Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cursul are o alcătuire unitară fiind prezentat sub forma unui manual în care sunt tratate
toate aspectele legate de această disciplină.
Cod curs:
Premise ale însuşirii lecţiilor: Cunoştinţe dobândite la cursul de Drept Comercial din anii
anteriori ca şi cunoştinţele generale de drept
Titular curs: Lect. .univ.dr. Savu Iuliana, Lect. .univ.dr . Ştefu Ioan
Seminar:
Criterii de evaluare: Nota finală este compusă din – pondere 85% testul de evaluare finală
- pondere 15% activitatea în cadrul
cursului
Teme şi teste
pentru autoevaluare: Pentru această activitate, studenţii au teste de autoevaluare pentru
fiecare temă prezentate sub formă de grile, care trebuiesc rezolvate,
după parcurgerea şi aprofundarea lecţiilor corespunzătoare. Testele
de autoevaluare sunt obligatorii, iar rezultatul acestora va contribui
la evaluarea finală.
Modul de acordare
a creditelor transferabile
si de promovare a anilor
de studii: Este prezentat în planul de învăţământ pentru anul 2006-2007
PROGRAMA ANALITICĂ
1. Seminar organizatoric
2. Asemănări şi deosebiri între Dreptul Comerţului Internaţional şi Dreptul Comercial
3. Principiul libertăţii comerţului şi principiul concurenţei loiale
4. Izvoarele internaţionale ale Dreptului Comerţului Internaţional
5. Subiectele de drept internaţional participante la raporturile juridice de Dreptul
Comerţului Internaţional
6. Actele şi faptele de comerţ internaţional
7. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului internaţional
8. Teoria contractelor comerciale internaţionale
9. Încheierea, executarea, modificarea şi efectele contractelor de comerţ internaţional
10. Clauzele contractelor comerciale internaţionale
11. Interpretarea contractelor comerciale internaţionale
12. Contractul de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri
13. Contractul de finanţare internaţională
14. Contractele de transport internaţional
PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
1. ***Jenică Drăgan, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţia România de Mâine,
Bucureşti, 2005
2.***Dragoş Sitaru, Tratat de Dreptul Comerţului Internaţional,Ed.Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
3.***Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.Lumina Lex, Bucureşti,
2001
4. ***Dicţionar Comercial – termeni utilizaţi în tranzacţiile comerciale, Ed. Caraiman,
Bucureşti, 2002
BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ
1. Ion Bindiu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2001
2. Victor Babiuc, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Atlas Lex, Bucureşti 1994
3. Mircea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Lumina Lex,
1995
4. Octav Căpăţână, Brânduşa Ştefănescu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.
Academiei, 1985, 1997
Obiectivele lecţiei 1 – Noţiunea Dreptului Comerţului Internaţional. Obiectul
Dreptului Comerţului Internaţional. Metoda de reglementare. Asemănări şi
deosebiri între Dreptul Comerţului Internaţional şi alte discipline
4. Metoda de reglementare
Prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice comerciale, Dreptul
Comerţului Internaţional recurge la norme de drept privat. De reţinut un aspect foarte
important: în raporturile juridice comerciale, subiectele se află pe poziţie de egalitate
juridică, unele faţă de altele. Chiar şi statul, în cadrul aceloraşi raporturi, se manifestă ca
subiect de drept privat – de jure gestionis, cu alte cuvinte poziţia sa juridică este egală cu
a celeilalte părţi, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică sau juridică, ce aparţine
unui alt stat.
Răspunsuri:
Principiile dreptului, general vorbind, sunt postulate ori precepte directoare ale
orientării normelor juridice şi de aplicare a dreptului, ele fiind expresia nemijlocită a
valorilor promovate şi apărate de drept. Ele au semnificaţia unor norme cu caracter de
generalitate, formulate direct ori deductibile din context. Principiile au o mare
importanţă, îndeosebi în domeniul dreptului internaţional, ele statuând, printre altele,
principiul respectării tratatelor, buna vecinătate, soluţionarea paşnică a litigiilor, etc.
Răspunsuri:
Izvor de drept – în sens formal, forme de exteriorizare ale conţinutului normelor juridice
Izvor de drept intern – în sens formal, forme de exteriorizare ale conţinutului normelor
juridice existente pe plan naţional
Cutuma (sin. obicei) – reguli de conduită stabilite în practica vieţii sociale şi respectate
timp îndelungat, în virtutea deprinderii ca o normă obligatorie
Codificare – actevitate juridică care are drept scop unificarea normelor juridice şi
cutumelor în vederea uniformizării şi modernizării instrumentelor juridice
Izvoarele Dreptului Comerţului Internaţional - notiţe lecţia 3
Ca în oricare ramură ori subramură de drept, izvoarele juridice care
reglementează raporturile comerciale internaţionale, se divid în două categorii şi anume:
cele interne şi cele internaţionale.
Definiţie
Putem defini, în sens larg, uzanţele ca fiind acele acte, fapte, atitudini şi conduite,
arareori scrise, recunoscute ca purtătoare a unei anumite vechimi, îmbinată cu anumite
grade de repetabilitate şi stabilitate. Ele sunt aplicate între comercianţii dintr-o anume
zonă geografică, în sfera contractuală sau chiar în mod independent de această activitate
fiind, nu de puţine ori contra clauzelor contractuale ori chiar a unor texte legale şi care,
prin natura lor pot fi considerate ori negate drept izvoare ale Dreptului Comerţului
Internaţional.
Doctrina juridică desluşeşte două caracteristici generale absolut necesare pentru ca
o anumită practică ori atitudine afişată în afaceri să poată fi luată în considerare ca un
izvor de drept şi anume:
• Uzanţele trebuie să constituie o practică socială care a dobândit un caracter
obiectiv prin repetabilitate manifestată într-o perioadă de timp îndelungată;
• Uzanţele trebuie să prezinte un caracter de generalitate şi de
impersonalitate prin prezenţa lor într-un anumit raport, pe o anumită zonă
geografică ori într-un anumit domeniu de activitate comercială.
Răspunsuri:
Drept comun – expresie ce desemnează norma juridică sau gruparea de norme juridice
prin care se înfăptuieşte reglementarea legală generală a unui raport social sau a unui
domeniu de raporturi sociale, reglementate care primeşte aplicare într-un anumit domeniu
ori de câte ori acel domeniu nu este supus unei reglementări legale speciale derogatorii;
Caracter voliţional – sintagmă prin care este indicată manifestarea voinţei unei persoane
de a săvârşi un act sau un fapt producător de acte juridice;
a) SUBIECTELE DE DREPT
a) CARACTERUL VOLIŢIONAL
Aducerea la îndeplinire a raporturilor juridice de comerţ internaţional se
realizează, de regulă, prin contractele comerciale care au un caracter de internaţionalitate
şi titlurile de valoare.
Şi într-un caz şi în celălalt, ambele subiecte de drept îşi manifestă, în mod
nemijlocit, voinţa juridică, astfel încât este evident că raportul juridic de comerţ
internaţional are un caracter voliţional.
b) CARACTERUL PATRIMONIAL
La fel ca şi în raportul juridic comercial, subiecţii raportului juridic de comerţ
internaţional au intenţia normală, declarată şi legală de a obţine un anumit profit.
c) ELEMENTUL DE EXTRANEITATE
Cea mai importantă caracteristică a raportului juridic de comerţ internaţional, care
îi conferă specificitatea sa aparte, este prezenţa elementului de extraneitate, alături de
celelate trăsături ale sale. În acest context, un contract comercial dobândeşte, de îndată,
caracter de internaţionalitate, ceea ce îi conferă un loc şi un rol aparte, printre alte
contracte comerciale, tocmai pentru că sediul, domiciliul sau fondul de comerţ reprezintă
acel element sine qua non al raportului juridic de comerţ internaţional.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Codul comercial român, este comerciant acela care
săvârşeşte acte şi fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile
comerciale. După cum se poate observa legiuitorul român a înţeles să facă, în mod
expres, distincţie între comerciantul individual-comerciantul persoană fizică şi societatea
comercială.
Din cuprinsul normei juridice amintite, rezultă că, pentru a dobândi statutul de
comerciant, persoana fizică trebuie să facă acte de comerţ, iar aceste fapte de comerţ
să fi săvârşite cu titlu profesional. De asemenea, cumulativ acestor condiţii impuse de
chiar textul legii comerciale, persoana fizică trebuie să aibă capacitate deplină de
exerciţiu, să desfăşoare actele de comerţ în nume propriu, independent şi pe riscul
său şi, nu în ultimul rând, să nu existe o stare de incompatibilitate, de decădere sau de
interdicţie cu privire la persoana comerciantului.
2. Societăţile comerciale
Prin Grup de Interes Economic se desemnează forma de asociere între două sau
mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioada determinată, în scopul
înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii
rezultatelor activităţii respective.
Necesitatea reglementării constituirii, funcţionării şi încetării existenţei acestei
structuri organizatorice de noutate absolută în legislaţia românească, dar cu tradiţie în
Europa, izvorăşte din obligativitatea de preluare şi transpunere în dreptul intern a aquis-
ului comunitar de către ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, între care şi
România.
Preocuparea statului român, prin autorităţile sale, pentru procesul de armonizare a
cadrului juridic românesc cu dispoziţiile comunitare, în perspectiva aderării la U.E. a
cunoscut o creştere semnificativă, transpusă în acte normative care reglementează noi
instituţii şi proceduri, ale căror utilitate în dezvoltarea relaţiilor comunitare nu poate fi
pusă la îndoială.
Un astfel de act normativ este Legea nr.161/2003. În ceea ce priveşte
reglementarea de noi instituţii şi forme organizatorice, Legea nr.161/2003 consacră
cadrul normativ de constituire şi funcţionare a grupurilor de interes economic(G.I.E.) şi
stabileşte condiţiile în care grupurile europene de interes economic(G.E.I.E.) sunt
recunoscute şi îşi pot desfăşura activitatea în România.
Grupurile de interes economic prezintă şi unele carctere specifice şi anume:
a) pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant
b) se pot constitui cu sau fără capital social
c) numărul membrilor nu poate fi mai mare de 20 şi nu poate avea mai mult de
500 de angajaţi
d) activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea membrilor săi (are
caracter accesoriu)
4. Dacă o societate comercială are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state
determinant pentru identificarea naţionalităţii acesteia este :
a) locul unde se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii statutare
b) locul de constituire al societăţii comerciale respective
c) oricare dintre sediile în care societatea comercială îşi desfăşoară activităţile sale
statutare
Răspunsuri:
Fapt juridic – împrejurare care determină apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor
juridice şi o dată cu aceasta naşterea, modificarea sau încetarea unor drepturi subiective
sau obligaţii
Act juridic – manifestarea de voinţă în scopul de crea, modifica sau stinge raporturi
juridice
Actele şi faptele de comerţ internaţional - notiţe lecţia 5
1. Noţiune şi caracterizare
În vederea formulării unei definiţii a faptelor de comerţ s-au formulat, de-a lungul
timpului, câteva teorii în vederea caracterizarii acestei noţiuni.
a) Teoria speculaţiei, potrivit căreia actul de comerţ este unul eminamente
speculativ, realizat în scopul obţinerii de beneficii, pe baza ideei de cumpărare a
mărfurilor la un anumit preţ şi revânzare la unul mai mare, accentuându-se caracterul
esenţial al actului în sine şi anume realizarea de profit;
b) Teoria circulaţiei, conform căreia actul de comerţ este considerat ca fiind unul
de circulaţie, mai precis de interpunere în circulaţia mărfurilor între producător şi
consumatorul final.
c) Teoria întreprinderii, care consideră că actul de comerţ este cel îndeplinit
printr-o întreprindere, privind o activitate metodic organizată, care presupune o repetiţie
profesională a actelor, conform unei organizări sistematice şi bazate pe anumite mijloace
materiale.
d) Teoria mixtă, care consideră că adoptarea unui unic criteriu în vederea
determinării comercialităţii actelor juridice este greu de luat în seamă şi preferă îmbinarea
mai multor criterii dintre cele deja evidenţiate.
Prin prisma celor 4 teorii prezente putem defini faptele sau actele de comerţ ca
fiind acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice prin care se realizează
producerea de mărfuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii sau o
interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit.
Din coroborarea art.7 Cod comercial cu art.4 Cod comercial reiese că faptele de
comerţ subiective reprezintă toate actele săvârşite de comerciant, cu condiţia că acestea
să fie săvârşite în nume propriu şi cu titlu profesional, obişnuit.
Se instituie astfel prin art.4 Cod comercial o anumită prezumţie relativă, denumită
prezumţia de comercialitate, care considera ca fapte de comerţ toate actele şi obligaţiile
comerciantului, indiferent de izvorul lor, cu excepţiile menţionate expres în art.4 Cod
comercial.
Această prezumţie de comercialitate, fiind o prezumţie relativă, poate fi răsturnată
prin proba contrarie, dar numai în condiţiile specificate expres în art.4 Cod comercial, şi
anume prin dovedirea caracterului civil al obligaţiei sau caracterului necomercial care ar
rezulta din chiar actul săvărşit de comerciant - adică natura străină comerciantului a
operaţiei efectuate de acesta, ori datorită naturii operaţiei ori a scopului urmărit.
Prin urmare, conform art. 4 Cod comercial prezumţia de comercialitate poate fi
înlăturată numai în două cazuri, expres prevazute de lege:
a). dacă obligaţia are un caracter civil;
b). dacă necomercialitatea rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant.
Faptele de comerţ (obiective sau subiective) pot fi bilaterale, când actele sau operaţiunile
efectuate sunt fapte de comerţ pentru ambele părţi implicate în raportul juridic, sau
unilaterale sau mixte, când actele sau operaţiunile respective sunt fapte de comerţ numai
pentru una dintre părţi sau pentru cealaltă parte s-ar putea considera că nu au caracter
comercial şi ar putea rămâne un act de natură civilă.
Aşa cum s-a arătat anterior, alături de actele şi faptele de comerţ internaţional
propriu-zise, întâlnim şi pe cele de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică
internaţionale, care pot fi întâlnite sub formă contractuală ori sub forma constituirii de
societăţi comerciale cu capital comun.
a) Acte şi fapte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale sub
formă contractuală. Sunt astfel categorisite, deoarece se concretizează prin contracte de
comerţ internaţional încheiate între parteneri din state diferite.
b) Acte şi fapte de cooperare economic şi tehnico-ştiinţifică internaţionale sub
forma constituirii de societăţii comerciale cu capital comun.
Actele şi faptele de cooperare de această factură le întâlnim la crearea de societăţi
comerciale cu capital autohton şi străin. În acest fel, în baza unui
contract de societate şi, mai recent, numai în temeiul actului constitutiv al unei asemenea
societăţi comerciale, ia naştere o persoană juridică ce devine subiect de drept al
comerţului internaţional, cu implicaţiile şi rolul ce i-au fost conferite de voinţa părţilor.
Aceste acte şi fapte de cooperare se materializează în acorduri bilaterale de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale, în toate domeniile şi sectoarele de
activitate.
2) Care dintre faptele de comerţ enumerate sunt astfel considerate fără nici o condiţie
a) fapte juridice declarate de legea comercială (cambia , biletul la ordin, cec-ul)
b) orice raport care rezultă din navigaţie
c) contractele de depozit, consignaţie, report
Răspunsuri:
Creanţă certă – creanţă a cărei existenţă este neîndoielnică şi nu are caracter litigios
Creanţă exigibilă – creanţă care trebuie dusă la îndeplinire întrucât s-a împlinit termenul
Consideraţii preliminare
Răspunsuri:
1)- a,b,c; 2)- b; 3)- a; 4)- a; 5)- a,b,c; 6)-a
Contract - act juridic civil ori comercial constând în acordul de voinţă a două sau mai
multe persoane în scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic
Contract nenumit – contract al cărui conţinut nu este reglementat în mod expres de către
legiuitor ci este stabilit de către părţi
Teoria contractelor comerciale internaţionale – notiţe lecţia 7
1. Noţiune.
Prin contractul de comerţ internaţional se înţelege acordul de voinţă care a avut
loc între două sau mai multe subiecte de drept participante la comerţul internaţional,
având domiciliul ori sediul în state diferite, având ca finalitate naşterea, modificarea sau
stingerea de raporturi juridice de comerţ internaţional.
Contractele comerciale internaţionale se delimitează de contractele comerciale cu
vocaţie internă îndeosebi prin elementele de extraneitate pe care le conţin, care
împreună cu atributul intrinsec de comercialitate îl deosebeşte de contractele comerciale,
în general vorbind.
2. Trăsăturile caracteristice ale contractelor de comerţ internaţional
• comercialitatea
• internaţionalitatea
La fel ca şi în dreptul civil care este, după cum am văzut, dreptul comun, capacitatea,
consimţământul, obiectul şi cauza sunt condiţiile de valabilitate cerute unui contract
comercial internaţional.
3. Contractele principale sunt acorduri de voinţă ale părţilor care sunt de sine stătătoare
iar existenţa lor nu depinde de clauzele altui _____________
Oferta – propunere pe care o persoană o face unei alte persoane ori în general de a
încheia un anumit contract în condiţii determinate
Clauza contractuală – stipulaţie sau prevedere stabilită prin acordul de voinţă al părţilor
sau considerată ca atare în temeiul unei dispoziţii legale supletive de la care părţile nu au
derogat existentă în cuprinsul unui contract
Clauză penală – convenţie accesorie prin care părţile contractante stabilesc anticipat
cuantumul daunelor interese (compensatorii sau moratorii) datorate de partea în culpă în
caz de neexecutare a obligaţiei contractuale
Reziliere – desfacere pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu execuţie succesivă în
timp drept consecinţă a neîndeplinirii obligaţiei de către una dintre părţi din culpa
acesteia
Aceste clauze poartă denumiri specifice, pe care le vom aminti, succint, în cele ce
urmează :
A. CLAUZA COMPROMISORIE
B. CLAUZA DE MENŢINERE A VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE
VALUTARĂ şi CLAUZA MULTIVALUTARĂ
C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE
D. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT
E. CLAUZA DE HARDSHIP
F. CLAUZA PENALĂ
G. CLAUZE LIMITATIVE DE RĂSPUNDERE
H. CLAUZA DE FORŢĂ MAJORĂ
I. CLAUZE DE INTERPRETARE
J. PACTUL DE PREFERINŢĂ
K. CLAUZA DE CONFIDENŢIALITATE
L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE
M. CLAUZA DE NECONCURENŢĂ
a) Buna-credinţă
b) Loialitatea
c) Colaborarea între părţi
e) Repararea prejudiciului
Creditorul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului care i s-a produs prin
neexecutarea obligaţilor asumate de către debitor sau a executări acestora cu întârziere.
Evaluarea daunelor pentru care i se acordă debitorului repararea prejudiciului poate fi
legală, judiciară sau convenţională.
f) Intervenţia forţei majore în contractele de comerţ internaţional
Potrivit accepţiuni doctrinare,dar şi reglementărilor existente pe plan internaţional şi
naţional,forţa majoră este manifestarea unor evenimente imprevizibile şi de
nedepăşit,independente de culpa celor care le invocă.Aceste evenimente trebuie să fie
ulterioare momentului încheieri contractului şi să facă,cu adevărat,imposibilă executarea
obligaţilor asumate.
Prin includerea în contract a clauzei de forţă majoră,părţile fac precizări îndeosebi cu
privire la regimul juridic al acesteia,adaptând-o condiţilor specifice contractului
respectiv.
4. O ofertă de a contracta făcută verbal între părţile prezente , cu excepţia cazului în care
din iîmprejurări rezultă contrariul :
a) trebuie acceptată imediat
b) trebuie analizată cu atenţie
Răspunsuri:
Agent – persoană fizică sau juridică ce acţionează din împuternicirea alte persoane de
asemenea fizică sau juridică, în scopul încheierii de acte juridice sau îndeplinirii de
prestaţii materiale
Agent combinativ – agent care combină activitatea de dealer cu cea de broker, care
lucrează în cadrul agenţiilor de brokeraj în cadrul bursei sau în propria societate de
consultanţă
Agenţie de curtaj – societate pe acţiuni care cumpără şi vinde mărfuri sau contracte la
termen în contul clienţilor, pe bază de comision
1. Contractul internaţional de mandat comercial este acela prin care o persoană numită
__________se obligă în baza îndatoririlor primite de la o altă persoană , numită_____
__________să trateze în numele acesteia acte comerciale.
Răspunsuri:
Contract constitutiv – contract prin efectul căruia se constituie în favoarea uneia dintre
părţi un drept real asupra unui bun al celeilalte părţi
Evicţiune – garanţie de drept prin care este desemnată în literatura juridică o obligaţie de
garanţie a vânzătorului contra evicţiunii
Contractul Internaţional de vânzare de mărfuri – notiţe lecţia 10
- caracterul comercial
- caracterul internaţional
b.2. Convenţia de la Viena din anul 1980 se aplică, conform dispoziţiilor art.1 pct.1
lit.b, de asemenea, atunci când „normele de drept internaţional privat conduc la
aplicare legii unui stat contractant”.
Prin această formulare, prin trimiterea la norme de drept internaţional privat al
ţării forului (lex fori), convenţia devine aplicabilă deşi nici una sau numai una dintre părţi
îşi are sediul pe teritoriul unui stat contractant.
4.1. OFERTA
Definiţie
După cum se cunoaşte, prin ofertă în dreptul comerţului internaţional se înţelege
propunerea de încheiere a unui contract adresată de către un comerciant unui alt
comerciant.
În lumina Convenţiei de la Viena din anul 1980, pentru a fi considerată valabilă o
ofertă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, după cum urmează :
- să fie adresată unuia sau mai multor persoane determinate ;
- să fie suficient de precisă, cu alte cuvinte să conţină denumirea mărfurilor şi , de
asemenea, în mod expres sau implicit, cantitatea şi preţul ori să cuprindă informaţii care
să permită determinarea lor ;
- să rezulte, în mod nemijlocit, din ea voinţa ofertantului de a se angaja, în cazul
acceptării, adică propunerea făcută, să fie un angajament cu conotaţii juridice.
Momentul producerii efectelor ofertei
Oferta făcută îşi produce efectele, aşa cum stipulează convenţia, în art.15 pct.1, în
momentul ajungerii sale la destinatar, atunci când este făcută în mod verbal sau când este
predată destinatarului însuşi, prin orice mijloace.
Retractarea şi revocarea ofertei
Oferta, odată făcută, poate fi retractată, chiar dacă este irevocabilă, dacă ajunge la
destinatar înainte sau în acelaşi timp cu oferta.
- retractarea există atunci când renunţarea ofertantului ajunge la destinatar cel
mai târziu în acelaşi timp cu oferta;
- revocarea intervine după momentul ajungerii la destinatar, până la încheierea
contractului.
4.2 ACCEPTAREA OFERTEI
Definiţie
Acceptarea unei oferte făcute se concretizează fie printr-o declaraţie sau o altă
formă de manifestare a voinţei destinatarului din care rezultă acordul său cu privire la
oferta care i s-a făcut.
A) OBLIGAŢIILE VÂNZĂTORULUI
1. Obligaţia de predare a mărfurilor
2. Obligaţiile vânzătorului atunci când contractul implică transportul
mărfurilor
- aplicarea unui semn distinctiv pe mărfuri în cazul remiterii mărfii unui
transportator dacă acestea nu sunt clar identificate, trimiţând, de asemenea,
cumpărătorului un aviz de expediţie cu specificaţia mărfurilor respective;
- încheierea contractelor pentru ca transportul să fie efectuat până la locul
prevăzut cu mijloace de transport adecvate împrejurărilor şi în condiţii obişnuite pentru
un asemenea transport, dacă vânzătorul este ţinut să ia măsuri pentru transportul
mărfurilor;
- dacă vânzătorul nu este ţinut să subscrie el însuşi o asigurare pe tuimpul
transportului, el va trebuim să furnizeze, la cererea cumpărătorului toate informaţiile de
care dispune, necesare încheierii asigurării mărfurilor.
3. Termenul de predare al mărfurilor
Vânzătorul este obligat să predea mărfurile :
- la data fixată prin contract, dacă în contract s-a stabilit o asemenea dată sau data
este determinată cu referire la contract ;
- în orice moment, în cursul perioadei de timp fixată prin contract sau
determinabilă prin referire la contract, în afara cazului în care din împrejurări nu rezultă
că alegerea datei nu revine cumpărătorului ;
- în toate celelalte cazuri, într-un termen rezonabil, calculat de la data încheierii
contractului respectiv.
4. Obligaţia de a remite documentele referitoare la marfă
5. Obligaţia de conformitate a mărfurilor
În lumina Convenţiei de la Viena din anul 1980 obligaţia de conformitate are ca obiect
predarea mărfurilor a căror cantitate, calitate (ce include şi garanţia de vicii) şi tip să fie
corespunzătoare întru totul celor stipulate în contract, având în vedere că acestea sunt
elementele esenţiale ale unui contract de această natură. În consecinţă, orice
nerespectare a stipulaţiilor contractuale cu privire la aceste elemente atrage răspunderea
vânzătorului.
6. Răspunderea vânzătorului pentru lipsa de conformitate a mărfurilor
Vânzătorul este exonerat de răspundere pentru o lipsă de conformitate pe care
cumpărătorul o cunoştea sau nu se putea să nu o cunoască în momentul încheierii
contractului.
7. Obligaţiile cumpărătorului legate de conformitatea mărfurilor
În virtutea principiului simetriei juridice, Convenţia de la Viena din anul 1980 a stabilit în
ceea ce priveşte conformitatea mărfurilor şi pe seama cumpărătorului care are şi el un rol
deosebit în asigurarea conformităţii mărfii ce face obiectul contractului de vânzare
internaţională.
8. Obligaţia vânzătorului de a preda mărfurile libere de orice drept sau pretenţie
a unui test(obligaţia de garanţie pentru evicţiune)
9. Obligaţia cumpărătorului de a denunţa vânzătorului dreptul sau pretenţia
terţului (obligaţia vânzătorului legală de evicţiune)
10. Răspunderea contractuală a vânzătorului
În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena din anul 1980 vânzătorul va
răspunde pentru nerespectarea obligaţiilor sale contractuale neonorate, ori cu alte cuvinte,
cumpărătorul are la dispoziţia sa textul legal cu ajutorul căruia poate să dispună, în caz de
contravenţie la contract de către vânzător.
11. Mijloacele de care dispune cumpărătorul în caz de contravenţie la
contract de către vînzător
a) Interdicţia acordării unui termen de graţie
b) Cumpărătorul este îndrituit să ceară vănzătorului executarea obligaţiei sale
12. Mijloace specifice de executare de care dispune cumpărătorul în situaţia
în care vânzătorul a încălcat obligaţia de conformitate a mărfii
Mijloace specifice
a) cumpărătorul poate cere vânzătorului predarea unor mărfuri de înlocuire , dacă
lipsa de conformitate constituie o contravenţie esenţială la contract şi dacă această
predare este cerută în momentul denunţării, de către cumpărător, din cauza lipsei de
conformitate sau într-un termen rezonabil calculat de la această denunţare;
b) cumpărătorul poate cere vânzătorului să repare lipsa de conformitate, în afară
de cazul în care o astfel de soluţie ar fi nerezonabilă, ţinând seama de toate împrejurările.
Reparaţia trebuie cerută de către cumpărător în momentul denunţării lipsei de
conformitate sau într-un termen rezonabil calculat de la această denunţare.
c) cumpărătorul poate reduce preţul, proporţional cu diferenţa dintre valoarea pe
care mărfurile efectiv predate o aveau în momentul predării şi valoarea mărfurile
conforme ar fi avut-o în acel moment. Acest mijloc al cumpărătorului, care echivalează
cu aplicarea unei bonificaţii, este aplicabil indiferent dacă preţul contractului a fost plătit
sau nu. Soluţia reducerii preţului are un caracter subsidiar şi restrictiv, cumpărătorul
nefiind în poziţia să recurgă la reducerea de preţ dacă vânzătorul rapară orice deficienţă a
obligaţiei sale. Această reparaţie poate fi făcută:
• anterior scadenţei, în cazul predării anticipate a mărfii
• după data predării mărfii
• în cazul în care cumpărătorul refuză să accepte primirea unor mărfuri reparate,
deci cumpărătorul nu acceptă executarea de către vânzător
13. Rezoluţiunea contractului de vânzare internaţională de mărfuri de către
cumpărător
Cumpărătorul are dreptul de a cere rezoluţiunea contractului numai în două situaţii:
a) în caz de neexecutare de către vânzător a oricăreia dintre obligaţiile ce rezultă
din contract sau din convenţie (constituie o contravenţie esenţială la contract)
b) în caz de nepredare a mărfurilor de către vânzător în termenul prevăzut în
contract şi nici în termenul suplimentar acordat de cumpărător.
14. Caracteristicile regimului juridic al rezoluţiunii cerute de cumpărător.
a) este extrajudiciară, în sensul că se declară unilateral de către cumpărător
b) declaraţia nu produce efecte juridice decât dacă a fost făcută de către
cumpărător prin notificarea vânzătorului
c) instanţa nu poate acorda vânzătorului un termen de graţie
B) OBLIGAŢIILE CUMPĂRĂTORULUI
1. Plata preţului convenit
2. Determinarea preţului
Preţul mărfurilor vândute trebuie determinat în contract în mod expres sau implicit ori
printr-o dispoziţie care să permită a fi determinat ulterior.
3. Locul plăţii preţului
Preţul mărfii care face obiectul contractului de vânzare internaţional poate fi
plătit:
a) la locul prevăzut în contract
b) la sediul vânzătorului
c) la locul remiterii mărfurilor sau documentelor însoţitoare ale mărfii, dacă plata
trebuie făcută contra acestei remiteri
4. Momentul efectuării plăţii preţului
Momentul efectuării plăţii preţului poate fi determinat, după cum urmează:
a) preţul mărfii trebuie plătit către vânzător la momentul determinat prin contract
b) dacă în contract nu există prevăzut momentul plăţii, preţul va fi plătit în
momentul în care vânzătorul pune la dispoziţia cumpărătorului fie mărfurile,
fie documentele necesare
c) vânzătorul are dreptul de a face din plată o condiţie a remiterii mărfii ori a
documentelor reprezentative ale acesteia
dacă contractul de vânzare internaţională a mărfurilor nu stipulează transportul
mărfurilor, vânzătorul poate să condiţioneze expedierea lor sau a documentelor
reprezentative al acestora contra plăţii preţului
4. Daunele interese
Partea care a încălcat o obligaţie contractuală, va suporta daunele-interese, fără să se facă
distincţie în această privinţă între vânzător şi cumpărător.
6. Regimul dobânzilor
Potrivit textului Convenţiei, dacă o parte nu plăteşte preţul sau orice altă sumă datorată,
cealaltă parte are dreptul la dobânzi asupra acestor sume, cumulul dobânzilor cu
despăgubirile fiind permis.
De asemenea, vânzătorul care este obligat să restituie preţul ca efect al rezoluţiunii
contractului, trebuie să plătească şi şi dobânzi asupra valorii preţului, calculate din ziua
plăţii.
Bursele sunt instituţii financiare care desfăşoară activităţi specifice de negociere, vânzare
şi cumpărare, având următoarele funcţii principale:
• Constituie piaţa principală a de mărfuri şi valori (produse fungibile, hârtii de
valoare şi valute)
• Influenţează nivelul preţurilor şi formarea acestora la nivel mondial pentru
toate produsele negociate, vândute, cumpărate
• Contribuie la încheierea rapidă a tranzacţiilor comerciale şi a operaţiunilor
bancare
• Stimulează şi realizează opraţiuni speculative
Licitaţiile
Licitaţiile internaţionale reprezintã o piaţã specialã, care concerteazã oferta sau cererea
unor mãrfuri şi servicii.
Atât licitaţiile interne, cât şi cele internaţionale valorifică mărfuri care nu sunt
tranzacţionate prin intermediul bursei.
În funcţie de poziţia sau calitatea organizatorilor, licitaţiile sunt de import sau de export.
5. Este răspunzător vânzătorul pentru orice lipsă de conformitate care există în momentul
transmiterii riscurilor către cumpărător chiar dacă aceasta lipsă se iveşte ulterior :
a) da; b) nu
Răspunsuri:
La cheie sau cheia în mână – termen folosit în contractele de cooperare, potrivit căreia
antreprenorul să predea fabrica construită în stare de funcţionare
Leasing – noţiune provenită din tehnica comerţului cu servicii, cu semnificaţia de a
închiria un mijloc de producţie
CONTRACTUL DE LEASING
Operaţiunea de leasing
Operaţiunea de leasing este o operaţiune cu caracter complex, care include, pe lângă
contractul de leasing, şi alte operaţiuni juridice, născute ca urmare a încheierii altor
convenţii între părţi, cel mai important fiind contractul de vânzare-cumpărare încheiat
între furnizor sau producător şi finanţator.
Orice operaţiune de leasing este o tranzacţie, la care iau parte:
• un producător sau furnizor de bunuri
• un finanţator – care este societatea de leasing
• un utilizator – persoană fizică sau juridică
Contractul internaţional de leasing poate fi definit, la rândul său ca fiind acel contract
de leasing încheiat între un utilizator persoană fizică sau juridică română şi o societate
de leasing străină.
Contractul de renting(hire)
Această formă de leasing presupune închirierea de echipamente, maşini şi utilaje, în mod
succesiv, pe perioade de timp reduse (cu ziua sau cu ora). Societatea de renting este o
societate care dispune de utilaje standardizate sau de mijloace de transport şi încheie
contracte de locaţie tradiţionale în raport de cerinţele pieţei.
Contractul de factoring
Definitie
Contractul de factoring este operatiunea juridica prin care una dintre parti
(ofertantul sau producatorul) poate repartiza unei alte parti (factorul) titluri de credit
rezultand din contractele de vanzari de bunuri incheiate intre producator si clientii sai
(debitori), cu exceptia celor care au ca obiect bunuri personale, de uz familial sau
gospodaresc a debitorilor.
Cu alte cuvinte, factoringul este procesul de vânzare a creanţelor deţinute de către
un producător asupra debitorilor săi către un factor care, de regulă, este o societate care
cumpără facturile respective şi preia responsabilitatea recuperării plăţilor neefectuate de
către debitori.
Formele de factoring
Se intalnesc in practica doua forme de factoring si anume:
- factoringul traditional (old line factoring sau full factoring) ;
- factoringul la scadenta (maturity factoring) ;
Factoringul traditional desemneaza un mijloc de finantare pe termen scurt, valoarea
facturii cedate fiind de indata incasata de catre aderent.
Această formă de factoring este cel mai ades utilizată (de aici şi o altă denumire a sa –
factoring clasic) în forma standard în comerţul internaţional de către societăţile mici şi
mijlocii.
Factoringul la scadenta
Prin factoringul la scadenţă se intelege operatiunea juridica in care factorul achita
facturile la data scadentarii.
Este un serviciu complet, însă fără finanţare şi, ca atare, riscul diferă faţă de alte contracte
de factoring.
Factorul va achita vânzătorului pentru creanţele cedate după o perioadă stabilită de la
data facturării şi astfel vânzătorul cunoaşte când va fi plătit şi îşi poate programa
cheltuielile.
Factoringul confidenţial
Acest tipde factoring mai este denumit şi factoring fără notificare ori factoring
nedeclarat, deoarece creanţele sunt cesionate factorului fără ca debitorii să fie notificaţi
în acest sens. Vânzătorul va încasa creanţele şi va plăti în contul factorului (într-un cont
în numele vânzătorului controlat de factor).
Factoringul internaţional
1. Dacă cele trei părţi implicate în operaţiunea de leasing sunt resortisanţii aceluiaşi stat
se aplică :
a) lex voluntatis
b) lex fori
c) bona fides
Răspunsuri:
Franchiser – persoana fizică sau juridică care consimte concesionarea dreptului său de a
folosi o marcă de fabricaţie, marcă comercială sau o parte de servicii unei alte persoane
Obligatiile pe care cele doua parti si le-au asumat sunt in mod necesar corelative avand in
vedere ca interesele lor comerciante sunt concordante intr-o strategie comerciala comuna.
Concendentul are obligatia de a pune la dizpozitia concesorului produse de calitate si sa ii
programeze o anumita ritmicitate a produsului sa sa pastreze aceiasi calitate a produselor.
El se obliga, de asemenea, sa asigure concesionarului exclusivitate desfacerii produselor
in domeniul respective si daca este cazul pe un anumit teritoriu, precum si aprovizionarea
cu acestea la termenele si in conditiile convenite de parti.
Obligatiile concesionarului
Contractul de licenţă
Contractul de know-how
Contractul de consulting-engineering
Este acordul prin care o parte, numită furnizor, de obicei o societate comercială
specializată, prestează o gamă largă de operaţiuni de consultingengineering celeilalte
părţi, numită beneficiar, la comanda şi în folosul acesteia.
Consultingul constă în studierea şi cercetarea în favoarea beneficiarului a posibilităţilor
tehnice şi comerciale, în baza rezultatelor ştiinţifice şi a experienţei.
La rândul său, engineeringul cuprinde totalitatea studiilor în baza cărora se realizează un
proiect, precum şi preparativele aducerii la îndeplinire a unui anumit obiectiv ingineresc.
Dacă consulting-engineering-ul îl constituie prestaţii inginereşti pregătitoare, care fac
obiectul unor contracte speciale (distincte sau accesorii), în practică sunt deseori întâlnite
şi contractele de commercial engineering. Ele includ prestări de servicii, operaţiuni
realizate prin mijloace juridice (achiziţionări), studii inginereşti pentru finalizarea unor
maşini şi utilaje performante.
- în regie
- la cheie
- pentru servicii
- mixte sau combinate
Răspunsuri:
Riscul pieirii fortuite a lucrului – suportarea consecinţelor pieirii unui lucru din cauză
de forţă majoră sau caz fortuit. Acesta revine persoanei care în momentul pieirii lucrului
avea calitatea de proprietar sau de titular al unui alt drept real principal. În cazul
dobândirii unui drept real sub condiţie suspensivă, până la îndeplinirea condiţiei, riscul
lucrului rămâne în sarcina înstrăinătorului, a cărui obligaţie se stinge în cazul pieirii
fortuite a lucrului. Dobânditorul sub condiţie rezolutorie suportă el însuşi riscul pieirii
fortuite a lucrului.
Responsabilitatea expeditorului
Acesta are obligaţia de a garanta în faţa operatorului de transport
multinaţional exactitatea tuturor aspectelor legate de natura generală a mărfurilor,
numărul , greutatea, volumul şi cantitatea, semnele4 distinctive, caracterul periculos al
mărfurilor.
Pentru orice pierdere rezultată din inexactitatea ori imprecizia datelor
referitoare la mărfurile predate spre a fi transportate expeditorul va trebui să îl
despăgubească pe operatorul de transport multinaţional, el rămânând de asemnea,
răspunzător prin datele din documentul de transport transmis printr-o altă persoană.
Responsabilitatea operatorului de transport multinaţional
Operatorul de transport multinaţional este obligat să efectueze livrarea la
timp şi în bune condiţiuni către destinatar a mărfurilor. El este răspunzător pentru
pierderile sau dprovocate mărfurilor în perioda de la preluare până la livrarea lor, aşa
cum această perioadă este definită în contract.
Totdată operatorul de transport nmultinaţional poate beneficia de o limitare
a răspunderii sale, similară cu cele prevăzute pentru transportatori în celelalte coontracte
de transport internaţional.
Astfel, operatorul de transport multinaţional nu este răspunzător pentru
pierderea sau daunele provocate bunurilor care totalizează o sumă mai mare de 666,67
dreăpturi speciale de tragere pentru fiecare pachet sau unitate de transport ori mai mult
de 2 SDR fără a ţine cont de faptul că pierderea sau dauna provocată ar putea valora mai
mult. În situaţia în care operatorul de transport internaţional este răspunzător în ceea ce
priveşte pierderile datorate întârzierii livrării mărfurilor prin consecinţă,
pentru alte pierderi sau daune decât cele privind mărfurile, răspunderea sa va trebui
limitată la o sumă care să nu depăşească costul transportului, în baza contractului de
tranport multinaţional, pentru un transport de marfă în sistem multinaţional.
6. Drepturile şi obligaţiile care revin părţilor din contractul internaţional de transport fac
obiectul :
a) clauzelor contractuale deoarece se aplică principiul lex voluntatis
b) normelor elaborate la nivel naţional şi internaţional
c) atât clauzelor contractuale cât şi prevederilor normelor naţionale şi internaţionale în
materie
7. Acţiunile care decurg din raporturile contractuale în cazul litigiilor privind derularea
contractelor de transport rutier internaţional se prescriu :
a) într-un an
b) în trei ani în cazul dolului sau a unei culpe grave
c) în cinci ani
d) nu se prescriu
Răspunsuri:
1)- expeditor, întreprinzător, cărăuş; 2)- a; 3)- b; 4)- b; 5)- b; 6)- c; 7)- a,b
Bibliografie selectivă – lecţia 13
Arbitru – persoană fizică cu pregătire juridică aleasă de către părţile unui contract
comercial în scopul judecării litigiului dintre ele născut din derularea contractului; arbitrii
îşi pot alege un superarbitru constituindu-se astfel completul de judecată
Soluţionarea litigiilor din sfera raporturilor comerciale internaţionale de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică – notiţe lecţia 14
Aspecte preliminarii
Lex causae este cea care carmuieste dreptul subiectiv al partilor in ceea ce
priveste stabilirea acestuia, regimul juridic si posibilitatea valorificarii lui pe calea
justitiei si tot lex causae carmuieste pretentiile care fac obiectul actiunii si temeiul juridic
care sta la baza acţiunii , după aceeaşi lege fiind determinată şi calitatea procesuală a
părţilor .
Sanctiunile proceduale sunt, de asemenea carmuite de lex fori.
Prescriptia extinctivă
Prin proba se intelege orice mijloc de convingere admis de catre lege care poate
demonstra, in fata unui organ jurisdictional, existenta ori inexistenta unui fapt juridic sau
a unui act juridic si a oricaror alte situatii si imprejurari referitoare la raporturile juridice
dintre parti. Dat fiind că probele contribuie la formarea convingerii instantei de judecata
ori a tribunalului arbitral asupra litigiului care a fost investit ele au un caracter procesual,
şi vor fi carmuite de lex fori.
In masura in care probele au menirea sa confirme existenta dreptului in litigiu, ele atrag
aplicarea lex causae . La rândul lor probele preconstituite se bucura de regimul
juridic instituit de legile tarii in care a fost intocmit inscrisul sau legi alese de catre partile
care au aceasta posibilitate.
In ceea ce priveste admisibilitatea probei trebuie distinse doua situatii şi anume dacă ne
aflăm inaintea unui act juridic ori a unui fapt juridic :
- actul juridic este o manifestare de vointa savarsita in scopul de
a da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice civile. In aceasta sfera probele
preconstituite (inscrisurile) sunt carmuite de legea locului unde ele au fost intocmite (lex
loci actum).
- faptul juridic este imprejurarea care determina aparitia, modificarea
sau stingerea raportului juridic si odata cu aceasta nastere, modificarea sau incetarea unor
drepturi subiective sau obligatii si ca atare lor li se aplica legea locului unde faptul
juridic respective a fost savarsit.
In ceea ce priveste obiectul probei trebuie să ne referim, pe de o parte, la actele si
faptele juridice precum si la legea straina.
- In ceea ce priveste actele si faptele juridice obiectul probei defpindee de lex causae,
avand in vedere ca el este strans legat de dreptul contestat si dedus judecatii .
- În ceea ce priveste legea straina competenta este tot lex causae care determina obiectul
probei , soluţia va diferi dupa cum legea straina este considerată o problema de fapt sau
de drept.
In cazul in care este considerata a fi o problema de drept, din punct de vedere teoretic nu
ar trebui pusa in discutie proba legii straine pentru ca cunoasterea dreptului de catre
judecator este prezumată iar judecatorul nu se poate dispensa de dovada probei
respective.
Pe cale de consecinta va fi infăţişat actul normative in care este evidentiat dreptul.
In situatia in care este aplicabila o cutumă sau o uzanţă se va face dovada acesteia prin
martori, certificate, etc cu precizarea că în orice imprejurare dovada legii straine se face
prin lex fori.
Sarcina probei se va face tot in concordanţa cu lex causae potrivit principiului de drept
că cel care afirma trebuie sa si dovedeasca cele afirmate.
Sunt supuse , de asemenea, lex causae prezumtiile legale. Acestea sunt concluzii logice
prin care se stabileste existenţa unui fapt necunoscut care nu poate fi dovedit direct sau
este greu de probat, pornindu-se de la existenţa unor fapte şi împrejurări apropiate si
cunoscute. Solutia carmuirii prezumtiilor legale de catre lex causae se datoreaza faptului
că beneficiul prezumtiei legale aeste atribuit unei persoane dupa calitatea sa in raportul
juridic respectiv si nu după poziţia in proces a reclamantului sau a paratului, lex causae
stabilind existenţa prezumtiei si caracterul acesteia (dacă aceasta este absoluta sau
relativa).
Partile pot conveni cum se va repartiza sarcina probei insa valabilitatea acestei
conventii se aprecieaza in raport de lex-causae iar pentru ca o astfel de conventie sa fie
admisa legal se impune ca dreptul aflat în litigiu să fie tranzactionabil.
In conformitate cu lex-fori se va efectua si administrarea probe. Insa daca pentru
admiterea probei se va solicita o comisie rogatorie, instanta straina va proceda in
conformitate cu propria sa lege iar proba obtinuta pe aceasta cale va fi verificata de catre
instanta care ar efectua-o, prin prisma propriului sau sistem de drept.
Definitie:
Arbitrajul comercial internaţional este instituţia juridică capabilă soluţionării
litigiilor de comerţ internaţional de către anumite persoane investite in acest sens părtile
aflate in diferendum.
In doctrina au fost avansate trei teze privind natura juridica a arbitrajului, pe care nu le
vom dezvolta ci ne vom limita doar sa le enuntam spre stiinta având în vedere că sunt
aspecte strict juridice cu profund caracter teoretic ce nu interesează studenţii facultăţii de
marcheting şi comerţ exterior: teza jurisdictionala, teza contractualista si teza eclectica.
3. Clasificari ale arbitrajului
Aceasta forma de arbitraj este constituita de catre parti numai in scopul solutionarii unui
litigiu determinat iar dupa pronuntarea sentintei arbitrare existenta sa se incheie.
Spre deosebire de arbitrajul institutional cel ocazional are o procedura facultativă insa el
poate fi insa si un arbitraj cu o procedura stricta precum si un arbitraj in echitate (et
aequo et bono). În acest context procedura arbitrala se stabileste, de obicei, de catre
parti, pe baza autonomiei lor de vointa.
Conventia arbitrala reprezinte acordul partilor de a supune arbitrajului unele sau toate
litigiile care apar sau care vor apare, in legatura cu relatiile lor comerciale .
Caracteristicile conventiei arbitrale :
- este un contract bilateral ;
- consensual si comutativ ;
- este un act de dispozitie intrucât partile renunta la garantiile acordate de catre instantele
de judecata si se obligă sa execute o hotarare arbitrala.
In baza principiului lex voluntatis ca si în oricare alt contract, părţile au latitudinea legală
să îşi aleagă singure legea care să cârmuiască convenţia arbitrală încheiată de ele.Acest
drept al părţilor este consacrat de
- Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, semnată
laNew-York, în anul 1958;
-de art.VI şi IX din Convenţia europeană privind arbitrajul commercial internaţional de la
Geneva, din anul 1958;
- Legea nr.105-1992 privind raporturile de drept internaţinal privat.
Procedura arbitrala
2. În funcţie de regulile după care are loc soluţionarea unui litigiu, vom distinge:
a) arbitraj general; b) arbitraj de drept; c) arbitraj de echitate
Răspunsuri: