UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICĂ
DEPARTAMENTUL IMST

GHERMEC OLIMPIA – CONSTANŢA

AUDIT DE MEDIU
- SUPORT DE CURS -

1
 1. Auditul în cadrul Sistemului de Management de Mediu.
Standardul 19011

1.1. Generalităţi

Monitoringul efectiv al poluării nu poate fi realizat exclusiv pe soluţii tehnologice, ci

trebuie abordat în baza unui sistem de management de mediu, integrat managementului
general al întreprinderii.
Având în vedere reglementările legislative în domeniul protecţiei mediului şi
preocupările populaţiei, agenţilor economici în ceea ce priveşte protecţia mediului şi
reducerea poluării în contextul dezvoltării durabile, se poate constata o orientare a
preocupărilor companiilor către introducerea Sistemelor de management de Mediu (SMM).
Astfel se creează o structură sistematică de integrare a problematicii de mediu în toate
aspectele activităţii unei întreprinderi.
Scopul introducerii unui SMM nu constă numai în conformarea cu legislaţia de mediu
şi minimizarea riscurilor financiare, ci şi îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu,
asigurându-se astfel o bună imagine şi o serie de avantaje pe piaţa competiţională.
Conceptul de SMM a fost introdus pentru prima dată în Olanda în anul 1985, în
prezent acesta fiind adopta în ţările din Vestul Europei, Asia, SUA, Canada, Europa Centrală
şi de Est.
Iniţial, interesul ţărilor era concentrat spre dezvoltarea componentelor legislative şi de
reglementare ca şi a structurilor organizatorice care să asigure încadrarea activităţii economice
în limitele permise de standardele de mediu. În aceste condiţii răspunsul industriei era dat ca
reacţie la apariţia problemelor, îndeosebi a celor de neconformare cu reglementările existente.
Investiţiile erau preponderent în soluţii tehnologice de depoluare.
Treptat s-a trecut la integrarea politicii ecologice în politica economică a
întreprinderii. În anul 1987, Raportul Brundland al Comisiei Mondiale asupra Mediului şi
Dezvoltării a introdus termenul de dezvoltare durabilă şi a îndemnat industriile să-şi dezvolte
sisteme eficiente de management de mediu.

2
 La Rio de Janeiro în 1992, a avut loc consfătuirea care a pus bazele planurilor de
dezvoltare durabilă. A rezultat consensul global şi angajamentul politic (Agenda 21) pentru
începerea colaborării între guverne, întreprinderi, organizaţii neguvernamentale, în vederea
găsirii soluţiilor pentru rezolvarea problemelor primordiale pentru mediu. Cu acest prilej s-a
hotărât ca Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) să elaboreze o serie de
standarde dedicate sistemului de management de mediu.
Sistemul de Management de Mediu (SMM) este definit ca fiind o „componentă a
sistemului general de management ce include structura organizatorică, activităţile de
planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea,
implementarea, realizarea, revizuirea şi menţinerea politicii de mediu”.
Un Sistem de Management de Mediu (SMM) are ca obiectiv principal să ajute o
companie în:
- identificarea şi controlul aspectelor de mediu, a impacturilor şi riscurilor relevante din
companie;
- satisfacerea politicii de mediu a obiectivelor şi ţintelor, inclusiv conformarea cu
legislaţia de mediu;
- definirea unui set de principii de bază care să orienteze activităţile viitoare vizând
responsabilităţile de mediu;
- stabilirea unor creşteri ale performanţei de mediu a companiei, pe baza unui bilanţ
costuri-beneficii;
- determinarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor;
- definirea responsabilităţilor, autorităţii şi a procedurilor care să asigure implicarea
fiecărui angajat al companiei, în reducerea impactului negativ asupra mediului;
- realizarea unui sistem eficient de comunicare în interiorul companiei şi asigurarea unei
instruiri a personalului.

Sistemul de Management de Mediu (SMM) răspunde abordării cunoscute

managementului calităţii şi anume: „planifică, execută, verifică, îmbunătăţeşte” (fig. 1.1).

3
 Fig. 1.1. Ciclul acţiunilor PDCA (PEVI) specific pentru o activitate socio-economică

Sistemul de Management de Mediu (SMM) reprezintă un instrument de identificare şi

rezolvare a problemelor specifice de mediu care poate fi implementat într-o companie în
diferite modalităţi, depinzând de condiţiile specifice.
Nu există un singur SMM aplicabil la toate companiile. Cerinţele diferă (variază) în
funcţie de necesităţile operaţiilor specifice şi de sistemul de conducere a afacerilor din locul
respectiv. Conducerea întreprinderii trebuie să ţină cont de: „ce dorim să obţinem prin
propriul SMM?”:
- costuri de fabricaţie reduse – eficienţă redusă;
- abilitatea de a ne vinde produsele;
- alinierea la legislaţia în vigoare;
- conformarea la presiunile comunităţii;
- evitarea problemelor de mediu la procesele noi;
- dezvoltarea de produse noi, acceptate pe scară mai largă;
- pregătirea întreprinderii pentru investitori sau pentru oportunităţi de asociere;
- răspunsul la cerinţele clienţilor;
- certificare conform ISO 14000;
- un mediu mai curat pentru copii.

Din punct de vedere a evoluţiei standardelor din domeniul SMM sunt de reţinut cele la
nivel european EMAS (Environment Management and Audit Scheme) şi cele la nivel
internaţional ISO 14001 şi 19001.

4
 Sistemul de management de mediu va diferi în funcţie de tipul, natura, mărimea,
complexitatea activităţii, produselor şi serviciilor companiei. Există însă un număr de
elemente de bază care se găsesc în comun tuturor SMM. Acestea includ:
- obţinerea angajamentului din partea managerului general al companiei privind dorinţa
şi sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu;
- analiza iniţială: stabilirea exactă a poziţiei unde se află compania în relaţie cu mediul.
Constituie baza de pornire în implementarea SMM, faţă de care se va judeca ulterior şi
îmbunătăţirea performanţei de mediu;
- politica de mediu, de obicei publicată în scris ca declaraţie a politicii de mediu,
exprimând angajamentul managerului general de a se conforma legislaţiei de mediu şi de a
urmări îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. În felul acesta, se asigură nu numai
responsabilitatea pentru implementarea politicii de mediu, dar şi suportul necesar acesteia;
- programul de mediu sau planul de acţiune, care pornind de la identificarea aspectelor
de mediu şi a impactului asociat acestora, conţine măsurile ce vor fi luate de-a lungul unei
perioade de timp. În fapt, acesta traduce politica de mediu a companiei în obiective şi ţinte,
identifică activităţile necesare atingerii acestora, defineşte responsabilităţile angajaţilor şi
resursele financiare corespunzătoare;
- structuri şi responsabilităţi: definirea, atribuirea şi comunicarea structurilor,
responsabilităţilor şi autorităţii de mediu necesare pentru a implementa SMM. Conştientizare,
motivare şi furnizare de cunoştinţe corespunzătoare printr-un program de instruire. Va fi
desemnat un reprezentant al managementului companiei, responsabil cu activitatea de
protecţie a mediului;
- integrarea managementului de mediu în managementul general al companiei – include
proceduri pentru înglobarea cerinţelor de mediu în toate sectoarele specifice companiei, cum
ar fi: aprovizionare, marketing, cercetare-dezvoltare, serviciu financiar etc.
Aceste proceduri pot conţine:
- sistemul de comunicare internă;
- controlul documentelor;
- controlul operaţional;
- evaluarea riscului şi pregătirea planurilor şi procedurilor de urgenţă în vederea
asigurării unui răspuns corespunzător în cazul incidentelor neprevăzute şi accidentale;
- monitoring, măsurători şi proceduri de înregistrare – necesare pentru a înregistra şi
evidenţia pe bază de documente, rezultatele acţiunilor întreprinse;

5
 - acţiuni preventive şi corective – în vederea eliminării cauzelor existente sau potenţiale
privind neconformarea cu obiectivele, ţintele stabilite iniţial;
- auditul sistemului de management de mediu – stabilirea şi menţinerea programelor de
auditare a sistemului de management de mediu cu o frecvenţă dictată de natura operaţiilor;
- analiza managementului de mediu – evaluarea făcută de managerul general asupra
tuturor aspectelor semnificative ale SMM, pentru a identifica necesitatea unor posibile
schimbări in sistem.
Procesul realizării în practică a îmbunătăţirii continue implică următoarea succesiune a
celor patru elemente de bază ale sistemului de management: audit intern - analiză efectuată
de conducere - politica – monitorizare - actualizarea obiectivelor şi a ţintelor.
Dintre avantajele introducerii unui Sistem de Management de Mediu într-o companie
se pot menţiona:
- din punct de vedere operaţional:
 identifică şi corectează, pe plan intern, probleme, înainte ca acestea să
fie descoperite din exterior;
 elimină posibile conflicte între standardele SMM naţionale prin
introducerea unui standard internaţional;
 asigură o implicare mai mare a angajaţilor în activitatea întreprinderii;
 facilitează obţinerea autorizaţiei de funcţionare;
 ajută în dezvoltarea şi transferul tehnologiilor.
o din punct de vedere comercial:
 demonstrează beneficiarilor că întreprinderea răspunde exigenţelor de
mediu;
 oferă avantaje în relaţiile publice prin posibilitatea comunicării
angajamentului de a asigura un mediu înconjurător curat, sigur şi
sănătos;
 răspunde cerinţelor potenţiale (naţionale şi internaţionale) ale relaţiilor
comerciale;
 asigură profit dintr-o ofertă de produse „verzi”;
 îmbunătăţeşte competitivitatea pe piaţa internaţională;
 asigură o imagine îmbunătăţită.
o financiar:
 facilitează relaţiile cu companiile de asigurare;

6
  elimină posibilele costuri determinate de neîncadrarea în standardele
naţionale de mediu;
 asigură economii financiare prin minimalizarea consumurilor de
energie şi materii prime;
 satisface criteriile investitorilor;
 ajută la reducerea răspunderilor şi riscurilor de mediu;
 ajută accesul la împrumuturi bancare.
o din punct de vedere al reglementărilor:
 demonstrează angajamentul întreprinderilor faţă de autorităţile
guvernamentale, pentru conformare şi îmbunătăţire continuă;
 asigură un program de mediu proactiv.
o din punct de vedere al protecţiei mediului:
 reduceri ale consumurilor de materii prime şi energie;
 reducerea emisiilor în aer, apă, sol;
 reducerea deşeurilor şi ambalajelor, zgomotului, impactului asupra
ecosistemelor.

1.2. ISO 19011 – ghid pentru auditarea sistemelor de management al

calităţii şi/sau de mediu

Seriile de standarde ISO 9000 şi ISO 14000 subliniază importanţa auditurilor ca un

instrument de management pentru monitorizarea şi verificarea implementării eficace a
politicii organizaţiei referitoare la calitate şi/sau mediu.
Sistemele de management ajută organizaţiile să-şi atingă obiectivele, iar auditarea
acestora are scopul de a aprecia eficacitatea implementării lor.
Standardele pentru sisteme de management cresc în popularitate, deoarece
organizaţiile văd eficienţa aplicării lor în atingerea obiectivelor. De la managementul calității
sau al energiei, până la siguranţa alimentară sau a traficului, lista standardelor care vizează
susținerea organizațiilor în procesul de implementare a unor sisteme eficiente de management
devine tot mai lungă.
Pentru a obţine cele mai bune rezultate dintr-un sistem de management și pentru a
asigura o îmbunătățire continuă, trebuie efectuate audituri periodice. Nu este o sarcină uşoară,

7
mai ales în cazul în care există mai multe sisteme de management implementate. Totuşi, noua
ediţie a standardului, încearcă să faciliteze această activitate.
Standardul SR EN ISO 19011:2018 furnizează îndrumări pentru toate tipurile și
mărimile de organizaţii şi audituri, în diferite domenii de activitate şi la scări diferite, inclusiv
pentru cele efectuate de echipe mari de audit, caracteristice organizațiilor mai mari, dar și
pentru audituri efectuate de un singur auditor, în organizații mari sau mici. Aceste îndrumări
ar trebui adaptate, după caz, domeniului de activitate, complexităţii şi amplorii programului
de audit.
Acest standard internaţional furnizează îndrumări pentru managementul programelor
de audit, desfăşurarea auditurilor interne sau externe a sistemelor de management al calităţii
şi/ sau de mediu, precum şi referitoare la competenţa şi evaluarea auditorilor. Prezentul
standard poate fi aplicat de un spectru larg de utilizatori, auditori, organizaţii care
implementează sisteme de management de calitate şi/sau de mediu din motive contractuale şi
organizaţii implicate în certificarea, instruirea auditorilor, în certificarea, înregistrarea
sistemelor de management, în acreditarea sau în standardizarea în domeniul evaluării
conformităţii.
În cuprinsul acestui standard găsim:
- domeniu de aplicare;
- referinţe normative;
- termeni şi definiţii;
- principii de auditare;
- conducerea unui program de audit;
- activităţi de audit;
- competenţa şi evaluarea auditorilor.

Pentru înţelegerea cât mai exactă a acestui standard se impune cunoaştere următorilor
termeni şi definiţii:
- audit – proces sistematic, independent şi documentat în scopul obţinerii de dovezi de
audit şi evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite
criteriile de audit;
- criterii de audit – politici, practici, proceduri sau cerinţe faţă de care auditorul compară
dovezile de audit colectate privind obiectul auditat;

8
 - dovezi de audit – înregistrări, declaraţii despre fapte sau alte informaţii care sunt
relevante în raport cu criteriile de audit şi verificabile;
- constatări de audit –rezultate ale evaluării dovezilor de audit colectate, comparate cu
criteriile de audit convenite;
- concluziile auditului –apreciere sau opinie profesională exprimată de către un auditor
asupra subiectului auditat, bazată numai pe raţionamentul pe care auditorul l-a aplicat
constatărilor auditului;
- clientul auditului – organizaţie sau o persoană care solicită un audit. Clientul poate fi
auditatul sau orice altă persoană care are drepturi, contractuale sau acordate prin reglementări,
de a solicita un audit;
- auditat – organizaţie care este auditată;
- auditor – persoană care are competenţa de a efectua un audit;
- echipa de audit – unul sau mai mulţi auditori care efectuează un audit susţinut dacă
este necesar de experţi tehnici;
- expert tehnic – persoană care furnizează echipei de audit cunoştinţe specifice sau
experienţă profesională specifică;
- program de audit – ansamblu de unu sau mai multe audituri planificate pe un anumit
interval de timp şi orientate spre un anumit scop;
- plan de audit – descriere a activităţilor şi a acordurilor pentru un audit;
- domeniul auditului – amploarea şi limitele unui audit;
- competenţă – aptitudini personale demonstrate şi capacitate demonstrată de a aplica
cunoştinţe şi abilităţi.
- dovadă de audit – informaţie verificabilă, înregistrări sau declaraţii ale faptelor;
- echipă de audit – grup de auditori, sau un singur auditor, desemnat pentru efectuarea
unui anumit audit, echipa de audit poate include experţi tehnici, precum şi auditori în curs de
formare;
- auditat – organizaţie supusă auditării;
- auditor de mediu – persoană calificată pentru efectuarea auditurilor de mediu;
- audit de mediu – proces sistematic şi documentat de verificare a dovezilor de audit,
obţinute şi evaluate în mod obiectiv, pentru a determina dacă activităţile, evenimentele,
condiţiile, sistemele de management de mediu stabilite sau informaţiile asupra acestora sunt în
conformitate cu criteriile de audit şi comunicarea rezultatelor acestui proces clientului;
- auditor şef – persoană calificată pentru conducerea şi efectuarea auditurilor de mediu;

9
 - organizaţie – companie, societate comercială, firmă, întreprindere, autoritate sau
instituţie, parte sau combinaţie a acestora, publică sau privată, care are propria sa structură
funcţională şi administrativă;
- obiect al auditului de mediu – activitate, eveniment, condiţie, sistem de management
de mediu şi/ sau informaţiile aferente.
- expert tehnic – persoană care aduce echipei de audit cunoştinţe specifice sau expertiza
sa, dar care nu participă ca auditor.

Obiectivul general al auditului de mediu constă în identificarea aspectelor de mediu

asociate cu procese de fabricaţie, prelucrare, operare sau prestări servicii, înainte ca
acestea să se transforme în răspunderi (penale, amenzi, etc.). Acesta poate fi atins cu
ajutorul unui program aprofundat, focalizat pe dezvoltarea şi implementarea unor practici
şi proceduri eficiente (Best Practice Programme) şi prin verificări sistematice ale modului
în care au fost îndeplinite punctele din program.
Obiectivele specifice ale auditului de mediu sunt :
- asigurarea conformării cu legislaţia şi standardele de mediu ;
- satisfacerea cerinţelor investitorilor, bancherilor şi companiilor de asigurare;
- învingerea opoziţiei sectorului public faţă de activitatea companiei;
- confirmarea menţinerii şi funcţionării la un nivel corespunzător a sistemului de
managenemnt de mediu.
În alegerea obiectivelor programului de audit, specifice fiecărei întreprinderi, trebuie
să fie avut în vedere ca obiectivele alese să corespundă următoarelor criterii:
-sunt importante;
- sunt operţionale;
- sunt specifice şi măsurabile;
- sunt controlabile;
- sunt conduse.

1.3. Avantajele auditului de mediu

Avantajul auditurilor de mediu constă în micşorarea riscurilor în domeniul

mediului, reducerea costurilor şi înfătuirea asigurărilor în viitor. De aceea auditul de mediu
constitie un instrument indispensabil pentru o conducere eficientă, orientată spre viitor a
societăţii (organizaţiei). Elaborarea unui audit de mediu încununat de succes necesită

10
concomitent luarea în consideraţie a particularităţilor ramurii şi a detaliilor specifice ale
societăţii (organizaţiei) precum cunoaşterea evoluţiilor actuale ale nivelului tehnicii pe ramuri,
a dreptului şi metodicii mediului. Pe lîngă acestea este necesară experienţa dobîndită la
aplicarea unor strategii de conducere a societăţilor orientate spre mediu. Prin cooperarea
strînsă în cadrul echipei de audit, este posibilă valorificarea know-how-ului propriu al firmei,
folosit în mod eficient împreună cu cunoştinţele experţilor din afara întreprinderii.
Avantajele auditului de mediu pot fi prezentate dezvoltat astfel:
- Problemele potenţiale sunt identificate înainte de apariţia incidentelor,
evitîndu-se atingerea calităţii mediului. Verificarea regulată a tehnicii şi organizării joacă un
rol central în reducerea riscului, mai ales în cazul firmelor care sunt supuse unor prevederi cu
durată lungă ale Legii răspunderilor în materie de mediu;
- Înlocuirea substanţelor periculoase pentru mediu cu materiale inofensive;
- Utilizarea durabilă a resurselor prin eliminarea produselor cu ciclu de viaţă
scurt, generatoare de deşeuri la încheierea ciclului de viaţă;
- Conformarea la standardele de emisie şi imisie. Cerinţele ce trebuie
respectate şi gradul lor de înfăptuire sunt actualizate cu regularitate. Prin aceasta este micşorat
pericolul nerespectării prescripţiilor şi legilor în situaţii complexe;
- Dezvoltarea de produse noi acceptate pe scară mai largă;
- Evitarea problemelor de mediu la produsele noi;
- Pregătirea întreprinderilor pentru investitori sau pentru oportunităţi de
asociere;
- Conformarea la presiunile comunităţii;
- Identificarea necesităţilor de instruire şi perfecţionare a personalului;
- Protecţia resurselor naturale şi asigurarea unui mediu curat pentru generaţiile
viitoare;
- Creşte competenţa salariaţilor în legătură cu problemele de mediu;
- Identifică posibilităţi de economisire a unor materiale şi utilităţi;
Identifică situaţii care pot determina producerea, scurgerea sau pierderea de poluanţi
în mediu;
- Oferă date pentru solicitări de asigurări sau finanţări suplimentare;
- Măreşte credibilitatea întreprinderii cu privire la eforturile vizînd asigurarea calităţii
mediului şi îmbunătăţeşte imaginea publică, cu avantaje în planul competitivităţii. Prin
prezentarea unui raport ceritificat de audit de mediu, societatea (organizaţia) documentează
abordarea sa responsabilă şi orientată spre viitor în domeniul protecţiei mediului;

11
 - Oferă baza de date pentru luarea deciziilor şi permite îmbunătăţirea practicilor
manageriale. Se asigură o documentare clară a delegării răspunderilor în cadrul societăţii, iar
îndeplinirea şi respectarea sarcinilor este controlată în mod regulat. În acest fel pot fi
înlăturate în mare măsură greşelile de organizare;
- Oferă posibilităţi pentru stabilirea responsabilităţilor privind evenimentele din trecut;
- Asigură stabilirea cauzelor şi proporţiile daunelor din trecut;
- Îmbunătăţeşte relaţiile cu autorităţile de mediu şi cu administraţia publică.
Sarcinile oficiale referitoare la informaţiile despre măsurile interne de protecţia
mediului aplicate în exploatare sunt îndeplinite cu regularitate. Comunicarea cu autorităţile de
protecţia mediului se desfăşoară fără dificultăţi şi cu efort redus;
- Îmbunătăţeşte comunicarea în interiorul întreprinderii.
În continuare, societăţile (organizaţiile) pot utiliza auditurile de mediu ca instrument
de management cu alte efecte pozitive:
- Eficienţa auditurilor operaţionale de mediu este amplificată considerabil prin
verificarea critică regulată a obiectivelor legislative, a măsurilor realizate şi a rezultatelor
obţinute. Aceasta se referă atît la angajarea mijloacelor de investiţie orientate pe obiective cît
şi la calificarea angajaţilor;
- Costurile de asigurare pentru obligaţiile de garanţie pot fi micşorate întrucît nivelul
contribuţiilor de asigurare depinde, printre altele, de măsurile operaţionale adoptate pentru
reducerea riscului de garanţie;
- Micşorarea încărcării mediului din procesul de producţie asigură pe termen lung
şansele de desfacere a produselor. De aceea, adaptarea la evoluţiile politicii de mediu şi un
comportament preventiv unt imperios necesare;
- Identificarea colaboratorilor cu societatea (organizaţia) depinde astăzi în măsură
crescîndă de “imaginea de mediu” a acesteia. Comportsamentul activ al conducerii are în plus
o funcţie de model şi măreşte motivaţia colaboratorilor.

12
 2. Principii de auditare. Cerinţe

2.1. Principii de auditare

Auditarea este caracterizată de faptul că se bazează pe un număr de principii. Acestea

fac din audit un instrument eficace şi de încredere în susţinerea politicilor managementului şi
controalelor efectuate de management, care furnizează informaţii pe baza cărora o organizaţie
poate acţiona pentru a-ţi îmbunătăţi performanţa. Aderarea la aceste principii este o condiţie
prealabilă pentru a furniza concluzii ale auditului care să fie relevante şi suficiente precum şi
pentru a da posibilitatea ca auditorii care lucrează independent unul de altul să ajungă la
concluzii similare, în circumstanţe similare.
Principiile ce se referă la auditori sunt:
- comportament etic – baza profesionalismului, încrederea, integritatea,
confidenţialitatea şi discreţia sunt esenţiale pentru auditare.
- prezentare corectă – obligaţia de a raporta cu sinceritate şi acurateţe activităţile de
audit. Obstacolele semnificative întâlnite pe parcursul auditului şi opiniile divergente
nerezolvate dintre echipa de audit şi auditat sunt raportate.
- responsabilitate profesională – aplicarea perseverenţei şi a judecăţii în auditare.
Auditorii acţionează cu grijă în concordanţă cu importanţa sarcinii pe care o efectuează şi cu
încrederea acordată de către clienţii auditului şi de alte părţi interesate. Un factor important
este să aibă competenţa necesară. Următoarele principii se referă la audit care este prin
definiţie independent şi sistematic.
- independenţa – baza pentru imparţialitatea auditului şi obiectivitatea concluziilor
auditului. Auditorii sunt independenţi de activitatea pe care o auditează şi nu sunt supuşi nici
unor influenţe şi conflicte de interese. Auditorii menţin o gândire obiectivă pe întreg parcursul
procesului de audit pentru a se asigura că se bazează numai pe dovezi în stabilirea
constatărilor şi a concluziilor auditului.
- abordarea bazată pe dovezi – metoda raţională prin care într-un proces sistematic de
audit se ajunge la concluzii credibile şi reproductibile.
Dovada auditului este verificabilă. Se bazează pe eşantioane ale informaţiei
disponibile, din moment ce un audit este desfăşurat într-o perioadă limitată de timp şi cu

13
resurse limitate. Utilizarea corespunzătoare a eşantionării este strâns legată de încrederea care
poate fi acordată concluziilor auditului.
Un audit poate fi efectuat în funcție de o serie de criterii de audit, separat sau în
combinație, incluzând, dar fără a se limita la:
 cerințele definite în unul sau mai multe standarde ale sistemului de management;
 politicile și cerințele specificate de părțile interesate relevante;
 cerințe legale și de reglementare;
 unul sau mai multe procese ale sistemului de management definite de organizație
sau de alte părți etc.

2.2. Cerinţe pentru un audit de mediu

Este indicat ca un audit de mediu să se concentreze pe un obiect bine definit şi

documentat în mod clar. De asemenea se recomandă ca partea responsabilă de acest obiect să
fie identificată şi documentată în mod clar.
Auditul începe numai dacă după consultarea clientului, auditorul şef consideră că:
- informaţiile referitoare la obiectul auditului sunt suficiente şi adecvate;
- există resurse corespunzătoare pentru susţinerea procesului de audit;
- auditatul cooperează în mod corespunzător.

2.2.1. Obiective şi domeniu

Se recomandă ca auditul să se bazeze pe obiectivele definite de către client. Pentru

îndeplinirea acestor obiective, domeniul auditului este determinat de către auditorul şef în
urma consultării cu clientul. Domeniul prezintă întindere şi fixează limitele auditului.
Este recomandat ca obiectivele şi domeniul să fie comunicate auditatului înainte de
realizarea auditului.

2.2.2. Obiectivitate, independenţă şi competenţă

Pentru realizarea unui proces de audit obiectiv, precum şi pentru garantarea

obiectivităţii constatărilor şi concluziilor acestuia, se recomandă ca membrii echipei de audit

14
să nu fie implicaţi în activităţile auditate. Pe întreaga durată procesului, aceştia trebuie să dea
dovadă de obiectivitate, de imparţialitate şi de echidistanţă faţă de orice conflict de interese.
Utilizarea ca membri ai echipei de audit a personalului din interiorul sau exteriorul
organizaţiei auditate este la latitudinea clientului. Este recomandat ca un membru al echipei
de audit ales din interiorul organizaţiei să nu răspundă în faţa celor responsabili direct de
obiectul care urmează să fie auditat.
Membrii echipei de audit trebuie să dispună de un ansamblu corespunzător de
cunoştinţe, competenţă şi experienţă pentru a-şi îndeplini responsabilităţile auditului.

2.2.3 Profesionalism

În conducerea unui audit de mediu, se recomandă ca auditorii să dea dovadă de

preocupare, promptitudine, competenţă profesională şi discernământ, aşteptate de al orice
auditor în circumstanţe similare.
Se recomandă ca relaţiile dintre membrii echipei de audit şi client să fie relaţii de
încredere şi confidenţialitate. Este indicat ca membrii echipei de audit să nu dezvăluie
informaţiile sau documentele obţinute în timpul auditului, sau raportul final, unei terţe părţi,
fără aprobarea expresă a clientului şi dacă este cazul, fără aprobarea auditatului, în afară de
cazul în care acest lucru nu este cerut de lege.
Se recomandă ca auditorul şef să urmeze procedurile care au în vedere asigurarea
calităţii auditului.

2.2.4. Proceduri metodice

Se recomandă ca un audit de mediu să fie condus şi efectuat în conformitate cu aceste

principii generale şi cu ghidurile elaborate pentru un tip specific de audit de mediu.
Procedurile proprii unui tip de audit de mediu diferă de cele ale unui alt tip numai
acolo unde este esenţial a se lua în considerare caracterul specific al tipului de audit de mediu
dat.

2.2.5. Criterii, dovezi şi constatări ale auditului

Se recomandă ca determinarea criteriilor de audit să constituie o primă etapă esenţială

15
 a auditului de mediu. Aceste criterii, cu un nivel de detaliere adecvat ar trebui să fie
convenite între auditorul şef şi client şi apoi comunicate auditatului.
Se recomandă ca informaţiile adecvate să fie colectate, analizate, interpretate şi
înregistrate pentru a fi utilizate ca dovadă de audit în procesul examinării şi evaluării pentru a
determina dacă sunt îndeplinite criteriile de audit.

2.2.6. Încrederea în constatările şi concluziile auditului

Se recomandă ca procesul de audit de mediu să fie conceput astfel încât să furnizeze

clientului şi auditorului nivelul de certitudine aşteptat în ceea ce priveşte încrederea în
constatările auditului şi în toate concluziile auditului.
Se recomandă ca auditorul de mediu să ia în considerare limitările asociate dovezii de
audit colectată în timpul auditului, să recunoască incertitudinea constatărilor auditului şi a
oricăror concluzii ale auditului şi să ia în considerare aceşti factori în faza de planificare a
auditului şi pe toată durata de realizare a acestuia.

16
 3. Tipuri de audit şi instrumente

3.1. Tipuri de audit

Audit -Proces sistematic , independent și documentat în scopul obținerii de dovezi de

audit și evaluatea lor cu obectivitate pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite
criteriile de audit.
Sistematic: se efectuează planificat, cu o anumita frecventa si dupa o metoda bine
definita;
Independent: auditorul trebuie să fie absolut independent de activitatea auditata si sa
nu existe conflict de interese;
Documentat: probat cu documente scrise (program audit, plan audit, liste de verificare,
raport audit, fise neconformitate).
Criteriile de audit pentru un sistem de management:
 Cerintele referentialului
 Cerintele legale si alte cerinte aplicabile domeniului de activitate auditat
 Documentatia sistemului de management

Fig. 3.1. Procesul de audit

17
 Auditurile se împart în patru mari clase :
- Audituri în funcţie de scop ;
- Audituri in funcţie de domeniu ;
- Audituri în funcţie de obiect;
- Audituri în funcţie de planificare.
a) Auditul în funcţie de scop

Fig. 3.2. Tipuri de audit în funcţie de scop

Din punctul de vedere al scopului auditului există trei tipuri principale de audit (Fig.3.2) :
- Audit intern sau de primă parte ;
- Audit extern care poate fi :
- audit extern de secundă parte;
- audit extern de terţă parte.

• Audituri interne – de prima parte –pentru analiza efectuată de management –poate

fi baza pentru declarația de conformitate a SMM
Auditul de primă parte sau auditul intern este cel efectuat de sau în numele
organizaţiei şi se desfasoara in conformitate cu clauza dedicata auditului intern din standardul
de referinta.
Auditul intern este efectuat de catre personalul organizatiei in cauza, dar nu se exclude
nici posibilitatea efectuarii lui de catre personal extern specializat. Conditia impusa de
standard este ca auditul intern trebuie efectuat de catre persoane care sunt independente fata
de activitatile care trebuie auditate.

18
 Obiectivele auditului intern:
¾ eficacitatea şi eficienţa implementării proceselor;
 utilizarea eficientă şi eficace a tehnicilor statistice;
 utilizarea tehnologiei informaţionale;
 oportunităţile pentru îmbunătăţirea continuă;
 analiza costurilor calităţii;
 capabilitatea proceselor;
 eficacitatea şi eficienţa resurselor utilizate;
 performanţa rezultatelor şi aşteptărilor referitoare la procese şi produse;
 performanţa activităţilor de îmbunătăţire;
 adecvanţa şi precizia măsurătorilor;
 performanţa relaţiilor şi a comunicării în interiorul organizaţiei;
 verificarea îndeplinirii acţiunilor corective stabilite cu ocazia unor audituri
executate anterior.
 Auditul de secundă parte este un audit extern, efectuat la furnizor (auditatul) de către
auditor sau de către un alt organism care acţionează în numele organizaţiei. În acest caz partea
interesată este organizaţia sau o altă parte care are un interes în raport cu aceasta, cum ar fi
clientul sau alte persoane în numele acestora. Scopurile auditului de secundă parte sunt :
- să identifice elementele necesare pentru clasificarea, selectarea şi aprobarea
furnizorilor;
- să identifice metodele de îmbunătăţire ale sistemului de management al furnizorului
în vederea aprobării acestuia de către organizaţie;
- să evalueze sistemul de management al furnizorului în vederea aprobării acestuia de
către organizaţie;
- de supraveghere continuă a furnizorului;.
Auditul de secunda parte este un instrument de evaluare initiala sau de monitorizare
eficace a propriilor furnizori, instrument a carui importanta creste odata cu marimea si profilul
organizatiei si nivelul de risc corelat cu obligatiile contractuale.
Pentru o organizatie auditul cu impactul cel mai mare este cel de secunda parte
datorita implicatiilor comerciale foarte importante – incheierea sau mentinerea unor contracte,
afectarea imaginii proprii de catre terti.
• Auditurile de terţă parte sunt conduse de organisme externe independente.
Scopurile acestor tipuri de audit este:
• evaluarea voluntară, obiectivă şi independentă de către un organism neutru a

19
propriului sistem de management al organizaţiei (evaluare care nu se finalizează prin
certificare);
• obţinerea certificării din partea unui organism de certificare acreditat, acţiune
voluntară sau impusă de client sau de către autorităţi.
• Audit combinat –pentru SM integrate
• Audit comun- cooperarea mai multor organizații audit
Principalele tipuri de audit de mediu
Un audit de mediu care este în concordanţă cu ghidurile internaţionale acceptate (ISO
14010), reprezintă un instrument de management care comportă o evaluare sistematică,
documentată, periodică şi obiectivă pentru a stabili cît de bine funcţionează organizarea,
gospodărirea şi dotările de mediu, scopul fiind protecţia calităţii mediului prin: facilitatea
controlului managerial al practicilor de mediu şi evaluarea conformării cu politicile
companiei, care implică satisfacerea cerinţelor legislative.
• auditurile terenurilor contaminate. Scopul lor este de a identifica şi a stabili
răspunderile care derivă din contaminarea solului şi a apei subterane la nivelul
unuiamplasament sau al unei clădiri;
• auditurile necesare în cazurile de transfer de proprietate. Scopul lor este de a
identifica riscurile şi răspunderile asociate prin transferarea drepturilor de proprietate; de
multe ori includ analizarea conformării anterioare;
• auditurile de conformare. Scopul lor este de a analiza şi a evalua dacă activităţile
aflate în funcţiune se desfăşoară în conformitate cu cerinţele prevăzute prin reglementări sau
prin regulamentele de ordine internă;
• auditurile sistemelor de management de mediu (SMM). Scopul lor este de a
efectua o analiză sistematică a unui SMM existent, pentru a verifica şi stabili dacă acesta se
conformează standardului internaţional ISO 14001, în vederea asigurării unei permanente
fucţionalităţi a SMM;
• auditurile pentru planurile de management de mediu. Scopul lor este de a analiza
implementarea recomandărilor privind măsurile de reducere a efectelor semnificative asupra
mediului şi monitorizare a efectelor, efectuate în cadrul planurilor de management de mediu.
În anumite circumstanţe, tipurile de audit prezentate mai sus pot fi combinate. Sfera
detaliată de cuprindere a unui audit variază în funcţie de obiectivele specifice urmărite.
Suplimentar, se pot efectua audituri specifice vizând deşeurile, apele uzate, sau energia,
pentru a evalua în detaliu gradul de conformare sau pentru a identifica oportunităţi pentru
reducerea costurilor, a efectelor dăunătoare asupra mediului şi a risipei.

20
 În funcţie de scopul auditului, acesta poate fi efectuat de specialişti sau consultanţi
independenţi sau de persoane cu instruirea adecvată, aparţinând personalului întreprinderii sau
departamentului supus auditării.

3.2. Instrumente ale managementului de mediu

Un Sistem de Management de Mediu în ansamblu trebuie să ofere toate detaliile

necesare pentru evaluarea impactului asupra mediului a tuturor proceselor şi procedurilor,
astfel încât să faciliteze: luarea deciziilor, previziunile strategice, conceptele de dezvoltare,
proiectare, prelucrare, ambalare, distribuţie şi comercializare, fără efecte negative asupra
mediului.
O dată cu evoluţia înregistrată la nivelul managementului de mediu au devenit
operaţionale o serie întreagă de instrumente manageriale de protecţie a mediului.
Aceste instrumente sunt structurate astfel încât să îmbunătăţească sistemul de luare a
deciziilor, de informare a managerilor şi a altor categorii de personal, cu scopul final al
îmbunătăţirii performanţelor de mediu ale întreprinderilor. Ele au fost promovate în
numeroase ţări, fiind la îndemâna companiilor pentru a fi adoptate şi utilizate în mod voluntar
fără presiuni legislative.
Într-o clasificare generală, aceste instrumente se împart în trei mari categorii:
- pentru analiză şi evaluare;
- pentru acţiune;
- pentru comunicare.

3.2.1. Instrumente pentru analiză şi evaluare

Instrumentele pentru analiză şi evaluare sunt de tipul următor:

- metode de comparare a performanţelor de mediu proprii cu realizările de vârf în
domeniu;
- analiza cost - beneficiu, utilă în ierarhizarea alternativelor de control a proceselor de
poluare;
- auditul de mediu, folosit pentru a verifica conformarea cu legislaţia specifică şi de a
evalua practicile şi procedurile de mediu;

21
 - evaluarea impactului de mediu, aplicat în faza de proiectare cu scopul identificării
impactului potenţial;
- evaluarea cheltuielilor pentru protecţia mediului (contabilitate de mediu), evaluarea
costului total – ajută la identificarea următoarelor patru tipuri de costuri pentru un produs,
proces sau proiect: costuri directe, costuri ascunse (monitoring, conformare), potenţiale
răspunderi (plata unor remedieri în mediu) sau costuri mai puţin tangibile (cum ar fi relaţiile
cu publicul, o bună imagine etc.);
- evaluarea iniţială a calităţii mediului (diagnoză) se realizează pentru a stabili punctul
de plecare într-o acţiune ecologică;
- evaluare ciclului de viaţă, metoda prin care sunt evaluate consumurile de energie şi
materii prime pe de o parte şi impactul asupra mediului, pe de altă parte, în fazele
reprezentative ale desfăşurării proceselor pentru obţinerea unui produs şi ale utilizării lui
(începând cu extracţia materiilor prime, prelucrarea, utilizarea, reciclarea, transportul, până la
depozitarea produsului uzat);
- evaluarea riscului asupra mediului şi a sănătăţii umane este realizată cu scopul
stabilirii unor măsuri de prevenire a apariţiei unor incidente, accidente;
- evaluarea tehnologică – stabileşte efectele potenţiale ale unei noi tehnologii înainte de
implementarea sa;
- indicatorii dezvoltării durabile – diferiţi de indicatorii economici convenţionali şi care
integrează aspectele de mediu în aprecierea progresului economic.

3.2.2. Instrumente pentru acţiune

În categoria acestor tipuri de instrumente sunt incluse:

- sistem de management de mediu, care stabileşte structura organizatorică,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele, pentru a implementa politica
de mediu a întreprinderii;
- politica de mediu, reprezintă obiectivele şi principiile ce stau la baza acţiunilor de
protecţie a mediului, incluzând conformarea cu întreaga legislaţie de mediu specifică
întreprinderii;
- management total al calităţii şi mediului a fost acceptat ca un instrument vizând
îmbunătăţirea performanţelor întregii activităţi incluzând şi managementul de mediu;

22
 - eco - marcarea (eco - eticheta), termen care descrie o procedură devenită oficială în
multe ţări, conform căreia un produs cu un nivel acceptabil de impact asupra mediului poate
primi o etichetă ecologică;
- pârghii economice, al căror scop este de atingere a obiectivelor de mediu cu costuri cât
mai mici, în acest sens alocarea optimă a resurselor pentru mediu reclamă utilizarea cantităţii
optime a fiecărei resurse comparativ cu preţurile altor factori economici de producţie;
- înţelegeri voluntare – focalizate pe atingerea unor obiective de mediu dincolo de
cerinţele legii;
- parteneriat în favoarea protecţiei mediului, în general realizate pentru a transforma
poziţiile de confruntare, dependenţă şi izolare în înţelegeri mutuale precum şi interdependenţa
acceptată.

3.2.3. Instrumente de comunicare

În categoria instrumentelor de comunicare în interiorul întreprinderii şi în afara ei, sunt

incluse:
- rapoarte anuale;
- informaţii pentru mass-media, pentru clienţi sau pentru proprii angajaţi;
- rapoarte interne pentru evidenţa SMM.
Evoluţia conceptelor privind problematica mediului impune şi o evoluţie a
standardelor ISO 14000.
Există o tendinţă de abordare integrată a sistemelor de management a calităţii,
mediului, protecţiei sănătăţii şi a riscului.
Ca o exemplificare a acestei tendinţe o reprezintă standardul ISO 19011 care
abordează în comun problema auditului calităţii şi mediului.
Etapele ce trebuie parcurse pentru a se atinge un sistem de management de mediu
eficient sunt:
- P - plan – planificare:
 definirea politicii de mediu;
 planul de acţiune şi demararea introducerii SMM;
 identificarea celor mai importante efecte de mediu;
 cerinţele legale;
 definirea obiectivelor de atins;

23
  definirea programului de management de mediu.
- D- do – acţiune:
 introducerea SMM – ului;
 structura organizatorică şi responsabilitate;
 formare, sensibilizare şi competenţă;
 comunicare;
 documentaţia SMM;
 gestionarea documentaţiei;
 gestionarea funcţionării;
 prevenirea şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă.
- C – check – controlare:
 control intern;
 supraveghere şi măsurare continuă;
 neconformitate, acţiuni de corectare şi prevenire;
 înregistrări;
 auditul SMM.
- A – act – ameliorare:
 un ciclu de ameliorare / îmbunătăţire continuă;
 verificarea direcţiunii;
 declaraţia de mediu;
 verificare şi certificare.

Auditul de mediu este o metodă multidisciplinară de analiză obiectivă a performanţei

unei întreprinderi aflate în funcţiune, în raport cu mediul. Auditarea acoperă procesele de
producţie, stocarea materialelor, procedurile de funcţionare şi managementul de mediu şi are
ca scop să identifice posibilele efecte asupra mediului şi răspunderile care derivă în acest sens.
Auditul de mediu diferă de EIM, care are ca scop să prognozeze producerea unor potenţiale
efecte asupra mediului.

24
 4. Participanţi la audit

Auditul este efectuat de persoane, denumite auditori, care au calificarea necesară,

adică sunt autorizaţi. Standardul ISO 19011 prevede cerinţele pentru calificarea auditorilor
sistemelor de management. Clientul care solicită auditul,este denumit comanditarul, entitatea
în numele căreia se realizeazăauditul şi destinatara raportului de audit. Conform ISO 19011,
clientul poate fi auditatul, care doreşte auditarea propiului său sistem în raport cu standardul
de referinţă, un beneficiar, un organism independent.
Relaţia dintre clientul solicitant de audit şi auditor este de tip client-furnizor, în
cadrul căreia raportul de audit constituie produsul furnizat.
a) Clientul auditului
Clientul auditului este o persoană din organizaţia auditată care:
 stabileşte necesitatea şi scopurile auditului;
 iniţiază auditul;
 stabileşte domeniul general al auditului;
 stabileşte ce acţiuni de urmărire trebuie întreprinse şi informează auditatul despre
aceasta.
b) Auditatul
Auditatul este organizaţia examinată, în cadrul căreia în cursul procesului de audit
este recomandat ca managementul executiv să efectueze acţiuni de
 informare a personalul implicat asupra obiectivelor şi domeniului auditului;
 desemnare a ghizilor însoţitori ai echipei de audit;
 asigurare a resursele necesare echipei de audit, precum şi accesul acesteia la facilităţi
şi la materiale doveditoare, astfel încât să se asigure un proces efectiv şi eficient de
audit;
 cooperare cu auditorii;
 argumentarea situaţiilor în care auditorul nu are dreptate, fără a se certa cu acesta;
 luare de notiţe pentru a le compara cu cele ale auditorului la rezumarea lor;
 stabilire şi iniţiere de acţiuni corective, pe baza raportului de audit.
Auditatul trebuie să fie conştient de faptul că auditul este în folosul organizaţiei şi nu
constituie doar o apreciere a abilităţilor şi performanţelor sale. În urma aplicării concluziilor

25
auditului, acesta va beneficia de sisteme ale calităţii eficace. El trebuie să fie conştient că
auditul este un efort de echipă, pentru a se asigura că cerinţele sunt satisfăcute şi sunt
implementate toate îmbunătăţirile posibile.
c) Auditorii
Auditul poate fi efectuat de o echipă sau de o persoană. În primul caz, un auditor şef
este investit cu responsabilitatea generală a conducerii auditului în toate fazele desfăşurării
sale. Acesta trebuie să aibă capacitatea, experienţa şi autoritatea necesară pentru a lua
deciziile referitoare la conducerea auditului.
Echipa de audit poate cuprinde şi experţi, auditori în curs de formare sau observatori,
dacă sunt acceptabili pentru client, pentru auditat şi pentru auditorul şef.
Auditorii sunt conduşi de ghizi nominalizaţi de auditat. În mod normal rolul unui ghid
este de a conduce auditorii de la un compartiment la altul şi de a-i prezenta funcţiilor de
conducere responsabile pentru diferite activităţi. Cu excepţia cazului în care într-o organizaţie
ghidul este chiar unul din membrii conducerii superioare, ghidul nu trebuie să fie considerat
de auditori ca o sursă autorizată pentru informaţii în legătură cu funcţionarea sistemului
calităţii.
Auditorul şef stabileşte atribuţiile fiecărui auditor din cadrul echipei de audit, pe
compartimentele organizaţiei auditate sau pe elemente ale sistemului calităţii.
Acesta are următoarele responsabilităţi principale:
 să participe la selectarea membrilor echipei de audit;
 să pregătească planul de audit;
 să pregătească documentele de lucru;
 să reprezinte echipa de audit în faţa conducerii auditatului;
 să conducă discuţiile în cadrul şedinţelor de deschidere, intermediare şi de închidere
ale auditului;
 să evalueze şi să prezinte rezultatele auditului;
 să elaboreze raportul de audit, împreună cu ceilalţi auditori;
 să prezinte raportul de audit, fără întârzieri nejustificate;
 la acestea se adaugă celelalte responsabilităţi ale unui auditor.
Atribuţia principală a auditorilor constă în examinarea sistemul calităţii în vederea:
 determinării gradului de conformitate al acestuia, cu condiţiile specificate;
 constatării dacă elementele sistemului calităţii au fost puse în practică;
 constatării dacă sistemul calităţii atinge obiectivele propuse în domeniul calităţii şi
dacă este eficient pentru organizaţia în cadrul căreia funcţionează.

26
 Auditorii trebuie să fie imparţiali şi nesupuşi unor influenţe care ar putea să le afecteze
obiectivitatea şi independenţa.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor, auditorul utilizează numai dovezi obiective,
informaţiile care nu pot fi dovedite nefiind admise în activităţile de auditare.
Auditorii au obligaţia:
 să îndeplinească cerinţele auditului;
 să comunice şi să clarifice cerinţele auditului;
 să planifice şi să realizeze în mod efectiv şi eficient responsabilităţile atribuite;
 să consemneze observaţiile personale înregistrate în timpul auditului;
 să raporteze observaţiile auditului;
 să verifice eficienţa acţiunilor corective;
 să păstreze şi să protejeze în condiţii de securitate documentele referitoare la audit;
 să coopereze cu auditorul şef şi să îl sprijine în realizarea atribuţiilor sale;
 să fie obiectiv.
În etapa de formare a unui bun auditor se urmăreşte ca acesta să devină un bun
cunoscător al standardelor de referinţă pentru sistemele calităţii pe care le auditează, să-şi
însuşească tehnicile specifice auditului. De asemenea acesta trebuie să aibă cunoştinţe tehnice
de bază şi experienţa muncii în domeniul în care face auditul.
După obţinerea certificatului de auditor, nivelul de pregătire şi rezultatele sale sunt
apreciate periodic, în raport cu calificarea dobândită, de auditor sau auditor şef.
În cursul activităţilor de audit, obiectivul principal al auditorului este obţinerea de
informaţii complete, precise şi obiective care să-i permită să exprime concluzii privind
funcţionarea şi eficienţa sistemului calităţii. Din aceste considerente unui bun auditor i se
cere:
· obiectivitate;
· politeţe;
· rigurozitate;
· punctualitate;
· perseverenţă;
· comportament pozitiv;
· confidenţialitate.
Auditorii trebuie să se asigure că etica şi conduita lor sunt adecvate pentru buna
desfăşurare a auditurilor ce urmează să le efectueze. Auditorii sunt obligaţi să respecte codul
de conduită al auditorilor, să fie conştienţi că au obligaţii fa_ţă de cei care i-au angajat .

27
Principalele cerin_e de conduit_ ale unui bun auditor sunt:
 Să fie punctual;
 Să fie îmbrăcat corespunzător;
 Să aibă asupra sa documenta_ia de referin__;
 Să fie însoţit tot timpul de ghid;
 Să nu se lase dominat de ghid atunci când intervievează o persoană;
 Să fie amabil, să se prezinte şi să prezinte scopul pentru care se află în
compartimentul auditat;
 Să pună întrebări pe un ton politicos;
 Să se rezume la constatări obiective fără a critica, a da sfaturi sau a se
contrazice;
 În caz de modificare a programului iniţial, să roage ghidul să anunţe
modificarea privind auditarea compartimentului;
 Să fie ferm privind tacticile diversioniste de interpretare a cerinţelor
standardului;
 Să accepte dreptul auditatului de contestare a neconformităţilor, dar să nu
se lase influenţat atunci când are dovezi obiective.

28
 5. Etapele auditului conform ISO 19011: 2018

Activităţile de audit ale ISO 19011: 2018 reprezintă o abordare oficială care ajută ca
auditurile să fie eficiente şi coerente şi creează integritatea sistemului de audit intern şi
extern. Aceşti paşi nu sunt obligatorii pentru auditul intern (de exemplu, întreprinderile mai
mici ar putea sări peste unele dintre ele), dar sunt cele mai bune practici pentru efectuarea
unui audit.
În cadrul activităţilor desfăşurate în vederea protecţiei calităţii mediului înconjurător,
prima etapă o constituie pregătirea auditului propriu-zis şi anume desfăşurarea activităţilor de
preaudit.
A doua etapă o constituie analiza impactului activităţii întreprinderii (organizaţiei)
asupra mediului sau auditul de mediu (Environmental Audit).
Auditul nu reprezintă altceva decît o analiză sistematică a activităţii privind impactul
asupra mediului şi se concretizează prin culegerea de informaţii, de date într-un mod ordonat,
asigurîndu-se astfel abordarea riguroasă a problemei. Fără informaţii referitoare la
funcţionarea intreprinderii, fără date concrete care să caracterizeze o situaţie sau alta, toate
analizele efectuate nu conduc decît la afirmaţii neargumentate, fără valoare tehnică.
Ultima etapă, a treia, o constituie desfăşurarea activităţilor post-audit, în care
componentele cele mai importante sunt: realizarea şi implementarea planului de acţiuni
corective. Din punct de vedere tehnic, analiza impactului activităţii intreprinderii asupra
mediului se realizează în cadrul fiecărei acţiuni.
Succesiunea activităţilor este:
1) Inițierea auditului: Pentru a începe, auditorul trebuie să inițieze auditul contactând
conducătorul procesului care urmează să fie auditat și asigurându-se că acesta va fi disponibil
pentru a prezenta dovezi de audit; nu este indicat să fie luat prin surprindere.
 Numirea conducătorilor echipei de audit
 Defenirea obectivelor domeniului și criteriilor auditului
 Determinarea fazabilității auditului-determinarea desponibilității informațiilor
necesare , cooperarea necesara cu auditatul și desponibilitatea timpului și resurselor adecvate
 Selectarea echipei de audit
 Stabelirea contactului inițial cu auditatul

29
 2) Examinarea documentelor: trebuie analizate documentele procesului respectiv.
Acest lucru va ajuta la a evalua cât de mare va fi un audit, dacă poate dura o zi întreagă sau
doar o oră. Această cunoaștere este critică pentru pasul următor.
3) Elaborarea planului de audit: Scopul analizei documentelor este dezvoltarea
planului de audit: a ceea ce va fi auditat, cine va face auditul, când se va întâmpla și cine va fi
auditat. Aici se decide modul în care auditul va fi împărțit, dacă va fi utilizat mai mult de un
auditor și cât de mult timp va fi dedicat fiecărui proces din audit.
4) Alocarea lucrărilor auditorilor: Auditele mai ample pot atribui lucrări mai multor
auditori, fiecare având mai mult de un proces de audit. În acest fel, se poate scurta perioada de
timp în care un audit perturbă procesele, cum ar fi ca trei auditori să lucreze pentru o zi, mai
degrabă decât un auditor care lucrează timp de trei zile.
5) Pregătirea documentor de lucru: auditorul desemnat apoi pregăteşte documentele de
lucru pentru audit, care vor identifica ceea ce auditorul dorește să verifice, ce întrebări să pună
și ce așteaptă ca probe. Acest lucru va fi extras din documentația SMM și standardul ISO
14001.
6) Următorul pas este de a determina succesiunea auditului de la ședința de deschidere
prin prezentarea constatărilor auditului. Dacă se face corect, succesiunea auditurilor de proces
poate ajuta la facilitarea fluxului de audit. Câteva exemple: se începe un audit mare cu o
revizuire a auditurilor interne și a acțiunilor corective, care vă va oferi o idee despre punctele
slabe care au fost deja identificate; sau încheierea auditului cu o revizuire a documentelor și a
documentelor de instruire, deoarece auditul de proces va avea înregistrări identificate de
revizuit, făcând acest lucru mai ușor.
7) Şedința de deschidere: Auditul începe cu o ședință de deschidere. Acest lucru este
de a reitera auditorilor că acesta nu este un audit surpriză, și trebuie să verifice conformitatea,
mai degrabă decât să găsească o eroare. Unele ajustări fine ale timpilor de audit pot fi făcute
în cadrul ședinței de deschidere, precum și asigurarea faptului că toată lumea înțelege scopul
și amploarea acestui audit particular.
8) Examinarea documentelor și comunicarea: după ședință, orice documente
prezentate imediat de către auditat ar trebui analizate pentru a aduna informații relevante care
ar putea să nu fi fost disponibile înainte (un exemplu ar fi o îmbunătățire a procesului care
este utilizată pe bază de proces, dar nu este încă în documentație). O regulă generală este
aceea că trebuie menținută comunicarea pe parcursul auditului (uneori se folosește un ghid de
audit, în special cu auditori externi).

30
 9) Efectuarea auditului: Acest pas este adesea considerat ca fiind auditul propriu-zis.
Auditorul pune întrebările și colectează înregistrările și observațiile care vor demonstra dacă
procesele îndeplinesc cerințele SMM. Din nou, este important să ne amintim că un auditor
este acolo pentru a încerca să verifice dacă un proces este în conformitate cu cerințele
stabilite, să nu sape până se găsește o neconformitate.
10) Generarea constatărilor auditului: după ce auditorul termină verificarea, trebuie să
genereze constatările auditului și să pregătească concluziile de audit pentru a fi prezentate.
Dacă se constată că toate sunt conforme, nu vor fi prezentate acțiuni corective; dar dacă nu,
acțiunile corective trebuie pregătite în mod corespunzător. Este la fel de important să se
evidențieze cele mai bune practici într-un proces, precum și identificarea eventualelor
deficiențe. Unele companii utilizează, de asemenea, un proces de audit intern pentru
identificarea oportunităților de îmbunătățire, pe care conducătorul procesului le poate ranaliza
și accepta dacă dorește.
11) Constatările și concluziile sunt apoi prezentate, în mod normal, la o ședință de
închidere, pentru ca managerii procesului să înțeleagă și să pună întrebări, precum și să
prezinte clarificări dacă ceva a fost înțeles greșit în audit.
12) Distribuirea formală a raportului de audit: rezultatele finale sunt scrise formal și
distribuite într-un raport de audit. Acest lucru oferă tuturor o referință ușoară asupra
acțiunilor necesare, precum și oferirea unei înregistrări a rezultatului auditului.
13) Urmărirea acțiunilor / acțiunilor corective: probabil cea mai importantă parte a
unui audit este ca auditorul să urmărească orice acțiune, ca o modalitate de asigurare a
acțiunilor de remediere și de completare a auditului. Fără urmărirea corecțiilor și a acțiunilor
corective, aceleași probleme ar putea fi găsite continuu în cadrul auditurilor ulterioare, ceea ce
deturnează scopul auditului.
În timpul efectuării auditului pot fi puse în evidenţă proporţiile deteriorării mediului
precum şi cauzele generatoare. De importanţă majoră este informaţia tehnică asupra
proporţiilor contaminării preexistente şi potenţialelor daune determinate de activitatea
desfăşurată în prezent şi în viitor, precum şi elementele necesare pentru stabilirea programelor
pentru remediere; în contextul actual, în condiţiile transferului de proprietăţi, trebuie
subliniată importanţa stabilirii limitelor responsabilităţii pentru poluarea din trecut, în situaţia
în care acest lucru este posibil.

31
 6. Coordonarea unui program de audit

Un program de audit poate include unul sau mai multe audituri în funcţie de mărimea,
natura şi complexitatea organizaţiei care urmează a fi auditată. Aceste audituri pot avea o
diversitate de obiective şi pot de asemenea să includă audituri comune sau combinate .
Un program de audit include de asemenea toate activităţile necesare pentru
planificarea şi organizarea tipurilor şi numărului de audituri, precum şi pentru furnizarea
resurselor pentru desfăşurarea eficace şi eficientă a acestora în cadrul intervalului de timp
specificat.
O organizaţie poate stabili mai mult de un program de audit. Managementul la cel mai
înalt nivel al organizaţiei ar trebui să acorde autoritatea pentru conducerea programului de
audit.
Cei responsabili de conducerea programului de audit ar trebui:
- să stabilească, să implementeze, să monitorizeze, să analizeze şi să îmbunătăţească
programul de audit;
- să identifice resursele necesare şi să se asigure că sunt furnizate.
Un program de audit poate include:
- o serie de audituri interne care acoperă întregul sistem de management al calităţii, al
organizaţiei pentru anul în curs;
- audituri de secundă parte ale sistemului de management ale potenţialilor furnizori de
produse critice, care urmează a fi desfăşurate în următoarele şase luni;
- audituri de certificare/ înregistrare şi supraveghere desfăşurate de un organism
certificare/ înregistrare de terţă parte pentru un sistem de management de mediu în cadrul
perioadei de timp, convenită prin contract între organismul de certificare şi client.

Programul de audit include de asemenea planificarea corespunzătoare, furnizarea

resurselor şi stabilirea procedurilor de desfăşurare a auditurilor în cadrul programului.

32
 Autoritatea pentru
programul de audit

Stabilirea programului de audit

- obiective şi amploare Planifică
- responsabilităţi
- resurse
- proceduri

Competenţă
şi evaluarea
Acţionează

Implementarea programului de audit

- programarea auditurilor auditurilor
- evaluarea auditorilor
- selectarea echipei de audit Efectuează
- conducerea activităţilor de audit
Îmbunătăţire - menţinerea înregistrărilor
a programul Activităţi de
de audit audit

Monitorizarea şi analizarea
programului de audit
- monitorizare şi analiză
- identificarea nevoilor de Verifică
acţiuni corective şi prevenire
- identificarea oportunităţilor de
îmbunătăţire

Fig. 6.1. Fluxul pentru managementul unui program de audit.

6.1 Obiectivele şi amploarea programului de audit

Pentru a orienta planificarea şi desfăşurarea auditurilor, ar trebui stabilite obiective ale

programului de audit. Aceste obiective se pot baza pe următoarele considerente:
- priorităţile managementului;
- intenţiile comerciale;
- cerinţele SMM;

33
 - cerinţe legale, reglementate şi contractuale;
- nevoia de evaluare a furnizorilor;
- cerinţele clientului;
- nevoile altor părţi interesante;
- riscurile pentru organizaţie.
Exemple de obiective ale programului de audit pot fi considerate:
- să se îndeplinească cerinţele pentru certificare ale unui standard pentru sistemul de
management;
- să verifice conformitatea cu cerinţele contractuale;
- să obţină şi să menţină încrederea în capabilitatea furnizorilor;
- să contribuie la îmbunătăţirea sistemului de management.
Ca şi amploare un program de audit poate varia şi poate fi influenţat de mărimea,
natura şi complexitatea organizaţiei care va fi auditată cât şi de:
- domeniul, obiectivul şi durata fiecărui audit de efectuat;
- frecvenţa auditurilor de efectuat;
- numărul, importanţa, complexitatea, similarităţile şi locaţiile activităţilor care urmează
a fi auditate;
- standarde, cerinţe legale, reglementate şi contractuale şi alte criterii de audit;
- nevoia de acreditare sau de certificare/ înregistrare;
- concluziile auditurilor anterioare sau rezultatele analizei programului de audit anterior;
- orice probleme legate de limbă, aspecte culturale şi sociale;
- preocupări ale părţilor interesate;
- schimbări semnificative în organizaţie sau în funcţionarea acesteia.

6.2, Responsabilităţi, resurse şi proceduri ale programului de audit

Conducerea unui program de audit este atribuită uneia sau mai multor persoane fizice
care au o înţelegere generală a principiilor de audit, a competenţei auditorilor şi a aplicării
tehnicilor de audit. Se cere ca persoana desemnată să aibă abilităţi de management precum şi
înţelegerea aspectelor tehnice şi de afaceri, relevante activităţilor care urmează să fie auditate.
Persoanelor cărora li s-a atribuit responsabilitatea pentru conducerea programului de
audit, ar trebui să:
- stabilească obiectivele şi amploarea programului de audit;

34
 - stabilească responsabilităţile şi procedurile precum şi să se asigure că sunt furnizate
resursele;
- se asigure de implementarea programului de audit;
- se asigure că sunt menţinute înregistrări adecvate ale programului de audit;
- monitorizeze, analizeze şi îmbunătăţească programul de audit.
În momentul în care se identifică resurse pentru un program de audit, ar trebui să se ia
în considerare următoarele:
- resursele financiare necesare pentru a dezvolta, implementa, conduce şi îmbunătăţi
activităţile de audit;
- tehnicile de audit;
- procesele de realizare şi menţinere a competenţei auditorilor, precum şi de
îmbunătăţire a performanţei de auditorului;
- disponibilitatea auditorilor şi a experţilor tehnici, care au competenţă corespunzătoare
obiectivelor specifice ale unui program de audit;
- amploarea programului de audit;
- timpul de călătorie, cazarea şi alte nevoi de auditare.
Procedurile programului de audit ar trebui să trateze:
- planificarea şi programarea auditurilor;
- asigurarea competenţei auditorilor şi a conducătorilor echipei de audit;
- selectarea echipelor de audit corespunzătoare şi desemnarea rolurilor şi
responsabilităţilor;
- desfăşurarea auditurilor;
- desfăşurarea auditurilor de urmărire, dacă este aplicabil;
- menţinerea înregistrărilor programului de audit;
- monitorizarea realizării şi a eficacităţii programului de audit;
- raportarea către managementul de la cel mai înalt nivel a realizărilor globale ale
programului de audit.
În cazul organizaţiilor mici, activităţile enumerate mai sus pot fi tratate într-o singură
procedură.

6.3 Implementarea programului de audit

Implementarea programului de audit trebuie să trateze următoarele probleme:

35
 - comunicarea programului de audit părţilor relevante;
- coordonarea şi programarea auditurilor şi a alto activităţi relevante pentru programul
de audit;
- stabilirea şi menţinerea unui proces pentru evaluare a auditorilor şi a dezvoltării
profesionale continue a auditurilor;
- asigurarea selectării echipelor de audit;
- furnizarea către echipele de audit a resurselor necesare;
- asigurarea desfăşurării auditului conform programului de audit;
- asigurarea controlului înregistrărilor activităţilor de audit;
- asigurarea analizei ţi aprobării rapoartelor de audit şi asigurarea difuzării lor către
clientul auditului şi alte părţi specificate;
- asigurarea activităţilor de urmărire rezultate din audit, dacă este aplicabil.
Pentru a demonstra implementarea programului de audit trebuie menţinute înregistrări
ale implementări care ar trebui să conţină:
- înregistrări pentru fiecare audit, cum ar fi:
 planuri de audit;
 rapoarte de audit;
 rapoarte de neconformitate;
 rapoarte de acţiuni corective şi preventive;
 rapoarte ale activităţilor de urmărire rezultate în urma auditului dacă este
aplicabil.
- rezultate ale analizei programului de audit;
- înregistrări referitoare la personalul utilizat în audit care tratează teme cum ar fi:
- evaluarea competenţei şi a performanţei auditorilor;
- selectarea echipei de audit;
- menţinerea şi îmbunătăţirea competenţei.
Înregistrările ar trebui reţinute şi păstrate corespunzător în siguranţă.

6.4. Monitorizarea şi analizarea programului de audit

Implementarea programului de audit ar trebui să fie monitorizată şi analizată la

intervale corespunzătoare pentru a evalua dacă obiectivele sale au fost îndeplinite şi pentru a

36
identifica oportunităţile de îmbunătăţire. Rezultatele ar trebui raportate managementului de la
cel mai înalt nivel.
Ar trebui utilizaţi indicatori de performanţă pentru a monitoriza caracteristici cum ar
fi:
- capabilitatea echipelor de audit de a implementa plenul de audit;
- conformitatea cu programele şi programările de audit;
- feedback-ul de la clienţii auditului, auditaţi şi auditori.

Analiza programului de audit ar trebui să ia în considerare, următoarele:

- rezultatele şi tendinţele de monitorizare;
- conformitatea cu procedurile;
- nevoile şi aşteptările apărute ale părţilor interesate;
- înregistrările programului de audit;
- practici noi sau alternative de audit;
- consecvenţa realizărilor echipelor de audit în situaţii similare.
Rezultatele analizelor programului de audit pot conduce la acţiuni corective şi
preventive şi la îmbunătăţirea programului de audit.

6.5. Activităţi de audit

Acest capitol din standard conţine îndrumări referitoare la planificarea şi desfăşurarea

activităţilor de audit ca parte dintr-un program de audit.

6.5.1. Iniţierea auditului

Cei care sunt responsabili pentru conducerea programului de audit ar trebui să

desemneze conducătorul echipei de audit pentru un anumit audit.
Pentru efectuarea unui audit comun este important ca înainte de începerea auditului să
se ajungă la un acord între organizaţiile care auditează, referitor la responsabilităţile specifice
ale fiecărei organizaţii, în special cele referitoare la auditarea conducătorului desemnat al
echipei pentru audit.
Un audit ar trebui să se bazeze pe obiective, domeniu şi criterii documentate.

37
 Obiectivele auditului definesc ceea ce urmează să se realizeze prin audit şi pot include:
- determinarea gradului de conformitate a sistemului de management al auditatului sau a
părţilor acestuia, cu criteriile de audit;
- evaluarea capabilităţii sistemului de management de a se asigura de conformitatea cu
cerinţele legale, reglementate şi contractuale;
- evaluarea eficacităţii sistemului de management în atingerea obiectivelor specificate;
- identificarea zonelor de îmbunătăţire potenţială a sistemului de management.
Domeniul auditului descrie amploarea şi limitele auditului cum sunt: locaţiile fizice,
unităţile organizaţionale, activităţile şi procesele care vor fi auditate precum şi perioada de
timp alocată pentru audit.
Criteriile de audit sunt utilizate ca referinţa faţă de care se determină conformitatea şi
pot include politici, proceduri, standarde, legi şi reglementări aplicabile, cerinţe ale sistemului
de management, cerinţe contractuale sau coduri de conduită aplicabile unor domenii
industriale sau de afaceri.
În ceea ce priveşte fezabilitatea auditului, aceasta ar trebui determinată luând în
considerare factori cum sunt disponibilitatea.
- informaţiilor suficiente şi corespunzătoare pentru planificarea auditului;
- cooperării adecvate din partea auditatului,
- timpului şi resurselor adecvate.
Pentru situaţiile în care auditul nu este fezabil, ar trebui propusă clientului auditului o
alternativă pentru consultare cu auditatul.
Atunci când auditul este declarat fezabil trebuie selectată o echipă de audit luând în
considerare competenţa necesară pentru a realiza obiectivele auditului. Când există un singur
auditor, acesta trebuie să îndeplinească toate sarcinile aplicabile unui conducător de echipă de
audit.
În momentul în care este decisă mărimea şi componenţa echipei de audit, ar trebui să
se ia în considerare:
- obiectivele, domeniul, criteriile şi durata estimată a auditului;
- dacă auditul este combinat sau comun;
- competenţa globală a echipei de audit necesară pentru realizarea obiectivelor
auditului;
- cerinţele legale, reglementate, contractuale sau de acreditare/ certificare, după cum
este aplicabil;

38
 - necesitatea de a se asigura independenţa echipei de audit faţă de activităţile care sunt
auditate şi de a evita conflictele de interese,
- abilitatea membrilor echipei de audit de a interacţiona eficace cu auditatul şi de a lucra
împreună;
- limba în care se desfăşoară auditul şi înţelegerea caracteristicilor sociale şi culturale
specifice auditatului, fie prin abilităţile personale ale auditorului fie prin sprijinul unui
expert tehnic.
Procesul asigurării competenţei globale a echipei de audit ar trebui să includă
următoarele etape:
- identificarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare realizării obiectivelor auditului;
- selectarea membrilor echipei de audit astfel încât toate cunoştinţele şi abilităţile
necesare să fie prezente în echipa de audit.
Cunoştinţele şi abilităţile necesare pot fi asigurate prin includerea experţilor tehnici,
dacă nu sunt acoperite complet de echipa de audit. Experţii tehnici ar trebui să îşi desfăşoare
activitatea sub conducerea unui auditor.

6.5.2. Analiza documentelor

Înainte de desfăşurarea activităţilor de auditare la faţa locului, documentaţia
auditatului ar trebui analizată pentru a determina conformitatea sistemului, şa cum este
documentat, cu criteriile de audit. Documentaţia poate include atât documente şi înregistrări
relevante ale sistemului de management, cât şi rapoarte de audit anterioare. Analiza ar trebui
să ia în considerare mărimea, natura şi complexitatea organizaţiei precum şi obiectivele şi
domeniul auditului.
Dacă documentaţia este considerată inadecvată, conducătorul echipei de audit anunţă
clientul auditului, pe cei responsabili de conducerea programului de audit şi auditatul. În acest
moment se poate lua o decizie cu privire la continuarea auditului sau la suspendarea auditului
până când problemele legate de documentaţie sunt rezolvate.

6.5.3. Pregătirea planului de audit

Conducătorul echipei de audit ar trebui să pregătească un plan de audit pentru a

asigura baza înţelegerii dintre clientul auditului, echipa de audit şi auditat referitor la
desfăşurarea auditului. Planul are rolul să uşureze programarea şi coordonarea activităţilor de

39
audit.
Detaliile furnizate în planul de audit ar trebui să reflecte domeniul şi complexitatea
auditului. Planul de audit ar trebui să fie suficient de flexibil pentru a permite modificări, cum
ar fi modificările domeniului auditului, care pot deveni necesare pe măsura desfăşurării
activităţilor de audit la faţa locului.
Planul de audit ar trebui să includă:
- obiectivele auditului;
- criteriile de audit şi orice documente de referinţă;
- domeniul auditului, inclusiv identificarea unităţilor organizaţionale şi funcţionale
precum şi a proceselor care urmează să fie auditate;
- datele şi locaţiile unde se vor desfăşura activităţile de audit la faţa locului;
- perioada şi durata apreciate pentru desfăşurarea activităţilor de audit la faţa locului,
inclusiv întâlnirile cu managementul auditului şi cele ale echipei de audit;
- rolurile şi responsabilităţile membrilor echipei de audit şi a persoanelor care îl
însoţesc;
- alocarea resurselor corespunzătoare pentru zonele critice ale auditului;
- identificarea reprezentantului pentru audit din partea auditatului;
- limba în care se lucrează şi cea în care se redactează raportul de audit atunci când este
diferită de limba auditorului şi/sau a auditatului;
- elementele raportului de audit;
- acordurile de natură logistică (transport, facilităţi la faţa locului etc.);
- aspectele referitoare la confidenţialitate;
- orice acţiune de urmărire a auditului.
Planul ar trebui analizat şi acceptat de clientul auditului şi prezentat auditatului înainte
de începerea activităţilor de audit la faţa locului.

6.5.4. Alocarea activităţilor în cadrul echipei de audit

Conducătorul echipei de audit, de comun acord cu echipa de audit, trebuie să atribuie

fiecărui membru responsabilitatea pentru auditarea anumitor procese, funcţii, locuri, zone sau
activităţi.
Distribuţia responsabilităţilor ar trebui să ia în considerare necesitatea de independenţă
şi competenţă a auditorilor precum şi utilizarea eficace a resurselor, ca şi rolurile şi

40
responsabilităţile diferite ale auditorilor. Pe măsura desfăşurării auditului pot fi făcute
schimbări ale alocării activităţilor cu scopul de a se asigura realizarea obiectivelor auditului.

6.5.5. Pregătirea documentelor de lucru

Membrii echipei de audit trebuie să analizeze informaţiile relevante pentru activităţile

de audit alocate şi să-şi pregătească, după cum este necesar, documentele de lucru, ca referinţă
şi pentru înregistrarea desfăşurării auditului. Astfel de documente de lucru pot include:
- liste de verificare şi planuri de eşantionare pentru audit;
- formulare pentru înregistrarea informaţiilor, cum ar fi dovezile de susţinere,
constatările de audit şi înregistrările şedinţelor.

Utilizarea listelor de verificare şi a formularelor nu ar trebui să restricţioneze

amploarea activităţilor de audit, care se poate schimba ca rezultat al informaţiilor colectate pe
parcursul auditului. Documentele de lucru, inclusiv înregistrările rezultate din utilizarea lor, ar
trebui păstrate, cel puţin până la terminarea auditului.

41
 7. Desfăşurarea activităţilor de audit la faţa locului

7.1. Desfăşurarea şedinţei de deschidere

O şedinţă de deschidere trebuie să se ţină cu managementul auditatului sau atunci când

este cazul, cu acei responsabili de funcţiile şi procesele auditate. Scopul unei şedinţe de
deschidere este:
- confirmarea planului de audit;
- furnizarea unui scurt rezumat al modului de desfăşurare a activităţilor de audit;
- confirmarea canalelor de comunicare;
- furnizarea unei oportunităţi pentru auditat să pună întrebări.

7.2. Comunicarea pe parcursul auditului

În funcţie de domeniul şi de complexitatea auditului poate fi necesar să se facă unele

convenţii oficiale pentru comunicarea în cadrul echipei de audit şi cu auditatul pe parcursul
unui audit.
Echipa de audit ar trebui să facă periodic schimb de informaţii, să evalueze
desfăşurarea auditului şi să realoce activitatea între auditori după cum este nevoie.
Pe parcursul auditului, conducătorul echipei de audit ar trebui să comunice periodic
stadiul auditului, după cum este cazul. Dovezile colectate în timpul auditului care sugerează
un risc imediat şi semnificativ ar trebui anunţate fără întârziere auditatului, şi când este cazul,
clientului auditului.
Orice nevoie de schimbare a domeniului auditului care poate deveni evidentă în timpul
desfăşurării activităţilor de audit la faţa locului ar trebui analizată şi aprobată de clientul
auditului, şi după cum este cazul, de către auditat.

7.3. Rolul şi responsabilităţile ghizilor şi observatorilor

Ghizii şi observatorii pot însoţi echipa de audit dar nu fac parte din ea. Nu trebuie să
influenţeze sau să intervină în desfăşurarea auditului. Atunci când ghizii sunt desemnaţi de

42
auditat, ei ar trebui să asiste echipa de audit şi să acţioneze la cererea conducătorului echipei
de audit. Responsabilităţile lor pot include următoarele:
- stabilirea contactelor şi a timpilor pentru interviuri;
- aranjarea vizitelor într-o anume parte a locaţiei sau companiei;
- asigurarea că regulile referitoare la procedurile de siguranţă şi securitate ale locaţiei
sunt cunoscute şi respectate de membrii echipei de audit;
- asistarea la audit în numele auditatului;
- furnizarea clarificărilor sau participarea la colectarea informaţiilor.

7.4. Colectarea şi verificarea informaţiilor

În timpul auditului, informaţiile relevante faţă de obiectivele, domeniul şi criteriile

auditului, inclusiv informaţiile referitoare la interfeţele dintre funcţii, activităţi şi procese ar
trebui colectate prin eşantionare corespunzătoare şi ar trebui verificate. Doar informaţiile care
sunt verificabile pot fi dovadă de audit. Dovezile de audit trebuiesc înregistrate.
În figura 7.1 este ilustrată prezentarea de ansamblu a procesului, de la colectarea
informaţiilor la stabilirea concluziilor de audit.

Sursa
Sursadedeinformaţii
informaţii

Colectarea prin eşantionare

corespunzătoare şi verificare

Dovada de audit

Evaluarea faţă de criteriile de audit

Constatări ale auditului

Analizare

Concluzii ale
auditului
Fig. 7.1. Prezentarea procesului de la colectarea informaţiilor până la stabilirea
concluziilor auditului

43
 Metodele de colectare a informaţiilor includ:
- interviuri;
- observarea activităţilor;
- analiza documentelor.

7.5. Tehnici de audit

Tehnicile de audit sunt metode de obţinerea informaţiilor şi dovezilor obiective

privind nivelul de conformitate a sistemului auditat cu standardul de referinţă.
Tehnicile de audit se pot referi la :
a) modul de tratare a surselor de informare;
b) modul de abordare a principalelor etape şi acţiuni, în desfăşurarea auditului.

Elemente specifice ale tehnicilor de audit

1. Modul de tratare a surselor de informaţii

a. Informaţia scrisă:
- modul de pregătire şi exprimare;
- accesul la documentaţie;
- observaţii.
b. Informaţia orală:
- dificultăţi în procesul de comunicare: atitudinile celui audiat şi auditorului;
- atitudinea auditorului faţă de dificultăţile posibile în procesul de comunicare;
- probleme de disponibilitate şi abordare a persoanelor;
- probleme de acces la activităţile desfăşurate.
c. Informaţii fizico-materiale:
- pregătirea vizitei în teren;
- desfăşurarea vizitei în teren.

2. Modul de abordare a principalelor etape şi acţiuni, în desfăşurarea auditului

a. Primirea sarcinii de audit
b. Contactul cu auditatul: vizita preliminară
c. Cunoaşterea auditatului

44
d. Fixarea traseului şi a programului
e. Tehnici de întocmire a programului de audit
f. Comunicarea elementelor esenţiale ale programului către auditat
g. Tehnici de întocmire a chestionarului de audit sau teste de verificare
h. Atribuirea responsabilităţilor auditorilor:
- Repartizarea după cerinţa specifică a standardului
- Repartizarea după departament, produse
- Combinaţii cerinţe/departament
3. Tehnici de analiză a documentelor
4. Tehnici de desfăşurare a auditului şi de obţinere a dovezilor obiective:
- La şedinţa de deschidere;
- În timpul şedinţelor şi interviurilor;
- La şedinţa de închidere;
- Rapoarte de neconformităţi.
5. Tehnici de abordare a neconformităţilor:
- Tehnici de identificare şi înregistrare;
- Clasificarea neconformităţilor;
- Acceptarea de către reprezentantul auditatului;
- Obţinerea de angajamente sau stabilirea acţiunilor corective, din partea auditatului.
6. Tehnici de raportare a auditului
- Raportul de audit (intern, extern);
- Anexe importante (rapoarte de neconformităţi);
- Concluziile finale privind scopul auditului.
7. Abordarea acţiunilor corective
- La auditul intern;
- La auditul la furnizor;
- La auditul de terţă parte.
8. Activităţi post audit
- Verificarea acţiunilor corective;
- Supravegherea periodică;
- Controale inopinate.
9. Îmbunătăţirea tehnicilor de audit
- Acţiuni organizate de către comisiile de formare şi certificare a auditorilor;
- Acţiuni organizate de către companiile care execută auditul;

45
 - Acumularea de experienţă şi perfecţionarea auditorilor.

Listele de verificare

Dintre documentele de lucru o atenţie deosebită trebuie acordată elaborării listelor de

verificare/ chestionarelor de audit.
Prin listă de verificare se înţelege un chestionar detaliat pe care îl foloseşte auditorul
în zona auditată. Acest document cuprinde toate întrebările posibile, referitoare la zona
respectivă.
Chestionarul rezolvă o parte din obiectivele auditului, dar îi poate reduce eficienţa. O
listă de verificare prea detaliată poate deveni o piedică în desfăşurarea corespunzătoare a
auditului.
Listele de verificare/ chestionarele de audit se pot întocmi luând în considerare:
 standardul de referinţă;
 rezultatele auditurilor anterioare;
 deficienţele constatate în ceea ce priveşte SMM;
 priorităţi stabilite de conducere;
 documentele SMM;
 alte documente ale organizaţiei;
 consideraţii ale auditorilor, bazate pe propriile cunoştinţe, experienţă, evaluări
preliminare etc.

Un ghid bun pentru pregătirea listelor de verificare/ chestionarelor de audit constă în a

gândi în termeni ca: "ce să văd?" "ce să caut?". Întrebările fundamentale sunt: ce?, cum?,
unde?, când?, cine?, de ce?
Nu trebuie să se piardă din vedere că, prin utilizarea listelor de verificare, trebuie să se
obţină dovezi obiective.
Un alt aspect, care trebuie avut în vedere la elaborarea listelor de verificare/
chestionarelor de audit, constă în aceea că prin întrebările formulate, auditorul trebuie să afle
cum vor proceda compartimentele atunci când în SMM apar disfuncţionalităţi pentru a
menţine cursul normal al activităţilor.
Listele de verificare bine întocmite au următoarele avantaje:
 permit auditorilor să fie bine informaţi cu privire la obiectivele şi cerinţele zonei
auditate;

46
  permit auditorului şef să evalueze activitatea de pregătire a auditului, desfăşurată de
ceilalţi membri ai echipei;
 ajută auditorii să menţină sub control "ritmul" auditului;
 sunt utile în cazul redistribuirii sarcinilor între membrii echipei de audit;
 asigură o înregistrare corespunzătoare a domeniilor şi activităţilor specifice,
investigate in timpul auditului.

“Aide – memoires”
Să presupunem că se auditează SMM-ul unei organizaţii, urmărindu-se implementarea
şi eficienţa acestui sistem.
De regulă, SMM este definit prin manualul managementului de mediu. Acest
document este folosit de auditor pentru evaluarea SMM. Cel mai eficient "aide-memoires" pe
care îl poate utiliza auditorul este, prin urmare, chiar cuprinsul managementului de mediu.
Se recomandă că, în faza pregătirii auditului, auditorul să se asigure ca sistemul definit
în manual este complet şi apt să permită realizarea obiectivelor organizaţiei în domeniul
mediului.
Atunci când se evaluează conformitatea sistemului calităţii cu standardul de referinţă,
acest standard va constitui "lista de verificare" utilizată de auditor. Auditorul poate, însî, să-şi
elaboreze propriul "aide-memoire", dar care nu trebuie sa fie foarte detaliat, ci să cuprindă
numai aspectele importante.
Un auditor, când îşi planifică auditarea unei zone şi îşi întocmeşte lista de verificare
sau aide-memoire-ul, trebuie să aibă în vedere faptul că fiecare interviu ar trebui să cuprindă
întrebări cu privire la următoarele patru aspecte de bază:
• persoane - responsabilităţi şi autoritate, cerinţe de instruire;
• proceduri - sunt disponibile, acoperă activitatea auditată, se aplică în practică;
• echipamente - sunt cele specificate în proceduri, necesită manuale de utilizare, sunt
acestea disponibile;
• produse şi materiale - sunt cele specificate în proceduri, corespunzător identificate şi
cu stadiul inspecţiilor identificat corespunzător.

În zonele cheie trebuie să se aibă în vedere urmărirea feedback-ul, adică să se verifice

dacă iniţiatorul unei acţiuni primeşte un răspuns.

47
 În continuare, sunt prezentate câteva exemple de întrebări de baza şi documente care
ar putea fi analizate pentru a obţine dovezi obiective prin care să se verifice răspunsul dat cu
ajutorul auditului sistemului calităţii.

Şeful unui compartiment

• ce activităţi desfăşoară compartimentul al cărui şef sunteţi?
• care sunt responsabilităţile dumneavoastră?
Pentru a verifica răspunsurile, auditorul trebuie sa examineze secţiunea din manualul
managementului de mediu care prezintă responsabilităţile şi să verifice procedurile
compartimentale.

Compartimentul aprovizionare cum comandaţi produsele?

Pentru a verifica răspunsurile auditorul trebuie sa examineze:
 procedurile compartimentului aprovizionare;
 câteva referate de aprovizionare şi comenzi de aprovizionare;
 specificaţiile de aprovizionare corespunzătoare;
 lista subcontractanţilor accepţati;
 modul în care este trecut pe lista un nou subcontractant.

Operatorii: Puteţi să prezentaţi activitatea pe care o desfăşuraţi?

Pentru a verifica răspunsurile auditorul trebuie sa verifice:
 instrucţiunea de lucru, planul calităţii sau desenul, aplicabile;
 disponibilitatea şi stadiul confirmării metrologice pentru fiecare echipament de
inspecţie, măsurare şi încercare utilizat;
 materialele necesare pentru activitatea auditată, fişa de post a operatorului.

Inspectorii CTC cum verificaţi conformitatea produselor?

Pentru a verifica răspunsurile, auditorul trebuie să verifice:
• planul calităţii, instrucţiunea de inspecţie a produsului respectiv sau tehnologia
corespunzătoare;
• disponibilitatea şi stadiul confirmării metrologice pentru fiecare echipament de inspecţie,
măsurare şi încercare utilizat;
• cum selecţionează inspectorul numărul de produse inspectate şi dacă acest mod corespunde
cu ceea ce se cere.

48
Controlul documentelor. Pe baza documentelor identificate, auditorul trebuie să verifice:
 desenul/ procedura originală, împreună cu înregistrările referitoare la analiză şi
aprobare;
 modificările / amendamentele care au fost înregistrate;
 listele de distribuire şi modalitatea de editare a documentelor amendate şi/sau anulate;
 lista documentelor în vigoare;
 dacă formatul şi modul de identificare a documentelor, cât şi al ediţiei lor sunt în
conformitate cu cele precizate în procedurile referitoare la controlul documentelor şi al
datelor.

Alte documente de lucru

Fiecare echipă de audit îşi poate stabili propriile documente de lucru. Totuşi, cel puţin
următoarele documente de lucru ar trebui luate în considerare:
• la sosirea echipei de audit:
 autorizarea auditului;
 standardele sau alte specificaţii de bază pentru audit;
 planul de audit;
 documente de lucru tipizate, care se folosesc în timpul auditului;
 "aide-memoires", liste de verificare, diagrame de flux etc.

• la şedinţa de deschidere a auditului:

 planul de audit;
 orice materiale de prezentare.
• în timpul colectării informaţiilor:
 standarde sau/şi specificaţii;
 "aide-memoires" sau liste de verificare;
 fişe de observaţii.
• în faza de analiză şi evaluare:
 fişe de observaţii (completate);
 formulare pentru consemnarea neconformităţilor;
 înregistrări, note de lucru;

49
• la sedinţa de încheiere a auditului:
 materiale de prezentare;
 materiale care susţin afirmaţiile echipei de audit;

Tehnici de evaluare utilizate pe parcursul desfăşurării auditului

Tehnicile de evaluare sunt utilizate pentru a obţine informaţiile necesare privind

conformitatea sistemului organizatiei auditate, cu standardul de referinţă.
Urmărind un plan logic, procesul de obţinere a dovezilor obiective se simplifică şi nu
există pericolul să se omită unele zone, funcţii sau operaţii.
Un astfel de plan logic ar trebui să conţină:
 analiza manualului, care identifică politica referitoare la mediu, obiectivele,
responsabilităţile şi autoritatea personalului cu rol esenţial în asigurarea protecţiei mediului,
altfel spus, modul de implementare a sistemului de management al mediului, în general;
 analiza procedurilor de sistem şi a celor de lucru, care detaliază ce este de făcut, cum
şi de către cine;
 examinarea zonelor de lucru, a operaţiilor şi proceselor;
 examinarea produsului realizat pentru a stabili conformitatea cu instrucţiunile de lucru
documentate şi cu desenele;
 analiza disponibilităţii resurselor (personal, materiale si echipamente) în fiecare zonă;
 analiza modului de păstrare a documentaţiei, a rapoartelor şi înregistrărilor;
 formularea de întrebări pentru obţinerea informaţiilor necesare;
 examinarea documentelor care confirmă declaraţiile făcute şi verificarea informaţiei
obţinute , atunci când este cazul pe baza unui alt document.

Ascultarea activă

Ascultarea activă este o tehnică pe care ar trebui s-o înveţe şi s-o aplice în mod
constant toţi auditorii, aceasta fiind cheia comunicării eficiente. Ascultarea activă implică atât
ascultarea propriu-zisă, cât şi corecta înţelegere a tuturor mesajelor/semnalelor transmise de
vorbitor.
Ascultarea activa este o tehnică pe care mulţi o consideră dificil de utilizat pentru că
ei:

50
  nu-l lasă pe vorbitor să-şi urmeze ritmul şi aud numai ce vor sau ce aşteaptă ei să audă;
 reacţtionează prematur şi / sau emoţional;
 permit divagaţiile, care afectează capacitatea de concentrare;
 se "dezacordează”, dacă subiectul devine dificil, din punct de vedere emoţional;
 vorbesc prea mult.

Pentru dezvoltarea iscusinţei de a asculta activ, un auditor trebuie:

- să pună întrebări scurte şi să nu vorbească mai mult de 20% din timp nealocat. El
trebuie să-şi amintească mereu că atunci când vorbeşte nu afla nimic despre auditat;
- să nu-i fie frică de tăcere - "dă timp persoanei să se gândească şi lasă tăcerea să
transmită interesul şi nevoia de a spune mai mult";
- să evite divagaţiile şi să încerce sa stopeze intervenţiile inoportune ale altor persoane;
- să formuleze întrebări deschise;
- să sprijine pe vorbitor în exprimarea ideilor.

Tehnici generale de interviu

Principalul mod în care auditorii pot obţine informaţii cu privire la funcţionarea SMM-
ului este prin a adresa întrebări persoanelor care desfăşoară activităţi în zona auditată. Făcând
acest lucru, ei îşi completează informaţiile obţinute din materialele strânse şi oferă celor
auditaţi prilejul de a explica sistemele şi metodele de lucru utilizate.
Totodată, se obţin informaţii asupra modului în care cei auditaţi înţeleg şi susţin
SMM.
În fiecare zonă auditată, auditorul formulează întrebări referitoare la activitatea
desfăşurată, procedurile, documentaţia utilizată, echipamentele folosite şi care este stadiul
activităţii desfăşurate.
În general, nu este posibil să se analizeze totul, auditorul selectând un număr de dovezi
pentru a fi analizate.
La început, auditorii vor discuta despre SMM cu responsabilul zonei auditate, dar nu
se vor limita la acesta, ci vor contacta şi alţi angajaţi din zona respectivă.
Dacă reprezentantul conducerii apreciază că întrebările nu sunt bine înţelese, sau
persoana intervievată nu este cea potrivită, atunci auditorul îi poate solicita ajutorul pentru a
găsi o formulare mai clară a întrebării sau pentru a identifica persoana autorizată să răspundă.

51
 Se recomandă folosirea întrebărilor deschise, la care nu se poate răspunde cu "da" sau
"nu" (de ex: "cum procedaţi când se întâmplă acest lucru?"). Trebuie avut grijă în formularea
acestor întrebări, pentru a obţine exact informaţia dorită, deoarece întrebările deschise sunt
mari consumatoare de timp.
Întrebările închise, adică acelea la care se poate răspunde cu "da" sau "nu", ar trebui
folosite mai rar şi numai atunci când trebuie clarificată o neinţelegere, pentru că răspunsul la
asemenea întrebări poate ascunde unele informaţii importante. Întotdeauna, însă, trebuie să se
acorde atenţie tonului cu care se formulează întrebarea, astfel încât să nu para un
interogatoriu.
Folosind cele şase întrebări: ce?, de ce?, când?, cum?, unde?, cine? combinate cu
“altcineva" şi “dacă"(de ex: "cum procedaţi dacă?"; "cine altcineva?") se obţin informaţii
esenţiale pentru un auditor.
Alte două formulări de bază sunt: "presupunând că… atunci ce?" "vă rog, arătaţi-mi".
În continuare, sunt prezentate câteva recomandări privind utilizarea acestor întrebări în
timpul auditului.

"Ce?"
Este prima întrebare care se pune în procesul de colectare a informaţiilor. Întrebarea
"ce ?" permite compararea activităţii pe care auditatul o descrie cu ceea ce se întâmplă în
realitate, acest lucru ducând la alte întrebări. Abia după ce s-a folosit "ce?" se va pune
întrebarea "de ce?". .

"De ce?"
Formularea acestei întrebări permite auditorului să evalueze în ce măsura auditatul
înţelege şi îşi îndeplineşte atribuţiile care-i revin. Auditorul poate înţelege ce activităţi se
desfăşoară şi care sunt obiectivele activităţilor respective.

"Când?"
Este uşor de observat că, după ce se află "ce" şi "de ce", se desfăşoară o anumită
activitate, se simte nevoia de a şti când şi în cât timp se îndeplineşte sarcina respectivă.
Această ordonare a întrebărilor în timpul auditului poate fi omisă, de aceea chiar şi un auditor
experimentat trebuie să consulte lista sa de întrebări. De exemplu, este simplu să se verifice că
o anumită atribuţie a fost înţeleasă şi îndeplinită, dar se poate uita să se întrebe dacă ea a fost
îndeplinită la timp.

52
 "Cum?"
De obicei oamenii ştiu ce fac, de ce şi când, dar sunt situaţii în care nu se acordă
suficientă atenţie şi modului în care se face acest lucru. De exemplu, este simplu să se spună
"le-am spus să facă aşa", dar poate ei nu au fost atenţi sau nu au înţeles ce au de făcut. Este
necesar să se stabilească "cum" s-a făcut, pentru a se observa dacă cei care trebuiau să facă un
anumit lucru nu au înţeles (datele de intrare fiind incorecte) sau incomplete sau nu au realizat
ceva în mod intenţionat.
Întrebarea "cum?" îl va duce pe auditor la verificarea practică a informaţiilor aflate
prin celelalte întrebări.

"Unde?"
Este important să se determine unde se desfăşoară activităţile care fac obiectul
auditului. Această întrebare poate să-l conducă pe auditor într-o zonă care nu a fost luată în
considerare sau care nu era cunoscută.

"Cine?"
Auditorul trebuie să identifice persoana care se ocupă de zonă sau activitatea care se
auditează. Nu se fac presupuneri, ci se pun întrebări.

Recomandări privind desfăşurarea auditului

Nu se recomandă utilizarea întrebărilor "capcană". Răspunsul la aceste întrebări este în

detrimentul auditorului. De aceea trebuie să se formuleze întrebări "oneste".
Trebuiesc evitate întrebările:
 de tipul "evident, fac analize periodice, nu-i aşa?";
 care conţin observaţii ascunse, astfel încât vorbitorul se simte pus la colt (de ex:
"sunteţi de acord că aceasta este responsabilitatea dumneavoastră?". dacă trebuie
făcută o astfel de observaţie, este bine să fie făcută impersonal);
 care conţin declaraţii de opinie de felul "dacă aş fi fost în locul dumneavoastră,
......"sau "v-am spus că voi găsi acest ...... ".

53
 Asemenea întrebări duc la distrugerea oricărui raport de încredere între auditor şi
auditat. Ţelul auditorilor este de a obţine dovezi obiective privind eficacitatea şi eficienţa
sistemului într-un mod politicos, amical dar totuşi profesional, şi nu de a găsi greşeli.

a) Înţelegerea întrebării
În primul rând, auditorul trebuie să formuleze întrebarea în mod clar, astfel încât să
poată fi înţeleasă de auditat. În al doilea rând, răspunsul trebuie înţeles de auditor.
Auditorul trebuie să formuleze întrebările având în vedere caracteristicile, activitatea
şi personalitatea celui chestionat. Confuziile pot să apară din neînţelegerea termenilor tehnici
sau din exprimarea neclară. De aceea auditorul trebuie să formuleze întrebarea în mai multe
feluri, pentru a obţine un răspuns clar şi consistent.
Unii auditori folosesc următoarea regulă: pun întrebarea în trei feluri şi acceptă ca
răspuns adevărat pe acela care da aceeaşi informaţie în două din cele trei răspunsuri.
Acest procedeu pare simplu, dar auditorul trebuie sa fie foarte atent la răspunsul primit
pentru a sesiza orice element care indică înţelegerea necorespunzătoare a întrebării. În acest
caz auditorul trebuie să reformuleze întrebarea.

b) Formularea întrebărilor
Modul în care se formulează întrebarea trebuie luat în considerare pentru obţinerea
unui răspuns corespunzător.
Întrebările nu trebuie formulate pentru răspunsuri cu "da" şi "nu". În primul rând;
aceste răspunsuri oferă puţine informaţii şi, în al doilea rând, oamenilor le place să-şi etaleze
cunoştinţele şi însuşirile, explicând acţiunile şi motivele lor în domeniile care sunt analizate.
Auditorul trebuie să formuleze întrebarea astfel încât răspunsul să permită un anumit
nivel de explicare, în măsură să genereze celui întrebat un sentiment de mulţumire.
Auditorul trebuie să folosească întotdeauna lista de verificare pentru a se asigura că
toate aspectele au fost acoperite.
Dacă în timpul chestionării se trece de la un subiect la altul, există riscul să se piardă
informaţii şi auditul să devină ineficient.

c) Întrebarea "concluzie"
Când auditorul a ajuns să înţeleagă desfăşurarea activităţii pe care o analizează, el
poate pune o întrebare "concluzie" la sfârşitul secvenţei de întrebări.

54
 Aceasta înseamnă, de fapt, ca auditorul să spună de ex: "A-ţi putea să-mi daţi câteva
exemple referitoare la....? " sau "Să văd dacă am înţeles corect, vreţi să spuneţi că......?", ceea
ce asigură rezolvarea unor ambiguităţi şi îl încurajează pe vorbitor să dea mai multe
informaţii. Acest tip de întrebări stabileşte un mecanism de autoverificare, pentru a vedea
dacă auditorul a înţeles informaţia.
Trebuie, însă, evitată tentaţia de a folosi aceste întrebări ca o capcană pentru vorbitor.
De asemenea, folosirea prea frecventă a unor asemenea întrebări poate lăsa impresia că
auditorul este incompetent, neatent ori neinteresat.

d) Întrebarea "pot fi stupid, dar........?"

Există doua cazuri în care se poate pune această întrebare. În primul rând, dacă
auditorul doreşte sa clarifice răspunsul pe care l-a primit. De obicei, faptul că auditorul nu a
înţeles ceva sau că doreşte în continuare informaţii, va destinde relaţia dintre auditor şi
auditat, îmbunătaţind contactul dintre ei.
A doua situaţie în care se pune această întrebare este atunci când răspunsul pare
evident, dar auditorul nu trebuie să considere nimic evident, punând întrebări şi pentru
elementele cele mai evidente. Deviza pe care orice auditor trebuie să o aibă este "să nu iei
nimic drept bun".
Următorul exemplu este foarte elocvent: în cadrul unui audit la o întreprindere, în care
controlul verificărilor metrologice a calibrelor, sculelor şi accesoriilor se făcea cu ajutorul
calculatorului, situaţia părea foarte buna. Pe ecranul calculatorului apărea fiecare instrument
utilizat, indicându-se când este planificată verificarea, emiţându-se automat o listă de urmărire
către departamentele şi managerii răspunzători de unele întârzieri. Totuşi părea în ordine, dar
s-a pus acea întrebare stupidp "Ce se întâmplă daca instrumentul nu este trimis la verificare?".
Răspunsul a fost: "Se schimbo automat data de programare pentru următoarea perioada de
verificare"
Deci, în întreprinderea respectivă există un sistem de evidenţă complex, care va fi total
lipsit de valoare dacă oamenii îl vor ignora, deoarece înregistrările vor fi întotdeauna bune,
chiar dacă verificările nu vor fi efectuate la termenele stabilite.
Prin urmare, nu vă temeţi niciodată de întrebările stupide, răspunsul poate fi mai stupid
în felul cum este prezentat.

e) Pauzele

55
 Auditul poate apela în mod deliberat la pauze, în timpul intervalului. Simţindu-se
incomod pentru cî auditorul nu reacţionează la ceea ce spune, auditatul va furniza informaţii
care pot fi importante, informaţii pe care nu le-ar fi comunicat în alte situaţii.
Totuşi, această tehnică trebuie folosită cu atenţie, pentru că ar putea crea o ruptură în
raportul dintre auditor şi auditat.

f) Intervievarea “intrare contra ieşire”

Toate activităţile din întreprindere au "intrări" şi "ieşiri'. De aceea echipa de audit
trebuie să aibă în vedere că cele şase întrebări se folosesc atât în ceea ce priveşte intrările, cât
şi ieşirile. Există o tendinţă naturală de a acorda atenţie, în formularea întrebărilor,
elementelor de ieşire ale activităţilor, uitându-se că, de obicei, intrările au un efect mai mare
asupra performantelor.
Când se doreşte identificarea informaţiilor referitoare la intrări se pune următoarea
întrebare: "ce informaţie, ce serviciu sau ajutor a-ţi primit?". Totuşi, scopul final al auditului
calităţii este de a descoperi dacă sistemul implementat este eficient. Din acest motiv, se
recomandă să se pună întrebări suplimentare, cum ar fi: "Primiţi toate informaţiile pe care le
solicitaţi?".

g) Intervievarea aplicativă
Să presupunem că cele şase întrebări de bază sunt adresate într-un mediu deschis,
onest, prietenos unde oamenii sunt multumiţi de muncă şi funcţiile lor. Dar nu întotdeauna se
întâmpla astfel. Adesea auditorul întâlneşte o echipă a auditatului, care nu este mulţumită că
este auditată şi nici nu este încântată de statutul şi autoritatea sa. Auditorul trebuie să fie atent
la sentimentele acestor persoane şi să fie pregătit la tonul interogării. Pentru a te apropia de
oamenii care se simt marginalizaţi se preferă întrebarea: "Ce v-ar place să vedeţi făcut?" mai
degrabă decât întrebarea "Ce faceţi?".
Obiectivul auditorului este de a obţine întotdeauna maximum de informaţii din orice
întrebare formulată, de aceea o întrebare simplă, exprimată în termeni obişnuiţi, pusă unui
auditat nemulţumit, va obţine de obicei o replică minimă. Întrebând asemenea persoane dacă
primesc tot sprijinul de care au nevoie, auditorul va deschide poarta plângerilor şi, astfel, el va
observa cum funcţionează sistemul de comunicare în realitate, decât cum ar trebui să
funcţioneze sau cum este planificat.
Prin urmare, auditorul trebuie sa aibă abilitatea să-l facă pe auditat să comunice în
mod firesc, având în vedere scopul interogării. De asemenea, el trebuie să fie capabil să-şi

56
schimbe modul de exprimare pentru a obţine datele de care are nevoie în vederea atingerii
obiectelor auditului.

Verificarea răspunsurilor primite de auditor

Auditorul nu-şi poate permite să ia cuvântul cuiva drept garanţie. De aceea, auditorul
trebuie să spună din când în când, auditatului: "Bine, cred ca am înţeles toate acestea, acum,
vă rog, arătaţi-mi".
"Arătaţi-mi" trebuie să fie permanent în atenţia auditorului. Fără această fază de
verificare nici o formă de audit nu are valoare.
Auditorul trebuie să verifice toate faptele, dacă tot ceea ce i s-a spus se şi aplică în
practicî. Dar, trebuie avut grijî ca ceea ce i se aratî auditorului sî fie modul obişnuit de
desfăşurare a unei activităţi şi nu o demonstraţie specială.
Informaţiile obţinute pe baza de interviuri ar trebui verificate prin confruntarea lor cu
informaţii din alte surse independente, cum ar fi rezultatele unor inspecţii.
Dubla verificare a unei informaţii obţinute ar fi ideală. Este, totuşi, imposibil ca
auditorul să verifice de două ori fiecare informaţie, document sau declaraţie obţinută. De
aceea auditorul trebuie să decidă asupra numărului de documente pe care sa le analizeze şi
asupra amplitudinii investigaţiei în orice zonă auditată. Auditorul nu trebuie să insiste în
analiza unei singure zone, în speranţa că va găsi ceva greşit, dacă la prima vedere lucrurile
merg bine. El trebuie să treacă la următorul punct al planului de audit, dacă se descoperă o
problemă, atunci auditorul trebuie să insiste pentru a afla dacă este un incident izolat sau un
aspect al unei probleme cu o extindere mai mare.
Dovezile obţinute trebuie să fie semnificative şi numai auditorul va decide câte sunt
necesare, pentru formularea unei concluzii. Exemplele încep să fie semnificative

7.5. Generarea constatărilor auditului

Dovezile de audit ar trebui evaluate faţă de criteriile de audit pentru a genera

constatările auditului. Constatările auditului pot indica fie conformitatea fie neconformitatea
cu criteriile de audit. În cazul în care este specificat în obiectivele auditului, constatările
auditului pot identifica o oportunitate de îmbunătăţire.

57
 Conformitatea cu criteriile de audit ar trebui sintetizată pentru a indica locaţiile,
funcţiile sau procesele care au fost auditate.
Neconformităţile şi dovezile de audit care le susţin trebuiesc înregistrate, pot fi de
asemenea clasificate. Acestea ar trebui analizate cu auditatul pentru a obţine confirmarea că
dovada de audit este clară şi astfel neconformităţile sunt înţelese.

7.6. Desfăşurarea şedinţei de închidere

Şedinţa de închidere condusă de conducătorul echipei de audit, trebuie ţinută pentru a

prezenta constatările şi concluziile auditului, astfel încât acestea să fie înţelese şi însuşite de
auditat şi pentru a se conveni dacă este cazul, asupra unei perioade de timp pentru ca auditatul
să prezinte un plan de acţiuni corective şi preventive.
Printre participanţii la şedinţa de închidere ar trebui să includă auditatul şi de
asemenea pot fi incluşi clientul auditului şi alte părţi interesate. Dacă este necesar,
conducătorul echipei de audit trebuie să îl înştiinţeze pe auditat de situaţiile întâlnite pe
parcursul auditului, care pot diminua încrederea în concluziile auditului.

7.7. Pregătirea, aprobarea şi difuzarea raportului de audit

Conducătorul echipei de audit este responsabil de pregătirea şi conţinutul raportului de

audit. Raportul de audit ar trebui să furnizeze o înregistrare completă, exactă, concisă şi clară
a auditului, şi ar trebui să conţină sau să facă referire la:
- obiectivele auditului;
- domeniul auditului, în special identificarea unităţilor funcţionale şi organizatorice, sau
a proceselor auditate şi a perioadei de timp în care s-a desfăşurat auditul;
- identificarea clientului auditului;
- identificarea conducătorului şi a membrilor echipei de audit;
- datele şi locurile în care s-au desfăşurat activităţile de audit la faţa locului;
- criteriile de audit;
- constatările auditului;
- concluziile auditului.
Raportul de audit poate, de asemenea, să includă sau să facă referire la următoarele,
după caz:

58
 - planul de audit;
- lista reprezentanţilor auditatului,
- un rezumat al procesului de audit inclusiv al incertitudinii şi / sau obstacolelor
întâlnite care pot diminua încrederea în concluziile auditului;
- confirmarea că obiectivele auditului au fost realizate în cadrul domeniului auditului în
concordanţă cu planul de audit;
- zonele neacoperite, deşi incluse în domeniul auditului;
- orice opinii divergente nerezolvate între echipa de audit şi auditat;
- recomandările pentru îmbunătăţire, dacă este specificat în obiectivele auditului;
- planurile acţiunilor de urmărire convenite, dacă există;
- o declaraţie referitoare la confidenţialitatea conţinutului raportului;
- lista de difuzare a raportului de audit.
Raportul de audit ar trebui emis în perioada de timp convenită. Dacă nu este posibil,
motivele de întârziere ar trebui comunicate clientului auditului şi ar trebui convenită o nouă
dată de emitere.
Raportul de audit ar trebui datat, analizat şi aprobat conform procedurilor programului
de audit. Raportul de audit aprobat ar trebui difuzat destinatarilor desemnaţi de clientul
auditului. Raportul de audit este proprietatea clientului auditului. Membrii echipei de audit şi
toţi destinatarii raportului ar trebui să respecte şi să păstreze confidenţialitatea raportului.

7.8. Încheierea raportului

Auditul se consideră încheiat atunci când activităţile descrise în planul de audit au fost
îndeplinite şi raportul de audit aprobat a fost difuzat.
Documentele referitoare la audit ar trebui reţinute sau distruse în baza acordului dintre
părţile participante şi în concordanţă cu procedurile programului de audit şi cerinţele legale,
reglementate şi contractuale aplicabile.
Dacă nu se cere altfel prin lege, echipa de audit şi cei responsabili pentru conducerea
programului de audit nu ar trebui să dezvăluie conţinutul documentelor, orice informaţii
obţinute în perioada auditului sau raportul de audit, nici unei părţi fără acordul explicit al
clientului auditului şi, când este cazul, fără aprobarea auditatului. Dacă este cerută dezvăluirea
conţinutului documentelor auditului, clientul auditului şi auditatul ar trebui informaţi cât mai
curând posibil.

59
 Constatările auditului şi/sau un rezumat al acestora, trebuie comunicate clientului într-
un raport scris. Se recomandă ca auditatul să primească o copie a raportului de audit, cu
excepţia cazului în care clientul exclude acest lucru.
Informaţiile referitoare la audit care pot fi incluse în raporturile de audit cuprind, fără a
se limita la acestea următoarele date:
- identificarea organizaţiei auditate şi a clientului auditului;
- obiectivele convenite şi domeniul auditului;
- criteriile convenite faţă de care s-a realizat auditul;
- durata auditului şi datele la care a fost realizat;
- identificarea membrilor echipei de audit;
- identificarea reprezentanţilor auditatului care participă la audit;
- o declaraţie privind natura confidenţială a conţinutului;
- lista de difuzare a raportului de audit;
- rezumatul procesului de audit incluzând toate obstacolele întâlnite;
- concluziile auditului;

În acord cu solicitantul, se recomandă ca auditorul şef să determine care din punctele

menţionate mai sus să figureze în raport, precum şi eventualele puncte suplimentare.

7.9. Desfăşurarea activităţilor de urmărire rezultate din audit

Concluziile unui audit pot indica necesitatea unei acţiuni corective, preventive sau de
îmbunătăţire, după caz. Astfel de acţiuni sunt decise şi întreprinse de obicei de auditat în
cadrul perioadei de timp convenite şi nu sunt considerate ca făcând parte din audit. Auditatul
ar trebui să-l informeze pe clientul auditului referitor la stadiul acestor acţiuni.
Finalizarea şi eficacitatea acţiunilor corective ar trebui verificată. Această verificare
poate fi parte a unui audit ulterior.

60
 8. Competenţa şi evaluarea auditorilor

8.1. Cunoştinţe şi abilităţi generice pentru auditorii sistemelor de

management al calităţii şi de mediu

Auditorii ar trebui să aibă cunoştinţe şi abilităţi în următoarele domenii:

- principii, proceduri şi tehnici de audit: care să permită auditorului să le aplice pe cele
corespunzătoare diferitelor audituri şi să se asigure că auditurile sunt desfăşurate într-o
manieră consecventă şi sistematică. Un auditor ar trebui să fie capabil să:
 aplice principiile, procedurile şi tehnicile de audit;
 planifice şi să organizeze activitatea în mod eficace;
 efectueze auditul în limitele programului agreat;
 stabilească priorităţile şi să se concentreze pe probleme în funcţie de importanţă;
 colecteze informaţii în mod eficace prin intervievare, ascultare, observare şi
analizarea documentelor, înregistrărilor şi a datelor;
 înţeleagă adecvarea şi consecinţele utilizării tehnicilor de eşantionare pentru
auditare;
 verifice exactitatea informaţiilor colectate;
 confirme că dovezile de audit sunt suficiente şi adecvate pentru a susţine
constatările şi concluziile auditului;
 evalueze acei factori care pot influenţa credibilitatea constatărilor şi concluziilor
auditului,
 utilizeze documente de lucru pentru a înregistra activităţile auditului;
 pregătească rapoartele de audit;
 menţină confidenţialitatea şi securitatea informaţiilor;
 comunice eficace, fie prin abilităţile lingvistice personale, fie prin intermediul
unui interpret.
- sisteme de management şi documente de referinţă care să permită auditorului să
înţeleagă domeniul auditului şi să aplice criteriile de audit. Cunoştinţele şi abilităţile în acest
domeniu ar trebui să cuprindă:
 modul de aplicare a sistemelor de management diverselor organizaţii;
 interacţiunea dintre componentele sistemului de management;

61
  standardele sistemelor de management al calităţii sau de mediu, proceduri
aplicabile sau alte documente ale sistemului de management utilizate ca şi criterii de audit;
 recunoaşterea diferenţelor dintre documentele de referinţă şi priorităţile acestora;
 aplicarea documentelor de referinţă pentru diferite situaţii de audit;
 sisteme informatice şi tehnologia informaţiei utilizate pentru autorizarea,
securitatea, difuzarea şi controlul documentelor, datelor şi înregistrărilor.
- situaţii organizaţionale, care să permită auditorilor să înţeleagă contextul operaţional al
organizaţiei. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu ar trebui să cuprindă:
 mărimea, structura, funcţiile şi relaţiile organizaţiei;
 procesele generale ale activităţii şi terminologia conexă;
 obiceiurile culturale şi sociale ale auditului.
- legile, reglementările şi alte cerinţe relevante aplicabile disciplinei care permit
auditorului să cunoască cerinţele care se aplică organizaţiei auditate şi să lucreze în limitele
acestor cerinţe. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu ar trebui să cuprindă:
 coduri, legi şi reglementări locale, regionale şi naţionale;
 contracte şi acorduri;
 tratate şi convenţii internaţionale,
 alte cerinţe la care organizaţia subscrie.
Conducătorii echipei de audit ar trebui să aibă cunoştinţe şi abilităţi suplimentare de
leadership al auditului pentru a facilita desfăşurarea eficace şi eficientă a auditului. Un
conducător al unei echipe de audit ar trebui să fie capabil să:
- planifice auditul şi să utilizeze eficace resursele pe durata unui audit;
- reprezinte echipa de audit în comunicarea cu clientul auditului şi auditatul;
- organizeze şi să orienteze membrii echipei de audit;
- asigure orientarea şi îndrumarea auditorilor în curs de formare;
- conducă echipa de audit pentru a obţine concluziile auditului;
- prevină şi să rezolve conflictele;
- pregătească şi să finalizeze raportul de audit.
Auditorii sistemului de management de mediu ar trebui să aibă cunoştinţe şi abilităţi în
următoarele domenii:
- tehnici şi metode din domeniul managementului mediului: pentru a permite
auditorului să examineze sistemele de management de mediu şi să genereze constatările şi
concluziile corespunzătoare auditului. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu ar trebui să
cuprindă:

62
  terminologia în domeniul mediului;
 principiile de management de mediu şi aplicarea acestora;
 instrumentele managementului de mediu şi aplicarea acestora (cum ar fi
evaluările impacturilor/ aspectelor de mediu, evaluarea ciclului de viaţă, evaluarea
performanţei de mediu etc.).
- ştiinţe şi tehnologii de mediu pentru a permite auditorului să înţeleagă relaţia
fundamentală dintre activităţile umane şi mediu. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu ar
trebui să cuprindă:
 impactul activităţilor umane asupra mediului;
 interacţiunea sistemelor;
 tipuri de mediu (exemplu: aer, apă, sol);
 managementul resurselor naturale (exemplu: combustibili fosili, apa, flora şi
fauna);
 metode generale pentru protecţia mediului.
- aspecte tehnice şi de mediu referitoare la operare pentru a permite auditorului să
înţeleagă interacţiunea activităţilor, produselor, serviciilor şi operaţiunilor auditatului cu
mediul. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu ar trebui să cuprindă:
 terminologia specifică sectorului;
 aspecte şi impacturi de mediu;
 metode pentru evaluarea măsurii în care aspectele de mediu sunt semnificative
sau nu;
 caracteristici critice ale proceselor operaţionale, produselor şi serviciilor;
 tehnici pentru monitorizare şi măsurare;
 tehnologii pentru prevenirea poluării.

8.2. Studii, experienţă profesională, instruire ca auditor şi experienţă

de audit

Auditorii ar trebui să aibă studii, experienţă profesională, instruire ca auditor şi

experienţă de audit:
- trebuie să absolve studii suficiente pentru a dobândi cunoştinţele şi abilităţile
prezentate mai sus;

63
 - trebuie să aibă experienţă profesională care să contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor
şi abilităţilor pentru conducerea unui audit;
- să facă dovada finalizării instruirii ca auditor care contribuie la dezvoltarea
cunoştinţelor şi abilităţilor în domeniu. Această instruire poate fi furnizată de propria
organizaţie sau de o organizaţie externă;
- trebuie să aibă experienţă de audit, experienţă ce ar trebui acumulată sub orientarea şi
îndrumarea unui auditor care este competent în calitate de conducător al unei echipe de audit
în aceeaşi disciplină.
Organizaţiile ar trebui să stabilească nivelurile de audit, experienţă profesională,
instruire ca auditor şi experienţă de audit pentru un auditor, necesare pentru a dobândi
cunoştinţele şi abilităţile corespunzătoare programului de audit.
Eficacitatea auditului este condiţionată de competenţa şi experienţa personală a
auditorului. Pe parcursul auditului acestuia i se cere:
· Obţinerea şi evaluarea corectăa dovezilor obiective;
· Fidelitate faţă de scopul auditului;
· Evaluarea permanentă a efectelor observaţiilor efectuate pe parcursul auditului;
· Un comportament adecvat care să favorizeze realizarea obiectivelor auditului;
· Perceperea corectă a specificului ţării în care se desfăşoară auditul;
· Efectuarea auditului cu atenţia cuvenită;
· Traversarea eficientă a situaţiilor dificile;
· Deducerea de concluzii acceptabile, folosind constatările f_ăcute pe parcursul
desfăşurării auditului;
· Susţinerea cu fermitate a concluziilor auditului bazate pe dovezi obiective.

8.3. Menţinerea şi îmbunătăţirea competenţei

Dezvoltarea profesională continuă se referă la menţinerea şi îmbunătăţirea

cunoştinţelor, a abilităţilor şi a aptitudinilor personale. Aceasta poate fi realizată prin mijloace
ca experienţa de muncă suplimentară, instruire, studiu individual, studiu asistat, participarea la
întâlniri, seminarii şi conferinţe sau alte activităţi relevante. Auditorii ar trebui să demonstreze
dezvoltarea profesională continuă prin:
 Cunoaşterea celor mai noi standarde referitoare la sistemele calităii, auditarea
sistemelor calităţii, a procedeelor şi tehnicilor de auditare;

64
  Urmarea de cursuri de perfecţionare şi evaluare a competenţei auditorilor, cel puţin
o dată la trei ani.

8.4. Evaluarea auditorilor

Evaluarea auditorilor şi a conducătorilor echipei de audit ar trebui planificată,

implementată şi înregistrată în concordanţă cu procedurile programului de audit
pentru a furniza un rezultat care este obiectiv, consecvent, corect şi de încredere.
Procesul de evaluare ar trebui să identifice nevoile de instruire şi alte nevoi de
îmbunătăţire a abilităţilor. Evaluarea auditurilor intervine în următoarele etape:
- evaluarea iniţială a persoanelor care doresc să devină auditori;
- evaluarea auditorilor ca parte a procesului de selectare a echipei de audit;
- evaluarea continuă a performanţei auditorului pentru a identifica necesităţile pentru
menţinerea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a abilităţilor.
Procesul de evaluare implică patru paşi principali:
- pasul 1 – identificarea aptitudinilor personale, a cunoştinţelor şi abilităţilor pentru a
îndeplini necesităţile programului de audit. Pentru stabilirea cunoştinţelor şi abilităţilor
adecvate ar trebui să ia în considerare:
 mărimea, natura şi complexitatea organizaţiei care va fi auditată;
 obiectivele şi amploarea programului de audit;
 cerinţele de certificare/ înregistrare şi acreditare;
 rolul procesului de audit în managementul organizaţiei care va fi auditată;
 nivelul de încredere cerut în programul de audit;
 complexitatea sistemului de management care va fi auditat.
- pasul 2 – stabilirea criteriilor de evaluare. Criteriile pot fi cantitative (ca de exemplu
anii de experienţă profesională şi de studii, numărul de audituri efectuate, orele de instruire în
domeniul auditului) sau calitative (ca de exemplu demonstrarea aptitudinilor personale, a
cunoştinţelor sau a abilităţilor, în timpul instruirii sau la locul de muncă).
- pasul 3 – evaluarea ar trebui realizată de o persoană sau de un grup de persoane care
utilizează una sau mai multe metode selectate dintre cele prezentate în tabelul 8.1. Pentru
utilizarea datelor prezentate în tabel ar trebui să se ia în considerare:
 metodele prezentate reprezintă o gamă de opţiuni şi pot să nu fie aplicabile în
toate situaţiile;

65
  diferitele metode prezentate pot diferi în ceea ce priveşte încrederea conferită;
 o combinaţie de metode care ar trebui de regulă să fie utilizată pentru a asigura
un rezultat obiectiv, coerent, corect şi de încredere.

Metode de evaluare Tabelul 8.1

Nr. Metoda de evaluare Obiective Exemple
crt.
1. Analiza Verificarea pregătirii şi Analiza înregistrărilor
înregistrărilor experienţei acumulate de referitoare la studii,
auditor instruire, experienţă
profesională şi de audit
2. Feedback pozitiv şi Furnizarea informaţiilor Supravegheri, chestionare,
negativ despre cum este percepută referinţe personale, mărturii,
prestaţia auditorului reclamaţii, evaluarea
prestaţiei, analize reciproce
3. Interviu Evaluarea aptitudinilor Interviuri faţă în faţă sau la
personale şi a abilităţilor de telefon
comunicare, verificarea
informaţiilor, testarea
cunoştinţelor şi obţinerea de
informaţii suplimentare
4. Observare Evaluarea aptitudinilor Interpretare de roluri,
personale şi a capacităţii de a audituri cu supraveghere,
aplica cunoştinţe şi abilităţi evaluarea în timpul
activităţii sale
5. Testare Evaluarea aptitudinilor Examene scrise şi orale,
personale, cunoştinţelor şi testare psihometrică
abilităţilor, precum şi
aplicarea acestora
6. Analiza post audit Furnizarea informaţiilor Analizarea raportului de
atunci când observarea audit şi discuţia cu clientul
directă nu este posibilă sau nu auditului, cu auditatul, cu
este adecvată colegii şi cu auditorul

- pasul 4 – desfăşurarea evaluării. La acest pas informaţiile colectate despre persoană

sunt comparate cu criteriile stabilite la pasul 2. Atunci când o persoană nu îndeplineşte
criteriile, se solicită instruire suplimentară, experienţă profesională şi/ sau experienţă de audit
suplimentară, după care ar trebui efectuată o reevaluare.

66
 9. Schema Comunitară de eco-management şi audit (EMAS)

Elementele principale ale EMAS

EMAS (The European Eco-Management and Audit Scheme), este un instrument de

management pentru companii şi alte tipuri de organizaţii ce permite evaluarea şi
îmbunătăţirea performanţei lor de mediu. Participarea este voluntară şi se adresează
organizaţiilor private sau publice ce operează în cadrul Uniunii Europene, a Spaţiului
Economic European – Islanda, Liechtenstein şi Norvegia şi a ţărilor candidate, care creează
cadrul legislativ şi instituţional pentru implementarea acestui sistem, ca o parte a Acquis-ului
Comunitar de Mediu.
Iniţial, EMAS era o schemă disponibilă numai pentru companiile din sectorul
industrial, dar a fost extins la toate organizaţiile care au un impact asupra mediului. EMAS
identifică tipuri diferite de activităţi economice utilizând Codul CAEN (Clasificarea
Activităţilor Economiei Naţionale).

9.1. Principalele caracteristici EMAS:

- reprezintă o reglementare europeană cu cerinţe precise;
- este valabilă numai în Spaţiul Economic European;
- necesită audit extern obligatoriu;
- solicită publicarea obligatorie a rezultatului după audit;
- respectarea legislaţiei este o cerinţă;
- imbunătăţirea continuă a performanţei de mediu este o necesitate;
- se poate aplica la intreprinderi economice, autorităţi, organizaţii şi instituţii de orice
fel şi la orice nivel: birouri, ateliere, fabrici, lanţuri de magazine, ferme, primării, spitale,
scoli, port;
-reprezintă un sistem intern de management "a la carte";
-conduce la îmbunătăţirea continuă şi prevenirea poluării;
- impune audit: la maximum 3 ani;
- bilanţ ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite în prealabil;
- constituie referinţă la utilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT);
- este perfect compatibil cu seria ISO 14000, seria ISO 9000, OHSAS.

67
 9.2. Obiectivul EMAS, ca instrument important al planului de acţiune privind
consumul şi producţia durabile şi politica industrială durabilă, constă în promovarea
îmbunătăţirii continue a performanţelor de mediu ale organizaţiilor prin instituirea şi punerea
în aplicare de către acestea a unor sisteme de management de mediu, a evaluării sistematice,
obiective şi periodice a performanţei acestor sisteme, a furnizării de informaţii privind
performanţa de mediu, a dialogului deschis cu publicul şi cu alte părţi interesate, a implicării
active a angajaţilor în organizaţii, precum şi a activităţilor de formare adecvate [9].
Îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu ale organizaţiilor, sunt realizate
prin:
- elaborarea şi implementarea de către organizaţii a sistemelor de management de
mediu;
- evaluarea sistematică, obiectivă şi periodică a performantei acestor sisteme;
- furnizarea informaţiilor privind performanţa de mediu şi menţinerea unui dialog cu
publicul şi cu alte părţi interesate din afara organizaţiilor;
- implicarea activă a angajaţilor în organizarea şi în instruirea proprie, adecvată,
iniţială şi avansată, care să le permită participarea activă la elaborarea şi punerea în aplicare a
sistemelor de solicitarea angajaţilor, orice reprezentant relevant al acestora trebuind să fie
implicat.
EMAS presupune:
Performanţa: EMAS este o schemă de management de mediu voluntară, bazată pe o
schemă armonizată a intregii Uniuni Europene, cu obiective de îmbunătăţire a performanţei de
mediu a organizaţiilor prin angajamente proprii de evaluare şi reducere a impactului lor
asupra mediului.
Credibilitate: Prin natura externă şi independentă a înregistrării şi a procesului de
verificare, EMAS asigură credibilitatea publică şi încrederea că schema include sistemul de
management şi declaraţia de mediu.
Transparenţa: Informarea publică cu privire la performanţa de mediu a organizaţiei
este un aspect important al obiectivului schemei. Aceasta se realizează prin declaraţia de
mediu care oferă informaţii publicului asupra impactului de mediu şi performanţa organizaţiei
şi a modului în care organizaţia se implică activ prin angajaţii săi în implementarea schemei.
Logo-ul EMAS poate fi aplicat pe diverse produse, fiind un instrument vizual atractiv care
demonstrează angajamentul organizaţiei de îmbunătăţire a performanţei de mediu şi indică
încrederea informaţiilor oferite.

68
 Cine se poate înregistra EMAS ?
EMAS - permite participarea VOLUNTARĂ a organizaţiilor din toate sectoarele de
activitate, publice sau private, care doresc să îşi îmbunătăţească continuu performanţa de
mediu.
9.3. In scopul obţinerii înregistrării EMAS, organizaţia trebuie să respecte
următoarele condiţii:
a) să realizeze cel puţin o analiză de mediu pentru activităţile, produsele şi serviciile
sale şi pe baza rezultatelor obţinute, să implementeze un sistem de management de mediu care
să raspundă tuturor cerinţelor (în special, să respecte legislaţia relevantă din domeniul
mediului). Pentru organizaţiile care au deja un sistem de management de mediu certificat nu
este necesară efectuarea acestei analize de mediu în momentul implementării EMAS, dacă
sistemul conţine informaţiile necesare pentru identificarea şi evaluarea aspectelor de mediu;
b) să efectueze sau să solicite efectuarea a cel puţin unui audit de mediu, având ca
scop evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei;
c) să pregăteasca un raport de mediu care să includă:
- rezultatele obţinute de organizaţie faţă de obiectivele şi ţintele de mediu propuse;
- cerinţele de îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu şi să ia în considerare
necesităţile de informare ale părţilor interesate;
d) să se asigure că:
- analiza de mediu, sistemul de management, procedura de audit şi raportul de mediu
sunt examinate în scopul de a verifica îndeplinirea cerinţelor prezentului ordin;
- raportul de mediu este validat de către un verificator de mediu;
e) să înainteze organismului naţional competent raportul de mediu validat [2].
In scopul menţinerii înregistrării EMAS, organizaţia trebuie să respecte următoarele
condiţii:
a) să deţină un sistem de management de mediu şi un program de audit privind
frecvenţa verificărilor
b) să înainteze anual către organismul competent actualizările necesare şi validate ale
raportului de mediu şi să le pună la dispoziţie publicului.
Documentele necesare înregistrării unei organizaţii în cadrul EMAS sunt:
a) raportul de mediu;
b) formularul tip completat;
c) dovada achitării tarifului de înregistrare

69
 Comitetul consultativ EMAS hotărăşte dacă organizaţia întruneşte toate cerinţele
prezentului ordin, în baza informaţiilor primite şi în special a investigaţiilor făcute pe lângă
autoritatea locală de mediu în privinţa respectării de către organizaţie a legislaţiei de mediu
relevante.
Biroul EMAS înregistrează organizaţia, îi atribuie număr de înregistrare şi înştiinţează
conducerea organizaţiei referitor la acordarea înregistrării EMAS.
Comitetul consultativ EMAS refuză, suspendă sau anulează, după caz, înregistrarea
EMAS a organizaţiei dacă primeşte un raport de supraveghere din partea organismului de
acreditare, din care rezultă că activităţile verificatorului de mediu nu s-au desfăşurat în mod
corespunzător pentru a întruni cerinţele prevăzute de prezentul ordin [7].
De asemenea, comitetul consultativ EMAS suspendă sau anulează, după caz,
înregistrarea unei organizaţii, în următoarele situaţii:
a) organizaţia nu prezintă actualizările anuale validate ale raportului de mediu, în
termen de trei luni de la data la care sunt solicitate;
b) organizaţia nu achită tarifele de înregistrare corespunzătoare, în termen de trei luni
de la data la care sunt solicitate;
c) organizaţia nu mai respectă una sau mai multe dintre condiţiile prezentului ordin;
d) autoritatea publică locală de mediu informează că organizaţia a încălcat una dintre
prevederile legislaţiei privind protecţia mediului.
Organismul de acreditare deschide, revizuieşte şi actualizează o listă cu verificatorii de
mediu pe care o comunică lunar Comitetului consultativ EMAS.
Sigla EMAS
Sigla EMAS poate fi utilizată numai de organizaţiile înregistrate EMAS, în perioada
valabilităţii înregistrării lor şi este însoţită întotdeauna de numărul de înregistrare al
organizaţiei.

Logo

Fig. 9.1. Logo-ul EMAS

70
Versiunea 1 Versiunea 2

MANAGEMENT AL MEDIULUI INFORMAŢIE VALIDATĂ

VERIFICAT NR. ÎNREG. NR. ÎNREG.

Fig. 9.2. Versiuni logo EMAS

9.4. Paşii implementării EMAS:

Fig. 9.3. Paşii implementării EMAS

71
 Politică de mediu înseamnă intenţiile globale şi orientarea unei organizaţii în ceea ce
priveşte performanţa sa de mediu, astfel cum sunt exprimate oficial de către conducerea la cel
mai înalt nivel a organizaţiei, inclusiv respectarea tuturor cerinţelor legale aplicabile în
materie de mediu, precum şi angajamentul în sensul îmbunătăţirii continue a performanţei de
mediu. Această politică oferă un cadru de acţiune și de stabilire a obiectivelor şi ţintelor de
mediu [9];
Analiza iniţială de mediu: EMAS prevede efectuarea unei analize iniţiale de mediu
pentru a identifica aspectele legate de mediu ale unei organizații. Cu toate acestea, atunci
când o organizaţie dispune deja de un sistem de management de mediu certificat în baza
standardului ISO 14001, nu este necesar să realizeze o analiză oficială de mediu în momentul
trecerii la punerea în aplicare a EMAS. In analiza initala de mediu se studiază aspectele de
mediu ale organizaţiei. Aspectele de mediu semnificative sunt identificate prin utilizarea unui
set de criterii definite de organizaţie pentru a evalua semnificaţia şi impacturile sale de mediu.
Aceasta va fi baza pentru definirea obiectivelor potrivite şi ţintele pentru îmbunătăţirea
performanţei de mediu. Prin aspect de mediu se defineşte un element al activităţilor,
produselor sau serviciilor unei organizaţii care are sau poate avea un impact asupra mediului.
Un program de mediu va descrie aceste obiective şi ţinte şi va realiza calea de atingere
a lor. Program de mediu înseamnă descrierea măsurilor, responsabilităţilor şi mijloacelor
adoptate sau preconizate pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor de mediu, precum şi a
termenelor pentru atingerea acestora. Implementarea şi funcţionarea fazelor pun programul de
mediu în acţiune şi este periodic verificat prin auditurile de mediu interne. Acţiunile corective
sunt realizate urmând analiza de management periodică [9].
Sistem de management de mediu înseamnă acea parte din sistemul global de
management care include structura organizaţională, activităţile de planificare,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele necesare dezvoltării, punerii în
aplicare, realizării, evaluării şi menţinerii politicii de mediu, precum şi a gestionării aspectelor
de mediu;
Audit intern de mediu înseamnă o evaluare sistematică, documentată, periodică şi
obiectivă a performanţelor demediu ale unei organizaţii, a sistemului de management şi a
proceselor destinate protecţiei mediului;
Declaraţie de mediu înseamnă informaţiile detaliate furnizate publicului şi altor părţi
interesate cu privire la:
- structura şi activităţile unei organizaţii;

72
 - politica sa de mediu şi sistemul său de management de mediu;
- aspectele de mediu specifice acesteia şi impacturile asupra mediului;
- programul său de mediu, precum şi obiectivele şi ţintele de mediu;
- performanţa de mediu a organizaţiei şi respectarea obligaţiilor legale aplicabile în
materie de mediu
- declaraţia de mediu actualizată înseamnă informaţiile detaliate furnizate publicului şi
altor părţi interesate care conţin actualizări ale ultimei declaraţii de mediu validate, numai în
ceea ce priveşte performanţa de mediu a unei organizaţii şi respectarea obligaţiilor legale
aplicabile în materie de mediu
Validare înseamnă confirmarea de către verificatorul de mediu care a efectuat
verificarea a faptului că informaţiile şi datele cuprinse în declaraţia de mediu şi în declaraţia
de mediu actualizată ale unei organizaţii sunt de încredere, credibile şi corecte şi că
îndeplinesc cerinţele regulamentelor EMAS.
Tehnici de validare a datelor
• Obţinerea de explicaţii din partea personalului.
• Analiza procedurilor de management, încercări, etc.
• Analiza echipamentului şi a metodelor de monitorizare.
• Eşantioane de date, verificări ale calculelor, analizarea rapoartelor cu privire la
progrese etc.
• Investigarea transferului de date “de sus în jos”.
• Implică analiza acurateţei.
• Căutarea de dovezi vizibile pentru reclamaţii.
Verificator de mediu înseamnă:
- un organism de evaluare a conformităţii, astfel cum este definit în Regulamentul
(CE) nr. 765/2008, sau orice asociaţie sau grup de astfel de organisme, care a obţinut
acreditare în conformitate cu prezentul regulament; sau
- orice persoană fizică sau juridică sau orice asociaţie sau grup de astfel de persoane,
care a obţinut autorizaţie de efectuare a verificărilor şi validărilor [9]
Verificatorii de mediu evaluează conformitatea analizei de mediu, a politicii de mediu,
a sistemului de management, a procedurilor de audit ale organizaţiilor şi punerea în aplicare a
acestora, precum şi declaraţia de mediu. De asemenea, verificatorii de mediu examinează
conformitatea organizaţiei cu dispoziţiile legale aplicabile în materie de mediu, îmbunătăţirea
continuă a performanţei sale de mediu şi fiabilitatea datelor şi informaţiilor relevante.

73
 Verificatorii de mediu validează, la intervale care nu depăşesc douăsprezece luni, orice
informaţii din declaraţia de mediu actualizată.

Pentru a obţine acreditarea sau autorizarea, verificatorul de mediu depune o cerere la

un organism de acreditare sau de autorizare la alegerea sa.

Aplicarea practică a EMAS

La început
Industria automobilelor
Industria: hârtiei, metalelor, chimicalelor şi sticlei
Agricultura şi alimentaţia
Mediul (tratarea apelor şi deşeurilor)
Începând cu EMAS II
Administraţia Publică
Spitalele
Industria hotelieră (hoteluri, restaurante, etc.)
Educaţia (licee şi universităţi)
În prezent:
Transporturile
Finanţele (bănci şi asiguratori)
Construcţiile
Serviciile (consultanţi, ONG-uri)
IMM-urile

9.5. Comparaţie între EMAS şi Standardul internaţional ISO 14001

EMAS a fost introdus în 1993 şi, în articolul 12, admis pentru adoptarea altor
standarde din aria EMS. ISO 14001 a fost introdus în 1996 şi a avut un scop mai larg de
aplicare decât EMAS, care era aplicabil numai pentru anumite zone industriale. Ar trebui
accentuat că ISO 14001 şi EMAS nu sunt în competiţie, ele au centre de interes diferite. Cu
EMAS se merge mai departe peste cerinţele lui ISO 14001 în ariile îmbunătăţirii performanţei
de mediu, la clauza pentru conformarea legală şi raportarea performantei de mediu 8].
Comisia a ţinut cont de ISO 14001 în câteva decizii cum ar fi cea din aprilie 1997 când
ISO 14001 a fost recunoscut ca o piatră de încercare pentru EMAS fară a ţine cont de efortul
cerut. Principiile de bază şi structura ISO 14001 seamană cu reglementarea EMAS dar ele
diferă în următoarele puncte:

74
 1. Regulamentul EMAS este parte a politicii oficiale de mediu a Uniunii Europene şi
autorităţile de mediu din statele membre sunt responsabile pentru introducerea sa.
ISO 14001 nu are acelaşi statut în politica ecologică internaţională şi
responsabilitatea pentru introducerea şi dezvoltarea să rezidă în ISO.
2. Procesul de certificare a standardului ISO 14001 acoperă numai sistemul de
management. În schema EMAS, informaţiile declarate privitor la emisii şi
impactul asupra mediului sunt de asemenea verificate.
3. EMAS include o declaraţie de mediu pulbică, în vreme ce ISO 14001 nu o face.
Această declaraţie publică, măreste credibilitatea sistemului şi dă organizaţiei mai
multă recunoaştere a activităţilor şi rezultatelor sale. În sistemul ISO 14001,
companiilor li se cere numai să-şi publice politicile de mediu.
ISO 14001 se aplică tuturor organizaţiilor; în timp ce în secţiunea EMAS se pot înscrie
numai zonele industriale. EMAS cere o revizie iniţială iar ISO nu o face.
Spre deosebire de EMAS, ISO 14001 nu cere o înregistrare a efectelor de mediu sau
de legislaţie, ci numai un angajament spre a adera la legile relevante.
Folos public: EMAS cere ca politica, programul, sistemul de management de mediu şi
detalii ale peformanţei zonei să fie puse la dispoziţia publicului ca parte a declaraţiei de
mediu. ISO cere numai ca politica să fie facută publică.
Audituri: ISO 14001 cere auditări, deşi frecvenţa nu este specificată şi nici nu este
cerută o metodologie de audit în aşa multe detalii ca în EMAS.
Contractori, furnizori: nivelul controlului acestui corp este cerut în EMAS. El nu este
prevăzut în ISO14001, care cere numai ca procedurile cerute să fi fost comunicate acestora.
Obligaţii şi cerinţe: salariaţii implicaţi, dezvoltă continuu performanţa de mediu şi
conformarea cu legislaţia este o parte integrantă a EMAS. ISO 14001 nu face decât să
stipuleze direcţia în care performanţa arătată trebuie să fie îmbunătăţită. EMAS specifică:
companiile trebuie să încerce să “reducă impacturile de mediu spre niveluri care să nu
depăşească pe acelea care corespund cu aplicarea viabil economică a celei mai bine alese
tehnologii.”
O organizaţie poate fi certificată cu ISO 14001 chiar dacă ea nu a avut o conformare
completă cu reglementările, deoarece singura cerinţă pentru politica ei de mediu este de a se
obliga în scopul conformării în viitor. Această aparentă slăbiciune poate ajuta ţările dezvoltate
de a iniţia un proces pentru continuă dezvoltare a performanţei de mediu în sectorul industrial.
Aplicarea în întreaga lume poate elimina barierele comerciale şi ajută la introducerea

75
standardului de management de mediu şi în acele organizaţii care nu îndeplinesc cerinţele
legislatiei naţionale de mediu.
EMAS şi ISO 14001 asigură căi diferite pentru introducerea unui sistem de
management de mediu într-o companie industrială. Companiile pot în mod benevol să se
alăture ambelor scheme, dacă pot să satisfacă cerinţele lor. O organizaţie care implementează
ISO 14001 este pe cale de a satisface şi cerinţele EMAS. Pasul adiţional spre EMAS – peste
cerinţele ISO 14001 – este angajamentul public de mediu. Această declaraţie publică, măreşte
credibilitatea sistemului şi dă organizaţiei mai multă recunoaştere a activităţilor şi rezultatelor
sale. În sistemul ISO 14001, companiilor li se cere numai să-şi publice politicile de mediu [9].
O organizaţie are libertatea şi flexibilitatea de a-şi defini limitele şi trebuie să aleagă
între implementarea ISO 14001 sau EMAS cu integrarea întregii organizaţii, ori doar unităţile
specifice sau activităţile organizaţiei. Dacă ISO 14001 sau EMAS sunt implementate pentru
un ansamblu specific de operare sau activitate, politicile şi procedurile dezvoltate de alte părţi
ale organizaţiei pot fi utilizate pentru îndeplinirea cerinţelor lor, asigurând că ele sunt
aplicabile la operarea ansamblului specific sau activităţii care va fi subiect pentru aceasta.
Complementarităţile, între ISO14001 şi EMAS sunt demonstrate de următoarele
specificaţii ale raportului O evaluare a implementării EMAS în statele membre – iunie 1998:
O înregistrare a 140 zone relevă că 47% erau de asemenea certificate ISO 14001.
Totuşi 85% din zonele mici înregistrate nu erau certificate cu ISO 14001. Din cele 53% cu
EMAS fară certificare ISO 14001, 55% din ele nu intenţionează să ia şi ISO 14001 [8].
Din 66 zone EMAS şi ISO 14001, 38% au primit certificare ISO14001 după primirea
EMAS.

Cerinţe ale EMAS II anul2002

I. Analiza de mediu.
II. Politica de mediu.
III.Planificarea:
3.1. Cerinţelegale şi alte cerinţe.
3.2. Aspecte legate de mediu.
3.3. Obiective, scopuri şi Programul de management de mediu.
IV. Implementare şi funcţionare:
4.1. Structură ş iresponsabilităţi.
4.2. Formare, sensibilizare la problemele de mediu şi implicarea angajaţilor.
4.3. Gestiunea documentelor în cadrul Sistemului de management de mediu.

76
 4.4. Control operaţional.
4.5. Planuri de urgenţă şi capacitate de răspuns.
V. Evaluare:
5.1. Monitorizare şi măsurare.
5.2. Neconformităţi, acţiuni de corecţie şi acţiuni preventive.
5.3. Înregistrări.

5.4.Audit de mediu.
VI. Revizuirea de către Conducere.
VII. Declaraţia de Mediu.
VIII.Verificarea informaţiilor demediu.
IX. Înregistrarea în cadrul EMAS.
X. Folosire şi utilizarea siglei.
Progresul făcut de EMAS III – 2009
 EMAS GLOBAL. Se deschide ţărilor ce nu sunt membre ale Uniunii
Europene.
 Se introduce o procedură de Atestare şi Monitorizare armonizate conform
Regulamentului 765/2008, din 9 iulie, referitor la Atestare.
 Simplificare a procedurilor de înregistrare. Se permite implementarea EMAS
pentru grupurile CLUSTERS şi o înregistrare individuală pentru fiecare firmă în parte.
Criteriile pentru înregistrarea tip Cluster sunt legate de: apropierea geografică şi sectorul de
activitate.
 Se insistă pe renunţarea la taxele de înregistrare în cazul Statelor Membre.
 Întărirea rolului Organismelor competente în promovarea şi sprijinul
organizaţiilor. Se acceptă posibilitatea ca IMM-urile să poată cere un raport de la
Administraţie referitor la cerinţelelegale ce le sunt aplicabile.
 Se simplifică folosirea siglei. O siglă unică. Aceasta se va putea utiliza pe
produse, clarificând faptul că nu este o etichetă de produs, ci o etichetă referitoare la
managementul de mediu a organizaţiei.
 Organismele competente vor putea lua parte la procesul de atestare şi
monitorizare, dacă doresc.

77
 9.6. Cerinţe ale sistemului de management de mediu şi aspecte suplimentare care
trebuie avute în vedere de către organizaţiile care pun în aplicare EMAS
Cerinţele sistemului de management de mediu EMAS sunt cele stabilite în secţiunea 4
a standardului EN ISO 14001:2004. Aceste cerinţe sunt reproduse în coloana din stânga a
tabelului de mai jos, denumită partea A.
În plus, organizaţiile înregistrate trebuie să aibă în vedere un număr de aspecte
suplimentare care au o legătură directă cu un număr de elemente din cadrul secţiunii 4 a
standardului EN ISO 14001:2004. Aceste cerinţe suplimentare sunt enumerate în coloana din
dreapta a tabelului de mai jos, care constituie partea B [5, 10].

PARTEA A PARTEA B
Cerinţe ale sistemelor de management de Aspecte suplimentare care trebuie avute în
mediu conform EN ISO 14001:2004 vedere de către organizaţiile care pun în
aplicare EMAS
Organizaţiile participante la sistemul
comunitar de management de mediu și audit
(EMAS) aplică cerinţele standardului
EN ISO 14001:2004, care sunt descrise în
secţiunea 4 din standardul european

A. Cerinţe ale sistemului de management de

mediu

A.1. Cerinţe generale

Organizaţia instituie, documentează,
pune în aplicare, menţine şi îmbunătăţeşte
continuu un sistem de management de mediu
în conformitate cu cerinţele prezentului
standard internaţional şi decide asupra
modului în care va îndeplini aceste cerinţe.
Organizaţia defineşte şi documentează
domeniul de aplicare al sistemului său de
management de mediu.

A.2. Politica de mediu

Conducerea organizaţiei la cel mai înalt
nivel definește politica de mediu a
organizaţiei şi ia măsuri pentru ca, în cadrul
domeniului de aplicare definit al sistemului
său de management de mediu, această
politică:
(a) să fie adecvată naturii, dimensiunii și
impactului asupra mediului al activităţilor,

78
produselor şi serviciilor sale;
(b) să cuprindă un angajament de
îmbunătăţire continuă şi de prevenire a
poluării;
(c) să cuprindă un angajament de conformare
cu cerinţele legale aplicabile şi cu alte cerinţe
la care organizaţia subscrie şi care au legătură
cu aspectele de mediu relevante pentru
aceasta;
(d) să furnizeze cadrul pentru stabilirea și
analizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu;
(e) să fie documentată, pusă în aplicare şi
menţinută;
(f) să fie comunicată tuturor persoanelor care
lucrează pentru organizaţie sau în numele
acesteia;
(g) să fie disponibilă publicului.
A.3. Planificare

A.3.1. Aspecte de mediu

Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
şi menţine o procedură (proceduri):
(a) de identificare a aspectelor de mediu ale
activităţilor, produselor şi serviciilor sale în
cadrul domeniului de aplicare definit pentru
sistemul de management de mediu, pe care le
poate controla, precum şi a celor asupra
cărora poate exercita influenţă luând în
considerare evoluţiile noi sau planificate sau
activităţile, produsele şi serviciile noi sau
modificate
(b) de determinare a acelor aspecte care au
sau pot avea un impact semnificativ asupra
mediului (adică aspecte semnificative de
mediu).
Organizaţia documentează informaţiile
şi le actualizează.
Organizaţia, la stabilirea, înfiinţarea,
punerea în aplicare şi menţinerea sistemului
său de management de mediu, ia în
considerare aspectele semnificative de mediu.
B.1. Analiza de mediu
Organizaţiile realizează o analiză iniţială
de mediu, pentru a identifica şi a evalua
aspectele lor de mediu şi a identifica cerinţele
legale aplicabile referitoare la mediu.
Organizaţiile din afara Comunităţii fac
trimitere, de asemenea, la cerinţele legale în
materie de mediu aplicabile organizaţiilor

79
 similare din statele membre în care acestea
intenţionează să îşi depună cererile.
A.3.2. Cerinţe legale şi alte cerinţe

Organizaţia stabileşte, pune în aplicare

şi menţine o procedură (proceduri):
(a) de identificare şi de facilitare a accesului
la cerinţele legale şi la alte cerinţe aplicabile
la care organizaţia subscrie, referitoare la
aspectele de mediu relevante pentru aceasta
(b) de determinare a modului în care aceste
cerinţe se aplică aspectelor sale de mediu.
Organizaţia, la stabilirea, punerea în
aplicare şi menţinerea sistemului său de
management de mediu, ia în considerare
cerinţele legale şi celelalte cerinţe aplicabile
la care organizaţia subscrie
B.2. Conformarea legală
Organizaţiile care doresc să se
înregistreze EMAS trebuie să poată
demonstra că:
1. au identificat şi cunosc implicaţiile pentru
organizaţie ale tuturor cerinţelor legale de
mediu aplicabile, identificate în timpul
analizei de mediu
2. iau măsurile necesare de respectare a
legislaţiei de mediu, inclusiv autorizaţiile şi
limitele acestora
3. au instituit proceduri care permit
respectarea în permanenţă de către
organizaţie a cerinţelor de mediu în vigoare.

A.3.3. Obiective, ţinte şi programe

Organizaţia stabileşte, pune în aplicare

și menţine obiective şi ţinte de mediu
documentate, la funcţiile şi nivelurile
corespunzătoare din cadrul organizaţiei.
Acolo unde este posibil, obiectivele şi
ţintele sunt măsurabile şi conforme cu
politica de mediu, inclusiv cu angajamentele
referitoare la prevenirea poluării, la
conformarea cu cerinţele legale și cu alte
cerinţe aplicabile la care organizaţia subscrie
şi la îmbunătăţirea continuă.
La stabilirea şi analizarea obiectivelor
şi ţintelor, organizaţia ia în considerare
cerinţele legale şi alte cerinţe la care subscrie,
precum şi aspectele sale semnificative de

80
mediu. De asemenea, ia în considerare
propriile opţiuni tehnologice, cerinţe
financiare, operaţionale şi de afaceri, precum
şi opiniile părţilor interesate.
Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
şi menţine un program (programe) de
realizare a obiectivelor şi ţintelor.
Acest(e) program(e) prevede (prevăd):
(a) stabilirea de responsabilităţi privind
realizarea obiectivelor și ţintelor pentru
funcţiile şi nivelurile corespunzătoare ale
organizaţiei;
(b) mijloacele şi termenele de realizare
a acestora.

B.3. Performanţa de mediu

Organizaţiile sunt în măsură să

demonstreze că sistemul de management și
procedurile de audit iau în considerare
performanţa de mediu concretă a organizaţiei
în raport cu aspectele directe şi indirecte
identificate în analiza de mediu
2. Evaluarea performanţei de mediu a unei
organizaţii pe baza obiectivelor şi ţintelor sale
face parte integrantă din procesul de evaluare
efectuat de conducere. Organizaţia se
angajează, de asemenea, să își
îmbunătăţească continuu performanţa de
mediu. În acest scop, organizaţia îşi poate
baza acţiunile pe programele de mediu locale,
regionale sau naţionale.
3. Mijloacele pentru a atinge obiectivele și
ţintele nu pot constitui obiective de mediu. În
cazul în care organizaţia posedă mai mult de
un amplasament, fiecare din amplasamentele
unde se aplică EMAS respectă toate cerinţele
EMAS, inclusiv cea privind îmbunătăţirea
continuă a performanţei de mediu
A.4. Punerea în aplicare și funcţionarea

A.4.1. Resurse, atribuţii, responsabilităţi și

autoritate
Conducerea organizaţiei asigură
disponibilitatea resurselor esenţiale pentru
stabilirea, punerea în aplicare, menţinerea și
îmbunătăţirea sistemului de management de
mediu. Resursele cuprind resurse umane și
competenţe specializate, infrastructură
organizaţională, tehnologii şi resurse

81
financiare.
Atribuţiile, responsabilităţile şi
autorităţile sunt definite, documentate şi
comunicate în vederea unui management de
mediu eficient.
Conducerea organizaţiei la cel mai înalt
nivel numeşte unul sau mai mulţi
reprezentanţi, cărora, pe lângă alte
responsabilităţi pe care le deţin, le sunt
încredinţate atribuţii, responsabilităţi și
competenţe bine definite pentru:
(a) asigurarea stabilirii, punerii în aplicare și
menţinerii unui sistem de management de
mediu în conformitate cu cerinţele
prezentului standard internaţional;
(b) raportarea către conducerea la cel mai
înalt nivel a organizaţiei cu privire la
performanţa sistemului de management de
mediu în vederea analizării, incluzând
recomandări pentru îmbunătăţire.
A.4.2. Competenţă, formare profesională și B.4. Implicarea angajaţilor
sensibilizare
1. Organizaţia ar trebui să recunoască
faptul că implicarea activă a angajaţilor
constituie forţa motrice şi una dintre
condiţiile necesare pentru îmbunătăţiri
continue şi eficiente în domeniul mediului,
fiind totodată una dintre resursele principale
ale îmbunătăţirii performanţei de mediu,
precum şi metoda adecvată de ancorare cu
succes a sistemului de management de mediu
şi audit în cadrul organizaţiei.
2. Termenul de „participare a
angajaţilor” include atât participarea, cât şi
informarea angajaţilor individuali şi a
reprezentanţilor acestora. Prin urmare, ar
trebui să existe un sistem de participare a
angajaţilor la toate nivelele. Organizaţia ar
trebui să recunoască faptul că angajamentul,
capacitatea de reacţie şi susţinerea activă din
partea conducerii este o condiţie esenţială a
reușitei acestor procese. În acest context,
trebuie subliniată necesitatea feedbackului
primit de angajaţi din partea conducerii.
Organizaţia se asigură că toate
persoanele care execută, pentru aceasta sau în
numele acesteia, sarcini cu un impact
potenţial semnificativ asupra mediului
identificat de organizaţie, sunt competente în
baza educaţiei, a instruirii sau a experienţei

82
adecvate pe care o deţin; organizaţia
păstrează înregistrările care dovedesc
competenţa acestora.
Organizaţia identifică necesităţile de
instruire asociate aspectelor de mediu și
sistemului de management de mediu. Aceasta
asigură instruirea sau adoptă alte măsuri
pentru acoperirea acestor necesităţi şi
păstrează înregistrările doveditoare.
Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
şi menţine proceduri prin care persoanele care
lucrează pentru aceasta sau în numele
acesteia să fie sensibilizate cu privire la:
(a) importanţa conformării cu politica şi
procedurile de mediu şi cu cerinţele
sistemului de management de mediu;
(b) aspectele semnificative de mediu şi
impactul real sau potenţial asociat activităţii
lor, precum şi efectele benefice aduse
mediului prin îmbunătăţirea performanţelor
personale;
c) propriile atribuţii şi responsabilităţi în
realizarea conformării cu cerinţele sistemului
de management de mediu
(d) consecinţele potenţiale ale nerespectării
procedurilor specificate.
3. Pe lângă aceste cerinţele, angajaţii
trebuie implicaţi în procesul de îmbunătăţire
continuă a performanţei de mediu a
organizaţiei prin:
(a) analiza de mediu iniţială, analiza situaţiei
actuale şi colectarea şi verificarea
informaţiilor;
(b) stabilirea şi punerea în aplicare a unui
sistem de management de mediu şi audit în
scopul îmbunătăţirii performanţei de mediu;
(c) comitete de mediu care să colecteze
informaţiile şi să garanteze participarea
directorului/reprezentanţilor conducerii pe
probleme de mediu şi a angajaţilor și
reprezentanţilor acestora;
(d) grupuri de lucru comune pentru
programul de mediu şi pentru auditul de
mediu;
(e) elaborarea de declaraţii de mediu.
4. În acest scop, ar trebui să se facă apel
la forme adecvate de participare, cum ar
caietul de sugestii, munca pe echipe, fondată
pe proiecte, sau comitete de mediu.
Organizaţiile vor putea să se inspire din

83
 orientările Comisiei privind cele mai bune
practici în domeniu. În cazul în care solicită
acest lucru, sunt implicaţi și reprezentanţii
personalului.
A.4.3. Comunicare

Organizaţia stabileşte, pune în aplicare

şi menţine, cu privire la aspectele de mediu
relevante pentru aceasta şi la sistemul său de
management de mediu, o procedură
(proceduri) de:
(a) asigurare a comunicării interne între
diferite niveluri şi funcţii ale organizaţiei;
(b) primire şi documentare a comunicărilor
relevante din partea părţilor interesate externe
și de formulare a unor răspunsuri
corespunzătoare.
Organizaţia decide dacă va comunica
sau nu în exterior aspectele sale semnificative
de mediu şi îşi documentează decizia. Dacă
decide în favoarea comunicării, organizaţia
stabileşte şi pune în aplicare o metodă
(metode) de efectuare a comunicării externe.
B.5. Comunicare

1. Organizaţiile trebuie să fie în măsură să

demonstreze că sunt angajate într-un dialog
deschis cu publicul şi cu celelalte părţi
interesate, în special comunităţile locale şi
clienţii, în ceea ce privește impactul asupra
mediului al activităţilor, produselor şi
serviciilor lor, pentru a identifica preocupările
publicului şi ale altor părţi interesate.
2. Deschiderea, transparenţa şi furnizarea
periodică de informaţii cu privire la mediu
sunt factorii cheie de diferenţiere a EMAS de
alte sisteme. Acești factori sunt importanţi, de
asemenea, pentru organizaţie, în vederea
consolidării încrederii părţilor interesate.
3. EMAS conferă flexibilitatea necesară
organizaţiilor de a canaliza informaţii
relevante către tipuri specifice de public,
garantând, în acela şi timp, disponibilitatea
informaţiilor pentru toţi cei care le solicită.
A.4.4. Documentaţie

Documentaţia sistemului de
management de mediu cuprinde:
(a) politica de mediu şi obiectivele și ţintele
de mediu;

84
(b) descrierea domeniului de aplicare a
sistemului de management de mediu;
(c) descrierea principalelor elemente ale
sistemului de management de mediu şi a
interacţiunilor dintre acestea, precum şi
trimiterile la documentele asociate;
(d) documente, inclusiv înregistrările cerute
de prezentul standard internaţional;
(e) documentele, inclusiv înregistrările,
considerate de organizaţie a fi necesare
pentru asigurarea planificării, operării și
controlării eficiente a proceselor care au
legătură cu aspectele sale semnificative de
mediu.

A.4.5. Controlul documentelor

Documentele cerute de sistemul de

management de mediu şi de prezentul
standard internaţional trebuie să fie
controlate. Înregistrările constituie un tip
special de document şi se controlează în
conformitate cu cerinţele prevăzute la punctul
A.5.4.
Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
și menţine o procedură (proceduri) de:
(a) aprobare a documentelor din punctul de
vedere al adecvării, înainte de a fi emise;
(b) revizuire şi actualizare, după caz, a
documentelor şi de reaprobare a lor;
(c) asigurare a identificării modificărilor și a
stadiului curent de revizuire a documentelor;

A.4.6. Control operaţional

Organizaţia identifică şi planifică acele
operaţiuni care sunt asociate aspectelor
semnificative de mediu identificate ca fiind
conforme cu politica de mediu şi cu
obiectivele şi ţintele sale de mediu, pentru a
se asigura că acestea sunt realizate conform
condiţiilor specificate, prin:
(a) stabilirea, punerea în aplicare şi
menţinerea unei (unor) proceduri
documentate de control al situaţiilor în care
absenţa unor astfel de proceduri ar putea
conduce la abateri de la politica, obiectivele
și ţintele de mediu;
(b) stipularea criteriilor de operare în
procedura (procedurile) respectivă
(respective);

85
(c) stabilirea, punerea în aplicare şi
menţinerea unor proceduri asociate aspectelor
semnificative de mediu identificate ale
bunurilor şi serviciilor folosite de organizaţie
și comunicarea procedurilor şi cerinţelor
aplicabile către furnizori, inclusiv contractori.

A.4.7. Pregătirea pentru situaţiile de urgenţă

şi capacitatea de reacţie în astfel de situaţii
Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
şi menţine o procedură (proceduri) de
identificare a situaţiilor de urgenţă potenţiale
şi a accidentelor potenţiale care pot avea
impact (impacturi) asupra mediului și
stabilește cum va răspunde acestora.
Organizaţia răspunde situaţiilor de
urgenţă şi accidentelor reale şi previne sau
diminuează impactul negativ asupra mediului
al acestora.
Organizaţia analizează periodic şi,
după caz, revizuieşte procedurile de pregătire
pentru situaţii de urgenţă şi capacitatea de
reacţie în astfel de situaţii, în special în urma
producerii unor accidente sau a apariţiei unor
situaţii de urgenţă.
De asemenea, organizaţia testează
periodic astfel de proceduri, în măsura în care
acest lucru este posibil.

A.5. Verificări
Organizaţia păstrează înregistrările
rezultatelor acestor evaluări periodice.

A.5.2.2. Organizaţia evaluează

conformarea cu alte cerinţe la care subscrie.
Organizaţia poate dori să combine această
evaluare cu evaluarea conformării cu
cerinţele legale, menţionată la punctul
A.5.2.1, sau să stabilească o procedură
(proceduri) separată (separate).
Organizaţia păstrează înregistrările
rezultatelor acestor evaluări periodice.

A.5.3. Neconformitate, acţiune

corectivă și acţiune preventivă
Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
şi menţine o procedură (proceduri) pe care o
(le) aplică în cazurile reale şi potenţiale de
neconformitate și pentru a întreprinde acţiuni
corective şi acţiuni preventive. Procedura

86
(procedurile) trebuie să definească cerinţele
pentru:
(a) identificarea şi corectarea cazului
(cazurilor) de neconformitate şi
întreprinderea unor acţiuni de reducere a
impactului asupra mediului al acestuia
(acestora);
(b) investigarea cazului (cazurilor) de
neconformitate, determinarea cauzelor şi
întreprinderea unor acţiuni pentru a evita
repetarea acestuia (acestora);
(c) evaluarea necesităţii unor acţiuni de
prevenire a cazului (cazurilor) de
neconformitate şi punerea în aplicare a unor
acţiuni destinate să împiedice producerea
acestuia (acestora);
(d) înregistrarea rezultatelor acţiunilor
corective şi preventive întreprinse;
(e) analizarea eficienţei acţiunilor corective şi
a celor preventive întreprinse. Acţiunile
întreprinse sunt proporţionale cu gravitatea
problemei şi cu impactul asupra mediului
produs.
Organizaţia asigură efectuarea tuturor
modificărilor necesare la documentaţia
sistemului de management de mediu.

A.5.4. Controlul înregistrărilor

Organizaţia întocmeşte şi păstrează
înregistrările, în măsura în care acest lucru
este necesar, pentru a demonstra conformarea
cu cerinţele sistemului său de management de
mediu şi ale prezentului standard
internaţional şi pentru a demonstra rezultatele
obţinute.
Organizaţia stabileşte, pune în aplicare
şi menţine o procedură (proceduri) de
identificare, păstrare, protecţie, retragere,
reţinere şi eliminare a înregistrărilor
Registrele sunt şi rămân lizibile, identificabile
şi trasabile.

A.5.5. Audit intern

Organizaţia ia măsuri pentru ca
auditurile interne ale sistemului de
management de mediu să fie efectuate la
intervalele planificate pentru:
(a) a determina dacă sistemul de management
de mediu:
– este în conformitate cu dispoziţiile

87
prevăzute pentru managementul de mediu,
inclusiv cu cerinţele prezentului standard
internaţional;
– a fost pus în aplicare în mod corespunzător
și este menţinut;
(b) a furniza informaţii conducerii privind
rezultatele auditurilor.
Programul (programele) de audit se
planifică, se stabileşte (se stabilesc), se pune
(se pun) în aplicare şi se menţine (se menţin)
de către organizaţie luând în considerare
importanţa pentru mediu a operaţiunii
(operaţiunilor) în cauză şi rezultatele
auditurilor precedente.
Se stabilesc, se pun în aplicare și se
menţin proceduri de audit care privesc:
– responsabilităţile şi cerinţele în materie de
planificare şi realizare a auditurilor, raportare
a rezultatelor și păstrare a înregistrărilor
aferente;
– determinarea criteriilor, a domeniului de
aplicare, a frecvenţei şi a metodelor de audit.
Selecţia auditorilor şi realizarea
auditurilor asigură obiectivitatea şi
imparţialitatea procesului de audit.

A.6. Analiza efectuată de către

conducere

Conducerea organizaţiei la cel mai înalt

nivel analizează sistemul de management de
mediu al organizaţiei la intervale planificate,
pentru a se asigura că acesta este în
permanenţă corespunzător, adecvat şi
eficient. Analiza efectuată de către conducere
include analiza posibilităţilor de îmbunătăţire
şi necesitatea unor modificări ale sistemului
de management de mediu, inclusiv ale
politicii de mediu şi ale obiectivelor și
ţintelor de mediu.
Înregistrările corespunzătoare
analizelor efectuate de către conducere se
păstrează.
La baza analizelor efectuate de către
conducere se află următoarele date:
(a) rezultatele auditurilor interne și evaluările
conformării cu cerinţele legale și cu alte
cerinţe la care organizaţia subscrie;
(b) comunicări de la părţi externe interesate,
inclusiv plângerile;

88
(c) performanţa de mediu a organizaţiei;
(d) măsura în care au fost atinse obiectivele și
ţintele;
(e) stadiul acţiunilor corective şi preventive;
(f) măsurile de urmărire luate în urma
evaluărilor precedente efectuate de către
conducere;
(g) modificarea circumstanţelor, inclusiv
evoluţii în domeniul cerinţelor legale şi al
altor cerinţe legate de aspectele de mediu
relevante pentru organizaţie;
(h) recomandări pentru îmbunătăţire.
Rezultatele analizelor efectuate de către
conducere includ toate deciziile şi acţiunile
legate de posibile modificări ale politicii de
mediu, ale obiectivelor şi ţintelor de mediu şi
ale altor elemente ale sistemului de
management de mediu, în conformitate cu
angajamentul de îmbunătăţire continuă.

9.7. EMAS – etalon al performanţei de mediu

Prin performanţă de mediu înţelegem totalitatea sarcinilor pe care o organizaţie o
exercită asupra mediului şi măsurile luate pentru diminuarea acestei sarcini. Aceasta se referă
atât la efectele negative legate de funcţionare, cât şi la cele cauzate de produse şi de servicii.
Performanţa de mediu este totalitatea impacturilor asupra mediului şi sănătăţii umane ca
urmare a activităţii "obişnuite" (ex. producţie), şi a măsurilor luate pentru reducerea acestora.
Impacturile principale asupra mediului sunt:
- poluare aer,
- poluare ape subterane, ape de suprafaţă,
- poluare sol
- poluare fonică
- contaminare
- consumuri de resurse naturale
- peisaj degradat.
Organizaţia trebuie să aibă în vedere toate aspectele de mediu ale activităţilor,
produselor sau serviciilor sale şi decide, pe baza criteriilor prevăzute în legislaţia comunitară,
care dintre acestea au un impact semnificativ asupra mediului, ca bază de stabilire a
obiectivelor şi ţintelor de mediu. Aceste criterii sunt puse la dispoziţia publicului [10].

89
 Organizaţia trebuie să ia în considerare atât aspectele de mediu directe cât şi cele
indirecte ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale.
9.7.1. Aspecte de mediu directe
Aspectele de mediu directe ale unei organizaţii se refera la activităţile asupra cărora
organizaţia are control managerial şi pot include, dar nu se limitează la:
a) emisiile în aer;
b) deversările în apă;
c) evitarea, reciclarea, refolosirea, transportarea şi eliminarea deşeurilor solide sau de
alt tip, în special a deşeurilor periculoase;
d) utilizarea şi contaminarea terenului;
e) utilizarea resurselor naturale şi a materiilor prime (inclusiv a energiei);
f) probleme locale (zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, alte probleme care pot fi percepute
vizual etc.);
g) probleme de transport (atât al bunurilor şi al serviciilor cât şi al angajaţilor);
h) riscurile de accidente de mediu şi impactul care rezulta sau poate să rezulte în urma
incidentelor, accidentelor sau posibilelor situaţiilor de urgenta;
i) efectele asupra biodiversităţii.
9.7.2. Aspecte de mediu indirecte
Aspecte de mediu indirecte se referă la activităţile, produsele şi serviciilor unei
organizaţii din care rezulta aspecte semnificative de mediu asupra cărora organizaţia nu are
control absolut.
Aspectele de mediu indirecte pot include dar nu sunt limitate la:
a) probleme legate de produse (design, dezvoltare, ambalaj, transport, utilizare şi
recuperare/eliminare a deşeurilor);
b) investiţii de capital, acordarea de împrumuturi şi servicii de asigurări;
c) noi pieţe;
d) alegerea serviciilor şi natura acestora (de exemplu, activităţi de transport sau
catering);
e) decizii administrative si de planificare;
f) compoziţia gamei de produse;
g) performanta de mediu şi practicile contractaţilor, subcontractaţilor şi furnizorilor.
Organizaţiile trebuie să demonstreze că aspectele de mediu semnificative asociate cu
procedurile acestora de achiziţii publice au fost identificate şi că impactul semnificativ asociat
cu aceste aspecte este gestionat în cadrul sistemului de management de mediu. Organizaţia ar

90
trebui să depună toate eforturile pentru ca furnizorii şi cei care acţionează în numele său să
respecte politica sa de mediu în cadrul activităţilor prevăzute în contract.
În cazul aspectelor de mediu indirecte, organizaţia trebuie sa aibă în vedere influenţa
pe care o poate avea asupra acestora şi măsurile pe care le poate lua pentru a le diminua
impactul .
Metode de identificare a problemelor de mediului
La identificarea problemelor de mediu se vor avea în vedere:
 Probleme de mediu existente care au fost generate de activităţi trecute;
 Probleme de mediu generate de activităţi prezente;
 Probleme de mediu potenţiale, generate de activităţi viitoare.
Probleme de mediu sunt acelea care:
 Au cel mai mare impact asupra populaţiei în cele mai importante direcţii;
 Sunt cele mai des întâlnite în cât mai multe domenii;
 Sunt cele mai urgente putând cauza probleme suplimentare dacă nu sunt rezolvate;
 Corespund în cel mai înalt grad valorilor comune.
Problemele de mediu au fost grupate în categorii de probleme. Această grupare
facilitează, pe de o parte, înţelegerea de către toate persoanele implicate/interesate în planul de
acţiune (în special a celor care sunt mai puţin familiarizate cu acest domeniu) a ansamblului
problematicii de mediu, iar pe de altă parte, elaborarea şi prezentarea planului de acţiune
propriu-zis.

In faza preliminară se elaborează lista cu toate problemele de mediu identificate. In

continuare sunt prezentate categoriile de probleme specifice de mediu identificate frecvent.

Categorii de probleme sau aspecte de mediu Tabelul 9.1

COD. CATEGORII DE PROBLEME/ASPECTE DE MEDIU
01. Calitatea necorespunzătoare a aerului
02. Combaterea fenomenului de schimbări climatice
02. Poluarea generată de surse de poluare majore şi riscul unor accidente majore
03. Cantitatea şi calitatea necorespunzătoare a apei
03.1 Cantitatea şi calitatea necorespunzătoare a apei potabile
03.2 Poluarea apelor de suprafaţă
Gestionarea (colectare, tratare, valorificare, eliminare) necorespunzătoare a deşeurilor
04.
menajere
05. Poluarea generată de activităţile din agricultură
06. Poluarea solului şi a apelor subterane
07. Degradarea mediului natural şi construit

91
 08. Urbanizarea mediului
09. Pericole generate de catastrofe/fenomene naturale şi antropice
10. Poluarea mediului datorată activităţilor din transport
11. Degradarea mediului datorată turismului şi agrementului
12. Asigurarea necorespunzătoare a stării de sănătate a populaţiei
Insuficienta implicare politică şi administrativă a factorilor de decizie în soluţionarea
13.
problemelor de mediu
Structuri organizatorice instabile, neconcordante cu obiectivele generale/specifice de
14.
protecţie a mediului înconjurător
15. Educaţie ecologică
16. Calitatea vieţii

In baza selecţiei categoriilor de probleme, s-a întocmit lista problemelor de mediu.

Lista problemelor de mediu Tabelul 4.2

COD PROBLEMA DE MEDIU
01. Calitatea necorespunzătoare a aerului
01.1 Poluarea aerului datorată traficului rutier
01.2 Poluarea atmosferică generată de emisiile de poluanţi produşi de sursele staţionare ale
unor unităţi industriale
01.3 Poluarea aerului datorată emisiilor provenite de la CET
01.4 Poluarea atmosferică generată de utilizarea combustibililor fosili la încălzirea
locuinţelor
01.5 Poluarea aerului datorată depozitelor de deşeuri menajere supraîncărcate şi exploatate
necorespunzător
01.6 Poluarea atmosferei datorată incinerării necorespunzătoare a deşeurilor spitaliceşti
01.7 Poluarea accentuată a aerului datorată lipsei/diminuării suprafeţei spaţiilor verzi
amenajate (perdele verzi, zone verzi de aliniament, spaţii verzi amenajate)
02. Combaterea fenomenului de schimbări climatice
03. Poluarea generată de surse de poluare majore şi riscul unor accidente majore
02.1 Poluarea aerului transfrontieră
02.2 Poluarea aerului datorată activităţilor industriale cu impact major asupra mediului
înconjurător
02.3 Existenţa unor zone de risc din punct de vedere al radioactivităţii atât în interiorul
regiunii cât şi în vecinătatea acesteia
03. Cantitatea şi calitatea necorespunzătoare a apei
03.1 Cantitatea şi calitatea necorespunzătoare a apei potabile
03.1.1 Asigurarea parţială şi necorespunzătoare cu apă potabilă a oraşelor
03.1.2 Lipsa sistemelor centralizate de alimentare cu apă potabilă în unele localităţi rurale
Riscul de poluare a surselor de suprafaţă de alimentare cu apă potabilă, datorat lipsei
03.1.3
conectării la reţelele sanitare, în zonele rezidenţiale îndepărtate

92
 Existenţa pericolului de poluare a surselor de apă datorată inexistenţei unei delimitări
03.1.4
corespunzătoare a zonelor de protecţie sanitare
03.1.5 Deficienţe ale sistemului de monitorizare a calităţii apei potabile
Absenţa reţelelor (independente) de apă industrială/nepotabilă (apă utilizată în scopuri
03.1.6
nepotabile) conduce la diminuarea cantităţii apei potabile a localităţilor
Absenţa reţelelor de canalizare în sistem divizor (existenţa/utilizarea aproape
03.1.7
generalizată în localităţi, a reţelelor de canalizare în sistem unitar)
03.2 Poluarea apelor de suprafaţă
03.2.1 Evacuarea de ape uzate insuficient epurate de la staţiile de epurare orăşeneşti sau lipsa
acestora

03.2.2 Poluarea apelor de suprafaţă în zona depozitelor de deşeuri sau datorată depozitării
necontrolate a deşeurilor de-a lungul albiilor
03.2.3 Poluarea apelor de suprafaţă cu produse petroliere şi apă sărată de la extragerea
petrolului
03.2.4 Poluarea apelor cu substanţe chimice provenite din activităţi agricole
Poluarea apelor de suprafaţă generată de extracţia, prepararea şi procesarea
03.2.5
minereurilor, cărbunelui şi a altor resurse naturale neregenerabile sau regenerabile
03.2.6 Sisteme de canalizare vechi, insuficiente şi staţii de epurare neperformante în mediul
urban
03.2.7 Starea degradată a sistemelor de canalizare existente
03.2.8 Lipsa reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate menajere în
localităţile rurale
03.2.9 Incărcarea suplimentară a apelor uzate menajere cu produse din activităţile industriale
04. Gestionarea (colectare, stocare, eliminare) necorespunzătoare a deşeurilor
04.1 Poluarea mediului datorită gestiunii necorespunzătoare a deşeurilor menajere în mediul
urban
04.2 Poluarea mediului datorită gestiunii necorespunzătoare a deşeurilor şi nămolurilor din
mediul industrial
04.3 Poluarea mediului generată de depozitarea necontrolată a deşeurilor menajere în zonele
rurale
04.4 Lipsa unor depozite ecologice de deşeuri menajere intra-regionale
04.5 Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor provenite din activităţi zootehnice
04.6 Lipsa unui sistem de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor
04.7 Poluarea mediului datorată gestionării necorespunzătoare a deşeurilor provenite din
construcţii şi demolări
04.8 Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor de ambalaje
04.9 Poluarea mediului datorată gestiunii necorespunzătoare a deşeurilor spitaliceşti
04.10 Eficienţa redusă a crematoriilor existente în ceea ce priveşteneutralizarea
corespunzătoare a deşeurilor spitaliceşti
04.10 Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor periculoase
05. Poluarea generată de activităţile din agricultură
05.1 Deteriorarea terenurilor agricole şi a culturilor generată de insuficienţa perdelelor de
protecţie

93
05.2 Diminuarea suprafeţelor de teren agricol generată de nereabilitarea unor suprafeţe
degradate
Lipsa sistemelor adecvate de monitorizare a impactului activităţilor agro-zootehnice
05.3
asupra mediului şi a studiilor privind evaluarea acestui impact
06. Poluarea solului şi a apelor subterane
06.1 Poluarea solului şi a apelor subterane cu substanţe provenite din activităţi agricole
Poluarea solului şi a apelor subterane cu apă sărată şi produse petroliere provenite de la
06.2
exploatarea zăcămintelor de ţiţei
Poluarea solului şi a apelor subterane generată de extracţia, prepararea şi procesarea
06.3
minereurilor, cărbunelui şi a altor resurse naturale neregenerabile sau regenerabile
Poluarea solurilor datorată emisiilor în atmosferă de prafuri şi pulberi în suspensie, cu
06.4
conţinut de SO2 şi metale grele
Poluarea solului şi a apelor subterane datorată gestionării necorespunzătoare a
06.5
deşeurilor zootehnice
06.6 Poluarea solului cu metale grele, datorată traficului rutier
06.7 Existenţa unor zone contaminate de poluare istorică
07. Degradarea mediului natural şi construit
7.1 Afectarea habitatelor naturale prin activităţi antropice
7.2 Afectarea ariilor protejate de activităţi antropice
Afectarea rezervaţiilor naturale prin practicarea turismului necontrolat în ariile naturale
7.3
protejate şi în zonele forestiere
7.4 Afectarea fondului cinegetic şi piscicol de activităţi antropice.
7.5 Degradarea pădurilor datorată exploatărilor neraţionale
7.6 Lipsa unui management corespunzător al ariilor protejate, cu impact antropic deosebit
Lipsa protecţiei unor situri care deţin bunuri ale patrimoniului natural în zona de
7.7 frontieră (zona umedă în regiunea Silistra-Bulgaria şi Călăraşi-România ; ostroavele
din lungul întregului sector al Dunării)
7.8 Insuficienta dezvoltare a unei reţele eco-agro-turism regional
7.9 Modificarea folosinţei terenurilor naturale sau agricole în terenuri pentru construcţii
7.10 Degradarea clădirilor şi monumentelor istorice
7.11 Lipsa unui program eficient de protejare şi conservare a valorilor istorice şi
arhitecturale
7.12 Absenţa sistemelor/reţelelor de spaţii verzi pentru protejarea biodiversităţii
(imposibilitatea "circulaţiei" continue a faunei şi florei în spaţiile verzi naturale şi
amenajate din localităţi şi teritoriu)
08. Urbanizarea mediului
8.1 Diminuarea şi degradarea spaţiilor verzi intraurbane şi peri-urbane
8.2 Insuficienţa spaţiilor verzi pe cap de locuitor în localităţile urbane
8.3 Insuficienţa spaţiilor de parcare
8.4 Absenţa delimitării zonelor rezidenţiale de cele industriale
8.5 Sistem necorespunzător de colectare a apelor pluviale
8.6 Lipsa întreţinerii şi amenajării tuturor străzilor
8.7 Absenţa rutelor ocolitoare pentru localităţile cu trafic intens

94
8.8 Lipsa sistemului de monitorizare a zgomotului ambiental şi al vibraţiilor
8.9 Nerespectarea reglementărilor de urbanism
09. Pericole generate de catastrofe/fenomene naturale şi antropice
9.1 Existenţa unor terenuri supuse eroziunii
9.2 Apariţia fenomenului de deşertificare
9.3 Existenţa unor zone cu alunecări de teren
9.4 Lipsa amenajărilor şi protecţiei împotriva inundaţiilor pe unele cursuri de apă
9.5 Existenţa terenurilor cu exces de umiditate
9.6 Existenţa unor terenuri cu soluri acide şi conţinut scăzut de materie organică şi
elemente nutritive
9.7 Existenţa unor terenuri fără vegetaţie sau cu vegetaţie degradată (ex: izlazuri
comunale)
Modificarea albiilor râurilor datorată exploatărilor neraţionale a agregatelor de râu,
9.8
generând condiţii de producere a unor fenomene periculoase
10. Poluarea mediului datorată activităţilor din transport
10.1 Intreţinerea necorespunzătoare a reţelelor de transport
10.2 Utilizarea insuficientă a modalităţilor de transport ecologic
10.3 Reabilitarea căilor rutiere intra şi inter urbane fără (sau insuficient) reabilitarea
sistemelor de colectare a apelor pluviale (pante, rigole, guri de recepţie, reţele de
canalizare pluvială)
10.4 Eliminarea din trama stradală a mijloacelor de transport ce nu corespund din punct de
vedere al emisiilor de noxe in atmosferă şi al tonajului depăşit
10.5 Promovarea sistemelor alternative de transport
11. Degradarea mediului datorată turismului şi agrementului
Absenţa managementului în dezvoltarea şi controlul activităţilor turistice şi de
11.1
agrement
Deficienţe privind amenajarea zonelor de agrement din punct de vedere igienico-
11.2
sanitar, al gestiunii deşeurilor şi al locurilor speciale de preparare a hranei în aer liber
11.3 Absenţa organizării eficiente a zonelor utilizate în turismul taberelor şcolare
11.4 Absenţa zonelor de agrement autorizate pentru îmbăiere
11.5 Nerespectarea principiilor ecologice la organizarea manifestărilor în mediul natural
11.6 Lipsa marcajelor turistice în zonele montane
12. Asigurarea necorespunzătoare a stării de sănătate a populaţiei
12.1 Sistem deficitar de monitorizare a evoluţiei sănătăţii umane, în raport cu calitatea
mediului
12.2 Absenţa datelor privind cuantificarea efectelor poluării factorilor de mediu asupra
populaţiei

12.3 Necunoaşterea efectelor radiaţiilor electromagnetice în spaţiul urban asupra populaţiei

13. Insuficienta implicare politică şi administrativă a factorilor de decizie în soluţionarea
problemelor de mediu
Insuficienta capacitate a administraţiilor publice locale de a realiza/impune respectarea
13.1
reglementărilor de urbanism şi amenajare a teritoriului

95
 Absenţa unor entităţi profesionale (constituite din experţi) care să urmărească şi să
13.2
evalueze dezvoltarea judeţului în acord cu dezvoltarea durabilă.
Comunicare şi cooperare deficitară între instituţiile publice cu atribuţii de coordonare
13.3
şi control în domeniul protecţiei mediului, administraţia publică şi agenţii economici
14. Structuri organizatorice instabile, neconcordante cu obiectivele generale/specifice de
protecţie a mediului
14.1 Lipsa capacităţii instituţionale a autorităţii de mediu.
14.2 Organizare instituţională instabilă şi incompletă la nivelul autorităţilor locale şi a
agenţilor economici legată de problemele de mediu
15. Educaţie ecologică
15.1 Educaţia ecologică deficitară la toate nivelele
15.2 Lipsa unor programe de educare/informare în masă a populaţiei privind efectele
poluării asupra sănătăţii
15.3 Capacitate redusă pentru realizarea şi difuzarea materialelor informative
15.4 Lipsa unor centre ecologice de informare şi educare
15.5 Absenţa voluntariatului de mediu, a responsabilităţii individuale în cadrul unei
comunităţi
15.6 Lipsa unei conduite adecvate privind protejarea mediului în rândul copiilor şi tinerilor
15.7 Nivelul scăzut al reacţiei comunitare la agresarea factorilor de mediu
17. Calitatea vieţii

9.7.3. Importanţă
Organizaţia are responsabilitatea de a defini criteriile de evaluare a importanţei
aspectelor de mediu ale activităţilor, produselor şi serviciilor sale şi de a determina care dintre
acestea au un impact de mediu semnificativ. Criteriile elaborate de către o organizaţie trebuie
sa fie cuprinzătoare, sa poată fi verificate independent, reproduse cu uşurinţa şi accesibile
publicului.
Aspectele avute în vedere la stabilirea criteriilor de evaluare a importanţei aspectelor
de mediu ale unei organizaţii includ, dar nu se limitează la:
a) informaţii despre condiţiile de mediu pentru identificarea activităţilor, produselor şi
serviciilor din cadrul organizaţiei, care pot avea un impact asupra mediului;
b) datele existente ale organizaţiei privind riscurile prezentate de consumul de energie
şi materiale, deversări, emisii şi deşeuri;
c) punctele de vedere părţilor interesate;
d) activităţile de mediu ale organizaţiei care sunt reglementate;
e) activităţile de achiziţii publice;
f) proiectarea, dezvoltarea, producţia, distribuţia, service-ul, utilizarea, reutilizarea,
reciclarea şi eliminarea produselor organizaţiei;

96
 g) acele activităţi ale organizaţiei care implică cele mai mari costuri şi beneficii de
mediu.
În evaluarea ierarhizării impactului activităţilor organizaţiei asupra mediului nu se iau
în considerare doar condiţiile normale de operare ci şi cele de punere în funcţiune sau încetare
a operaţiunilor, precum şi a situaţiilor de urgenta previzibile. Se iau în considerare activităţile
trecute, prezente cat şi cele planificate.

9.8. Analiza de mediu

Analiza de mediu include următoarele aspecte:

9.8.1. Identificarea cerinţelor legale aplicabile în materie de mediu
Pe lângă stabilirea unei liste a cerinţelor legale aplicabile, organizaţia indică, de
asemenea, modul în care se pot prezenta dovezi de conformitate cu diferitele cerinţe.
Identificarea tuturor aspectelor de mediu directe și indirecte cu impact semnificativ
asupra mediului, clasificate și cuantificate după caz, și întocmirea unui registru al aspectelor
considerate semnificative
O organizaţie are în vedere următoarele elemente în scopul evaluării importanţei unui
aspect de mediu:
1) potenţialul de a produce daune de mediu;
2) fragilitatea mediului local, regional sau global;
3) dimensiunea, numărul, frecvenţa și reversibilitatea aspectelor sau a impactului;
4) existenţa legislaţiei de mediu relevante și cerinţele acesteia;
5) importanţa pentru părţile interesate și angajaţii organizaţiei.
Este esenţial ca organizaţiile neindustriale, cum ar fi autorităţile locale sau instituţiile
financiare, să ia în considerare aspectele de mediu asociate cu activitatea lor de bază. Un
inventar care se limitează la aspectele de mediu ale amplasamentului și ale instalaţiilor unei
organizaţii este insuficient.
Acestea includ, dar nu se limitează la:
1) aspecte legate de ciclul de viaţă al produsului (proiectare, dezvoltare, ambalare,
transport, utilizare și recuperare/eliminare a deşeurilor);
2) investiţii de capital, acordarea de împrumuturi şi servicii de asigurări;
3) noi pieţe;
4) gama şi natura serviciilor (de exemplu, transport sau catering);

97
 5) decizii administrative sau de planificare;
6) compoziţia gamei de produse;
7) performanţele şi practicile de mediu ale contractorilor, subcontractorilor şi
furnizorilor.
Organizaţiile trebuie să poată demonstra că aspectele semnificative de mediu asociate
cu procedurile acestora de achiziţii publice au fost identificate și că impacturile semnificative
asupra mediului asociate cu respectivele aspecte de mediu sunt gestionate în cadrul sistemului
de management de mediu. Organizaţia trebuie să depună toate eforturile pentru a se asigura că
furnizorii şi toţi cei care acţionează în numele său respectă politica sa de mediu în cadrul
executării contractului.
În cazul aspectelor de mediu indirecte, organizaţia trebuie să evalueze influenţa pe
care o poate avea asupra acestora și măsurile pe care le poate lua pentru a reduce impactul
asupra mediului.
9.8.2. Descrierea criteriilor de evaluare a importanţei impactului asupra mediului
Organizaţia defineşte criteriile de evaluare a importanţei aspectelor de mediu ale
activităţilor, produselor şi serviciilor sale, pentru a determina care dintre acestea au un impact
semnificativ asupra mediului.
Criteriile elaborate de către o organizaţie trebuie să ia în considerare legislaţia
comunitară, să fie complete, să poată fi supuse unui control independent, să fie reproductibile
şi accesibile publicului.
Elementele avute în vedere la stabilirea criteriilor de evaluare a importanţei aspectelor
de mediu ale unei organizaţii includ, dar nu se limitează la:
a) informaţii despre condiţiile de mediu pentru identificarea activităţilor, produselor și
serviciilor organizaţiei cu impact asupra mediului;
b) datele existente ale organizaţiei în ceea ce privește riscurile legate de consumul de
materii prime şi de energie, deversări, deşeuri şi emisii;
c) punctele de vedere exprimate de părţile interesate;
d) activităţile de mediu reglementate ale organizaţiei;
e) activităţile de achiziţii publice;
f) proiectarea, dezvoltarea, producţia, distribuţia, service-ul, utilizarea, refolosirea,
reciclarea şi eliminarea produselor organizaţiei;
g) acele activităţi ale organizaţiei care implică cele mai mari costuri și beneficii de
mediu.

98
 La evaluarea importanţei impactului asupra mediului al activităţilor sale, organizaţia
nu ia în considerare doar condiţiile normale de exploatare, ci şi pe cele de punere în funcţiune
sau de încetare a operaţiunilor, precum şi condiţiile de urgenţă previzibile. Se iau în
considerare activităţile trecute, prezente şi planificate.
9.8.3. Indicatorii principali şi alţi indicatori relevanţi existenţi în ceea ce priveşte
performanţa de mediu
Organizaţiile raportează, atât în declaraţia de mediu, cât şi în declaraţia de mediu
actualizată, indicatorii principali, în măsura în care aceştia vizează aspectele cu referire
directă la mediu ale organizaţiei, precum şi cu privire la alţi indicatori relevanţi existenţi în
ceea ce priveşte performanţa de mediu, în conformitate cu cele stabilite mai jos.
Raportarea oferă date cu privire la contribuţia/impactul real. În cazul în care
divulgarea informaţiilor ar afecta în mod negativ confidenţialitatea informaţiilor comerciale
sau industriale ale organizaţiei, acolo unde acest statut de confidenţialitate este prevăzut în
legislaţia naţională sau comunitară pentru a proteja un interes economic legitim, organizaţia
poate avea posibilitatea să indexeze această informaţie în raportarea sa, de exemplu prin
stabilirea unui an de referinţă (cu numărul de index 100) pornind de la care s-ar putea stabili
dezvoltarea contribuţiei/impactului real.
Indicatorii:
a) oferă o evaluare precisă a performanţei de mediu a organizaţiei;
b) sunt uşor de înţeles şi nu sunt ambigui;
c) permit o comparaţie pe bază anuală, cu scopul de a evalua progresul performanţei
de mediu a organizaţiei;
d) permit, după caz, comparaţii în raport cu parametrii de referinţă sectoriali, naţionali
sau regionali;
e) permit, după caz, comparaţii cu cerinţele de reglementare.
2. Indicatori principali
a) Indicatorii principali se aplică tuturor tipurilor de organizaţii. Aceștia vizează
performanţa obţinută în cadrul următoarelor domenii esenţiale de mediu:
1) eficienţa energetică;
2) eficienţa materialelor;
3) apă;
4) deşeuri;
5) biodiversitate
6) emisii.

99
 În cazul în care o organizaţie ajunge la concluzia că unul sau mai mulţi indicatori
principali nu sunt relevanţi pentru aspectele sale semnificative directe de mediu, organizaţia
respectivă are posibilitatea de a nu raporta asupra indicatorilor principali în cauză. Organizaţia
prezintă o motivaţie în acest sens, în care face trimitere la analiza sa de mediu.
(b) Fiecare indicator principal are în componenţă [6]:
1) o cifră A, care indică contribuţia/impactul anual total într-un anumit sector;
2) o cifră B, care indică producţia globală anuală a organizaţiei; şi
3) o cifră R, care indică raportul A/B.
În raportul său, fiecare organizaţie are în vedere, pentru fiecare indicator, toate cele
trei elemente.
(c) Contribuţia/impactul total anual dintr-un anumit sector, cifra A, este raportată după
cum urmează:
1) în ceea ce priveşte eficienţa energetică:
- sintagma „totalul de energie directă utilizată” – consumul total anual de energie,
exprimat în MWh sau GJ;
- sintagma „totalul de energie regenerabilă utilizată” – procentul pe care îl reprezintă
consumul total anual de energie (electricitate şi căldură) produsă de organizaţie din surse de
energie regenerabile;
2) în ceea ce privește eficienţa materialelor:
- „fluxul anual de masă al diferitelor materiale utilizate” (cu excepţia vectorilor de
energie şi a apei), exprimat în tone;
3) în ceea ce priveşte apa :
- „consumul total anual de apă”, exprimat în m3;
4) în ceea ce priveşte deşeurile:
- „producţia totală anuală de deşeuri”, defalcată pe tipuri, exprimată în tone;
- „producţia totală anuală de deşeuri periculoase”, exprimată în kilograme sau tone;
5) în ceea ce priveşte biodiversitatea:
- „utilizarea terenurilor”, exprimată în m2 de teren intravilan;
6) în ceea ce priveşte emisiile
- „emisiile totale anuale de gaze cu efect de seră”, incluzând cel puţin emisiile de
CO2, CH4, N2O, HFCs, PFCs și SF6, exprimate în tone echivalent CO2;
- „emisiile atmosferice totale anuale”, incluzând cel puţin emisiile de SO2, Nox şi
PM, exprimate în kilograme sau tone.

100
 În tabelul de mai jos prezintă exemple pentru diferitele tipuri de indicatori de
performanţă de mediu.
Indicatorii materialelor Tabelul 9.2
Indicator Calculare Unitate de
măsură
Consumul total de materiale Cifra absolută Tonă, metru
cub
Eficienţa de folosire a materiilor Consumul de materii prime în tone %
prime Producţia în tone
Cantitatea totală de material de Cifra absolută Tonă, metru
ambalaj cub
Cantitatea de material de ambalaj Cantitatea de material de ambalaj în %
folosit la un produs tone / Producţia în tone
Proporţia materialelor de ambalaj Material de ambalaj refolosibil în %
refolosibile tone / Cantitatea totală de material de
ambalaj, tone
Numărul tipurilor de deşeuri Cifră Cifră
periculoase
Cantitatea de material periculos Cifră absolută Kilogram
utilizat
Proporţia resurselor regenerabile Consumul resurselor regenerabile în %
tone
Consumul total de materiale în tone
Materiale periculoase Cifră absolută Kilogram
Materiale nepericuloase, Cifră absolută Kilogram
alternative
Cost de materiale Absolut Lei
Cost de ambalare Absolut Lei

Pe lângă indicatorii definiţi mai sus, o organizaţie poate, de asemenea, utiliza și alţi
indicatori pentru a exprima contribuţia/impactul total anual într-un anumit sector.
(d) Indicatorul privind producţia globală anuală a organizaţiei, cifra B, este acelaşi
pentru toate sectoarele, dar este adaptat la diferitele tipuri de organizaţii, în funcţie de tipul lor
de activitate, şi este raportat după cum se prezintă în continuare:
1) în ceea ce priveşte organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul de
producţie (industrie), indică valoarea adăugată brută anuală totală exprimată în milioane de
euro (MEUR) sau producţia fizică totală anuală exprimată în tone sau, în cazul organizaţiilor
mici, cifra de afaceri totală anuală sau numărul deangajaţi;

101
 2) în cazul organizaţiilor care nu îşi desfăşoară activitatea în sectoare de producţie
(administraţie/servicii),indicatorul se referă la dimensiunea organizaţiei exprimată în numărul
de angajaţi.
Pe lângă indicatorii definiţi mai sus, o organizaţie poate, de asemenea, utiliza şi alţi
indicatori pentru a –şi exprima producţia globală anuală.
3. Alţi indicatori relevanţi privind performanţa de mediu
De asemenea, fiecare organizaţie prezintă rapoarte anuale cu privire la performanţele sale
referitoare la aspecte de mediu cu caracter specific, astfel cum au fost identificate în declaraţia
de mediu şi, după caz, ia în considerare documente sectoriale de referinţă.

102