Sunteți pe pagina 1din 3

Poluarea fonică

Dumitrașcu AndreiMihai
Clasa a VIII-a C

1. Introducere şi definirea poluării fonice

Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote: alarme,


lucrările din construcţii, sistemele energetice, muzica intensă, vorbirea puternică, sunetul
sirenelor, claxoane, trafic aerian sau rutier, etc. Poluarea fonică este una dintre cele mai mari
probleme cu care se confruntă europenii la ora actuală, alături de poluarea atmosferică şi
managementul deşeurilor. Conform unor statistici OMS, jumătate din europeni trăiesc într-un
zgomot permanent, iar o treime suferă de insomnii din cauza poluării sonore.
Poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană sau utilaje
care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau a animalelor. Cuvântul în engleză
“noise” provine de la cuvântul latin “noxia”, care s-ar putea traduce prin “prejudiciu, rană”
(Simionescu şi colab., 2003).

2. Efectele poluării fonice asupra auzului

Deşi suntem în permanenţă înconjuraţi de sunete, atât la locul de muncă cât şi în


oricare alt loc, în majoritatea cazurilor ne putem desfăşura activitatea ignorând zgomotul
ambiental. Dar odată cu creşterea nivelului zgomotului, acesta devine un factor poluant care
dacă este permanent, influenţează negativ nivelul de performanţă profesională, fiind de foarte
multe ori cauza oboselii, nervozităţii sau a diminuării cantitative şi/sau calitative a calităţii
activităţii prestate. Conform OMS, în întreaga lume, 120 de milioane de oameni suferă de
afecţiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot. O treime a angajaţilor din
Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe durata a peste un sfert din programul lor
de lucru,  iar circa 40 milioane de lucrători sunt nevoiţi să ridice tonul peste nivelul normal de
conversaţie pentru a se face auziţi, cel puţin jumătate din programul lor de lucru. Pentru
protecţia lucrătorilor, Directiva referitoare la zgomot, care a intrat în vigoare, în toate statele
membre ale Europei, în februarie 2006, stabileşte o limită zilnică de expunere la zgomot de 87
dB. Printre locurile de muncă cu risc se poate menţiona: mineritul (perforatoarele
pneumatice), industria constructoare de maşini (curăţarea pieselor turnate, tăiere, stantare,

1
perforare), industria textilă, industria alimentară, transporturi, construcţii, agricultură,
muzicanţi, unităţi sanitare.

- Auz deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (ţiuit în urechi) care apare la
frecvenţe cuprinse între 3000-6000 Hz;
- Oboseala auditivă: creştere temporară a pragului de audiţie. Este evidenţiată prin
audiometrie după expunerea la niveluri slabe, de ordinul 50 dB. Este trecătoare,
dispărând după câteva minute. Atunci când o persoană a fost expusă la un nivel
ridicat, poate avea senzaţii auditive, cum ar fi fluierături, care sunt semnul unei
suferinţe ale celulelor ciliate ale urechii interne. Aceste fluierături dispar odată cu
dispariţia oboselii auditive după câteva ore petrecute într-un loc calm.
- Surditatea traumatică: poate să se instaleze la câteva ore de expunere la sunete
foarte puternice.
- Traumatismul sonor: poate surveni în urma expunerii la zgomot intens, chiar şi
pentru timp foarte scurt. Ruperea timpanului se poate produce prin acţiunea unei
presiuni crescute a aerului, aşa cum se întâmplă în cazul unei explozii, de exemplu.
După vindecarea leziunii, poate persista mult timp o surditate pentru frecvenţe
peste 9000 Hz.
- Hipoacuzia profesională: scăderea permanentă a pragului auditiv la frecvenţă de
4000 Hz, cu peste 30 dB;
- Surditatea profesională: scăderea permanentă a pragului auditiv la frecvenţa
conversaţională (500 Hz, 1000 Hz, 2000 Hz) cu 25 dB, de tip percepţie, în general
bilaterală şi simetrică.
În 2000, 12,5% dintre elevii americani cu vârsta între 6 şi 19 ani, au avut deficienţe de
auz datorită faptului că 80% dintre activităţile şcolare s-au bazat pe utilizarea unor programe
electronice educaţionale cu volumul dat destul de mare (Goines şi Hagler, 2007).
Poluarea fonică influenţează şi animalele şi comunicarea dintre ele. Zgomotele
provocate de oameni, precum cel de motoare din vasele marine a cauzat pierderea auzului
balenelor. Poluarea fonică din mare a determinat schimbări comportamentale în rândul
balenelor albastre, dintre care cele mai grave sunt eşuările din cauza neputinţei de a naviga.
Zgomotul a devenit atât de răspândit încât poate afecta şi biodiversitatea, chiar şi animalele
care trăiesc în parcurile naţionale sunt supuse la niveluri foarte ridicate de zgomot. Bufniţele
şi liliecii evită să vâneze în zonele zgomotoase, de asemenea abilitatea liliecilor de a se
orienta este afecta (Costea, 2008). De asemenea, s-a făcut un experiment în 1994, punându-se
2
flori în două camere. Într-o cameră s-a pus muzică rock şi în cealaltă cameră s-a pus Vivaldi.
După 6 zile s-a observat că florile din prima cameră erau 56, 2 % ofilite, iar cele din cealaltă
cameră erau cu 18% mai dezvoltate (Buioca, 2005).

3. Managementul poluării fonice

Au fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor


niveluri de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a
nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.), organizatorice (căşti de
protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice
(control medical,etc.).

4. Concluzii
Poluarea fonică reprezintă o problemă cu care ne confruntăm încă înainte de era
industrială. Zgomotele cu care ne confruntăm zilnic sunt indispensabile traiului de viaţă
“lejer” cu care ne ne-am obişnuit, de exemplu zgomotul aspiratorului, maşinii de spălat,
aparatului de aer condiţionat, telefonului mobil, dar sunt şi alte sunete care sunt considerate
inutile, cum ar fi zgomotul prea puternic de la un concert. Efectele poluării fonice asupra
omului sunt multiple, cele principale fiind asupra organului auditiv (până la surditate
permanentă), dar şi tulburări neurovegetative (insomnia, slăbirea atenţiei, diminuarea
reflexelor, accelerarea ritmului cardiac).
Statisticile OMS privind poluarea fonică sunt îngrijitoare, jumătate dintre europeni
trăiesc într-un zgomot permanent, o treime suferă de insomnia, biodiversitatea este afectată,
de aceea, trebuie luate urgent anumite măsuri pentru diminuarea poluării fonice. Efectele
poluării sonore sunt multiple și nu trebuiesc neglijate, acestea afectând sănătatea fizică și
mentală omului.
În concluzie, după cum spune şi un proverb românesc “binele nu face zgomot, iar
zgomotul nu face bine”.

S-ar putea să vă placă și