MINISTERUL EDUCAŢIEI

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ PIATRA-NEAMŢ

Localitatea Piatra-Neamț, județul Neamț

PROIECT

EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE, NIVEL 5

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îndrumător: Absolvent:
M.i. MATEI CIPRIAN BĂDUCĂ GH LĂCRĂMIOARA
GEORGETA

2021
 PROCES DE ÎNGRIJIRE A TREI
PACIENȚI CU LUXAȚIE SCAPULO-
HUMERALĂ
 CUPRINS
ABREVIERI

MOTTO

ARGUMENT...........................................................................................................................1

CAPITOLUL I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE..............................................2

CAPITOLUL 1.1. INTRODUCERE.......................................................................................2

1.2. SISTEMUL OSOS.....................................................................................2

1.3. CLASIFICAREA OASELOR...................................................................3

1.4. STRUCTURA OSULUI............................................................................3

1.5. DEZVOLTAREA OSULUI......................................................................4

1.6. SCHELETUL UMAN…………………………………………………...5

1.7. UMĂRUL.................................................................................................6

CAPITOLUL II. NOȚIUNI DESPRE LUXAȚIA SCAPULO-HUMERALĂ.....................10

2.1. DEFINIȚIE ȘI GENERALITĂȚI..........................................................10

2.2. ETIOLOGIE...........................................................................................11

2.3. ANATOMIE PATOLOGICĂ................................................................11

2..4. SIMPTOMATOLOGIE........................................................................12

2.5. DIAGNOSTIC.......................................................................................13

CAPITOLUL III. PROCES DE NURSING A TREI PACIENȚI CU LUXAȚIE

SCAPULO-HUMERALĂ................................................................................................ ..16

3.1. STUDIU DE CAZ (I)..........................................................................16

3.2. STUDIU DE CAZ (II).........................................................................32

 3.3. STUDIU DE CAZ (III)....................................................................43

CONCLUZIILE PRIVIND PARTICULARITĂȚILE DE ÎNGRIJIRE A CELOR TREI

PACIENȚI CU LUXAȚIE SCAPULO-HUMERALĂ...................................................52

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................54

ANEXE...........................................................................................................................55
 Motto: “Îngrijirea pacientului este o artă; așadar necesită devotament și pregătire, așa
cum necesită și munca unui pictor sau sculptor. Care este diferența dintre pânza fără viață
a pictorului ori marmura fără suflare a sculptorului, și corpul uman, care este templu al
spiritului divin? Așadar, îngrijirea pacientului este o artă, poate chiar cea mai rafinată.” -
Florence Nightingale, prima infirmieră modernă, precursoarea serviciului sanitar modern.
 ABREVIERI

F.O. = foaie de observație

P.E.S. = problemă, etiologie, simptome

Î = înălțime

G = greutate

T.A. = tensiune arterială

T = temperatură

R = respirație

P = puls

R.H. = antigen din globulele roșii și din grupele sangvine corespunzătoare

V.S.H. = viteza de sedimentare a hematiilor

T.G.O = transaminaza glutamat oxalacetica

T.G.P. = transaminaza glutam piruvica

V.N. = valori normale

i.m. = intramuscular

T.S=timpul de sângerare

T.C=timpul de coagulare

Hb=hemoglobina

Ht=hematocrit

CT=computer tomograf

RMN=rezonanță magnetică nucleară

DEXA= Osteodensitometria
 ARGUMENT

Profesia de asistentă medicală este o profesie nobilă, calitatea principală a unei asistente
medicale fiind dragostea față de semenii săi.

Grație lucrărilor Virginiei Henderson, care a descris necesitățile fundamentale ale

omului, ca bază a îngrijirilor putem realiza relația dintre cel îngrijit și cel care îngrijește. Pentru
descrierea acestor necesități este important să intrăm în relație cu persoana îngrijită. Este
imposibil să cunoaștem fiecare pacient din serviciu, atâta timp cât îngrijirile acordate sunt
privite ca sarcini distincte efectuate în serie. În consecință în loc să repartizăm sarcini,
repartizăm îngrijiri.

Prin elaboararea acestui proiect mi-am propus identificarea și evidențierea modalităților

de investigare, îngrijire, recuperare și reintegrare familială și socială a unui pacient cu luxație
prin care să se asigure continuitatea dobândită teoretic în școală și pregătirea practică, prin
învățământ clinic, în instituțiile medicale de profil.

Astfel, sper ca această lucrare să îmi fie de ajutor în viitoarea mea meserie de asistentă
medicală, pentru a fi aptă în orice situație și mai ales pentru a preveni complicațiile ce pot
apărea în recuperarea bolnavului cu luxație.

Prin lucrarea de față am încercat să reflect:

 Maturitatea în gândire și modul de expunere al lucrării în termeni medicali;

 Deprinderile practice formate de-a lungul celor trei ani de instruire practică și
nursing;
 Conștienciozitatea cu care trebuie să lucreze asistenta medicală în îngrijirea
bolnavului.

Asistenta medicală trebuie să reprezinte dorința bolnavului de a trăi pentru cel ce și-a
pierdut speranța, să fie glasul pentru cel care nu poate vorbi, să fie sursa de hrană spirituală
pentru cel care nu are posibilitatea să se documenteze. Din planurile de îngrijire ale bolnavului
pe care le voi prezenta în paginile următoare reiese faptul că nursingul își are rădăcinile în
nevoile fundamentale ale individului, astfel ca eu urmând să învăț că orice ființă umană
sănătoasă sau bolnavă este mânată de dorința de a trăi.

1
 CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

1.1. INTRODUCERE

Anatomia și fiziologia omului reprezintă pilonii pe care se sprijină toate celelalte

științe din învățămâmtul medical, formând importantul edificiu al medicinii.

După profesorul Rainer, “Omul este singura ființă în măsură să-și făurească un ideal
prin autocunoaștere și să se modeleze în vederea perfecționării sale.”

Anatomia studiază structura omului “normal”, adică sănătos, țesuturile și organele.

Fiziologia este știința despre dinamismul proceselor vitale și are ca scop cunoașterea
profundă a funcțiilor.

Împreună, Anatomia și fiziologia studiază organismul uman ca fiind o unitate integră.

1.2. SISTEMUL OSOS

Scheletul omului constituie totalitatea oaselor care în corpul uman formează un suport
solid ce asigură executarea unei serii de funcții importante.

În compoziția scheletului întră peste 200 de oase, mai precis 206, care formează:

 Scheletul trunchiului:
 Coloana vertebrală;
 Toracele.
 Scheletul membrelor:
 Superioare;
 Inferioare.
 Scheletul capului.

2
 1.3. CLASIFICAREA OASELOR

Oasele diferă ca dimensiune și formă, ocupând un anumit loc în organism.

Tipuri de oase:

 Tubulare (lungi);
 Spongioase (scurte);
 Plate (late);
 Mixte;
 Pneumatice (aerifore);
 Tubulare scurte.

Există și oase, cum ar fi rotula, care se găsește în grosimea unui tendon, și se numesc
“oase sesamoide”,dar și oase alungite, cum ar fi coastele și clavicula.

1.4. STRUCTURA OSULUI

Țesutul osos alcătuiește scheletul dur și constă din: celule osoase și substanță
intercelulară.

Substanța fundamentală a țesutului osos este “oseina”, o scleroproteină impregnată cu

săruri minerale.

Scheletul prezintă și depozitul principal de calciu și fosfor în organism.

Țesutul osos se compune din 3 tipuri de celule osoase:

 Osteoblaste(celule osoase tinere);

 Osteocite(celule osoase mature);
 Osteoclaste(celulă osoasă diferențială cu rol în distrugerea substanței osoase, celule
gigante multinucleare).

Din punctul de vedere al genezei, țesutul osos apare sub 2 forme:

 Țesutul osos primar fibros - prezent la om numai în perioadele de osteogenoză;

 Țesutul osos lamelar care este și el de două forme:

3
  Țesutul osos compact care este prezent în diafizele oaselor lungi și scurte, la
suprafața epifizelor, precum și în cele două lame osoase ale oaselor craniului;
 Țesutul osos spongios întâlnit în epifazele oaselor tubulare lungi, vertebre, corp,
tars și diploaia oaselor craniene.

1.5. DEZVOLTAREA OSULUI

Osteogeneza este procesul de formare a țesutului osos și definitizarea formei,

structurii și dimensiunilor oaselor.

Osul se formează din celule osteoblaste care produc substanța fundamentală

osoasă.

În dezvoltarea oaselor deosebim 3 etape: desmala, cartilaginoasă, osoasă.

Țesutul osos provine ca origine embrionară din mezenchim.

Osteogeneza poate fi: conjunctivală, desmală; cartilaginoasă.

Osteogeneza în desmală și cartilaginoasă începe cu apariția centrilor de osificare care

sunt de 3 grupe:

a. Centrii primari care apar în prima jumătate a dezolvătării intrauterine și sunt

localizate în corpurile și diafizele oaselor;
b. Centrii secundari se formează în a doua jumătate a perioadei intrauterine și la
nou-născuți, fiind localizați în epifizele oaselor;
c. Centrii auxiliari sunt cei care apar de obicei la 8-9 ani în apofize; crește și
tuberculii. (fig.4 din anexă).

Apariția acestor centrii este ereditară, dar depinde de câțiva factori: de rasă, de regimul
alimentar și de cel sexual.

Osteogeneza desmală începe în săptămâna a 6-a de viață intrauterină, formând oasele

neurocraniului și claviculele.

La oasele neurocraniului “zonele de creștere" sunt reprezentate de: fontanele și

regiunile suturilor.

Osteogeneza encondrală formează oasele bazei craniului, trunchiului și al

4
membrelor și se desfășoară în 2 etape:

 Prin “osificarea pericondrală sau pericostală” realizată de nivelul pericondrului ,

devenit periost;
 “Osificare encrondrală” în care cartilajul este distrus atât în diafiză cât și în centrul
epifizelor sau în oasele scurte, apărând în locul lui osul.

Ea începe în săptămânile a 7-a și a 9-a de viață intrauterină.

1.6. SCHELETUL UMAN SAU COMPONENTELE SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este alcătuit din:

1. Craniu - compus din 8 oase(cutia craniană), 14 oase(pentru față);

2. Coloana vertebrală - reprezintă scheletul axial al trunchiului având o localizare
posterioară și mediană. Este formată din 33-34 vertebre dispuse metameric;
3. Torace - alcătuit din stern, coaste și vertebre toracice:
a) Sternul – este localizat în partea anterioară și mediană a toracelui. Este împărțit
în manubriu sternal, corpul sternal, procesul xifoid;
b) Coaste - în număr de 12 perechi care fac legătura dintre coloana vertebrală și
stern. Sunt formate din os costal și cartilaj costal;
4. Pelvis osos (centura pelviană) - în formă de con cu diametru transversal mai
mare;
5. Oasele membrelor:
a) Superioare – humerus, radius, ulna, oasele carpiene, metacarpiene, falange;
b) Inferioare - femur, rotulă, tibie, fibula, oase tarsiene, metatarsiene, falange.

Structura externa a oaselor:

 Diafază (țesut osos compact);

 Epifize (lame dense de os compact care învelesc osul spongios care conține măduvă
roșie);
 Metafizele.

Structura internă a oaselor:

 Periost;

5
  Os compact;
 Os spongios;
 Cartilaj hialin;
 Măduvă roșie;
 Măduvă galbenă.

Funcții, rol, mecanisme ale sistemului osos:

Scheletul conține cea mai mare concentrație de calciu din organism, acesta realizând
schimburi cu sângele, acest transfer realizându-se pe 2 căi: una rapidă și una lentă.

Oasele au rol de:

 Suport (ancorare mușchi) - susține greutatea corpului;

 Protecție (craniul protejează encefalul);
 Formare - a globulelor roșii și albe în măduva roșie;
 Depozitare – a calciului;

Patologie asociată:

 Fracturi osoase - produse adesea de accidentări, dar uneori apar ca urmare a unor
tumori maligne;
 Osteopetroza - creșterea excesivă și rigidizarea oaselor, obliterându-se astfel cavitatea
medulară a oaselor, ducând la anemii și infecții frecvente,
 Rahitism - apărut la copii cu carență de calciu;
 Osteomalacie - resorbția depășește rata de formare a țesutului osos și apare la femeile
la care s-a instalat menopauza;
 Tumori benigne - osteoblastom, osteoclastom;
 Tumori maligne – osteosarcom.

Examinare – Diagnostice specifice:

1. Examen obiectiv: anamneza, examen obiectiv;

2. Investigații de laborator;
3. Investigații paraclinice – imagistice, radiologice, CT (computer tomograf),
RMN, osteodimensiometrie, DEXA.

6
 1.7. UMĂRUL

Oasele membrului superior se compun din:

 Oasele centurii scapulare;

 Vasele membrului liber care este și el alcătuit din:
 Braț;
 Antebraț;
 Mâna propriu-zisă.
I. Oasele centurii scapulare:
1. Centura membrului superior asigură legătura dintre membrul superior liber și toracele
osos. Este construită din 2 oase: clavicula și scapula.
a) Clavicula este un os pereche situat la limita toracelui și gât, situată între manubriul
sternului și acromion.
 Are forma literei “S” și este un os tubular lung și prezintă: corp și două
extremități(sternală și acronială);
 Corpul claviculei prezintă 2 curburi: cea medială(orientată spre stern și cu concavitate
anterioară), cea laterală(concavitate posterioară);
 La corpul claviculei mai distingem 2 fețe: superioară și inferioară;
 Clavicula poate fi explorată prin palpare pe aproape toată întinderea ei.
b) Scapula (omoplat) - este un os plat,care are formă triunghiulară și este situată între
partea posterosuperioară a toracelui și se întinde între spațiul intercostal și coasta a VIII-
a.
 Scapula prezintă:
 2 fețe: dorsală, costală;
 3 margini: superioară, medială, laterală;
 3 unghiuri: superior, inferior, lateral.
 Pe fața dorsală a scapulei se află:
 Spina scapulei, formată din două fose, care servesc la inserția muchilor centurii
scapulare, acestea fiind: fosa supraspinoasă și fosa infraspinoasă.
 O prelungire numită acromion.
 Fața costală prezintă și ea o fosă subscapulară.
 Unghiul lateral este cel mai voluminos și se compune din 2 elemente:
 Cavitatea glenoidală - care reprezintă formarea articulației umărului;

7
  Procesul coracoidian - servește pentru inserția mușchilor și a ligamentelor.
(fig.5 din anexă).

Articulațiile oaselor centurii scapulare:

La nivelul ei sunt 2 articulații:

 Stenoclaviculară - în formă de șa după configurație, dar sferoidală după funcție datorită

prezenței discului cartilaginos intraarticular;
 Articulația acroneoclaviculară - care este o articulație plană, puțin mobilă.
II. Scheletul membrului superior liber:

Este compus din 3 segmente: braț, antebraț și mâna propriu-zisă.

1. Scheletul brațului - este compus dintr-un singur os, humerusul.

Humerusul este un os tubular lung și prezintă de studiat: corp sau diafază și are formă
triedrică care prezintă 3 fețe: anteromedială, anterolaterală, posterioră; și două epifize:
proximală, distală.

Epifiza proximală se unește cu corpul prin colul chirurgical și se disting

următoarele elemente:

 Capul humerusului

Epifiza distală prezintă:

 Un condil;
 Doi epicondili: medial și lateral.

Condilul este alcătuit din trohlee, care se unește cu ulna, și capitul, care se unește cu
radiusul.

2. Oasele antebrațului - este format din două oase paralele: ulna, care este situată în
prelungirea degetului mic și radiusul, care este situat în prelungirea degetului mare.
 Aceste două oase se articulează prin epifizele lor rămânând însă distante la nivelul
diafizei prin spațiul interosos:
a) Ulna – este un os tubular lung situat în partea medială a antebrațului și este alcătuit din:
corp și două epifize (profimală și distală).

8
 b) Radiusul – este un os tubular lung situat pe partea laterală a antebrațului. Prezintă un
corp și 2 epifize (proximală și distală).

3. Oasele mâinii propriu-zise:

Format din 27 de oase dispuse în 3 grupe, acestea fiind:

 Oasele carpiene;
 Oasele metacarpiene;
 Oasele degetelor (falange).

9
 CAPITOLUL II

NOȚIUNI DESPRE LUXAȚIA SCAPULO-HUMERALĂ

2.1. DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI

Umărul este regiunea prin care membrul superior este solitar cu toracele. Articulaţia
scapulo-humerală reprezintă elementul central al umărului, factor foarte important din punct
de vedere funcţional. Este cea mai mobilă articulaţie. Umărul îşi datorează marea sa mobilitate
(în toate direcţiile), funcţionalităţii sinergice a articulaţiilor scapulo-humerale, acromio-
claviculare şi sterno-costo-claviculare, la care se adaugă articulaţia scapulo-toracică (falsă
articulaţie) şi bursa seroasă subacromio-deltoidiană (planul de alunecare subdeltoidian).

Luxaţia este o afecţiune traumatică, de gravitate mare, care constă în deplasarea

permanentă a extremităţilor articulare. În luxaţia scapulo-humerală (LSH), în urma acţiunii
unui traumatism direct sau indirect, capul humeral părăseşte raporturile sale normale cu
cavitatea glenoidă a scapulei.
LSH este una din urgenţele cele mai frecvente întâlnite în practica traumatologică.
Această frecvență este explicată de următoarele date:

 articulaţia scapulohumerală prezintă mişcări de amplitudine mare și în multe direcții;

 între suprafețele articulare (cap humeral și glenă) există o disproporție;

 articulaţia scapulo-humerală are un aparat ligamentar de întărire slab reprezentat.

Luxaţiile scapulo-humerale anterioare sunt mai frecvente, cele posterioare şi inferioare

apar mai rar.

Rareori afecţiunea este bilaterală. Aproximativ 10% din luxaţiile traumatice nereduse
în primele 2 săptămâni, din diverse motive, devin luxaţii vechi.

10
 2.2. ETIOLOGIE

Cel mai frecvent, luxaţia scapulo-humerală apare la adulţi, rareori la copii şi bătrâni.

Cele mai frecvente luxaţii ale umărului se datorează traumatismelor puternice

(accidente). La persoanele vârstnice, luxaţiile pot apărea şi după simple gesturi mai energice,
cum ar fi: aruncarea unei mingi, ridicarea unui obiect.

Luxaţia scapulo-humerală poate apărea şi la sportivi de performanţă. La aceste persoane

există un risc mare de recidivă.

Alte cauze sunt:

— luxaţii congenitale;

— luxaţii patologice.

2.3. ANATOMIE PATOLOGICĂ

Instalarea luxaţiei se produce prin mai multe mecanisme în urma unui traumatism, fiind
favorizată de existenţa unei instabilităţi articulare. În cazurile recidivante s-a remarcat şi
prezenţa malformaţiilor segmentelor osoase.

Într-o luxaţie se produc leziuni importante ale capsulei articulare şi ale ligamentelor.

Datorită distrugerilor vasculare apare întotdeauna şi hemartroza. Se produc şi leziuni

ale nervilor şi muşchilor din vecinătate, prin forfecarea lor între cele două capete osoase care
determină luxaţia. Prin acest mecanism se poate produce şi un hematom periarticular.

Leziunile osoase pot fi şi ele importante: cel mai frecvent are loc o detaşare a marginii
glenei sau o fractură parcelară a extremităţii superioare a humerusului.

Clasificare anatomopatologică:

În ceea ce priveşte variantele anatomo-patologice, date de locul unde migrează capul

humeral, cele mai frecvent întâlnite sunt:

 luxaţia anterioară (cu variantă subcoracoidiană, extracoracoidiană, intracoracoidiană şi

subclaviculară);

 o urmează luxaţia posterioară;

11
  luxaţia inferioară.

În funcţie de integritatea pielii:

 luxaţii închise, atunci când pielea rămâne integră;

 luxaţii deschise atunci când forţa traumatică a reuşit să lezeze şi pielea; în acest caz
există riscul producerii artritei supurate, care complică foarte mult evoluţia luxaţiei.

Alte tipuri:

 luxaţia recidivantă (habituală) scapulo-humerală;

luxaţia veche scapulo-humerală (apare când luxaţia recentă nu este redusă în primele 2
săptămâni).

2.4 SIMPTOMATOLOGIE

 Durerea este extrem de vie, fiind determinată de excitaţiile puternice care pornesc din
proprioceptorii existenţi în capsule şi ligamentele întinse sau rupte. Această durere nu
cedează la calmantele obişnuite. Singura soluţie de a calma durerea este readucerea cât
mai urgentă a capetelor articulare în poziţie normală;

 Impotenţa funcţională apare din cauză că cele două capete articulare nu mai sunt în
poziţie normală, iar mişcările specifice nu se mai pot executa;

 Deformarea regiunii: relieful normal al regiunii articulare se schimbă din cauza poziţiei
diferite a oaselor;

 Atitudine vicioasă: modificările de poziţie a capetelor articulare fac ca segmentul

respectiv al corpului să ia şi să se menţină într-o poziție anormală, vicioasă;

 Echimoză şi hematom, mai mult sau mai puţin importante;

 Hemartroza şi hidrartroza: este prezenţa de lichid sanguinolent sau clar în articulaţie;

 Simptome date de compresiuni vasculare: astfel pot apărea gangrene în teritoriul irigat
de vasul respectiv;

12
Simptome date de compresiuni sau distrugerea unui nerv important: pot apărea pareze sau
paralizii, cu insensibilitate în segmentul inervat (furnicături de-a lungul membrului superior)
sau tulburări neuro-simpetice (cianoză, edem, răceală, transpirație).

2.5. DIAGNOSTIC

I.EXAMENUL ARTICULAŢIEI UMĂRULUI

Inspecţia umărului se efectuează din faţă, din spate şi din profil. Se examinează
comparativ aspectul morfologic al umerilor şi se notează prezenţa unor tumefacţii articulare şi
periarticulare, o roşeaţă cutanată locală, contracturi sau atrofii musculare şi existenţa unor
atitudini antalogice.

Bolnavul se prezintă după accident în aşa-zisa poziţie Desault, cu capul înclinat de

partea umărului traumatizat, care este uşor coborât, cu braţul lipit de torace, iar antebraţul în
unghi drept fiind susţinut la nivelul cotului de mâna cealaltă.

Tot la inspecţia regiunii traumatizate se poate evidenţia o deformare caracteristică

„umărul de epolet". În luxaţia scapulohumerală, punctul cel mai proeminent al umărului nu mai
este dat de capul humeral care a migrat, ci de acromion, sub care se constată o depresiune.

Examinarea umărului respectiv poate evidenţia tumefacţie sau echimoze, iar braţul apare
mărit în circumferinţă (semnul lui Hamilton).

Palparea sistematică a reperelor anatomice ale umărului permite depistarea unor semne
şi simptome importante şi a unui diagnostic topografic algezic precis.

În luxaţiile scapulohumerale anterioare abducţia este ireductibilă. Orice tentativă de a

lipi cotul de grilajul costal este nereuşită, braţul revenind la poziţia iniţială de abducţie (semnul
lui Berger).

Examenul clinic trebuie să cerceteze, de asemenea, posibilitatea existenţei unei

complicaţii imediate:

 Asocierea unei luxaţii cu o fractură regională (fractură de trohiter, de col humeral, de

glenă, de coracoidă);
 Complicaţii nervoase (elongaţii de plex brahial, paralizia nervului circumflex);
 Complicaţii vasculare (mai rar întâlnite, leziuni ale arterei si venei axilare);
 Luxaţia deschisă;

13
  Complicaţii musculare (rupturi musculo-tendinoase). (Vezi fig. 1 în Anexă)

II.EXAMENUL RADIOLOGIC

Examenul radiografic (de faţă şi axial) este obligatoriu ori de câte ori bănuim, sau
suntem siguri, că avem de-a face cu o luxaţie. El arată poziţia în care se găsesc segmentele
luxate, fapt important pentru că manevrele de reducere diferă adeseori în funcţie de poziţia în
care se găsesc capetele osoase.

Este util examenul radiografic şi pentru a arăta dacă nu există şi o fractură

concomitentă, eventualitate care complică afecţiunea şi face mult mai dificil tratamentul.

Radiografiile se vor face atât din direcţie antero-posterioară, cât şi supero-inferioară.

(Vezi fig. 2 și 3 în Anexă)

III.DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL:

Luxația propriu-zisă a umărului nu pune probleme de diagnostic. Există, totuși, situații

în care o subluxație a umărului poate fi confundată cu:

 Artrită acută a articulației umărului;

 Bursită acută subdeltoidiană;
 O leziune a tendonului supraspinos;
 O leziune a nervului spinal;
 Paralizie a nervului circumflex;
 Leziune a nervului suprascapular;
 Rupturi a lungii porțiuni a bicepsului.
I.EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC:

În prezența unei luxații simple în care nu s-au rupt ligamentele și capsula pe mari
întinderi, în care nu sunt compresiuni vasculare, nervoase, nu sunt distrugeri musculare și
reușim în scurt timp să o reducem și să o imobilizăm, evoluția este favorabilă și este posibil ca
această luxație să nu se mai refacă niciodată.

Dacă nu sunt situații favorabile, și nici nu s-a făcut un tratament urgent și corect, luxația
poate recidiva. Prognosticul este și mai grav în caz de leziuni osoase locale, musculare,
vasculare ori nervoase.

14
 II.TRATAMENT:

Tratarea unei luxații se numește reducerea luxației. Ea constă în repunerea corectă,

adică readucerea în articulație a celor două capete osoase, pe aceeași cale pe care s-a făcut
luxația. Această reducere trebuie făcută cât mai urgent posibil. Se face de preferință sub
anestezie generală de scurtă durată sau anestezie locală (obținută prin infitrații periarticulare
cu novocaină, xilină) care permit cel mai bine executarea manevrelor de reducere fără mari
tracțiuni și fără leziuni sau distrugeri osoase, articulare, musculare, vasculare sau nervoase.

Cele mai întrebuințate metode de reducere a luxației de umăr sunt:

 Metoda Hipocrate;
 Metoda von Arlt;
 Metoda Mothes.

Dacă luxația s-a redus corect, durerile dispar și mișcările din articulație se reiau cu
amplitudinea lor normală. Este obligatoriu să se facă și un control radiografic.

Dacă nu reușește reducerea luxației pe cale ortopedică (nesângerândă), ea va fi redusă

pe cale chirurgicală (sângerândă). După reducere ortopedică sau chirurgicală, articulația se
imobilizează pentru o perioadă de cel puțin 2-3 săptămâni. După scoaterea aparatului gipsat,
se reiau progresiv mișcările active și se începe programul de recuperare funcțională.

De multe ori o luxație se poate repeta și apar recidivele.

Alte forme de tratament:

 Tratamentul balneofizioterapeutic;
 Masajul;
 Kinetoterapia;
 Termoterapia;
 Hidrotermoterapia;
 Electroterapia;
 Fototerapia;
 Terapia ocupațională (ergoterapia);
 Balneoterapia.

15
 CAPITOLUL III

PROCES DE NURSING A TREI

PACIENȚI CU LUXAȚIA SCAPULO-HUMERALĂ

3.1. STUDIU DE CAZ

Date de identificare: Nume: V.

Prenume: C.

Vârsta: 51 ani

Sex: masculin

Naționalitate: română

Religie: ortodox

Ocupația: agent de pază

Domiciliul: Roman

Data internării: 11.02.2021, Spitalul Muncipal de Urgență Roman, secția Ortopedie,

F.O. 120.

Data externării: 17.02.2021

Diagnostic de internare: luxație deschisă membru superior drept cu deplasare a glenei.

Situație familială și socială: locuiește cu soția și fiica sa, într-un apartament cu 3

camere.

Motivele internării: durere extrem de vie, sângerare la acest nivel, tumefacție,

impotență funcțională după un traumatism la nivelul humerusului, stare generală alterată.

Antecedente personale: bolile copilăriei.

Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative.

Condiții de viață: bune, mod de viață echilibrat.

Obișnuințe de viață: fumător, consumă ocazional și alcool.

Istoricul bolii: în ziua internării, pacientul relatează faptul că în timp ce patrula în

clădirea instituției unde era angajat ca agent de pază s-a împiedicat de o treaptă placată cu

16
marmură și a căzut lovindu-se la nivelul umărului drept. A auzit o plesnitură urmată de o
sângerare. A fost adus cu ambulanța la secția de Ortopedie a Spitalului Municipal Roman.

Medicația de fond administrată înaintea internării: Algocalmin 1 fiolă intramuscular

și mobilizarea regiunii lezate.

Observarea inițială: pacientul prezintă durere la nivelul humerusului, este agitat,

anxios, prezintă impotență funcțională la nivelul umărului, deformarea regiunii, sângerare,
scurtarea segmentului afectat, tumefacție, leziuni musculare și tegument dur în jurul focarului
de luxație. Î=1,76 m; G=74 kg; TA=140/80mmHg; T=37oC; R=22r/min; P=96b/min ritmic;
grup sanguin 01; RH pozitiv, nefiind alergic la niciun medicament.

Examene paraclinice:

 VSH = 16 mm/h; VN = 2-12 mn/h

 Hemoglobină = 14,5 g/dl; VN = 12-17 g/dl
 Hematocrit = 40 g/dl; VN = 36-52 g/dl
 Leucocite = 10000/mm; VN = 4000-8000/mm
 TGO = 30 U/L; VN = 2-40 U/L
 TGP = 15 U/L; VN = 2-16 U/L
 Glicemie = 108 g%; VN = 70-120 g%
 Creatinină = 0,98 mg/dl; VN = 0,6-1,3 mg/dl
 Bilirubina = 0,80 mg/dl; VN = 0-1 mg/dl
 T.S. = 3 min. 45 sec.; VN = 2 min. - 4
min.
 T.C. = 5,2 min.; VN = 4 min. - 6
min.
 Sumar urină = albumină absent VN = albumină absent

Examen radiologic: radiografie umăr drept (față și profil), luxație cu deplasare a

glenei.

Aprecierea nevoilor fundamentale alterate:

1. Nevoia de a evita pericolele.

2. Nevoia de a respira și a avea o circulație adecvată.
3. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură.
4. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca.
5. Nevoia de a dormi și de a se odihni.
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-și păstra tegumentele și mucoasele integre.
7. Nevoia de a se alimenta și hidrata.
8. Nevoia de a elimina.
9. Nevoia de a se recrea.
10. Nevoia de a comunica.
11. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea.

17
 1. Nevoia de a evita pericolele

P1: durere.

E1: traumatism osos la nivelul glenei.

S1: durere violentă, deformarea regiunii, suferință fizică, poziție antalgică, agitație, impotență
funcțională.

P2: anxietate.

E2: necunoașterea prognosticului și teama de intervenția chirurgicală.

S2: pacient agitat, iritat, îngrijorat, frică, palpitații, stare generală alterată.

P3: alterarea integrității fizice și psihice.

E3: traumatism glenă cu întreruperea continuității osului.

S3: modificarea schemei corporale, dificultate de mobilizare și postură.

P4: risc de complicații: șocul traumatic, infecții locale sau generale, evoluție trenantă, calus
întârziat.

E4: intervenției chirurgicale.

S4: persistența simptomelor, imobilizare prelungită.

P5: risc de infecții asociate.

E5: mediu splitalicesc.

S5: potențial de infectare al focarului de luxație.

Obiective:

 Pacientul să prezinte o diminuare și calmare a durerii;

 Liniștea psihică a pacientului;

18
 Pacientul să-și diminueze anxietatea;
 Efectuarea imobilizării provizorii;
 Pacientul să nu prezinte complicații și să evite contactarea infecțiilor asociate.

Intervenții proprii:

 Ajut pacientul să descrie corect durerea și observ poziția de protecție adoptată de

pacient;
 Așez pacientul într-o poziție antalgică;
 Încurajez și susțin psihic pacientul;
 Efectuez bilanțul lezional: examinez segmentul anatomic afectat cât și celelalte zone în
vederea decelării leziunilor asociate;
 Apreciez starea de conștiență, măsor funcțiile vitale și le notez în foaia de observația a
pacientului;
 Acord prim ajutor: poziționez corect pacientul și-l pregătesc psihic înaintea oricărei
tehnici medicale;
 Pregătesc materialele necesare pentru hemostază, aseptizarea și pansarea plăgii (soluții
aseptice, pansamente sterile, pense sterile, porttampon steril, leucoplast, mănuși sterile,
tăviță renală, seringi și ace sterile);
 Observ faciesul și colorația tegumentului;
 Imobilizez umărul cu atele care vor depăși articulațiile vecine ale focarului de luxație;
 Atelele le fixez cu feșe, nu prea strâns pentru a nu leza circulația;
 Asigur condițiile de mediu adecvat, pentru a evita pericolele prin accidentare (cameră
aerisită, temperatură adecvată 21-22o C);
 Asigur repaus al segmentului afectat;
 Urmăresc și apreciez potențialul infecțios al pacientului;
 Familiarizez pacientul cu secția, metodele de lucru;
 Favorizez adaptarea pacientului la noul mediu;
 Ajut pacientul să-și recunoască anxietatea;
 Identific împreună cu pacientul cauza anxietății și factorii declanșatori;
 Asigur un climat de calm și de securitate;
 Liniștesc pacientul și îi asigur legătura cu alți pacienți cu aceeași afecțiune;
 Ajut pacientul să-și mențină igiena corporală și a mediului;
 Ajut pacientul la coborârea și așezarea în pat;
 Asigur confort fizic și psihic prin crearea unui mediu optim ca pacientul să-și poată
exprima nevoile, emoțiile;
 Adopt mijloace psihologice pentru a influența starea de bine a pacientului;
 Iau măsuri sporite de evitare a transmiterii infecțiilor prin izolarea pacientului și măsuri
de igienă spitalicească;
 Respect regulile de asepsie și antisepsie: folosesc mănuși sterile, instrumentar steril,
supraveghez igienizarea salonului și a bolnavului.

19
 Intervenții delegate:

 Recoltez fluide biologice pentru examenul de laborator - sânge: T.S, T.C, Hb, Ht, VSH,
glicemie, colesterol, lipide, trigliceride, TGP, TGO, uree, creatinină, bilirubină și urină
pentru sumar de urină;
 Administrez la indicația medicului tratamentul medicamentos în doza și ritmul prescris
în F.O.:
 i.m. antialgice: Algocalmin 2 fiole pe zi, pentru diminuarea durerii;
 i.m. intramuscular: Augumentin 1 fiolă la 12 ore, pentru prevenirea infecției;
 sedative: Diazepam 1 tabletă, seara înainte de culcare.
 Efectuez profilaxia antitetanică;
 Însoțesc pacientul la serviciul radiologic pentru efectuarea radiografiilor la nivelul
umărului drept, iar filmele developate le furnizez medicului specialist;
 Ajut la imobilizarea provizorie a umărului și la efectuarea tehnicii pansamentului în
condiții de perfectă asepsie.

Evaluare:

 Durerea și anxietatea s-au diminuat mult, umărul drept este imobilizat în aparat gipsat
pentru 30 de zile;
 Pregătirea fizică este efectuată în continuare;
 Pacientul nu prezintă complicații;
 Pacientul nu a contactat infecții asociate;
 Mențin imobilizarea provizorie.

2. Nevoia de a respira și a avea o circulație adecvată

P1: circulație sanguină inadecvată (risc de alterare a circulației sanguine).

E1: anxietăți, stres, situație de criză.

S1: tegumente palide, extremități reci, stare generală alterată.

P2: risc de alterare a respirației.

E2: teamă, anxietate, durere.

S2: hiperventilație, poziție ortopneică.

20
 Obiective:

 Pacientul să prezinte respirație și circulație sanguină în limite de siguranță;

 Pacientul să fie echilibrat fizic și psihic.

Intervenții proprii:

 Măsor funcțiile vitale și notez valorile obținute în F.O. a pacientului;

 Mențin poziția antalgică a pacientul;
 Asigur repaosul la pat al pacientului într-un climat corespunzător (salon aerisit,
umiditate corespunzătoare);
 Învăț pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
 Învăț pacientul să respire profund pentru diminuarea durerii, anxietății și pentru o
ventilație pulmonară adecvată;
 Învăț pacientul să poarte lenjerie de corp care să nu îi stânjenească circulația;
 Pregătesc psihic pacientul înaintea efectuării oricărei tehnici la care va fi supus;
 Recomand și ofer pacientului alimente bogate în fibre (fructe, legume, proteine, fără
grăsimi și glucide în exces);
 Învăț pacientul să renunțe la fumat;
 Învăț pacientul să aplice tehnici de favorizare a circulației periferice: exerciții pasive,
active și combinate cu masaj al spatelui;
 Informez pacientul asupra afecțiunii, evoluției și mijloacelor de recuperare funcțională.

Intervenții delegate:

 Recoltez fluide biologice pentru examenul de laborator - sânge: T.S, T.C, Hb, Ht, VSH,
glicemie, colesterol, lipide, trigliceride, TGP, TGO, uree, creatinină, bilirubină și urină
pentru sumar de urină;
 Administrez la indicația medicului tratamentul medicamentos în doza și ritmul prescris
în F.O.:
 i.m. antialgice: Algocalmin 2 fiole pe zi, pentru diminuarea durerii;
 i.m. intramuscular: Augumentin 1 fiolă la 12 ore, pentru prevenirea infecției;
 sedative: Diazepam 1 tabletă, seara înainte de culcare.
 s.c. anticoagulant: Clexane 0,6 ml pe zi.

Evaluare:

 Pacientul este echilibrat hemodinamic și respirator;

 Pacientul prezintă o respirație și circulație în limite normale;
21
  Pacientul este echilibrat fizic și psihic.

3. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

P1: alterarea mobilizării.

E1: traumatism al umărului drept.

S1: stare generală alterată.

P2: postură inadecvată.

E2: poziție impusă ca urmare a traumatismului umărului drept.

S2: pacientul este în repaus la pat în poziție semișezândă și membrul superior drept susținut de
o pernă.

Obiective:

 Pacientul să-și păstreze bonusul muscular și forța musculară;

 Pacientul să-și mențină integritatea tegumentară și funcționalitatea articulară;
 Pacientul să aibă postură adecvată și să nu prezinte complicații;
 Pacientul să-și satisfacă celelalte nevoi fundamentale alterate.

Intervenții proprii:

 Învăț pacientul care este postura adecvată și cum să efectueze exerciții musculare
active;
 Educ pacientul privind necesitatea folosirii mijloacelor auxiliare pentru a ține în repaus
complet membrul afectat, în vederea protejării acestuia până la consolidarea luxației;
 Așez pacientul în poziție comodă pentru a preveni efectele imobilizării;
 Ajut pacientul să-și schimbe poziția în pat cât mai des pentru prevenirea complicațiilor;
 Schimb poziția pacientului la fiecare 2 ore;
 Planific un program de exerciții în funcție de capacitatea pacientului;
 Supraveghez colorația tegumentelor la nivelul zonei imobilizate;
 Masez regiunile de compresiune;
 Susțin pacientul în satisfacerea nevoilor lui și îl servesc cu cele necesare;
 Îi aduc la cunoștință importanța mobilizării precoce pentru a evita complicațiile;

22
  Conving pacientul că imobilizarea sa este trecătoare și că își va putea relua activitatea
zilnică;
 Așez obiectele de strictă necesitate lângă patul pacientului.

Intervenții delegate:

Administrez medicamentația recomandată în ritmul și doza prescrisă de medic în F.O.;

 Urmăresc efectele medicației;

Evaluare:

 Pacientul respectă recomandările primite, nu prezintă complicații;

 Pacientul se poate mobiliza;
 Pacientul prezintă tegumente calde, normal colorate;
 Pacientul manifestă confort fizic și psihic.

4. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

P: dificultatea de a se îmbrăca/dezbrăca.

E: impotență funcțională, aparat gipsat.

S: diminuarea posibilității de a se îmbrăca și dezbrăca ca urmare a membrului afectat, pacientul

întâmpină greutatea la îmbrăcarea și dezbrăcare.

Obiective:

 Pacientul să învețe să folosească membrul afectat pentru satisfacerea nevoilor;

 Pacientul să se adapteze la restricțiile impuse și să se poată îmbrăca singur.

Intervenții proprii:

 Învăț pacientul să-și aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare temperaturii mediului

înconjurător;
 Asigur pacientului pijama ușor de îmbrăcat cu un mod de închidere simplu;
 Recomand familiei să aducă pacientului îmbrăcăminte ușor de îmbrăcat;

23
  Explic pacientului că trebuie îmbrăcat întâi membrul afectat și apoi cel sănătos, iar la
dezbrăcare se va proceda invers;
 Așez lucrurile de strictă necesitate în apropierea pacientului și ordinea folosirii;
 Ajut pacientul la îmbrăcat/dezbrăcat și îl încurajez să exerseze și singur;
 Observ interesul pacientului pentru această tehnică;
 Manifest răbdare și calm;
 Îi acord timp suficient pentru a se îmbrăca/dezbrăca.

Evaluare:

 Pacientul se poate îmbrăca și dezbrăca și singur;

 Pacientul acceptă să folosească vestimentație adecvată posibilităților sale de folosire.

5. Nevoia de a dormi și a se odihni

P: disconfort.

E: durere, postură impusă ca urmare a aparatului gipsat, anxietate.

S: pacientul este neliniștit, nu poate dormi, este obosit.

Obiective:

 Pacientul să se odihnească corespunzător;

 Pacientul să beneficieze de un somn corespunzător, cantitativ și calitativ;
 Pacientul să beneficieze de confort fizic și psihic.

Intervenții proprii:

 Asigur confort fizic și psihic;

 Suprim orice sursă ce determină iritabilitatea;
 Asigur un climat cald și liniștit;
 Întocmesc un program de odihnă corespunzător;
 Observ și notez calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;
 Încurajez pacientul și îi recomand să se relaxeze;
 Învăț pacientul tehnici de relaxare cu câteva minute înainte de culcare;
 Aplic tehnici de îngrijire curente, necesare obținerii stării de satisfacție, schimbarea
lenjeriei, aerisirea salonului, masaj al spatelui și extremităților.

24
 Intervenții delegate:

 Seara la culcare administrez medicamentația recomandată de medic în doza și ritmul

prescris ca: 1 capsulă Fenobarbital sau 1 capsulă Diazepam;
 Supraveghez efectul medicației administrate.

Evaluare:

 Pacientul se odihnește corespunzător;

 Pacientul are un somn odihnitor;
 Pacientul prezintă o stare de bine fizic și psihic.

6. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

P1: dificultate sau incapacitate de a se îngriji.

E1: ca urmare a imobilizării (dificultate în mișcare și postură).

S1: tegumente transpirate, ținută neglijentă, miros dezagreabil, pacientul nu poate să-și facă
toaleta generală.

P2: alterarea integrității tegumentelor.

E2: traumatism în zona glenei, soldat cu fractură osoasă și soluție de continuitate la nivelul
tegumentelor.

S2: plagă produsă prin înțeparea țesutului muscular.

Obiective:

 Pacientul să prezinte tegumente și mucoase curate;

 Pacientul să nu devină sursă de infecții asociate;
 Pacientul să aibă stimă de sine;
 Pacientul să aibă o stare de bine fizic și psihic.

Intervenții proprii:

 Planific un program de igienă cu pacientul, în funcție de activitățile sale;

25
  Învăț pacientul măsuri de igienă corporală;
 Ajut pacientul să-și facă duș, să-și schimbe lenjeria de corp și de pat, să-și igienizeze
cavitatea bucală ori de câte ori este nevoie;
 Ajut și supraveghez efectuarea îngrijirii igienice;
 Stimulez dorința de a fi curat și îngrijit;
 Identific împreună cu pacientul cauzele și motivația preocupării pentru aspectul fizic și
îngrijirile igienice;Așez obiectele de strictă necesitate lângă patul pacientului și înlătur
obstacolele;
 Conștientizez pacientul în legătură cu importanța menținerii tegumentelor și
mucoaselor curate;
 Pregătesc salonul și materialele pentru toaleta pe regiuni, protejez pacientul cu paravan
și efectuez toaleta în funcție de starea lui generală;
 Încurajez pacientul în permanenţă;
 Îi explic necesitatea intervenţiilor;

Intervenții delegate:

 Administrez medicamentația prescrisă de medic;

 Prelevează produse specifice pentru investigaţiile de laborator.

Evaluare:

 Pacientul prezintă tegumente și mucoase curate;

 Pacientul nu a devinit o sursă de infecții asociate;
 Pacientul și-a recăpătat stima de sine;
 Pacientul prezintă o stare de bine fizic și psihic.

7. Nevoia de a se alimenta și hidrata

P: alimentație inadecvată prin deficit.

E: operația chirurgicală, aducerea umărului în poziție normală prin folosirea aparatului gipsat.

S: sete, senzația de foame, durere.

Obiective:

 Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic și acido-bazic;

26
 Pacientul să fie echilibrat nutrițional.

Intervenții proprii:

 Explorez preferințele pacientului asupra alimentelor permise și interzise;

 Calculez numărul de calorii în funcție de diferite stări patologice, adaug 13% pentru
fiecare gra de temperatură peste 37oC și 20-30% pentru agitație, convulsii, distrucții
celulare;
 În ziua operației pacientul se alimentează parenteral, începând cu ziua 1 se reia
alimentația treptat: regim hidric, hidrozaharat, lactat, iar în 5 zile se ajunge la o
alimentație completă;
 Învăț pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar și echivalențele cantitative
și calitative; în vederea înlocuirii unui aliment cu altul:
 100 grame de glucide sunt cuprinse în: 100g zahăr; 120g orez; 135g tăiței; 200g
pâine; 450g fructe uscate; 200g legume uscate; 500g cartofi; 650g fructe
proaspete;
 100 grame de proteine sunt cuprinse în: 3000ml lapte; 450g de carne albă
(pasăre, vițel); 650g pește; 400g brânză;
 100 grame de lipide sunt cuprinse în: 100g ulei vegetal; 100g unt; 100g untură
de porc.
 Las pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicațiile
regimului;
 Urmăresc ca pacientul să consume numai alimente cuprinse în regim;
 Urmăresc orarul și distribuția meselor;
 Stabilesc un program de activități fizice, în funcție de gusturi și capacitate, împreună
cu pacientul.

Intervenții delegate:

 Reechilibrez pacientul, la indicația medicului, cu perfuzii intravenoase cu ser fiziologic,

glucoză 5%, bicarbonat de sodiu, după datele ionogramiei;
 Refac pacientului echilibrul cido-bazic în funcție de rezerva alcalină;
 La indicația medicului administrez medicație sedativă.

Evaluare:

 Pacientul este echilibrat hidro-electrolitic și acido-bazic;

 Pacientul este echilibrat nutrițional.

27
 8. Nevoia de a elimina

P: eliminare inadecvată.

E: tegumente palide, transpirații reci.

S: anxietate, situație de criză.

Obiective:

 Pacientul să prezinte o eliminare adecvată;

 Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic.

Intervenții proprii:

 Fac zilnic bilanțul hidric măsurând cu conștiinciozitate ingestia și excreția;

 Cântăresc zilnic pacientul;
 Corectez dezechilibrul hidric prin hidratare, suplimentez aportul de lichide;
 Asigur pacientului la pat urinar și bazinet;
 Schimb lenjeria de pat și de corp ori de câte ori este nevoie;
 Asigur o atmosferă caldă, răspund prompt și plin de solicitudine la chemarea
pacientului;
 Încurajez pacientul să-și exprime gândurile și sentimentele în legătură cu problema de
dependență.

Intervenții delegate:

 Alimentez și hidratez pacientul;

 Administrez medicamentele prescrise.

Evaluare:

 Pacientul prezintă o eliminare adecvată;

 Pacientul este echilibrat hidro-electrolitic.

28
 9. Nevoia de a se recrea

P: dificultate de a îndeplini activități recreative.

E: constrângerea fizică, aparat gipsat.

S: inactivitate, indispoziție, plictiseală.

Obiective:

 Pacientul să poată îndeplini activități recreative;

 Pacientul să prezinte confort fizic și psihic.

Intervenții proprii:

 Explorez ce activități recreative îi produc plăcere;

 Planific împreună cu pacientul un program de activități recreative: lecturarea unei cărți,
vizionarea unor programe de televiziune, ieșirea pe o bancă la aer curat;
 Asigur un mediu corespunzător;
 Încurajez pacientul să participe la activități recreative;
 Câștig încrederea pacientului și-l ajut să depășească momentele dificile;
 Supraveghez pacientul în timpul activităților de recreere pentru a nu se produce agravări
ale stării lui fizice și psihice;
 Am în vedere ca activitățile desfășurate să nu îl suprasolicite.

Evaluare:

 Pacientul este relaxat și optimist;

 Pacientul a îndeplinit activități recreative;
 Pacientul este echilibrat fizic și psihic.

10. Nevoia de a comunica

P: comunicare ineficientă la nivel afectiv.

E: neadaptare la noua situație.

29
S: îngrijorare, apatie, nesiguranță.

Obiective:

 Pacientul să comunice cu cadrele medicale și cu personalul cu care intră în contact;

 Pacientul să fie ferit de pericole interne și externe;
 Pacientul să aibă percepție pozitivă față de sine.

Intervenții proprii:

 Asigur un mediu de securitate, liniștit;

 Cercetez posibilitățile de comunicare ale pacientului;
 Încurajez pacientul și-l stimulez să-și exprime nevoile, sentimentele, temerile;
 Antrenez pacientul în diferite activități care să-i dea sentimentul de utilizare și folosință;
 Dau posibilitatea pacientului să decidă singur;
 Las pacientul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace;
 Ajut pacientul să identifice posibilitățile sale de a asculta, schimba idei cu ceilalți din
jur, de a crea legături semnificative;
 Îl conving că va fi înconjurat de o echipă competentă;
 Îl informez asupra intervențiilor ce urmează să i se aplice;
 Învăț pacientul tehnici de relaxare, de afirmare de sine.

Evaluare:

 Pacientul și-a recăpătat optimismul, ăncrederea ăn forțele proprii;

 Comunică eficient cu cei din jur;
 Pacientul manifestă confort fizic și psihic.

11. Nevoia de a învăța cum să își păstreze sănătatea

P: deficit de cunoștințe.

E: lipsa informațiilor.

S: cunoștințe insuficiente, dificultate de a înțelege informația.

30
 Obiective:

 Pacientul să dobândeacă aptitudini, obiceiuri și descoperiri noi pentru recuperarea

sănătății;
 Pacientul să acumuleze cunoștințe noi.

Intervenții proprii:

 Organizez activități de educație pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferințe, filme,

demonstrații practice;
 Stimulez dorința de cunoaștere;
 Motivez importanța acumulării de noi cunoștințe;
 Explic importanța explorărilor paraclinice, a explorării clinice a diferitelor aparate și
sisteme, pregătirea fizică a pacienților (regim alimentar, igienă personală, golirea
intestinului și a vezicii urinare, echilibrarea funcțiilor vitale, hidratarea și echilibrarea
hidroelectrolitică, dezinfecția tegumentelor ce urmează a fi incizate) și nu în ultimul
rând necesitatea unui tonus psihic bun;
 Organizez activități educative folosind metode de învățământ cunoscute;
 Conștientizez pacientul asupra propriei responsabilități privind sănătatea;
 Explic pe înțelesul pacientului modul de transmitere a infecțiilor;
 Verific dacă bolnavul a înțeles corect mesajul transmis: cum să-și păstreze sănătatea.

Evaluare:

 În urma activităților educative și a discuțiilor purtate pacientul și-a însușit corect

mesajul trimis și noile cunoștințe despre prevenirea apariției acestei afecțiuni;
 Pacientul manifestă confort fizic și psihic.

EVALUARE FINALĂ:

Pacientul V.C. în vârstă de 51 ani, care se internează la secția de Ortopedie a Spitalului

Municipal Roman, prezentând următoarele manifestări de dependență: durere, impotență
funcțională, sângerare după un traumatism la nivelul glenei, cu o stare generală alterată se
externează din cadrul spitalului prezentând o mobilitate adecvată cu diminuarea durerii în
intensitate, echilibrat fizic și psihic, cu o respirație adecvată, recăpătându-și buna dispoziție și
încrederea în sine după ce a acumulat noi cunoștințe despre tot ce-l înconjoară.

31
 3.2. STUDIU DE CAZ

Date de identificare: Nume: M.

Prenume: A.

Vârsta: 30 ani

Sex: feminin

Naționalitate: română

Religie: ortodoxă

Ocupația: secretară

Domiciliul: Roman

Data internării: 20.03.2021, Spitalul Muncipal de Urgență Roman, secția Ortopedie,

F.O. 135.

Data externării: 26.03.2021

Diagnostic de internare: luxație scapulo-humerală stângă închisă, distală, fără

deplasare.

Situație familială și socială: locuiește cu familia, într-un apartament cu 4 camere.

Motivele internării: durere vie, impotență funcțională după un traumatism la nivelul

umărului stâng, stare generală alterată, edeme, echimoze la nivelul afectat.

Antecedente personale: nu a fost internată niciodată cu afecțiuni virotice (răceli repetate

tratate în ambulatoriu).

Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative.

Condiții de viață: bune, mod de viață echilibrat.

Obișnuințe de viață: bea ocazional cafea, nu fumează, consumă băuturi alcoolice

ocazional.

Istoricul bolii: în ziua internării, pacienta relatează faptul că, pierzându-și echilibrul,
cade de pe o scară de 2 metri, în cădere lovindu-se la nivelul umărului stâng într-un corp dur.
A auzit o plesnitură și-a simțit o durere vie la acest nivel. A fost adusă cu ambulanța la secția
de Ortopedie pentru că nu se mai putea mișca după ce i s-a făcut o imobilizare provizorie cu o
atelă până i se vor face investigațiile necesare.

32
 Medicația de fond administrată înaintea internării: Ketoprofen 1 fiolă 2ml/soluție
injectabilă intramuscular.

Observarea inițială: pacienta prezintă durere la nivelul umărului, este agitată, anxioasă,
prezintă impotență funcțională la nivelul umărului, deformarea regiunii, edeme, echimoze la
nivelul afectat și mobilitate anormală în zona afectată, ca urmare a impactului cu un corp dur.
Î=1,68 m; G=60 kg; TA=120/70; T=36,5oC; R=22r/min; P=93b/min, ritmic; grup sanguin A2;
RH pozitiv; nu prezintă alergii la niciun medicament.

Examene paraclinice:

 VSH = 15 mm/h; VN = 2-12 mn/h

 Hemoglobină = 13,5 g/dl; VN = 11-16 g/dl
 Hematocrit = 39,4 g/dl; VN = 36-50 g/dl
 Leucocite = 9000/mm; VN = 4000-8000/mm
 TGO = 35 U/L; VN = 2-40 U/L
 TGP = 14 U/L; VN = 2-16 U/L
 Glicemie = 109 g%; VN = 70-120 g%
 Creatinină = 0,99 mg/dl; VN = 0,6-1,3 mg/dl
 Bilirubina = 0,80 mg/dl; VN = 0-1 mg/dl
 T.S. = 3 min. 45 sec.; VN = 2 min. - 4 min.
 T.C. = 5,2 min.; VN = 4 min. - 6 min.
 Sumar urină = albumină absent VN = albumină absent

Examen radiologic: radiografie umăr stâng (față și profil), luxație scapulo-humerală

închisă, distală, fără deplasare.

Aprecierea nevoilor fundamentale alterate:

1. Nevoia de a evita pericolele.

2. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură.
3. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca.
4. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-și păstra tegumentele și mucoasele integre.
5. Nevoia de a se recrea.
6. Nevoia de a comunica.
7. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea.

1. Nevoia de a evita pericolele

P1: durere.

E1: traumatism osos la nivelul glenei.

33
S1: durere violentă, suferință fizică, poziție antalgică, agitație, impotență funcțională.

P2: anxietate.

E2: necunoașterea prognosticului și teama de intervenția chirurgicală.

S2: pacientă agitată, iritată, îngrijorată, frică, palpitații, stare generală alterată.

P3: alterarea integrității fizice și psihice.

E3: traumatism osului.

S3: modificarea schemei corporale, dificultate de mobilizare și postură.

P4: risc de complicații: șocul traumatic, infecții locale sau generale, evoluție trenantă, calus
întârziat.

E4: intervenției chirurgicale.

S4: persistența simptomelor, imobilizare prelungită.

P5: risc de infecții asociate.

E5: mediu splitalicesc.

S5: potențial de infectare al focarului de luxație.

Obiective:

 Pacienta să prezinte o diminuare și calmare a durerii;

 Liniștea psihică a pacientei;
 Pacienta să-și diminueze anxietatea;
 Efectuarea imobilizării provizorii;
 Pacienta să nu prezinte complicații și să evite contactarea infecțiilor asociate.

Intervenții proprii:

 Ajut pacienta să descrie corect durerea și observ poziția de protecție adoptată de

pacientă;

34
 Așez pacienta într-o poziție antalgică;
 Încurajez și susțin psihic pacienta;
 Efectuez bilanțul lezional: examinez segmentul anatomic afectat cât și celelalte zone în
vederea decelării leziunilor asociate;
 Apreciez starea de conștiență, măsor funcțiile vitale și le notez în foaia de observația a
pacientei;
 Acord prim ajutor: poziționez corect pacienta și o pregătesc psihic înaintea oricărei
tehnici medicale;
 Imobilizez umărul cu atele care vor depăși articulațiile vecine ale focarului de luxație;
 Atelele le fixez cu feșe, nu prea strâns pentru a nu leza circulația;
 Asigur condițiile de mediu adecvat, pentru a evita pericolele prin accidentare (cameră
aerisită, temperatură adecvată 21-22o C);
 Asigur repaus al segmentului afectat;
 Urmăresc și apreciez potențialul infecțios al pacientei;
 Familiarizez pacienta cu secția, metodele de lucru;
 Favorizez adaptarea pacientei la noul mediu;
 Ajut pacienta să-și recunoască anxietatea;
 Identific împreună cu pacienta cauza anxietății și factorii declanșatori;
 Asigur un climat de calm și de securitate;
 Liniștesc pacienta și îi asigur legătura cu alți pacienți cu aceeași afecțiune;
 Ajut pacienta să-și mențină igiena corporală și a mediului;
 Ajut pacienta la coborârea și așezarea în pat;
 Asigur confort fizic și psihic prin crearea unui mediu optim ca pacienta să-și poată
exprima nevoile, emoțiile;
 Adopt mijloace psihologice pentru a influența starea de bine a pacientei;
 Iau măsuri sporite de evitare a transmiterii infecțiilor prin izolarea pacientei și măsuri
de igienă spitalicească;
 Respect regulile de asepsie și antisepsie: folosesc mănuși sterile, instrumentar steril,
supraveghez igienizarea salonului și a bolnavului.

Intervenții delegate:

 Recoltez fluide biologice pentru examenul de laborator - sânge: T.S, T.C, Hb, Ht, VSH,
glicemie, colesterol, lipide, trigliceride, TGP, TGO, uree, creatinină, bilirubină și urină
pentru sumar de urină;
 Administrez la indicația medicului tratamentul medicamentos în doza și ritmul prescris
în F.O.:
 i.m. antialgice: Algocalmin 2 fiole pe zi, pentru diminuarea durerii;
 i.m. intramuscular: Augumentin 1 fiolă la 12 ore, pentru prevenirea infecției;
 sedative: Diazepam 1 tabletă, seara înainte de culcare.
 Efectuez profilaxia antitetanică;

35
  Însoțesc pacientul la serviciul radiologic pentru efectuarea radiografiilor la nivelul
umărului drept, iar filmele developate le furnizez medicului specialist;
 Ajut la imobilizarea provizorie a umărului și la efectuarea tehnicii pansamentului în
condiții de perfectă asepsie.

Evaluare:

 Durerea și anxietatea s-au diminuat mult, umărul drept este imobilizat în aparat gipsat
pentru 30 de zile;
 Pregătirea fizică este efectuată în continuare;
 Pacienta nu prezintă complicații;
 Pacienta nu a contactat infecții asociate;
 Mențin imobilizarea provizorie.

2. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

P1: alterarea mobilizării.

E1: traumatism al umărului stâng.

S1: stare generală alterată.

P2: postură inadecvată.

E2: poziție impusă ca urmare a traumatismului umărului stâng.

S2: pacienta este în repaus la pat în poziție semișezândă și membrul superior stâng susținut de
o pernă.

Obiective:

 Pacienta să-și păstreze bonusul muscular și forța musculară;

 Pacienta să-și mențină integritatea tegumentară și funcționalitatea articulară;
 Pacienta să aibă postură adecvată și să nu prezinte complicații;
 Pacienta să-și satisfacă celelalte nevoi fundamentale alterate.

36
 Intervenții proprii:

 Învăț pacienta care este postura adecvată și cum să efectueze exerciții musculare active;
 Educ pacienta privind necesitatea folosirii mijloacelor auxiliare pentru a ține în repaus
complet membrul afectat, în vederea protejării acestuia până la consolidarea luxației;
 Așez pacienta în poziție comodă pentru a preveni efectele imobilizării;
 Ajut pacienta să-și schimbe poziția în pat cât mai des pentru prevenirea complicațiilor;
 Schimb poziția pacientei la fiecare 2 ore;
 Planific un program de exerciții în funcție de capacitatea pacientei;
 Supraveghez colorația tegumentelor la nivelul zonei imobilizate;
 Masez regiunile de compresiune;
 Susțin pacienta în satisfacerea nevoilor lui și îl servesc cu cele necesare;
 Îi aduc la cunoștință importanța mobilizării precoce pentru a evita complicațiile;
 Conving pacienta că imobilizarea sa este trecătoare și că își va putea relua activitatea
zilnică;
 Așez obiectele de strictă necesitate lângă patul pacientei.

Intervenții delegate:

 Administrez medicamentația recomandată în ritmul și doza prescrisă de medic în F.O.;

 Urmăresc efectele medicației;

Evaluare:

 Pacienta respectă recomandările primite, nu prezintă complicații;

 Pacienta se poate mobiliza;
 Pacienta prezintă tegumente calde, normal colorate;
 Pacienta manifestă confort fizic și psihic.

3. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

P: dificultatea de a se îmbrăca/dezbrăca.

E: impotență funcțională, aparat gipsat.

S: diminuarea posibilității de a se îmbrăca și dezbrăca ca urmare a membrului afectat, pacienta

întâmpină greutatea la îmbrăcarea și dezbrăcare.

37
 Obiective:

 Pacienta să învețe să folosească membrul afectat pentru satisfacerea nevoilor;

 Pacienta să se adapteze la restricțiile impuse și să se poată îmbrăca singur.

Intervenții proprii:

 Învăț pacienta să-și aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare temperaturii mediului

înconjurător;
 Asigur pacientei pijama ușor de îmbrăcat cu un mod de închidere simplu;
 Recomand familiei să aducă pacientei îmbrăcăminte ușor de îmbrăcat;
 Explic pacientei că trebuie îmbrăcat întâi membrul afectat și apoi cel sănătos, iar la
dezbrăcare se va proceda invers;
 Așez lucrurile de strictă necesitate în apropierea pacientei și ordinea folosirii;
 Ajut pacienta la îmbrăcat/dezbrăcat și o încurajez să exerseze și singură;
 Observ interesul pacientului pentru această tehnică;
 Manifest răbdare și calm;
 Îi acord timp suficient pentru a se îmbrăca/dezbrăca.

Evaluare:

 Pacienta se poate îmbrăca și dezbrăca și singură;

 Pacienta acceptă să folosească vestimentație adecvată posibilităților sale de folosire.

4. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

P1: dificultate sau incapacitate de a se îngriji.

E1: ca urmare a imobilizării (dificultate în mișcare și postură).

S1: tegumente transpirate, ținută neglijentă, miros dezagreabil, pacienta nu poate să-și facă
toaleta generală.

P2: alterarea integrității tegumentelor.

E2: traumatism în zona umărului.

S2: edem, echimoze.

38
 Obiective:

 Pacienta să prezinte tegumente și mucoase curate;

 Pacienta să nu devină sursă de infecții asociate;
 Pacienta să aibă stimă de sine;
 Pacienta să aibă o stare de bine fizic și psihic.

Intervenții proprii:

 Planific un program de igienă cu pacienta, în funcție de activitățile sale;

 Învăț pacienta măsuri de igienă corporală;
 Ajut pacienta să-și facă duș, să-și schimbe lenjeria de corp și de pat, să-și igienizeze
cavitatea bucală ori de câte ori este nevoie;
 Ajut și supraveghez efectuarea îngrijirii igienice;
 Stimulez dorința de a fi curat și îngrijit;
 Identific împreună cu pacienta cauzele și motivația preocupării pentru aspectul fizic și
îngrijirile igienice;
 Așez obiectele de strictă necesitate lângă patul pacientei și înlătur obstacolele;
 Conștientizez pacienta în legătură cu importanța menținerii tegumentelor și mucoaselor
curate;
 Pregătesc salonul și materialele pentru toaleta pe regiuni, protejez pacienta cu paravan
și efectuez toaleta în funcție de starea lui generală;
 Încurajez pacienta în permanenţă;
 Îi explic necesitatea intervenţiilor.

Intervenții delegate:

 Administrez medicamentația prescrisă de medic;

 Prelevează produse specifice pentru investigaţiile de laborator.

Evaluare:

 Pacienta prezintă tegumente și mucoase curate;

 Pacienta nu a devinit o sursă de infecții asociate;
 Pacienta și-a recăpătat stima de sine;
 Pacienta prezintă o stare de bine fizic și psihic.

39
 5. Nevoia de a se recrea

P: dificultate de a îndeplini activități recreative.

E: constrângerea fizică, aparat gipsat.

S: inactivitate, indispoziție, plictiseală.

Obiective:

 Pacienta să poată îndeplini activități recreative;

 Pacienta să prezinte confort fizic și psihic.

Intervenții proprii:

 Explorez ce activități recreative îi produc plăcere;

 Planific împreună cu pacienta un program de activități recreative: lecturarea unei cărți,
vizionarea unor programe de televiziune, ieșirea pe o bancă la aer curat;
 Asigur un mediu corespunzător;
 Încurajez pacienta să participe la activități recreative;
 Câștig încrederea pacientei și-o ajut să depășească momentele dificile;
 Supraveghez pacienta în timpul activităților de recreere pentru a nu se produce agravări
ale stării lui fizice și psihice;
 Am în vedere ca activitățile desfășurate să nu o suprasolicite.

Evaluare:

 Pacienta este relaxată și optimistă;

 Pacienta a îndeplinit activități recreative;
 Pacienta este echilibrată fizic și psihic.

6. Nevoia de a comunica

P: comunicare ineficientă la nivel afectiv.

E: neadaptare la noua situație.

S: îngrijorare, apatie, nesiguranță.

40
 Obiective:

 Pacienta să comunice cu cadrele medicale și cu personalul cu care intră în contact;

 Pacienta să fie ferit de pericole interne și externe;
 Pacienta să aibă percepție pozitivă față de sine.

Intervenții proprii:

 Asigur un mediu de securitate, liniștit;

 Cercetez posibilitățile de comunicare ale pacientei;
 Încurajez pacienta și-o stimulez să-și exprime nevoile, sentimentele, temerile;
 Antrenez pacienta în diferite activități care să-i dea sentimentul de utilitate și folosință;
 Dau posibilitatea pacientei să decidă singură;
 Las pacienta să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace;
 Ajut pacienta să identifice posibilitățile sale de a asculta, schimba idei cu ceilalți din
jur, de a crea legături semnificative;
 O conving că va fi înconjurat de o echipă competentă;
 O informez asupra intervențiilor ce urmează să i se aplice;
 Învăț pacienta tehnici de relaxare, de afirmare de sine.

Evaluare:

 Pacienta și-a recăpătat optimismul, încrederea în forțele proprii;

 Comunică eficient cu cei din jur;
 Pacienta manifestă confort fizic și psihic.

7. Nevoia de a învăța cum să își păstreze sănătatea

P: deficit de cunoștințe.

E: lipsa informațiilor.

S: cunoștințe insuficiente, dificultate de a înțelege informația.

41
 Obiective:

 Pacienta să dobândeacă aptitudini, obiceiuri și descoperiri noi pentru recuperarea

sănătății;
 Pacienta să acumuleze cunoștințe noi.

Intervenții proprii:

 Organizez activități de educație pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferințe, filme,

demonstrații practice;
 Stimulez dorința de cunoaștere;
 Motivez importanța acumulării de noi cunoștințe;
 Explic importanța explorărilor paraclinice, a explorării clinice a diferitelor aparate și
sisteme, pregătirea fizică a pacienților (regim alimentar, igienă personală, golirea
intestinului și a vezicii urinare, echilibrarea funcțiilor vitale, hidratarea și echilibrarea
hidroelectrolitică, dezinfecția tegumentelor ce urmează a fi incizate) și nu în ultimul
rând necesitatea unui tonus psihic bun;
 Organizez activități educative folosind metode de învățământ cunoscute;
 Conștientizez pacientul asupra propriei responsabilități privind sănătatea;
 Explic pe înțelesul pacientului modul de transmitere a infecțiilor;
 Verific dacă bolnavul a înțeles corect mesajul transmis: cum să-și păstreze sănătatea.

Evaluare:

 În urma activităților educative și a discuțiilor purtate pacienta și-a însușit corect mesajul
trimis și noile cunoștințe despre prevenirea apariției acestei afecțiuni;
 Pacienta manifestă confort fizic și psihic.

EVALUARE FINALĂ:

Pacienta M.A. în vârstă de 30 ani, care se internează la secția de Ortopedie a Spitalului

Municipal Roman, prezentând următoarele manifestări de dependență: durere vie, impotență
funcțională, după un traumatism la nivelul umărului stâng, cu o stare generală alterată, edeme
și echimoze la nivelul afectat, se externează din cadrul spitalului prezentând o mobilitate
adecvată cu diminuarea durerii în intensitate, echilibrată fizic și psihic, prezentând o postură
adecvată, dispoziție și încrederea în sine după ce a acumulat noi cunoștințe despre tot ce o
înconjoară.

42
 3.3. STUDIU DE CAZ
Date de identificare: Nume: D.

Prenume: N.

Vârsta: 68 ani

Sex: feminin

Naționalitate: română

Religie: ortodoxă

Ocupația: pensionară

Domiciliul: Roman

Data internării: 06.04.2021, Spitalul Muncipal de Urgență Roman, secția Ortopedie,

F.O. 140.

Data externării: 11.04.2021

Diagnostic de internare: fractură luxație col chirurgical humerus drept.

Situație familială și socială: divorțată, locuiește singură într-o garsonieră.

Motivele internării: durere extrem de vie și impotență a membrului superior drept.

Antecedente personale: bolile copilăriei.

Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative.

Condiții de viață: rele, mod de viață dezorganizat.

Obișnuințe de viață: fumătoare, consumă alcool.

Istoricul bolii: în ziua internării, pacienta relatează faptul că în timp ce urca o scară
placată cu granit a căzut, lovindu-se la nivelul umărului drept, în urmă cu 24h. A auzit o
plesnitură și-a simțit o durere vie la acest nivel, cu impotență funcțională, atitudine vicioasă,
de umilință cu durere la palpare, stare generală alterată. A fost adus cu ambulanța la secția de
Ortopedie.

Medicația de fond administrată înaintea internării: Algocalmin 1 fiolă intramuscular.

Observarea inițială: pacienta se internează pe secția Ortopedie-Traumatologie

prezentând durere în urma căderii de la același nivel, cu impact pe membrul superior drept în
urmă cu 24 de ore, cu TA=130/70mmHg, P=80b/min; T=35,5oC; palidă.

43
 Examene paraclinice:

 VSH = 14 mm/h; VN = 2-12 mn/h

 Hemoglobină = 12,5 g/dl; VN = 12-17 g/dl
 Hematocrit = 38 g/dl; VN = 36-52 g/dl
 Leucocite = 8000/mm; VN = 4000-8000/mm
 TGO = 30 U/L; VN = 2-40 U/L
 TGP = 15 U/L; VN = 2-16 U/L
 Glicemie = 110 g%; VN = 70-120 g%
 Creatinină = 1 mg/dl; VN = 0,6-1,3 mg/dl
 Bilirubina = 0,80 mg/dl; VN = 0-1 mg/dl
 T.S. = 3 min. 45 sec.; VN = 2 min. - 4 min.
 T.C. = 5,2 min.; VN = 4 min. - 6 min.
 Sumar urină = albumină absent VN = albumină absent

Examen radiologic: radiografie umăr drept (față și profil), luxație cu deplasare a

glenei.

Aprecierea nevoilor fundamentale alterate:

1. Nevoia de a evita pericolele.

2. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură.
3. Nevoia de a dormi și a se odihni.
4. Nevoia de a comunica.
5. Nevoia de a-și păstra tegumentele și mucoasele integre.
6. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea.

1. Nevoia de a evita pericolele

P1: durere.

E1: preoces inflamator din cauza atitudinii vicioase, edemul.

S1: durere ce radiază în umărul drept și este accentuată de edemul ce apasă pe capul
humerusului, în regiunea axială.

P2: anxietate.

E2: necunoașterea prognosticului și mediului spitalicesc.

S2: pacientă agitată, iritată, apatică.

44
P3: risc de infecție asociată.

E3: mediu spitalicesc.

S3: posibil contactarea agenților patogeni.

Obiective:

 Pacienta să prezinte ameliorarea durerii și a anxietății;

 Pacienta să prezinte confort fizic și psihic;
 Prevenirea infecțiilor asociate.

Intervenții proprii:

 Măsor funcțiile vitale și vegetative și le notez în F.O.;

 Pregătesc fizic și psihic pacienta în vederea investigațiilor și obțin consimțământul;
 Iau măsuri sporite de evitare a transmiterii infecțiilor asociate actului medical prin
respectarea circuitelor, măsuri de igienă spitalicească (condiții de cazare, microclimat,
alimentație, aprovizionare cu apă, îndepărtarea rezidurilor, sterilizarea, curățenia,
temperatura și umiditate corespunzătoare);
 Recomand evitarea îndelungată a pozițiilor;
 Aplic compresii calde pe zona dureroasă;
 Interzic mișcările bruște, pentru prevenirea obligațiilor o ajut să execute mișcări ușoare,
lente ale corpului, gâtului, membrelor superioare;
 Însoțesc pacienta la fizio terapie;
 Urmăresc efectul medicamentelor;
 Informez pacienta asupra efectelor adverse ale medicamentelor;
 Susțin fizic pacienta, o încurajez;
 Permit accesul familiei prin vizite scurte, frecvente, pentru a nu o obosi;
 O ajut și o suplinesc în satisfacerea altor nevoi fiziologice;
 O învăț să utilizeze tehnici de relaxare;
 O rog să descrie intensitatea durerii pe o scară de la 1-10.

Intervenții delegate:

 Administrez medicamentația recomandată de medic în doza și ritmul prescris:

 Antialgice: piafen 2 fiole/zi intramuscular;
 Antiinflamatoare: diclofenac 2 fiole/zi intramuscular;
 Decontracturante: midocalmin 2 capsule/zi;

45
  Protectoare gastrice: ometrazol 2 capsule x 20mg/zi;
 Vitamine: milgama 1 fiolă/zi intramuscular;
 Gel pentru masaj: diclofenac;
 La intervenția medicului recoltez sânge pentru examene de laborator: leucoglama,
VSH, fibrionogen, glicemie, uree, creatinină, transminaze, aslo.

Evaluare:

 În urma efectuării intervențiilor autonome și delegate pacienta prezintă o diminuitate în

intensitate a durerilor;
 Nu a dezvoltat complicații;
 Nu a contactat infecții asociate;
 Este echilibrat confortul fizic și psihic al pacientei.

2. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

P: imobilitatea, dificultatea de a se mișca.

E: alterarea integrității aparatului locomotor.

S: edem cu durere la acțiune asupra capul humerusului în regiunea axială.

Obiective:

 Pacienta să prezinte o mobilitate normală corespunzătoare.

Intervenții proprii:

 Stabilesc împreună cu pacienta nevoia de a efectua exerciții fizice;

 Planific un program de exerciții moderate și adaptate capacității fizice ale pacientei;
 Învăț pacienta să folosească tehnici de destindere și relaxare;
 O îndrum să se deplaseze pe distanțe mici pentru a nu facilita apariția complicațiilor;
 Asigur un repaos fizic, condiții de mediu favorabile pentru a evita accidentarea;
 Asigur o igienă corespunzătoare respectând circuitele funcționale (septice, aseptice);
 Efectuez masaje ușoare;
 O pregătesc pe pacientă explicându-i importanța tehnicilor de îngrijire ce i se vor acorda
și obțin consimțământul acesteia;
 Îi redau încrederea că imobilitatea sa este trecătoare și își va putea relua activitatea.

46
 Intervenții delegate:

 Monitorizez funcțiile vitale și vegetative și le notez în FO;

 Administrez medicamentația corespunzătoare;
 Însoțesc pacienta la radiologie pentru efectuarea investigațiilor;
 Recoltez anilize de laborator.

Evaluare:

 În urma celor două intervenții pacienta prezintă o mobilitate corespunzătoare.

3. Nevoia de a dormi și a se odihni

P1: insomnie.

E1: durere, stres.

S1: facies îndurerat, somn suferficial.

P2: discomfort.

E2: durere.

S2: iritabilitate, față îndurerată.

Obiective:

 Pacienta să beneficieze de un somn corespunzător, cantitativ și calitativ.

Intervenții proprii:

 Învăț pacienta să practice tehnici de relaxare, exerciții respiratorii câteva minute înainte
de culcare;
 Ofer pacientei o cană cu lapte cald, o baie caldă;

47
  Învăț pacienta când se trezește dimineața să se ridice din pat, să-și facă igiena corporală
apoi să citească sau să asculte muzică, iar după-masă să se culce din nou;
 Creez un climat de încredere, o încurajez și o liniștesc pentru a-și recăpăta echilibrul
psihic;
 Observ și notez toate modificările care apar în starea pacientei.

Intervenții delegate:

 Identific cauza anxietății;

 Observ și notez calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere al celorlalte nevoi;
 Întocmesc un program de odihnă corespunzător organismului;
 Administrez tratamentul medicamentos prescris;
 Observ efectul acestuia asupra organismului.

Evaluare:

 În urma îngrijirilor acordate pacienta prezintă un somn corespunzător.

4. Nevoia de a comunica

P: comunicare insuficientă.

E: dezinteres pentru acțiunea în cauză.

S: anxietate, lipsă de cooperare, agitație.

Obiective:

 Pacienta să comunice eficient cu echipa medicală sau cu persoanele din jur.

Intervenții proprii:

 Am discutat cu pacienta, încurajând-o să comunice cu noi în vederea transmiterii și

obținerea datelor și semnelor problemei cu care s-a prezentat;
 În urma acestor discuții am încercat să câștig încrederea în vederea comunicării cu
echipa medicală;
 Am evaluat gradul de înțelegere al pacientei;
 Am ascultat și am răspuns cu calm întrebărilor care mi-au fost acordate de pacientă;
 I-am explicat importanța unei stări psihice bune în recuperarea stării de sănătate;

48
  Am familiarizat pacienta cu mediul ambiant;
 Am permis accesul la vizită a aparținătorilor acesteia;
 Am recomandat broșuri, pliante cu privire la afecțiunea sa.

Evaluare:

 În urma intervențiilor autonome pacienta comunică ușor atât cu echipa medicală cât și
cu cei din jur.

5. Nevoia de a-și păstra tegumentele și mucoasele integre

P: impotență funcțională.

E: durere.

S: alterarea tegumentelor mucoasei, care sunt palide.

Obiective:

 Pacienta să prezinte tegumente curate și integre.

Intervenții proprii:

 Asigur un confort și o menținere a stării de igienă;

 Asigur un climat corespunzător;
 Învăț pacienta să stea corect;
 Înlătur obiectele dăunătoare;
 Masez pacienta pentru a preveni apariția unor complicații;
 Învăț pacienta să aibă o postură adecvată și să efectueze exerciții musculare active;
 Suplinez pacienta în satisfacerea celorlalte nevoi fundamentale;
 O încurajez în efectuarea unor activități fizice și planific împreună cu aceasta program
de exerciții;
 Asigur o igienă corespunzătoare.

Intervenții delegate:

 Administrez medicamentele corespunzătoare;

49
  Supraveghez pacienta;
 Recoltez probe biologice în vederea examenelor de laborator.

Evaluare:

 În urma îngrijirilor acordate, pacienta prezintă tegumente și mucoase integre.

6. Nevoia de a învăța cum să își păstreze sănătatea

P: lipsa cunoștințelor.

E: vârsta.

S: dificultatea de a înțelege informația.

Obiective:

 Pacienta să acumuleze cunoștințe noi.

Intervenții proprii:

 Explorez nivelul de cunoștințe al pacientei privind boala, modul de manifestare, modul

de participare la intervenții și la procesul de recuperare;
 Stimulez dorința de cunoaștere;
 Motivez importanța cunoașterii;
 Conștientizez pacienta asupra propriei responsabilități privind sănătatea;
 Verific dacă pacienta a înțeles corect mesajul transmis și dacă și-a însușit noile
cunoștințe;
 Educ pacienta să aibă un regim de viață echilibrat (adică să alterneze perioadele de
activitate cu cele de repaus);
 Să evite stresul;
 Să execute exerciții fizice zilnice;
 Să aibă o alimentație corespunzătoare;
 Să se prezinte la controale periodice la medicul de familie.

50
 Evaluare:

 În urma intervențiilor pacienta a acumulat cunoștințe noi despre boală și a dobândit

aptitudini și obiceiuri noi.

EVALUARE FINALĂ:

Pacienta, în vârstă de 68 ani, care se internează în secția de ORTOPEDIE –

TRAUMATOLOGIE a Spitalului Municipal Roman, prezentând următoarele manifestări de
dependență: durere și impotență funcțională a membrului drept superior, se externează din
acesta prezentând o mobilitate adecvată cu diminuare a durerii în intensitate; echilibrată fizic
și psihic, recăpătându-și buna dispoziție și acumulând noi cunoștințe.

51
 CONCLUZIILE PRIVIND PARTICULARITĂȚILE DE ÎNGRIJIRE A
CELOR TREI PACIENȚI CU LUXAȚIE SCAPULO-HUMERALĂ

Lucrarea de față, reprezintă un studiu efectuat asupra luxației scapulo-humerale,

concepută în mod clasic în trei capitole: primul capitol prezintă noțiuni cu privire la anatomia
aparatului osos, al doilea capitol cuprinde noțiuni despre luxația scapulo-humerală, iar al treilea
dar nu cel din urmă cuprinde elaborarea planurilor de îngrijire a trei pacienți cu diagnosticul de
luxație scapulo-humerală.

Scopul lucrării a fost acela de a evidenția particularitățile acestei luxații, precum și de

a face o paralelă între principiile teoretice aferente acestei leziuni și posibilitățile lor de aplicare
în practica ortopedică de zi cu zi.

Rolul asistentei medicale în nursingul acestei afecțiuni este extrem de important

începând cu dirijarea bolnavilor care au suferit o luxație spre serviciul de specialitate cât și
îngrijirile și nevoile de care trebuie să beneficieze.

În primul rând, articulația scapulo-humerală este la nivelul umărului și bineînțeles

asigură un grad ridicat de mobilitate a membrelor superioare în mai multe direcții, această
articulație permite astfel, majoritatea gesturilor din viața cotidiană, deci o recuperare cât mai
rapidă este strict necesară pentru pacient.

Trebuie menționat faptul că atunci când apare o astfel de luxație fie produsă printr-un
traumatism direct sau fie el și indirect sau un oarecare disconfort la nivelul umărului,
imobilizarea este primul lucru care trebuie făcut, prin aducerea cotului flectat pe lângă corp și
este de dorit să se evite locurile aglomerate.

În al doilea rând, după o examinare corectă radiografic și în funcție de tipul luxației

umărului se va face un program de tratament individualizat pacientului, în funcție de vârstă,
grad de luxație și capacitatea funcțională a membrului superior fapt relatat din concluziile
generale desprinse din particularitățile de îngrijire a celor trei pacienți studiați după cum se
realatează mai jos:

Pacientul V.C. în vârstă de 51 ani, care se internează la secția de Ortopedie a Spitalului

Municipal Roman, prezentând următoarele manifestări de dependență: durere, impotență
funcțională, sângerare după un traumatism la nivelul glenei, cu o stare generală alterată se
externează din cadrul spitalului prezentând o mobilitate adecvată cu diminuarea durerii în
intensitate, echilibrat fizic și psihic, cu o respirație adecvată, recăpătându-și buna dispoziție și
încrederea în sine după ce a acumulat noi cunoștințe despre tot ce-l înconjoară.

52
 Pacienta M.A. în vârstă de 30 ani, care se internează la secția de Ortopedie a Spitalului
Municipal Roman, prezentând următoarele manifestări de dependență: durere vie, impotență
funcțională, după un traumatism la nivelul umărului stâng, cu o stare generală alterată, edeme
și echimoze la nivelul afectat, se externează din cadrul spitalului prezentând o mobilitate
adecvată cu diminuarea durerii în intensitate, echilibrată fizic și psihic, prezentând o postură
adecvată, dispoziție și încrederea în sine după ce a acumulat noi cunoștințe despre tot ce o
înconjoară.

Pacienta, în vârstă de 68 ani, care se internează în secția de ORTOPEDIE –

TRAUMATOLOGIE a Spitalului Municipal Roman, prezentând următoarele manifestări de
dependență: durere și impotență funcțională a membrului drept superior, se externează din
acesta prezentând o mobilitate adecvată cu diminuare a durerii în intensitate; echilibrată fizic
și psihic, recăpătându-și buna dispoziție și acumulând noi cunoștințe.

În concluzie, luxația scapulo-humerală este una foarte des întâlnită în sporturi de

contact, dar și în urma unei căderi de la o distanță mică atunci când mergem pe stradă și de
aceea recuperarea trebuie făcută rapid și prompt pentru a evita complicațiile. Fără un specialist
în ortopedie nu se fac manevre de îngrijire la nivelul umărului.

53
 BIBLIOGRAFIE

1. CEZAR TH. NICULESCU, RADU CÂRMACIU, BOGDAN VOICULESCU –

Anatomia și fiziologia omului - compendiu – Editura CORINT, București, 2009;
2. MARCEAN CRIN – Manual de nursing pentru elevii din anul II ai Școlilor Postliceale
Sanitare, Volumul II, Editura ALL EDUCATIONAL, București, 2012;
3. MOZES C. - Tehnica îngrijirii bolnavului - Editura Medicală, București, 1967;
4. LUCREȚIA TITIRCĂ - Îngrijirile speciale acordate pacienților de către asistenții
medicali - Ediția a X-a, Editura Cartea Medicală, București, 2018;
5. LUCREȚIA TITIRCĂ - Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali,
Ediția a VIII-a, Editura Cartea Medicală, București, 2018;
6. VICTOR PAPILIAN - Anatomia omului - Ediția a XII-a, Editura ALL, București, 2006
7. Foaia de observație nr-120/11.02.2021
8. Foaia de observație nr-135/20.03.2021
9. Foaia de observație nr-140/06.04.2021

54
 ANEXE

CU FOTOGRAFII

Figura: 1

Figura :2

55
Figura: 3

Figura :4

Figura: 5

56