Zahariuc Andreea

Profesor :limba engleză

Liceul Teoretic "Emil Racoviță", Vaslui

Bulying vs cyberbuling în mediul școlar

Rădăcinile etimologice ale cuvântului bullying se pot regăsi în secolul XVI, când “my bully”
însemna “dragul meu”, “iubitul meu”, venind din cuvântul danez boele. Un secol mai târziu a
apărut pentru prima dată cu sensul actual, dar abia în secoul XX acest cuvânt a dobândit
definițiile academice folosite astăzi. Ca verb, to bully înseamnă: a intimida, a speria, a domina,
printre altele. „Bully” este o persoană care își folosește puterea și tăria sa pentru a speria sau
răni persoanele mai slabe (Oxford Advanced Learners Dictionary, 2016).

Bullying-ul este una dintre cele mai complexe forme de comportament agresiv și violenţă. Cu
toate acestea, nu fiecare act de violenţă este o acțiune de bullying. Conform studiului
Organizației Mondiale a Sănătății privind comportamentul sănătos la copiii de vârstă școlară,
bullying apare atunci când un elev este: „tachinat în mod repetat într-un mod care nu îi place…
Dar nu este bullying atunci când doi elevi de putere sau autoritate similară se ceartă sau se bat.
Nu este bullying nici atunci când un elev este tachinat într-un mod prietenos și glumeț”. (Craig
et al., 2009) BULLYING-UL IMPLICĂ: „O dorință de a răni + acțiune dureroasă +
dezechilibru de putere + (tipic) repetiție + utilizarea nedreaptă a puterii + plăcere evidentă din
partea agresorului + sentiment de opresiune din partea victimei.” (Rigby, 2002) Avansând
repede în ultima decadă, comunicarea digitală a devenit un mijloc vital de exprimare pentru
tineri și copii, o platformă pentru întâlniri virtuale și relații sociale între ‘nativii digitali’. Cu
toate acestea, spațiile de comunicare online poartă riscuri multiple pentru bullying. Bullying-ul
cibernetic denotă utilizarea mediilor electronice (Internet, telefoane inteligente, email-uri,
Facebook și rețele sociale, programe de mesaje text/chat, ex. WhatsApp, platforme foto și
video și pagini de internet) pentru a răni o altă persoană. Acestea pot include mesaje de
intimidare, insulte, hărțuire sexuală sau ridiculizare și ocară. În contrast cu bullying-ul
tradițional, o trăsătură comună a acestora este anonimatul frecvent al agresorilor cibernetici.
Cyber grooming este un alt fenomen al erei digitale cu o întindere și consecințe îngrijorătoare -
folosirea Internetului pentru inițerea de contacte (virtuale), hărțuire sexuală și posibil abuzul
sexual al copiilor și al tinerilor (Unabhängiger Beauftragter für Fragen des sexuellen
Kindesmissbrauchs, 2015). Câteva alte fenomene cum ar fi sexismul cibernetic, misoginismul
cibernetic și mesajele erotice (sexting) (Consiliul Europei, 2013) au multe lucruri în comun –
toate se bazează pe stereotipuri de gen adânc înrădăcinate. Concentrate în general pe
perspectiva că în contextele sociale și culturale particulare, ideile despre ce sunt sau ce ar
trebui să fie femeile (fetele) și bărbații (băieții), stereotipurile pot fi, în același timp,
prescriptive în mod rigid.

Ce este cyberbullying-ul?

Spre deosebire de situațiile clasice de bullying, în care comportamentele de hărțuire se

întâmplă față în față, iar victima are posibilitatea de a-și identifica agresorul și de a ști cui să
atribuie comportamentul agresiv, în mediul online acest lucru, de multe ori nu este posibil. În
plus, dacă în realitate, în dimensiunea offline, comportamentul de bullying se oprește la un
moment dat iar situația umilitoare sau agresivă se încheie, hărțuirea online pare să fie fără
sfârșit – ne urmărește în camera proprie, pe tableta personală, pe laptopul din living-ul familiei,
pe telefon în timp ce bem o cană de ceai la bucătăVorbim de cyberbullying, ori de câte ori o
persoană*: • trimite mesaje răutăcioase și/sau amenințătoare unei alte persoane, folosindu-se de
dispozitive mobile sau internet; • răspândește în mediul virtual zvonuri, mesaje de discreditare
sau dezvăluie secrete neplăcute despre o altă persoană, afectându-i în mod negativ reputația; •
trimite mesaje negative pe telefonul altei persoane, atât SMS-uri, cât și mesaje trimise prin
intermediul unor aplicații online, de cele mai multe ori sub identitate falsă sau ascunsă; •
creează spații virtuale (website, blog, cont de Facebook) cu conținuturi în care altcineva este
ridiculizat (filme, desene, fotografii, texte etc.);

Conceptul care pare să se fi impus atât în studiile despre agresivitate şi devianţă, cât şi în
studiile de sociologia internetului pentru a defini comportamentul agresiv online este
cyberbullying, cu toate că pot fi întâlniţi şi alţi termeni, precum „bullying pe internet sau
online”, „bullying electronic sau digital”, „cyber-violenţă”, „agresivitate online”,
„cyberagresivitate” (Walrave et al., 2009; Blaya, 2013). Cyberbullying-ul este definit ca
folosire a tehnologiilor digitale de către un individ sau un grup de persoane pentru a face rău,
în mod repetat şi intenţionat, unei alte persoane sau grup de persoane 6 Anca Velicu, Catherine
Blaya 4 care are sau au dificultăţi în a se apăra (Smith et al., 2008; Belsey, 2006). Acest
comportament agresiv poate să se manifeste prin e-mail, prin postări publice sau mesaje private
pe reţelele de socializare online, sau în cadrul jocurilor şi poate să se manifeste prin umilire,
mesaje de ameninţare sau insulte, excludere din diferite comunităţi, sau chiar situaţii
problematice care implică sexting. Unele studii, cum este şi cazul EU Kids Online II, fac
diferenţa dintre bullying-ul online şi cyberbullying-ul, acesta din urmă definit ca formă de
bullying care se întâmplă pe internet sau prin telefonul mobil (Lampert & Donoso, 2012).

Care sunt consecințele acestui comportament de hărțuire? Spre deosebire de alte forme de
bullying, cyberbullying are un caracter permanent și anonim, care face ca impactul său negativ
să fie uriaș. Mesajele de cyberbullying pot invada fiecare colțișor de viață intimă a unui copil,
prin dispozitivele care îl însoțesc – telefon, tabletă, iPad, laptop, smartwatch, în camera
proprie, în bucătărie sau pe canapeaua din living. Aproape orice părinte crede că, atunci când
este acasă, copilul său este protejat de orice comportament care l-ar putea răni. Cyberbullying-
ul face excepție, neputând fi blocat de ușa și pereții casei. Protejați de anonimat, copiii care fac
cyberbullying nu au ocazia să vadă imediat suferința pe care comportamentul lor îl aduce în
viața celorlalți copii – copiii victimă. Asta face ca hărțuirea să se producă cu ușurință, de parte
de protecția empatiei, regretului și a compasiunii pe care adeseori copii le simt atunci când își
dau seama că și-au rănit un coleg. Nici copiii “martori” ai unui comportament de cyberbullying
nu vor considera neapărat că fac ceva rău sau că devin parte a problemei, atunci când printr-un
banal “like” sau “share” contribuie la “rostogolirea” unui mesaj de hărțuire. Cât despre copiii
“victime”, aceștia trăiesc un sentiment intens de însingurare, teamă, tristețe, uneori disperare ce
vine din neputința de a ieși din această situație. Este așadar superficial și naiv să credem, ca
profesori sau părinți, că cyberbullying-ul îi afectează doar pe copiii victime. Cu cât vom
înțelege mai repede că, într-o situație de acest fel toți copiii sunt victime, indiferent de rolul
specific pe care îl au, cu atât vom fi mai bine pregătiți să găsim soluțiile optime pentru a-i ajuta
să «navigheze» pe ape virtuale line.

Este important, ca profesori, să nu minimalizăm consecințele situațiilor de cyberbullying

asupra copiilor, gândindu-ne că sunt limitate în timp și vor fi repede uitate. În perioada
pubertății și adolescenței, copiii au tendința să trăiască dramatic experiențele de viață, cu
intensități emoționale crescute și cu convingerea că vor fi durabile în timp. Ei nu au încă
maturitatea și înțelepciunea care ne ajută, pe noi, adulții, să dăm fiecărei situații o importanță
relativă, limitată în timp și ca impact emoțional. La 13 sau 16 ani fiecare experiență cotidiană
pare eternă și esențială, iar acest tip de gândire îi face pe copii vulnerabili în fața situațiilor
negative și umilitoare.

Studiile arată că există o puternică suprapunere între bullying-ul tradiţional, care are loc
faţă în faţă, şi cel care are loc pe internet (Livingstone et al., 2011, Lampert & Donoso, 2012)
şi că ceea ce se întâmplă în curtea şcolii este afectat de ce se întâmplă online şi reciproc (Li,
2006; Hinduja & Patchin, 2012). Mai mult, cercetări recente arată o legătură între
cyberbullying şi climatul şcolar (Blaya, 2013). Toate acestea confirmă că şcoala are un rol de
jucat în ceea ce priveşte protejarea copiilor în mediul online şi educarea lor pentru o folosire
pozitivă a internetului, dat fiind că cyberbullying-ul afectează direct viaţa online a copiilor
implicaţi şi, indirect, întreaga comunitate şcolară, prin deteriorarea climatului şcolar.

În mediul școlar, fenomenul agresivității apare, cel mai adesea, între elevi, dar poate fi
întâlnit și între cadrele didactice și elevi, părinți și elevi sau părinți și cadre didactice. Dacă ne
referim la violența dintre elevi, este știut faptul că în orice colectivitate există riscul apariției
unor stări conflictuale ce se pot manifesta latent sau activ, progresiv sau regresiv, de lungă sau
de scurtă durată, cu efecte imediate sau întârziate. Din cauza multiplelor probleme cu care se
confruntă cadrele didactice în activitatea pe care o desfășoară, de la programele școlare
încărcate care lasă prea puțin timp la dispoziție pentru desfășurarea și a altor tipuri de activități
pe lângă cele de predare-învățare-evaluare până la colectivele de elevi prea numeroase, fapt ce
se repercutează asupra timpului pe care profesorul poate să îl aloce observării și cunoașterii
fiecărui elev precum și sesizării la timp a unor stări tensionale, de cele mai multe ori, când vine
vorba despre agresivitate în mediul școlar, acțiunile sunt mai mult de natură corectivă decât
preventivă. Modalitățile de prevenire sau de corectare sunt multiple și pot fi adoptate în funcție
de vârsta elevilor, de specificul manifestărilor violente, de gradul de coeziune a grupului de
elevi, de disponibilitatea familiei/comunității de a se implica în prevenirea apariției unor acte
de violență etc. Dintre aceste modalități de prevenire/corectare, putem aminti: - discuții
individuale purtate de către cadrul didactic sau consilierul școlar cu elevii cu tendințe violente
și/sau cu familiile acestora, în vederea identificării cauzelor care determină aceste manifestări
și a unor posibile soluții; - derularea la nivelul clasei/școlii, în colaborare cu profesorul
consilier al școlii, Poliția, Biserica, alte organizații, a unor proiecte educaționale în care să fie
implicați și elevi care dovedesc tendință spre manifestări violente, cu scopul conștientizării
aspectelor negative și a consecințelor nefaste ale acestui tip de manifestări; - realizarea de
parteneriate școală-familie, cu implicarea și a familiilor elevilor cu tulburări de comportament,
cu scopul îmbunătățirii relației părinților cu elevii, dar și cu școala, în vederea creșterii gradului
de implicare acestora în educația propriilor copii; - desfășurarea de activități școlare și
extrașcolare în cadrul cărora părțile aflate în conflict să fie antrenate în rezolvarea de sarcini
comune, pentru o mai bună cunoaștere reciprocă obiectivă; - căutarea, împreună cu elevii, în
orice stare tensională și a aspectului pozitiv, cu rol formativ, astfel încât aceștia să
conștientizeze faptul că se poate învăța și din experiențe negative; - organizarea, la nivelul
comunității locale, a unor a unor activități în cadrul cluburilor sportive sau a unor ateliere de
lucru pe diverse teme în activitățile cărora să fie implicați elevii care manifestă comportamente
violente, cu scopuri multiple: identificarea și valorificarea aspectelor pozitive ale personalității
acestora, ocuparea timpului cu activități utile lor și celorlalți, disciplinarea, autocunoașterea,
creșterea stimei de sine, știut fiind faptul că folosirea sportului, a artei, a activităților
gospodărești ca terapie comportamentală poate avea efecte benefice asupra elevilor cu
comportament agresiv.