CURS 18.05.

2020

CĂILE DE ATAC

PLÂNGEREA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI APELUL

un termen de judecata, care nu poate depasi 30 de zile (acest termen nu interesează realizarea
temei),
Cuprins
1. Introducere
2. Plangerea contraventionala: scop, definitie, persoane interesate, instanta
competenta, efecte, posibilele solutii
Termenul de decadere
Alte elemente privind procedura contraventionala
Rezumat

1. Introducere
Conturarea regimului juridic contraventional ca un regim de sine statator,
independent si fata de regimul administrativ, presupune rezolvarea în mod corespunzator a
aspectelor esentiale ale acestei proceduri referitoare la constatarea contraventiei, aplicarea
sanctiunii, si îndeosebi la caile de atac.
Procedura contraventionala potrivit reglementarii cadru cuprinde 4 faze (etape):
- constatarea contraventiei
- aplicarea sanctiunilor contraventionale
- executarea sanctiunilor contraventionale
- caile de atac
Realizând analiza primelor trei elemente se constata ca procedura contraventionala
este asezata la granita dintre procedura penala si procedura civila, sub aspecte care tin de
individualizarea sanctiunilor sau de masura confiscarii care pastreaza mult din tiparul
confiscarii prezentate de textul Codului penal.
Prin urmare, desi respecta regulile unei proceduri civile tipice, procedura
contraventionala este una mult mai complexa, iar câteva dintre problemele controversate
prezentate demonstreaza necesitatea elaborarii unei proceduri contraventionale de sine
statatoare care sa stabileasca un set mult mai precis si mai bine definit de norme aplicabile în
acest domeniu.

2. Plangerea contraventionala: scop, definitie, persoane interesate, instanta

competenta, posibilele solutii

1
 CURS 18.05.2020

2.1. Scop și definiție

Procesul verbal de constatare a contraventiei prin care s-a aplicat o sanctiune

principala sau complementara fiind un act administrativ este executoriu din oficiu.
Calea specifica de atac în materie contraventionala este plângerea. Ea este considerata
o cale de atac ordinara "apta de a fi utilizata împotriva tuturor sanctiunilor contraventionale,
indiferent de motivele invocate".
Plângerea este un mijloc procedural prin care persoanele interesate, în cazurile admise
de lege, ataca unele acte întocmite de organe ale statului, solicitând organelor competente sa
le anuleze (se solicită anularea procesului verbal) ori sa le modifice (se poate solicita:
înlocuirea amenzii cu avertismentul; transformarea amenzii în zile de muncă în folosul
comunității).
Plângerea este o cale evolutiva de atac, adica o cale prin care se ataca la judecatorie o
hotarâre data de un organ obstesc sau administrativ cu caracter jurisdictional, fie un act
administrativ în cazuri specificate de legea speciala.
Într-adevar, atât Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor cât si alte acte normative prevad ca "împotriva procesului verbal de constatare
a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data
înmânarii sau comunicarii acestuia".
De asemenea prin plangerea contraventionala se intelege cererea prin care
contravenientul contesta, in fata instantei, legalitatea si/sau temeinicia procesului verbal de
contraventie incheiat de organul constatator.

2.2.Persoanele care au interes si care pot formula plangerea contraventionala sunt:

- contravenientul, care ataca legalitatea si/sau temeinicia procesului verbal de
contraventie incheiat de organul constatator.
- partea vatamata care poate face plângere numai în ceea ce priveste despagubirea
- persoana careia ii apartin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în
ceea ce priveste masura confiscarii.

2.3. Instanta competenta

Conform noilor prevederi, plangerea se depune la judecatoria in a carei
circumscriptie a fost savarsita contraventia, spre deosebire de prevederile anterioare care
aratau ca plângerea însotita de copia de pe procesul-verbal de constatare a contraventiei se
depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primeasca si
sa înmâneze depunatorului o dovada în acest sens si ca ”plângerea împreuna cu dosarul cauzei
se trimit de îndata judecatoriei în a carei circumscriptie a fost savârsita contraventia”.

2
 CURS 18.05.2020

Odata investita cu judecarea cauzei, judecatoria va fixa un termen de judecata, care nu

poate depasi 30 de zile si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care
a facut plângerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati în procesul-
verbal sau în plângere, precum si a oricaror alte persoane în masura sa contribuie la rezolvarea
temeinica a cauzei.
Acestea din urma pot fi considerate:
- contravenientul (daca nu el a facut plangerea);
- partea vatamata (daca nu ea a facut plangerea);
- martorii care au semnat in procesul verbal de constatare a
contraventiei;
- agentul constatator (daca nu a aplicat el sanctiunea)
In cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie,
judecatoria va cita si societatea de asigurari mentionata în procesul-verbal de constatare a
contraventiei.
Instanta competenta sa solutioneze plângerea asculta pe cel care a facut-o si pe
celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute
de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste
asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale este singura care
trebuie să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă, în baza probatoriului administrat,
eventuala vinovăţie a contravenientului, ci nu să facă o aplicare strictă a regulii onus
probandi incumbit actori. În acest sens, în măsura în care contravenientul se află în situaţia
de a nu putea propune probe şi deci de a nu se putea apăra efectiv, instanța de judecată nu ar
trebui să respingă plângerea contravenţională pe considerentul că acesta a putut să dovedească
cele susţinute în plângerea contravenţională şi astfel să răstoarne prezumţia relativă de adevăr
a procesului-verbal contravenţional. Aceasta deoarece într-o asemenea situaţie instanţa nu ar
face altceva decât să (re)confirme “vinovăţia” contravenientului reţinută într-un act
administrativ cu caracter individual întocmit de un agent al statului care nu prezintă garanţii
de independenţă şi imparţialitate asemenea unui judecător.
Sub acest aspect amintim că însăşi Curtea Constituţională a României a subliniat în
cuprinsul Deciziei nr. 1096/2009 că: ”Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își
demonstreze propria nevinovăţie(…). Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr.
2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot
face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele
trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră
sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva
Romaniei, 2007, a statuat că, <<deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele

3
 CURS 18.05.2020

infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenționala decât pe cale penală, autorii nu
trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil
este diferit de cel aplicabil în materie penală>>. O asemenea poziție este firească, întrucât,
în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se
bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal
român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”

Exemple
Instanţa iniţial învestită a constatat că cele două contravenţii pentru care a fost
sancţionat petentul (nedepunerea raportului veniturilor şi cheltuielilor electorale şi
nedeclararea numărului de materiale de propagandă electorală) au ca element material acţiuni
care se pot realiza doar la sediul Autorităţii Electorale Permanente şi nu la domiciliul
petentului, astfel cum a susţinut acesta, reţinând incidente dispoziţiile art.38 alin. (1) şi art.29
alin.(4) din Legea nr.334/2006.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.3759 din 12 aprilie 2013 a invocat,
la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale pe care a admis-o, a declinat competenţa
de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, a constatat ivit conflict
negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalt a Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoz. art.44 din Legea nr.334/2006 prevederile art. 41 şi
43 din lege se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 41 din Legea nr.334/2006 stabileşte că încălcările dispoziţiilor acestei legi
constituie contravenţii şi cui se pot aplica sancţiunile contravenţionale, fără a conţine norme
procedurale derogatorii de la norma cadru reprezentată de OG nr.2/2001.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea a stabilit, pe cale de consecinţă, că regulile de
soluţionarea a plângerii împotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
prevăzute de Legea nr.334/2006 şi competenţa de soluţionarea a acestora urmează regulile de
drept comun cuprinse în art.31 şi urm. din OG nr.2/2001.
Totodată, a reţinut că locul săvârşirii contravenţiilor este locul din care ar fi trebuit
comunicate datele impuse de art. 38 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr.334/2006, adică
domiciliul candidatului independent la alegerile locale.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată
în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C.proc.civ., Înalta C u r t e a reţinut
următoarele:
Prin procesul verbal contestat, respectiv procesul-verbal emis de Autoritatea Electorală

4
 CURS 18.05.2020

Permanentă, Filiala Sud Vest Oltenia, din 29.11.2010 petentul, în calitatea de candidat
independent la funcţia de consilier local al comunei Berleşti, judeţul Gorj, fost sancţionat
contravenţional pentru că nu şi-a declarat şi înregistrat mandatar financiar la Autoritatea
Electorală Permanentă (AEP) pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din
data de 10.06.2012 conform art.26 alin. (12) din Legea nr.334/2006 privind finanţarea
activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, pentru că nu a depus la
AEP raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale aşa cum prevăd dispoz. art. 38
alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice si a
campaniilor electorale şi pentru că nu a declarat numărul de materiale de propagandă
electorală, defalcat pe categorii aceleiaşi autorităţi electorale, aşa cum prevăd dispoziţiile art.
29 a l in. (4) din aceeaşi lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 a l i n. ( 1 ) primirea donaţiilor sau a legatelor de la
persoane fizice ori juridice se face numai printr-un mandatar financiar, desemnat în acest scop
de conducerea p a r t i d u l u i , mandatar care potrivit alin. 3 al textului citat este obligat să ţină
evidenţa operaţiunilor financiare derulate în perioada electorală. Totodată, potrivit alin. (12)
calitatea de mandatar financiar se dobândeşte numai după înregistrarea sa oficială la AEP, iar
potrivit alin. (13) candidaţii nu pot fi mandatari financiari.
Potrivii art. 27 din Legea nr. 334/2006 prevederile art. 26 se aplică în mod
corespunzător şi candidaţilor independenţi.
Dispoziţiile art. 41 alin.( 1 ) din lege precizează că încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin.
(1), (3), (4), (11), (13); art. 29 alin. (2)-(4), (6 şi art. 38 constituie contravenţii şi se
sancţionează cu amendă de la 5000 lei la 25.000 lei.
Actul normativ citat, în baza căruia a fost sancţionat petentul pentru contravenţia de a
nu îşi fi numit un mandatar financiar,care avea atribuţiile ce intrau în sfera de incidenţă a art.
29 alin. (4) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr.334/2006, nu cuprinde dispoziţii exprese privitoare
la competenţa instanţelor care soluţionează contestaţiile formulate împotriva procesului verbal
de contravenţie.
Astfel, art. 44 d i n lege menţionează că prevederile ari. 41 se completează cu
dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, în speţă, se aplică dispoziţiile de drept comun în materie contravenţională,
respectiv art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de
contravenţie împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei
circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În ceea ce priveşte definirea locului săvârşirii contravenţiei, se constată că, în speţă,
domiciliul petentului nu are nicio relevanţă, pentru că ceea ce interesează este actul material
comis (sau omis) şi locul în care acesta şi-a produs efectele.

5
 CURS 18.05.2020

Cum în procesul verbal de contravenţie se menţionează expres de către agenţii

constatatori, controlori financiari electorali în cadrul Filialei Sud-Vest Oltenia a AEP, că au
constatat la sediul Filialei Sud-Vest Oltenia a AEP faptele ce constituie contravenţie, pentru că
petentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (12), art. 29 alin. (1)
şi ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, în sensul că nu a declarat şi înregistrat un
mandatar financiar care să depună şi să transmită documentele prevăzute de textele legale
menţionate la sediul Filialei Sud Vest Oltenia a AFP, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, rezultă că
locul săvârşirii contravenţiei este sediul instituţiei unde trebuiau depuse documentelor în
discuţie, în speţă, municipiul Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.
Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale statuată
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 20 C.proc.civ. aparţine Judecătoriei
Râmnicu -Vâlcea, în aplicarea art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

2.4. Efectele depunerii plangerii contaventionale

Conform art 32 alin 3 din OG 2 din 2001, plangerea duce la suspendarea executarii.
In cazul plangerii partii vatamate sau celei careia ii apartin bunurile confiscate, suspendarea
opereaza numai in privinta despagubirii sau confiscarii.
Suspendarea executarii are loc de drept in temeiul legii fara a fi nevoie de solicitare in
acest sens.
Simpla inregistrare a plangerii, in temeiul legal opreste trecerea la executarea silita
a amenzii aplicate, iar daca a fost declansata, se va sista pe calea contestatiei la executare.
Suspendarea executarii în ceea ce priveste masura confiscarii consta în aceea ca până
la ramânerea irevocabila a hotarârii judecatoresti prin care se solutioneaza plângerea
contraventionala bunurile confiscate nu pot fi valorificate. Suspendarea executarii nu consta
în restituirea bunurilor confiscate întrucât aceasta ar echivala cu o desfiintare temporara a
masurii confiscarii si nu cu suspendarea ei, în sensul prevazut de dispozitiile art.41 din OG
2/2001.
CSJ Sectiile Unite prin Decizia nr. 1 din 18 februarie 2002 privind aplicarea
dispoziţiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activităţi
comerciale ilicite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, în sensul celor ce se vor arata în
continuare.
CSJ a stabilit ca, în cazul plangerilor îndreptate impotriva actelor de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin
Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, în fata instanţelor
judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau
însoţite, în momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea

6
 CURS 18.05.2020

procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate şi

restituirea mărfii confiscate.
Pentru a se pronunta astfel, instant a luat in considerare urmatoarele:
1. Potrivit art. 11 alin. (1) şi (5) din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al
faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau
morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi
infirmităţii, dacă are legatura cu fapta săvârşită", iar atributia de a constata aceste cauze revine
numai instanţei de judecata. A considera altfel ar insemna ca în cazuri de efectuare cu
bunacredinta a actelor sau faptelor de comerţ cu bunuri având provenienta vadit licita, dar fără
posibilitatea prezentării documentelor de provenienta în momentul efectuării verificării,
persoana care le-ar deţine sa nu mai poată justifica provenienta lor nici în fata instanţei de
judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atare interpretări rezulta şi din aceea ca prin art. 47 din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut ca "dispoziţiile prezentei ordonanţe se
completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă". Or, în conformitate cu art. 167 alin.
1 din Codul de procedura civilă, "dovezile se pot incuviinta... dacă instanta socoteşte ca ele
pot sa aducă dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol "dovada şi dovada
contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta în acelaşi timp". (Atenție: aici sunt invocate
vechile prevederi ale CPCiv. Noile prevederi se regăsesc la ar. 168 și urm.)
Reiese, deci, din dispoziţiile Codului de procedura civilă, la care se face trimitere prin
art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca
instanţele de judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-
verbal de constatare a contravenţiei prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare sa
încuviinţeze, în conformitate cu art. 167 şi următoarele din acel cod, administrarea tuturor
dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se
vizează stabilirea existenţei documentelor de provenienta, cum sunt factura fiscală, factura,
avizul de însoţire a mărfii şi celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990,
republicată, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998.
2. A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se
contravina principiului aflarii adevărului şi sa nu se pronunţe o soluţie dreapta, incalcandu-se
astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
Pe de alta parte, în condiţiile dovedirii provenientei licite a mărfurilor sau produselor care au
făcut obiectul efectuării de acte ori fapte de comerţ sau au fost destinate sa servească la astfel
de operaţiuni, nu se mai justifica nici menţinerea confiscării dispusă prin procesul-verbal de
constatare a contravenţiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aibă în vedere ca scopul adoptării Legii nr. 12/1990 este
acela al asigurării protecţiei populaţiei impotriva unor activităţi comerciale ilicite, atât prin

7
 CURS 18.05.2020

sancţionarea penală sau contravenţională, după caz, a celor care incalca dispoziţiile acestei
legi, cat şi prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa servească la
săvârşirea de activităţi comerciale ilicite.
3. În măsura în care, pe calea soluţionării plângerii îndreptate impotriva actelor de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990,
republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanta Guvernului nr.
126/1998, aprobată prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de
judecata existenta documentelor de provenienta a mărfurilor, este evident ca aceasta
constatare trebuie sa atragă nu numai anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea
contravenientului de plata amenzii aplicate, ci şi restituirea mărfii confiscate.
Aceasta soluţie este impusa şi de reglementarea art. 41 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte ca "în caz de anulare
sau de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror
deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept". Tot astfel,
dacă bunurile ce au făcut obiectul confiscării au fost, între timp, valorificate potrivit alin. (3)
din acelaşi articol va trebui sa se dispună, de către instanta, achitarea unei despăgubiri stabilite
în raport cu valoarea lor de circulaţie.

2.5. Solutii posibile

Plangerea va fi solutionata in termenul optim necesar indeplinirii actelor de procedura,
administrarea probelor, efectuarii cercetarii judecatoresti, prezentarii si redactarii hotararii.
Avand in vedere ca, controlul aplicarii si executarii sanctiunilor contraventionale
principale si complementare este de competenta exclusiva a judecatoriei solutiile posibile date
de sunt:
- de respingere a plangerii cand constata ca sanctiunea este
temeinica si legala;
- de admitere a plangerii in totul sau in parte, cand se justifica
aceasta.
In caz de anulare a procesului verbal, petentul este exonerat de raspundere. Totodata,
lucrurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa, se restituie
celor in drept.
Daca aceste lucruri au fost valorificate, se va dispune sa se achite o despagubire
baneasca, egala cu suma realizata prin valorificare.
In situatia admiterii in parte a plangerii, se poate reduce amenda in cadrul limitelor
acesteia sau se poate inlocui o sanctiune cu alta (de exemplu amenda cu avertismentul),
facandu-se o noua individualizare a sanctiunii.

Exemple

8
 CURS 18.05.2020

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Petentul B. V. a fost sancţionat prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei ….. cu amendă în cuantum de 324 lei, potrivit art.102 alin. 1 pct. 16 din
O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiindu-i aplicate 6 puncte-amendă
.....................................................................
Analizând situaţia de fapt expusă, prin prisma dispoziţiile legale incidente în speţă,
instanţa apreciază plângerea petentului ca fiind întemeiată în parte pentru următoarele
argumente:
Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 2631608 cu
prioritate sub aspectul legalităţii sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001,
instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor O.G. 2/2001, neexistând
motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanţă din oficiu. Instanţa reţine de
asemenea că nici petentul nu a contestat procesul-verbal sub aspectul legalităţii sale.
Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa apreciază
că din probele administrate în cauză rezultă că situaţia de fapt reţinută de agentul contestator
corespunde realităţii.
Instanţa apreciază că procesului-verbal de contravenţie, fiind întocmit de un agent al
statului, în exerciţiul funcţiunii trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul
constatării stării de fapt, beneficiind în această situaţie de prezumţia de legalitate şi
temeinicie.
O astfel de prezumţie, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de
natură a încălca prezumţia de nevinovăţie, garantată de prevederile art. 6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului.
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
(Salabiaku c. Franţei, s. A no 141-A, p. 15, § 28, 7 oct. 1988 ; Telfner c. Austriei, no
33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007),
prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice.
Instanţa constată că este permisă utilizarea prezumţiilor şi în materie penală (cum
este calificată şi materia contravenţională prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului), pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două
condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinându-se cont şi de miza litigiului, şi
respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 324 lei)
cât şi faptul că i-a fost asigurată petentului posibilitatea de a-şi dovedi susţinerile, de a
combate prezumţia de legalitate şi temeinicie, îndreptăţesc aplicarea prezumţiei de legalitate
şi de temeinicie a procesului-verbal, având în vedere şi faptul că cele consemnate în
procesul-verbal de contravenţie au fost pecepute în mod personal de agentul constatat.
Susţinerea petentului în sensul că nu era plecat din localitate şi prin urmare nu îi erau

9
 CURS 18.05.2020

aplicabile dispoziţiile legale, este înlăturată de instanţă, având în vedere faptul că obligaţiile
prevăzute de H.G. 1391/2006 în sarcina conducătorilor de vehicole cu tracţiune animală, sunt
prevăzute fără a se distinge zona în care se circulă, indiferent dacă este sau nu localitatea de
domiciliu.
Constatând legalitatea şi temeinicia procesului verbal contestat, instanţa va analiza în
continuare sancţiunea aplicată de agentul constatator aşa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G.
2/2001.
Sancţiunea pecuniară în cuantum de 324 lei cu aplicarea a 6 puncte amendă a fost
aplicată de agentul constatator sub minimul legal prevăzut de lege, în speţă fiind aplicabil aşa
cum a reţinut în mod corect şi agentul constatator, art. 102 alin. 1 pct. 16, care prevede
aplicarea unei amenzi din clasa a IV a de sancţiuni, de la 9 la 20 puncte amendă în
conformitate cu art. 98 alin. 4 lit. d din O.U.G. 195/2002.
Faptul că agentul constatator nu a aplicat în mod corect dispoziţiile legale
incriminatoare nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate, având în vedere că acesta a indicat în
mod corect textul legal cu incidenţă în speţă. De asemenea, nici faptul că agentul constatator
a aplicat o amendă sub minimul legal prevăzut de lege nu poate fi motiv de nulitate ce ar
putea fi invocat din oficiu de instanţa, având în vedere si faptul că petentul nu a invocat acest
motiv.
Instanţa va avea în vedere faptul că plângerea împotriva procesului-verbal de
contravenţie poate fi considerată o cale de atac împotriva actului încheiat de agentul
constatator, prin urmare apreciază că este aplicabil principiul conform căruia nu se poate
crea în propria cale de atac o situaţie mai grea, astfel nu va putea aplica petentului o
sancţiune în limitele prevăzute de textul legal corect individualizat de instanţă.
Instanţa va avea în vedere că în baza art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 s-a
prevăzut expres posibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului şi în situaţia în care actul
normativ de sancţionare a contravenţiei nu prevede expres această sancţiune, pentru
a permite în acest mod sancţionarea faptelor de o gravitate redusă şi cu luarea în considerare
şi a altor criterii de individualizare decât limitele sancţiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în conformitate cu
criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanţa consideră că sancţiunea
amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei
săvârşite.
Pericolul social al faptei săvârşite de petent este minim, fapt ce rezultă din
împrejurarea în care a fost săvârşită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări grave pentru
siguranţa circulaţiei, atingerea valorilor sociale ocrotite de O.U.G. 195/2002 fiind minimă.
De asemenea pericolul social minim rezultă şi din circumstanţele persoanele ale
petentului care s-a prezentat în faţa instanţei şi a furnizat informaţiile necesare depunând la
dosar acte pe care nu le-a avut asupra sa în momentul încheierii procesului-verbal de

10
 CURS 18.05.2020

contravenţie ce atestă că acesta avea act de identitate valabil şi pentru căruţa cu care circula
exista un certificat de înregistrare.
Faţă de aceste împrejurări instanţa apreciază că fapta are o gravitate redusă şi că se
impune înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului, aceasta sancţiune
răspunzând cerinţelor de proporţionalitate prevăzute de art. 5 alin.5 şi art. 21 alin. 3 din O.G.
2/2001. Aceasta sancţiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei
sancţiuni contravenţionale, acela de a atrage atenţia contravenientului asupra faptei săvârşite
şi de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
În consecinţă instanţa va admite în parte plângerea petentului şi va modifica
procesul-verbal de contravenţie atacat în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii în cuantum de
324 lei aplicată prin actul atacat cu sancţiunea avertismentului, menţinând celelalte dispoziţii
ale procesului-verbal. De asemenea, va atrage atenţia petentului asupra pericolului social al
faptei săvârşite şi îi va recomanda să respecte dispoziţiile legale.

3. Termenul de decadere

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001, se observă că termenul de decădere, de 15 zile, în care poate fi formulată plângerea
contravenţională începe să curgă de la două momente alternative prevăzute de text şi
anume, momentul înmânării, respectiv, momentul comunicării procesului verbal de
constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale prezentate în partea
introductivă, se observă că, în procedura contravenţională, legiuitorul a înţeles să pună în
relaţie producerea unor efecte juridice pentru formularea plângerii contravenţionale de
cunoaşterea, de către persoana sancţionată, a măsurilor aplicate.
Această cunoaştere, astfel cum vom arăta în cele ce urmează, poate fi efectivă ori
prezumată.
Cunoaşterea actului va fi efectivă atunci când se comunicarea se realizează
prin înmânare persoanei fizice sancţionate, reprezentantului său legal sau celui împuternicit cu
primirea corespondenţei, în cazul contravenientului, persoană juridică.
Înmânarea actului, sub luare de semnătură constituie, în filozofia Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001, modalitatea tehnică principală, de aducere la cunoştinţa
contravenientului a faptei şi sancţiunii aplicate care asigură la cel mai ridicat standard
exigenţele de cunoaştere a conţinutului actului.
Însă, atunci când cunoaşterea actului şi informarea persoanei sancţionate
contravenţional asupra faptei şi sancţiunii aplicate nu pot fi realizate prin înmânare, întrucât
aceasta, deşi prezentă la constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii, refuză să primească o copie

11
 CURS 18.05.2020

a procesului – verbal sau a înştiinţării de plată ori pentru că nu este prezentă la constatare sau
atunci când sancţiunea a fost aplicată în condiţiile art. 21 alin. (2) din ordonanţă, modalitatea
prin care i se aduce la cunoştinţă conţinutul procesului verbal de constatare şi sancţionare
contravenţională este reprezentată de comunicarea actului.
Procedura de comunicare se realizează, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 prin poştă, cu aviz de primire sau prin afişare, la domiciliul sau sediul
contravenientului.
Deşi redactarea textului care utilizează conjuncţia disjunctivă „sau” lasă să se
înţeleagă faptul că cele două modalităţi de comunicare ar fi alternative, fără a exista o ordine
de preferinţă între ele, totuşi, din interpretarea sistematică a legii, raportat şi la natura,
importanţa drepturilor ocrotite, pentru a căror garantare este instituită măsura comunicării, s-a
apreciat că procedura de comunicare a procesului verbal şi a înştiinţării de plată, prin poştă, cu
aviz de primire primează şi este necesar a fi îndeplinită, prealabil comunicării prin afişare.
Această din urmă modalitate de comunicare funcţionează doar subsidiar, atunci când
procedura de comunicare prin poştă nu a fost eficientă.
Bunăoară, prin aplicarea dispoziţiilor art. 165 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă,
cu care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se completează, potrivit art. 47, în cazul comunicării
actului prin poştă, procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării de către parte a
confirmării de primire ori a consemnării, potrivit art. 163, de către funcţionarul poştal, a
refuzului acesteia de a primi corespondenţa.
În cazul refuzului expres de primire a corespondenţei, se observă că legea procesual
civilă, aplicabilă şi în materie contravenţională, instituie o prezumţie absolută, de cunoaştere a
actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părţii, astfel exteriorizată şi pe necesitatea
prevenirii şi sancţionării abuzului de drept.
În schimb, în cazul refuzului implicit de primire a corespondenţei constând într-o
atitudine omisivă, de neprezentare a persoanei avizate la oficiul poştal, pentru ridicarea
corespondenţei, dat fiind echivocul manifestării de voinţă, devine obligatorie îndeplinirea
procedurii de comunicare prin afişarea actului.
Se observă că prima modalitate de comunicare a actului, prin poştă, cu aviz de primire
conferă certitudine asupra cunoaşterii actului şi este de natură să asigure efectivitatea
dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional, sub aspectul garanţiilor
dreptului, de a fi informată asupra faptelor imputate şi sancţiunilor aplicate.
În această interpretare şi aplicare a legii se conferă previzibilitate şi din perspectiva
determinării momentului de la care începe să curgă termenul în care persoana sancţionată
contravenţional poate formula plângere.
Astfel, este surmontat riscul instituirii pe cale pretoriană a unor momente echivalente
comunicării, neprevăzute de lege, pentru acele situaţii în care, în mod justificat sau nu,

12
 CURS 18.05.2020

persoana sancţionată contravenţional, deşi avizată asupra corespondenţei, omite (din motive
ce ţin sau nu de voinţa sa) ori refuză tacit ridicarea acesteia de la oficiul poştal.
De altfel, simpla avizare nu echivalează cu aducerea la cunoştinţă, iar prezumţia
legală, de luare la cunoştinţă despre conţinutul actului comunicat nu operează de la data
înştiinţării, a avizării, ci de la data ridicării personal, de către destinatarul comunicării, a
actului, de la oficiul poştal, iar în lumina Noului Cod de procedură civilă, şi de la data
refuzului expres de primire a corespondenţei.
Or, îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreţia destinatarului
comunicării care, astfel cum am arătat în precedent, ar avea interes în tergiversare, plasând un
dubiu aspra atitudinii sale subiective şi asupra cauzelor care l-au împiedicat să ridice
corespondenţa în termenul de păstrare la oficiul poştal.
În situaţia unor comportamente dilatorii, indiferent dacă ele sunt ori nu culpabile,
autoritatea administrativă, prin agenţi desemnaţi, trebuie să procedeze în modalitatea de
comunicare subsidiară, prin afişarea actului la domiciliul ori sediul persoanei sancţionate,
încheind în acest sens un proces verbal, în prezenţa unui martor asistent.
În aceste condiţii, se asigură publicitatea şi opozabilitatea actului sancţionator faţă de
persoana la care acesta se referă şi se creează premisele de acţiune ale unei prezumţii relative,
de cunoaştere a conţinutului actului, prezumţie al cărei fundament este reprezentat de faptul
material, al afişării, într-un loc accesibil persoanei la care actul se referă.
În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că raţiunea
comunicării prin poştă cu aviz de primire constă în aducerea documentelor menţionate în
cuprinsul art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2011 la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o
contravenţie, astfel încât aceasta să poată formula plângere în termenul legal de decădere,
fiind obligatoriu ca, în cadrul procedurii contravenţionale, să fie respectate garanţiile
prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor
Fundamentale.
Doar din aceste perspective, îndeplinirea procedurii de comunicare prin afişarea
actului, aflată într-un raport de subsidiaritate faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de
primire, poate constitui o modalitate de comunicare a procesului verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, aptă a satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure
exercitarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la apărare, întrucât astfel cum s-a arătat
în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Convenţia nu apără drepturi teoretice,
ci efective şi concrete.
Totodată, în această modalitate de interpretare şi aplicare a legii se asigură un just
echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenţionale, într-o manieră care
să nu transforme, pe de o parte, dreptul persoanei sancţionate contravenţional, de a i se
comunica actul prin care s-a dispus această măsură într-un nudum jus, iar pe de altă parte, să

13
 CURS 18.05.2020

nu greveze obligaţia autorităţii cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în

exclusivitate de voinţa persoanei sancţionate.

3. Apelul - Calea de atac a hotararilor date de judecatorii in cauzele privind

plangerile contraventionale

Prin dispoziţiile de procedură au fost create condiţiile necesare pentru ca instanţele

judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională să poată pronunţa hotărâri temeinice
şi legale. Cu toate acestea, mai sunt şi cazuri în care sunt pronunţate hotărâri netemeinice sau
nelegale, fie datorită unor greşeli săvârşite de către instanţele de judecată sau de alte organe
cu activitate jurisdicţională cu prilejul aprecierii împrejurărilor de fapt ori a greşitei aplicări a
legii la cauza dedusă judecăţii, fie datorită insuficienţei materialului probator sau unei greşite
apărări a uneia dintre părţi. Pentru a asigura înlăturarea unor asemenea greşeli, legea a creat
posibilitatea controlului judiciar, instituind diferite căi de atac, prin a căror exercitare se poate
solicita verificarea celor considerate nelegale sau netemeinice şi înlăturarea erorilor săvârşite.
Acesta constituie scopul căilor de atac.
Daca prin lege nu se prevede altfel, hotararea prin care s-a solutionat plangerea poate
fi atacata numai cu apel. Apelul se solutioneaza de sectia de contencios administrativ si fiscal
a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi sustinute si oral
in fata instantei. Apelul suspenda executarea hotararii.
Anterior acestei prevederi, calea de atac era recursul.

14