ;
-tegumentul se comportă fie ca o capacitate, atunci când curentul trece prin piele
fără să o încălzească, fie ca o rezistenţă, permiţând încălzirea pielii la o frecvenţă mai
mică ;
Mod de acţiune
Cercetările efectuate au încercat să explice modul de acţiune al curenţilor de înaltă
frecvenţă asupra ţesuturilor. Astfel s-a ajuns la concluzia că procesele bioelectrice care au
loc în corpurile izolante (dielectrice) se desfăşoară conform teoriei dielectricului
neomogen (Maxwell-Wagner) şi teoriei dipolului (Debye).
Acţiunea fiziologică a efectului caloric
Se manifestă asupra metabolismului celular şi anume :
Asupra metabolismului
-creşte necesarul de oxigen şi de substrat nutritiv, inclusiv creşte catabolismul.
Asupra sistemului circulator
-directă ( se produce vasodilataţie capilară arterială)
-reflexă ( cu eliberarea de substanţe vasoactive)
-generală , cu scăderea tensiunii arteriale
Asupra sistemului nervos
-central - are efect sedativ, analgetic
-periferic- creşte viteza de conducere, creşte excitabilitatea, scade reobaza şi
scurtează cronaxia
Asupra sistemului muscular
-miorelaxantă, cu scăderea tonusului muscular
Asupra sistemului imunitar
-îmbunătăţeşte circulaţia şi creşte fagocitoza, crescând acţiunea imunologică
Asupra sistemului endocrin
-efect asupra glandelor endocrine (date încă neelucidate)
Efectul caloric se poate produce:
-local
-prin transmitere
-general (când sunt aplicate cantităţi mari de energie)
Efectul terapeutice derivat din acţiunea căldurii este:
-hiperemizant
-analgetic
-miorelaxant
-activarea metabolismului
Din aceste efecte rezultă acţiunea complexă ce subliniază indicaţiile terapeutice:
procese inflamatorii acute, subacute, cronice, posttraumatice, etc.Efectele favorabile sau
nefavorabile sunt condiţionate de doza aplicată.
Modalităţi de aplicare ale undelor scurte
 Aplicarea terapeutică a undelor scurte este cea mai veche procedură, dar şi cea
mai răspândită. Prin aplicarea acestei forme de tratament se produce endotermie (căldura
se formează în interiorul ţesuturilor organismului) spre deosebire de alte proceduri
terapeutice la care căldura este adusă corpului din mediul extern.
Curentul de înaltă frecvenţă produce încălzire tisulară profundă, de durată
(temperatura corpului rămâne ridicată aproximativ 48-72 de ore după procedură)

Bazele biofizice ale tratamentului cu unde scurte

Corect este diatermie cu unde scurte. Energia curentului de înaltă frecvenţă este
de 11,06 cm şi se transmite corpului în două moduri:
I. Metoda în câmp condensator
II. Metoda în câmp solenoid

Tehnica şi metodologia terapiei cu unde scurte

Metodologia, efectele şi rezultatele aplicării de unde scurte depinde de câteva
elemente:
-tipul şi natura electrozilor - se ţine cont de faptul că electrozii flexibili încălzesc
mai superficial decât cei rigizi şi pot fi utilizaţi pentru suprafeţe corporale plane,
-dimensiunea electrozilor - conturul acestora trebuie să depăşească cu puţin
diametrul suprafeţei tratate,
-distanţa faţă de suprafaţa regiunii tratate – mărirea distanţei peste 2-3 cm duce la
încălzire mai profundă,
-poziţia electrozilor - aceştia trebuie aşezati paralel cu suprafaţa de tratat pentru a
realiza un câmp uniform de transmisie şi încălzire.
Din punct de vedere teoretic electrozii se pot poziţiona în trei moduri:
-transversal - pentru articulaţii
-longitudinal - în aplicaţii pentru regiunea spatelui, trunchiului,membrelor
-în unghi drept.

Dozarea intensităţii câmpului de unde scurte

Intensitatea administrată este variabilă în funcţie de:
-sensibilitatea individuală la căldură,
-natura regiunii tratate,
-felul, dimensiunea şi distanţa electrozilor faţă de suprafaţa corporală,
-efectul şi scopul terapeutic urmărit,
-stadiul de evoluţie al afecţiunii tratate.
Se cunosc două metode de dozare:obiectivă şi subiectivă.
Metoda obiectivă
Metoda subiectivă consta în caracterul senzaţiei percepute de pacient la diferite
doze de intensitate aplicată.
Doza I, cea mai slabă, numită ,,la rece”, nu produce nici o senzaţie;
Doza II, slabă, numită ,,oligotermă”, produce o senzaţie de căldură abia
perceptibilă;
Doza III , medie, produce o senzaţie de căldură plăcută, suportabilă;
 Doza IV , puternică, ,,hipertermică”, produce o senzaţie de căldură greu
suportabilă.
Ţinând cont de cele prezentate, în alegerea dozelor se va ţine cont de următoarele
aspecte:
-în stadiile acute se recomandă doze mici, cu durată scurtă (3-5 minute), în serii
scurte, cu ritm zilnic sau la două zile;
-în stadiile cronice se recomandă doze mari, cu durată de 20-30 minute, cu
aplicare zilnică sau la doua zile;
-doza I poate fi aplicată în hiperalgii;
-dozele II-III au acţiune antispastică;
-dozele mari şi scurte au acţiune revulsivă în aplicaţiile superficiale.
Durata şedinţelor este în funcţie de efectul terapeutic urmărit (sedativ-analgetic,
stimulant-excitant, revulsiv), de stadiul de evoluţie al afecţiunii, de dozele utilizate.Pentru
afecţiunile acute durata de aplicare este de 3-10 minute, iar pentru cele cronice de 20-30
minute, cu un număr de şedinţe de 12-15.

Indicaţiile terapiei cu unde scurte

Afecţiuni ale aparatului locomotor

Afecţiuni reumatice:
-Reumatism degenerativ-gonartroză,spondiloză
-Reumatism inflamator cronic - spondilita ankilopoetică, poliartrita
-Reumatism abarticular-bursite, tendinite, tenosinovite, periartrita scapulo-
humerală
-Sechele posttraumatice - cu sau fără tablou algoneurodistrofic
Afecţiuni ale sistemului nervos
-Ale sistemului nervos periferic - nevralgii, nevrite, pareze, paralizii
-Ale sistemului nervos central -scleroza în plăci, sechele după poliomielită,
sechele periferice post meningite şi mielite
Afecţiuni cardiovasculare
-Tulburări ale circulaţiei periferice venoase ale membrelor
-Angina pectorală sau insuficienţa cardiacă
Afecţiuni ale aparatului respirator
-Bronşite, pleurite, pleurezii, astm bronşic
Afecţiuni ale aparatului digestiv
Diskinezii biliare, colecistopatii cronice, periviscerite, spasme esofagiene.
Afecţiuni ale aparatului uro-genital
-Hipertrofie de prostată, prostatită, colici nefritice, nefrite
Afecţiuni ginecologice
-Metroanexite, amenoree, mastite
Afecţiuni otolaringologice
-Sinuzite frontale, rinite cronice, laringite, faringite, otite medii
Afecţiuni oftalmologice
-Iridociclite, cheratite, coroidite, orgelet, dacriocistite
Afecţiuni stomatologice
-Gingvite, stomatite, abcese dentare, granuloame, parodontopatii
 Afecţiuni dermatologice
-Furuncule, panaritii, hidrosadenite
Tulburări endocrine
-Dereglări ale hipofizei, tiroidei, pancreasului, suprarenalei.

Contraindicaţiile terapiei cu curent de înaltă frecvenţă sunt:

-căldura - activează procesele patologice
-TBC
-hemoragii, tromboflebite acute, tromboze
-tumori maligne, metastaze
-graviditatea, menstruaţia
-pace-maker, corp străin metalic
-arteriopatii grave, avansate

Terapia de inalta frecventa pulsatila. Undele decimetrice

1.Terapia de înaltă frecvenţă pulsatilă.

Diatermia reprezintă încalzirea profundă a ţesuturilor prin curenţii de înaltă
frecvenţă. Clasic, diatermia prin înaltă frecvenţă se clasifică în:
- diatermia prin unde medii, corespunzând la = 100 - 1000 m, şi
- diatermia prin unde scurte, corespunzând la  = 10 - 100 m.
Efectele fiziologice se fundamentează pe efectul termic de profunzime, de la care derivă
toate celelalte efecte fiziologice, şi anume:
- nu dau eritem sub electrozi;
- încălzirea, produsă de această aplicaţie, persistă încă 2-3 ore după încetarea
procedurii;
- diferitele ţesuturi care compun un segment se încălzesc diferit;
- puterea de pătrundere a undelor medii (şi a curenţilor de înaltă frecvenţă, în general)
este invers proporţională cu lungimea de undă, astfel :
 lungimea de undă mare nu învinge pielea, ţesutul subcutanat şi grăsimea, pătrunderea
este mică, efectul termic este de suprafaţă,
 lungimea de undă mică determină o pătrundere mai mare – efectul termic se obţine mai
ales în profunzime, senzaţia termică este mult mai mică la suprafaţă;
- ţesuturile şi organele bogat vascularizate se încălzesc mult mai greu, deoarece sângele
are efect refringent şi pentru ca rezistenţa ohmică a ţesuturilor bogat vascularizate este mai
mică;
- ca o consecinţă a încălzirii, se asociază vasodilataţia
În concluzie, căldura generată de undele medii determină, predominant la nivelele
profunde:
vasodilataţie,
efect analgetic, eficient mai ales în durerea de tip ischemic,
spasmoliza,
creşterea metabolismului tisular în zonă
Principalele indicaţii de aplicare a undelor medii sunt:
 - afecţiunile articulare, în principal cele degenerative
- suferinţele sistemului nervos, mai ales periferic, inclusiv sechele posttraumatice
- suferinţele aparatului circulator, mai ales periferic,
- suferinţe ale aparatului respirator, mai ales ale căilor aeriene superioare
- afecţiuni ale aparatului digestiv – mai ales cele declanşate de spasme
- afecţiuni ale aparatului genito-urinar.
Diatermia cu unde scurte
Clasic, undele scurte se află în intervalul de lungime de undă  = 10-100 m. Penetraţia
acestor unde este mai mare, deci zona de impact este mai profundă.
Terapia cu unde ultrascurte
Clasic, domeniul udelor ultrascurte este cuprins în zona de  = 1-100 cm, ceea ce
corespunde unor frecvenţe mai mari de 30 MHz (de regulă între 30-300 MHz). Se foloseşte o
aparatură diferită.Dozarea aplicaţiei se face, de regulă, după senzaţia subiectivă a pacientului :
- dozele oligoterme/reci: pacientul simte senzaţia de rece;
- dozele submedii: bolnavul simte o senzaţie de căldură abia perceptibilă;
- dozele mijlocii: bolnavul simte o senzaţie plăcută de căldură;
- dozele calde: bolnavul simte o senzaţie de căldură intensă.
Acţiuni biologice dezvoltate în cursul aplicaţiilor de unde ultrascurte sunt:
 acţiune biologic-specifică, antimicrobiană;
 creşterea temperaturii corpului, consecutiv aplicaţiei, şi care nu scade imediat după
încheierea procedurii, putându-se menţine până la 48-72 ore;
 creşte rata diviziunii celulare, în principal în epiderm, în paralel cu creşterea
metabolismului celular;
 temperatura ţesuturilor profunde este mult mai crescută decât a ţesuturilor
superficiale;
 există posibilitatea influenţării unor verigi metabolice
 la nivelul zonelor periferice s-a constatat apariţia, după o scurtă perioadă de
vasoconstricţie, a unei vasodilataţii importante, atât ca mărime, cât şi ca remanenţă în timp;
 acţiune calmantă, sedativă.
Datorită acestor efecte complexe, aplicaţiile undelor ultrascurte respectă aceleaşi
domenii de patologie prezentate la undele medii.
Undele decimetrice si centimetrice
Din punctul de vedere al caracteristicilor fizice, este vorba despre domeniul de unde cu
 = 1-100 cm, corespunzând unui domeniu de frecvenţă = 300-30.000 MHz – UHF
(ultra high frequency), reprezentând undele cu spectrul cel mai mic. Datorită caracteristicilor
fizice, undele centimetrice şi decimetrice intră în spectrul undelor electromagnetice, având
proprietăţi specifice – fizice, fizicochimice şi biologice.
Undele decimetrice şi centimetrice prezintă proprietăţi fizice, în primul rând optice: ele
pot fi reflectate, refractate, adsorbite, dirijate şi focalizate. Ca oricare unde electromagnetice,
undele decimetrice şi centimetrice au proprietăţi fizico-chimice.
Proprietăţile biologice ale undelor decimetrice şi centimetrice sunt multiple. Ele sunt
uşor adsorbite de ţesuturi şi produc o creştere a temperaturii locale: aceasta este semnificativă
la 5 minute după începerea aplicaţiei, este maximă la 15 minute, apoi scade.
Aparatura specifică undelor decimetrice şi centimetrice
Undele decimetrice şi centimetrice (microundele) sunt produse de aparate diferite faţă
de celelalte forme de curenţi de înaltă frecvenţă, aparate care se bazează în producerea radiaţiei
pe un tub special, numit triratron sau magnetron, care este generatorul propriu-zis de radiaţie.
Din punct de vedere teoretic, acest tub funcţionează pe baza principiului mişcării rapide a
electronilor în vid. Tiratronul, care în timpul procesului de producere a radiaţiilor se
supraîncălzeşte, este protejat de un ventilator de răcire.
Contraindicaţiile de aplicare ale undelor decimetrice şi centimetrice (microundelor) sunt
următoarele:
 zonele cu ţesuturi prost irigate, prezentând fenomene ischemice;
 proeminenţele osoase, la nivelul cărora apare un mare grad de reflexie;
 la copii şi adolescenţi (în perioada de creştere);
 la persoanele cu tendinţa la hemoragii, femei cu tulburări de menstră (menometroragii);
 în sarcină;
 în cazul oricăror tulburări ale sensibilităţii pielii;
 în cazul oricăror procese acute inflamatorii.
Seriile de unde decimetrice / centimetrice nu se repetă mai repede de o lună.
Curenţii de înaltă frecvenţă pulsatilă
Modul de acţiune al curenţilor de înaltă frecvenţă pulsatilă
 Curenţii de înaltă frecvenţă pulsatilă au acţiuni şi efecte biotrofice importante,
 Curenţii de înaltă frecvenţă pulsatilă acţionează, în principal, prin influenţarea mişcărilor
ionice intra/extracelulare, precum şi a potenţialelor bioelectrice de la nivelul
membranelor celulare.
 Acţionează, în primul rând, asupra pompelor de Na şi asupra echilibrului încărcării
electrice intra/extracelulare.
 Câmpul electromagnetic creat de curenţii de înaltă frecvenţă pulsatilă influenţează
favorabil metabolismul celular,
 Curenţii de înaltă frecvenţă pulsatilă influenţează procesele de sanogeneză prin
intermediul sistemului nervos
 Accelerează procesul de vindecare, în primul rând prin creşterea fluxului de sânge local,
care creşte şi oxigenarea ţesuturilor în general,
 Stimulează procesele anabolice celulare din ţesuturile tratate.
 Creşte capacitatea naturală a structurilor celulare de menţinere şi creştere a capacităţii
histofuncţionale şi a reacţiilor de apărare şi regenerare a funcţiilor organismului
 Creşte afluxul de sânge în periferie, prin amplificarea vascularizaţiei locale,
Efectele pe verigile fiziopatologice
La ora actuală, se discută urmatoarele:
- ameliorează osteoporozele, mai ales cele posttraumatice, dar în general de orice
natură,
- grăbesc evident rezorbţia hematoamelor şi a inflamaţiilor, infecţioase sau
neinfecţioase,
- grăbesc semnificativ cicatrizarea plăgilor diverse, a arsurilor, vindecarea locală
postoperatorie prin reepitelizarea bună şi rapidă,
- previn şi reduc cicatricile cheloide,
- grăbesc vindecarea arsurilor, prin stimularea ţesutului de neoformaţie cutanată,
- grăbesc substanţial calusarea fracturilor,
- determină scăderea pâna la dispariţie a edemului tisular, scurtând timpul de vindecare
a oricărei inflamaţii sau plăgi,
- “topeşte” calcificările organizate în structura părţilor moi, în cadrul bursitelor,
tendinitelor,
- vindecă ulcerul peptic,
- cicatrizează şi vindecă ulcerele varicoase,
 - diminuă şi combate spasmului musculaturii netede, adesea generator de colici (colica
biliară, renală, etc).
Avantajele aplicării şi utilizării curenţilor pulsaţi de înaltă frecvenţă sunt multiple:
 nu apar efecte termice locale, hipertonie, arsuri, şi pot fi aplicaţi inclusiv în inflamaţii şi
congestii, infecţioase sau neinfecţioase;
 contraindicaţiile şi efectele secundare sunt minime (practic, doar stimulatorul cardiac);
 bolnavul nu trebuie dezbrăcat;
 bolnavul nu trebuie supravegheat decât la începutul terapiei;
 poate fi tratată orice regiune a corpului, la orice vârstă;
 aparatul poate funcţiona 16h/zi;
 scurtează evident timpul de vindecare în toate afecţiunile şi scade timpul de spitalizare,
precum şi durata tratamentului ambulator;
 nu produce stări de disconfort,
 combate rapid durerea, ca simptom subiectiv secundar, indiferent de cauza acesteia, şi
astfel, scade consumul de medicamente.

Indicaţiile terapeutice şi rezultate

Indicaţiile terapeutice sunt foarte multe şi foarte variate:
- stările posttraumatice, traumatisme de părţi moi : contuzii, hematoame, plăgi
rezolvate chirurgical,
- stările post-fractură –
- osteoporozele posttraumatice se ameliorează evident după minim 6 zile de tratament;
- durioamele plantare operate;
- ulcerele varicoase;
- osteomielitele,
- bursitele, tenosinovitele, capsulitele retractile;
- determinări oligoarticulare în poliartrita reumatoidă; artrite;
- arsuri;
- afecţiuni inflamatorii pelvine : anexite, metrite, parametrite
- limitează şi asuplizează cicatricile cheloide, sau chiar împiedică formarea lor,
- inflamaţiile acute pelvine
- afecţiuni dento-gingivale/buco-maxilare
- pentru sinuzite fronto-maxilare, acute şi cronice;
- bronşite cu tuse supărătoare, consecinţa unor viroze, faringite;
-diverticulite intestinale,
-cistite, mai ales cele hemoragice
-colite acute, rectocolite ulcerohemoragice;
-pielonefrite
-zona zoster;
-boala ulceroasă;
-arterite şi sindrom de claudicaţie intermitentă.

Curs 5.
Terapia cu ultrasunete. Proprietati fizice.Efecte ale undelor ultrasonore.
Tehnici de aplicare. Indicatii si contraindicatii
 Ultrasunetele sunt oscilaţii ale unui mediu elastic, oscilaţii care se propagă în
spaţiu sub formă de unde longitudinale şi au frecvenţa cuprinsă între 20 kHz – 200 MHz.
Domeniul de audibilitate este cuprins între 16 Hz şi 20.000 Hz. Unei frecvenţe
mai mici de 16Hz îi corespund infrasunete, între 16 Hz şi 16 kHz sunt sunete, iar
frecvenţe mai mari ultrasunete. Peste 200 MHz se numesc hipersunete.
Datorită frecvenţei ridicate, ultrasunetele prezintă unele particularităţi specifice:
 transportă energii mult mai mari decât sunetele,
 absorbţia şi difuzia ultrasunetelor este mai pronunţată în comparaţie cu sunetele
raportate la acelaşi mediu,
 transmisia ultrasunetelor creşte cu densitatea materialului,
 acceleraţia particulelor este mare, aproximativ 105 g,
 pot fi amplificate, focalizate şi dirijate în direcţia dorită.
Sursa de unde transferă mediului o cantitate de energie care se propagă în mediu,
odată cu propagarea undei.
De obicei parametrul de care se tine cont este puterea / suprafata = W / cm².
Viteza de propagare a ultrasunetelor depinde, si ea, de mediu: în lichidele
organismului, viteza de propagare este de cca. 1500 m/sec, în vreme ce în os, viteza este
de 3000 m/sec.
Concluzia care se contureaza este ca aerul este o bariera de neînvins pentru US
(ex. cantitatile de aer din stomac, intestin, pulmon, care fac din aceste organe zone
inabordabile prin echografie). La limita de separatie muschi – os, reflexia este 30%
(oricum, se evita în practica reperele osoase ).

Propagarea undei ultrasonice în medii neomogene.

a) Reflexia undelor ultrasonice plane
Când ultrasunetul se propagă şi atinge o suprafaţă de separaţie cu un alt mediu, o
parte din energie este transmisă în aceasta din urmă, iar restul se reflectă cu schimbare de
fază în primul mediu.
b) Difracţia şi difuzia
c) Presiunea de radiaţie acustică
d) Atenuarea undei
În timpul propagării undei ultrasonore printr-un mediu elastic, prin procese de
difuzie şi absorbţie se pierde treptat din energie, astfel încât unda îşi micşorează
intensitatea sau amplitudinea, fenomen numit atenuarea undei.
Efectele fizice ale ultrasunetelor
Efectele fizice ale ultrasunetelor sunt rezultatul interacţiunii cu mediul de
propagare, prin transferarea unei părţi a energiei undei (efecte termice) şi prin
modificarea mişcărilor şi distanţelor moleculare în urma comprimării şi dilatării periodice
(efecte mecanice). La rândul lor, acestea produc efecte secundare: termice, mecanice,
electrice, optice, chimice, dependente de frecvenţa şi energia undei ultrasonice şi
caracteristicile mediului.

Efecte primare
-Presiunea acustică
-Presiunea de radiaţie
-Absorbţia ultrasunetelor
-Efect Riemann
-Cavitaţia - apare în zonele unde rezistenţa lichidului este mai mică.
Efecte secundare
1)Efecte mecanice:
-Degazarea lichidului
-Dispersia
-Precipitarea şi coagularea
2)Efecte termice:
3)Efecte electrice:
4)Efecte optice:
5)Efecte chimice:

EFECTELE ULTRASUNETELOR ÎN MEDII BIOLOGICE

Propagarea ultrasunetelor în mediile biologice
Viteza de propagare a undelor ultrasonice depinde de densitatea, compresibilitatea
şi într-o măsură mică de temperatura mediului biologic. Energia câmpului ultrasonic la
interfaţa ţesuturilor (os – muşchi, os – creier), unde densităţile şi vitezele de propagare
sunt diferite, suferă o modificare în urma fenomenului de refracţie sau absorbţie.
Fenomenul de reflexie şi refracţie de pe interfaţa mediilor biologice se supun legilor din
optică.
Dacă unda incidentă cade perpendicular asupra mediului de separare au loc două
procese, de reflexie şi de transmisie a acesteia
Efectele chimice
Câmpul ultrasonic poduce unele efecte chimice manifestate printr-o accelerare a
reacţiilor chimice cunoscute sau prin apariţia unei reacţii care altfel nu are loc. Energia
câmpului ultrasonic de intensitate suficient de mare poate:
-accelera reacţii biochimice;
-modifica difuziunea şi metabolismul celular;
-intensifica reacţii de oxido-reducere;
-produce efectul tixotrop.
Efecte biologice
Ultrasunetele produc două tipuri de efecte asupra organismului:
-întindere – comprimare a ţesuturilor la nivel celular.
-efect termic de volum.
Din punct de vedere al dependenţei efectelor de intensitate s-au delimitat (în mod
convenţional) trei domenii utilizate în practica medicală: intensităţi mici 0,5 – 1,5 W/cm²,
intensităţii medii 1,5 – 3 W/cm², intensităţi mari – 3 -10W/cm².
Pentru intensităţi mari, se produc modificări funcţionale şi structurale ireversibile,
mergând până la necroze totale şi moartea celulei. Cele mai sensibile la iradiere cu
ultrasunetele sunt celulele tinere şi ţesuturile embrionare şi neoplazice.
Efectele acţiunii ultrasunetelor asupra elementelor figurate ale sângelui.
Acţiunea ultrasunetelor asupra globulelor roşii
Efecte reversibile- schimbarea formei şi micşorarea dimensiunilor eritrocitelor.
Efecte ireversibile – ca acţiune a ultrasunetelor asupra suspensiilor celulare se
produce hemoliza.
Acţiunea ultrasunetelor la nivelul diferitelor ţesuturi.
 Ultrasunetele modifică permeabilitatea membranei celulare.
Aplicarea ultrasunetelor pe ţesutul osos, la doze mici, duce la formarea de
osteofite, iar la doze mari, edeme hemoragice, necroze osoase.
Efecte biologice speciale.
Sub acţiunea ultrasunetelor se produc şi modificări ale căror mecanisme sunt
necunoscute:
-scăderea numărului de granule de glicogen din celule
-alterarea mitocondriilor prin creşterea volumului şi întreruperea cristelor acestora.
Leziunile s-ar putea datora acţiunii mecanice a ultrasunetului.
-distrugerea sau creşterea numărului de lizozomi de la nivel hepatic;
b) Acţiunea undelor ultrasonice asupra biomoleculelor.
Cercetările referitoare la mucopolizaharidele acide macropolimerice – acidul hialuronic şi
condroitin sulfuric – au importanţă deosebită.
Efectele fiziologice ale ultrasunetelor.
Principalele efecte fiziologice sunt:
-analgetice;
-miorelaxante;
-hiperemiante.
Pe lângă efectele principale, menţionăm ca efecte secundare:
-efecte fibrolitice (legate de fenomenele de „rupere şi fragmentare tisulară”),
-efecte antiinflamatorii (explicate prin acţiunile vasomotorii şi metabolice).
Aplicaţii medicale ale ultrasunetelor
Diagnosticul cu ultrasunete.
Terapia cu ultrasunete.
a) Mecanisme de acţiune în terapia cu ultrasunete. Ultrasunetele acţionează complex
asupra organismului uman producând efecte mecanice, termice şi fizico-chimice. Efectele
acţiunii ultrasunetelor sunt locale şi generale.
Efectele locale mecanice. Transmise în ţesuturi, ultrasunetele se propagă sub forma unor
vibraţii mecanice, denumite pulsaţii, cu o frecvenţă de 800.000/s.
-vibraţiile se propagă longitudinal prin ţesuturi, astfel încât acţiunea lor se aseamănă cu
un micromasaj de înaltă frecvenţă;
-oscilaţiile ultrasonore stimulează procesele de difuziune prin membranele
semipermeabile, determinând intensificarea metabolismului şi creşterea intensităţilor
proceselor de regenerare tisulară.
La doze mici, terapeutice, ultrasunetele determină efecte pozitive şi anume:
-stimularea schimburilor metabolice;
-intensificarea proceselor de regenerare tisulară;
-stimularea irigaţiei sanguine;
-creşterea oxigenării ţesuturilor;
-reacţii funcţionale neuromusculare (cu modificarea conductibilităţii nervoase).
Efectele termice- care se bazează pe absorbţia ultrasunetelor în ţesuturi, energia mecanică
transformându-se în energie termică, adică în căldură, ultrasonoterapia primind
denumirea de „diatermie ultrasonoră”. Transformarea energiei mecanice în energie
termică scade proporţional cu creşterea profunzimii.
Efecte fizio-chimice
La dozajul terapeutic se pot produce vezicule, fără lezarea mediului ultrasonorizat.
Efecte clinico-funcţionale
Acţiunea generală. Organismul trebuie considerat ca un tot, o entitate. Ultrasunetele
induc reacţii cu caracter general, modul de acţiune biologic ia naştere pe cale neuro-
reflexă şi neuro-umorală.
Pe cale neurală se realizează efecte:
-de stimulare a circulaţiei;
-de calmare a durerilor;
-de reglare a tonusului muscular;
-de ameliorare a troficităţii.
b)Indicaţii ale terapiei cu ultrasunete.
Acţiunile biologice complexe determină multiple indicaţii ale acestui tratament.
Ultrasunetele se dovedesc utile în diverse procese patologice:
-afecţiuni reumatice: reumatism degenerativ (artroze), reumatism inflamator cronic
( artrite, spondilite), reumatism abarticular (mialgii, tendinite, epicondilite, radiculopatii,
PSH).
-sechele posttraumatice : (contuzii, entorse, luxaţii, hematoame).
-afecţiuni cardiovasculare: tulburări ale circulaţiei periferice venoase ale membrelor,
arteriopatii obliterante.
-afecţiuni ale aparatului digestiv: periviscerite, sindroame aderenţiale;
-afecţiuni ale aparatului urogenital: hipertrofie de prostată, colici nefretice, metroanexite,
parametrite cronice, unele mastite;
-afecţiuni OL: sinuzite, rinite;
-afecţiuni dermatologice: furuncule, panariţii, hidrosadenite;
-afecţiuni ale sistemului nervos periferic: nevralgii şi neuromialgii, distrofie musculară
progresivă;
-afectări locale sau generale ale ţesutului colagen: fibrozite, miozite, dermatomiozite,
sclerodermie.
Aplicaţii ale ultrasunetelor în stomatologie
Aplicaţii ale ultrasunetelor asupra tumorilor.
(c) Contraindicaţiile ultrasonoterapiei.
Contraindicaţii generale:
-modificări tegumentare, afecţiuni cutanate;
-tulburări de coagulare sanguină, fragilitate capilară;
-stări generale alterate (caşexii);
-stări febrile;
-fenomene inflamatorii acute;
-reumatism articular acut;
-insuficienţă cardio-circulatorie, insuficienţă coronariană, tulburări de ritm cardiac;
-tromboflebite, tromboze, varice;
-calcificarea progresivă a pereţilor arteriali;
Contraindicaţii speciale:
-nu se vor face aplicaţii pe zone de creştere ale oaselor la copii şi adolescenţi;
-nu se aplică ultrasunete pe uter gravid, cord, splină, ficat, plămâni (a se vedea
echografia).
d) Modalităţi de aplicare a ultrasunetelor.
Forme de ultrasunet. Ultrasonoterapia include diferite tipuri de vibraţii ultrasonice:
continui şi în impulsuri.
-Ultrasunetul în regim continuu
-Ultrasunetul în regim de impulsuri
Dozarea terapeutică.
Prin doză de ultrasunete se înţelege cantitatea de energie absorbită într-o unitate de timp
de o unitate de volum a obiectului iradiat.
Cercetând efectele fizico-chimice ale ultrasunetelor continui şi în impulsuri asupra serului
sanguin uman, cercetătorii au propus o clasificare a intensităţilor biologice, astfel:
Domeniul I (o,1 – 0,4 W/cm²) cu modificări reversibile;
Domeniul II (0,5 – 0,6 W/cm²) cu acţiune fizico-chimică maximă;
Domeniul III (0,8 W/cm² şi peste) cu modificări stabile şi ireversibile.
În general, durata unei aplicaţii pe o zonă este de 2-5 minute, chiar 6 – 10 minute în cazul
unei articulaţii, dar nu peste 10 minute. Ritmul şedinţelor este zilnic sau la 2 zile, cu un
număr de şedinţe de 6 – 15 şedinţe. Seria de şedinţe se poate repeta la 4 – 6 săptămâni în
funcţie de rezultatele obţinute şi scopul urmărit.
Se mai iau în considerare următoarele:
-aplicaţia de ultrasunet nu trebuie să fie urmată de o altă procedură;
-nu este indicată succesiunea masaj – ultrasunet;
-este contraindicată aplicarea concomitentă a roentgenterapiei cu ultrasonoterapia
pe aceeaşi regiune;
-aplicaţiile cu ultrasunet pot preceda şedinţele de kinetoterapie;
-în anumite afecţiuni se recomandă terapia combinată de sonoterapie cu curenţi de
joasă frecvenţă pentru potenţare analgetică şi efect miorelaxant.
Alegerea formei de cuplaj:
Cuplaj direct – este forma cea mai utilizată. Se utilizează soluţii de contact între
capul traductorului şi tegument pentru a se evita reflectarea undelor oscilatorii ale
ultrasunetelor de către straturile de aer. Soluţia de contact poate fi –unguente, geluri;
Ultrasonoforeză – este tot un cuplaj direct, care se realizează cu ajutorul unor
substanţe medicamentoase înglobate în soluţia de contact, aleasă în funcţie de scopul
terapeutic urmărit;
Cuplajul indirect – prin intermediul apei (subacval) în băi parţiale (mai frecvent)
sau generale.

Fototerapia. Proprietati fizice.

Efecte biologice si fiziologice ale luminii.
Forme de aplicare. Indicatii si contraindicatii

Fototerapie –terapia cu lumina. Utilizeaza energia radianta luminoasa asupra

organismului.
Energia radiant luminoasa poate fi:
-naturala(solara)
-artificiala – furnizata de spectrele de iradiere emise in anumite conditii
Utilizarea in scop terapeutic a luminii solare este denumita helioterapie.
Energia radianta artificiala este furnizata de aparatura medicala prin transformarea
energiei electrice.
 Proprietatile fundamentale ale luminii
 Propagarea rectilinie intr-un mediu omogen
 Reflexia
 Refractia
 Interferenta
 Difractia
 Polarizarea
 Aspectul ondulatoriu al luminii - radiatia electromagnetica este o vibratie
sinusoidala si se caracterizeaza prin: lungime de unda(), frecventa, perioada de
timp, numar de unde pe centimetru.

Radiatiile luminoase propriu-zise care fac obiectul fototerapiei, cuprind numai

zona radiatiilor infrarosii, a radiatiilor vizibile si acelor ultraviolet.
Actiunile fizico-chimice ale luminii
1. Efectul termic
2. Absorbtia
3. Reflexia si refractia
4. Efecte fotoelectrice
5. Efecte fotochimice

Actiunea biologica a luminii

1.Asupra proteinelor si a aminoacizilor : sunt alterate metabolismul si activitatea
celulara .
2.Actiunea RUV asupra sterolilor - Ergosterolul in epiderm este transformat in vit.D .
3.Actiunea asupra organismelor monocelulare si a bacteriilor - au efect bactericid prin
coagularea celulei bacteriene. Ca urmare , RUV sunt utilizati:
 -pentru prepararea vaccinurilor ( rabia , febra aftoasa
 -pentru sterilizarea si dezinfectarea apei
-pentru sterilizarea si dezinfectarea aerului ( spitale , sali de operatie , scoli etc. )
4.Actiunea asupra tegumentului
-  difera in functie de lungimea de unda a radiatiei : cele infrarosii au efect caloric de
profunzime
=>cele UV => 2,3 mm in tegument

Curs 6.
Radiatiile ultraviolete. Radiatiile infrarosii.
Modalitati de aplicare. Indicatii si contraindicatii

Radiatiile infrarosii – date fizice si biologice

Radiatiile infrarosii sunt emisii fotonice cu energie înalta a caror lungime de unda
este cuprinsa între 3000-15000 nm (dupa unii chiar mai mult) si 760 nm. În acest interval
larg, exista o clasificare în trei domenii:
 între 760-1400 nm – spectrul radiatiilor infrarosii de tip A
 între 1400-3000 nm – spectrul radiatiilor infrarosii de tip B,
 între 3000-15000 nm (sau mai mult) – spectrul radiatiilor infrarosii de tip C.
 În cursul aplicatiei radiatiilor infrarosii, au loc doua fenomene aflate în permanent
echilibru: transmisia energiei prin epiderm – absorbtia energiei la nivelul straturilor
strabatute. Absorbtia energiei este mai mare pentru radiatii cu lungimi de unda () mari.
Caldura, produsa prin transferul de energie, determina urmatoarele efecte:
1. eritem cu persistenta redusa
2. stimularea secretiei clorhidropeptice a stomacului
3. influentarea pigmentogenezei
4. efectul nociv asupra ochiului
Lumina vizibila – date fizice si biologice
Lumina vizibila este acea emisie electromagnetica cuprinsa în domeniul 760-400
nm. Este cunoscut faptul ca lumina vizibila este compusa dintr-un spectru de sapte culori,
din suprapunerea carora rezulta lumina vizibila. Corespondenta între culori si diversele
domenii ale lungimilor de unda este urmatoarea:
- 760-650 nm = rosu,
- 650-600 nm = orange,
- 600-560 nm = galben,
- 560-530 nm = verde,
- 530-490 nm = albastru,
- 490-450 nm = indigo,
- 450-400 nm = violet.
Radiatiile infrarosii(RIR): In terapie se folosesc urmatoarele lungimi de unda :
-760 mμ - 1500 mμ = sunt de profunzime
-150 mμ - 5000 mμ = sunt absorbite de epiderm si derm
-> 5000 mμ = sunt de suprafata
Efecte :
- au actiune calorica profunda cu cat lungimea de unda este mai scurta
- produc modificari tranzitorii in circulatia tegumentara
- edem al stratului mucos al papilelor dermice
- dozele mari pot provoca arsuri de diferite grade in functie de intensitatea si durata
expunerii , alterari sau chiar distrugeri celulare ( flictene) .
Aplicatiile cu radiatii infrarosii se pot face in :
- spatiu deschis = lampa Sollux
- spatiu inchis = baile de lumina
- partiale ;
- generale
Indicatiile RIR in spatiu deschis:
-afectiuni locale insotite de edeme inflamatorii si staza superficiala;
-inflamatii ale tegumentului acute sau cronice:plagi superficiale,foliculite,furuncule etc.
-celulite;
-afectiuni reumatologice degenerative(artroza);stari contuzionale posttraumatice;
-afectiuni respiratorii acute
-leziuni cutanate postoperatorii,degenerative,radiodermitele,eczemele,piodermitele
-tulburari circulatoriiperiferice:acrocianoze,sindr. Laynaund,arterite obliterante cu
tulburari trofice;
-tulburari spastice viscerale abdominale.
Indicatiile RIR in spatiu inchis:
-are caracter de termoterapie de sudatie si de solicitare generala a organismului,mai ales
baile generale de lumina;
-boli cu metabolism scaut:obezitate, hipotiroidism(fara interesare cardiaca),diabet,
diateze urice;
-boli reumatismale degenerative:artroze, periartrite, mialgii;
-intoxicatii cronice cu metale grele ,in care sudatia intensa permite eliminarea acestora;
-afectiuni inflamatorii cronice si subacute ale organeor genitale(metroanexite,);
-afectiuni cronice ale aparatului respirator:astm, bronsite cronice
Contraindicatii ale RIR:
-nu se aplica in perioada imediat urmatoare traumatismelor;
-nu in hemoragii recente sau riscuri de hemoragii;
-inflamatii acute,supuratii;
-stari febrile
Radiatiile ultaviolete – date fizice si biologice
Radiatiile ultraviolete se afla în vecinatatea radiatiilor fotonice, si pot dezvolta în
substrat reactii de ionizare, uneori nocive pentru tesuturile implicate.
Efectele fizice si fizico-chimice produse de radiatiile ultraviolete în substratul
incitat sunt variate:
- efect fotovoltaic - efect fotochimic
- efect fotoconductiv
- efect fotoelectric propriuzis
- efect de fluorescent.
În functie de lungimea de unda si de efectele biologice, radiatiile ultraviolete se
împart în urmatoarele zone:
- zona A – zona cu lungime de unda () „lunga” – între 400-320(315) nm,
- zona B – zona cu lungime de unda () medie – între 320(315)-280 nm,
- zona C – zona cu lungime de unda () scurta – sub 280 nm (între 280-100 nm)
Absorbtia radiatiilor UV în piele creste o data cu scaderea lungimii de unda (): la
280 nm absorbtia este puternica iar la lungimi de unda () sub 250 nm nu mai exista
transmisie epidermica, exista practic, numai absorbtie. Deci la nivelul stratului cornos al
epidermului, înregistram oprirea tuturor radiatiilor de tip UVC.
Radiatia ultravioleta(RUV) Efecte:
1.stimularea tegumentului-este mai puternica in functie de unghiul de incidenta si
lungimea de unda.Intensitatea maxima la incidenta perpendiculara si lungime de unda
280 mμ.
2.pigmentatie cutanata-se produce in 2 etape
=>eritemul actinic=fenomen fotochimic precoce ,dupa expunerea tegumentului la RUV;
=>pigmentatie melanica -apare dupa disparitia eritemului actinic ca urmare a expunerii
tegumentului la RUV(soare,artificiale,la RIR sau Rx);
3.producerea vit.D(calciferolului)regleaza mecanismul fosfocalcic,previne rahitismul
4.efect desensibilizant antialgic,prin aplicare pe zone circumscrise(dureroase)
5.efect asupra hemetopoezei(o cresc)
6.efect dezinfectant
7.efect psihologic(stimulante, excitante)
Indicatiile tratamentului cu RUV:
-in afectiuni dermatologice:cicatrci cheiloide,dermatite , eczeme, foliculite, furunculoza,
degeraturi, eritem pernio, herpes zoster, herpes, psoriazis.
-in pediatrie:tratamentul rahitismului,astmul infantil
-in reumatologie:afectiuni degenerative,artrita reumatoida, nevralgii
-TBC(nu in activitate)
-sindroame neurovegetative
-afectiuni ORL
-profilactic
Contraindicatiile apicatiei RUV:
-neoplazii
-TBC activa
-casexii
-CI,IC,HTA.,AVC
-insuficienta renala
-stari hemoragipare
-hipotiroidia
-nevroze
-sarcina
-fotosensibilitate
Tehnica aplicarii RUV: Se fac aplicatii locale si generale
-lampi cu cuart
-lampi cu mercur
-lampi cu electrozi de carbune
-lampi cu arc voltaic
Inainte de inceperea tratamentului se face biodozimetria=masurarea timpului
minim necesar pt obtinerea celui mai slab eritem pe tegument.
In functie de eritemul rezultat:
-gradul I-culoare rosie slaba
-gradul II-rosu net ,urmat de pigmentatie
-gradul III-reactie putin pala, inconjurat de lizereu rosu viu, urmata de descuamare
-gradul IV-rosu aprins cu aspect de arsura,insotit de edem
De obicei se alege biodoza care a determinat eritem de gradul doi.
Efectele cutanate acute (imediate) ale radiatiilor UV sunt: eritemul, pigmentarea
si modularea cresterii celulelor epidermice.
Efectele cutanate cronice (tardive) ale radiatiilor UV sunt: fotoelastoza
(fotoîmbatrânirea), aparitia petelor pigmentare, cancerele pielii.
Stimularea pigmentarii pielii
Pigmentul specific coloratiei pielii se numeste melanina si apare la nivelul
melanocitelor.,
Pigmentarea este stimulata de radiatiile ultraviolete (UV), de lumina vizibila si de
temperatura ridicata – temperatura ridicata inclusiv prin radiatia infrarosie –.
Hiperpigmentarea prin impactul radiatiei UV se produce în doua feluri:
- hiperpigmentarea rapida – prin efect fotocatalitic
- hiperpigmentarea stabila – urmeaza eritemului si presupune neoformare de pigment .
Keratoza
 Keratoza este principala reactie fiziologica de aparare contra excesului de radiatii
ultraviolete sau solare, în general. Keratina creeaza un ecran protector, mecanic si chimic,
dar asigura si elasticitatea pielii. Depasirea limitelor iradierii determina hiperkeratoza,
care poate deveni nociva, asa cum se întâmpla în cazul keratozei solare care este o
leziune reactionala, potential cancerigena.
Alte efecte ale radiatiilor ultraviolete sau solare
Sub actiunea radiatiilor ultraviolete sau solare integrale este posibila eliberarea
sau sinteza unor substante biologic-active:
- histamina – implicata în vasodilatatia locala si la distanta
- activarea riboflavinei si efectul insulin-like
- efectul antialgic dezvoltat de expunerea la radiatii UV/solare, ca terapie reflexa,
- efectul stimulant asupra metabolismului bazal,
- scaderea colesterolului liber,
- sub actiunea radiatiilor ultraviolete are loc sinteza vitaminei D3
Efectele cronice ale radiatiei ultraviolete
Expunerea cronica la radiatia UV determina, la nivel celular, leziuni moleculare sau
macromoleculare: efectele cele mai importante implica modificari ale structurilor
proteice si inactivarea enzimelor la nivel celular.
Cele mai importante efecte cronice ale radiatiilor UV sunt:
a. fotoîmbatrânirea,
b. deshidratarea tegumentara cu aparitia petelor pigmentare,
c. carcinogeneza cutanata.
Helioterapia
Lumina solara beneficiaza de emisia combinata radiatie infrarosie-lumina
vizibila-radiatie ultravioleta, deci va beneficia de suma efectelor celor trei domenii
radiative care se potenteaza între ele. Radiatia UV contribuie la formarea stratului de
ozon (din oxigenul atmosferic) – activitatea maxima o realizeaza mai ales prin UVC cu
242 nm; ozonul, la rândul sau, absoarbe radiatia UV (mai ales extremele nocive ale
spectrului UV) jucând rolul unui ecran-filtru.
Raspunsul organismului uman la radiatia solara globala depinde de sensibilitatea
eritematoasa a fiecarui subiect. Fenotipul cutanat uman recunoaste, din punctul de vedere
al sensibilitatii eritematoase, 4 tipuri principale:
- tipul I – întotdeauna arsura, niciodata pigmentare,
- tipul II – întotdeauna arsura, pigmentare medie,
- tipul III – ocazional arsura, întotdeauna pigmentare,
- tipul IV – niciodata arsura, întotdeauna pigmentare.
Dozarea iradierii cu ultraviolete (UV) se poate face:
- pentru întreg corpul – corect se face dozarea pe torace,
- în câmpuri localizate – dozarea se face pe câmpurile respective.
Daca ne referim la cura heliomarina, organismul uman beneficiaza de complexul
terapeutic cunoscut sub numele de talasoterapie, în care se includ efectele bioclimatului
specific marin (de litoral), precum si efectele celorlalti factori de cura (aerosoli, nisip,
namol etc.).
În cazul expunerilor la radiatiile solare în conditiile montane, mai ales iarna, când
suprafetele sunt acoperite cu zapada si gheata, care au capacitate reflectorizanta
importanta – radiatia reflectata repezinta pâna la 80-90% din radiatia solara globala –,
organismul este supus unui important stress adaptativ: asistam la antrenari si modulari ale
functiilor diverselor aparate, si mai mult, aceste expuneri repetate influenteaza
reactivitatea neuro-vegetativa.
Observatii:
- cu cât soarele este mai jos, cu atât durata expunerii va creste;
- pentru tegumentele sensibile, durata de expunere scade cu 30-60%, în vreme ce pentru
tegumentele rezistente, durata creste la fel, cu 30-60%.
Mijloacele de protectie fata de radiatiile fotonice (în principal radiatiile UV si/sau
solare) se clasifica în doua categorii importante:
- mijloace de protectie nefarmacologice – piesele de vestimentatie, ochelarii,dispozitivele
de ecranare,
- mijloace de protectie farmacologice – care se subîmpart în:
o mijloace de protectie farmacologice de uz extern, si
o mijloace de protectie farmacologice de uz intern –carotenoizii
În cazul expunerilor prelungite la doze intense de radiatii este necesara ungerea
tegumentelor cu emulsii sau creme bogate în uleiuri vegetale care:
- împiedica deshidratarea cutanata,
- au actiune filtranta, fotoprotectoare, utila pentru orice fel de subiect expus.
Principalele indicatii de utilizare a helioterapiei, si a fototerapiei în general, sunt:
- indicatii profilactice, primare si secundare – perioadele de convalescenta dupa unele
boli, rahitismul, osteomalacia, etc.
- indicatii terapeutice – neurodermita constitutionala, psoriazis vulgar, eczema atopica,
bronhopneumopatia obstructiva cronica si alte pneumopatii cronice (ca terapie reflexa),
tulburarile circulatorii periferice (în cadrul metodologiilor complexe care cuprind si
terapiile termice contrastante, alaturi de tratamentul postural, exercitiile de mers, etc.),
procese cronice de perigastrita asociate cu hiposecretie clorhidropeptica gastrica, s.a.
Principalele contraindicatii ale fototerapiei sunt: fotodermatozele, leziunile
cutanate precanceroase, inflamatiile acute epidermice, tuberculoza evolutiva, herpes.

Laser. Efectele terapiei cu laser. Modalitati de aplicare. Indicatii si contraindicatii

TERAPIA CU LASERI
Bazele fizice ale laserilor: LASER= amplificarea luminii prin stimularea emisiei
de radiaţii. Laserele sunt o categorie de dispozitive cuantice care generează radiaţie
electromagnetică coerentă cu lungimi de undă cuprinse între 100 mm (ultraviolet în vid)
şi 2 mm (undele milimetrice). Folosirea termenului de radiaţie în fizica laserelor se referă
la un transfer de energie.
Proprietăţile fascicolului laser
-Coerenţa.
-Direcţionalitatea.
-Densitatea ridicată de putere.
-Monocromaticitatea.
INTERACŢIUNEA LASER – ŢESUT
 Interacţiunea laser – ţesut este un fenomen complex, influenţat pe de o parte de
parametrii diferitelor lasere şi pe de altă parte de proprietăţile ţesuturilor.
Parametrii laserului:
-lungimea de undă,
-parametrii fasciculului (putere iradiantă, intensitate, divergenţă, calitatea
fasciculului),
-timpul de expunere (timpul de iradiere, forma/durata impulsului, frecvenţa de
repetiţie a impulsului),
-unghiul de incidenţă al iradierii.
Caracteristicile ţesutului:
-proprietăţile optice (absorbţia, reflexia, indici de refracţie),
-proprietăţi termice (temperatură, capacitate termică),
-proprietăţi mecanice (densitate, elasticitate, tonicitate),
-compoziţie chimică (conţinut în apă, prezenţa cromoforilor exogeni sau
endogeni),
-anatomia ţesutului (microstructura, aranjamentul celulelor, structura ţesutului),
-fiziologia ţesutului (starea metabolică, fazele unor bioritmuri ale organului).
Caracteristicile mediului ambiant:
-presiune,
-temperatură,
-umiditate,
-condiţii la suprafaţa ţesutului,
-aerul, apa, sângele.
Caracteristicile produselor de ablaţie:
-compoziţie chimică,
-structură geometrică,
-proprietăţi optice
Dacă un fascicul laser ajunge pe un ţesut se pot produce patru procese:
*reflexia (întoarcerea unde laser la sursă sau la altă suprafaţă);
*absorbţia (fenomenul principal care afectează ţesutul);
*dispersia (energia fasciculului laser ce se disipează în ţesut spre locuri nedorite);
*transmisia (lumina trece, este transmisă prin ţesut şi doar o mică parte este absorbită).

Efectele directe pot fi:

Biochimice
Bioelectrice
Bioenergetice.
Efectele indirecte sunt reprezentate prin:
-Stimularea microcirculaţiei
-Creşterea troficităţii locale
Terapeutic, efectele directe şi indirecte se materializează prin: efect analgetic,
antiinflamator, antiedematos, normalizarea circulaţiei locale şi efect de biostimulare.
Efectele fototermice asupra ţesuturilor se manifestă prin trei categorii de aplicaţi:
-Hipertermia,
-Coagularea ţesuturilor
-Îndepărtarea ţesuturilor prin ablaţie
 În funcţie de temperatură, efectele termice asupra ţesuturilor pot fi clasificate
astfel:
-până la 37ºC nu se produc leziuni tisulare ireversibile;
-între 40-45ºC apar inducţie enzimatică, edem, şi chiar moartea celulară;
-la o temperatură de 60ºC denaturarea ireversibilă a proteinelor, coagulare şi necroză
incipientă;
-la 80ºC denaturarea colagenului, defecte de membrană;
-la 100ºC uscarea, vaporizarea apei tisulare, secţionare, ablaţie;
-la peste 150ºC carbonizare, ardere;
-la peste 300ºC vaporizare, gazificare, leziuni termomecanice, unde de şoc.
Efecte fotomecanice - rezultă din vibraţia mediului parcurs de radiaţia laser şi
este generat de energia eliberată mediului prin absorbţia unui foton incident.
ASPECTE ALE APLICAŢIILOR LASERELOR ÎN MEDICINĂ
Tipuri de lasere şi aplicaţiile lor medicale
Aplicaţiile medicale ale laserelor pot fi de natură diagnostică şi terapeutică.
Aplicaţiile teraputice ale laserelor în medicină sunt bazate pe efectele radiaţiilor
laser asupra ţesuturilor.
Terapia cu laser cuprinde:
-biostimulare cu radiaţie electromagnetică;
-secţiunea ţesuturilor, îndepărtarea lor, coagularea.
Deci, laserele medicale se subdivid în:
-atermice „soft” lasere, sau lasere mici – cu putere energetică mică (ordinul mW),
fără proprietăţi distructive, cu acţiune asupra metabolismului celular;
-termice, cu puteri ridicate de emisie (mai mulţi zeci de W) şi o energie mare
eliberată în ţesuturi, având largă utilizare în chirurgie.
Laserele se pot clasifica după natura mediului activ care poate fi gazos, lichid,
solid.
-Laser cu mediu activ solid
-Laser cu mediu activ lichid
-Laser cu mediu activ gazos
Terapia cu lasere de putere mică.
Principiul de bază al terapiei cu lasere de putere mică (LLLT-low level laser
therapy), constă în modificarea selectivă a celulelor în funcţie de lungimea de undă a
radiaţiei laser, fără o încălzire semnificativă.
Radiaţia laser exercită un efect anestezic local, care se produce la 3-5 minute de la
începutul iradierii şi care se datorează creşterii conducţiei nervilor periferici.
Terapia cu lasere de putere mică se aplică în diferite grupe de afecţiuni:
-Dermatologie: herpes, acnee, micoze, tromboflebite, ulceraţii varicoase, etc.;
-Stomatologie: carii dentare, carii subgingivale, gingivite, stomatite, parodontite acute şi
cronice, herpes, nevralgie trigeminală;
-Ginecologie: afecţiuni inflamatorii ale colului uterin, ulceraţii, inflamaţii ale vaginului,
boli venerice etc.;
-Neurologie: pentru stimularea creşterii şi recondiţionării nervilor;
-Ortopedie: artroscopie, discectomie, traumatisme membre (entorse, entezite, contuzii,
consolidarea fracturilor;
-Recuperare şi fizioterapie: bolile aparatului locomotor, artroze, afecţiuni postraumatice.
 Aplicaţii ale laserilor în diferite domenii de specialitate:oftalmologie.
,stomatologie, chirurgia cardiacă ,o.r.l, chirurgia digestivă, dermatologie,ortopedie,
ginecologie, urologie.
Aplicaţii de laseri de mică putere în medicina fizică de recuperare şi în
reumatologie.
În domeniul recuperării, medicinii fizice, balneologiei şi reumatologiei se
utilizează terapia cu lasere de putere mică
-pentru efecte antalgice
-pentru efecte antiinflamatorii
-pentru efecte trofice
-pentru efecte circulatorii
Cele mai folosite lasere sunt: laserul cu gaz He-Ne şi laserul cu semiconductori.
Contraindicaţiile, reacţiile adverse şi riscurile aplicaţiilor cu laser.
Contraindicaţiile pot fi:
- absolute (tratament direct al ochiului)
-relative:
-iradiere în prezenţa unui neoplasm activ, inclusiv cutanat,
-pe cartilaj epifizar la copil,
-pacienţi cu fotosensitivitate crescută, sub tratament cu steroizi,
-pacienţi cu deficite cognitive, bolnavi psihici, epileptici, spasmofilici,
-fontanele deschise ale sugarilor, defecte ale calotei craniene,
-iradierea sânilor la femei cu mastopatii,
-iradierea fetusului sau tratament pe uterul gravid,
-zone cu hemoragii acute masive.
Reacţiile adverse includ:
-uscăciunea pielii,
-fotosensibilitate,
-hipersensibilitate luminoasă nocturnă,
-reacţii parasimpaticotone: ameţeală, confuzie, vărsături, transpiraţii,
-creşterea senzaţiei de durere,
-somnolenţa,
-iradierea zonelor lombo-sacrate sau pelvine inferioare la femei în perioada ciclului
menstrual (poate creşte fluxul menstrual).
Riscurile se referă la:
-riscul de electrocutare – este necesară verificarea aparatului lunar, la 6 luni sau măcar
anual,
-riscul de arsuri oculare – se impune purtarea de ochelari de protecţie speciali.
 Curs 7
Terapia prin campuri magnetice de joasa frecventa.
Baze fizice. Efectele magnetoterapiei.
Modalitati de aplicare. Indicatii si contraindicatii.

Câmpurile magnetice de joasa frecventa

Un camp magnetic este produs de un curent electric sau de catre un camp electric
variabil. O bobina prin care circula curent electric produce camp magnetic. Campul magnetic
este caracterizat de liniile de camp sau de forta magnetica, a caror desime si forma determina
intensitatea acestuia. Cu cat intensitatea campului magnetic este mai mare, liniile de forta
magnetic sunt mai dese. Totalitatea liniilor de forta magnetic care trec printr-o suprafata
formeaza fluxul magnetic. Campul magnetic produs de un curent are aceiasi parametri fizici ca
si curentul. Daca un curent este alternativ, campul magnetic este tot alternativ, avand aceeasi
frecventa; daca este sub forma de impulsuri, campul magnetic corespunzator este tot sub forma
de impulsuri.

Actiunile câmpurilor magnetice

Actiunea câmpului magnetic asupra structurilor biologice determina modificari
energetice la nivelul suprafetei celulare, care determina activarea schimburilor de substante la
nivel membranar si intensifica procesele enzimatice, astfel încât intensifica metabolismul
celular, uneori chiar activând aparatul genetic al celulei, daca intensitatea câmpului magnetic
este suficient de mare.
Aplicarea câmpului magnetic pulsator (alternativ) activeaza procesele metabolice prin
mai multe mecanisme:
 Creste permeabilitatea pentru oxigen a membranei celulare
 Accentueaza dezvoltarea tesutului de granulatie reparator, în procesul de vindecare a
ranilor
Sub actiunea câmpului magnetic de joasa frecventa, mai ales pulsatil, se pot produce
efecte favorabile care conduc la accelerarea proceselor de reparatie în:
_ cicatrizarea plagilor,
_ calusarea fracturilor,
_ vindecarea necrozelor si ranilor, indiferent de etiologie.

Bazele fiziologice ale terapiei cu câmpuri magnetice

Procesele metabolice celulare sunt influentate diferit, în functie de forma câmp
magnetic aplicata.
Exista doua categorii mari de câmp magnetic :
 Câmpul magnetic continuu - acesta dezvolta efecte predominant anabolice,
 Câmpul magnetic întrerupt dezvolta efecte predominant catabolice,
 Sistemul nervos central (SNC) si vegetativ (SNV)
 Câmp magnetic continuu: induce o actiune sedativa, tranchilizanta, actiune sinergica,
cumulativa la aplicarea concomitenta de medicatie tranchilizanta.
 Câmp magnetic întrerupt : stimuleaza simpaticul si determina cresterea adrenalinei
sanguine cu peste 60% din valoarea de baza; formele întrerupte sunt excitante,
simpaticotone, ergotrope,
Reactiile negative posibile, în functie de forma de câmp magnetic, sunt urmatoarele:
 Câmpul magnetic întrerupt, inadecvat tipului de reactie a sistemului nervos, la
pacientul tratat, determina:
- cefalee,
- irascibilitate,
- tulburari de somn,
- tahicardie.
 Câmp magnetic continuu, inadecvat tipului de reactie a sistemului nervos, la pacientul
tratat,determina:
- adinamie,
- somnolenta,
- hipotensiune ortostatica,
- sensibilitate crescuta la frig,
- apatie,
- indiferenta la mediu.
Forma de aplicare se coreleaza cu bioritmul :
 câmp magnetic continuu – este sedativ si se aplica mai ales dupa-amiaza sau seara,
 câmp magnetic întrerupt – se aplica dimineata, pentru promovarea starii ergotrope de
reactivitate
Un aparat de magnetodiaflux are în componenţa lui următoarele componente :
- sistemul de alimentare
- sistemul de redresare
- sistemul de divizare
- aparate de măsură şi semnalizare
- sistemul de comutare a frecvenţei : 50 Hz, 100 Hz, 50 Hz – 100 Hz
Regimurile de activitate sunt :
- regim fără întrerupere (continuu) cu efect sedativ
- regim cu întreruperi ritmice cu efect de stimulare
- regim cu întreruperi aritmice cu efect excitant
Racordarea cu pacientul se face prin intermediul unor electromagneţi – bobine(self) :
- una de dimensiuni mai mici (diametru aprox. 365 mm) pentru zona cervicală
- una de dimensiuni mai mari (diametru aprox. 595 mm) pentru zona lombară
- o pereche cubici polarizaţi N – S ( 200X100X60) pentru articulaţii
- plăci de diferite dimensiuni simple, duble sau triple
Metodologia aplicarii :
 cuplare cordon alimentare,
 cuplare fisa pe panoul posterior,
 pozitionare întrerupatoare la pozitia 0,
 se verifica aparatul, se fixeaza timpul,
 se alege regimul de lucru.
 Reguli de aplicare :
 în sali separate,
 bolnavii se aseaza/culca pe paturi de lemn,
 spatiu minim între paturi 3 m,
 bolnavii se vor prezenta fara obiecte metalice si ceas,
 este contraindicat la bolnavii cu pacemaker si piese metalice ortopedice,
 bolnavul se postureaza în decubit dorsal, într-o pozitie comoda, si va fi îmbracat lejer,
 extremitatea cefalica se orienteaza spre nord,
 selfurile trebuie sa vina în contact direct cu regiunea de tratat si sageata sa fie orientata
spre extremitatea cefalica a bolnavului.

Metodologia de aplicare a câmpurilor magnetice de joasa frecventa în diverse

domenii de patologie
Afectiunile articulare
Câmpul magnetic actioneaza cert asupra articulatiilor si a proceselor patologice de la acest
nivel, activând urmatoarele mecanisme :
 scade inflamatia articulara si periarticulara,
 scade contractura antalgica,
 creste pragul cortical la durere, si prin aceasta, creste rezistenta la stimulul algic.
 Artrozele
Se folosesc câmpurile magnetice de joasa frecventa, mai ales daca suferintele articulare
degenerative sunt însotite de distonii neurovegetative (bolnavi nevrotici, sau nevrozati de
sufeintele cronice).
 Reumatismul abarticular. Se fac aplicatii locale sau generale. Se aplica câmp magnetic
continuu.
 Reumatismul inflamator cronic- Consecintele aplicarii de câmp magnetic :
 scade inflamatia,
 scade durerea,
 creste mobilitatea articulara,
 Sechele posttraumatice - câmp continuu sau câmp întrerupt ritmic, pentru 24-40 min,
zilnic, 10-14 zile.
 În entorse, status post-ruptura musculara sau tendinoasa, pentru mai mult de 30-40
min, zilnic, 12-20 sedinte pe serie.
 Consolidarea fracturilor :
- Se considera ca aplicatia de câmpuri magnetice de joasa frecventa accelereaza cu 18%
depunerea de calciu în os în fiecare zi, si creste constant calcemia, modificare care se mentine
si la 14 zile de la terminarea tratamentului.
- Se aplica precoce, dupa instalarea contentiei:40-60 min, zilnic, 20-40 sedinte pe serie, pâna la
consolidare; în cazul consolidarii întârziate, se fac 2-3 sedinte pe saptamâna pâna la deghipsare
Afectiuni neuro-psihice
 În nevroze astenice, nevroze infantile cu comportament agresiv:
 În psihastenii, nevroze depresive:
 În distonii neuro-vegetative:
 In sindroame spastice si alte hipertonii (hemiplegie, leuconevraxita, paraplegii, etc.),
precum si rigiditate (ex. boala Parkinson):
 Afectiuni cardio-vasculare
Indicatii :
 boala Raynaud, acrocianoza,
 trombangeita obliteranta;
 arteriopatie aterosclerotica sau diabetica
 în cazul aterosclerozei, la nivelul circulatiei cerebrale mai ales
 hipertensiunea arteriala (HTA), în primul rând de stadiul I, si partial stadiul II
Afectiuni respiratorii
 Câmpul magnetic de joasa frecventa forma întrerupta ritmic este indicata în cazul
pacientului cu reactivitate bronsica intensa la acetilcolina si raspuns prompt la
simpaticomimetic.
 Câmpul magnetic de joasa frecventa forma continua se indica la bolnavii anxiosi, cu
dominanta simpatica.
 În toate tipurile de suferinta respiratorie, chiar daca forma de câmp difera (este cea
indicata mai sus, în functie de caz), aplicatia se face la fel: se pot utiliza si formele
combinate continuu + întrerupta ritmic.
Afectiuni digestive
 Ulcer gastric, duodenal :
 Gastrita cronica:
 Enterocolopatii cronice nespecifice, diskinezii hipertone, hiperkinezii:
 Diskinezii hipotone, hipokinezii (ex. biliare)
Afectiuni endocrine
 Diabetul zaharat tip II (insulino-independent)
 Hipertiroidia în stadiu neurogen
Afectiuni ginecologice
 Dismenoreea functionala
 În metroanexitele cronice nespecifice, cervicitele cronice nespecifice, ca si în
tulburarile de climax sau preclimax
Magnetoterapia locala
Magnetoterapia locala se foloseste în mod deosebit, în calusarea fracturilor si
rezolvarea
pseudoartrozelor. În pseudoartroze, aplicatiile de magnetoterapie locala conduce la rezolvarea
clinica si radiologica în 80% din cazuri.
Contraindicatiile principale ale aplicarii câmpurilor magnetice sunt urmatoarele:
 purtatorii de pacemaker cardiac,
 bolnavii cu boli de sânge grave (anemie, leucoze, trombopenii),
 starile hemoragice – la orice nivel,
 bolile infectioase active, starile febrile,
 tumorile maligne,
 insuficienta hepatica decompensata,
 insuficienta renala decompensata,
 sindroamele endocrine grave, decompensate sau avansate cu complicatii (acromegalie,
bolile Basedow, Cushing, Addison),
 tuberculoza activa – indiferent de localizare,
 psihozele decompensate
 sarcina
 Câmpul electromagnetic cu regim continuu - se adresează sistemului nervos central
şi simptomatologiei locale neuromusculare, producând o stare de relaxare generală cu tendinţă
la somn, o echilibrare a reacţiilor emotive cu reglarea tulburărilor neurovegetative, o scădere a
tonusului muscular şi o uşoară scădere a tensiunii arteriale.
Acţiunea locală directă antiinflamatoare şi antialgică asupra ţesuturilor şi celulelor
este destul de evidentă în aplicarea câmpurilor electromagnetice în regim continuu.
La aceasta mai contribuie şi acţiunea termică locală, care prin hiperemia pe care o
provoacă îmbunătăţeşte nutriţia şi oxigenarea ţesuturilor şi măreşte troficitatea acestora.
În general câmpurile electromagnetice continui produc efecte de sedare asupra
sistemului nervos central, care se menţin circa 48 h de la efectuarea tratamentului.
Câmpul electromagnetic cu regim întrerupt - produce efecte de excitare asupra
sistemului nervos central, o creştere a tonusului muscular, o creştere uşoară a tensiunii arteriale
în special la hipotensivi cu o scădere a reflectivităţii vagale şi în general predominant
fenomenele catabolice.
Efecte favorabile se obţin în procese patologice de tip reumatic prin dispariţia
tumefierii articulare, a tulburărilor circulatorii şi ameliorarea durerilor în ceste cazuri.
Câmpurile electromagnetice produc o stare de euforie generală, o creştere evidentă a
puterii de muncă şi o ameliorare a capacităţii de învăţare, normalizarea somnului agitat,
înlăturarea stării de oboseală matinală, a stării de irascibilitate accentuată şi a tendinţelor la
plâns a nevroticilor.
Câmpurile electromagnetice influenţează stările alergice cu urticarie , prurit chiar din
prima serie de cură, dar după a II a serie se constată efecte de durată., creşte pofta de mâncare,
diureza, scade tensiunea arterială.
Măsuri de protecţie şi securitate a muncii
Înainte de începerea procedurii se verifică :
-legătura cu pământul
-patul şi aparatul să fi suficient de distanţat de obiectele metalice mari (dulapuri, calorifere)
-duşumeaua să fie uscată
-bobinele sau cordoanele lor de alimentare să nu fie în atingere cu obiecte metalice
-învelişurile cordoanelor să fie intacte
-carcasele bobinelor să nu fie fisurate
După punerea în funcţie a aparatelor este strict interzis !! :
-a se umbla la aparat, conductori, bobine
-a se conecta bobinele sau plăcile suplimentare
-a se obtura sau acoperi orificiile de răcire ale aparatelor
Este de asemenea strict interzis !!! :
-punerea în funcţiune a aparatelor în atmosfere ce conţin pulberi bune conducătoare de
electricitate, pulberi explozive sau corosive
-supunerea la şocuri violente a bobinelor, fapt ce ar duce la scurtcircuitarea, deteriorarea sau
întreruperea lor
Încăperile pentru tratamentul cu curenţi electromagnetici trebuie să fie spaţioase,
luminoase, bine aerisite şi să nu aibă alte aparate de electroterapie ca : aparate de microunde,
ultrascurte, ultrasunet, infraroşii şi în special de ultraviolete care ionizează atmosfera din
cameră.
Canapelele de terapie cu curenţi electromagnetici trebuie să fie confecţionate în
întregime din lemn, prin lipire sau îmbinare cu cuie de lemn şi să fie amplasate la o distanţă de
minimum 3 m între ele pentru a nu se influenţa şi interfera câmpurile magnetice. Pe cât posibil
patul să fie amplasat cu capul spre N geografic. Pacienţii care au în corpul lor obiecte metalice
introduse operator sau schije, gloanţe pot beneficia de tratament cu câmp electromagnetic, fără
a i se aplica bobinele în aproprierea lor, iar timpul de tratament să nu depăşească 4’.
Personalul medical care lucrează cu aceşti curenţi prezintă de obicei la început sau
după terminarea serviciului o stare de somn fiziologică plăcut resimţită, care după câteva zile
duce la reglarea stărilor de somn-veghe, dar dacă se lucrează mai multe ore este indicat ca să se
stea cât mai puţin în preajma aparatelor atunci când se află în funcţiune şi să se facă rotaţia de
la lună la lună.

CURS 8
Bioclima României. Apele minerale. Peloidele (nămolurile terapeutice). Cura
balneoclimaterica. HIDROTERMOTERAPIA (HTT)

Bioclima României
Bioclima excitant solicitantă de câmpie (< 200m) şi de litoral (0-35 m)
 Bioclima excitant solicitantă de câmpie
a)la: Amara, Lacul Sarat, Nicolina-Iaşi, Băile Felix, Buziaş (cu nuanţe moderate)
b)indicatii:
1.profilactice: persoanele sănătoase cu predispozitie pentru îmbolnaviri pe teren
constituţional, deficienţe funcţionale şi organice ale aparatului locomotor pe fond nervos hiporeactiv,
meteorosensibilitate, potenţial alergic, tulburări metabolice.
2. curative: afecţiuni ORL repetate, rahitism, osteoporoză, boli reumatologice degenerative
articulare şi abarticulare, sechele posttraumatice ale aparatului locomotor, sechele datorită leziunii
UMP (unităţii motorii periferice), ginecopatii inflamatorii cronice, astm bronsic, bronşită,bronsiectazii
în stadiu iniţial, TBC extrapulmonar (ganglionar, osteoarticular) stabilizat, rezorbţia exudatelor
c)contraindicatii: afecţiuni cardio-vasculare avansate, afecţiuni respiratorii cu deficit funcţional
important, boli neurologice centrale şi periferice asociate cu hiperreactivităţi nervoase, TBC pulmonar
stabilizat recent, boli endocrine pe fond hiperfuncţional,fibromatoza uterină cu menometrologii,
tumori benigne cu potenţial de malignizare, boli reumatologice inflamatorii
d) indicate pentru: aerohelio-terapieoncţiuni cu nămol rece şi imersie în lac
 Bioclima excitant-solicitanta de litoral
a)indicatii: cele de mai sus+dermatoze (eczeme, ihtioze, psoriazis, dermatite atopice), HTA
gradul I, bolnavi cu risc metabolic lipidic 
b)contraindicatii: cele de mai sus
c)indicatii pentru:
1. aerohelioterapie
2. talasoterapie=climat de litoral+baie de aer+radiaţii solare+nisipul plajelor (psamoterapia)
sau nămol terapeutic+apa mării(valurile)
Bioclima sedativ-indiferentă (de crutare) de dealuri şi podişuri (200-300  600-800m)
a)la: Slănic Moldova, Slănic Prahova, Govora, Băile Olăneşti, Băile Herculane, Bazna, Sovata,
Moneasa, Ocna Şugatag
b)indicatii: cei ce nu suporta variaţii termice-barice-actinice, cure de odihnă şi stari de
convalescenta, boli reumatice inlamatorii (PR, RAA), boli cardio-vasculare şi respiratorii în stare
avansată şi cu rezerve funcţionale , sindromul de menopauză
c)indicată pentru:
 1.climatoterapie+aerosoli vegetali+aeroionizare (-)
2.saline (Slănic Prahova, Tg. Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej)
contraindicaţii: TBC pulmonar, CPC decompensat, IC, neo pulmonar, reumatism
inflamator şi cronic degenerativ în puseele acute, infecţii, pacienţi febrili, status asmaticus, vârsta <3-4
ani
3. mofete =emanaţii de CO2 gaz uscat+emanaţii de CO2 artificial (Covasna, Băile Tuşnad,
Borsec, Buziaş, Balvanyas)

Bioclima tonic-stimulantă de munte (600-8001400m)

a)la:Tuşnad, Borsec, Sinaia, Vatra Dornei, Lacul Rosu, Cheia, Buşteni, Predeal, Păltinis, Stâna de
Vale
b)indicaţii
1. profilactice: surmenaj fizic şi intelectual, stări de convalescenţă şi bolnavi cu suficiente
resurse cardio-respiratorii, tulburări funcţionale neurovegetative pe fond hiperreactiv, activitate în
medii cu noxe respiratorii
2. curative: anemie secundară, astm bronşic alergic, traheobronşite cronice, TBC pulmonar şi
extrapulmonar, neurastenie forme hiperactive, hipertiroidie benignă, rahitism
d)contraindicaţii: afecţiuni cardio-respiratorii cronice cu rezerve funcţionale , sarcină când
gravida provine de la altitudine joasă, vârsta  cu tulburări ATS, reumatism degenerativ cu tulburări
majore de TR şi meteorosensibilitate, covalescenţa cu denutriţie importantă
e)indicată pentru aerohelioterapie

Apele minerale
A) Clasificare
a) pe baza originii:
1.ape de profunzime (juvenile)
2.ape de suprafaţă (vadoase)
3.ape din pânzele subterane captive (veterice, fosile)
b) pe baza vitezei de circulaţie:
1.cu dinamică mare: bicarbonatate
2.cu dinamică medie: sulfatate, calcare, magneziene, slab mineralizate
3.cu dinamică redusă: sărate, iodurate, bromurate
B)Tipuri de ape minerale:
Apele algominerale: mineralizare totală1g/l, nu conţin elemente farmacologice active şi
Apele alcaline şi alcalino-teroase
Apele cloruro-sodice (sărate):
Apele iodurate:
Apele sulfatate:
Apele feruginoase, de obicei şi carbogazoase sau mixte
Apele arsenicale scoase din uz pentru că limita de toxicitate în apa potabilă=0.2mg As/l
Apele sulfuroase:
Apele carbogazoase

Peloidele (nămolurile terapeutice)

1)Clasificare:
a)sedimente curative:
b)pământuri curative (roci de sedimentare): -luturi şi mare
-tufuri calcaroase
 2)Compoziţie:
a)faza solidă:
b)faza lichidă:
c)faza gazoasă: H2S, CO2, H2, O2, hidrocarburi
3)Caracteristici fizico-chimice:
a)chimice:
-textura (gradul de murdărire al nămolului
-conţinutul global în substanţă organică raportat la substanţa uscata (turba şi sapropela 
10%, mineralele < 10%)
-umiditatea (mineralele50% H2O, sapropel=50-70% H2O, turba=70-80% H2O)
b)fizice:
-hidropexia=capacitatea de absorbţie şi reţinere a H2O (organici=20%, minerali=100%)
-greutatea specifică=densitatea ( la minerale şi  la turbă)
-termopexia=capacitatea de reţinere a Q ( 0,7cal/kg/1C şi este  la cel organice şi  la cele
minerale)
-granulaţia=marimea parţială şi gradul de dispersie
4)Acţiune:La contact cu tegumentele  reflexe locale şi la distanţe=faza reflexăeliberare de
mediatori chimici (acetilcotina, grupa histaminei)faza neurohormonală  vasodilataţie (la care
contribuie şi Q)rezorbţia elementelor chimice orgenice şi anorganice conţinute în faza lichidă 
reactivitaţii enzimatice a celulelor epiteliale de absorbţie (citocromoxidate, fosfataza alcalină, ATP-
aza),  MPZ acide (acid hidraluronic) în substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv din piele,
stimularea acţiunii axului diencefalo-hipofizo-suprarenalian sau restabilirea echilibrului lui funcţional,
 apărarea imunologică şi antitoxică
5)Metodologie de aplicare:
-tampoane vaginale
-cataplasme
-împachetare cu nămol :
-locală: strat de 1-2cm, T=38-45C
-generală: 30 kg nămol, T=42C, cedează 180cal din care 100cal pătrund în corp şi  TC cu 1-
2C, durata=15-30’, zilnic sau la două zile, 12-15 băi
-oncţiunea cu nămol rece: expunere la soare 10-15’ nămol în strat subţire uscare nămol la
soare în 30-60’=culoare cenuşiebaie de 10-15’ în lac+înot şi mişcare duş scurt cu apă
dulceodihnă în pat cel puţin o oră
6)Indicaţii: afecţiuni reumatismale degenerative, inflamatorii, abarticulare, sechele
poliomielitice , afecţiuni neurologice ale nervilor periferici, afecţiuni ginecologice cronice utero-
anexiale şi sterilitate, hipofuncţii ale glandelor cu secreţie internă, psoriazis, eczeme, urticarie cronică
7)Contraindicaţii: generale, forme accentuate ale afecţiunilor de mai sus, astm, hepatită,
ulcer, nefrite, litiaze renale, HTA cu TA sistolică18cm, hTA cu TA sistolică10cm
8)Staţiuni:
-nămol de turbă:Vatra Dornei, Borsec, Someşeni, Felix
-nămol sapropelic: -de liman: Techirghiol, Eforie
-de lac sărat continental: Amara, Lacul Sărat, Sovata, Bazna
-nămol mineral:-silicios iodat: Govora
-feruginos: Geoagiu

Cura balneoclimaterica
1)Cura balneară profilactică:
 Reprezentată de profilaxia:
a)primară:
b)secundară:în afecţiuni cronice
Metodologie:
a)aplicarea de factori termici contrastanţi:
b)mişcarea:
c)crenoterapia:
d)dietoterapia:
e)cura de sudaţie:
f)aplicarea de factori mecanici:
Indicaţii:
a)în staţiuni:
-de pe litoral (excitant-solicitant): Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol
-din câmpie (excitant-solicitant): Amara, Lacul Sărat, Balta Albă
- zone colinare (sedativ-indiferent, de cruţare) : Govora, Herculane, Olăneşti, Călimăneşti,
Căciulata, Covasna, Geoagiu, Moneasa, Calacea, Ocnele
b)în staţiuni cu posibilitate de crenoterapie : (Olăneşti, Borsec, Călimăneşti, Căciulata,
Sîngeorz, Slănic Moldova, Calacea, Lipova, Malnaş-Băi): persoanele de 65-70 ani cu profesii sedentare,
hiperponderali şi cu antecedente de constipaţie sau digestie grea
c)în staţiuni cu ape termale(toate staţiunile permanente) ce practică cure de sudaţie-
dietoterapie-terapie prin mişcare-aplicaţii de factori mecanici la :
-sedentari, hipomobili, hiperponderali
-cei ce intră în categoria de factori de risc pentru afecţiunile cardio-vasculare
2)Cura balneară terapeutică: bolnavi cu suferinţe prezente care au nevoie de un tratament
complex, în condiţii de sanatorizare pe baza unui diagnostic complet (clinic şi paraclinic) al bolii şi a
statusului evolutiv
3)Cura balneară de recuperare: bolnavii cronici cu incapacitate de muncă şi la unele categorii
de deficienţe şi invalizi
Afecţiuni reumatismale:
Degenerative:
Inflamatorii:
Abarticulare: ca la cele inflamatorii
Sechele posttraumatice ale aparatului locomotor:
Afecţiuni neurologice:
Afecţiuni cardio-vasculare:
Afecţiuni respiratorii şi ORL:
Afecţiunile tubului digestiv şi hepato-biliare:
Afecţiunile cronice ale căilor urinare:
Boli de metabolism şi nutriţie:
Afecţiuni ginecolgice:
Afecţiuni dermatologice
Afecţiuni endocrine:

4) Contraindicaţii generale:
-afecţiuni febrile acute şi afecţiuni cronice în perioada de exacerbare, boli infecţioase în
perioada de contagiozitate
-boli venerice în stare de contagiozitate (sifilis, gonoree), purtătorii de germeni patogeni
(streptococ hemolitic, AgHb)
 -stări caşectice indiferent de cauză, tumori maligne indiferent de formă-sediu- stare evolutivă,
hemoragii repetate şi abundente de orice natură
-sarcină patologică în orice lună şi sarcină normală mai mare de trei luni, epilepsie
-boli de sânge sau sistemice cronice cu alterarea stării generale (anemie pernicioasă,
leucemie, limfoame), purtători de germeni sau infestaţi cu parazitoze
-psihopatii cu tulburări de comportament social, alcoolism cronic cu tulburări neuro-psihice,
toxicomanii
-bolnavi la limita decompensării de organ, boli dermatologice cu potenţial de contagiune sau
leziuni mari inestetice, insuficienţă cardio-renală-hepatică manifestată
-bolnavi care nu se pot autoservi (sunt trimişi în sanatorii speciale)

HIDROTERMOTERAPIA (HTT)

Mijloacele şi tehnica HTT

1. Compresele
a) După temperatură:
 Reci:T  18 - 24 C
 Răcoroase: T = 25 - 32 C
 Calde:T = 38 - 42 C
 Fierbinţi: T = 43 - 45 C
 Alternante :T = 40 - 45 C, D (durata) = 2-3 min.  T = 12 - 16 C, D = 0.5-1 min, 5-6 alternanţe
 Stimulante (Priessnitz) - reci : T  18 - 24 C, D = 2 – 6 ore
 Cu aburi - T = 60 - 70 C
b) După regiune :  La cap- Reci - calde
- Parţiale - complete
 La gât: reci, calde
 La torace: reci, calde, stimulante (cruciate)
 Precardiale:reci (T18 - 24 C, D = 2 - 3 x 10 -15 min 1 -2 x 1 -1,5 ore)
 La trunchi:reci, calde, stimulante
 La abdomen: reci, calde, stimulante (D = 2 – 3 ore  toată noaptea)
 La gambe:stimulante
2. Cataplasme = calde
a) Umede
 Miez de pâine, tărâţe, făină integrală, seminţe sau făină de in, muşeţel, floare de fân, malvă,
althal -fierbere
 Smântână sau brânză de vaci – reci, calde
 Mentă - opărire sau umezire cu apă caldă
 Muştar, hrean - apă stătută
 Nămol şi lut - calde
b) Uscate -încălzire
 Tărâţe de grâu, secară şi porumb
 Buruieni, diverse
 Sare, nisip
3. Spălările
Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiunea celui mecanic
fiind mai redusă, dar totuşi existentă şi favorizând acţiunea primului.
 Spălările se realizează cu un prosop înmuiat în apă, la temperatura indicată, care se
stoarce uşor. Cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, se spală apoi regiunea
respectivă. La final se şterge cu cearşaful de învelit şi apoi se acoperă.
Spălările se clasifică după următoarele criterii:

 Temperatură:
reci, de 18-22º C;
calde, de 38-40º C;
alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
 Regiune şi metodologie:
 parţiale:
 ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară,
 superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară, iar în final părţile
laterale;
 complete - bolnavului în picioare i se spală întâi partea posterioară a corpului, de la
călcâie la ceafă, apoi partea anterioară, de la degete la bărbie, ulterior părţile laterale, ce
cuprind şi membrele superioare, şi, în final, partea anterioară a membrelor inferioare.
4. Băile
Factorului termic şi mecanic i se adaugă la băile simple şi imersia în apă, suportată de diferitele
regiuni ale corpului sau corpul în întregime, şi efectul diferiţilor adjuvanţi la băile medicinale. Băile se
clasifică după temperatură, regiune şi metodologie în modul următor:
 Băi simple:
 generale:
 calde, de 36-39º C, şi fierbinţi, de 40-43º C:
 parţiale:
 Băi medicinale:
 Băi speciale:
 Băi de abur
 Băi de aer cald
 Băi de lumină
 Băi de soare, nisip, nămol
5. Duşurile
Duşurile sunt aplicaţii de apă cu temperatură variabilă sub presiune, cu ajutorul unor dispozitive
speciale. Factorul mecanic se adaugă celui termic, căpătând o importanţă cel puţin egală.Duşurile se
clasifică în modul următor:
 După temperatura apei:
 reci,
 calde,
 alternante,
 După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare:
 duşuri rozetă, cu efect calmant;
 duşuri sită, cu efect tonifiant;
 duşuri sul, cu efect excitant
 După direcţia de aplicare a jetului:
 orizontale;
  verticale ascendente sau descendente,
6. Aplicaţii speciale
■ Băile cu vârtej de apă (whirl-pool)
■ Duşul masaj
■ Duşul subacval
■ Terapia cu factori contrastanţi (cura Kneipp)
■ Sauna
■ Crioterapia = adevărata aplicare de rece local ( conductibilitatea nervilor aferenti, 
excitabilitatea directă a fibrei musculare,  tensiunea musculară şi viteza de contractare cu 
duratei de contracţie,  vâscozitatea în ţesuturi şi articulaţii).
 masajul cu gheaţă : cu un calup mare de gheaţă se freacă uşor zona algică şi / sau
contracturată, cu mişcări alternate în ambele sensuri şi circulare, până când apare
analgezia (în medie 5-7 minute); este urmat obligatoriu de mişcări şi manevre.
 flux de aer rece pe tegument
 evaporarea de lichide volatile la S corpului şi care iau Q din ţesuturi: Kelen aplic are 20
sec pauză 10 sec  reluare
 comprese cu gheaţa granulată
 fricţiuni cu gheaţă solidă
 baie foarte rece de extremităţi: T=2C, D=20-30sec
 comprese foarte umede cu apă şi gheaţă: T= -5C, D=4min

7. Împachetările
Cu parafină
 pensulare pentru regiuni întinse: G (grosime) = 05 - 1 cm, D = 30 - 60 min.
 manşoane pentru articulaţiile mari
 băi de parafină pentru extremităţi
 feşi parafinate pentru articulaţiile mici
 plăci de parafină pentru regiuni plane: G = 2 - 3 cm, D = 20 - 40 min
1. Actiunile biologice ale curentului galvanic
2. Polarizarea tisulara prin curent galvanic si fenomenul de depolarizare
3. Efectele fiziologice ale curentului galvanic
4. Efecte fiziologice si terapeutice ale aplicatiilor curentului galvanic
5. Principalele domenii clinice de aplicare a proceduriloe de electroterapie bazate pe
curent galvanic
6. Principalele forme metodologice de aplicare a curentului galvanic
7. Curenţii de joasă frecvenţă. Generalităţi. Proprietăţi fizice.
8. Curentul diadinamic- generalitati, forme, efecte, modalitati de aplicare, indicatii,
contraindicatii, tipuri de CDD caracteristici si efecte
9. Curent Trabert-caracteristici, efecte, mod de aplicare, indicatii, contraindicatii
10. TENS – caracteristici, efecte, mod de aplicare, indicatii, contraindicatii
11. Indicaţii şi contraindicaţii în aplicarea curenţilor de joasă frecvenţă
12. Proprietatile biologice ale curentilor de medie frecventa
13. Efectele fiziologice si terapeutice ale curentilor de medie frecventa
37. Curentii interferentiali – baze fizice si fiziologice, modalitati de aplicare
14. Efecte fiziologice si terapeutice ale aplicatiilor curentilor de medie frecventa
interferentiali
15. Principalele domenii clinice de aplicare a proceduriloe de electroterapie bazate pe
curentilor de medie frecventa interferentiali
16. Principalele forme metodologice de aplicare a curentilor de medie frecventa
interferentiali, indicatii si contraindicatii
17. Notiuni clasice despre diatermie si curentii de înalta frecventa
18. Actiunea fiziologica a efectului caloric
19. Aplicatiile curentilor de înalta frecventa în practica metodologie si dozare
20 Indicatii si contraindicatii de aplicare a curentilor de înalta frecventa
21. Undele decimetrice si centimetrice – aplicatii practice, efecte, indicatii, contraindicatii
22. Terapia de înalta frecventa pulsata – mod de actiune, aplicatii practice, efecte, indicatii
23. Efectele ultrasunetelor proprietati unde ultrasonore,efectele ultrasunetelor in mediile
biologice, efecte fiziologice ale US ,
24. Aparatele de ultrasunete – metodologie de aplicatie, dozare terapeutica
25. Efecte locale si la distanta în aplicarea terapeutica a ultrasunetelor
26.Indicatiile aplicatiilor de ultrasunete, contraindicatiile aplicarii US
27. Proprietatile fizice ale luminii
28. Actiunile fizico-chimice ale luminii,
29. Radiatiile infrarosii – date fizice si efecte biologice, metodologie, efectele caldurii
30.Lumina vizibila – date fizice si efecte biologice, metodologie, aplicatii si indicatii de
tratament
31. Radiatiile ultraviolete – date fizice si efecte biologice, metodologie, indicatii si
contraindicatii tratament, efecte cutanate ac si cr
32. Indicatii terapeutice si parametrii de tratament cu radiatia LASER, contraindicatii de
tratament
33. Bazele fizice si fiziologice ale aplicatiilor cu câmpuri magnetice de joasa frecventa
34. Reactii negative la aplicarea campurilor magnetice
35. Formele de aplicare ale campului magnetic si reguli de aplicare
36. Campuri electromagnetice cu regim continuu si intrerupt
37. Aplicatii ale câmpurilor magnetice de joasa frecventa în afectiunile articulare
38. Aplicatii generale ale campurilor magnetice
39. Magnetoterapia locala
40. Contraindicatiile aplicarii campurilor magnetice
41. Bioclima Romaniei clasificare si ex de statiuni
42. Ape minerale- clasificare
43 Peloidele (nămolurile terapeutice) - clasificare, caracteristici, metode de aplicare,
indicatii, contraindicatii
44 Cura balneară de recuperare: indicatii generale si aplicatii in sechele posttraumatice ale
aparatului locomotor:
45 Crioterapia
46 Hidroterapie
47 Împachetările cu parafina - definitie, mod de aplicare, indicatii, contraindicatii