INTELIGENȚA

EMOȚIONALĂ

MODUL II
Inteligenta emotionala (cunoscuta si sub denumirea de coeficient
emotional – EQ) este capacitatea de a Întelege, utiliza si gestiona
propriile emotii in moduri pozitive. Cu ajutorul unui coeficient mare al
inteligentei emotionale PUTEM GESTIONA stresul, SA
COMUNICAM eficient, SA EMPATIZAM cu ceilalti, sa DEPASIM
provocarile si sa DEZAMORSAM conflictele. Inteligenta emotionala
sprijină construirea unor relații puternice, reușita la scoala si la munca
si atingerea dorintelor si obiectivelor personale.
De asemenea, te poate ajuta sa te conectezi cu sentimentele tale, sa
transformi intentia in actiune si sa iei decizii in cunostinta de cauza.
Inteligenta emotionala este definita, de regula, prin 4 atribute:
Autogestionare (self management) – Iti poti controla sentimentele si comportamentele
impulsive, iti poti gestiona emotiile in moduri sanatoase, poti lua initiativa, poti respecta
angajamentele si te poti adapta la circumstante in schimbare.
Constientizare de sine – iti recunosti propriile emotii si modul in care acestea iti
afecteaza gandurile si comportamentul. Iti cunoști punctele forte si punctele slabe si ai
incredere in tine.
Constientizare sociala – Ai empatie. Poti intelege emotiile, nevoile si preocuparile
celorlalti oameni, poti intelege indicii emoționale, te simți confortabil in societate și poti
recunoaște dinamica puterii intr-un grup sau organizatie.
Managementul relatiilor – Stii cum sa dezvolti si sa mentii relatii bune, sa comunici
clar, sa-i inspiri si influențezi pe ceilalti, sa lucrezi bine in echipa si sa gestionezi
conflictele.
De ce este importanta inteligenta emotionala?
Dupa cum stim, cei mai destepti oameni nu sunt neaparat cei mai
de succes sau cei mai impliniti in viata. Probabil ca stii oameni
care sunt geniali din punct de vedere academic si totusi sunt
blocati social si nu au succes la locul de munca sau in relatiile
lor personale. Abilitatea intelectuala sau coeficientul de
inteligenta (IQ) nu sunt suficiente pentru a obtine succes in viata.
Da, IQ-ul tau te poate ajuta sa intri la facultate, dar EQ-ul tau te
va ajuta sa gestionati stresul si emotiile atunci cand te confrunti
cu examenele finale. IQ și EQ exista in tandem si sunt cele mai
eficiente atunci cand se sustin reciproc.
Inteligenta emotionala iti poate afecta urmatorele sectoare din viata:
Performanța la scoala, la job sau in orice activitate profesionala.
Inteligenta emotionala ridicata te poate ajuta sa navighezi prin complexitatile sociale ale
locului de munca, sa conduci, sa-i motivezi pe ceilalți si sa excelezi in cariera. De fapt,
atunci cand vine vorba de evaluarea candidatilor importanti la locul de munca, multe
companii considera ca inteligenta emotionala este la fel de importanta ca abilitatea tehnica
si utilizeaza testarea EQ înainte de angajare.

Sanatatea fizica.
Daca nu reusesti sa-ti gestionezi emotiile, probabil ca nu gestionezi nici stresul. Acest
lucru poate duce la probleme grave de sanatate. Stresul necontrolat creste tensiunea
arteriala, suprima sistemul imunitar, creste riscul de atacuri de cord si accidente vasculare
cerebrale, contribuie la infertilitate si accelereaza procesul de imbatranire. Primul pas
pentru imbunatatirea inteligentei emotionale este sa inveti cum sa gestionezi stresul.
Sanatatea mintala.
Emotiile necontrolate si stresul pot afecta si sanatatea mintala, facandu-te vulnerabil la
anxietate si depresie. Daca nu esti capabil sa intelegi, sa te simti confortabil sau sa-ti
gestionezi emotiile, vei avea o lupta grea si in incercarea de a forma relatii frumoase. La
randul sau, acest lucru te poate face sa te simți singur și izolat si sa exacerbezi in
continuare orice problema de sanatate mintala.

Relatiile .
Intelegandu-ti emotiile și cum sa le controlezi, esti mai capabil sa exprimi ce simti si sa
intelegi ce simt altii. Acest lucru iti permite sa comunici mai eficient si sa creezi relatii
mai autentice, atat la locul de munca, cat si in viata personala.

Inteligența sociala.
A fi in ton cu emoțiile tale serveste unui scop social, te conecteaza cu ceilalti oameni si
cu lumea din jurul tau. Inteligența sociala iti permite sa faci diferenta intre prieten si
dusman, sa evaluezi interesul altei persoane pentru tine, sa reduci stresul, sa iti echilibrezi
sistemul nervos prin comunicare sociala si sa te simti iubit si fericit.
Tips pentru imbunatarirea coeficientului de inteligenta emotionala:
Asculta
Daca doresti sa intelegi ce simt alti oameni, primul pas este sa acorzi atentie. Fa-ti timp
pentru a asculta ceea ce oamenii incearca sa-ti spuna, atat verbal, cat si non-verbal.
Limbajul corpului poate avea multa semnificatie. Cand simti ca cineva se simte intr-un
anumit fel, ia in considerare diferitii factori care ar putea contribui la acea emotie.

Empatizeaza
Sa-ti identifici propriile emotii este esential, dar trebuie, de asemenea, sa fii capabil sa
te pui in locul altcuiva pentru a intelege cu adevarat punctul lor de vedere. Exerseaza
empatizarea cu alte persoane. Imagineaza-ti cum te-ai simți in situația lor. Astfel de
activitati te pot ajuta sa intelegi din punct de vedere emotional o situatie specifica,
precum si sa dezvolti abilitati emotionale mai puternice pe termen lung.
Reflecteaza
Capacitatea de a alatura ratiunea cu emotiile este o parte importanta a inteligentei emotionale. Ia in
considerare modul in care propriile tale emoții iti influenteaza deciziile si comportamentele. Cand te gandesti
la modul in care reacționeaza alte persoane, evalueaza rolul pe care il joaca emotiile lor in acea situatie. De
ce se simte asa aceasta persoana? Exista factori nevazuti care ar putea contribui la aceste sentimente? Cum
difera emotiile tale de ale lor? Pe masura ce explorezi astfel de intrebari, poti constata ca devine mai usor sa
intelegi rolul pe care il joaca emotiile in modul in care oamenii gandesc și se comporta.

Din pacate crestem de multe ori incompleti, fara sa ne exploram intreg potentialul. Inteligenta emotionala
face parte din noi, e nevoie doar sa ii dam voie sa se exprime.

https://www.youtube.com/watch?v=1OGmJpihKgc&t=2s&ab_channel=MindArchitect
https://www.la-psiholog.ro/teste-psihologice/test-eq-inteligenta-emotionala
 Exercițiu pe grupe
-SOLUȚII POSIBILE-

Grupa 1: un elev apatic, nu are curiozități, nu participă la jocurile

colegilor, nu învață
Grupa 2: un elev violent verbal și fizic, hărțuiește colegii și
profesorii
Grupa 3: elev care veșnic reclamă ceva-profesori nedrepți, colegi
insensibili, lecții prea grele
Grupa 4: părinte care este veșnic nemulțumit, depune petiții,
reclamații, are întotdeauna ceva de comentat și de reproșat la
ședințe
 Tipuri de răspuns la stimuli emoționali

https://www.youtube.com/watch?v=gTZgfyOW-
DA&ab_channel=TEDxTalks
Copiii sunt condiționați să construiască asocieri între
evenimentele și stările de spirit pozitive și mâncare prin
intermediul aniversărilor, festivităților, reuniunilor sau în
contexte în care tratația dulce devine un mecanism de
recompensare pentru îndeplinirea sarcinilor ș.a.

În ceea ce privește ingestia de alimente ca răspuns la

stimuli emoționali negativi, studii anterioare au remarcat
o asociere puternică în mod particular la copiii care au
fost expuși anterior la astfel de stimuli și au utilizat
mâncarea ca mecanism de a se adapta și a face față emoțiilor
negative.
Cu cât este mai mică vârsta, inclusiv în cazul sugarilor,
capacitatea lor de a auto-regla aportul alimentar este cu atât mai
evidentă. De exemplu, dacă se modifică densitatea energetică a
formulei de lapte praf, sugarul adaptează cantitatea ingerată de
lapte la nevoile sale nutriționale.

La fel și un preșcolar după ce primește o gustare își va „corecta”

aportul alimentar în cadrul mesei astfel încât să nu îi fie foame
sau să nu mănânce prea mult. Ei răspund la stimulii
organismului ce semnalează senzația de foame și sațietate. La
această vârstă însă copiii încep să ignore semnalele și răspund
contextului social în care are loc alimentarea.
Asemenea interdicțiilor alimentare impuse de aparținători – cei
mici consumă cantități crescute din alimentele interzise atunci
când au acces la ele, independent de senzația de foame,
sațietate sau nevoile nutriționale, respectiv mâncatului „tot din
farfurie” - când porția devine cantitatea din farfurie și nu cea
dictată de semnalele organismului.

Comportamentul alimentar la copii este modelat din exterior

de părinți – copiii asistă la scenele în care părinții se refugiază
în mâncare când se confruntă cu situații dificile sau emoții
negative.

Practicile parentale de hrănire pot încuraja de asemenea

mâncatul emoțional la copii – atunci când este supărat, copilul
este înveselit cu o tratație dulce; dacă este plicitisit, își poate
crea o activitate din mâncat, desigur în absența senzației de
foame.”
https://www.youtube.com/watch?v=MnkdR4SlLIw&ab_channel=RadioZU
Cele 5 butoane emoționale universale, cu Paul Olteanu

https://www.youtube.com/watch?v=REm7MWccid4&ab_channel=MindArchitect
La ce ne folosesc emotiile negative

https://www.telework.ro/ro/modele-de-emotii/
 Cum „luăm” emoţiile unii de la alţii?

Sunt două mecanisme prin care putem ajunge să simţim emoţii similare cu ale
persoanelor cu care interacționăm. Unul din mecanisme este empatia, care presupune că
încercăm să ne punem în situaţia altcuiva şi, aşa, ajungem să simțim aceeaşi emoţie.
Conform cadrului conceptual propus de cercetătoarea germană Tania Singer, unul din
cele mai sistematice din literatură, empatia are trei caracteristici:

(1) are ca finalitate o emoţie pe care o simțim noi înşine;

(2) emoţia este aceeaşi cu cea pe care o atribuim persoanei cu care interacţionăm; şi

(3) suntem conştienţi de faptul că emoţia noastră are legătură cu emoţia celeilalte
persoane.
Prima caracteristică ne permite să distingem empatia de teoria minţii, aşa cum a fost
numit procesul prin care încercăm să adoptăm perspectiva altcuiva, fără a ajunge
neapărat să îi împărtăşim emoţiile.
A doua caracteristică ne permite să distingem empatia de
compasiune, procesul prin care ajungem să simţim o emoţie tot
încercând să ne dăm seama ce simte altcineva, dar fără ca
emoţia să fie neapărat aceeaşi. De pildă, un medic care
comunică un diagnostic grav poate simţi milă, în timp ce
pacientul său simte, probabil, frică sau tristeţe.
În fine, a treia caracteristică sugerează că empatia e un proces
conştient, diferit de contagiunea emoţională, celălalt mecanism
prin care putem ajunge să simţim emoţii similare cu ale celor
din jur, dar fără să ne dăm seama.
E larg acceptat că empatia se bazează pe teoria minţii fără să poată fi
redusă la aceasta. De asemenea, că empatia depinde de disponibilitatea
fiecăruia de a împărtăşi emoţiile altcuiva la un moment dat. Însă
mecanismele pe care se bazează contagiunea emoţională sunt mai puţin
clare.
Ipoteza iniţială, propusă în anii ‘90, susţine că imităm automat sau
reflex expresiile faciale ale celor din jur şi că, odată ce adoptăm
aceeaşi expresie facială, creierul produce emoţia potrivită. Datele arată
că acest fenomen se produce, dar selectiv, mai ales în cazul celor faţă
de care avem motivaţie de afiliere. O ipoteză mai recentă susţine că
recunoaşterea emoţiilor se bazează pe un sistem de „neuroni-oglindă”
din creierul nostru, care reproduc tiparul de activitate din creierul celui
pe care îl observăm. Comunicarea dintre sistemul neuronilor-oglindă şi
părţile din creierul nostru care sunt implicate în generarea emoţiilor ar
sta la baza contagiunii emoţionale.
Empatia şi contagiunea emoţională au fost relaţionate cu
comportamente prosociale. De exemplu, empatia a fost asociată,
aşa cum ne-am aştepta, cu o probabilitate mai mare de îi ajuta
pe alţii. Câteva studii recente au sugerat că contagiunea
emoţională ar putea fi implicată şi în răspândirea emoţiilor în
reţelele sociale online. De exemplu, cuantificându-se cuvintele
cu conotaţie emoţională din zeci de mii de postări de pe
Facebook, s-a descoperit că mesajele cu o anumită valenţă
emoţională preziceau că postările celorlalţi din reţeaua socială
vor avea aceeaşi valenţă. Cu alte cuvinte, mesajele cu conţinut
emoţional negativ i-ar putea face şi pe prietenii noştri de pe
Facebook să posteze tot mesaje negative, fără ca aceştia să
realizeze neapărat că noi i-am influenţat. La fel este şi pentru
postările cu valenţă pozitivă. Efectul pare să nu fie de moment,
ţinând cont că valenţa emoţională a postărilor prezicea valenţa
postărilor independente din reţeaua socială chiar şi după trei
zile.
Răspândirea emoţiilor în reţelele sociale online a fost susţinută
şi mai convingător într-un experiment în care, vreme de o
săptămână, a fost manipulată valenţa emoţională a postărilor
selectate prin funcţia „News Feed” de pe Facebook, la un
eşantion de aproape şapte sute de mii de utilizatori. Grupurile
experimentale au văzut preponderent postările cu conotaţie
emoţională pozitivă sau negativă ale prietenilor. S-a observat că
participanţii au postat, la rândul lor, mai multe mesaje cu
aceeaşi valenţă emoţională ca a postărilor la care au fost expuşi.
Aceste studii susţin ideea că contagiunea emoţională şi empatia
se produc nu doar pe baza comunicării nonverbale din
interacţiunile sociale faţă în faţă, ci şi prin comunicarea verbală
din reţelele sociale. Aceste procese ar putea explica cum ne
contaminăm cu emoţiile altora, chiar şi pe Facebook.
De ce nu ne fac emoţiile mai buni?

Să facem un rezumat: multe emoţii care iau naştere în situaţii

personale ne fac mai sociabili. E adevărat, probabil că preferăm
compania altora pentru că aceştia ne pot ajuta să ne reglăm
emoţiile. Dar emoţiile au, totuşi, şi efecte prosociale, făcându-
ne, de pildă, să împărtăşim cu alţii ce ştim. În plus, empatia şi
contagiunea emoţională ne permit să preluăm emoţiile celor din
jur, chiar şi în mediul online, ceea ce ne poate stimula să îi
ajutăm. Întrebarea este de ce, în condiţiile în care emoţiile sunt
omniprezente şi au aceste efecte prosociale, nu contribuie mai
mult la coeziunea socială, la naşterea unor iniţiative civice
pentru rezolvarea unor probleme sociale cum ar fi schimbările
climatice, la prevenirea nesfârşitelor conflicte interetnice?
Din perspectiva psihologiei emoţiilor, vedem trei răspunsuri
posibile. Unul ar fi că nu toate emoţiile ne fac mai sociabili. Cel
mai bun exemplu este furia, o emoţie negativă care escaladează
repede şi care ne poate face să ne purtăm agresiv cu cei din jur.
Rămânând la acest exemplu, tendinţa de a distribui online
mesajele cu conotaţie emoţională ar putea explica cum
izbucnesc „războaiele flăcărilor” (engl., flame wars), adică cum
escaladează furia în grupurile online.
Un al doilea mecanism care ar putea explica impactul limitat al emoţiilor asupra
comportamentului prosocial e legat de selectivitatea la nivel de grup a contagiunii
emoţionale şi empatiei. Studiile au arătat, de pildă, că imităm automat mai ales expresiile
faciale ale prietenilor, şi mai puţin pe ale străinilor. Şi că empatizăm mai mult cu cei din
grupul nostru, iar empatia ne face să îi ajutăm mai ales pe cei din acelaşi grup. Aceste
tendinţe sunt atât de puternice încât pot fi induse chiar şi prin împărţirea ad-hoc a
participanţilor la un studiu în două grupuri. Practic, orice indiciu că cineva nu ne seamănă
ne va face mai puţin empatici şi dornici să ajutăm. Reversul e că empatia şi
comportamentul prosocial pot fi stimulate la fel de uşor, prin scoaterea în evidenţă a
similarităţilor dintre noi şi alţii.
În fine, un alt răspuns ar putea fi oferit de studiile care arată că empatia scade atunci când
credem că emoţiile inspirate de alţii ar fi prea puternice şi ne-ar copleşi. De exemplu, cu
cât sunt mai mulţi cei care au nevoie de ajutorul nostru, cu atât scade empatia faţă de
aceştia. Acest „colaps al compasiunii” a fost explicat prin faptul că avem tendinţa să ne
protejăm de emoţiile negative foarte intense, pe care credem că le-am simţi dacă am
empatiza cu suferinţa unui grup mai mare de oameni. Aşa s-ar putea explica aplatizarea
afectivă şi lipsa de reacţie la atâtea tragedii individuale şi probleme sociale de care aflăm
fără încetare din media.

În concluzie, lumea de mâine şi, cu ea, cercetările viitoare de psihologie a emoţiilor vor
trebui, probabil, să găsească moduri de a ne ajuta să depăşim aceste limite ale
mecanismelor noastre emoţionale, poate cultivând mai mult emoţiile prosociale, luptând
împotriva stereotipurilor care creează iluzia că suntem fundamental diferiţi de oamenii din
alte grupuri şi dozând mai bine expunerea noastră mediatică la suferinţă. Credem că
ştiinţele afective vor avea încă multe de spus în aceste privinţe.

https://wordwall.net/ro/resource/7284145/provocare-cu-emotii
Ce este stresul?
Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din
confruntarea persoanei cu cerinte,
sarcini, situatii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase
sau de mare importanta pentru
persoana respectiva (Baban, 1998).
Dictionarul de psihologie socialadefineste termenul de stres
psihic ca fiind o stare de tensiune,
de incordare si de disconfort, determinata de agentii afectogeni,
cu semnificatie negativa, de
frustrarea sau deprimarea unor stari de motivatie (trebuinte,
dorinte, aspiratii), de dificultatea sau
de imposibilitatea rezolvarii unor probleme.
Stresul are o importanta componenta subiectiva, in sensul ca
ceea ce este provocator, facil
sau chiar relaxant pentru o persoana, pentru o alta poate deveni
amenintator sau imposibil de
realizat (Roesch si colab., 2002). Diferentele individuale in ceea
ce priveste raspunsul la stres
sunt datorate atat componentei genetice, cat si experientelor de
viata diferite.
Despre stres, de ce apare, cum reactionam
Intelegerea felului in care raspundem la stres este esentiala
pentru implementarea
tehnicilor de management al stresului. Exista, bineinteles, mai
multe perspective prin care
poate fi abordat conceptul de stres.
Din perspectiva neurofiziologica (triada formata din sistemul nervos autonom, sistemul
endocrin si sistemul imunitar – Cacioppo, 1994), stresul poate fi considerat o constanta a
existentei umane, din perioada prenatala si pana la sfarsitul vietii noastre.
Creierul este programat sa perceapa toate experientele, sa le catalogheze pe fiecare ca fiind
negativa (periculoasa), neutra sau pozitiva si, apoi, sa reactioneze corespunzator.
Exprimarea furiei, agresivitatea verbala sau fizica sunt cateva exemple ale reactiei de lupta, in
vreme ce izolarea sociala, vizionarea excesiva a televizorului, dependenta de substante sau de
jocuri (de noroc, pe internet etc.) reprezinta cateva exemple de reactii de „fuga”. Ulterior, a fost
descrisa si o a treia reactie, cea de „inghetare”, caracterizata prin lipsa reactiilor fizice sau
psihice, sentimentul de neajutorare, de neputinta, simptome depresive.
Daca situatia nu se rezolva prin “lupta sau fugi”, individul
ramane in continuare expus la
agentii stresori, iar, cu timpul, apar tulburari emotionale,
neliniste, solicitari mari fizice si
psihice permanente care, in cele din urma, produc boli
(cardiovasculare, endocrine, psihice,
cancer etc.).
Atunci cand suntem supusi solicitarilor externe, organismul
secreta asa-numitii „hormoni de
stres” pentru a le putea face fata cu succes. Problemele apar
atunci cand aceste substante persista
mai mult tip in sange (expunere prelungita la stres); pot aparea
leziuni ale vaselor de sange,
afectiuni ale rinichilor si chiar moarte; imbatranirea celulara
este accelerata, iar imunitatea scade,
astfel incat creste riscul aparitiei bolilor somatice sau psihice.
Din perspectiva psihologica, stresul este definit ca fiind “o relatie particulara intre persoana si
mediu, in care persoana evalueaza mediul ca impunand solicitari care exced resursele proprii si
ameninta starea sa de bine, evaluare ce determina declansarea unor procese de coping, respectiv
raspunsuri cognitive, afective si comportamentale la feedback-urile primite” (Lazarus si
Folkman, 1984, p. 19).
Conform lui Lazarus, exista doua tipuri de evaluari:
Evaluarea primara – evaluarea situatiei in functie de semnificatia pentru confortul persoanei.
In urma acestei evaluari, situatia poate fi catalogata ca fiind amenintatoare, ca fiind o dauna deja
produsa (nu mai poate fi prevenita sau modificata) sau o provocare pentru individ.
Evaluarea secundara - evaluarea resurselor personale de a raspunde solicitarilor aduse de
situatia respectiva.
Evaluarea primara si secundara nu trebuie intelese ca desfasurandu-se secvential, ci ca un proces
continuu, ca o “cascada de evaluari si reevaluari” (Miclea, 1995).
A. Factori de stres
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situatii externe sau interne, reale sau
imaginare, suficient de intense sau frecvente care solicita reactii de adaptare din partea
individului. Exista o serie de factori de stres / potentiali factori stresori:
• boala fizica sau psihica,
• abuz fizic, emotional sau sexual,
• situatie financiara precara,
• probleme la locul de munca: supraincarcarea muncii, conditii proaste de lucru, lipsa de resurse,
probleme de comunicare cu colegii, cu sefii, responsabilitate prea mare, schimbari
organizationale, schimbarea locului de munca,
• familia – probleme de comunicare in familie, divortul, decesul unui membru al familiei,
conflicte cu fratii, violenta in familie, alcoolismul,
• prietenii – conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,
• dezastre naturale (cutremure, inundatii) sau atacuri teroriste, razboaie civile,
• propria persoana – lipsa de incredere, nemultumire fata de aspectul fizic, deciziile luate de-a
lungul vietii etc.
Organismul uman scaneaza si evalueaza in permanenta mediul
extern si intern si
raspunde, in consecinta, acestor evaluari.
Evenimentul sau situatia (real/imaginar, extern/intern) pot fi
percepute ca fiind:
• ceva neutru, lipsit de interes si irelevant pentru organism;
• ceva pozitiv, benefic;
• ceva negativ, amenintator sau periculos.
B. Resurse personale de a face fata la factorii de stres (stil de
gandire si interpretare)
Resursele individuale de adaptare la stres sunt definite ca fiind
capacitatea cognitiva,
emotionala si comportamentala de a reduce, stapani sau tolera
solicitarile interne sau externe,
care depasesc capacitatea de raspuns automata a organismului.
Adaptarea la stres implica atat existenta unor resurse reale
(intelectuale, emotionale, fizice,
sociale etc.), dar, de cele mai multe ori, decurge din
autoevaluarea propriilor resurse pentru a
face fata evenimentelor evaluate ca fiind negative sau
amenintatoare (evaluare secundara).
Nu de putine ori, exista o discrepanta intre resursele reale de
raspuns si evaluarea acestor resurse
(prezenta unor reale resurse care, insa, sunt evaluate de
persoana in cauza ca fiind insuficiente),
care genereaza de cele mai multe ori starea de stres.
C. Reactii la stres
Daca un eveniment este evaluat ca fiind stresant, individul poate avea diferite
reactii la
stres.
1. Reactii fizice/fiziologice: dureri de inima, palpitatii; apetit alimentar scazut
sau crescut;
indigestii frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap
sau migrene;
transpiratii excesive, ameteli, stare generala de rau; constipatii sau diaree
(nemotivate medical);
oboseala cronica;
2. Reactii cognitive: blocaje ale gandirii; deficit de atentie; scaderea
capacitatii de concentrare;
dificultati in reamintirea anumitor lucruri; flexibilitate redusa; diminuarea
creativitatii.
3. Reactii emotionale: iritabilitate crescuta, scaderea interesului pentru
domenii care reprezentau
inainte pasiuni sau hobby-uri; pierderea interesului pentru prieteni;
instabilitate emotionala;
anxietate; tristete sau chiar depresie; reprimarea emotiilor; dificultati in
angajarea in activitati
distractive sau relaxante.
4. Reactii comportamentale: performante scazute la locul de munca
sau la scoala; fumat
excesiv; consum exagerat de alcool; tulburari de somn; un
management ineficient al timpului;
izolarea de prieteni; preocupare excesiva pentru anumite activitati;
comportamente agresive.
Concluzia: importanta de retinut, este ca stresul (reactiile
neplacute) are o dubla determinare:
una din partea stimulului (a factorilor stresori), alta din partea
individului care interpreteaza
situatia (resurse personale, stil de gandire si interpretare). Acest
lucru inseamna ca avem o
mare influenta asupra propriilor stari de stres, atat in bine, cat si in
rau.
Avem responsabilitatea, dar si puterea de a schimba lucrurile.
1. Identificarea si monitorizarea factorilor de stres
• identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraincarcarea
muncii, lipsa de suport si
comunicare, lipsa de resurse, probleme medicale, conflicte in
familie etc.);
• anticiparea perioadelor de stres si realizarea unui plan de
actiune pentru a face mai bine fata (de
exemplu, in apropierea unor termene limita pentru finalizarea
proiectelor la locul de munca, in
preajma unui eveniment important in familie etc.).
2. Constientizarea propriilor reactii la stres
• identificarea si exprimarea emotiilor fata de anticiparea evenimentului/
situatiei (precum
anxietate, iritabilitate, disconfort, frustrare, deznadejde etc.);
• identificarea reactiilor emotionale imediate (cum ar fi, iritabilitatea) si
de lunga durata (de
exemplu, neajutorare, apatie) fata de eveniment/situatie;
• identificarea reactiilor comportamentale, fiziologice si cognitive privind
evenimentul (izolare,
evitare, renuntare; dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de
mancare, insomnii; randament
scazut la scoala sau la munca, probleme de concentrare, tulburari de
memorie, dificultati in
rezolvarea de probleme, in luarea de decizii etc.).
3. Dezvoltarea unor abilitati si comportamente de management
al stresului
• dezvoltarea asertivitatii;
• dezvoltarea comunicarii pozitive cu ceilalti;
• identificarea si rezolvarea conflictelor, atunci cand apar;
• invatarea metodelor de rezolvare a problemelor si de luare a
deciziilor;
• imbunatatirea managementului timpului;
• invatarea unor metode de relaxare.
4. Stabilirea si mentinerea unui suport social adecvat
• solicitarea ajutorului direct si receptivitate fata de acesta;
• dezvoltarea si mentinerea relatiilor sociale.
5. Dezvoltarea unui stil de viata sanatos
• adoptarea unor comportamente alimentare sanatoase;
• practicarea regulata a exercitiilor fizice;
• practicarea unor exercitii de relaxare;
• consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante
pentru sistemul nervos;
• cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.
6. Dezvoltarea increderii in propria persoana si acceptarea
neconditionata
• stabilirea unor scopuri si obiective realiste, „ce vreau eu de la
viata asta?”;
• stabilirea prioritatilor si a limitelor personale;
• participarea la activitati care dezvolta increderea in sine
Exemplificare
Stadial si progresiv, se procedeaza in felul urmator:
1. se identifica factorii de stres actuali sau potentiali;
2. se evalueaza resursele personale si caracteristicile generale de
a evalua factorii de stres
(convingeri centrale, ganduri automate);
3. se identifica reactiile specifice (cum se comporta, se simte
persoana);
4. in functie de conditiile specifice identificate, se intervine pe
rand sau in acelasi timp, la unul,
la doua sau la toate cele trei aspecte.