Drept Comercial International

DREPT COMERCIAL INTERNAȚIONAL 1
UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DREPT COMERCIAL
INTERNAŢIONAL
Autori:
Lect. Univ. Dr. UZLĂU CARMEN

Asist. Univ. Drd. CRISTEA DAN - GABRIEL
INTRODUCERE
Cursul de “ Dreptul Comerţului Internaţional” se adreseză studenţilor înscrişi la

programul de studiu ID, organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice.
După studiul acestui suport de curs studenţii vor avea cunoştinţe despre:
• definirea Dreptului Internaţional în sens larg ca fiind disciplina juridică ce
reglementează totalitatea activităţilor economice, bancare, financiare, etc. prin care se
realizează schimburi economice, cooperarea economică şi tehnico - ştiinţifică
• Dreptul Comerţului Internaţional prin metoda sa de reglementare recurge la norme de
drept privat
• asemănările între Dreptul Comerţului Internaţional şi Dreptul Comercial, Dreptul
Civil, Dreptul Procesual Civil, Dreptul Internaţional Privat şi Dreptul Internaţional Public
• deosebirile dintre Dreptul Comerţului Internaţional şi Dreptul Comercial, Dreptul
Civil, Dreptul Procesual Civil, Dreptul Internaţional Privat şi Dreptul Internaţional Public
• rolul pe care-l au principiile directoare ale Dreptului Comerţului Internaţional alături
de principiile generale ale dreptului
• valoarea postulatelor orientării normelor juridice şi aplicarea dreptului pentru
promovarea schimburilor economice şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică
• principiile Dreptului Internaţional public şi a celui Internaţional Privat cu cele ale
Dreptului Comerţului Internaţional
Cursul “Dreptul Comerţului Internaţional” este structurat în paisprezece unităţi de

învăţare, fiecare dintre acestea indicând următoarele elemente: timp estimativ de studiu pentru
asimilarea informaţiei; competenţe specifice unităţii de învăţare; cuprins al unităţii de
învăţare; teme de control; bibliografie specifică unităţii de învăţare.
Evaluarea cunoştinţelor – constă în evaluarea finală, concretizată prin examenul

susţinut în perioada de sesiune.
CUPRINSUL SUPORTULUI DE CURS

1. Unitatea de învatare nr. 1 – NOŢIUNEA DREPTULUI COMERŢULUI
INTERNAŢIONAL. PARTICULARITĂŢI
1.1. Noţiunea Dreptului Comerţului Internaţional
1.2. Obiectul Dreptului Comerţului Internaţional
1.3. Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Comerţului Internaţional
1.4. Metoda de reglementare
1.5. Asemănări şi deosebiri între Dreptul Comerţului Internaţional şi alte discipline
1.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr.1
1.7. Testul de autoevaluare nr. 1
1.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 1
2. Unitatea de invatare nr. 2 - PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE
DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
2.1. Principiul libertăţii Comerţului Internaţional
2.2. Principiul concurenţei loiale
2.3. Egalitatea juridică a părţilor
2.4. Principiul libertăţii convenţiilor
2.5. Contractele de Comerţ Internaţional au putere de lege între părţile contractante
2.6. Principiul bunei-credinţe
2.7. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 2
2.9. Bibliografia specifica unitatii de invatare nr. 2
3. Unitatea de invatare nr. 3 - IZVOARELE ŞI CODIFICAREA
3.1. Izvoarele Dreptului Comerţului Internaţional
3.1.1. Izvoarele interne
3.1.2. Izvoarele internaţionale
3.2. Codificarea Dreptului Comerţului Internaţional
4. Unitatea de învăţare nr. 4 - RAPORTUL JURIDIC DE DREPTUL
COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
4.1. Premisele raportului juridic de Comerţ Internaţional

4.2. Părţile raportului juridic de Comerţ Internaţional
4.3. Conţinutul raportului juridic de Comerţ Internaţional
4.4. Obiectul raportului juridic de Comerţ Internaţional
4.7. Bibliografia specifică unitaţii de învăţare nr. 4
5. Unitatea de invatare nr. 5 - ACTELE ŞI FAPTELE DE COMERŢ
INTERNAŢIONAL
5.1. Noţiune şi caracterizare
5.2. Categoriile de fapte de Comerţ Internaţional
5.2.1. Faptele obiective de Comerţ Internaţional
5.2.2. Faptele subiective de Comerţ Internaţional
5.2.3. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte
5.3. Clasificarea actelor şi faptelor de Comerţ Internaţional
5.4. Actele şi faptele de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională
6. Unitatea de invatare nr. 6 - PROCEDURA REORGANIZĂRII
JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI
6.1. Etape comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului
6.2. Etape specifice procedurii de reorganizare judiciară
6.3. Etape specifice procedurii falimentului
7. Unitatea de invatare nr. 7 - TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE
INTERNAŢIONALE
7.1. Noţiune
7.2. Trăsăturile caracteristice ale contractelor de comerţ internaţional
7.2.1. Categorii de contracte de comerţ internaţional în raport de criteriile dreptului
comun (dreptului civil)
7.2.2. Criterii nespecifice de categorisire a contractelor de comerţ internaţional

7.2.3. Criterii specifice de categorisire a contractelor de comerţ internaţional
8. Unitatea de învăţare nr. 8 - ÎNCHEIEREA, EXECUTAREA,
MODIFICAREA ŞI EFECTELE CONTRACTELOR DE COMERŢ
INTERNAŢIONAL
8.1. Formarea contractului de comerţ internaţional
8.2. Legea aplicabile contractului de comerţ internaţional
8.3. Clauzele contractului comercial internaţional
8.4. Interpretarea contractelor de comerţ internaţional
8.5. Executarea contractelor de comerţ internaţional
9. Unitatea de învăţare nr. 9 – REGIMUL JURIDIC AL INTERMEDIERII
ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL
9.1. Contractul internaţional de mandat comercial
9.2. Contractul internaţional de comision
9.3. Intermedierea în dreptul anglo-saxon
9.4. Dreptul aplicabil intermedierii de comerţ internaţional
9.5. Aquis-ul comunitar în domeniul întreprinderii
10. Unitatea de învăţare nr. 10 - CONTRACTUL INTERNAŢIONAL DE
VÂNZARE DE MĂRFURI
10.1. Definiţia contractului de vânzare în comerţul internaţional
11. Unitatea de învăţare nr. 11 - CONTRACTELE DE FINANŢARE
INTERNAŢIONALĂ
11.1. Contractul de leasing
11.2. Contractul de factoring.
12. Unitatea de învăţare nr. 12 - CONTRACTUL DE CONCESIUNE
EXCLUSIVĂ. CONTRACTUL DE FRANCHISING. CONTRACTUL
DE LICENŢĂ
12.1. Contractul de concesiune exclusivă
12.2. Contractul de franchising
12.3. Contractul de licenţă
12.3.1. Contractul de know-how
12.3.2. Contractul de consulting-engineering
13. Unitatea de invatare nr. 13 - CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN
COMERŢUL INTERNAŢIONAL
13.1. Elementele specifice ale contractelor de transport internaţional
13.2. Soluţionarea litigiilor privind derularea contractelor de transport internaţional
14. Unitatea de invatare nr. 14 - SOLUŢIONAREA LITIGIILOR CARE
DECURG DIN ACTIVITATEA DE COMERŢ EXTERIOR ŞI
COOPERARE ECONOMICĂ ŞI TEHNICO - ŞTIINŢIFICĂ
INTERNAŢIONALĂ
14.1. Soluţionarea litigiilor de către instanţele judecătoreşti
14.2. Prorogarea de competenţe
14.3. Arbitrajul comercial internaţional
14 4. Arbitrajul instituţional şi arbitrajul ad-hoc
14.5. Noţiunea, formele, natura juridică şi efectele convenţiei arbitrale
14.6. Desfăşurarea procedurii arbitrale

15. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE CURS
16. NOTIŢELE CURSANTULUI
Unitatea de învăţare nr. 1

NOŢIUNEA DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL.

PARTICULARITĂŢI
Timpul de studiu individual estimat: 2 h
Competenţele specifice unităţii de învăţare:
După studiul acestei unităţi de învăţare studentul va avea cunoştinţe despre:

definirea Dreptului Internaţional în sens larg ca fiind disciplina juridică ce
reglementează totalitatea activităţilor economice, bancare, financiare, etc. prin care se
realizează schimburi economice, cooperarea economică şi tehnico - ştiinţifică
Dreptul Comerţului Internaţional prin metoda sa de reglementare recurge la norme de
drept privat
asemănările între Dreptul Comerţului Internaţional şi Dreptul Comercial, Dreptul
Civil, Dreptul Procesual Civil, Dreptul Internaţional Privat şi Dreptul Internaţional
Public
deosebirile dintre Dreptul Comerţului Internaţional şi Dreptul Comercial, Dreptul
Civil, Dreptul Procesual Civil, Dreptul Internaţional Privat şi Dreptul Internaţional
Public
Cuprinsul unităţii de învăţare:
1.1. Noţiunea Dreptului Comerţului Internaţional
1.2. Obiectul Dreptului Comerţului Internaţional
1.3. Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Comerţului Internaţional
1.4. Metoda de reglementare
1.5. Asemănări şi deosebiri între Dreptul Comerţului Internaţional şi alte discipline

Concepte cheie:
- Noţiunea Dreptului Comerţului Internaţional.

- Obiectul Dreptului Comerţului Internaţional.
- Metoda de reglementare.
- Asemănări şi deosebiri între Dreptul Comerţului Internaţional şi alte discipline
- Comerţ – provine din latinescul commercium şi indică un schimb de produse, operaţiuni cu
mărfuri
- Caracter patrimonial – aspect îmbrăcat de raporturile juridice de Dreptul Comerţului
Internaţional, evaluabile în bani
- Element de extraneitate – caracter internaţional stabilit prin criterii subiective, obiective,
care indică faptul căpărţile raportului juridic au domiciliul sau sediul în state diferite ori
cămărfurile aflate în tranzit traversează cel puţin o frontieră
1.1. NOŢIUNEA DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

După cum ne amintim din studierea Dreptului comercial, denumirea acestuia
evidenţiază ansamblul de norme juridice care reglementează comerţul, în general vorbind.
La rândul sau, substantivul neutru „comerţ” (din lat. „commercium”, o juxtapunere a
cuvintelor cummerx şi fr. „commerce”) indică un schimb de produse, operaţiuni cu mărfuri.
Dreptul Comerţului Internaţional însumează acele norme juridice „care reglementează
relaţiile comerciale ce depăşesc cadrul intern sau internaţional al unui stat şi au aderenţe
internaţionale, cu două sau mai multe sisteme de drept naţionale”.
Subliniem că Dreptul Comerţului Internaţional are la bază acele norme juridice care
reglementează acele raporturi patrimoniale cu caracter comercial şi cu prezenţa unui element
de extraneitate care se nasc între persoane fizice şi/sau persoane juridice române şi străine
care au calitatea de subiecte de dreptul Comerţului Internaţional.
1.2. OBIECTUL DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Este constituit de către raporturile juridice patrimoniale, care au un caracter voliţional,
precum şi de comercialitate şi internaţionalitate.
1.3. CARACTERISTICILE FUNDAMENTALE ALE OBIECTULUI

Se desluşesc, cu limpezime, din definirea obiectului acestuia, şi anume:
a) caracterul voliţional, care rezidă din faptul că participanţii la activitatea de Comerţ

Internaţional, aflată pe poziţii de egalitate juridică, îşi stabilesc, potrivit voinţei lor proprii,
drepturi şi obligaţii corelative în domeniul Comerţului Internaţional, al cooperării tehnico -
ştiinţifice şi economice.
b) caracterul patrimonial este conferit de acele raporturi patrimoniale, evaluabile în bani, care
iau naştere între cei care iau parte la vehicularea mărfurilor, valorilor şi cunoştinţelor pe plan
mondial şi care urmăresc obţinerea unui profit.
Facem precizarea că şi anumite drepturi nepatrimoniale cum sunt cele care ţin de
identitatea unor persoane fizice şi juridice, care au caracter personal în dreptul comun, în
momentul în care aparţin unui subiect al raportului juridic de comerţ Internaţional dobândesc
caracter patrimonial.
Astfel, numele comercial, emblema, sediul, etc. sunt apărate printr-o acţiune
patrimonială, în cazul contrafacerii, concurenţei neloiale şi altor asemenea activităţi
prejudiciabile.
c) caracterul comercial este relevat de recurgerea la anumite criterii, în raport de definirea sa,
în dreptul intern. Cel mai important criteriu se desprinde din prevederile art. 3 - 5 din Codul
Comercial Român, care arată că actele civile se disting de actele comerciale prin cauza
acestora din urmă, ce constă în interpunerea în procesul de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor
cu intenţia de a realiza beneficii.
Întrucât caracterul comercial al raporturilor juridice de Drept Comercial Internaţional
se definesc prin izvorul lor, sintagma „acte şi fapte de comerţ (Internaţional, desigur), nu
trebuie privit stricto sensul ci în sens larg deoarece, la ora actuală, pe lângă actele şi faptele de
comerţ propriu zise, în activitatea de comerţ Internaţional se includ şi activităţile de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică cu caracter Internaţional;
d) caracterul Internaţional implică în această privinţă, obligatoriu, existenţa unuia sau a mai
multor elemente de extraneitate.
1.4. METODA DE REGLEMENTARE

Prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice comerciale, Dreptul Comerţului
Internaţional recurge la norme de drept privat.
De reţinut un aspect foarte important: în raporturile juridice comerciale, subiectele se
află pe poziţie de egalitate juridică, unele faţă de altele.
Chiar şi statul, în cadrul aceloraşi raporturi, se manifestă ca subiect de drept privat –
de jure gestionis, cu alte cuvinte poziţia sa juridică este egală cu a celeilalte părţi, indiferent
dacă aceasta este o persoană fizică sau juridică, ce aparţine unui alt stat.
1.5. ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE DREPTUL COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL ŞI ALTE DISCIPLINE
Dreptul Comerţului Internaţional este format din norme de drept intern, norme
procedurale şi norme de drept internaţional public. Cu alte cuvinte, el este o materie
pluridisciplinară şi interdisciplinară, cu corelaţii şi afinităţi normale cu alte discipline, care
constau atât în asemănări, cât şi în deosebiri şi limitări. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 9-18).
1.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1
Definiţi Dreptul Comercial Internaţional.
Obiectul Dreptului Comercial Internaţional.
Caracteriticile obiectului Dreptului Comercial Internaţional.
1.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 1

(cu răspunsuri)
1. Prin raportul juridic de Dreptul Comerţului Internaţional se înţelege :

a) norma de dreptul comercial aplicabilă într-un caz anume determinat

b) o relaţie socială reglementată de o normă de Drept Comercial Internaţional
c) raportul patrimonial reglementat de o normă de Drept Comercial Internaţional
2. Sunt elemente definitorii ale raportului juridic de drept comercial :

a) Comercialitatea
b) Internaţionalitatea
c) Patrimonialitatea
3. Criteriul comercialităţii se defineşte :

a) prin opoziţie cu actul sau faptul de drept civil
b) prin înţelegerea părţilor
c) prin referire la normele dreptului naţional
4. Un raport juridic comercial dobândeşte vocaţie internaţională în măsura în care prezintă

atributul internaţionalităţii ?
a) corect
b) incorect
5. Un raport juridic ce conţine elemente de internaţionalitate în structura sa şi în împrejurările

referitoare la naşterea, modificarea sau stingerea aparţine:
a) Dreptului Comerţului Internaţional;
b) Dreptului Internaţional Privat.
Răspunsurile:
1) – c;
2)– a,b,c;
3)– b;
4)– a;
5)– b
1.8. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

NR. 1
Jenică Drăgan, Dreptul Comerţului Internaţional, Editura Fundaţiei România de mâine,

Bucureşti, 2005, pg. 11-13
Dragoş Alexandru Sitaru, Dreptul Comerţului Internaţional, Tratat, vol. I, Editura Actami,
1995, pag.83-113
Mircea N. Costin, Dreptul Comerţului Internaţional, vol. I, Partea generală, Ed. Lumina Lex,
pag.23-35
Tudor R Popescu, Dreptul Comerţului Internaţional, E.D.P., Bucureşti, 1983, pag.49-50
Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea generală, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2001, pag.80-97
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI

• rolul pe care-l au principiile directoare ale Dreptului Comerţului Internaţional alături
de principiile generale ale dreptului
• valoarea postulatelor orientării normelor juridice şi aplicarea dreptului pentru
promovarea schimburilor economice şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică
• principiile Dreptului Internaţional public şi a celui Internaţional Privat cu cele ale
2.1. Principiul libertăţii Comerţului Internaţional
2.2. Principiul concurenţei loiale
2.3. Egalitatea juridică a părţilor
2.4. Principiul libertăţii convenţiilor
2.5. Contractele de comerţ internaţional au putere de lege între părţile contractante
2.6. Principiul bunei-credinţe
2.9. Bibliografia specifică unitătii de invatare nr. 2
Concepte cheie:
- Principiile care stau la baza organizării muncii în domeniul relaţiilor comerciale

internaţionale (priciples of labour organisation) diferă în raport de regimul economic şi social,
de gradul de dezvoltare a economiei naţionale, de politica generală externă promovată de
guvern, de participarea la diviziunea Internaţională a muncii.
- Principiul concurenţei loiale (loyal competition principles) potrivit căruia în Comerţul
Internaţional este admisă concurenţa loială şi condamnată cea neloială (se condamnă
dumping-ul şi se recunoaşte dreptul statului de a se proteja de efectele acestuia).
- Principiile Dreptului, general vorbind, sunt postulate ori precepte directoare ale orientării
normelor juridice şi de aplicare a dreptului, ele fiind expresia nemijlocită a valorilor
promovate şi apărate de drept. Ele au semnificaţia unor norme cu caracter de generalitate,
formulate direct ori deductibile din context.
- Principiile au o mare importanţă, îndeosebi în domeniul Dreptului Internaţional, ele
statuând, printre altele, principiul respectării tratatelor, buna vecinătate, soluţionarea paşnică a
litigiilor, etc.
2.1. PRINCIPIUL LIBERTĂŢII COMERŢULUI

Acest principiu constituie o cerinţă, de importanţă covârşitoare, pentru circulaţia
nestingherită a mărfurilor, valorilor şi cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice pe plan internaţional,
ceea ce impune eliminarea tuturor barierelor de ordin administrativ, vamal, politic, care ar
putea să încetinească derularea raporturilor juridice de dreptul Comerţului Internaţional.
Acest principiu este consacrat în Constituţia României, prin art.134 alin.2, care
statuează obligaţia asigurării libertăţii Comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea
cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de decizie.
Pe plan mondial, acest principiu dă posibilitatea creşterii volumului schimburilor
comerciale de mărfuri, valori şi cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, prin eliminarea oricărui
obstacol, prin abolirea protecţionismului, stimularea concurenţei loiale.
2.2. PRINCIPIUL CONCURENŢEI LOIALE

După cum se cunoaşte, concurenţa, în orice domeniu al activităţii umane, are un rol
benefic, cu atât mai mult în schimburile de mărfuri şi servicii, constituind, în această privinţă,
un factor real de progres economic.
În ceea ce priveşte acest principiu, deosebim, în cadrul sau, mai mulţi factori de
determinare şi anume:
1. Concurenţa presupune, în primul rând, o competiţie de piaţă între subiecte de drept cu
activităţi comerciale asemănătoare, care se întrec nestingherite pe piaţa liberă;
2. Domeniul concurenţei comerciale Internaţionale amplifică rolul concurenţei de pe piaţa
internă, ridicând-o, pe aceasta din urmă, la nivel continental, regional sau mondial, după cum
se manifestă.
Acest principiu se regăseşte în actele normative cu aplicare internă şi cu vocaţie
Internaţională , el fiind, de altfel, o formă de manifestare a principiului libertăţii Comerţului,
acesta din urmă reprezentând, pe de altă, parte, fundamentul economic al exercitării
concurenţei loiale în Comerţul Internaţional.
Dintre actele normative care asigură pe plan naţional desfăşurarea raporturilor juridice
comerciale în condiţii de concurenţa loială, evidenţiem Legea nr.11/1991 privind combaterea
concurenţei neloiale, care sancţionează persoanele fizice şi juridice ce efectuează acte şi fapte
de comerţ cu încălcarea principiilor libertăţii comerţului şi a concurenţei loiale.
Minând cont de deosebita importanţă, în actuala conjunctură mondială, a relaţiilor
comerciale Internaţionale, concurenţa, componentă intrinsecă a acestor relaţii, îmbracă mai
multe forme, cum ar fi: concurenţa loială, neloială şi convenţia anticoncurenţială.
Concurenţa neloială poate fi definită în mod succint ca fiind recurgerea, de către
comercianţi, la fapte şi acte care contravin uzanţelor oneste în activitatea de comerţ
internaţional.
Convenţia anticoncurenţială poate fi definită ca o manifestare a principiului libertăţii
comerţului, precum şi a caracterului voliţional al raportului juridic de Dreptul Comerţului
Internaţional, prin care părţile pot prevede în contractul de comerţ internaţional o clauză cu
caracter anticoncurenţial, în scopul apărării intereselor reciproce. Această convenţie obligă
părţile să nu efectueze acte şi fapte de comerţ internaţional care pot aduce atingere premiselor
raportului juridic stabilit între ele.
2.3. EGALITATEA JURIDICĂ A PĂRŢILOR

Este un alt principiu fundamental al Dreptului Comerţului Internaţional, care priveşte
direct raportul de comerţ Internaţional, potrivit căruia fiecare parte contractantă are dreptul să
acţioneze conform voinţei sale, în ceea ce priveşte desfăşurarea tuturor operaţiunilor de
comerţ internaţional, pe care le doreşte realizate, în scopul obţinerii unui profit, pentru sine.
2.4. PRINCIPIUL LIBERTĂŢII CONVENŢIILOR
Evidenţiază că raporturile juridice de comerţ internaţional se concretizează, în cele

din urmă, în contracte comerciale Internaţionale şi titluri de valoare. Ambele tipuri de
instrumente juridice sunt manifestări indubitabile de voinţa juridică a părţilor contractante, ale
cărei limite sunt stabilite atât de dispoziţiile legale, aflate în vigoare la momentul respectiv,
cât şi de decizia lor.
Potrivit acestui principiu, părţile raporturilor juridice de comerţ internaţional îşi pot
alege, în mod liber partenerii şi să trateze cu aceştia clauzele contractuale, astfel încât să se
concretizeze interesul lor.
De asemenea, subiectele raportului juridic pot să stabilească, prin acelaşi act de voinţa,
natura juridică, obiectul şi conţinutul contractului de comerţ internaţional, să hotărască asupra
modului de rezoluţiune sau de reziliere a acestuia, dar fără a încălca dispoziţiile imperative în
materie.
Pe de altă parte, părţile au deplina libertate să-şi aleagă, de comun acord, legea
aplicabilă raporturilor juridice dintre ele, în cazul apariţiei unui litigiu în legătură cu
interpretarea clauzelor contractuale sau cu executarea contractului.
2.5. CONTRACTELE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL AU PUTERE

DE LEGE ÎNTRE PĂRŢILE CONTRACTANTE
Potrivit acestui principiu, libertatea contractuală le permite părţilor să stabilească, de
comun acord, cu respectarea dispoziţiilor legale, natura şi condiţiile contractului, pe care apoi
sunt obligate să le respecte întocmai, cu consecinţele de rigoare ce decurg din respectarea ori
nesocotirea clauzelor stipulate.
Acest principiu îşi găseşte consacrarea în plan intern prin dispoziţiile art.969 din
Codul Civil, care statuează că între părţile contractante convenţiile legal făcute au putere de
lege, iar ele se pot revoca numai prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
2.6. PRINCIPIUL BUNEI-CREDINŢE

Acţionează, în primul rând, în domeniul încheierii şi derulării contractelor de comerţ
Internaţional şi are o importanţă covârşitoare. Acest principiu pretinde ca orice convenţie
trebuie să fie efectuată de către părţi cu „bona fides”, iar părţile contractante să nu recurgă la
uzanţe necinstite, dând dovadă de concurenţa neloială.
În raporturile comerciale interne şi internaţionale, buna-credinţă se prezumă. În cazul
în care se constată, din partea unui contractant, reaua - credinţă, el va suporta rigorile legii,
foarte aspre în acest sens.
Acest principiu este consacrat de legea română prin dispoziţiile art.970 din Codul
Civil, care arată că orice convenţie trebuie executată cu bună - credinţă, ea obligând nu numai
la ceea ce este expres stipulat în ea, dar şi la toate efectele impuse de echitate, obicei sau legea
obligaţiei asumate, după natura sa. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 2005, pag. 19-23).
Principiul libertăţii Comerţului Internaţional.
Egalitatea juridică a părţilor
Principiul libertăţii convenţiilor.
1. Principiul libertăţii convenţiilor exprimă regula în faţa căreia un subiect de Dreptul

Comerţului Internaţional se obligă prin propria sa ăăăăăăăăăăăădoar la ceea ce consideră că
este în interesul sau şi în măsura în care doreşte.
2. Lex voluntatis este regula care se manifestă în sfera contractelor comerciale internaţionale ,
potrivit căreia fondul şi efectele obligaţionale ale contractelor respective vor fi deduse
jurisdicţiei anume aleasă de către părţi .
a) corect;
b) fals
3. Poate Lex voluntatis să reglementeze şi asupra formei actelor juridice ?

a) nu, deoarece condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi
cârmuieşte fondul
b) da pentru că atunci când o astfel de lege a fost desemnată de către părţi principiul Lex
voluntatis va cuprinde în reglementarea sa şi forma actului juridic.
4. Principiul libertăţii comerţului este expresia nevoii obiective de a elimina obstacolul de

ordin economic, vamal, fiscal, administrativ, politic etc. care împiedică normala circulaţie a
ăăăăăăăăăăăăăăăăăla nivel mondial.
Răspunsurile:
1)– voinţa;
2)– a;
3)– b;
4)- bunuri, valori, cunoştinţe

NR. 2
Jenică Drăgan, Dreptul Comerţului Internaţional, curs universitar, Ed. Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2005, pag. 19-26
Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, tratat, vol. I , Editura Lumina Lex, 2001,
pag. 80-97
Victor Babiuc, Dreptul Comerţului Internaţional, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1994
Dragoş Alexandru Sitaru, Victor Babiuc, Dreptul Comerţului Internaţional - tratat, vol.I,
1995, vol. II, 1996, Editura Actami, Bucureşti
Mircea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comerţului Internaţional(tratat), Editura Lumina Lex,
1995, pg. 23-35
IZVOARELE ŞI CODIFICAREA DREPTULUI COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL
Timpul de studiu individual estimat: 2h


importanţa normelor juridice care reglementează raporturile comerciale de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică şi clasificarea acestora
izvoarele cu vocaţie internă bazate pe prevederile constituţionale şi care reglementează
raporturile juridice de Dreptul Comerţului Internaţional
izvoarele Internaţionale în sistemul Dreptului Comerţului Internaţional
codificarea Dreptului Comerţului Internaţional ca activitate salutară de concentrare şi
monitorizare a actelor normative
cutuma ca izvor în domeniul Dreptului Comerţului Internaţional, cristalizare a unei
practici îndelungate şi cu caracter de repetabilitate.
3.1. Izvoarele Dreptului Comerţului Internaţional
3.1.1. Izvoare interne
3.1.2. Izvoare Internaţionale
3.2. Uzanţele comerciale internaţionale
Concepte cheie
- Izvor de drept – în sens formal, forme de exteriorizare ale conţinutului normelor juridice.
- Izvor de drept intern – în sens formal, forme de exteriorizare ale conţinutului normelor
juridice existente pe plan naţional
- Izvor de drept Internaţional – în sens formal, forme de exteriorizare ale conţinutului
normelor juridice existente pe plan Internaţional
- Cutuma (sin. obicei) – reguli de conduită stabilite în practica vieţii sociale şi respectate timp
îndelungat, în virtutea deprinderii ca o normă obligatorie
- Codificare – activitate juridică care are drept scop unificarea normelor juridice şi cutumelor
în vederea uniformizării şi modernizării instrumentelor juridice
3.1. IZVOARELE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Ca în oricare ramură ori subramură de drept, izvoarele juridice care reglementează
raporturile comerciale internaţionale, se divid în două categorii şi anume: cele interne şi cele
internaţionale.
3.1.1. IZVOARELE INTERNE ALE DREPTULUI COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL
În această categorie sunt incluse, în primul rând, dispoziţiile constituţionale. Astfel, în
art. 10 din Constituţia din 1991 se stipulează că România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice
cu celelalte state ale lumii, relaţii bazate pe principiile şi normele generale admise în Dreptul
Internaţional.
Constituţia României modificată şi completată prin Legea 429/2003 consacră aceleaşi
principii generale care ordonează politica economică şi comercială a ţării noastre sens în care
exemplificăm: dreptul de proprietate al cetăţenilor străini asupra terenurilor din ţara noastre
(art. 44); evidenţierea faptului că economia României este o economie de piaţă, bazată pe
libera iniţiativă şi concurenţa şi că statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi protecţia
concretei loiale.
Un act juridic important este Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de
drept Internaţional privat. În cuprinsul ei se întâlnesc norme referitoare la determinarea legii
aplicabile unui raport de Drept Internaţional Privat, precum şi norme de proceduri incidente în
litigii privind aceleaşi raporturi (civile, comerciale, de procedură civilă şi alte raporturi de
drept privat cu elemente de extraneitate).
Dintre izvoarele interne ale Dreptului Comerţului Internaţional care cuprind norme de
reglementare a raporturilor juridice de această factura evidenţiem pe următoarele :
- Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă ce reglementează condiţiile de încadrare în
muncă a cetăţenilor străini la societăţile comerciale şi alte subiecte de drept;
- OUG nr. 194/2002 privind regimul personalului străin al societăţilor comerciale şi a altor
subiecte al Dreptului Comerţului Internaţional;
- Regimul investiţiilor străine în România reglementat prin OUG nr. 92/1997 privind
stimularea investiţiilor directe precum şi actele normative privind investiţiile de portofoliu.
Mai exemplificăm dintre actele normative de drept material care sunt izvoare specifice
al Dreptului Comerţului Internaţional pe cele privind organizarea şi funcţionarea în ţara
noastră a reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiile economice străine inclusiv
impozitarea veniturilor acestora DL nr. 122/1990 dar şi HG nr. 1526/2003 şi
HG nr.1527/2003 privind regimul general de import şi export şi respectiv regulile şi
procedurile în materie de licenţe de export şi import şi actele normative conexe.
De strictă actualitate sunt Legea nr.637/2002 privind normele pentru determinarea
legii aplicabile unui raport de Drept Internaţional Privat în materia insolvenţei şi Legea
nr.187/2003 privind competenţa de soluţionare a litigiilor născute dintr-un raport de Drept
Internaţional Privat în materie civilă şi comercială, precum şi normele privind recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în statele Uniunii Europene.
De asemenea, trebuie menţionată Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care reglementează, între altele şi o nouă instituţie
juridică pentru România şi anume Grupul de Interes Economic, precum şi condiţiile în care
Grupurile Europene de Interes Economic sunt recunoscute si pot funcţiona pe plan naţional.
Cele mai importante izvoare interne, cu adevărat predominante în materie sunt legile
comerciale, din rândul cărora se reliefează Codul Comercial Român din 1887, cu modificările
ulterioare. Codul Comercial Român a adoptat la 16 aprilie 1887, inspirat aproape în întregime
din Codul Comercial Italian a suferit de-a lungul timpului modificări şi completări nefiind
abrogat explicit nici în perioada dictaturii comuniste.
Normele de drept financiar bancar, valutar şi vamal cuprinse în legi speciale sunt şi ele
izvoare interne ale Dreptului Comerţului Internaţional.
Acestea trebuie să îndeplinească trei condiţii pentru a fi aplicabile în materie:
- legea în care este cuprinsă norma aplicabilă să nu fi fost aleasă de subiecţi o lex contractus;
- un subiect să fie cetăţean al ţării căreia aparţine legea respectivă;
- aplicarea legii naţionale se fie acceptată de subiecţii raportului juridic.
3.1.2. IZVOARELE INTERNAŢIONALE

Activitatea de armonizare a legislaţiei române care reglementează activitatea de

comerţ internaţional cu actele juridice ale Comunităţii Europene care au formă juridică
obligatorie este un imperativ actual materializat în art. 148 din Constituţia României revizuită
în 2003, potrivit căruia sunt reglementate condiţiile în care tratatele constitutive ale Uniunii
Europene, precum şi actele normative cu forma juridică obligatorie urmează să fie transpuse
în legislaţia noastră internă.
Potrivit aceluiaşi art. 148 al.3, după aderarea României la Comunitatea Europeană
prevederile documentelor constitutive ale Uniunii Europene alături de reglementările acesteia
cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contare din dreptul intern.
In aceiaşi ordine de idei menţionam că armonizarea legislaţiei noastre interne şi
constituirea dreptului comunitar a fost o necesitate impusă statelor membre chiar din
momentul înfiinţării comunităţii în conformitate cu prevederile art. 3 din Tratatul de la Roma
din 25 martie 1957 privind instituire Comunităţii Economice Europene.
Referitor la implementarea directivelor comunitare privind dreptul Comerţului
Internaţional precizăm că unele dintre acestea au fost inserate, într-o mai mare sau mai mică
măsură, în unele acte normative cum ar fi Legea 31/1990, odată cu modificarea şi completarea
acesteia precum şi prin elaborarea şi promulgarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei care transpune dispoziţiile
Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 2137- 85 privind grupurile europene de
interes economic în articolele 232-237 .
Un alt exemplu în această privinţă este incorporarea prevederilor Regulamentului
Consiliului Uniunii Europene nr. 1346 din 29 mai 2000 în Legea nr. 637/2002 privind
reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei.
3.2. UZANŢELE COMERCIALE INTERNAŢIONALE
În rândul izvoarelor interne ale Dreptului Comerţului Internaţional se înscriu şi

uzanţele (cunoscute şi sub denumirea de uzuri, cutume ori obiceiuri juridice) deşi în lumea
actuală care trăieşte sub semnul globalizării recurgerea la ele este din ce în ce mai rară.
Definiţie
Putem defini, în sens larg, uzanţele ca fiind acele acte, fapte, atitudini şi conduite,
arareori scrise, recunoscute ca purtătoare a unei anumite vechimi, îmbinată cu anumite grade
de repetabilitate şi stabilitate.
Ele sunt aplicate între comercianţii dintr-o anume zonă geografică, în sfera
contractuală sau chiar în mod independent de această activitate fiind, nu de puţine ori contra
clauzelor contractuale ori chiar a unor texte legale şi care, prin natura lor pot fi considerate
ori negate drept izvoare ale Dreptului Comerţului Internaţional.
Doctrina juridică desluşeşte două caracteristici generale absolut necesare pentru ca o
anumită practică ori atitudine afişată în afaceri să poată fi luată în considerare ca un izvor de
drept şi anume:
Uzanţele trebuie să constituie o practică socială care a dobândit un caracter obiectiv

prin repetabilitate manifestată într-o perioadă de timp îndelungată;
Uzanţele trebuie să prezinte un caracter de generalitate şi de impersonalitate prin

prezenţa lor într-un anumit raport, pe o anumită zonă geografică ori într-un anumit
domeniu de activitate comercială.
Înainte de a pune punct definirii şi prezentării elementelor definitorii ale uzanţelor

comerciale internaţionale (terminologie utilizată de Convenţia europeană de arbitraj comercial
internaţional semnată la Geneva în 1961, de Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor
de vânzare internaţională de mărfuri, semnată la Viena în 1961, cât şi de „Principiile
UNIDROIT”- asupra cărora vom reveni când vom face referire la codificarea Dreptului
Comerţului Internaţional) să precizăm că există o deosebire între acestea şi cele care s-au
statuat între părţi.
Astfel, acestea din urmă se delimitează de uzanţe prin lipsa caracterului de
generalitate. Cu alte cuvinte aceste „obişnuinţe”, numite şi uzanţe ale părţilor, privesc, în mod
nemijlocit, partenerii comerciali care recurg la ele şi care se deduc, de regulă, în raporturile
lor comerciale, chiar dacă ele nu sunt evidenţiate.
Dacă aceste obişnuinţe la care recurg partenerii în desfăşurarea schimburilor de
bunuri, mărfuri, servicii, cunoştinţe tehnico-ştiinţifice ori în cadrul colaborării economice vor
căpăta, la un moment dat, obiectivitate, durată în timp, generalitate şi impersonalitate, ele pot
fi considerate uzanţe ale Dreptului Comerţului Internaţional. (Dreptul Comerţului
Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pag. 25-29)
Ce reglementează izvoarele juridice ?
Definiţi uzanţele comerciale internaţionale.
Definiţi cutuma.

(cu răspunsuri)
1. Izvoarele Dreptului Comerţului Internaţional sunt :

a) cu caracter intern;
b) cu caracter Internaţional;
c) cu caracter general
2. Uzanţele sunt de regulă :

a) acte şi fapte stipulate contractual cu prilejul încheierii unui contract din sfera de comerţ
internaţional.
b) acte şi fapte manifestate independent de orice activitate contractuală
c) acte şi fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziţii legale
în materie.
3. În raport de forţa lor juridică uzanţele se clasifică în:

a) uzanţe convenţionale;
b) uzanţe normative;
c) uzanţe locale
4. Convenţia Internaţională este izvor al Dreptului Internaţional doar în măsura în care

stabileşte norma de reglementare al raportului juridic al Comerţului Internaţional şi de
cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională .
a) corect;
b) incorect
5. Codificarea Dreptului Comerţului Internaţional presupune :

a) o activitate de comasare a normelor dreptului de comerţ internaţional lăsată la latitudinea
statelor interesate, conform principiului Libertăţii comerţului.
b) un proces conştient la care iau parte statele lumii alături de organizaţiile internaţionale
interesate
c) standardizarea uzanţelor comerciale internaţionale pentru a le confirma acestora o mai mare
certitudine
d) constituirea premiselor unui drept material uniform în domeniu
Răspunsurile:
1)– a,b;
2)- a,b,c;
3)- a,b;
4)– a;
5)– b,c,d

NR. 3

Bucureşti, 2006, pag. 25-29
Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu – Dreptul Comerţului Internaţional, partea generală,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, pag.91-105
Dragoş Alexandru Sitaru, Dreptul Comerţului Internaţional, Tratat, vol. I, Editura Actami,
Tudor R. Popescu, Dreptul Comerţului Internaţional, curs, Universitatea Bucureşti, 1975,

pag.26-43.
RAPORTUL JURIDIC DE DREPTUL COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL

prezentarea premiselor raportului juridic de Dreptul Comerţului Internaţional
norma juridică de Comerţ Internaţional ca o regulă de conduită instituită şi

sancţionată
asimilarea caracteristicilor raportului juridic de Dreptul Comerţului Internaţional
cunoaşterea subiecţilor în raporturile juridice de Dreptul Comerţului Internaţional
4.1. Premisele raportului juridic de Comerţ Internaţional
4.2. Părţile raportului juridic de Comerţ Internaţional
4.3. Conţinutul raportului juridic de Comerţ Internaţional
4.4. Obiectul raportului juridic de Comerţ Internaţional
Concepte cheie:
- Raportul juridic de Dreptul Comerţului Internaţional

- Drept comun – expresie ce desemnează norma juridică sau gruparea de norme juridice prin
care se înfăptuieşte reglementarea legală generală a unui raport social sau a unui domeniu de
raporturi sociale, reglementate care primeşte aplicare într-un anumit domeniu ori de câte ori
acel domeniu nu este supus unei reglementări legale speciale derogatorii;
- Drept special – sintagmă ce desemnează o normă juridică ori o grupare de norme juridice
care reglementează numei un anumit raport social ori numai un anumit domeniu de raporturi
sociale spre deosebire de dreptul comun;
- Caracter voliţional – sintagmă prin care este indicată manifestarea voinţei unei persoane de a
săvârşi un act sau un fapt producător de acte juridice;
- Caracter patrimonial – desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice
sau juridice care au o valoare economică;
- Caracter Internaţional – caracteristică fundamentală a obiectului Dreptului Comerţului
Internaţional care implică în mod obligatoriu existenţa unora sau mai multor elemente de
extraneitate stabilite în funcţie de anumite criterii în conformitate cu specificul operaţiunii;
- Extraneitate – v. caracter internaţional;

- Drept Comercial – ansamblu de norme juridice aplicabile raporturilor juridice şi
operaţiunilor considerate de lege ca fiind fapte de comerţ precum şi raporturilor la care
participă persoanele care au calitatea de comerciant.
- Raportul juridic de Dreptul Comerţului Internaţional este definit, de regulă, de întreaga
doctrină, ca fiind o relaţie cu caracter patrimonial, care ia naştere în schimburile comerciale
internaţionale, reglementată de norme juridice şi în cadrul cărora, părţile, aflate pe poziţie de
egalitate juridică, au drepturi şi obligaţii corelative, a căror aducere la îndeplinire poate fi
obţinută prin forţa coercitivă a statului.
4.1. PREMISELE RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
a) SUBIECTELE DE DREPT
În cazul Dreptului Comerţului Internaţional, subiectele participante la raporturile
comerciale internaţionale sunt acele persoane care au comerţul ca profesiune obişnuită,
societăţile comerciale, precum şi alte forme organizatorice cu personalitate juridică.
b) NORMA JURIDICĂ DE COMERŢ INTERNAŢIONAL
Cunoscând că norma juridică este o regulă de conduită, instituităori sancţionat de către

stat şi a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a puterii publice, prin
extrapolare, se poate conchide că normele juridice de comerţ internaţional reglementează
conduita posibilă ori datorată a subiectelor de drept, participante la raporturile comerciale
internaţionale.
c) RAPORTURILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE
Raporturile comerciale internaţionale sunt constituite din actele şi faptele de comerţ

internaţional, cărora norma juridică le atribuie o anumită semnificaţie, cu consecinţele juridice
de rigoare.
Caracteristicile raportului juridic de comerţ internaţional

a) CARACTERUL VOLIŢIONAL
Aducerea la îndeplinire a raporturilor juridice de comerţ internaţional se realizează, de

regulă, prin contractele comerciale care au un caracter de internaţionalitate şi titlurile de
valoare.
Şi într-un caz şi în celălalt, ambele subiecte de drept îşi manifestă, în mod nemijlocit,
voinţa juridică, astfel încât este evident că raportul juridic de comerţ internaţional are un
caracter voliţional.
b) CARACTERUL PATRIMONIAL
La fel ca şi în raportul juridic comercial, subiecţii raportului juridic de comerţ

internaţional au intenţia normală declarată şi legală de a obţine un anumit profit.
c) ELEMENTUL DE EXTRANEITATE
Cea mai important caracteristică a raportului juridic de comerţ internaţional, care îi

conferă specificitatea sa aparte, este prezenţa elementului de extraneitate, alături de celelate
trăsături ale sale.
În acest context, un contract comercial dobândeşte, de îndată caracter de
internaţionalitate, ceea ce îi conferă un loc şi un rol aparte, printre alte contracte comerciale,
tocmai pentru că sediul, domiciliul sau fondul de comerţ reprezintă acel element sine qua non
al raportului juridic de comerţ internaţional.
4.2. PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Sunt părţi sau subiecte al raportului juridic de comerţ internaţional toţi comercianţii,
persoane fizice şi juridice care participă în mod activ la schimburi comerciale, care pentru a
obţine un anumit profit şi care se bucură de capacitatea de a face acte şi fapte de comerţ, atât
în nume propriu şi pe seama lor înşile, dar şi în numele şi pe seama altora.
Aceştia pot fi clasificări, în funcţie de ordinea juridică căreia îi aparţin, în două
categorii:
- categoria subiectelor de drept care aparţin ordinii juridice naţionale, participante la
raporturile juridice de comerţ internaţional
- categoria subiectelor de drept care aparţin ordinii juridice internaţionale, participante la

raporturile juridice de comerţ internaţional
- Subiectele de dreptul comerului internaţional de naţionalitate română.
Din prima categorie, cea a subiectelor de drept naţional, fac parte:
- comerciantul-persoană fizică,
- societăţile comerciale
- grupurile de interes economic (care pot avea sau nu calitatea de comerciant).
Tuturor acestora li se adaugă regiile autonome, organizaţiile cooperatiste, asociaţiile în
participaţie, asociaţiile familiale precum şi anumite persoane juridice fără scop lucrativ.
1. COMERCIANTUL – PERSOANĂ FIZICĂ
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Codul comercial român, este comerciant acela care
săvârşeşte acte şi fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile
comerciale. După cum se poate observa legiuitorul român a înţeles să facă, în mod expres,
distincţie între comerciantul individual-comerciantul persoană fizică şi societatea comercială.
Din cuprinsul normei juridice amintite, rezultă că, pentru a dobândi statutul de
comerciant, persoana fizică trebuie să facă acte de comerţ, iar aceste fapte de comerţ să fie
săvârşite cu titlu profesional.
De asemenea, cumulativ acestor condiţii impuse de chiar textul legii comerciale,
persoana fizică trebuie să aibe capacitate deplină de exerciţiu, să desfăşoare actele de comerţ
în nume propriu, independent şi pe riscul sau şi, nu în ultimul rând, să nu existe o stare de
incompatibilitate, de decădere sau de interdicţie cu privire la persoana comerciantului.
Capacitatea şi calitatea persoanelor fizice române de a efectua acte şi fapte de comerţ
internaţional.
O persoană fizică pentru a desfăşura activităţi de comerţ internaţional trebuie să
întrunească în mod cumulativ condiţiile cerute de art. 5 din Legea nr. 300/2004 şi anume:
- să aibe 18 ani pentru persoanele fizice care doresc să desfăşoare activităţi economice în mod
independent;
- persoanele fizice care au iniţiativa constituirii unei asociaşii familiale trebuie să aibe, de
asemenea vârsta de 18 ani (membrii unei asemenea asociaşii pot avea şi16 ani împliniţi);
- starea sănătăţii le permite acest lucru;
- au calificarea necesare desfăşurării unor asemenea activităţi;
- nu au fost condamnate penal pentru săvârşirea de fapte la regimul fiscal, vamal ori
disciplinar-fiscal;
- îndeplinesc condiţiile de funcţionare stabilite de lege.
Statutul juridic al comerciantului
În clipa în care o persoană fizică îndeplineşte condiţiile impuse, adică are capacitate
deplină de exerciţiu, nu se află într-o stare de incompatibilitate, nu este decăzut din drepturi
ori nu se află sub incidenţa unor anumite interdicţii, ea dobândeşte statutul juridic de
comerciant, alcătuit din drepturi şi obligaţii.
Statutul juridic al comerciantului străin
Comercianţii, persoane fizice străine, au dreptul de a îndeplini acte şi fapte de comerţ

internaţional, cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în legea naţionalăa statului respectiv.
Caracteristic statutului juridic al comerciantului străin este elementul de extraneitate, care în
acest caz este domiciliul comerciantului, fiind irelevantă cetăţenia în determinarea capacităţii
comerciantului.
În cazul României, comercianţii care sunt persoane fizice străine, se bucură de aceleaşi
drepturi ca şi cetăţenii români. Ei pot constitui sucursale sau filiale în România, urmând, în
mod principial, dispoziţiile legale în materie, în cazul constituirii societăţilor comerciale
străine.
2. SOCIETĂŢILE COMERCIALE
Regimul juridic al constituirii, modificării, dizolvării ori lichidării societăţilor

comerciale este supus dreptului comun, guvernat de actele normative interne.
a) În conformitate cu dispoziţiile legale, toate societăţile comerciale care îşi au sediul în
România sunt persoane juridice române.
b) Constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale
În conformitate cu art.1 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată societăţile comerciale

cu sediul în România sunt persoane juridice române. Dacă o societate comercială străină
constituie o societate comercială pe teritoriul României, cu sediul în România – cu capital
integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române – societatea astfel
constituităeste persoană juridică română.
Societăţile comerciale române, cu sau fără participare străină la capitalul social, pot
face acte de comerţ internaţional, cu condiţia ca aceste acte să fie prevăzute în actul
constitutiv al acestora ca obiect de activitate şi să fie permise de legea română.
3. ALTE SUBIECTE DE DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL DE

NAŢIONALITATE ROMÂNĂ
Vom întâlni, în mediul de afaceri al subiectelor de naţionalitate română, pe lângă
comerciantul (persoană fizică) şi societăţile comerciale, indiferent de forma lor juridică şi
capitalul existent şi alte subiecte de naţionalitate română ale dreptului Comerţului
Internaţional şi anume:
- regiile autonome,
- organizaţiile cooperatiste (în cadrul cărora găsim cooperativele meşteşugăreşti, de
consum, precum şi cele de credit),
- asociaţiile în participaţie,
- asociaţiile familiale,
- persoanele juridice fără scop lucrativ,
- grupurile de interes economic
- grupurile europene de interes economic.
GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC
Prin Grup de Interes Economic se desemnează forma de asociere între două sau mai
multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioada determinată în scopul înlesnirii
sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor
activităţii respective.
Necesitatea reglementării constituirii, funcţionării şi încetării existenţei acestei
structuri organizatorice de noutate absolutăîn legislaţia românească, dar cu tradiţie în Europa,
izvorăşte din obligativitatea de preluare şi transpunere în dreptul intern a aquisului comunitar
de către ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, între care şi România.
Preocuparea statului român, prin autorităţile sale, pentru procesul de armonizare a

cadrului juridic românesc cu dispoziţiile comunitare, în perspectiva aderării la U.E. a cunoscut
o creştere semnificativă, transpusă în acte normative care reglementează noi instituţii şi
proceduri, ale căror utilitate în dezvoltarea relaţiilor comunitare nu poate fi pusă la îndoială
Un astfel de act normativ este Legea nr.161/2003. În ceea ce priveşte reglementarea de
noi instituţii şi forme organizatorice, Legea nr.161/2003 consacră cadrul normativ de
constituire şi funcţionare a grupurilor de interes economic (G.I.E.) şi stabileşte condiţiile în
care grupurile europene de interes economic(G.E.I.E.) sunt recunoscute şi îşi pot desfăşura
activitatea în România.
Grupurile de interes economic prezintă şi unele caractere specifice şi anume:
a) pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant
b) se pot constitui cu sau fără capital social
c) numărul membrilor nu poate fi mai mare de 20 şi nu poate avea mai mult de 500 de
angajaţi
d) activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea membrilor săi (are caracter
accesoriu)
Grupurile Europene de Interes Economic

Conceput ca instrument juridic de cooperare între întreprinderile din spaţiul UE,
funcţionarea unui astfel de grup este reglementată de un Regulament al Consiliului adoptat în
1985.
Condiţiile de fond pentru constituirea unui GEIE stabilesc că acesta „este deschis
societăţilor de drept civil sau comercial şi tuturor entităţilor de drept public sau privat, cu
excepţia celor care nu au scop lucrativ”.
Scopul sau este acela de a dezvolta sau facilita activitatea economică a membrilor ce îl
compun, astfel încât aceştia să-şi îmbunătăţească performanţele economice. GEIE nu îşi
propune să realizeze beneficii pentru el însuşi şi nu se substituie activităţii membrilor săi.
GEIE nu poate funcţiona fără un contract, iar sediul său trebuie să fie situat în spaţiul
comunitar. Resursele unui astfel de grup sunt determinate în mod liber de către participanţi şi
nu este obligatoriu să aibă un anumit capital pentru a putea funcţiona în mod legal.
Statul în calitate de subiect al dreptului Comerţului Internaţional

Nu se poate elimina din categoria de subiecte ale raporturilor de Dreptul Comerţului

Internaţional statul. Această aserţiune este motivată de faptul că oricare stat suveran are
dreptul fundamental de a desfăşura acte şi fapte de comerţ.
Această prerogativă inalienabilă şi-a găsit consacrarea în „Cartea drepturilor şi
îndatoririlor economice ale statelor” care a fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU
la cea de-a XXIX -a sa sesiune din 1974.
Ca oricare alt stat şi cel român, aşa cum de altfel am evidenţiat acest aspect atunci
când am făcut referire la principiul egalităţii juridice a părţilor, în cadrul raporturilor juridice
de factură comercială şi economică, va acţiona în dublă calitate şi anume:
a) vom întâlni statul, în raporturile juridice la care este parte, ca subiect al dreptului
Internaţional public şi ca atare în calitatea sa de putere, pe deplin suverană va acţiona în baza
principiului de jure imperii.
b) în cea de-a doua situaţie, în ceea ce priveşte raporturile juridice pe care statul le încheie ca
putere suverană (acelaşi de jure imperii) îl vom întâlni pe acesta ca subiect al drepturilor:
administrativ, constituţional, financiar, vamal, când cealaltă parte este deopotrivă persoană
fizică sau juridică străină.
c) statul român poate fi întâlnit şi în calitate de subiect de drept privat în unele raporturi
juridice potrivit principiului de jure gestionis. Astfel el se va găsi pe poziţie de egalitate
juridică cu cealaltă parte a raportului juridic care va fi, totdeauna, o persoană fizică ori
juridică care nu îşi are domiciliul ori sediul (ori alte asemenea prerogative) pe teritoriul
nostru.
Din categoria subiectelor de drept care apar in ordinii juridice internaţionale,
participante la raporturile juridice de comerţ internaţional fac parte statele şi organizaţiile
internaţionale de state cu caracter interguvernamental.
1. Statele sunt subiecte originare de drept, care participă la raporturile juridice Internaţional
în două ipostaze:
a) Ca titulare ale suveranităţii (de jure imperii), împrejurare în care legiferează statutul juridic
al celorlalte subiecte de drept; raporturile juridice la care statele participă ca titulare de
suveranitate sunt raporturi de drept Internaţional public.
b) Ca persoane juridice (de jure gestionis), titulare de drepturi şi obligaţii; raporturile juridice
la care statele participăca persoane juridice sunt raporturi de Dreptul Comerţului Internaţional.
2. Organizaţiile interguvernamentale sunt create prin acordul de voinţa al statelor interesate,

acord concretizat într-o convenţie internaţională multilaterală la care participă mai multe state
ca titulare de suveranitate.
Aceste organizaţii sunt subiecte derivate de drept, care participă atât la raporturi
juridice de drept Internaţional public, cât şila raporturi juridice de drept Internaţional privat,
potrivit scopului şi finalităţii lor, prevăzute expres în convenţia Internaţională de constituire.
Alături de aceste două categorii de subiecte ale raportului juridic de comerţ
internaţional, amintim societăţile transnaţionale care, prin modul lor de constituire, exced
regimului juridic naţional al statelor, tendinţa la nivel european fiind reglementarea acestora
prin norme juridice uniforme.
4.3. CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional este format din totalitatea

drepturilor şi obligaţiilor corelative pe care le au, respectiv le incumbă subiectelor raportului
juridic de comerţ internaţional.
4.4. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional este prestaţia la care este obligat
debitorul (subiectul pasiv) faţă de creditor (subiectul activ), în vederea satisfacerii intereselor
sale legitime. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2005, pg. 32-47)
Definiţi grupurile de interes economic.

Enumeraţi caracterele specifice grupurilor de interes economic.

Care sunt ipostazele cu ajutorul cărora statele, care sunt subiecte originare de drept
participă la raporturile juridice internaţionale?
1. Subiectele raportului juridic de Dreptul Comerţului Internaţional aparţinând ordinei juridice

naţionale sunt :
a) comercianţii (persoane fizice)
b) societăţii comerciale
c) regiile autonome
d) uniunile economice internaţionale fără caracter guvernamental
e) grupurile de interes economic
f) asociaţiile şi fundaţiile cu caracter nepatrimonial
g) sindicatele
h) adunările generale ale asociaşilor
2. Subiectele raporturilor juridice de dreptul Comerţului Internaţional aparţinând ordinei

juridice internaţionale sunt:
a) statele
b) organizaţiile interguvernamentale
c) societăţile multinaţionale (transnaţionale)
3. Societatea comercială dobândeşte potrivit legislaţiei României naţionalitatea statului pe

al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv sediul social.
a) corect;
b) incorect
4. Dacă o societate comercială are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state determinant
pentru identificarea naţionalităţii acesteia este :
a) locul unde se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii statutare
b) locul de constituire al societăţii comerciale respective
c) oricare dintre sediile în care societatea comercială îşi desfăşoară activităţile sale
statutare
Răspunsurile:
1)– a,b,c,d,e;
2)– a,b,c;
3)– a;
4)– a

NR. 4
Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comerţului Internaţional, partea generală,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, pag.23-90
Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003,
pag.109
ACTELE ŞI FAPTELE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

noţiunea şi caracterul actelor şi faptelor de comerţ internaţional
cunoaşterea faptelor obiective şi subiective
clasificarea actelor şi faptelor de comerţ internaţional
cunoaşterea actelor şi faptelor de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.
5.1. Noţiune şi caracterizare
5.2. Categoriile de fapte de comerţ internaţional

5.2.1. Faptele obiective de comerţ internaţional
5.2.2. Faptele subiective de comerţ internaţional
5.2.3. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte
5.3. Clasificarea actelor şi faptelor de comerţ internaţional
5.4. Actele şi faptele de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională
Concepte cheie
- Actele şi faptele de comerţ internaţional

- Fapt juridic – împrejurare care determină apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor
juridice şi odată cu aceasta naşterea, modificarea sau încetarea unor drepturi subiective sau
obligaţii
- Act juridic – manifestarea de voinţa în scopul de crea, modifica sau stinge raporturi juridice
5.1. NOŢIUNE ŞI CARACTERIZARE

În vederea formulării unei definiţii a faptelor de comerţ s-au formulat, de-a lungul
timpului, câteva teorii în vederea caracterizarii acestei noţiuni:
a) Teoria speculaţiei, potrivit căreia actul de comerţ este unul eminamente speculativ, realizat
în scopul obţinerii de beneficii, pe baza ideei de cumpărare a mărfurilor la un anumit preţ şi
revânzare la unul mai mare, accentuându-se caracterul esenşial al actului în sine şi anume
realizarea de profit;
b) Teoria circulaţiei, conform căreia actul de comerţ este considerat ca fiind unul de circulaţie,
mai precis de interpunere în circulaşia mărfurilor între producător şi consumatorul final.
c) Teoria întreprinderii, care consideră că actul de comerţ este cel îndeplinit printr-o
întreprindere, privind o activitate metodic organizată care presupune o repetiţie profesională a
actelor, conform unei organizări sistematice şi bazate pe anumite mijloace materiale.
d) Teoria mixtă care consideră că adoptarea unui unic criteriu în vederea determinării
comercialităţii actelor juridice este greu de luat în seamă şi preferă îmbinarea mai multor
criterii dintre cele deja evidenţiate.
Prin prisma celor 4 teorii prezente putem defini faptele sau actele de comerţ ca fiind
acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice prin care se realizează producerea de
mărfuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia
mărfurilor, cu scopul de a obţine profit.
5.2. CATEGORIILE DE FAPTE DE COMERŢ

Initial în doctrină au fost luate în considerare două mari categorii: faptele de comerţ
obiective şi faptele de comerţ subiective. Ulterior au fost clasificate, alături de acestea şi
faptele de comerţ unilaterale sau mixte.
5.2.1. FAPTELE OBIECTIVE DE COMERŢ
I. Fapte de comerţ - obiective considerate ca atare fără nicio condiţie.
Din această categorie fac parte:
1. Faptele juridice declarate de lege comerciale (cambia, biletul la ordin, CEC-ul);
2. Orice raport care rezultădin navigaşie;
3. Contractele de depozit, consignaşie, report.
II. Fapte declarate de lege comerciale, dar numai dacă îndeplinesc anumite condiţii.
Reprezentative pentru această categorie sunt:
1. Vânzarea-cumpărarea, cu scopul de a revinde;
2. Întreprinderile comerciale – în sensul de întreprinzator nu de unităţi economice
producătoare.
III. Fapte de comerţ - desemnate ca atare datorită caracterului lor accesoriu, ca de exemplu:
1. Mijlocirea, intermedierea şi reprezentarea;

2. Depozitul pentru cauză comercială;
3. Contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni sau de părţi sociale;
4. Contul curent;
5. Gajul pentru cauză comercială;
6. Fidejusiunea pentru cauză comercială.
5.2.2. FAPTELE SUBIECTIVE DE COMERŢ
Din coroborarea art.7 Cod Comercial cu art.4 Cod Comercial reiese că faptele de
comerţ subiective reprezintă toate actele săvârşite de comerciant, cu condiţia că acestea să fie
săvârşite în nume propriu şi cu titlu profesional, obişnuit
Se instituie astfel prin art.4 Cod Comercial o anumită prezumţie relativă denumită
prezumţia de comercialitate, care considera ca fapte de comerţ toate actele şi obligaţiile
comerciantului, indiferent de izvorul lor, cu excepşiile menţionate expres în art.4 Cod
Comercial.
Această prezumţie de comercialitate, fiind o prezumţie relativă poate fi răsturnată prin
proba contrarie, dar numai în condiţiile specificate expres în art.4 Cod Comercial şi anume,
prin dovedirea caracterului civil al obligaţiei sau caracterului necomercial care ar rezulta din
chiar actul săvârşit de comerciant, adică natura străină comerciantului a operaţiei efectuate de
acesta, ori datorită naturii operaţiei ori a scopului urmărit.
Prin urmare, conform art. 4 Cod Comercial prezumţia de comercialitate poate fi
înlăturată numai în două cazuri, expres prevazute de lege:
a). dacă obligaţia are un caracter civil;
b). dacă necomercialitatea rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant.
5.2.3. FAPTELE DE COMERŢ UNILATERALE SAU MIXTE
Faptele de comerţ (obiective sau subiective) pot fi bilaterale, când actele sau
operaţiunile efectuate sunt fapte de comerţ pentru ambele părţi implicate în raportul juridic
sau unilaterale sau mixte, când actele sau operaţiunile respective sunt fapte de comerţ numai
pentru una dintre părţi sau pentru cealaltă parte s-ar putea considera că nu au caracter
comercial şi ar putea rămâne un act de natură civilă.
5.3. CLASIFICAREA ACTELOR ŞI FAPTELOR DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Ca şi actele şi faptele de comerţ intern, actele şi faptele de comerţ internaţional se

împart în: obiective subiective şi mixte. Această categorisire se face în funcţie de scopul
urmărit, obiectul şi forma actului încheiat, precum şi calitatea persoanei care îl aduce la
îndeplinire.
a) Acte şi fapte de comerţ internaţional obiective.
Sunt considerate a fi acte şi fapte de comerţ internaţional obiective acelea al căror

caracter comercial se desprinde din chiar forma, natura sau obiectul lor, ele fiind, cu alte
cuvinte, astfel considerate de lege, aşa cum, de exemplu, sunt faptele de comerţ enumerate de
Codul Comercial Român.
b) Acte şi fapte de comerţ internaţional subiective.
În această categorie sunt incluse acte şi fapte de comerţ internaţional al căror caracter
comercial le este conferit de calitatea de comerciant a celui care le săvârăeăte, dacă nu sunt de
natură civilă ori dacă nu rezultă contrariul din însuşi actul respectiv. Chiar dacă, în anumite
cazuri, actele şi faptele săvârşite de un comerciant (persoană fizică sau juridică) sunt de natură
civilă, ele dobândesc caracterul comercial tocmai pentru că sunt efectuate de un comerciant
(exemplu, închirierea unui spaşiu, unde se vor desface mărfuri – închirierea este un act civil,
dar care dobândeşte caracter de comercialitate, prin săvârşirea sa de către un comerciant).
c) Actele şi fapte de comerţ internaţional mixte.
Sunt incluse în această categorie actele şi faptele mixte de comerţ intern şi

internaţional, care prezintă caracter comercial numai pentru una dintre părţi, pentru cealaltă
parte păstrând caracterul civil.
5.4. ACTELE ŞI FAPTELE DE COOPERARE ECONOMICĂ ŞI

TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ INTERNAŢIONALĂ
Aşa cum s-a arătat anterior, alături de actele şi faptele de comerţ internaţional propriu-
zise, întâlnim şi pe cele de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale, care pot
fi întâlnite sub formă contractuală ori sub forma constituirii de societăţi comerciale cu capital
comun.
a) Acte şi fapte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale sub formă

contractuală.
Sunt astfel categorisite, deoarece se concretizează prin contracte de comerţ

internaţional încheiate între parteneri din state diferite.
b) Acte şi fapte de cooperare economic şi tehnico-ştiinţifică internaţionale sub forma

constituirii de societăţii comerciale cu capital comun.
Actele şi faptele de cooperare de această factură le întâlnim la crearea de societăţi

comerciale cu capital autohton şi străin. În acest fel, în baza unui contract de societate şi, mai
recent, numai în temeiul actului constitutiv al unei asemenea societăţii comerciale, ia naştere o
persoană juridică ce devine subiect de drept al Comerţului Internaţional, cu implicaţiile şi
rolul ce i-au fost conferite de voinţa părţilor.
Aceste acte şi fapte de cooperare se materializează în acorduri bilaterale de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale, în toate domeniile şi sectoarele de activitate.
(Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 49-
56).
Definiţi teoriile care caracterizează faptelor de comerţ, care s-au formulat de-a lungul
timpului.
Faptele obiective de comerţ – clasificare.
Faptele subiective de comerţ.
Faptele de comerţ unilaterale sau mixte.

1) Faptele de comerţ obiective sunt considerate astfel fără nicio obiecţiune:
a) corect;
b) incorect
2) Care dintre faptele de comerţ enumerate sunt astfel considerate fără nici o condiţie
a) fapte juridice declarate de legea comercială (cambia, biletul la ordin, cec-ul)
b) orice raport care rezultădin navigaşie
c) contractele de depozit, consignaţie, report
3) Prin act de comerţ legea înţelege :

a) înscrisul constatator (negotium)
b) operaţiunea juridică propriu-zisă
4) Actele şi faptele de Comerţ Internaţional se clasifică în :

a) obiective;
b) subiective;
c) mixte
5) Sunt considerate acte şi fapte de Comerţ Internaţional obiective acelea al căror caracter se
desprinde din:
a) forma;
b) natura;
c) obiectul lor.
Răspunsurile:
1)- a;
2)- a,b,c;
3)- b;
4)- a,b,c;
5)- a,b,c

NR. 5
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Introducere în studiul dreptului comercial,

Faptele de comerţ, Comercianţii, vol.I, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1993, pag.34 şi urm.
PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A

FALIMENTULUI INTERNAŢIONAL

evidenţierea importanţei rolului reorganizării judiciare pentru redresarea societăţilor
comerciale
cunoaşterea procedurilor de declanşare a falimentului internaţional
proceduri principale şi proceduri secundare de efectuare a falimentului internaţional
conflictul de competenţă jurisdicţională în lumina Legii 637/2002
6.1. Etape comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului
6.2. Etape specifice procedurii de reorganizare judiciară

6.3. Etape specifice procedurii falimentului
Concepte cheie:
– Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului internaţional
- Creanţă – îndrituirea crditorului unui raport juridic obligaţional de a pretinde debitorului
executarea obligaţiei corelative de a da, a face ori a nu face
- Creanţă certă – creanţă a cărei existenţă este neîndoielnică şi nu are caracter litigios
- Creanţă lichidă – creanţă al cărei cuantum este precis determinat
- Creanţă exigibilă – creanţă care trebuie dusă la îndeplinire întrucât s-a împlinit termenul
- Creditor – subiect activ al unui raport juridic obligaţional
- Debitor – subiect pasiv al unui raport juridic obligaţional
6.1. ETAPE COMUNE PROCEDURII DE REORGANIZARE

JUDICIARĂ ŞI PROCEDURII FALIMENTULUI
În materia societăţilor comerciale, procedura prin care comercianţii neperformaţi sunt

înlăturaţi este reglementată de Legea nr.64/1995.
Potrivit Legii nr.64/1995, republicată şi modificată, procedura reorganizării judiciare
şi falimentului se aplică tuturor comercianţilor – societăţilor comerciale, persoane fizice
autorizate, organizaţii cooperatiste – aflaţi în stare de insolvenţă. Prin insolvenţă cadrul legal
defineşte acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată
a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Procedura reorganizării judiciare şi declarării falimentului este o procedură
contencioasă, în care instanţa judecătorească, prin judecătorul sindic, exercită atribuţii de
decizie şi control. Alături de instanţa de judecată şi de judecătorul sindic mai participă la
aplicarea procedurii administratorul sau lichidatorul, adunarea creditorilor, comitetul

creditorilor şi comitetul asociaşilor sau acţionarilor.
Judecătorul sindic va fi numit de către preşedintele instanţei care aplică procedura
reorganizării judiciare şi falimentului dintre judecătorii desemnaţi ca judecători sindici în
temeiul art.12 alin.3 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată şi
modificată şi va exercita atribuţiile prevăzute în art.10 din Legea nr.64/1995. Administratorul
este practicianul în reorganizare şi lichidare desemnat de judecătorul sindic prin sentinţa de
deschidere a procedurii sau angajat de creditorii ce deţin cel puţin 50% din valoarea totală a
creanţelor în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, care va exercita competenţele
prevăzute de lege, în vederea instrumentării procedurii de reorganizare judiciară a debitorului
aflat în stare de insolvenţă.
Lichidatorul este practicianul în reorganizare şi lichidare - persoana fizică sau juridică
- atestat potrivit legii, căruia îi revine sarcina de a aduce la îndeplinire lichidarea debitorului
aflat în stare de insolvenţă.
6.2. ETAPE SPECIFICE PROCEDURII DE REORGANIZARE

JUDICIARĂ
A. ETAPE COMUNE PROCEDURII DE REORGANIZARE JUDICIARĂ ŞI

PROCEDURII FALIMENTULUI
1. Sesizarea instanţei.
2. Desemnarea judecătorului sindic.
3. Hotărârea de deschidere a procedurii.
Efectele deschiderii procedurii sunt:
- suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor, cu

excepţia situaţiei în care creditorul este titularul unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă
garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie şi valoarea obiectului garanţiei este acoperită
integral de valoarea creanţelor garantate cu acel obiect sau există riscul pieirii, deteriorării sau
diminuării valorii obiectului garanţiei;
- suspendarea termenelor de prescripţie, care vor reâncepe să curgă după 30 de zile de la data
încheierii procedurii;
- indisponibilizarea părţilor sociale sau a acţiunilor pe care le deţin administratorii societăţilor

comerciale la debitorii aflaţi în stare de insolvenţăparşile sociale sau acţiunile vor putea fi
totuşi înstrăinate, dar numai cu încuviinăarea judecătorului sindic;
- suspendarea curgerii dobânzilor şi penalităşilor;
- ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea, afărănumai dacă acesta nu şi-a
declarat intenţia de reorganizare; dreptul de administrare va putea fi ridicat debitorului chiar
dacă şi-a declarat intenţia de reorganizare, la cererea creditorilor, comitetului creditorilor,
comitetului asociaşilor/acţionarilor, camerelor de comerţ teritoriale şi asociaşiilor
cooperatiste, dacă o asemenea cerere este justificată de pierderile continue în patrimoniul
debitorului sau de lipsa probabilităşii de realizare a unui plan de activitate în vederea
reorganizării debitorului şi continuării activităţii acestuia;
- toate actele emise de şi/sau pentru debitor după deschiderea procedurii (inclusiv
corespondenăa) vor purta menşiunea “în insolvenăă”, “în reorganizare judiciară” sau “în
faliment”, după caz.
4. Notificarea creditorilor.
5. Înregistrarea crean"elor.
6. Întocmirea tabelului crean"elor.
7. Şedinţa adunării creditorilor.
6. Redactarea raportului de către administrator sau lichidator.
B. ETAPE SPECIFICE PROCEDURII DE REORGANIZARE JUDICIARĂ

Planul de reorganizare sau de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului
reprezintă cadrul de desfăşurare a procedurii de reorganizare judiciară, propus, aprobat şi
executat potrivit legii.
Conform dispoziţiilor legale, pot propune un plan de reorganizare sau un plan de
lichidare :
a) debitorul
b) administratorul
c) comitetul creditorilor
d) creditorii
e) asociaţii din societăţile comerciale, asociaţiile cooperatiste şigrupurile de interes economic.
Planul de reorganizare va cuprinde:

- perspectivele de redresare ale debitorului, în condiţiile continuării activităţii acestuia şi cu
posibilităşile sale organizatorice şi financiare;
- măsuri pentru protejarea intereselor creditorilor şi asociaţilor debitorului;
- modalităţile de lichidare totală sau parşială a averii debitorului pentru acoperirea pasivului;
- categoriile de creanăe;
- măsurile de punere în aplicare a planului, în condiţiile art.60 alin.5 din Legea nr.64/1995;
- durata de aplicare a planului de redresare.
Planul de reorganizare este supus confirmării judecătorului sindic. Reorganizarea se

face conform planului confirmat de judecătorul sindic. Dacă debitorul nu se conformează
planului sau înregistrează pierderi, creditorii sau administratorul pot solicita judecătorului
sindic să dispună declanăarea procedurii falimentului.
Închiderea procedurii de reorganizare se va face prin pronunăarea unei sentinăe de
către judecătorul sindic, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul de
reorganizare confirmat.
6.3. ETAPE SPECIFICE PROCEDURII FALIMENTULUI

Declararea stării de faliment se face de către judecătorul sindic prin sentinţă în situaţia
în care declanşarea procedurii falimentului este solicitată prin cererea introductivă sau prin
încheiere, dacă :
-debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare şi niciunul dintre celălalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de
reorganizare sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
-debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori
planul propus de acesta nu a fost acceptat şiconfirmat, iar niciunul dintre celălalte subiecte
îndreptăşite nu a propus un plan de reorganizare sau niciunul dintre planurile propuse nu a

fost acceptat şi confirmat;
-obligaţiile de plată şicelălalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin
planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce
pierderi averii sale.
Efectele deschiderii procedurii falimentului

În afara efectelor arătate la secţiunea “Etape comune procedurii reorganizării judiciare
şi procedurii falimentului”, deschiderea procedurii falimentului mai produce şi următoarele
efecte specifice:
a) atribuţiile administratorului vor fi preluate de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii;

poate fi lichidator şi administratorul desemnat anterior;
b) notificarea în cazul procedurii falimentului va cuprinde termenul limită pentru înregistrarea

cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar al crean"elor (nu
mai mult de 45 de zile de la data intrării în faliment), termenul de definitivare a tabelului
suplimentar al creanţelor şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat ( nu mai mult de 30
de zile de la expirarea termenului prevăzut pentru definitivarea tabelului suplimentar;
c) luarea unor măsuri asiguratorii cu privire la bunurile debitorului – sigilarea şi inventarierea

lor; nu sunt supuse procedurii de inventariere :
- bunurile asupra cărora existăun risc de deteriorare sau pierdere de valoare
- registrele contabile
- titlurile de valoare scadente sau care urmeazăa deveni scadente în scurt timp, precum şi
acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului
- numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă în contul averii debitorului.
Lichidarea averii debitorului constă în transformarea activului patrimonial într-o sumă

de bani ce va fi distribuită creditorilor în ordinea stabilită de lege, pentru acoperirea pasivului.
Lichidarea se face de către lichidator, sub controlul judecătorului sindic. Procesul de lichidare
va începe imediat după afiăarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor.
Întocmirea raportului final.

După ce bunurile au fost lichidate, lichidatorul va întocmi un raport final, pe care îl va
înainta judecătorului sindic împreună cu un bilanţ. Raportul final şi bilanţul vor fi comunicate
debitorului şi creditorilor şi vor fi afiăate la uăa tribunalului.
Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării se va face potrivit unui plan întocmit
de lichidator, înregistrat şi afiăat la tribunal. Închiderea procedurii falimentului se va face prin
sentinţă pronunţată de judecătorul sindic, după ce a aprobat raportul final al lichidatorului şi
sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor debitorului au fost distribuite potrivit art.106
şi108 din Legea nr.64/1995.
În cursul procedurilor instituite de Legea nr.64/1995, debitorul are la dispoziţie două
instituşii juridice prin care poate suspenda sau amâna executarea hotărârii de declanăare a
acestora. Acestea sunt MORATORIUL ŞI CONCORDATUL.
Moratoriul este instituşia juridică prin care este suspendată executarea hotărârii de
declanăare a procedurii falimentului, la cererea debitorului. Pentru obţinerea moratoriului,
debitorul trebuie să demonstreze în faţa tribunalului că este solvabil şi că faptele ce s-au
produs nu îi sunt imputabile.
Moratoriul poate fi instituit de către judecătorul sindic pe o perioadă de cel mult 6 luni,
cu consultarea prealabilă a adunării creditorilor.
Concordatul este denumirea purtată de înţelegerea survenită între debitor şi adunarea
creditorilor, în virtutea căreia debitorul se obligă să îşi achite datoriile la termenele şi în
condiţiile pe care le-a stabilit cu masa credală. Dacă concordatul a fost omologat de tribunal,
starea de faliment încetează, masa credală este desfiinăătă, iar debitorul poate fi urmărit, în
mod individual, în limita sumelor convenite prin concordatul respectiv. (Dreptul Comerţului
Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 58-73).
Procedura reorganizării judiciare şi declarării falimentului.

Enumeraţi persoanele care participă la reorganizarea judiciară a societăţilor
comerciale.
În ce constă procedura de lichidare a averii debitorului?

Efectele specifice produse de deschiderea procedurii falimentului.

(cu răspunsuri)
1. Deschiderea procedurii falimentului şi a reorganizării judiciare poate fi efectuată de:
a) comerciant (persoană fizică ori societate comercială)
b) la cererea creditorilor societăţii comerciale respective
c) la cererea instituţiilor abilitate de lege în acest sens.
2. Judecătorul sindic este numit de către :

a) comerciant (persoană fizică sau juridică)
b) de către preşedintele instanţei care aplică procedura reorganizării judiciare.
c) de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Judeţean ori a municipiului
Bucureşti.
3. Creditorii pot solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciară numai pentru starea
de insolvenţă a debitorului :
a) deja existentă
b) iminentă
4. Închiderea procedurii de reorganizare judiciară se face:

a) prin pronunăarea unei sentinăe de către judecătorul sindic;
b) prin cererea formulată ,în acest sens, de către administrator ;
c) de către judecătorul sindic împreună cu administratorul ;
5. În cazul procedurii falimentului notificarea va cuprinde :

a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea
întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor ;
b) termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creanţelor ;
c) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidate al creanţelor.
6. Lichidarea averii debitorului constă în transformarea activului patrimonial al acestuia :

a) într-o sumă de bani ce va fi distribuită creditorilor în ordinea stabilită de lege
b) într-o sumă de bani ce va fi atribuită creditorilor în ordinea înscrierii lor la masa credală
c) într-o sumă de bani şio reparaşie morală atribuită tuturor creditorilor.
Răspunsurile:
1)- a,b,c;
2)- b;
3)- a;
4)- a;
5)- a,b,c;
6)-a.

NR. 6

Legea nr. 64 /1995, publicatăîn M.Of. 130 din 29 iunie 1995 şi modificată prin O.G. 38/1996,
publicatăîn M.Of. 204 din 30 august 1996
O.U.G. 58/1997, publicatăîn M.Of. 266 din 3 octombrie 1997,
Legea 99/1999, publicatăîn M.Of.236 din 27 mai 1999, prin care s-a dispus republicarea şi
renumerotarea textelor, Republicatăîn M.Of. 608 din 13 decembrie 1999,
O.G. 38/2002, publicatăîn M.Of. 95 din 2 februarie 2002,

Legea 82/2003, publicatăîn M.Of. 194 din 26 martie 2003
TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE
prezentarea noţiunii contractelor de comerţ internaţional
evidenţierea trăsăturilor caracteristice ale contractelor comerciale internaţionale
criterii de clasificare ale contractelor comerciale internaţionale
explicarea procedeelor de negociere a contractelor comerciale internaţionale
7.1. Noţiune
7.2. Trăsăturile caracteristice ale contractelor de comerţ internaţional
7.2.1. Categorii de contracte de comerţ internaţional în raport de criteriile dreptului
comun (dreptului civil)
7.2.2. Criterii nespecifice de categorisire a contractelor de comerţ internaţional
7.2.3. Criterii specifice de categorisire a contractelor de comerţ internaţional

Concepte cheie
- Teoria contractelor comerciale internaţionale

- Contract - act juridic civil ori comercial constând în acordul de voinţa a două sau mai multe
persoane în scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic
- Contract accesoriu – contract care nu are existenăă proprie, de sine stătătoare , ci depinde de
existenţa unui contract principal
- Contract de engineering – contract de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională
făcând parte din categoria contractelor de transfer de tehnologie care are ca obiect realizarea
de către una din părţi, pentru cealaltă parte, contra cost a unui complex industrial ori
retehnologizarea unuia deja existent
- Contract de know-how – contract făcând parte din categoria contractelor de transfer de
tehnologie care are ca obiect transmiterea cu titlu oneros de cunoştinţe şi procedee tehnice
care nu au fost brevetate sau care nu sunt brevetabile ori chiar a anumitor abilităţi ori
experienţe tehnice, care constituind un secret comercial, au eficienţă economică deosebită.
- Contract nenumit – contract al cărui conşinut nu este reglementat în mod expres de către
legiuitor, ci este stabilit de către părţi
7.1. NOŢIUNE
Prin contractul de comerţ internaţional se înţelege acordul de voinţa care a avut loc
între două sau mai multe subiecte de drept participante la comerţul internaţional, având
domiciliul ori sediul în state diferite, având ca finalitate naşterea, modificarea sau stingerea de
raporturi juridice de comerţ internaţional.
Contractele comerciale internaţionale se delimitează de contractele comerciale cu
vocaţie internă îndeosebi prin elementele de extraneitate pe care le conţin, care împreună cu
atributul intrinsec de comercialitate îl deosebeşte de contractele comerciale, în general
vorbind.
7.2. TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE CONTRACTELOR DE

COMERŢ INTERNAŢIONAL
- comercialitatea
- internaţionalitatea
7.2.1. CATEGORII DE CONTRACTE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL ÎN RAPORT

DE CRITERIILE DREPTULUI COMUN (DREPTULUI CIVIL
a. În raport cu modul lor de formare contractele de comerţ internaţional sunt, de regulă,

consensuale, ele exprimând voinţamanifestată de către subiecţii raportului juridic de comerţ
internaţional.
b. De regulă, ne aflăm înaintea unor contracte cu titlu oneros, deoarece au ca finalitate

declarată obţinerea pentru părţi a unui profit.
c. Contractele de comerţ internaţional sunt sinalagmatice după scopul lor, având în vedere
faptul că dau naştere la drepturi şiobligaţii corelative pentru părţi.
d. Contractul de comerţ internaţional are caracter comutativ pentru că atât existenţa, cât şi
întinderea prestaşiilor la care se obligă părţile sunt certe şi determinate (ori determinabile), din
chiar momentul încheierii actului juridic respectiv.
e. Contractele de comerţ internaţional sunt acte şif apte de comerţ, deoarece ele tind la
obţinerea unui profit, pentru ambele părţi. Se include în această categorie chiar şi contractele
de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.
7.2.2. CRITERII NESPECIFICE DE CATEGORISIRE A CONTRACTELOR DE

a. În funcţie de efectele pe care le vor genera contractele de comerţ internaţional (ca de altfel
toate tipurile de contracte), se împart în: constitutive, translative şi declarative de drepturi.
a.1. Contractele de comerţ internaţional cu caracter constitutiv sunt cele ce privesc, de

obicei, crearea unor drepturi subiective, pe seama celor două părţi, ori a unui terţ.
a.2. Sunt contracte de comerţ internaţional translative de drepturi cele care transmit unele
drepturi reale, de la un titular de drepturi la altul.
a.3. Contractele declarative de drepturi sunt mult mai rar întâlnite în comerţul internaţional,
iar prin ele se constată şi se confirmă pentru părţi unele drepturi.
b. După modul lor de executare contractele de comerţ internaţional se împart în contracte cu

executare imediată, succesivă sau continuă.
b.1. Contractele de comerţ internaţional cu executare imediatăsunt cele care au ca obiect
îndeplinirea, de îndată a uneia sau mai multor prestaţii.
b.2. Contractele de comerţ internaţional cu executare succesivă sunt cel mai adesea
întâlnite în practica de comerţ internaţional. Prestaţiile părţilor vor fi aduse la îndeplinire la
intervale de timp regulate sau neregulate.
b.3. Contractele comerciale internaţionale cu executare continuă cuprind obligaţii care pot
fi îndeplinite de către debitor în mod neîntrerupt.
c. În raport de corela"ia în care se află, contractele de comerţ internaţional se împart în

contracte principale şi contracte accesorii.
c.1. Sunt denumite contracte principale acele acorduri de voinţa ale părţilor care sunt de
sine stătătoare, iar existenţa lor nu depinde de clauzele altui contract.
c.2. Contractele accesorii sunt cele care nu au o existenăă de sine stătătoare, valoarea lor
juridică este condişionată de existenţa unui contract principal.
d. După natura obligaţiilor care intră în con"inutul lor contractele Internaţionale se divid în
contracte care generează obligaţia de a da, de a face sau de a nu face.
d.1. Contractele care generează obligaţia de a da (dare) sunt cele translative de drepturi
reale, cărora lise adaugă contractele care implică o contraprestaşie pecuniară, indiferent de
natura acesteia: preă, comision, chirie, navlu, primă de asigurare, etc.
d.2. Contractele care generează obligaţia de a face (facere) sunt întâlnite în sfera executării
de lucrări şiîn această privinţă este clasic contractul de antrepriză, precum şi cele de prestări-
servicii, cum sunt cele de consulting, comision, mandat, etc.
d.3. Contractele care generează obligaţia de a nu face (non facere) sunt mai rar întâlnite în
comerţul Internaţional, iar exemplul cel mai elocvent este obligaţia concretă de a se abşine de
la anumite acţiuni, pe care şi-o asumăuna dintre părţile contractante ori chiar ambele.
e. După natura obligaţiilor
În raport de natura obligaţiilor cărora le dă naştere contractele de comerţ internaţional,
acestea se pot clasifica în contracte care generează obligaţii de rezultat şicontracte care
generează obligaţii de mijloace.
e.1. Participanţii la raporturile de comerţ internaţional îşi asumăobligaţii de rezultat,
întrucât prin finalitatea urmărită acestea sunt de esenţa comerţului, în general vorbind.
e.2. Contractele de comerţ internaţional pot da naştere şi la obligaţii de mijloace (de
diligenţă). Astfel, în contractele care au în conţinutul lor obligaţia de a face, contractanţii pot
prevede o clauză “best efects”, adică se angajează să depună toate eforturile necesare aducerii
la îndeplinire a obligaţiilor asumate contractual.
7.2.3. CRITERII SPECIFICE DE CATEGORISIRE A CONTRACTELOR DE

a. În funcţie de participan"ii la raporturile juridice de comerţ internaţional vom întâlni:

a.1. Contracte obiănuite, atunci când contractele se încheie între participanţi care aparţin
ordinii juridice naţionale din state diferite, iar partenerii contractuali se recunosc după
calitatea şi natura juridică asemănătoare: comercianşi-persoane fizice, societăţii comerciale,
persoane juridice cu vocaţie comercială.
a.2. Contracte mixte (semiInternaţionale), încheiate între subiecte de drept care aparţin
ordinii juridice Internaţionale din state diferite.
b. În raport de obiectul lor, contractele de comerţ internaţional se clasifică în cinci categorii:

b.1. Contracte translative de drepturi, care au ca obiect transmiterea drepturilor reale ori a
celor de creanţăîntre părţi.
b.2. Contracte de prestări de servicii, care au ca obiect o prestare de servicii la care una
dintre părţi se obligă în favoarea celeilalte părţi.
b.3. Contracte de executare de lucrări, al căror obiect este realizarea de lucrări de
construcşii sau a unor lucrări de montaj.
b.4. Contracte de cooperare economică internaţională şi tehnico-ştiinţifică, prin intermediul

cărora au loc derularea raporturilor juridice privind producţia şi comercializarea de bunuri,
executarea de lucrări, transferul de tehnologie avansată, etc.
b.5. Contracte de aport valutar, care au ca obiect sporirea rezervelor valutare ale
participanţilor la operaţiunile de comerţ internaţional.
c. În raport cu complexitatea lor, contractele de comerţ internaţional se clasifică în:

c.1. Contracte comerciale internaţionale unitare, care au la bază un singur acord de voinţa
între părţi.
c.2. Contracte comerciale internaţionale mixte, în cadrul cărora acordul de voinţa al părţilor
contractante generează drepturi şiobligaţii caracteristice pentru cel puţin două contracte
unitare (de tip monolit).
c.3. Contracte comerciale internaţionale complexe care desemnează o pluralitate de
contracte comerciale internaţionale distincte, interdependente, care împreună constituie un
ansamblu contractual creat prin voinţa juridică a părţilor, care are drept scop o anumită
finalitate, de asemenea agreată de părţi.
d. În funcţie de durata pentru care se încheie, contractele comerciale internaţionale se vor

clasifica după cum urmează:
d.1. Contracte de scurtă durată, încheiate pentru operaţiuni ocazionale şia căror durată nu
depăăeăte 1 an.
d.2. Contracte cu durată medie, încheiate pe o perioadă de timp de până la 5 ani, acestea
fiind regula în sfera Comerţului Internaţional.
d.3. Contracte de lungă durată, încheiate de părţi pe o perioadă de timp care excede duratei
de 5 ani.
Condiţiile de valabilitate ale contractelor comerciale internaţionale
La fel ca şi în dreptul civil care este, după cum am văzut, dreptul comun, capacitatea,
consimţământul, obiectul şicauza sunt condiţiile de valabilitate cerute unui contract comercial
internaţional.
Forma contractelor comerciale internaţionale
În ceea ce priveşte aceste contracte forma nu este o condişie ad validitatem, ci este în

marea majoritate a cazurilor cerută doar ca mijloc de probă (ad probationem).
Viciile de consimţământ în contractele de comerţ internaţional
a) Eroarea de fapt şi de drept

Reglementarea uniformă precizată consideră eroarea a fi reprezentarea eronată a unor
fapte ori a unor raporturi juridice existente în momentul încheierii contractelor comerciale
Internaţionale. (Din analiza textului legal rezultăcă în lumina Principiilor UNIDROIT nu
existădiferenăă între eroarea de fapt şi eroarea de drept).
b) Dolul în contractele de comerţ internaţional

Principiile UNIDROIT consacră ideea cu privire la dol, că o parte cocontractantă
poate cere nulitatea contractului atunci a fost determinată să îl încheie prin manoperele
dolosive ale celeilalte părţi, inclusiv limbaj sau practici, sau nedezvăluiri frauduloase a unor
circumstanăe care, conform standardelor bunei credinăe în materie comercială ar fi trebuit
dezvăluite.
c) Violenţa în contractele comerciale internaţionale

Cu privire la acest aspect, Principiile UNIDROIT indică următoarea conduită: o parte
poate invoca nulitatea contractului atunci când a fost obligatăsă îl încheie printr-o ameninţare
nejustificată a celeilalte părţi, care, având în vedere circumstanţele este atât de iminentă şi
serioasă încât nu oferă primei părţi nici o alternativă rezonabilă
.
d) Leziunea în contractele de comerţ internaţional
O parte contractantă poate invoca nulitatea contractului sau a unei clauze dacă, la
momentul încheierii contractului acesta, în ansamblul sau ori doar clauza respectivă îi dădea
celeilalte părţi într-un mod nejustificat un avantaj excesiv.
În această privinţă trebuie avute în vedere, în ceea ce priveşte leziunea în contractele
comerciale internaţionale, următoarele aspecte:
- faptul că cealaltă parte a profitat, în mod neloial de dependenţa primei părţi, de dezavantajul
economic sau de nevoile urgente ale acesteia, ori de faptul că aceasta este neprevăzătoare,
ignorantă, lipsită de experienţă sau lipsită de capacităţi de negociere;
- cealaltă parte a profitat, în mod neloial de natura şi scopul contractului comercial
internaţional.
e) Fapta ter"ului în raport cu eroarea, dolul, violen"a şileziunea în contractele comerciale

internaţionale.
Principiile UNIDROIT reglementează şi regimul juridic al condiţiilor de validitate ale

contractelor comerciale internaţionale la care am făcut referire până acum, comise însă prin
fapta terţului.
- Astfel, victima unui dol, a unei violenţe, leziuni sau a unei erori a cărei cauză este
imputabilă unui terţ de ale cărui fapte răspunde cocontractantul victimei poate invoca anularea
contractului ca şi cum ar fi imputabilă cocontractantului;
- În situaţia în care dolul, violenţa sau leziunea sunt imputabile unei terţe persoane pentru ale
cărei acte cocontractantul victimei nu este responsabil, contractul poate fi anulat dacă acest
cocontractant cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dolul, violenţa sau leziunea ori nu a
efectuat nici un act de executare până la data invocării nulităţii, în temeiul contractului.
84).

Trăsăturile caracteristice ale contractelor de comerţ internaţional.
Contractul de comerţ internaţional – definiţie.
Care sunt viciile de consimţământ în contractele de comerţ internaţional?
1. Trăsăturile caracteristice ale contractului de comerţ internaţional sunt :

a) comercialitatea
b) internaţionalitatea
c) naţionalitatea
2. Caracterul sinalgmatic al contractelor de comerţ internaţional este conferit de faptul că:

a) dau naştere la drepturi şi obligaţii corelative pentru părţi ;
b) părţile sunt numai două

c) sunt cu titlu gratuit.
3. Contractele principale sunt acorduri de voinţa ale părţilor care sunt de sine stătătoare, iar
existenţa lor nu depinde de clauzele altui ăăăăăăăăăăăăă
4. Dupa efectele lor contractele de comerţ Internaţional se clasifică în :

a) contracte ăăăăăăăăăă
b) contracte ăăăăăăăăăă
c) contracte ăăăăăăăăăă
5. Contractele de comerţ Internaţional se divid după obiectul lor în contracte care generează
obligaţii :
a) de a împrumuta
b) de a da
c) de a asigura
d) de a face
e) de a repara
f) de a nu face
6. Contractele de comerţ Internaţional de lungă durată se încheie de către părţi pe o perioadă

de timp mai mare de :
a) trei ani
b) cinci ani
c) zece ani
7. Părţile unui contract de comerţ internaţional au posibilitatea de a schimba legea aplicabilă

contractului fără a aduce atingere formei şi drepturilor terţilor :
a) oricând
b) numai după ivirea litigiului
c) numai cu aprobarea organului de jurisdicţie
Răspunsurile:
1)- a,b;
2)- a;
3)- contract;
4)- constitutive, translative, declarative;
5)- b,d,f;
6)- b;
7)- a

NR. 7
Bucureşti, 2006, pag. 83 - 92
Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, tratat, vol.II, Editura Lumina Lex, 2001,
pag. 5 - 22
Dragoş Alexandru Sitaru, Victor Babiuc, tratat, vol. II, 1996, Editura Actami, Bucureşti, pag.
9 -16
Mircea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comerţului Internaţional(tratat), Partea Specială,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, pag. 5-25
ÎNCHEIEREA, EXECUTAREA, MODIFICAREA ŞI

EFECTELE CONTRACTELOR DE COMERŢ
INTERNAŢIONAL

importanţa identificării legii aplicabile contractului comercial internaţional
punerea în relief a importanţei clauzelor conţinute de contractul comercial
internaţional
aprofundarea principiilor care trebuie să guverneze interpretarea contractelor de
comerţ internaţional
prezentarea modalităţilor de executare a contractelor comerciale internaţionale
8.1. Formarea contractului de comerţ internaţional

8.2. Legea aplicabile contractului de comerţ internaţional
8.3. Clauzele contractului comercial internaţional
8.4. Interpretarea contractelor de comerţ internaţional
8.5. Executarea contractelor de comerţ internaţional
Concepte cheie:
– Încheierea, executarea, modificarea şi efectele contractelor comerciale internaţionale

- Oferta – propunere pe care o persoană o face unei alte persoane ori în general de a încheia
un anumit contract în condiţii determinate
- Acceptare – manifestare a voinţei juridice a unei persoane de a încheia un contract în
condiţiile ofertei ce i-a fost adresată în acest scop
- Clauza contractuală – stipulaşie sau prevedere stabilită prin acordul de voinţa al părţilor sau
considerată ca atare în temeiul unei dispoziţii legale supletive de la care părţile nu au derogat
existentă în cuprinsul unui contract
- Clauză penală – convenţie accesorie prin care părţile contractante stabilesc anticipat
cuantumul daunelor interese (compensatorii sau moratorii) datorate de partea în culpă, în caz
de neexecutare a obligaţiei contractuale
- Reziliere – desfacere pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu execuţie succesivă în timp
drept consecinţă a neîndeplinirii obligaţiei de către una dintre părţi din culpa acesteia
- Rezolu"iune – desfiinăarea cu caracter retroactiv cu execuţie imediatăla cererea unei părţi ca
urmare a neexecutării obligaţiei celeilalte părţi din cauze imputabile ei.
8.1. FORMAREA CONTRACTULUI DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Încheierea contractului de comerţ internaţional (sau formarea) se face, de regulă, în
două etape:
I. Etapa precontractuală
II. Etapa încheierii propriu-zise a contractului de comerţ internaţional
I. ETAPA PRECONTRACTUALĂ
Este reprezentată de anumite demersuri pe care părţile interesate le efectuează în

scopul informării pieăei Internaţionale cu privire la intenşiile lor sau în scopul de a se informa
asupra tendinăelor şi oportunităşilor de pe piaţa internaţională .
Dialogul contractual este supus regulilor şi strategiilor de negociere. Negocierea unui

contract de comerţ internaţional are ca scop stabilirea unui sistem de reguli, de drepturi şi de
obligaţii corelative care vor guverna viitorul contract.
Pe durata negocierilor contractului, părţile pot opta pentru schimbul de scrisori de
intenţie sau pentru încheierea unor acorduri de negociere.
Negocierea, indiferent de forma pe care o îmbracă, implică respectarea unor reguli,
cum sunt:
a. informarea corectă şi completăa eventualului partener asupra elementelor de evaluare al
viitorului contract
b. colaborarea părţilor pentru ca negocierea să nu depăăească, în timp, o durata strict necesare
informării şi clarificării cadrului contractual
c. păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor primite, dacă aceste informaţii nu au un
caracter public evident
d. evitarea repunerii în discuşie a clauzelor contractuale asupra cărora s-a căzut deja de acord
e. anunăarea imediatăa celeilalte părţi a hotărârii de a întrerupe negocierile, temporar sau
definitiv
f. evitarea negocierilor paralele, afără numai dacă partea interesată şi-a declarat expres
intenţia ori şi-a rezervat dreptul de a intra în contact şi de a negocia şi cu alţi potenşiali
parteneri
g. respectarea termenelor prevăzute de părţi pentru încheierea diferitelor faze ale negocierii
În esenţă toate aspectele învederate cu privire la negocierea unui contract comercial
internaţional sunt materializări ale principiului libertăţii contractuale.
A. Oferta şi acceptarea ofertei
o Aspecte terminologice
Prin ofertă (policitaşiune, propunere) se înţelege lato sesu concretizarea voinţei de a
încheia un contract din sfera dreptului comercial dar şi a celui Internaţional.
Stricto sensu, prin ofertă se înţelege o propunere de încheiere a unui contract
comercial internaţional care a fost efectuată numai de debitorul prestaşiei materiale care face
obiectul contractului. Astfel, oferta trebuie să fie făcută de către vânzător, furnizor, exportator,
etc.
o Condiţiile de validitate ale ofertei
- să fie fermă şi să reprezinte un angajament juridic adică evidenţiază intenţia ofertantului de a
fi şinut de aceasta în cazul acceptării.
- oferta făcutăsă fie adresată uneia sau mai multor persoane determinate
- oferta trebuie să fie precisă şi completă

B. Revocarea ofertei de a contracta
Ofertantul are posibilitatea de a revoca propunerea de a contracta ceea ce constituie, de
asemenea, o manifestare de voinţa din partea sa. În ceea ce priveşte regimul juridic al
revocării ofertei trebuie să precizămcăputem discuta despre aceasta în două ipoteze: între
persoane prezente şi între persoane absente.
o Acceptarea ofertei de a contracta
Dacă oferta de a contracta reprezintă manifestarea voinţei unei părţi de a încheia un
contract de comerţ internaţional la rândul sau acceptarea ofertei reprezintă cealaltă voinţa
juridică.
În practica întâlnită în comerţul internaţional acceptarea ofertei este întâlnită sub două
modalităşi, ea putând fi, astfel expresă ori tacită, ambele bucurându-se de acceaşi valoare
juridică.
o Tăcerea (inactivitatea) destinatarului ofertei
Se consideră nulă clauza contractuală conform căreia tăcerea (inactivitatea)
destinatarului are calitatea unei acceptări a ofertei. Mai mult chiar, tăcerea nu valorează ca
acceptarea dacă o astfel de clauză nici nu a fost prevăzută în contract.
o Condiţiile de valabilitate ale acceptării ofertei
Fiind tot o latură a consimţământului, ca şi oferta şi acceptarea trebuie să
îndeplinească unele condiţii şi anume:
a) să fie făcută de către destinatarul ofertei de a încheia contractul comercial internaţional ori
de la un reprezentant al acestuia;
b) să fie pură şi simplă, cu alte cuvinte pe deplin concordantă cu conţinutul ofertei primite.
Dacă acceptarea ofertei este condiţionată are unele limitări sau modificări, se apreciază
că ne aflăm înaintea reprezentării ofertei şi în faţa unei contraoferte.
II. ETAPA ÎNCHEIERII PROPRIU-ZISE A CONTRACTULUI
Contractul se consideră a fi încheiat în momentul în care s-a realizat acordul de voinţa

dintre părţile contractante, în condiţiile legii aplicabile contractului.
În Dreptul Român se consideră cămomentul încheierii contractului este cel în care
acceptarea ofertei a ajuns la ofertant şi acesta a luat cunoătinăă de conţinutul acesteia.
În Dreptul Uniform, care are la bază Convenţia de la Haga, din 1964, se apreciază că
un contract este format atunci când acceptarea este recepşionată la adresa persoanei
ofertantului.
8.2. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Determinarea legii aplicabile contractului de comerţ internaţional se face, de regulă

prin acordul părţilor. În Dreptul Comerţului Internaţional se admite ca părţile să desemneze
legea care va guverna formarea, efectele, executarea şi stingerea obligaţiilor contractuale
reciproce.
Voinţa părţilor preîntâmpină un eventual conflict de legi, datorat caracterului de
Internaţionalitate al contractului. Părţile au posibilitatea de a schimba legea aplicabilă
contractului oricând, pe toată durata executării contractului, cu condiţia de a nu aduce atingere
validităţii formei contractului sau drepturilor dobândite de terţi.
8.3. CLAUZELE CONTRACTULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL

Un contract comercial internaţional va cuprinde obligatoriu şi în funcţie de obiectul
sau clauze legate de calitatea şi cantitatea mărfurilor, precum şi clauze referitoare la
răspunderea contractuală.
De asemenea, se vor prevedea şi clauze asiguratorii, ca mijloc de apărare contra
fluctuaşiilor preăurilor.
Clauze contractuale tipice:
1. de continuitate şi menţinerea raporturilor comerciale tradiţionale între parteneri;
2. de forţă majoră;
3. de exclusivitate;
4. de confidenţialitate;
5. privind modalităţile de plată ;
6. privind răspunderea părţilor;
7. de soluţionare a litigiilor.
Aceste clauze poartă denumiri specifice, pe care le vom aminti, succint, în cele ce
urmează:
A. CLAUZA COMPROMISORIE
B. CLAUZA DE MENŢINEREA VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE VALUTARĂ
şi CLAUZA MULTIVALUTARĂ
C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE
D. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT
E. CLAUZA DE HARDSHIP
F. CLAUZA PENALĂ
G. CLAUZE LIMITATIVE DE RĂSPUNDERE
H. CLAUZA DE FORŢĂ MAJORĂ
I. CLAUZE DE INTERPRETARE
J. PACTUL DE PREFERINŢĂ
K. CLAUZA DE CONFIDENŢIALITATE
L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE
M. CLAUZA DE NECONCURENŢĂ
8.4. INTERPRETAREA CONTRACTELOR DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
Interpretarea contractelor de comerţ internaţional este operaţiunea juridică de

clarificare logico-raşională şi sistematică de determinare a înţelesului exact şi complet al
clauzelor contractuale.
Principiile care trebuie să guverneze interpretarea contractelor de comerţ
internaţional:
a) Buna-credin"ă
b) Loialitatea
c) Colaborarea între păr"i
Regulile de interpretare contractuală în comerţul internaţional
a) Clauzele contractuale se interpretează după intenţia comună a părţilor care au încheiat
contractul, ci nu după sensul literal al termenilor utilizaţi
b) În situaţia în care o clauză este interpretabilă din cauză redactării sale ori dintr-un alt
considerent, se aplică regula de drept potrivit căreia aceasta va produce efecte, ci nu în sensul
neproducerii de efecte
c) În situaţia în care o clauză este susceptibilă de două interpretări, se aplică regula conform
căreia se interpreteazăîn sensul care este cel mai potrivit pentru natura contractului respectiv.
d) În situaţia în care existăo îndoială, conform art. 983 din Codul Civil Român, contractul se
interpreteazăîn favoarea celui care se obligă
e) Clauzele contractuale se interpreteazăunele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce
rezultă din actul întreg
8.5. EXECUTAREA CONTRACTELOR DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
a) Executarea voluntară
Modalităţile de plată
Plata este făcută, de regulă, de către debitor ori de către o altă persoană, în numele
debitorului.
Plata este primită de către creditor sau de către mandatarul acesteia ori de o persoană
autorizată de lege ori de o instanăă de judecată.
Locul executării obligaţiei
Părţile îşi aleg locul executării obligaţiei de plată , prin stipularea acesteia în contract
sau în locul care ar rezulta din natura operaţiunii ori din intenţia părţilor, aşa cum arată art. 59
alin.1 din Codul Comercial Român.
Executarea obligaţiei contractuale are loc, în absenăa unei stipulaşii exprese a locului
în contract, în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau, cel puţin, domiciliul ori
reşedinţa, la formarea contractului.
Data executării obligaţiei
Plata trebuie făcută:
-imediat, la data facturării mărfii;
-la expirarea termenului suspensiv, în situaţia în care obligaţia este astfel afectată (termenul
uzual este regula, iar excepţia termenul esenşial);
-în cazul decontărilor bancare prin incasso documentar, termenul de plată curge de la data
când factura şi documentele însoşitoare ale mărfii au ajuns la cumpărător;
-în situaţia în care plata se face prin acreditiv documentar, termenul este data înscrisă pe el de
data emitentă.
b) Executarea silită, în natură a contractelor de comerţ internaţional
Se recurge de către creditor la executarea silită a obligaţiilor asumate, dacă acestea nu
sunt executate în mod voluntar.

Executarea silită, specificăobiectului fiecărui contract, este dispusă de către o instanăă
de judecată, creditorul primind astfel prestaşia datorată ori, dacă preferă, despăgubiri.
În situaţia în care obiectul obligaţiei este o sumă de bani, ea va fi executată în natură.
Creditorul este îndreptăşit să cearăexecutarea silită în natură a obligaţiei, dacă obiectul
acesteia constă în a da bunuri de gen, pe care debitorul de deţine, dar refuză să le
individualizeze şi să le predea.
c) Executarea prin echivalent a obligaţiilor din contractele de comerţ internaţional
Întrucât în cazul în care ne găsim în faţa neexecutării voluntare a obligaţiilor stipulate,
în contractele de comerţ internaţional se recurge la executarea prin echivalent. În această
situaţie sunt aplicabile regulile răspunderii contractuale, dacă sunt întrunite condiţiile acesteia,
anume: existenţa faptului ilicit, producerea prejudiciului, raport de cauzalitate între faptul
ilicit şi prejudiciul cauzat şi existenţa vinovăşiei debitorului.
Fapta ilicită, în cazul contractelor de comerţ internaţional, constă în:
neexecutarea de către debitor a obligaţiilor contractuale asumate;
executarea obligaşilor asumate nu s-a făcut în mod corespunzător;
obligaţiile contractuale au fost executate cu întârziere.
Prejudiciul poate fi material sau moral, iar daunele-interese sunt consecinăa directă şi
necesare a neexecutării obligaţiei.
Răspunderea debitorului este condişionată de existenţa unui raport de cauzalitate între
fapta păgubitoare şi prejudiciul suferit de creditor.
d) Conven"iile privind răspundereaîn contractele de comerţ internaţional
Părţile pot încheia, înaintea producerii prejudiciului, convenţii al căror obiect este
modificarea clauzelor privind răspundereacontractuală, micăorând ori mărind răspunderea
debitorului.
e) Repararea prejudiciului
Creditorul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului care i s-a produs prin
neexecutarea obligaşilor asumate de către debitor sau a executări acestora cu întârziere.
Evaluarea daunelor pentru care i se acordă debitorului repararea prejudiciului poate fi
legală, judiciară sau convenţională.
f) Interven"ia for"ei majore în contractele de comerţ internaţional
Potrivit accepşiuni doctrinare,dar şireglementărilor existente pe plan internaţional şi
naţional, forţa majoră este manifestarea unor evenimente imprevizibile şi de nedepăşit,
independente de culpa celor care le invocă. Aceste evenimente trebuie să fie ulterioare
momentului încheieri contractului şi să facă,cu adevărat,imposibilă executarea obligaşilor

asumate.
Prin includerea în contract a clauzei de forţă majoră, părţile fac precizări îndeosebi cu
privire la regimul juridic al acesteia, adaptând-o condişilor specifice contractului respectiv.
101).
Încheierea contractului de comerţ internaţional – etape.

Regulile negocierii contractului de comerţ internaţional.
Enumeraţi clauzele contractului comercial internaţional.
Repararea prejudiciului în cazul nerespectării clauzelor contractului de comerţ
internaţional.
1. Oferta de a încheia un contract de vânzare internaţională de mărfuri îşi produce efectele :

a) când ajunge la destinatar atunci când este făcută în mod verbal
b) când este predată destinatarului prin orice mijloace
c) când destinatarul recunoaşte faptul că a intrat în posesia ofertei.
2. O ofertă chiar dacă este irevocabilă, poate fi retractată?
a) da, dacă retractarea ajunge la destinatar înaintea ofertei
b) da dacă retractarea ajunge la destinatar în acelaşi timp cu oferta
c) nu deoarece este irevocabilă.
3. Retractarea ofertei este similară cu revocarea acesteia ?
a) da;
b) nu
4. O ofertă de a contracta făcută verbal între părţile prezente , cu excepţia cazului în care
din împrejurări rezultă contrariul :
a) trebuie acceptată imediat
b) trebuie analizată cu atenţie
Răspunsurile:
1)- a,b;
2)- a,b;
3)- b;
4)- a

NR. 8
Popescu T.R., Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983, pag.213-236
Mazilu Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea Specială, Ed. Lumina Lex,
Babiuc Victor, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2001, pag.114-124
REGIMUL JURIDIC AL INTERMEDIERII ÎN DREPTUL


evidenţierea rolului însemnat pe care îl joacă activităţile de intermediere în domeniul
cunoaşterea principalelor contracte de intermediere care operează în acest domeniu
punerea în relief a trăsăturilor specifice contractelor de mandat, comision, agenţie, etc.
9.1. Contractul internaţional de mandat comercial
9.2. Contractul internaţional de comision
9.3. Intermedierea în dreptul anglo-saxon
9.4. Dreptul aplicabil intermedierii de comerţ internaţional
9.5. Aquis-ul comunitar în domeniul întreprinderii
Concepte cheie:
- Regimul juridic al intermedierii în Dreptul Comerţului Internaţional

- Agent – persoană fizică sau juridică ce acţionează din împuternicirea alte persoane de
asemenea fizică sau juridică, în scopul încheierii de acte juridice sau îndeplinirii de prestaşii
materiale
- Agent combinativ – agent care combină activitatea de dealer cu cea de broker, care lucrează
în cadrul agenţiilor de brokeraj în cadrul bursei sau în propria societate de consultanăă
- Agenţie de brokeraj – persoană juridică autorizată să cumpere şi să vândă valori mobiliare

ori mărfuri cu titlu profesional, în nume propriu sau în contul terţilor
- Agenţie de curtaj – societate pe acţiuni care cumpără şivinde mărfuri sau contracte la termen
în contul clienşilor, pe bazăde comision
- Mandat de negociere – împuternicire dată negociatorului sau echipei de negociere de către
firma tutelară
9.1. CONTRACTUL INTERNAŢIONAL DE MANDAT COMERCIAL

Este acel contract prin care o persoană numitămandatar se obligă, în baza indicaşiilor
primite de la o altă persoană, numitămandant, să trateze în numele acesteia, acte comerciale.
a) Obiectul specific al acestui contract constă, cu alte cuvinte, în tratarea de afaceri pe seama
mandantului. Actele încheiate trebuie să fie de natură comercială atât pentru terţi, cât şi pentru
mandant.
b) Elementele specifice ale contractului de mandat comercial sunt:
- mandatul comercial poate decurge din acordul de voinţa al părţilor;
- reprezentarea este de natura contractului, şinu de esenăa lui, întrucât mandatarul poate
acşiona în numele sau propriu, dar pe seama mandantului;
- mandatul comercial este întotdeauna un contract cu titlu oneros;
- mandatarul este împuternicit să întocmeascătoate actele necesare operaţiunii cu care a fost
învestit, chiar dacă unele dintre ele nu au fost prevăzute în mod expres;
- independenăa de acţiune a mandatarului permite angajarea mandantului şi în cazul unei
aparenăe de reprezentare;
- mandatul comercial se revocănumai pentru motive temeinice.
Spre deosebire de Dreptul Civil, în materia comerţului se aplică teoria mandatului de
interes comun.
c) Mandatarul poate fi agent, reprezentant sau curtier:
- agentul este un intermediar împuternicit să mijloceascăîn ăară în străinătate tranzacţii
comerciale.
- reprezentantul este un agent comercial căruia o firmă producătoare sau comercială din ţară
sau străinătate îi încredinăează desfacerea mărfii;
- curtierul este un intermediar care se ocupă cu mijlocirea încheierii contractelor comerciale,
prin punerea în contact a celor doi parteneri interesaşi.
9.2. CONTRACTUL INTERNAŢIONAL DE COMISION

Este un contract prin care o persoană numităcomisionar se obligă să trateze acte de
comerţ în nume propriu, dar pe seama altei persoane, numităcomitent, în schimbul unei
remuneraşii.
Contractul de comision are două forme:
- comisionarul lucrează în nume propriu, dar în contul comitentului;
- comisionarul acţionează în numele comitentului.
Caracterele contractului de comision sunt:
- în raporturile dintre comisionar şi comitent existărelaţii de mandat;
- comisionarul are calitatea de parte în raportul perfectat cu terţul, garantând executarea
contractului;
- privilegiul comisionarului asupra bunurilor încredinăate, ca o garanţie a creanţelor împotriva
comitentului.
9.3. INTERMEDIEREA ÎN DREPTUL ANGLO-SAXON

Deoarece acest sistem de drept nu cunoaşte contractele de mandat şi comision,
intermedierea se desfăşoară prin instituşia juridică numităagency.
Prin „agency” se înţelege aăadar raportul ce se stabileşte, în temeiul împuternicirii date
de o persoană, numităprincipal (patron) unei alte persoane, agent, care acceptă să acţioneze în
numele sau.
Raporturile juridice de agency se pot stabili printr-o înţelegere simplă, „agreement”.
Prin contractul de agency o persoană numităagent se obligă să acţioneze în numele altei
persoane, numităprincipal sau patron.
a) În raport de gradul de control executat de principal (patron), agentul poate fi agentservant
(sau independent) şi agent-contractor.
b) După felul presta"iei poate fi: agent-general şi agent-special.
c) Brokerul este un agent comercial care este reprezentantul principalului, având dreptul să
încheie tranzacţii comerciale, fără a avea însă posesia şicontrolul bunurilor negociate.
Firmele de brokeri asigură desfacerea mărfurilor, garantează executarea dispoziţiilor
primite, răspunde de calitatea mărfurilor şide finanţarea tranzacţiilor realizate.
d) Factorul este acel intermediar care lucrează în nume propriu, vânzând mărfurile pe care i le
încredinăează principalul, având drept de posesie şide control asupra lor, vânzarea lor
producând efecte asupra terţilor de bunăcredinăă.
9.4. DREPTUL APLICABIL INTERMEDIERII DE COMERŢ

INTERNAŢIONAL
În acest domeniu se aplică principiul Lex voluntatis (art. 73 şi74 din Legea 105/1992).
Părţile pot alege legea care să le cârmuiascăraportul juridic, iar dacănu au stabilit legea
aplicabilă, se vor aplica normele conflictuale subsidiare.
Dacă părţile nu au convenit altfel, raporturile dintre reprezentant şimandatar, conform
art. 93 al. 1 din Legea 105/1992, vor fi cârmuite de legea statului în care intermediarul
exercită împuternicirea.
9.5. AQUIS-UL COMUNITAR ÎN DOMENIUL INTERMEDIERII

Creşterea volumului comerţului internaţional, în general şi promovarea produselor,
capitalurilor şi serviciilor în statele membre ale Uniunii Europene se efectuează şi prin
intermediul agenţilor comerciali.
Atenşia pe care o acordă Uniunea Europeană agenţilor comerciali este de maximă
importanţă, deoarece prin aceştia se reduce concurenţa şi concomitent, are loc o integrare mai
strânsă a pieţelor de desfacere.
Întrucât statutul juridic al agenţilor comerciali este reglementat de legislaţia internă a
statelor membre, s-a manifestat preocuparea pentru armonizarea reglementărilor, îndeosebi
cele care reglementează raporturile juridice dintre, agenţi şi patroni, cu scopul de a le majora
eficacitatea.
Agenţii comerciali sunt persoane fizice sau juridice care îşi asumă obligaţia de a
negocia vânzarea sau cumpărarea unor mărfuri în contul altei persoane, numite patron.
Luând în considerare unele tendinăe manifeste, care puteau afecta stabilitatea şi
legătura permanentă dintre agent şi patron, Consiliul Comunităşilor Europene, la propunerea
Comisiei şi cu avizul Parlamentului European şi cel al Comitetului Economic şi Social, a
adoptat Directiva Consiliului 86/653/CEE din 18 decembrie 1986 privind coordonarea
legislaşiilor statelor membre referitoare la agenţii comerciali independenşi.
Prin „agent comercial", în înţelesul dat prin directivă, se înţelege intermediarul care
desfaăoară o activitate independentă şi care este în permanenăa autorizat să negocieze
vânzarea sau cumpararea produselor în numele altei persoane, denumită „comitent" sau să
negocieze şi să încheie astfel de tranzacţii pentru şi în numele comitentului în cauză.
Fiecare stat membru are dreptul să prevadă că Directiva nu se aplică acelor persoane
care exercită activităţi ale agentului comercial considerate secundare conform legislaşiei
statului membru respectiv.
În ceea ce priveşte drepturile şiobligaţiile agentului, atunci când îşi desfăăoara
activitatea, agentul comercial trebuie sa promoveze interesele comitentului sau şi să acţioneze
loial şi de bună credinăă.
În relaţiile sale cu agentul comercial, comitentul trebuie să acţioneze loial şi de bună
credinăă.
În ceea ce priveşte remuneraşia, în absenăa oricărui acord între părţi asupra acestei
probleme şi fără să aducăatingere aplicării dispoziţiilor obligatorii ale statelor membre cu
privire la nivelul remuneraşiei, agentul comercial are dreptul la remuneraşia de care agenţii
comerciali numişi pentru comercializarea produsele care fac obiectul contractului sau de
agenţie beneficiază în mod obiănuit în locul în care acesta îşi desfăăoară activităţile.
În lipsa unei astfel de uzanţe, agentul comercial este îndreptăşit să primească o
remuneraşie rezonabilă, având în vedere toate aspectele tranzacţiei.
Orice parte din remuneraşie, care variază în funcţie de numărul sau valoarea
tranzacţiilor comerciale, se consideră comision în sensul prezentei directive.
Comisionul devine exigibil de îndată ce şi în măsura în care una din următoarele
condiţii este îndeplinită:
- comitentul a executat tranzacţia;
- comitentul ar fi trebuit să execute tranzacţia, potrivit înţelegerii cu terţul;
- terţul a executat tranzacţia.
Comisionul devine exigibil cel mai târziu atunci când terţul şi-a executat partea sa din
tranzacţie sau ar fi trebuit să o facă în cazul în care comitentul şi-a executat partea sa de
tranzacţie, aşa cum ar fi trebuit.
Comisionul se plăteăte cel mai târziu în ultima zi din luna următoare trimestrului in
care comisionul devine exigibil.
Dreptul la comision se poate stinge numai dacă şi în măsura în care:
- s-a stabilit cănu va fi executat contractul dintre terţ şi comitent;
- acest fapt este rezultatul unei clauze pentru care comitentul nu este vinovat.
Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru despăgubirea agentului
comercial după expirarea contractului de agenţie, sau compensarea acestuia pentru pierderile
suferite.
Agentul comercial are dreptul la compensaşii pentru pierderile suferite în urma

rezilierii relaţiilor sale cu comitentul.
Dreptul la compensaţie sau la compensaţie pentru pierderi poate fi exercitat şi atunci
când contractul de agenţie este reziliat ca urmare a decesului agentului comercial.
Înţelegerea care restricşionează activităţile de afaceri ale agentului comercial în urma
rezilierii contractului de agenţie se numeăte clauză de interdicţie comercială. Această clauză
de interdicşie comercială este valabilănumai dacăşiîn măsura în care sunt îndeplinite,
cumulativ, următoarele condiţii:
- a fost încheiată în scris;
- se refera la zona geografică sau la grupul de clienşi şi zona geografică încredinăate agentului
comercial şi la tipul de mărfuri care fac obiectul contractului de agenţie.
Clauza de interdicşie comercială nu este valabilă mai mult de doi ani de la expirarea
contractului de agenţie, cu precizarea căprevederile amintite nu aduc atingere dispoziţiilor din
legislaţia naţională care impune alte restricşii asupra valabilităşii sau caracterului executoriu
al clauzei de interdicşie comercială sau care permit instanţelor să reducă obligaţiile părtilor
care rezultă dintr-un astfel de acord. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 105-109).

Obiectul contractul internaţional de mandat comercial.
Elementele specifice contractul internaţional de mandat comercial.
Formele contractului internaţional de comision.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplineasca comisionul pentru a deveni

exigibil.

(cu răspunsuri)
1. Contractul internaţional de mandat comercial este acela prin care o persoană numită
ăăăăăăăăăăse obligă în baza îndatoririlor primite de la o altă persoană, numităăăăăă
ăăăăăăăăăăsă trateze în numele acesteia acte comerciale.
2. Activitatea agentului intermediar împuternicit să mijlocească în ţară şi străinătate
anumite tranzacţii comerciale are un caracter:
a) voluntar;
b) profesional;
c) dualist
3. În cadrul contractului de comision comisionarul lucrează
a) în numele comitentului
b) în numele celui care îl remunerează
c) în nume propriu dar în contul comitentului
4. În raportul dintre comisionar şi comitent există relaţii de :
a) intermediere;
b) de mandat;
c) de reprezentare
5. În cadrul instituşiei juridice a intermedierii în dreptul anglo-saxon prin agency se
înţelege ăăăăăăăăăăăăăăce se stabileşte în temeiul împuternicirii date de către principal
(patron) unei alte persoane numită agent , care acceptă să acţioneze în numele sau.
Răspunsurile:
1)- mandatar, mandant;
2)- b;
3)- a,c;
4)- b;
5)- raportul

NR. 9
Jenică Drăgan, Dreptul Comerţului Internaţional, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2006, pg. 105-109
1983, pag.142-145
Mazilu Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea Specială, Ed.Lumina Lex,
Babiuc Victor, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.Sylvi, Bucureşti, 2001, pag.101-108
Directiva Consiliului Comunităşilor Europene nr.86/653/CEE din 18 decembrie 1986 privind
coordonarea legislaşiilor statelor membre referitoare la agenţii comerciali independenţi
CONTRACTUL INTERNAŢIONAL DE VÂNZARE DE MĂRFURI

trăsăturile caracteristice contractului de vânzare internaţională de mărfuri
rolul jucat de Convenţia Naşiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională

de mărfuri de uniformizare a practicii în acest domeniu
domeniile de aplicare ale Convenţiei de la Viena
interpretarea, forma şi proba contractelor de vânzare internaţională de mărfuri
obligaţiile comune ale vânzătorului şiale cumpărătorului
10.1. Definiţia contractului de vânzare în comerţul internaţional
Concepte cheie:
- Contractul internaţional de vânzare de mărfuri

- Bursă – piaţă spacializată şi organizată care funcşionează sub controlul şi supravegherea
statului prin organisme special împuternicite
- Bursă de mărfuri – piaţă organizată şi specializată la care se negociază şi se încheie
tranzacţii de mărfuri fungibile, standardizate şi depozitabile
- Bursă de valori – piaţă organizată şi specializată în care se vând şi se cumpără valori
mobiliare (titluri financiare, valori selective, pietre şimetale preşioase)
- Licita"ie – piaţă specializată unde se negociază mărfuri şi servicii pe baza concentrării
cererii şi ofertei care funcşionează periodic sau ocazional
- Contract constitutiv – contract prin efectul căruia se constituie în favoarea uneia dintre părţi
un drept real asupra unui bun al celeilalte părţi
- Contract comutativ – contract oneros la încheierea căruia părţile cunosc întinderea
prestaşiilor la care se obligă şi pot aprecia valoarea acestora ca fiind echivalentă
- Evicţiune – garanţie de drept prin care este desemnată în literatura juridică o obligaşie de
garanţie a vânzătorului contra evicţiunii
10.1. DEFINIŢIA CONTRACTULUI DE VÂNZARE ÎN COMERŢUL

INTERNAŢIONAL
Contractul de vânzare cumparărare în comerţul Internaţional este instrumentul juridic

prin care un comerciant, numit vânzător transmite unei alte persoane, care îşi are domiciliul
sau sediul în alt stat, numităcumpărător, dreptul sau de proprietate asupra unuia sau mai
multor bunuri determinate ori alte drepturi (de creanţăsau reale), în schimbul unei anumite
sume de bani numităpre".
Caracteristicile contractului de vânzare în comerţul internaţional
- caracterul sinalagmatic (bilateral)
- caracterul oneros
- caracterul comutativ
Caracterele juridice specifice
- caracterul comercial
- caracterul Internaţional
Contractele de vânzare în comerţul internaţional în lumina Convenţiei Naţiunilor Unite asupra
contractelor de vânzare internaţionale de mărfuri
Principala reglementare Internaţională în materia vânzării Internaţionale de mărfuri a
fost adoptată la Viena în anul 1980. Ea reprezintă o cale de mijloc, acceptată de principalele
sisteme juridice mondiale, în acestă materie. Astfel, convenţia la care facem referire este un
compromis între dreptul anglo-saxon (common-law) şicel romano-germanic.
Domeniile de aplicare ale Convenţiei de la Viena din anul 1980
a) Domeniul temporal de aplicare
Precizăm că această convenţie se aplică, pe plan Internaţional, de la 01.01.1988, în
ceea ce priveşte formarea contractului numai ofertelor făcute după intrarea sa în vigoare faţă
de statele contractante iar în ceea ce priveşte executarea unor contracte încheiate după intrarea
sa în vigoare faţă de aceleaşi state contractante, deci este exclus, din capul locului principiul
retroactivităţii prevederilor sale.
b) Domeniul personal de aplicare (ra"ione personae)
În conformitate cu dispoziţiile art.1 pct.1 lit.a şib din Convenţia de la Viena din anul
1980 prevederile acesteia se aplică, în mod alternativ, contractelor de vânzare Internaţională
de mărfuri.
Astfel ea va fi aplicabilă:
b.1. Între păr"i care îşi au sediul în state contractante diferite.
În acest context, prin state contractante se înăeleg doar acelea care ratifică, acceptă,
aprobă sau aderă la Convenţia de la Viena din anul 1980, conform prevederilor art.91 al
acesteia.
b.2. Convenţia de la Viena din anul 1980 se aplică, conform dispozi"iilor art.1 pct.1 lit.b, de
asemenea, atunci când „normele de Drept Internaţional privat conduc la aplicare legii unui
stat contractant”.
Prin această formulare, prin trimiterea la norme de drept Internaţional privat al ăării
forului (lex fori), convenţia devine aplicabilădeşinici una sau numai una dintre părţi îşi are
sediul pe teritoriul unui stat contractant.
c) Domeniul material de aplicare ( ra"ione materiae )
Convenţia de la Viena din anul 1980 are ca obiect de reglementare, după cum ătim,
numai contractele de vânzări Internaţionale de mărfuri . Deşi nu este definit un astfel de
contract de vânzare, acesta poate fi uăurinăă identificat deoarece trăsăturile sale caracteristice
sunt evidenţiate din reglementarea şidin enumerarea obligaţiilor părţilor contractante, prin
art.30 şi53 din convenţie.
Domeniul de aplicare al Convenţiei vizează douăcategorii de situaşii distincte, şi
anume :
1. enumerarea tipurilor speciale de contracte de vânzare Internaţională de mărfuri în raport de
obiectul lor care:
1.1. formează obiectul convenţiei
1.2. nu formează obiectul convenţiei.
2. indică aspectele referitoare la contractele de vânzare care intră sub incidenăa convenţiei la
care facem referire.
Interpretarea, forma şi proba contractelor de vânzare internaţională de mărfuri
Reguli de interpretare a Convenţiei de la Viena din anul 1980.
1.1 In conformitate cu prevederile art.7 pct.1 la interpretarea convenţiei trebuie să se şină
seama „de caracterul sau Internaţional şide necesitatea de a promova respectul bunei credinăe
în comerţul Internaţional”.
1.2 În lumina convenţiei, indicaşiile precum şicelelalte manifestări ale unei părţi trebuie
interpretate după intenţia acesteia, când cealaltă parte cunoaşte sau nu putea ignora această
intenţie.
1.3. Tot în vederea interpretării părţile contractante sunt legate prin uzanţele la care ele au
consiimşit şide obiănuinăele care s-au stabilit între ele dispune convenţia .
2. Formarea contractului de vânzare Internaţionalăde mărfuri
Convenţia de la Viena din anul 1980 stipulează, în mod expres, în baza principiului
consensualismului , cu privire la forma contractului, următoarele :
- acesta nu trebuie încheiat şi nici constatat în scris şi, de asemenea , nu trebuie supus niciunei
alte condiţii de formă;
- modificarea sau rezilierea (rezoluşiunea) contractului se poate realiza prin acordul amiabil al
părţilor , fără nici o altă condişie de formă ;
- contractul scris care conţine o dispoziţie ce stipulează căorice modificare sau reziliere
(rezoluşiune) amiabilă, trebuie făcutăîn scris nu poate fi modificat sau reziliat într-o altă
formă.
3. Proba contractului de vânzare Internaţionalăde mărfuri
Potrivit prevederilor convenţionale un contract poate fi probat prin orice mijloace
inclusiv prin proba testimonială. Se consacră astfel, principiul libertăţii probei contractului
(din punct de vedere terminologic se impune precizarea că înscrisul pot fi considerate şi
mijloacele moderne de comunicare : fax, telex, telegramă, e-mail).
4. Încheierea contractului de vânzare Internaţionalăde mărfuri
Procesul complex de încheiere a unui contract de această factură cuprinde trei etape,
toate de aceiaşi importanţă, având în vedere consimţământul părţii şi anume: oferta, cceptarea
ofertei şi încheierea propriu-zisă a contractului precum şi modificarea şi rezoluşiunea
(rezilierea) unui astfel de contract.
4.1. OFERTA
Defini"ie
După cum se cunoaşte, prin ofertăîn dreptul Comerţului Internaţional se înţelege
propunerea de încheiere a unui contract adresată de către un comerciant unui alt
comerciant.
În lumina Convenţiei de la Viena din anul 1980, pentru a fi considerată valabilăo
ofertătrebuie să îndeplineascăanumite condiţii, după cum urmează:
- să fie adresată unuia sau mai multor persoane determinate ;
- să fie suficient de precisă, cu alte cuvinte să conşină denumirea mărfurilor şi, de
asemenea, în mod expres sau implicit, cantitatea şipreăul ori să cuprindă informaţii care
să permită determinarea lor ;
- să rezulte, în mod nemijlocit, din ea voinţaofertantului de a se angaja, în cazul
acceptării, adicăpropunerea făcută, să fie un angajament cu conotaşii juridice.
Momentul producerii efectelor ofertei
Oferta făcutăîşi produce efectele, aşa cum stipulează convenţia, în art.15 pct.1, în
momentul ajungerii sale la destinatar, atunci când este făcutăîn mod verbal sau când este
predată destinatarului însuşi, prin orice mijloace.
Retractarea şirevocarea ofertei
Oferta, odată făcută, poate fi retractată, chiar dacăeste irevocabilă, dacăajunge la
destinatar înainte sau în acelaşitimp cu oferta.
- retractarea existăatunci când renunăarea ofertantului ajunge la destinatar cel
mai târziu în acelaşitimp cu oferta;
- revocarea intervine după momentul ajungerii la destinatar, până la încheierea
contractului.
4.2 ACCEPTAREA OFERTEI
Defini"ie
Acceptarea unei oferte făcute se concretizează fie printr-o declaraşie sau o altă formă de
manifestare a voinţei destinatarului din care rezultăacordul sau cu privire la oferta care i s-a
făcut.
Momentul producerii efectelor acceptării
a) Acceptarea expresă a ofertei
a.1. În cazul păr"ilor contractante prezente (inter presentes)
Potrivit prevederilor convenţiei o ofertăde a contracta făcutăverbal trebuie acceptată imediat,
cu excepţia cazului în care din împrejurări a rezultat contrariul.
a.2. În ipoteza contractului între păr"i contractante absente (inter absentes) este valabilă regula
potrivit căreia acceptarea ofertei produce efecte în momentul în care indicaşia de acceptare
parvine ofertantului, caz în care opereazăsistemul recepşiei.
b) Acceptarea tacită a ofertei
În conformitate cu prevederile art.18 pct.3 din Convenţia de la Viena din anul 1980, prin
acceptarea tacită trebuie să se înăeleagă îndeplinirea, de către destinatarul ofertei, a unui act
prin care el poate atesta căacceptă respectiva ofertă, fără însă a comunica acest act
ofertantului. Ca atare, în lumina acestei formulări convenţionale reiese căoricare manifestare
din care se desprinde intenţia deşinătorului ofertei de a o accepta poate fi considerată o
acceptare tacită, însă această intenţie de acceptare trebuie să rezulte, neîndoielnic, atât în
temeiul ofertei, dar şial uzanţelor şial obiănuinăelor convenite între părţile contractante.
Acceptarea tardivă a ofertei
Prin acceptare tardivă se întelege cărăspunsul de acceptare al destinatarului ofertei a ajuns la
sediul ofertantului după ce a expirat termenul stipulat de ofertant sau a termenului rezonabil,
şinând cont de împrejurările tranzacţiei şide rapiditatea mijloacelor de comunicare utilizate de

cître ofertant.
Retractarea acceptarii ofertei
La fel ca şioferta, acceptarea poate fi retractată, la rândul sau. Ea poate opera numai dacă
retractarea ajunge la ofertant înainte de momentul în care acceptarea ar fi produs efecte sau nu
în acel moment.
4.3. MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE VÂNZARE
INTERNAŢIONAL+ DE M+RFURI
Un astfel de contract va fi considerat încheiat în momentul în care acceptarea ofertei
produce efecte juridice.
Se consideră ca fiind momentul încheierii contractului de vânzare Internaţională
de mărfuri:
situaţia acceptării exprese inter presentes , momentul realizării acordului de
voinţa a părţilor ;
ării exprese inter absentes , momentul în care acceptarea parvine
ofertantului potrivit sistemului recepşiei ;
ării tacite, momentul încheierii contractului coincide cu cel în care
actul de acceptare tacită a fost îndeplinit de către parte.
4.4. MODIFICAREA 1I REZOLUTIUNEA (REZILIEREA) CONTRACTULUI
Un contract de vânzare Internaţională de mărfuri poate fi modificat şirezoluşionat (reziliat)
numai prin acordul amiabil al părţilor deoarece respectivul contract a fost încheiat prin aceeaşi
voinţa.
4.5.EFECTELE CONTRACTULUI DE VÂNZARE INTERNATIONAL+ DE
M+RFURI CONFORM PREVEDERILOR CONVEşiEI DE LA VIENA DIN
ANUL 1980
A) OBLIGAŢIILE VÂNZ+TORULUI
1. Obliga"ia de predare a mărfurilor
2. Obliga"iile vânzătorului atunci când contractul implicătransportul mărfurilor
- aplicarea unui semn distinctiv pe mărfuri în cazul remiterii mărfii unui
transportator dacăacestea nu sunt clar identificate, trimiăând, de asemenea, cumpărătorului un
aviz de expedişie cu specificaşia mărfurilor respective;
- încheierea contractelor pentru ca transportul să fie efectuat până la locul prevăzut mijloace
de transport adecvate împrejurărilor şiîn condiţii obiănuite pentru un asemenea transport, dacă
vânzătorul este şinut să ia măsuri pentru transportul mărfurilor;
- dacăvânzătorul nu este şinut să subscrie el însuşi o asigurare pe tuimpul transportului, el va

trebuim să furnizeze, la cererea cumpărătorului toate informaţiile de care dispune, necesare
încheierii asigurării mărfurilor.
3. Termenul de predare al mărfurilor
Vânzătorul este obligat să predea mărfurile :
- la data fixată prin contract, dacăîn contract s-a stabilit o asemenea dată sau data este
determinată cu referire la contract ;
- în orice moment, în cursul perioadei de timp fixată prin contract sau determinabilă prin
referire la contract, în afara cazului în care din împrejurări nu rezultă căalegerea datei nu
revine cumpărătorului ;
- în toate celelalte cazuri, într-un termen rezonabil, calculat de la data încheierii contractului
respectiv.
4. Obliga"ia de a remite documentele referitoare la marfă
5. Obliga"ia de conformitate a mărfurilor
În lumina Convenţiei de la Viena din anul 1980 obliga ia de conformitate are ca obiect
predarea mărfurilor a căror cantitate, calitate (ce include şigaranşia de vicii) şitip să fie
corespunzătoare întru totul celor stipulate în contract, având în vedere căacestea sunt
elementele esenşiale ale unui contract de această natură. În consecinăă, orice nerespectare a
stipulaşiilor contractuale cu privire la aceste elemente atrage răspunderea
vânzătorului.
6. Răspundereavânzătorului pentru lipsa de conformitate a mărfurilor
Vânzătorul este exonerat de răspundere pentru o lipsă de conformitate pe care
cumpărătorul o cunoătea sau nu se putea să nu o cunoascăîn momentul încheierii
contractului.
7. Obliga"iile cumpărătorului legate de conformitatea mărfurilor
În virtutea principiului simetriei juridice, Convenţia de la Viena din anul 1980 a stabilit în
ceea ce priveşte conformitatea mărfurilor şipe seama cumpărătorului care are şi el un rol
deosebit în asigurarea conformităşii mărfii ce face obiectul contractului de vânzare
Internaţională .
8. Obliga"ia vânzătorului de a preda mărfurile libere de orice drept sau preten"ie
a unui test(obliga"ia de garan"ie pentru evic"iune)
9. Obliga"ia cumpărătorului de a denun"a vânzătorului dreptul sau preten"ia
ter"ului (obliga"ia vânzătorului legală de evic"iune)
10. Răspundereacontractuală a vânzătorului
În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena din anul 1980 vânzătorul va răspunde

pentru nerespectarea obligaţiilor sale contractuale neonorate, ori cu alte cuvinte, cumpărătorul
are la dispoziţia sa textul legal cu ajutorul căruia poate să dispună, în caz de contravenşie la
contract de către vânzător.
11. Mijloacele de care dispune cumpărătorul în caz de contraven"ie la
contract de către vînzător
a) Interdic"ia acordării unui termen de gra"ie
b) Cumpărătorul este îndrituit să cearăvănzătorului executarea obliga"iei sale
12. Mijloace specifice de executare de care dispune cumpărătorul în situa"ia în care
vânzătorul a încălcat obliga"ia de conformitate a mărfii
Mijloace specifice
a) cumpărătorul poate cere vânzătorului predarea unor mărfuri de înlocuire , dacă lipsa de
conformitate constituie o contravenşie esenşială la contract şi dacă această predare este cerută
în momentul denunăării, de către cumpărător, din cauza lipsei de conformitate sau într-un
termen rezonabil calculat de la această denunăare;
b) cumpărătorul poate cere vânzătorului să repare lipsa de conformitate, în afară
de cazul în care o astfel de soluşie ar fi nerezonabilă, şinând seama de toate împrejurările.
Reparaşia trebuie cerută de către cumpărător în momentul denunăării lipsei de
conformitate sau într-un termen rezonabil calculat de la această denunăare.
c) cumpărătorul poate reduce preăul, proporşional cu diferenăa dintre valoarea pe
care mărfurile efectiv predate o aveau în momentul predării şivaloarea mărfurile
conforme ar fi avut-o în acel moment. Acest mijloc al cumpărătorului, care echivalează
cu aplicarea unei bonificaşii, este aplicabil indiferent dacăpreăul contractului a fost plătit
sau nu. Soluşia reducerii preăului are un caracter subsidiar şirestrictiv, cumpărătorul
nefiind în poziţia să recurgă la reducerea de preă dacăvânzătorul rapară orice deficienăă a
obligaţiei sale. Această reparaşie poate fi făcută:
ăei, în cazul predării anticipate a mărfii
după data predării mărfii
ărătorul refuză să accepte primirea unor mărfuri reparate,
deci cumpărătorul nu acceptă executarea de către vânzător
13. Rezolu"iunea contractului de vânzare Internaţionalăde mărfuri de către cumpărător
Cumpărătorul are dreptul de a cere rezoluşiunea contractului numai în două situaşii:
a) în caz de neexecutare de către vânzător a oricăreia dintre obligaţiile ce rezultă din contract
sau din convenţie (constituie o contravenşie esenşială la contract)
b) în caz de nepredare a mărfurilor de către vânzător în termenul prevăzut în contract şi nici în

termenul suplimentar acordat de cumpărător.
14. Caracteristicile regimului juridic al rezolu"iunii cerute de cumpărător.
a) este extrajudiciară, în sensul căse declară unilateral de către cumpărător
b) declaraşia nu produce efecte juridice decât dacăa fost făcutăde către
cumpărător prin notificarea vânzătorului
c) instanţa nu poate acorda vânzătorului un termen de graşie
15. Situa"ii speciale de responsabilitate a vânzătorului
a) în cazul în care vânzătorul efectueză o predare parşială sau numai o parte din marfă nu este
conformă cu contractul, cumpărătorul beneficiază de toate mijloacele specifice de executare
ca urmare a încălcării de către vânzător a obligaţiei de conformitate a mărfii (conform art.46-
50), dar care se aplică doar cu privire la partea lipsă sau neconformă. În acest caz,
cumpărătorul nu mai poate declara contractul rezolvit în totalitatea sa decât dacăneexecutarea
parşială constituie o contravenşie esenşială la contract.
b) dacă vânzătorul face o predare anticipată, cumpărătorul are facultatea de a prelua mărfurile
sau de a le refuza
c) în cazul în care vânzătorul predă o cantitate superioară celei prevăzute în contract,
cumpărătorul poate accepta sau poate refuza preluarea cantităşii predate în plus, iar în ipoteza
în care cumpărătorul acceptă să preia mărfurile integral sau parşial trebuie să le plăteascăla
preăul din contract.
B) OBLIGAŢIILE CUMPăRăTORULUI
1. Plata pre"ului convenit
2. Determinarea pre"ului
Preăul mărfurilor vândute trebuie determinat în contract în mod expres sau implicit ori printr-
o dispoziţie care să permită a fi determinat ulterior.
3. Locul plă"ii pre"ului
Preăul mărfii care face obiectul contractului de vânzare Internaţional poate fi plătit:
a) la locul prevăzut în contract
b) la sediul vânzătorului
c) la locul remiterii mărfurilor sau documentelor însoşitoare ale mărfii, dacă plata trebuie
făcutăcontra acestei remiteri
4. Momentul efectuării plă"ii pre"ului
Momentul efectuării plăşii preăului poate fi determinat, după cum urmează:
a) preăul mărfii trebuie plătit către vânzător la momentul determinat prin contract
b) dacă în contract nu existăprevăzut momentul plăşii, preăul va fi plătit în momentul în care

vânzătorul pune la dispoziţia cumpărătorului fie mărfurile, fie documentele necesare
c) vânzătorul are dreptul de a face din plată o condişie a remiterii mărfii ori a documentelor
reprezentative ale acesteia
dacăcontractul de vânzare Internaţională a mărfurilor nu stipulează transportul mărfurilor,
vânzătorul poate să condişioneze expedierea lor sau a documentelor reprezentative al acestora
contra plăşii preăului
5. Obliga"ia de preluare a mărfii
6. Mijloacele de care dispune vânzătorul în caz de contraven"ie la contract din partea
cumpărătorului
ătorul poate să cearăcumpărătorului să-şiexecute obligaţiile asumate prin contract
ătorul poate cere cumpărătorului să plăteascăpreăul, să preia marfa predată sau să
execute alte obligaţii contractuale
ătorul este obligat să nu se prevaleze de vreun mijloc incompatibil cu umpărătorului în
baza convenţiei
7. Măsuri intermediare la care poate recurge vânzătorul
a) vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar de o durată rezonabilă,
pentru executarea obligaţiilor care îi revin, potrivit contractului
b) înaintea expirării termenului suplimentar acordat cumpărătorului, vânzătorul nu se poate
prevala de nici unul dintre mijloacele de care dispune în caz de încălcare a contractului, afără
de cazul în care a primit din partea cumpărătorului o notificare prin care îl informează că nu
îşi va executa obligaţiile în termenul acordat
c) în cazul în care în contract se prevede obligaţia cumpărătorului să specifice forma, măsura
şi alte caracteristici ale mărfii, iar acesta nu face aceste specificaşii la data convenită sau într-
un termen rezonabil, calculat de la primirea cererii în acest sens din partea vânzătorului,
acesta din urmă poate să efectueze singur specificarea, potrivit cu nevoile cumpărătorului care
i-ar putea fi cunoscute
d) în ipoteza în care vânzătorul efectuează singur specificarea, trebuie să o comunice şi
cumpărătorului şisă-i acorde un termen rezonabil pentru o specificare diferită; dacă după
primirea comunicării vânzătorului, cumpărătorul nu foloseăte această posibilitate în termenul
acordat, specificarea făcutăde vânzător este definitivă.
8. Rezolu"ionarea contractului de către vânzător
Rezoluşionarea contractului poate fi declarată de de vânzător numai în următoarele condiţii:
a) dacăneexecutarea de către cumpărător a oricăreia dintre obligaţiile ce rezultă pentru el din

contract sau convenţie constitue o contravenşie esenşială la contract
b) în cazul în care cumpărătorul nu îşi execută obligaţia de plată a preăului ori nu preia
mărfurile predate în termenul suplimentar acordat de vânzător sau dacă declară cănu o va face
în termenul astfel acordat.
C. DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND OBLIGAŢIILE VÂNZ+TORULUI 1I ALE
CUMP+R+TORULUI
1. Excep"ia de neexecutare a contractului
O parte poate să amâne executarea obligaţiilor care îi revin atunci când rezultă că după
încheierea contractului cealaltă parte nu va executa o parte esenşială a obligaţiilor sale din
cauza unei grave incapacităşide executare a obligaţiilor, a insolvabilităşii sale ori a modului în
care se pregăteăte să execute sau execută contractul.
2. Rezolu"iunea (rezilierea) contractului
Rezoluşiunea (rezilierea) contractului de vânzare Internaţională de mărfuri poate fi declarată
atât de vânzător, cât şide cumpărător, în mod unilateral sau prin acordul părţilor contractante.
3. Riscul contractului
a) Pierderea sau deteriorarea mărfurilor survenitădupă transferul riscului către cumpărător nu
îl eliberează pe acesta de obligaţia de plată a preăului, afără de cazul în care acestea sunt
imputabile vânzătorului.
b) În cazul în care contractul de vânzarea Internaţională de mărfuri implică un transport al
acestora, iar vânzătorul nu este şinut să le remită într-un loc determinat, riscul este transmis
cumpărătorului în conformitate cu contractul de vânzare
c) Riscul este transferat la cumpărător în momentul în care preia mărfurile ori, dacă nu face
acest lucru la timpul potrivit, riscul este transferat cumpărătorului din momentul în care
mărfurile sunt puse la dispoziţia sa, iar el săvârşeşte o contravenşie esenşială la contract prin
nepreluarea lor. Dacă însă cumpărătorul trebuie să preia mărfurile în alt loc decât sediul
vânzătorului, riscul este tranferat în momentul în care este efectuată predarea, iar
cumpărătorul cunoaşte căau fost puse la dispoziţia sa în acel loc
d) Atunci când vânzarea se referă la mărfuri neindividualizate încă, acestea sunt considerate
căau fost puse la dispoziţia cumpărătorului şiriscu a fost transferat către acesta numai atunci
când s-a făcut identificarea mărfurilor, conform cu clauzele contractuale
4. Daunele interese
Partea care a încălcat o obligaşie contractuală, va suporta daunele-interese, fără să se facă
distincţie în această privinţă între vânzător şicumpărător.
5. Modalită"i de stabilire a daunelor-interese în cazul rezolu"iunii (rezilierii) contractului

a) când contractul este rezolvit iar cumpărătorul, într-o manieră rezonabilă şi într-un termen
rezonabil după rezolvire, a procedat la o cumpărare de înlocuire sau vânzătorul la o vânzare
compensatorie, partea care cere dauneinterese poate obţine diferenăa dintre preăul din
contract şipreăul cumpărării de înlocuire sau al vânzării compensatorii
b) când contractul este rezolvit şidacăpartea nu a procedat la o cumpărare de înlocuire sau la o
vânzare compensatorie, iar mărfurile au un preă curent, partea poate cere daune-interese
echivalente cu diferenăa dintre preăul stabilit prin contract şi preăul curent din momentul
rezolvirii, alături de orice alte daune-interese. Totuşi, dacă partea care cere daune-interese a
declarat contractul rezolvit după ce a intrat în posesia mărfurilor este aplicabil preăul curent
din momentul intrării în posesie, iar nu cel din momentul rezolvirii.
6. Regimul dobânzilor
Potrivit textului Convenţiei, dacăo parte nu plăteăte preăul sau orice altă sumă datorată,
cealaltă parte are dreptul la dobânzi asupra acestor sume, cumulul dobânzilor cu despăgubirile
fiind permis.
De asemenea, vânzătorul care este obligat să restituie preăul ca efect al rezoluşiunii
contractului, trebuie să plăteascăşişidobânzi asupra valorii preăului, calculate din ziua plăşii.
VÂNZAREA PRIN BURSE 1I LA LICITAşiE
Bursele sunt instituţii financiare care desfăşoară activităţi specifice de negociere, vânzare Şi
cumpărare, având următoarele funcşii principale:
piaţa principală a de mărfuri şi valori (produse fungibile, hârtii de valoare şi
valute)
ăează nivelul preăurilor şiformarea acestora la nivel mondial pentru toate produsele
negociate, vândute, cumpărate
cheierea rapidă a tranzacţiilor comerciale şia operaţiunilor bancare
ă şirealizează opraşiuni speculative
Bursele de valori mobiliare
În cadrul acestui tip de burse se tranzacţionează valori mobiliare, adicăbunuri fungibile, care
pot fi identificate atât cantitativ, cât şi calitativ.
Cei care intermediază tranzacţiile bursiere sunt Agenţii de schimb iar operaţiunile pe care le
efetuează sunt curtajul şicomisionarea.
Bursele de mărfuri au ca obiect tranzacşionarea produselor fungibile vândute calitativ,
substituibile şiconservabile.
Bursele pentru opera"iuni ajutătoare Comerţului Internaţional pot fi: de asigurãri (Loyd’s,
Londra) şide navlosire (Piure, New York etc).
Toate operaţiunile de vânzare-cumpãrare la bursã se perfecteazã de cãtre membrii
bursei, care au rol de intermediari profesioniăti. Aceştia se împart îndouã categorii:
şi sunt plãtişi
din comisioanele pe care le încaseazã ca urmare a tranzacţiilor încheiate;
şifel de operaţiuni, însã pe cont propriu.
La bursã preăurile se numesc cota"ii sau cursuri, iar nivelul lor este stabilit zilnic.
Cotaşiile se afiăeazã zilnic în holul bursei şise publicã în presã.
Licita"iile
Licitaşiile Internaţionale reprezintã o piaăã specialã, care concerteazã oferta sau
cererea unor mãrfuri ş iservicii.
Atât licitaşiile interne, cât şi cele Internaţionale valorifică mărfuri care nu sunt
tranzacşionate prin intermediul bursei.
În funcţie de poziţia sau calitatea organizatorilor, licitaşiile sunt de import sau de
export. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005,
pg. 117-149)
10.9. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

NR. 10
Contractul de vânzare în comerţul internaţional.
Obligaţiile vânzătorului.
Obligaţiile cumpărătorului.
Dispoziţii comune privind obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului.
Bursele de valori mobiliare.

(cu răspunsuri)
1. Un contract de vânzare Internaţională de mărfuri poate fi modificat şi rezoluşionat

(reziliat) prin :
a) voinţa părţii care se consideră îndreptăşită în acest sens
b) prin solicitarea unei hotărâri judecătoreşti
c) prin acordul amiabil al părţilor
2. Vânzătorul este obligat să predea mărfurile :
a) la data fixată prin contract
b) în orice moment în afara cazului în care din împrejurări nu rezultăcăalegerea datei nu
revine cumpărătorului
c) în toate celelalte cazuri într-un termen rezonabil
3. Vânzatorul este obligat să remită documentele referitoare la marfă
a) în locul şi forma prevăzute în contractul de vânzare Internaţională de mărfuri
b) prin curier ori prin mijloace de comunicare modernă (telegramă , telex, fax , e-mail)
4. Obligaţia de conformitate a mărfurilor are drept obiect :
a) predarea către cumpărător a mărfurilor care fac obiectul contractului
b) mărfurile a căror cantitate, calitate şitip să fie corespunzătoare întrutotul celor
stipulate în contract
c) orice modalitate de îndeplinire a clauzelor contractuale pe care şi-a asumat-o în mod
voluntar vânzătorul
5. Este răspunzător vânzătorul pentru orice lipsă de conformitate care existăîn momentul
transmiterii riscurilor către cumpărător chiar dacăaceasta lipsă se iveăte ulterior :
a) da;
b) nu
Răspunsurile:
1)- c;
2)- a,b,c;
3)- a;
4)- c;
5)- a

NR. 10

Bucureşti, 2006, pg. 117-149
Mazilu Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2001, Partea
Specială, pag.145-175
Sitaru Dragoş Alexandru, Dreptul Comerţului Internaţional, vol.II, Ed.Actami, Bucureşti,

1996, pag.233-284
Convenţia Naţiunilor Unite asupra Contractului de vânzare internaţională de mărfuri, adoptat

la Viena la 11 aprilie 1980 (România a aderat la Convenţie la data de 6 martie 1991 prin
Legea nr.24, publicată în M.Of.nr.54/19.11.1991)
CONTRACTELE DE FINANŢARE INTERNAŢIONALĂ

rolul finanţării internaţionale în derularea raporturilor comerciale internaţionale
contractul de leasing, avantajele şi riscurile leasing-ului
principalele forme de leasing
contractul de factoring şi formele acestuia
11.1. Contractul de leasing
11.2. Contractul de factoring.

Concepte cheie :
- Contractele de finanţare internaţională
- Factor – societate comercială care cumpărăr sau scontează facturile de la un producător
sau comerciant şi urmăreăte încasarea preăului de la clienşi
- La cheie sau cheia în mână – termen folosit în contractele de cooperare, potrivit căreia
antreprenorul să predea fabrica construită în stare de funcţionare
- Leasing – Noţiune provenită din tehnica Comerţului cu servicii, cu semnificaşia de a
închiria un mijloc de producşie
- Licita"ie elctronicăde vânzare (electronic sales auction) – vânzătorul înscrie la piaţă
serviciul sau produsul oferit, iar operatorul e-pieăei solicită cereri de la potenşialii
cumpărători
11.1. CONTRACTUL DE LEASING

Operaţiunea de leasing
Operaţiunea de leasing este o operaşiune cu caracter complex, care include, pe lângă
contractul de leasing, şi alte operaţiuni juridice, născute ca urmare a încheierii altor convenţii
între părţi, cel mai important fiind contractul de vânzare-cumpărare încheiat între furnizor sau
producător şi finanăator.
Orice operaşiune de leasing este o tranzacţie, la care iau parte:
- un producător sau furnizor de bunuri
- un finanăator – care este societatea de leasing
- un utilizator – persoană fizică sau juridică
Tranzacţiei tripartite, materializate în contractul de leasing, I se alătură contracte
adiacente şisubsecvente, care se încheie pentru a se îndeplini contractul de leasing propriu-zis.

Acestea sunt, de regulă:
- contractul de creditare, încheiat între finanăator şi societatea bancară, care are ca obiect
obţinerea fondurilor băneăti, necesare pentru achizişionarea bunurilor
- contractul de asigurare a bunurilor care fac obiectul contractului de leasing
- contractul în folosul altei persoane (stipulaşia pentru altul)
- contractul de mandat, încheiat între finanăator şiutilizator, etc.
Defini"ia contractului Internaţional de leasing
În accepşiunea clasică, prin contractul de leasing se înăeleg raporturile juridice
contractuale prin care o parte denumită finanăator(locator) transmite unei alte părţi denumite
utilizator, pe o anumitădurată de timp dreptul de folosinăă al unui bun aflat în proprietatea sa
ori pe care îl va produce ori îl va achizişiona de la un teră furnizor, contra unei plăşi periodice
denumită rată de leasing, cu dreptul utilizatorului de a opta pentru cumpărarea, restituirea sau
folosirea bunului.
Contractul Internaţional de leasing poate fi definit, la rândul sau ca fiind acel contract
de leasing încheiat între un utilizator persoană fizică sau juridică română $i o societate de
leasing străină.
Caracterele juridice ale contractului de leasing
- caracter sinalagmatic
- caracter oneros
- caracter consensual
- contractul de leasing este un contract negociat
- cu executare succesivă
- este un contract numit
- este un contract intuitu personae
- transmite dreptul de folosin
- caracterul de internaţionalitate
Obiectul contractului de leasing
Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporară a unor bunuri

imobiliare, maşini, servicii şi, nu în ultimul rând, echipament industrial, computere şi soft-uri
pentru acestea, precum şilocaşia şiachizişia construcşiilor cu utilizare profesională sau
industrială, locaşia fondului de comerţ, folosinăa şi achizişia de autoturisme, investişiile cu

predare la cheie.
Bunul dat în leasing poate fi prezent sau viitor, fără a fi obligatoriu ca finanăatorul să
fie proprietarul bunului respectiv.
Forma şi con"inutul contractului de leasing
Contractul la care facem referire nu cere o formă ad solemnitatem, însă trebuie să fie
încheiat în scris ad probationem şi pentru opozabilitate faţă de terţi.
Din practică rezultă că în conţinutul contractului de leasing trebuie să se regăsească cel
puţin următoarele elemente:
- părţile din contractul de leasing (finanăatorul sau locatorul şiutilizatorul)
- descrierea completăa bunului care face obiectul contractului
- valoarea totală a contractului de leasing
- valoarea ratelor de leasing şitermenul de plată al acestora
- perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului respectiv
- clauza privind obligaţia de a asigura bunul ce face obiectul contractului de leasing
- clauza cu privire la dreptul de opşiune al utilizatorului privind cumpărarea bunului şi
condiţiile exercitării acestuia
- durata contractului de leasing
Principalele forme de leasing
În raport de posibilitatea de finanţare a furnizorului, de caracteristicile pieăei, de
gradul de organizare şi desfacere a producşiei, de gradul de disponibilitate a produselor care
fac obiectul contractului, vom întâlni mai multe feluri de leasing, în raport de criteriul la care
facem apel, după cum urmează:
- după obiectul contractului: leasing mobiliar şi imobiliar
- după apartenenăa părţilor: leasing naţional şiInternaţional
- după modul de implicare al părţilor: leasing direct şi indirect
- după conţinutul ratelor: leasing financiar (financial leasing) sau operaşional (operating
leasing)
- după modul de calcul al ratelor: leasing net sau brut
- după durata închirierii: leasing pe termen scurt sau pe termen lung
Leasing-ul experimental şi leasing-ul ordinatoarelor
Leasing-ul experimental se caracterizează prin închirierea bunurilor pe o durată de
maxim două-trei luni, cu titlu experimental şiexplorator al pieăei.
Leasing-ul ordinatoarelor (time-sharing) este închirierea, în comun, de către mai mulşi
beneficiari, a unor echipamente informatice, pe o durată de timp partajabilă, avantajul acestei

forme de leasing fiind nivelul scăzut al ratelor de leasing pentru fiecare utilizator în parte.
Contractul de renting (hire)
Această formă de leasing presupune închirierea de echipamente, maşini şi utilaje, în
mod succesiv, pe perioade de timp reduse (cu ziua sau cu ora). Societatea de renting este o
societate care dispune de utilaje standardizate sau de mijloace de transport şi încheie contracte
de locaşie tradiţionale în raport de cerinăele pieăei.
Contractul de lease-back (sale and lease-back)
În contractul de lease-back (dus-întors) proprietarul bunului care face obiectul
contractului de leasing este şifurnizor şiutilizator, concomitent. Cu alte cuvinte, furnizorul,
care este proprietarul bunului respectiv, îl va vinde instituşiei financiare care, la rândul sau,
lasă bunul tot furnizorului, cu titlu de închiriere şicu promisiunea de a-l vinde când va expira
termenul de locaşie.
Prin contractul de lease-back se urmăreăte obţinerea de fonduri băneăti, care vor fi
restituite eăalonat, sub forma chiriei lunare, iar când s-a ajung la finele contractului
utilizatorul plăteăte diferenăa de preă şireintră în posesia bunului.
Leasing-ul de containere (master leasing)
Prin acest contract se înţelege acel contract utilizat de societăţile de transport, prin care
cărăuşul preferă să închirieze, nu să cumpere, containerele, ceea ce ar implica pentru el costuri
suplimentare legate de exploatarea, întreşinerea şireparatea lor.
Master leasing are similitudini cu contractul de renting, diferenăa constând în aceea că
primul este cel mai des utilizat în comerţul Internaţional, iar cel de-al doile, de regulă, în
comerţul intern.
Efectele contractului de leasing
Operaţiunea de leasing creează obligaţii tuturor părţilor implicate: furnizorului,
finanăatorului şi utilizatorului.
Obliga"iile furnizorului (vânzătorului)
- să livreze echipamentele, maşinile şiutilajele în stare de funcţionare şi la parametrii calitativi
stabilişi
- să asigure asistenăă tehnicăpersonalului care îl va exploata
- să remedieze, pe cheltuiala proprie, orice defecşiune care va apărea din culpa sa
Obliga"iile utilizatorului (cumpărătorului)
- să plăteascăla timp şiîn condiţiile convenite de părţi ratele chiriei (care include preăul real,
cotele de amortizare, comisionul stabilit şi, în anumite cazuri, finanţarea care a fost acordată
utilizatorului)
- să utilizeze bunurile care fac obiectul contractului de leasing în mod corect, potrivit
instrucşiunilor tehnice
- să nu efectueze modificări în ceea ce priveşte echipamentele închiriate, fără încuviinăarea
societăţii de leasing
- să menşină bunurile în stare de funcţionare
- să asigure bunurile închiriate pe toată durata contractului de leasing
- să restituie bunurile închiriate, la solicitarea furnizorului, dacănu a plătit ratele la termenele
şi în condiţiile stabilite în contract
- să suporte cheltuielile aferente rezilierii de plin drept a contractului de leasing şi să plătească
ratele restante, precum şio indemnizaşie forfetară de reziliere care reprezintă ratele restante
viitoare.
Obliga"iile societă"ii de leasing
- să procedeze la înlocuirea bunului avariat, învechit, uzat sau depăşit, ceea ce implicăo chirie
majorată
- să vânda utilizatorului bunul care constituie obiectul contractului de leasing, la expirarea
duratei contractului, daca utilizatorul opează pentru cumpărarea bunului
Drepturile societă"ii de leasing
- să controleze modul în care utilizatorul foloseăte bunul închiriat
- să rezilieze de plin drept contractul dacăutilizatorul nu plăteăte ratele de leasing la termenele
şi în condiţiile stipulate în contractul de leasing.
11.2. CONTRACTUL DE FACTORING

Definitie
Contractul de factoring este operatiunea juridica prin care una dintre parti (ofertantul
sau producatorul) poate repartiza unei alte parti (factorul) titluri de credit rezultand din
contractele de vanzari de bunuri incheiate intre producator si clientii sai (debitori), cu exceptia
celor care au ca obiect bunuri personale, de uz familial sau gospodaresc a debitorilor.
Cu alte cuvinte, factoringul este procesul de vânzare a creanţelor deşinute de către un
producător asupra debitorilor săi către un factor care, de regulă, este o societate care cumpără
facturile respective şi preia responsabilitatea recuperării plăşilor neefectuate de către debitori.
Formele de factoring
Se intalnesc in practica doua forme de factoring si anume:
- factoringul traditional (old line factoring sau full factoring) ;
- factoringul la scadenta (maturity factoring) ;
Factoringul traditional desemneaza un mijloc de finantare pe termen scurt, valoarea
facturii cedate fiind de indata incasata de catre aderent.
Această formă de factoring este cel mai ades utilizată (de aici şio altă denumire a sa –
factoring clasic) în forma standard în comerţul Internaţional de către societăţile mici şi
mijlocii.
Factoringul la scadenta
Prin factoringul la scadenăă se intelege operatiunea juridica in care factorul achita
facturile la data scadentarii.
Este un serviciu complet, însă fără finanţare şi, ca atare, riscul diferă faţă de alte
contracte
de factoring.
Factorul va achita vânzătorului pentru creanăele cedate după o perioadă stabilită de la
data facturării şiastfel vânzătorul cunoaşte când va fi plătit şi îşi poate programa cheltuielile.
Factoringul confiden"ial
Acest tipde factoring mai este denumit şifactoring fără notificare ori factoring
nedeclarat, deoarece creanăele sunt cesionate factorului fără ca debitorii să fie notificaşi
în acest sens. Vânzătorul va încasa creanăele şiva plăti în contul factorului (într-un cont
în numele vânzătorului controlat de factor).
Factoringul Internaţional
Această formă de factoring, deosebit de uzitată la ora actuală în comerţul mondial se
poate derula în sistemul celor doi factori, în mod direct ori fără notificare.
Caracterele juridice ale contractului de factoring
- caracterul sinalagmatic deoarce da nastere la obligatii reciproce între partile respective ;
- caracter oneros întrucat are loc o transmitere de creante care se vor incasa ;
- caracter consensual deoarece contractul de factoring se incheie, in mod valabil, doar prin
consimtamantul partilor ;
- caracter cu executare succesiva, tinand cont ca obligatiile partilor se executa continuu ;
- caracter intuitu personae, fiind in acelasi timp un contract de adeziune la clauzele stipulate
de factor.
Totodata contractul de factoring contine si o clauza de exclusivitate.
Efectele contractului de factoring

Principala obligatie a factorului este achitarea aderentului (producatorului), a
creantelor care i-au fost transferate, iar ca efect al subrogarii conventionale au si obligatia
de a incasa valoarea facturilor cedate si asumandu-si riscul insolvabilitatii.
Debitorul are obligatia de a plati factorului numai in situatia in care debitorul nu are
cunostiinta despre existenta unui drept prioritar la plata detinut de alta persoana cu precizarea
ca Conventia mai cuprinde, de asemenea, conditionarii pentru a feri debitorul de riscul
efectuarii unei plati necuvenite.
In situatia in care factorul a promovat o actiune impotriva debitorului avand la baza un
titlu de credit rezultat dintr-un contract de vanzare-cumparare de bunuri, debitorul se poate
apara invocand orice aparare care izvoraste din contract si care ar fi putut fi invocate mpotriva
factorului.
Debitorul, la randul sau, poate ridica impotriva factorului orice acţiune care ar fi putut
fi promovată împotriva producătorului la momentul in care i-a fost facuta notificarea cesiunii.
(Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg.150-
163).

NR. 11
Contractul de leasing.
Leasing-ul experimental şi leasing-ul ordinatoarelor.
Leasing-ul de containere (master leasing).
Contractul de factoring.
Formele de factoring.
Factoringul la scadenta.

(cu răspunsuri)
1. Dacăcele trei părţi implicate în operaţiunea de leasing sunt resortisanşii aceluiaşi stat
se aplică:
a) lex voluntatis
b) lex fori
c) bona fides
2. După modul de implicare al părţilor leasingul poate fi :
a) total;
b) direct;
c) indirect;
d) mixt
3. Leasing-ul ordinatoarelor (time-sharing) este închirierea de echipamente , maşini şi
utilaje , în modăăăăăăăăăăăă, pe perioade de timp reduse .
4. În cadrul contractului de factoring părţile sunt :
a) factorul;
b) utilizatorul;
c) furnizorul (producătorul)
5. Scopul contractului de factoring este ăăăăăăăăăăăăăătitlurilor de credit , în termene şi
condiţii stabilite de comun acord de către părţi.
Răspunsurile:
1)- b;
2)- b,c;
3)- succesiv;
4)- a,c;
5)- cesiunea

NR. 11
Bucureşti, 2006, pg. 150-163
Mazilu Dumitru, Dreptul Comertului International, Parte Speciala, Bucuresti, Editura Lumina,
2001, paginile 296 – 306 ;
Nicolescu, Gabriel Tita, Regimul juridic al operatiunilor de leasing, Bucuresti, Editura All
Beck, 2003.
Mazilu Dumitru, Dreptul Comertului International, Parte speciala, Bucuresti, Editura Lumina
Lex, 2001, paginile 306-313 ;
Conventia privind factoring-ul international (UNIDROIT), Ottawa, 1988 ;
Popescu Tudor, Dreptul Comertului International, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1983, paginile 344-346.
Caraiani Gheorghe, Andreica Romulus, Mustea Răzvan, Curteanu Antoaneta, Stan Aurora
Manuela, Factoringul în Comerţul Internaţional, Ed. Lumina Lex, 2004, pag.18- 53.
CONTRACTUL DE CONCESIUNE EXCLUSIVĂ.

CONTRACTUL DE FRANCHISING.
CONTRACTUL DE LICENŢĂ

acest instrument juridic de organizare a desfacerii produselor
rolul jucat de concedent şi concesionar în cadrul contractului de concesiune exclusivă
obligaţiil părţilor din contractul de concesiune convenţională internaţională
contractul de concesionare exclusivă, rezilierea şi reînnoirea acestuia
12.1. Contractul de concesiune exclusivă

12.2. Contractul de franchising
12.3. Contractul de licenţă
12.3.1. Contractul de know-how
12.3.2. Contractul de consulting-engineering
Concepte cheie:
- Concesionarea convenţională internaţională

- Concesionar comercial – persoană fizică sau juridică care în baza contractului de concesiune
exclusivă primeşte din partea unei alte persoane fizice sau juridice numite concedent, dreptul
de a negocia şia vinde în nume propriu produsele concedentului, întro anumită zonă
geografică pe o anumită perioadă de timp şi în condiţii anumite
- Franchiser – persoana fizică sau juridică care consimte concesionarea dreptului sau de a
folosi o marcăde fabricaţie, marcă comercială sau o parte de servicii unei alte persoane
- Franchisee – persoană fizică sau juridică împuternicită de o altă persoană numită franchiser
de a vinde propriile produse beneficiind de licenţe, know-how-uri şi marcă de fabricaţie,
contra unui preă ş ia unei redevenăe periodice numită franchisă.
12.1. CONTRACTUL DE CONCESIUNE EXCLUSIVĂ
Definitia contractului de concesiune exclusivă

Prin contractul de concesiune exclusivă se intelege operatiunea comerciala prin care o
persoana ( concendentul ) vinde unei alte persoane (concesionarul ) care, le randul sau le
revinde.
Efectele contractului de concesiune exclusivă
Obligatiile pe care cele doua parti si le-au asumat sunt in mod necesar corelative avand
in vedere ca interesele lor comerciante sunt concordante intr-o strategie comerciala comuna.
Concendentul are obligatia de a pune la dizpozitia concesorului produse de calitate si
sa ii programeze o anumita ritmicitate a produsului sa sa pastreze aceiasi calitate a produselor.
El se obliga, de asemenea, sa asigure concesionarului exclusivitate desfacerii produselor in
domeniul respective si daca este cazul pe un anumit teritoriu, precum si aprovizionarea cu
acestea la termenele si in conditiile convenite de parti.
Obligatiile concesionarului
La randul sau cocesionarul este obligat sa revanda produsele achizitionate de la
concendent, pentru a satisface gusturile si exigentele clientelei sale, fara insa a vinde
concomitant, produse similare ale clientului producator si a face concurenta neloiala
concendentului. Concesionarul poate fi obligat prin contractul incheiat cu concendentul sa
efectueze publlicitatea necesara desfacerii produselor care fac obicetul contractului.
Totodata, concesionarul se poate obliga conventional sa asigure revanzarea produselor

intr-un anumit ritm astfel incet sa se obtina crestere a vitezei de rotatie a fondurilor circulante
si obtinerea de castiguri pentru ambele parti.
Concesionarul se poate angaja sa garanteze marfa revanduta si de a efectua anumite
operatiuni de service ca si conservarea, in bune conditii a produselor si restituirea lor in
conditiile si termenele stipulate in contract.
Durata, rezilierea si reinoirea contractului de concesionare exclusiva
In practica un asemenea contract se incheie, de regula pe timp de un an. In aceasta
privinta partile pot conveni ca durata contractului de concesionare exclusive sa fie mai mare
ca aceea ce er corespunde, de asemenea, interesele lor de a ocupa mai mult timp o piata de
desfacere si, respective de a oferi clientelei produsele solicitate.
Contractul de concesionare exclusiva inceteaza la expirarea termenului pentru care a
fost incheiat insa el poate fi si reziliat.
Daca concendentul si concesionarul sunt de accord, contractul de concesionare
exclusiva poate fi reinoit, in aceleasi conditii ori cu prevederea de noi clauze contractuale,
asigurandu-se pe acesta maniera continuitatea afacerii.
In situatia in care partile au convenit sa nu reinoiasca contractul de concesiune
exclusiva ori pentru ca derularea acesteia nu a fost multumitoare sau pentru ca au aparut noi
oportunitati de aprovizionare si de desfacerea a produselor concesiunea poate fi acordata unui
nou concesionar, in baza altui contract.
12.2. CONTRACTUL DE FRANCHISING

Definitia contractului de franchising
In cadrul contractului de franchising, o persoana numita franchisor acorda unei alte
personae numita franchisee concesiunea unei marci impreuna cu mijloacele necesare pentru
comercializarea marfii sau serviciului.
Efectele contractului de franchising
Obligatiile franchisor-ului (concendentului)
Franchisor-ul cedeaza in favoarea franchisee-ului concesiunea unei marci sau a unor
servicii.
Franchisor-ul trebuie sa asigure rentabilitatea investitiei sis a supravegheze ca
franchisee-ul sa respecte metodele si mijloacele de comercializare.
Obligatiile franchisee-ului (concesionarului)
La randul sau acesta are obligatia sa plateasca franchisor-ului taxa de admitere in

afacere precum si o redeventa calculata in procente sau intr-o cota fixa, in functie de
desfacerile realizate.
Franchisee-ul va actona, totdeauna, in numele marcii si in baza unei formule de
proprietate.
Expirarea contractului de franchising
Contractul la care facem acum referire inceteaza prin expirarea termenului, avand in
vedere faptul ca un astfel de contract este incheiat pe durate de timp, mai scurte sau mai lungi,
in raport de intentiile partilor contractante.
Rezilierea si reinoirea contractului de franchising
Efectele juridice ale acestui contract inceteaza si prin rezilierea sa de catre o parte, in
mod unilateral ori de comun acord deoarce numai partile contractante au calitatea de a obiecta
asupra perioadei de incheiere a contractului.
Neindeplinirea uneia dintre obligatiile asumate de catre o parte, indeosebi de catre
franchisee-ul care trebuie, in primul rand sa depuna toate straduintele pentru derularea
contractului de franchising, duce la rezilierea de plin drept.
Daca insa partile contractante convin, ele pot reinoi contractul de franchising odata ce
acesta a expirat, in aceleasi conditii pot stipula noi clauze pentru a continua desfasurarea
operatiunii de franchising.
12.3. CONTRACTUL DE LICENŢĂ

Constă în acordul intervenit între titularul unui brevet (licen"iator) şi un beneficiar
(licen"iat), în temeiul căruia se transmite către cel de al doilea dreptul de folosinăă a unei
invenşii sau inovaşii
12.3.1. CONTRACTUL DE KNOW-HOW
Este operaţiunea comercială de transmitere de la furnizor la beneficiar a unor

cunoştinţe tehnice, informaţii, documentaşii, procedee şitehnologii complexe, în termenele şi
condiţiile asupra cărora părţile au convenit.
Contractele de acest tip se clasificădupă complexitatea operaţiunii care face obiectul
contractului şi după interferarea cu alte operaţiuni.
După complexitatea operaţiunii de efectuat:
contracte de transferare a tehnologiei ori a unui procedeu tehnic determinat prin acte simple;
contracte de transferare a tehnologiei ori a unui procedeu tehnic determinat prin acte
complexe şi stabilite în mai multe faze.
După gradul de interferare cu alte operaţiuni, vom întâlni:
racte de know-how pur, când nu ne aflăm în prezenţa unui transfer condişionat de o altă
operaşiune;
-how combinat, când transferul este ori o consecinăă a altor operaţiuni
sau un accesoriu;
-how complementar, când condiţiile de transfer necesare unor convenţii
distincte se stabilesc în mod separat.
12.3.2. CONTRACTUL DE CONSULTING-ENGINEERING
Este acordul prin care o parte, numităfurnizor, de obicei o societate comercială

specializată, prestează o gamă largă de operaţiuni de consultingengineering celeilalte părţi,
numită beneficiar, la comanda şiîn folosul acesteia.
Consultingul constă în studierea şicercetarea în favoarea beneficiarului a posibilităşilor
tehnice şicomerciale, în baza rezultatelor ştiinţifice şia experienăei.
La rândul sau, engineeringul cuprinde totalitatea studiilor în baza cărora se realizează
unproiect, precum şipreparativele aducerii la îndeplinire a unui anumit obiectiv ingineresc.
Dacă consulting-engineering-ul îl constituie prestaşii inginereăti pregătitoare, care fac
obiectul unor contracte speciale (distincte sau accesorii), în practicăsunt deseori întâlnite şi
contractele de commercial engineering. Ele includ prestări de servicii, operaţiuni realizate prin
mijloace juridice (achizişionări), studii inginereăti pentru finalizarea unor maşini şi utilaje
performante.
Formele contractului de consulting-engineering
- în regie
- la cheie
- pentru servicii
- mixte sau combinate (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2005, pg. 173-178).

NR. 12
Contractul de concesiune exclusivă.

Efectele contractului de concesiune exclusivă.
Contractul de franchising.
Contractul de licenţă.
Rezilierea si reinoirea contractului de franchising.
Contractul de consulting-engineering.

(cu răspunsuri)
1. Se poate obliga concesionarul în mod convenţional, să asigure revânzarea produselor
într-un anumit ritm astfel încât să se obţină creăterea vitezei de rotaşie a fondurilor
circulante şiobţinerea de câătiguri pentru ambele părţi ?
a) da;
b) nu
2. Părţile unui contract de franchising sunt :
ăăăăăăăăăăăăăăăăăă
3. Care dintre obligaţiile următoare aparţin franchisorului .
a) plata taxei de admitere în afacere
b) cedează concesiunea mărcii sau a serviciilor
c) achită redevenăa calculată în procente (sau într-o cotă fixă)
d) asigură rentabilitatea investişiei
e) urmăreăte respectarea metodelor şimijloacelor de comercializare
4. Neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile asumate de către o parte a contractului de

franchising duce la rezilierea acestuia :
a) de fapt;
b) de drept
Răspunsurile:
1)- a;
2)- a) franchisorul; b) franchiseul;
3)- b,d,e;
4)- b

NR. 12

Maziliu Dumitru, Dreptul Comertului International, Parte speciala, Bucuresti, Editura Lumina
Lex, 2001, pag. 271-277 ;

1983, pag. 273-292
Mazilu Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea Specială, Ed. Lumina Lex,
Voicu Marin, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2002, pag.113-
116
Babiuc Victor, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2001, pag.141-152
CONTRACTELE DE TRANSPORT INTERNAŢIONAL


rolul pe care acestea îl joacă în derularea raporturilor comerciale internaţionale
principalele contracte de transport internaţional
principalele acte normative cu vocaţie internaţională care reglementează acest
segment important din sfera Dreptului Comerţului Internaţional
13.1. Elementele specifice ale contractelor de transport internaţional
13.2. Soluţionarea litigiilor privind derularea contractelor de transport internaţional
Concepte cheie:
- Contractele de transport internaţional

- Caz fortuit – împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat care împiedicăexecutarea
obligaţiei contractuale din partea debitorului fără culpa acestuia, exonerându-l de răspundere
- Risc asigurat – eveniment cu urmări păgubitoare posibil să se producăîn viitor împotriva
căruia comerciantul se asigură prin luare de măsuri de protecşie materială prin încheierea unui
raport juridic de asigurare
- Riscul pieirii fortuite a lucrului – suportarea consecinăelor pieirii unui lucru din cauză de
forţă majoră sau caz fortuit. Acesta revine persoanei care în momentul pieirii lucrului avea
calitatea de proprietar sau de titular al unui alt drept real principal. În cazul dobândirii unui
drept real sub condişie suspensivă, până la îndeplinirea condişiei, riscul lucrului rămâne în
sarcina înstrăinătorului, a cărui obligaşie se stinge în cazul pieirii fortuite a lucrului.
- Dobânditorul sub condişie rezolutorie suportă el însuşi riscul pieirii fortuite a lucrului.
- Scrisoarea de transport feroviar – contract de transport feroviar reglementat de Convenţia

Internaşionlă Feroviară (CIM) care se încheie între predătorul mărfurilor şi staşia de primire a
mărfurilor pe cşile ferate din ţara de expedişie care acţionează ca unic reprezentant al cşilor
ferate participante la transportul în cauză
- Scrisoare de transport fluvial – contract de transport încheiat între expeditor şicărăuă prin
care cărăuşul se obligă să preia mărfurile pentru a fi transportate până într-un anumit port
fluvial şi să le predea destinatarului
- Scrisoare de transport Internaţional rutier – contract de transport Internaţional rutier de tip
CMR
- Scrisoare de transport maritim – este un document de transport încheiat între tranzitar şi
cărăuă, care înlocuieăte conosamentul negociabil, care oferă posibilitatea livrării mărfii către
destinatar fără prezentarea documentelor comerciale şia documentelor de transport certificate
de bancăpe baza plăşii efectuate
- Transportul Iiternaţional poate fi definit ca un sistem bine articulat ce permite vehicularea de
pasagerii, produse şi servicii dincolo de graniăele statale în baza unui contract de transport
Internaţional.
13.1. ELEMENTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR DE

TRANSPORT INTERNAŢIONAL
Acest tip de contract se încheie între expeditor, persoană fizică ori juridică, care
însărcinează pentru transportul unor persoane, bunuri sau servicii şiun întreprinzător, care se
obligă a efectua transportul în numele sau propriu şi pe socoteala lui ori între unul dintre
aceştia şi cărăuăul, care se însărcinează a-l face în aceleaşi scopuri.
Drepturile şi obligaţiile expeditorului sunt corelate cu cele ale cărăuşului, ambii
găsindu-se într-un raport comercial de cooperare.
a) Drepturile, obligţiile şi răspunderea expeditorului.

Acesta are obligaţia să înmâneze cărăuşului, concomitent cu bunurile ce vor fi
transportate, şiscrisoarea de trăsură (care poate fi la ordin sau la purtător), pentru îndeplinirea
clauzelor contractuale, cu precizarea că, în baza Codului Comercial Român, expeditorul se
poate desemna el însuşi ca destinatar. Odată cu scrisoarea de trăsură, expeditorul va
încredinăa cărăuşului actele vamale ori celelalte acte necesare, de ale căror cuprins şi
legalitate este răspunzător.
Expeditorul are dreptul să ceară suspendarea transportului şirestituirea bunurilor
transportate sau să pretindă predarea lor altor persoane decât celei indicate în scrisoarea de
trăsură, însă plătind cărăuşului cheltuielile efectuate de acesta şi pagubele directe şi imediate
suferite.
b) Scrisoarea de trăsură (scrisoarea de cărat) ori conosamentul.
Scrisoarea de trăsură pentru bunurile transportate pe calea ferată ori conosamentul, în
cazul transportului pe mare, trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, referiri concrete la
natura, greutatea, măsura ori numărul bunurilor ce vor fi transportate, calitatea, sigiliile şi
mărcile aplicate alături de numele şi adresa expeditorului, precum şi numele şi adresa
cărăuşului.
Pe de altă parte, aceste documente vor cuprinde locul de destinaţie a mărfurilor,
persoana destinatarului, preăul transportului şisumele datorate cărăuşului pentru prestaşia sa
cu precizarea necesare că, în acest document care poate fi la ordin sau la purtător se
menşionează timpul în care trebuie efectuat transportul sdau, pentru cel făcut pe cale ferată,
viteza de deplasare.
c) Drepturile, obliga"iile şi răspunderea cărăuşului.
Acesta are obligaţia de a expedia lucrurile în bună şicuvenită formă, după ordinea în
care le-a primit. În cazul în care forţa majoră ori cazul fortuit îl împiedicăpe cărăuă ori îl fac
să întârzie, el are obligaţia de a-l încunoătinăa de îndată pe expeditor. Acesta din urmă poate
rezilia contractul de transport, plătind numai cheltuielile făcute de către cărăuă, iar dacă
împiedicarea are loc în timpul transportului, cărăuşul are dreptul şi la plată în raport cu
drumul făcut.
Cărăuşul răspunde de pierderea sau deteriorarea bunurilor transportate şi tot el va
răspunde pentru întârziere, putând chiar pierde întregul preă al transportului dacă întârzierea
sa a dublat timpul stabilit pentru transport, obligaţia transportatorului încetează când lucrurile
au ajuns la destinaţie, iar destinatarul poate dispune de ele.
d) Drepturile, obliga"iile şi responsabilitatea destinatarului.
În momentul în care cărăuşul predă bunurile, el are dreptul să verifice starea lor şi
obligaţia să plătească contravaloarea transportului, conform scrisorii de trăsură, alături de
toate celelalte cheltuieli.
Drepturile şi obligaţiile expeditorului, cărăuşului şi ale destinatarului
bunurilor transportate nu fac numai obiectul clauzelor stipulate de părţi în contractele

încheiate, ci şia normelor elaborate la nivel naţional şi Internaţional privind elementele
esenşiale ale contractelor de transport din fiecare ramură în parte (rutier, feroviar, maritim,
aerian sau combinat), care reglementează termenele, condiţiile şi modalităţile în care se
efectuează transportul respectiv.
13.2. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR PRIVIND DERULAREA

CONTRACTELOR DE TRANSPORT INTERNAŢIONAL
a) Contractul de transport rutier Internaţional de mărfuri pe şosele
Efectuat cu titlu oneros, cu vehicule, cu precizarea călocul primirii bunurilor de la

expeditor şi locul predării acestora destinatarului se află în ăări diferite, dintre care cel puţin
una este ăară contractantă.
Se prezumă cămărfurile au fost predate în conformitate cu cele consemnate în
scrisoarea de trăsură, dacădestinatarul nu a constatat starea lor în momentul predării ori în cel
mult 7 zile, când pierderile sau avariile nu sunt aparente.
Soluţionarea litigiilor este de competenţa organului de jurisdicţie:
-dintr-o ăară contractantă asupra căreia părţile contractante au căzut de comun acord;
-organului de jurisdicţie de la reşedinţa sau sediul pârâtului (sucursalei, agenţiei);
-organului de jurisdicţie de la locul preluării mărfurilor sau de la locul prevăzut pentru
predarea mărfurilor.
Acţiunile care decurg din raporturile contractuale se prescriu în termen de un an, iar în
cazul dolului sau a unei culpe grave, în trei ani.
b) Contractele de transport feroviar de mărfuri.
Regimul reclamaşiilor administrative care pot fi adresate cşii ferate, ca şi modalităşile
prin care se pot intenta acţiuni judecătoreşti împotriva acesteia, sunt stipulate în mod
amănunşit în „Regulile Uniforme privind contractul de transport feroviar Internaţional al
mărfurilor” (CIM). Aceleaşi reguli reglementează şitermenul de prescripţie extinctivă a
acţiunii judecătoreşti care poate fi intentată precum şicircumstanăele în care sunt admise
derogări temporare de la regimul uzual al transporturilor pe cale ferată .
Primirea mărfurilor de către destinatar stinge orice acţiune care poate fin îndreptată
împotriva cşii ferate în baza CIM care reglementează că termenul de prescripţie este de un an.
Termenele, condiţiile şi modalităţile menite să garanteze transportul feroviar sunt

stipulate în reglementări regionale, care trebuie obligatoriu consultate.
c) Contractele de transport fluvial Internaţional.
Destinatarul are dreptul, la data predării mărfii, să reclame transportatorului pierderile şi
avarierea aparentă a mărfurilor. În situaţia pierderilor şiavarierilor neaparente, destinatarul
trebuie să le reclame transportatorului în 48 ore de la primirea mărfii, sub sancşiunea
decăderii.
Transportul este obligat să examineze reclamaşiile şipretenşiile reclamantului în
termen de 3 luni de la data primirii lor.
În cazul acţiunii arbitrare, termenul de prescripţie este de un an, iar competenţa revine
organului de arbitraj de la sediul pârâtului, dacăpărţile nu au convenit altfel.
În situaţia avariei comune, pagubele se supun repartizării între navă, navlu şimarfă,
proporşional cu valoarea pagubelor, în baza legii din ţara transportatorului.
d) Contractele de transport Internaţional pe mare.
Dacă cel mai târziu în ziua următoare zilei în care mărfurile i-au fost predate,
destinatarul nu transmite cărăuşului o notificare privind pierderile sau avarierile, se prezumă
că mărfurile au fost predate aşa cum se specificăîn documentul de transport. Această
prezumţie opereazăpână la proba contrară. În cazul în care pierderea sau avarierea nu sunt
aparente, notificarea de către destinatar trebuie făcutăcărăuşului în 15 zile consecutive,
începând cu ziua următoare celei în care mărfurile au fost predate destinatarului. Dacă în 60
zile din ziua lucrătoare următoare celei în care au fost predate mărfurile destinatarului nu a
fost notificat în scris cărăuăul, nu va fi datorată nici o despăgubire pentru prejudiciul rezultat
din întârzierea în livrare. Dacă în termen de 90 zile consecutive de la împrejurarea care a
provocat o pierdere sau avariere cărăuşul sau cărăuşul efectiv nu a notificat încărcătorului
acest lucru, se consideră că nu s-a suportat de către cărăuă ori de cărăuşul efectiv nici o
pierdere sau avariere din culpa sau neglijenăa încărcătorului, a prepuşilor sau a mandatarilor
săi.
Orice acţiune care priveşte transportul mărfurilor pe cale maritimă se prescrie în cazul
în care în termen de 2 ani nu a fost introdusă nici o procedură judiciară sau arbitrară. O
acţiune în despăgubire poate fi exercitată chiar şi după expirarea termenului de prescripţie,
dacă este exercitată în termenul fixat de legea statului unde a fost începută procedura.
e) Contractul de transport Internaţional aerian.
Prin transport Internaţional aerian se înţelege orice transport în care , potrivit

contractului încheiat între părţi, locul de plecare şilocul de destinaţie, indiferent de întreruperi,
sunt situate în interiorul a două părţi contractante.
În conformitate cu prevederile convenţiilor Internaţional în materie, orice acţiune
intentată privind transportul efectuat de către transportatorul de fapt poate fi exercitată
împotriva acestuia sau împotriva transportatorului contractual ori împotriva ambilor. În cazul
în care acţiunea a fost îndreptată numai împotriva unuia din cei doi transportatori, acesta are
dreptul să introducăîn cauzăpe celălalt transportator.
Absenăa, neregularitatea sau pierderea documentelor de însoşire a mărfii nu afectează
existenţa şi valabilitatea contractului de transport, însă în cazul în care transportatorul
acceptă bunurile fără acest document limitează răspunderea sa.
Cărăuşul nu este tras la răspundere dacăel şi agenţii săi au luat măsurile necesare să
evite pierderile ori dacăel sau agenţii săi au fost în imposibilitatea sîă ia asemenea măsuri.
În cazul în care transportul este efectuat de mai mulşicărăuşisuccesivi, fiecare dintre
transportatori care a acceptat pasageri, bagaje şimărfuri acşionarea în despăgubire este
îndreptată contra cărăuşului care în timpul transportului căruia s-a produs accidentul sau
întârzierea cu excepţia situaţiei în care, primul cărăuă şi.a asumat toată răspunderea pentru
întregul transport, printr-un acord expres.
Contractele de transport multinaţional
Prin contractul de transport multinaţional se înţelege un contract unitar pentru
transportul de mărfuri prin cel puţin douămoduri diferite de transport. În acest context putem
vorbi despre operatorul de transport multinaţional (M.T.O) care poate fi o persoană fizică sau
juridică ce încheie un astfel de contract şi îşi asumă responsabilitatea efectuării unui astfel de
transport.
La rândul sau cărăuşul este o persoană care efectuează sau se angazează să efectueze
un transport ori o parte a acestuia, indiferent dacăeste identic cu operatorul de transport
multinaţional în timp ce expeditorul este persoana care încheie contractul cu operatorul de
transport multinaţional de la care destinatarul va primi în baza îndrituirii sale, bunurile
respective.
Responsabilitatea expeditorului
Acesta are obligaţia de a garanta în faţa operatorului de transport multinaţional
exactitatea tuturor aspectelor legate de natura generală a mărfurilor, numărul , greutatea,
volumul şicantitatea, semnele4 distinctive, caracterul periculos al mărfurilor.
Pentru orice pierdere rezultată din inexactitatea ori imprecizia datelor referitoare la
mărfurile predate spre a fi transportate expeditorul va trebui să îl despăgubeascăpe operatorul
de transport multinaţional, el rămânând de asemnea, răspunzător prin datele din documentul
de transport transmis printr-o altă persoană.
Responsabilitatea operatorului de transport multinaţional
Operatorul de transport multinaţional este obligat să efectueze livrarea la timp şi în
bune condişiuni către destinatar a mărfurilor. El este răspunzător pentru pierderile sau
dprovocate mărfurilor în perioda de la preluare până la livrarea lor, aăa cum această perioadă
este definită în contract.
Totdată operatorul de transport multinaţional poate beneficia de o limitare a
răspunderii sale, similarăcu cele prevăzute pentru transportatori în celelalte coontracte de
transport Internaţional.
Astfel, operatorul de transport multinaţional nu este răspunzător pentru pierderea sau
daunele provocate bunurilor care totalizează o sumă mai mare de 666,67 dreăpturi speciale de
tragere pentru fiecare pachet sau unitate de transport ori mai mult de 2 SDR fără a şine cont
de faptul căpierderea sau dauna provocată ar putea valora mai mult.
În situaţia în care operatorul de transport internaţional este răspunzător în ceea ce
priveşte pierderile datorate întârzierii livrării mărfurilor prin consecinăă, pentru alte pierderi
sau daune decât cele privind mărfurile, răspundereasa va trebui limitată la o sumă care să nu
depăăeascăcostul transportului, în baza contractului de tranport multinaţional, pentru un
transport de marfă în sistem multinaţional. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 181-183)

NR. 13
Drepturile, obligaţiile şi răspunderea expeditorului.
Scrisoarea de trăsură (scrisoarea de cărat) ori conosamentul.
Drepturile, obligaţiile şi răspunderea cărăuşului.
Contractul de transport rutier internaţional de mărfuri pe şosele
Contractele de transport multinaţional
Responsabilitatea expeditorului.

(cu răspunsuri)
1. Contractul de transport Internaţional se încheie între ăăăăăăăăăăăăşiăăăăăăăăăă care

se angajează pentru transportul persoanelor , bunurilor şiserviciilor, în numele sau propriu şi
pe socoteala lui ori între unul dintre aceştia şiăăăăăăăăăăăăăăcare se însărcinează a-l efectua în
aceleaşi scopuri .
2. Obligaţia de a înmâna scrisoarea de trăsură aparţine :

a) expeditorului;
b) întreprinzătorului;
c) cărăuşului
3. Conosamentul este emis în cazul transportului pe cale :

a) ferată;
b) maritime;
c) rutieră;
d) aeriană
4. În caz de forţă majoră ori în caz fortuit cărăuşul :

a) nu are nici o obligaşie deoarece este exonerat de răspundere
b) îl va încunoătiinăa despre aceste situaşii pe expeditor, de îndată
c) returnează mărfurile către expeditor iar acesta va apela la un alt cărăuă
5. Obligaţia cărăuşului încetează :

a) când mărfurile au ajuns la destinaţie iar destinatarul a fost încunoătiinăat de aceasta
b) când mărfurile au ajuns la destinaţie iar destinatarul poate dispune de ele
6. Drepturile şi obligaţiile care revin părţilor din contractul internaţional de transport fac
obiectul :
a) clauzelor contractuale deoarece se aplică principiul lex voluntatis
b) normelor elaborate la nivel naţional şi internaţional

c) atât clauzelor contractuale cât şi prevederilor normelor naţionale şi internaţionale în
materie
7. Acţiunile care decurg din raporturile contractuale în cazul litigiilor privind derularea
contractelor de transport rutier Internaţional se prescriu :
a) într-un an
b) în trei ani în cazul dolului sau a unei culpe grave
c) în cinci ani
d) nu se prescriu
Răspunsurile:
1)- expeditor, întreprinzător, cărăuă;
2)- a;
3)- b;
4)- b;
5)- b;
6)- c;
7)- a,b

NR. 13

Bucureşti, 2006, pg. 181-183
Mazilu Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional, Parte Specială, pag.223-257 ;
Codul Comercial Roman , art.413-441 ;

Convenţia privind transporturile feroviare Internaţionale, încheiate la Berna în 1980 şi

ratificată de România prin Dec.nr.100/1983 ;
Convenţia Naşiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare semnată la Hamburg, în

anul 1978 (Regulile de la Hamburg) ratificată de România prin Dec.343/1981, publicat în
B.O.nr.95/28.XI.1981 ;
Protocolul de la Haga, semnat la 28.09.1955, ratificat de România prin Dec.353/1958 ;
Convenţia de la Varşovia, privind unificarea anumitor reguli referitoare la transportul

internaţional aerian, semnată la 12.X.1929 şi ratificată prin Lg.nr.108/1931 ;
Convenţia comăplementară la Convenţia de la Varşovia, pentru unificarea unor reguli

refeitoare la transportul aerian efectuat de o altă persoană decât transportatorul aerian,
încheiată la Guadalahara, la 18.09.1961 şiratificată de România prin Dec.nr.721- 22.XII.1964
Ordonanţa Guvernului nr.44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în M.O.

nr.222/29.08.1997 ;
SOLUŢIONAREA LITIGIILOR DIN SFERA RAPORTURILOR

COMERCIALE INTERNAŢIONALE DE COOPERARE
ECONOMICĂ ŞI TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ

căilor de soluţionare a litigiilor care apar în acest domeniu
importanţa clauzei compromisorii
diferenţele dintre clauza compromisorie şi compromis
formele de arbitraj
importanţa convenţiei arbitrale.
14.1. Soluţionarea litigiilor de către instanţele judecătoreşti

14.2. Arbitrajul comercial internaţional
14.3. Arbitrajul instituţional şi arbitrajul ad-hoc
14.4. Noţiunea, formele, natura juridică şi efectele convenţiei arbitrale
14.5. Desfăşurarea procedurii arbitrale
Concepte cheie:
- Soluţionarea litigiilor din sfera raporturilor comerciale internaţionale de cooperare

economică şi tehnico-ştiintifică
- Arbitraj comercial – modalitate de soluţionare cu repeziciune şi în mod echitabil a litigiilor
născute dintranzacţiile comerciale în domeniul schimbului de bunuri şi servicii şi din
contractele de cooperare economică internaţională şi tehnico-ştiinţifice
- Arbitraj ad-hoc – arbitraj ocazional constituit de părţi în vederea soluţionării unui anumit
litigiu
- Arbitru – persoană fizică cu pregătire juridică aleasă de către părţile unui contract comercial
în scopul judecării litigiului dintre ele născut din derularea contractului; arbitrii îşi pot alege
un superarbitru constituindu-se astfel completul de judecată
14.1. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR DE CĂTRE INSTANŢELE

JUDECĂTOREŞTI
Ca în orice alt domeniu de activitate socială , derularea raporturilor de comerţ

internaţional, cooperare economică şi tehnico-ştiintifică este susceptibilă de conflicte
litigioase. Deoarece comercianţii au un interes major, în primul rând, de continuarea
raporturilor comerciale sens în care se apelează la procedura prealabilăa concilierii, ca şi în
dreptul commercial , care este dreptul comun al materie, în măsura în care această procedură
nu duce la soluţionarea litigiilor survenite, se va apela la calea jurisdicşională adică pe cale
judecatoreascăori pe cale arbitrală.
Rolul şi importanţa arbitrajului comercial, în general şial celui Internaţional în special au
crescut în soluţionarea disputelor litigioase survenite între părţi îin desfăşurarea raporturilor
contractuale stabilite.
Se impune sa mai evidentiem în ceea ce priveşte arbitrajul următoarele considerente care
determină părţile să recurgă la el :
- procedura arbitrală este simpla în raport cu cea desfăşurată în faţa instanăelor judecătoreşti ;
- procesele arbitrale spre deosebire de cele de drept comun nu se desfasoară în ăedinăă
Publică ceea ce asigura caracterul confidenşial al dezbaterilor ;
- costurile unui litigiu arbitral sunt mai reduse decat cele impuse de câte un proces la o
instanăă de judecată;
- arbitrii sunt specializa şi pentru soluţionarea acestui fel de litigii şi cunosc îndeaproape
uzanţele comerciale ;
- procedura arbitrală dă posibilitatea părţilor aflate în litigiu să aleagă arbitrii, ceea ce nu este
posibil cu judecătorii ;
- executarea hotărârilor arbitrale beneficiază de facilităşile inexistente în materie
judecătorească
Legea aplicabila litigiilor comerciale internationale
De regula, in ceea ce priveste procedura aplicabila instantelor judecatoresti cat si

arbitrajului se aplica, in mod obligatoriu lex fori, in afara cazului cand un text legal dispune,
in mod expres altfel.
Fondul litigiului este supus lex causae, indiferent daca legea care carmuieste acest
raport juridic a fost stabilita de catre instanta de judecata. Caracterizarea si clasificarea
actiunilor care determina inclusiv competenţa instantei respecta, de asemenea lex fori.
Statutul personal al subiectelor de drept, cu alte cuvinte capacitatea procesuala a
partilor implicate in litigiu, atat ca aptitudine de a fi parte in parte, cat si ca aptitudine de a
exercita drepturi si a asuma obligatii procesuale sunt carmuite de catre legea personala,
respectiv de catre legea nationala.
Este carmuita de lex fori si aptitudinea partilor de a-si prezenta sustinere in instanta, de
a propune si a administra probe precum si a pune concluziile. Cu privire la interesul partii se
cuvine subliniat ca aspectul personal, care depinde de legitimitatea procesuala, este supus lui
lex causae in timp ce aspectele celelalte (nascut, actual) este subiect controversat ; un curent
de opinie apreciaza căele ţin de fondul litigiului si este diferit, in raport de dreptul subiectiv
aflat in litigiu iar in raport de alta opinie doctrinara se apreciaza ca este preponderent
procesual si pune in discutie accesul la justitie.
Lex causae este cea care carmuieste dreptul subiectiv al partilor in ceea ce priveste
stabilirea acestuia, regimul juridic si posibilitatea valorificarii lui pe calea justitiei si tot lex
causae carmuieste pretentiile care fac obiectul actiunii si temeiul juridic care sta la baza
acţiunii , după aceeaşilege fiind determinată şi calitatea procesuală a părţilor .
Sanctiunile proceduale sunt, de asemenea carmuite de lex fori.
Prescriptia extinctivă
In ceea ce priveste prescriptia extinctiva se cuvine sa precizam urmatoarele aspecte :
- Prescriptia extinctivă este mijlocul de stingere a dreptului la actiune, in sens material, prin
neexercitarea acelui drept in intervalul stabilit de lege ori, cu alte cuvinte titularul unui drept
subiectiv sau creditorul care a ramas inactiv un anumit timp isi pierde valorificarea dreptului
respective , pe calea actiunii in justitie şi, odata cu aceasta, posibilitatea de a obtine executarea
obligatiei corelative asumate de catre debitor.
Aceasta institutie juridică ce uneăte elementele de fond cu cele de procedura este
solutionata in mod diferit in sistemele nationale de drept. Atfel in common-law prescripşia
extinctivă este carmuita de lex-fori in timp ce în sistemul de drept european ea este guvernată
de catre lex causae considerandu-se ca prescriptia extinctivă tine de fondul litigiului.
Probele si administrarea lor in litigiile comerciale internationale

Prin proba se intelege orice mijloc de convingere admis de catre lege care poate
demonstra, in fata unui organ jurisdictional, existenta ori inexistenta unui fapt juridic sau a
unui act juridic si a oricaror alte situatii si imprejurari referitoare la raporturile juridice dintre
parti. Dat fiind căprobele contribuie la formarea convingerii instantei de judecata ori a
tribunalului arbitral asupra litigiului care a fost investit ele au un caracter procesual, şivor fi
carmuite de lex fori.
In masura in care probele au menirea sa confirme existenta dreptului in litigiu, ele
atrag aplicarea lex causae . La rândul lor probele preconstituite se bucura de regimul juridic
instituit de legile tarii in care a fost intocmit inscrisul sau legi alese de catre partile care au
aceasta posibilitate.
In ceea ce priveste admisibilitatea probei trebuie distinse doua situatii şi anume dacă
ne aflăm inaintea unui act juridic ori a unui fapt juridic :
- actul juridic este o manifestare de vointa savarsita in scopul de a da nastere, modifica sau
tinge raporturi juridice civile. In aceasta sfera probele preconstituite (inscrisurile) sunt
carmuite de legea locului unde ele au fost intocmite (lex loci actum).
- faptul juridic este imprejurarea care determina aparitia, modificarea sau stingerea raportului
juridic si odata cu aceasta nastere, modificarea sau incetarea unor drepturi subiective sau
obligatii si ca atare lor li se aplica legea locului unde faptul juridic respective a fost savarsit.
In ceea ce priveste obiectul probei trebuie să ne referim, pe de o parte, la actele si
faptele juridice precum si la legea straina.
- In ceea ce priveste actele si faptele juridice obiectul probei defpindee de lex causae, avand in
vedere ca el este strans legat de dreptul contestat si dedus judecatii .
- În ceea ce priveste legea straina competenta este tot lex causae care determina obiectul
probei , soluşia va diferi dupa cum legea straina este considerată o problema de fapt sau de
drept.
In cazul in care este considerata a fi o problema de drept, din punct de vedere teoretic
nu ar trebui pusa in discutie proba legii straine pentru ca cunoasterea dreptului de catre
judecator este prezumată iar judecatorul nu se poate dispensa de dovada probei respective.
Pe cale de consecinta va fi infăşiăat actul normative in care este evidentiat dreptul.
In situatia in care este aplicabila o cutumă sau o uzanăă se va face dovada acesteia prin
martori, certificate, etc cu precizarea căîn orice imprejurare dovada legii straine se face prin
lex fori.
Sarcina probei se va face tot in concordanăa cu lex causae potrivit principiului de drept
căcel care afirma trebuie sa si dovedeasca cele afirmate. Sunt supuse , de asemenea, lex
causae prezumtiile legale. Acestea sunt concluzii logice prin care se stabileste existenţa unui
fapt necunoscut care nu poate fi dovedit direct sau este greu de probat, pornindu-se de la
existenţa unor fapte şiîmprejurări apropiate si cunoscute. Solutia carmuirii prezumtiilor legale
de catre lex causae se datoreaza faptului căbeneficiul prezumtiei legale aeste atribuit unei
persoane dupa calitatea sa in raportul juridic respectiv si nu după poziţia in proces a
reclamantului sau a paratului, lex causae stabilind existenţa prezumtiei si caracterul acesteia
(dacă aceasta este absoluta sau relativa).
Partile pot conveni cum se va repartiza sarcina probei insa valabilitatea acestei
conventii se aprecieaza in raport de lex-causae iar pentru ca o astfel de conventie sa fie
admisa legal se impune ca dreptul aflat în litigiu să fie tranzactionabil.
In conformitate cu lex-fori se va efectua si administrarea probe. Insa daca pentru
admiterea probei se va solicita o comisie rogatorie, instanta straina va proceda in conformitate
cu propria sa lege iar proba obtinuta pe aceasta cale va fi verificata de catre instanta care ar
efectua-o, prin prisma propriului sau sistem de drept.
14.2. ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL
Definitie:
Arbitrajul comercial Internaţional este instituşia juridică capabilă soluşionării litigiilor de
comerţ Internaţional de către anumite persoane investite in acest sens părtile aflate in
diferendum.
1. Caracterele arbitrajului comercial international
Institutia juridica a arbitrajului imbina atat aspectele formale ale litigiului, adica cu
alte cuvinte, competenta si procedura cu cele de fond, adica cu insusi diferendul dedus
solutionarii, aspecte ce-i conferă caracteristici care-l diferentieaza de instantele de judecata
propriu-zise.
- caracterul privat: arbitrajul are caracter privat in opozitie cu instantele judecatoresti care sunt
institutii de stat ce aplica legea in numele puterii pe care ele o reprezintă, fapt ce determină şi
aplicarea hotararilor judecatoresti prin forta de constrangere statala iar daca arbitrii sunt
nevoiti sa recurga la constrangere pentru executarea silita a hotararilor arbitrale apelează tot la
instantele de judecata ;
- caracterul arbitrar : decurge din insasi obiectul arbitrajului cu care insa nu trebuie confundat.
Astfel, arbitrii care au fost desemnati de către parti au capacitatea solutionarii litigiului
sau aşa cum s-a mentionat in doctrina de a verifica sau a constata o situatie juridica
preexistentă asupra careia partile se gasesc in dezacord ;
- caracterul comercial al arbitrajului: rezulta din faptul ca obiectul acestuia consista in litigiile
nascute sau care se vor naste din derularea raporturile juridice de comert international. Pe de
alta parte caracterul comercial este conferit si de urmatoarele imprejurari :
a) este dedus judecatii arbitrale un raport comercial ;
b) arbitrajul se desfasoara in temeiul unei norme de reglementare comerciala ;
c) arbitrii sunt desemnati dintre specialisti in domeniul comertului international ;
- caracterul international rezulta din existenta elementului de extraneitate al litigiului dedus
arbitrajului. Astfel, Conventia Europeana privind arbitrajul comercial international semnată la
Geneva în 1971 specifica, in mod expres, ca litigiile supuse spre aceasta soluţionare izvorasc
din neintelegerile comerciale aparute intre parti care isi au sediul sau resedinta in tari diferite.
- caracterul voluntar al arbitrajului se desprinde din imprejurarea că sesizarea arbitrajului se
efectuează prin acordul părţilor aflate in litigiu (accord materializat în convenţia arbitrală) în
timp ce dreptul sesizarii unei instante de judecata este stabilit legal.
- caracterul vremelnic al tribunalului arbitral rezulta din faptul ca acesta este constituit pentru
solutionarea unui anumit litigiu comercial international si inceteaza sa mai fiinăeze după
pronuntarea hotararii arbitrale. Spre deosebire, o instanta de judecata, legal constituita are un
caracter permanent si poate solutiona un numar nelimitat de litigii. Chiar daca aparent
arbitrajul institutionalizat cum arată, de pilda, Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de
Comert si Industrie a Romaniei are caracter permanent, aceasta este numai sub aspect
administrative şi organizatoric ce permite partilor sa desemneze in acest cadru tribunalul
arbitral.
2. Natura juridica a arbitrajului
In doctrina au fost avansate trei teze privind natura juridica a arbitrajului, pe care nu le
vom dezvolta ci ne vom limita doar sa le enuntam spre stiinta având în vedere că sunt aspecte
strict juridice cu profund caracter teoretic ce nu interesează studenşii facultăşii de marcheting
şi comerţ exterior: teza jurisdictionala, teza contractualista si teza eclectica.
3. Clasificari ale arbitrajului
distinge :
- arbitrajul de drept (de jure) adica acela in care arbitrii desemnşirecurg la normele legale
pentru soluţionarea litigiului respectiv.Aceste norme pot fi stabilite de către ei ori de către
părti si care privesc, deopotriva, atat aspectele formale (proceduale) cat si pe cele de fond.
- arbitrajul de echitate (et aequo et bono) la care arbitrii nu sunt tinuti sa respecte anumite
reguli procedurale prestabilite sau sa recurga la dreptul material competent in ceea ce priveste
solutionarea fondului litigiului. Ei se conduc după imperativele echitatii al carui continut, in
mod firesc, difera de la caz la caz si este precizat de arbitrii insasi.
b. Dupa caracterul tribunalului arbitral vom intalni in practica solutionarii litigiilor de comert
international :
- arbitraj cu caracter national, ce desemneaza, de obicei curtile de arbitraj ce finanteaza pe
langa camera de comert si industrie (sau asociatiile profesionale de comercianti ori
producatori organizate pe plan national)
- cur"i internationale de arbitraj, in componenta carora se gasesc arbitrii din tari diferite, care
au latitudinea de a se supune procedurii unor legi straine sau a dezbate litigiul in orice loc din
lume (de pilda Curtea de arbitraj de pe langa camera de comert internationala de la Paris).
c. Dupa criteriul sediului tribunalului arbitral vom intalni :
- arbitraje nationale, cele care-si au sediul in Romania, de exemplu Curtea de arbitraj
Bucuresti.
- arbitraje straine fiind considerate astfel cele care-si au sediul in alte state (hotararile arbitrare
pronuntate de acestea sunt considerate ca straine deoarece au fost pronuntate in alt stat decat
cel in care se exectuta) .
d. Dupa competen"a vom distinge :
- arbitrajul cu competenta generala (ca de exemplu Curtea de arbitraj Bucuresti)
- arbitraj cu competenta specializata (exemplu Camera arbitrala de bumbac de la Le Havre)
e.In functie de competenta teritoriala se vor intalni :
- arbitraje cu caracter bilateral in sarcina carora se incredinteaza litigiile care apar intre
comerciantii dintre doua state. Exemplu clasic, din acest punct de vedere e Camera de arbitraj
franco-germana pentru produsele solului.
- arbitraje cu caracter regional care judeca litigiile dintr-o anumita zona geografica, de pilda
Centrul scandinav de arbitraj.
- arbitraje de tip universal care sunt competente sa solutioneze orice litigiu de comert
international indiferente de tara in care acesta a luat nastere (exemplu camera de comert
internationala din Paris) .
14.3. ARBITRAJUL INSTITUTIONAL SI ARBITRAJUL AD-HOC

In functie de structura organizatorica in practica solutionarii litigiilor survenite in
comertul international vom distinge arbitraje institutionale si arbitraje ad-hoc , care recurg atat
la normele de drept national cat si la cele internationale.
a) Arbitrajul institutional (permanent)
Acesta se efectueaza de catre tribunale permanente de arbitraj care se gasesc pe langa
camerele de comert si industrie.
Modul de functionare al acestui tip de arbitraj este reglementat printr-un regulament
special redactat in acest sens. El este incadrat cu un numar anumit de arbitrii.
Arbitrii se bucura, în activitatea pe care o desfăşoară în soluţionarea litigiilor
commercial internaţionale care le sunt date de independenta deplina, trebuind insa sa fie
impartiali, nefiind numiti de catre parti.
b) Arbitrajul ad-hoc (ocazional)
Aceasta forma de arbitraj este constituita de catre parti numai in scopul solutionarii
unui litigiu determinat iar dupa pronuntarea sentintei arbitrare existenta sa se incheie.
Spre deosebire de arbitrajul institutional cel ocazional are o procedura facultativă insa
el poate fi insa si un arbitraj cu o procedura stricta precum si un arbitraj in echitate (et aequo
et bono). În acest context procedura arbitrala se stabileste, de obicei, de catre parti, pe baza
autonomiei lor de vointa.
Arbitrajul institutional si arbitrajul ad-hoc in sistemul juridic roman
In sistemul juridic roman Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa

Camera de Comert si Industrie a Romaniei precum si arbitrajul ad-hoc functioneaza conform
Regulamentului adoptat in baza Decretului- lege nr.139 din 20.05.1990.
a) Curtea de Arbitraj Comercial International, de pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei (C.A.B.)
In baza regulamentului indicat aceasta curte este organizata si functioneaza cu
institutie de arbitraj, cu caracter permanent, neguvernamental, fara personalitate juridica.
Curtea de Arbitraj Comercial International (C.A.B.) functioneaza in mod independent in
exercitarea atributiilor jurisdicşional care ii revin. Ea este condusă de catre un colegiu compus
din : preăedinte , vicepresedinte si trei membrii. Colegiul este numit de catre Comitetul
executiv al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.
Curtea de arbitraj solutioneaza litigiile ajunse dinaintea sa prin complete de arbitraj,

constituite din trei arbitrii sau printr-un arbitru unic, alesi sau desemnati dupa cum prevede
regulamentul.
Partea straina poate alege in arbitru care figureaza pe lista unei institutii de arbitraj
straine, dacă şi partii romane i se recunoaste dreptul de a alege, intr-un litigiu de competenta
acelei instante un arbitru de pe lista Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa
Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Organizarea si functionarea arbitrajului ad-hoc
In baza actului normative mentionat, Camera de Comert si Industrie a Romaniei

organizeaza, la cererea partilor interesate, arbitrajul ad hoc, in vederea solutionarii litigiilor
comerciale interne si internationale, ivite între ele .
Acest lucru este posibil numai daca intre parti exista o conventie arbitrala scrisa ori in
lipsa acesteia, la cererea uneia dintre parti daca cealalata parte accepta cererea. Arbitrajul ad-
hoc este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie prin intermediul Curtii de Arbitraj.
14.4. NOŢIUNEA, FORMELE, NATURA JURIDICĂ ŞI EFECTELE

CONVENŢIEI ARBITRALE
a) Definitie şi caracteristicile convenţiei arbitrale
Conventia arbitrala reprezinte acordul partilor de a supune arbitrajului unele sau toate
litigiile care apar sau care vor apare in legatura cu relatiile lor comerciale .
Caracteristicile conventiei arbitrale :
- este un contract bilateral ;
- consensual si comutativ ;
- este un act de dispozitie intrucât partile renunta la garantiile acordate de catre instantele de
judecata si se obligă sa execute o hotarare arbitrala.
b) Clauza compromisorie si compromisul
Conventia arbitrala care este derogatorie de la competenta de drept comun a

instantelor de judecata îmbracă doua forme si anume clauza compromisorie si compromisul,
ambele fiind manifestări de vointa expresa a partilor.
- Clauza compromisorie (clauza de arbitraj) este stipulatia sau clauza cuprinsa in contractul
(principal) prin care partile convin ca un eventual litigiu care ar interveni intre ele in legatura
cu incheierea, executarea sau incetarea acelui contract sa fie solutionat pe cale arbitrala.
Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului
avand in vedere ca ea contine actul de vointa al partilor prin care este stipulat principiul
supunerii litigiilor ce vor apare in relatiile lor de comert international unei instante de arbitraj.
- Compromisul este , de asemenea , acordul de vointa al partilor care convin ca litigiul nascut
intre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, sens in care partile, sub sanctiunea nulitatii,
stabilesc obiectul litigiului si numele arbitrilor (sau modalitatea de numire a lor).
c) Conditiile de valabilitate ale conventiei de arbitraj
- consimtamantul partilor liber exprimat ;
- capacitatea contractuala a partilor, persoane fizice sau juridice, determinată de legea lor
nationala.
- obiectul conventiei, cu alte cuvinte litigiul ce va fi solutionat, este necesar ca el să poata fi

solutionat pe cale arbitrala, altfel obiectul este considerat a fi illicit. In dreptul romanesc, in
principiu, orice litigiu de comert international poate fi supus hotararii arbitrale, cu exceptia
drepturilor care nu pot fi tranzactionate, ca de exemplu reorganizarea judiciară şi falimentul,
date prin lege , in mod expres, in competenta instantelor de judecata.
Legea aplicabilă convenţiei arbitrale
In baza principiului lex voluntatis ca si în oricare alt contract, părţile au latitudinea

egală să îşi aleagă singure legea care să cârmuiascăconvenţia arbitrală încheiată de ele.
- Convenţia pentru recunoaşterea şiexecutarea sentinăelor arbitrale străine, semnată la New-

York, în anul 1958;
-de art.VI şiIX din Convenţia Europeană privind arbitrajul commercial Internaţional de la
Geneva, din anul 1958;
- Legea nr.105-1992 privind raporturile de drept internaşinal privat.
14.5. DESFĂŞURAREA PROCEDURII ARBITRALE
Procedura arbitrala
Partile contractante sunt libere sa convina asupra procedurii arbitrale de solutionare a

litigiului, cu precizarile care urmeaza avand in vedere existenta celor doua forme de arbitraj,
distinctia efectuata in raport de structura sa organizatorica.
- Astfel posibilitatea acordata partilor din arbitrajul ad-hoc de a conveni asupra procedurii
arbitrale are ca limita respectarea ordinei publice. Cu alte cuvinte procedura arbitrala aleasa
trebuie sa asigure partilor aflate in litigiu, sub sanctiunea nulitatii hotararii pronuntate,
egalitatea de tratament, respectarea dreptului la aparare precum si a principiului
contradictorialitatii.
- In situatia in care este vorba de arbitrajul institutionalizat, prin insasi acceptarea competentei
acestuia se admit si regulile sale de procedura, cu o anumita posibilitate de derogare. (Dreptul
Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 188-210)

NR. 14

1. În cazul soluţionării unui litigiu comercial internaţional de către instanţele judecătoreşti
conform dispoziţiilor legale competenţa teritorială aparţine:
a) instanţelor de la domiciliul reclamantului
b) instanţelor de la domiciliul pârâtului
c) instanţelor de la reşedinţa, sediul ori fondul de comert al pârâtului
2. În funcţie de regulile după care are loc soluţionarea unui litigiu, vom distinge:
a) arbitraj general;
b) arbitraj de drept;
c) arbitraj de echitate
3. După competenta lor, arbitrajele pot fi :

a) cu competenţă generală
b) cu competenţă regională
c) cu competenţă specială
4. Arbitrajul instituţional (permanent) se efectuează de către tribunalele permanente de

arbitraj de pe lângă :
a) Înalta Curte de Casaşie şiJustişie
b) Camera de Comerţ şi Industrie
c) Tribunalul Comercial
5. Convenţia arbitrală încheiată de către părţi are următoarea caracteristică:

a) este un contract bilateral
b) consensual şi comutativ
c) este un act de dispoziţie deoarece părţile renunţă la garanţiile acordate de instanţele
judecătoreşti.
Răspunsurile:
1)- b;
2)- b,c;
3)- a,c;
4)- b;
5)- a,b,c

NR. 14

Bucureşti, 2006, pg. 188-210
Popescu Tudor Radu, Dreptul Comertului International, Buc., Ed.Didactica si Pedagogica,

1983, pg.351/353;
Mazilu Dumitru Dreptul Comertului International, parte speciala Ed.Lumina Lex, 2001
pag.397/441;
Babiuc Victor, Dreptul COmertului International, Buc., Ed.Sylvi, 2001 pg,153/191
Legea nr.105/1992 privind raporturile international de drept privat;
Codul de procedura civila art.1-19; 340- 371 ;
Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Comercial International

de langa Camera de comert si Industrie a Romaniei, precum si a arbitrajului ad-hoc
15. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT

DE CURS
1. Ion Bindiu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2001
2. Jenică Drăgan, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţia România de Mâine,
Bucureşti, 2005
3. Dragoş Sitaru, Tratat de Dreptul Comerţului Internaţional,Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004
4. Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001
5. Mircea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Lumina Lex, 1995
6. Octav Căpăţâna, Brânduşa Ştefănescu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Academiei,

1985, 1997
7. . Victor Babiuc, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Atlas Lex, Bucureşti 1994
8. Sitaru Dragoş Alexandru, Dreptul Comerţului Internaţional, vol.II, Ed.Actami, Bucureşti,
1996, pag.233-284
9. Convenţia Naţiunilor Unite asupra Contractului de vânzare internaţională de mărfuri,
adoptat la Viena la 11 aprilie 1980 (România a aderat la Convenţie la data de 6 martie 1991
prin Legea nr.24, publicată în M.Of.nr.54/19.11.1991)
10. Codul de procedura civila art.1-19; 340- 371 ;
11. Dicţionar Comercial – termeni utilizaţi în tranzacţiile comerciale, Ed. Caraiman,
Bucureşti, 2002
12.Legea nr.105/1992 privind raporturile international de drept privat;
13. Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Comercial
International de langa Camera de comert si Industrie a Romaniei, precum si a arbitrajului ad-
hoc
16. NOTIŢELE CURSANTULUI

....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
.................................................................................................................

Drept Comercial International

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Comercial International

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT COMERCIAL INTERNAȚIONAL 1

UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREŞTI

Lect. Univ. Dr. UZLĂU CARMEN

Cursul de “ Dreptul Comerţului Internaţional” se adreseză studenţilor înscrişi la

Cursul “Dreptul Comerţului Internaţional” este structurat în paisprezece unităţi de

Evaluarea cunoştinţelor – constă în evaluarea finală, concretizată prin examenul

CUPRINSUL SUPORTULUI DE CURS

4.1. Premisele raportului juridic de Comerţ Internaţional

7.2.2. Criterii nespecifice de categorisire a contractelor de comerţ internaţional

14.6. Desfăşurarea procedurii arbitrale

Unitatea de învăţare nr. 1

NOŢIUNEA DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL.

Timpul de studiu individual estimat: 2 h

Competenţele specifice unităţii de învăţare:

După studiul acestei unităţi de învăţare studentul va avea cunoştinţe despre:

Cuprinsul unităţii de învăţare:

1.1. Noţiunea Dreptului Comerţului Internaţional

1.2. Obiectul Dreptului Comerţului Internaţional

1.3. Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Comerţului Internaţional

1.4. Metoda de reglementare

1.5. Asemănări şi deosebiri între Dreptul Comerţului Internaţional şi alte discipline

1.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr.1

1.7. Testul de autoevaluare nr. 1

1.8. Bibliografia specifica unitatii de invatare nr. 1

- Noţiunea Dreptului Comerţului Internaţional.

1.1. NOŢIUNEA DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

1.2. OBIECTUL DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

1.3. CARACTERISTICILE FUNDAMENTALE ALE OBIECTULUI

Se desluşesc, cu limpezime, din definirea obiectului acestuia, şi anume:

a) caracterul voliţional, care rezidă din faptul că participanţii la activitatea de Comerţ

1.4. METODA DE REGLEMENTARE

1.5. ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE DREPTUL COMERŢULUI

1.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1

Definiţi Dreptul Comercial Internaţional.

Obiectul Dreptului Comercial Internaţional.

Caracteriticile obiectului Dreptului Comercial Internaţional.

1.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 1

1. Prin raportul juridic de Dreptul Comerţului Internaţional se înţelege :

a) norma de dreptul comercial aplicabilă într-un caz anume determinat

2. Sunt elemente definitorii ale raportului juridic de drept comercial :

3. Criteriul comercialităţii se defineşte :

4. Un raport juridic comercial dobândeşte vocaţie internaţională în măsura în care prezintă

5. Un raport juridic ce conţine elemente de internaţionalitate în structura sa şi în împrejurările

1.8. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

Jenică Drăgan, Dreptul Comerţului Internaţional, Editura Fundaţiei România de mâine,

Tudor R Popescu, Dreptul Comerţului Internaţional, E.D.P., Bucureşti, 1983, pag.49-50

Unitatea de învăţare nr. 2

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI

Timpul de studiu individual estimat: 2 h

Competenţele specifice unităţii de învăţare:

După studiul acestei unităţi de învăţare studentul va avea cunoştinţe despre:

• rolul pe care-l au principiile directoare ale Dreptului Comerţului Internaţional alături

de principiile generale ale dreptului

• valoarea postulatelor orientării normelor juridice şi aplicarea dreptului pentru

promovarea schimburilor economice şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică

• principiile Dreptului Internaţional public şi a celui Internaţional Privat cu cele ale

Dreptului Comerţului Internaţional

Cuprinsul unităţii de învăţare:

2.1. Principiul libertăţii Comerţului Internaţional

2.2. Principiul concurenţei loiale

2.3. Egalitatea juridică a părţilor

2.4. Principiul libertăţii convenţiilor

2.5. Contractele de comerţ internaţional au putere de lege între părţile contractante

2.6. Principiul bunei-credinţe