Duritatea Brinell

Prima metoda de determinare a duritatii prin patrundere, care a fost unanim acceptata si
standardizata, a fost propusa in 1900 de J.A Brinell. Determinarea duritatii prin metoda Brinell
consta in apasarea pe suprafata metalului a unei bile de 10 mm diametru de catre o sarcina de 29
40 da N. Pentru metalele moi sarcina se reduce la 490 da N, pentru a se evita imprimarea prea
adanca a bilei in metal; pentru metalele foarte dure se utilizeaza o bila de carbura de wolfram,
pentru a se reduce la minim deformatia penetratorului. Sarcina se mentine aplicata o perioada de
timp bine precizata (de obicei 30 s), dupa care bila se indeparteaza de pe suprafata metalului si cu
ajutorul unei lupe gradate se masoara diametrul urmei ramase de proba. Trebuie masurate doua
diametre perpendiculare si calculata valoarea medie. Suprafata pe care se imprima amprenta trebuie
sa fie relativ neteda, curata si lipsita de oxizi. Duritatea Brinell (HB) se determina ca fiind raportul
intre sarcina aplicata P si suprafata calotei amprentei imprimate pe proba. Ea se calculeaza cu
relatia: (1)

Unde:

P – este sarcina aplicata, in da N;

D – este diamentrul bilei, in mm;

d – diametrul amprentei, in mm.

Este util de mentionat ca desi duritatea Brinell se masoara in forta/arie, ea nu are sens fizic,
deoarece relatia (1) nu da presiunea medie pe suprafata amprentei.

In general, un material are duritatea Brinell constanta numai pentru o singura sarcina aplicata si
pentru un diametru al bilei. S-a aratat ca pentru a se obtine aceeasi valoare a duritatii Brinell in
cazul aplicarii unei sarcini nestandardizate, trebuie mentinuta similitudinea geometrica. Aceasta cere
ca raportul intre diametrul amprentei si cel al bilei (d/D) sa ramana constant, intr-o prima
aproximatie aceasta se poate obtine pastrand constant raportul P/D z.