MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu

siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.
Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala,
iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în
timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai
mare decat cel al cancerului de sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces
de 20 la sută în primul an.
Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de
infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morţi
premature.
Datorită longevităţii vieţii din present si creşterii numărului persoanelor ce depaşesc
vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această
boală este în ascensiune continuă.
Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi
de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în
vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare şi subliniază de
asemenea alături de suferinţa bolnavilor de osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile
majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul
cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le determină constituie una din
problemele majore de sănătate pentru societate, căreia autorităţile medicale trebuie să îi
acorde o atenţie proritară.
Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea
nu reprezintă un factor lipsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si
pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de
asemenea este uneori generată de medicaţia cu steroizi la orice vârsta.
Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este
total lipsită de speranţe.
 INTRODUCERE – ISTORIC

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei

sale, a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a sănătăţii, adică să încurajeze
autosprijinul si autodeterminarea.
Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de îngrijire
culese din literatura autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai amplu şi pe un
interval cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcţii.
În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le posedă ştie să
abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada de înţelegere şi căldura
sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic placut pacientului. Deoarece,
asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi.
În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte important
deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi persoanelor predispuse
acestei suferinţe informaţiile necesare pentru evitarea producerii bolii sau in cazul prezenţei
osteoporozei, evitarea producerii unei fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine
nursa, este alimentaţia adecvată menţinerii unui organism rezistent şi importanţa condiţiei
fizice optime unei osaturi rezistente.
Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie
aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului.
În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient şi
informaţiile şi tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.
 ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor

neacordându-i-se atenţie.
Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai
generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere. În România, în prezent, riscul ca o femeie
să sufere o fractură osteoporotică se apropie de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de
şold mor în anul următor, din cauza complicaţiilor...

Riscul de deces:
• fractura de şold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold mor
în urmatoarele 12 luni din cauza complicaţiilor)
• cancerul de sân: 2.8%
• cancer uterin: 0.7%

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.

Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi
mai mare.
Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o
primă fractura va iniţia apariţia altora.
Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare
la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură
osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-
60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la barbaţi).
De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la
populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.
 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular (spongios).

Ţesutul osos are trei mari funcţii:

- serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;
- constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale corpului ( Ca, Mg,
Na, carbonat, fosfor etc);
- conţine ţesutul hematopoetic

Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi înnoire, strâns
implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a organismului din punct de
vedere chimic.
 Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:
Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă fără formă.
Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele.
Secretul oaselor consta in structura lor, care este diferită de a oricărui alt ţesut.
Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.
Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la învelişul dur,
compact, protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului.
Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme haversiene,
situate paralel cu suprafaţa externă a osului.
Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază” sau „grindă”.
Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la sută din ţesutul osos dar in
comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu.
Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene şi lacune
acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spaţii mari pline cu măduvă osoasă.
Secţiune în os: Os trabecular normal:

Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină numită
colagen. Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi conferă
osului tăria, dar include şi sodiu, magneziu şi fluor.
Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind alcătuit din
ţesut conjunctiv mineralizat.
Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie 25 la sută
din greutatea osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.
Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical uscat.
Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt de trei
tipuri: osteoblaste, osteoclaste şi osteocite.
 ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai
mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada
adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două proceseseaflă în echilibru: nu se câştigă dar
nici nu se pierde masă osoasă.
În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor, balanţa
înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi împreună cu el
substanţă minerală sau calciu.
Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in
plus. Se instaleaza acum osteoporoza.
Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior
pot părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în
interior.

Os normal osteoporoza
De asemenea, sedentarismul, alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar
imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la osteoporoză.
Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al înnoirii
lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, preţul este o crestere a
pierderii de masă osoasă .
 Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă
atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.
Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în
total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg
calciu.
După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe
an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.
 Masa osoasa maxima eprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge
nivelul maxim în jurul vârstei de 20 de ani .
Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria lor
continuă să sporească incă un număr de ani.
Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului
osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou .

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

- Se constată dacă există osteoporoză
- Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor
- Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie
- Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată
- Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă,
sex şi masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :
- după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani,
apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40 ani la
barbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei
mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);

Secundare :
- medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.
alcool
- imobilizare
 DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA

DEFINIŢIE

Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate au
găuri în structura lor.
Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase, fragile,
sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.
Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu
deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase şi
susceptibilitatea la fracturare.
Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.
În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul
osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.
Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu
structura modificată şi fragilitate crescută.
Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase şi matricei
osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie normală procentual.
Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe
determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi osoase.
Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot încetini
procesul de pierdere osoasă.
Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este cauzată numai
prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi remediată prin luarea de
suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.
Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către
organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.
Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele
timp de ani de zile făra să fie detectată.
Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de temut.
Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea
complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural.
Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.
 Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză, osteoporoza poate
afecta ambele sexe la orice vârsta.
Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a
densitaţii osoase.
Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie
vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului).

OS OSTEOPOROTIC OS SĂNĂTOS

CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză, presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la instalarea
menopauzei.
Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri intense, locul de
elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conţin cantităţi mari de os
trabecular.
La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de 2-3
ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical depăşeşte
numai cu puţin normalul.
În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale plăcilor
trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a acestora la colaps acut.
În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele particularităţi: majoritatea
factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt determinaţi de deficitul de estrogeni,
menopauză, accelerarea pierderii de ţesut osos, scăderea secreţiei de hormon paratiroidian,
scăderea semnificativă a absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.
 Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)
Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând dintr-o pierdere
lentă de ţesut osos.
Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar şi prin fracturi vertebrale, ale
humerusului, ale tibiei proximale şi ale bazinului. Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a
masei osoase determină o deformare treptată a corpilor vertebrali, neînsoţită de durere.
Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează lent si se
aplică ambelor sexe si la întreaga populaţie.
Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea densităţii osoase
atinge pragul fracturar.
Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică dece osteoporoza
de involuţie şi fracturile de col femural sunt dedouă ori mai frecvente la persoanele vârstnice
desex feminin decât la bărbaţii de vârstă corespunzătoare, deşi rata pierderii osoase lente este
similară la cele două sexe.

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi vertebrale, dar şi
prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.
Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la tratamentul clasic al
osteoporozei.
Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre ele notându-se
o scădere a fosfatazei alcaline în ser.

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.
Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.
Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după traumatisme
minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creşteii ţesutului osos.
 2. Osteoporoze secundare:

Osteoporoza atletelor amenoreice

Exerciţiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleţii având o masă
osoasă mai mare decât subiecţii sedentari.
Totuşi atletele de performanţă care au devenit amenoreice au o masă osoasă mai mică şi
prezintă riscul unei fracturi de stres.
Amenoreea este comună în cazul atletelor şi al dansatoarelor de balet, ajungând pâna la
50% dintre alergătoare de cursă lungă şi dintre balerinele de elită.
Amenoreea se datorează probabil unei greutăţi corporale prea mici.
Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni circulanţi ele
găsindu-se într-o situaţie similară femeilor tinere, cu ovariectomie bilaterală.
Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puţin în parte- reversibilă, reducerea intensităţii
exerciţiilor ducând la o creştere în greutate, creşterea estrogenilor circulanţi, reapariţia
menstrelor şi ameliorarea masei osoase.

Osteoporoza rezecaţilor gastrice

Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi chirurgiei gastrice,
de ambele sexe.
Un studiu recent arată că 9% dintre bărbaţii care prezentau fracturi de osteoporoză aveau
în antecedente rezecţii gastrice.

Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt: -

Scăderea absorbţiei vitaminei D
- Reducerea aportului alimentar
- Malabsorbţia calciului
- Absenţa activităţii gastrice şi accelerarea tranzitului intestinal
 Osteoporoza din diabetul zaharat
Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la persoanele
cu diabet şi aceştia prezintă un risccrescut de farctură.
Pierderea osoasă poate începe la puţin timp după apariţia diabetului.

Mecanismele careexplică apariţia osteoporozei în cadrul persoanelor caresuferă de diabet

sunt următoarele:
- Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină
- Pierderea de calciu prin urină însiţind glicozuria
- Creşterea resorbţiei osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.

Osteoporoza de imobilizare
Activitatea fizică şi orostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei osoase,
diminuareaactivităţii fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată cu înaintarea în vârstă.
Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe săptămână, care
continuă timp de aproximativ şase luni, după care pierderea osoasă devine tot mai lentă.
Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbţiei osoase şi de
diminuarea formării osoase, la care se asociază o creştere a concentraţiei calciului în plasmă,
hipercalciurie, diminuarea secreţiei de hormon paratiroidian, diminuarea absorbţiei de vitamina
D şi calciului.
Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la portul greutăţii
corporale, ceeace sugerează că la apariţia pierderii osoase contribuie factori mecanici locali.

Osteoporoza cosmonauţilor
Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierderede calciu din scheletul
cosmonauţilor. Această pierdere are loc datorită absenţei gravitaţiei terestre ceea ce perturbă
procesele de menţinere a osului în exercitarea funcţiei sale majore – aceea dea suporta greutatea
corpului – se consideră că acest mecanism similar celui ce inetrvine şi în osteoporoza de
imobilizare, reprezintă principala explicaţie a osteoporozei cosmonauţilor.
Nu este exclus ca la această pierdere să contribuie şi alţi factori, cum ar fi unele tulburări
hormonale sau un anumit deficit nutriţional.

Osteogenesis imperfecta
Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a colagenului cu
modificări ale compoziţiei acestuia şi a stabilităţii sale.
 Este caracterizată prin:
- Osteoporoză
- Fracturi multiple
- Deformări ale scheletului
- Surditate
- Anomalii dentare
- Piele subţire
- Anomalii cardiace, etc

În funcţie de apariţia anomaliilor menţionate, boala aredouă forme:

- Osteogenesis imperfecta congenita
- Osteogenesis imperfecta tarda

Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod autosomal
dominant şi se poate manifesta prin fracturi în primul an de viaţă (forma gravă), sau mai târziu
(forma uşoară).
Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălţimii, scolioză şi fracturi ale
oaselor lungi cu deformări şi poziţie vicioasă (aplecată).
Osteoporoza, alături de tegumantele subţiri şi alte câteva consecinţe ale aceste boli,
constituie ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a ţesutului conjunctiv.

Osteoporoza din alcoolism

Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.
Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbaţii cu osteoporoză, cu fracturi
vertebrale.
Alcoolismul se însoţeşte de o scădere a formării osoase printr-un efect direct al alcoolului
asupra osteoblastelor.

Alţi factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:

- Alimentaţia deficitară

- Malabsorbţia calciului datorită deficitului de vitamină D

- Pierderea decalciu prin urină (indusă de alcool)
 - Afectarea hepatică

Osteoporoza indusă de anticonvulsivante

Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la bolnavii
epileptici trataţi cu aniconvulsivante.
Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă maximă, rezultând
fracturi la vârsta adultă.
În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea şi ca urmarea a
traumatismelor şi convulsiilor.

Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariţia vertebrelor biconcave.

Osteoporoza oaselor lungi induce tendinţa la fracturi patologice, cu vindecare lentă.

ETIOPATOGENIE

Etiologie
Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de
numeroase cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:

- Osteoporoza idiopatică (primară) :

- Osteoporoza comună
- tip I (postmenopauză, presenilă)
- tip II (senilă, de involuţie)
- Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
- Osteoporoza idiopatică juvenilă

Osteoporoze secundare :
Osteoporoza secundară a unor boli digestive:
- sechele după rezecţii gastrice
- sindroame de malabsorbţie
- icter obstructiv cronic
- ciroză biliară primitivă
- malnutriţie severă

Osteoporoza secundară unor boli metabolice

- diabet zaharat
- hemocromatoză

Osteoporoza de imobilizare

Osteoporoza cosmonauţilor

Osteoporoza genetică
Osteoporoza de cauze diverse:
- alcool
- tratament prelungit cu heparină
- metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută
din totalitatea cazurilor de osteoporoză.
Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de 65-80 la sută
din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de aproximativ 60 la sută.
Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică
a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză (întâlnită
la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70
de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile
prezentate mai sus şi cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt
genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în considerare
cauzele unei osteoporoze secundare.

INCIDENŢA DIFERITELOR FORME ETIOLOGICE DE

OSTEOPOROZĂ

osteoporoza primară 75%

osteoporoza secundară 25%

Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează
osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în
sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută dintre
bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu
care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.

Factori de risc inevitabili

Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi mai
puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei
decât barbaţi sufera fracturi de şold.

Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase

Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt cele
mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori mai
multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.

Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentaţie

din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen),
fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a calciului si
viaminei D din alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.

Factori de risc influenţabili

- Cafeina in exces
- Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele
- Alcoolul mai mult de un pahar pe zi
- Sedentarismul
- Dietă care implică absorbţia calciului-fast food -
- Lipsa vitaminelor K, C, D
- Lipsa oligoelementelor
- Pilule contraceptive
- Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză
- Musculatură slab dezvoltată
- Radioterapie şi chimioterapie
- Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului (Furosemid, Tetraciclină,
Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)
- Masă corporală redusă (cure de slăbire)

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:

Simţ al echilibrului deteriorat
Control scăzut al muşchilor
Timp de reacţie redus
Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli
Alcoolul
Tensiune arterială scăzută
Articulaţii instabile (genunchii)
Artrite
Boala Parkinson
Slăbirea vederii şi a auzului

Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)

- nivelul scăzut al calciului:
Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă
Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate
Dietă inadecvată

- alte considerente:
Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare

Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)

Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)
Moral scăzut, memorie slabă ( uită să ia suplimentele la dietă)

- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe, iluminat bun, etc)
Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari
Supliment de calciu şi vitamina D
Exerciţii fizice zilnice
Tratarea depresiilor

O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu sunt

momentan necesare
 PATOGENIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a
parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai neînsemnată
lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:
- leziunea vertebrelor în timpul strivirii, fărâmiţarii, tasării
- fractura propriu-zisă (fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu
aparţin coloanei vertebrale.

Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt mai
întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar
dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor
mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului
(DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate sunt
oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.

Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de efectele
osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel mai frecvent
sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.
Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului,
braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o fractură
anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.
Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se
datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele severe, vârsta, tulburările în
metabolismul osului).
 Consecinţele osteoporozei

Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări
(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în înalţime, dureri
acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până la cinci ori.
Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidante.
Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere o
nouă fractură în urmatoarele 12 luni...

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care se
tasează încet poate fi ignorat ani de zile.
Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor
junghiuri usoare.
În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60 de
ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există
posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea
ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe
sunt vulnerabile.
 Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.
Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce imbătrânim si
aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala pierdere este determinată de
tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.
La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu
rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea fac ca
osul slăbit să îşi modifice forma.

Tipuri de fractură vertebrală

Fractura prin tasare

 Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)
Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)

Moduri de producere a unei fracturi :

- fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale cum
ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.
- fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare
definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau mai puţin
frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :

- Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.
Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.
- Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

- Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

- Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare
- Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:
- Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul ridicat.
- Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.
- Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile
oaselor coapsei şi marginea pelvisului.
- Predispoziţie la apariţia herniei hiatale
-Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.
- Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.
- Constipaţie datorită stării abdominale alterate.
- Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.
 FRACTURILE DE ŞOLD

Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.

Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi 64 de
ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Tipuri de fractură de şold :

- Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului
femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai
avansată (zona trabeculară a osului).
- Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al osului.
- Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului
femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei
atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani.
Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai
o data.
Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din
cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.
Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare foarte
frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care
afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

FRACTURA DE UMĂR

Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de

acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de
peste 75 de ani.

FRACTURA GLEZNEI
 De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.
În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie prin
şuruburi.
Restabilirea este lipsită decomplicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii şi
asigurarea sprijinului.

SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE

 După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “. Este
puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările să dateze
de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de ţesut osos decât atunci
când au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva
nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.
În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele acute
ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau spre o
parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte
chiar la os ci în muşchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamaţie
localizată; limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică abdominală;
pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.
Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold resimţită în
funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în picioare;
piciorul este răsucit spre exterior.
Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulaţia
pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate; inflamaţie; limitarea mişcărilor;
articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.

Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza

vârstnicului.
Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei
asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism prelungit
sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează prin repaus în decubit dorsal.
Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări vertebrale,
care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de
două tipuri: acute şi cronice.
Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în regiunea
dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai
des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste
dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau
săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8 săptămâni.
Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie
acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au
caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutaţi, de statul
prelungit în picioare sau pe scaun, de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus.
La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea
fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.
În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi
toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un
traumatism minim sau după efortul de tuse, caredetermină o fractură costală.
Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili; uneori
deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.

EXAMENE COMPLEMENTARE

INVESTIGAŢII PARACLINICE
Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele explorări
paraclinice :
Examenul radiologic
- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar
dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.

- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a fi
vizibilă pe radiografii;
- evidenţiază fracturile.

Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului,

însoţită detaşări vertebrale.
Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale
corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de profil).
La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele par goale,
ca fiind destclă. Liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate apar mai
evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea corpilor vertebrali
hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de opacitatea părţilor moi.
 Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale
inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori
tasarea este predominant anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau
cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în
respectivul segmant al coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din profil
un aspect dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin
deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă de
discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.
Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în fiecarecaz
este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.
Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone ale
scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă, şi un aspect mai lax
al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare.

La nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă fracturi costale vechi sau recente.
Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu radiologic nu are
utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al osteoporozei
este un diagnostic tardiv. Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a produs o
scădere cu 25-30% a densităţii osoase, deci destul de târziu.

Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă

metodă pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat şi
dozei mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase. De poate studia
zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe cm3.
examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.
Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical; distinge
foarte bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în mod artificial densitatea
osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT 3D-
realizează o ameliorare a imaginii şi o mai precisă cuantificare a densităţii osoase.
 Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea
semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând reducerea
amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru
aprecierea densităţii osoase a calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat, realizarea acestei
măsurători poate necesita între 1 şi 10 minute.

Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:

Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi ale
conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul
examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densităţii
osoase contribuind la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.
Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru a
face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a osului
este cu cel puţin 2.5 SDs sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită ca
normală şi una între 1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie.
Aceste definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la masa
osoasă.
Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii unor
medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu osteoporoză.
Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi sunt neinvazive,
nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.

Examene biologice:

Markerii biochimici ai formării osoase sunt:

- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)
- osteocalcine
- unele peptide ale procolagenului

Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă, are o utilitate
limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.
Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.
 DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Depistare

Depistarea precoce a bolii este o condiţie importanta a succesului terapeutic. Există două
strategii de depistare:
1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala (vezi factorii
de risc) şi ulterior diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;

2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate cu

diverse sedii şi în prezenţa unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza

ASPOR, ca asociatie de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia

factorilor de risc oportună de a duce la o depistare precoce.
În condiţiile particulare ale ţarii noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate
necesare depistarii precoce:
a) informarea populaţiei şi personalului medical asupra importanţei factorilor de risc ;
b) importanţa anamnezei şi examenului clinic, efectuate periodic la medicii de familie;
c) informaţii precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populaţie (varstnici,
corticodependenţi, ş.a.m.d.) şi supravegherea activă a acestora;
d) informaţii asupra fracturilor de fragilitate; subliniem eroarea supralicitării (in practica
medicala din Romania) ultrasonometriei în absenta unui examen clinic riguros;

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era cel
al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul „ghebul bătrânei
doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea braţelor pe
orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă
această lungime măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane este probabil ca
vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se tasează.
 Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare
impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii
unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi
osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.

Testele

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea masei
osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie complexă iar
precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai mici modoficări ale masei şi densităţii
osului reflectă mari modificări în rezistenţa acestuia.

1.Radiografiile
Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor.
O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei
probleme la acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.
 Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la sută
din rezistenţa minerală a osului.

2. Tomografia computerizată cantitativă

Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi
acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale
corpului.
Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală osoasă a
oricărui os.

3. Ecografia cantitativă
Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii. Ea constă în trimiterea de
unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de
repede işi pierd din intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.
 Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea
masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de ani,
nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.

ANALIZE DE LABORATOR

Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate şi

despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi
mielomul. Fără analize ambele pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza.
O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate
datora tireotoxicozei.
Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge carearată anemie şi un examen de
urină care arată o nejustificată pierdere de proteine.
Testele biochimice în identificarea osteoporozei

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

- Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a
mineralelor din os, in principal a calciului.
- Inactivă – în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în urină
(hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină. Aceasta metoda nu este
prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau chiarde la o ora la alta.

Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină.
Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.

Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei
comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).

Diagnosticul tardiv
Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de
aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta decal puţin 70 de ani
de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui
traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau
dureri osoase.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col
femural.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de
radius se întâlnesc mai frecvent.

Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.

Examenele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă
scădere a masei osoase.

Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei

alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului şi hidroxipolinei,
sunt de regulă normale.
Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii biochimici ai
formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, şi de markerii
biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).
Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată
puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.

Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare

Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar a proteinelor
serice
Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului (prezenţa în
măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai rar, celulele
maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.
Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la
bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de
osteoporoză postmenopauză sau senilă.

Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:

- Osteomalacia
- Hiperparatiroidismul primar
- Osteodistrofia renală
 - Osteomalacia
- Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.

Prezintă următoarele modificări paraclinice:

- Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei
alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;
- În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este
crescută;

Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune în
evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;

Tratamentul osteoporozei

În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se

asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).

Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor,

luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante,
somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a
trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:
a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul anilor
creşterii;
b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;
c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;
d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.

Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei

medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea masei osoase maxime cu
5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a
accelerării post-menopauză a acestei pierderi.
Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie
de suficient calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror
asigurare este deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre altele şi
regimurilor de slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului,
reduc aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci acordată
acestei categori în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie
de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar cum

acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi anumiţi
factori de risc. După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt: femeie
caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente
eredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu
sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.
O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este aceea
de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica subiecţii cu
masă osoasă şi deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening,
datorită costului său ridicat.
Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după menopauză,
la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de substituţie);
greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi hidroxiprolinei într-un
eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile pot fi împărţite în 3
grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică.
În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită
vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la care masa
osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce această scădere.
Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt
rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul
creşterii şi consolidarii, astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari.

Principalii factori sunt : exerciţiul fizic, alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi

factorii hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D, calcitonina şi
disfonaţii.

Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă osoasă
mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare stimulează formarea osului.
Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite sporturi:
alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie să ducă la
amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai mari se recomandă
gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de minute, efectuate de 3-4 ori
pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de
ani, mai ales cele de sex feminin.
Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea
depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.
În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg calciu.
În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de
calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.
Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi.
Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de
calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la
femeile postmenopauză este justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.
Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.
Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri progresia
bolii.

Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite. Recomandările

privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii fizice limitate a pacienţilor .
Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi cu o
intensificare a ritmului.
Poate fi avut în vedere şi un program de kinetoterapie.
Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de calciu.
Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate include o
creştere a excreţiei de calciu.
Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.
Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în vedere,
începând cu îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos
 Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod favorabil
procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând creşterea masei
osoase cu mineralizarea osteoidului.
La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de
mecanismul lor de acţiune:
Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,
bifosfonaţii;
Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii
anabolozanţi
În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul,
diureticele tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D = depresie; F =

pauză-free; R = repetarea ciclului).

Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un efect anabolizant de

ţesut osos prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa osoasă.

ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile multicelulare osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)

Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.
Mijloacele diminuării efectului lor negativ pe ţesutul osos sunt:
- menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon; încurajarea exerciţiului fizic,
- adausul de calciu şi vitamina D
- asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor impun acest
lucru
- administrareade Etidronat
- administrarea de calcitonină
-administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia
 Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:
- tratamentul rahialgiei cronice
- ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare

Tratamentul durerii
Include diverse mijloace:
- masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin
hiperemizarea musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi venoasede
întoarcere;
- electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele
segmentale ale coloanei;
- termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol
- hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune analgezică şi de
reglare a tonusului muscular
- mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai
important factor al tratamentului insuficienţei musculare în osteoporoză.

Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS, miorelaxante,

antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.

În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv

calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie), purtarea unui corset elastic
poate fi de asemenea utilă.

În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h, repaus ½
ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcţie de dureri şi
activitatea fizică: plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii de fortificare a musculaturii
abdominale şi spinale.

Profilaxia osteoporozei
Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi
metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale.
Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la
informaţiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării acesteia.
Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta prevenţia.
De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa: un regim
alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste 50
de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru
întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de
educaţie sanitară a populaţiei în privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.
Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii
trabeculare a osului, alterându-i structura internă.

Alimentaţia

Aportul de calciu
Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.
Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.
Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru
barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi.
Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista şi produse
vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare verde
închis (brocoli).
Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment. Expunerea la soare este
necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Aceasta vitamina creşte absorbţia
calciului din intestin.
În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mainilor de 3-4
ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de vitamina D.
În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă
pentru a acoperi necesarul.
Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine animală, în acest
interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de lapte
degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive
Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta echilibrată,
cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi proteine în
funcţie de vârstă.
 Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu este
asigurat prin alimenaţie.
O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul de 13oo mg
este rar asigurat prin aportul alimentar.
În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina B6 deţin
un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului osos.

Neresarul de calciu pe grupe de varsta:

 0-5 luni: 210 mg/zi

 6-11 luni: 270 mg/zi
 1-3 ani: 500 mg/zi
 4-8 ani: 800 mg/zi
 9-18 ani: 1300 mg/zi
 19-25 de ani: 1000 mg/zi
 51-70 de ani:1200 mg/zi.
Femeile au un necesar de calciu particular:
 insarcinate: 1300 mg/zi
 peste 50 de ani: 1500 mg/zi

În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata (in 2000)
faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din categoria de
vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul reprezintă o
obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc în
osteoporoza...

Exerciţiul Fizic
Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.
Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare şi
regenerare iar exerciţiul este vital pentru această activitate.
În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3 ori pe
saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:
- mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase (desi
densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerete prin
activitate fizica);
 - prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea
durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a activităţilor uzuale;
- cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);
- îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a suferi
fracturi;
- de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat şi statul în
picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum mai bun decat nimic.

Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.

In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi
baza dezvoltării unui sistem osos puternic.
De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în
special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului.
La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi gimnastica,
ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi astfel se reduce riscul de
fracturi.

O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitaţi care
menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii
asociate.
Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care
stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de
reînnoire şi remodelare a acestuia.
Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa exerciţiului de
susţinere a greutăţii corporale.
Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea
"stimei de sine", relaxare.
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA SI
TRATAREA PACIENTULUI CU OSTEOPOROZA

Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical, conform
Virginiei Henderson:
Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi restabilească
independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el însuşi.
Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul de
persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.
În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau sănătos formează
un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea nevoilor este
diferită de la un individ la altul.

Rolul profesiei: - desemnează rolul social.

Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asafel incât persoana să îşi poată
satisface cerinţele mai uşor şi fără handicap.

Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune persoana în

incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa de
forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.

Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi constă în a spori

independenţa persoanei.

Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor sau câştigarea

independenţei, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop
informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în
cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei eventuale
fracturi.
Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea profilaxiei
osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării unei diete,
ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.
Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii
zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.
Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament
corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului din
momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.

Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză

constau în:
- Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;
- Pregătirea patului;
- Dezinfecţia;
- Igiena bolnavului;
- Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;
- Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;
- Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)
- Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;
- Să facă tot posibilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;
- Să stabilească obiective de îngrijire
- Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi
- În acordarea îngrijirii, să ţină cont deresursele pacientului în vederea recâştigării
independenţtei, conform obiectivelor fixate;
- Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra regimului de
viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc
- Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice
- Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerii gradului
de sănătate

Nutriţia
Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este cuprins între 1000 –
1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide şi în perioada de lactaţie. Aportul
zilnic al populaţiei, în general este mult sub aceasta valoare.
Cele mai importante surse alimentare de calciu sunt:
- legume, fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)
- mac, nuci, alune, soia, linte, oua
 - produse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg calciu)
alimentaţie: 300 g de caşcaval (în caz de colesterol normal), 400 g de telemea, 800 ml
- lapte dulce sau 4 iaurturi obişnuite sunt exemple de doză zilnică de calciu. Trebuie
menţionat faptul că orice derivat de lapte conţine calciu, nu doar laptele dulce, care uneori poate
fi greu de tolerat.

Vitamina D
Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura
necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului. Această vitamina creşte absorbţia
calciului din intestin.
La vârstnici, poate totuşi apărea o carenţă,care se compensează prin supliment de
vitamină D. Proteina este necesară absorbţiei calciului, dar excesul poate aduce riscul favorizării
osteoporozei.

Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci indispensabilă prevenirii osteoporozei.

Fumatul este interzis!

Repausul la pat
Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului, repausul
la pat este obligatoriu.
În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizicea a pacientului, vor fi
indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului.

Pregătirea pentru examene paraclinice

În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului o

pregătire fizică şi totodată psihică.
Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii pe care îi are în
îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câştiga încrederea
bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de comunicare cu acesta.
I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului şi tehnica folosotă, cerându-
i-se să coopereze.
Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare efectuării
investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii osoase şi
poziţionareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului
Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi a
comportamentului şi a atitudinii sale faţă de situaţia patologică în care se află.

În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmări:

- Poziţia bolnavului în pat
- Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)
- Apetitul şi respectarea dietei
- Somnul bolnavului
- Prevenirea căderilor

Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor. Iată câteva măsuri de
prevenire a acestei situaţii nedorite.

Reducrea riscului de cădere la domiciliu

Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să se poată
prinde la baie.
Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii în casă şi
înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă, cabluri electrice, de telefon,
etc.
Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai uşor de
solicitat în cazul unui accident.
Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă siguranţă maximă.
Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase, dar feriţi-vă de
tălpile din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra. Aveţi grijă ca
hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu vă facă să vă împiedicaţi când
urcaţi scările.

Păstrarea echilibrului
În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată folosirea unui
baston. Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.
 Controlul auzului şi vedereii
Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea cât mai bună
a întreagii case.

În caz de cădere
Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit. În cazul unei
suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite nimanui această acţiune până la
sosirea ajutorului medical.
 CAZURI CLINICE

Cazul I

NUME: MARIN
PRENUME: RODICA
SEXUL: F

VÂRSTA: 78 ani

DATA NAŞTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23

DOMICILIUL:Timisoara

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 18

DATA EXTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 28

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ DREAPTĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării:
- durere de şold
- impotenţă funcţională totală
- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )

Anamneza:
Antecedente heredocolaterale: - neagă
 Antecedente patologice:
- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2006)
- apendicectomie in copilărie

Antecedente fiziologice:
- prima menstră la vârsta de 12 ani
- menopauză de 25 de ani
- trei sarcini duse la capăt
- două sarcini întrerupte

Obiceiuri:
- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi
- alcool-neagă

Condiţii de viaţă şi muncă:

- bune

Istoricul bolii:
Pacienta în vârstă de 78 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri puternice la
nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor locomotorii, în urma unei căzături
petrecute cu o zi în urmă.
Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de junghiuri, care
cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost ignorate şi puse pe seama
oboselii.

Examenul clinic:
Stare generală: alterată
Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
 - ampliaţii respiratorii normale

Aparat digestiv:
- nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE:

- Radiografie bazin faţă + profil

- Radiografie coloană lombară faţă + profil
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos
- fractură de şold

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor

de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator:
Hemiglobina= 14mg%
Hematocrit=42%
Trombocite=278.000/mm3
Leucocite=6200/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=80 mg/dl
Colesterol=180 mg%
TGO=25 U.γ/ml/h
 TGP=20 U. γ/ml/h
Ca=6.8 mg%
Mg=1.8 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%
Fibrinogen=0.3%
Timp Quick=4 minute

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în vederea

îndreptării poziţiei vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.
Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.
În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin observarea
consistenţei scăzute a osului.
După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană şi la şodul
sănătos, confirmă prezenţa osteoporozei.

Scor T = -2.8 la şold

= - 2.9 la coloana lombară

Medicaţie
Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână
Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile rămânând aceleaşi.
Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.
CAZUL II

NUME: CONSTANTIN

PRENUME: MIHAELA

SEXUL: F

VÂRSTA: 68 ani

DATA NAŞTERII: anul 1946, luna august, ziua 22

DOMICILIUL:Timisoara

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2014, luna 01, ziua 13

DATA EXTERNĂRII: anul 2014, luna 01, ziua 16

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării
- dureri lombare
- limitare în mişcare a coloanei lombare

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: - mama a suferit de osteoporoză

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 13 ani
- menopauza instalată la 42 ani
- o sarcină dusă la termen
- trei sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE:
- apendicectomie la vârsta de 11 ani
- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:
- nefumătoare
- alcool- neagă
- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII
Pacienta în vârstă de 68 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri persistente în
zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la repaus.
Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.

Examenul clinic
Stare generală: bună
Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii uşor abolite
- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului,
respiraţie anevoioasă
 Aparat digestiv:
- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:
- T.A.=120/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE
- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)
- scăderea grosimii corticale

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor

de mai sus, specifice acestei boli.
 Investigaţii de laborator
Hemiglobina= 12mg%
Hematocrit=41%
Trombocite=290.000/mm3
Leucocite=6900/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=90 mg/dl
Colesterol=200 mg%
TGO=30 U.γ/ml/h
TGP=25 U. γ/ml/h
Ca=7 mg%
Mg=2 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:
- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4
- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)

Medicaţie:
Actonel – 35 mg o dată pe saptămână
Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi

Tratament BFT

Antialgice

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6
CAZUL III

NUME: MIRCEA

PRENUME: THEODORA

SEXUL: F

VÂRSTA: 71 ani

DATA NAŞTERII: anul 1944, luna iunie, ziua 03

DOMICILIUL:Timisoara

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 5

DATA EXTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 12

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării
- dureri intense
- impotenţă funcţională

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- neagă
 ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 11 ani
- menopauza instalată la 40 ani
- nicio sarcină dusă la termen
- două sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE
- apendicectomie la vârsta de 11 ani
- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:
- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi
- alcool- neagă
- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII
Pacienta în vârstă de 70 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri intense la
nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.

Examenul clinic
Stare generală: bună
Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii normale;

Aparat digestiv:
- abdomen nedureros la palpare
 - abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE
- Radiografie pumn drept
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept ( Panteau-Colles).
- Scăderea grosimii corticale a radiusului
- Trame osoase
- Evidenţierea de linii de fractură

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor

de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator
Hemiglobina= 13mg%
Hematocrit=43%
Trombocite=310.000/mm3
Leucocite=7100/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=110 mg/dl
Colesterol=195 mg%
TGO=15 U.γ/ml/h
TGP=10 U. γ/ml/h
Ca=8 mg%
Mg=3 mg%
Uree=24mg%
 Bilirubină totală=0.7mg/%

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
- Reducere ortopedică
- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni
- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare
- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4

Medicaţie
Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână
Ca = 2000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
Antialgice
Antiinflamatoare

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.
Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.
 PROCESUL DE NURSING IN CAZURILE STUDIATE

Pregătirea preoperatorie

În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului condiţii

optime pentru a diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor de mediu.
Datorită fracturii şi a imobolităţii cauzate de aceste, bolnavul va fi în repaus la pat. Dar
starea patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale menţinerii pacientului la pat, ci este şi o
măsură profilactică până în momentul reparării chirurgicale a osului lezat.
Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a pacientului
învăţându-l să se obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi intervenţiile curative necesatre.
Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare înţelegerii bolii şi a
motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul unui limbaj accesibil pacientului
vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate în vederea refacerii cât mai complete a
acestuia.
Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor necesare
stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.
Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorşi se va explora şi pregăti zona pe care se
va executa intervenţia chirurgicală.
Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare corectă. Este
imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul unei operaţii de urgenţă se
va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala de operaţii. Se urmăresc funcţiile vitale
(T.A., pulsul, respiraţia).

Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.

Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.

Pregătiri postoperatorii
După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie intensivă unde
îi vor fi monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în salon.
În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi salonul să fie
pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.
 Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după operaţie şi o
temperatură adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de cauciuc dacă este nevoie.
Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.
După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de posobilităţile
pacientului pentru a fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi escarele.
Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia medicului, alături de o
dietă recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând în acelaşi timp echilibrul
hidroelectrolitic.
Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor caresuferă în general de osteoporozaă aceştia
pot fi demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la depresie.
Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru menţinând moralul
ridicat al pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare referitoare la starea lor.

Îngrijirea plăgii operatorii

Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii operatorii.
Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la două zile dacă
evoluţia plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.
În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în funcţie de
abundenţa secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.
Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a 8-a zi de la
intervenţia chirurgicală.
Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales temperatura deoarece
apariţia unui croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de usturime, tensiune, sau durere la
nivalul plăgii poate indica infecţie la nivelul plăgii.
În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi spălarea cu betadină
şi apă oxigenată.
Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării acestora. O
plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau usturime.
Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună bolnavul.
 CONCLUZII

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale este foarte
important pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.
Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al respectării regimului
de viaţă echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control periodic al evoluţiei osteoporozei.
Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate modificările apărute.
Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucţiunile date de aceasta.
Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate trăi mulţi ani,
iar pentru prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de lămurire cu pacientul având în
vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar putea fi ţinută în frâu.
 BIBLIOGRAFIE

1. ALBA MENDOZA O. , Y COT.

"Diagnostico Y Manejo De Mujeres Con Osteoporosis Postmenopausicas" - Revista
 
Colombiana De Obstetricia Y Ginecologia, Vol. 42, 1991
2. AMALHO A. C. , LAFCARETTI - CASTRO, HAUACHE M.
"Osteoporotic Fractures Of Proxima Femur Clinica And Epidemiohgical Features In A
  Population Of The City Ofsaopaulo" - Sao Paulo Med. J. " Mar. 2001, Vol. L 19, No. 2, Issn
1516 - 3180
3. ANTONESCU D. , BARBU D. , NICULESCU D. L. , PANAIT GH. , POPESCU N. ,
PURGHEL FI. , STANCULESCU D. , STOICA C, CRISTEA ST.
  "Elemente De Ortopedie Si Traumatologie" - Bucuresti, 1999
4. BLACK D.
"Why Elderly Women Should Be Screened And Trated To Prevent Osteoporosis" - The
 
American Journal Of Medicine, Voi. 98 (suppl. 2a), 1995
5. CHRISTIANSEN C
"The Diffrent Routes Of Administraiion And The Effect Of Mormone Replacement Therapy
 
On Osleoporosis" - Fertility And Sterility, Vol. 62 (suppl. 2), 1994
6. CHAPUY M. C. , ARLOT M. E. , DUBOEUF F. , BRUN J. , CROUZET B. , ARNAUD S.
"Vitamin D3 And Calcium To Prevent Hip Fractures In The Elderly Women" - New England
 
Journal Of Medicine 327:1637 - 1642, 1992
7. CUSDROS LOPEZ J.
"Correlacion De Los Estados Endocrinos Y Oseo En Menopausicas Naturales Con Y Sin
 
Fracturas" - Acta Ginecologica, Vol. 48, 1991
8. CUMMINGS S.
"Bone Mass Measurements And Risk Of Fracture In Caucasian Women" - The American
  Journal Ofmedicine, Voi. 98 (suppl. 2a), 1995 "Falls Andinstability In The Elderiy" Jags
36:266 - 278, 1988
9. FROST H. M.
"Perspective On The Estrogen - Bone Relationship And Postmenopausal Bone Hss" - Jbone
 
Minerres 1999, 1473 - 1477
10. GRISSO J. A. , KELSEY J. L. , STROM B. L.
"Risk Factors For Falls As A Cause Ofhip Fracture In Women " - New England Journal Of
 
Medicine, 1991
11. HOFBAUER L. C. , KHOSLA S. , RIGGS B. L.
"Jestrogen Stimulates Production Of The Anti - Resorptive Cytokine Receptor
 
Osteoprotegerin In Human Osteoblasts", 1999
12. JOHNSTON C.
  "Identification Of Patients With Low Bone Mass By Singlephoton Absorptiometry And
Single - Energy X - Ray Absorptiometry" - The Americanjoumalofmedicine, Voi. 98 (suppl
 2a), 1995
13. JOHNELL O. , GUTLBERG B. , KANIS J. A. , ALLANDER E. , ELFLBRS L. ,
DEQUEKER J.
"Jiisk Factors For Hip Fracture In European Women: The Medos Study" - Mediterranean
 
Osteoporosis Study, 1995, J. Bone Miner. Res. 10:1802 - 1815
14. KANIS J.
"Treatment Of Osteoporosis In Elderiy Woman" - The American Joumal Of Medicine, Voi.
 
98 (suppl 2a), 1995
15. KIEL D. F. , FELSON D. T. , ANDERSON J. J. , WILSON F. W. F. , MOSKOWITZ M. A.
"Jiip Fracture And The Use Of Estrogens In Postmenopausal Women " - The
 
Framinghamstudy, 1987, N. Engl J. Med. 317:1169 - 1174
16. KRITZ - SHVERSTEIN D.
"Preganancy And Lactation As Determinants Of Bone Mineral Density In Postmenopausal
 
Women" - American Journal Of Epidemioiogy, Vol. 136 (9), 1992
17. LAWRENCE G. , RAISZ M. D. , GIDEON A.
  "J*aihogenesis Of Osteoporosis" - Endocrinol Metab Clin N Am, 2003
18. LIPS P.
"Epidemioiogy And Prediciors Of Fractures Associated With Osteoporosis" - American
 
Journal Of Medicine, I03(2a), 3s - L Is, 1997
19. MARIE P.
"Growth Factors And Bone Formation In Osteoporosis Roles For 1gf - I And Tgf - Beta" -
 
Rev. Rhum. Engl Ed. 64:44 - 53, 1997
20. MACLENNAN W.
  "Osteoporosis" - Bmj, Voi. 46 (1), 1990
21. MEUNIER P.
  "Prevention Of Hip Fractures" - The American Journalof Medicine, Vol. 98 (suppl 2a), 1993
22. MORA S. , GILSANZ V.
  "Establishment Of Peak Bone Mass" - Endocrinol Metab Clinnam 2003
23. NEER R. M. , ARNAUD C. D. , ZANCHETTA J. R.
"Effect Of Parathyroid Hormone (1 - 34) On Fractures And Bone Mineral Density In
 
Postmenopausal Women With Osteoporosis" - N Engl J Med, 2001
24. PARFITT A. M.
"Jige - Related Structural Changes In Trabecular And Cortical Bone Cellular Mechanisms
 
And Biomechanical Consequences " - Calcif. Tissue Int. 36, 1984
25. POENARU V. D.
  "Curs De Traumatologie" - Ed. Orizonturi Universale, Timis, 1999
26. PRINCE R.
"Prevention Of Postmenopausal Osteoporosis" - The New England Journal Of Medicine,
 
Voi. 325 (17), 1991
27. RAISZ L. G. , PILBEAM C. C, FALL P. M.
"Prostaglandins Mechanisms Of Action And Regulation Of Production In Bone" -
 
Osteoporos. Lnt. 3, Suppll 136 - 140, 1993
28. RECKER R. R. , DAVIES K. M. , HINDERS S. M. , HEANEY R. P. , STEGMAO M. R. ,
 KIMMEL TI. B.
  "Bone Gain In Young Adult Women" - Jama, 1992
29. RIGGS B. L. , KHOSLA S. , MELTON L. J.
"A Unitary Model For Involutional Osteoporosis Estrogen Deficiency Causes Both Type I
  And Type II Osteoporosis In Postmenopausal Women And Contributes To Bone Loss In
Aging Men" - In Bone Min Res, 1998
30. RIGGS B. L. , AND MELTON L. J.
  "Involutional Osteoporosis" - The New England Journal Of Medicine 314, 1676 - 1686, 1986
31. RIBOT C.
"Assesment Of The Risk Of Postmenopausal Osteoporosis Using Clinical Factors" - Clinical
 
Endocrinology, Voi. 36, 1992
32. RIBOT C.
"Can We Detect Women With Low Bone Mass Using Clinical Riskfactores" - The American
 
Journal Of Medicine, Voi. 98 (suppl 2a), 1995
33. RIIS B.
  "The Role Of Bone Loss" - The American Journal Of Medicine, Voi. 98 (suppl2a), 1995
34. SALGADO, F. GUILLEN.
  "Manual De Geriatria", Manual Salvat
35. STEVENSON J.
"Pathogenesis, Prevention And Treatment Of Osteoporosis" - Obstetrics And Gynecology,
 
Vol. 75 (4), 1990
36. STEFAN MILCU, NICULESCU GH. , SCARLAT M.
  "Osteoporoza" - Ed. Militara, Bucuresti, 1992
37. ZAHARIA C.
  "Elemente De Patologie A Aparatului Locomotor" - Ed. Paidea, Bucuresti, 1994
38. "Assessment Of Fracture Risk And Its Application To Screening For Postmenopausal
Osteoporosis World Health Organhation", Who Technical Report Series 843. Geneva: Worl
Healthorganitation, 1994
39. "Campbells Operative Orthopedics" - Edited By S. Terry Canale, M. D. 1998
40. "Risk Factors For Recurrent Nonsyncopal Fails " - Jama, May 12, 1989