Sunteți pe pagina 1din 22

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT

NR. 46 „ ALLEGRIA”

INSPECȚIE CURENTĂ 2
GRADUL I
2023

METODIST: prof. Pascar Gabriela


DIRECTOR: prof. Ștef Rodica

Educatoare:prof. Boiț Nicoleta Claudia


SCENARIUL ZILEI

Programul zilei debutează cu Întâlnirea de Dimineaţă, în cadrul căreia se


realizează salutul, prezența copiilor, calendarul naturii și activitatea de grup.
Noutatea zilei constă în faptul că avem musafiri care au venit să vadă cât de
minunati sunt copiii.
Trecerea de la Întâlnirea de Dimineaţă la activităţile liber alese ALA1 se va
realiza prin apariția personajului Mickey Mouse din desene animate, care se arată trist
pentru că, deși este ziua lui, a rămas singur, nu are cu cine să petreacă și cu ce. Copiii
vor fi încântați să devină prietenii lui, arătându-i cum se joacă și pregătindu-i o
petrecere ca să-l înveselească. Pregătirile încep cu activitățile pe centre.
La centrul Artă, copiii vor decora coifuri pentru petrecere, la centrul Construcții
vor realiza casa lui Mickey din piese lego, iar la centrul Joc de creaţie vor realiza
prăjituri cu ajutorul materialelor pregătite.
Activitatea integrată „Pregătim petrecerea lui Mickey” se va desfășura cu
materialele descoperite în ,,cutia cu surprize’’ din decorul grupei . Copiii vor avea
de rezolvat diferite sarcini matematice (DŞ-Activitate matematică) pregătind în
același timp o masă festivă pentru personaj (DOS- Activitate practic-
gospodărească)
Prin tranziţia: 1-2, 1-2, să nu facem tărăboi,/3-4-5, mă aşez frumos aici.
Câte-o fată şi-un băiat,/Aşa cum doamna ne-a-nvăţat”
copiii se vor așeza la masă și vor fi recompensaţi cu prăjiturele.
După toate aceste activităţi interesante, copiii se vor juca jocul ,,Parasuta lui
Mickey’’ și ,,Jocul emotiilor’’ în cadrul ALA2.
La sfârşitul zilei, copiii vor primi recompensele, pentru modul în care au
răspuns şi s-au comportat pe tot parcursul activităţilor.

ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAŢĂ

DATA: 22.03.2023
GRĂDINIŢA: G.P.P. Nr.46 „ALLEGRIA” Oradea
GRUPA: MIJLOCIE ,,A”
EDUCATOARE: Prof. Boiț Nicoleta Claudia
TEMA ANUALĂ DE STUDIU:,,Cu ce si cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „ÎN LUMEA EMOȚIILOR”

DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:

 Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate;


 Conceptul de sine;
 Autocontrol și expresivitate emoțională;
 Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viaţă familiare.

COMPORTAMENTE VIZATE:

 Inițiază/participă la interacţiuni pozitive cu copii de vârstă apropiată;


 Exersează, cu sprijin, autoaprecierea pozitivă, în diferite situaţii educaţionale;
 Participă la activități fizice variate, adecvate nivelului de dezvoltare.

SCOPUL ACTIVITĂȚII:
Participarea şi implicarea activă a copiilor în vederea stimulării comunicării,
favorizării interrelaţionării, formării comportamentului empatic și crearea unei
atmosfere pozitive în grupă, pe tot parcursul zilei.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
- să utilizeze formulele de salut adecvate momentului zilei;
- să adopte un comportament adecvat în timpul salutului (mimică, gesturi);
- să aibă o atitudine de respect faţă de toţi membrii grupului;
- să aleagă jetonul potrivit vremii din ziua respectivă, motivând alegerea
făcută;
- să participe activ şi afectiv la activitatea de grup.

METODE şi PROCEDEE DE PREDARE, ÎNVĂȚARE ȘI EVALUARE:


-conversaţia, explicaţia, jocul, observarea comportamentului copiilor;
MIJLOACE DIDACTICE: calendarul naturii, pozele copiilor, panou, cartonașe
ilustrând emoții
LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala de grupă

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
Cioflica, S. M., Lazar, C. (2009), - „Ziua bună începe cu întâlnirea de dimineață",
Editura Tehno-Art, Petrosani

DURATA: 15 minute
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

1.SALUTUL
Copiii se aşază în semicerc pe pernițe. Salutul ,,Bună dimineața’’ pornește de la
educatoare și este continuat de toți copiii grupei, fiecare salutându-și colegul din partea
dreaptă folosind formulele cunoscute. Se salută musafirii prezenţi în sala de grupă.
,,Bună dimineața dragii mei,
Astăzi vom avea o zi frumoasă pentru că suntem împreună!’’
Prezenţa:
,,Aș dori să știu care sunt copiii care au venit azi la grădiniță?”
Prezența se realizează prin consemnarea în catalogul de prezență, pe baza
răspunsurilor prezent / absent oferite de copii. Un copil va lua steluțele celor absenți și
le va așeza într-un coșuleț.

2.CALENDARUL NATURII
Se lucrează cu copiii la calendar.
-Astăzi este miercuri, 22 martie 2023. Este a treia zi a săptămânii.
Se va completa calendarul naturii prin așezarea jetoanelor potrivite, astfel încât
să se stabilească anotimpul, starea vremii, aspecte ale anotimpului primăvara,
îmbrăcămintea corepunzătoare vremii de afară.
,, -În ce anotimp suntem?’’(este indicat anotimpul)
,,-Cum este vremea astăzi? ‘’(este așezat jetonul care indică vremea)
,,-Cum ne îmbrăcăm în acest anotimp?’’ (este așezat jetonul care indică
îmbrăcămintea corespunzătoare)

3. ACTIVITATEA DE GRUP
Se realizează prin cântecelul: ,,Numărătoarea”, care le aduce bună dispoziție
copiilor. Copiii abordează întâlnirea de dimineaţă într-o atmosferă optimistă şi plină
de energie.

4. ÎMPĂRTĂȘIREA
Se realizează prin alegerea cartonaşului corespunzător stării emoţionale a
copiilor.

5.NOUTATEA ZILEI
Noutatea zilei constă în faptul că astăzi este o zi cu totul specială, în care ne
vom ”transforma” cu toții în prieteni și vom pregăti petrecerea lui Mickey Mouse. Și
pentru că este o zi deosebită, alături de noi azi vor fi doamna director prof. RODICA
ŞTEF și d-na metodist prof. GABRIELA PASCAR care au venit la noi pentru
observa cât de isteți și de harnici sunt copiii de la Grupa Ursuleților, care au crescut și
acum sunt grupa mijlocie.

Pregătirile pentru petrecere vor începe cu desfășurarea activităților pe centre


ALA1 -Jocuri şi activităţi liber-alese. Li se vor prezenta copiilor sarcinile pe care le
au de îndeplinit la fiecare sector, astfel la Centrul Artă vor decora coifuri pentru
petrecere, la Constructii vor construi casa personajului din desene animate și vor
pregăti prăjituri pentru petrecere. Pentru a-i pregăti personajului Mickey o adevărată
petrecere de ziua lui propun copiilor să desfăşurăm o activitate integrată cu tema
„Pregătim petrecerea lui Mickey” DŞ- Activitate matematică şi DOS- Activitate
practic-gospodărească, pentru aranjarea unei mese festive.

La final, în cadrul ALA2- Jocuri și activităţi liber-alese, copiii se vor juca


jocul ,,Parasuta lui Mickey’’ și ,,Jocul emoțiilor’’ .

PROIECT DIDACTIC
DATA: 22.03.2023
GRĂDINIŢA: G.P.P. Nr.46 „Allegria” Oradea
EDUCATOARE: Prof. Boiț Nicoleta Claudia
GRUPA: MIJLOCIE ,,A”
TEMA ANUALĂ DE STUDIU:,,Cu ce si cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „ÎN LUMEA EMOȚIILOR”
ACTIVITATEA: ALA 1-Jocuri și activităţi liber - alese

TEMA:
1. „Coifuri”;
2. „Casa lui Mickey”;
3. „De-a cofetarii”.

MIJLOACE DE REALIZARE:
1. Artă - lipire
2. Construcții - lego
3. Joc de rol

TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidare de priceperi şi deprinderi

DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:


 Activare și manifestare a potențialului creativ
 Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viață familiare
 Finalizarea sarcinilor și acțiunilor
 Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate

COMPORTAMENTE VIZATE:
 Manifestă creativitate în activități diverse

 Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activități variate

 Realizeză sarcinile de lucru cu consecvență

 Inițiază/participă la interacțiuni pozitive cu copii de vârstă apropiată

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
Consolidarea unor abilităţi specifice nivelului de dezvoltare şi consolidarea unor
deprinderi sociale de cooperare, de comunicare, de înţelegere a relaţiilor sociale, prin
artă, construcții și joc de rol.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1-să-şi exprime dorinţa de a participa la activitate optând pentru unul din
sectoare;
O2-să lipească elementele decorative, folosind corect lipiciul;
O3-să îmbine piesele de lego pentru a obține casa personajului’;
O4-să interpreteze diferite roluri în jocul de rol;
O5-să așeze bilutele ,,prăjituri’’ în suporturi, conform indicațiilor;
O6-să participe cu interes, într-o atmosferă distinsă, plăcută , la activitate.

STRATEGII DIDACTICE:
METODE ŞI PROCEDEE DE PREDARE ȘI ÎNVĂȚARE:
M1-conversaţia
M2-explicația
M3-observația
M4-demonstraţia
M5-exerciţiul
M6-jocul

MIJLOACE DIDACTICE:
m1-elemente decorative, cosuri
m2-coifuri
m3-lipici
m4 -piese lego, suport
m5- suporturi pentru prajituri
m6-șervețele, bonete, bombonele pentru decor
m7- recompense

METODE DE EVALUARE:
Observarea comportamentului copiilor;
Evaluare orală;
Aprecieri verbale;
Analiza produselor activității

FORME DE ORGANIZARE: pe grupuri

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

*** (2019) Curriculum pentru Educaţia Timpurie , București;


*** Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la
naştere la 7 ani, București, Ed. Vanemonde

DURATA: 20 minute
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII
STRATEGII
EVALUARE
ETAPELE CONŢINUT ŞTIINŢIFIC DIDACTICE
(instrumente
ACTIVITĂȚII
Metode și Mijloace și indicatori)
procedee didactice
1.MOMENT Voi asigura condiţiile optime
ORGANIZATORIC pentru buna desfăşurare a activităţii:
-aerisirea sălii de grupă;
-aranjarea mobilierului pe
sectoare;
-distribuirea materialului didactic
2.CAPTAREA Se va realiza prin prezentarea sub
ATENŢIEI formă de surpriză a materialelor de
pe măsuțe.
3.ANUNŢAREA Se anunţă tema fiecărui sector, Observarea
TEMEI ŞI A precum şi obiectivele urmărite. comporta-
OBIECTIVELOR
,,La sectorul Artă veți decora M1 mentului
coifuri cu formele din coșulet, la
copiilor
sectorul Construcții veți îmbina
piesele lego pentru a obține ,,Casa lui
Mickey’’, la sectorul Joc de rol veți
fi cofetari ” și veti pregăti prăjituri.

5. PREZENTARE Intuirea materialelor de lucru și a


A NOULUI sarcinilor de la fiecare sector: M2 O1
CONȚINUT ȘI
m1
DIRIJAREA
ÎNVĂŢĂRII 1.ARTĂ- ,,Decorăm coiful ”-lipire m2
Copiii vor lipi elementele m3 O2
decupate, urmând indicațiile M3
educatoarei. O3
2. CONSTRUCȚII- ,,Casa lui M4 m4
Mickey ’’ O4
Folosind piesele de lego, copiii
vor realiza casa magică a lui O5
Mickey .
3.JOC DE ROL- ,,De-a cofetarii” m5
În cadrul jocului de rol copiii vor O6
realiza bile din compozitia pentru m6
prăjitură și apoi le vor decora cu
diferite bombonele. Ei vor colabora
în vederea realizării temei.
Voi realiza cu copiii câteva M5
exerciţii de încălzire a muşchilor
mici ai mâinii.
După ce primesc explicațiile
necesare, copiii îşi vor începe
activitatea.

5.OBŢINEREA Voi urmări îndeaproape m1


PERFORMANŢEI activitatea copiilor și voi da indicații m2 O2
suplimentare celor care întâmpină m3 O3
dificultăți în realizarea temei. M6 m4 O4
Voi interveni la jocul de rol ca m5 O5
subiect participativ, pentru a stimula O6
activitatea. m6

6.ASIGURAREA Se vor sintetiza câteva reguli de


RETENŢIEI ŞI A comportare civilizată pe care le-au
TRANSFERULUI
respectat în cadrul jocului de rol,
reguli de muncă individuală la
celelalte sectoare.
7.EVALUAREA Se fac aprecieri pe baza Evaluare
ACTIVITĂȚII obiectivelor propuse: M1 orală
-au decorat coiful, respectând
indicațiile primite; Apreciri
-au îmbinat piesele realizând o casă; verbale
-au utilizat un comportament adecvat M1 Analiza
în cadrul jocul de rol propus. produselor
M7 activității

8.ÎNCHEIEREA Copiii vor fi recompensaţi .Se m7


ACTIVITĂȚII asigură ieșirea ordonată a copiilor din
sala de grupă.

PROIECT DIDACTIC

DATA: 22.03.2023
GRĂDINIŢA: G.P.P. Nr. 46 ,,Allegria”- Oradea
EDUCATOARE: Prof. Boiț Nicoleta Claudia
GRUPA: MIJLOCIE ,,A”
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?
TEMA SĂPTĂMÂNII: „ÎN LUMEA EMOȚIILOR”
TEMA ACTIVITĂŢII:,, Pregătim petrecerea lui Mickey’’
COMPONENTA ACTIVITĂȚII INTEGRATE:
DOMENIUL ŞTIINȚE-Activitate matematică
DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE- Activitate practică
MIJOC DE REALIZARE: joc didactic, activitate gospodărescă

TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidare de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi

DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:


 Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și
cunoașterea mediului apropiat
 Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități)
 Activare și manifestare a potențialului creativ
 Motricitate grosieră şi motricitate fină în contexte de viaţă familiare

COMPORTAMENTE VIZATE:
 Demonstrează familiarizarea cu conceptul de număr și numerația;
 Efectuează operații de seriere, grupare, clasificare, măsurare a obiectelor;
 Rezolvă situații – problemă, pornind de la sortarea și reprezentarea unor date;
 Realizează sarcinile de lucru cu consecvență;
 Manifestă creativitate în activități diverse;
 Utilizează mâinile şi degetele pentru realizarea de activităţi variate.

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
Consolidareacunostinţelor matematice dobândite de copii cu privire la numeraţia
în limitele 1-5 și consolidarea unor deprinderi practic-gospodărești specifice nivelului
de dezvoltare motrică.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1-să grupeze elementele după criteriul dat (culoare, formă);
O2-să numere corect elementele mulțimii, în limitele 1-5;
O3-să formeze perechi între elementele mulţimilor date;
O4-să raporteze numărul la cantitatea corespunzătoare de obiecte;
O5-să formeze mulțimi de obiecte cu tot atâtea elemnte câte bătăi din palme aud;
O6-să aranjeze o masa festivă conform cerintelor matematice;
O7-să respecte regulile jocului apelând la acţiuni corespunzătoare ;
O8-să utilizeze un limbaj matematic adecvat.
SARCINA DIDACTICĂ:
Consolidarea număratului în limitele 1-5; formarea mulţimilor din mai multe
elemente date; asocierea materialelor din cutia cu surprize; aranjarea mesei pentru
petrecere conform cerințelor .

REGULILE JOCULUI: Copiii vor rezolva, pe rând, mai multe sarcini. Răspunsurile
corecte vor fi răsplătite cu aplauze.

ELEMENTE DE JOC: Surpriza, aplauzele, mânuirea materialului, mișcarea ,


recompensa.

STRATEGII DIDACTICE:
METODE ŞI PROCEDEE DE PREDARE ȘI ÎNVĂȚARE :
M1 -conversaţia
M2 -explicația
M3 -observația
M4 - demonstraţia
M5 -exerciţiul
M6 -jocul
M7 -problematizarea

MIJLOACE DIDACTICE:
m1-cutia cu surprize
m2 -personajul Mickey Mouse
m3- plicul cu sarcini
m4-farfurii, linguri, pahare, paie pentru suc
m5-vaze
m6-flori
m7-jetoane cu cifre
m8-recompense

METODE DE EVALUARE:
Observarea comportametului copiilor
Evaluarea orală
Aprecieri verbale

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
Ionescu, M., (2010), Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie
copilului de la naştere la 7 ani, Editura Vanemonde, Bucureşti;
*** 2019 Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu
care operează curriculumul pentru educatie timpurie
Ezechil, L., Păişi-Lăzărescu, M. (2011)- Laborator preşcolar, Editura V&I Integral,
Bucureşti

DURATA: 35 de minute

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII
STRATEGII
ETAPELE CONŢINUT DIDACTICE EVALUARE
ACTIVITĂȚII ŞTIINŢIFIC (instrumente
Metode și Mijloace și indicatori)
procedee didactice
1.MOMENT Voi asigura condiţiile optime
ORGANIZATORIC pentru buna desfășurarea a activităţii:
-aerisirea sălii de grupă;
-aranjarea mobilierului;
-pregătirea materialului didactic;
-intrarea ordonată a copiilor în sala
de grupă
2.CAPTAREA Se va realiza prin descoperirea m1 Observarea
ATENŢIEI unei ,,cutii cu surprize’’, pentru a M1
stimula curiozitatea copiilor si voi comporta-
gasi împreună cu aceștia materialele. M3 mentului
copiilor
3. ANUNTAREA - Cu aceste materiale ne vom juca m1
TEMEI ŞI A împreună un joc, prin care îi vom m2
OBIECTIVELOR
pregăti o surpriză lui Mickey Mouse.
Jocul se numeşte ,,Pregătim M1
petrecerea”. În cadrul activităţii
integrate vom exersa cunoştinţe
matematice şi deprinderi
gospodărești rezolvând sarcinile
date.
,, -Cum se numeşte jocul nostru de
azi?’’
(2 copii repetă tema pentru fixare).
4. REACTUALIZA- Copiii vor număra în ordine Evaluare
REA CUNOȘTIN- crescătoare și descrescătoare în M1 m6 orală
ȚELOR
limitele 1-5 si vor recunoaște cifrele O2
indicate de educatoare.
6.PREZENTAREA Explicarea şi demonstrarea jocului
NOULUI Educatoarea explică copiilor m1
CONȚINUT ȘI
regulile şi modul de desfăşurare al M2
DIRIJAREA
ÎNVĂŢĂRII jocului. Se vor descoperi pe rând m2
obiectele din ,,cutia cu surprize” şi M3
sarcinile pe care le au de realizat. m3
Răspunsurile corecte vor fi răsplătite M4
cu aplauze.
Jocul de probă
Se va executa un joc de probă pentru m1
a vedea în ce măsură copiii au înţeles O1
regulile jocului. m3

6. OBŢINEREA Executarea jocului propriu-zis:


PERFORMANŢEI Sarcini de rezolvat: Observarea
sistematică
Sortează şi grupează obiectele după M1
forma lor, formând mulţimi! a comporta-
mentelor
1.Alege farfuriile roșii! copiilor
2.Alege farfuriile albastre! m1
3.Formează o mulţime în care să
fie 3 pahare! m2
M5
Aşează obiectele formând perechi! m3 O1
m4
1.Aşează farfuriile roşii /albastre O2
pe masă!
2.Formează perechi între farfuriile O3
roșii și farfuriile galbene!
3.Formează perechi între farfuriile O4
albastre și farfuriile verzi! M6
4.Aşează în fata fiecărei farfurii O5
câte un pahar!
5.Asează lângă fiecare farfurie o
linguriță! O6
Numără obiectele şi asociază cifra!
1Câte farfurii roşii sunt? Arată O7
cifra corespunzătoare!
2.Aşează în pahare atâtea paie de
suc cât arată cifra de pe pahar!
3.Câte vaze pentru flori sunt? m5
Arată cifra corespunzătoare!
4.Aşează în vaza cea mică tot M7 O8
atâtea flori câte bătăi din palme
auzi!Arată cifra corespunzătoare!
5.Aşează în vaza cea mare tot
atâtea flori câți ani împlinește
Mickey Mouse. m6
Prin tranziţia:
1-2, 1-2, să nu facem tărăboi,/3-4-5,
mă aşez frumos aici.
Câte-o fată şi-un băiat,/Aşa cum
doamna ne-a-nvăţat”

8.ASIGURAREA Voi cere copiilor să denumească Evaluare


RETENŢIEI ŞI A jocul pe care l-au desfășurat și să M1 m7 orală
TRANSFERULUI
precizeze importanța cunoașterii nu-
merelor și a cifrelor în viața reală (în
activitatea cotidiană).
Prin activitatea matematică
copiii au pregătit o masă festivă
pentru petrecerea lui Mickey
Mouse.
Copiii vor servi masa alături de
Mickey Mouse.
9. EVALUAREA Voi face aprecieri pe baza
ACTIVITĂȚII obiectivelor urmărite: Aprecieri
-au format mulțimi de elemente; M3 verbale
-au așezat farfuriile formând perechi;
-au numărat elementele unei mulțimi
-au realizat corect corespondența
între cantitate și numărul
corespunzător;
-au respectat regulile jocului.
Se fac aprecieri verbale
individuale şi generale asupra
desfăşurării activităţii şi a felului în
care copiii au participat la activitate.

10.ÎNCHEIEREA Se asigură iesirea ordonată a


ACTIVITĂŢII copiilor din sala de grupă. m7
m8

PROIECT DIDACTIC

DATA: 22.03.2022
GRĂDINIŢA: G.P.P. Nr.46 „Allegria” Oradea
EDUCATOARE: Prof. Boiț Nicoleta Claudia
GRUPA: MIJLOCIE ,,A”
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: ,,Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „ÎN LUMEA EMOȚIILOR”
ACTIVITATEA: ALA 2 -Jocuri și activităţi liber - alese
TEMA:
1.,,Parasuta lui Mickey’’
2. ,,Jocul emoțiilor’’

MIJLOC DE REALIZARE:
1.Joc de mișcare
2.Joc distractiv

TIPUL DE ACTIVITATE: consolidare de priceperi şi deprinderi

DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:


 Conduită senzorio-motorie, pentru orientarea mișcării
 Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viață familiare
 Autocontrol și expresivitate emoțională

COMPORTAMENTE VIZATE:
 Își coordonează muşchii în desfășurarea unor activități diversificate, specifice
vârstei;
 Participă la activități variate, adecvate nivelului lui de dezvoltare;
 Recunoaște și exprimă emoții de bază, produse de piese muzicale;

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
Recreerea şi destinderea copiilor după efortul din timpul zilei prin mișcare și voie
bună.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1-să execute corect comenzile educatoarei;
O2- să acționeze prompt în condițiile respectării jocului ;
O3-să răspundă motric la o sarcină simplă dată;
O4-să recunoască și să imite emoțiile de pe farfurii;
O5-să respecte regulile jocului propus;
O6-să participe activ şi afectiv la desfăşurarea activității.

STRATEGII DIDACTICE:
METODE ŞI PROCEDEE DE PREDARE ȘI ÎNVĂȚARE :
M1-observația
M2-conversaţia
M3-explicaţia
M4-demonstraţia
M5-exercițiul
M6-jocul

MIJLOACE DIDACTICE:
m1-parașută
m2-farfurii cu emoții
m3-laptop, muzică
m4-recompense

METODE DE EVALUARE:
Observarea comportamentului copiilor
Aprecieri verbale

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
*** (2019) Curriculum pentru Educaţia Timpurie , București;
Latiș, I., (2007) Ne distrăm, ne mișcăm, ne jucăm- jocuri pentru copii, Editura Hoppa,
Târgu -Mureș

DURATA: 20 minute

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

STRATEGII
ETAPELE CONŢINUT ŞTIINŢIFIC DIDACTICE EVALUARE
ACTIVITĂȚII (instrumente
Metode și Mijloace
și indicatori)
procedee didactice
1. MOMENT Voi asigura condiţiile necesare
ORGANIZATORIC desfăşurării activităţii:
-aerisirea sălii de grupă;
-pregătirea materialului didactic
necesar;
-copiii intră ordonat în sala de
grupă.
2.CAPTAREA Se realizează prin parașuta lui m1
ATENŢIEI Mickey Mouse descoperită de
către educatoare în sala de grupă.
3.ANUNŢAREA -Astăzi ne vom juca două jocuri : Observarea
TEMEI ŞI A 1.,,Parasuta lui Mickey’’ comporta-
OBIECTIVELOR
2. ,,Jocul emoțiilor’’ mentului
copiilor
4.PREZENTAREA 1.,,Parașuta lui Mickey’’
NOULUI M1 m1
CONȚINUT ȘI
DIRIJAREA Explicarea jocului distractiv
ÎNVĂȚĂRII Copiii stau în cerc și vor ține M2
O1
parașuta cu ambele mâini ,iar eu o
voi umfla ridicând în sus. Voi recita M3
O2
versurile ,,Ini Mini Maini Mo/
Vreau să schimbe locurile …’’, doi m2
M4 O3
copii vor face schimb de locuri,
alergând pe sub parașută. Ei trebuie
m3 O4
să ajungă la cealaltă parte înainte ca
parașuta să fie mișcată din nou.
Jocul de probă
Se execută un joc de probă pentru
a vedea în ce măsură au fost înțelese M5
regulile jocului.
Jocul se execută de câteva ori.

2.,,Jocul emoțiilor ”
Explicarea şi demonstrarea jocului: M1 m2
Copiii sunt așezați în cerc pe O3
covor. Ei vor avea în mână câte o M2
farfurie cu emoții. Când voi porni m3 O4
muzica, ei vor da din mână în mână M3
câte o farfurie. Când muzica se O5
oprește, copilul numit terbuie să
recunoască și să imite emoția de pe M4
farfuria sa.
Jocul se execută de câteva ori. M5

5.OBŢINEREA Copiii se vor joacă cele două m1


PERFORMANŢEI O1
jocuri respectând regulile date. M6 m2
O2
Acolo unde este nevoie le dau m3
O3
indicaţii suplimentare individual sau
colective după cum este cazul.
6.ASIGURAREA Se vor sintetiza câteva reguli de
RETENŢIEI ŞI A comportare pe care le-au respectat M2
TRANSFERULUI
pe parcursul desfășurării jocurilor.
7.EVALUAREA Se fac aprecieri generale și
ACTIVITĂȚII individuale asupra modului de Aprecieri
desfășurare a jocurilor și a modului verbale
în care au respectat regulile jocului.

8. ÎNCHEIEREA Copiii sunt felicitați pentru m4


ACTIVITĂȚII comportamentul pozitiv de care au
dat dovadă pe parcursul jocurilor
Copiii primesc recompense.

S-ar putea să vă placă și