Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară - Iaşi

♦ Departamentul de Prevenire şi Intervenţie în Violenţa Domestică ♦

Violenţa Domestică - Ghid de recunoaştere şi asistare, 2002
autor: Emilia Diana Muntean

Violenţa Domestică:
Ghid de recunoaştere şi asistare

CUPRINS:

1. INTRODUCERE
2. DEFINIRE
3. ARGUMENT
4. PREJUDECĂŢI DESPRE VIOLENŢA DOMESTICĂ
5. BIOLOGIC ŞI DOBÂNDIT ÎN AGRESIVITATE
(motivaţiile agresorului şi victimei)
6. “PROFILUL” FAMILIEI AFECTATE DE VIOLENŢĂ
7. TIPURI DE ABUZ
8. EFECTELE VIOLENŢEI DOMESTICE ASUPRA COPIILOR
9. CONSECINŢE ALE VIOLENŢEI DOMESTICE ASUPRA VICTIMELOR
10. ATITUDINI ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN LUCRUL CU VICTIMELE
11. STRATEGIE GENERALĂ DE ABORDARE
 Violenţa Domestică:
Ghid de recunoaştere şi asistare
1. INTRODUCERE
• Violenţa domestică este un fenomen vechi, originat in mentalităţile transmise cultural şi toleranţă în
majoritatea societăţilor. Studii de antropologie relevă însă că există societăţi considerate „primitive”, care nu
cunosc violenţa domestică, sau dacă ea apare, individul care o cauzează este pedepsit imediat prin alungarea
sa din comunitatea respectivă şi protejarea femeii de către membri săi.

• În majoritatea ţărilor însă, a celor considerate dezvoltate, violenţa în familie nu a fost vizată de către statele
respective până acum două decenii. Dezvoltarea ştiinţelor socio-umane şi a curentelor egalitariste au dus la
abordarea acestui domeniu. Costurile cu tratamentele afecţiunilor generate de violenţă au determinat
guvernele să re-evalueze programele de prevenire.

• În ţările foste comuniste, obişnuiţi să gândim într-o paradigmă limitată în care individul este mai prejos
decât ideologia de masă, amploarea reală a fenomenului este necunoscută, dar estimată de o gravitate extrem
de mare. Ţările foste comuniste raportează un număr mult mai mic de violenţe familiale decât alte state
europene. Şi asta nu datorită violenţelor mai puţine, ci lipsei unor sisteme de raportare şi recunoaştere
adecvate precum şi a toleranţei crescute faţă de fenomen, considerat în multe familii ca „normal”. O societate
în care indivizii ei sunt afectaţi în însăşi modul lor de a fi protejaţi şi în drepturile lor fundamentale, este o
societate “bolnavă”.

2. DEFINIRE
• Violenţa domestică se manifestă întotdeauna în cadrul unei relaţii intime, în spaţiu restrâns şi privat. În
ultimii douăzeci de ani, state ca SUA sau Marea Britanie, au început cercetări şi acţiuni de protejare şi
sprijinire a victimelor violenţei îndreptate impotriva femeilor şi copiilor. Costurile cu restaurarea şi costurile
medicale sunt mult mai mari decât cele cu prevenirea şi educarea cetăţenilor.

Violenţa domestică este o combinaţie de comportamente de atac fizic, agresivitate verbală şi psihologică,
sexuală şi economică pe care un partener le manifestă asupra celuilalt în cadrul oficializat al familiei sau
în relaţii de convieţuire în acelaşi spaţiu. Violenţa domestică se consideră şi violenţa manifestată împotriva
copiilor de către parinţi sau întreţinătorii acestora, cât şi asupra persoanelor vârstnice în cadrul domestic.

3. ARGUMENT
• Unul dintre parteneri tinde sa preia puterea şi controlul asupra celuilalt. De obicei se manifestă pe o
perioadă lungă de timp (victimizare repetată). Ţinta iniţială poate fi partenerul, dar ea poate fi îndreptată
asupra copiilor şi prietenilor acestora sau rudelor care încearcă să intervină. Un procent de doar 3 până la 5 %
dintre cei abuzaţi este reprezentat de bărbaţi, restul de 95-97% îl reprezintă femeile.

• Adesea violenţa începe cu comentarii insultătoare referitor la celălalt, de ex: “nimeni nu te place, aşa căţea
cum eşti”, „nu eşti în stare de nimic”, „uită-te la tine în ce hal arăţi” etc.
Acţiuni care însoţesc violenţa domestică sunt: intimidarea şi manipularea, izolarea şi sechestrarea, controlul
asupra banilor şi abuzuri asupra copiilor.
• Datoria poliţistului este să apere orice cetăţean de violenţa fizică, inclusiv cea aparută în mediul domestic;
dar acţiunea pe care poliţistul o poate avea este parţială, ceea ce generează frustare în încercarea sa de
rezolvare a situaţiei.
“Poliţistul are o influenţă limitată în rezolvarea situaţiei. Dacă ar avea mai multă putere, ar putea
interveni mai eficient. Dar aşa cum stau lucrurile acuma, nu e de mirare ca victima renunţă la
acuzaţii/plângere. Aşa că, de ce să intervenim?” 1
Acesta este un exemplu de inacţiune bazată pe sentimentul de frustrare al poliţistului care simte că nu
poate interveni mai eficient în rezolvarea unei situaţii de violenţă domestică.

• Violenţa domestică este un act grav de încălcare a drepturilor omului la securitate şi integritate fizică şi
psihică. Chiar dacă se manifestă „în spatele uşilor închise”, nu este un motiv de acceptare a ei de către
comunităţi şi profesionişti. Ea se manifestă de regulă pe perioade îndelungate de timp, cu frecvenţă variabilă
şi de intensităţi diferite. Are efecte negative în toate aspectele vieţii persoanelor afectate.

• Dincolo de ceea ce simţim că este eficient sau nu, de frustrările fiecărui profesionist implicat, trebuie să
reţinem că e de datoria noastră să apărăm şi ajutăm persoanele aflate în dificultate, în manieră profesionistă,
fără să ne lăsăm afectaţi de sentimentele negative sau prejudecăţile noastre personale. Altă problemă care se
pune la ora actuală în România este capacitatea de asistare a victimelor, în termeni de resurse alocate, servicii
şi pregătirea personalului chemat să intervină în domeniul victimologiei. Poliţia este prima instituţie care de
obicei intervine în aceste tipuri de cazuri. Primul contact al victimei cu această instituţie este esenţial,
respectiv este unul dintre momentele când femeia se poate hotărî pentru o acţiune mai eficientă sau poate
renunţa la demersuri.

• Acest domeniu necesită cunoştinţe şi deprinderi suplimentare referitoare la psihologia victimei şi

agresorului, tehnici calificate de intervievare, atitudinea pe care o avem vis-à-vis de persoana în chestiune pe
parcursul anchetei cât şi relaţionarea profesională, în aşa fel încât demersurile noastre să aibă un rezultat
favorabil. De exemplu, cercetările recente ne spun că tipul de anchetă “direcţionată” în care întrebările
închise (cu răspuns „Da” sau „Nu”) crează puternice rezistenţe ale celui intervievat şi erori de reamintire, cu
“forţarea” încadrării evenimentelor într-o schemă tip şi disconfort emoţional puternic. De aceea ultimele
specializări fac referire la un alt mod iniţial de anchetare care au ca rezultat descărcarea emoţională a victimei
în urma traumei, restaurarea confortului psihologic, a încrederii în sine şi în profesionişti. E mai uşor să
“rezolvi” un dosar după metoda veche, dar calitativ mai slab, tratând persoanele ca pe un “obiect” al anchetei
decât ca pe un “subiect”.

• Profesioniştii care lucrează cu cazuri afectate de violenţă sunt mai expuşi la stres profesional (ex. poliţiştii,
procurorii, medicii, psihologii etc.) decât alte categorii, deoarece vin în contact permanent cu informaţii
traumatizante, cu persoane afectate puternic. De aceea în ţările avansate ei beneficiază de consiliere calificată
pentru tratarea stresului profesional.

4. PREJUDECĂŢI DESPRE VIOLENŢA DOMESTICĂ

• Prejudecăţile transmise cultural sau învăţate de mici ne împiedică atât ca cetăţeni cât şi ca profesionişti,
uneori, să realizăm faptul ca violenţa domestică este un act cu conotaţie criminală îndreptat împotriva unei
persoane şi încălcând dreptul său fundamental la protecţie şi libertate.

• Tipuri de prejudecăţi (sau concepţii eronate) pe care le transmit oamenii şi societăţile:

a) Violenţa domestică nu este atât de extinsă sau gravă.2 Din păcate, studiile realizate în SUA arată că la
fiecare 15 secunde o femeie este bătută. 60 milioane de femei au fost omorâte în situaţii de violenţă a
partenerului. 35 % dintre femeile care apelează la secţiile medicale de urgenţă sunt victime ale violenţei
domestice. Una din 5 femei în Europa este agresată în cadrul familiei. 75% dintre femeile care au rupt o

1
“Domestic violence” , COLPI - OSI Budapest, 2001
2
Curseu, P. (2001): “Child abuse and personality disorders” In Cognition and Development, ed. Miclea M. si Benga Oana, PUC, Cluj
 relaţie cu partenerul violent, au fost agresate după ruperea relaţiei, cu consecinţe medicale şi mai grave.
Estimările arată că 3,6 milioane de copii sunt agresaţi în fiecare an, şi nu sunt toate raportate, aşa că
probabil numărul lor să fie mai mare decât cel cunoscut. Din păcate, în România nu există statistici clare
care să arate amploarea acestui fenomen, nici obligativitatea raportării cazurilor. Ca atare, nu putem
aduce statistici corecte pentru exemplificare.
b) Bătaia survine într-un moment de pierdere a cumpătului. De fapt, aceasta survine într-o relaţie în
care abuzatorul controlează deja prin frică şi înspăimântare partenera. Una din cinci femei care şi-au
părăsit soţul au raportat abuzuri şi hărţuiri din partea acestora. Bătaia este numai o formă de manifestare
agresivă, în fapt este insoţită şi de alte comportamente: intimidare, ameninţare, abuz psihologic, izolare
şi pedepsire.3
c) Dacă violenţa ar fi atât de serioasă, femeia ar rupe relaţia cu partenerul ei.
Femeia afectată, de cele mai multe ori nu găseşte resurse să rupă o relaţie după prima agresiune
îndreptată asupra ei; motive: dependenţa ei emoţională şi financiară faţă de agresor, sentimente de
loialitate şi iubire pentru acesta, prezenţa copiilor şi resurse limitate de creştere a lor, neîncredere în sine
şi stimă de sine scăzută, sărăcia relaţiilor de sprijin social şi familial, sentimente de ruşine şi depresie,
izolare.
d) Violenţa domestică apare numai în medii sărace şi la persoane fără educaţie. Fals! Violenţa
domestică se manifestă în toate mediile socio-culturale, fără excepţie. Există victime ale acestui fenomen
şi în rândul persoanelor cu carieră, a celor cu studii superioare, nu ţine cont de vârstă. Mai posibil ca
această prejudecată să pornească de la ideea că oamenii cu studii sau venituri ridicate pot rezolva mai
uşor o situaţie conflictuală. Realitatea este că din aceste medii femeile raportează mai greu agresiunile,
din diverse motive: ruşine, presiune socială mai mare, afectarea imaginii la serviciu, deasemenea
dependenţă emoţională de agresor şi sprijin redus din partea reţelei sociale şi comunitare.
e) Violenţa domestică apare mai frecvent în grupurile etnice decât la populaţia majoritară. Fals!
Violenţa domestică apare pe scara largă şi în rândul populaţiei majoritare.

5. BIOLOGIC ŞI DOBÂNDIT ÎN AGRESIVITATE

• Ne punem adesea întrebări de genul: Ce anume determină unele persoane să fie mai agresive decât altele?
De ce bărbaţii par a fi mai agresivi decât femeile? Are agresivitatea un rol sau este un comportament negativ?
Cât anume suntem condiţionaţi genetic şi cât ne influenţează ceea ce învăţăm? Putem avea control asupra
impulsurilor noastre agresive? La aceste întrebări caută răspuns o serie de ştiinţe printre care psihologia,
genetica, biologia, antropologia, sociologia.

• S-a lansat ipoteza transmiterii genetice a caracteristicilor agresive sau criminale, existenţa unei “gene a
criminalităţii”. Nu s-a putut demonstra cu certitudine existenţa unei astfel de gene, însă studiile realizate pe
gemeni monozigoţi (la care bagajul genetic este identic), identifică un risc de 4 ori mai mare în apariţia
comportamentelor criminale. Bagajul ereditar are un cuvânt greu de spus, însă nu exclusiv. Este însă evident
că o mare importanţă o are substratul hormonal. Există studii care identifică principalii hormoni implicaţi în
agresivitate – adrenalina şi testosteronul în cantităţi ridicate. Se ştie că testosteronul se găseşte în cantităţi mai
ridicate la bărbaţi decât la femei iar adrenalina creşte în episoadele de furie.

• La om învăţarea are o mare importanţă. S-a observat că la copiii care au trăit în familii cu violenţă, riscul ca
şi aceştia să devină violenţi este de 15 ori mai mare. 60% dintre băieţii agresaţi în familiile lor au devenit
agresivi cu păartenera, când au întemeiat o familie. Dar de ce 40% dintre ei, chiar dacă au trăit în familii
violente, nu manifestă agresivitate mai târziu asupra partenerei? Preiau ei roluri de victimă şi nu de agresor?
Sau au reuşit să controleze furia prin alte mecanisme? Inteligenţa joacă un rol important în controlul
agresivităţii, credinţele si filozofia de viaţă a persoanei, capacitatea de a recunoaşte şi controla impulsurile
agresive, modelele pozitive din timpul copilăriei.

3
Jamaica, P: “The Basics of Batterer Treatment”, Common Purpose, Inc., apud [2].
• Oamenii de ştiinţă au identificat parte din factorii care pot proteja sau favoriza violenţa. Asupra lor se poate
acţiona în diferite stadii ale vieţii. Enumerăm spre exemplificare aceşti factori:
- Factori de protecţie: reţea puternică de suport social, trecut fără agresiuni în familia de origine,
resurse disponibile (financiare, educaţionale, sănătate, resurse psihologice), sprijin comunitar,
mecanisme de adaptare la stres, capacitate crescută de rezolvare a problemelor, în special în situaţii
imprevizibile, coeziune familială crescută.
- Factori de risc: statut educaţional scăzut, venituri reduse, status ocupaţional scăzut sau fără ocupaţie,
stimă de sine slabă, istoric personal încărcat de abuz, martor la violenţă în familia de origine, unele
norme religioase.
Trebuie să înţelegem că risc nu înseamnă neapărat că un anume comportament se va produce, ci că acea
persoană este mai vulnerabilă la producerea lui dacă există condiţii ca sa se poată manifesta (ex. acceptarea
violenţei în societate sau comunitate, încurajări din partea prietenilor, pedepse reduse, mentalităţi de
“inferioritate” a femei şi “superioritate” a bărbaţilor).
Motivaţiile agresorilor şi motivaţiile victimelor
• Cei mai mulţi dintre agresori au două tipuri de sentimente care stau la baza motivaţiei lor în actele agresive
şi anume: sentimentul de inferioritate şi egoismul. Cum acţionează acestea două în producerea agresiunilor?
- Sentimentul de inferioritate produce frustrare, frustrarea generează furie, furia duce la tendinţa de a
acţiona impulsiv şi agresiv asupra celorlalţi, în încercarea de a restabili “balanţa” (băieţilor li se
inoculează de mici idei de felul: un bărbat este mai puternic, bărbatul este superior, băiatul care plânge se
poartă ca o fetiţă) şi alte idei care pun bărbaţii mereu în competiţia dintre sexe prin a demonstra
superioritatea, controlul şi puterea. Şi cei care nu reuşesc prin comportamente pozitive, încearcă să
confirme aceste idei prin forţă şi agresiune.
- Prin al doilea sentiment, egoismul, bărbatul care este agresiv cu partenera, încearcă să obţină mereu
avantaje asupra acesteia, cel mai mare dintre ele fiind impresia de control şi putere pe care o are şi faptul
că victima “execută” ceea ce doreşte agresorul. Mulţi agresori sunt insensibili la nevoile celorlalţi, nu
respectă persoana, proprietatea, sentimentele semenilor sau pur şi simplu reacţionează “automat”, pentru
că au observat că pot obţine ceea ce doresc de la victimă dacă o înfricoşează, înspăimântă, ameninţă,
inoculând în aceasta frica, dependenţa şi teroarea. Putem face comparaţie cu comportamentele dintre
victime şi călăi în lagăre (unde impresia de putere şi control asupra celorlalţi a şters din mintea
gardienilor limitele între uman şi inuman în aplicarea unor pedepse sau chinuire a deţinuţilor).
• Motivele pentru care rămân femeile în situaţie de violenţă: speranţă că lucrurile se vor îmbunătăţi;
promisiuni din partea abuzatorului; dependenţă emoţională şi/sau financiară; sentimente de loialitate şi iubire
faţă de agresor, combinate cu frică de bătăi ulterioare; se simte incapabilă să facă faţă singură vieţii; lipsa de
suport şi presiuni din partea grupurilor sociale (familia de origine, grupul de colegi); izolarea socială care se
agravează în timp; existenţa copiilor (nu doreşte să-i priveze de prezenţa tatălui); interdicţii religioase de
separare; stereotipii de rol masculin şi feminin, frica de represalii ulterioare din partea abuzatorului,
ineficienţa unor demersuri anterioare de ieşire din situaţia de violenţă.

6. “PROFILUL” FAMILIEI AFECTATE DE VIOLENŢĂ

• Primul aspect care trebuie clarificat este că familia în care se manifestă acest fenomen nu este una de tip
standard, cu profil bine definit, dar regăsim trăsături comune. Familii cu violenţă domestică regăsim în toate
straturile sociale, indiferent de nivel de şcolarizare, poziţie socială, surse de venit, condiţii de locuit, vârstă
sau etnie.
• Există însă unele caracteristici comune care se referă la comportamentele actorilor implicaţi, respectiv
agresorul, victima-femeie, copii. Credem că este util de urmărit în paralel, pentru a putea face comparaţii şi
identifica modurile de relaţionare şi parţial mecanismele care se declanşează. Vom avea un tablou al cărei
esenţă constă în dezechilibre de comunicare şi comportamente agresive, cu rolurile pe care fiecare şi le
asumă conştient (în vederea obţinerii de avantaje asupra celorlalţi) şi inconştient (ca modalităţi de adaptare
la o situaţie anormală) - tabelul I.
Tabel I. „Profilul” familiei cu violenţă
ABUZATORUL
Răspunde într-o manieră impulsivă la
situaţii, frecvent cu furie şi izbucniri
violente, urmate de promisiuni şi
remuşcări
Maschează problemele sale prin disfuncţie
sau blamând pe alţii, evită să-şi asume
responsabilitatea pentru comportamentele
sale problemă
Răspunde agresiv la situaţii conflictuale,
încercând să le rezolve prin violenţă,
constrângere sau metode de control
Manifestă dorinţe egoiste şi modalităţi
imature de satisfacere a lor
Stimă de sine scăzută; percepţii
distorsionate despre scopurile personale
neîmplinite, comparându-se cu modelele
de “succes” ale colegilor sau alţe rude de
gen masculin
Se percepe ca având abilităţi sociale
reduse, incapabil să menţină prieteni
apropiaţi, aşteaptă atenţie exclusivă şi
loialitate din partea partenerului şi
copiilor, este anxios în privinţa
contactelor cu prietenii şi familia, se
aşteaptă ca “treburile familiei” să
rămână secrete.
Gelozie şi posesivitate, acuză partenera de
infidelitate, supraveghere constantă a
rutinelor zilnice, teamă de abandon,
foloseşte violenţa sexuală ca răspuns la
abstinenţa parteneri
Teama că va fi abandonat de către
partener şi copii, teama de a fi singur
Încalcă limitele altora sau invadează
spaţiul lor intim, percepe acest lucru ca
fiind un comportament normal, intolerant
la critică sau întrebări, solicită acceptare
absolută a dreptului său de a face asta
FEMEIA ABUZATĂ
Interiorizează sentimente de supărare şi
frustrare, speră că lucrurile se vor
îmbunătăţi dacă e tolerantă
Îşi ia responsabilitatea pentru agresivitatea
partenerului asupra ei, se
autoînvinovăţeşte, interiorizează
sentimente de ruşine şi vinovăţie care duc
la afectări somatice (dureri de cap,
hipertensiune arterială şi tulburări
respiratorii, dureri de stomac, dureri de
gât şi spate etc.)
Răspunsurile variază de la izbucniri de
furie până la tactici manipulative în
încercarea de a stopa escaladarea violenţei
Incertă şi confuză referitor la propriile
nevoi, se defineşte pe sine în raport cu
partenerul, copiii, familia, slujba etc.
Stimă de sine scăzută, aşteaptă cu răbdare
ca agresorul să-şi îmbunătăţească
comportamentul – “soluţia magică” pentru
problemele familiei
Se izolează treptat de propria sa familie,
prieteni şi colegi, preocupată să
împlinească nevoile partenerului, trăieşte
sentimente de ruşine şi vinovăţie faţă de
comportamentul partenerului pe care are
tendinţa să îl ţină secret.
Inabilitatea de a convinge partenerul de
loialitatea sa, devine tot mai conştientă de
aspectul şi comportamentul său faţă de
ceilalţi, se simte neajutorată şi lipsită de
putere în situaţii de violenţă sexuală
Teamă constantă de agresor, inabilitate
percepută de a face faţă copiilor sau fricii
lor de a rămâne singuri
Pierdere treptată a perspectivei asupra
spaţiului său personal sau al copiilor,
percepţii distorsionate despre
siguranţă/securitate, uneori incapabilă să
discearnă între securitate şi pericol,
acceptă toate învinuirile
COPILUL
Exprimă sau reprimă sentimente de furie şi
frustrare, control redus asupra impulsurilor
Ia responsabilitatea pentru violenţă (funcţie de
vârstă şi maturitate) asupra lui, interiorizează
sentimente de ruşine şi vinovăţie care duc la
depresie, tristeţe şi suferinţă, afecţiuni somatice,
probleme şcolare, chiul, delincvenţă
Slabe abilităţi de rezolvare a problemelor. Este
tentat să folosească violenţa sau manipularea
(minţind) în privinţa problemelor şcolare, cu
colegii, prietenii sau membri familei
Confuz referitor la propriile sale nevoi de copil,
incapabil să le exprime şi să le împlinescă
evitând violenţa, adesea preia rolul parental în
intenţia de a-şi proteja mama sau fraţii
Stimă de sine scăzută, aşteptări scăzute în
privinţa reuşitelor sale sau ale fraţilor
Izolare socială crescută, abilităţi sociale
scăzute, se teme să devină prea apropiat de
colegi ca aceştia să nu afle cum merg lucrurile
în familia sa, trăieşte sentimente de vină şi
ruşine pentru comportamentul agresorului, ţine
secrete “treburile familiei”
Încearcă să demonstreze loialitate, este confuz
în ceea ce priveşte acuzaţiile care i se aduc, se
simte neajutorat şi lipsit de putere, încearcă să
se adapteze prin ascundere, fugă, “uitare” etc. ,
imagine identitar-sexuală scăzută, incert cu
privire la corectitudinea comportamentelor,
imaturitate în relaţiile cu colegii; la fete,
neîncredere în bărbaţi ca viitori parteneri; la
băieţi, neîncredere în femei ca partenere loiale.
Simte pericol pentru viaţa lui sau a mamei,
confuzie şi insecuritate referitoare la viitor,
sentiment de neputinţă, lipsa de control asupra
spaţiului personal sau în definirea acestuia,
violarea spaţiului intim al altora, acceptă sau
proiectează vina
Definire săracă a propriilor limite, violarea
spaţiului intim al altora, acceptă sau proiectează
vina
 7. TIPURI DE ABUZ
• În procesul de recuperare, pasul iniţial este cel de identificare şi recunoaştere a semnelor, simptomelor,
caracteristicilor relevante. Forme recunoscute de abuz domestic sunt: abuzul fizic, , sexual,
emoţional/psihologic, economic, social. Unele abordări consideră şi abuzul spiritual.
• Următoarele semne de identificare, pe categorii de abuz, sunt important de recunoscut, cu amendamentul că
un abuz se poate încadra ca atare ţinând cont de frecvenţa, intensitatea şi durata cu care el se produce:
a) Abuzul fizic este forma cea mai raportată de abuz, aceasta nu înseamnă că este neapărat forma cea mai
frecventă şi poate include:
- lovire cu palma, cu pumnii, tras de păr, zgâriere, ruperea oaselor, arsuri, răsucirea braşelor, izbirea
victimei de pereţi sau mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor;
- include deasemenea şi distrugerea bunurilor din casă, a mobilei, omorârea animalelor domestice,
negarea trebuinţelor de bază (deprivarea de somn şi/sau alimentaţiei) – alte clasificări include aceste
tipuri de comportamente la abuzul psihologic, prin hărţuirea şi înspăimântarea victimei
- atacurile pot fi ameninţări la integritatea corporală (oase rupte, răniri serioase). O mare parte a victimelor
sunt ameninţate cu moartea, cu arme (cuţite, topoare, arme de foc). Violenţa fizică se poate solda cu
moartea şi adesea duce la vătămări fizice grave.
b) Abuzul sexual: violenţa sexuală în familie este o formă de violenţă domestică.
• Contactul sexual fără consimţământ este considerat atac sexual. Atacul sexual nu presupune neapărat
folosirea forţei fizice, el poate fi “realizat” prin metode de intimidare, hărţuire, ameninţare, constringere.
“Abuzul sexual este orice contact sexual nedorit de către partener. Mulţi bărbaţi continuă să creadă că au
dreptul nelimitat de a avea contact sexual cu soţiile lor.”4
• Exemple de abuz sexual: glume deochiate, o tratează ca pe un obiect sexual, îi critică sexualitatea, o
categorizează ca frigidă, târfă, gelozie extremă, o forţează să întreţină relaţii sexuale sau cu el sau cu
alţi bărbaţi, foloseşte obiecte sau arme în actele sexuale, sadism, mutilare.

c) Abuzul psihologic cuprinde, ca şi comportamente manifestate de către abuzator:

degradarea continuă şi umilirea partenerei (este numită proastă, urâtă, infidelă, părinte denaturat ) ori alte
apelative de acest gen care pot indica existenţa sau potenţialul de violenţă domestică.
• Chiar dacă abuzul psihologic şi cel financiar (economic) nu sunt considerate comportamente criminale, ele
sunt forme ale violenţei domestice care pot duce la abuzuri de tip criminal.
• Include abuz verbal: comentarii umilitoare, insulte, jigniri (referitoare la aspectul fizic, inferioritate,
incompetenţă, incapacitate de adaptare, rolurile de mamă, soţie, gospodină etc.);
• Ameninţările cu violenţa fizică şi izbucnirile verbale violente induc în victimă sentimente de teroare,
scăderea în timp a stimei de sine, neîncredere în sine şi sentimente de neajutorare care o impiedică mult timp
să încerce ieşirea din relaţia abuzivă.
Exemple de abuz emoţional
• O umileşte. O face să se simtă rău relativ la propria persoană
• Îi spune că e nebună, anormală. O “încolţeşte” mental/jocuri ale minţii
• O face să se simtă vinovată
• Ia singur deciziile majore, fără consultarea ei
• Ţipă la ea, o insultă, etichetează ca: proastă, tâmpită, nebună, târfă...
• Defineşte rolurile masculin şi feminin în familie
• Foloseşte puterea financiară ca să o controleze
• Nu o lasă să găsească sau să păstreze o slujbă
• O face să-i ceară bani
4
Family Violence Professional Education Taskforce, (1991), p. 62
 • Nu-i permite să facă ceva fără aprobarea sa.
• Nu permite accesul la veniturile familiei şi nici nu o informează referitor la acest lucru
• O controlează prin ameninţări şi constrângere
• O ameninţă că o omoara sau că se sinucide
• O forţează să facă lucruri ilegale
• Controlează prin intimidare
• O face să se simtă prost de felul cum arată, de ceea ce face şi cum se exprimă
• Distruge lucruri
• Abuzează animale domestice
• Ameninţă cu arme (albe/foc)
• O controlează prin copii
• O face să se simtă vinovată pentru copii
• Transmite mesaje prin intermediul copiilor
• Ameninţă că îi ia copiii
• O controlează prin izolare
• Controlează ce face ea, cu cine se întâlneşte, cu cine vorbeşte, ce citeşte şi unde se duce
• Foloseşte gelozia ca justificare pentru acţiunile sale
• O minimizează, reneagă şi învinovăţeşte
• Spune că abuzul nu s-a întâmplat
• Dă vina pe ea pentru abuzul petrecut (ea a cauzat, ea m-a provocat etc.)

Abuzul emoţional este folosit în manipularea şi controlul partenerului.

În general, acest tip de abuz “spune” : eşti nebun, prost şi inutil.
Efectul este cumulativ în timp, are consecinţe grave pe termen lung pentru persoana abuzată.
Acest tip de abuz este factor central în abuzul intrafamilial.

Exemplificare: “Când vrea ceva de la mine, e foarte insistent şi încearcă să mă convingă.

Întotdeauna cedez, ca să nu se enerveze. De exemplu, copiii sunt cam obrăznicuţi, el e mai sever cu
ei. Dacă nu stau drepţi în timpul mesei, ţipă la ei şi bate cu pumnul în masă de-i sperie pe toţi. Când
e beat mă face jigodie, proastă, curvă, tâmpită, trântor, mă înjură. Eu aduc banii în casă, dar lui îi
place să controleze banii – dacă vreau să-mi cumpăr ceva, mă ceartă. Când aduce el bani, îi ţine la
el, când îi aduc eu, îi cheltuim împreună. Nu mă lasă să merg la părinţii mei şi nu le dă voie să vină
în vizită, dar are pretenţia de la ei să îi dea bani. M-a ameninţat cu bătaia, cu moartea dacă nu fac
sex cu el. A pus cuţitele alături şi mi-a spus : hai, că dacă nu, bag cuţitul în tine…” –
M.C.-34 ani, clientă a Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară Iaşi. Au fost căsătoriţi de 13
ani. Are 3 copii şi violenţa soţului s-a manifestat progresiv, din primii ani de convieţuire, cu
episoade grave în perioada gravidităţii. Soţul este consumator frecvent de alcool. Din exemplul de
mai sus, putem identifica toare tipurile de abuz manifestate asupra soţiei (fizic, sexual, psihic,
economic şi social) şi asupra copiilor (emoţional, social). Clienta declară că el nu bate copiii, dar nu
se ocupă de ei – neglijare- .

d) Abuzul economic
• Survine când bărbatul are control total asupra resurselor financiare.
• Include: interzicerea angajării sau găsirii unei slujbe înafara casei şi câştigarea unui venit care să-i confere
femeii independenţă, neacceptarea participării ei la decizii referitoare la cheltuirea banilor, refuză să-i dea
bani pentru necesităţile de bază (haine, mâncare)5
• (ex): un bărbat interzice femeii să lucreze sau dacă o face, îi cere salariul. Ea poate îi cere bani
pentru a cumpăra cele necesare şi i se dă o sumă insuficientă. Apoi este criticată că a gestionat cu
incompetenţă suma alocată.

5
(Family Violence Professional Education Taskforce, 1991, p.64)
e) Abuzul social este una dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea victimei si incapacitarea ei de
a iesi din situatia de violenta.
• Include abuz verbal în faţa altor persoane, umiliri, glume, criticism referitor la greutatea femeii, aspectul,
sexualitatea, inteligenţa sa etc, comportamente de control (urmărirea ei la serviciu, telefoane la serviciu şi
prieteni pentru a o verifica, acuzaţii de infidelitate, izolarea prin denigrare în faţa prietenilor şi familiei, ceea
ce o duce la evitarea contactelor sociale pentru a nu-şi înfuria soţul; încuiarea sa în sau înafara casei,
interzicerea accesului la telefon, n-o lasă să folosească maşina etc.)
“Rezultatul este umilirea publică a femeii şi izolarea sa de prieteni şi membrii familiei sale.” 6

Exemplificare:
“Îmi spune că sunt grasă ca o scroafă, proastă. Odată când am ajuns acasă cu copilul de la piaţă,
era cu o femeie în pat şi s-a uitat lung la mine şi mi-a spus că sunt atât de proastă că n-am să fiu
niciodată în stare să înţeleg lucrurile astea […] Trebuie mereu să cedez, că el zice că are
întotdeauna dreptate. Nu a respectat pe nimeni, are obiceiul să prostească oamenii de cap, e foarte
convingător. Aşa m-am trezit acasă cu diverse obiecte, ba de câteva ori a venit cu maşini pe care le-
a luat de la prieteni, că le-a promis afaceri…oamenii după ce încep să-l cunoască, îl evită, dar la
început reuşeşte să-i cucerească, pentru că are farmec. Dacă merge cu mine pe stradă, zice că-i
este ruşine de felul cum arăt, dacă i se pare că vreun bărbat se uită după mine mă jigneşte: curvo,
ia uite cum te uiţi după …..e foarte gelos, chiar fără motive. M-a pocnit peste faţă chiar şi în public,
nu-i e jenă de lume.”
I.D., 44 de ani, 3 copii, căsătorită de 22 de ani, studii medii, soţul cu studii superioare.
Abuz emoţional, fizic, social (umilire publică şi izolare datorită sentimentului de jenă şi ruşine),
abuz psihologic intens asupra copiilor prin denigrarea lor (îi numeşte “proşti, tâmpiţi şi
handicapaţi”).

În cele mai multe cazuri aceste forme de violenţă domestică sunt interconectate.
Asaltul fizic este frecvent însoţit sau precedat de abuzul verbal şi psihologic şi urmat de sex forţat.

8. EFECTELE VIOLENŢEI DOMESTICE ASUPRA COPIILOR 7

• Recent cercetările au arătat că violenţa domestică la adulţi şi maltratarea copiilor apar adeseori împreună.
• Liderii din comunitate trebuie să stabilească anumite priorităţi şi responsabilităţi în ceea ce priveşte violenţa
domestică şi maltratarea copilului acordând suport şi servicii familiilor. În acelaşi timp, comunitatea trebuie
să-i considere responsabili de comportamentul lor pe indivizii violenţi din familie şi să intervină legal
pentru a opri violenţa. Acesta este primul principiu care stă la baza celorlalte intervenţii. Pentru a
implementa acest principiu intervenţia trebuie să aibă ca obiectiv crearea securităţii, bunăstării şi stabilităţii
familiei şi a copilului.
• Pe cât este posibil, copiii trebuie să rămână în îngrijirea părintelui care nu este violent pentru a se simţi în
siguranţă în mod permanent. Siguranţa adultului şi oprirea abuzului sunt două căi importante pentru a realiza
acest lucru.
• Promovarea securităţii şi stabilităţii familiei se poate realiza numai prin crearea unei reţele de servicii cu
mai multe deschideri în cadrul comunităţii. Aceste servicii trebuie să intre în acţiune cât mai repede posibil pe
măsură ce problemele sunt identificate. Abordarea se realizează într-o manieră înţelegătoare şi respectuoasă.
Acestea vor veni în întâmpinarea nevoilor victimei şi vor utiliza resurse pentru rezolvarea acestor nevoi şi
evitarea plasării victimei în afara domiciliului.

6
idem
7
Acest capitol a fost realizat cu sprijinul psih. Corina Mighiu – CMSC şi Centrul pentru Copil şi Familie “Salvaţi Copiii” Iaşi
şi asistent social Măgurianu Daniel (2001): “Ghid pentru comunitate”, CMSC - uz intern
Tabel II
a) Ce învaţă copiii care trăiesc în familii violente:
Violenţa este o modalitate eficientă de a rezolva conflicte:
- Control scăzut al impulsivităţii
- Agresivitate şi violenţă
- Pasivitate şi dorinţa de a plăcea
- Singurul răspuns la mânie este violenţa
Violenţa este ceva normal într-o familie:
- Nici un model pozitiv de rol
- Nu există limite personale
- Nu există siguranţă emoţională
Sexismul este valabil:
- Bărbaţii şi femeile se comportă stereotip
- Femeile sunt inferioare bărbaţilor
- Bărbaţii au control asupa familiilor
Victimele provoacă violenţa
- Victimele sunt cele care trebuie să-şi schimbe comportamentul
- Abuzatorul acţionează justificat

b) Ce poate face un consilier pentru copii

Căi de rezolvare non-violente a conflictelor:
- Controlarea furiei
- Rezolvări de probleme în maniera paşnică
- Tehnici de reducere a stresului
A învăţa despre familie:
- Diferite tipuri de familii şi roluri
- Corectitudine şi dreptate
- Respect mutual
- Modele adecvate despre rolurile de sex
A învăţa despre violenţa domestică:
- Ce este violenţa domestică
- Cum se simt copiii
- Cine poate oferi ajutor
- Oameni şi locuri sigure
- Abilităţi de ajustare
A învăţa toleranţa:
- Rolurile de gen
- Stereotipii
- Diversitate
A învăţa despre stima de sine:
- Responsabilităti personale
- A greşi este omenesc

• Când ne referim la copiii care sunt martori la violenţa domestică, aceasta este considerată ca fiind un abuz
indirect. Cu toate acestea ea are efecte similare cu cele ale abuzului fizic îndreptat direct asupra copilului.
• Chiar dacă copiii sunt consideraţi drept victime indirecte ale violenţei domestice, ei manifestă deseori
aceleaşi simptome ale depresiei şi stimei de sine scăzută ca şi în cazul copiilor ce sunt victime directe ale
abuzului fizic. De asemenea, aceşti copii prezintă acelaşi grad de risc de a deveni dependenţi de alcool sau
droguri , de a fugi de acasă şi de a se sinucide.
• După Schaffer (1990) factorii vulnerabilităţii copiilor pot fi în “interiorul” copilului (factorii
temperamentali, condiţiile naşterii, etc.) sau în “exterior” (sărăcie, conflicte familiale, etc.). De fapt aceşti
factori nu acţionează izolat, ci combinaţi.
• Rezilienţa (rezistenţa) este o caracteristică individuală în care intervin factori de protecţie care includ în
acelaşi timp caracteristici individuale şi caracteristici individuale şi de caracteristici de mediu. Lopez
precizează că rezilienţa este opusul, vulnerabilităţii. Ea este un concept care permite explicarea faptului de ce
unii indivizi, supuşi greutăţilor existenţiale sau unor evenimente traumatogene, nu prezintă tulburări
psihologice.

Cercetările arată că există o serie de factori, la copii, de protejare a ordinii psihologice şi sociale:
1. o relaţie normală cu cel puţin un adult referent;
2. capacitatea de a face faţă în mod activ problemelor;
3. uşurinţă în a crearea de relaţii interpersonale bune;
4. o competenţă recunoscută, într-un domeniu particular, de către copilul în cauză şi de către anturajul social.

Trei tipuri de variabile sunt identificate ca factori de protecţie posibili pentru copil:
a) caracteristici biologice, psihologice şi socio-afective ale copilului (la nivelul sănătăţii, al temperamentului, al
stimei de sine, al nivelului de dezvoltare);
b) caracteristici ale părinţilor, ale mediului familial şi ale interacţiunilor părinte-copil (disciplină, sprijin etc.)
c) caracteristice ale mediului social (resurse disponibile, susţinere socială etc.).

Copiii din familiile violente pot crede că:

ƒ Este normal ca bărbaţii să lovească femeile;
ƒ Prin violenţă poţi obţine ceea ce vrei;
ƒ Exprimarea sentimentelor este un semn de slăbiciune;
ƒ Nu trebuie să vorbim despre violenţa;
ƒ Nu avea încredere;
ƒ Nu simţi.
• Efectele violenţei domestice asupra copilului diferă în funcţie de sex
Fete
• Acuze somatice;
• Retragere şi pasivitate;
• Caută aprobare;
• Rezistenţă scăzută la frustrare sau răbdare “infinită”;
• Unicul ajutor al mamei.
Băieţi
• Reactivitate/Impulsivitate;
• Bătăuşi;
• Rezistenţă scăzută la frustrare;
• Comportament de terorizare.

Tabel III. Comportamente ale copiilor care trăiesc în familii violente8

0-3 ani
- Eşecuri
- dificultăţi în vorbire şi achiziţionarea limbajului
- dezvoltare motorie întârziată/lentă

8
Trebuie înteles ca risc de manifestare, nu ca obligativitate de apariţie a comportamentelor antisociale. Însă tulburările de somn, de afect şi
agresivitate (auto sau hetero- îndreptată împortiva lui sau a altora) apar întotdeauna.
 - furie excesivă
- coşmaruri/tremor nocturn
- comportament regresiv (se comportă ca un bebeluş)
- balans al capului
- comportamente periculoase (suicidare)
- teamă excesivă
- frică intensă de separare
4-8 ani
- începe să verbalizeze frica şi mânia
- agresivitate sporită
- plictiseală/depresie/comportament suicidar
- fuga de acasă
- absenteism şcolar
- nelinişte exagerată
- coşmaruri/insomnii/teama de a merge la culcare
- lipsa motivaţiei
- simptome somatice (dureri de cap, de burtă etc.)
- întârzierea limbajului, neîndeminare
- chinuie sau omoară animale
9-13 ani
- luptă, agresivitate
- loveşte mama, fraţii
- răneşte sau omoară animale
- depresie, sentimente de neputinţă/tentative de sinucidere
- începe consumul de substanţe
- acţionează sexual
- implicare în găşti
- izolare
- absenteism şcolar
- minciuna
- comportamente antisociale
14-18 ani
- izolare
- depresie
- tulburări de somn
- consum de substanţe şi alcool
- abandon şcolar
- comportamente antisociale

9. CONSECINŢE ALE VIOLENŢEI DOMESTICE ASUPRA VICTIMELOR

A) Trauma psihică este unul dintre cele mai semnificative efecte care apar în simptomatologia de tip
victimologic.
Un număr semnificativ de persoane care sunt expuse unor evenimente traumatice stresante dezvoltă reacţii psihologice de
victimă.
Două dintre cele mai frecvente manifestări sunt Tulburarea de Stres Acut şi Tulburarea de Stres Postraumatică.
Nu toate persoanele expuse la un stres vor dezvolta aceste tulburări, chiar dacă sunt afectate într-o anumită măsură.
Această traumă psihică nu este doar o simplă consecinţă a expunerii la stres; este deasemenea o consecinţă a felului cum
un individ percepe un eveniment traumatic (individual trauma experiences) asociat cu un număr de caracteristici
individuale (personal vulnerabilities).

B) Experienţele traumatice şi vulnerabilitatea persoanei

• Vulnerabilitatea persoanei, asociată cu trauma psihică include factori externi şi interni.
Factorii externi se regăsesc în mediul persoanei şi includ factori familiali şi resursele sociale.
Factorii interni sunt relativ stabili şi includ sănătatea mentală, nivelul de dezvoltare/maturizare, istoria de
viaţă traumatică.

1. FACTORI FAMILIALI. Persoanele care nu mai trăiesc cu familia nucleară, provin din familii
disfuncţionale, expuse violenţei domestice, au în familie antecedente de boli mentale sau trăiesc în
preajma persoanelor cu Stres Acut şi/sau Stres Posttraumatic pot deveni victime ale traumei
psihologice.

2. FACTORI SOCIALI. Lipsa unui prieten apropiat, lipsa unor modele adulte pozitive înafara familiei
şi/sau legătura cu organizaţii sau instituţii pro-sociale creşte vulnerabilitatea la traumatizarea psihică.
Persoanele care se confruntă cu o traumă şi nu au suport în prieteni sau rude suferă mai mult decât cei
care au cel puţin o sursă de sprijin.

3. SĂNĂTATEA MENTALĂ. O boală mentală preexistentă influenţează evoluţia actuală a stresului şi

trauma consecventă psihologică.

4. NIVELUL DE DEZVOLTARE. Dacă imaturitatea în dezvoltare poate fi un factor protectiv în raport

cu prima traumă (ex. copiii mici nu au înţelegerea completă a unie prime ameninţări, în schimb tinerii
sunt într-o situaţie mare de risc pentru trauma psihică).

5. ISTORIA TRAUMATICĂ. Un trecut cu traume creşte vulnerabilitatea la traumatizări ulterioare.

C) Consecinţele violenţei domestice asupra victimei suunt multiple şi foarte serioase, ele apar de regulă
pe toate planurile, în unele cazuri apar izolat, funcţie de factorii protectivi, dar toate includ impact şi rezonanţă
în câmpul psihic al persoanei afectate.

- Medicale
- Psihologice
- Sociale
- Profesionale
- Economice

EXEMPLE: boli psihosomatice (ulcer de stres, hipertensiune arterială şi boli de inimă, artrită reumatoidă, neurastenii,
astm bronşic, psoriazis), afecţiuni genitale, nevroze, stimă de sine scăzută, depresie, anxietate, atacuri de panică, stres
postraumatic, tentative suicidare, fobii, tulburări de memorie, tulburări cognitive şi de atenţie, tulburări de alimentaţie
(bulimie, anorexie), tulburări de somn (coşmaruri, insomnii), stil de viaţă nesănătos (consum alcool, ţigări), etc.
■ Izolare socială, marginalizare, fluctuaţie, absenteism, dependenţă financiară şi afectivă de agresor, sentimente de
neputinţă, neajutorare, acestea conduc la vulnerabilitate şi risc de repetare a abuzului.

11. ATITUDINI ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN LUCRUL CU VICTIMELE

Victima în faţa opţiunilor instituţionale: suntem tentaţi să credem că o victimă ştie ce are de făcut în situaţii de
violenţă. De multe ori o tindem ca oameni să o tratăm cu superficialitate, cu o anumită rutină, ne aşteptăm ca
ea să cunoască locaţiile unde suntem de găsit şi procedurile de urmat, ba uneori chiar să insiste ca să obţină
ceea ce doreşte sau ca să-şi apere drepturile. Aceasta este o abordare neprofesionistă şi slab calitativă.
Victima “faţă în faţă” cu instituţiile9

Poliţie Parchet Judecătorie Tribunal Servicii de asistenţă şi

consiliere juridică
?
Servicii de asistenţă
psihologică

Sistemul sanitar Servicii de asistenţă

socială
Cabinete de Medici de
medicină legală familie
help-line
Alte servicii
medicale Organizaţii adăpost
neguvernamentale
grupuri de suport

A) Atitudini faţă de violenţa domestică ce facilitează procesul de asistare:

- adultul este responsabil de propriile sale acte (abuzatorul este cel responsabil de agresiunea sa, nu
victima)
- nimeni nu merită să fie tratat prin violenţă
Victima are dreptul la:
■ restituirea pierderilor financiare şi morale
■ de a fi ferită de agresor prin pedepsirea acestuia
■ dovezi relevante în instanţă
■ de a fi protejată de atacuri sau abuzuri ulterioare
■ de a fi tratată cu respect, onestitate şi păstrarea demnităţii
■ de a apela la instanţă pentru prejudicii ce i-au fost aduse
■ de a fi anunţată cu privire la demersurile care se fac în instanţă
■ confidenţialitatea înregistrărilor
■ plata costurilor pentru recuperare medicală sau psihologică în urma agresiunii

B) Pentru ca un serviciu să fie oferit la modul profesionist şi eficient, trebuie să luăm în considerare nişte
principii de bază în lucrul cu orice persoană vulnerabilă, în special cu victimele violenţei domestice:

a) Este indicat ca asistarea să fie făcută de către profesionişti femei (ofiţer de poliţie, consilier pentru
femei) sau acolo unde nu este posibil, să fie întrebată victima dacă se simte confortabil să fie asistată de
către profesionist bărbat. Scop: evitarea traumatizării suplimentare în cazul în care are reacţii negative
sau resentimente proiectate asupra bărbaţilor datorită trecutului cu agresiuni.
b) Protejarea victimei să se facă rapid şi nebirocratic. Uneori întârzierile pot fi fatale victimei. Sau
dezvăluirea locaţiei unde aceasta este adăpostită poate pune în pericol atât femeia cât şi profesioniştii,
dacă nu s-au luat măsuri eficiente de siguranţă şi de ţinere la distanţă a agresorului.
c) Principiul accesului facil la servicii. Serviciile să fie promovate către comunitate, cu date uşoare de
identificare, să fie accesibile oricăror persoane victimizate, fără favoritisme sau preferinţe de statut
social, profesional sau stare materială.

9
Romanică B. (2001): “Sistemul de referire a cazurilor cu privire la violenţa domestică”, CMSC –uz intern
d) Principiul confidenţialităţii: informaţiile obţinute de la victimă să fie confidenţiale, întotdeauna se cere
acordul prealabil al acesteia în cazurile în care trebuie să informăm terţe pesoane sau este informată
referitor la scopul pentru care dezvăluim informaţiile. Scop: încrederea pe care victima o are în
profesionist nu trebuie şubrezită, evitarea pericolului de atac ulterior de către abuzator.
e) Tratarea cu seriozitate a problemei. Nu minimizăm problema victimei (“eh, s-a mai întâmplat şi
altădată şi v-aţi împăcat”, “cu o palmă nu înseamnă că te-a omorât”, “se mai întâmplă şi la case mai
mari”). Pentru o victimă, să treacă peste prejudecăţi şi ruşine este şi aşa destul de greu, dacă se mai
izbeşte de neîncredere şi minimizare va scădea motivaţia de rezolvare şi se expune unui pericol ulterior
mai grav decât cel anterior. Scop: stabilirea încrederii în profesionişti şi în mecanismele de protejare
f) Implicarea victimei în demersurile care se fac. Nici o decizie nu se ia în lipsa acordului persoanei, în
ceea ce o priveşte, decât în situaţia în care se consideră risc iminent sau pericol pentru copiii săi. Este
informată despre consecinţele şi riscurile la care se expune prin anumite decizii pe care le ia, se face plan
de siguranţă împreună cu ea. Este informată în permanenţă despre demersurile care se fac şi procedurile
ca atare. Scop: arătăm respect pentru deciziile sale, creşte motivaţia sa de implicare în rezolvarea
propriilor probleme
g) Manifestăm atitudine empatică şi înţelegere faţă de problemele sale. Nu ne arătăm compătimitori
sau să exprimăm părerea noastră personală despre situaţie. Victima nu vine la noi ca să ne afle părerea
personală, ci ca să o ajutăm să rezolve o problemă care este prea mare pentru ea ca s-o gestioneze
singură. Folosirea tehnicilor de sumarizare, repetare a unor afirmaţii, întărire non-verbală şi verbală.
Scop: permite descărcarea emoţională, sentimentul că este înţeleasă, întăreşte încrederea şi facilitează
procesul de comunicare.
h) Instituţiile şi profesionişti 10să colaboreze între ei în rezolvarea situaţiilor de violenţă domestică. Se
evită astfel sindromul “plimbatului victimei pe la instituţii” cu rezultate minime sau ineficiente. Se
evita revictimizarea de data asta instituţională (altfel ea va fi şi o victimă a sistemului care n-o poate
proteja)

12. STRATEGIE GENERALĂ DE ABORDARE

• Reamintim aici faptul că violenţa fizică nu survine niciodată izolat, ci în conexiune cu alte tipuri de abuz.
Victima de regulă încearcă să se adapteze situaţiilor de violenţă în primele stadii. Motivele pentru care rămân
femeile în situaţie de violenţă: speranţă că lucrurile se vor îmbunătăţi; promisiuni din partea abuzatorului;
dependenţă emoţională şi/sau financiară; sentimente de loialitate şi iubire faţă de agresor, combinate cu frică
de bătăi ulterioare; se simte incapabilă să facă faţă singură vieţii; lipsa de suport şi presiuni din partea
grupurilor sociale (familia de origine, grupul de colegi); izolarea socială care se agravează în timp; existenţa
copiilor (nu doreşte să-i priveze de prezenţa tatălui); interdicţii religioase de separare; stereotipii de rol
masculin şi feminin, frica de represalii ulterioare din partea abuzatorului, ineficienţa unor demersuri anterioare
de ieşire din situaţia de violenţă.

• În momentul când ea apelează la suport exterior, de regulă nu mai poate gestiona situaţia de violenţă şi nu
găseşte resurse nici externe nici interne ca să reuşească sau se află în pericol aproape constant. De foarte multe
ori, ea doreşte ca violenţa să înceteze, nu ca să rupă relaţia cu partenerul. Ea poate fi confuză, disperată,
înfricoşată, neclară în idei şi nu îşi poate identifica uşor nevoile şi resursele. Pentru uşurarea demersurilor
noastre putem urma o strategie de lucru:

Strategia aplicabilă în abordarea situaţiei de violenţă domestică urmează următorii paşi şi implică activ
clientul în propria capacitare:
a) Intervievarea . Începe cu întrebări generale şi treptat se focusează spre întrebări particulare referitor la
violenţa în familie. Întrebările abordează stilul de rezoluţie a conflictelor, abuzul verbal şi fizic. Poate
urma un standard de interviu semi-structurat, permiţând victimei şi descărcarea emoţională. Aceasta
procedură necesită o formare specială în tehnici de intervievare a victimelor.

10
Romanică B. (2001): “Sistemul de referire a caurilor cu privire la violenţa domestică”, CMSC –uz intern
b) Evaluarea gradului de pericol/risc. Este importantă în identificarea paşilor de intervenţie (acţiune în
criză sau pe termen lung), limpezeşte controversa referitor la existenţa violenţei. Informaţii relevante:
consumul de drog sau alcool, episoade agresive anterioare, contacte anterioare cu poliţia sau alte
insituţii, riscul de omucidere. Informaţiile de aflat se vor centar pe evaluarea riscului şi letalităţii
(ameninţări cu moartea, abuzul sexual, tentative suicidare etc.)
c) Responsivitatea la raportarea victimei. Este importantă atitudinea faţă de mărturisirea victimei.
Elemente pozitive în abordarea victimei: “povestea” sa să fie crezută, victima nu este vinovată pentru
comportamentele abuzive, confidenţialitatea asupra informaţiilor date.
d) Planul de siguranţă. La baza elaborării planului de siguranţă stă identificarea resurselor clientei
(materiale, sociale, psihologice, legale etc.) şi ale comunităţii (servicii de asistare, suport, grupuri,
adăpost, servicii sociale, telefoane de urgenţă). Se stabileşte, conform riscului, dacă situaţia necesită
intrevenţie de urgenţă şi protecţie (adăpost, ordin de restricţie, consiliere de urgenţă etc.) sau intervenţie
pe termen mediu şi lung.
e) Monitorizarea. Este necesară coordonarea serviciilor de suport a victimei, cu includerea unei verigi
eficiente de management de caz. Are ca scop revizuirea planului de intervenţie şi monitorizarea
rezultatelor, reconstituirea cognitivă a atitudinii victimei faţă de violenţă şi capacitarea sa în cazul
blocajelor sau distorsiunilor cognitive care impietează procesul de recuperare şi securitate. Motivul
principal este dificultatea de ieşire dintr-o situaţie de violenţă cu cauzalitate multiplă.
f) Documentarea. Etapă necesară datorită riscului crescut de omucidere sau suicid, injurii fizice. În primul
rând, documentarea periculozităţii şi paşilor de urmat reduce riscul, protejează vctima, asigură
securitatea sa. În al doilea rând victima este adesea izolată şi lipsită de suport exterior. Informaţiile
documentate asigură probatoriul în demersurile de care se poate beneficia (custodia copiilor, divorţ etc.).
Nu în ultimul rând, o documentare profesionistă furnizează validitatea asupra informaţiilor şi credit
pentru victimă.

O abordare eficientă presupune colaborarea între specialiştii şi instituţiile care pot proteja şi recupera
victima, respectând valorile şi principiile de bună practică şi apărare a demnităţii şi dreptului la securitate a
persoanei. Având domenii diferite, dar nu necesar exclusive, aceştia pot accesa resurse informaţionale şi
tehnice multiple care pot aduce un plus de acurateţe în stabilirea profilului şi deciziilor de rezolvare a
situaţiilor de violenţă intrafamilială.