MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. EDUCATION

SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
MUN. ROȘIORI DE VEDE, JUD. TELEORMAN
SPECIALIZAREA ,,ASISTENT MEDICAL GENERALIST”

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE

A CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVEL 5

Îndrumător:
Prof. As. Pr. Ig . Drăgoi Dan Absolvent:
Mincă (Gărgăriță) Alexandra Delia

AUGUST 2021

1
 ȘCOALA POSTLICEALĂ
ROȘIORI DE VEDE
SPECIALIZAREA
,,ASISTENT MEDICAL GENERALIST”

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR
VÂRSTNICI CU OSTEOPOROZĂ

Îndrumător:
Prof. As. Pr. Ig. Drăgoi Dan Cursant:
Mincă (Gărgăriță) Alexandra Delia

AUGUST 2021

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I: Anatomia și fiziologia sistemului osteo-articular .............. pag. 7

1.1. Anatomia sistemului osos ................................................................................. pag. 7
1.2 . Fiziologia sistemului osos ................................................................................ pag. 14

CAPITOLUL II: Osteoporoza ...................................................................... pag. 18

2.1. Definiția Osteoporozei .................................................................................... pag.18
2.2. Etiologie .......................................................................................................... pag. 19
2.3. Factori de risc ..……….................................................................................... pag. 20
2.4. Fiziopatologie .................................................................................................. pag. 22
2.5. Forme clinice ……........................................................................................... pag. 27
2.6. Investigații ....................................................................................................... pag. 29
2.7. Teste specifice Osteoporozei ............................................................................ pag. 33
2.8. Diagnosticul Osteoporozei ............................................................................... pag. 35
2.8.1. Diagnosticul pozitiv ……………………………………………...... pag. 35
2.8.2. Diagnosticul diferențial …………………………………...........….. pag. 36
2.9. Tratamentul ……………………………………………………….............…. pag. 39
Tratamentul profilatic …………………………………………..….. pag. 38
Tratamentul igienodietetic ……………………………………...….. pag. 40
Tratamentul medicamentos ……………………………………..…. pag.43
Tratamentul profilactic al osteoporozei ………………………..….. pag. 47
2.10. Prognostic, evoluție, complicații …………………………….…………… pag. 51

CAPITOLUL III: Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavului vârstnic cu

Osteoporoză ……… pag. 52
3.1. Rolul asistentei medicale în profilaxia osteoporozei ……………….... pag.52
Rolul asistentei medicale în asigurarea condițiilor de spitalizare ale bolnavului .... pag. 53
Rolul asistentei în examinarea paraclinică …………………………... pag. 54
Rolul asistentei medicale în monitorizarea funcțiilor vitale ……….… pag. 55
Rolul asistentei în alimentația pacientului ……………….…..…….... pag. 59
Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentului ............. pag. 59
Tehnica injecției intravenoase .…………………………………….… pag. 61
Tehnica injecției intramusculare …………………………………..… pag. 64

CAPITOLUL IV: Cazuri clinice .......................................................................... pag. 67

4.1. Cazul clinic Nr. I ............................................................................................... pag. 67
4.2. Cazul clinic Nr. II ............................................................................................. pag. 78
4.3. Cazul clinic Nr. III ............................................................................................ pag. 89

CONCLUZII ......................................................................................................... pag. 97

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................. pag.98

3
4
 ARGUMENT

Mi-am ales ca temă această lucrare de diplomă „Îngrijirea bolnavilor vârstnici cu

osteoporoză”, deoarece Osteoporoza reprezintă unul dintre subiectele de mare atenție și interes
ale patologiei sistemului osos întrucât prezintă ca și complicație principală fractura osului.
Conform OMS, osteoporoza este o boală caracterizată printr-o masă osoasă scăzută,
deteriorarea micro-arhitecturii ţesutului osos, creşterea fragilităţii osului şi o creştere a riscului
de fractură.
Osteoporoza de involuţie, forma cea mai frecventă de osteoporoză, începe să se manifeste
la adultul de vârstă medie şi devine progresiv tot mai importantă odată cu înaintarea în vârstă.
Procesul interesează mai precoce osul trabecular decât pe cel cortical.
Femeile pierd 35-40% din osul cortical şi 55-60% din osul trabecular, pe când bărbaţii
pierd cu aproximativ o treime mai puţin.
Deşi s-a sugerat deseori că boala este heterogenă, ea a fost considerată ca o entitate
singulară până în 1983, când Riggs şi Melton au formulat ipoteza existenţei a 2 sindroame
distincte: osteoporoza tip I (postmenopauză) şi osteoporoza tip II (tardivă).
Osteoporoza de tip I, trabeculară, a osului spongios, este legată de activitatea gonadică,
încetarea acestei funcţii fiind însoţită de pierderea accelerată de os trabecular.
Femeia, după instalarea menopauzei, este supusă atât efectelor vârstei cât şi noilor
condiţii hormonale.
Osteoporoza este o afecţiune foarte frecventă afectând una din cinci femei aflate în
perioada postmenopauză.
Fundaţia Internaţională pentru Osteoporoză estimează că 200 de milioane de femei suferă
de această boală în întreaga lume.
După cercetările Fundaţiei Naţionale pentru Osteoporoză din SUA, numărul femeilor
postmenopauză se va dubla în următorii 20 de ani ducând la triplarea numărului de fracturi
osteoporotice în 2040.
Dacă apare o fractură la un traumatism minor după 40 de ani, riscul de fractură creşte
de 1,5-9,5 ori, în funcţie de vârsta pacientei, numărul şi localizarea fracturilor precedente.

5
 SCURT ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normală a vârstnicilor

neacordându-i-se atenţie.
Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai
generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.
În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se apropie
de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de şold mor în anul următor, din
cauza complicaţiilor.
Riscul de deces:
- fractura de şold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold mor
în următoarele 12 luni din cauza complicaţiilor);
- cancerul de sân: 2.8% ;
- cancer uterin: 0.7%.
Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenită cu succes.
Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai
mare.
Este bine ca boala să fie tratată înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o primă
fractură va iniţia apariţia altora.
Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare la
femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură
osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-60
de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la bărbaţi).
De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la populaţia
indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.
Osteoporoza este o afecţiune cronică cu evoluţie îndelungată caracterizată prin scăderea
masei osoase pe unitatea de volum.
Consecinţă imediată a diminuării masei osoase este creşterea riscului fracturilor după
traumatisme minore.
Osteoporoza reprezintă cauza principală a morbidităţii osteoarticulare fiind secundată de
leziunile articulare cronice degenerative (artroze).
În acelaşi timp, osteoporoza determină slăbirea structurii osoase, caracterizată prin
creşterea spaţiilor osteonilor, creşterea spatiilor medulare și reducerea grosimii corticalei. De
asemenea osteoporoza diminuează proprietățile mecanice ale osului în special rezistenţa și
rigiditatea.
Clasic fracturile corpilor vertebrali, fracturile colului femural, fracturile trohanteriene şi
fracturile humerusului proximal sunt caracteristice vârstnicilor.
Fractura de col femural reprezintă prima cauză de mortalitate la persoanele cu vârsta
peste 75 de ani şi a doua cauză de deces la cei cu vârsta cuprinsă între 45-75 de ani.
Recuperarea acestor bolnavi este adesea incompletă. Majoritatea persoanelor vârstnice cu
fractură de col femural sunt incapabile să se îngrijească singure, iar în calitatea vieţii lor este
considerabil redusă.

6
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Anatomia sistemului osos

Osteologia este parte a anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor, care constituie
scheletul dur, alcătuit din 200 – 220 oase. Din ele 33 – 34 sunt oase impare – vertebrele,
sacru, coccisul, unele oase ale craniului şi sternul. Celelalte oase sunt pare.
Scheletul este divizat în axial – craniul (29 oase), coloana vertebrală (26 oase) şi cutia
toracică (25 oase) şi complementar – oasele membrelor superioare (64 oase) şi inferioare (62
oase).
Masa totală a oaselor omului viu constituie 14 – 20% din masa corpului.

Figura 1. Scheletul uman. A – aspect anterior; B - aspect posterior.

Clasificarea oaselor
Prin forma şi dimensiunile lor, oasele determină forma, dimensiunile şi proporţiile
organismului uman şi ale diferitor segmente.
Conform formei, structurii şi dimensiunilor oasele se împart în 5 grupe.
Oasele tubulare, care constituie scheletul membrelor şi execută funcţii de pârghii. La ele
se deosebesc: corpul sau diafiză în interiorul cărora se află canalul medular; două epifize -
proximală şi distală, înzestrate cu feţe articulare, tapetate cu cartilaj articular; între diafiză şi
epifize până la vârsta de 22 – 25 ani se deosebeste o porţiune a osului numită metafiză ce
corespunde zonei de creştere a osului în lungime.
Se disting oase tubulare lungi, ce formează scheletul braţului, antebraţului, coapsei şi
gambei, apoi oase tubulare scurte – falangele degetelor, oasele metacarpiene şi metatarsiene.
Oasele spongioase în structura cărora predomină ţesutul osos spongios, acoperit cu o
lamelă subţire de ţesut osos compact.
7
 Se disting: oase spongioase lungi (coastele şi sternul) şi oase spongioase scurte
(vertebrele, oasele carpiene, tarsiene şi cele sesamoide).
Oasele plate participă la formarea cavităţilor corpului şi a centurilor (oasele bolţii
craniene, coxalul şi omoplatul).
Oasele mixte au o structură complicată care constau din părţi ce diferă după formă şi
structură (oasele bazei craniului, vertebrele).
Oasele aerofore sau pneumatice au în corpul lor cavităţi tapetate cu mucoasă şi pline cu
aer (oasele craniului: frontalul, sfenoidul, etmoidul, maxila, temporalul).

Structura osului
Aspectul atât de variat al oaselor este legat de necesităţile funcţionale, fiind o reflectarea
proprietăţilor ţesutului osos de a se arhitectura conform solicitărilor mecanice specifice.
Ţesutul osos alcătuieşte scheletul dur şi constă din celule osoase şi substanţă
intercelulară, raportul dintre care este de 1:2, 1:3.
În substanţa intercelulară se conţin 1/3 substanţe organice şi 2/3 substanţe minerale.
Osul viu conţine 12,5% de substanţe organice de natură proteică şi 21,8% substanţe
minerale, 50% apă, 15,7% lipide.
Substanţa fundamentală a ţesutului osos este oseina, o scleroproteină impregnată cu săruri
minerale, care-i oferă o duritate specifică şi rezistenţă faţă de anumite solicitări mecanice.
O calitate specifică o ţesutului osos este capacitatea de mineralizare, datorită căreia osul
dobândeşte trăsături mecanice specifice numai pentru el.
Mineralizarea se datorează interacţiunii dintre substanţele organice şi minerale.
Colagenul, împreună cu substanţele minerale, determină calităţile mecanice ale oaselor.
Scheletul prezintă şi depoul principal de Ca şi P în organism. Oasele sunt şi locul de
depozitare a acidului citric.
În oase se află aproape 70% din toată cantitatea acestuia din corpul uman. Acest acid
contribuie active la procesul de reorganizare a structurii osului, de mineralizare cu formarea de
compuşi diferiţi cu participarea sărurilor de Ca şi P.
Ţesutul osos se compune din trei tipuri de celule osoase:
- osteoblaste – celule osoase tinere,
- osteocite – celule osoase mature,
- osteoclaste – sincitii celulare policariotice.
Din punct de vedere al genezei, ţesutul osos apare sub două forme: ţesut osos primar
fibros, prezent la om numai în perioadele de osteogeneză.
La omul adult se conţine numai în locurile de sutură ale oaselor craniului, iar la
nou-născuţi şi la copiii mici persistă până la vârsta de un an, un an jumate, când este înlocuit
treptat prin ţesut osos lamelar.
Ţesutul osos lamelar se află sub două forme:
- ţesut osos compact prezent în diafizele oaselor lungi şi scurte, la suprafaţa epifizelor,
precum şi în cele două lame osoase ale oaselor craniului;
- ţesut osos spongios, întâlnit în acele locuri unde osul înfruntă forţe de tensionare de
diferite direcţii şi unde este necesară asamblarea unei structuri trainice şi rezistente cu o
greutate redusă la un volum considerabil (epifizele oaselor tubulare lungi, vertebre, carp, tars
şi în diploia oaselor craniene).
Aranjamentul trabeculelor osoase în epifizele oaselor şi în oasele spongioase
corespunde forţelor de presiune şi tracţiune variabile ca mărime şi direcţie în regiunile
respective.
Ţesutul osos spongios are forma unui burete cu cavităţi de formă şi mărimi diferite,
umplute cu măduvă osoasă, fiind înconjurate de ţesut osos compact.
La oasele bolţii craniene, care în special execută funcţia de protecţie, substanţa
spongioasă are un caracter deosebit şi poartă numele de diploё (dublu). Ea se află între două
plăci osoase – externă şi internă.
8
 Ultima este numită şi lamelă sticloasă, lamina vitrea, deoarece este cu mult mai fragilă şi
în caz de traume cerebrale se fracturează mai uşor ca cea externă, în fragmente mici asemenea
sticleidin spate a automobilului.
Ţesutul osos lamelar compact este format din lamele osoase dispuse spiralat în jurul
canalului Havers, care constituie unitatea morfofuncţională a osului – osteonul.
Canalul Havers conţine vase sangvine şi nervi. În secţiune longitudinală canalele Havers
sunt lungi şi anastomozează între ele prin intermediul canalelor Volkmann, deschizându-se atât
în cavitatea medulară a osului, cât şi la suprafaţa lui, subperiostal.
Între osteonii din compacta unui os se găsesc şi sisteme lamelare interhaversiene sau
intermediare, care reprezintă fostele sisteme haversiene, modificate în urma activităţii
osteoclastelor.
Osteonii sunt într-o continuă remaniere, lamelele interne înnoindu-se, iar cele externe
resorbindu-se.
În structura osului pot fi evidenţiate trei tipuri de osteoni:
- osteoni în dezvoltare,
- osteoni maturizaţi,
- osteoni în stare de resorbţie.
Osteonul se reînnoieşte histologic în maximum 6 luni.
Osul este unicul organ în care modificarea structurii este însoţită de o devastare aproape
totală a ţesutului deja existent cu formarea unuia nou. Graţie acestui fenomen, osul se
reînnoieşte permanent modificându-și atât structura, cât şi compoziţia chimică.
De exemplu, femurul se reînnoieşte pe deplin timp de 50 de zile. Atât substanţa
compactă, cât şi cea spongioasă sunt compuse din osteoni. Deosebirea constă în faptul că în
osul compact, osteonii sunt strânşi legaţi între ei prin lamele osoase intermediare, constituind o
structură cu o duritate remarcabilă, în timp ce osul spongios este alcătuit din sisteme haversiene
lărgite, transformate în areole, cu pereţi subţiri, formaţi din lamele osoase unice sau foarte
puţine. Stratul de osteoni este acoperit de lamele osoase mari, întinse, concentrice, ce formează
sistemul fundamental lamelar extern, învelit de periost.
Periostul este o membrană fibroasă, rezultată în procesul ontogenezei din pericondru, de
grosime diferită în funcţie de vârstă, sex şi dimensiunile oaselor.
În structura periostului se deosebesc trei straturi:
- extern sau adventicial, bogat în vase sangvine, nervi şi receptori;
- intermediar fibroelastic şi intern – cambial,
- osteogen sau ,,stratul proliferativ”.
Aderenţa osteoperiostică are loc prin aşa-numitele fibrele lui Sharpey, care se diferenţiază
din stratul fibroelastic.
În perioada osteogenezei periostul participă la formarea de ţesut osos, iar la adult are rol
în nutriţia osului şi creşterea lui în grosime.
Periostul, prin conţinutul său vasculo-nervos, asigură nutriţia şi inervaţia osului-organ, iar
prin bogăţia de osteoblaste şi osteoclaste contribuie la osteogeneză, osteocicatrizare şi
osteoremaniere.
Substanţa compactă dinspre canalul medular, areolele ţesutului spongios şi în interior
canalele Havers sunt tapetate cu endost, ce reprezintă o membrană cu proprietăţi asemănătoare
cu cele ale periostului.
Endostul are o importanţă deosebită şi în realizarea funcţiilor de transport şi metabolice la
nivelul pat vascular - matrice osoasă.
Celulele endostului reprezintă o verigă a barierei hemato-osoase, ce joacă un rol
important în menţinerea homeostazei minerale.
În interiorul oaselor tubulare se deosebesc canalul medular central, ce reprezintă o
construcţie funcţională, ce anulează forţele de forfecare şi fac osul mai uşor şi mai rezistent.
În canal se conţine componenta principală a osului-organ, măduva osoasă, şi ramurile
terminale ale vaselor şi nervilor, ce pătrund în os prin canalele Volkmann.
9
 Figura 2. Periostul

Măduva osoasă apare în procesul evoluţiei ca un dispozitiv de adaptare la acţiunea

gravitaţiei în legătură cu trecerea de la mediul de viaţă acvatic la cel terestru. Ea se dezvoltă din
celulele ţesutului osteogen, căptuşind cavitatea canalului medular şi cavităţile substanţei osoase
spongioase.
Măduva osoasă apare în luna a doua a vieţii embrionare în claviculă, în a treia lună în
oasele plate şi puţin mai târziu în oasele tubulare. Ea începe să funcţioneze din luna a patra de
viaţă intrauterină, iar din luna a şasea devine organul central al hematopoiezei.
Prin structurarea evolutivă se distinge:
- măduva hematogenă sau roşie,
- măduva osteogenă,
- măduvă galbenă,
- măduvă gelatinoasă.
Măduva osteogenă cu cea hematogenă participă la osteogeneză şi hematopoieză.
La făt şi la nou-născut toate oasele sunt căptuşite cu măduvă roşie.

Figura 3. Măduva osoasă

Măduva galbenă apare în diafizele oaselor la sfârşitul primei luni de viaţă extrauterină.
În oasele plate, coaste, stern ea apare după 30 ani.
Măduva galbenă, în care predomină celulele lipidice, joacă rolul unui depozit de energie.
În anemii cauzate de reducerea numărului de globule roşii, măduva galbenă poate redeveni
hematogenă.
Măduva gelatinoasă sau cenuşie, bogată în ţesut conjunctiv, este specifică bătrânilor.

10
 Funcţiile măduvei osoase:
- participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei;
- organ hematopoietic;
- asigură procesele de reparare osoasă la adult;
- unicul izvor de celule imunocompetente;
- rezervor de grăsime al organismului.
La exteriorul fiecărui os se observă rigozităţi ce reprezintă locul de origine sau inserţie a
tendoanelor muşchilor, fasciilor sau ligamentelor.
Proeminenţele pe suprafaţa oaselor se numesc apofize (apophysis), din care fac parte:
- tuberozitatea (tuber),
- tuberculul (tuberculum),
- creasta (crista),
- apofiza (processus).
Suprafeţele oaselor sunt delimitate de margini (margo). Pe oase se mai observă
depresiuni, numite fose (fossa, fovea) sau fosete (fossula). La adiacenţa unui vas sangvin sau
nerv pe os se formează un şanţ (sulcus). La nivelul penetrării osului printr-un vas se formează
un canal (canalis), un canalicul (canaliculus), o fisură (fissura) şi o incizură (incisurae). Pe faţa
fiecărui os şi în regiunea epifizelor se observă nişte orificii, numite orificii nutritive (foramina
nutricia).
Epifizele oaselor sunt înzestrate cu feţe articulare (facies articularis), care pot fi concave
sau convexe.

Dezvoltarea oaselor
Procesul de formare a ţesutului osos şi definitivarea formei, structurii şi dimensiunilor
oaselor poartă numele de osteogeneză.
Fenomenul de osteogeneză, alături de organogeneză, are ca rezultat formarea osului ca
organ. Formarea fiecărui os are loc pe contul osteoblaştilor, celulelor tinere care produc
substanţa fundamentală osoasă.
În dezvoltarea oaselor deosebim trei etape: - desmală sau fibroasă,
- cartilaginoasă,
- osoasă.
Ţesutul osos provine ca origine embrionară din mezenchim. La început, după etapa
membranoasă, toate oasele, în afară de oasele bolţii craniene şi clavicule, sunt formate din ţesut
cartilaginos. Urmează osteogeneza care poate fi conjunctivală sau desmală, şi cartilaginoasă.
Osteogeneza, atât în membranele conjunctive, cât şi în piesele cartilaginoase, începe cu
apariţia centrilor de osificare – conglomerări de osteoblaşti şi vase sangvine. Centrii deosificare
apar după o anumită topografie şi într-o anumită cronologie.
În funcţie de perioada şi ordinea apariţiei, în raport cu distribuirea lor se descriu trei
grupe de centri de osificare:
- centrii primari, care apar în prima jumătate a dezvoltării intrauterine şi sunt
localizaţi încorpurile şi diafizele oaselor;
- centrii secundari, care se formează în a doua jumătate a perioadei intrauterine şi la
nou-născuţi, fiind localizaţi în epifizele oaselor;
- centrii auxiliari care apar, de obicei, la 8 – 9 ani în apofize, creste şi tuberculi.
Ordinea de apariţie a centrilor de osificare este ereditară, dar data apariţiei şi rapiditatea
dezvoltării lor este condiţionată de o serie de factori, printre care:
- factorul de rasă (la negrii mai timpuriu decât la albi),
- factorul alimentar (concentraţia de săruri minerale şi vitamine),
- factorul sexual (la fete centrii de osificare apar mai devreme decât la băieţi).
Osteogeneza desmală începe în săptămâna a 6-a de viaţă intrauterină, punctul de plecare
fiind un nucleu central de osificare, care se extinde progresiv până la formarea osului în
totalitate.
11
 Prin osificare desmală se formează oasele neurocraniului şi claviculele, de unde şi
denumirea lor de oase desmale.
În dezvoltarea lor se disting două stadia și anume:
 Primul este cel de blastem mezenchimal, în care se produce condensarea
mezenchimului, cu formarea schiţei conjunctive a viitorului os, bine vascularizat.
 În al doilea stadiu, prin apariţia centrului de osificare, începe formarea ţesutului osos.
La oasele neurocraniului, zonele de creştere sunt reprezentate de fontanele şi regiunile
suturilor. Oasele bazei craniului, oasele trunchiului şi ale membrelor se osifică în baza formării
ţesutului osos prin osteogeneză encondrală.
Osteogeneza acestor oase se desfăşoară în două etape: prin osificare pericondrală sau
periostală, realizată la nivelul pericondrului, devenit periost; osificare encondrală, în care
cartilajul este distrus atât în diafiză, cât şi în centrul epifizelor sau în oasele scurte, apărând în
locul lui osul. Osteogeneza encondrală începe în săptămânile a 7-a a 9-a de viaţă intrauterină,
cu variabilitate de la un os la altul şi în funcţie de sex.
La sexul feminin, osificarea începe mai timpuriu decât la cel masculin şi se încheie mai
devreme.
Formarea osului începe în prima jumătate a perioadei de dezvoltare intrauterine, în centrii
primari de osificare din diafize, continuând în a doua jumătate a vieţii intrauterine şi după
naştere în centrii secundari din epifize. Treptat cartilajul este înlocuit cu os, în afară de o pătură
subţire de cartilaj de pe suprafeţele articulare, precum şi discul cartilaginos la limita dintre
diafiză şi epifize, numit şi cartilaj de creştere, ce constituie metafiza oaselor tubulare. Oasele
tubulare lungi se osifică din trei centri de osificare – câte un centru în epifize şi unul în diafiză;
oasele tubulare scurte din doi centri de osificare – unul în diafiză şi al doilea în epifiză. O
epifiză a oaselor tubulare scurte se osifică din acelaşi centru din care are loc şi osificarea
diafizei. Aceste oase se mai numesc monoepifizare. La copii şi chiar şi în perioada prepubertară
apar centrii auxiliar de osificare, care ulterior se unesc cu cei primari şi secundari realizând
modelarea individuală a oaselor.
Centrii auxiliari se împart în două grupe – stabili şi instabili. La cei instabili se referă
aşa-numitele pseudoepifize, delimitate în extremităţile articulare ale oaselor tubulare scurte din
contul diafizei.
Pseudoepifizele apar relativ des, de regulă, sporadic, şi sunt localizate mai cu seamă în
regiunea primului os metacarpian şi a primului os metatarsian, consolidându-se în scurt timp cu
metafiza corespunzătoare.
Creşterea în lungime a oaselor are loc datorită cartilajului diafizoepifizar până la vârsta
de 23 – 25 ani la bărbat şi 20 – 21 ani la femeie.
Tulburările în evoluţia acestui cartilaj determină o sudare osoasă precoce a epifizelor
respective cu diafiza şi încetarea creşterii osului.
Procesul de osificare este deosebit de activ înperioada maturaţiei sexuale.
După structura şi dimensiunile fisurii epifizare se poate determina ritmul de creştere şi
dezvoltare a organismului în perioada respectivă a ontogenezei. La o creştere accelerată,
fisurile epifizare sunt largi, iar la un ritm încetinit ele dispar, în primul rând în oasele
metacarpiene şi falange. Caracterul osificării depinde şi de structura osului.
De exemplu, oasele şi porţiunile lor constituite din substanţă spongioasă se osifică
endocondral, iar oasele şi porţiunile lor constituite din substanţă osoasă compactă şi spongioasă
(diafizele oaselor, oasele centurilor etc.) endocondral şi pericondral.
Încetarea procesului de creştere a oaselor se caracterizează prin apariţia sinostozelor.
Termenul de sinostoză înseamnă consolidarea într-un singur os a tuturor elementelor
dezvoltate din diferiţi centri de osificare.
Prima sinostoză apare în primul os metacarpian şi epifiza distală a humerusului, racordată
la intensificarea activităţii glandelor sexuale.

12
 Fiziologia sistemului osos
În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani și apoi din nou la pubertate, are loc mai
mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada adultă
timpurie, iar între 25-35 de ani cele două procese care se află în echilibru: nu se câştigă dar nici
nu se pierde masă osoasă.
În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor, balanţa înclinând
în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi împreună cu el substanţă
minerală sau calciu. Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând
o pierdere în plus. Se instalează acum osteoporoza.
Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot
părea solide) şi structura lor se aseamănă tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în interior.

Figura 4. Reconstrucție 3D os normal și os porotic

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o
creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se întâmplă la menopauză, tulburarea
hormonilor feminini la mijlocul vieţii. De asemenea, sedentarismul, alte modificări hormonale,
unele medicamente, sau chiar îmbătrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la
osteoporoză.
Pe termen scurt există în mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al înnoirii
lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel.
Pe termen lung, preţul este o creștere a pierderii de masă osoasă.
La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă: factori sistemici şi factori locali.
Factorii sistemici (hormonali) sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi
derivaţii săi activi.
Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele. În cazul unei
secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă depăşeşte formarea de ţesut osos.
Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.
Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian măreşte
indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă măreşte absorbţia
intestinală a calciului şi favorizează creşterea osului şi formarea de os.
Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de către
osteoblaste, precul şi diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor; prin acest ultim
efect, vitamina D este cea care determină resorbţia calciului şi fosfatatului din schelet.
Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este stimulată de
concentraţia crescută a Ca din sânge.
Calcitonina reduce calcemia acţionând direct pe osteoclaste, prin inhibarea acestora,
calcitonina micşorează resorbţia osoasă.
Hormonul tiroidian este necesar pentru creşetrea osului şi pentru remodelarea sa; în exces,
tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o creştererapidă a unităţilor multicelulare de
bază cu pierdere de ţesut osos.

13
 Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales estrogenii; declinul
secreţiei de estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de o rapidă pierdere de os, mai
accentuată în osul trabecular.
Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un semnal
pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbţia osoasă.
Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la menţinerea unui
echilibru între formarea şi resorbţia osului.
Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind în
două momente cheie:
- în faza de activare care corespunde diferenţierii osteoclastice,
- în cuplajul resorbţie formarecare necesită un semnal în urma căreai resorbţia încetează
şi începe procesul de recrutare a osteoblastelor care vor iniţia osteogeneza: tot ei intermediază
şi acţiunea locală a unor hormoni asupra ţesutului osos.
În general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de măduva hematogenă.
Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în patogenia
osteoporozei sunt abia la început.
Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi resorbţiei de os care
interacţionează nu numai între ei ci şi cu hormonii sistemici.
Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.
Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă atingând
în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.
Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în
total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg
calciu.
După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe an,
diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.

Figura 5. Osteogeneza

14
 MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Masa osoasă maximă reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge
nivelul maxim în jurul vârstei de 20 de ani. Deși oasele încetează să mai crească în jurul vârstei
de 16-18 ani, densitatea şi tăria lor continuă să sporească încă un număr de ani.
Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă iniţială mai mare
decât femeile. La fel și persoanele de culoare de ambele sexe, au o masă osoasă mai mare
decât albii.
Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului
osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou.
Alimentaţia deficitară, lipsa calciului și vitaminei D pot contribui la o deteriorare a
procesului de formare a ţesutului osos.
Oasele rezultate sunt fragile şi casante.
Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:
- se constată dacă există osteoporoză,
- se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor,
- se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie,
- se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată,
- se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă,
sex şi masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

 Fiziologice:
- după ce vârful densităţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani,
apoi descreşte. La femei pierderea osoasă începe înaintea menopauzei şi între 20 - 40 ani la
bărbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de câteva ori mai ales
la femei prin osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);
- rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia este
mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea osteoporoză
postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin ,,strivire vertebrală";
- osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbătrânire care apare atât la bărbaţi cât şi
la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale şoldului,
bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.
 Secundare:
- boli endocrine: hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree hipotalamică,
anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin (insuficienţă gonadică
primară / secundară, pubertate întârziată), hipertiroidie; hiperparatiroidie; hipercorticism;
deficit al hormonului de creştere.
- boli gastrointestinale: gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie, icter
obstructiv cronic, ciroză hepatică.
- afecțiuni ale măduvei hematogene: mielom multiplu, limfom, leucemie, anemii
hemolitice, carcinom diseminat
- medicamente: heparină, glucocorticoizi, tiroxină, anticonvulsivante, chimioterapie.
- alcool
- imobiliza

15
 CAPITOLUL II
OSTEOPOROZA

Definitia clinică a Osteoporozei

Osteoporoza reprezintă o maladie difuză a scheletului, care se caracterizează prin
scăderea masei osoase, afectarea microarhitecturii țesutului osos, ceea ce duce la fragilitate
osoasă crescută și risc crescut de fracturi datorate unor traumatisme minore.

Numele boli osteoporoză provine din limba latină şi se traduce ca „os poros”.
Osul este un ţesut complex, organizat să ofere organismului 2 funcţii principale, cea
metabolică de rezervă umorală pentru calciu, fosfor și magneziu, iar cea structurală de formare
a scheletului, care participă în locomoţia și protecţia organelor vitale.
Osul este format din:
- material anorganic 70%,
- matrice organică,
- celule 25%,
- apă 5 %.
Mai mult de 99% din calciu total din organism este stocat la nivelul scheletului și orice
anormalitate în structura lui duce la afectări severe ale fenotipului scheletului.
Formarea matricei osoase are drept rezultat lamele osoase orientate după anumite direcţii
și caracterizatede o anumită densitate osoasă.
Re-modelarea osoasă înseamnă formarea și resorbţia osoasă, care au loc în permanență la
un moment dat, la nivelul scheletului.
Suma acestor procese este în permanentță controlată și din balanţa lor se formează un
schelet sănătos.
Orice dezechilibru conduce la instalarea diverselor patologii, inclusiv a osteoporozei.

Gradul osteoporozei se stabilește prin evaluare la nivelul coloanei lombare și a colului

femural, care reprezintă teritoriile cele mai expuse fracturilor și a tasărilor de vertebre.
La nivel mondial osteoporoza este o mare problemă de sănătate, afectând în principal
persoanele de vârste înaintate.
Astfel, incidența osteoporozei va crește proporțional cu creșterea speranței de viata.
Studiile actuale ne indică o prevalență a osteoporozei la femeile de 60 de ani de 80%,
iar la cele de 80 de ani de 100%.

16
 ETIOLOGIE

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de

numeroase cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:
 Osteoporoza idiopatică (primară):
- osteoporoza comună tip I (postmenopauză, presenilă),
- osteoporoză tip II (senilă, de involuţie),
- osteoporoza idiopatică a adultului tânăr,
- osteoporoza idiopatică juvenilă.
 Osteoporoze secundare:
 Osteoporoza secundară unor boli endocrine fiind indusă de glucocorticoizi prin:
- forma spontană;
- forma iatrogenă osteoporoza din: - hipertiroidism;
- hipogonadism;
- acromegalie amenoreea atletelor de performanţă.

Figura 6. Osteoporoza secundară

 Osteoporoza secundară a unor boli digestive: - sechele după rezecţii gastrice;
- sindroame de malabsorbţie;
- icter obstructiv cronic;
- ciroză biliară primitivă;
- malnutriţie severă.
 Osteoporoza secundară unor boli metabolice - diabet zaharat,
- hemocromatoză.
 Osteoporoza de imobilizare
 Osteoporoza cosmonauţilor
 Osteoporoza genetică
 Osteoporoza de cauze diverse: - alcool;
- tratament prelungit cu heparină;
- metastazecarcinoase în măduva osoasă.
 Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75% din
totalitatea cazurilor de osteoporoză.
Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de 65-80% din
totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de aproximativ 60%.

17
 Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite: osteoporoza
idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.

Figura 7. Osteoporoză juvenilă

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză (întâlnită
la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste
70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile
noţiunile prezentate mai sus şi cele ce urmează.
Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari
şi exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze
secundare.
Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează
osteoporoza bolilor endocrine, în special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în
sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20% dintre femeile şi la 40% dintre bărbaţii care
se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

FACTORII DE RISC

Privind această boală invadantă sunt de două categorii:

- cei în legătură cu care nu sepoate face nimic,
- cei care pot fi evitaţi sau modificaţi.

 Factori de risc inevitabili:

Sexul- femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi mai
puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei
decât barbaţi sufera fracturi de şold.
Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase.
Rasa - persoanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt cele
mai rezistente la osteoporoză, apoi urmează barbaţii asiatici.
Oamenii albi au de două ori mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu
ascendenţi africani sau asiatici.

18
  Factorii individuali:
- familia (ereditatea),
- fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentaţie din copilărie),
- antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen),
- fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a calciului
si viaminei D din alimente),
- histerectomia,
- intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule,
- cancer.

 Factori de risc influenţabili sunt:

- Cafeina în exces;
- Tutunul - pare să blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele;
- Alcoolul mai mult de un pahar pe zi;
- Sedentarismul;
- Dietă care implică absorbţia calciului ca de exemplu: fast food;
- Lipsa vitaminelor K,C,D;
- Lipsa oligoelementelor;
- Pilule contraceptive;
- Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză;
- Musculatură slab dezvoltată; radioterapie şi chimioterapie;
- Medicamente care obstrucţionează absorbţia calciului ca: -Furosemid,
-Tetraciclină,
-Anticonvulsivante,
-Steroizi,
-Antiacide.;
- Masă corporală redusă (cure de slăbire).

Figura 8. Factori de risc osteoporoză

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă sunt predispoziţia prin căderi cauzele
includ:
- simţ al echilibrului deteriorat;
- control scăzut al muşchilor;
- timp de reacţie redus;
- medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli;
- alcoolul;
19
 - tensiune arterială scăzută;
- articulaţii instabile (genunchii);
- artrite;
- boala Parkinson;
- slăbirea vederii şi a auzului;
- probleme la nivelul picioarelor (inflamaţii, bătături)
- nivelul scăzut al calciului: calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă;
- utilizarea în cantităţi mai mici a produselor lactate;
- dietă inadecvată;
- alte considerente: - oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare;
- mai puţine activităţi în aer liber (raze UV);
- răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D);
- moral scăzut, memorie slabă (uită să ia suplimentele la dietă).

Măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

- precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pentru scări, covoraşe, iluminat
bun, etc.);
- dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari;
- supliment de calciu şi vitamina D;
- exerciţii fizice zilnice;
- tratarea depresiilor;
- o trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu sunt
momentan necesare.

FIZIOPATOLOGIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a
părţilor interne, trabeculare.
Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai neînsemnată lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:
- leziunea vertebrelor în timpul strivirii, fărâmiţării, tasării
- fractura propriu-zisă (fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu
aparţin coloanei vertebrale.
Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt mai
întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar
dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risc crescut de fracturare în cazul celor
mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului
(DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate sunt:
oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.

20
 Figura 9. Modificările corpilor vertebrali în osteoporoză

Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de efectele
osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc.
Cel mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.
Însăşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului,
braţului şi în deosebi a pelvisului; în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o
fractură anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.
Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se
datorează osteoporozei, există şi alte fracturi posibile (traumatismele severe, vârsta, tulburările
în metabolismul osului).
Fractura tipică osteoporozei este cea a încheieturii mâinii (după vârsta de 45 de ani).
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări
(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la:
- cifozare (,,cocoşarea”) spatelui,
- scădere în înalţime,
- dureri acute de spate.
În cazul acestui tip de fractură, riscul recidivei creşte de până la cinci ori.
Fracturile de şold apar la o vârstă mai înaintată (după 70 de ani) şi pot fi invalidant.
Trebuie precizat faptul că, odată apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să
sufere o nouă fractură în următoarele 12 luni.

FRACTURA VERTEBRELOR este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai
înşelător unde un os al spatelui care se tasează încet poate fi fractură ani de zile.
Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor
junghiuri usoare.
În timp ce osteoporoza atacă în secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie, fractura la
60 de ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 %, iar în unul din patru cazuri există
posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate.
La vârsta de 65 de ani, pierderea ajunge la 40 %; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 %.
La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.
Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce omul îmbătrânește
și aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principal pierderea este determinată
de tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.
La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu
rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea fac în
așa fel încât osul slăbit să îşi modifice forma.

21
 Figura 10. Deformările colanei vertebrale

Tipuri de fractură vertebrală sunt:

- factura prin tasare;
- fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului);
- fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)

Moduri de producere a unei fracturi:

- fractură incidentă – osul cedează dintr-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale
cum ar fi: tusea, aplecarea, ridicarea, etc.
- fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fără a avea un punct de plecare
definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau mai
puţin frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung:

- fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală;
- scăderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile;
- dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente;
- amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar);
- cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare.

Figura 11. Deviatiile datorate infundarilor corilor vertebrali

22
 Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice ca:
- bărbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul ridicat;
- pieptul se îngustează producând respiraţia anevoiasă;
- datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile
oaselor coapsei şi marginea pelvisului:
- predispoziţie la apariţia herniei hiatale;
- imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană;
- nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte;
- constipaţie datorită stării abdominale alterate;
- statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

Figura 12. Fracturi de compresiune prin tasare

FRACTURIILE DE ŞOLD sunt cele mai dese şi periculoase fiind cel mai adesea
generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.
Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani.
Între 60 şi 64de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.
Tipuri de fractură de şold sunt:
-Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului
femural, între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai
avansată (zona trabeculară a osului).
-Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al osului.
-Subtrohanteriană - dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului
femurului.

Figura 13. Fractura sold

23
 FRACTURA LUI COLLES
Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei
atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani. Fixarea fracturii este complicată şi există
posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai o dată.
Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din
cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.
Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare foarte
frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care
afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

Figura 14. Fractura Colles

FRACTURA DE UMĂR
Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de
acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles.
Victimele sunt în general persoane în vârstă de peste 75 de ani.

FRACTURA GLEZNEI
De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips. În cazul care fractura prezintă
o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie prin şuruburi. Restabilirea este lipsită
decomplicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ
Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii şi
asigurarea sprijinului.

FORME CLINICE
După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului”.
Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca
tulburările să dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de
ţesut osos decât atunci când au atins cel puţin 40 %.
De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai
probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.
În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.

Efectele acute ale vertebrelor fracturate pot fi:

- dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau spre o parte, sau sub forma unei
strânsori de cingătoare;
- sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os, ci în muşchii care intră în
contractură pentru a proteja partea vătămată);
- inflamaţie localizată;
- limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare);
- colică abdominală;
- pierdere a apetitului prin: stare de vomă și febră.
24
 Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în:
- durere de şold resimţită în funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge;
- imposibilitatea de asta în picioare;
- piciorul este răsucit spre exterior.
Simpomele fracturii lui Colles constau în:
- durere acută deoarece fractura la articulaţia pumnului poate fi mai dureroasă decât cea
de şold;
- sensibilitate;
- inflamaţie;
- limitarea mişcărilor;
- articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.
Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza
vârstnicului.
Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă unde subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei
asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează în ortostatism prelungit
sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense şi care se atenuează prin repaus în decubit
dorsal.
Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări vertebrale,
care este de fapt o fractură de corp vertebral.
Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute şi cronice.
Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei înregiunea
dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai
des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste
dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau
săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând să dispară complet în 6-8 săptămâni.
Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie
acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale ducând la dureri ce
au caracterul rahialgiilor banale, de oboseală şi sunt accentuate de portul unor greutăţi, de statul
prelungit în picioare sau pe scaun, prin activităţile casnice, etc. unde aceste dureri se
ameliorează prin repaus.
La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea
fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.
În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi
toracice de origine static, la care unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un
traumatism minim sau după efortul de tuse, ce determină o fractură costală.
Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili, uneori
deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.

INVESTIGAŢII

Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele explorări

paraclinice:
- examenul radiologic;
- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar
dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei;
- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a fi
vizibilă pe radiografii;
- evidenţiază fracturile.
Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului,
însoţită detaşări vertebrale.

25
 Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale
corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de profil).
La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele
par goale, ca fiind de sticlă, iar liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi
subţiate apar mai evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea
corpilor vertebrali hipertransparenţi și marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de
opacitatea părţilor moi.

Figura 15. Tasări vertebrale-osteoporoză

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale
inferioare şi coloanei lombare superioare.
Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri, iar uneori tasarea este predominant
anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau cuneiform; vertebrele
cuneiforme, situate în regiunea dorsală ce determină apariţia cifozei în respectivul segment al
coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din profil un aspect
dreptunghiular.
Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin deformarea
cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă de discuri; se
realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.
Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în fiecare caz
este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.
Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone ale
scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă şi un aspect mai
lax al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare. La
nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă fracturi costale vechi sau recente.
Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenul radiologic nu are
utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al
osteoporozei este un diagnostic tardiv.
Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a produs o scădere
cu 25-30% a densităţii osoase, deci destul de târziu.
Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă metodă
pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru măsurători repetate datorită costului ridicat şi dozei
mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase.
Se poate studia zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea
osoasă în grame pe cm3, iar examinarea durează 5-10 minute ce poate fi aplicată şi la nivelul
colului femural.

26
 Avantajele principale sunt:
- distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical;
- distinge foarte bine structura intraosoasă de calciul extraosos care poate creşte în mod
artificial densitatea osoasă, determinată de celelalte tehnici (DPA; DEXA).
Un progres recent - Scanning QCT 3D - realizează o ameliorare a imaginii şi o mai
precisă cuantificare a densităţii osoase.
Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin sensibilă în stadiile
precoce la care se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului, iar iradierea este mică.
Întrucât este o diferenţă în absorbţia fotonilor decătre os şi de către păţile moi, este posibilă
determinarea conţinutului mineral total al osului, care poate fi exprimat în grame pe cm3.
Metoda nu permite o diferenţiere între osul cortical şi cel trabecular.
Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună acurateţe, precizie
şi necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu permite determinarea densităţii
osoase la nivelul colului femural şi al coloanei vertebrale.
Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului - limitată de
numeroasele artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al coloanei vertebrale, al
şoldului şi al corpului întreg. Determinarea se face de obicei la nivelul coloanei vertebrale
lombare. Conţinutul osos mineral se exprmă în grame pe cm2. iradierea este mică.
Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural constituind astfel
un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel, absorbţiometria bifotonică permite şi
determinarea conţinutului mineral al corpului întreg.
În mod curent DPA este practicată la nivelul coloanei vertebrale lombare şi colului
femural, ea nu poate diferenţia osul cortical decel trabecular.
DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau a şoldului este
asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, dar se folosesc raze X şi nu iyotopi radioactivi.
Precizia densităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale lombare şi la nivelul colului femural
este superioară tehnicii anterioare, se face în timp mai scurt (aproximativ 5 minute pentru
fiecare zonă), iar iradierea este foarte mică.
DEXA permite şi determinarea densităţii osoase a corpului întreg.
Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X produc un
flux de protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.

Figura 16. Aparat Dexa

Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu din

organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului și timpul de
iradiere totală este de 1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20 de minute într-un
monitor care determină radioactivitatea întregului corp.

27
 Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători specifice în anumite
zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, deoarece iradierea este destul de mare și
din aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.
Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea
semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând reducerea
amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru
aprecierea densităţii osoase a calcaneului (călcâi).
În funcţie de aparatul utilizat, realizarea acestei măsurători poate necesita între 1 şi 10
minute.
Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi ale
conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decât cele realizate cu ajutorul
examenului radiologic.
Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densităţii osoase contribuind
la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.
Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru a
face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a
osului este cu cel puţin 2.5 SD sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită
ca normală şi una între 1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie.
Aceste definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa
fracturilor la masa osoasă.
Examene biologice:
Markerii biochimici ai formării osoase sunt:
- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică);
- osteocalcine;
- unele peptide ale procolagenului.
Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocar special din creasta iliacă, având o
utilitate limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei, constituind un mijloc util pentru
diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.
Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate şi
despre unele boli.
Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi mielomul. Fără
analize ambele pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza.
O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină în sânge care se poate
datora tireotoxicozei.
Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge care arată anemie şi un examen de
urină ce arată o nejustificată pierdere de proteine.
Testele biochimice în identificarea osteoporozei
Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:
 Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o
pierdere a mineralelor din os, în principal a calciului.
 Inactivă – în care ciclul osos este lent, cu resorbţia osului ce se reflectă în urină
(hipercalciurie), iar pentru măsurarea calciului se va face un examen sumar de urină, dar aceată
metoda nu este prea eficientă, deoarece nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau
chiar de la o oră la alta.

TESTELE SPECIFICE OSTEOPOROZEI

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea
masei osoase şi a DMO (densitatea masei osoase).
Toate se bazează pe o tehnologie complex, iar precizia lor este de importanţă vitală,
pentru că cele mai mici modificări ale masei şi densităţii osului reflectă mari modificări în
rezistenţa acestuia.

28
  Radiografiile
Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor.
O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei
probleme la acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.
Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 % din
rezistenţa minerală a osului.
 Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea părţii sale directe a cortexului
exterior şi de aici cu lăţimea părţii interne trabeculare sau poroase.
Procesul de osteoporoză afectează mai întâi şi mai grav această parte de os, dar conţinutul
mineral al osului se găseşte în principal în cortex. O pierdere substanţială la nivelul osului
compact este pusă în evidenţă dacă lăţimea totală a părţii corticale este mai mică decât cea a
osului trabecular.
 Morfimetria spinală calitativă este o metodă de evaluare a densităţii osului cu raze X
ce se utilizează de peste 50 de ani și reprezintă un sistem de clasificare a structurării
eşafodajului osului la nivelul osului trabecular, iar pe măsură ce se pierde din ce în ce mai mult
din masa osoasă, sunt eliminate trabeculele orizontale, ceea ce rămâne fiind o structură cu
dungi verticale.
 Indicele Singh este o procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un triunghi
al osului de la capătul superior al osului coapsei.
 Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA) reprezintă „tehnica
standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului la care principiul constă în reducerea
numărului şi intensităţii fotonilor emişi de razele X atunci când trec prin os sau alte ţesuturi.
Materialul solid atenuează fotonii mai mult decât o structură rarefiată şi ceea ce se
măsoară este gradul de atenuare.
Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa dintre os şi ţesutul moale şi să măsoare
soliditatea osului.
DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp şi este mai puţin influenţată decât alte
forme de radiografii de cantitatea de ţesut adipos din vecinătate.
Totuşi, osteoartritele din zona lombară a coloanei vertebrale și calcifierea aortei pot
perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe lângă radiografia din faţă se va face şi una din profil,
care măreşte diferenţele dintre osul normal şi cel osteoporotic.
Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul este comprimat
şi parţial turtit.
 Tomografia computerizată cantitativă reprezintă varianta avansată a vechilor metode
de scanare computerizată dar, ca şi acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe
secţiuni transversale înguste ale corpului. Acestea pot fi redate într-o imagine 3D, aflându-se
care este densitatea minerală osoasă a oricărui os.
 Ecografia cantitativă este o tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii,
constând în trimiterea de unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care
acestea se transmit, cât de repede işi pierd din intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub
formă de ecou.
Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea
masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de ani,
nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.

29
 DIAGNOSTIC
În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber.
Tabloul caracteristic era cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu
aşa numitul „ghebul bătrânei doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase pin
faptul că se măsura deschiderea braţelor pe orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la
vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă această lungime măsurată reprezintă mai mult decât
înălţimea acelei persoane este probabil ca vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe
din cauza osteoporozei şi se tasează.
Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare
împreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii
unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia.
Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în
dezvoltarea osteoporozei.

DIAGNOSTICUL POZITIV AL OSTEOPOROZEI se referă în principal la

diagnosticul osteoporozei comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).

DIAGNOSTICL TARTIV este în primul rând clinic şi are loc la o femeie care se
găseşte la un interval de aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu
vârsta de cel puţin 70 de ani pe ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim
sau chiar în lipsa unui traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime,
accentuarea cifozei dorsale, sau dureri osoase.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col
femural.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de
radius se întâlnesc mai frecvent.
Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.
Examenele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă, o importantă
scădere a masei osoase.
Examenele biochimice şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei
alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D, dozarea în urină a calciului şi hidroxipolinei,
sunt de regulă normale.
Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii biochimici ai
formării osoase cum ar fi: creşterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc. şi de markerii
biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc.).
Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată
puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.

DIAGNOSTICUL POZITIV PRECOCE AL OSTEOPOROZEI COMUNE se

realizează prin efectuarea densimetriei osoase cu diferite tehnici. Cu ajutorul acestora se poate
realiza un diagnostic precoce al osteoporozei la persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui
tratament profilactic, care să împiedice apariţia fracturilor.

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL OSTEOPOROZEI COMUNE se face:

- Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică;
- Cu celelalte forme de osteoporoză;
- Cu celelalte osteopatii rarefiante.
Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza
idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită diferenţelor mari în vârsta
pacienţilor.

30
 Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară trebuie
făcut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de ani) şi
sexul (masculin) nu reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării unei
osteoporoze comune. În unele cazuri diagnosticul de osteoporoză secundară și tipul acesteia
este evident, cum este cazul atletelor amenoreice.
Ostoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie (anamneză) sau se poate
datora sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile crescute ale cortizonului în
sânge şi prin simptomele şi semnele clinice caracteristice acestui sindrom.
Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii la
care clinica nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie tiroidiană (mai ales la vârstnici).

Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante unde o primă problemă o pot pune
bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze osoase ale unor cancere viscerale care consultă
pentru o fractură vertebrală.
În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:
- stare generală alterată cu ianpetenţă,
- pierdere în greutate,
- tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală,
- anemie,
- VSH accelerat,
- Hipercalcemie,
- Proteinurie,
- identificare clinică şi radiologică a tumorii primare identificarea unei componente
monoclonale prin electroforeze în gel de agar a proteinelor serice biopsia măduvei osoase, ce
poate identifica elementele tipice mielonului (prezenţa în măduva hematopoetică a unui număr
mare de plasmocite cu aspect atipic) sau, mai rar, celulele maligne corespunzătoare unei
metastaze osoase.
Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la
bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de
osteoporoză postmenopauză sau senilă.
Osteoporoza trebuie diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:
- Osteomalacia,
- Hiperparatiroidismul primar,
- Osteodistrofia renală.
Osteomalacia în care uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea ce prezintă
următoarele modificări paraclinice:
- scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea în ser a fosfatazeialcaline,
creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;
- în urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este
crescută;
- puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune în
evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;
Hiperparatiroidismul primar în sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină
crescută sau normală, hormonul paratiroidian mult crescut, unde în urină, calciul este crescut
sau normal, fosfatul este normal, hidroxiprolina crescută.
Osteodistrofia renală în sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza
alcalină crescută, hormonul paratiroidian moderat crescut, creatinina şi ureea mult crescute, iar
în urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.

31
 Figura 17. Stadiile osteoporozei

TRATAMENTUL OSTEOPOROZEI
În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se
asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).
Tratamentul profilactic include:
 prevenirea căderilor,
 respectiv prevenirea poticnirilor,
 luminarea suficientă a locuinţei,
 supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante, somnifere, tranchilizante),
 folosirea unui baston pentru sprijin,
 evitarea unei flexiuni mari a trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a.,
 mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:
- obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul
anilor creşterii;
- menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;
- încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;
- reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.
Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei
medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea masei osoase maxime cu
5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a
accelerării post-menopauză a acestei pierderi. Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie
înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie de suficient calciu.
Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror asigurare este
deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre altele şi regimurilor de
slăbire pentru siluetă la care aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului, reduc
aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză.
O atenţie deosebită trebuie deci acordată acestei categori în asigurarea cu suficient calciu.
Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar

cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi
anumiţi factori de risc.
După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt:
- femeie caucaziană sau asiatică,
- menopauză precoce sau amenoree prelungită,
- antecedente eredocolaterale prezente,

32
 - statură joasă şi greutate corporală mică,
- scădere a aportului de calciu sau a absobţiei sale,
- inactivitate,
- consum exagerat de alcool.
O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este aceea
de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica subiecţii
cu masă osoasă şi deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening,
datorită costului său ridicat.
Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după
menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de
substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi
hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile
pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică.
În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită
vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de masa osoasă maximă, vârsta la care masa
osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce această scădere.
Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt
rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul
creşterii şi consoledării, astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari.
Principalii factori sunt:
- exerciţiul fizic,
- alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu,
- factorii hormonali;
- de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: - vitamina D,
- calcitonina,
- disfonaţii.
Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă osoasă
mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare stimulează formarea osului.
Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite
sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie
să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative.
Pentru vârstele mai mari se recomandă gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos;
plimbările de 30- 60 de minute, efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea
masei osoase la persoanele cu vârsta între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.
Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea
depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.
În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg calciu.
În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de
calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg. Bărbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză
au nevoie de 1500 mg calciu /zi.
Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg
de calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia intestinală a calciului este deficitară la vârstnici,
la femeile postmenopauză este justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi. Odată
instalată osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase. Totuşi intervenţia precoce poate
preveni osteoporoza, iar cea tardivă poate opri progresia bolii. Dacă este prezentă o cauză
secundară tratamentul specific are scopul îndepartarii cauzei.

TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
Aportul de calciu este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei. Osul
pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.
Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de circa. 1000 mg calciu/zi, iar pentru
bărbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauză 1500 mg/zi.
33
 Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar există şi produse
vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare
verde închis (brocoli). Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.
Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Această
vitamină creşte absorbţia calciului din intestin.
În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mâinilor de 3-4
ori/săptămână este suficientă pentru a obţine întregul necesar de vitamina D.
În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă
pentru a acoperi necesarul. Având în vedere că vitamina D se găseşte numai în alimente de
origine animală, în acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse
lactate (un pahar de lapte degresat asigură 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente
vitaminice.
Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dietă echilibrată,
cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi proteine în
funcţie de vârstă. Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic
nu este asigurat prin alimenaţie.
O atenţie deosebită se acordă perioadei de postmenopauză, când necesarul de 1300 mg
este rar asigurat prin aportul alimentar.
În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina B6
deţin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului
osos.

Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:

- copii=800-900mg/zi;
- copii la pubertate=1.000-1.200mg/zi;
- femei cu vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;
- femei gravide şi care alăptează copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;
- femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;
- bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;
- bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.
În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arată (în 2000)
faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din categoria
de vârstă 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul reprezintă
o obişnuiță - ştiut fiind faptul că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc în
osteoporoză...

Exercitiul fizic este o componentă importantă a profilaxiei și tratamentului.

Marele adevăr este că, pentru a fi menținut, osul trebuie să fie solicitat. Există
numeroase studii care arată că nivelul de încărcare a osului influențează pozitiv creșterea și
remodelarea osoasă.
Pentru persoanele care încă nu suferă de osteoporoză, sunt indicate sporturile de impact
și exercițiile cu purtare de greutate. Astfel, alergarea, baschetul, tenisul, voleiul, gimnastica
aerobică, badmintonul, schiatul sunt foarte indicate. Se mai poate lua în considerare urcatul
scărilor, urcatul
pe munte, exercițiile cu greutăți. Eficiența exercițiilor este mai bună atunci când sunt repetate
cu regularitate (zilnic), de durată scurtă și suficient de intense pentru a produce tensiune la
nivelul osului.
Pentru pacientii deja afectați de osteoporoză, exercițiile „de impact” sunt contraindicate
datorită creșterii riscului de fractură și tasare. Totuși exercițiile supravegheate, ușor rezistive,
progresive, pot crește densitatea minerală chiar și la pacienții osteoporotici.
Mersul pe jos timp de 45 de minute de trei ori pe săptămână sau 30 de minute zilnic
estefoarte indicat pentru menținerea densității minerale a membrelor inferioare și bazinului.
34
 Deși nu sunt osteogenetice, înotul și ciclismul pot fi indicate pentru mețtinerea în formă
și dezvoltarea forței musculare.
Un loc special trebuie oferit evitării pozițiilor care accentuează cifoza și acelor exerciții
care pot preveni deformarea coloanei vertebrale, precum și celor care pot dezvolta echilibrul și
coordonarea.
În afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi
baza dezvoltării unui sistem osos puternic. De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în
programul nostru de zi cu zi, fiind în special necesare acelor persoane predispuse la
sedentarism din cauza naturii serviciului. La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate,
cum ar fi plimbarea şi gimnastica, ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a
echilibrului şi astfel se reduce riscul de fracturi.
O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activităţi care
menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii
asociate.
Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care
stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de
reînnoire şi remodelare a acestuia. Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate
compensa lipsa exerciţiului de susţinere a greutăţii corporale.
Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea ,,stimei de
sine” și relaxare.
Exercitii recomandate:

Figura 18. Exerciții pentru osteoporoză

Anumite amenajări în casă sunt utile cum ar fi:

- să monteze balustrade la scări,
- mânere de care să se poată prinde la baie,
- etajere care să nu fie prea înalte,
- să acopere podeaua alunecoasă cu mocheta,
- să mascheze cablurile electrice sau de telefon.
Studiile au arătat că femeile care în copilărie au consumat multe fructe (1-4 ori pe zi) au
densitatea osoasă mai bună la nivelul colului femural decât celelalte.
Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat, de la mersul pe jos până la sportul
controlat, cu personal calificat ajută la menținerea densității osoase, prin creșterea tonifierii
musculare, ceea ce previne riscul fracturilor.

35
 Un program riguros de gimnastică medicală efectuat în sala de kinetoterapie de către
personalul avizat, face ca și consecințele bolii să se reducă semnificativ.
Exercițiile fizice aplicate în osteoporoză urmăresc tonifierea musculaturii paravertebrale
și abdominale determinând astfel creșterea densității coloanei vertebrale osteoporozate,
stimularea periostului oaselor prin exerciții fizice ce constituie un factor ajutător pentru
formarea de os.
Vârsta nu este un impediment pentru a face exercițiile recomandate. Adresabilitatea
persoanelor de vârsta a treia este în continuă creștere ceea ce reprezintă un mod sigur de a
reduce riscurile bolii.

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS AL OSTEOPOROZEI îşi propune să

influenţeze în mod favorabil procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă
şi stimulând creşterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de
mecanismul lor de acţiune:
Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,
bifosfonaţii;
Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii
anabolozanţi.
În tratamentul osteoporozei se mai folosesc în afară de cele prezentate mai sus: calciul,
diureticele tiazidice, vitamina D.
Calciu - 1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauză,
- 1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii tineri pentru prevenţie
Estrogeni – se administrază pe cale orală sau transdermică la femeile cu uter intact
asociindu-se obligatoriu cu o progestină, iar la femeile cu histerectomie se administrează zilnic
fără asocieri.
Calcitonina pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale / are şi efect
împotriva durerii deci se foloseşte predominant la cei cu dureri cronice legate de fracturi sau
deformări scheletice se administrează în doze de 100 U.I. în injecţii sub cutanat sau intra
muscular iniţial zilnic, ca tratament de atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poate trece la
tratamentul cronic de întreţinere efectuat timp îndelungat cu doza de 50-100 U.I., zilnic sau la
două zile.
Bifosfonaţii sunt:
- Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două săptămâni apoi pauză
de două luni şi jumătate, interval în care se administrează un supliment de calciu, după care se
continuă ciclul.
- Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei. Tratamentul
recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este util femeilor la
postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă estrogenii.
Bifosfonaţii pe cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau după
alimente şi medicamente fiind un mijloc terapeutic important pentru că pot creşte densitatea
osoasă şi scad riscul producerii fracturilor
Vitamina D şi metaboliţii săi Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa
negativă a calciului, prin scăderea absorbţiei intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui
deficit vârstnicii trebuie încurajaţi să se expună razelor solare şi să li se suplimenteze aportul
zilnic de vitamina D, 800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ riscul apariţiei fracturilor
de şold.
Terapii de viitor antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen) florura de sodiu cu eliberare lentă
parathormonul în doză mică

36
 Terapia de Substituţie Hormonală
Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor osteoporotice
cu 30 – 50%, la o expunere de 3-10 ani. Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea
pierderii osoase la nivelul dinaintea începerii tratamentului. Întrucât imensa majoritate a
fracturilor se produce după vârsta de 70 de ani, se pare că tratamentul continuu după
menopauză este mai adecvat.
TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce apare în postmenopauză şi contribuie
astfel la menţinerea metabolismului osos adecvat, previne pierderea de ţesut osos în toate
regiunile corpului şi scade riscul dezvoltării unei osteoporoze cu fracturi consecutive.
Reduce pierderea osoasă, în cadrul unui complex deefecte protectoare.
SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) / Raloxifenul, nu este un
hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi şi cardiovasculari.
Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului şi astfel elimină efectele nedorite
ale estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului mamar. Sunt indicaţi în tratamentul şi
profilaxia osteoporozei postmenopauză. Cresc densitatea minerală osoasă (DMO) şi reduc
incidenţa fracturilor vertebrale.
Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn astfel pierderea de os sau cresc chiar osul
la femeile în postmenopauză. Estrogenii şi doze mici de progesteron şi de androgeni
micşorează ritmul pierderii osoase la femeia în perioada de perimenopauză.
Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de:
- cancerulde sân,
- sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis,
- tromboflebita activă, etc..
Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat şi de unele
dezavantaje ca:
- repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor după menopauză,
- costul ridicat,
- durata sa lungă, etc..
Bifosfonaţii inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin urmare cresc
DMO.
Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de următoarele generaţii cu
eficacitatesuperioară.
Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor de şold şi a
celor vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a celei senile, a
osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de corticosteroizi.
Risedronatul, cea de-a treia generatie este indicat în prevenţia şi tratamentul
osteoporozei postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.
Calcitonina este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu estrogeni
și se administrează sub cutan sau intra muscular 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de
calcitononă umană, de trei ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.
Calcitonina reduce incidenţa fracturilor în condiţiile unei administrări susţinute.

Figura 19. Tratament medicamentos

Popularitatea sa se datorează în special efectului său antialgic, datorită stimulării

betaendorfinelor şi mai puţin efectului de creştere a DMO.
37
 Alfacalcidolul acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic fiind indicat
în osteoporoza senilă, postmenopauză şi în cea indusă de corticosteroizi, având rolul de a scade
resorbţia osoasă şi printr-un efect asupra forţei de contracţie musculară, reduce riscul de căderi.
Medicamente formatoare de os rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând
preponderent celulele formatoare de os.
Alfacalcidolul ste recomandat persoanelor cu risc crescut de fracture și se administrează
zilnic, injectabil, subcutanat, pe o durată limitată de timp (18 luni).

Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic înregistrat în România ce are
efect de stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei osoase. Creşte semnificativ
densitatea osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-vertebrale.
Cu speranţa descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă este foarte
important de amintit că pentru a trata o afecţiune, ea trebuie să fie în primul rând diagnosticată.
Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi cu o
intensificare a ritmului.
Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de calciu.
Alimentaţia trebuie să fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate include o
creştere a excreţiei de calciu. Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.
Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evita căderile trebuie evută în vedere, începând cu
îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşi propune să influenţeze în mod

favorabil procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând
creşterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului. La acest tratament se adaugă frecvent şi un
tratament simptomatic.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de
mecanismul lor de acţiune:
Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,
bifosfonaţii;
Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii
anabolozanţi
În tratamentul osteoporozei se mai folosesc în afară de cele prezentate mai sus,
calciul, diureticele tiazidice și vitamina D.

Tratamentul durerii include diverse mijloace:

 masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin hiperemizarea
musculaturii şi activarea concomitentă a circulaţiei limfatice şi venoasede întoarcere;
 electroterapia - acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele
segmentale ale coloanei;
 termoterapia - împachetări cu parafină sau nămol;
 hidroterapia - băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune analgezică şi de
reglare a tonusului muscular;
 mijloace stabilizante ale trunchiului (corsete).

38
 2.9.4. Tratamentul profilactic al osteoporozei
Ca definiţie a profilaxiei s-ar putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi
metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale. Pentru realizarea acestui
lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la informaţiile caracteristice bolii
pentru a diminua riscurile declanşării acesteia. Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva
acestei maladii o reprezintă prevenţia.
De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţă: un regim
alimentar sănătos, bogat în calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste 50
de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru întărirea
sistemului osos), moderaţie la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de educaţie
sanitară a populaţiei în privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc. Lipsa mişcării şi de
exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii trabeculare a osului, alterându-i
structura internă.

Alimentaţia
Biodisponibilitatea calciului din alimente şi suplimentele alimentare
Calciul este absorbit pe două căi, difuzie pasivă şi transport activ, acestea fiind reglate
prin mecanisme metabolice complexe. Pentru ca organismul să poată folosi calciul din alimente
şi suplimentele alimentare, acesta trebuie să se afle în forme organice şi în anumite raporturi
faţă de alte minerale, non-nutrienţi, macro şi micronutrienţi.
Astfel raportul optim dintre calciu şi fosfor trebuie să fie de 4:1, iar raportul
Calciu / proteine ~ 20. când fosforul se găseşte în cantitate mai mare faţă de raportul optim el
împiedică absorbţia Calciului, dar în acelaşi timp blocheazã şi absorbţia Magneziului esenţial şi
el pentru sănătatea sistemului osos şi protejarea Calciului. Astăzi dieta modernă cu alimente
procesate, furnizează constant cantităţi mult mai mari de fosfor dezechilibrând balanţa celor
două minerale şi având ca efect eliminarea Calciului din oase.
Vitaminele necesare fixării Calciului sunt: vit. D, A, vit. C şi K. Pe lângă acestea acizii
graşi esenţiali cu lanţ lung, ce se găsesc în uleiul de peşte şi în peştele gras, macrou, hering,
somon, sardele, joacă de asemenea un rol important. Alte microelemente sunt esenţiale pentru
fixarea Calciului în structurile osoase: Zincul, Cupru, Siliciu, Fluorul, Manganul, Borul.
Fierul hemic este şi el important mai ales pentru sănătatea măduvei osoase
hematopoetice.
În prezent este demonstrat şi rolul non-nutrienţilor, fitochimicalelor, în special din clasa
izoflavonelor (fitoestrogeni).
Fitoestrogenii din soia inhibă resorbţia osoasă prin intermediul unor factori care
modulează reglarea activităţii osteoclastelor. Se recomandă un aport alimentar minim de 75 mg
izoflavone zilnic pentru consolidarea sistemului osos, mai ales femeilor pre şi
postmenopauzale.
Un aport adecvat de calciu are un rol important în acumularea masei osoase maximale.
Carenţa de calciu nu este un factor major în patogenia osteoporozei idiopatice, senile sau
postmenopauză.
Osteoporoza este totuşi o afecţiune asociată frecvent cu steatoreea, icterele obstructive
prelungite, intoleranţa la lactoză şi deseori apare la pacienţi după gastroectomie. Alţi pacienţi
pot avea un defect specific al absorbţiei de calciu sau o adaptare inadecvată la o dietă săracă în
calciu, prin lipsa creşterii fracţiei de calciu absorbite din aportul alimentar, sau prin lipsa
scăderii excreţiei urinare a calciului. Se poate considera că în asemenea situaţii vitamina D este
utilă pentru prevenirea osteomalaciei.

39
 Alimente şi suplimente recomandate pentru sănătatea sistemului osos
Peştele gras oceanic (macrou, hering, somon sălbatic, sardele) conţine cantităţi
apreciabile de calciu cu înaltă biodisponibilitate (~100 – 130 mg/100 g), dar şi vitamina D şi
acizi graşi esenţiali cu lanţ de carbon lung. Acizii graşi esenţiali cu lanţ lung omega 3 (EPA,
DHA) au şi un rol important în diminuarea inflamaţiilor provocate de poliartrita reumatoidă.

Figura 20. Alimente recomandate osteoporoză

Lactatele proaspete fermentate probiotice (Iaurt natur) bogate în calciu (~ 190 mg/100 g)
cu înaltă biodisponibilitate, conţin lactobacili şi bifidobacterii cu acţiune imunomodulatoare, de
reglare a microflorei intestinale, asanare de metaboliţi toxici, carcinogeni.
Cu excepţia produselor proaspete fără adaosuri, fermentate, celelalte produse lactate, în
special laptele fluid, vor fi consumate în cantităţi reduse deoarece în ultimul timp s-au
demonstrat următoarele:
- proteinele din lapte acidifică mediul intern şi pentru unele persoane sunt alergene;
- lactoza este absorbită dificil antrenând şi o malabsorbţie de calciu;
- raportul Calciu / Fosfor este dezechilibrat în favoarea fosforului, reducând absorbţia
calciului şi blochează în acelaşi timp şi absorbţia magneziului;
- consumul excesiv de lapte fluid este incriminat în creşterea prevalenţei cancerelor de
sân şi prostată;
- înlocuirea laptelui matern în alimentaţia sugarului cu lapte de vacă măreşte riscul de
apariţie al diabetului insulin-dependent (TIP 1), printr-un mecanism autoimun declanşat de
proteinele laptelui la nivelul celulelor mastocite din intestin.
Sunt recomandate proteinele de originã animală şi vegetală cu valoare biologică ridicată
din carne slabă, ouă, peşte, dar fără a se depăşi 1 gr proteină / kg corp / zi. Depăşirea acestei
valori modifică echilibrul acido – bazic crescând calciuria. În contrast cu proteina animală,
proteina din soia are un efect neglijabil în eliminarea pe cale urinară a Calciului.
Pâinea, pâinea de secară, cerealele integrale minimal procesate fără glazuri de zaharuri,
cuverturi de ciocolată etc. sunt surse de magneziu, fier, fibre, vitamine.
Nucile, alunele și migdalele sunt surse de proteine vegetale valoroase, minerale, acizi
graşi esenţiali.
Bananele si prunele conţin potasiu şi magneziu reechilibrând balanţele Ca / P / Mg / K.
Suplimentele alimentare de calciu şi vitamine

40
 Figura 21. Alimente necesare în osteoporoză

Cele mai utile suplimente sunt cele care conţin calciu chelat, citrat de calciu, calciu marin
(corali). Atenţie însă la suplimentele pe bază de dolomită, scoici, oase care pot fi contaminate
cu metale grele toxice (mercur, plumb, arsenic, cadmiu). Ca o recomandare generală vor fi
preferate alimentele proaspete cât mai puţin prelucrate industrial, legumele şi fructele crude, în
contextul unei diete variate.

Alimente nerecomandate
Sarea poate fi un inamic al sănătăţii oaselor. Studiile au demonstrat faptul că femeile
aflate la menopauză, care au o dieta bogată în sare au un risc considerabil mai crescut
comparativ cu cele cu o dietă echilibrată pentru a dezvolta osteoporoza. O dietă cu multă sare
atrage dupa ea necesitatea îmbogăţirii cu calciu.
Specialiştii afirmă că sarea de masă este cea mai periculoasă şi nu doar sodiul simplu
(o informaţie utilă dacă se ia în considerare faptul că peste 90% din sodiul necesar îl luăm din
sare).
Sarea de masă poate să ducă la scoaterea calciului din oase şi demineralizarea osoasă
importantă. De asemenea, sodiul din dietă este de două ori mai mult decât ar fi necesarul
organismului.
Ghidurile nutriţionale precizează faptul că maximul de sodiu de care avem nevoie este în
jurul a 2.300 mg/zi, ceea ce corespunde unei linguri de sare. Cu toate acestea, consumăm mult
mai mult.
De exemplu, americanii consumă aproape 4.000 mg/zi. Această cantitate trebuie
respectată deoarece pentru fiecare 2.300 mg de sodiu ingerate, organismul excretă 40 mg de
calciu prin urină.
Pentru a preveni pierderile importante de calciu prin urină este esenţial ca regimul
alimentar să fie abundent în acest mineral, dar şi în vitamina D.
Băuturile carbogazoase au un conţinut ridicat în acid fosforic, capabil să crească excreţia
urinară a calciului și au un conţinut minim sau absent de calciu. Această combinaţie este foarte
periculoasă în special pentru femeile care sunt în perioada postmenopauzală şi consumarea
unor cantităţi mari din astfel de băuturi poate fi destul de riscantă.
Fosforul în exces promovează pierderea urinară a calciului, în special dacă şi
aportul de calciu este redus. Nu există pericole dacă astfel de băuturi sunt consumate
ocazional, însă din ce în ce mai multe persoane, în special femei, beau foarte multe sucuri
răcoritoare.
În plus, consumând astfel de băuturi, sunt evitate băuturile sănătoase, cu un conţinut mare
în calciu, cum ar fi laptele, iaurtul de băut, sucurile naturale de fructe fortifiate cu vitamina D şi
calciu.
Recent, cercetătorii au efectuat studii care au demonstrat importanţa şi efectele benefice
ale sucurilor naturale de citrice asupra sănătăţii oaselor. Se pare că sucurile conţin substanţe cu
acţiune antioxidantă capabile să amelioreze forţa şi rezistenţa oaselor.
Sunt în desfăşurare şi alte studii care vor să descopere ingredientele active din sucurile
naturale, precum şi mecanismul de influenţare a metabolismului osos.

41
 Cafeina este un compus care poate să scoată foarte uşor calciul din oase, promovând
eliminarea sa renală. Astfel, oasele devin mai moi şi mult mai friabile, şi sunt predispuse
fracturilor. Se pierd aproximativ 6 mg de calciu la fiecare 100 mg de cafeină ingerată. Chiar
dacă nu se pierde la fel de mult ca în cazul ingestiei de sare, cantitatea rămâne destul de
importantă. În plus, în aceste cazuri se poate vorbi şi despre pierderi aditive. Dacă adăugăm
pierderile de calciu prin sare celor de cafea, procentul de calciu devine important iar riscul de
osteoporoză creşte semnificativ.
Cafeina este periculoasă în special în cazul unei diete sărace în calciu.
Dacă s-ar limita consumul de cafea la 300 ml de cafeină zilnic, în prezenţa unei diete
bogate în calciu şi vitamina D, efectele nefavorabile ale cafeinei pot fi contrabalansate şi nu se
instalează un dezechilibru metabolic.

2.10. Prognostic, Evoluție, Complicații

Complicatii posibile - fracturi vertebrale ale colului femural, osului radial.
Prognostic evolutiv în osteoporoza netratată sporește riscul fracturilor și poate deveni
cauza unor probleme de sănătate.
Factorii de vârstă – pediatrici ca alimentația incorectă și modul de viață insanogen sunt
condiții ce favorizează dezvoltarea ulterioară a osteoporozei.
Sarcina - toate femeile gravide au necesitate sporită de calciu și necesită corecția
alimentatiei cu folosirea suplimentelor de calciu.

Prognostic
Prognosticul osteoporozei este variabil în funcție de rata fracturilor pe os osteoporotic,
răspunzătoare de morbiditatea și mortalitatea prin boală.

Evoluția osteoporozei este de lungă durată.

Fracturile de col femural sunt cele mai grave complicații ale osteoporozei care pot evolua
la formarea unei pseudartroze sau la nevroza capului femural.
Artrozele au evoluție lentă, cu accentuarea leziunilor de uzură, cu perioade de
intensificare a durerilor și a ipotenței funcționale, alterând cu perioade lungi de alcamie,
remisiunile fiind spontane sau terapeutice.

Complicații
Complicatiile osteoporozei sunt fracturile de fragilitate adica fracturi ce apar de obicei la
căderi de la propria înălțime.
Fractura de şold este cea mai serioasă complicaţie a osteoporozei şi reprezintă o cauză
majoră de deces la persoanele vârstnice. Incidenţa acestei fracturi începe să crească după 65 de
ani, la femei şi 5-10 ani mai târziu, la bărbaţi.
În afara vârstei, riscul este crescut de către factori care favorizează căderile la pacientul
osteoporotic.

Complicaţiile osteoporozei sunt:

 Fracturi vertebrale;
 Fracturi ale oaselor tubulare – radius, tibia, humerus;
 Fractura colului femoral;
 Scolioza;
 Deformaţii ale cutiei toracice;
 Deficit funcţional sever în urma fracture.

42
 CAPITOLUL III:
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PREVENIREA ŞI TRATAREA
BOLNAVULUI VÂRSTNIC CU OSTEOPOROZĂ

Rolul asistentei medicale în profilaxia osteoporozei

În cadrul educației pentru sănătate, scopul asistentului medical generalist este să le
furnizeze indivizilor date, acele informații care să le permită să ia propriile lor decizii, dar în
cunoștință de cauză.
Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop
informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în
cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei eventuale
fracturi.
Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea
profilaxie i osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea
respectării unei diete, ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.
Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii
zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.
Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament
corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului
din momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.
Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu
osteoporoză constau în:
- menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;
- pregătirea patului;
- dezinfecţia;
- igiena bolnavului;
- pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;
- observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A., etc.);;,
- să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;
- să facă tot posibilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;
- să stabilească obiective de îngrijire;
- să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi.

Rolul asistentei medicale în asigurarea condițiilor de spitalizare ale bolnavului.

Scopul spitalizării îl reprezintă vindecarea bolnavilor, de aceea trebuie create condiţii
care cresc capacitatea de vindecare a organismului, forţa de apărare şi scoaterea bolnavului de
sub eventualele influenţe nocive ale mediului în care trăieşte.
Activitatea asistentei medicale trebuie să acopere totalitatea nevoilor fundamentale ale
pacientului (cu ajutorul echipei de îngrijire sau singură), ghidându-se după un plan de îngrijire
care este alcătuit în funcţie de starea pacientului, investigaţiile necesare diagnosticării,
intervenţiile chirurgicale şi tratamentul prescris de medic.
Acest plan de îngrijire a pacientului poate necesită o revizuire zilnică sau săptămânală în
funcţie de evoluţia stării pacientului.
Asistenta medicală trebuie să caute să liniştească pacientul explicându-i necesitatea
supravegherii permanente, importanţa acesteia pentru evoluţia bolii, pentru stabilirea conduitei
medicale.
Responsabilitatea sarcinilor de supraveghere şi îngrijire, de importanţă vitală pentru
evoluţia bolnavului şi pentru durata însănătoşirii, revine cadrelor medicale medii, atât intra -
cât şi postoperator.
Asistenta medicală are un rol foarte important în asigurarea confortului – care este unul
din factorii care ajută bolnavul să-şi menţină un tonus psihic optim.

43
 Astfel saloanele vor fi bine aerisite, cu sisteme de iluminare artificială şi naturală, cu
temperatură de 18º-22°C.
Aerul trebuie să fie umidificat.
În funcţie de posibilităţi, bolnavul va fi spitalizat în saloane mici, cu maximum 2-3 paturi.
Camera bolnavului trebuie să aibă jaluzele pentru a se putea crea în cameră
semi-obscuritate, pentru a-l obişnui cu situaţia în care se va afla imediat după operaţie, de altfel
şi după scoaterea pansamentelor oculare bolnavul trebuie să stea mai întâi în semi-obscuritate
camera fiind luminată treptat în zilele următoare.
Patul bolnavului va fi aşezat astfel încât lumina să vină din lateral, trebuie să aibă margini
laterale care se pot ridica pentru a evita riscul căderii din pat.
Bolnavul trebuie să aibă o lampă cu sticla mată la capătul patului.
De asemenea, la internare şi la plasarea în cadrul secţiei se va ţine cont şi de terenul
bolnavului (vârsta, starea biologică, tare asociate), de gravitatea bolii şi complexitatea operaţiei
care va trebui practicată.
Igiena bolnavului trebuie avută în vedere încă de la internare: pacientul face baie
generală, apoi acesta va îmbrăca pijamale şi halat curat.
De la această regulă fac excepţie doar urgenţele majore a căror igienă va fi făcută de
asistenta medicală pe porţiunea de interes chirugical.
Asistenta medicală asigură toaleta zilnică a bolnavului şi lenjerie de pat şi de corp curată
şi uscată ori de câte ori situaţia o impune.
Asistenta medicală va ţine cont de starea psihică a bolnavului, având o comportare plină
de blândeţe, calm, să fie preocupată de programul zilnic, să-l scoată la aer având grijă să nu iasă
fără ochelari protectori (cu lentile fumurii) – atenţia cu care este înconjurat contribuind la
întărirea încrederii în personalul sanitar precum şi la suportarea cu uşurinţă a perioadei de
spitalizare.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu pentru aparate şi pentru a permite personalului
de îngrijire să efectueze manoperele.
Paturile pot avea roţi pentru deplasare, somieră mobilă, dispozitive mecanice pentru
schimbarea poziţiei pacientului şi anexe pentru perfuzii, transfuzii.
În limita posibilităţilor, paturile vor fi prevăzute cu saltea antiescară.

Rolul asistentei în examinarea paraclinică

Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic şi se va
îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă în foaia de observaţie
a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate.
Examenele paraclinice completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a stării
pacientului.
Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi corectitudinea cu care
asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi patologice .
Toate aceste tehnici trebuie bine stăpânite de către asistenta medicală deoarece de
corectitudinea realizării lor depind rezultatele corecte ale acestor investigaţii.
Pe baza probelor prelevate se vor evidenţia: glicemia, uree, TS, TC (în vederea pregătirii
preoperatorii), transaminaze TGO, TGP, hemoleucograma completă, VSH .
Toate acţiunile pe care le execută asistenta medicală în rolul delegat sunt efectuate numai
la indicaţia medicului.
Asistenta medicală va explica bolnavului planul de examinare, natura examinărilor,
mediul în care se execută şi rezultatul care se aşteaptă pentru a preveni stresurile inutile şi a
câştiga colaborarea lui la examinare.
La explorări morfofuncţionale, bolnavul va fi însoţit de asistentă, eventual o să fie
transportat cu fotoliu rulant sau targa.

44
 Rolul asistentei medicale în monitorizarea funcțiilor vitale este:
 Să pregăteasca material, instrumentar corespunzător și în stare de funcționare;
 Sa pregătească psihic pacientul;
 Să pregătească pacientul din punct de vedere fizic;
 Să asigure condiții de microclimat care să nu influențeze funcțiile vitale;
 Să cunoască variațiile normale ale funcțiilor vitale, în funcție de sex și vârstă;
 Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului și tratamentele prescrise;
 Să respecte frecvența de evaluare a functiilor vitale în raport cu starea pacientului;
 Să comunice medicului modificările semnificative ale funcțiilor vitale ale pacientului.
Oservarea și măsurarea respirației: respirația este funcția prin care se asigură continuu
și adecvat atât aportul de oxigen din aerul atmosferic, până la nivelul celulelor care îl utilizează,
cât și circulația în sens invers.
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al al evoluţiei, al
apariţieiunor complicaţii şi al prognosticului
Elemente de apreciat: - Tipul respiraţiei
- Amplitudinea mişcărilor respiratorii
- Ritmul
- Frecvenţă
- Materiale necesare
- Ceas cu secundar
- Creion de culoare verde / pix cu pastă verde
Intervenţiile asistentei:
- aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată
plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui numărarea inspiraţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecare linie
orizontală a foii reprezintă o respiraţie);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei;
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.

Măsurarea și notarea pulsului

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi
estesincronă cu sistola ventriculară.
Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Se apreciază: ritmul, amplitudine, frecvenţa, celeritatea.
Loc de măsurare: oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un
planosos: artera radial, femurală, humerală, carotid, temporală superficială, pedioasă.
Materiale necesare: pix culoare roşie, ceas cu secundar
Tehnica de măsurare a pulsului: pregătirea psihică, se asigură repaus fizic şi psihic 10-
15 minute reperarea arterei, fixarea degetelor index, medius pe traiectul arterei se exercită o
uşoară presiune cu vârful degetelor asupra peretelui arterial până la perceperea zvâcniturilor
pline ale pulsului se numără pulsaţiile timp de 1 minut
Consemnarea valorii obţinute se face printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont
că fiecare linie orizontală reprezintă 4 pulsaţii și se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară cu
o linie, pentru obţinerea curbei.

45
 Figura 22. Măsurarea pulsului

Măsurarea și notarea tensunii arteriale:

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor
arteriali.
Scop - evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat - se măsoară tensiunea arterială sistolică (maximă) şi cea
diastolică (minimă).
Materiale -tensiometru cu manometru,
electronic.;
-stetoscop biauricular;
-tampon de vată alcool;
-pix de culoare roşie.

Figura 23. Tensiometre

Metode -auscultatorie,
-palpatorie.
Tehnică metoda auscultatorie:
- pregătire psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic și psihic timp de 5 minute;
- spălarea mâinilor;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, braţul fiind în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului la nivelul arterei humerale sub marginea inferioară a
manşetei;

46
 - se introduc olivele stetoscopului în urechi se pompează aer în manşeta pneumatică cu
ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se aude
primul zgomot (acesta reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată continuându-se decomprimarea până când zgomotele dispar
(tensiunea arterială minimă).
Tehncă metoda palpatorie:
- determinarea se face prin palparea arterei radiale;
- etapele fiind identice metodei auscultatorii;
- se utilizează în cazuri deosebite când nu este la îndemână un stetoscop, valorile se
determină înregistrând valoarea indicată pe cadranul manometrului în momentul în care se
simte că trece prima undă pulsatilă.

Măsurarea și notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
Locuri de măsurare a temperaturii - axilă,
- plica inghinală,
- cavitatea bucală,
- rect,
- vagin
.Materiale necesare termometru maximal,
- electronic,
auricular.;
- tampoane de vată;
- comprese sterile;
- tavă medicală;
alcool medicinal.

Intervențiile asistentei:
- pregătirea materialelor lângă pacient;
- spălarea pe mâini;
- se șterge termometrul cu o compresă cu alcool;
- se scutură termometru pentru măsurarea în axilă;
- se așează pacientul în decubit dorsal sau în poziție șezând;
- se ridică brațul pacientului;
- se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se așeaza termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei;
- paralel cu toracele se apropie bratul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafața
anterioară toracelui;
- se menține termometrul timp de 10 minute.

Figura 24. Termometru

47
 Rolul asistentei în alimentaţia pacientului
Alimentaţia activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă sau la pat.
Alimentaţia pasivă se face persoanelor imobilizate la pat (prima zi după operaţie), când
trebuie să fie asigurată semiobscuritatea, în poziţie şezând, sprijinit. În acest caz se foloseşte o
măsuţă specială care se fixează deasupra patului.
La servirea mesei bolnavul va fi încurajat şi i se explică importanţa nutriţiei în procesul
de vindecare.
Regimurile dietetice sunt foarte variate, alcătuirea şi prescrierea lor se face de către
medic, iar asistenta medicală trebuie să cunoască bazele alimentaţiei dietetice, să se orienteze
printre variatele şi multiplele regimuri de alimentaţie şi să ştie să aplice în mod just
cunoştinţele sale, distribuind corect alimentele bolnavilor pe care îi îngrijeşte. După stabilirea
necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului pacientului, asistenta alcătuieşte lista
alimentelor şi stabileşte programul de alimentaţie.
Pentru aceasta se ia în considerare: compoziţia chimică a alimentelor,valoarea lor calorică,
preferinţele bolnavului, posibilităţile de prelucrare a materiilor, precum şi scopul pentru care a
fost prescris regimul dietetic.
În vederea acordării unei alimentaţii dietetice cât mai variate în funcţie de posibilităţile de
adaptare momentane ale bucătăriei, asistenta medicală trebuie să cunoască echivalente
calitative şi cantitative ale diferitelor principii alimentare pentru a putea înlocui în anumite
cazuri unele alimente cu altele.
În cursul fiecărei boli se pot aplica regimuri dietetice speciale şi chiar la aceeaşi
boală alimentaţia poate să difere în funcţie de stadiul şi gravitatea bolii, de posibilităţile locale şi
preferinţele pacientului.
Asistenta medicală trebuie să explice şi să imprime pacientului necesitatea menţinerii
prescripţiilor medicale relative la alimentaţia terapeutică, pentru ca acesta să nu servească
alimente interzise. De asemenea, asistenta va controla toate alimentele pe care vizitatorii doresc
să le aducă pacientului.

Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentului

Asistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru administrarea
tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod eficient,
corect astfel încât medicaţia prescrisă să aibă efectul dorit.
Între asistentă şi medic trebuie să existe o strânsă colaborare în stabilirea priorităţilor şi
tratamentului.
Medicamentele sunt substanţe extrase sau sintetizate din produse de origine minerală,
vegetală sau animală, administrate cu scop profilaxia îmbolnăvirilor,
- ameliorarea bolilor,
vindecarea bolilor.
În funcţie de doza administrată acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament sau
toxic, de aceea asistenta medicală trebuie să cunoască noţiuni precum:
doza terapeutică – doza administrată în scop terapeutic fără efect toxic;
doza maximă – doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică
asupraorganismului;
doza toxică – doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru organism;
doza letală – doza care duce la decesul pacientului.
Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului.
Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze, înainte de începerea oricărei
proceduri:
- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv;
- doza corectă de administrare;
- timpii de execuţie;
48
 - acţiunea farmacologică a medicamentelor;
- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;
- efectul ce trebuie obţinut;
- contraindicaţiile şi efectele secundare;
- interacţiunea între medicamente;
- calitatea medicamentelor;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea, decolorarea sau supracolorarea medicamentelor;
- sedimentarea , precipitarea sau existenţa flacoanelor în soluţii;
- lichefierea medicamentelor solide;
- opalescenţa soluţiilor.
La administrarea medicamentelor asistenta medicală trebuie să respecte:
- calea de administrare prescrisă de medic;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;
- incompatibilitatea de medicamente;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;
- ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii, supozitoare,
ovule vaginale);
- administrarea medicamentelor în condiţii de igienă, asepsie, dezinfecţie, sterilizare şi
menţinere a măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor nozocomiale sau intraspitaliceşti.

Tehnica injecței intravenoase

Injecţiile intravenoase se utilizează pentru introducerea unor substanţe direct în

circulaţia sangvină.
Avantajele acestei căi constau în aceea că nu se mai folosesc staţiiintermediare (grăsimea,
spaţiul intercelular, muşchii), soluţiile injectate ajungând rapid, pe calea sângelui, din vene în
inimă şi apoi în artere, deci la locul de acţiune.
Dintre toate căile de introducere parenterală a medicamentelor, calea intravenoasă este
mai puţin dureroasă pentru pacient, cea mai puţin traumatizantă.
Pe această cale, se pot introduce cantităţi mari de medicamente – 5 sau 6 litri de soluţie
sau chiar mai mult, în 24 de ore, în ritm lent - perfuzie – fără ca, practic, regiunea anatomică
(vena) să se resimtă. Pot fi introduse, de asemenea, o serie de substanţe care nu sunt tolerate de
celelalte ţesuturi, mai ales dacă soluţiile nu sunt iritante şi pentru vene.
Este, deci, după calea digestivă, modalitatea cea mai bună de introducere a
medicamentelor. La ea trebuie apelat ori de câte ori felul medicamentelor care urmează a fi
introduse o cere şi starea clinică a pacientului o permite.
Însă, nu toate medicamentele pot fi introduse pe cale intravenoasă. Unele dintre ele: cele
care trebuie suspendate într-o soluţie uleioasă, anumite produse biologice sau cele care trebuie
absorbite încetul cu încetul trebuie să treacă neapărat printr-un filtru ţesutul pericelular şi în
consecinţă nu pot fi administrate intravenos.
Scopul injecţiei intravenoase poate fi:
 explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;terapeutic:
 administrarea medicamentelor sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase;
 recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;
 executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
 sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, H.T.A.

49
 Locul puncţiei: venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică);
- venele antebraţului;
- venele de pe faţa dorsală a mâinii;
- venele subclaviculare;
- venele femurale;
- venele maleolare interne;
venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Materialele necesare:
 de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
 pentru dezinfecţia tegumentului: tampon de vată îmbibat în alcool sanitar;
 sterile: ace de 25 – 30 mm, diametru 6/10, 7/10, 10/10 mm (în funcţie de scop: cantităţi
mici de soluţie, recoltare, perfuzii, transfuzii), seringi, mănuşi sterile, tampoane;
 alte materiale: garou, eprubete sterile, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală.
Acele pentru puncţia venoasă trebuie să aibă un bizou alungit (nu tăiat scurt), pentru că
numai astfel de bizouri pot să fie bine ascuţite şi să ofere o înţepare fină, făcând puncţia mai
sigură şi totodată fără traumatizarea importantă a venei.
Pentru puncţia venei nu trebuie utilizate ace mai lungi de 5 – 6 cm, deoarece manevrarea
acelor lungi este nesigură.

Tehnica de lucru:
După ce s-au făcut manevrele pregătitoare prin:
- explicarea pacientului asupra necesităţii tehnicii,
- aşezarea pacientului în poziţie confortabilă (decubit dorsal),
- evaluarea calităţii şi stării venelor,
- aşezarea braţului pe perniţă şi muşama,
- încărcarea seringii,
- dezinfectarea pielii,
- se aplică garoul la 8 – 10 cm deasupra locului unde se face injecţia.
Garoul trebuie strâns astfel încât să facă o bună stază venoasă, să scoată în relief vena,
dar să nu oprească şi circulaţia arterială. Cu ajutorul garoului moderat strâns se opreşte
întoarcerea sângelui venos către cord şi se lasă să vină prin arteră sânge în segmentul respectiv
de corp.
În cazul în care se puncţionează o venă de pe faţa posterioară a mâinii sau de pe cea
anterioară a antebraţului sau a cotului, pentru a crea o turgescenţă mai mare a ei, se cere
pacientului să facă mişcări de închidere şi deschidere a pumnului, mişcări prin care musculatura
pompează sângele către vene.
După ce vena s-a evidenţiat suficient, se face puncţia venoasă astfel:
- cu degetul mare de la mâna stângă se imobilizează pielea la 2 – 4 cm sub locul unde se
va face puncţia şi se ţine imobilizat membrul respectiv;
- seringa la care este adaptat acul sau acul adaptat la perfuzor, se ţine în mâna dreaptă şi
se înţeapă pielea şi vena astfel încât, în primul rând se înţeapă pielea deasupra locului care este
fixat de policele stâng, se introduce acul uşor de-a lungul peretelui anterior al venei – câţiva
milimetri, oblic, către venă, până când se simte că a fost înţepată vena;
- se pătrunde în lumenul venei, se ,,încarcă” vena pe ac şi se continuă înaintarea în
lumenul ei încă 2 – 3 cm, având grijă ca acul să nu iasă prin peretele opus al venei.
Controlul prezenţei acului în lumenul vasului se face trăgând uşor pistonul seringii. Dacă
acul este în lumen, în seringă vine sânge. În cazul în care pacientul are o presiune venoasă
mare, sângele poate intra singur în seringă sau în perfuzor.
După ce este sigur faptul că acul este introdus perfect în venă, se desface garoul, se apasă
pe piston şi se introduce încet soluţia. Asistenta medicală urmăreşte ca în tot timpul injecţiei
sau perfuziei acul să stea corect în venă. După ce se termină de introdus soluţia, se retrage acul
50
cu un gest scurt şi rapid şi se aplică pe locul puncţiei un tampon de vată îmbibat cu alcool,
care se ţine presat pe locul puncţiei un timp cu o bandă de leucoplast.
Pentru cazurile în care se introduc soluţii iritante pentru ţesuturi (seruri clorurate
hipertonice, clorură de calciu), introducerea lor trebuie să se facă lent, iar la sfârşitul injecţiei
trebuie să se aspire în seringă puţin sânge, pentru a spăla acul de soluţia respectivă şi în felul
acesta să nu existe riscul de a rămâne sub piele în timpul extragerii acului, vreo picătură din
substanţa iritantă.
Dacă pacientul se perfuzează, se desface clema care compresează tubul de perfuzie şi se
lasă să curgă lichidul în ritmul necesar (de regulă, 60 de picături pe minut).

Incidente şi accidente:
Defecţiuni tehnice, determinate de un ac neascuţit care sparge vena, sau pentru că acul a
fost greşit manevrat şi a perforat vena, nepătrunzând în lumenul acesteia.
Introducerea de lichid iritant paravenos, care poate determina necroze locale, cu
complicaţii mai mult sau mai puţin grave.
Introducerea de aer intravenos, care poate avea ca urmare o embolie gazoasă. Acest
incident apare brutal în timpul transfuziei de sânge sau perfuziei de seruri, dacă aerul nu a fost
scos din tubul de perfuzie sau transfuzie, înainte de a se introduce sângele sau serurile.
Neridicarea garoului.
Introducerea lichidului face să se mărească orificiul prin care a intrat acul, iar lichidul se
împrăştie paravenos.
Unele substanţe dau senzaţia de căldură sau dau o înroşire a tegumentelor. De aceea,
este bine ca toate soluţiile intravenoase să fie introduse lent şi în felul acesta, se evită senzaţii
neplăcute.
Lipotimiile care pot apărea în timpul injecţiilor intravenoase se previn prin efectuarea
injecţiilor numai după ce pacientul a fost aşezat în decubit dorsal.
După injectarea unor substanţe iritante, poate apărea o flebită, al cărei tratament este
dificil şi de lungă durată.
Un alt incident, de obicei rar, este înţeparea arterei omonime în locul venei. În seringă
pătrunde sânge roşu – deschis, sub presiune mare. În acest caz, se scoate acul definitiv, se
presează bine locul timp de 1 – 2 minute cu un tampon de vată cu alcool şi se puncţionează în
alt loc.
Un incident neplăcut, datorită durerilor pe care le provoacă, este înţeparea unui nerv.
În acest caz, acul trebuie retras sub piele şi căutată cu blândeţe şi atenţie vena.
Dacă nu a fost ţinut presat un timp suficient, prin orificiul de puncţionare al venei se
poate scurge sânge, ceea ce creează un hematom local care multă vreme dă un aspect neplăcut
tegumentului.

Tehnica injecției intramusculare

Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau
substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataţat la seringă.
Scop - introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
Locuri de elecție regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter;
- faţa externă a coapsei în treimea mijlocie;
faţa externă a braţului în muşchiul deltoid.
Materiale necesare:
- tăviţă medicală;
- ace intramusculare (lungime 40 - 70 mm., diametrul 7/10 - 10/10 mm., bizou lung);
- seringa tip Record cu capacitate corespunzătoare;
- medicamentul de injectat.

51
 Etapele de execuție:
- pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare;
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului;
- stabilirea locului injecţiei;
- se anunţă bolnavul şi i se explica necesitatea tehnicii;
- se aşează bolnavul în decubit ventral, lateral, în poziţie şezândă sau în picioare;
- se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie).
Pentru injecţie în regiunea fesieră se reperează următoarele puncte:
- punctul Smamov la un o lungime de deget deasupra marelui trohanter şi înapoia lui;
- punctul Barthelemy, la unirea treimii externe cu cele două treimi interne ale liniei care
uneşte spina iliacă antero-superioară cu extremitatea superioară a şantului interfesier;
- zona situată deasupra liniei care uneşte spina iliaca posterioară cu marele trohanter;
- pentru poziţia şezând injecţia se situează în toată regiunea fesieră deasupra punctului de
sprijin.
Efectuarea injecţiei:
- spălarea mâinilor cu apă şi săpun;
- dezinfectarea mâinilor cu alcool;
- se montează seringa în condiţii de asepsie corectă;
- se încarcă seringa cu substanţa de injectat;
- după verificarea fişei, se elimină bulele de aer;
- se schimbă acul îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată substanţa şi se ataşează un
ac potrivit pentru injecţie;
- se degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool;
- se invită bolnavul să-și relaxeze musculatura şi să stea liniştit;
- se întinde pielea între policele şi indexul sau medianul mâinii stângi;
- se înţeapă perpendicular pielea (4 - 7 cm) cu rapiditate şi siguranţă cu acul montat la
seringă;
- se verifică poziţia acului prin aspirare;
- se injectează lent lichidul;
- după injectare se scoate acul rapid numai pe direcţia de introducere;
- se masează locul cu un tampon cu alcool pentru a disocia planurile ţesuturilor străpunse
activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia;
- se aşează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5 - 10 minute;
- spălarea pe mâini cu apă şi săpun.
Reorganizarea locului de muncă se aruncă la coţ deşeurile de la injecţii (fiole golite,
tampoane de vată, seringa cu acul).
Incidente şi accidente:
 Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri a acestuia;
 Se impune retragerea acului şi efectuarea injecţiei în altă regiune.
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic.
 Hematom prin înţeparea unui vas sanguin.
 Supuraţie aseptică datorită unor substanţe care nu se resorb.
 Ruperea acului - se va extrage pe cale chirurgicală.
 Embolie - introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase sau în
suspensie.
 Abcese sau injectite – deficienţe grave de sterilizare.

52
 CAPITOLUL IV
Cazuri clinice – Cazul 1
Perioada de îngrijire 05.-12.01.2021

CULEGEREA DATELOR:
Prezentarea medicală.
Nume și prenume: A.V.
Sex: Feminin
Vârstă: 69 ani
Data nașterii: 30.01. 1952
Domiciliul: Rural
Ocupație: Pensionată pe caz de boală
Starea familiară: Căsătorită, cu 4 copii
Condiții de viață: Locuiește cu soțul pensionar într-o casă cu 2 camere.
Naționalitate: Română,
Religie: Ortodoxă
Greutate: 58 kg.
Tensiunea arterială: 150/85mmHg
Temperatură: 36,70C
Puls: 75b/min
Respirații: 18r/min
Diagnostic de internare: Osteoporoză tip II, HTA, ulcer gastric.
Motivele internării: Astenie fizică, înțepături precordiale, process degenerativ
osteoporotic, greață, inapetență.
Antecedente fiziologice: Prima menstruație la 12 ani, nașteri: 4.
Antecedente patologice: HTA de circa 2 ani, sechele TBC pulmonar, fractură de col
femural drept operată în urmă cu 1 an.
Istoric: Pacienta, în vârstă de 69 de ani, a avut TBC în urmă cu 37 de ani, iar în urmă cu
2 luni a fost diagnosticată cu ulcer gastric ce s-a cicatrizat după o lună cu tratament
antisecretor, cu aspect histologic de metaplazie intesțială infiltrată cronic și se internează pentru
astenie fizică, înțepături precordiale, dureri epigastrice, greață, inapetență.

EXAMEN CLINIC GENERAL:

La examenul clinic pe aparate și sisteme efectuate de medic s-au constatat următoarele
aspecte patologice:
- Stare generală bună.
- Sensibilitate la palpare în epigastru ganglion limfatici nepalpabili paloare discretă.
- T.A. și A.V. în limite normale, murmur vesicular prezent, fără tratament antihipertensiv.
- Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară normal, murmur
vesicular prezent, rare raluri subcrepitate bazal bilateral.
- Aparat cardio-vascular: șoc apexian în spațiul V intercostal pe linia medio-claviculară
stângă, zgomote cardiac ritmice, fără sufluri, T.A.=150/85mmHg, A.V.=75b/min, artere
periferice pulsatile.
- Aparat digestive: abdomen suplu, cu durere în epigastru la palpare, ficat cu dimensiuni
normale, structură omogenă, fără procese înlocuitoare de spațiu, colecist cu perete ușor îngroșat,
de volum normal, fără calculi vezicali; căi biliare și splină în limite normale.
- Aparat urogenital: micțiuni fiziologice; semnul Giordano negativ bilateral.
- Sistemul nervos: R.O.T. prezente.

53
 DATE VARIABILE:
T.A. : 150/85 mm Hg.
Puls: 75b/min.
Temperatura: 36,70C.
Respiraţie: 18 r/min.
Greutate: 98 kg.

ANALIZE DE LABORATOR ŞI EXAMINĂRI PARACLINICE

Numele probei Valori normale Valorile pacientului
Hemoleucograma
RBC 4,5 – 5 mil/mm³ 4,6 mil / mm³
WBC 4000 – 10000 /mm³ 10500 / mm³
Granulocite:
Neutrofile Segmentate 2.500-5.500/mm³ 2000 / mm³
Neutrofile 50-250/mm³ 50 / mm³
Nesegmentate 100-200/mm³ 105 / mm³
Euzinofile 20-40/mm³ 38 / mm³
Bazofile 1.200-2.400/mm³ 1970 mm³
Limfocite Monocite 300-640/mm³ 580 / mm³
PLT 150000 – 450000 / mm³ 380000 / mm³
Hb 13 – 18 g /dl 9 g /dl
Ht 40 – 52% 42%
Glicemie 80 – 110 g/dl 100 g/dl
Colesterolemie 1,80 – 2,00 g /00
0
1,90 g 0 /00
VSH 1 – 10 mm/ora 15 mm/1 ora
7 – 13 mm/2 ore 17 mm / 2 ore
Ionograma serică Na = 135-152 m Eq/l K + Na=147,3 m Eq/l K +
= 3,5-5,4 m Eq/l = 3,9 m Eq/lCl = 101 m Eq/l
Cl - = 94-111 m Eq/l Ca 2+ Ca 2+ = 3,28 m Eq/l
= 4,5-5,5 m Eq/l Fe 3+ = 98 m Eq/l
Fe 3+ = 80-120 %
Trigliceride < 160mg/l 128 mg/l
Transaminaze TGO= 15 – 45 U.I./ l 20,8 U.I. / l
TGP = 10 – 40 U.I. / l 19,60 U.I. / l
Creatinina 0,5 – 1,2 mg/dl 0,9 mg/dl
Acid uric 2,4 – 7,5 mg/dl 5,7 mg /dl
Uree 0,2 – 0,5 g/l 0,28 g/l
Bilirubina totală 0,2 – 1,5 mg/dl 0,98 mg/dl
Bilirubina indireactă < 0,7 mg/dl 0,53 mg/dl

EKG: ritm sinusal, unde P de aspect normal, urmate de complexe QRS normale la
intervale PQ regulate, FC=72 bpm.
Examen radiologic (faţă şi profil): multiple calcificări nodulare lob stâng superior,
opacitate nodulară de 1,2 cu hipertransparența centrală paratraheală stâng, hil drept mărit,
difuz.

54
 Proces de îngrijire –perioada de îngrijire 05-12.01.2021

Am preluat spre îngrijire pe d-na A.V. în data de 05.01.2021, cu diagnosticul de

osteoporoză tip II, ulcer gastric, HTA, fractura completă T10, metaplazie intestinală.
Din datele obținute de la pacientă, pot să apreciez că aceasta prezintă o stare de disconfort
ca urmare a durerilor epigastrice, inapetență și astenie fizică.
Pacienta povestește că nu poate să-și asigure necesarul hidric și nutrițional de care are
nevoie, nu se poate odihni, având în permanență stare de anxietate.
Prezintă o paloare discretă a tegumentelor.
Este o persoană comunicativă, plăcută.
Evaluând aceste date, corelate cu observațiile obiective existente în FO, pot sa apreciez
următoarele probleme, manifestări și diagnostic de îngrijire:
Dificultate de a se alimenta și hidrata datorită restricției în mișcare cu:
- aport insuficient,
- inapetență,
- dificultate în autoservire,
- durere la mobilizare.
Modificarea stării de confort prin durere și poziție impusă:
- insomnie,
- odihnă insuficientă,
- anxietate.
Anticiparea evenimentelor negative prin dezechilibru motor:
- risc de accident,
- preoces degenerativ osteoporotic.
Intolerantă la activitate prin lipsa de cunoaștere a dozării efortului:
- teamă,
- risc de alterare a integrității tegumentelor,
- frica de mișcare,
- anxietate prin postura impusă.

Obiective generale de îngrijire:

- Asigurarea unui regim alimentar cu valori nutritive pentru consolidarea fracturii și
prevenirea procesului degenerativ osteoporotic,
- Ameliorarea durerii,
- Să aibă un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ,
- Menținerea echilibrului hidro-electrolitic,
- Promovarea unei igiene corespunzătoare,
- Asigurarea confortului,
- Redarea autonomiei pentru autoîngrijire și mobilizare,
- Relaxare fizică și psihică.

55
 Plan de îngrijire (05.01.2021-12.01.2021)

1. Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură - necesitatea omului de a se mișca și de a-și mobiliza părțile corpului prin
mișcări coordonate într-o poziție care să permită eficacitatea funcționării organismului.

DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

NURSING
Alterarea funcţiei
respiratorii cauzată de
imobilizarea la pat,
manifestată prin lipsa
activității datorită fracturii
de col femural.
Probleme:
- imposibilitatea de a se
mișca,
- durere.
Surse de dificultate:
- fractură col femural,
- teamă,
- frică.
Manifestări de
dependență:
- imobilizare la pat,
- restricția mobilității,
- reducerea mișcării la
nivelul membrului inferior
drept.
Pacientul să prezinte o
respiraţie fiziologică şi să
nu dezvolte complicaţii
pulmonare pe timpul
imobilizării;
Redarea independenței
prin mobilizarea pasivă la active în limita admisă pentru
3 h și păstrarea integrității prevenirea reapariției durerii,
tegumentelor.
Calmarea urerilor.
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
- asigur o poziție fiziologică, Administrez, la În urma îngrijirilor
- mobilizare pasivă la 3 h, indicaţia medicului cu rol propriu şi
- ajut și învăț pacienta la tratamentul. delegat, pacienta
mobilizarea treptată în cadru pentru prezintă:
redarea independenței. 05-06.01.2021
- învăț pacienta să facă exerciții - durerea s-a
diminuat;
- nu sunt semne de
- efectuez exerciții pasive ale flebită;
membrelor inferioare, - reluarea parțială
- explic pacientei necesitatea unei a aplitudinii
posturi corecte. mișcărilor.
07.01.2021
- tonus
muscular păstrat;
- pacienta
efectuează mișcări
active în limita
posibilităților.
 2. Nevoia de a dormi și a se odihni - este o necesitate a ființei umane de a dormi timp suficient astfel încât să poată obține randament
maxim.

INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE ROL PROPRIU ROL DELEGAT EVALUARE
Insomnii legate de modificările Asigurarea unui - cazez pacienta Administrez 05.-06.01.2021
procesului degenerativ osteoporotic confort adecvat prin într-un salon mic, medicația prescrisă - pacienta resușește
manifestat prin ore insuficiențe de somn, eliminarea durerii în liniștit; de medic. să doarmă după
agitație. 2-3 zile. - asigur lenjerie de administrare de
Probleme - incapacitatea de a se Asigur un climat corp curată, lejeră și Diazepam.
odihni. cât mai favorabil moale; 07-09.01.2021
Surse de dificultate: pentru odihnă și - aerisesc salonul - pacienta înțelege
- durere fizică; somn. înainte de culcare; contraindicațiile
- dificultatea de adaptare la mediul Asigur condițiile - îi efectuez folosirii abuzive de
spitalicesc. necesare odihnei și pacientei masaj care medicamente.
Manifestări de dependență: înlăturarea neliniștii are un efect relaxant și 10-12.01.2021
- ore de somn insuficiente; și asteniei fizice. odihnitor. - pacienta înțelege
- astenie fizică; exercițiile de relaxare
- înțepături precordiale; și le executa cu mult
- neliniște. efect.

57
 3. Nevoia de a fi curat, îngrijit și de a-și proteja tegumentele – este o necesitate pentru a-și menține o ținută sănătoasă, aceasta să-și
poată îndeplini funcții de auto îngrijire.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Risc de alterare a integrității - pacienta să prezinte - asigur pacientei Administrez 05-06.01.2021
tegumentare legat de vârstă, tegumente și mucoase lenjerie de corp și de medicația prescrisăde - tegumente și mucoasele
restricție în mișcare, manifestat prin curate; pat curată; medic în F.O. sunt normal colorate.
tegumente și mucoase murdare cu - pacienta să nudevină - efectuez toaleta pe 07-08.01.2021
risc de escare. sursă de infecții regiuni la pat, - nu sunt semne de escare.
Probleme: nosocomiale; deoarece starea sa de 09-10.01.2021
- diminuarea mișcărilor; - să aibă o igienă repaus și de afectare a - pacienta este cooperantă
- risc de modificare a integrității corespunzătoare; stării generale nu-i în efectuarea toaletei.
tegumentare. - pacienta să nu permite acest lucru; 11-12.01.2021
Surse de dificultate: prezinte risc de escare. - educ pacienta - pacienta înțelege
- vârsta înaintată; pentru aspectul fizic și importanța auto îngrijirii.
- fracturi la membrul pelvian îngrijirile igienice; Obiective realizate.
repetate. - asigur regimul
Manifestări de dependență: igienico-dietetic
- imposibilitatea de a-și proteja pacientei și hidratarea.
tegumenteleși mucoasele;
- neglijarea înfățișării

58
 4. Nevoia de a evita pericolele - este o necesitate a ființei umane de a fi protejată împotriva tuturor agresiunilor.

DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

NURSING ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Vulnerabilitate față de - prevenirea durerii la - creez o atmosferă plină Administrez antialgice 05-06.01.2021
pericol datorităprocesului imobilizare; de optimism, plină de prescrise de medic. - funcții vitale în linite
degenerativ osteoporotic - redarea încrederii în încurajare; normale.
manifestat prin: anxietate, forțele proprii; - urmăresc culoarea 07-09.01.2021
stare depresivă, anticiparea - prevenirea tegumentelor; - nu sunt semne de
unui eveniment negativ,stare complicațiilor datorate - protejez zonele de risc modificare ale pielii și
depresivă. imobilizării la pat a pentruescare; mucoaselor.
Probleme: pacientei; - monitorizez funcțiile 10-12.01.2021
- durere, - să înlătur temerile vitale; - pacienta prezintă o
- anxietate, nefondate; - liniștesc pacienta stare generală bună.
- frică. - să învăț pacienta să nu spunându-i că totul se va Obiective în curs de
Surse de dificultate: intre în panică subnici o termina cu bine. realizare.
- alterarea funcției formă.
locomotorii,
- proces degenerativ
osteoporotic,
- stare depresivă,
- idei anticipative
negative.
Manifestări de
dependență
- neliniște, teamă,
iritabilitate, temeri, panică.

59
 5. Nevoia de a se alimenta și hidrata - orice organism trebuie să aibă o alimentație de bună calitate și cantitate pentru a se dezvolta și a avea
energie pentru o bună funcționare.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de a se - pacienta să fie - ofer tăviță renală și ajut Administrez 05-06.01.2021
alimenta și hidrata datorită echilibrată nutrițional și pacienta în timpul parenteral soluțiile - pacienta servește
imobilizării parțiale la pat, hidroelectrolitic, efortului de vărsătură; perfuzabile indicate masa la pat și se
manifestată prin greață și - pacienta să nu mai - respect orarul meselor; de medic în foaia de alimentează activ.
inapetență. prezinte greață și vomă, - fracționez alimentele în observație. 07-09.01.2021
Probleme - neputința de a-și - pacienta să se poată cantități mai mici; - pacienta nu
asigura o alimentație adecvată. autoalimenta și hidrata - diversific alimentele în prezintă semne de
Surse de dificultate - proces singură. funcție de recomandările dezechilibru
de perturbare a metabolismului medicului în ceea ce hidric.
general în contextul vârstei și a privește regimul 10-12.01.2021
imobilizării. alimentar; - pacienta are
Manifestări de dependență: - monitorizez lichidele scaun la 2 zile;
- greață, ingerate și eliminate în - pacienta este
- vărsături, 2-3 zile. echilibrată
- inapetență. hidroelectrolitic.

60
 Nevoia fundamental Manifestări de independenţă Obiective Intervenții autonome

Nevoia de a avea o - pacienta prezintă o respirație normală; - pacienta să prezinte o - asigur o camera aerisită;
respirație normal - 18 resp/min. respirație eficace. - învăț pacienta exerciții respiratorii.
- nu sunt probleme de eliminare urinară - verific, notez aspectul, culoarea,
Nevoia de a elimina calitativ. - să-și mențină independența. cantitatea și volumul urinei pentru a
vedea modificările.
Nevoia de a comunica - organe de simț integre; - păstrarea acestei nevoi în - încurajez pacienta să aibe
- capacitate de a menține o conversație. limite normale. încredere în propria persoană.
Nevoia de a se îmbrăca - pacienta are capacitatea de a seîmbrăca - învăț pacienta să își aleagă
și dezbrăca și dezbrăca singură; -să își păstreze independența. îmbrăcăminte corespunzătoare
- îmbrăcăminte curată și adecvată vârstei. temperaturii mediului.
Nevoia de a-și menține - parțial independent, ușoară senzație de - să nu mai prezinte senzație de
temperatura corpului în frig. frig. - să poarte îmbrăcăminte adecvată.
limite normale
Nevoia de a-și practica - participă la slujbele religioaseocazional. - satisfacerea nevoilor spirituale - determin pacientul să-și exprime
religia pe durata spitalizării. propriile convingeri.
- se bucură de realizările sale în viată; - să își păstreze această stare; - încurajez pacienta să poarte un
Nevoia de a se realize - adaptare individuală eficientă. - să își cunoască resursele dialog cu colegii de salon pentru a
intelectuale. le împărtăși acestora bucuriile sale.
Nevoia de a se recreea - citește cărți și ziare. - să-și mențină interesul pentru -pacienta este mulțumită.
activitățile cotidiene.
- dorință și interes de a învăța; - pacienta trebuie să cunoască - fac educație sanitară, mai ales a
Nevoia de a învăța - acumulare de noi cunoștiințe. norme de menținere a sănătății. igienei personale zilnice.

61
 Cazuri clinice – Cazul 2
Perioada de îngrijire 15.-20.01.2021

Culegerea datelor:
Prezentarea medicală
Nume și prenume: I.M.
Sex: Feminin
Vârstă: 64 ani
Data nașterii: 12.01. 1957
Domiciliul: Urban
Ocupație: Pensionară
Starea familiară: Căsătorită, cu 2 copii
Condiții de viață: Locuiește împreună cu una din fiicele sale într-un apartament cu
3 camere, soțul decedat.
Naționalitate: Română,
Religie: Ortodoxă
Greutate: 70 kg.
Tensiunea arterială: 130/70mmHg;
Temperatură: 36,20C
Puls: 58b/min
Respirații: 16r/min
Diagnostic de internare: Paralegie spastică post-tumorală medulară operată și osteoporoză
de tip I.
Motivele internării: Abolirea mobilității, proces degenerativ osteoporotic, dureri lombare
și abdominale, tulburări de memorie și halucinații vizuale.
Antecedente fiziologice: Prima menstruație la 13 ani, nașteri: 2
Antecedente patologice: paraplegie spastică după cordotomie (2018) și tumora medulară
benignă operată (2007-2008).
Istoric: Pacienta în vârstă de 64 de ani, adusă la Spital, cu tumoră medulară operată și
cordotomie intervenție în urma căreia s-a instalat paraplegia spastică și imobilizarea la pat.
Se internează pentru dureri generalizate în regiunea inferioară a corpului, spasme
musculare și tulburări de personalitate.
De menționat: că pacienta este imobilizată la pat de aproximativ 6 ani.

EXAMEN CLINIC GENERAL:

 Stare generală satisfăcătoare, afebrilă,
 Tegumente integere și normal umede,
 Țesut celular subcutanat normal reprezentat,
 Aparat osteoarticular: hipertonie spastic a mușchilor membrelor inferioare;
- copase și genunchi în flexie;
atrofie a mușchilor membrelor inferioare, predominînd la
gambe.
 Aparat respirator: torace enfizematos cu baze largite;
sonoritate toraco-pulmonară fără raluri supra adăugate.
 Aparat cardiovascular: zgomote cardiac ritmice cu A.V.=58b/min, regulat, suflu
systolic mitral, iradiere pe toată suprafața de auscultație a cordului, T.A.=130/70mmHg;

62
 Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu respirația, nedureros, spontan;
- la palpare ficat cu marginea inferioară în rebordul costal;
splină nepalpabilă.
 Aparat urogenital: loje renale nedureroase;
- rinichi nepalpabili;
sonda urinară permanent de 6 ani.
 Sistemul nervos central: anestezie la nivelul membrelor inferioare,
deficit motor cu rigiditate a musculaturii.

ANALIZE DE LABORATOR ŞI EXAMINĂRI PARACLINICE

Numele probei Valori normale Valorile pacientului

Hemoleucograma
RBC 4,5 – 5 mil/mm³ 4,3 mil / mm³
WBC 4000 – 10000 /mm³ 8000 / mm³
Granulocite:
Neutrofile Segmentate
Neutrofile 2.500-5.500/mm³ 4300 / mm³
Nesegmentate 50-250/mm³ 50 / mm³
Euzinofile 100-200/mm³ 105 / mm³
Bazofile 20-40/mm³ 38 / mm³
LimfociteMonocite 1.200-2.400/mm³ 2275 mm³
300-640/mm³ 580 / mm³
PLT 150000 – 450000 / mm³ 210000 / mm³
Hb 13 – 18 g /dl 12,6 g /dl
Ht 40 – 52% 39%
Glicemie 80 – 110 g/dl 100 g/dl
Colesterolemie 1,80 – 2,80 g 0 /00 2,25 g 0 /00
VSH 1 – 10 mm/ora 12 mm/1 ora
7 – 13 mm/2 ore 17 mm / 2 ore
Ionograma serică Na = 135-152 m Eq/lK + Na=147,3 m Eq/lK +
= 3,5-5,4 m Eq/l = 3,9 m Eq/lCl = 101 m Eq/l
Cl - = 94-111 m Eq/l Ca 2+ Ca 2+ = 3,28 m Eq/l
= 4,5-5,5 m Eq/l Fe 3+ = 98 m Eq/l
Fe 3+ = 80-120 %
Trigliceride < 160mg/l 103 mg/l
Transaminaze TGO= 15 – 45 U.I./ l 33 U.I. / l
TGP = 10 – 40 U.I. / l 19,60 U.I. / l
Creatinina 0,5 – 1,5 mg/dl 6 mg/dl
Acid uric 2,4 – 7,5 mg/dl 1,9 mg /dl
Uree 0,2 – 0,5 g/l 21,5 g/l
Bilirubina totală 0,2 – 1,2 mg/dl 0,98 mg/dl
Bilirubina indireactă < 0,7 mg/dl 0,53 mg/dl
Examen sumar urină, acid absentă,
pH-ul urinei, rare epitelii plate,
albumina, leucocite rare.
sediment urinar:

63
 Proces de îngrijire –în perioada 15-20.01.2021

Am preluat spre îngrijire pe doamna I.M. în data de 15.01.2021, pentru o pareză spastică
post-tumorală medulară și osteoporoză de tip I.
Pacienta în vârstă de 64 de ani a fost adusă la Spital de către familie.
Pacienta a suferit o intervenție chirurgicală de cordotomie în urma căreia a rămas cu o
paraplegie spastică șiimobilizare totală la pat de aproximativ 6 ani.
Pacienta acuză dureri generalizate intense la nivelul regiunii inferioare a corpului.
Bolnava prezintă tulburări de memorie și de personalitate, precum și halucinațiivizuale.
Doamna I.M. are montată o sondă urinară permanentă care este schimbată lunar. Din
punct de vedere respirator nu sunt probleme.
Sistemul osteoarticular cu o hipertonie spastică a musculaturii membrelor inferioare,
coapsele și genunchii în flexie și o atrofie a musculaturii membrelor inferioare predominând la
gambe.
Evaluând datele pe care le-am obținut prin interviu și din F.O. pot să apreciez ca
probleme de îngrijire:
- imposibilitatea de a se mobiliza cu un risc crescut pentru producerea accidentelor;
- risc crescut de infecție urinară prin prezența sondei urinare permanentă (de 6 ani), cu
reducerea peristaltismului intestinal;
- stare de disconfort general prin spasme musculare, atrofie musculară.
Doamna I.M. este irascibilă, cu un grad avansat de anxietate, neîncredere față de îngrijirile
acordate, cu fenomene de arterioscleroză și dificultate de comunicare. Toate aceste probleme au
la bază afectarea tumorală la nevelul măduvei cu eșecul intervenției chirurgicale efectuate în
urmă cu 6 ani, motiv pentru care și–a pierdut încrederea în personalul medical și în propria
persoană.
Aspectul fizic pe care îl prezintă o demoralizează, refuzând în repetate ori alimentația,
medicația și colaborarea.

Diagnostice de îngrijire:
 Dezechilibrul stării de nutriție legat de refuzul de a mânca, nutriție și hidratare;
 Alterarea stării generale prin fenomene de osteoporoză, hipertonie musculară,
imobilizare, rarefierea masei osoase și atrofie osteo-articulară;
 Diminuarea confortului datorită poziției de flexie a gambelor pe coapse ;
 Risc de alterare tegumentară;
 Imposibilitatea de a-si asigura autoîngrijirea;
 Lipsa reflexului de micțiune;
 Diminuarea peristaltismului intestinal.

Obiective generale de îngrijire:

 Starea de nutriție și hidratare adecvată pacientei;
 Să beneficieze de o stare de confort, mobilitate atât cât permite starea pacientei;
 Pacienta să prezinte tegumente și mucoase protejate, îngrijite și curate;
 Să aibș un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ;
 Să nu prezinte risc de deshidratare hidro-electroliticș prin pierderile de urină.

64
 1. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură: reprezintă necesitatea ființei vii de a fi în mișcare, de a-și mobiliza toate părțile
corpului prin mișcări coordonate și de a păstra diferitele părți ale copului într-o poziție care să permită eficacitate funcțiilor organismului.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea mobilității datorită - pacienta să fie mobilizată - mobilizez pasiv din Administrez 15-16.01.2021
paraplegiei și hipertoniei spastice, la fiecare 3 ore; 3/3 ore pacienta în medicația prescrisăde - pacienta este
manifestate prin imobilizare și durere. - să nu prezinte escare; decubit dorsal, ventral și medic și urmăresc mobilizată la 3 h pentru
Probleme: - să nu prezinte pneumonie lateral alternativ pentru efectul acestora. prevenireaescarelor
- necoordonare în mișcare; de decubit; prevenirea escarelor pe 17-18.01.2021
- dureri osoase și articulare. - să nu mai prezinte dureri toată perioada - o dată pe zi pacienta
Surse de dificultate: în 1-2 zile; spitalizării; este poziționată în
- paraplegie; - să se ridice în poziție - evaluez starea scaun geriatric timp de
- stare depresivă; șezândă și progresiv înscaun tegumentelor; 15 minute;
- lipsa cunoașterii mobilităților de geriatric; - masez regiunile - durerile persistă în
mobilizare; - pacienta să aibă predispuse escarelor; ciuda suportului
- demineralizarea osoasă de tip tegumentele și mucoasele - efectuez un masaj medicamentos.
osteoporotic și reducerea articulară. integre. relaxant pentru dureri și
Manifestări de dependență: spasme musculare;
- hipertonie spastică a musculaturii - asigur lenjerie de pat și
membrului inferior; corp curată.
- astenie fizică;
- anestezie cutanată.

65
 2. Nevoia de a se alimenta și hidrata: orice organism trebuie să aibă alimente de bună calitate și cantitate suficientă pentru a se
dezvolta și a avea energie pentru o bună funcționare.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de a se alimenta și - să i se amelioreze - evaluez apetitul pacienteiși Administrez 15.01.2021
hidrata datorită imobilizării, digestia și tranzitul intestinal reglarea tranzitului intestinal; medicația prescrisăde - pacienta are o
manifestată prin durere și inapetență. în 1-2 zile; - învăț pacienta categoriile medic și urmăresc digestie bună și
Probleme: - să accepte schimbarea de alimente din ghidul efectul acestora. nu acceptă încă
- alterarea nevoii de a se alimenta și regimului alimentar în alimentar; regimul
hidrata; 3-4zile; - combat cu calm refuzul de alimentar.
- anxietate. - să fie echilibrată a mânca; 16.01.2021
Surse de dificultate: hidro-nutrițional în 7 zile; - colaborăm pentru găsirea - regimul
- imobilizare datorită paraplegiei; - să fie echilibrată psihic. modalităților consumului de alimentar este în
- anxietate; alimente și calculez curs de acceptare;
- depresie. necesitățile calorice; - echilibrată
Manifestari de dependență: - conștietizez pacienta nutrițional în curs
- meteorism; asupra importanței hrănii. de realizare.
- sațietate precoce; Obiectiv în curs
- neliniște cu refuzul de a mânca; de realizare.
- diminuarea senzației de a mânca.

66
 3. Nevoia de a fi curat, îngrijit de a proteja tegumente și mucoasele: reprezintă necesitate organismului de a-și mentine o ținută
decentă și o piele sănătoasă, astfel încât aceasta să-și poată îndeplini funcțiile de autoîngrijire.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Potențial de alterare a integrității - pacienta să prezinte - asigur pacientei lenjerie de Administrez 15-16.01.2021
tegumentelor și mucoaselor prin tegumente și mucoase curate corp și de pat curată; medicația prescrisăde - pacienta a
imobilizare cu carențe de îngrijire, și integre; - efectuez toaleta pe regiuni medic în FO. înțeles necesitatea
manifestat prin tegumente flasce, cu - să verific integritatea la pat a pacientei, deoarece toaletei;
risc de escare. cutanată și zonele expuse starea sa derepaus impus și de - nu prezintă
Probleme: riscului de escare; afectarea stării generale nu-i escare sau zonede
- dificultatea de a-și asigura - să aibă o igienă permite acest lucru; eritem.
îngrijirile necesare; corespunzătoare; - educ pacienta pentru 17-19.01.2021
- risc actual și potențial de alterare a - pacienta să nu devină o aspectul fizic și îngrijirile - lenjeria o
tegumentelor. sursă de infecții igienice; păstreaza curatăși
Surse de dificultate: nosocomiale. - supraveghez permanent uscată.
- poziție impusă de boală; tegumentele și zonele
- tulburări de gândire și de escarelor;
personalitate; - monitorizez funcțiile vitale
- imobilizare. ale pacientei.
Manifestări de dependență:
- carențe de îngrijire;
- tegumente flasce;
- risc de escare.

67
 4. Nevoia de a evita pericolele: este o necesitate a ființei umane pentru a fii protejată împotiva tuturor agresiunilor interne sau externe
pentru menținerea integrității fizice și psihice.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea stării generale prin - pacienta să fie - îi explic pacientei Administrez 15-16.01.2021
fenomene de osteoporoză mobilizată activ sub necesitatea mobilizării tratamentul prescris - pacienta a fost
manifestate prin hipertonie supraveghere și pasiv pasive din 3/3 ore în de medic. imobilizată;
musculară. la 3 ore; decubit dorsal, ventral - în urma discuțiilor
Problema: - pacienta să nu mai și lateral alternativ; avute cu pacienta starea
- alterarea stării de bine; prezinte spasme - mobilizare psihică s-a ameliorat.
- vulnerabilitate față de pericole; musculare; articulară;
- anxietate. - să îi diminueze - facilitez vizitele;
Surse de dificultate: pacientei astenia fizică - explic tehnicile
- osteoporoză tip I; în 3-4 zile; medicale.
- imobilizare; - pacienta să
- confuzie; beneficieze de un mediu
- irascibilitate. echilibrat;
Manifestări de dependență: - pacienta să cunoască
- hipertonie musculară; evenimentele ce o
- astenie fizică marcată; afectează și să le
- irascibilitate psiho-emoțională. înțeleagă.

68
 5. Nevoia de a elimina- necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare rezultate din metabolism.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de a elimina, datorită - să pastrez - evaluez diureza și 17.01.2021
imobilizării și afectarea neurologică, permeabilitateasondei aspectul zilnic al urinei; - sonda a fost schimbată,
manifestată prin constipație și urinare urinare; - schimb sonda urinară la iar punga acesteia este
spontană. - pacienta să fie o lună; golită zilnic.
Probleme: echilibrată psihic; - evaluez aspectul 18-19.01.2021
- modificare a modului de a urina; - pacienta să aibă un mucoaselor; - scaun spontan după
- constipație. tranzit intestinal - îndemn pacienta să laxative.
Surse de dificultate: normal șiscaun la 2-3 ingere o cantitate sporită de Obiectiv în curs de
- lipsa controlului sfincterului vezical; zile; lichide. realizare.
- constipație cronică habitual; - pacienta să aibă
- meteorism abdominal. tegumentele și
Manifestări de dependență: mucoasele curate.
- sonda urinară permanentă de 6 ani și
schimbată lunar;
- scăderea peristaltismului intestinal
datorită cordotomiei și imobilizării la
pat.

69
 6. Nevoia de a dormi și a de odihni: este o necesitate a ființei umane de a dormi timp suficient astfel încât să-i permită organismului
să obțină radament maxim.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea nevoii de somn, - să diminuez pacientei - observ perioada Administrez 18.01.2021
datorită durerilor, manifestată durerea și starea de somn-veghe și dacă tratamentul prescris - durerile s-au diminuat
prin somn neodihnitor șineliniște anxietate în 2-3 zile; perioada de odihnă de medic. sub tratament.
interioară. - pacienta să beneficieze corespunde cerințelor 19.01.2021
Probleme: de somn odihnitor în organismului; - se trezeste cu stare de
- dificultatea de a se odihni; 1-2 zile; - notez funcțiile vitale oboseală, somunul este
- epuizare fizică și psihică. - terapie ocupațională. șivegetative; întrerupt de stări de veghe.
Surse de dificultate - observ
- imobilizare prelungită; comportamentul
- teama de durere; pacientei;
- neadaptare la mediul - îi stimulez pacientei
spitalicesc. încrederea în sine;
Manifestari de dependentă: -îi ofer pacientei ceai
- somn neodihnitor; cald înainte de culcare.
- somn insuficient cantitativ;
- neliniște interioară;
- astenie.

70
 7. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca - protejarea corpului de rigorile climei, purtând îmbrăcăminte adecvată după circumstanțe.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea modului de a se îmbrăca - pacienta să își - încurajez 17.01.2021
prin necoordonarea mișcărilor, exprime interesul pacienta să fie - pacienta își menține gradul de
manifestată prin imobilizarea la față de modul interesată de ținută; dependență;
pat și durere. cum arată; - fac exerciții cu - pacienta nu colaborează cu
Probleme - imposibilitatea de a se - să vrea să se pacienta pentru a-i asistenta.
îmbrăca și dezbrăca. îmbrace; menține funcțiile 19-20.01.2021
Surse de dificultate: - să-și păstreze membrelor - pacienta colaborează în
- necoordonarea mișcărilor; funcționalitatea superioare; efectuarea exercițiilor de
- depresie și perioade de confuzie. membrelor - efectuez funcționalitate a membrelor
Manifestari de dependență: superioare. exerciții pasive ale superioare și articulațiilor.
- imobilizare la pat. articulațiilor.

71
 Nevoia fundamentală Manifestări de independență
- comunicare eficientă la nivel
Nevoia de a comunica afectiv, intelectuală.
Nevoia de a respira - echilibrată respirator și
hemodinamic;
- R=15-16 resp/min.
Nevoia de a-si pastra - pacienta prezintă o temperatură
temperatura in limite normală de 36,70 C;
normale - pacienta se hidratează suficient;
- pacienta are transpirație
minimă.
Nevoia de a-și practica - este credincioasă
religia
Nevoia de a se realiza - manifestă ambiție în realizarea
activităților specifice ale vârstei
sale.
Nevoia de a se recreea - se recreează citind și ascultând
radioul.
Nevoia de a învăța - dorința și interesul de a învăța;
- acumularea de cunoștințe.
Obiective
- păstrarea acestei nevoi în
limitenormale.
- să mențină T.A., pulsul și
respirația în parametri normali.
- să-și păstreze în
continuare temperatura
corpului în limite
normale;
- să fie echilibrată hidric.
- respectarea convingerilor.
- să-și continue activitățile
conformvârstei și
aptitudinilor sale.
- ofer condiții pentru
menținerea
independenței.
- pacienta trebuie să cunoască
normede menținere a sănătății.
72
Intervenții autonome
- discut cu pacientul teme
caresă-i facă plăcere.
- notez în F.O. a
pacienteiT.A.,
pulsul, temperatura;
- aerisesc camera.
- îi iau de 2 ori/zi
temperatura sinotez valoarea
ei în F.O.;
- asigur temperatura în
cameră de 20-210 C.
- determin pacienta să-și
exprime
propriile convingeri.
- încurajez pacienta în
oriceactivitate ce o
interesează.
- poziționez aparatul de radio
aproape de pacientă pentru a
putea schimba frecvența;
- îi aduc ziare și cărți.
- îi susțin motivarea față de
cunoștiințele pe care
urmează să
le dobândească.
 Cazuri clinice – Cazul 3
Perioada de îngrijire 02-06.02.2021

Culegerea datelor
Prezentarea medicală:
Nume și prenume: C.V.
Sex: Feminin
Vârstă: 55 de ani
Data nașterii: 20.03.1956
Domiciliul: Rural
Ocupație: Pensionată pe caz de boală
Starea familiară: Căsătorită, cu 2 copii
Condiții de viață: Locuiește cu soțul pensionar într-o casă cu 4 camere.
Naționalitate: Română,
Religie: Ortodoxă
Greutate: 98 kg.
Tensiunea arterială: 115/75 mmHg
Temperatură: 36,20C
Puls: 74 b/min
Respirații: 19r/min
Diagnostic de internare: osteoporoză tip I, mixedem post-tiroidectomie subtotal, climax
precoce și boala hodkin.
Motivele internării: tulburări de memorie, dureri intene la nivelul coloanei dorso-lombare,
dureri abdominale, insomnie și somn neodihnitor.
Antecedente fiziologice: Prima menstruație la 12 ani, nașteri: 2 (prin cezariană) fără avorturi.
Antecedente patologice: Gușa nodular operată în anul 2000, boala Hodqkin operată - tratată
cu chimioterapie și cobaltoterapie tasare T7.
Istoric: Pacienta în vârstă de 55 ani, de 5 ani la menopauză se internează pentru reevaluare.
Din aceste antecedente se reține: cobaltoterapie și chimioterapie pentru boala Hodqkin în
urmă cu 15 ani; tiroidectomie subtotală nodular.
Examenul clinic general:
 Stare generală bună, afebrilă, tegumente și mucosa infiltrate, tendința la descoamare a
tegumentelor
 Sistemul osteo-articular-articulații mobile dureroase; dureri atroce la nivelul coloanei
vertebrale dorso-lombare iradiate la nivelul peretelui abdominal.
 Sistemul muscular: normokinetic.
 Aparatul respirator: murmur vesicular present bilateral;
- fără raluri supra-adaugate;
- sonoritate toraco-pulmonară în limite normale;
torace normal conformat.
 Aparatul cardio-vascular: A.V.=74 b/min
T.A.=115/75 mmHg
 Aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, ficat în limite normale și tranzit
intestinal normal.
 Aparat urogenital: micțiuni fiziologice, semnul Giordano negative bilateral.
 Sistemul nervos: R.O.T prezente

73
 Examen endocrin:
- Hipofiza - talie normală, dezvoltare armonioasă, fără galactoree;
- Tiroida: tegumente uscate cu tendință de descoamare, tegumente infiltrate, răgușeală,
bradipnee;
- Local: tiroida greu palpabilă, mică;
- Obezitate ușoară cu contributie normal a țesutului adipos;
- Gonade: menopauză la 40 de ani.

ANALIZE DE LABORATOR ŞI EXAMINĂRI PARACLINICE

Numele probei Valori normale Valorile pacientului
Hemoleucograma
RBC 4,5 – 5 mil/mm³ 4,3 mil / mm³
WBC 4000 – 10000 /mm³ 15000 / mm³
Granulocite:
Neutrofile Segmentate 2.500-5.500/mm³ 6300 / mm³
Neutrofile 50-250/mm³ 250 / mm³
Nesegmentate 100-200/mm³ 205 / mm³
Euzinofile 20-40/mm³ 48 / mm³
Bazofile Limfocite 1.200-2.400/mm³ 3275 mm³
Monocite 300-640/mm³ 580 / mm³
0-1000/mm3 1200 / mm³
PLT 150000 – 450000 / mm³ 400000 / mm³
Hb 13 – 18 g /dl 11,6 g /dl
Ht 40 – 52% 29%
Glicemie 80 – 110 g/dl 80 g/dl
Colesterolemie 1,80 – 2,80 g 0 /00 2,65 g 0 /00
VSH 1 – 10 mm/ora 17 mm/1 ora
7 – 13 mm/2 ore 23 mm / 2 ore
Ionograma serică Na = 135-152 m Eq/lK + Na=121,3 m Eq/lK +
= 3,5-5,4 m Eq/l = 2,9 m Eq/lCl = 86 m Eq/l
Cl - = 94-111 m Eq/l Ca 2+ Ca 2+ = 2,28 m Eq/l
= 4,5-5,5 m Eq/l Fe 3+ = 68 m Eq/l
Fe 3+ = 80-120 %
Trigliceride < 160mg/l 98 mg/l
Transaminaze TGO= 15 – 45 U.I./ l 20,8 U.I. / l
TGP = 10 – 40 U.I. / l 19,60 U.I. / l
Creatinina 0,5 – 1,5 mg/dl 0,9 mg/dl
Acid uric 2,4 – 7,5 mg/dl 5,7 mg /dl
Uree 0,2 – 0,5 g/l 0,28 g/l
Bilirubina totală 0,2 – 1,2 mg/dl 0,98 mg/dl
Bilirubina indireactă < 0,7 mg/dl 0,53 mg/dl
Examen sumar urină acid absentă,
pH-ul urinei rare epitelii plate,
albumina leucocite rare.
sediment urinar:

74
 Plan de îngrijire (02-06.02.2021)

Am preluat spre îngrijire pe doamna C.V. în data de 02.-06.02.2021 pentru a-i acorda
îngrijirile necesare pe perioada spitalizării pentru osteoporoză tip I cu fractura T7 prin tasare.
Pacienta în vârsta de 55 de ani se internează datorită durerilor intense la nivelul coloanei
dorso-lombare cu iradiere la nivelul abdomenului, tulburări de memorie și insomnie.
Pacienta prezinta o respiratie normal cu sonoritate toraco-pulmonară în limite normale.
Evaluând starea prezentă a pacientei se pot aprecia următoarele probleme cu manifestări de
dependență:
- dificultate în a se îmbrăca și dezbrăca datorită tulburărilor de coordonare a mișcărilorși dezinteres
față de ținută;
- risc actual sau potențial de accidente-căderi;
- dificultate în a se odihni manifestată prin insomnia și somn neodihnitor;
- dificultate în a se alimenta datorită necoordonării mișcărilor tiroidectomie subtotală.
Diagnostic de îngrijire:
- dificultate în efectuarea mișcărilor datorită durerilor de la nivelul coloanei dorso-lombare;
- alterarea modului de a elimina datorită durerii;
- alterarea confortului psihic datorită tulburărilor de memorie.
Obiective generale de îngrijire:
- pacienta să nu mai prezinte dureri la nivelul coloanei dorso-lombare;
- să-și exprime interesul față de ținută;
- să înțeleagă măsurile de securitate;
- să aibă un somn odihnitor;
- să comunice cu personalul medical.

75
 1. Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură - reprezintă necesitatea ființei vii de a fi în mișcare, de a-și mobiliza toatepărțile
corpului prin mișcări coordonate și de a păstra diferitele părți ale corpului într-o poziție care să permită eficacitatea funcțiilor organismului.
INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE ROL PROPRIU ROL DELEGAT EVALUARE

Alterarea mobilității datorită - să calmez durerile în - încurajez pacienta Administrez 02.02.2021

dificultății în efectuarea
mișcărilor și fracturilor vertebrale - să aibă încredere în
manifestată prin dureri
insuportabile.
Probleme:
- alterarea mobilității
Surse de dificultate:
- fractura vertebrală T7
Manifestari de dependență:
- astenie;
- hipertonie;
- tremur de repaos.
24 de ore; să facă plimbări, să se medicația prescrisă - stare generală staționara
mobilizeze; de medic și urmăresc cu durerilombare;
propriile forțe; - supraveghez efectul acestora. - ameliorări tranzitorii
- să redau mobilitatea tonusul muscular, câteva ore sub tratament;
osteo-articulară; T.A., pulsul și - se remarcă o pierdere de
- să mențin vigilența integritatea masă osoasă,
pentru cooperare în tegumentelor. corespunzătoare
mișcare în 2-3 zile. diagnosticului de
Osteoporoza I.
 2. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca –nevoia de a purta îmbrăcăminte adecvată, de a proteja corpul de temperatura zilei și în funcție
de circunstanțe.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea modului de a se îmbrăca și - să-și exprime - încurajez pacienta Administrez 04.02.2021
dezbrăca datorită diminuării mobilității, interesul pentru a se să fie interesată de medicația prescrisă - pacienta își menține
manifestată prin necoordonare a îmbrăca în 3-4zile; ținută; de medic și urmăresc gradul de dependență a
mișcărilor. - să i se amelioreze - ajut pacienta efectul acestora. nevoii de a se îmbrăca și
Probleme: durerile în 1-2 zile. pentru început la dezbrăca.
- tulburare de coordonare a mișcării. îmbrăcarea cămășii; 05.02.2021
Surse de dificultate: - îi fac masaj - pacienta nu este
- diminuarea mobilității. pacientei pentru interesată de aspectul
Manifestări de dependență: calmarea și ținutei.
-dezinteres față de ținuta vestimentară. ameliorarea durerii. Obiective în curs de
realizare.
 3. Nevoia de a dormi și a se odihni - reprezintă necesitatea ființei umane de a dormi și a se odihni în bune condiții, timp suficient,
astfel încât să-i permită organismului să obțină randamentul maxim.

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea stării de odihnă datorită - pacientei să i se - observ perioada Administrez 04-05.02.2021
durerilor manifestată prin ore insuficiente diminueze durerea de somn/veghe a tratamentul - durerea se
de somn și cantitate necorespunzătoare. în 1-2 zile; pacientei; medicamentos ameliorează la
Probleme - dificultate în a se odihni. - pacienta să - întocmesc un recomandat de tratament;
Surse de dificultate: beneficieze de somn program de odihnă medic. - pacienta are un
- durere; corespunzător corespunzătoare Observ efectul somn linistit;
- anxietate; calitativ/cantitativ; organismului tratamentului - pacienta
- lipsa de cunoaștere a mijloacelor de - însușirea unor pacientei; asupra reușește să doarmă
destindere. exerciții de relaxare; - asigur lenjerie de organismului, 6 ore.
Manifestări de dependență: - înlăturarea corp lejeră și pacientei.
- ore de somn insuficiente; insomniei. comodă. Urmăresc să văd
- facies caracteristic față palidă; - observ dacă apar efecte
- tristețe; comportamentul și secundare ale
- ochii încercănați; identific cauza tratamentului
- privire încețoșată; anxietății. aplicat.
- insomnie.
 4. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele - reprezintă necesitatea organismului de a-și menține o ținută
decentă și o piele sănătoasă, așa încât pacienta să-și poată îndeplini funcțiile de auto-îngrijire.
DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Potential de alterare a integrității - pacientei să i se - pacienta să își facă Aplic pacientei 05-06.02.2021
tegumentelor și mucoaselor datorită diminueze durerea; toaleta zilnică; regim alimentar - stare generală
durerilor, manifestată prin tegumente uscate, - să se asigure - pacienta să își facă hiposodat. staționară;
palide, flasce, cu risc de escare. pacientei o integritate spalare cu apă caldă și Administrez - tegumentele și
Probleme: tegumentară efectuând săpun; medicația prescrisă de mucoasele sunt normal
- potențial de alterare al integrității; băi parțiale zilnice; - asigur pieptănatul medic în F.O.. colorate;
- obezitate ușoară. - să se prevină și scurtatul unghiilor Pacientei îi - pacienta a colaborat
Surse de dificultate: apariția infecțiilor. pacientei; monitorizez funcțiile cu personalul medical;
- boala Hodqkin; - schimb pacientei vitale. - pacienta prezintă
- durere; lenjeria de pat și corp obezitate ușoară cu
- teamă. de câte ori este distribuție normală a
Manifestări de dependență: nevoie. țesutului adipos.
- teama de a se mișca, pentru că se vor
accentua durerile;
- tegumente uscate cu tendință de
descoamare.
 5. Nevoia de a elimina - reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare rezultate din metabolism.
DIAGNOSTIC DE NURSING
Alterarea nevoii de a elimina
datorită durerii, manifestată prin
eliminare inadecvată
Probleme:
- dificultatea de a elimina;
- constipație.
Surse de dificultate:
- durere;
- dificultate de a defeca;
- crampe abdominale.
Manifestări de dependență:
- eliminare urinară inadecvată
cantitativ;
-teama de durere;
-lipsa scaunului.
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
- pacienta să prezinte - curăț și usuc zona Administrez 03.02.2021
tegumente și mucoase perianală medicația prescrisă - pacienta nu a avut
integre, curate în - urmăresc cantitateade de medic în F.O.. scaun, hidratare
3 zile; lichide ingerate/eliminate; insuficientă și tegumente
- să nu mai prezinte - pun la îndemâna cu țesut adipos abundent.
tulburări de emisie în pacientei bazinetulși mă 04.02.2021
3-4 zile; asigur ca își păstreaza - constipația continuă.
- pacienta să fie controlul sfincterului 05.02.2021
echilibrată vezical în continuare; - eliminare adecvată în
hidroelectrolitic în - îi schimb pacientei limite normale.
3 zile; lenjeria de corp și de pat ori Obiective în curs de
- tranzit intestinal. de câte ori este nevoie. realizare.
 Nevoia fundamentală
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a respire
Nevoia de a-și păstra
temperatura corpului în limite
normale
Nevoia de a-și practica religia
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a se realize
Manifestări de independență Obiective Intervenții autonome
- pacienta comunică cu cei din jur, în - păstrarea acestei nevoi în - discut cu pacienta teme
ciuda tulburărilor de memorie. limite normale. care să-i facă plăcere.
- pacienta realizează mișcări lente, se - păstrarea acestei nevoi în - îi explic pacientei unde se poate
poate deplasa singură în ciuda limite normale. plimba pentru a evita pericolele;
fenomenelor osteoporotice degenerative. - îi explic pacientei riscul de a se lovi.
- respirații fiziologice. - pacienta să prezinte - îi arăt pacientei cum trebuie
exerciții de respirație. să stea și cum să inspire și să expire.
- partial independent, ușoară hipotermie; - îi asigur o bună ventilație. - temperatura corpului este în limite
- tegumente reci la nivelul extremităților. normale.
- este credincioasă, participă la slujbe - să-și mențină credința. - încerc să discut cu pacienta
pe această temă.
- scăderea stării de încordare - să își păstreze independența. - pacienta este mulțumită.
- dezvoltare psihologică și emoțională
optimă.
- pacienta manifestă ambiție în realizarea - să-și continue activitățile - încurajez pacienta în orice activitate
activităților specifice ale vârstei sale. conform vârstei și care-o interesează;
aptitudinilor sale. - stimulez pacienta pentru a obține
performanța dorită.
 CONCLUZII

Osteoporoza este o boală ce slăbește rezistența osului.

Boala evoluează rapid, mai ales la vârstnici, pe un organism tratat și în special la femei
după menopauză.
Osteoporoza nu este o boală cu un simptom propriu, de aceea a fost denumită
epidemia silențioasă.
Osteoporoza este diagnosticată tardiv în urma traumatismelor minore.
Am avut în îngrijire trei paciente, de vârste diferite, cu simptomatologie apropiată.
Doamna A.V., în vârstă de 69 de ani, a avut TBC în urmă cu 37 de ani, iar în urmă cu
2 luni a fost diagnosticată cu ulcer gastric ce s-a cicatrizat după o lună cu tratament
antisecretor, cu aspect histologic de metaplazie intesțială infiltrată cronic și se internează în
Spitalul X în data de 05.01.2021 cu osteoporoză tip II, HTA, ulcer gastric, astenie fizică,
înțepături precordiale, dureri epigastrice, greață și inapetență.
Urmând tratamentul medicamentos și alimentar starea acesteia s-a îmbunătățit.
A doua doamnă pe care am îngrijit-o este doamna I.M. în vârstă de 64 de ani, adusă la
Spitalul X în data de 15.01.2021, cu paralegie spastică post-tumorală medulară operată,
osteoporoză de tip I și cordotomie intervenție în urma căreia s-a instalat paraplegia spastică
și imobilizarea la pat.
Se internează pentru dureri generalizate în regiunea inferioară a corpului, spasme
musculare și tulburări de personalitate.
Pacienta este imobilizată la pat de aproximativ 6 ani.
Pacienta se externează cu următoarele recomandari: diazepam, tramadol și schimbarea
sondei urinare la o lună. Starea pacientei este staționară.
A treia pacientă pe care am avut-o în îngrijire este doamna C.V. în vârstă de 55 ani ,ce
se internează la Spitalul X pe data de 02.02.2021 cu diagnosticul de osteoporoză tip I, boală
Hodqkin și următoarele probleme: durere intensă la nivelul coloanei vertebrale, tulburări de
memorie, somn neodihnitor și insomnie.
Pacienta la început a refuzat regimul alimentar.
În timpul spitalizării, pacientei i-au fost acordate îngrijiri medicale și i s-a efectuat
educația pentru sănătate.
La externare pacienta C.V. prezintă o stare generală bună și i se recomandă medicație
cu: Euthyrox, Calciu și Piafen.
Ca o concluzie a îngrijirilor celor trei paciente pot să subliniez faptul că acestea au
răspunsdiferit atât la tratament cât și în evoluții.
Aceste rezultate diferite se pot pune pe seama echilibrului fizic și psihic al fiecăreia,
gradul de întelegere, respectarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Borundel Corneliu, „Manual de Medicină Internă”, Editura All, București, 1995;

2. Lucreția Titircă, ,,Îngrijri speciale acordate pacienților de către asistenți medicali”–
Editura Viața Medicală Românească;
3. Lucreția Titircă, „Breviar de explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate
bolnavului” - Editura Viața Medicală Românească;
4. Crin Marcian „Ghid de nursing”, Editura All, 2012;
5. Udma Florica, Stanciu Maria, Ruxanda Matilda, Gulie Ecaterina, Iancu Elena, Fercală
Elena, „Proceduri de nursing” vol I, vol II, Editura EX PRONTO, Constanța;
6. Prof. Dr. C. Dumitrache, Dr. Ranetti, Dr. B. Ionescu ,,Endocrinologie - Elemente de
diagnostic și tratament,, 2000;
7. Dr. Grigorie Daniel și Dr. Cătălina Poiană ,,Osteoporoza - Aspecte endocrine și
metabolice”, Editura Medicală Amaltea București 1999;
8. Ciornei Cătălina, Niculescu Cezar Th., Cârmaciu Radu , „Anatomia şi fiziologia omului -
Compendiu”, Editura Vorint, 1999.
9. Ionica Elena - Cursul de Biochimie Medicală
10. Drăgan I.- ,,Osteoporoza”, Ed. Bogdana;
11. Gomez I. - ,,Totul despre osteoporoză”, Ed. Polimark;
12. Rădulescu E.- Osteoporoza: cauze și prevenire
13. http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php?category=15&article=62&pag0http:
//www.terapiinaturiste.com/remedii_naturiste/osteoporoza.htm
14. http://www.doctor.info.ro/in_lupta_cu_osteoporoza.html
15. http://www.diperia.ro/articole/osteoporoza/
16. http://www.mariestopes.ro/servicii_pentru_femei/osteoporoza-103-3003-ro.html
17. http://www.sanatate.org/boli/osteoporoza.php12.http://ro.wikipedia.org/wiki/Osteoporoz
%C4%8313