RECEPTARE ŞI INTERPRETARE

Dezvoltarea inteligenţelor multiple la orele de istorie

Una dintre importantele teorii recente din domeniul psihopedagogic este legată de
numele americanului Howard Gadner, care publică în 1983 lucrarea Teoria
inteligenţelor multiple. Autorul formulează ideea conform căreia nu există un singur tip
de inteligenţă, fiecare dintre noi fiind de fapt deţinătorii unui profil de inteligenţă. „Este
de cea mai mare importanţă să recunoaştem şi să dezvoltăm toată diversitatea de
inteligenţe umane şi toate combinaţiile de inteligenţe. Dacă recunoaştem acest lucru,
cred că vom avea cel puţin o mai bună şansă de a ne ocupa în mod adecvat de
problemele pe care le întâmpinăm în viaţă.”
Teoria lui H. Gardner susţine că omul prezintă următoarele tipuri de inteligenţă:
1. Inteligenţa verbal-lingvistică;
2. Inteligenţa logico-matematică;
3. Inteligenţa vizual-spaţială;
4. Inteligenţa corporal-chinestezică;
5. Inteligenţa muzical-ritmică;
6. Inteligenţa interpersonală;
7. Inteligenţa intrapersonală;
8. Inteligenţa naturalistă.
Problema inteligenţelor multiple se regăseşte şi în cercetările autohtone. Astfel,
autoarele Maria Hadârcă şi Tamara Cazacu menţionează: „cunoaşterea profilului de
inteligenţă de care dispune un elev sau altul, a interesului şi dezinteresului elevului
pentru anumite discipline şcolare îi va permite cadrului didactic să personalizeze actul
educaţional, stabilind strategii didactice de diferenţiere şi individualizare a instruirii” [5,
p. 21].
Dezvoltând acest tip de învăţare, profesorul stimulează elevii să devină capabili să
elaboreze proiecte personalizate de învăţare, să-şi asume responsabilitatea
desfăşurării învăţării, conştientizând, aplicând, (auto)evaluând, gestionând şi
dobândind progresiv autonomie în propria formare [1, p. 63].
Scopul cercetării aplicative a acestei teorii este studierea literaturii de specialitate şi
relevarea unui set de tehnici didactice care vor contribui la dezvoltarea inteligenţelor
multiple la elevi.
Obiectivele cercetării aplicative vizează următoare acţiuni:
– determinarea profilului de inteligenţă la elevi şi realizarea în acest sens a unor
demersuri educative;
– valorificarea şi dezvoltarea inteligenţelor individuale la elevi bazate pe instruirea
diferenţiată în cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare;
– dezvoltarea atitudinii activ-participative a elevului în cadrul lecţiei şi sporirea
motivaţiei învăţării;
– formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a elevului.
Ipoteza cercetării aplicative. Procesul de formare şi dezvoltare a inteligenţelor multiple
la elevi poate deveni eficient dacă tehnicile şi mijloacele didactice utilizate de profesor
sunt centrate pe elev şi oferă posibilitatea ca acesta să perceapă, să înţeleagă şi să-şi
valorifice potenţialul creativ.
Lucrând asupra cercetării şi implementării acestei teorii la clasă, este necesar ca
profesorul să propună elevilor, mai întâi, un chestionar, pentru a determina ce tipuri de
inteligenţe caracterizează colectivul de elevi. Identificarea profilului de inteligenţă
permite stabilirea metodelor didactice pe care le poate utiliza profesorul, de
exemplu: învăţarea prin descoperire, descoperirea prin analogie, eseul de cinci
minute, harta conceptuală, metoda de explorare mijlocită bazată pe demonstraţie prin
scheme şi imagini. De asemenea, în organizarea activităţilor extracurriculare care
prevăd participarea la conferinţe, concursuri de creaţie, se poate utiliza metoda
proiectului sau a sintezei.
Ulterior, profesorul pune în faţa elevilor o serie de sarcini didactice care stimulează
dezvoltarea inteligenţelor multiple ale fiecărui copil şi care permit valorizarea tuturor
elevilor, inclusiv a elevului cu dificultăţi de exprimare, oferindu-le tuturor şansa de a
avea satisfacţia propriei reuşite. Deşi este foarte dificil să dezvolţi toate tipurile de
inteligenţă în cadrul unei ore, totuşi prin lucru în echipă – formă de activitate care
facilitează învăţarea prin cooperare – elevii cu profil de inteligenţă asemănător sunt
stimulaţi să interacţioneze, să se simtă parte integrantă a unui grup care le pune în
valoare aptitudinea / talentul. Iată, de exemplu, cerinţele aplicate elevilor în clasa a X-
a în baza poeziei Cuplu de Ana Blandiana:
Grupul inteligenţei vizual-spaţiale, naturaliste:
– Realizaţi o reprezentare grafică a raportului eu – tu, aşa cum se configurează în
poezia Cuplu de Ana Blandiana (fig. 1).
– Stabiliţi relaţiile polare existente în poezie, încercând o clasificare a opoziţiilor care
se conturează la nivelul imaginilor artistice (fig. 2).
Grupul inteligenţei muzical-ritmică, interpersonală:
– Creaţi un portativ imaginar pentru textul poeziei, utilizând simbolurile cunoscute ale
notelor muzicale.
Grupul inteligenţei logico-matematică:
– Decodificaţi printr-un grafic sau printr-o formulă matematică mesajul poeziei (fig. 3).
Grupul inteligenţei lingvistice:
– Sintetizaţi, în 7-8 rânduri, ideile esenţiale expuse de colegii voştri din cele 3 grupuri.
Aceşti itemi au stimulat interesul elevilor, făcându-i să coopereze activ, distribuindu-şi
rolurile în grup, fără participarea profesorului, acesta având doar funcţia de
îndrumător. Bazându-se pe competenţele anterioare, elevii au fost capabili să
realizeze cu uşurinţă sarcinile propuse.
În clasa a XI-a, după studierea romanului Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, se
propun patru variante de evaluare formativă. Elevii realizează unul dintre itemii propuşi
(la alegere), în funcţie de tipul de inteligenţă dominant.
1. Scrie un eseu de o pagină despre evoluţia personajului principal din
romanul Pădurea spânzuraţilor de L. Rebreanu, care să aibă ca motto întrebările lui
Klapka din Capitolul 5: „Cum să zic eu toate acestea pentru ceva... pentru un vis?”
(inteligenţa lingvistică).
2. Prezintă într-un grafic dezechilibrul sufletesc al lui Apostol Bologa. Interpretează-l în
5-6 rânduri (inteligenţa logico-matematică) (fig. 4).
3. Asociază stările sufleteşti ale personajului cu elementele naturii identificate în
roman (inteligenţa naturalistă).
4. Comentează, pe o pagină, următoarea teză: Apostol Bologa – expresia unei crize
morale şi psihologice (inteligenţa intrapersonală).
Evaluând lucrările elevilor, s-a constatat că ei au realizat doar primele trei variante
dintre cele patru propuse. Aceasta denotă faptul că inteligenţa intrapersonală este mai
puţin caracteristică grupului de elevi supus experimentului.
Stimularea inteligenţelor multiple, în aceeaşi clasă de elevi, presupune favorizarea
unui mediu de învăţare interactiv, asigurarea dezvoltării unui climat favorabil
activităţilor diferenţiate, crearea premiselor pentru dezvoltarea gândirii critice a
elevului.
În clasa a XII-a, dezvoltarea inteligenţelor multiple vizează implicarea activă a elevilor
în diverse activităţi de cercetare. Bunăoară, în cadrul Conferinţei ştiinţifice „Muncă,
Talent, Cutezanţă”, un grup de elevi au prezentat lucrarea Cosmologia, economia şi
geopolitica în opera eminesciană (fig. 5).
O altă activitate în care elevii au putut să-şi manifeste competenţele formate în cadrul
orelor de literatură română a fost Conferinţa ştiinţifică „Grigore Vieru, unspirit care a
aprins cuvintele neamului românesc” (fig. 6). Evoluţia elevilor a fost reflectată şi în
cadrul Conferinţei ştiinţifice „Mihai Eminescu, omul deplin alculturii româneşti”.
Aplicarea teoriei inteligenţelor multiple la clasă prezintă o serie de avantaje. Clasa
devine un adevărat laborator de cercetare, scopul nefiind doar acela de a-i antrena pe
elevi în formularea de răspunsuri şi întrebări, ci şi acela de a-i ajuta să descopere căile
de a pune întrebările şi de a găsi răspunsuri.
Elevii îşi pot dezvolta deprinderea de a sintetiza şi abstractiza mesajul unui text literar
printr-o formulă sau printr-o imagine / desen, îşi pot dezvolta imaginaţia, sunt motivaţi
să înveţe, se simt atraşi de activitate şi au posibilitatea de a explora.
Utilizarea acestei teoriei face învăţarea autentică şi relevantă, promovează
autoevaluarea elevilor în alegeri, decizii şi control, foloseşte o gamă largă de metode,
tehnici şi procedee care reduc gradul de dificultate al sarcinilor de învăţare. Aplicată
cu discernământ, oferă o varietate de activităţi, în scopul unei dezvoltări armonioase,
potrivite cu particularităţile de vârstă ale fiecărui copil.
 
Bibliografie
1. M. Bocoş, Instruirea interactivă, Editura Polirom, 2013.
2. L. Ciolan, Învăţarea integrată pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom,
2008, p. 209.
3. H. Gardner, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi pentru teorie şi practică, Editura
Sigma, 2007.
4. H. Gardner, Mintea disciplinată (cod 455), Editura Sigma, 2011.
5. M. Hadârcă, T. Cazacu, Adaptări curriculare şi evaluarea procesului şcolar în
contextul educaţiei incluzive, Chişinău, 2012, p. 21.