MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

COLEGIUL ROMANO-CATOLIC ‘‘SF. IOSIF’’BUCURESTI

INVATAMANTUL POSTLICEAL SANITAR
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

LUCRARE DE DIPLOMĂ
INGRIJIREA BOLNAVULUI VÂRSTNIC CU OSTEOPOROZĂ

Profesor coordonator:
Draghici Steluta
Absolvent:
Clein Corina Elena

Bucuresti, 2018
 CUPRINS

Motto
Argument
CAPITOLUL I :Anatomia și fiziologia sistemului osteo-articular
1.1 Anatomia sistemului osos.................................................................................pag 7
1.2 Fiziologia sistemului osos............................................................................... pag.14
CAPITOLUL II-OSTEOPOROZA......................................................................pag.18
2.1 Definiția Osteoporozei.....................................................................................pag.18
2.2 Etiologie...........................................................................................................pag.19
2.3 Factori de risc..……….....................................................................................pag.20
2.4 Fiziopatologie...................................................................................................pag.22
2.5 Forme clinice……............................................................................................pag.27
2.6 Investigații........................................................................................................pag.29
2.7 Teste specifice osteoporozei.............................................................................pag.33
2.8 Diagnosticul Osteoporozei...............................................................................pag.35
2.8.1 Diagnosticul pozitiv……………………………………………......pag.35
2.8.2 Diagnosticul diferențial…………………………………...........…..pag.36
2.9 Tratamentul……………………………………………………….............….pag.39
2.9.1 Tratamentul profilatic…………………………………………..…..pag.38
2.9.2 Tratamentul igienodietetic……………………………………...…..pag.40
2.9.3 Tratamentul medicamentos……………………………………..….pag.43
2.9.4 Tratamentul profilactic al osteoporozei………………………..…..pag.47
2.10 Prognostic,evoluție,complicații…………………………….……………….pag.51
CAPITOLUL III
Rolul asistentei medicale in îngrijirea bolnavului vârstnic Osteoporoza………pag.52
3.1Rolul asistentei medicale în profilaxia osteoporozei………………....pag.52
3.2 Rolul asistentei medicale în asigurarea conditiilor de spitalizare ale
bolnavului………………………………………………..…...………......pag.53
3.3 Rolul asistentei în examinarea paraclinica…………………………...pag.54
3.4 Rolul asistentei medicale in monitorizarea functiilor vitale……….…pag.55
3.5 Rolul asistentei in alimentatia pacientului……………….…..……....pag.59

2
 3.6 Rolul asistentei medicale in administrarea tratamentului……..……..pag.59
3.7 Tehnica injectiei intravenoase.…………………………………….…pag.61
3.8 Tehnica injectiei intramusculare…………………………………..…pag.64

CAPITOLUL IV Cazuri clinice...........................................................................pag.67

4.1.Cazul clinic Nr.I...............................................................................................pag.67
4.2.Cazul clinic Nr.II.............................................................................................pag.78
4.3.Cazul clinic Nr.III............................................................................................pag.89
CONCLUZII.........................................................................................................pag.97
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................pag.98

3
 MOTTO

’’A îngriji,a asculta,a însoți în vindecarea suferințelor sau în moarte ,a reda

maximul de autonomie a fiecărui pacient,a vedea reluându-și o viață activă și a
avea mai târziu vești de la el,este poate cea mai pasionată,cea mai umană dintre
arte’’

(VIRGINIA HENDERSON)

4
 ARGUMENT

Mi-am ales ca temă această lucrare de diplomă „Ingrijirea bolnavului vârstnic cu

osteoporoză”, deoarece în familia mea exista un caz asemănător.
Conform OMS, osteoporoza este o boală caracterizată printr-o masă osoasă scăzută,
deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, creşterea fragilităţii osului şi o creştere a riscului
de fractură. Osteoporoza de involuţie, forma cea mai frecventă de osteoporoză, începe să se
manifeste la adultul de vârstă medie şi devine progresiv tot mai importantă odată cu înaintarea
în vârstă. Procesul interesează mai precoce osul trabecular decât pe cel cortical. Femeile pierd
35-40% din osul cortical şi 55-60% din osul trabecular, pe când bărbaţii pierd cu aproximativ
o treime mai puţin. Deşi s-a sugerat deseori că boala este heterogenă, ea a fost considerată ca
o entitate singulară până in 1983, când Riggs şi Melton au formulat ipoteza existenţei a 2
sindroame distincte: osteoporoza tip I (postmenopauză) şi osteoporoza tip II (tardivă).
Osteoporoza de tip I, trabeculară, a osului spongios, este legată de activitatea gonadică,
încetarea acestei funcţii fiind însoţită de pierderea accelerată de os trabecular. Femeia, după
instalarea menopauzei, este supusă atât efectelor vârstei cât şi noilor condiţii hormonale.
Osteoporoza este o afecţiune foarte frecventă afectând una din cinci femei aflate în perioada
postmenopauză. Fundaţia Internaţională pentru Osteoporoză estimează că 200 de milioane de
femei suferă de această boală în întreaga lume. După cercetările Fundaţiei Naţionale pentru
Osteoporoză din SUA, numărul femeilor postmenopauză se va dubla în următorii 20 de ani
ducând la triplarea numărului de fracturi osteoporotice în 2040. Dacă apare o fractură la un
traumatism minor după 40 de ani, riscul de fractură creşte de 1,5-9,5 ori, în funcţie de vârsta
pacientei, numărul şi localizarea fracturilor precedente.

5
 SCURT ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor neacordându-

i-se atenţie. Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai
generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.În România, în prezent, riscul ca o femeie să
sufere o fractură osteoporotică se apropie de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de
şold mor în anul următor,din cauza complicaţiilor.Riscul de deces:fractura de şold: 2.8%
(25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold mor în urmatoarele 12 luni din
cauza complicaţiilor); cancerul de sân: 2.8% ;cancer uterin: 0.7%
Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.
Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai
mare. Este bine ca boala să fie tratată înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o
primă fractura va iniţia apariţia altora. Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală,
incidenţa este de 2-4 ori mai mare la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta,
de-a lungul vieţii, o fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi
cauză; la grupa de vârstă 50-60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la barbaţi).De
asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la populaţia indo-
europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.Osteoporoza este o afecţiune cronică cu
evoluţie îndelungată caracterizată prin scăderea masei osoase pe unitatea de volum.
Consecinţă imediată a diminuării masei osoase este creşterea riscului fracturilor după
traumatisme minore. Osteoporoza reprezintă cauza principală a morbidităţii osteoarticulare
fiind secundată de leziunile articulare cronice degenerative (artroze). În acelaşi timp,
osteoporoza determină slăbirea structurii osoase,caracterizată prin creşterea spaţiilor
osteonilor, creşterea spatiilor medulare si reducerea grosimii corticalei. De asemenea
osteoporoza diminuează proprietățile mecanice ale osului in special rezistenţa si rigiditatea.
Clasic fracturile corpilor vertebrali, fracturile colului femural,fracturile trohanteriene
şi fracturile humerusului proximal sunt caracteristice vârstnicilor Fractura de col femural
reprezintă prima cauză de mortalitate la persoanele cu vârsta peste 75 de ani şi a doua cauză
de deces la cei cu vârsta cuprinsă între 45-75 de ani. Recuperarea acestor bolnavi este adesea
incompletă. Majoritatea persoanelor vârstnice cu fractură de col femural sunt incapabile să se
îngrijească singure, iar in calitatea vieţii lor este considerabil redusă.

6
 CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

I.1 Anatomia sistemului osos

Osteologia este parte a anatomiei care se ocupa cu studiul oaselor, care constituie
scheletul dur, alcătuit din 200 – 220 oase. Din ele 33 – 34 sunt oase impare – vertebrele,
sacru, coccisul, unele oase ale craniului şi sternul. Celelalte oase sunt pare. Scheletul este
divizat în axial – craniul (29 oase),

Figura 1. Scheletul uman. A – aspect anterior; B - aspect posterior:

coloana vertebrală (26 oase) şi cutia toracică (25 oase), şi complementar – oasele membrelor
superioare (64 oase) şi inferioare (62 oase). Masa totală a oaselor omului viu constituie 14 –
20% din masa corpului.

7
Clasificarea oaselor
Prin forma şi dimensiunile lor, oasele determină forma, dimensiunile şi proporţiile
organismului uman şi ale diferitor segmente. Conform formei, structurii şi dimensiunilor
oasele se împart în 5 grupe.
Oasele tubulare, care constituie scheletul membrelor şi execută funcţii de pârghii. La ele
deosebim: corpul sau diafiză în interiorul cărora se află canalul medular; două epifize -
proximală şi distală, înzestrate cu feţe articulare, tapetate cu cartilaj articular; între diafiză şi
epifize până la vârsta de 22 – 25 ani deosebim o porţiune a osului numită metafiză ce
corespunde zonei de creştere a osului în lungime. Distingem oase tubulare lungi, ce formează
scheletul braţului, antebraţului, coapsei şi gambei, şi oase tubulare scurte – falangele
degetelor, oasele metacarpiene şi metatarsiene.
Oasele spongioase în structura cărora predomină ţesutul osos spongios, acoperit cu o
lamelă subţire de ţesut osos compact. Distingem oase spongioase lungi (coastele şi sternul) şi
oase spongioase scurte (vertebrele, oasele carpiene, tarsiene şi cele sesamoide).
Oasele plate participă la formarea cavităţilor corpului şi a centurilor (oasele bolţii
craniene, coxalul şi omoplatul).
Oasele mixte au o structură complicată. Ele constau din părţi ce diferă după formă şi
structură (oasele bazei craniului, vertebrele).
Oasele aerofore sau pneumatice au în corpul lor cavităţi tapetate cu mucoasă şi pline cu
aer (oasele craniului: frontalul, sfenoidul, etmoidul, maxila, temporalul).
Structura osului
Aspectul atât de variat al oaselor este legat de necesităţile funcţionale, fiind o reflectare
a proprietăţilor ţesutului osos de a se arhitectura conform solicitărilor mecanice specifice.
Ţesutul osos alcătuieşte scheletul dur şi constă din celule osoase şi substanţă intercelulară,
raportul dintre care este de 1:2, 1:3. În substanţa intercelulară se conţin 1/3 substanţe organice
şi 2/3 substanţe minerale. Osul viu conţine 12,5% de substanţe organice de natură proteică şi
21,8% substanţe minerale, 50% apă, 15,7% lipide. Substanţa fundamentală a ţesutului osos
este oseina, o scleroproteină impregnată cu săruri minerale, care-i oferă o duritate specifică şi
rezistenţă faţă de anumite solicitări mecanice. O calitate specifică o ţesutului osos este
capacitatea de mineralizare, datorită căreia osul dobândeşte trăsături mecanice specifice
numai pentru el. Mineralizarea se datorează interacţiunii dintre substanţele organice şi
minerale. Colagenul, împreună cu substanţele minerale, determină calităţile mecanice ale
oaselor.

8
 Scheletul prezintă şi depoul principal de Ca şi P în organism. Oasele sunt şi locul de
depozitare a acidului citric. În oase se află aproape 70% din toată cantitatea acestuia din
corpul uman. Acest acid contribuie active la procesul de reorganizare a structurii osului, de
mineralizare cu formarea de compuşi diferiţi cu participarea sărurilor de Ca şi P. Ţesutul osos
se compune din trei tipuri de celule osoase: osteoblaste – celule osoase tinere, osteocite –
celule osoase mature şi osteoclaste – sincitii celulare policariotice.
Din punct de vedere al genezei, ţesutul osos apare sub două forme: ţesut osos primar
fibros, prezent la om numai în perioadele de osteogeneză. La omul adult se conţine numai în
locurile de sutură ale oaselor craniului, iar la nou-născuţi şi la copiii mici persistă până la
vârsta de un an, un an şi jumătate, când este înlocuit treptat prin ţesut osos lamelar.
Ţesutul osos lamelar se află sub două forme: - ţesut osos compact prezent în diafizele
oaselor lungi şi scurte, la suprafaţa epifizelor, precum şi în cele două lame osoase ale oaselor
craniului; - ţesut osos spongios, întâlnit în acele locuri unde osul înfruntă forţe de tensionare
de diferite direcţii şi unde este necesară asamblarea unei structuri trainice şi rezistente cu o
greutate redusă la un volum considerabil (epifizele oaselor tubulare lungi, vertebre, carp, tars
şi în diploia oaselor craniene). Aranjamentul trabeculelor osoase în epifizele oaselor şi în
oasele spongioase corespunde forţelor de presiune şi tracţiune variabile ca mărime şi direcţie
în regiunile respective.
Ţesutul osos spongios are forma unui burete cu cavităţi de formă şi mărimi diferite,
umplute cu măduvă osoasă, fiind înconjurate de ţesut osos compact. La oasele bolţii craniene,
care în special execută funcţia de protecţie, substanţa spongioasă are un caracter deosebit şi
poartă numele de diploё (dublu). Ea se află între două plăci osoase – externă şi internă. Ultima
este numită şi lamelă sticloasă, lamina vitrea, deoarece este cu mult mai fragilă şi în caz de
traume cerebrale se fracturează mai uşor ca cea externă, în fragmente mici asemenea sticlei
din spate a automobilului. Ţesutul osos lamelar compact este format din lamele osoase
dispuse spiralat în jurul canalului Havers, care constituie unitatea morfofuncţională a osului –
osteonul.
Canalul Havers conţine vase sangvine şi nervi. În secţiune longitudinală canalele Havers
sunt lungi şi anastomozează între ele prin intermediul canalelor Volkmann, deschizându-se
atât în cavitatea medulară a osului, cât şi la suprafaţa lui, subperiostal. Între osteonii din
compacta unui os se găsesc şi sisteme lamelare interhaversiene sau intermediare, care
reprezintă fostele sisteme haversiene, modificate în urma activităţii osteoclastelor.
Osteonii sunt într-o continuă remaniere, lamelele interne înnoinduse, iar cele externe
resorbindu-se. În structura osului pot fi evidenţiate trei tipuri de osteoni: osteoni în dezvoltare,

9
osteoni maturizaţi şi osteoni în stare de resorbţie. Osteonul se reînnoieşte histologic în
maximum 6 luni.
Osul este unicul organ în care modificarea structurii este însoţită de o devastare aproape
totală a ţesutului deja existent cu formarea unuia nou. Graţie acestui fenomen, osul se
reînnoieşte permanent şi îşi modifică atât structura, cât şi compoziţia chimică. De exemplu,
femurul se reînnoieşte pe deplin timp de 50 de zile. Atât substanţa compactă, cât şi cea
spongioasă sunt compuse din osteoni. Deosebirea constă în faptul că în osul compact, osteonii
sunt strânşi legaţi între ei prin lamele osoase intermediare, constituind o structură cu o duritate
remarcabilă, în timp ce osul spongios este alcătuit din sisteme haversiene lărgite, transformate
în areole, cu pereţi subţiri, formaţi din lamele osoase unice sau foarte puţine. Stratul de
osteoni este acoperit de lamele osoase mari, întinse, concentrice, ce formează sistemul
fundamental lamelar extern, învelit de periost.
Periostul este o membrană fibroasă, rezultată în procesul ontogenezei din pericondru, de
grosime diferită în funcţie de vârstă, sex şi dimensiunile oaselor. În structura periostului se
deosebesc trei straturi: extern sau adventicial, bogat în vase sangvine, nervi şi receptori;
intermediar fibroelastic şi intern – cambial, osteogen sau “stratul proliferativ”. Aderenţa
osteoperiostică are loc prin aşa-numitele fibrele lui Sharpey, care se diferenţiază din stratul
fibroelastic. În perioada osteogenezei periostul participă la formarea de ţesut osos, iar la adult
are rol în nutriţia osului şi creşterea lui în grosime. Periostul, prin conţinutul său vasculo-
nervos, asigură nutriţia şi inervaţia osului-organ, iar prin bogăţia de osteoblaste şi osteoclaste
contribuie la osteogeneză, osteocicatrizare şi osteoremaniere. Substanţa compactă dinspre
canalul medular, areolele ţesutului spongios şi în interior canalele Havers sunt tapetate cu
endost, ce reprezintă o membrană cu proprietăţi asemănătoare cu cele ale periostului.
Endostul are o importanţă deosebită şi în realizarea funcţiilor de transport şi metabolice la
nivelul pat vascular - matrice osoasă. Celulele endostului reprezintă o verigă a barierei
hemato-osoase, ce joacă un rol important în menţinerea homeostazei minerale. În interiorul
oaselor tubulare deosebim canalul medular central, ce reprezintă o construcţie funcţională, ce
anulează forţele de forfecare şi fac osul mai uşor şi mai rezistent. În canal se conţine
componenta principală a osului-organ, măduva osoasă, şi ramurile terminale ale vaselor şi
nervilor, ce pătrund în os prin canalele Volkmann.

10
 Figura 2. Periostul
Măduva osoasă apare în procesul evoluţiei ca un dispozitiv de adaptare la acţiunea
gravitaţiei în legătură cu trecerea de la mediul de viaţă acvatic la cel terestru. Ea se dezvoltă
din celulele ţesutului osteogen, căptuşind cavitatea canalului medular şi cavităţile substanţei
osoase spongioase. Măduva osoasă apare în luna a doua a vieţii embrionare în claviculă, în a
treia lună în oasele plate şi puţin mai târziu în oasele tubulare. Ea începe să funcţioneze din
luna a patra de viaţă intrauterină, iar din luna a şasea devine organul central al hematopoiezei.
Prin structurarea evolutivă se distinge măduvă hematogenă sau roşie, măduvă osteogenă,
măduvă galbenă, şi măduvă gelatinoasă. Măduva osteogenă şi cea hematogenă participă la
osteogeneză şi hematopoieză. La făt şi la nou-născut toate oasele sunt căptuşite cu măduvă
roşie.

Figura 3 .Măduva osoasa

Măduva galbenă apare în diafizele oaselor la sfârşitul primei luni de viaţă extrauterină.
În oasele plate, coaste, stern ia apare după 30 ani. Măduva galbenă, în care predomină celulele
lipidice, joacă rolul unui depozit de energie. În anemii cauzate de reducerea numărului de
globule roşii, măduva galbenă poate redeveni hematogenă.
Măduva gelatinoasă sau cenuşie, bogată în ţesut conjunctiv, este specifică bătrânilor.

11
 Funcţiile măduvei osoase: participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei;
organ hematopoietic; asigură procesele de reparare osoasă la adult; unicul izvor de celule
imunocompetente; rezervor de grăsime al organismului.
La exteriorul fiecărui os se observă rigozităţi ce reprezintă locul de origine sau inserţie a
tendoanelor muşchilor, fasciilor sau ligamentelor. Proeminenţele pe suprafaţa oaselor se
numesc apofize (apophysis), din care fac parte: tuberozitatea (tuber), tuberculul (tuberculum),
creasta (crista), apofiza (processus). Suprafeţele oaselor sunt delimitate de margini (margo).
Pe oase se mai observă depresiuni, numite fose (fossa, fovea) sau fosete (fossula). La
adiacenţa unui vas sangvin sau nerv pe os se formează un şanţ (sulcus). La nivelul penetrării
osului printr-un vas se formează un canal (canalis), un canalicul (canaliculus), o fisură
(fissura) şi o incizură (incisurae). Pe faţa fiecărui os şi în regiunea epifizelor se observă nişte
orificii, numite orificii nutritive (foramina nutricia). Epifizele oaselor sunt înzestrate cu feţe
articulare (facies articularis), care pot fi concave sau convexe.
Dezvoltarea oaselor
Procesul de formare a ţesutului osos şi definitivarea formei, structurii şi dimensiunilor
oaselor poartă numele de osteogeneză. Fenomenul de osteogeneză, alături de organogeneză,
are ca rezultat formarea osului ca organ. Formarea fiecărui os are loc pe contul osteoblaştilor,
celulelor tinere care produc substanţa fundamentală osoasă. În dezvoltarea oaselor deosebim
trei etape: desmală sau fibroasă, cartilaginoasă şi osoasă.
Ţesutul osos provine ca origine embrionară din mezenchim. La început, după etapa
membranoasă, toate oasele, în afară de oasele bolţii craniene şi clavicule, sunt formate din
ţesut cartilaginos. Urmează osteogeneza care poate fi conjunctivală sau desmală, şi
cartilaginoasă.
Osteogeneza, atât în membranele conjunctive, cât şi în piesele cartilaginoase, începe cu
apariţia centrilor de osificare – conglomerări de osteoblaşti şi vase sangvine. Centrii de
osificare apar după o anumită topografie şi într-o anumită cronologie.
În funcţie de perioada şi ordinea apariţiei, şi în raport cu distribuirea lor se descriu trei
grupe de centri de osificare:
a) centrii primari, care apar în prima jumătate a dezvoltării intrauterine şi sunt localizaţi în
corpurile şi diafizele oaselor;
b) centrii secundari, care se formează în a doua jumătate a perioadei intrauterine şi la nou-
născuţi, fiind localizaţi în epifizele oaselor;
c) centrii auxiliari care apar, de obicei, la 8 – 9 ani în apofize, creste şi tuberculi.
Ordinea de apariţie a centrilor de osificare este ereditară, dar data apariţiei şi rapiditatea
dezvoltării lor este condiţionată de o serie de factori, printre care: factorul de rasă (la negri
12
mai timpuriu decât la albi), factorul alimentar (concentraţia de săruri minerale şi vitamine) şi
factorul sexual (la fete centrii de osificare apar mai devreme decât la băieţi).
Osteogeneza desmală începe în săptămâna a 6-a de viaţă intrauterină, punctul de plecare
fiind un nucleu central de osificare, care se extinde progresiv până la formarea osului în
totalitate. Prin osificare desmală se formează oasele neurocraniului şi claviculele, de unde şi
denumirea lor de oase desmale. În dezvoltarea lor se disting două stadii. Primul este cel de
blastem mezenchimal, în care se produce condensarea mezenchimului, cu formarea schiţei
conjunctive a viitorului os, bine vascularizat. În al doilea stadiu, prin apariţia centrului de
osificare, începe formarea ţesutului osos. La oasele neurocraniului, zonele de creştere sunt
reprezentate de fontanele şi regiunile suturilor. Oasele bazei craniului, oasele trunchiului şi ale
membrelor se osifică în baza formării ţesutului osos prin osteogeneză encondrală.
Osteogeneza acestor oase se desfăşoară în două etape: prin osificare pericondrală sau
periostală, realizată la nivelul pericondrului, devenit periost; osificare encondrală, în care
cartilajul este distrus atât în diafiză, cât şi în centrul epifizelor sau în oasele scurte, apărând în
locul lui osul. Osteogeneza encondrală începe în săptămânile a 7-a a 9-a de viaţă intrauterină,
cu variabilitate de la un os la altul şi în funcţie de sex. La sexul feminin, osificarea începe mai
timpuriu decât la cel masculin şi se încheie mai devreme.
Formarea osului începe în prima jumătate a perioadei de dezvoltare intrauterine, în
centrii primari de osificare din diafize, continuând în a doua jumătate a vieţii intrauterine şi
după naştere în centrii secundari din epifize. Treptat cartilajul este înlocuit cu os, în afară de o
pătură subţire de cartilaj de pe suprafeţele articulare, precum şi discul cartilaginos la limita
dintre diafiză şi epifize, numit şi cartilaj de creştere, ce constituie metafiza oaselor tubulare.
Oasele tubulare lungi se osifică din trei centri de osificare – câte un centru în epifize şi unul în
diafiză; oasele tubulare scurte din doi centri de osificare – unul în diafiză şi al doilea în
epifiză. O epifiză a oaselor tubulare scurte se osifică din acelaşi centru din care are loc şi
osificarea diafizei. Aceste oase se mai numesc monoepifizare. La copii şi chiar şi în perioada
prepubertară apar centrii auxiliar de osificare, care ulterior se unesc cu cei primari şi secundari
realizând modelarea individuală a oaselor. Centrii auxiliari se împart în două grupe – stabili şi
instabili. La cei instabili se referă aşa-numitele pseudoepifize, delimitate în extremităţile
articulare ale oaselor tubulare scurte din contul diafizei. Pseudoepifizele apar relativ des, de
regulă, sporadic, şi sunt localizate mai cu seamă în regiunea primului os metacarpian şi a
primului os metatarsian, consolidându-se în scurt timp cu metafiza corespunzătoare. Creşterea
în lungime a oaselor are loc datorită cartilajului diafizoepifizar până la vârsta de 23 – 25 ani la
bărbat şi 20 – 21 ani la femeie.

13
 Tulburările în evoluţia acestui cartilaj determină o sudare osoasă precoce a epifizelor
respective cu diafiza şi încetarea creşterii osului. Procesul de osificare este deosebit de activ în
perioada maturaţiei sexuale. După structura şi dimensiunile fisurii epifizare se poate
determina ritmul de creştere şi dezvoltare a organismului în perioada respectivă a
ontogenezei. La o creştere accelerată, fisurile epifizare sunt largi, iar la un ritm încetinit ele
dispar, în primul rând în oasele metacarpiene şi falange. Caracterul osificării depinde şi de
structura osului. De exemplu, oasele şi porţiunile lor constituite din substanţă spongioasă se
osifică endocondral, iar oasele şi porţiunile lor constituite din substanţă osoasă compactă şi
spongioasă (diafizele oaselor, oasele centurilor ş.) endocondral şi pericondral. Încetarea
procesului de creştere a oaselor se caracterizează prin apariţia sinostozelor. Termenul de
sinostoză înseamnă consolidarea într-un singur os a tuturor elementelor dezvoltate din diferiţi
centri de osificare. Prima sinostoză apare în primul os metacarpian şi epifiza distală a
humerusului, racordată la intensificarea activităţii glandelor sexuale.

I.2 Fiziologia sistemului osos

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai
mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada
adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două proceseseaflă în echilibru: nu se câştigă dar
nici nu se pierde masă osoasă. În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa
oaselor, balanţa înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi
împreună cu el substanţă minerală sau calciu. Părţile cele mai afectate sunt zonele
trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in plus. Se instaleaza acum osteoporoza.
Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot
părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în
interior.

Figura 4. Reconstructie 3D os normal si os porotic

14
 Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o
creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la menopauză,tulburarea
hormonilor feminini la mijlocul vieţii. De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale,
unele medicamente, sau chiar imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la
osteoporoză. Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al
înnoirii lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, preţul este o
crestere a pierderii de masă osoasă .
La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi factori locali:
Factorii sistemici (hormonali) Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi
derivaţii săi activi. Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele. În
cazul unei secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă depăşeşte formarea de ţesut
osos. Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.
Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian măreşte
indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă măreşte absorbţia
intestinală a calciului şi favorizează creşterea osului şi formarea de os.Vitamina D stimulează
producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de către osteoblaste, precul şi diferenţierea
osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor; prin acest unltim efect, vitamina Ddetermină
resorbţia calciului şi fosfatatului din schelet. Calcitonina este secretată de celulele C din
glanda tiroidă. Secreţia sa este stimulată de concentraţia crescută a Ca din sânge. Calcitonina
reducecalcemia acţionând direct pe osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina
micşorează resorbţia osoasă. Hormonul tiroidian este necesar pentru creşetrea osului şi pentru
remodelarea sa; în exces, tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o creştererapidă a
unităţilor multicelularede bază cu pierdere de ţesut osos. Hormonii sexuali au unele acţiuni
asupra ţesutului osos, mai ales estrogenii; declinul secreţiei de estrogeni în perioada
menopauzei se însoţeşte de o rapidă pierdere de os, mai accentuată în osul trabecular.
Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un semnal
pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbţia osoasă.
Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la menţinerea unui echilibru
între formarea şi resorbţia osului. Factorii locali au de asemenea un rol important în
remodelarea osoasă, ei intervenind în două momente cheie: în faza de activare carecorespunde
diferenţierii osteoclastice şi în cuplajul resorbţie formarecare necesită un semnal în urma
căreai resorbţia încetează şi începe procesul de recrutare a osteoblastelor care voe iniţia
osteogeneza: tot ei intermediază şi acţiunea locală a unor hormoni asupra ţesutului osos. În

15
general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de măduva hematogenă.
Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în patogenia osteoporozei
sunt abia la început. Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi
resorbţiei de os care interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici. Histologia
osului poate fi apreciată prin biopsii.
Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă atingând
în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase. Masa osoasă a
persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în total circa 1 kg calciu
decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg calciu.
După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe
an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.

Figura 5. Osteogeneza

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim în jurul
vârstei de 20 de ani . Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani,
densitatea şi tăria lor continuă să sporească incă un număr de ani. Bărbaţii au oase mult mai
mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă iniţială mai maredecât femeile. La fel si
persoanele de culoare de ambele sexe, au o masă osoasă mai mare decât albii. Osteoporoza
nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului osos normal,
datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou. Alimentaţia deficitară si lipsa
calciului si vitaminei D pot contribui la o deteriorare a procesului de formare a ţesutului osos.
Oasele rezultate sunt fragile şi casante .

16
Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:
 se constată dacă există osteoporoză
 se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor
 se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie
 se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată
 se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice
vârstă, sex şi masă osoasă.
Cauzele pierderii osoase la adult:
 Fiziologice :
o după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă
câţiva ani, apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea
menopauzei şi intre 20 - 40 ani la barbaţi. După instalarea menopauzei rata
pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei mai ales la osul
trabecular (vertebre, oase late, epifize);
o rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care
osteopenia este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este
considerată a avea osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se
manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";
o osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât la
bărbaţi cât şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar
frecvent fracturi ale şoldului, bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului
proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.
 Secundare :
o boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree
hipotalamică, anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin
(insuficienţă gonadică primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie;
hiperparatiroidie; hipercorticism; deficit al hormonului de creştere.
o boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie, icter
obstructiv cronic, ciroză hepatică.
o afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie,
anemii hemolitice, carcinom diseminat
o medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante,
chimioterapie.
o alcool
o imobiliza
17
 CAPITOLUL II
OSTEOPOROZA

2.1. DEFINITIE
Scăderea masei osoase, ceea ce la nivel structural se manifestă ca subţiere şi rarefiere a
lamelor osoase care alcătuiesc osul, uneori cu dispariţia lor totală. Numele boli osteoporoza
provine din limba latina şi se traduce ca „os poros”. Osul este un ţesut complex, organizat sa
ofere organismului 2 funcţii principale, cea metabolica de rezerva umorala pentru calciu,
fosfor si magneziu si cea structurala de formare a scheletului, care participa in locomoţie si
protecţia organelor vitale.
Osul este format din material anorganic 70%, matrice organica, celule 25% si apa 5 %.
Mai mult de 99% din calciu total din organism este stocat la nivelul scheletului si orice
anormalitate in structura lui duce la afectări severe ale fenotipului scheletului. Formarea
matricei osoase are drept rezultat lamele osoase orientate după anumite direcţii si caracterizate
de o anumita densitate osoasa. Re-modelarea osoasa înseamnă formarea si resorbţia osoasa,
care au loc in permanenta la un moment dat, la nivelul scheletului. Suma acestor procese este
in permanenta controlata si din balanţa lor se formează un schelet sănătos. Orice dezechilibru
conduce la instalarea diverselor patologii, inclusiv a osteoporozei.

2.2.ETIOLOGIE
Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de
numeroase cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:
Osteoporoza idiopatică (primară):osteoporoza comună tip I (postmenopauză,
presenilă) osteoporoză tip II (senilă, de involuţie),osteoporoza idiopatică a adultului
tânăr,osteoporoza idiopatică juvenilă.
Osteoporoze secundare :
Osteoporoza secundară unor boli endocrine:
 indusă de glucocorticoizi: forma spontană; forma iatrogenă
 osteoporoza din: hipertiroidism; hipogonadism; acromegalie amenoreea atletelor
de performanţă.

18
 Figura 6.Osteoporoza secundară
 Osteoporoza secundară a unor boli digestive: sechele după rezecţii gastrice;
sindroame de malabsorbţie; icter obstructiv cronic; ciroză biliară primitivă;
malnutriţie severă
 Osteoporoza secundară unor boli metabolice diabet zaharat hemocromatoză
 Osteoporoza de imobilizare
 Osteoporoza cosmonauţilor
 Osteoporoza genetică
 Osteoporoza de cauze diverse: alcool; tratament prelungit cu heparină; metastaze
carcinoase în măduva osoasă
Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută din
totalitatea cazurilor de osteoporoză. Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului
feminin o proporţie de 65-80 la sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin,
proporţia este de aproximativ 60 la sută. Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică,
unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza
idiopatică juvenilă.

19
 Figura 7.Osteoporoză juvenilă

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză

(întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor
de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt
valabile noţiunile prezentate mai sus şi cele ce urmează. Factorii de risc principali ai
osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc,
trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze secundare.
Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează
osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în
sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută dintre bărbaţii
care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

2.3. FACTORII DE RISC

Privind această boală invadantă sunt de două categorii: cei în legătură cu care nu se
poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.
Factori de risc inevitabili:
Sexul- femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi mai puţin
puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei decât
barbaţi sufera fracturi de şold.
Vârsta- după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase

20
Rasa- persoanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt cele mai
rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori mai
multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.
Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentaţie din
copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen), fracturi
osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a calciului si viaminei D
din alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.
Factori de risc influenţabili Cafeina in exces; Tutunul - pare sa blocheze capacitatea
estrogenilor de a proteja oasele; Alcoolul mai mult de un pahar pe zi; Sedentarismul; Dietă
care implică absorbţia calciului-fast food; Lipsa vitaminelor K,C,D; Lipsa oligoelementelor;
Pilule contraceptive; Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză;
Musculatură slab dezvoltată; radioterapie şi chimioterapie; Medicamente care obstrucţioneaza
absorbţia calciului (Furosemid,Tetraciclină, Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide); Masă
corporală redusă (cure de slăbire)

Figura 8.Factori de risc osteoporoză

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:redispoziţia pentru căderi

- cauzele includ: simţ al echilibrului deteriorat; control scăzut al muşchilor; timp de reacţie
redus; medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli; alcoolul; tensiune arterială
scăzută;articulaţii instabile (genunchii); artrite; boala Parkinson; slăbirea vederii şi a auzului;
Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)
- nivelul scăzut al calciului: calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă;
Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate; dietă inadecvată

21
- alte considerente: oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare; mai puţine activitaţi in aer liber
(raze UV); răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D); moral scăzut, memorie
slabă( uită să ia suplimentele la dietă)
- măsuri de siguranţă pentru vârstnici: precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt
scări, covoraşe,iluminat bun,etc); dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari;
supliment de calciu şi vitamina D; exerciţii fizice zilnice; tratarea depresiilor; o trecere în
revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu sunt momentan
necesare.
2.4. FIZIOPATOLOGIE
Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a
parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai
neînsemnată lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:
 leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării
 fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu
aparţin coloanei vertebrale.
Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt
mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar
dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor
mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului
(DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate
sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.

Figura 9. Modificarile corpilor vertebrali in osteoporoza

22
 Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de
efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel
mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.
Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului,
braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o
fractură anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.
Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se
datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele severe,vârsta,tulburările în
metabolismul osului).
Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări
(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în înalţime,
dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până la cinci
ori. Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidant.
Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere o
nouă fractură în urmatoarele 12 luni...
FRACTURA VERTEBRELOR
Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care se
tasează încet poate fi ignorat ani de zile.
Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor
junghiuri usoare. În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la
femeie,deja la 60 de ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din
patru cazuri există posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de
65 de ani,pierderea ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La
această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile. Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor
este scăderea în înălţime. Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură
ce imbătrânim si aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala pierdere
este determinată de tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei. La început oasele vertebrale
au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu rarefierea eşafodajului
trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea fac ca osul slăbit să îşi
modifice forma.

23
 Figura 10. Deformarile colanei vertebrale

Tipuri de fractură vertebrală

 factura prin tasare
 fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)
 fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)
Moduri de producere a unei fracturi :
 fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale
cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.
 fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare
definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau
mai puţin frecvent efectul secundar al cancerului
Efecte pe termen lung :
 fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.
 scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.
 dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.
 amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).
 cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare

24
 Figura 11. Deviatiile datorate infundarilor corilor vertebrali

Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:
 barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul ridicat.
 pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.
 datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile
oaselor coapsei şi marginea pelvisului.
 predispoziţie la apariţia herniei hiatale
 imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.
 nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.
 constipaţie datorită stării abdominale alterate.
 statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

25
 Figura 12. Fracturi de compresiune prin tasare
FRACTURIILE DE ŞOLD
Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.
Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi 64
de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.
Tipuri de fractură de şold : Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la
exteriorul articulţiei colului femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele
cu porozitatea osului mai avansată (zona trabeculară a osului). Cervicală – în interiorul
capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al osului. Subtrohanteriană- dedesubtul
trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului femurului.

Figura 13.Fractura sold

26
FRACTURA LUI COLLES
Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei
atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani. Fixarea fracturii este complicată şi există
posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai o data.
Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din
cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.
Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare foarte
frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei
care afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

Figura 14.Fractura Colles

FRACTURA DE UMĂR
Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de
acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de
peste 75 de ani.
FRACTURA GLEZNEI
De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips. În cazul care fractura prezintă
o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie prin şuruburi. Restabilirea este lipsită
decomplicaţii.
FRACTURA METATARSIANĂ
Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii şi
asigurarea sprijinului.

2.5. FORME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “.
Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările
să dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de ţesut osos

27
decât atunci când au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt
primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de
ani. În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele acute
ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau spre o
parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte
chiar la os ci în muşchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamaţie
localizată; limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică abdominală;
pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.
Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold resimţită în
funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în picioare;
piciorul este răsucit spre exterior.
Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulaţia
pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate; inflamaţie; limitarea
mişcărilor; articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.
Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza
vârstnicului.
Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei
asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism
prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează prin repaus în
decubit dorsal.
Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări vertebrale,
care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de
două tipuri: acute şi cronice.
Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în
regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi
sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a
trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de
câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8
săptămâni.
Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie
acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au
caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutaţi, de statul
prelungit în picioare sau pe scaun, de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin
repaus.
28
 La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea
fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.
În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi
toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un
traumatism minim sau după efortul de tuse, caredetermină o fractură costală.
Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili; uneori
deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.

2.6. INVESTIGAŢII
Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele explorări
paraclinice :
 examenul radiologic
- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar
dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.
- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a fi
vizibilă pe radiografii;
- evidenţiază fracturile.
Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului,
însoţită detaşări vertebrale.
Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale
corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de
profil). La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele
par goale, ca fiind destclă. Liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate
apar mai evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea
corpilor vertebrali hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de
opacitatea părţilor moi.

29
 Figura 15. Tasari vertebrale-osteoporoza

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale
inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori
tasarea este predominant anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau
cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în
respectivul segmant al coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din
profil un aspect dreptunghiular.
Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin deformarea
cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă de discuri; se
realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.
Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în fiecarecaz
este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.
Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone ale
scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă, şi un aspect mai
lax al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare. La
nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă fracturi costale vechi sau recente.
Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu radiologic nu are
utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al
osteoporozei este un diagnostic tardiv. Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a
produs o scădere cu 25-30% a densităţii osoase, deci destul de târziu.
 Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă
metodă pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat
şi dozei mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase. De poate

30
studia zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame
pe cm3. examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.
Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical; distinge foarte
bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în mod artificial densitatea
osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT
3D- realizează o ameliorare a imaginii şi o mai precisă cuantificare a densităţii osoase.
 Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin sensibilă în
stadiile precoce. Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului. Iradierea este mică.
Întrucât este o diferenţă în absorbţia fotonilor decătre os şi de către păţile moi, este posibilă
determinarea conţinutului mineral total al osului, care poate fi exprimat în grame pe cm.
Metoda nu permite o diferenţiere între osul cortical şi cel trabecular.
Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună acurateţe si
prcizie şi necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu permite determinarea
densităţii osoase la nivelul colului femural şi al coloanei vertebrale.
 Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului - limitată de
numeroasele artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al coloanei vertebrale, al
şoldului şi al corpului întreg. Determinarea se face de obicei la nivelul coloanei vertebrale
lombare. Conţinutul osos mineral se exprmă în grame pe cm2. iradierea este mică.
Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural constituind astfel
un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel, absorbţiometria bifotonică permite şi
determinarea conţinutului mineral al corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la
nivelul coloanei vertebrale lombare şi colului femural, ea nu poate diferenţia osul cortical
decel trabecular.
 DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau a şoldului
– este asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, darse folosesc raze X şi nu iyotopi
radioactivi. Precizia ddensităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale lombare şi la nivelul
colului femural este superioară tehnicii anterioare, se face în timp mai scurt (aproximativ 5
minute pentru fiecare zonă), iar iradierea este foarte mică. DEXA permite şi determinarea
densităţii osoase a corpului întreg.
Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X produc un
fluxde protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.

31
 Figura 16.Aparat Dexa

 Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu din

organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului. Timpul de
iradiere totală este de1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20 de minute într-un
monitor caredetermină radioactivitatea întregului corp.
Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători specifice în anumite
zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, alături de iradierea destul de mare; din
aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.
 Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea
semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând
reducerea amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată
pentru aprecierea densităţii osoase a calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat,
realizarea acestei măsurători poate necesita între 1 şi 10 minute.
Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:
Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi ale
conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul
examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densităţii
osoase contribuind la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.
Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru a
face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a
osului este cu cel puţin 2.5 SDs sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită
ca normală şi una între 1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie.

32
Aceste definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la
masa osoasă.
Examene biologice:
Markerii biochimici ai formării osoase sunt:
- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)
- osteocalcine
- unele peptide ale procolagenului
Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă, are o utilitate
limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.
Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.
Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate şi
despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi
mielomul. Fără analize ambele pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza. O simplă
analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate datora
tireotoxicozei. Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge carearată anemie şi un
examen de urină care arată o nejustificată pierdere de proteine.
Testele biochimice în identificarea osteoporozei
Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:
Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a
mineralelor din os, in principal a calciului.
Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în urină
(hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină. Aceasta metoda nu
este prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau chiarde la o ora la alta.
2.7. TESTELE SPECIFICE OSTEOPOROZEI
În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea
masei osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie complexă
iar precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai mici modoficări ale masei şi
densităţii osului reflectă mari modificări în rezistenţa acestuia.
1. Radiografiile
Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor. O radiografie
la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei probleme la acest
nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei. Din păcate, osteoporoza se
poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la sută din rezistenţa minerală a osului.
2. Radiogrametria

33
 Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea părţii sale dire, a cortexului exterior,
şi de aici cu lăţimea părţii interne trabeculare sau poroase. Procesul de osteoporoză afectează
mai întâi şi mai grav această parte de os, dar conţinutul mineral al osului se găseşte în
principal în cortex. O pierdere substanţială la nivelul osului compact este pusă în evidenţă
dacă lăţimea totală a părţii corticale este mai mică decât cea a osului trabecular.
3. Morfimetria spinală calitativă
Metodă de evaluare a densităţii osului cu raze X. Se utilizează de peste 50 de ani.
Reprezintă un sistem de clasificare a structurării eşafodajului osului la nivelul osului
trabecular. Pe măsură ce se pierde din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate
trabeculele orizontale, ceea ce rămâne fiind o structură cu dungi verticale.
4. Indicele Singh
Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un triunghi al osului de la capătul
superior al osului coapsei.
5. Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA)
Reprezintă „tehnica standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului. Principiul
constă în reducerea numărului şi intensităţii fotonilor emişi de razele X atunci când trec prin
os sau alte ţesuturi. Materialul solid atenuează fotonii mai mult decât o structură rarefiată şi
ceea ce se măsoară este gradul de atenuare. Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa
dintre os şi ţesutul moale şi să măsoare soliditatea osului. DEXA poate fi utilizată pentru orice
os din corp şi este mai puţin influenţată decât alte forme de radiografii de cantitatea de ţesut
adipos din vecinătate. Totuşi, osteoartritele din zona lombară a coloanei vertebrale si
calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe lângă radiografia din faţă se va
face şi una din profil, care măreşte diferenţele dintre osul normal şi cel osteoporotic.
Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul este comprimat şi
parţial turtit.
6. Tomografia computerizată cantitativă
Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi
acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale
corpului. Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală
osoasă a oricărui os.
7. Ecografia cantitativă
Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii. Ea constă în trimiterea de
unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de
repede işi pierd din intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.
Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea masei
34
osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de ani, nu
este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.

2.8. DIAGNOSTIC
În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era cel
al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul „ghebul bătrânei
doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea braţelor
pe orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă
această lungime măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane este probabil ca
vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se tasează.
Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare
impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii
unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi
osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.

2.8.1.DIAGNOSTICUL POZITIV
Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei
comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).
Diagnosticul tardiv
Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de
aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta decal puţin 70 de
ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui
traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau
dureri osoase.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col femural.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de radius
se întâlnesc mai frecvent. Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.
Examenuele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă
scădere a masei osoase. Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului,
fosfatului, fosfatazei alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a
calciului şi hidroxipolinei, sunt de regulă normale. Principalele modificări în această direcţie
sunt cele realizate de markerii biochimici ai formării osoase cum ar fi creşterea în ser a
fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, şi de markerii biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea
excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).Pentru indicarea turnover-ului osos al unui
bolnav cu osteoporoză poate fi indicată puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.
35
Diagnosticul pozitiv precoce
Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin efectuarea
densimetriei osoase cu diferite tehnici. Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic
precoce al osteoporozei la persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui tratament profilactic,
care să împiedice apariţia fracturilor.

2.8.2. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:
 Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică
 Cu celelalte forme de osteoporoză
 Cu celelalte osteopatii rarefiante
Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza
idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită diferenţelor mari în vârsta
pacienţilor. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară
trebuie facut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de
ani) şi sexul (masculin) nu reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării
unei osteoporoze comune.În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul
acesteia este evident, cum astecazul atletelor amenoreice.
Ostoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie ( anamneză) sau se poate
datora Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile crescute ale cortizonului în
sânge şi prin simptomele şi semnele clinice caracteristice acestui sindrom.Osteoporoza din
hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii la care clinica nu este
suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie tiroidiană (mai ales la vârstnici).
Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:
 primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze
osoase ale unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură vertebrală.
În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:
 stare generală alterată cu ianpetenţă
 pierdere în greutate
 tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală
 anemie
 VSH accelerat
 hipercalcemie
 proteinurie
 identificare clinică şi radiologică a tumorii primare
36
  identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar a
proteinelor serice
 biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului
(prezenţa în măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect
atipic)sau, mai rar, celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.
Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la bolnavii
la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de
osteoporoză postmenopauză sau senilă.
Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:
 Osteomalacia
 Hiperparatiroidismul primar
 Osteodistrofia renală
Osteomalacia .Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.
Prezintă următoarele modificări paraclinice:
 scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei
alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;
 în urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este
crescută;
 puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune
în evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;
Hiperparatiroidismul primar
În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau normală,
hormonul paratiroidian mult crescut. În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este
normal, hidroxiprolina crescută.
Osteodistrofia renală
În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină crescută,
hormonul paratiroidian moderatcrescut, creatinina şi ureea mult crescute.În urină, calciul este
crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.

37
 Figura 17. Stadiile osteoporozei

2.9. TRATAMENTUL OSTEOPOROZEI

În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se
asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).
Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor,
luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante,
somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a
trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin: obţinerea
unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul anilor creşterii;
menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil; încetinirea ritmului de
pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă; reducerea sau prevenirea pierderii
osoase rapide din perioada postmenopauză. Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare
măsură cuantificate: mărirea taliei medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de
creştere, creşterea masei osoase maxime cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase
cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a accelerării post-menopauză a acestei pierderi. Cum
97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie de suficient
calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror asigurare este
deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre altele şi regimurilor de
slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului, reduc aportul
de calciu şi pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci acordată acestei categori
în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie de 800-1200
mg/zi.

2.9.1.Tratamentul profilactic

38
 Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar
cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi
anumiţi factori de risc. După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt:
femeie caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente
eredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu
sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool. O altă metodă de a selecţiona
subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este aceea de a măsura prin osteodensiometrie
masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica subiecţii cu masă osoasă şi deci cu risc
crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening, datorită costului său ridicat.
Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după
menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de
substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi
hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile
pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică. În tratamentul
preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită vârstă (deci riscul
de fractură) este determinat de masa osoasă maximă, vârsta la care masa osoasă începe să
scadă şi ritmul în care se produce această scădere. Dacă unii factori de care depinde masa
osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi
factori ce pot accentua depunerea de os în timpul creşterii şi consolidarii, astfel încât să
contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari.
Principalii factori sunt : exerciţiul fizic, alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi
factorii hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D,
calcitonina şi disfonaţii. Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că
atleţii au o masă osoasă mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare
stimulează formarea osului. Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să
practice diferite sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile
fizice nu trebuie să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru
vârstele mai mari se recomandă gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-
60 de minute, efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la
persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.
Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea
depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.
În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg calciu.
În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de
calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg. Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză
39
au nevoie de 1500 mg calciu /zi. Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport
alimentar zilnic de 1500 mg de calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia intestinală a
calciului este deficitară la vârstnici, la femeile postmenopauză este justificat un supliment
zilnic de calciu de 1000 mg/zi. Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei
osoase. Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri
progresia bolii. Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul
îndepartarii cauzei.

2.9.2. TRATAMENTUL IGIENODIETETIC

Aportul de calciu
Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei. Osul pierdut nu
mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu. Pentru persoanele adulte se
recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru
femeile în postmenopauza 1500 mg/zi. Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună
de calciu, dar exista şi produse vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale,
seminţele, legumele de culoare verde închis (brocoli). Dacă dieta este saracă în calciu, se
poate folosi un supliment. Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la
nivelul pielii. Aceasta vitamina creşte absorbţia calciului din intestin. În intervalul martie -
noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mainilor de 3-4 ori/saptamana este
suficienta pentru a obţine întregul necesar de vitamina D. În schimb, în perioada noiembrie -
martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă pentru a acoperi necesarul. Având în
vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine animală, în acest interval
aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de lapte degresat
asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.
Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta echilibrată,
cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi proteine în
funcţie de vârstă. Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic
nu este asigurat prin alimenaţie. O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza,
când necesarul de 13oo mg este rar asigurat prin aportul alimentar.
În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina B6
deţin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului
osos.
Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:

40
 copii=800-900mg/zi;
pubertate=1.000-1.200mg/zi;
femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;
femei gravide şi care alapteaza copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;
femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;
bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;
bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.
În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata (in
2000) faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din
categoria de vârsta15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul
reprezintă o obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc
în osteoporoza...

EXERCIŢIUL FIZIC

Exercitiul fizic este o componenta importanta a profilaxiei si tratamentului. Marele

adevar este ca, pentru a fi mentinut, osul trebuie sa fie solicitat. Exista numeroase studii care
arata ca nivelul de incarcare a osului influenteaza pozitiv cresterea si remodelarea osoasa.
Pentru persoanele care inca nu sufera de osteoporoza, sunt indicate sporturile de impact si
exercitiile cu purtare de greutate. Astfel, alergarea, baschetul, tenisul, voleiul, gimnastica
aerobica, badmintonul, schiatul sunt foarte indicate. Mai puteti lua in considerare urcatul
scarilor, urcatul
pe munte, exercitiile cu greutati. Eficienta exercitiilor este mai buna atunci cand sunt repetate
cu regularitate (zilnic!), de durata scurta si suficient de intense pentru a produce tensiune la
nivelul osului. Pentru pacientii deja afectati de osteoporoza, exercitiile „de impact” sunt
contraindicate datorita cresterii riscului de fractura si tasare. Totusi exercitiile supravegheate,
usor rezistive, progresive, pot creste densitatea minerala chiar si la pacientii osteoporotici.
Mersul pe jos timp de 45 de minute de trei ori pe saptamana sau 30 de minute zilnic este
foarte indicat pentru mentinerea densitatii minerale a membrelor inferioare si bazinului. Desi
nu sunt osteogenetice, inotul si ciclismul pot fi indicate pentru mentinerea in forma si
dezvoltarea fortei musculare. Un loc special trebuie oferit evitarii pozitiilor care accentueaza
cifoza si acelor exercitii care pot preveni deformarea coloanei vertebrale, precum si celor care
pot dezvolta echilibrul si coordonarea.
In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi
baza dezvoltării unui sistem osos puternic. De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în

41
programul nostru de zi cu zi, fiind în special necesare acelor persoane predispuse la
sedentarism din cauza naturii serviciului.La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate,
cum ar fi plimbarea şi gimnastica, ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a
echilibrului şi astfel se reduce riscul de fracturi.
O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitaţi care menţin o
masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii
asociate.
Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care
stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de
reînnoire şi remodelare a acestuia.Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate
compensa lipsa exerciţiului de susţinere a greutăţii corporale. Efectele benefice adiacente sunt
la fel de importante: tonus crescut, menţinerea "stimei de sine", relaxare.

Figura 18.Exercitii pentru osteoporoză

Anumite amenajari in casa sunt utile: montati balustrade la scari si manere de care sa va puteti
prinde la baie, etajere care sa nu fie prea inalte, acoperiti podeaua alunecoasa cu mocheta,
mascati cablurile electrice sau de telefon.
Studiile au aratat ca femeile care in copilarie au consumat multe fructe (1-4 ori pe zi) au
densitatea osoasa mai buna la nivelul colului femural decat celelalte. Practicarea exercitiilor
fizice in mod regulat, de la mersul pe jos pana la sportul controlat, cu personal calificat ajuta
la mentinerea densitatii osoase, prin cresterea tonifierii musculare, ceea ce previne riscul
fracturilor.

42
 Un program riguros de gimnastica medicala efectuat in sala de kinetoterapie de catre
personal avizat, face ca si consecintele bolii sa se reduca semnificativ. Exercitiile fizice
aplicate in osteoporoza urmaresc tonifierea musculaturii paravertebrale si abdominale
determinand astfel cresterea densitatii coloanei vertebrale osteoporozate, stimularea
periostului oaselor prin exercitii fizice ce constituie un factor ajutator pentru formarea de os.
Varsta nu este un impediment pentru a face exercitiile recomandate. Adresabilitatea
persoanelor de varsta a treia este in continua crestere ceea ce reprezinta un mod sigur de a
reduce riscurile bolii.
Exercitii recomandate
2.9.3.TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod favorabil
procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând creşterea
masei osoase cu mineralizarea osteoidului.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de
mecanismul lor de acţiune:
1. Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,
bifosfonaţii;
2. Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii
anabolozanţi
În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul,
diureticele tiazidice, vitamina D.
Calciu 1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauza 1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii
tineri pentru prevenţie
Estrogeni- pe cale orală sau transdermică la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o
progestina la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri
Calcitonina pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale / are şi efect
împotriva durerii deci se foloseşte predominant la cei cu dureri cronice legate de fracturi sau
deformări scheletice seadministrează în doze de 100 U.I. în injecţii s.c.sau i.m. iniţial zilnic,
ca tratament de atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul cronic de
întreţinere efectuat timp îndelungat cu dora de 50-100 U.I., zilnic sau la două zile.
Bifosfonaţii: (etidronat,alenronat) Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de
două săptămâni apoi pauză de două luni şi jumătate, interval în care se administrează un
supliment de calciu, după care se continuă ciclul.
Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei. Tratamentul
recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este util femeilor la
43
postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă estrogenii. Bifosfonaţii pe
cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau după alimente şi medicamente.
mijloc terapeutic important pentru ca pot creşte densitatea osoasă şi scad riscul producerii
fracturilor
Vitamina D şi metaboliţii săi Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa negativă
a calciului, prin scăderea absorbţiei intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit
vârstnicii trebuie încurajaţi să se expună razelor solare şi să li se suplimenteze aportul zilnic
de vitamina D, 800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ riscul apariţiei fracturilor de
şold.
Terapii de viitor antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen) florura de sodiu cu eliberare lentă
parathormonul in doză mică
Terapia de Substituţie Hormonală Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor
fracturilor osteoporotice cu 30 - 50 la sută, la o expunere de 3-10ani. Din păcate, oprirea THS
este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul dinaintea începerii tratamentului. Întrucât
imensa majoritate a fracturilor se produce după vârsta de 70 de ani, se pare că tratamentul
continuu după menopauză este mai adecvat. TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce
apare în postmenopauză şi contribuie astfel la menţinerea metabolismului osos adecvat, şi
previne pierderea de ţesut osos în toate regiunile corpului şi scade riscul dezvoltării unei
osteoporoze cu fracturi consecutive. Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de
efecte protectoare. SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu
este un hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi şi
cardiovasculari. Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului, şi astfelelimină
efectele nedorite ale estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului mamar.Sunt indicaţi în
tratamentul şi profilaxia osteoporozei postmenopauză. Cresc densitatea minerală osoasă
(DMO) şi reduc incidenţa fracturilor vertebrale.Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn
astfel pierderea de os sau cresc chiar osul la femeile în postmenopauză. Estrogenii şi doze
mici de progesteron şi de androgeni micşorează ritmul pierderii osoase la femeia în perioada
de perimenopauză. Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de : cancerul
de sân, sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita activă etc
Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat şi de unele
dezavantaje : repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor după menopauză, costul
ridicat, durata sa lungă etc.

44
Bifosfonaţii
Aceştia inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin urmare cresc DMO.
Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de urmatoarele generaţii cu eficacitate
superioară.
Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor de şold şi a celor
vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a celei senile, a
osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de corticosteroizi.
Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenţia şi tratamentul osteoporozei
postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.
Calcitonina
Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu estrogeni. Se administrează
s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de calcitononă umană, de trei ori pe
săptămână sau sub formă de spray nazal.Reduce incidenţa fracturilor in condiţiile unei
administrări susţinute. Popularitatea sa se datorează în special efectului său antialgic, datorită
stimulării betaendorfinelor şi mai puţin efectului de creştere a DMO.

Figura 19.Tratament medicamentos

Alfacalcidolul
Acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic. Este indicat în osteoporoza
senilă, postmenopauză şi în cea indusă de corticosteroizi. Scade resorbţia osoasă şi, printr-un
efect asupra forţei de contracţie musculară, reduce riscul de căderi.
Medicamente formatoare de os
rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând preponderent celulele formatoare de os.
Este recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi. Se administreaza zilnic, injectabil,
subcutanat, pe o durata limitata de timp (18 luni).

45
Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în România. Are efect de
stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei osoase. Creşte semnificativ
densitatea osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-vertebrale.Cu speranţa descoperirii unor
tratamente care să poată reface masa osoasă este foarte important de amintit că pentru a trata o
afecţiune, ea trebuie să fie în primul rand diagnosticată
Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi cu
o intensificare a ritmului. Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un
supliment de calciu. Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care
poate include o creştere a excreţiei de calciu.Malnutriţia care poate accentua osteoporoza
trebuie evitată. Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în vedere,
începând cu îndreptarea factorilor de mediu.
Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod favorabil
procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând creşterea
masei osoase cu mineralizarea osteoidului.La acest tratament se adaugă frecvent şi un
tratament simptomatic.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de
mecanismul lor de acţiune:
 Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,
bifosfonaţii;
 Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii
anabolozanţi
În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul,
diureticele tiazidice, vitamina D.
Tratamentul durerii
Include diverse mijloace:
 masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin hiperemizarea
musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi venoasede întoarcere;
 electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele
segmentale ale coloanei;
 termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol
 hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune analgezică şi de
reglare a tonusului muscular
 mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

46
 2.9.4 TRATAMENTUL PROFILACTIC AL OSTEOPOROZEI
Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi
metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale. Pentru realizarea acestui
lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la informaţiile caracteristice bolii
pentru a diminua riscurile declanşării acesteia. Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva
acestei maladii o reprezinta prevenţia.
De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa: un regim
alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste
50 de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru
întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de
educaţie sanitară a populaţiei în privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.Lipsa mişcării
şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii trabeculare a osului,
alterându-i structura internă.
Alimentaţia
Biodisponibilitatea calciului din alimente şi suplimentele alimentare
Calciul este absorbit pe două căi, difuzie pasivă şi transport activ, acestea fiind reglate
prin mecanisme metabolice complexe. Pentru ca organismul să poată folosi calciul din
alimente şi suplimentele alimentare, acesta trebuie să se afle în forme organice şi în anumite
raporturi faţă de alte minerale, non-nutrienţi, macro şi micronutrienţi.
Astfel raportul optim dintre calciu şi fosfor trebuie să fie de 4:1, iar raportul Calciu /
proteine ~ 20. când fosforul se găseşte în cantitate mai mare faţă de raportul optim el
împiedică absorbţia Calciului, dar în acelaşi timp blocheazã şi absorbţia Magneziului esenţial
şi el pentru sănătatea sistemului osos şi protejarea Calciului. Astăzi dieta modernă cu alimente
procesate, furnizează constant cantităţi mult mai mari de fosfor dezechilibrând balanţa celor
două minerale şi având ca efect eliminarea Calciului din oase.
Vitaminele necesare fixării Calciului sunt: vit. D, A, vit. C şi K. Pe lângă acestea acizii
graşi esenţiali cu lanţ lung, ce se gãsesc în uleiul de peşte şi în peştele gras, macrou, hering,
somon, sardele, joacă de asemenea un rol important. Alte microelemente sunt esenţiale pentru
fixarea Calciului în structurile osoase: Zincul, Cupru, Siliciu, Fluorul, Manganul, Borul.
Fierul hemic este şi el important mai ales pentru sănătatea măduvei osoase hematopoetice. În
prezent este demonstrat şi rolul non-nutrienţilor, fitochimicalelor, în special din clasa
izoflavonelor (fitoestrogeni). Fitoestrogenii din soia inhibă resorbţia osoasă prin intermediul
unor factori care modulează reglarea activităţii osteoclastelor. Se recomandă un aport
alimentar minim de 75 mg izoflavone zilnic pentru consolidarea sistemului osos, mai ales
femeilor pre şi postmenopauzale.
47
 Un aport adecvat de calciu are un rol important în acumularea masei osoase maximale.
Carenţa de calciu nu este un factor major în patogenia osteoporozei idiopatice, senile sau
postmenopauză. Osteoporoza este totuşi o afecţiune asociată frecvent cu steatoreea, icterele
obstructive prelungite, intoleranţa la lactoză şi deseori apare la pacienţi după gastroectomie.
Alţi pacienţi pot avea un defect specific al absorbţiei de calciu sau o adaptare inadecvată la o
dietă săracă în calciu, prin lipsa creşterii fracţiei de calciu absorbite din aportul alimentar, sau
prin lipsa scăderii excreţiei urinare a calciului. Se poate considera că în asemenea situaţii
vitamina D este utilă pentru prevenirea osteomalaciei.
Alimente şi suplimente recomandate pentru sănătatea sistemului osos
Peştele gras oceanic (macrou, hering, somon sălbatic, sardele) conţine cantităţi
apreciabile de calciu cu înaltă biodisponibilitate (~100 – 130 mg/100 g), dar şi vitamina D şi
acizi graşi esenţiali cu lanţ de carbon lung. Acizii graşi esenţiali cu lanţ lung omega 3 (EPA,
DHA) au şi un rol important în diminuarea inflamaţiilor provocate de poliartrita reumatoidă.

Figura 20.Alimente recomandate osteoporoza

Lactatele proaspete fermentate probiotice (Iaurt natur) bogate în calciu (~ 190 mg/100
g) cu înaltă biodisponibilitate, conţin lactobacili şi bifidobacterii cu acţiune
imunomodulatoare, de reglare a microflorei intestinale, asanare de metaboliţi toxici,
carcinogeni.
Cu excepţia produselor proaspete fără adaosuri, fermentate, celelalte produse lactate, în
special laptele fluid, vor fi consumate în cantităţi reduse deoarece în ultimul timp s-au
demonstrat următoarele:
- proteinele din lapte acidifică mediul intern şi pentru unele persoane sunt alergene;
- lactoza este absorbită dificil antrenând şi o malabsorbţie de calciu;
48
 - raportul Calciu / Fosfor este dezechilibrat în favoarea fosforului, reducând
absorbţia calciului şi blochează în acelaşi timp şi absorbţia magneziului;
-consumul excesiv de lapte fluid este incriminat în creşterea prevalenţei cancerelor
de sân şi prostată;
-înlocuirea laptelui matern în alimentaţia sugarului cu lapte de vacă măreşte riscul de
apariţie al diabetului insulinodependent (TIP 1), printr-un mecanism autoimun declanşat de
proteinele laptelui la nivelul celulelor mastocite din intestin.
Sunt recomandate proteinele de originã animală şi vegetală cu valoare biologică ridicată
din carne slabă, ouă, peşte, dar fără a se depăşi 1 g proteină / kg corp / zi. Depăşirea acestei
valori modifică echilibrul acido – bazic crescând calciuria. În contrast cu proteina animală,
proteina din soia are un efect neglijabil în eliminarea pe cale urinară a Calciului. Pâinea,
pâinea de secară, cerealele integrale minimal procesate fără glazuri de zaharuri, cuverturi de
ciocolată etc. sunt surse de magneziu, fier, fibre, vitamine. Nucile, alunele si migdalele sunt
surse de proteine vegetale valoroase, minerale, acizi graşi esenţiali. Bananele si prunele conţin
potasiu şi magneziu reechilibrând balanţele Ca / P / Mg / K.
Suplimentele alimentare de calciu şi vitamine

Figura 21.Alimente necesare in osteoporoză

Cele mai utile suplimente sunt cele care conţin calciu chelat, citrat de calciu, calciu
marin (corali). Atenţie însă la suplimentele pe bază de dolomită, scoici, oase care pot fi
contaminate cu metale grele toxice (mercur, plumb, arsenic, cadmiu). Ca o recomandare
generală vor fi preferate alimentele proaspete cât mai puţin prelucrate industrial, legumele şi
fructele crude, în contextul unei diete variate.
Alimente nerecomandate
Sarea poate fi un inamic al sănătăţii oaselor. Studiile au demonstrat faptul că femeile
aflate la menopauză, care au o dieta bogată în sare au un risc considerabil mai crescut
comparativ cu cele cu o dietă echilibrată pentru a dezvolta osteoporoza. O dietă cu multă sare
atrage dupa ea necesitatea îmbogăţirii cu calciu.

49
 Specialiştii afirmă că sarea de masă este cea mai periculoasă, şi nu doar sodiul simplu (o
informaţie utilă daca luăm in considerare faptul că peste 90% din sodiul necesar îl luăm din
sare). Sarea de masă poate sa ducă la scoaterea calciului din oase şi demineralizarea osoasă
importantă. De asemenea, sodiul din dietă este de două ori mai mult decât ar fi necesarul
organismului. Ghidurile nutriţionale precizează faptul că maximul de sodiu de care avem
nevoie este în jurul a 2.300 mg/zi, ceea ce corespunde unei linguri de sare. Cu toate acestea,
consumăm mult mai mult.
De exemplu, americanii consumă aproape 4.000 mg/zi. Această cantitate trebuie
respectată deoarece pentru fiecare 2.300mg de sodiu ingerate, organismul excretă 40 mg de
calciu prin urină. Pentru a preveni pierderile importante de calciu prin urină este esenţial ca
regimul alimentar să fie abundent în acest mineral, dar şi în vitamina D.
Băuturile carbogazoase au un conţinut ridicat în acid fosforic, capabil să crească excreţia
urinară a calciului si au un conţinut minim sau absent de calciu. Această combinaţie este
foarte periculoasă în special pentru femeile care sunt în perioada postmenopauzală şi
consumarea unor cantităţi mari din astfel de băuturi poate fi destul de riscantă. Fosforul în
exces promovează pierderea urinară a calciului, în special dacă şi aportul de calciu este
redus. Nu există pericole dacă astfel de băuturi sunt consumate ocazional, însă din ce în ce
mai multe persoane, în special femei, beau foarte multe sucuri răcoritoare. În plus, consumând
astfel de băuturi, sunt evitate băuturile sănătoase, cu un conţinut mare în calciu, cum ar fi
laptele, iaurtul de băut, sucurile naturale de fructe fortifiate cu vitamina D şi calciu. Recent,
cercetătorii au efectuat studii care au demonstrat importanţa şi efectele benefice ale sucurilor
naturale de citrice asupra sănătăţii oaselor. Se pare că sucurile conţin substanţe cu acţiune
antioxidantă capabile să amelioreze forţa şi rezistenţa oaselor. Sunt în desfăşurare şi alte studii
care vor să descopere ingredientele active din sucurile naturale, precum şi mecanismul de
influenţare a metabolismului osos.
Cafeina este un compus care poate să scoată foarte uşor calciul din oase, promovând
eliminarea sa renală. Astfel, oasele devin mai moi şi mult mai friabile, şi sunt predispuse
fracturilor. Se pierd aproximativ 6 mg de calciu la fiecare 100 mg de cafeină ingerată. Chiar
dacă nu se pierde la fel de mult ca în cazul ingestiei de sare, cantitatea rămâne destul de
importantă. În plus, în aceste cazuri se poate vorbi şi despre pierderi aditive. Dacă adăugăm
pierderile de calciu prin sare celor de cafea, procentul de calciu devine important iar riscul de
osteoporoză creşte semnificativ. Cafeina este periculoasă în special în cazul unei diete sărace
în calciu. Dacă limităm consumul de cafea la 300 ml de cafeină zilnic, în prezenţa unei diete
bogate în calciu şi vitamina D, efectele nefavorabile ale cafeinei pot fi contrabalansate şi nu se
instalează un dezechilibru metabolic.
50
2.10 Prognostic, Evolutie, Complicatii
Complicatii posibile - fracturi vertebrale ale colului femural, osului radial. Prognostic evolutiv
- osteoporoza netratata sporeste riscul fracturilor si poate deveni cauza unor probleme de
sanatate. Factori de varsta: - pediatrici: alimentatia incorecta si modul de viata insanogen sunt
conditii ce favorizeaza dezvoltarea ulterioara a osteoporozei. Sarcina - toate femeile gravide
au necesitate sporita de calciu si necesita corectia alimentatiei cu folosirea suplimentelor de
calciu.
Prognostic
Evolutia osteoporozei este de lunga durata.Fracturile de col femural sunt cele mai grave
complicatii ale osteoporozei care pot evolua la formarea unei pseudartroze sau la nevroza
capului femural. Artrozele au evolutie lenta, cu accentuarea leziunilor de uzura, cu perioade
de intensificare a durerilor si a impotentei functionale, alterand cu perioade lungi de alcamie,
remisiunile fiind spontane sau terapeutice. Prognosticul osteoporozei este variabil in functie
de rata fracturilor pe os osteoporotic, raspunzatoare de morbiditatea si mortalitatea prin boala.
Complicații
Complicatiile osteoporozei sunt fracturile de fragilitate adica fracturi ce apar de obicei la
caderi de la propria inaltime. Fractura de şold este cea mai serioasă complicaţie a osteoporozei
şi reprezintă o cauză majoră de deces la persoanele vârstnice. Incidenţa acestei fracturi începe
să crească după 65 de ani, la femei, şi 5-10 ani mai târziu, la bărbaţi. În afara vârstei, riscul
este crescut de către factori care favorizează căderile la pacientul osteoporotic.
Complicaţiile osteoporozei

 Fracturi vertebrale

 Fracturi ale oaselor tubulare – radius, tibia, humerus

 Fractura colului femural

 Scolioza

 Deformaţii ale cutiei toracice

 Deficit funcţional sever în urma fracturi

51
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PREVENIREA ŞI TRATAREA

BOLNAVULUI VÂRSTNIC CU OSTEOPOROZĂ

3.1 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PROFILAXIA

OSTEOPOROZEI

În cadrul educației pentru sănătate ,scopul nosru este să le furnizăm indivizilor date,acele
informații care să le permită să ia propriile lor decizii,dar în cunoștință de cauză.
Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop
informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în
cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei
eventuale fracturi.
Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea profilaxie i
osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării
unei diete,ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.Tot în atribuţiile nursei intră şi
îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii zilnice pentru menţinerea unui schelet
cât mai rezistent.
Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament corespunzător
şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului din
momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.Principalele îndatoriri ale nursei în
perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză constau în:
menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;
pregătirea patului;
dezinfecţia;
igiena bolnavului;
pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;
observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)
să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;
să facă tot posibilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;
să stabilească obiective de îngrijire
52
 să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi

3.2 Rolul asistentei medicale în asigurarea condițiilor de spitalizare ale

bolnavului.

Scopul spitalizării îl reprezintă vindecarea bolnavilor, de aceea trebuie create

condiţii care cresc capacitatea de vindecare a organismului, forţa de apărare şi scoaterea
bolnavului de sub eventualele influenţe nocive ale mediului în care trăieşte.
Activitatea asistentei medicale trebuie să acopere totalitatea nevoilor fundamentale
ale pacientului (cu ajutorul echipei de îngrijire sau singură), ghidându-se după un plan de
îngrijire care este alcătuit în funcţie de starea pacientului, investigaţiile necesare
diagnosticării, intervenţiile chirurgicale şi tratamentul prescris de medic.
Acest plan de îngrijire a pacientului poate necesită o revizuire zilnică sau
săptămânală în funcţie de evoluţia stării pacientului.
Asistenta medicală trebuie să caute să liniştească pacientul explicându-i necesitatea
supravegherii permanente, importanţa acesteia pentru evoluţia bolii, pentru stabilirea
conduitei medicale.
Responsabilitatea sarcinilor de supraveghere şi îngrijire, de importanţă vitală pentru
evoluţia bolnavului şi pentru durata însănătoşirii, revine cadrelor medicale medii, atât intra-
cât şi postoperator.
Asistenta medicală are un rol foarte important în asigurarea confortului – care este
unul din factorii care ajută bolnavul să-şi menţină un tonus psihic optim. Astfel saloanele vor
fi bine aerisite, cu sisteme de iluminare artificială şi naturală, cu temperatură de 18º-22°C.
Aerul trebuie să fie umidificat.
În funcţie de posibilităţi, bolnavul va fi spitalizat în saloane mici, cu maximum 2-3
paturi. Camera bolnavului trebuie să aibă jaluzele pentru a se putea crea în cameră semi-
obscuritate, pentru a-l obişnui cu situaţia în care se va afla imediat după operaţie, de altfel şi
dupa scoaterea pansamentelor oculare bolnavul trebuie să stea mai întâi în semi-obscuritate
camera fiind luminată treptat în zilele următoare. Patul bolnavului va fi aşezat astfel încât
lumina să vină din lateral, trebuie să aibă margini laterale care se pot ridica pentru a evita
riscul căderii din pat.
Bolnavul trebuie să aibă o lampă cu sticla mată la capătul patului.
De asemenea, la internare şi la plasarea în cadrul secţiei se va ţine cont şi de terenul
bolnavului (vârsta, starea biologică, tare asociate), de gravitatea bolii şi complexitatea
operaţiei care va trebui practicată.
53
 Igiena bolnavului trebuie avută în vedere încă de la internare: pacientul face baie
generală, apoi acesta va îmbrăca pijamale şi halat curat. De la această regulă fac excepţie doar
urgenţele majore a căror igienă va fi făcută de asistenta medicală pe porţiunea de interes
chirugical.
Asistenta medicală asigură toaleta zilnică a bolnavului şi lenjerie de pat şi de corp
curată şi uscată ori de câte ori situaţia o impune.
Asistenta medicală va ţine cont de starea psihică a bolnavului, având o comportare
plină de blândeţe, calm, să fie preocupată de programul zilnic, să-l scoată la aer având grijă să
nu iasă fără ochelari protectori (cu lentile fumuriie) – atenţia cu care este înconjurat
contribuind la întărirea încrederii în personalul sanitar precum şi la suportarea cu uşurinţă a
perioadei de spitalizare.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu pentru aparate şi pentru a permite
personalului de îngrijire să efectueze manoperele. Pot avea roţi pentru deplasare, somieră
mobilă, dispozitive mecanice pentru schimbarea poziţiei pacientului şi anexe pentru perfuzii,
transfuzii. În limita posibilităţilor, paturile vor fi prevăzute cu saltea antiescară.
3.3 Rolul asistentei în examinarea paraclinică
Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic şi se va
îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă în foaia de
observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate.
Examenele paraclinice completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a
stării pacientului. Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi
corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi
patologice .
Toate aceste tehnici trebuie bine stăpânite de către asistenta medicală deoarece de
corectitudinea realizării lor depind rezultatele corecte ale acestor investigaţii.
Pe baza probelor prelevate se vor evidenţia: glicemia, uree, TS, TC (în vederea
pregătirii preoperatorii), transaminaze TGO, TGP, hemoleucograma completă, VSH .
Toate acţiunile pe care le execută asistenta medicală în rolul delegat sunt efectuate
numai la indicaţia medicului.
Asistenta medicală va explica bolnavului planul de examinare, natura examinărilor,
mediul în care se execută şi rezultatul care se aşteaptă pentru a preveni stresurile inutile şi a
câştiga colaborarea lui la examinare.
La explorări morfofuncţionale, bolnavul va fi însoţit de asistentă, eventual o să fie
transportat cu fotoliu rulant sau targa.

54
 3.4 Rolul asistentei medicale în monitorizarea funcțiilor vitale
Sa pregateasca material si instrumentar corespunzator si in stare de functionare
Sa pregateasca pacientul din punct de vedere fizic
Sa pregateasca psihic pacientul
Sa asigure conditii de microclimat care sa nu influenteze functiile vitale
Sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale, in functie de sex si varsta
Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise
Sa respecte frecventa de evaluare a functiilor vitale in raport cu starea pacientului
sa comunice medicului modificarile semnificative ale functiilor vitale
Oservarea și masurarea respiratiei:
Respirația este funcția prin care se asigură continuu și adecvat atât aportul de oxigen din aerul
atmosferic ,până la nivelul celulelor care îl utilizează,cât și circulația în sens invers.
Scop:evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al al evoluţiei , al apariţiei
unor complicaţii şi al prognosticului
Elemente de apreciat:
- Tipul respiraţiei
- Amplitudinea mişcărilor respiratorii
- Ritmul Frecvenţă
Materiale necesare
- Ceas cu secundar
- Creion de culoare verde / pix cu pastă verde
Intervenţiile asistentei
- aşează pacientul în decubit dorsal , fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată
- plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecare linie
orizontală a foii reprezintă o respiraţie)
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
- in alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.

Masurarea si notarea pulsului

55
Pulsul: reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi este
sincronă cu sistola ventriculară.
Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Se apreciază: ritmul, amplitudine, frecvenţa, celeritatea.
Loc de măsurare: oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan
osos: artera radial,femurală,humerală,carotid,temporală superficială,pedioasă.
Materiale necesare: pix culoare roşie ceas cu secundar
Tehnica :
- pregătirea psihică, se asigură repaus fizic şi psihic 10-15 minute
- reperarea arterei, fixarea degetelor index, medius pe traiectul arterei se exercită o uşoară
presiune cu vârful degetelor asupra peretelui arterial până la perceperea zvâcniturilor
pline ale pulsului se numără pulsaţiile timp de 1 minut
- Consemnarea valorii obţinute se face printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând
cont că fiecare linie orizontală reprezintă 4 pulsaţii ,și se uneşte valoarea prezentă cu
cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei.

Figura 22 .masurarea pulsului

Masurarea si notarea tensunii arteriale:

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor
arteriali.
Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat -se măsoară tensiunea arterială sistolică(maximă) şi cea
diastolică(minimă).
Materiale :-tensiometru(cu manometru, electronice)
-stetoscop biauricular
-tampon de vată alcool
56
 -pix de culoare roşie

Figura 23 .Tensiometre

Metode:-auscultatorie
-palpatorie
Tehnică metoda auscultatorie:
- pregătire psihică a pacientului,
- asigurarea repausului fizic și psihic timp de 5 minute
- spalarea mâinilor
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, braţul fiind în extensie se fixează
membrana stetoscopului la nivelul arterei humerale sub marginea inferioară a
manşetei
- se introduc olivele stetoscopului în urechi se pompează aer în manşeta pneumatică cu
ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se aude
primul zgomot(acesta reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime).
- Se reţine valoarea indicată continuându-se decomprimarea până când zgomotele
dispar(tensiunea arterială minimă)
Metoda palpatorie :
- determinarea se face prin palparea arterei radiale
- etapele fiind identice metodei auscultatorii;
- se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop
valorile se determină înregistrând val. indicată pe cadranul manometrului în
momentul în care simţim că trece prima undă pulsatilă.

57
Masurarea si notarea temperaturii
Scop : evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
Locuri de masurare axila, plica inghinala, cavitatea bucala, rect, vagin
Materiale necesare:
- termometru maximal,electronic,auricular,
- tampoane de vata si comprese sterile
- tava medicala ,
- alcool medicinal .

Interventiile asistentei:
- pregatirea materialelor langa pacient
- spalarea pe maini
- se sterge termometrul cu o compresa cu alcool,
- se scutura pentru masurarea in axila
- se asaza pacientul in decubit dorsal sau in pozitie sezand se ridica bratul pacientului
- se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
- se aseaza termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei,
- paralel cu toracele se apropie bratul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafata
anterioara a toracelui
- Se menține termometrul timp de 10 minute.

Figura 24.Termometru

58
 3.5 Rolul asistentei în alimentaţia pacientului

Alimentaţia activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă sau la pat.
Alimentaţia pasivă se face persoanelor imobilizate la pat (prima zi după operaţie), când
trebuie să fie asigurată semiobscuritatea, în poziţie şezând, sprijinit. În acest caz se foloseşte o
măsuţă specială care se fixează deasupra patului.
La servirea mesei bolnavul va fi încurajat şi i se explică importanţa nutriţiei în
procesul de vindecare.
Regimurile dietetice sunt foarte variate, alcătuirea şi prescrierea lor se face de către
medic, iar asistenta medicală trebuie să cunoască bazele alimentaţiei dietetice, să se orienteze
printre variatele şi multiplele regimuri de alimentaţie şi să ştie să aplice în mod just
cunoştinţele sale, distribuind corect alimentele bolnavilor pe care îi îngrijeşte. După
stabilirea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului pacientului, asistenta
alcătuieşte lista alimentelor şi stabileşte programul de alimentaţie.
Pentru aceasta se ia în considerare: compoziţia chimică a alimentelor,valoarea lor
calorică, preferinţele bolnavului, posibilităţile de prelucrare a materiilor, precum şi scopul
pentru care a fost prescris regimul dietetic. În vederea acordării unei alimentaţii dietetice cât
mai variate în funcţie de posibilităţile de adaptare momentane ale bucătăriei, asistenta
medicală trebuie să cunoască echivalente calitative şi cantitative ale diferitelor principii
alimentare pentru a putea înlocui în anumite cazuri unele alimente cu altele.
În cursul fiecărei boli se pot aplica regimuri dietetice speciale şi chiar la aceeaşi
boală alimentaţia poate să difere în funcţie de stadiul şi gravitatea bolii, de posibilităţile locale
şi preferinţele pacientului.
Asistenta medicală trebuie să explice şi să imprime pacientului necesitatea
menţinerii prescripţiilor medicale relative la alimentaţia terapeutică, pentru ca acesta să nu
servească alimente interzise. De asemenea, asistenta va controla toate alimentele pe care
vizitatorii doresc să le aducă pacientului.

3.6 Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentului

Asistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru administrarea

tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod eficient,
59
corect astfel încât medicaţia prescrisă să aibă efectul dorit. Între asistentă şi medic trebuie să
existe o strânsă colaborare în stabilirea priorităţilor şi tratamentului.
Medicamentele sunt substanţe extrase sau sintetizate din produse de origine
minerală, vegetală sau animală, administrate cu scop: profilaxia îmbolnăvirilor, ameliorarea
bolilor, vindecarea bolilor .
În funcţie de doza administrată acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament
sau toxic, de aceea asistenta medicală trebuie să cunoască noţiuni precum:
- doza terapeutică – doza administrată în scop terapeutic fără efect toxic ;
- doza maximă – doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică asupra
organismului ;
- doza toxică – doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru organism ;
- doza letală – doza care duce la decesul pacientului .
Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului.
Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze, înainte de începerea oricărei
proceduri :
- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv ;
- doza corectă de administrare ;
- timpii de execuţie ;
- acţiunea farmacologică a medicamentelor ;
- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare ;
- efectul ce trebuie obţinut ;
- contraindicaţiile şi efectele secundare ;
- interacţiunea între medicamente .
- calitatea medicamentelor ;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea, decolorarea sau supracolorarea medicamentelor;
- sedimentarea , precipitarea sau existenţa flacoanelor în soluţii ;
- lichefierea medicamentelor solide ;
- opalescenţa soluţiilor .
La administrarea medicamentelor trebuie respectat :
- calea de administrare prescrisă de medic ;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului ;
- incompatibilitatea de medicamente ;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise ;

60
- ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii, supozitoare,
ovule vaginale);
Asistenta efectuează administrarea medicamentelor în condiţii de igienă, asepsie,
dezinfecţie, sterilizare şi menţinere a măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor
nozocomiale sau intraspitaliceşti.
3.7 TEHNICA INJECŢIEI INTRAVENOASE

Injecţiile intravenoase se utilizează pentru introducerea unor substanţe direct în

circulaţia sangvină. Avantajele acestei căi constau în aceea că nu se mai folosesc staţii
intermediare (grăsimea, spaţiul intercelular, muşchii), soluţiile injectate ajungând rapid, pe
calea sângelui, din vene în inimă şi apoi în artere, deci la locul de acţiune. Dintre toate căile
de introducere parenterală a medicamentelor, calea intravenoasă este mai puţin dureroasă
pentru pacient, cea mai puţin traumatizantă.

Pe această cale, se pot introduce cantităţi mari de medicamente – 5 sau 6 litri de

soluţie sau chiar mai mult, în 24 de ore, în ritm lent - perfuzie – fără ca, practic, regiunea
anatomică (vena) să se resimtă. Pot fi introduse, de asemenea, o serie de substanţe care nu
sunt tolerate de celelalte ţesuturi, mai ales dacă soluţiile nu sunt iritante şi pentru vene.

Este, deci, după calea digestivă, modalitatea cea mai bună de introducere a
medicamentelor. La ea trebuie apelat ori de câte ori felul medicamentelor care urmează a fi
introduse o cere şi starea clinică a pacientului o permite. Însă, nu toate medicamentele pot fi
introduse pe cale intravenoasă. Unele dintre ele: cele care trebuie suspendate într-o soluţie
uleioasă, anumite produse biologice sau cele care trebuie absorbite încetul cu încetul trebuie
să treacă neapărat printr-un filtru ţesutul pericelular, şi în consecinţă nu pot fi administrate
intravenos.

Scopul injecţiei intravenoase poate fi:

explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;

terapeutic:

- administrarea medicamentelor sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase;

- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;

- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;

- sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, H.T.A.

Locul puncţiei:

61
  venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică);
 venele antebraţului;
 venele de pe faţa dorsală a mâinii;
 venele subclaviculare;
 venele femurale;
 venele maleolare interne;
 venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).

Materialele necesare:

 de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;

 pentru dezinfecţia tegumentului: tampon de vată îmbibat în alcool sanitar;
 sterile: ace de 25 – 30 mm, diametru 6/10, 7/10, 10/10 mm (în funcţie de scop:
cantităţi mici de soluţie, recoltare, perfuzii, transfuzii), seringi, mănuşi sterile, tampoane;
 alte materiale: garou, eprubete sterile, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală.
Acele pentru puncţia venoasă trebuie să aibă un bizou alungit (nu tăiat scurt), pentru
că numai astfel de bizouri pot să fie bine ascuţite şi să ofere o înţepare fină, făcând puncţia
mai sigură şi totodată fără traumatizarea importantă a venei. Pentru puncţia venei nu trebuie
utilizate ace mai lungi de 5 – 6 cm, deoarece manevrarea acelor lungi este nesigură.
Tehnica de lucru:
După ce s-au făcut manevrele pregătitoare – explicarea pacientului asupra necesităţii
tehnicii, aşezarea pacientului în poziţie confortabilă (decubit dorsal), evaluarea calităţii şi
stării venelor, aşezarea braţului pe perniţă şi muşama, încărcarea seringii, dezinfectarea pielii
– se aplică garoul la 8 – 10 cm deasupra locului unde se face injecţia. Garoul trebuie strâns
astfel încât să facă o bună stază venoasă, să scoată în relief vena, dar să nu oprească şi
circulaţia arterială. Cu ajutorul garoului moderat strâns se opreşte întoarcerea sângelui venos
către cord şi se lasă şi vină prin arteră sânge în segmentul respectiv de corp. În cazul în care se
puncţionează o venă de pe faţa posterioară a mâinii sau de pe cea anterioară a antebraţului sau
a cotului, pentru a crea o turgescenţă mai mare a ei, se cere pacientului să facă mişcări de
închidere şi deschidere a pumnului, mişcări prin care musculatura pompează sângele către
vene.
După ce vena s-a evidenţiat suficient, se face puncţia venoasă astfel:
- cu degetul mare de la mâna stângă se imobilizează pielea la 2 – 4 cm sub locul unde
se va face puncţia şi se ţine imobilizat membrul respectiv;

62
 - seringa la care este adaptat acul sau acul adaptat la perfuzor, se ţine în mâna dreaptă
şi se înţeapă pielea şi vena astfel: în primul rând se înţeapă pielea deasupra locului care este
fixat de policele stâng, se introduce acul uşor de-a lungul peretelui anterior al venei – câţiva
milimetri, oblic, către venă, până când se simte că a fost înţepată vena; se pătrunde în lumenul
venei, se "încarcă" vena pe ac şi se continuă înaintarea în lumenul ei încă 2 – 3 cm, având
grijă ca acul să nu iasă prin peretele opus.
Controlul prezenţei acului în lumenul vasului se face trăgând uşor pistonul seringii.
Dacă acul este în lumen, în seringă vine sânge. În cazul în care pacientul are o presiune
venoasă mare, sângele poate intra singur în seringă sau în perfuzor.
După ce este sigur faptul că acul este introdus perfect în venă, se desface garoul, se
apasă pe piston şi se introduce încet soluţia. Asistenta medicală urmăreşte ca în tot timpul
injecţiei sau perfuziei acul să stea corect în venă. După ce se termină de introdus soluţia, se
retrage acul cu un gest scurt şi rapid şi se aplică pe locul puncţiei un tampon de vată îmbibat
cu alcool, care se ţine presat pe locul puncţiei un timp cu o bandă de leucoplast.
Pentru cazurile în care se introduc soluţii iritante pentru ţesuturi (seruri clorurate
hipertonice, clorură de calciu), introducerea lor trebuie să se facă lent, iar la sfârşitul injecţiei
trebuie să se aspire în seringă puţin sânge, pentru a spăla acul de soluţia respectivă şi în felul
acesta să nu existe riscul de a rămâne sub piele în timpul extragerii acului, vreo picătură din
substanţa iritantă.
Dacă pacientul se perfuzează, se desface clema care compresează tubul de perfuzie şi se lasă
să curgă lichidul în ritmul necesar (de regulă, 60 de picături pe minut).

Incidente şi accidente:

 Defecţiuni tehnice, determinate de un ac neascuţit care sparge vena, sau pentru că

acul a fost greşit manevrat şi a perforat vena, nepătrunzând în lumenul acesteia.
 Introducerea de lichid iritant paravenos, care poate determina necroze locale, cu
complicaţii mai mult sau mai puţin grave.
 Introducerea de aer intravenos, care poate avea ca urmare o embolie gazoasă. Acest
incident apare brutal în timpul transfuziei de sânge sau perfuziei de seruri, dacă aerul nu a
fost scos din tubul de perfuzie sau transfuzie, înainte de a se introduce sângele sau serurile.
 Neridicarea garoului. Introducerea lichidului face să se mărească orificiul prin care a
intrat acul, iar lichidul se împrăştie paravenos.

63
 Unele substanţe dau senzaţia de căldură sau dau o înroşire a tegumentelor. De aceea,
este bine ca toate soluţiile intravenoase să fie introduse lent şi, în felul acesta, se evită senzaţii
neplăcute.
Lipotimiile care pot apărea în timpul injecţiilor intravenoase se previn prin
efectuarea injecţiilor numai după ce pacientul a fost aşezat în decubit dorsal.
După injectarea unor substanţe iritante, poate apărea o flebită, al cărei tratament este
dificil şi de lungă durată.
Un alt incident, de obicei rar, este înţeparea arterei omonime în locul venei. În
seringă pătrunde sânge roşu – deschis, sub presiune mare. În acest caz, se scoate acul
definitiv, se presează bine locul timp de 1 – 2 minute cu un tampon de vată cu alcool şi se
puncţionează în alt loc.
Un incident neplăcut, datorită durerilor pe care le provoacă, este înţeparea unui nerv.
În acest caz, acul trebuie retras sub piele şi căutată cu blândeţe şi atenţie vena.
Dacă nu a fost ţinut presat un timp suficient, prin orificiul de puncţionare al venei se
poate scurge sânge, ceea ce creează un hematom local care multă vreme dă un aspect neplăcut
tegumentului.

3.8 TEHNICA INJECŢIEI INTRAMUSCULARE

INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau

substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataţat la seringă.
SCOP - introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
LOCURI DE ELECŢIE:
- regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter;
- faţa externă a coapsei in treimea mijlocie;
- faţa externă a braţului în muşchiul deltoid.
MATERIALE NECESARE:
- tăviţă medicală;
- ace intramusculare (lungime 40 - 70 mm., diametrul 7/10 - 10/10 mm., bizou lung);
- seringa tip Record cu capacitate corespunzătoare;
- medicamentul de injectat.
ETAPELE DE EXECUTIE:
- pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare;

64
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului;
- stabilirea locului injecţiei;
- se anunţă bolnavul şi i se explica necesitatea tehnicii;
- se aşează bolnavul în decubit ventral, lateral, în poziţie şezândă sau în picioare;
- se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie);
Pentru injecţie în regiunea fesieră se reperează următoarele puncte:
- punctul Smamov la un o lungime de deget deasupra marelui trohanter şi înapoia lui;
- punctul Barthelemy, la unirea treimii externe cu cele două treimi interne ale liniei care
uneşte spina iliaca antero-superioară cu extremitatea superioară a şantului interfesier;
- zona situată deasupra liniei care uneşte spina iliaca posterioară cu marele trohanter;
- pentru poziţia şezând injecţia se situează în toată regiunea fesieră deasupra punctului de
sprijin;
Efectuarea injecţiei:
- spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun;
- dezinfectarea mâinilor cu alcool;
- se montează seringa în condiţii de asepsie corectă;
- se încarcă seringa cu substanţa de injectat; după verificarea fişei, se elimină bulele de aer;
- se schimbă acul îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată substanţa şi se ataşează un ac
potrivit pentru injecţie;
- se degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool;
- se invită bolnavul să-si relaxeze musculatura şi să stea liniştit; se intinde pielea între policele
şi indexul sau medianul mâinii stângi; se inţeapă perpendicular pielea (4 - 7 cm.) cu rapiditate
şi siguranţă cu acul montat la seringă;
- se verifică poziţia acului prin aspirare;
- se injectează lent lichidul;
- după injectare se scoate acul rapid numai pe direcţia de introducere;
- se masează locul cu un tampon cu alcool pentru a disocia planurile ţesuturilor străpunse
activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia;
- se aşează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5 - 10 minute;
- spălarea pe mâini cu apă curentâ şi săpun.
Reorganizarea locului de muncă:
- se aruncă la coţ deşeurile de la injecţii (fiole golite, tampoane de vată, seringa cu acul)
Incidente şi accidente:
1. Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri a acestuia; se impune retragerea
acului şi efectuarea injecţiei în altă regiune.
65
2. Paralizie prin lezarea nervului sciatic.
3. Hematom prin înţeparea unui vas sanguin.
4. Supuraţie aseptică datorită unor substanţe care nu se resorb.
5. Ruperea acului - se va extrage pe cale chirurgicală.
6. Embolie - introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase sau în
suspensie.
7. Abcese sau injectite – deficienţe grave de sterilizare.

66
 CAPITOLUL IV
Cazuri clinice – Cazul 1
Perioada de îngrijire 05.-12.03.2018

Culegerea datelor:
Prezentarea medicală.
Nume și prenume: P.C
Vârstă: 70 ani
Diagnostic de internare: 05.03.2018 osteoporoza tip II,HTA,ulcer gastric
D-na P.C,în vârstă de 70 de ani ,cu domiciliul în București,pensionară,de naționalitate
română,se prezintă pe data de 05.03.2018 la Institutul de Endocrinologie C.I Parhon,cu
diagnosticul :osteoporoză tip II ,HTA,ulcer gastric.
Motivele internării:
 astenie fizică,
 înțepături precordiale
 process degenerativ osteoporotic
 greață
 inapetență
Antecedente fiziologice:
 prima menstruație la 12 ani;
 nașterii:1.
Antecedente patologice :
 HTA de circa 2 an;
 sechele TBC pulmonar
 fractura de col femural drept operata în urmă cu 1 an.
Profilul pacientului:
 pensionată pe caz de boală;
 locuiește cu soțul pensionar și el într-un apartament cu 2 camere.

Istoric

67
Pacienta,în vârstă de 70 de ani,cu TBC în urmă cu 37 de ani,cu ulcer gastric diagnosticat în
urmă cu 2 luni,cicatrizat dupa o lună cu tratament antisecretor,cu aspect histologic de
metaplazie intesțială infiltrată cronic,se internează pentru astenie fizică,înțepaturi
precordiale,dureri epigastrice,greață,inapetență.
Examen clinic general:
La examenul clinic pe aparate și sisteme effectuate de medic s-au constatat urmatoarele aspect
patologice:
stare generala buna
sensibilitate la palpare în epigastru
ganglion limfatici nepalpabili
paloare discretă
T.A și A.V în limite normale ,murmur vesicular present,fără tratament antihipertensiv.
Aparat respirator:torace normal conformat,sonoritate pulmonară normal,murmur vesicular
present,rare raluri subcrepitate bazal bilateral.
Aparat cardio-vascular:soc apexian în spațiul V intercostals pe linia medio-claviculară
stângă,zgomote cardiac ritmice,fără sufluri,T.A=150/85mmHg,A.V=75b/min,artere periferice
pulsatile.
Aparat digestive:abdomen suplu,cu durere în epigastru la palpare,ficat cu dimensiuni
normale,structură omogenă.fără procese înlocuitoare de spațiu,colecistcu perete ușor
îngroșat ,devolum normal,fără calculi vezicali;căi biliare și splină în limite normale.
Aparat urogenital:micțiuni fiziologice;semnul Giordano negativ bilateral.
Sistemul nervos:R.O.T prezente;

DATE VARIABILE:
T.A. : 150/85 mm Hg.
Puls: 75b/min.
Temperatura: 36,70 C.
Respiraţie: 18 r/min.
Greutate: 95kg.
ANALIZE DE LABORATOR ŞI EXAMINĂRI PARACLINICE

Numele probei Valori normale Valorile pacientului

Hemoleucograma
RBC 4,5 – 5 mil/mm³ 4,6 mil / mm³
WBC 4000 – 10000 /mm³ 10500 / mm³

68
Granulocite:
- Neutrofile Segmentate 2.500-5.500/mm³ 2000 / mm³
- Neutrofile 50-250/mm³ 50 / mm³
Nesegmentate 100-200/mm³ 105 / mm³
- Euzinofile 20-40/mm³ 38 / mm³
- Bazofile 1.200-2.400/mm³ 1970 mm³
Limfocite 300-640/mm³ 580 / mm³
Monocite
PLT 150000 – 450000 / mm³ 380000 / mm³
Hb 13 – 18 g /dl 9 g /dl
Ht 40 – 52% 42%
Glicemie 80 – 110 g/dl 100 g/dl
Colesterolemie 1,80 – 2,00 g 0 /00 1,90 g 0 /00
VSH 1 – 10 mm/ora 15 mm/1 ora
7 – 13 mm/2 ore 17 mm / 2 ore
Ionograma serica Na = 135-152 m Eq/l Na=147,3 m Eq/l
K + = 3,5-5,4 m Eq/l K + = 3,9 m Eq/l
Cl - = 94-111 m Eq/l Cl = 101 m Eq/l
Ca 2+ = 4,5-5,5 m Eq/l Ca 2+ = 3,28 m Eq/l
Fe 3+ = 80-120 % Fe 3+ = 98 m Eq/l
Trigliceride < 160mg/l 128 mg/l
TGO= 15 – 45 U.I./ l 20,8 U.I. / l
Transaminaze
TGP = 10 – 40 U.I. / l 19,60 U.I. / l
Creatinina 0,5 – 1,2 mg/dl 0,9 mg/dl
Acid uric 2,4 – 7,5 mg/dl 5,7 mg /dl
Uree 0,2 – 0,5 g/l 0,28 g/l
Bilirubina totală 0,2 – 1,5 mg/dl 0,98 mg/dl
Bilirubina indireactă < 0,7 mg/dl 0,53 mg/dl

EKG: ritm sinusal, unde P de aspect normal, urmate de complexe QRS normale la intervale
PQ regulate. FC=72 bpm
Examen radiologic (faţă şi profil): : multiple calcificări nodulare lob stâng superior
,opacitate nodulară de 1,2 cu hipertransparența centrală paratraheală stâng,hil drept
mărit,difuz.
69
 Proces de îngrijire –perioada de îngrijire 05-12.03.2018

Am preluat spre îngrijire pe d-na P.C în data de 05.03.2018,cu diagnosticul de

osteoporoză tip II,ulcer gastric ,HTA,fractura completă T10,metaplazie intestinală.
Din datele obținute de la pacientă ,pot să apreciez că aceasta prezintă o stare de
disconfort ca urmare a durerilor epigastrice ,inapetență și astenie fizică.
Pacienta povestește că nu poate să-și asigure necesarul hidric și nutrițional de care are
nevoie,nu se poate odihni,având ăn permanență stare de anxietate.
Prezintă o paloare discretă a tegumentelor.Este o persoană comunicativă,plăcută.
Evaluând aceste date,corelate cu observațiile obiective existente în FO,pot sa apreciez
următoarele probleme,manifestări și diagnostic de îngrijire:
 Dificultate de a se alimenta și hidrata datorită restricției în mișcare cu:
-aport insuficient
-inapetență
-dificultate în autoservire
-durere la mobilizare
 Modificarea stării de confort prin durere și poziție impusă:
-insomnie
-odihnă insuficientă
-anxietate
 Anticiparea evenimentelor negative prin dezechilibru motor:

-risc de accident
-preoces degenerativ osteoporotic
 Intolerantă la activitate prin lipsa de cunoaștere a dozării efortului

-teamă
-risc de alterare a integrității tegumentelor
-frica de mișcare
-anxietate prin postura impusă

Obiective generale de îngrijire

- Asigurarea unui regim alimentar cu valori nutritive pentru consolidarea fracturii și prevenirea
procesului degenerativ osteoporotic,
- Ameliorarea durerii,
70
 - Să aibă un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ,
- Menținerea echilibrului hidro-electrolitic,
- Promovarea unei igiene corespunzătoare
- Asigurarea confortului
- Redarea autonomiei pentru autoîngrijire și mobilizare

Relaxare fizică și psihică.

71

1.Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură-necesitatea omului de a se mișca și de a-și mobiliza parțile corpului prin mișcări coordonate
într-o poziție care să permită eficacitatea funcționării organismului
DIAGNOSTIC DE
NURSING
Alterarea funcţiei respiratorii
cauzată de imobilizarea la pat,
manifestată prin lipsa activități
datorită fracturii de col
femural.
Probleme:
-imposibilitatea de a se mișca,
-durerea
Surse de dificultate:
-fractura col femural,
-teama,
-frică
Manifestări de dependență:
-imobilizare la pat
-restricția mobilității
-reducerea mișcării la nivelul
membrului inferior drept.
Plan de îngrijire(05.03.2018-12.03.2018)
INTERVENŢII
OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Pacientul să prezinte
-asigur o poziție fiziologică, Administrez, la În urma îngrijirilor cu rol
o respiraţie
-mobilizare pasivă la 3 h, indicaţia medicului propriu şi delegat,
fiziologică şi să nu
-ajut și învaț pacienta la mobilizarea tratamentul pacientul prezintă:
dezvolte complicaţii
treptată în cadru pentru redarea
pulmonare pe timpul
independenței. 05-06.03.2018
imobilizării;
-învaț pacienta să facă exerciții -durerea s-a diminuat
Redarea
active în limita admisă pentru -nu sunt semne de flebita
independenței prin
prevenirea reapariției durerii, -reluarea parțială a
mobilizarea pasivă la
-efectuez exerciții pasive ale aplitudinii mișcărilor
3 h și păstrarea
membrelor inferioare 07-09.2018
integrității
-explic pacientei necesitatea unei -tonus muscular păstrat
tegumentelor .
posturi corecte -pacienta efectuează
Calmarea durerilor.
mișcări active în limita
posibilitățiilor
2.Nevoia de a dormi și a se odihni-este o necesitate a ființei umane de a dormi timp suficient astfel încât să poată obține randament maxim.

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
05.-06.03.2018
Asigurarea unui
Insomnii legate de modificările -cazez pacienta într-un -pacienta resușește să
confort adecvat prin
procesului degenerativ osteoporotic salon mic,liniștit. Administrez medicația doarmă după
eliminarea durerii în 2-
manifestat prin ore insuficiente de -asigur lenjerie de corp prescrisă de medic. administrare de
3 zile.
somn,agitație. curată și lejera ,moale Diazepam
Asigur un climat cât
Probleme: -aerisesc salonul 07-09.03.2018
mai favorabil pentru
-incapacitatea de a se odihni înainte de culcare -pacienta înțelege
odihnă și somn .
Surse de dificultate: -îi efectuez pacientei contraindicațiile
Asigur condițiile
-durere fizică masaj care are un efect folosirii abuzive de
necesare odihnei și
-dificultatea de adaptare la mediul relaxant și odihnitor medicamente
înlăturarea neliniștii și
spitalicesc 10-12.03.2018
asteniei fizice.
Manifestări de dependență: -pacienta înțelege
-ore de somn insuficiente exercițiile de relaxare și
-astenie fizică le executa cu mult
-înțepături precordiale efect.
-neliniște

73
3.Nevoia de a fi curat,îngrijit și de a-și proteja tegumentele –este o necesitate pentru a –si menține o ținută sănătoasă,acesta să-și poata
îndeplini funcții

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
-pacientul să
prezinte -asigur pacientului 05-06.03.2018
tegumente și lenjerie de corp și de
mucoase curate pat curată -tegumente și mucoasele sunt
Risc de alterare a integrității tegumentare normal colorate
-pacientul să nu -efectuez toaleta pe
legat de vârstă,restricție în 07-08.03.2018
devină sursă de regiuni la pat
mișcare,manifestat prin tegumente și -nu sunt semne de escare
infecții ,deoarece starea sa de
mucoase murdare cu risc de escare. 09-10.03.2018
nosocomiale repaus și de afectare a
Probleme: -pacienta este cooperantă în
-să aiba o igienă stării denerale nu-i
-diminuarea mișcărilor efectuarea toaletei
corespunzătoare permite acest lucru. Administrez
-risc de modificare a integrității tegumentare 11-12.03.2018
-pacienta sa nu -educ pacienta pentru medicația prescrisă
Surse de dificultate: -pacienta înțelege importanța
-vârsta înaintată
prezinte risc de aspectul fizic și de medic în FO
escare. îngrijirile igienice autoîngrijirii
-fracturi la membrul pelvian repetate Obiective realizate
Manifestări de dependență: -asigur regimul
-imposibilitatea de a-și proteja tegumentele igienico-dietetic și
și mucoasele hidratarea
-neglijarea înfățisării

74
 4.Nevoia de a evita pericolele :este o necesitate a ființei umane de a fi protejată impotriva tuturor agresiunilor

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Vulnerabilitate față de pericol datorită -prevenirea durerii la -creez o atmosferă plină de Administrez 05-06.03.2018
procesului degenerativ osteoporotic imobilizare optimism ,plină de încurajare, antialgice -funcții vitale în
manifestat prin :anxietate,stare -redarea încrederii în -urmaresc culoarea prescrise de linite normale
depresivă,anticiparea unui eveniment forțele proprii tegumentelor, medic. 07-09.03.2018
negativ,stare depresiva. -prevenirea -protejez zonele de risc pentru -nu sunt semne de
Probleme: complicațiilor escare, modificare ale
-durere, datorate imobilizării -monitorizez funcțiile vitale, pielii,mucoaselor
-anxietate, -să înlătur temerile -liniștesc pacienta spunându-i 10-12.03.2018
-frică nefondate, ca totul se va termina cu bine. -pacienta prezinta o
Surse de dificultate: -sa învaț pacienta să stare generală bună
-alterarea funcției locomotorii, nu intre în panica sub Obiective în curs de
-proces degenerativ osteoporotic, nici o formă, realizare.
-stare depresivă
-idei anticipative negative.
Manifestări de dependență
-neliniște,teamă,iritabilitate,temeri,panică
.

75
5.Nevoia de a se alimenta și hidrata-orice organism trebuie să aibă o alimentație de bună calitate și cantitate pentru a se dezvolta și a avea
energie pentru o bună funcționare.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
05-06.03.2018
-pacienta
Alterarea nevoii de a se alimenta și hidrata Administrez servește masa la
-pacientul să fie -ofer tăviță renală și ajut
datorită imobilizării parțiale la parenteral soluțiile pat,se
echilibrat nutrițional și pacienta în timpul efortului de
pat,manifestată prin greață și inapetență. perfuzabile alimentează
hidroelectrolitic , vărsătură.
Probleme: indicate de medic activ,
-să nu mai prezinte -respect orarul meselor
-neputința de a-și asigura o alimentație în foaia de 07-09.03.2018
greață,vomă. -fracționez alimentele în
adecvată observație. -nu sunt semne
-pacienta să se poată cantități mai mici
Surse de dificultate: de dezechilibru
autoalimenta si hidrata -diversific alimentele în
-proces de perturbare a metabolismului hidric
singură. funcție de recomandările
general în contextul vârstei și a 10-12.03.2018
medicului în ceea ce privește
imobilizării. -pacienta are
regimul alimentar.
Manifestări de dependență: scaun la 2 zile
-monitorizez lichidele
-greață, -pacienta
ingerate și eliminate în 2-3
-vărsături, echilibrată
zile.
-inapetență. hidroelectrolitic
.
Obiective

76
 Nevoia fundamentală Manifestări de independenţa
Nevoia de a avea o -pacienta prezintă o respiratie normală
respirație normală -18 resp/min,
-nu sunt probleme de eliminare urinară
Nevoia de a elimina
calitativ.
-organe de simț integre
Nevoia de a comunica
-capacitate de a menține o conversație
-pacienta are capacitatea de a se
Nevoia de a se îmbraca
îmbrăca și dezbrăca singura
și dezbrăca
-îmbrăcăminte curată și adecvată vârstei
Nevoia de a-și menține
-parțial independentp,ușoară senzație de
temperatura corpului în
frig
limite normale
Nevoia de a-și practica -participă la slujbele religioase
religia ocazional
-se bucură de realizările sale în viată
Nevoia de a se realiza
-adaptare individuală eficientă
Nevoia de a se recreea -citește cărți,ziare
-dorință și interes de a învăța
Nevoia de a învăța
-acumulare de cunoștiinte
77
Obiective
-pacienta să prezinte o
respirație eficace
-să-și mențină independența
-păstrarea acestei nevoi în
limite normale
-să își păstreze independența
-să nu mai prezinte senzație
de frig
-satisfacerea nevoilor
spirituale pe durata
spitalizării.
-să își pastreze această stare
-să își cunoască resursele
intelectuale
-să-și mențină interesul pentru
activitățile cotidiene.
-pacienta trebuie să cunoască
norme de menținere a
sănătății.
Intervenții autonome
-asigur o camera aerisită
-învat pacieta exerciții respiratorii
verific,notez aspectul,culoarea
,cantitatea și volumul urinei pentru a
vedea modificările.
-încurajez pacienta să aibe încredere
în propria persoană.
-învăț pacienta să își aleagă
imbrăcăminte corespunzătoare
temperaturii mediului.
-să poarte îmbrăcăminte adecvată
-determin pacientul să-și exprime
propriile convingeri.
-încurajez pacienta să poarte un
dialog cu colegii de salon pentru a le
împărtășii și acestora bucuriile sale.
-pacienta este mulțumită
-fac educație sanitară ,mai ale igiena
personală zilnică.
 Cazuri clinice – Cazul 2
Perioada de îngrijire 19-24.05.2018
Culegerea datelor:
Prezentarea medicală

D-na I.V în vârstă de 74 de ani,cu domiciliul în București,pensionară ,de naționalitate

română,stare civil căsătorită,se prezintă pe data de 19.05.2018 prin transfer de la Spitalul
Universitar de Urgență București la Institutul de Endocrinologie ,,C.I.Parhon,, cu diagnosticul
:paralegie spastică post-tumorala medulară operată și osteoporoză tip I.
Motivele internării:
 abolirea mobilitații,
 proces degenerativ osteoporotic
 dureri lombare si abdominal
 tulburări de memorie
 halucinații vizuale.
Antecedente fiziologice:
 prima menstruație la 13 ani;
 nașterii:2
Antecedente patologice:
 paraplegie spastică după cordotomie (2018)
 tumora medulară benignă operata(2007-2008).
Profilul pacientului:
 pensionară;
 locuiește împreună cu una din fiicele sale într-un apartament cu 3 camere,
soțul decedat.
Istoricul bolii:
 Pacientă în vârstă de 74 de ani , adusă prin transfer de la Spitalul Universitar
București,cu tumoră medulară operată și cordotomie intervenție în urma căreia s-a instalat
paraplegia spastic și imobolizarea la pat.
Se internează pentru dureri generalizate înregiunea inferioară a corpului ,spasme muscular și
tulburări de personalitate.
De menționat că pacienta este imobilizată la pat de aproximativ 6 ani.
Examen clinic general:
Stare generală satisfăcătoare,afebrilă,

78
 Tegumente integere și normal umede,
Tesut celular subcutanat normal reprezentat,
Aparat osteoarticular:hipertonie spastic a mușchilor membrelor inferioare;copase și
genunchi în flexie;atrofie a mușchilor membrelor inferioare,predominând la gambe.
Aparat respirator:torace enfizematos cu baze largite;sonoritate toraco-pulmonară fără raluri
supraadăugate.
Aparat cardiovascular:zgomote cardiac ritmice;A.V=58b/min,regulat,suflu systolic
mitral,iradiere pe toată suprafața de auscultație a cordului,T.A=130/70mmHg;
Aparat digestiv:abdomen suplu,mobil cu respirația ,nedureros ,spontan;la palpare ficat cu
marginea inferioară în rebordul costal;splină nepalpabilă.
Aparat urogenital:loje renale nedureroase;rinichi nepalpabili,sonda urinară permanent de 6
ani.
Sistemul nervos central:anestezie la nivelul membrelor inferioare,deficit motor cu rigiditate a
musculaturii.

ANALIZE DE LABORATOR ŞI EXAMINĂRI PARACLINICE

Numele probei Valori normale Valorile pacientului

Hemoleucograma
RBC 4,5 – 5 mil/mm³ 4,3 mil / mm³
WBC 4000 – 10000 /mm³ 8000 / mm³
Granulocite:
- Neutrofile Segmentate 2.500-5.500/mm³ 4300 / mm³
- Neutrofile 50-250/mm³ 50 / mm³
Nesegmentate 100-200/mm³ 105 / mm³
- Euzinofile 20-40/mm³ 38 / mm³
- Bazofile 1.200-2.400/mm³ 2275 mm³
Limfocite 300-640/mm³ 580 / mm³
Monocite
PLT 150000 – 450000 / mm³ 210000 / mm³
Hb 13 – 18 g /dl 12,6 g /dl
Ht 40 – 52% 39%
Glicemie 80 – 110 g/dl 100 g/dl
Colesterolemie 1,80 – 2,80 g 0 /00 2,25 g 0 /00

79
VSH 1 – 10 mm/ora 12 mm/1 ora
7 – 13 mm/2 ore 17 mm / 2 ore
Ionograma serica Na = 135-152 m Eq/l Na=147,3 m Eq/l
K + = 3,5-5,4 m Eq/l K + = 3,9 m Eq/l
Cl - = 94-111 m Eq/l Cl = 101 m Eq/l
Ca 2+ = 4,5-5,5 m Eq/l Ca 2+ = 3,28 m Eq/l
Fe 3+ = 80-120 % Fe 3+ = 98 m Eq/l
Trigliceride < 160mg/l 103 mg/l
TGO= 15 – 45 U.I./ l 33 U.I. / l
Transaminaze
TGP = 10 – 40 U.I. / l 19,60 U.I. / l
Creatinina 0,5 – 1,5 mg/dl 6 mg/dl
Acid uric 2,4 – 7,5 mg/dl 1,9 mg /dl
Uree 0,2 – 0,5 g/l 21,5 g/l
Bilirubina totală 0,2 – 1,2 mg/dl 0,98 mg/dl
Bilirubina indireactă < 0,7 mg/dl 0,53 mg/dl

Examen sumar urină

acid
- pH-ul urinei
absentă
- albumina
rare epitelii plate,leucocite
- sediment urinar :
rare

Proces de îngrijire –în perioada 19-24.05.2018

Am preluat spre îngrijire pe doamna I.V în data de 19.05.2018,pentru o pareză spastică

post-tumorală medulară și osteoporoză de tip I.
Pacienta în vârstă de 74 de ani a fost adusă prin transfer de la Spitalul Universitar de
Urgenta București de către familie la Institutul de Endocrinologie ,,C.I.Parhon,,.
Pacienta a suferit o intervenție chirurgicală de cordotomie în urma căreia a rămas cu o
paraplegie spastică șiimobilizare totală la pat de aproximativ 6 ani.
Pacienta acuză dureri generalizate intense la nivelul regiunii inferioare a corpului.
Bolnava prezintă tulburări de memorie și de personalitate ,precum si halucinații
vizuale.

80
 Doamna I.V are montată o sondă urinară permanentă care este schimbată lunar.Din
punct de vedere respirator nu sunt probleme.
Sistemul osteoarticular cu o hipertonie spastică a musculaturii membrelor
inferioare,coapsele și genunchii în flexie și o atrofie a musculaturii membrelor inferioare
predominând la gambe.
Evaluând datele pe care le-am obtinut prin interviu și din F.O pot să apreciez ca
probleme de îngrijire:
-imposibilitatea de a se mobiliza cu un risc crescut pentru producerea accidentelor,
-risc crescut de infecție urinară prin prezența sondei urinare permanenta (de 6 ani),cu
reducerea peristaltismului intestinal.
-stare de disconfort general prin spasme musculare ,atrofie musculară.
Doamna I.V este irascibilă,cu un grad avansat de anxietate,neîncredere față de îngrijirile
acordate,cu fenomene de arterioscleroză și dificultate de comunicare.Toate aceste probleme
au la bază afectarea tumoralî la nevelul măduvei cu esecul intervenției chirurgicale efectuate
în urmă cu 6 ani,motiv pentru care și –a pierdut încrederea în personalul medical și în propria
persoană.
Aspectul fizic pe care îl prezintă o demoralizează,refuzând în repetate ori alimentația
,medicația și colaborarea.
Diagnostice de îngrijire:
Dezechilibrul stării de nutriție legat de refuzul de a mânca,nutriție și hidratare.
Alterarea stării generale prin fenomene de osteoporoză,hipertonie
musculară,imobilizare,rarefierea masei osoase și atrofie osteo-articulară.
Diminuarea confortului datorită poziției de flexie a gambelor pe coapse
Risc de alterare tegumentară
Imposibilitatea de a-si asigura autoîngrijirea
Lipsa reflexului de micțiune.
Diminuarea peristaltismului intestinal.

Obiective generale de îngrijire:

Starea de nutriție și hidratare adecvată pacientei,
Să beneficieze de o stare de confort,mobilitate atât cât permite starea pacientei
Pacienta sa prezinte tegumente și mucoase protejate,îngrijite și curate
Să aiba un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ

Să nu prezinte risc de deshidratare hidroelectrolitica prin pierderile de urina

81
1.Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură:reprezintă necesitatea ființei vii de a fi în mișcare ,de a-și mobiliza toate părțile
corpului prin mișcări coordonate și de a păstra diferitele părti ale copului într-o pozițue care să permita eficacitate funcțiilor organismului.

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea mobilității datorită -să poată să fie mobilizata -mobilizez pasiv din -administrez 19-20.05.2018
paraplegiei și hipertoniei la fiecare 3 ore 3/3 ore pacienta în medicația prescrisa -pacienta este
spastice,manifestate prin -să nu prezinte escare decubit dorsal ,ventral de medic și mobilizată la 3 h
imobilizare și durere. -să nu prezinte pneumonie și lateral alternativ urmaresc efectul pentru prevenirea
Probleme: de decubit pentru prevenirea acestora escarelor
-necoordonare în mișcare -să nu mai prezinte dureri escarelor pe toata 21-22.05.2018
-dureri osoase și articulare în 1-2 zile perioada spitalizării -o data pe zi pacienta
Surse de dificultate: -să se ridice în poziție -evaluez starea este poziționată în
-paraplegie sezândă și progresiv în tegumentelor scaun geriatric timp
-stare depresivă scaun geriatric -masez regiunile de 15 minute.
-lipsa cunoașterii mobilităților de -pacienta să aibă predispuse escarelor -durerile persista în
mobilizare tegumentele și mucoasele -efectuez un masaj ciuda suportului
-demineralizarea osoasă de tip integre. relaxant pentru dureri medicamentos.
osteoporotic și reducerea articulară. și spasme musculare
Manifestari de dependență: -asigur lenjerie de pat
-hipertonie spastica a musculaturii și corp curata.
membrului inferior .
-astenie fizică
-anestezie cutanată.

82
2.Nevoia de a se alimenta și hidrata:orice organism trebuie să aibă alimente de bună calitate și cantitate suficienta pentru a se dezvolta și a avea
energie pentru o buna functionare.

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de a se alimenta și -să i se amelioreze
-evaluez apetitul pacientei -administrez 19.05.2018
hidrata datorită digestia și tranzitul
și reglarea tranzitului medicația prescrisa -pacienta are o
imobilizării,manifestata prin durere intestinal în 1-2 zile
intestinal, de medic și digestie bună și
și inapetentă. -să accepte schimbarea
-învăț pacienta categoriile urmaresc efectul nu acceptă încă
Probleme: regimului alimentar în 3-4
de alimente din ghidul acestora regimul
-alterarea nevoii de a se alimenta și zile
alimentar, alimentar
hidrata -să fie echilibrata hidro-
-combat cu calm refuzul de 20.05.2018
-anxietate nutrițional în 7 zile
a mânca -regimul
Surse de dificultate: -să fie echilibrată psihic.
-colaboram pentru găsirea alimentar este ăn
-imobilizare datorită paraplegiei,
modalităților consumului de curs de acceptare
-anxietate,depresie
alimente și calculez -echilibrată
Manifestari de dependență:
necesitățile calorice nutrițională în
-meteorism
-constietizez pacienta curs de realizare.
-sațietate precoce
asupra importanței hrănii. Obiectiv în curs
-neliniște cu refuzul de a mânca
de realizare.
-diminuarea senzației de a mânca

83
3.Nevoia de a fi curat,îngrijit de a proteja tegumente și mucoasele:reprezintă necessitate organismului de a-și mentine o ținută decent și o
piele sănătoasă,astfel încât aceasta să-și poata îndeplini funcțiile.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Potential de alterare a integrității
tegumentelor și mucoaselor prin
imobilizare cu carențe de
-asigur pacientului lenjerie
îngrijire,manifestat prin tegumente
de corp și de pat curată 19-20.05.2018
flasce ,cu risc de escare -pacienta să prezinte
-efectuez toaleta pe regiuni -pacienta a
Probleme: tegumente și mucoase
la pat,deoarece starea sa de înțeles
-dificultatea de a-și asigura curate și integre
repaus impus și de afectare necesitatea
îngrijirile necesare -să verific integritatea
a stării generale nu-i toaletei,
-risc actual și potential de alterare a cutanată și zonele expuse Administrez
permite acest lucru -nu prezintă
tegumentelor riscului de escare medicația prescrisă
-educ pacientul pentru escare sau zone
Surse de dificultate: -sa aibe o igienă de medic in FO.
aspectul fizic și îngrijirile de eritem
-poziție impusă de boală corespunzătoare
igienice. 21-23.05.2018
-tulburări de gândire și de -pacientul sa nu devina o
-supraveghez permanent -lejeria o
personalitate sursă de infecții
tegumentele și zonele pastreaza curata
-imobilizare nosocomiale.
escarelor și uscata
Manifestări de dependență:
-monitorizez funcțiile vitale
-carențe de îngrijire
-tegumente flasce
-risc de escare

84
4.Nevoia de a evita pericolele:este o necesitate a ființei umane pentru a fii protejata impotiva tuturor agresiunilor interne sau externe pentru
mentinerea integrității fizice și psihice.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea stării generale prin
-pacienta să fie mobilizata -îi explic pacientei -administrez 19-20.05.2018
fenomene de osteoporoză
activ sub supraveghere și necesitatea mobilizării tratamentul prescris -pacienta a fost
manifestate prin hipertonie
pasiv la 3 h pasive din 3/3 h în decubit de medic mobilizată
musculară.
-sa nu mai prezinte dorsal,ventral si lateral -in urma
Problema:
spasme musculare alternativ discutiilor avute
-alterarea starii de bine,
-sa ii diminueze astenia -mabilizare articulara cu pacienta
-vulnerabilitate față de pericole
fizică in 3-4 zile -facilitez vizitele starea psihica s-a
-anxietate
-să beneficieze de un -explic tehnicile medicale ameliorat
Surse de dificultate:
mediu echilibrat
-osteoporoza tip I,
-pacienta sa cunoasca
-imobilizare
evenimentele ce o
-confuzie,irascibilitate
afecteaza si sa le
Manifestari de dependență:
inteleaga.
-hipertonie musculară
-astenie fizică marcată
-irascibilitate,psiho-emoționlă

85
5.Nevoia de a elimina-necesitatea organismului de a se debarasa de substantele nefolositoare rezultate din metabolism
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de a elimina ,datorită
imobilizării și afectarea -să pastrez permeabilitatea -evaluez diureza și aspectul
neurologica,manifestat prin constipatie si sondei urinare zilnic al urinei
urinare spontană. -sa fie echilibrata psihic -schimb sonda urinară la o 21.05.2018
Probleme: -pacienta să aibă un lună, -sonda a fost
-modificare a modului de a urina tranzit intestinal normal și -evaluez aspectul schimbata iar
-constipație scaun la 2-3 zile mucoaselor punga acesteia
Surse de dificultate: -să aiba tegumente și -îndemn pacienta să ingere este golita zilnic
-lipsa controlului sfincterului vezical, mucoase curate. o cantitate sporita de lichide 22-23.05.2018
-constipație cronică habituală -scaun spontan
-meteorism abdominal. dupa laxative
Manifestări de dependență: Obiectiv in curs
-sonda urinară permanentă de 6 ani și de realizare
schimbată lunar.
-scaderea peristaltismului intestinal datorita
cordotomiei și imobilizării la pat

6.Nevoia de a dormi și a de odihni:este o necessitate a finite umane de a dormi timp sufficient astfel încat să-i permita organismului să obțina
radament maxim

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de somn,datorită -observ perioada somn- Administrez 22.05.2018
-să diminuez durerea și
durerilor,manifestata prin somn neodihnitor și veghe și daca perioada de tratmentul prescris -durerile s-au
starea de anxietate in 2-3
neliniste interioara odihna corespunde de medic diminuat sub
zile
Probleme: cerintelor organismului tratament
-pacienta sa beneficieze
-dificultatea de a se odihni -notez functiile vitale și 23.05.2018
de somn odihnitor in 1-2
-epuizare fizica și psihică. vegetative -se trezeste cu
zile
Surse de dificultate -observ comportamentul stare de oboseală
-terapie ocupationala
-imobilizare prelungită -stimulez increderea in sine ,somunul este
86
-teama de durere -îi ofer ceai cald înainte de întrerupt de stări
-neadaptare la mediul spitalicesc culcare de veghe
Manifestari de dependentă:
-somn neodihnitor
-somn insuficient cantitativ
-neliniste interioară
-astenie

7. Nevoia de a se imbraca si dezbraca-protejarea corpului de rigorile climei,purtând îmbrăcăminte adecvată dupa circumstanțe.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
21.05.2018
-pacienta își
menține gradul
Alterarea modului de a se îmbraca prin -să își exprime interesul ,să
de dependența
necoordonarea mișcărilor,manifestata prin vrea să se îmbrace -încurajez pacienta să fie
-nu colaborează
imobilizarea la pat și durere -să-și pastreze interesată de ținută
cu asistenta
Probleme: functionalitatea membrelor -fac exercitii cu pacienta
-23-24.05.2018
-imposibilitatea de a se îmbraca și dezbrăca superioare pentru a-i mentine functiile
Pacienta
Surse de dificultate: -să-si mentina mobililitatea membrelor superioare
colaborează în
-necoordonarea mișcărilor articulara -efectuez exercitii pasie ale
efectuarea
-depresie,perioade de confuzie articulațiilor
exercitiilor de
Manifestari de dependență:
functionalitate a
-imobilizare la pat
membrelor
superioare și
articulatiilor.

87
Nevoia Fundamentala Manifestari de independenta
-comunicare eficientă la nivel
Nevoia de a comunica afectiv,intelectual
Nevoia de a respire -echilibrata respirator și
hemodinamic
-R=15-16 resp/min
Nevoia de a-si pastra -pacienta prezinta o temperature
temperatura in limite normal de36,7℃
normale -se hidrateaza suficient
-transpiratie minimă
Nevoia de a-si practica -este credincioasa
religia
Nevoia de a se realiza - manifesta ambitie in realizarea
activitatilor specifice ale varstei
sale
Nevoia de a se recreea -se recreează citind și ascultând
radioul
Nevoia de a invata - dorinta si interesul de a invata
- acumularea de cunostinte
Obiective
- pastrarea acestei nevoi in limite
normale
-sa mentina T.A,pulsul și respiratia in
parametri normali
-să-si pastreze in continuare
temperatura corpului în limite
normale
-să fie echilibrata hidric
- respectarea convingerilor
-sa-si continue activitatile conform
varstei si aptitudinilor sale
-ofer conditii pentru mentinerea
independentei.
- pacientul trebuie sa cunoasca norme
de mentinere a sanatatii
88
Interventii autonome
- discut cu pacientul teme care
sa-i faca placere
-notez in F.O a pacientei
T.A,pulsul,temperatura.
-aerisesc camera
-îi i-au de 2 ori/zi temperatura si
notez valoarea ei in F.O
-asigur temperatura in camera
20-21℃
-determin pacientul sa-si exprime
propriile convingeri
- incurajez pacientul in orice
activitate care-o intereseaza
-pozitionez aparatul de radio
aproape de pacienta pentru a
putea schimba frecventa .
-ii aduc ziare,carti.
- ii sustin motivarea fata de
cunostiintele pe care urmeaza sa
le dobandeasca
 Cazuri clinice – Cazul 3
Perioada de îngrijire 02-06.06.2018

Culegerea datelor
Prezentarea medicală:
Doamna U.F în vârstă de 55 de ani,domiciliată în Bucuresti se prezintă la Institutul de
Endocrinologie ,,C.I PARHON,, cu bilet de trimitere de la medicul de familia ,cu diagnosticul
la internare:osteoporoza tip I.
Diagnostic de internare:
- osteoporoză tip I
- mixedem post-tiroidectomie subtotal
- climax precoce
- boala hodkin

Motivele internării:
- tulburări de memorie
- dureri intene la nivelul coloanei dorso-lombare și abdominal
- insomnia
- somn neodihnitor.
Antecedente fiziologice și patologice
• prima menstruație la 12 ani;
• nașterii:2(cezariană)
• avorturi 0.
• gusa nodular operată în anul 2000
• boala Hodqkin operata si tratata cu chimioterapie si cobaltoterapie
• tasare T7
Istoricul bolii:
Pacienta în vârstă de 55 ani,de 5 ani la menopauză se internează pentru reevaluare.
Din aceste antecedente retinem:cobaltoterapie și chimioterapie pentru boala Hodqkin
în urma cu 15 ani;tiroidectomie subtotala nodular.

Examenul clinic general:

 stare generală bună,afebrilă

89
  tegumente și mucosa infiltrate,tendința la descoamare a tegumentelor
 Sistemul osteo-articular-articulații mobile dureroase;dureri atroce la nivelul
coloanei vertebrale dorso-lombare iradiate la nivelul peretelui abdominal.
 Sistemul muscular:normokinetic.
 Aparatul respirator:murmur vesicular present bilateral,fară raluri
supraadaugate;sonoritate toraco-pulmonară în limite normale
- torace normal conformat.
 Aparatul cardio-vascular:
-A.V=74 b/min
-T.A=115/75 mmHg
 Aparat digestiv: abdomen suplu,nedureros la palpare, ficat în limite normale;
tranzit intestinal normal
 Aparat urogenital:mictiuni fiziologice,semnul Giordano negative bilateral.
 Sistemul nervos:R.O.T prezente
 Examen endocrin:
-Hipofiza-talie normal,dezvoltare armonioasa,fara galactoree.
-Tiroida:tegumente uscate cu tendinta de descoamare,tegumente
infiltrate,raguseala,bradipnee.Local :tiroida greu palpabila ,mica.
-Obezitate usoara cu contributie normal a tesutului adipos.
-Gonade :menopauza la 40 de ani

ANALIZE DE LABORATOR ŞI EXAMINĂRI PARACLINICE

Numele probei Valori normale Valorile pacientului
Hemoleucograma
RBC 4,5 – 5 mil/mm³ 4,3 mil / mm³
WBC 4000 – 10000 /mm³ 15000 / mm³
Granulocite:
- Neutrofile Segmentate 2.500-5.500/mm³ 6300 / mm³
- Neutrofile 50-250/mm³ 250 / mm³
Nesegmentate 100-200/mm³ 205 / mm³
- Euzinofile 20-40/mm³ 48 / mm³
- Bazofile 1.200-2.400/mm³ 3275 mm³
Limfocite 300-640/mm³ 580 / mm³
Monocite 0-1000/mm3 1200 / mm³
PLT 150000 – 450000 / mm³ 400000 / mm³
Hb 13 – 18 g /dl 11,6 g /dl
Ht 40 – 52% 29%
Glicemie 80 – 110 g/dl 80 g/dl
Colesterolemie 1,80 – 2,80 g 0 /00 2,65 g 0 /00

90
VSH 1 – 10 mm/ora 17 mm/1 ora
7 – 13 mm/2 ore 23 mm / 2 ore
Ionograma serica Na = 135-152 m Eq/l Na=121,3 m Eq/l
K + = 3,5-5,4 m Eq/l K + = 2,9 m Eq/l
Cl - = 94-111 m Eq/l Cl = 86 m Eq/l
Ca 2+ = 4,5-5,5 m Eq/l Ca 2+ = 2,28 m Eq/l
Fe 3+ = 80-120 % Fe 3+ = 68 m Eq/l
Trigliceride < 160mg/l 98 mg/l
TGO= 15 – 45 U.I./ l 20,8 U.I. / l
Transaminaze
TGP = 10 – 40 U.I. / l 19,60 U.I. / l
Creatinina 0,5 – 1,5 mg/dl 0,9 mg/dl
Acid uric 2,4 – 7,5 mg/dl 5,7 mg /dl
Uree 0,2 – 0,5 g/l 0,28 g/l
Bilirubina totală 0,2 – 1,2 mg/dl 0,98 mg/dl
Bilirubina indireactă < 0,7 mg/dl 0,53 mg/dl
Examen sumar urină
acid
- pH-ul urinei
absentă
- albumina
rare epitelii plate,leucocite
- sediment urinar :
rare

Plan de ingrijire (02-06.06.2018)

Am preluat spre îngrijire pe doamna U.F în data de 02.06.2018 pentru a-i acorda
îngrijirile necesare pe perioada spitalizarii pentru osteoporoză tip I cu fractura T7 prin
tasare.Pacienta în vârsta de 55 de ani se internează datprită durerilor intense la nivelul
coloanei dorso-lombare cu iradiere la nivelul abdomenului,tulburari de memorie și insomnia.
Pacienta prezinta o respiratie normal ,sonoritate toraco-pulmonara în limite normale.
Evaluând starea prezentă a pacientei se pot aprecia urmatoarele problem cu
manifestari de dependență:
-dificultate în a se îmbraca și dezbraca datorita tulburarilor de coordonare a miscarilor
și dezinteres față de ținută.
-risc actual sau potential de accidente-caderi
-dificultate în a se odihni manifestata prin insomnia,somn neodihnitor
-dificultate în a se alimenta datorita necoordonării miscarilor tiroidectomie subtotala.
Diagnostic de îngrijire:
-dificultate în efectuarea miscarilor datorita durerilor de la nivelul coloanei dorso-
lombare
-alterarea modului de a elimina datorita durerii

91
 -alterarea confortului psihic datorita tulburarilor de memorie.
Obiective generale de îngrijire:
-pacienta sa nu mai prezinte
-să-și exprime interesul pentru tinuta
-să înteleaga masurile de securitate
-sa aiba un somn odihnitor
-să comunice cu personalul medical

92
 1.Nevoia de a se mișca și de a avea o buna postura- reprezinta necesitatea fiintei vii de a fi in miscare de a-si mobiliza toate
partile corpului prin miscari coordonate si de a pastra diferitele parti ale corpului intr-o pozitie care sa permita eficacitate
functiilor organismului.

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE ROL EVALUARE
ROL PROPRIU
DELEGAT
Alterarea mobilitatii datorita -să calmez -administrez 02.06.2018
-încurajez pacienta
dificultatii in efectuarea miscarilor si durerile în 24 h medicatia -stare generala
sa faca plimbari ,să
fracturilor vertebrale manifestata prin -să aiba încredere prescrisa de stationara cu dureri
se mobilizeze,
dureri insuportabile . în propriile forte medic si lombare,
-supraveghez
Probleme: -să redau urmaresc efectulAmeliorari tranzitorii
tonusul
- alterarea mobilitatii mabilitatea acestora câteva ore sub
muscular,T.A,pulsul
Surse de dificultate: osteoarticulara tratament
și integritatea
-fractura vertebrala T7 -să menton -se remarca o pierdere
tegumentelor
Manifestari de dependenta: vigilenta pentru de masa
-astenie cooperare în osoasă,corespunzatoare
-hipertonie miscare în 2-3 diagnosticului de
-tremur de repaos. zile Osteoporoza I.
2.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca –nevoia de a purta îmbracaminte adecvata ,de a proteja corpul de temperatura zilei și în
functie de circunstante.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
-o încurajez sa fie
Alterarea modului de a se îmbraca și
-să-și exprime interesata de -administrez 04.06.2018
dezbraca datorita diminuarii
interesul pentru a tinuta, medicatia -pacienta îsi mentine
mobilitatii,manifestat prin
se imbraca in 3-4 -o ajut pentru prescrisa de medic gradul de dependenta
necoordonare a miscarilor.
zile început la si urmaresc efectul a nevoii
Probleme:
-sa i se amelioreze imbracarea acestora 05.06.2018
-tulburare de coordonare a miscarii
durerile in 1-2 zile cămăsii, -nu o intereseaza
Surse de dificultate:
-masaj și medicatie aspectul tinutei .
-diminuarea mobilității
pentru calmarea si Obiective in curs de
Manifestari de dependenta:
ameliorarea realizare
-dezinteres față de tinuta vestimentara
durerii.
3. Nevoia de a dormi si a se odihni: reprezinta necesitatea fiintei umane de a dormi si a se odihni in bune conditii, timp suficient, astfel
incat sa-i permita organismului sa obtina randamentul maxim.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea stării de odihnă datorită durerilor -observ perioada de
- administrez 04-05.06.2018
manifestata prin ore insuficiente de somn -să i se diminueze somn/veghe
tratamentul -durerea de
și cantitate necorespunzătoare. durerea in 1-2 zile, -intocmesc un
medicamentos amelioreaza la
Probleme: -pacienta să program de de
recomandat de tratament .
-dificultate in a se odihni, beneficieze de somn odihna
medic si observ -pacienta are un somn
Surse de dificultate: corespunzator corespunzatoare
efectul acestuia linistit
-durere calitativ/cantitativ. organismului
asupra -reuseste sa doarma 6
-anxietate -însusirea unor -asigur o lenjerie de
organismului, mai ore
-lipsa de cunoastere a mijloacelor de exercitii de relaxare corp lejera si
ales aparitia
destindere -inlaturarea comoda.
efectelor secundare
Manifestari de dependenta: insomniei. -observ
-ore de somn insuficiente comportamentul si
-facies caracteristic fata identific cauza
palida,tristete,ochii incercanati,privire anxietatii.
incetosata ,insomnie.

4.Nevoia de a fi curat, ingrijit de a proteja tegumentele si mucoasele: reprezinta necesitatea organismului de a-si mentine o tinuta
decenta si o piele sanatoasa,asa incat aceasta sa-si poata indeplini functiile .
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Potential de alterare a integritatii -să i se diminueze -pacienta sa isi faca -regim alimentar 05-06.06.2018
tegumentelor si mucoaselor datorita durerea, toaleta zilnic hiposodat -stare generala
durerilor, manifestat prin tegumente -să se asigure o -spalare cu apa - administrez stationara
uscate, palide, flasce, cu risc de escare. integritate calda si sapun medicatia prescrisa -tegumente si mucoase
Probleme: tegumentara -pieptanat si scurtat de medic in FO normal colorate
-potential de alterare al integritătii efectuând bai unghiile - monitorizez -pacientul a colaborat
-obezitate usoara. partiale zilnice, -schimb lenjeria de functiile vitale -obezitate usoara cu
Surse de dificultate: -sa prevenim pat si corp de cate distributie normala a
-boala Hodqkin infectiile ori este nevoie. tesutului adipos
 -durere
-teama
Manifestari de dependentă:
-teama de a se misca,pentru ca se vor
accentua durerile
-tegumente uscate cu tendinta de
descoamare.

5. Nevoia de a elimina:necesitatea organismului de a se debarasa de substantele nefolositoare rezultate din metabolism

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de a elimina datorita
-pacienta sa -curat si usuc zona 03.06.2018
durerii,manifestata prin eliminare
prezinte tegumente perianala -pacienta nu a avut
inadecvata
si mucoase integre -urmaresc cantitatea scaun,hidratare
Probleme:
si curate in 3 zile de lichide ingerate insuficienta ,tegumente
-dificultatea de a elimina
-sa nu mai prezinte /eliminate cu tesut adipos
-constipatie
tulburari de emisie -pun la indemna -administrez abundent
Surse de dificultate:
in 3-4 zile pacientei bazinetul medicatia prescrisa 04.06.2018
-durerea
-pacienta sa fie si ma asigur ca isi de medic in FO. -constipatia continua
-dificultatea de a defeca
echilibrata pastreaza controlul 05.06.2018
-crampe abdominale
hidroelectrolitic in sfincterului vezical -eliminare adecvata in
Manifestari de dependentă:
3 zile in continuare limite normale
-eliminare urinara inadecvata cantitativ
-tranzit intestinal -schimb lenjeria de Obiective in curs de
-teama de durere
corp si de pat ori de realizare
-lipsa scaunului
cate ori este nevoie.
 Nevoia Fundamentala
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a respira
Nevoia de a-si pastra
temperature corpului in limite
normale
Nevoia de a-si practica religia
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a se realiza
Manifestari de independenta
-comunica cu cei din jur,in ciuda
tulburarilor de memorie
-realizeaza miscari lente,se poate
deplasa singura in ciuda fenomenelor
osteoporotice degenerative
-respiratii fiziologice
-partial independent ,usoara hipotermie
-tegumente reci la nivelul extremitatilor
-este credincioasa,participa la slujbe
- scaderea starii de incordare
- dezvoltare psihologica si emotionala
optima
- manifesta ambitie in realizarea
activitatilor specifice ale varstei sale
Obiective
- pastrarea acestei nevoi in
limite normale
-pastrarea acestei nevoi in
limite normale
-sa prezinte exercitii de
respiratie
-ii asigur o buna ventilatie
-sa-si mentina credinta
-sa isi pastreze
independenta
- sa-si continue activitatile
conform varstei si
aptitudinilor sale
Interventii autonome
- discut cu pacientul teme
care sa-i faca placere
-ii explic pacientei unde se
poate plimba pentru a evita
pericolele-riscul de a se lovi.
-ii arat pacientei cum trebuie
sa stea si cum sa inspire si
expire
-temperatura corpului este in
limite normale
-incerc sa discut cu pacienta
pe aceasta tema
-pacienta este multumita
- incurajez pacientul in orice
activitate care-o intereseaza
- il stimulez pentru a obtine
performanta dorita
 CONCLUZII

Osteoporoza este o boală ce slabește rezistenta osului.Boalaevoluează rapid,mai ales la

vârstnici,pe un organism tratat și în special la femei după menopauză.
Osteoporoza nu este o boală cu un symptom propriu de aceea a fost denumită epidemia
silențioasă.Ea este diagnosticată tardiv în urma traumatismelor minore.
Am avut în îngrijire trei paciente,de vârste diferite,cu simptomatologie apropiată.
Doamna P.C în vârstă de 70 de ani este internată pe data de 05.03.2018 în Institutul de
Endocrinologie C.I Parhon cu diagnosticul de osteoporoză tip II,HTA,ulcer gastric.Urmând
tratamentul medicamentos și alimentar starea acesteia s-a îmbunătățit.
A doua doamnă pe care am îngrijit-o este doamna I.V în vârsta de 74 de ani,internată pe data
de 15.03.2018 cu diagnosticul de tumora post-medulară operată și osteoporoză tip I.Pacienta
se externează cu următoarele recomandari:diazepam,tramadol și schimbarea sondei urinare la
o lună.Starea pacientei este staționară.
A treia pacientă pe care am avut-o în îngrijire este doamna U.F în vârstă de 55 ani ,ce se
internează pe data de 07.02.2018 cu diagnosticul de osteoporoză tip I,boală Hodqkin și
următoarele probleme:durere intensă la nivelul coloanei vertebrale tulburări de memorie,somn
neodihnitor,insomnia.Pacienta a refuzat la început regimul alimentar.În timpul spitalizării I s-
au acordat îngrijiri medicale și efectuat educație pentru sănătate.
La externare pacienta prezinta o stare generală bună ,i se recomandă medicația:Euthyrox,Ca si
piafen.
Ca o concluzie a îngrijirilor celor trei paciente pot să subliniez faptul că acestea au răspuns
diferit atât la tratament cât si în evoluții.Aceste rezultate diferite se pot pune pe seama
echilibrului fizic și psihic al fiecăruia,gradul de întelegere,respectarea drepturilor si
indeplinirea obligațiilor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Borundel Corneliu, „Manual de Medicină Internă”, Editura All, București, 1995;

2. Lucreția Titircă, ,,Îngrijri speciale acordate pacienților de către asistenți medicali”–
Editura Viața Medicală Românească;
3. Lucreția Titircă, „Breviar de explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate
bolnavului“ - Editura Viața Medicală Românească;
4. Crin Marcian „Ghid de nursing”, Editura All, 2012;
5. Udma Florica, Stanciu Maria, Ruxanda Matilda, Gulie Ecaterina, Iancu Elena,
Fercală Elena, „Proceduri de nursing” vol I, vol II, Editura EX PRONTO, Constanța;
6.Prof.Dr.C.Dumitrache,Dr.Ranetti,Dr.B.Ionescu ,,Endocrinologie-Elemente de
diagnostic și tratament,,2000;
7.Dr.Grigorie Daniel și Dr.Cătălina Poiană ,,Osteoporoza-Aspecte endocrine și
metabolice,,,Editura Medicală Amaltea București 1999.
8. Ciornei Cătălina; Niculescu Cezar Th.; Cârmaciu Radu , „Anatomia şi fiziologia
aparatului omului”, Editura Vorint , 1999.
9.Ionica Elena-Cursul de Biochimie Medicala
10. Dragan I.-Osteoporoza ed. Bogdana;
11. Gomez I.-Totul despre osteoporoza, ed. Polimark ;
12. Radulescu E.-Osteoporoza: cauze si prevenire
13. http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php?category=15&article=62&pa
g 0http://www.terapiinaturiste.com/remedii_naturiste/osteoporoza.htm
14. http://www.doctor.info.ro/in_lupta_cu_osteoporoza.html
15.http://www.diperia.ro/articole/osteoporoza/
16.://www.mariestopes.ro/servicii_pentru_femei/osteoporoza-103-3003-ro.html
17.http://www.sanatate.org/boli/osteoporoza.php12.http://ro.wikipedia.org/wiki/Osteo
poroz%C4%8313