PĂUN CONSTANTIN

Lucrări practice de pomicultură

An universitar 2020-2021
 CUPRINS

Identificarea pe teren a speciilor pomicole cultivate după caracterele

exterioare ale organelor pomilor ............................................................................... 3
Ramurile de rod la speciile pomacee şi drupacee.................................................... 25
Altoirea speciilor pomicole........................................................................................57
Tehnologia de plantare a pomilor.............................................................................. 67
Bibliografie................................................................................................................ 71

2
 IDENTIFICAREA PE TEREN A SPECIILOR POMICOLE CULTIVATE DUPĂ
CARACTERELE EXTERIOARE ALE ORGANELOR POMILOR
(CRITERII)
Speciile pomicole cultivate, altoite pe portaltoi franc şi vegetativ precum şi cele înmulţite
pe rădăcini proprii, se recunosc uşor, după particularităţile creşterii trunchiului şi a ramurilor de
schelet, exfolierea ritidomului, forma coroanei, dimensiunile ramurilor anuale şi multianuale,
culoarea scoarţei şi a lenticelelor, mărimea şi forma mugurilor vegatativi şi de rod,
caracteristicile specifice formaţiunilor de rod, a florilor şi inflorescenţelo aparatului foliar şi ale
fructului.

MĂRUL
(Malus domestica L.)
Soiurile de măr altoite pe portaltoi franc realizează o înălţime de 8-10 m, iar pe portaltoi
vegetativi de 4-5 m.Trunchiul este drept, cilindric sau neregulat, cu scoarţa măslinie, galben
roşietică, cenuşie argintie, până la brună cenuşie. Ritidonul se exfoliază în plăci neregulate, cu
marginile curbate în sus. Ramurile de schelet sunt lungi, groase sau subţiri, dresate sau arcuite,
flexibile sau tari, cu unghiul de inserţie de 45-90°.

Măr în plină producţie Malus domestica

Coroana este globulosă, sferic turtită şi piramidală. Ramurile anuale sunt lungi si subţiri,
pubescente către vîrf, cu scoarţa cenuşie, roşietică sau brună cenuşie. Ramurile de rod sînt
reprezentate prin pinteni, smicele, ţepuse, nuieluşe şi mlădiţe, care pot forma burse şi vetre de

3
rod. Mugurii vegetativi sînt mici, conici, sau alungiţi, lipiţi de ramură. Mugurii de rod sunt micşti,
mari, bombaţi sau ovoconici, pubescenţi sau pâsloşi. Prin evoluţie, ei formează o rozetă de
frunze şi o inflorescenţă cu 5-7 flori. Frunzele au forma ovală, cu marginea simplu sau dublu
serată. Fructul este o poamă.

PĂRUL
(Pyrus sativa L.)
Părul altoit pe portaltoi franc, realizează o înălţime de 10-15 m, iar pe gutui numai 3-4 m.
Trunchiul este drept şi puternic, slab răsucit, cu crăpături longitudinale mici, adânci şi
neregulate. Scoarţa este cenuşie, roşietică până la brună cenuşie. Ritidomul se exfoliază în plăci
poliedrice regulate. Ramurile de schelet sunt mijlocii sau groase, dresate sau arcuite, cu unghiul
de inserţie de 30-70°. Coroana este îngust piramidală până la pletoasă. Ramurile anuale, cresc
geniculat, sunt lungi, subţiri sau groase, în funcţie de soi şi noduroase. Scoarţa este netedă,
glabră, cenuşie măslinie, brună violacee, cu lenticele mici şi ovale. Ramurile de rod principale
sunt ţepuşele, nuieluşele, mlădiţele. Mugurii vegetativi sunt mici, conici, glabri, cu vîrful ascuţit
şi depărtat de ramură. Mugurii de rod sunt micşti, ovo-conici, bombaţi, brun-roşietici până la
brun-închis. Primăvara, dupăp pornirea în vegetaţie formează o rozetă de frunze si o
inflorescenţă compusă din 9-10 flori. Frunzele au limbul glabru şi pielos, sunt ovate, abovate sau
lanceolate. Fructul este o poamă.

Păr în timpul fructificării

4
 GUTUIUL
(Cydonia oblonga Mill.)
Creşte sub formă de pom propriu-zis sau arbustoid, ajungând la o înălţime de 4-5 m.
Trunchiul este adesea torsionat la pomii în vârstă. Scoarţa este cafenie-cenuşie, cu crăpături
longitudinale. Ritidomul se exfoliază în fâşii longitudinale.
Ramurile de schelet sunt groase şi puternice, oblice sau arcuite cu unghiul de inserţie de
45-80°. Corona sferică, sferică – turtită răsfirată sau invers piramidală.
Ramurile anuale mijlocii, măslinii, brune cafenii sau cenuşii, cu lenticele mici, ruginii,
pubescente. Ramurile de rod sunt maciulii scurte, groase sau subţiri în funcţie de ramura suport.
Mugurii vegetativi şi micşti sunt mijlocii şi mari, conici, turtiţi, lipiţi de ramură şi pubescenţi în
vîrf.
Mugurii de rod sunt micşti şi prin evoluţie formează un lăstar scurt şi o floare în vîrf.
Frunzele sunt ovate sau obovate, cu marginea întreagă, pubescentă pe partea inferioară şi cu
nervuri proeminente. Fructul aste o poamă.

Gutui în timpul fructificării Gutui în perioada infloritului

5
 PRUNUL
(Prunus domestica L.)
Soiurile de prun altoite pe portaltoi franc sau crescute pe rădăcini proprii (Tuleu gras)
ating o înălţime de 4-5 m. Trunchiul este mljlociu şi gros, drept sau răsucit până la 180°, scoarţa
netedă, brună roşietică, până la brună cenuşie, crăpată longitudinal superficial. Ritidomul este
brun-cenuşiu şi se exfoliază în plăci. Ramurile de schelet sunt lungi şi groase, cu unghiul de
inserţie de 35-90°. Coroana este invers piramidală, larg piramidală, elipsoidală, sau turtită.
În zonele cu vânturi puternice, coroanele unor soiuri de prun (Gras Românesc) sunt
înclinate sau arcuite în totalitate pe direcţia curenţilor de aer.

Prun în toiul înfloritului Prun în timpul fructificării

Ramurile anuale sunt scurte şi groase, lungi şi subţiri, de culoare verde măslinie, castanie
şi cenuşie, până la brună închisă. Lenticelele sint mici, ovale şi gălbui.
Ramurile de rod sunt buchetele de mai şi mijlociile ramificate. Ele pot fi de vigoare slabă
sau viguroase şi flexibile. Mugurii vegetativi sunt mici, mijlocii, conici, cu vârful depărtat de
ramură. Mugurii de rod sunt mai mari, ovo-conici, bombaţi şi de culoare castanie închisă. În
urma evoluaţie lor rezultă o inflorescenţă cu 2-4 flori. Frunzele sunt ovate, obovate, ovale, cu
marginile crenate sau serate. Fructul este o drupă.

6
 CAISUL
(Prunus armeniaca L.)
Altoite pe zarzăr, soiurile de cais formează pomi de 6-8 m înălţime, cu trunchiul drept şi
puternic, cu scoarţă aspră, brună maronie până la brună cenuşie, care crapă adânc sau superficial.
Ritidomul se exfoliază în plăci.

Cais în perioada înfloritului Cais în perioada legării fructelor

Ramurile de schelet sunt grose şi lungi, geniculate, cu unghiuri de inserţie de 45-60°.

Coroana este sferică sau sferic turtită. Ramurile anuale sunt lungi, geniculate, groase sau subţiri,
de culoare violacee sau roşie brună, cu lenticele gălbui-cenuşii. Ramurile de rod sunt buchetele
şi mijlociile ramificate. Mugurii vegetativi sunt mici sau mijlocii, conici, bombaţi la vîrf şi situaţi
pe pernuţe proeminte. Mugurii de rod sunt mari, bombaţi, grupaţi câte 2-8 şi fiecare formează o
singură floare. Frunza este rotundă sau ovat rotundă, cu marginea dublu serată sau dinţată.
Fructul este o drupă.

7
 PIERSICUL
(Prunus persica Mill.)
În cultură se întâlneşte piersicul standard, cu înălţimea de 4-6 m şi piersicul dwarf (pitic)
cu înălţimea de 1-1,5 m. Trunchiul are scoarţa brună-roşietică, brună-cenuşie şi cenuşie
negricioasă, cu crăpături superficiale sau adânci. Ritidomul se exfoliază parţial în plăci alungite.
Ramurile de schelet sunt lungi, groase sau subţiri, cu unghiul de inserţie de 35-70°.
Ramurile anuale sunt glabre, lucioase, de culoare roşie sângerie pe partea însorită şi verde
gălbuie în partea umbrită. Ramurile de rod caracteristice piersicului sunt, mixtele, salbele şi
buchetele de mai. Mugurii vegetativi sunt mici, conici sau ovo-conici, lipiţi de ramură şi
acoperiţi spre vîrf cu o pubescenţa grosieră. Mugurii de rod (floriferi) sunt mari, ovoizi, alungiţi
şi grupaţi cîte 2-3 pe ramura mixtă şi solitari pe ramura salbă. Dintr-un mugur se formează o
singură floare. Florile sunt de tip rosaceu şi campanulat. Soiurile care produc fructe au flori cu 5
petale, iar cele ornamentale au flori cu 20-40 petale. Frunzele sunt mari, lanceolate, recurbate ca
o seceră şi prezintă glande nectarifere pe peţiol. Fructul este o drupă cu formă sferică sau plată.
Alte caracteristici: - la pomii tineri ramurile anticipate îndesesc coroanele, iar la cei maturi îşi
fac apariţia pe trunchi scurgeri gomoase, iar de la baza ramurilor de schelet, lastarii lacomi.
Multe ramuri din structura coroanei se degarnisesc rapid şi se usucă.

Piersic dwarf în toiul înfloritului

8
 Piersic în plină producţie

CIREŞUL
(Prunus avium L.)
Soiurile de cireş formează pomi cu înălţimea de 8-12 m. Trunchiul este gros, neted sau
uşor răsucit, iar scoarţa este netedă sau aspră, cenuşie deschis sau cenuşie brună. Ritidomul este
pielos şi se exfoliază în fâşii circulare.
Ramurile de schelet puţine la număr sunt lungi, groase şi noduroase, etajate sau neetajate,
dresate sau arcuite, cu unghiul de inserţie cuprins între 45-70°. Coroana la pomii tineri este înaltă
şi piramidală, iar la cei maturi invers piramidală, sferic alungită sau globuloasă.
Ramurila anuale sunt lucioase, de culoare cafenie cenuşie sau brună-roşcată.
Ramurile de rod caracteriatice sunt buchetele de mai, pletele şi ramurile mijlocii.

9
 Mugurii vegetativi sunt mici şi mijlocii, cilindro-conici sau conici, cu vîrful depărtat de
ramură. Mugurii de rod sunt mijlocii, conici sau sferici şi formează fiecare o inflorescenţă cu 2-5
flori. Frunzele sunt ovate, eliptice sau lanceolate, cu marginile dublu serate. Fructul este o drupă.

Etajare naturală a ramurilor Cireş în timpul fructificării

VIŞINUL
(Prunus vulgaris Mill.)
Vişinul creşte ca pom sau arbustoid, înalt de 2-7 m. Trunchiul este gros, mijlociu sau
subţire, cilindric, cu scoarţa netedă sau rugoasă, cenuşie roşietică sau brună roşcată. Ritidomul se
exfoliază în fâşii circulare ca la cireş.
Ramurile de schelet sunt viguroase cu unghiuri de inserţie de 35-70°. Coroana este invers
piramidală, sferică, sferic alungită sau sferic turtită.
Ramurile anuale sunt lucioase, de culoare bruna roşcată şi cu lenticele mici.

10
Ramurile de rod caracteristice sunt pletele. Puţine sunt soiurile care fructifică pe ramuri mjlocii
şi buchete de mai. Mugurii vegetativi sunt mari, conici sau ovoconici, cu vîrful rotunjit şi
depărtat de ramură. Mugurii de rod sunt mari, ovoizi sau alungiţi, bombaţi şi prin evoluţie dau
naştere la o inflorescenţă cu 4-6 flori.
Frunzele sunt eliptice sau obovate, cu marginile dublu serate şi cu 2 glande nectarifere, la baza
limbului. Fructul este o drupă.
Alte caracteristici: - soiurile care rodesc pe plete se degarnisesc uşor, iar după 5-10 recolte, se
usucă. Pe trunchi şi pe ramuri apar frecvent scurgeri gomoase. Populaţiile locale de vişin au
tendinţa să emită cu uşurinţă un număr mare de drajoni, care pot înflori şi fructifica în anul al
doilea de la formare.

Vişin Fructificarea la vişin

NUCUL
(Juglans regia L.)
Nucul formează pomi înalţi de 20-25 m. Are un trunchi drept şi cilindric, cu scoarţa albă
cenuşie sau brună, netedă şi cu crăpături adânci longitudinale. Ritidomul se exfolieză în plăci
mici, prismatice, cu marginile întoarse.

11
 Ramurile de schelet sunt lungi, subţiri sau groase, cu unghiul de inserţie de 60-80 grade,
dispuse etajat sau solitar. Coroana este conică, sferică, larg piramidală, rară sau densă.
Ramurile permanente sunt relativ puţine comparati cu cele nepermanente, care apar în
număr foarte mare în zona periferică a coroanei.
Ramurile anuale sunt groase, lucioase, brun-verzui sau verde-măslinii şi cu mugurii
aşazaţi serial. Mugurii vegetative sunt mici şi sferici. Spre deosebire de pomacee şi drpacee,
măduva nucului este lamelară şi dispusă perpendicular pe axul ramurilor.
Mugurii micşti sunt mari, situaţi terminal şi subterminal şi dau naştere la un lăstar cu 3-6
flori femele în vîrf. Mugurii floriferi, din care se formează amenţii (florile mascule) au aspectul
solzos, sunt mari şi conici şi formeaza amenţii. Frunzele sunt mari, imparipenat compuse, cu 5-9
foliole. Fructul este o drupă falsă.

Fructe şi frunze de nuc

CASTANUL COMESTIBIL
(Castanea sativa Mill.)
Pomii sunt înalţi de 25-35 m, atingând uneori vârste seculare. Trunchiul în tinereţe are
scoarţa netedă, de culoare cenuşie, apoi devine brun-negricioasă. În perioada de maturitate,
ritidomul se exfoliază sub formă de plăci mici, prismatice, cu marginile întoarse. Ramurile de
schelet sunt lungi, viguroase, aproape orizontale. Coroana este de obicei globuloasă, devenind
mai largă odată cu înaintarea pomilor în vârstă.

12
 Lăstarii sunt erecţi, rectilinii şi glabrii, de culoare verde în prima parte a vegetaţiei, apoi
devin brun-închis, brun-ciocolatiu sau cenuşii şi prezintă lenticele evidente.
În secţiune transversală, ei prezintă 5 muchii, bine conturate. Mugurii sunt foarte mari, de
formă triunghiulară cu baza lărgită.
Castanul posedă pe aceeaşi ramură flori femele şi flori mascule bine delimitate, aşezate
pe lăstari aflaţi în creştere.
Inflorescenţele mascule sunt grupate în amenţi unisexuaţi şi bisexuaţi. Amenţii
unisexuaţi sunt grupaţi în partea superioară a amenţilor bisexuaţi şi au o lungime de 18-30 cm.
Florile mascule sunt: astaminate (fără stamine), brachystaminate (stamine scurte de 1-3 mm),
mezastaminate (3-5 mm) şi longistaminate (5-7 mm).
Inflorescenţele femele, sunt grupate în amenţi ambrogini. Frunzele sunt eliptice, oblong-ovate,
lanceolate, mari şi acuminate. Limbul frunzei este plat, uşor carenat şi dinţat Gubele involucrale
sunt de mărimi diferite şi se desfac la maturitatea de recoltare, în 4 valve, eliberând 1-3 fructe.
Fructele au forma triunghiulară, eleptică, alungite, rotunde sau uşor bombaţi.

Fructe de castan

MIGDALUL
(Prunus amygdalus L.)
Soiurile de migdal altoite pe portaltoi franc, formează pomi cu înălţimea de 10-12 m.
Trunchiul migdalului este gros, cu scoarţa cafenie brună sau brun închis, cu crăpături adânci.

13
Ramurile de schelet sunt lungi, groase sau subţiri, geniculate şi bifurcate, cu unghiul de inserţie
de 45-75°. Coroana este conic răsturnată, semisferică, rară sau deasă.
Ramurile anuale sunt noduroase de culoare cenuşie-cafenie, arămie, acoperite de o
pruină albicioasă. Ramurile de rod dominante sunt buchetele de mai, mixtele şi salbele, Mugurii
vegetativi sunt mici, uşor alungiţi cu vârful depărtat de ramură. Mugurii floriferi sunt mai
bombaţi, ascuţiţi sau rotunjiţi la vârf, şi formează o floare.
Frunzele sunt lanceolate, fin serate, cu glande gălbui, gelbene-cafenii sau negricioase. Fructul
este o drupă.

Migdal în perioada înfloritului Alun în timpul fructifiării

ALUNUL
(Corylus avellana L.)
Este un arbustoid, cu numeroase tulpini, înalte de 3-6 m.Tulpinile sunt groase şi
ramificate puternic de la bază. Ritidomul prezintă brazde sau ridicaturi longitudinale.
Ramurile de schele sunt lungi, subţiri sau groase, cu ramificaţii puţine, de culoare brună-
cafenie, brună-cenuşie, brună-vineţie. Coroana este, ovoidă, globulos-turtită, globulos-alungită,

14
cilindrică şi neregulată. Ramurile anuale sunt brune-cenuşii sau brun-roşcate, cu lenticele
alungite, albicioase, gălbuie sau cafenii. Mugurii vegetativi sunt conic-alungiţi. Mugurii care
formează flori femele sunt ovoizi, uşor turtiţi lateral. Fructul este o nucă.

COACAZUL NEGRU
(Ribes nigrum L.)
Coacăzul negru formează o tufă înaltă de 1-2 m erectă sau răsfirată alcătuită din tulpini
multianuale viguroase. Acesta ramifică şi după 2-3 ani, încep să fructifice.Pe tulpinile anuale se
formează muguri vegetativi (în jumătatea inferioară) şi muguri micşti (în jumătatea superioară).
Mugurii vegetativi sunt mici, au forma ovoidă sau conic alungită, vârful ascuţit şi
depărtat de ramură.
Mugurii de rod (micşti) sunt mai mari şi în evoluţia lor, formează frunze (1-2),
inflorescenţe (1-5) şi lăstari (1-2).
Frunza este mare, trilobată sau pentalobată, iar fructul o bacă. Pentru eliminarea unor
dubii cu privire la recunoaşterea coacăzului negru, este suficient să striveşti între degete, muguri
sau frunze pentru a constata prezenţa unui miros foxat, caracteristic.

Coacăz negru

15
 COACAZUL ROŞU
(Ribes rubrum L.)
Coacăzul roşu creşte sub formă de tufă, mai îngustă şi mai joasă (1-1,5 m) decât a
coacăzului negru. În structura taliei se întâlnesc tulpini anuale flexibile de culoare cafenie şi
tulpini multianuale, de culoare cenuşie sau brună.
Mugurii vegetativi sunt mici sau mijlocii, ovoid-ascuţiţi, ovoconici, cu vârful mult sau
mai puţin apropiat de ramură. Ei au o culoare cafenie deschis. Mugurii de rod sunt mici sau mari,
ovoconici sau ovooizi ascuţiţi. Din ei se formează inflorescenţe, cu 10-25 flori, de culoare verde
roşietică. Fructele sunt sferice, de culoare roşu sau albă, dispuse câte 10-15 într-un ciorchine.
Frunzele sunt de mărime mijlocie, trilobate sau pentalobate.

16
 Coacăz roşu – soi cu fructe albe Coacăz roşu – soi cu fructe roşii

AGRIŞUL
(Grossularia reclinata L.)
Agrişul se prezintă sub formă de tufă înaltă (1-1,5 m) şi compactă, alcătuită din
numeroase tulpini (drepte sau arcuite) care pornesc din zona coletului. Pe tulpinile tinere se
formează în principal mugurii vegetativi, iar pe cele mature mugurii de rod (micşti). Dintr-un
mugur mixt se formează 1-3 flori, o rozetă sau un lăstar scurt asemănător buchetului de mai de la
drupacee. Pe ramuri anuale se întâlnesc ghimpi: simpli, bifurcaţi sau trifurcaţi, care cad odată cu
exfolierea ritidomului.
Frunzele sunt mari sau mijlocii, trilobate sau pentalobate, cu lobul din mijloc mai lung,
rotunjit sau ascuţit.
Fructele sunt de mărime mijlocie, mare sau foarte mare, ovoide, sferic alungite sau
sferică, de culoare verde deschis, până la roşu violaceu sau purpuriu închis.

17
 Agriş – soi cu fructe roşii Afinul de cultură

AFINUL
(Vaccinium corymbosum L.)
Afinul cultivat, se prezintă sub formă de tufă, mai scurtă şi largă, înaltă şi erectă, de la 1,5
m până la 3,5 m. Ramurile anuale, prezintă o gamă de culori, de la verde pal până la roşu
maroniu (în funcţie de soi). Pe ele se formează în 1/3 inferioară muguri vegetativi, mici şi
triunghiulari şi în 1/3 superioară, muguri floriferi mari, care au forma sferic alungită. Frunzele
sunt mijlocii şi mari, şi au forma eliptică sau lanceolată. Inflorescenţa este un racem cu 6-12 flori,
iar fructul este o bacă globuloasă, cu diametrul de 1-2 cm colorată în albastru, cu diferite nuanţe.

3.17 ZMEURUL
(Rubus idaeus L.)
Creşte sub formă de tufă joasă şi înaltă (1,5-2,5 m) formată din tulpini de 1 şi 2 ani,
erecte sau cu vârful arcuit.
Tulpinile sunt rotunde, sau muchiate de culoare cafenie, acoperite sau nu, cu ghimpi
aciculari (sarmenţi). Fiecare tulpină trece prin fazele de drajoni (anul I) şi fortificare (anul II),
după care se usucă). Mugurii vegetativi se formează în treimea inferioară a tulpinii, iar cei micşti
(care rodesc) în treimea mijlocie şi superioară).

18
 Soiurile remontante pot diferenţia muguri de rod (micşti) şi fructifică chiar în faza de
drajon. Frunzele sunt imparipenat compuse (cu 3-7 foliole), ovate, glabre, păroase sau
tomentoase şi albe argintii pe partea inferioară. Inflorescenţele sunt cime, iar fructul o polidrupă.

Zmeur

MURUL
(Rubus fruticosus L.)
Formează tufe de vigoare mică, mijlocie şi mare alcătuită din tulpini erecte, arcuite sau
târâtoare, cu înălţimea de 0,75-2,50 m. Tulpinile sunt colorate în verde, roşu vineţiu sau brun.
Mugurii sunt dispuşi pe tulpină serial. Cel mai bine dezvoltat (cel situat mai sus)
îndeplineşte funcţia de rodire în anul următor. Frunzele sunt palmat compuse, cu 3-5 foliole.
Inflorescenţa este o cimă iar fructul este o polidrupă.

CĂPŞUNUL
19
 (Fragaria x anannasa)
Căpşunul este o plantă perenă semiierboasă, care creşte sub formă de tufă joasă (15-20
cm înălţime). Partea aeriană (tulpina) este formată dintr-un ax scurt şi îngroşat, din care apar
frunze, muguri, pedunculi florali, stoloni şi rădăcini.
Frunzele sunt formate din 3 foliole, din care cea mediană este caracteristică soiului.
Pedunculul floral, se află în prelungirea axului principal şi formează 5-15 inflorescenţe,
cu 6-15 flori în fiecare. Fructul propriu-zis este o polinuculă baciformă. Ceea ce noi consumăm
(căpşuna) este de fapt o îngroşare a receptacolului.

Plantă de căpşun Stoloni de căpşun

20
 RODIA
(Punica granatum Z.)
Creşte sub formă de pom sau arbustoid cu 5-6 tulpini, atingând o înălţime de 3-5 m.
Plantele lăstăresc puternic din zona coletului, iar pe tulpinile multianaule, ramificaţiile sunt
dispuse etajat (câte 2-3). Ramurile tinere au o culoare roşietică, iar cele mai în vârstă cenuşii.
Ritidomul se exfoliază uşor în fâşii subţiri, longitudinale. Mugurii sunt foarte mici, conici,
cafeniu-roşcaţi. Cei de la baza ramurilor anuale sunt aproape invizibili. Ramurile de rod sunt
foarte scurte, 2-3 cm. Frunzele sunt simple şi cu marginile întregi, având o lungime de 5-6 cm şi
o lăţime de 1,5-2 cm . Sunt glabre pe faţa superioară şi uşor pubescente pe cea inferioară.
Florile sunt solitare, campanulate şi colorate în roz sau roşu deschis. Fructul este o bacă
falsă, cu diametrul de 10-20 cm şi colorat în roşu zmeuriu sau roşu ca flacăra în partea însorită.

Rodia

HURMANA CHINEZEASCĂ
(Diospyros kaki)
Soiurile de kaki, altoite pe Diospyros lotus, ating înălţimea de 6-8 m.
Pomii sunt de vigoare mijlocie spre mare, cu ramuri de schelet viguroase, dar puţine şi cu
mai multe ramificaţii de semischelet.

21
 Ritidomul se fisurează longitudinal şi se exfoliază în plăci ca la păr. În primii ani de
vegetaţie, pomii formează ramificaţii puţine dar viguroase, cu o poziţie aproape de verticală.
Când pomii încep să rodească creşterile se domolesc, axul şi ramurile de schelet se arcuiesc şi
coroana capătă o formă sferic-turtită.
Florile sunt mari şi de culoare albă-gălbuie. După rolul pe care-l au în procesul
fructificării ele pot fi bărbăteşti, femeieşti şi hermafrodite. Fructele sunt ovale, globuloase, uşor
alungite, colorate în roşu-portocaliu.

Cultură de kaki

22
 Fructe de kaki
KIWI, YANGTAO, KIWI BERRY
(Actinidia delicioasa- Ferguson-1990).
Este o liană cu măduva întreagă sau lamelară, care poate atinge dimensiuni mari (8-10 m).
Pe ramurile anuale se întâlnesc la baza îngroşată a peţiolului frunzei, mugurii de iarnă.
Frunzele sunt serate şi dispuse alternativ de-a lungul ramurilor anuale. Florile sunt
unisexuat dioice şi hermafrodite, solitare sau grupate într-o inflorescenţă cunoscută sub numele
de cimă. Ele au formă de cupă, sunt albe şi foarte rar, roşii.
Fructul este o bacă, de culoare cafenie, cu numeroase seminţe.

PAPAW
( Paw-Paw -Banana nordului)
(Asimina triloba Dun.)
Asimina creşte sub formă de arbustoizi sau pomi cu frunze caduce, cu înălţimea de 4-6
m şi portul piramidal sau globulos.
Frunzele sunt mari (20-30 cm lungime), obovate şi uşor acuminate, uşor lucioase şi mai
închise la culoare pe partea superioară.
Florile apar primăvara, în martie-aprilie înaintea frunzelor şi sunt relativ mari (de
aproximativ 5 cm in diametru), de culoare roşie-maronie sau purpuriu închis, dispuse solitar prin
pedunculi pubescenţi pe ramuri fructifere scurte dezvoltate in anul precedent.
Corola este dubla cu un rând exterior din 3 petale maronii sau purpuriu închis si un rând
interior din 3 petale mai scurte, lobate care au glande nectarifere la baza. androceul este globulos
iar gineceul conţine 3-9 carpele, de la fiecare putându-se dezvolta un fruct, astfel ca vor rezulta
mănunchiuri de fructe ca şi in cazul bananelor, dar dispuse radiar în acelaşi plan.

23
 Forma frunzelor la Asimina Floare de Asimina
Florile sunt protogine, adică stigmatele devin receptive cu aproape 24 de ore înainte ca
polenul sa fie eliberat de anterele din jur, purtate de filamente scurte şi cărnoase.
Fructele oblong-cilindrice au o lungime de 15-20cm, sunt de multe ori asimetrice şi au
forme destul de diferite (unele sunt globuloase, altele alungite sau arcuite), iar greutatea acestora
este şi mai variată (de la 50 g la 1 kg). Epicarpul fructelor este neted, subţire şi de culoare verde
deschis, iar după coacerea deplină capătă nuanţe de verde-gălbui.

Fructe de Asimina

SMOCHINUL
(Ficus carica)
Smochinul este o specie originară din Asia Mică, pretenţioasă faţă de căldură, care se
cultivă la noi în ţară numai protejat peste iarnă cu diferite materiale sau la adăpostul unor clădiri.
La noi creşte sub formă de arbustoid la care talia depăşeşte uşor 2 m înălţime. În locuri
protejate, ferite de vânt, poate atinge înălţimea de 7-8 m.
Se recunoaşte foarte uşor după ramurile anuale de culoare negricioasă, cu lemn de esenţă
moale şi cilindru central mare. Frunzele sunt mari, pubescente, palmat sectate, până la palmat
fidate, conţin un alcaloid de culoare albă, care devine evident în cazul lezării frunzelor. La
subsoara frunzelor se găsesc muguri vegetativi din care se formează noi lăstari purtători de
muguri de rod sau muguri din care se formează direct fructele. La maturitate fructele au formă
rotundă, sau ovoid-alungită, îngustată către bază, culoare galbenă sau rosietică-violacee.
Fructul se numeşte siconă.

24
 ZIZIFUL
(Ziziphus jujuba Mill)
Cunoscut sub denumirea de curmalul de stepă sau măslinul dobrogean, ziziful creşte sub
formă de asbust sau pom propriu-zis până la înălţimea de 2,5 -3 m. Formează un ritidom de
culoare negricioasă, care crapă longitudinal.
Ramurile anuale au culoare uşor roşietică, sunt puternic zigzagate şi poartă spini.
Frunzele sunt mici, eliptice, colorate în verde strălucitor, lipsite de pubescenţă. Florile sunt mici
de culoare albă-verzuie. Fructele pomilor crescuţi spontan sunt mici, rotunde, de culoare maronie
la maturitate deplină. Sunt cunoscute soiuri cultivate, cu fructe mari, cilindrice, de culoare
maronie, de diferite nuanţe la maturitate.

Plantă de zizif Fructe de zizif

25
 RAMURILE DE ROD LA SPECIILE POMACEE ŞI DRUPACEE

In coroana unui pom se întâlnesc ramuri de vârste și dimensiuni diferite. Ramurile cu

vârsta de un an sunt cunoscute sub numele de ramuri de rod și sunt singurele ramuri purtătoare
de muguri vegetativi și de rod.
Ramurile cu vârsta de la 2 la 6 ani sunt cunoscute sub numele de ramuri de semischelet.
Rolul lor este de a susține ramurile de rod și pe ele se găsesc numai muguri dorminzi, care nu
sunt vizibili la exterior. Semischeletul poate avea și vârstă mai mare de 6 ani, dar nu este
recomandat să menținem în coroana pomului lemn cu vârstă mai mare, deoarece reîntinerirea
coroanei nu se mai realizează și scade potențialul de diferențiere a mugurilor de rod.

Ramurile de rod cunoscute și sub numele de microblaste sunt ramuri anuale cu poziție
laterală sau terminală, de vigoare slabă, fără sau cu suport mai vechi de lemn, purtătoare de
muguri micști, muguri florali şi vegetativi sau numai vegetatitivi.
La speciile sâmburoase, microblastele diferenţiează muguri de rod în timpul formării lor,
iar la seminţoase după 2-5 ani de evoluţie cu excepţia pomilor de vigoare mică altoiți pe
portaltoiul M9, care formează muguri de rod chiar din pepinieră.
Ramurile scurte şi subţiri, ca şi cele de vigoare mijlocie, purtătoare sau nepurtătoare de
muguri de rod sunt considerate microblaste (ramuri de rod), iar cele viguroase însoţite numai de
muguri vegetativi, macroblaste (ramuri vegetative).
Din grupa microblastelor face parte: pintenul, smiceaua, ţepuşa, buchetul de mai,
nuieluşa, mlădiţa, ramura salbă, ramura mixtă, ramura mijlocie, ramura lungă, ramura pleată şi
măciulia. Ramurile viguroase cu mulţi muguri de rod (cazul ramurilor mixte şi mijlocii de la
piersic, prun, migdal, cais şi cireş) se încadrează de asemenea în categoria microblastelor.
Bursa şi ramificaţia fructiferă nu sunt considerate microblaste. Ele sunt ramuri suport
formate din porţiuni de lemn de un an (bursele) sau de mai mulţi ani (ramificaţia) şi ramuri de
rod.
Organizarea morfologică a ramurilor - Prin organizarea morfologică a unei ramuri
fructifere se înţelege modul de aşezare al mugurilor de rod şi vegetativi (în grup sau solitar,
axilar sau terminal) pe o ramură anuală.
Pintenul
Pintenul este o ramură anuală de 0,5-6 cm, nepurtătoare de rod caracteristică speciilor
seminţoase (măr şi păr) şi sâmburoase (prun, cais, cireş, vişin, migdal, piersic).

26
 În funcţie de dimensiunile lui, pintenul poate fi: inelat şi simplu. Pintenul inelat are o
lungime de 0,5-3 cm şi prezintă lateral cicatrice (punctele în care au fost prinse peţiolurile
frunzelor) cu inel în apropierea punctului de inserţie pe semischelet şi un mugur vegetativ în vârf.
La pintenul simplu, inelul bazal e mai puţin conturat, iar deasupra fiecărei cicatrice a
peţiolului frunzei se află inserat un mugur vegetativ, slab dezvoltat.
Pintenul se formează din muguri axilari sau terminali ai unei ramuri vegetative sau de rod,
mai frecvent în anii cu recolte mari de fructe şi în perioada de declin a pomului (cu mici excepţii
la începutul rodirii).
Smiceaua
Smiceaua este o ramură fructiferă de vigoare slabă, lungă de 20-30 cm, nepurtătoare de
rod, cu mugurele terminal şi cei axilari vegetativi. Este caracteristică mărului, părului şi prunului
(cu excepţia unor soiuri şi tipuri locale).Smiceaua se formează înainte şi în perioada de rodire a
pomilor.
Țepușa
Ţepuşa este o ramură de rod scurtă, asemănătoare pintenului, de care se deosebeşte prin
aceea că în vârf formează un mugur mixt. Această formaţiune este caracteristică mărului şi
părului şi în special grupului de soiuri de tip „spur”.
Buchetul de mai
Ramura buchet (buchetul de mai) este o formaţiune scurtă de rod, de 1-5 cm lungime, pe
care se prind în spirală 4-6 muguri floriferi solitari (la cireş, vişin, piersic şi migdal) sau 3-5
grupuri de muguri (la prun şi cais). Într-un grup se găsesc câte 2-3 muguri, dintre care unul este
vegetativ, iar ceilalţi floriferi.
Buchetul de mai de la cireş, vişin, piersic şi migdal evoluează numai prin mugurul
vegetativ de la vârf (monoaxial), iar la prun şi cais mai rar şi prin cei axilari (vegetativi) din grup.
După 4-5 ani de evoluţie, aceste buchete dau naştere la ramificaţii fructifere scurte (ca la soiurile
de prun Stanley şi Agen şi la soiul de cais Royal), care le conferă calitatea de buchete ramificate.
Nuielușa
Nuieluşa este o formaţiune fructiferă purtătoare de rod. Se aseamănă ca lungime şi felul
mugurilor axilari cu smiceaua, cu deosebirea că în vârf diferenţiază un mugur mixt.
Mlădița
Mlădiţa este o ramură purtătoare de rod caracteristică mărului şi părului. Are o lungime
de 10-60 cm şi o grosime de 5-8 mm.

27
 Mugurele terminal şi următorii 2-6 subterminali (axilari) sunt roditori (micşti). Restul de
muguri situaţi mai jos sunt vegetativi.

Ramura salbă
Ramura salbă este o formaţiune fructiferă subţire (2-4 mm grosime) cu lungimea de 10-
20 cm specifică piersicului şi migdalului. La această ramură, mugurele terminal este vegetativ,
iar cei axilari, floriferi.
Când pomii sunt tineri, pe prelungirile şarpantelor şi pe ramurile mixte viguroase se
formează (către vârf) un număr mare de salbe anticipate.
Ramura mixtă
Ramura mixtă este o ramură roditoare lungă de 20-60 cm, cu muguri axilari dispuşi
solitar (primii 2-3 de la bază şi la vârf) sau în grupuri de câte trei (pe restul ramurei). Primii
muguri de la bază şi cel terminal sunt întotdeauna vegetati. Această formaţiune fructiferă este
specifică piersicului şi migdalului.
Ramura mijlocie
Ramura mijlocie este caracteristică cireşului, vişinului, prunului şi caisului. Are o
lungime de 20-40 cm şi o grosime de 4-8 mm.
Ramura mijlocie la cireş şi vişin formează la bază 4-6 muguri floriferi solitari (succesivi),
în partea mijlocie muguri floriferi şi vegetativi (în alternanţă), iar spre vârf numai muguri
vegetativi.
La prun şi cais, ramurile mijlocii prezintă pe toată lungimea grupuri de muguri de câte 2-
3 (la prun) sau 3-8 (la cais), din care unul este vegetativ şi asigură ramificarea laterală (de unde şi
denumirea de ramură mijlocie ramificată), iar ceilalţi fructifică.
Ramura pleată
La această ramură mugurii axilari sunt floriferi şi aşezaţi câte unul la fiecare nod,
asemănător salbelor de la piersic şi migdal. În mod întâmplător se întâlnesc de-a lungul ramurei
şi muguri vegetativi. Fructifică pe ramuri plete majoritatea soiurilor de vişin arbustoid precum şi
unele soiuri de cireş (Ramon Oliva).
Noţiunea de ramură pleată este necorespunzătoare, întrucât aceasta nu se referă la
organizarea mofologică a ramurei ca atare, ci la poziţia pletoasă a ramurei de semischelet, care
este alcătuită din porţiuni de lemn mai vechi (2-6 ani). Ca structură morfologică aceasta se
identifică cu ramura salbă de la piersic şi migdal.
Ramura lungă

28
 La începutul rodirii pomilor, unele specii (piersicul, cireşul, vişinul, caisul, părul, mărul
şi gutuiul) fructifică şi pe ramurile de prelungire ale şarpantelor şi subşarpantellor. Aceste ramuri
au o lungime de 50-150 cm şi o organizare morfologică diferită.
Astfel, la piersic, ramura lungă se aseamănă cu ramura mixtă, de care se deosebeşte prin
lungime, la cais cu ramura mijlocie, iar la păr, măr şi gutui cu mlădiţa.
La cireş şi vişin, ramura lungă formează la bază 4-5 muguri floriferi, iar în rest numai
vegetativi.
Organizarea morfologică a bursei de rod
Bursa se formează în urma îngroşării axului rozetei şi inflorescenţei, iar măciulia prin
îngroşarea vârfului lăstarului fertil. Acest proces se produce sub influenţa stimulativă a fructelor
şi constă în depunerea în aceste puncte a unor cantităţi mari de substanţe hidrocarbonate. De
aceea, aceste formaţiuni au o structură sfărâmicioasă şi sunt foarte fragile.
În perioada de repaus, pe burse se observă 1-3 cicatrice, care indică locul de prindere al
pedunculilor fructelor şi unele ramuri de rod, iar pe măciulii o cicatrice şi mai mulţi muguri
micşti.
Din punct de vedere al organizării morfologice, bursa prezintă pe ea ramuri de rod iar,
măciulia muguri de rod (micşti).

PARTICULARITĂŢILE MORFOLOGICE ALE MUGURILOR

DE ROD LA POMACEE
La speciile seminţoase, formarea mugurilor de rod pe microblaste se produc dinspre
vârful către baza ramurei.
Mugurii de rod (micşti) situaţi pe ţepuşe, nuieluşe şi mlădiţe evoluează într-o bursă, iar
cei de pe măciulii în noi măciulii.
Mugurii axilari vegetativi, formaţi pe ramurile lungi fructifere (nuieluşe, mlădiţe)
evoluează în microblaste cu sau fără muguri de rod (în funcţie de mărimea încărcăturii de fructe
şi de poziţia lor pe ramură.
Particularităţile formării şi evoluţiei ramurilor de rod la măr şi păr
Soiurile de măr şi păr fructifică pe microblaste de tipul ţepuşei , nuieluşei şi mlădiţei. O
parte din aceste ramuri înainte de a forma muguri de rod, trec prin faza de pinten sau smicea. În
timpul fructificării se constată că raportul dintre acest categorii de ramuri, se modifică cu o

29
intensitate mai mică sau mai mare în funcţie de însuşirea soiului, forma coroanei, vârsta pomilor
şi mărimea recoltelor.
În primul an de rod, majoritatea soiurilor de măr şi păr rodesc pe ramurile de schelet
(şarpante şi ax), iar în următorii 2-3 ani şi pe ţepuşe (soiurile spur), nuieluşe şi mlădiţe (soiurile
standard). În perioada de maximă producţie, mugurii de rod se formează pe ţepuşele evoluate din
burse, din mugurii axilari ai ramurilor viguroase de prelungire (la soiurile spur) şi pe ramificaţii
laterale (la soiurile standard).

Evoluţia unui mugur mixt la păr

Spre sfârşitul rodirii, când se fac tăieri de regenerare, reapar în coroană (deşi în număr
mic) ramuri fructifere lungi, specifice perioadei de tinereţe. Se cunosc însă şi soiuri de măr
(Wagener premiat, Starkrimson etc.) şi păr (Untoasă Hardy, Passe Crassane etc.) care la început
rodesc numai pe ţepuşe (cu foarte mici excepţii). Soiurile standard de măr şi păr fructifică
simultan pe ţepuşe şi nuieluşe (Mutsu, Starking Delicious, Untoasă Giffard etc.), ţepuşe şi
mlădiţe (Jonathan, Golden delicious, Prima, Williams şi Untoasă precoce Morettini). În unii ani,
rodul este asigurat în principal pe ţepuşe, iar în alţii pe nuieluşe şi mlădiţe. La soiurile Jonathan,
Winter Banana, Contesa de paris, ţepuşele formate direct pe burse sunt relativ puţine, dar
viguroase.

30
 Soiul de păr Williams, formează pe prelungirile şarpantelor ramuri roditoare lungi, cu un
număr mare de muguri micşti (40-80 muguri). Ulterior, aceste ramuri se arcuiesc, ramifică slab
şi formează un număr redus de nuieluşe, mlădiţe şi ţepuşe. În multe cazuri, mugurii axilari
inseraţi pe prima jumătate a ramurilor de semischelet, rămân în stare latente (dormindă) timp de
2-3 ani (Untoasă precoce Morettini). După prima rodire, soiurile Starking Delicious, Akane,
Untoasă Giffard etc, tind să fructifice pe nuieluşe; James Grieve, Vista Bella, Williams, Cure,
Abatele Fetel etc, pe nuieluşe şi ţepuşe. În unele situaţii, mărimea recoltelor este influenţată de
încărcătura şi calitatea mugurilor de rod formaţi pe mlădiţe (la soiurile Winter Banana, Williams
etc.).Se întâlnesc frecvent mlădiţe cu 6-10 muguri de rod dispuşi succesiv-descendent (NJR 68,
Vista Bella, Red Melba, Williams, Cure etc.
La soiul Mutsu mlădiţele sunt mai viguroase şi prezintă mugurii de rod în alternanţă cu
cei vegetativi.La soiurile de măr standard conduse ca tufă liberă, majoritatea ramurilor sunt
dispuse pe ramificaţii de ordinul III, iar la soiurile spur pe ramificaţii de ordinul I (31,0%).
Unele soiuri ca: Wagener premiat şi Parmen auriu conduse ca piramidă, formează creşteri
noi, în proporţie de 52-72% pe ramuri de 1 an şi numai 15-30% pe ramuri de doi ani.
Alte soiuri ca: Winter Banana şi Cure, realizează noile ramuri pe lemnul bătrân de la
baza semischeletului arcuit. S-a constatat de asemenea că în primii ani de rodire, soiul Jonathan
dirijat ca piramidă, realizează în mod natural 35% ţepuşe şi pinteni, 45% nuieluşe şi mlădiţe, iar
restul de 20% din totalul ramurilor de rod, ca efect al tăierilor de producţie.
S-a constatat de asemenea că prin înclinarea şarpantelor şi subşarpantelor, s-a redus foarte
mult vigoarea de creştere a lăstarilor, au fost stimulate acumulările de hidraţi de carbon şi prin
acestea diferenţierea mugurilor de rod.

Evoluţia pintenului- Când pomii rodesc abundent, pintenul evoluează în pinten şi

smicea, iar când recoltele sunt slabe, în ţepuşă, nuieluşă sau mlădiţă. La soiul Golden delicious,
pintenii dau naştere la smicele şi nuieluşe debile, care după fructificare se epuizează şi devin
necorespunzătoare pentru rodire.
La soiurile spur (Goldenspur, Starkrimson, Untoasă Hardy, Passe Crassane) pintenii
evoluează în proporţie de 95-100% în ţepuşe.

31
 Evoluția pintenului
Evoluţia ţepuşei- Din mugurele terminal (mixt) se dezvoltă o rozetă de frunze şi o
inflorescenţă cu 4-9 flori (după specie). În urma legării fructelor, axul rozetei şi inflorescenţei se
îngroaşă şi formează bursa de rod.
Bursele sunt mici şi cilindrice la soiurile: Jonathan, Parmen auriu şi Contesa de Paris,
mari şi bombate la Starkrimson, Untoasă precoce Morettini şi Cure.

Evoluţia ţepuşei în bursă de rod

32
 1 2
1- bursă de rod cu pinteni (vârsta 3 ani); 2 – bursă de rod epuizată (vârsta 3 ani)

Evoluţia mugurului mixt al ţepuşei (rozetă de frunze,fructe şi viitoarele ramuri de rod )

Evoluţia smicelei- Mugurele terminal şi cei axilari vegetativi de la vârful smicelei

evoluează în raport de vigoarea şi poziţia acesteia în coroană, în: nuieluşe, smicele, ţepuşe şi
pinteni. Mugurii axilari din zona mijlocie în ţepuşe și pinteni, iar cei din zona inferioară în
pinteni.Pe măsura creşterii unghiului de inserţie, vigoarea de creştere a smicelei se diminuează şi
apar mai frecvent ţepuşe şi pinteni.
Când poziţia smicelei este subdezvoltată, este posibil ca în zona de curbură (în
apropierea inserţiei) şi se formează smicele sau ţepuşe.

33
 Evoluţia smicelei în raport de valoarea unghiului de inserţie

Evoluţia nuieluşei – Mugurele terminal (mixt) evoluează în bursă (ca la ţepuşă), iar
mugurii axilari (vegetativi) în ţepuşe şi pinteni. Un număr însemnat de muguri bazali rămân
pentru o perioadă nedeterminată în stare dormindă.
În funcţie de vigoarea şi poziţia în coroană a nuieluşei evoluate, pe burse se formează
smicele şi pinteni, ţepuşe, nuieluşe şi mlădiţe în raport cu volumul recoltei.
În timpul rodirii, nuieluşele se arcuiesc şi formează în zona de curbură, 1-2 ţepuşe şi mai
mulţi pinteni (la soiurile Starking Delicious şi Untoasă Giffard).
La soiul Mutsu, nuieluşa este mai viguroasă, fapt ce face ca pe bursa terminală să apară
alte 2-3 nuieluşe.Din observaţiile practice, s-a putut constatat că soiul Golden Delicious
formează mai multe nuieluşe când este altoit pe MM 106 şi mai multe mlădiţe când este asociat
cu portaltoiul M 9.

34
 Evoluția nuielușei

Evoluţia mlădiţei, se corelează cu particularităţile biologice ale soiului, cu vigoarea şi

poziţia ei în coroană şi volumul recoltei.
Mlădiţa evoluează în burse prin mugurii micşti situaţi spre vârf, în treimea mijlocie şi
superioară sau pe întreaga ramură, în ţepuşe şi pinteni prin mugurii axilari situaţi mai jos.

Evoluţia mlădiţei

Mlădiţele soiurilor Winter Banana şi Trivale, sunt viguroase şi cu mulţi muguri de rod. În
timpul fructificării ele se arcuiesc şi formează un număr mare de burse laterale (la vârf) câteva
ţepuşe în zona de curbură şi numai 1-2 pinteni către bază.
Mlădiţele soiului Golden Delicious şi Spurgolden sunt relativi subţiri şi evoluează
nefavorabil spre rodire. Din mugurii micşti se formează burse mici, incapabile de a mai forma
alte microblaste cu muguri diferenţiaţi. În mod excepţional, când pomii au recolte mici, în afară
de burse se mai pot forma din mugurii axilari vegetativi situaţi spre bază, ţepuşe şi pinteni.
La soiurile Clar, Alb, James Grieve mugurii axilari din zona de curbură au nevoie de cel
puţin 2-3 ani pentru a evolua în ramuri purtătoare de rod.

35
 Mlădiţele din interiorul coroanei, în condiţii de umbrire leagă puţine fructe, care cad cu
mult timp înainte de recoltare. După căderea fructelor, rezultă burse mici, nepurtătore de rod.
Mlădiţele de la periferia coroanei sunt viguroase, ramifică bine şi păstrează în mod constant 6-10
fructe (cazul soiurilor James Grieve, red Melba, Winter Banana, Trivale şi Untoasă precoce
Morettini).
La pomii tineri, mlădiţele pot evolua într-un semischelet viguros (la Vista Bella, Trivale,
Cure etc.) sau în diferite formaţiuni fructifere (la Golden Delicious, Idared, Cure, Conferance
etc.).

Formarea şi evoluţia semischeletului

Când pomii intră pe rod , ramurile vegetative, formaţiunile fructifere şi alte numeroase
ramuri de ordinul I şi II care au o conformaţie mai slabă decât şarpantele şi subşarpantele,
evoluează în ramuri de semischelet. Vigoarea şi particularităţile dezvoltării semischeletului sunt
mult influenţate de vârsta pomilor şi însuşirile soiului.
La pomii tineri, semischeletul este dresat (ca la soiurile Vista Bella, Jersey Mac,
Confereance etc.), înclinat (la soiurile NJR 64,), orizontal şi etajat (la Red Melba, James Grieve,
Untoasă Giffard), arcuit ascendent (la NJR 64) şi descendent (la Ark 2, Untoasă precoce
Morettini).La soiul Golden delicious, Jonathan, Idared, Prima şi Untoasă Giffard, semischeletul
este lung, subţire şi ondulat. Pe secvenţele de lemn tânăr (1-3 ani) se formează frecvent nuieluşe
şi mlădiţe, iar pe cele de lemn bătrân, pinteni şi mai rar ţepuşe.

a b
Semischelet evoluat la soiurile: a- spur; b- standard

36
 La soiurile Granny Smith şi Rome Beauty, secvenţele multianuale ale semischeletului
sunt degarnisite, iar la james Grieve, negarnisite.
Soiurile Parmen auriu, Renet de Canada, Favorita lui Clapp şi Curé dezvoltă un
semischelet viguros, garnisit cu numeroase ţepuşe, a cărui poziţie nu se modifică sub greutatea
fructelor.
La soiurile de măr şi păr de tip spur (Goldenspur, Untoasă Hardy) semischeletului se
formează prin evoluţia pintenilor şi ţepuşeloer şi este mai viguros şi mai ramificat decât la
soiurile standard.
La soiurile Starkrimson şi Ducesa D’Angouleme, prima secvenţă a semischeletului se
formează din ţepuşe sau pinteni, iar următoarele din nuieluşe sau smicele legate între ele prin
burse şi pinteni.
După o evoluţie liberă a semischeletului timp de 2-3 ani, soiurile standard formează
ţepuşe şi pinteni în proporţie de 80-85%, smicele, nuieluşe şi mlădiţe într-un procent de 15-20%.

Deosebirile dintre ramurile fructifere ale mărului şi cele ale părului

Ramurile fructifere de măr şi păr se deosebesc între ele prin particularităţile morfologice
şi de creştere.
Ramurile fructifere de măr sunt subţiri, drepte şi acoperite cu o pubescenţă fină sau
grosieră (după soi).Mugurii de rod (micşti) sunt mici, cu vârful rotunjit, pubescenţi sau pâsloşi.
Mugurii vegetativi sunt mai mici decât cei de rod, de formă triunghiulară, aplatizaţi, lipiţi cu
vârful de ramură şi cu solzii pubescenţi.
Ramurile de rod la păr au o creştere geniculată, sunt mai viguroase decât cele de măr şi
glabre, cu mugurii micşti şi vegetativi mari şi conici, al căror vârf este ascuţit şi depărtat de
ramură.Bursele la păr sunt mai numeroase, mai groase, mai lungi şi mai fragile decât cele ale
mărului.

RAMURILE DE ROD ALE GUTUIULUI ŞI MOŞMONULUI

În perioada de tinereţe, gutuiul şi moşmonul rodesc pe ramuri anuale lungi de 30-100 cm

de tipul mlădiţei de la măr şi păr şi măciulii, iar în perioada de rodire deplină, numai pe măciulii.

37
 Ramura lungă (asemănător mlădiţei), din care cauză se mai numește și ramura lungă de
tip mlădiță, are 30-100 cm lungime şi prezintă muguri micşti în treimea superioară şi mijlocie şi
vegetativi în stare dormindă către bază. Mugurii micşti sunt mai mari şi în timpul fructificării
evoluează în măciulii. Fiecare mugur mixt este însoţit de 1-2 muguri stipelari care se trezesc la
viaţă abia în anul al doilea sau al treilea, când formează alte ramuri lungi, dar de vigoare mai
redusă.
Frecvenţa formării acestei ramuri în coroana pomilor este mai mare la începutul rodirii şi
mai redusă spre sfârşit.

a- ramura lungă; b- măciulia; c- coarne de melc

Măciulia este ramura de bază în fructificarea gutuiului şi moşmonului, care se aseamănă

foarte mult cu bursa de la măr şi păr, dar este mai lungă (5-15 cm), mai suplă şi are forma unei
măciulii. Pe măciuliile viguroase se formează 3-5 muguri micşti (către vârf şi 4-7 muguri
vegetativi (spre bază), iar pe cele slabe 1-2 muguri micşti şi 2-32 muguri vegetativi, susceptibili
de a mai evolua. În cele mai multe cazuri, fructele formate pe măciuliile slabe cad fiziologic,
imediat după legare.

38
 Formaţiunea fructiferă - coarne de melc.
În timpul fructificării , mugurii micşti de pe măciulie, pot evolua în alte două măciulii,
dispuse sub formă de coarne de unde şi denumirea formaţiunii „coarne de melc” .

măciulie lăstari (viitoare măciulii)

Formaţiunea fructiferă (în formare) coarne de melc

Deosebirile dintre ramurile de rod ale gutuiului şi cele ale moşmonului

Ramurile de rod la gutui sunt mai viguroase, de culoare verde-măslinie sau brună-
verzuie, cu numeroase lenticele fine şi rotunde, castanii, brune sau ruginii, dispuse transversal
sau longitudinal.
Mugurii sunt mijlocii sau mici, aplatizaţi, cu vârful lipit de ramură, solitari sau însoţiţi de
stipele (ca la soiul Târzii aurii), parţial pubescenţi sau acoperiţi în întregime cu puf des.
39
 Ramurile de rod ale moşmonului au scoarţa brună-cenuşie, punctată cu lenticele mici,
rare şi slab aparente şi acoperită cu perişori mai mici şi mai aspri. La moşmonul sălbatic se
întâlnesc spini mici şi puternici. Mugurii sunt mai mari, conici, aşezaţi pe perniţe proeminente şi
cu vârful depărtat de ramură.

Evoluţia ramurilor de rod

Evoluţia ramurei lungi
În primul an de vegetaţie, din mugurii micşti de pe ramura lungăse formează 6-20
lăstari de rod de 5-15 cm lungime care poartă în vârf o floare şi mai târziu un fruct. Din aceşti
lăstari se formează 6-20 măciulii, mai viguroase în partea mijlocie a ramurei curbate sub
greutatea rodului şi mai slabă spre bază şi vârf. Se întâlnesc situaţii când pe această ramură,
mugurii micşti alternează cu cei vegetativi, iar în anul al doilea pe ele se găsesc alături de
măciulii şi lăstari vegetativi sau roditori. În anul al treilea, măciuliile viguroase de la vârf
pomilor evoluează în ramuri lungi, măciulii şi coarne de melc. Măciuliile de vigoare slabă,
situate în partea inferioară a semischeletului, de cele mai multe ori se usucă. Prin uscarea lor este
activată dezvoltarea mugurilor stipelari situaţi spre bază, care au însuşirea de a forma noi ramuri
lungi, fructifere.

Evoluţia ramurei lungi la gutui

Evoluţia măciuliei
Majoritatea măciuliilor evoluează în primul an numai prin mugurii micşti de la vârf,
formând măciulii care alcătuiesc ramificaţia fructiferă „coarne de melc”. Când măciuliile sunt de

40
vigoare slabă, evoluează unilateral printr-un singur mugur mixt, într-o ramură scurtă, care adesea
se usucă. În anul al doilea, potenţialul de rodire al măciuliilor este şi mai redus, fructele legate
cad devreme, iar din mugurii stipelari de la punctul de inserţie al măciuliei şi din mugurii
vegetativi de la bază se formează lăstari noi, viguroşi, care preiau funcţia de rodire a măciuliilor.

RAMURILE DE ROD ALE CIREŞULUI ŞI VIŞINULUI

Cireşul şi vişinul, fructifică pe buchete de mai, ramuri plete, ramuri mijlocii şi ramuri
lungi şi au ca ramură în devenire pintenul format dintr-un mugur axilar.

Ramurile de rod la cireș și vișin

a,b – pinten, c – buchet de mai, d – ramură mijlocie, e – ramură pleată

Pe pomii tineri, pe ramurile de schelet şi semischelet, se formează mai întâi pinteni şi

după aceea (prin evoluţie) buchetele de mai.
Când pomii se află în plină producţie, o parte din buchetele de mai care au fructificat 8-
10 ani, evoluează monoaxial, în pinteni, datorită ştrangulării în timp a vaselor conducătoare şi a

41
reducerii posibilităţilor de aprovizionare a vârfului de creştere cu substanţele necesare inducţiei
florale.
La unele soiuri, buchetele de mai şi pletele formează lateral 1-2 muguri vegetativi, care
asigură ramificarea şi permite reducţia ramurilor înainte de a se epuiza şi usca.
Pintenul este o ramură scurtă, care are un singur mugur vegetativ bine dezvoltat în vârf.
Se întâlnește la pomii tineri și apare foarte rar în perioada de maximă producție.
Buchetul de mai este o ramură de 1-3 cm, care are în vârf un mugur vegetativ, iar sub
acesta de jur împrejurul ramurii se găsesc muguri floriferi din care se formează o inflorescență.
Ramura mijlocie este o ramură cu o lungime medie de 30-40 cm, care are în vârf un
mugur vegetativ. Pe lungimea ramurii se găsesc dispuși în alternanță mugurii vegetativi cu cei
floriferi. La baza acestei ramuri se găsesc foarte apropiați mugurii floriferi, care uneori par a fi
dispuși grupat.
Ramura pleată este specifică vișinului, dar se întâlnește și la unele soiuri de cireș. Este
o ramură cu diametru redus și lungime medie de 30-40 cm care are le întreaga sa lungime un
singur mugur vegetativ dispus apical. Toți ceilalți muguri de pe lungimea sa sunt muguri floriferi.
Sub greutatea rodului, ramura capătă aspect pletos (plângător). Dup fructificare se degarnisește
complet și evoluează numai prin mugurul apical.

Evoluţia ramurilor de rod

La cireş şi vişin, ramurile de rod au o durată de viaţă mai mare de 5-15 ani şi asigură în
fiecare an recolte mari şi constante.
Evoluţia pintenului. După primul an de la formare, pintenii situaţi pe ramurile de
schelet şi semischelet în raport cu vigoarea şi de poziţia lor în coroană, evoluează diferit. Pintenii
de la baza ramurilor evoluează în pinteni, cei din zona mijlocie în buchete de mai, iar cei aflaţi în
zona de vârf a ramurei şi coroanei, în ramuri mijlocii neramificate şi plete.

Evoluţia buchetului
Pe ramurile netăiate, buchetele de mai evoluează monoaxial prin mugurele din vârf, în
buchet de mai sau pinten. Prin reducţia semischeletului, buchetul de mai este pus în situaţii
favorabile de a evolua în: ramuri mijlocii neramificate sau plete. Uneori în timpul fructificării,
buchetul poate ramifica lateral (printr-un mugur vegetativ axilar), formând un buchet mai mic
sau un pinten. Buchete ramificate se întâlnesc mai rar la cireş şi vişin îndeosebi în urma tăierilor
severe a scheletului şi semischeletului (la soiurile Germersdorf şi Engleză timpurie).

42
 Evoluţia buchetului

Evoluţia ramurei plete

În timpul fructificării, ramura pleată se arcuieşte sub greutatea rodului şi rămâne în
această poziţie timp de 5-6 ani cât fructifică, după care se usucă. În funcţie de vigoarea şi gradul
de curbură al ramurei suport, mugurele terminal formează plete lungi şi viguroase, la începutul
evoluţiei (a, b), plete mici, buchete sau pinteni, în ultimii ani de viaţă.
La unele soiuri de vişin (Spaniole, Turceşti) şi de cireş (Ramon Oliva) mugurii axilari ai
şi pleteore pot fi uneori dispuşi în grupuri de câte 2-3 (c ) dintre care unul vegetativ, care prin
evoluţie formează buchete laterale sau o pleată de dimensiuni mai reduse (d). Existenţa acestor
ramificaţii pe plete, amplifică zona productivă a coroanei, în plus oferă mai multe şanse de
control prin tăieri, a creşterilor vegetative şi a degarnisirii semischeletului.

Evoluţia ramurei plete

43
 Evoluţia ramurei mijlocii. La pomii tineri, ramurile mijlocii se formează din muguri
vegetativi terminali şi axilari ai ramurilor de schelet şi semischelet, iar la cei maturi, numai din
mugurii terminali.
Evoluţia şi felul ramurilor formate pe ramura mijlocie, depinde de vigoarea şi de poziţia
ei în coroană. Mugurele terminal şi primii axilari subterminali ai ramurilor mijlocii viguroase din
zona de vârf a coroanei, prin evoluţie dezvoltă ramuri mijlocii de vigoare medie.

ramurile mijlocii mult înclinate ca şi cele de la baza coroanei, se alungesc şi se garnisesc,

numai cu buchete de mai, zona care fructifică se degarniseşte în totalitate, punctele de rodire
fiind înlocuite cu cicatrice (locurile unde au fost prinse pedicelele fructelor).

Evoluţia ramurei lungi

Ramurile lungi formate în primii ani de livadă, sunt de fapt ramurile de prelungire ale
şarpantelor şi subşarpantelor. Când s-a instalat rodirea şi nivelul creşterilor a început să se
reducă, aceste ramuri au o organizare morfologică tipică ramurilor mijlocii. De aceea, prin
evoluţie, ea poate forma şi în vârf, ramuri mijlocii, în zona de mijloc buchetele de mai şi pinteni
iar zona care se degarniseşte este relativ mică şi situată numai la baza ramurei.

Evoluţia ramurei mijlocii la cireş şi vişin, în raport cu poziţia ei în

coroană

44
 Ramura anticipată se formează în plantaţii cu densitate mare în urma aplicării
lucrărilor în verde.
Prin ciupirea lăstarilor de vişin la 10-15 cm (la început de mai) se formează 2-3 lăstari
anticipaţi (la vârf) care evoluează şi realizează o structură morfologică asemănătoare pletelor. În
partea de jos a lăstarului, mugurii axilari evoluează de asemenea spre rodire, dând naştere la 1-2
pinteni sau buchete de mai. În aceste condiţii, noua formaţiune de rod, alcătuită din plete şi
buchete anticipate, poate fi considerată ca o verigă de producţie, cu elemente de rodire (plete,
buchete) şi de înlocuire (pinteni sau buchete). Ramura bifuncţională este un nou tip de ramură de
rod la vişin, obţinută în urma ciupirii lăstarilor lungi.

Deosebirile dintre ramurile de rod ale cireşului şi vişinului

Ramurile de rod ale cireşului sunt de dimensiuni mai mari, mai groase şi de culoare mai
deschisă (cafenie cu unele nuanţe roşietice) decât ramurile de vişin.
Mugurii sunt de asemenea mai mari, mai bombaţi (cei de rod) şi conici (mugurii
vegetativi), prinşi solitar şi arareori în grupuri de câte 3.
Ramurile de rod ale vişinului sunt mai subţiri, au culoarea cafenie deschisă (soiul Nana),
sau cafenie roşietică (soiul Oblacinska).
În funcţie de vigoarea lor, pletele de vişin în anul formării cresc erect (la soiul
Oblacinska şi Nana) sau orizontal, descendent (la soiul Pitic de Iaşi). Mugurii se prind solitar sau
în grupuri (mai frecvent decât la cireş), sunt mai mici şi cu vârful ascuţit sau rotunjit.

RAMURILE DE ROD ALE PRUNULUI ŞI CAISULUI

Prunul şi caisul fructifică pe buchet ramificat, ramura mijlocie ramificată, ramura lungă,
ramura anticipată, pinten şi spin.

45
 Ramurile de rod la prun şi cais
1- spin; 2- pinten; 3- buchet ramificat; 4- smicea; 5- ramură mijlocie ramificată;
6- ramură lungă ramificată; 7- ramură anticipată

Buchetul ramificat - este specific soiurilor de prun Stanley, Anna Spath şi Peche şi
soiurilor de cais: Royal, Umberto, Mari de Cenad şi Selena.
Ramura mijlocie ramificată- se întâlneşte mai frecvent la prun la Tuleu gras, Vânăt
românesc şi Grase româneşti şi la cais, la Timpurii de Chişinău şi de Olanda.
Ramura lungă- se formează în prelungirea şarpantelor şi fructifică bazal. La soiul
Stanley ramura lungă, apare pe ax şi pe şarpantele înclinate, sau după tăieri puternice,
înregistrând lungimi de 1-2 m şi o stare de fertilitate foarte ridicată.
Ramura anticipată- se formează îndeosebi la caişii tineri şi la cei regeneraţi.
Pintenul. Este specific prunului şi mai puţin caisului. La cais se formează prin evoluţia
buchetului (prin degenerarea acestuia) în urma recoltelor excesiv de mari.
Spinul se întâlneşte la soiurile de prun Tuleu gras, Grase româneşti şi Anna Spath.

Evoluţia ramurilor de rod

Ramurile de rod ale prunului evoluează mai lent şi au o durată mai mare de viaţă decât
cele de cais, care după 3-5 ani de rodire (buchetele şi ramurile mijlocii) se epuizează şi apoi se
usucă, degarnisind întreg semischeletul pomului. Intensitatea uscării este mai mare la pomii
netăiaţi şi mai redusă în cazul pomilor tăiaţi sever şi în fiecare an.

46
 Evoluţia spinului- Spinul evoluează prin mugurii vegetativi axilari, formând pinteni sau
buchete în funcţie de mărimea recoltei de fructe. După 1-2 ani de rodire, formaţiunile lemnoase
din vârf se usucă, mugurii vegetativi axilari evoluează în pinteni şi buchete, încât noua
formaţiune complexă are aspectul unei ramificaţii fructifere.

Evoluţiaspinului

Evoluţia pintenului - Pintenul evoluează monoaxial în pinteni (a) sau buchet (b) în
funcţie de vigoarea şi poziţia lui în coroană.

Evoluţia pintenului
Evoluţia buchetului ramificat- Buchetul la prun evoluează prin mugurii vegetativi
(terminal şi axilari în pinteni (a) şi buchete, în raport de vârstă şi vigoare formând ca şi spinul o
ramificaţie fructiferă (c).
La cais buchetul evoluează în general monoaxial ca la cireş sau poliaxial ca la prun. După
1-2 fructificări buchetul de cais degenerează, formând cel mult 2-3 muguri floriferi, incomplet
dezvoltaţi.

47
 Evoluţia buchetuluiramificat

Evoluţia ramurei mijlocii ramificate- Ramura mijlocie ramificată la prun este

asemănătoare smicelei de la măr şi păr şi evolueazăprin mugurele terminal şi axilari subterminali
în ramuri mijlocii (a), prin mugurii din 1/3 mijlocie, în buchete (b) şi mugurii bazali, în pinteni
(c).
Când mugurii axilari sunt dispuşi în grupuri şi pomii fructifică, intensitatea creşterilor se
reduce, încât noile ramuri care se formează spre vârf sunt 3-4 buchete, iar cele din zona mediană-
pinteni. Baza ramurei nu se modifică, toţi mugurii rămân în stare dormindă.
La cais, ramura mijlocie fructifică şi formează pe 1/3 din lungime, buchete de mai şi
pinteni.

Evoluţia ramurei mijlocii şi a smicelei

48
 Evoluţia ramurei lungi- La prun şi cais, ramura lungă evoluează asemănător ramurei
mijlocii, cu deosebirea că spre vârf, formează creşteri mult mai viguroase.
Ramura lungă a prunului Stanley, datorită dispunerii mugurilor în grupuri pe toată
lungimea ei (muguri floriferi şi vegetativi) în urma evoluţiei formează un număr mare de buchete
ramificate.
Ramura lungă la cais nescurtată evoluează în 2-3 ramuri mijlocii (la vârf), buchete şi
pinteni în partea mijlocie şi inferioară.

Evoluţia ramureilungi

Evoluţia ramurei anticipate- ramura anticipată, la cais formată pe ramura lungă, în

timpul rodirii, evoluează şi dă naştere la buchete şi pinteni.

Deosebirile dintre ramurile de rod ale prunului şi caisului

Ramurile de rod la prun sunt mici şi subţiri, de culoare brună cenuşie, acoperite cu o
pruină caracteristică. Mugurii vegetativi sunt mai ascuţiţi şi mai mari decât cei floriferi. La cais,
ramurile mijlocii sunt mai viguroase, în schimb buchetele sunt subţiri şi mai puţin ramificate
decât la prun. Culoarea scoarţei ramurilor este brună roşcată punctată cu numeroase lenticele
gălbui. Mugurii floriferi sunt ovoizi, mai mari decât cei vegetativi şi acoperiţi cu solzi bruni-
roşietici, fin pubescenţi. Perniţa pe care se prinde grupul de muguri pe ramură este mai
proeminentă decât la soiurile de prun.

49
 Cu o evoluţie liberă (fără tăieri), ramurile mijlocii şi lungi ale prunului, formează
numeroase ramificaţii laterale (scurte şi lungi) care amplifică semischeletul şi îndesesc coroana.
În schimb la cais, sub dominanţa rodului, buchetele se degarnisesc uşor şi se usucă după 2-3 ani.

50
 RAMURILE DE ROD ALE PIERSICULUI ŞI MIGDALULUI

Piersicul şi migdalul fructifică pe buchete de mai, salbe, ramuri mixte, ramuri lungi şi
anticipate.După un an de rodire, ramurile florifere ale piersicului se epuizează sau se degarnisesc
şi trebuie înlocuite cu alte ramuri de rod în vârstă de un an, care iau naştere din mugurii dorminzi
(ramurile mixte şi lungi) sau adventive (de pe lemn vechi). La migdal aceste ramuri sunt mai
viguroase şi mai longevive (5-6 ani) şi se degarnisesc mai greu.
La începutul rodirii, ramurile lungi şi mixtele viguroase, formează numeroase anticipate,
iar în pragul declinului, numai salbe, buchete şi pinteni.

Ramurile de rod la piersic şi migdal

1-pinten; 2- buchet; 3- salbă; 4;5- mixtă; 6- ramuri
anticipate (a)

Evoluţia ramurilor de rod

Ramurile de rod ale piersicului evoluează în raport de poziţia lor în coroană, ca vigoare
şi numărul de fructe pe care le poartă.
Evoluţia pintenului. Pintenii care se formează
pe ramurile de schelet la începutul rodirii pomilor
evoluează în buchete de mai (b), iar în perioada de
maximă rodire, în pinteni mici, debili (c) care de obicei
degeră în timpul iernii sau se usucă.

Evoluţia pintenului
51
 Evoluţia buchetului. Buchetele formate din mugurii axilari ai prelungirii şarpantelor, în
timpul fructificării evoluează monoaxial în buchete (b), iar cele formate pe ramuri mixte sau
semischelet, numai în pinteni (c).

Evoluţia buchetului

Evoluţia ramurei salbe – La pomii tineri, ramura salbă este o ramură anticipată de
vigoare mijlocie, iar la cei aflaţi în declin, o ramură slabă cu şanse reduse în fructificare. În mod
normal salbele evoluează monoaxial în buchete şi salbe dar se întâlnesc şi cazuri când pot evolua
şi pe muguri vegetativi axilari întâlniţi în cadrul unui grup izolat.

Evoluţia ramurei
salbe Evoluţia unei ramuri mixte la piersic

Evoluţia ramurei mixte- La o încărcătură de fructe moderată, ramura mixtă poate evolua
prin mugurele terminal vegetativ, într-o mixtă de vigoare relativ mică, prin axilarii subterminali
în 2-3 salbe, iar prin axilarii situaţi în partea de mijloc şi inferioară în buchete şi pinteni.Când

52
pomii sunt supraîncărcaţi cu fructe, ramurile mixte dau numai salbe, buchete şi pinteni. Dacă
aceste ramuri se arcuiesc sub greutatea rodului, există şansa ca la bază să formeze 1-2 ramuri
mixte de înlocuire.
Evoluţia ramurei lungi. Ramurile lungi întâlnite la pomii tineri evoluează asemănător
mixtelor, cu deosebirea că în treimea superioară formează mixte de vigoare mijlocie şi mică şi
uneori şi slabe. Buchetele sunt mai numeroase decât la mixte şi mai viguroase, iar pintenii în
multe cazuri sunt absenţi. Adeseori pe ramurile lungi de prelungire a şarpantelor se formează
ramuri anticipate cu organizare morfologică specifică mixtelor şi ramurilor slabe.

Deosebirile dintre ramurile de rod ale piersicului şi migdalului

Fructificarea piersicului se realizează în principal pe ramurile mixte, iar a migdalului, pe
buchete.
Ramurile de rod ale piersicului au o culoare roşie-zmeurie pe partea însorită şi verde-
gălbuie pe cea umbrită. Cele de migdal sunt unicolore, cu o nuanţă cărămizie sau roşie arămie.
La piersic, mugurii vegetativi sunt mici, conici, cu vârful lipit de ramură, acoperiţi cu o
pubescenţă fină, albă-cenuşie sau gălbuie până la brună.
Mugurii floriferi sunt mai mari, ovoconici, depărtaţi de ramură cu o pubescenţă deasă
gălbuie, cenuşie, verzuie sau cafenie.
La migdal, mugurii vegetativi sunt mai lungiţi şi cu vârful mai mult depărtat de ramură,
datorită perniţei mai proeminente pe care se inseră.
Mugurii floriferi sunt mai ascuţiţi decât la piersic şi protejaţi de solzii gălbui, cu
marginile cenuşii-albicioase. Se întâlnesc şi soiuri la care mugurii sunt acoperiţi cu o pâslă de
perişori de culoare cenuşie.

53
 Planșa 1

Pom propriu-zis Arbustoid

Arbust fructifer Plantă semiierboasă

54
 Planşa 2

Floare de kiwi Fructe - kiwi

Floare de Asimina Fructe - Asimina

55
 Planşa 3

B
sepale (caliciu) petale multiple
petale (corola)
stamine (androceu)

stigmat
Piersic - floare de tip rosaceu (A), floare cu petale multiple (B)

Flori unisexuate la nuc

stigmat
flori femele ♀ ament
flori mascule ♂

56
 Planşa 4

Consolidarea ramurilor după arcuire Formarea ramurilor de rod pe

semischeletul arcuit

Modul de conducere Solen

57
 ALTOIREA SPECIILOR POMICOLE

ALTOIREA CU MUGUR (OCHI DORMIND)

Altoirea cu mugur dormind se practică în principal în pepinieră în câmpul I al şcolii de pomi şi

secundar în plantaţiile tinere. În pepinieră se foloseşte cu scopul înmulţirii soiurilor valoroase, iar
în plantaţii pentru realtoirea soiurilor slab productive. Prezintă avantajul că se execută uşor, rapid
şi asigură un procent mare la prindere. Portaltoiul este un puiet, un butaş, o marcotă înrădăcinată
sau un pom tânăr cu 4-5 ramuri subţiri în coroană.
Altoiul este un mugur vegetativ cu dezvoltare normală, însoţit de o porţiune de peţiol de frunză
de 8-10 mm şi un scutişor de scoarţă lung de 2,5-3,5 cm. Pe partea inferioară a scutişorului se
află o fâşie subţire de ţesut lemnos care menţine mugurul altoi în stare latentă (dormindă) până în
primăvara următoare.
Altoirea în ochi dormind se execută în timpul vegetaţiei, în perioada 15 iulie – 15 septembrie. În
regiunile sudice şi în anii cu toamne lungi, însorite şi umede, campania de altoire se poate
prelungi până la sfârşitul lunii septembrie.
În fiecare zonă, ordinea de altoire a portaltoilor este următoarea: porumbar, prun, păr, vişin,
cireş, mahaleb, piersic, zarzăr, gutui, corcoduş şi măr vegetativ. Portaltoii plantaţi toamna ca şi
cei cu grosime mare se altoiesc înaintea celor plantaţi primăvara şi mai subţiri.
Lucrări pregătitoare altoirii. Înainte de altoire cu 2-3 săptămâni, pepinieristul controlează
grosimea portaltoiului şi intensitatea circulaţiei sevei (după uşurinţa desprinderii scoarţei). Dacă
portaltoii nu au grosimea necesară (îndeosebi cei produşi la ghivece) şi scoarţa se desprinde
relativ greu, se ciupesc şi se irigă pentru îngroşare şi activarea sevei. În ziua altoirii se desfac
biloanele (la portaltoii generativi), se nivelează pământul şi se suprimă ramificaţiile portaltoiului
pe o înălţime de 20 cm de la sol, pentru a nu incomoda la altoire şi la legat. La speciile
sâmburoase se suprimă 3-4 lăstari de pe portaltoi (în apropierea locului de altoire) pentru a nu
îngreuna prinderea altoiului. Ceilalţi lăstari se înlătură primăvara, în câmpul II odată cu tăierea
portaltoiului.
Pentru înlăturarea prafului din zona de altoire se şterge scoarţa portaltoiului cu o cârpă umezită.
Paralel cu pregătirea portaltoiului se recoltează şi se fasonează lăstarii altoi. Recoltarea se face
din plantaţiile mamă furnizoare de altoi, înfiinţate şi întreţinute special şi mai rar din plantaţii
aflate în plină producţie (de la soiuri identificate şi etichetate). Se interzice recoltarea altoilor de

58
la pomii tineri care nu au rodit sau de la pomii din câmpul II şi III al pepinierei. Lăstarii altoi,
trebuie să fie lignificaţi, uniform coloraţi (după specie), cu muguri vegetativi normal dezvoltaţi şi
fără anticipaţi. Lungimea şi grosimea lăstarilor altoi se stabileşte în funcţie de organizarea
morfologică şi tendinţa lor de a emite anticipaţi. Cei mai buni lăstari altoi au lungimea de 40-50
cm (la măr, păr, gutui) şi 60-80 cm (piersic, cireş, vişin, prun şi cais) şi grosimea de 7-10 mm.
La cireş şi vişin nu sunt indicaţi lăstarii scurţi şi subţiri cu muguri axilari floriferi, iar la piersic şi
migdal lăstarii lungi şi groşi cu numeroase ramuri anticipate spre vârf. Imediat după recoltare se
înlătură frunzele (păstrând o porţiune de peţiol de 0,5-1 cm) şi câte 3-4 muguri de la baza şi
vârful lăstarului, care sunt mici, incomplet dezvoltaţi. Un lăstar altoi poate asigura 12-15 ochi
buni de altoit.
Lăstarii altoi fasonaţi, se leagă în pachete de câte 50 de buc. (cu baza la acelaşi nivel) se
etichetează, se pun în lădiţe, se învelesc în cârpe umede şi se transportă la locul altoirii.
Altoirea se execută în formaţii de 4 muncitori, dintre care unul pregăteşte portaltoiul, unul
altoieşte şi 2 leagă pomii altoiţi.
Tehnica altoirii. Altoirea cuprinde următoarele operaţii: tăierea şi desprinderea scoarţei
portaltoiului, detaşarea scutişorului, introducerea altoilor în locaşul de pe portaltoi şi legatul
altoiului.
Tăierea şi desprinderea scoarţei portaltoiului. După stabilirea înălţimii de altoire (2-4 cm de la
sol la portaltoii generativi şi 10-15 cm la cei vegetativi) şi a poziţiei altoiului (spre nord),
altoitorul execută pe portaltoi în scoarţă o incizie transversală de 8 –12 mm lungime (cu partea
de mijloc a tăişului) şi un longitudinală de jos în sus de 3-4 cm lungime până o întretaie pe prima.
În acest moment, lama briceagului se răsuceşte spre stânga şi spre dreapta pentru a desprinde
colţurile scoarţei tăiate. Se schimbă poziţia briceagului (cu spatula în jos, lama în sus şi tăişul în
afară), fixându-l între degetul mare şi arătător de la mâna dreapta. Se introduce apoi spatula sub
colţurile desprinse ale scoarţei şi printr-o apăsare continuă (pe fiecare parte separat), se desprinde
scoarţa pe toată lungimea inciziei longitudinale.
Detaşarea scutişorului. Pentru detaşarea scutişorului se trece lăstarul altoi în mâna stângă şi se
ţine într-o poziţie înclinată cu vârful în jos (spre altoitor), sprijinit pe degetul arătător, în partea
opusă mugurului care se scoate. După aceea, se prinde briceagul în mâna dreaptă şi se execută o
tăietură transversală în scoarţa lăstarului la 1,5 cm de mugur (în faţa acestuia). După aceea se
fixează degetul mare de la mâna dreaptă sub această tăietură şi se execută o nouă secţiune, la
aceeaşi distanţă de mugur, dar în spatele acestuia. Din această poziţie se culcă lama briceagului
pe lăstar, formând un X. Apoi se imprimă briceagului o mişcare spre dreapta şi înainte, tăind

59
scoarţa lăstarului altoi şi o foiţă subţire de lemn până în apropierea bazei mugurului. În acest
moment, lama se înclină din nou, dar spre verticală, pentru a schimba planul de tăiere şi a
pătrunde mai adânc în lemn şi a detaşa şi partea superioară a scutişorului. Dacă se taie în acelaşi
plan, se obţine un scutişor asimetric, susceptibil de a asigura prinderea altoiului.
Tăind continuu şi în aceeaşi poziţie, se obţin secţiuni plane, fără ţesuturi zdrobite. După detaşare,
scutişorul altoi se prinde între degetul mare şi lama briceagului şi se introduce în locaşul de pe
portaltoi.
Introducerea scutişorului altoi în locaşul de pe portaltoi. Introducerea altoiului sub scoarţa
portaltoiului se face imprimându-i acestuia o mişcare rectilinie, continuă, făcându-l să alunece
uşor de pe lama briceagului în locaşul pregătit. Dacă scutişorul este mai lung şi depăşeşte
secţiunea transversală, se scurtează în dreptul acesteia, spre a se aşeza cât mai bine în locaş şi a

veni în contact cu portaltoiul pe toată lungimea sa.

Fig. 57 Altoirea în ochi dormind; 1- pregatirea portaltoiului, 2- detaşarea altoiului,

3- îmbinarea altoiului cu portaltoiul, 4- legatul altoiului

60
 Altoi după pornirea in vegetaţie

După aceea, cu degetele arătătoare de la ambele mâini se apasă pe laturile lungi ale
scoarţei desprinse (ale portaltoiului) spre ochiul altoi pentru a crea un contact mai bun între cei
doi parteneri.
Executarea legăturii. Legarea zonei altoite se face cu rafie sau cu benzi din material plastic
confecţionat special. Rafia se prinde între degetele mari şi arătătoare ale ambelor mâini la
distanţa de 10-15 cm (cu mâna stângă) şi 20-25 cm (cu mâna dreaptă) de unul din capete, se
întinde bine şi se execută prima spiră pe incizia transversală. Porţiunea de fir mai scurtă se lasă
liberă iar cea mai lungă se înfăşoară strâns peste altoi şi portaltoi, trecându-se succesiv dintr-o
mână în alta în aşa fel încât spirele să se suprapună parţial şi să acopere în întregime secţiunea
longitudinală. Când ultima spiră de rafie se află în dreptul vârfului mugurului cele două fire se
încrucişează (sub mugur), după care se continuă înfăşurarea cu rafie întinsă. La ultima spiră se
face o buclă susţinută de degetul arătător de la mâna stângă, prin care se introduce de două ori
capătul lung al rafiei. Pentru fixarea legăturii se execută o ultimă spiră care se strânge foarte bine.
După legat, capătul de rafie se taie scurt la 2-3 cm.
Prinderea altoiului se verifică după 12-14 zile de la altoire prin apăsarea peţiolului cu degetul
arătător. Dacă peţiolul cade, înseamnă că s-a format calus între altoi şi portaltoi şi s-a realizat
prinderea. Dacă nu cade şi este uscat, altoiul nu s-a prins şi portaltoiul se realtoieşte.

61
 În anul urmator se aplica o serie de lucrari specifice pentr a obţine un pom altoit. Acestea
sunt lucrări specifice câmpul II al pepinierei pomicole şi sunt prezentate în continuare:
Tăierea portaltoiului în câmpul II al pepinierei
Lucrarea se execută primăvara devreme şi se aplică pomilor care au fost altoiţi cu un an
în urmă în câmpul I al Şcolii de pomi. Se execută în două variante, cu cep şi fără cep.
Formarea pomilor cu cep se practică în zonele cu vânturi puternice şi la soiurile care cresc
strâmb şi se dezbină uşor. Formarea pomilor fără cep este indicată în regiunile cu vânturi slabe şi
la soiurile care cresc drept şi nu formează curburi în punctul de altoire.
Se execută în ultima decadă a lunii februarie şi prima decadă a lunii martie, când
portaltoii se află în repaus vegetativ.
Tehnica de lucru. Muncitorul care execută lucrarea analizează mai întâi viabilitatea
altoilor şi apoi taie portaltoiul în cep, sau îl reţine intact pentru realtoire. Tăierea portaltoilor
subţiri se face cu foarfeca sau cosorul, iar a celor groşi cu fierăstrăul. Înălţimea de scurtare a
portaltoiului este de 10-15 cm deasupra altoiului, pentru soiurile care pornesc uşor în vegetaţie şi
de 8-10 cm pentru cele care pornesc mai greu. Pentru uşurarea lucrării, muncitorul aflat pe
direcţia rândului apleacă cu mâna stângă portaltoiul către intervalul dintre rânduri, pentru a
reduce efortul la tăiere şi cu ajutorul unei foarfeci sau cosor efectuează tăierea. Suprimă apoi
toate ramificaţiile de pe cep şi îndepărtează legăturile de rafie care însoţesc altoiul.
Tăierea portaltoiului fără cep, constă în retezarea tulpinii acestuia la 3-4 mm deasupra mugurului
altoi, printr-o tăietură oblică la 25-35°.
Plivitul lăstarilor de pe portaltoi şi palisatul altoilor. Aceste lucrări urmăresc
economisirea şi redistribuirea energiei de creştere a pomului în direcţia stimulării, alungirii şi
fortificării altoiului. Lucrarea se execută în timpul vegetaţiei, în perioada aprilie-iulie.
La începutul vegetaţiei, mugurii axilari de pe cepul portaltoiului dau naştere la numeroşi
lăstari care cresc foarte repede, consumând o mare cantitate de substanţe de rezervă. Lăstarii
altoi care pornesc mai repede în creştere sunt dominaţi sau uneori chiar înăbuşiţi. Pentru a le
stimula creşterea se suprimă de la inel toţi lăstarii portaltoilor. Când lăstarii sunt mici şi erbacei
se înlătură prin frecare cu o mănuşă uzată din piele, iar când lucrarea a întârziat mult şi baza
lăstarilor începe să se lignifice, cu cosorul sau cu briceagul. Lucrarea se repetă de mai multe ori,
până când altoii ating 50-60 cm lungime şi nu se mai formează lăstari din mugurii stipelari.
La speciile la care ochii altoi pornesc greu în vegetaţie, cepul se taie la 8-10 cm. Cu ocazia
plivitului sălbaticului se lasă pe cep un lăstar trăgător de sevă, care se ciupeşte de mai multe ori
la 3-4 frunze. Dezavantajaţi ca poziţie, lăstarii altoi cresc uneori mai lent decât lăstarii de pe cep

62
şi formează ochiuri mari, care depreciază mult calitatea materialului săditor. Pentru a înlătura
aceste inconveniente, lăstarii altoi se palisează de cepul portaltoiului, când au 7-8 cm şi 18-20 cm
lungime.
Palisatul constă în aducerea altoiului în poziţie verticală la o distanţă de cca. 1 cm de
cepul portaltoiului şi legarea acestuia. Când lăstarul este erbaceu (la primul palisat) se palisează
mai uşor dacă se apasă încet pe baza acestuia cu degetul arătător. Legăturile care se execută sunt
sub formă de inele duble, dintre care unul înfăşurat strâns pe cep, iar altul mai larg, care cuprinde
altoiul şi cepul, plus distanţa de 1 cm dintre aceştia.
Suprimarea cepului. Pe măsura fortificării altoiului, porţiunea de cep din portaltoi
folosită pentru palisarea acestuia, este subordonată ca vigoare şi devine inutilă. În plus, uscându-
se , poate să afecteze altoiul. Eliminarea cepului se execută în perioada 15 iulie-15 august, când
altoiul înregistrează aceeaşi grosime ca şi portaltoiul şi linia de sutură dintre ei este perfect
cicatrizată. Până la venirea gerurilor, rana rezultată în urma tăierii cepului trebuie să se acopere
complet cu calus.
Pentru scosul cepului, muncitorul se aşează cu faţa în spatele altoiului, cu vârful piciorului stâng
lipit de portaltoi şi piciorul drept înapoi, pentru a opune rezistenţă la tăiere. Apoi, prinde cu mâna
stângă cepul portaltoiului, aşează baza lamei cosorului (pe care îl ţine în mâna dreaptă) în
punctul de tăiere, înclinată la 25° şi prin tragere de la stânga la dreapta (simultan cu apăsarea
cepului spre altoi), taie şi aruncă cepul în afară. La tăiere, se are în vedere ca vârful cosorului să
nu pătrundă în altoi şi să nu provoace leziuni grave.
La mahaleb şi piersic, cepii portaltoilor fiind groşi se scot cu fierăstrăul, iar la gutui şi la măr,
care au cepii subţiri, scosul se face cu foarfeca. După suprimarea cepilor, rănile se netezesc cu
cosorul şi se ung cu ceară de altoit sau vopsea de ulei, pentru activarea formării calusului. Dacă
cepul se taie orizontal, ciotul care rămâne se usucă şi împiedică calusarea rănii.
Scosul pomilor din pepinieră şi stratificarea lor
După un an de vegetaţie, în câmpul II al pepinierei, pomii se prezintă sub formă de vargă,
la pomacee sau cu ramuri anticipate la drupacee. Ei pot fi scoşi toamna şi plantaţi imediat dacă
condiţiile climatice permit. Când plantarea se face primăvara, pomii se scot toamna, se fasonează
şi se stratifică în locuri special amenajate. Pomii se scot după căderea frunzelor când temperatura
aerului este pozitivă şi solul încă nu a îngheţat.
Pe suprafeţe mari pomii se scot mecanizat, iar pe parcele mici manual. Pentru scosul mecanizat
se folosesc pluguri speciale cu organul activ în formă de U. Cu două luni înainte de venirea
toamnei se face purificarea biologică a materialului săditor eliminându-se toate impurităţile

63
existente şi se etichetează capetele de rânduri ale fiecărei parcele. Pe etichetă se scrie cu creionul
negru soiul şi portaltoiul. Cu 2-3 săptămâni înainte de scos, solul se irigă pentru uşurarea
executării lucrării, iar pomii se desfrunzesc chimic cu o substanţă defoliatoare.
După ce au fost scoşi, pomii se stratifică provizoriu (pentru plantările de toamnă) pe toată
durata iernii (pentru plantările de primăvară). Stratificarea pomilor se face imediat după scoatere,
sortare şi etichetare. Pentru stratificarea pomilor se alege un teren mai înalt, ferit de vânturi şi
curenţi reci, cu un sol uşor, situat la 200-300 m de magazii, şoproane sau şire de paie pentru a
feri pomii de atacul şoarecilor. Înainte cu una două săptămâni de stratificare, terenul se
eliberează de resturile vegetale ale culturii premergătoare şi se împrejmuieşte pentru a proteja
pomii stratificaţi de iepuri. Cu puţin timp înainte de scosul pomilor se sapă şanţurile de stratificat
(orientate pe direcţia vântului dominant). Şanţurile au adâncimea de 50-60 cm şi lăţimea de 80-
100 cm. Lungimea se stabileşte în funcţie de cantitatea de material ce se stratifică. La săpatul
şanţului se are în vedere ca pământul rezultat să se aşeze pe una din laturile acestuia (mereu în
aceeaşi parte), pentru ca muncitorii care transportă pachetele de pomii să circule cât mai uşor. La
unul din capetele şanţurilor se sapă groapa pentru pregătirea mocirlei.
Pomii care se stratifică pe o perioadă mai lungă, se dezleagă din pachete, se fasonează şi se
mocirlesc (numai rădăcinile). Apoi se aşează în şanţ, pe un rând (pom cu pom), vertical sau
înclinat, cu coletul sub nivelul solului (la 20-25 cm). După aşezarea primului rând de pomi, un
muncitor aruncă cu lopata pământ mărunt şi reavăn peste rădăcini, iar alt muncitor aşează
pământul printre rădăcini, înlăturând golurile de aer. Când rădăcinile au fost acoperite în
întregime cu pământ se tasează cu piciorul pentru o mai bună contactare. Dacă pământul este
uscat se udă abundent pentru ca rădăcinile să nu se deshidrateze. Cu restul de pământ se face un
bilon pe direcţia rândului, înalt de 30-40 cm, acoperind pomul pe cel 1/3 din tulpină.
Pomii care se plantează toamna se stratifică provizoriu în pachete, cu rădăcinile mocirlite şi
nefasonate. Dacă pomii se scot şi se stratifică nedesfrunziţi, se pot deshidrata şi usca foarte uşor
(mai ales în toamnele secetoase şi pe terenurile uscate).

64
 ALTOIREA ÎN COPULAŢIE PERFECŢIONATĂ

Este metoda care se foloseşte în pepinieră (câmpul II) pentru realtoirea portaltoilor cu
grosimea de 8-15 mm, în plantaţii tinere de 2-3 ani, pentru schimbarea soiurilor şi realizarea
trunchiului pomilor din portaltoi.
Epoca de executare. Se execută primăvara devreme, în martie aprilie, cu altoi păstraţi în
stare de repaus (latentă), în pivniţe şi la camere frigorifice.
Tehnica altoirii. Această metodă se realizează în condiţii optime când altoiul şi
portaltoiul sunt de aceeaşi grosime (8-15 mm). De aceea înainte de executare se verifică
grosimea portaltoiului şi în funcţie de aceasta se aleg ramurile altoi, cu aceeaşi grosime. După
stabilirea înălţimii de altoire (5-10 cm) cu mâna stângă se prinde şi se fixează portaltoiul, iar cu
briceagul ţinut în mâna dreaptă se execută o tăietură oblică (de jos în sus) cu lungimea de 2,5-3
cm. Secţiunea trebuie să fie plană şi fără ţesuturi de scoarţă distruse.
Pentru confecţionarea altoiului se trece în mâna stângă ramura altoi (cu baza înainte), care se
menţine paralel cu antebraţul şi cu lama briceagului (orientată în sus şi opusă unui mugur) şi se
execută o tăietură oblică de aceeaşi lungime cu secţiunea portaltoiului. Tăietura se execută uşor
dacă se imprimă briceagului o mişcare de alunecare continuu de la stânga la dreapta. Dacă
secţiunea ramurii altoi are aceleasi dimensiuni cu secţiunea portaltoiului, atunci altoiul se
scurtează la 2-3 mm deasupra mugurelui 2-3. Pe fiecare din cele 2 secţiuni (a altoiului şi
portaltoiului) în treimea mijlocie se execută o tăietură în lemn, pentru realizarea „limbului de
îmbinare”. Se îmbină altoiului cu portaltoiul, astfel încât zonele generatoare să se suprapună,
după care se execută o legătură strânsă şi se badijonează cu mastic capătul altoiului.

65
 Altoirea în copulaţie perfecţionată: 1 – secţionarea altoiului, 2 – secţionarea portaltoiului,
3 – îmbinarea altoiului cu portaltoiul

ALTOIREA SUB SCOARŢĂ PERFECŢIONATĂ

Este o metodă de altoire simplă, uşor de executat, practicată îndeosebi în plantaţiile de

pomi pentru schimbarea soiurilor. Se execută primăvara, când vegetaţia a pornit şi scoarţa
portaltoiului se desprinde uşor. Randamentul la prindere este de 90-100%. Ramurile care se
altoiesc au grosimea de 2-6 cm, iar altoii 6-8 mm. Până în momentul altoirii, altoii se păstrează
în camere frigorifice sau frigider, parafinate sau în pungi de plastic perforate, la temperatura de
4-5°C pentru frânarea pornirii mugurilor în vegetaţie.
Tehnica de altoire. Altoirea sub scoarţă cuprinde următoarele etape: retezarea
portaltoiului şi netezirea secţiunii, secţionarea şi desprinderea scoarţei, pregătirea şi introducerea
altoiului sub scoarţă, legarea şi ungerea zonei altoite cu mastic. Retezarea portaltoiului se face cu
fierăstrăul perpendicular pe axul său, iar netezirea secţiunii cu cosorul prin tăieri succesive a
unor rondele subţiri din lemn şi scoarţă, până când suprafaţa acesteia devine plană. Ramurile
laterale se taie de la inel. Pentru executarea inciziei în scoarţa portaltoiului, se prind prăselele
briceagului în podul palmei în aşa fel încât tăişul lamei să se poată fixa uşor pe scoarţa
portaltoiului (cu vârful al 4-5 cm de secţiune), se apasă cu degetul arătător pe muchia lamei
66
pentru ca tăişul să pătrundă până la lemn şi se trage puternic de jos în sus. Apoi se introduce
spatula sub scoarţă 4-5 mm pentru a uşura introducerea altoiului. Altoiul se fasonează la bază
sub forma unei pene, cu o secţiune oblică de 4-5 cm, iar la vârf se taie cu 2-3 mm mai sus faţă de
cel de al treilea mugur. Secţiunea se realizează tăind cu briceagul pieziş pe partea opusă primului
mugur. Pentru obţinerea unei suprafeţe mai mari de contact între cei doi parteneri, se înlătură o
parte din scoarţa penei altoiului până la cambiu (de o parte şi de alta a mugurului bazal)
menţinându-se intactă numai o fâşie îngustă de 3 mm, situată central. Altoiul astfel fasonat se
introduce sub scoarţa portaltoiului şi se leagă strâns cu rafie după care se unge cu mastic. Pe o
ramură portaltoi pot fi grefaţi 1-3 altoi în funcţie de grosimea acesteia.
Recoltarea şi păstrarea altoilor. Pentru altoirile cu ramuri detaşate (copulaţie, triangulaţie,
sub scoarţă, despicătură) se folosesc ramuri de un an, recoltate din plantaţiile mamă elită,
înfiinţate cu un material sănătos, selecţionat (liber de viroze) şi îngrijite special.
Epoca de executare. În mod obişnuit, ramurile altoi se recoltează toamna în primele două
săptămâni de la căderea frunzelor, când cea mai mare cantitate de substanţe de rezervă se află în
ramurile anuale. Pentru altoirea drupaceelor sensibile la ger (piersic, cais şi migdal) ramurile
altoi se recoltează toamna mai devreme (15 octombrie – 15 noiembrie), iar pentru pomacee (măr,
păr, gutui), în tot cursul perioadei de repaus.
Tehnica recoltării şi păstrării altoilor. Ramurile care îndeplinesc condiţiile de lungime
(50-60 cm), grosime (6-8 mm) şi sănătate se taie de la inel. Pentru altoirea mecanizată a nucului
se recoltează ramuri mai lungi (1-1,5 m) şi mai groase (15-20 mm). După recoltare ramurile se
leagă în pachete de câte 50 buc., se etichetează şi se trimit la locul de păstrare. Ramurile de nuc
se introduc mai întâi cu baza în parafină pentru a preveni unele infecţii prin măduvă şi apoi se
împachetează. Stratificarea se face în şanţuri, gropi, pivniţe, bazine din beton şi camere
frigorifice. Şanţurile trebuie să aibă adâncimea de 1,2 – 1,5 m şi lăţimea de 1-1,2 m. Înainte de
stratificare, pe fundul şanţului se aşează un strat de nisip cu grosimea de 10 cm pentru drenarea
apei care se scurge şi izolarea ramurilor altoi de pământ. Pe nisip, se aşează orizontal în rânduri
şi la distanţă de 10-15 cm pachetele de ramuri, iar spaţiile libere între ele se completează cu nisip
reavăn, până la nivelul ultimului rând de pachete. Deasupra acestuia, se mai aşează un strat de
nisip de 10 cm şi apoi pământ pentru confecţionarea unui bilon protector, înalt de 30-40 cm.
Pentru prevenirea deshidratării ţesuturilor temperatura de păstrare a ramurilor altoi va fi cuprinsă
între 0-3°C. Înainte de altoire, cu 2-3 zile, ramurile altoi se scot de la stratificare, se spală de
nisip, se zvântă şi se păstrează în saci din plastic, la rece, până la altoire.

67
 Altoirea sub scoarţă: 1 – pregătirea portaltoiului, 2 – altoi fasonaţi, 3 – îmbinarea
altoiului cu portaltoiul şi legatul

TEHNOLOGIA DE PLANTARE A POMILOR

PLANTAREA POMILOR ALTOIŢI

Plantarea pomilor se execută pe terenurile plane şi pe pante amenajate, pe nisipurile

umede, uscate şi ameliorate, ca şi şi pe cele recuperate din bazinele carbonifere, şi carierele de
piatră. În multe cazuri, situaţia impune ca unele plantaţii defrişate să fie replantate imediat fără a
se respecta o perioadă de odihnă a solului, de cel puţin 3-4 ani.
Existenţa acestor condiţii atât de diverse, fac din plantare o lucrare tehnică şi complexă în
care respectarea unor indici biologici şi a unor norme de lucru, este obligatorie.
Epoca de plantare - Plantarea se face toamna, în timpul iernii când temperatura este
pozitivă şi primăvara devreme, când terenul s-a zvântat.
La plantaţiile de toamnă, rădăcinile pomilor vin în contact cu solul mai devreme, rănile
de la fasonare se cicatrizează mai uşor. În zonele mai umede se formează rădăcini noi, iar în
gropi se acumulează (din ploi şi zăpezi) cantităţi importante de apă care fac ca pomii să
pornească în vegetaţie mai devreme (cu 2-3 săptămâni).
Pomii trebuie să prezinte un sistem radicular viguros, bogat şi sănătos.

68
 Pentru fertilizarea locală (la groapă) se folosesc 10-15 kg. mraniţă sau bălegar de bovine
bine descompus, 30-50 g. azotat de amoniu, 100-150 g. superfosfat şi 40-60 g. sare potasică.
La plantare mai sunt necesare: foarfeci şi cosoare pentru fasonatul rădăcinilor şi
proiectarea coroanei, sârme şi cabluri marcate cu distanţele de plantare, scânduri pentru
repichetat şi plantare, sape, lopeţi, cisterne, prevăzute cu 2 furtune laterale pentru udarea
simultană a două rânduri de pomi plantaţi şi găleţi.
Tehnica plantării - Plantarea se execută de echipe formate din 2-3 muncitori, instruiţi,
care cunosc schema de plantare, modul de grupare a soiurilor în parcelă, adâncimea de plantare
şi tehnica de lucru.
Înainte de plantare, o altă echipă compusă din 2-3 muncitori scoate pomii de la
stratificare şi verifică starea de sănătate a rădăcinii, scoarţei şi mugurilor. Rădăcinile trebuie să
fie sănătoase, turgescente şi cu o culoare vie, specifică portaltoiului. Cu acest prilej se înlătură
pomii cu rădăcinile uscate, degerate, mucegăite sau roase de şobolani în timpul stratificării.
Pomii aflaţi pentru plantare, se fasonează. După ierni calde şi secetoase, pomii stratificaţi, care
prezintă uşoare simptome de deshidratare, după fasonare înainte de plantare se introduc cu
rădăcinile în apă timp de 10-12 ore, până îşi recapătă turgescenţa.
Fasonatul constă în îndepărtarea rădăcinilor rupte şi traumatizate în timpul scoaterii şi
transportului, a celor uscate, necrozate şi mucegăite şi în scurtarea celor sănătoase, după grosime
şi dimensiunile gropii. Rădăcinile principale se scurtează la 30-35 cm., dacă sunt prea lungi, iar
cele de garnisire (cu 4-6 mm în diametru) la 8-10 cm.
Fasonatul se execută cu foarfeci bine ascuţite, perpendicular pe axul rădăcinii, pentru ca
rănile să fie mici şi să se cicatrizeze uşor. Materialul fasonat se mocirleşte la rădăcini, în aşa fel
încât fiecare, ramificaţia să fie acoperită cu o peliculă fină (1-2 mm) dintr-un amestec omogen,
compus din balegă proaspătă de bovine, pământ şi apă. Mocirla asigură un contact intim al
rădăcinilor cu pământul, stimulează calusarea şi formarea de noi rădăcini.
Pomii mocirliţi sunt repartizaţi la gropi, corespunzător schemei de plantare. În lipsa
soiului polenizator, rândurile rezervate acestuia rămân libere, plantarea urmând să se facă în anul
următor, când se asigură materialul necesar.

69
 Pomii altoiţi pe
portaltoi franc trebuie
plantaţi cu coletul mai sus
decât au fost în pepinieră,
cu 3-4 cm. (pe solurile
desfundate cu 3-4 luni
înainte de plantare) şi cu 6-8
Adâncimea de plantare a pomilor cm, (pe solurile desfundate
a- pe teren plan; b- pe teren desfundat recent; c- pe dune şi recent), încât la aşezarea
interdune
pământului coletul să revină
la poziţia din pepinieră.
Pomii altoiţi pe
portaltoi vegetativi se
plantează mai adânc decât
au fost în pepinieră, cu 4-5
cm. Pentru ca după 2-3
săptămâni, punctul de
altoire să coboare la nivelul
solului. Pe terenurile cu
Plantarea pomilor pe terenurile în pantă
1- în aval; 2- în amonte exces temporar de umiditate,
pomii se plantează pe
biloane înălţate (cu 10-15 cm. Mai sus decât pe terenurile plane).
Pe terenurile în pantă, plantările se fac diferenţiat, cu coletul înălţat la 7-8 cm., în aval, cu
3-4 cm., în zona de mijloc şi mai coborât cu 3-4 cm. Sub nivelul solului în amonte.
Plantarea propriu zisă începe cu umplerea parţială a gropilor cu pământ şi confecţionarea
unui muşuroi dintr-un amestec omogen de pământ şi mraniţă, înalt de 10-15 cm.
Apoi, un muncitor fixează scândura de repichetare între cei doi picheţi marginali, aşează
pomul cu coletul la adâncimea de plantare (în crestătura scândurii) şi răsfiră rădăcinile pe
muşuroi, iar cel de al doilea, umple groapa cu pământ mărunt şi reavăn. Când rădăcinile
acoperite cu un strat de pământ de 5-10 cm grosime, muncitorul care ţine pomul începe să taseze
pământul de la marginea gropii către centru, călcând solul pe lungimea rădăcinii, pentru a
asigura un contact mai bun cu rădăcinile şi a preveni o eventuală frângere a celor fragile (cazul

70
portaltoilor M9 şi M4). După tasarea pământului, la fiecare groapă se toarnă 1-3 găleţi de apă
(după cerinţe). Când apa s-a infiltrat şi solul s-a zvântat, din pământul rămas se confecţionează
un muşuroi de 30-40 cm. Înălţime (la plantările de toamnă). La plantările de primăvară, se face o
copcă în jurul pomului, se udă şi apoi după zvântarea solului se mulceşte.
Observaţii - Pentru asigurarea unor condiţii optime de prindere şi de creştere a pomilor în
primii ani de la plantare este indicat ca:
- straturile de sol să fie astfel inversate ca în groapă în dreptul rădăcinilor, să fie aşezat solul cel
mai bun;
- Gropile săpate mecanizat ca şi cele săpate manual de pe terenurile recuperate din zonele
carbonifere şi carierele de piatră vor fi umplute numai cu pământ fertil din arătură;
- Pe solurile superficiale cu roca mamă la suprafaţă (podzoluri, brancioguri etc.) la plantare
stratul de sol nu se inversează;
- În gropile săpate pe terenurile grele nedesfundate, pământul din fundul gropii se mobilizează
şi rămâne pe loc;
- În plantaţiile cu densitate mare, repichetarea se face cu ajutorul cablurilor marcate cu
distanţele dintre pomi pe rând Acestea se întind între picheţii gropilor marginale (nesăpate)
sau se fixează cu cârlige de lemn pentru stabilirea poziţiei pomilor.

71
 BIBLIOGRAFIE

Cepoiu N.- Potenţialul biologic al unor soiuri şi hibrizi de măr de vară, de perspectivă, altoite pe
M 9, M 26, M 106. Rev. de Horticultura, August 1989.
Cepoiu N., Monica Murvai- Cultura modernă a vişinului în perspectiva anului 2000.
Lucr.stiint.IANB, seria B, vol XXXIII-1990.
Cociu V. – Nectarinele Editura Ceres, 1974
Constantinescu N., Cepoiu N.-Stabilirea tehnicii de formare în pepinieră a coroanei la măr după
sistemul leader. Lucr.stiint.IANB, seria B, vol.XII,1969.
Creola Mănescu, Monica Murvai – Îndrumător de lucrări practice la pomicultură specială, AMC
Institutul Agronomic N. Bălcescu Bucureşti, 1988
D. Hoza, C. Păun, T.A.Tudor –Studii privind creşterea sistemului radicular la coacăzul roşu.
Sesiunea ştiinţifică a Facultăţii de Horticultură Bucureşti – noiembrie 2000
D. Hoza, C. Păun, S. Udrescu, A. Asănică – 2001 – Particularităţile creşterii sistemului radicular
la coacăz în plantaţiile intercalate. Sesiunea ştiinţifică a Cadrelor Didactice
şi a Studenţilor – Facultatea de Agricultură.
D. Hoza, C. Păun, A. Asănică – 2001 – Studiul comparativ al unor soiuri de alun în
microclimatul zonei Bucureşti. Sesiunea ştiinţifică a Cadrelor Didactice şi a
Studenţilor – Facultatea de Agricultură.
Ludovico Radicati - La potatura practica delle piante da frutto. 1978
Mihăiescu Gr., - Lucrări practice de pomologie. Lito. Institutul Agronomic N. Bălcescu,
Bucureşti 1966
Mihăiescu Gr.,- Pomicultura specială, Editura Ceres, Bucureşti, 1970
Morettini Al., - Monografia delle principali cultivar di pero, Firenze, 1967
Murvai Monica, Cepoiu N., Păun C., Ion Ligia, Chira A.- Cercetări privind parametrii fusului
subţire la soiurile de păr de vară de vigoare mică şi mijlocie. Lucr.şt.USAB,
seria B, vol. XXXVIII,1995.
Negrila A., Cepoiu N. - Cercetări cu privire la formarea în pepinieră a sistemului de coroană
"Piramida întreruptă. Rev.Gradina,via şi livada, Nr.5,1966
Negrilă A.- Tăierea pomilor şi arbuştilor fructiferi. Ed. Ceres. 1976.
Negrilă A., Riţiu Caliope, Salaman S. – Rezultatele preliminare privind cultura superintensivă a
mărului. Lucr. Şt. IANB, seria B, vol .1979.

72
Păun C, Pomicultura în imagini – 2017, Editura La Sânziene, București,
Păun C, Pomicultura pentru gospodari, Editura La Sânziene, București,
Păun C., Hoza D., Ligia Ion - 1997 - Cercetări privind creşterea potenţialului productiv al
gutuiului. Ses. şt. Facultatea de Horticultură Bucureşti.
Păun C., Cepoiu N., Hoza D. - 1998 - Conducerea caisului ca tufă vas. Ses. şt. jubiliară,
Facultatea de Horticultură, Bucureşti.
Păun C., Cepoiu N., Hoza D. - 1998 - Cercetări privind acumularea lipidelor şi proteinelor în
fructele de alun. Ses. şt. jubiliară, Fac. de Horticultură, Bucureşti.
Păun C, D. Hoza - 1997 - Cercetări privind creşterea şi potenţialul productiv al gutuiului. Ses. şt.
Facultatea de Horticultură Bucureşti.
Păun C., D. Hoza, Ligia Ion - 1997 - Specificul creşterii şi înfloririi alunului în condiţiile eco-
pedo-climatice bucureştene. Ses. şt. Facultatea de Horticultură, Bucureşti.
Păun C., D. Hoza, Ligia Ion - 1998 - Refacerea coroanei şi a potenţialului productiv la măr prin
supraaltoire. Ses. şt. Universitatea de Stat Chişinău.
Păun C., I. Burzo., Aurelia Dobrescu, D. Hoza - 1997 - Contribuţii la cunoaşterea fiziologiei
amenţilor şi mugurilor micşti ai alunului. Ses. şt. Facultatea de Horticultură,
Bucureşti.
Păun C., D. Hoza, T.A.Tudor – Studii privind calitatea fructelor şi unele însuşiri morfologice ale
alunelor. Sesiunea ştiinţifică a Facultăţii de Horticultură Bucureşti –
noiembrie 2000.
Păun C., D. Hoza, , A. Asănică –2001- Cercetări privind comportarea caisului altoit pe
intermediar de prun. Sesiunea ştiinţifică a Cadrelor Didactice şi a
Studenţilor – Facultatea de Agricultură.
Păun C., D. Hoza, Nicoleta Bărbat (student anul V) – 2001- Noi modalităţi de conducere a
mărului în plantaţiile moderne. Sesiunea ştiinţifică a Cadrelor Didactice şi a
Studenţilor – Facultatea de Agricultură.
Puică R., Cepoiu N., Păun C. - 1998 - Miniş 06 R, o populaţie valoroasă de nuc recomandată
pentru sortimentul din zona de vest a ţării. Ses. şt. omagială, Facultatea de
Horticultură, Bucureşti.
Riţiu Caliope – Gutuiul, Editura Ceres, Bucureşti, 1972

73