Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

BROŞURĂ CU ACTIVITĂŢI ŞI MODALITĂŢI DE ABORDARE A

PREŞCOLARILOR MICI, ÎN VEDEREA CREŞTERII
TOLERANŢEI LA FRUSTRARE

MATERIAL ELABORAT ŞI PRELUCRAT DE PROFESORII

CONSILIERI:

GEANINA APETREI, CJAPP Cluj

CRISTINA ENACHE, Grădiniţa Nr. 63, Cluj-Napoca

DANA LEVA, Grădiniţa Nr. 23, Cluj-Napoca

*Se adresează în mod deosebit părinţilor

11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

Modalităţi de abordare a copiilor

care răspund la frustrare prin violenţă

Copiii nu se nasc cu abilitatea de a tolera neplăcerile ... aceasta se învaţă

în timp.

Pe măsură ce ei cresc, au din ce în ce mai multe oportunităţi de a-şi dezvolta toleranţa la frustrare.

De multe ori, copiii răspund la frustrare prin agresivitate. Se enervează, ţipă sau încep să se
îmbrâncească, să muşte, să lovească, supăraţi fiind că nu ies toate lucrurile aşa cum ar dori ei. Loviturile sau
muşcăturile sunt normale până la o limită pentru toţi copiii. Însă, aceasta nu înseamnă că le putem ignora;
dimpotrivă, îl putem ajuta pe copil să-şi exprime emoţiile într-un mod diferit. Felul în care copilul este învăţat
să suporte frustrarea, determină apariţia sau atenuarea acestor stări de furie.

Fără corectarea necesară, singurul lucru care va fi depăşit va fi doar ţipătul, lovitul şi trântitul pe jos.
Atitudinea din spatele ieşirii temperamentale rămâne. Nu este depăşită; dimpotrivă, ea va apărea din nou şi
din nou atâta vreme cât vom trata doar simptomul şi nu cauza comportamentului indezirabil. Ţipătul şi lovitul
sub formă de protest, mai târziu se vor dezvolta în forme şi mai violente de agresivităţi fizice şi verbale.

Iată câteva modalităţi prin care putem veni în sprijinul copiilor:

 Oferiţi propriul exemplu. Copiii îi observă cu multă atenţie pe adulţi şi încearcă să le imite
comportamentul. Prin urmare, păstraţi-vă calmul! Modul în care dumneavoastră reuşiţi să vă
controlaţi temperamentul constituie un pas important în formarea copilului.
Reacţionaţi calm, dar ferm atunci când copilul este nervos. Astfel, îi oferiţi un bun model despre cum
să facă faţă frustrării şi veţi creşte probabilitatea ca acesta să se calmeze în scurt timp.

 Procedaţi treptat. Toleranţa la frustrare a copiilor va creşte odată cu vârsta, prin practică şi experienţă.
Ei trebuie să se confrunte în mod gradual cu cerinţele adaptării la situaţii neplăcute. Astfel, acceptarea
prezenţei unor frustrări mai mici şi raportarea corectă la acestea, îi va ajuta pe copii să-şi crească
toleranţa la frustrare.
Eliminaţi frustrările inutile; copiii se pot uşor simţi copleşiţi de prea multă frustrare.

 Înarmaţi-vă cu răbdare. Copiii vor învăţa doar în timp să nu răspundă prin agresivitate atunci când se
confruntă cu o situaţie frustrantă. Acest lucru va necesita mult efort din partea dumneavoastră. Nu vă
pierdeţi răbdarea. Rezultatele pe care le veţi obţine pe termen lung, vor fi pe măsura aşteptărilor.

 Ajutaţi-i să accepte realitatea. Copiii trebuie învăţaţi să accepte că lucrurile nu se pot întâmpla de
fiecare dată aşa cum îşi doresc ei. Prin urmare, supărarea şi furia sunt inutile în asemenea cazuri.
Puteţi face faţă sentimentelor de frustrare ajutându-i pe copii să înţeleagă că nu trebuie să aibă tot
ceea ce îşi doresc.

 Recompensaţi-i! Apreciaţi chiar şi cel mai mic efort pe care-l observaţi în încercarea copilului de a face
faţă frustrării. Dacă va primi un răspuns pozitiv, copilul se va strădui să repete comportamentul
dezirabil.
11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
 Ignoraţi unele atitudini. De multe ori, comportamentele ignorate tind să scadă din frecvenţă. Când
copilul dumneavoastră dă dovadă de toleranţă scăzută la frustrare, ignoraţi-i manifestările nedorite
(dacă acest lucru este posibil şi nu are consecinţe prea grave).

 Lăsaţi-i pe copii să se descurce şi singuri! Când se află într-o situaţie frustrantă, copilul dumneavoastră
trebuie să încerce să se descurce singur. Pentru un copil de 3 ani, solicitarea sprijinului din partea
adulţilor, înseamnă de multe ori rezolvarea problemei! Dacă sunteţi tentat să-i răspundeţi copilului
înainte ca el să vi se adreseze, să-l ajutaţi să se îmbrace, să-şi aranjeze jucăriile… fără să aveţi răbdare
să vedeţi cum reacţionează singur în situaţia respectivă, nu faceţi decât să-i încetiniţi creşterea
toleranţei la frustrare.

 Motivaţi-l pe copil să renunţe la agresivitate! Evidenţiaţi de fiecare dată consecinţele pozitive ale
comportamentului copilului. Când reuşeşte să facă faţă unei situaţii frustrante fără să recurgă la
violenţă, lăudaţi-l. Prietenii lui îl vor aprecia, iar pentru el este important acest lucru.
Lauda şi atenţia venită din partea dumneavoastră sunt modalităţi pline de efect pe care le puteţi folosi
pentru a modela comportamentul copilului în direcţia dorită; acordaţi o atenţie minimă crizelor de
furie şi atenţie maximă răspunsurilor calme la frustrare.

 Uneori este înţelept să lăsăm copiii foarte mici să îşi exprime toată furia pentru a se linişti; chiar şi în
cazul copiilor mai mari, este greu să te înţelegi cu ei când sunt în mijlocul
unei crize de furie. În asemenea cazuri, îi puteţi sugera eventual o
activitate alternativă pentru a-l ajuta să se liniştească. Aşteptaţi până
când enervarea copilului a scăzut înainte de a-l ajuta să înveţe cum să
facă faţă mai bine situaţiei data viitoare.

„Copilul are o psihologie specială. Exact la fel cum, în timpul perioadei

embrionare, corpul lui este parte a trupului mamei, tot astfel, mintea sa este
pentru mulţi ani parte a atmosferei mentale parentale.” (C.G.Jung)

Iată de ce este atât de important modul în care adultul se raportează la nemulţumirea copilului. Acesta
va căuta în părinte sau în educator un sprijin pentru a putea face faţă situaţiei stresante; prin intermediul lui,
va încerca să înţeleagă de ce lucrurile nu decurg întotdeauna aşa cum îşi imaginează el.

BIBLIOGRAFIE:

Botiş, A. & Tărău A. (2004). Disciplinarea pozitivă. Ed. ASCR, Cluj-Napoca;

Dopfner, M.; Schurmann, S.; Lehmkuhl, G. (2004). Copilul hiperactiv şi încăpăţânat, Ed. ASCR, Cluj-Napoca;

Minulescu, Mihaela (2006). Relaţia psihologică cu copilul tău, Ed. PSZCHE, Bucureşti;

Waters, Virginia (2003). Poveşti raţionale pentru copii, Ed. RTS, Cluj-Napoca.

IONUŢ ÎNVAŢĂ SĂ COLOREZE

11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Acesta este primul an de grădiniţă al lui Ionuţ. La început, i-a plăcut tare mult la

grădiniţă, deşi primele zile a plâns destul de tare după mămica şi tăticul lui. Credea că îl vor lăsa

acolo şi nu se vor întoarce niciodată după el. Apoi şi-a dat seama că nu era deloc aşa şi că

grădiniţa este de fapt, un loc magnific. Cel mai mult, lui Ionuţ îi plăcea să se joace şi să înveţe

poezii. A învăţăt printre primii toate cântecelele şi poeziile şi mereu răspundea la lecţii.

Educatoarea era tare mândră de el şi mereu îl lăuda.

Într-o zi însă, educatoarea i-a aşezat pe copii la măsuţe şi le-a spus că în acea zi, vor face

ceva nou: vor colora! Ionuţ era tare nerăbdător să încerce şi această activitate. Era convins că

va fi cel mai bun şi la colorat. Aşa că, nici nu a primit bine foaia şi creioanele, că s-a apucat de

lucru. Nu mai avea timp să asculte indicaţiile educatoarei. El trebuia să fie primul la colorat, să

termine cel mai repede. Apoi, educatoarea sigur îl va felicita, iar asta îi plăcea tare mult.

Zis şi făcut! Ionuţ a luat toate creioanele pe rând şi a mâzgâlit foaia cu toate, până ce

aproape, nu a mai rămas nici un spaţiu necolorat. A alergat repede cu foaia la educatoare şi se

bucura foarte tare că a terminat primul, dar a rămas foarte dezamăgit atunci când educatoarea

i-a spus că nu a colorat bine, că trebuia să coloreze modelul de pe foaie, cu culori potrivite şi să

încerce să nu depăşească conturul. După ce i-a arătat cum se face, educatoarea i-a mai dat o

foaie, iar Ionuţ s-a dus la măsuţa lui, hotărât ca de data aceasta să nu mai facă nici o greşeală.

Alegea cu grijă fiecare culoare şi se străduia să nu depăşească deloc conturul. Însă,

oricât se străduia, nu reuşea deloc să se încadreze în contur. A rămas ultimul din grupă şi copiii

au început să râdă de el că nu ştie să ţină creionul în mână şi desenează foarte urât.

Ionuţ a început să plângă şi de atunci s-a hotărât să nu mai coloreze niciodată. Era atât de

supărat că nu poate să coloreze, încât nu a mai vrut multă vreme să vină la grădiniţă. Chiar şi

atunci când venea, refuza mereu să coloreze. Nu dorea să primească nici un ajutor, nici măcar de

la Dănuţ care era prietenul lui cel mai bun şi care ştia să coloreze foarte frumos. De altfel,

Dănuţ mereu se oferea să-i arate cum se colorează. Îi spunea că nu este deloc greu, că nimeni nu

colorează frumos de la început şi că trebuie să exerseze. Ionuţ nici nu vroia să audă.

Era foarte trist când vedea în fiecare zi desenele celorlalţi copii expuse pentru a le vedea

părinţii. Numai el nu avea nici un desen. Pe zi ce trecea, era tot mai trist. Nu-l mai interesa nici o

altă activitate: nici poeziile nu le mai învăţa ca altădată, nici cântecelele şi parcă nici prietenii nu-
11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
l mai iubeau la fel de mult. De aceea se certa mereu cu ei. Educatoarea nu-l mai lăudase pentru

nimic de foarte mult timp şi Ionuţ credea că nimeni nu-l mai iubeşte la grădiniţă.

Într-o zi, bunicul lui Ionuţ a venit în vizită la el şi în ziua aceea, Ionuţ a fost lăsat de

părinţi să stea acasă şi să nu meargă la grădiniţă, pentru a putea petrece mai mult timp cu

bunicul lui, căci îl iubea tare mult. Ionuţ era extrem de fericit că a scăpat de grădiniţă în acea zi.

I-a povestit bunicului că nu-i plăcea deloc la grădiniţă şi că nu ar mai vrea să meargă niciodată

acolo pentru că numai el, dintre toţi copiii nu ştie să coloreze.

Auzind acestea, bunicul lui a scos din geantă un creion roşu şi i-a spus lui Ionuţ că acela

este un creion fermecat care-l va învăţa să coloreze, dar cu o singură condiţie: să îşi dorească

asta cu adevărat.

Ionuţ a devenit foarte vesel şi a zis că e decis să înveţe să coloreze dacă va primi acel

creion. Atunci bunicul i-a dăruit creionul, spunându-i lui Ionuţ că nu va învăţa din prima să

coloreze, că va trebui să exerseze foarte mult şi numai aşa va demonstra că îşi doreşte cu

adevărat să înveţe să coloreze. Mai mult, Ionuţ a învăţat că nu se întâmplă nimic dacă greşeşte,

că numai aşa va putea ajunge să înveţe să coloreze.

După câteva zile în care a exersat mult, Ionuţ a început să coloreze din ce în ce mai

frumos. Rar mai depăşea conturul desenelor şi la grădiniţă, lucrările lui erau mereu expuse pe

panou. Ionuţ a devenit din nou băieţelul vesel de dinainte şi grădiniţa îi plăcea din nou foarte

mult.

Propunătoare: prof. psiholog Cristina Enache

DENIS ŞI ARICEL

A fost odată ca niciodată un băieţel pe

nume Denis. Părinţii lui îl iubeau foarte mult şi îi

treceau cu vederea faptele rele în încercarea lor

11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
de a nu-i umbri fericirea copilăriei. Denis îşi dorea ca toată lumea să-i facă pe plac şi să nu i se

interzică nimic.

Într-o zi frumoasă de toamnă, Denis împreună cu părinţii lui au mers într-un părculeţ

pentru a admira frumuseţile naturii şi a se juca. Parcă intraseră într-o lume minunată a

poveştilor… natura era îmbrăcată în mii de culori.

Deodată, Denis a observat printre frunzele ruginii o mică vietate care se mişca din loc în

loc; era un pui de arici care se pierduse de mama lui. Denis s-a apropiat de el, i-a strigat repede

pe părinţii lui să vină mai repede pentru că a găsit un animăluţ pe care vrea cu orice preţ să-l ia

acasă. Părinţii i-au explicat frumos că nu poate să-l ducă acasă pe Aricel, deoarece acestuia îi

place să trăiască în natură. Văzând că nu-i poate convinge, Denis a izbucnit în plâns; apoi, a

început să ţipe :

-Nu merg acasă fără Aricel! Nu merg acasă fără Aricel!

Părinţii lui Denis au cedat, în cele din urmă şi au acceptat să-l ia acasă pe Aricel.

Chipul lui Denis s-a luminat deodată… era foarte fericit deoarece va avea un nou prieten acasă.

Ajunşi acasă , tatăl l-a dus pe Aricel în camera lui Denis şi i-a lăsat singuri. Denis s-a

apropiat de el şi i-a zis:

-Joacă-te cu mine, Aricel! Nu-ţi fie teamă de mine! Nu vrei să fim prieteni? Haide, joacă-

te cu mine!

Aricelul însă îl privea cu teamă şi se îndepărta încet de el. Denis se apropie mai mult de el

şi vrând să-l atingă, Aricel se transfomă într-un ghem de ace, înţepându-l pe Denis.

Denis a început să ţipe şi să plângă :

-Aricel m-a înţepat! Este foarte rău!

Părinţii i-au explicat lui Denis faptul că Aricel probabil s-a speriat de el şi s-a apărat.

Noaptea, Aricel a fost culcat într-o cutiuţă în camera lui Denis. Pe la miezul nopţii, Denis

s-a trezit şi l-a auzit pe Aricel plângând. S-a ridicat din pat şi s-a apropiat de culcuşul lui Aricel,

zicându-i:
11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
-Iartă-mă Aricel! Ştiu că nu-ţi place să stai aici cu mine! Ştiu

că ţi-e dor de familia ta şi vrei să te întorci la ea. Denis ieşi în fugă:

-Mamă, tată trebuie să-l ducem mâine dimineaţă pe Aricel în

părculeţ la familia sa. Lângă mine nu va fi niciodată fericit!

În ochii părinţilor se zăreau lacrimi de bucurie, simţind parcă

îmbrăţişarea unui alt copil… un copil mai bun.

Propunătoare: prof. pedagog Geanina Apetrei

SCHIMB DE INIMIOARE

Cristina şi Denisa merg împreună la aceeaşi grădiniţă. Ele sunt şi vecine şi bune prietene, doar

că uneori se mai ceartă din cauza jucăriilor. Nu că nu ar fi destule jucării, dar amândouă vor

aceeaşi păpuşă, în acelaşi moment şi nu o dată s-a terminat cearta cu bătaie.

11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Într-o zi, Cristina a venit la grădiniţă gândindu-se că ea va ajunge prima să ia păpuşa cea

mare cu rochiţă roz. Denisei îi va rămâne păpuşa cu rochiţă albastră. Dar, spre uimirea ei, Denisa

nu apăru la grădiniţă. Mirată, merse la doamna educatoare:

- De ce nu mai vine Denisa odată?

- Denisa este bolnavă. A sunat mama ei. Joacă-te mai mult cu păpuşa ta preferată. Sau

împrumut-o altei fetiţe.

Cristina se gândi o clipă, apoi întrebă necăjită:

- Nu cumva s-a îmbolnăvit pentru că nu i-am dat şi ei păpuşa ieri? Ştiu că a plâns.

- S-ar putea să fie şi aceasta o cauză. Te rog să-i faci o vizită şi apoi să-mi spui şi mie.

Cristina puse necăjită păpuşa pe raft. Nu-i mai făcea plăcere să se joace cu ea acum, când

Denisa nu-i cerea păpuşa în mod insistent. Parcă nici nu mai era aşa de frumos la grădiniţă... Abia

avu răbdare până la plecarea acasă. Când veni mama ei după ea, Cristina o aştepta gata

îmbrăcată:

- Repede, să mergem la Denisa. Este bolnavă din cauza mea.

- Cum aşa? întrebă mama.

- Ieri am îmbrâncit-o şi nu i-am dat nici păpuşa cu rochiţă roz. Am fost rea!

- Şi-ţi pare rău? o întrebă mama.

- Da! Vreau să-mi cer iertare.

- Foarte frumos. Haide să mergem!

În drum spre casă, au trecut pe lângă un magazin alimentar. În geam erau expuse inimioare

din turtă dulce.

- Mami, spuse repede Cristina, haide să-i cumpărăm Denisei o inimioară nouă. Dacă inimioara

ei este bolnavă...

- Bine, Cristina. Dar inimioara ta e bună?

- Nu, răspunse după un timp Cristina. Ce să fac?

- Ei, haide să luăm două inimioare noi. Cine ştie, poate...

Cristina a cumpărat două inimioare şi fugi repede spre casa Denisei. Strigă încă din curte:

- Denisa, Denisa, uite, am două inimioare noi... De-acum tu te vei juca numai cu păpuşa cu

rochiţă roz!
11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Denisa o privi cu bucurie, cu toate că boala o ţinea la pat.

- Mulţumesc, Cristina. Uite, şi eu vreau să-ţi dăruiesc căruciorul

meu!

- Mami, spuse Cristina, şi eu vreau să-i dăruiesc bucătăria mea!

- Bine, bine... interveniră cele două mame. De acum, ştim că veţi

fi cele mai bune prietene. Vă veţi bucura mai mult când dăruiţi decât atunci când primiţi!

A doua zi, cele două fetiţe mergeau la grădiniţă prinse de mânuţă. Faţa lor strălucea de

bucurie. Cele două inimioare de turtă au făcut minuni!

 Discuţii:

 V-a plăcut povestea? Ce v-a plăcut cel mai mult?

 Ce părere aveţi despre comportamentul celor două fetiţe?

 Voi cunoaşteţi copii care se comportă la fel ca şi Cristina?

Propunătoare: Prof. consilier Dana Leva

CUTIUŢA CU SOLUŢII A LUI DĂNUŢ

Obiectiv: Formarea unui mod dezirabil de a reacţiona la situaţii frustrante.

Materiale: Povestea lui Dănuţ, cartonaşe cu situaţii frustrante din viaţa lui Dănuţ, cutiuţa cu
recompense.

Mod de desfăşurare:

1. Copilului i se va explica faptul că urmează sa asculte povestea lui Dănuţ, un băiat care
are nevoie de ajutorul său.

POVESTEA LUI DĂNUŢ

Dănuţ e un băieţel de trei ani care este tare singur, nu are nici un prieten. Aceasta, poate
pentru că adesea e foarte supărăcios şi plânge mult de fiecare dată când lucrurile nu se întâmplă
cum vrea el. Uneori, se trânteşte de pământ şi refuză să mai vorbească cu persoana care îl
11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
supără. Alteori, îi loveşte pe copiii care îi împrumută jucăriile în parc şi, astfel, mereu rămâne
singur. Toţi copiii pleacă de lângă el şi Dănuţ plânge foarte tare când se întâmplă asta. Ultima
oară, a făcut o ispravă şi mai mare: când a mers cu mama lui în magazin să facă cumpărăturile, s-
a supărat foarte tare când aceasta nu a vrut să-i cumpere toate jucăriile şi dulciurile pe care
Dănuţ le punea în coş. Aşa că, a început să ţipe şi să lovească, trăgându-se din braţele mamei
care încerca să-l liniştească. Aşa s-a întâmplat că Dănuţ a alunecat din braţele ei şi a căzut
peste un raft plin de farfurii, spărgându-le pe toate. Şeful magazinului i-a cerut mamei să
plătească toate pagubele. Ajunşi acasă, mama lui Dănuţ a socotit cât au costat toate farfuriile
sparte şi, făcând câteva calcule, a constatat faptul că, cu banii pe care i-a dat pe farfurii, putea
să-i cumpere lui Dănuţ dulciuri şi jucării pentru o lună întreagă. Ca atare, Dănuţ nu va mai primi,
timp de o lună, nici jucării şi nici dulciuri.

2. După ce ascultă povestea lui Dănuţ, copilului i se explică faptul că acesta a hotărât să se
schimbe, dar pentru aceasta are nevoie de un prieten care să-l ajute în situaţiile dificile cu care
se va confrunta. Copilul este invitat să fie el prietenul care-l ajută pe Dănuţ.

Pentru fiecare soluţie „bună” pe care o oferă copilul lui Dănuţ, acesta va primi o recompensă.

Această activitate se va desfăşura sub forma unui concurs. Pentru aceasta, se vor folosi
cartonaşe cu situaţii frustrante din viaţa lui Dănuţ, cartonaşe realizate de părinte şi care
rezumă într-o propoziţie succintă, situaţia frustrantă cu care se confruntă Dănuţ.

Exemple de situaţii frustrante, în afara celor descrise deja în poveste:

- Dănuţ merge în parcul de distracţii cu părinţii lui, unde un clovn împarte gratuit baloane
copiilor care trec pe acolo. Exact când ajunge Dănuţ lângă el, acesta termină de dăruit
toate baloanele şi nu mai are nici un balon să-i ofere şi lui. Dănuţ plânge şi nu mai vrea să
se joace deloc în parcul de distracţii. Părinţii sunt nevoiţi să-l ducă acasă.
- Dănuţ iubeşte tare mult povestea Albei ca Zăpada şi cei şapte pitici, aşa că, de ziua lui,
părinţii îi fac cadou un tort pe care sunt aşezate aceste personaje făcute din zahăr. Însă,
din păcate, la cofetărie au uitat să pună un pitic pe tort, aşa că, pe tortul lui Dănuţ apărea
doar Alba ca Zăpada, alături de şase pitici. Când constată greşeala, Dănuţ se supără
foarte tare şi nu mai vrea să participe la tăiatul tortului.
- Într-o zi, Dănuţ merge la bunica lui la ţară şi se bucură foarte mult când găseşte pisica
bunicii dormind pe un scaun. El iubeşte mult animalele şi e fericit ori de câte ori se poate
juca cu ele. Pisica însă fuge de el şi nu vrea să se joace deloc. Dănuţ o urmăreşte în
speranţa că va reuşi să o oblige pe pisică să se joace cu el, dar când vede că nu poate face
acest lucru, se supără, plânge şi loveşte pisica.
- Dănuţ merge cu părinţii lui în vizită la nişte cunoştinţe şi se supără foarte tare când nu
este lăsat să pună mâna pe toate obiectele din vitrina acestora. Plânge şi se trânteşte de
pământ.
- Dănuţ încearcă să înveţe un joc pe calculator şi, pentru că nu reuşeşte să termine nici
măcar nivelul 1 de două ori consecutiv, aruncă mouse-ul de pe masă şi începe să plângă,
refuzând să mai joace jocul.

Alături de aceste situaţii pot fi adăugate şi altele, cum ar fi cele cu care copilul însuşi se
confruntă zilnic. După realizarea cartonaşelor, copilul trage unul dintre acestea şi este invitat să
11

Planeta piticilor
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
găsească o alternativă mai bună de comportament în acea situaţie pentru Dănuţ. Dacă soluţia
aleasă de copil este una „bună” (care să reprezinte un mod mai adaptativ de a reacţiona pentru
Dănuţ), acesta poate deschide „cutiuţa cu soluţii” şi să-şi aleagă de acolo o recompensă. Cutiuţa
este una reală, iar recompensele pregătite în ea pentru copil pot fi, de exemplu, abţibilduri
autocolante, biluţe colorate etc. Jocul se continuă cu tragerea următorului cartonaş şi tot aşa…
Se poate juca şi în grupuri de copii, fiecare trăgând pe rând câte un cartonaş.

Copilul este încurajat prin discuţii să găsească cât mai multe soluţii adaptative. Pentru a fi
ajutat în cazul în care nu are idei, poate fi întrebat ce ar face personajul lui preferat în această
situaţie sau ce ar face un copil „cuminte” în acele situaţii. Dacă totuşi dificultăţile persistă,
copilului i se pot da două alternative de comportament pentru situaţia respectivă (una mai bună,
alta mai puţin bună) din care el să aleagă varianta care i se pare cea mai potrivită ca soluţie
pentru Dănuţ. Dacă copilul alege varianta cea mai bună, va putea deschide „cutiuţa cu soluţii a lui
Dănuţ” pentru a-şi alege o recompensă.

Propunătoare: prof. psiholog Cristina Enache

11

Planeta piticilor