CUPRINS

ARGUMENT
CAPITOLUL I EDUCAŢIA PRIN ŞI PENTRU VALORI-EDUCAŢIE FUNDA-
MENTALĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR
1.1.Educaţia axiologică
1.2.Omul şi valorile din viaţa sa
1.3.Rolul valorilor creştine în viaţa omului
1.4.Educaţia axiologică la vârsta preşcolară
CAPITOLULII CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI LA FORMAREA CARACTERULUI
PREŞCOLARULUI
2.1.Educaţia morală
2.2.Noile educaţii
2.3.Educaţia religioasă
2.4.Educaţia civică
2.5.Educaţia estetică(educaţia muzicală,educaţia plastică,educaţia psiho
fizică,frumuseţea caracterelor)
2.6.Educaţia părinţilor în spiritul valorilor
CAPITOLUL III FORMAREA PREŞCOLARULUI PRIN EDUCAŢIA PRIN ŞI
PENTRU VALORI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 ARGUMENT

În contextul actual al societăţii, când nu se mai pune accentul pe păstrarea şi transmiterea

valorilor, noi educatoarele suntem datoare să sădim în sufletul copiilor acele valori care să-i
călăuzească pentru tot restul vieţii.Pe lângă celelalte activităţi desfăşurate în grădiniţă şi
activităţile cu conţinut moral-civic, religios, estetic sunt importante şi-i ajută să-şi însuşească
unele comportamente şi cunoştinţe pe care le vor folosi pe parcursul vieţii.
Acum, la vârsta preşcolară, copiilor li se imprimă cel mai bine cunoştinţe şi comportamente
despre bine, adevăr, frumos, dreptate, libertate.Începând din familie şi continuând apoi la
grădiniţă ei învaţă despre respect, despre rugăciune, bune maniere, prietenie, responsabilitate,
corectitudine, lucru în echipă.În această perioadă din viaţa copilului noi modelăm caracterul său
după cum el învaţă să modeleze plastilina şi depinde şi de noi cum şi cu ce contribuim la
formarea acelui caracter.Alături de ceea ce învaţă în familie, copilul va pleca în viaţă cu acea
„zestre” pe care o numim „cei şapte ani de acasă”.
Tot acum, odată cu modelatrea caracterului trebuie să strecurăm şi în sufletul părinţilor
interesul pentru păstrarea şi transmiterea valorilor generaţiilor următoare.Toate aceste valori
sensibilizează sufletul multor copii şi-i vor transforma în caractere frumoase.
Este necesar „să luptăm” cu promovarea non-valorilor de pe majoritatea posturilor de
televiziune, unele ziare şi reviste precum şi cu unele familii ce nu le transmit acele valori care să-
i facă mai buni, mai iubitori, mai blânzi.Prin promovarea unor astfel de emisiuni şi dacă părinţii
nu au nici timpul necesar şi nici răbdare să le explice că ceea ce au văzut nu este bine, copiii sunt
tentaţi să imite acele personaje.
Datorită preocupărilor multiple ale părinţilor copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor sau a unor
bone care având alte îndeletniciri, abandonează copilul în faţa televizorului sau a calculatorului
de unde ei „învaţă” despre violenţă, alcool, droguri.Astfel, noi educatoarele, suntem datoare ca la
intrarea în grădiniţă şi pe tot parcursul şederii copilului în acestă instituţie să sădim în sufletul lor
respectul, cinstea, bunătatea, hărnicia, curajul, modestia, bunele maniere.Pe lângă acestea trebuie
să-i învăţăm pe copii şi unele rugăciuni specifice vârstei, precum şi iubirea faţă de semeni şi
Dumnezeu.
1
 În unele familii valorile nu se mai promovează şi nu li se mai acordă importanţa cuvenită şi
de aceea copilul este pus în contradicţie cu ceea ce îi transmitem în grădiniţă.
Lucrarea cuprinde modalităţi prin care se pot transmite în activităţile zilnice de la grădiniţă
valorile general-umane.Copilăria este vârsta când poţi educa şi modela caracterul copilului
transformându-l în acest fel într-un adult responsabil.

2
 CAPITOLUL I

EDUCAȚIA PRIN ȘI PENTRU VALORI-

EDUCAȚIE FUNDAMENTALĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL
PREȘCOLAR

1.1.Educație axiologică
Axiologia este o parte a filosofiei care studiază teoria valorilor.Termenul provine din limba
greacă(axios-valoare și logos-teorie).Acest termen a fost folosit pentru prima dată de filosoful
german Lotze în secolul al XIX-lea.
Educația axiologică este educația prin și pentru valori autentice, ceea ce presupune ”a
orienta procesul educative pe traiectele cele mai profitabile sub aspectul eficienței, a identifica
sau exploata momentele didactice privilegiate, a răspunde la toate căutările prin cele mai bune
alegeri, a stabili de fiecare dată o ierarhie de obiective variabile hic et nunc, a acționa în
numele unei ordini de priorități”(Cucoş, C., 2000, pag.181).
Prin axiologie se mai înțelege clasificarea valorilor și a sistemului de valori precum și ale
unei persoane și educația prin și pentru valori.Axiologia presupune știința despre clasificarea
valorilor, sistemul de valori al unei persoane și educația pe valori și pentru valori.
În trecut etica, religia și estetica constituiau domenii educaționale ”pure”, valori care
reglementau activitatea omului, dar nu o determinau.Educația morală, religioasă și estetică
veneau să înnobileze spiritual ființa umană.
Se obișnuiește frecvent să se spună că valoarea este ceva necesar, de preț, util, este o calitate
a unui lucru.Valoarea face parte nu doar din exteriorul omului ci și din interiorul acestuia.Tudor
Vianu a definit valorile ca pe obiecte ale dorinței, ceea ce înseamnă că valoarea în sine nu există;
există dorința noastră pentru ceva pe care îl definim ca valoare.
Valoarea se poate numi valoare doar prin raportarea lucrurilor la om(a obiectelor material,
ideilor, sentimentelor și calităților).Astfel fizicul(materia) în interacțiune cu metafizicul( spiritul)
produc valoarea.
3
 Omul își însușește valorile pe tot parcursul vieții, el elaborând, producând și creând
valoarea.
”Educația este prin definiție o valoare, s-ar putea spune, valoarea umană supremă, căci
datorită educației omul devine om”(I.Kant).Educația axiologică presupune nu numai o educație
în interiorul valorilor etice, religioase și estetice ci în universal tuturor valorilor.
La începutul evoluției sale istorice omul a făcut ca anumite lucruri(pietrele, apa, focul,
crengile, iarba, fructele, insectele, păsările, animalele, rădăcinile comestibile), fenomene ale
naturii(căldura soarelui, adierea vântului), fenomene ale vieții proprii(emoțiile, visele) să le
considere valori contextuale existenței sale.Toate acestea erau și sunt valori existente.Ulterior
omul a început să creeze valori.Astfel societatea antică și cea medieval s-au constituit și au
constituit valorile etern-umane:Adevărul, Binele, Frumosul și sentimental Sacrului.Societatea
acelor timpuri se subordona statului ”divin”.
Astăzi valorile au fost structurate în diverse clase de valori-axiologii.Cea mai cunoscută
axiologie a structurat valorile pe criteriul globalității-valorile fundamentale:Adevărul, Binele,
Frumosul și Libertatea, la care unii autori mai adaugă Sacrul sau Pietatea-valori care sunt proprii
tuturor oamenilor.
Cea mai răspândită interpretare a Sacrului este că Adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea și
Libertatea se produc pentru omul religios sub semnul acesteia.La început s-au constituit primele
trei valori fundamentale numite și valori etern-umane: Adevărul, Binele și Frumosul.Acestora li
s-au adăugat mai târziu și valorile sociale Dreptatea și Libertatea.Peste timp revoluțiile burgheze
au înaintat și valorile sociale Egalitatea, Fraternitatea și Legalitatea.
Modelul educațional contemporan are la bază trei perspective globale:
*cultura națională
*realitatea școlară
*obiectivele general-umane
Cultura este o axiologie a educației, căci elevul nu-și însușește doar valori create de omenire
ci, însușindu-și aceste valori, își creează propriile cunoștințe, competențe, atitudini.
Scopul principal al activității educaționale constă în formarea personalității
umane.Activitatea de cultivare a personalității se realizează într-o anumită epocă istorică.
4
 Principiul fundamental de clasificare a valorilor în raport cu educația este penetrabilitatea
universală a valorilor în sistemul educațional.Valorile dominante ale disciplinei școlare sunt:
*valorile bazei conceptual a disciplinei școlare
*valorile sistemelor obiective
*valorile conținuturilor educaționale
*valorile tehnologiilor educaționale
*valorile evaluării succesului școlar
Valorile contextuale apar în timpul activității educaționale;fiecare disciplină școlară dispune
de resurse proprii, specific de educație axiologică și de resurse commune tuturor disciplinelor
școlare.
Valorile personale sau achiziționate de preșcolar sunt:
*cunoștințe
*competențe
*atitudini(emoții și sentimente, opinii, convingeri, idealuri, acte volitive, aprecieri și
autoaprecieri).
Al doilea principiu fundamental de structurare psihopedagogică a valorilor în sistemul și
procesul educațional este adecvarea valorilor la particularitățile psihologice și de vârstă ale
copiilor.Această structurare este dată de Constantin Cucoș astfel:
-perioada infantilă( 0-1 ani) care se caracterizează prin interesele biologice sau organo-
olfactive și se centrează către valorile vitale(de sănătate)
-perioada primei copilării(1-3 ani) în care se identifică interesele de tip kinoperceptiv și
glosic, îi corespund valorile senzuale(de plăcere)
-perioada celei de-a doua copilării(3-7 ani) căreia îi sunt specific interesele ludico-practice,
îi corespund valorile de apropiere(sau de achiziție)
-perioada celei de-a treia copilării(7-12 ani) centrată pe interesele constructive, se îndreaptă
către valorile tehnice(sau de producție)
-perioada preadolescenței(12-14 ani) domină interesele ludico-afective, apar valorile
politice(sau de organizare)
-perioada adolescenței în care se dezvoltă interesele socio-abstracte și intelectuale și care se
centreazăîn jurul valorilor cultural(sau de înțelegere)
5
 -faza matură are ca interese dominante nevoile trans-sociale, raționale, în care individul se
centrează către valorile spirituael înalte:adevărul, frumusețea, dragostea, pietatea.(Cucoş, C.,
1995, pag.74).
Valorile există doar în interiorul omului.Dumnezeu și conștiința umană asigură
menținereamoralității în societate.Conștiința umană este principiul subiectiv care împlinește în
fața lui Dumnezeu, ca judecător supreme, răspunderea omului pentru faptele și acțiunile sale.
Valorile sunt un sistem de valori ordonate care contribuie la dezvoltarea ființei umane.
Scopul educației prin și pentru valori este de a învăța copilul să gândească, să acționeze
independent într-o formă responsabilă.Această educație oferă prilejul copiilor de a se dezvolta la
potențialul lor maxim și le dă libertatea de a găsi soluții pentru propriile lor problem.Pe măsură
ce ei cresc și asimilează diferite informații prin studierea diferitelor obiecte de învățământ, devin
capabili să-și exprime valorile științifice, filozofice, morale, estetice, religioase.
Atât grădinița, cât și școala, trebuie să cunoască ce așteaptă societatea de la ele din punct de
vedere axiologic.În același timp comunitatea trebuie să știe, în aceiași măsură, cum trebuie să
susțină educația.Succesul formării generațiilor tinere depinde și de felul în care școala și
comunitatea articulează în practică formalul, non-formalul și informalul educațional.
Criteriile după care au fost grupate valorile sunt:
*valabilitatea valorilor, calitatea lor, subiectul lor
*motivele ce au determinat valorile
*obiectul lor
*facultatea psihică din care izvorăsc valorile
*sfera lor de aplicare
Aristotel credea că valoarea este ceea ce mulțumește o nevoie, o trebuință și pentru că
trebuințele sunt fizice și psihice el numește două feluri de valori și anume:valorile spiritual și
valorile materiale.
Valoarea a fost concepută sub trei înfățișări teoretice:transcendentalismul, subiectivismul și
obiectivismul axiologic.Trancendentalismul așează valoarea într-un spațiu transcendent,
supraindividual și atemporal.Pentru neokantianul H.Rikert valoarea înseamnă depășire,
transcedere.Ea este în opoziție cu existența, nu cu nonvaloarea.Pentru acest filozof valoarea nu
există ci valorează.Omul poate armoniza valorile eterne cu existența prin valorile culturale.
6
 Subiectivismul reduce valoarea la actul valorizării și exclude orice dimensiune transcendenta
Obiectivismul axiologic spune că valoarea este o calitate a lucrurilor.Calitatea este dată de
necesitatea lucrurilor.
Literatura românească are reprezentanți în domeniul filozofiei valorilor ale căror scrieri pot
fi oricând integrate în pedagogia orientată către valori.Pe lângă Ștefan Bârsănescu, care este cel
mai important reperezentant al pedagogiei culturii de la noi, mai sunt și L.Blaga,T.Vianu,
C.Noica, M.Ralea, P.Andrei.
Ștefan Bârsănescu a fost format la școala germană și influențat de această pedagogie.El
concepe educația într-o perspectivă valoristă:”Educația este activitatea de a inrâuri pe individ,
orientându-i evoluția în direcția vibrării și creării valorilor într-o operă triplă de îngrijire, de
îndrumare și cultivare”.(1935,pag.159)
În raportul dintre cultură și educație cultura poate fi concepută sub trei aspecte.Mai întâi
cultura este înțeleasă ca totalitatea valorilor realizate de spiritul uman, transmise de știință, artă,
morală, religie, drept.
Cultura reprezintă mijlocul de perfecționare a omului, înnobilează spiritual și viața
acestuia.Opera culturală se identifică astfel cu opera de educație.Competența culturală nu se
poate dobândi fără competența axiologică, iar aceasta vizează capacitatea de invenție de noi
coduri de referință sau de noi conexiuni în sistemele de valori.Criteriile axiologice vor fi
permeabile la cultura în devenire. Cultura se transformă într-o competență a celui pe care o
are.Personalitatea culturală constituie obiectivul principal al adevăratei formări.
Inițierea în cultură și dobândirea instrumentelor cultural sunt cele mai importante cerințe pe
care grădinița și școala trebuie să le îndeplinească mereu.A ști să judeci, să raționezi, să distingi
falsul de adevăr, binele de rău, frumosul de urât sunt calități ce trebuie formate începând cu
grădinița și continuând pe parcursul școlarității.
Cultura cuprinde și sistemul de acțiuni adoptat de o anumită colectivitate.Ea constituie un
limbaj universal și prin ea se realizează o comunicare și o comuniune între oameni.
Educația nu se face prin impunerea valorilor ci trebuie să se acționeze indirect prin crearea și
stimularea nevoilor pentru valori.Valorile nu se impun copilului, ele se caută și se găsesc.
Principalele probleme ale axiologiei sunt:geneza valorii, structura valorii, funcționalitatea
valorii, cunoașterea și realizarea valorilor, rezolvarea conflictelor valorice și clasificarea
7
valorilor.
1.2.Omul și valorile din viața sa
Este valoare tot ceea ce, într-o situație particulară, satisface nevoile unuia sau mai multor
subiecți;valoarea este, astfel, asociată unei sfere afectiv-emoționale a
personalității(Gh.Bunescu, pag.23).
Activitatea spiritual dă consistență valorii.Spiritul face un efort dublu:valorizează realul și
realizează valoarea.El produce mereu valoare.Sentimentul de valoare apare în confruntarea dintre
activitate și pasivitate.
În teoria valorilor se consider că judecata de valoare este dependent de factorul
emoțional.Valoarea este acordul dintre dorință și judecata de valoare.Sentimentul valorii
declanșează judecata de valoare.
În viața spirituală a societății avem valori general-umane, valori tradiționale și valori care se
constituie mereu.Valorile spirituale(morale și religioase) presupun urcarea la universal a
inteligenței, sensibilității și voinței.
Aristotel punea primul problema libertății morale.El se temea de pericolul imoralității în
timpul său și-și dorea să responsabilizeze moral ființa umană.El deosebește acțiunile involuntare
(din constrângere sau din neștiință) de acțiunile voluntare.Aristotel consideră omul responsabil
chiar și de viitorul său.
Mai târziu în filozofia modernă, Kant a elaborat conceptul de ”voință rațională” care
acționează liber în raport cu ”orice experiență viitoare posibilă”.Filozoful a afirmat că noțiunea
de libertate este strâns legată de conștiința morală.El rezolvă astfel problema legăturii dintre
cauzalitate și libertate prin caracter
Omul acționeză sub influența unor factori care-i formează caracterul.Astfel caracterul
omului determină unele acțiuni ale omului.Kant a spus că există un caracter inteligibil, originar și
un caracter empiric care depinde de unele cauze pe care le determină.
Omul este înzestrat cu sensibilitate și rațiune si mereu riscă să nu respecte legea morală și
luptă pentru a o împlini.În lucrarea sa ”Valori pentru timpul nostru;umanitatea în fața
schimbărilor”, Ch.Maccio scrie că, deși se vorbește mereu de degradarea valorilor, de pierderea
sensului, de dezvoltarea individualismului, putem rămâne optimiști ”dacă credem în libertatea
umană capabilă să inventeze la fiecare generație răspunsurile la problemele cu care se
8
confruntă”(Maccio Ch.,1991, pag 6)
În viața noastră au loc schimbări și a fost necesară elaborarea unei strategii având
următoarele etape:determinarea fundamentului valorilor, care este considerat a fi
spiritul;determinarea valorii fundamentale ce este considerată a fi iubirea;determinarea valorilor
care decurg din iubire, care este considerată a fi iubirea de perfecțiune(divină) și care întemeiază
creația prin spirit a valorilor;conștientizarea necesității schimbărilor-schimbarea atitudinilor
persoanelor(tandrețea, înțelepciunea, umorul, competența, demnitatea, împărtășirea
valorilor);schimbarea relațiilor sociale;schimbarea structurilor.
În prima etapă se determină fundamentul valorilor în spirit.”Valorile nu se aplică realității
ca niște principii gata elaborate, ci se reliefează în inima fiecărei ființe libere și se cer a fi
mereu reinventate la fiecare luare în conștiință a unei probleme”(Maccio Ch., 1991, pag.20).
În a doua etapă a strategiei se determină valoarea fundamentală-iubirea.Ea îmbracă diferite
forme:iubirea de Dumnezeu, iubirea de sine, iubirea de alții.”Nu există valoare fără spirit, iar
spiritul iubirii generează valori”(Bunescu, Gh., 1998, pag.70).”Spiritul nostru trebuie să ne
permită să alegem cu dragoste actele de făcut și scopurile de atins, știind că orice acțiune
neîntemeiată pe iubire va fi de reînceput deoarece nu va fi recunoscătoare pentru anumite
persoane”(Maccio Ch., 1991, pag.65).
În a treia etapă se determină toate celelalte valori ce decurg din iubire: creativitatea,
adevărul, libertatea, justiția, egalitatea, responsabilitatea, dialogul, pacea.
În a patra etapă a strategiei se determină diversele schimbări care se impun a fi realizate
urgent pentru a trăi valorile alese.Aceste valori operează la trei niveluri: schimbarea persoanelor-
fiecare persoană speră să achiziționeze progresiv un număr de calități utile pentru viață cum ar fi:
înțelepciunea, demnitatea, tandrețea, ascultarea, umorul, înțelegerea, competența, împărtășirea(a
ceea ce ai, ce știi și ceea ce ești); schimbarea relațiilor sociale prin confruntarea de idei,
nonviolență, solidaritate, munca de creație și angajament; schimbarea
structurilor.
1.3.Rolul valorilor creștine în viața omului
Creștinismul va face omul responsabil pentru faptele sale aducând astfel întemeierea
credinței pe rațiunea umană.Iubirea-ca principiu al vieții-este afirmată în primele cărți ale
Vechiului Testament prin ea făcându-se legătura dintre iudaism și creștinism astfel: ”să iubești
9
pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea ta”(Deuteronom,
cap.6, verset 5).
”Modelul iubirii nu mai este omul, ființa imperfectă, ci Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu și
fiul omului, deci Dumnezeu-Omul.Raportarea omului trebuie făcută la perfecțiunea divină cu
ajutorul rațiunii sale date.Iubirea de Dumnezeu-ca tendință firească, rațională a omului este
singura perfecțiune-întemeiază iubirea de semeni”(Bunescu Gh., 1998, pag.75)
Sfântul Vasile cel Mare considera că omul trebuie să se pregătească pentru moarte prin
mântuirea sufletului, cultivarea iubirii față de Dumnezeu.Sfântul Augustin aprecia că omul
trebuie să se pregătească prin mântuirea sufletului, adăugând iubirii și cultivarea umilinței față de
Dumnezeu.El evidențiază o idee nouă pentru formarea ființei umane: omul trebuie să tindă către
perfecțiunea divină absolută.El consideră că internatul mănăstirilor, pe lângă influențele pozitive
în formarea altruismului, are și influențe negative, favorizând tăcerea, ipocrizia.
În secolul IV Sf.Benedict aduce noi reguli în Biserica de Apus.Aceste reguli sunt mai severe
și-i privește pe călugări.Se cere ca aceștia să efectueze munci practice pentru a nu lenevi
spiritual.Se permite ieșirea școlilor din mănăstiri, înființarea de școli exterioare mănăstirilor atât
pentru mireni, cât și pentru clerici.
În acest timp în Biserica de Răsărit valorile credinței în ”dreapta adunare” se mențineau,
școlile rămâneau interioare mănăstirilor pentru cler.
Sub acest context istoric în țara noastră s-au structurat tradiții specifice poporului român
prin influențele venite dispre Roma, apoi dinspre Bizanț și intregul Răsărit. În urma cercetării
efectuată, Ștefan Stoica pune în evidență că îvățăturile lui Zamolxis au generat o viziune
pesimistă asupra vieții și o viziune optimistă asupra morții.Gânditori români precum L.Blaga,
E.Cioran, D.Drăghicescu, M.Eliade, M.Eminescu, N.Ionescu, N.Iorga, T.Maiorescu,
S.Mehedinți,C.Noica, V.Pârvan, C.Rădulescu-Motru, M.Vulcănescu au determinat valorile
spiritualității românești și manifestările lor istorice: dorința de libertate, simțul armoniei și al
justiției sociale.
La trecerea dintre mileniul I și II s-a produs creștinarea slavilor care a avut implicații
profunde pentru spiritualitatea românească.Astfel, oficierea slujbei și traducerea cărților
liturghice și de învățătură erau în limba slavonă.Această situație a durat aproape un mileniu
pentru poporul român, care este singurul neam crești-ortodox de origine latină și aceasta a fost o
10
înțelegere orientală, slavo-bizantină.Limba slavă nu era limba poporului nostru și nici o limbă de
circulație internațională în acea epocă.
În tot acest timp alte popoare din estul Europei, care au fost creștinate ulterior, au cunoscut
și au adoptat multe idei și concepții, noi valori și au avut grijă să păstreze acele valori în limba
proprie sau într-o limbă de circulație internațională.
Simion Mehedinți exprima caracteristicile fondului psihologic și etic al neamului românesc
astfel: credința în nemurirea sufletului, toleranța și acceptarea suferinței pentru purificarea
morală; încrederea în biruința binelui asupra răului.”Pentru neamul din Carpați socoteala e
limpede și rotundă: lumea e departe, foarte departe de perfecțiune, însă e cu siguranță
perfectibilă”(Mehedinți S., 1995, pag.124).
1.4.Educația axiologică la vârsta preșcolară
Educatorul contribuie la schimbarea cursului istoriei prin creație și astfel are șansa de a se
salva în eternitate.Educația este un fenomen social, o relație între generații sau o relație între om
și societate.În această relație el nu este numai purtător ci și creator de valori, iar educația nu
presupune numai asimilare ci și productivitate și creativitate spirituală.Educația păstrează și
îmbogățește valorile sociale, se interferează cu cultura, cu totalitatea valorilor create în cadrul
unei societăți.
Funcția educației este de a pregăti omul pentru integrarea socială.Educația nu are ca scop
formarea unui om abstract, ci a unui om necesar societății și cerințelor acesteia.Odată cu
experiența socială pe care o moștenește, omul preia și limba, obiceiurile, tradițiile și modelele de
comportare.El învață să aprecieze, să promoveze și să transpună în comportamente valorile
morale, estetice, religioase.
Socializarea omului se face printre altele și prin însușirea și trăirea valorilor, înțelegerea,
acceptarea și aplicarea lor în comportamentul personal.Valorile definesc câmpul motivațional al
personalității și dau omului posibilitatea depășirii condiției individuale.
Educația axiologică are rolul de a forma capacitatea copilului de a se orienta către valori și
de a sesiza valorile în diverse domenii de viață și activitate: valori morale, economice,
științifice.Pentru aceasta el trebuie îndrumat spre criterii de evaluare corectă, pentru a nu lua non-
valorile drept valori.
Competența axiologică vizează mai ales capacitatea de a inventa noi coduri de referință sau
11
de descoperire a unor noi conexiuni în sistemul de valori.Copilăriaa fost și este considerată o
perioadă de maximă receptivitate în care se poate realiza cea mai importantă parte a educației.În
copilărie se pun bazele educației și este astfel etapa inițială în formarea copilului.
Noul curriculum a pus un mic accent pe aspectele spirituale, morale, culturale.Educația
pentru valori, în sistemul nostru de educație, capătă accente deosebite în contextul reformei.
Educatorul își va desfășura activitățile pe următoarele coordonate: activități educative,
extracurriculare și extrașcolare, activitate de consiliere, colaborarea cu părinții și alți parteneri
educaționali.
Educația preșcolarilor presupune din partea educatorilor o atenție deosebită deoarece, după
cum spunea Platon, ” educația este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul”.În
perioada preșcolară apar importante acumulări sub toate aspectele.Grădinița asigură copilului, pe
lângă o educație intelectuală, fizică și estetică corespunzătoere vârstei, și o orientare morală care
să ducă la formarea unor calități morale și la acumularea depriderilor de comportament.El se
descoperă pe sine cu adevărat, nu atât în microuniversul familiei, cât în universul real al
copilăriei, în colectivitatea din care face parte.
Unele din valorile de preț în acest univers al copilăriei le constituie și comunicarea inter-
umană, prietenia, colaborarea și chiar însăși prezența în mijlocul acestui univers.
Această perioadă de dezvoltare este cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii
puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare.Acum, la această vârstă, apar și se
dezvoltă trăsăturile de voință și caracter și în care se schițează personalitatea viitoruluiadult.În
acești primi ani ai educației copilul este receptiv, sensibil, are o putere mare
de imitație și este impresionat de tot ceea ce îl înconjoară.Aceste impresii pe care copiii le
înregistrează și le păstrează vor constitui suportul din care își vor alimenta reprezentările și
sentimentele lor morale care îi vor însoți pe tot parcursul vieții.De aceea, această etapă este
cunoscută sub denumirea ” cei șapte ani de acasă”.
Pentru preșcolari ” scara valorică” funcționează atât pe planul preferințelor și dorințelor
copilăriei, cât și pe zone noi de aspirații și năzuințe.La această vârstă copilul nu trebuie lăsat
singur să se orienteze în multitudinea de fapte și atitudini ce se petrec în jurul lui, ci trebuie
dirijat spre acelea care îl influențează pozitiv.El simte nevoia de sprijin, de a-i sublinia
comportamentul pozitiv cu apreciei și întăriri verbale din partea adultului și în felul acesta îi
12
facilităm calea de înțelegere a obiectivelor stabilite de adulți din propria experiență.
Educația începe de la formarea noțiunilor morale, iar educatoarea trebuie să-l facă pe copil
să înțeleagă corect sensul, mai ales că el vine direct din familie și nu întotdeauna are noțiuni
morale clare.Noțiunea morală trebuie transpusă în practică.
Capacitatea de înțelegere a copilului preșcolar nu se ridică la nivelul celorlalte trepte de
învățământ și de aceea este necesar un permanent exercițiu.Noțiunile de ”bine” și ”rău” le
deosebesc în timp și prin nenumărate activități.Se pornește de la o poveste sau povestire în care
sunt subliniate faptele bune și faptele rele înfăptuite de personaje și mai apoi se trece la o discuție
despre personajele pozitive și personajele negative și mai apoi la un joc de rol cu această temă.Se
poate continua cu un caz concret pus în discuție sau cu o știre de la televizor.
La grădiniță copiii își desfășoară activitatea după anumite norme și reguli de convietuire
socială pe care le aplică și le respectă zi de zi.Respectarea acestor reguli și norme vor conduce la
formarea unor deprinderi și obișnuințe morale care vor fi exersate și acasă, în parc, la prieteni.
La educarea și formarea unei personalități contribuie cei trei factori. Familia, școala și
societatea.Acestea sunt ”responsabile” și de sistemul de valori pe care-l formează generației în
devenire.Valorile personale se conturează în copilărie, iar părinții sunt cei care contribuie la
constituirea primului set de valori.În familie ei învață să deosebească binele de rău, să
muncească, să respecte adevărul, să țină cont de anumite reguli și norme de comportament, să-și
formeze gustul pentru frumos.
În mod ideal copilul ar trebui să vină în grădiniță cu un sistem de valori cât de cât format,
iar funcția principală a educatoarei ar fi să-i ajute pe copii să creeze din ele o ierarhie
sănătoasă.Valorile pe care încearcă grădinița și școala să le formeze vin în contradicție cu ceea ce
propagă familia și societatea.Se creează deseori impresia că însușirea valorilor ca:Adevărul,
Binele, Frumosul, Sacrul, Dreptatea, Libertatea, Dragostea de țară nu mai sunt astăzi percepute
ca valori general-umane și personale.
Prin toate activitățile propuse, grădinița încearcă să educe copilul în spiritul valorilor
general-umane și naționale.Aici copiii sunt provocați să cunoască tradițiile naționale exprimate
în folclor, sculptură în lemn, broderie, muzică și dans tradițional.
Încercăm să micsorăm diferența dintre ceea ce propagă familia și grădinița prin organizarea
13
 activităților comune cu părinții, prin instruirea acestora, activități extracurriculare și
altele.Înaceiași măsură familia, grădinița, școala și societatea suntem părtași la formarea sau
privarea neamului de axa de valori.

Bibliografie
Bunescu, Gheorghe, 1998, Şcoala şi valorile umane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Cucoş, Constantin, 2000, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
www.scritub.com, Educaţie axiologică
www.cărţi.itarea.org,Educaţia axiologică
www.bjastrasibiu.ro,Educaţie axiologică

14
 CAPITOLUL II

CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI
LA FORMAREA CARACTERULUI PREŞCOLARULUI

2.1. Educaţia morală

2.1.1. Morală, moralitate, valoare, comportament şi limbaj moral

“Morala( în limba latină-mos, moris=lege, regulă, obicei, character, ordine) este un
fenomen social obiectiv care reglementează relaţiile dintre om şi comunitate, dintre oameni.Are
un caracter reflectoriu şi cuprinde idealuri, valori, norme, principii şi reguli exprimate în
tradiţii, obiceiuri, moravuri şi se manifestă în conduită”(Macavei, E., 2001 pag.238).Morala are
caracter axiologic deoarece faptele se raportează la valorile fundamentale: Bine-Rău.Are şi
caracter normativ deoarece normele dau reguli de conduită.Pe lângă acestea are şi caracter istoric
şi de clasă, caracter general-uman şi caracter specific.
Norma morală se respectă prin reguli, iar o regulă are la bază o normă.Normele şi regulile
sunt generalizări ale faptelor, convingerilor şi atitudinilor umane şi ele indică ce trebuie sau nu să
facă, cum trebuie să fii sau cum nu trebuie să fii.Normele sunt generale, care se adresează
tuturor; particulare, care sunt prezente în viaţa de familie, în şcoală, la locul de muncă sau în
viaţa politică şi norme speciale care sunt pentru protocolul diplomatic sau pentru procesiuni.
Moralitatea face posibilă adaptarea omului la principiile morale pe baza valorilor.Identitatea
morală este dată de valorile, capacităţile, comportamentele şi principiile care+i orientează viaţa.
Astfel individul „se va adapta mediului social ca o fiinţă liberă,care are posibilitatea să aleagă
între bine şi rău”(Iosifescu, V., 2004 pag.10”.Moralitatea reuneşte atât conştiinţa morală, cât şi
anumite comportamente morale.C.Cucoş defineşte valoarea(implicit valoarea morală) ca
„rezultat al atribuirii de către conştiinţa umană a unor calităţi unei entităţi sau stări
existenţiale, ca urmare a unei preferinţe, dorinţe, intenţii; valoarea este un atribut situaţional,
relaţional ce se decantează ca urmare a orientării omului într-o ordine trancendentă” (18,
15
pag.149).
Frecvent, valorile şi normele morale sunt creaţii ale spiritului, iar modul lor de funcţionare
este unul subiectiv, individual.El rezistă doar atât cât noi credem în ele.”Moralitatea reprezintă
o sinteză între cunoştere şi sensibilitate, între intenţie şi acţiune”(Iosifescu, V., 2004, pag.14).
Obiectul educaţiei morale îl reprezintă formarea comportamentului moral.Comportamentul
moral este un ansamblu de manifestări psihice cu conţinut normativ-axiologic.El este educabil,
nu este direct influenţat de norme sociale şi nu se reduce la stări afective.
Comportamentul uman are mai multe niveluri:
*nivelul perceptiv, care sesizează şi înţeleg sensurile, gesturile şi opţiunile de comportament;
*nivelul imaginar, al aspiraţiei morale;
*nivelul motric, al deprinderilor şi obişnuinţelor morale;
*nivelul emoţional, al sentimentelor şi convingerilor morale;
*nivelul atitudinal, al poziţiei morale în care te afli în relaţiile umane;
*nivelul volitiv, al acţiunilor morale şi al capacităţii de autocontrol şi realizare a opţiunilor
morale
*nivelul ideatic, al judecăţii şi discernământului moral, al reflecţiei morale personale şi spiri-
tului critic, al capacităţii de analiză, de decizie şi opţiune morală individuală.
Comportamentul moral este activitatea observabilă care apare în urma interacţiunii omuli cu
mediul înconjurător.Acesta se exprimă prin: deprinderi, obişnuinţe morale şi trăsături pozitive de
voinţă şi caracter.
„Deprinderile morale sunt componente automatizate ale comportamentului ca răspunsuri la
cerinţe care se repetă în condiţii relativ identice”.”Obişnuinţele morale sunt reacţii
automatizate şi perfecţionate prin intensificarea motivului intern al acţiunii, cu efecte
stabilizatoare în timp” (Joiţa,E., 2003, pag.368).
Trăsăturile de caracter sunt forme stabile de comportare morală.Trăsăturile de voinţă şi
caracter sunt identificate cu calităţile morale şi împreună asigură o anumită configuraţie
personalităţii.
Limbajul moral cuprinde: noţiuni morale instrumentale cum sunt principalele norme şi
reguli morale şi noţiuni axiologice cum sunt „binele”, „adevărul”, şi „dreptatea”.Este necesar
cunoaşterea de către copil a limbajului moral, a semnificaţiei termenilor folosiţi, a posibilităţilor
16
de definire a înţelesurilor morale pentrua se face trecerea de la gândire la acţiune în plan
comportamental.Elementul esenţial al educaţiei morale îl reprezintă dimensiunea morală a
educaţiei preşcolare.

2.1.2.Personalitate morală, conştiinţă şi conduită morală

Devenirea personalităţii este un proces complex, cu continuităţi şi discontinuităţi, cu armonii
şi cu dizarmonii.Baza devenirii personalităţii este genotipul(programul genetic al
disponibilităţilor biopsihice) şi pe acest fond se construieşte comportamentul fenotipic sau
dobândit.Prin dominantele sale psihice:inteligenţă, sentiment, aptitudine şi caracter,
personalitatea capătă specificul întregului.
Din perspectivă axiologică, personalitatea este individualitatea care-şi recunoaşte propria
valoare şi care este recunoscută social prin rezultatele activităţii.Individul este unic ca
personalitate iar unicitatea sa este determinată de fundamentul biopsihic nativ şi de modul în care
îşi structurează şi ierarhizează capacităţile şi însuşirile psihice în funcţie de mediu şi
educaţie.Immanuel Kant spunea că omul nu este moral, el devine moral.Individul îşi formează
personalitatea morală printr-un proces complex de asimilare şi interiorizare a normelor morale,
de a le trăi afectiv, de aderare la ele din convingere şi de a face acte morale.
De posibilităţile, realizările şi aspiraţiile individului „depinde consistenţa, coerenţa şi
originalitatea exprimării personalităţii pe plan moral”(Macavei, E., 2001, pag.257).Însuşirea
cunoştinţelor morale depinde de nivelul posibilităţilor şi determină modul de a gândi.Emoţiile şi
sentimentele cu diferitele lor grade de intensitate şi profunzime motivează actele
morale.”Capacităţile de a gândi, a trăi afectiv şi de a voi se exprimă în judecăţi şi raţionamente
morale, în concepţii, convingeri şi atitudini morale, iar acestea în fapte, coordonate sau cu
modul de a gândi şi simţi”(Macavei, E., 2001, pag.257).Nivelul capacităţilor se află în legătură
strânsă cu nivelul realizării şi amândouă se raportează la nivelul aspiraţiilor.
Aspiraţiile sunt proiectări ale dorinţelor, intereselor şi sunt structuri motivaţionale care ţin de
nivelul ideal de performanţă, de autorealizare.Între capacităţi, realizări şi aspiraţii apar de multe
ori nepotriviri dintre ceea ce dorim să facem şi ceea ce facem, dintre ceea ce ştim că trebuie să
facem şi ceea ce facem şi astfel trăim stări de nemultumire, remuşcare.”Devenirea morală este
17
 rezultatul asimilării şi interiorizării normelor, ideilor, teoriilor, modelelor de
conduită”(Macavei,E. 2001, pag.257).Individul se raportează la normele şi modelele morale
concretizate în obiceiuri, tradiţii, coduri şi-şi construieşte propriul sistem de gândire şi atitudine.
Formarea conştiinţei morale include, din punct de vedere psihologic, trei componente:
cognitivă, afectivă şi voliţională.Componenta cognitivă informeayă copilul despre conţinutul şi
cerinţele valorilor, normelor şi regulilor morale şi se realizează prin instruire morală.Cunoaşterea
presupune sesizarea exigenţelor implicate în aceste norme şi reguli morale, aceasta făcându-se în
acelaşi timp cu înţelegerea necesităţii respectării lor.Cunoaşterea sensului acestor norme şi reguli
se face treptat în funcţie de complexitatea lor şi de capacitatea de înţelegere a
copilului.Rezulatele acestor cunoaşteri duc la formarea reprezentărilor şi noţiunilor morale.
Reprezentarea morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a ceea ce este
caracteristic unui complex de situaţii şi fapte morale concrete.Reprezentările morale se formează
în situaţii concrete în care copilul este subiect moral.Datorită reprezentărilor şi cu ajutorul
operaţiilor gândirii, copilul reuşeşte să stabilească notele esenţiale de cele situaţionale şi ajunge
la noţiunile morale.Noţiunea morală reflectă ceea ce este esenţial şi comun unei clase de
manifestări morale.Eficienţa instruirii morale depinde de modul în care o anumită conştiinţă
morală este integrată într-un lanţ de secvenţe având ca verigă anterioară propria existenţă.
Instruirea morală este cu atât mai eficientă cu cât porneşte şi se bazează pe experienţa
morală şi capacităţile intelectuale.Fiecărei noţiuni morale i se asociayă o trăire corespunzătoare
afectivă.Rolul cunoştinţelor morale este de a-l introduce pe copil în universul valorilor morale,
de a-l face să înţeleagă semnificaţia acestora, de a-i dezvolta capacitatea de a discerne între
elementele pozitive şi cele negative.
Trăirile conştiinţei morale se răsfrâng în fapte, în conduită.Reprezentările, noţiunile,
judecăţile şi raţionamentele formează cunoştinţele morale.Cunoştinţele morale devin eficace
dacă sunt simţite şi motivate afectiv.Nu este suficient să ştim că trebuie să fim drepţi, trebuie să
simţim nevoia de a fi drepţi, nu este suficient să cunoaştem faptele morale, ci este obligatoriu să
fim convinşi, să fim hotărâţi, să depăşim orice obstacol interior sau exterior.Convingerile morale
depind de exemplele care se oferă, de cunoştinţe clare.Conştiinţa morală ne lămureşte asupra
ceea ce nu ştim, a ceea ce simţim şi trăim afectiv, a cee ce ne dorim.Exprimarea morală se
realizează în fapte iar în fapte se oglindesc trăsăturile de caracter, emoţiile şi sentimentele.
18
 Realizarea actului moral întâmpină obstacole interne şi externe, iar pentru înlăturarea
acestora este nevoie de un efort de voinţă.Din obstacolele interne fac parte anumite interese,
dorinţe, intenţii de ordin personal , sentimente negative cum ar fi egoismul, individualismul,
comoditatea.Acestea opun rezistenţă şi deviază conduita morală de la cerinţele morale impuse
din exterior.Din obstacolele externe fac parte anumite atracţii care dau satisfacţii
momentane.Pentru învingerea acestora este nevoie de perseverenţă, tenacitate, consecvenţă,
independenţă, spirit de iniţiativă, curaj.
Din reunirea celor trei componente-cognitivă, afectivă şi voluţională-rezultă convingerile
morale.Ele sunt considerate nucleul conştiinţei morale.Astfel copilul cunoaşte şi întelege norma
morală, manifestă ataşare faţă de ea, acţionează în concordanţă cu cerinţele pe care i le dă.Între
aceste componente pot apărea unele contradicţii ce se pot manifesta prin abateri, pripeală,
opoziţie faţă de norma sau regula morală.Educatorul să cunoască în care din cele trei
componente se află originea unei manifestări comportamentale şi să intervină diferenţiat în
funcţie de situaţia dată.
Construirea personalităţii morale a copilului presupune elaborarea şi consolidarea
convingerilor morale.Convingerile morale sunt motive intrinseci ale conduitei.Pe măsură ce
convingerile morale se stabilizează asistăm la trecerea de la determinare la autodeterminare, de la
o conduită impusă din exterior la o conduită impusă predominant din interior, de la o conduită
motivată extrinsec, la o conduită motivată intrinsec.Saltul de la determinare la autodeterminare
se produce diferit în funcţie de complexitatea uneia sau alteia din componentele moralei şi de
particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului.Convingerile morale se află la intersecţia
dintre conştiinţă şi conduită şi asigură astfel condiţiile psihologice necesare trecerii spre conduita
morală.
Conduita morală este o convingere reliefată în fapte şi acţiuni de natură morală.Din conduita
morală fac parte deprinderile şi obişnuinţele exprimate în fapte.Conduita morală reprezintă o
manifestare a conştiinţei în relaţiile morale ale copilului.Formarea conduitei morale vizează atât
deprinderi şi obişnuinţe de comportare morală, cât şi formarea unor trăsături pozitive de caracter.
Profilul moral se formează prin transpunerea îăn practică a exigenţelor ordinii morale şi se
acţionează direct prin îndrumări, solicitări, supravegheri, sancţiuni, exemple, interdicţii şi
indirect, prin crearea situaţiilor cu valoare morală şi implicarea individului în acestea.”Acţiunea
19
educaţională este orientată de idei, teorii şi idealuri, iar rezultatul acesteia este asimilarea
interiorizată a moralei, construirea profilului moral ca oa componentă a personalităţii”
(Macavei, E. 2001, pag.260).Educaţia morală reprezintă o componentă atitudinală a comunicării
cu semenii, o dimensiune a exprimării şi afirmării de sine, dar şi o dimensiune a echilibrului
interior.
În formarea deprinderilor şi obişnuinţelor, cadrele didactice vor formula cerinţele, exersarea
propriu-zisă, precum şi controlul asupra modului în care s-au fixat şi consolidat aceste
automatisme.Cerinţele trebuie să fie clare şi precise, pe măsura posibilităţilor de înţelegere şi de
realizare ale copilului, să fie individualizate.
La această vârstă un loc important în declanşarea exersării îl are imitaţia.Reunirea imitaţiei
cu stimuli verbali sub formă de sfaturi, îndemnuri, interdicţii oferă şanse mari de a-l ajuta pe
copil să discearnă şi să aleagă între ceea ce trebuie şi nu trebuie să facă.Făcând parte tot din sfera
conduitei, manifestările trăsăturilor pozitive de caracter sunt considerate ca forme stabile de
comportare morală.
Din perspectivă psihologică conştiinţa şi conduita morală se intercondiţionează şi se
completează reciproc.Elementele conştiinţei morale orientează şi stimulează conduita morală, iar
aceasta, valorificând aceste elemente, le integrează în deprinderi, obişnuinţe şi trăsături de
caracter şi asigură astfel o anumită înfăţişare personalităţii morale a copilului.

2.1.3. Conţinut, scopuri şi obiective ale educaţiei morale

Conţinutul educaţiei morale este constituit din ansamblul structurat al cunoştinţelor, trăirilor
afective, atitudinilor şi convingerilor, faptelor de conduită care au ca obiect de raportare valorile
morale.”Educaţia morală este determinată de următoarele conţinuturi:
*educaţia în spiritul disciplinei
*educaţia pentru muncă
*educaţia în spirit umanist
*educarea unor trăsături de voinţă şi caracter”(Tomşa, Gh .2005, pag.210).
„Conţinutul specific educaţiei morale poate fi identificat în funcţie de mai multe criterii:
dimensiune filozofică reflectată, domeniile sociale angajate, problematica lumii contemporane
20
exprimată prin <noile educaţii>,conduita individuală a celui educat”(Cristea, I. 2010,
pag.208).În raport cu dimensiunea filozofică reflectată, conţinuturile particulare ale educaţiei
morale sunt: obiective- care sunt exprimate prin valori şi norme morale şi subiective-exprimate
prin tradiţii, obiceiuri, practici morale transpuse în comportamente sau conduite morale.
Conţinuturile particulare ale educaţiei morale vizează raportarea personalităţii umane la
societate-educaţia moral-civică şi la sine-educaţia moral-individuală.Educaţia moral-civică se
exprimă la nivel de:
*educaţie politică(educaţie patriotică, educaţie democratică, educaţie umanistă);
*educaţie economică(educaţie prin şi pentru muncă,educaţie prin şi pentru valorile muncii);
*educaţie juridică(educaţie prin şi pentru colectivitate, educaţie pentru cunoaşterea şi respec-
tarea legislaţiei în diferite domenii ale vieţii sociale, educaţie comunitară, educaţie familială,
educaţie rutieră).
Educaţia moral-individuală se exprimă la nivel de educaţie filozofică şi de educaţie religioasă.
Din sfera valorilor morale fac parte: normele, ideile, idealurile, faptele concretizate în
concepte precum binele, dreptatea, datoria, fericirea, răspunderea, umanismul, demnitatea.Cea
mai înaltă valoare este idealul.Acesta dă direcţia desăvârşirii omului.”Educaţia morală
presupune formarea omului în virtutea valorilor pozitive şi combaterea/corectarea celor
negative”(Macavei, E. 2001, pag.261).
Educaţia în spirit umanist
Umanismul este o valoare etică, un ideal.În sens restrâns, umanismul este mişcarea culturală
şi orientarea gândirii social-politică şi filozofice din epoca renaşterii (secolele XIV-XVI), apărută
mai întâi în Italia, apoi în Franţa, Spania, Ţările de Jos, Germania, Anglia, Polonia, Cehia,
America, Ţările Române.În sens larg, umanismul reprezintă ansamblul concepţiilor, teoriilor şi
mişcărilor culturale care promovează demnitatea umană, respectul pentru frumuseţea fizică şi
morală.”Educaţia în spirit umanist are ca scop formarea reprezentărilor, noţiunilor şi ideilor,
sentimentelor, convingerilor şi atitudinilor raportate la om şi condiţia umană”(Macavei, E.
2001, pag.264).Principalele obiective sunt:
*cunoaşterea, respectarea şi satisfacerea trebuinţelor materiale şi spirituale ale omului;
*cultivarea sentimentului demnităţii umane;
*cultivarea sentimentului de respect faţă de semeni;
21
 *solidarizarea cu nevoile şi suferinţele umane;
*dragostea faţă de semeni;
*încrederea în forţele fizice şi spirituale umane;
*respingerea violenţei, apărarea de violenţă;
*respingerea umilinţelor, a practicilor ce duc la degradarea fiinţei umane;
*toleranţa faţă de ideile şi opiniile altora, intoleranţa faţă de xenofobie, rasism;
*încrederea în posibilităţile de desăvârşire a capacităţilor umane;
*dobândirea propriei libertăţi de gândire, simţire şi acţiune.
Educaţia în spirit patriotic
Conştiinţa şi conduita patriotică au ca bază reprezentările, noţiunile, sentimentele,
convingerile şi atitudinile de dragoste şi devotament faţă de patrie şi popor.Patriotismul se
exprimă în stări şi fapte de conştiinţă în acte de conduită acre dovedesc dragostea şi
devotamentul faţă de patrie, obiceiuri şi tradiţii faţă de limbă, istorie, performanţele ştiinţifice,
artistice, sportive.Patriotismul constituie mobilul apartenenţei la teritoriu şi comunitate, al actelor
de eroism, al muncii şi creaţiei, este sentimentul de dragoste şi ataşament faţă de patrie şi
popor.Raportarea la tradiţii determină sentimentele şi atitudinile de ataşament faţă de istoria
patriei, a culturii.
Educaţia în spirit patriotic are ca scop formarea conştiinţei şi conduitei patriotice,
dezvoltarea sentimentelor, convingerilor şi atitudinilor de dragoste şi ataşament faţă de patrie şi
popor.Pricipalele obiective sunt:
-cunoaşterea şi respectarea tradiţiilor istorice, culturale;
-cunoaşterea trecutului istoric al patriei;
-dragostea faţă de natura patriei;
-dragostea faţă de limbă;
-dragostea şi consideraţia faţă de personalităţile istorice;
-dragostea şi consideraţia faţă de personalităţile istorice;
-dragostea şi consideraţia faţă de personalităţile culturale care au contribuit la crearea valo-
rilor ştiinţifice, tehnice, artistice;
-asumarea răspunderilor ecologice;
-sentimentul de mândrie naţională prin apartenenţa la patrie;
22
 -ataşamentul faţă de patria de adopţie;
-exercitarea datoriei de apărare a ţării.
Conduita patriotică se exprimă în fapte, în exercitarea obligaţiilor, a datoriilor în apărarea
patriei la nevoie.Cicero a spus:”Cine îşi apără ţara, chiar când îl aşteaptă ura, moartea,
pedeapsa, acela trebuie socotit că-i într-adevăr om”
Educaţia în spiritul muncii.
Munca este activitatea specific umană de creare a bunurilor materiale şi spirituale.Omul
devine el însuşi o valoare deoarece produce şi creează valori materiale şi spirituale.Prin muncă se
exersează funcţiile fizice şi psihice, caracterul şi voinţa şi formează convingerea că munca este
sensul vieţii.
„Scopul educaţiei în spiritul muncii este formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor
de muncă productivă şi creatoare spre folosul propriu al semenilor, al comunităţii”(Macavei, E.
2001, pag.266).Principalele obiective sunt:
-înţelegerea semnificaţiei sociale şi individuale a muncii;
-convingerea că bunăstarea şi prosperitatea sunt răsplata muncii, a performanţelor în meserie
-însuşirea deprinderilor generale şi specifice de muncă;
-dezvoltarea aptitudinilor generale şi specifice;
-dezvoltarea atitudinilor favorabile creaţiei şi creativităţii;
-conştientizarea temeiului juridic al muncii;
-dezvoltarea capacităţilor creatoare;
-cunoşterea dreptului la muncă şi a modului de exercitare;
-cunoşterea şi aplicarea normelor etice de muncă(deontologice);
-respectarea muncii proprii şi a altora;
-prevenirea şi combaterea defectelor: indiferenţă, dezinteres, dispreţ, indisciplină, comodita-
te, rutină, lene, chiul;
-convingerea că munca este drept, datorie şi onoare.
Educaţia în spiritul disciplinei.
Disciplina este un scop al educaţiei, este un mijloc al educaţiei pentru formarea şi
dezvoltarea capacităţilor, atitudinilor.Este cadrul educaţional, mediul de exersare a capacităţilor
şi atitudinilor.Disciplina este rezultatul educaţiei, se exprimă în performanţele activităţii şi este
23
acceptată din frică sau din convingere în cadrul relaţiilor de tip autoritar, democratic sau laissez-
faire.Cea mai indicată releţie într-un grup este cea de tip democratic deoarece îmbină exigenţa cu
respectul şi favorizează acceptarea normelor din convingere.La acest tip de relaţie există
pericolul acceptării formale a normelor.
Disciplina este necesară convieţuirii în grup, este benefică performanţei de afirmare
şiexprimare.”Scopul educaţiei în spiritul disciplinei este conştientizarea necesităţii asimilării
normelor de disciplină pentru organizarea unui mod de viaţă benefic sănătăţii şi performanţelor
activităţii, transformarea recomandărilor disciplinare în conduite de autodisciplină”(Macavei,
E. 2001, pag.268).Principalele obiective sunt:
-cunoaşterea normelor de disciplină;
-formarea deprinderilor şi a obişnuinţelor disciplinare;
-dobândirea autocontrolului forţelor fizice şi psihice;
-stabilizarea atitudinilor de corectitudine, punctualitate, politeţe;
-formarea deprinderilor de organizare raţională a timpului rezervat activităţii de muncă,
învăţare, odihnă, relaxare, petrecere a timpului liber;
-adaptarea la diferite medii(familie, şcoală, loc de muncă, asociaţii culturale, profesionale,
politice.
Educaţia voinţei şi a caracterului.
Voinţa are valoare instrumentală în reglarea conduitei.De voinţă depinde capacitatea de a
alege, de a delibera, de a lua hotărâri, de a iniţia, continua şi finaliza activităţile, de a formula şi
de a atinge anumite scopuri, de asumare a riscurilor, de a depăşi anumite obstacole şi de a
suporta eşecurile.
Educaţia voinţei este formarea capacităţii de a voi, de a fi activ, de a avea iniţiativă, de a
finaliza un lucru început.Reuşita şi succesul depind de cele trei calităţi ale voinţei: perseverenţa,
fermitatea şi curajul.Scopul educaţiei şi a caracterului este dezvoltarea capacităţii de efort şi
transformarea voinţei în instrument de reglare a conduitei, precum şi dezvoltarea trăsăturilor
pozitive de caracter şi combaterea şi corectarea celor negative.Pricipalele obiective sunt:
*dezvoltarea capacităţii de a voi;
*formarea conduitei pentru atingerea scopului, exprimarea intenţiilor, dorinţelor în activităţi
24
 motivate;
*dezvoltarea calităţilor: perseverenţă, independenţă, fermitate, iniţiativă, curaj;
*dezvoltarea capacităţii de a alege, de a delibera;dezvoltarea capacităţii decizionale;
*cultivarea încrederii în sine şi în semeni;
*combaterea defectelor de voinţă: încăpăţânare, lipsă de iniţiativă;
*dezvoltarea capacităţii de a lupta cu obstacolele, de a le ocoli;
*exersarea în luptă cu stresul;
*formarea atitudinilor pozitive faţă de nereuşite şi eşecuri;
*evaluarea obiectivă a obstacolelor, a forţelor proprii de înfruntare;
*exersarea atitudinilor pozitive de caracter;
*combaterea şi corectarea atitudinilor negative.
Caracterul este dobândit prin educaţie şi reprezintă esenţa socială a omului.El cuprinde
ansamblul atitudinilor ce determină o conduită constantă.
Educaţia societală.
Individul aparţine şi se integrează diferitelor grupuri sociale: familie, şcoală, asociaţii
profesionale, culturale, sportive, politice.Prin naştere sau adopţie, el aparţine familiei.În familie
primeşte îngrijire, educaţia elementară, are drepturi, responsabilităţi, obligaţii şi se raportează
afectiv la părinţi, fraţi, bunici sau alte rude.Prin drept şi obligaţie individul aparţine doar o
perioadă şcolii cu toate treptele ei.Aici îşi exercită dreptul de a învăţa, se integrează în grup,
comunică cu ceilalţi colegi şi cu profesorii şi acceptă total sau parţial obligaţiile.
Tot prin drept şi obligaţie individul aparţine grupului profesional unde îndeplineşte roluri, se
afirmă, îşi doreşte competenţa, se raportează la grup.În funcţie de aspiraţiile, interesele, vocaţia
fiecăruia, individul aderă la asociaţii profesionale, cultural-artistice, sportive, politice.Această
aderare are ca temei interese, idei şi idealuri, acceptarea regulamentelor şi statutelor.
„Socializarea sau educaţia societală are ca scop conştientizarea multiplei identităţi: filială,
parentală, matrimonială, profesională, politică, civică, culturală, etnică-naţională”(Macavei, E.
2001, pag.270).Această educaţie favorizează integrarea individului în diferite grupuri sociale
pentru a contribui la unitatea grupului şi pentru a beneficia de unele avantaje din cadrul
grupului.Integrarea într-un grup depinde pe de o parte de calitatea relaţiilor, de valorile
promovate, de liderii grupului, iar pe de altă parte de capacitatea individului de a comunica şi
25
colabora, de coincidenţa sau asemănarea ideilor, concepţiilor şi convingerilor.
Individul aşteaptă de la grup să fie acceptat, înţeles, ascultat, să i se recunoască meritele şi
calităţile şi nu doreşte să fie neglijat, refuzat, marginalizat, exclus.Grupul aşteaptă de la individ
să fie maleabil, disciplinat, devotat, loial, sincer, activ, creativ solidar.
Educaţia politică.
Scopurile educaţiei politice sunt:menţinerea ordinii interne, apărarea intereselor economice,
culturale şi garantarea securităţii externe.Identitatea comunităţii se reflectă în politica economică,
în politica culturală şi de învăţământ, în politica de protecţie şi asistenţă socială a categoriilor
defavorizate, în politica externă.
Conducerea politică se realizează prin lideri şi reprezentanţi.Activitatea politică se exercită
prin instituţiile politice cum sunt: partide, uniuni şi asociaţii.În activitatea politică se reflectă
conştiinţa şi cultura politică.Conştiinţa şi cultura politică se reflectă în relaţiile politice dintre
clase, partide, alianţe şi în relaţiile indivizilor cu acestea.
Scopul educaţiei politice este formarea conştiinţei, conduitei politice pe baza culturii
politice.Pricipalele obiective sunt:
*formarea reprezentărilor, noţiunilor, ideilor, sentimentelor, convingerilor, atitudinilor cu
privire la sistemul politic al societăţii, mecanismul lui de funcţionare;
*asimilarea valorilor de gândire politică;
*formarea competenţei civice-politice cu percepere şi înţelegere a politicii interne şi interna-
ţionale, raţionalitatea/iraţionalitatea lor;
*formarea competenţei civice-politice de exercitare a drepturilor politice;
*formarea şi dezvoltarea interesului pentru politică;
*formarea competenţei civice-politice de a activa în formaţiunile politice;
*formarea atitudinilor de deontologie politică;
*solidaritatea cu persoanele şi formaţiunile care acţionează în interesul general al comunită-
ţii, respectarea adversarului politic;
*dobândirea tactului şi a înţelepciunii politice.
Socializarea politică începe din familie unde copilul asistă şi participă la discuţii şi
comentarii.Unele elemente de conduită a comunicării şi participării sociale se însuşesc prin
26
educaţia şcolară care creează oportunităţi de afirmare.
Educaţia morală are două finalităţi:
-formarea conştiinţei morale;
-formarea conduitei morale şi a trăsăturilor morale de caracter.
Obiectivele educaţionale formării conştiinţei morale sunt:
*formarea reprezentărilor, a noţiunilor, a judecăţilor morale şi însuşirea teoriilor referitoare
la normele morale existente şi la evoluţia lor;de la reprezentări morale se trece treptat la noţi-
uni morale;
*formarea sentimentelor morale;
*formarea convingerilor morale.
Obiectivele educaţionale formării conduitei morale sunt:
*formarea deprinderilor morale;
*formarea obişnuinţelor morale;
*formarea capacităţii de a săvârşi mari acte morale.

2.1.4. Principii, metode şi mijloace de realizare a educaţiei morale

Principiile sunt enunţuri cu valoare certă sau ipotetică ce fundamentează sau direcţionează
cunoaşterea teoretică şi practică.”Principiile educaţiei morale sunt generalizări ale practicii de
îndrumare şi formare a conştiinţei şi conduitei morale, de creare a mediului favorabil formării
şi autoformării morale”(Macavei, E. 2001, pag.276).Principiile direcţionează formarea şi
exprimarea comportamentului moral, precum şi aprecierea şi recunoaşterea socială a
comportamentului moral.
Principiile educaţiei morale pot fi generale şi specifice.Principiile generale ale educaţiei
morale sunt:
*principiul corespondenţei pedagogice dintre teoria moarlă şi practica morală;
*principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţiii umane în
vederea eliminării celor negative;
*principiul unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de proiectare, realizare şi
dezvoltare a educaţiei morale;
*principiul diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările sale particulare( vârstă,
27
 domeniul socio-profesional, context educaţional) şi individuale-structura fiecărei personali-
tăţi.
În termeni filozofici esenţa educaţiei morale este exprimată prin corelaţia între dimensiunea
obiectivă si cea subiectivă a educaţiei morale.Dimensiunea obiectivă este de natură axiologică şi
sociologică şi este exprimată pe de o parte prin norme şi valori morale, iar pe de altă parte prin
tradiţii morale.Dimensiunea subiectivă este de natură psihologică şi este realizată prin acţiunile
morale susţinute afectiv şi motivaţional.
Scopul general al educaţiei morale este de a cunoaşte valorile, normele şi tradiţiile morale şi
de aplicare a lor în viaţă prin conduite morale corespunzătoare.În cadrul educaţiei morale trebuie
să valorificăm experienţa de viaţă a copilului, dar în acelaşi timp trebuie să-i oferim posibilităţi
pentru îmbogăţirea ei prin antrenarea în cât mai multe activităţi practice.
Educatorul va trebui să urmărească în special acumularea experienţei morale.Acesta trebuie
să organizeze activităţile încât, răspunzând unor cerinţe şi reguli, copilul să-şi poată îmbogăţi
experienţa morală sub formă de reprezentări, noţiuni, trăiri afective, deprinderi şi obişnuinţe de
comportare.Este important ca desfăşurarea acestor activităţi să ofere posibilităţi multiple
copilului să-şi manifeste iniţiativa şi independenţa.
Aprecierea morală a omului se face în funcţie de conduită, faptele şi manifestările sale
morale.Cadrul didactic trebuie să se orienteze în evaluarea propriei munci după modul în care
copiii se comportă în viaţa şi activitatea lor zilnică.
Educatorul organizează viaţa colectivă a copiilor şi insistă asupra integrării lor în sistemul
relaţiilor interpersonale în cadrul colectivului din care fac parte.Prins în relaţii de cooperare,
competiţie şi întrajutorare, copilul devine subiect moral, influenţează şi este influenţat de
ceilalţi.Astfel colectivul îşi aduce aportul la îmbunătăţirea experienţei morale.Copilul va înţelege
relaţia dintre dorinţele personale şi exigenţele colectivului, simte sentimentul de responsabilitate
pentru colectiv şi al colectivului pentru fiecare membru al său şi se identifică de cele mai multe
ori cu năzuinţele, perspectivele şi bucuriile colective.
Se impune ca educatorul să aibă o preocupare permanentă pentru dozarea cerinţelor,
concomitent cu eliminarea oricăror manifestări de bănuială, neîncredere, suspiciune,
subapreciere.Cerinţele trebuie să fie formulate în concodanţă cu posibilităţile copiilor, să aibă
28
caracter concret şi să exprime încredere faţă de ei.Educaţia nu exclude severitatea, controlul şi
dezaprobarea, dar ele nu trebuie să demoralizeze copilul, ci să-l stimuleze pe linia autodezvoltării
sale morale.Exigenţa faţă de copii nu înseamnă rigiditate, răceală şi nemulţumire permanentă,
aşa cum respectul faţă de copil nu înseamnă toleranţă faţă de abateri.
Experienţa demostrează că insistenţa directă şi permanentă asupra unor aspecte negative în
loc să contribuie la înlăturarea lor, le fixează mai tare.În astfel de cazuri se impune să îmbinăm
întărirea pozitivă( să încurajăm acţiunile pozitive) cu cea negativă( să dezaprobăm manifestările
negative).Educatorul trebuie să cunoască bine personalitatea copilului pentru a distinge între ceea
ce este pozitiv şi ceea ce este negativ.
În cadrul principiului respectării particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia morală,
procesul intructiv-educativ trebuie să se desfăşoare ţinând cont de profilul psihologic al vârstei şi
profilul psihologic individual.Cerinţele educative trebuie formulate în funcţie de experienţa
morală a copiilor, de posibilităţile lor de înţelegere, de trăsăturile lor
temperamentale.Educatoarea trebuie să cunoască bine profilul psihologic al vârstei şi a celui
individual pentru tot ceea ce intreprinde în cadrul educaţiei morale.
Între conştiinţa şi conduita morală este necesar să existe o concordanţă sub aspectul relaţiilor
dintre intenţiile, aspiraţiile şi gândurile de a face bine şi faptele ca atare.Educaţia morală începe
în familie şi continuă în grădiniţă şi în şcoală.Încă din familie, copilul deprinde să se poarte
frumos, să salute, să mulţumească, să împartă jucăriile cu ceilalţi, să fie politicos, cinstit.
În grădiniţă poveştile, povestirile, unele poezii au valoare în formarea modului de a gândi şi
acţiona moral.Prin activitatea de învăţare se dobândesc şi se exersează hărnicia, corectitudinea,
competitivitatea.Eficienţa educaţiei morale depinde de legătura dintre conţinut, metodele şi
procedeele folosite, formele de realizare, de experienţa moarlă, de nivelul de înţelegere al
copilului, de temperament, de voinţă şi caracter.Exemplul personal al educatorului sau părintelui
are un rol important şi influenţează în mare măsură conştiinţa şi conduita morală.
Metode ale educaţiei morale.
Pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale se apelează la un ansamblu de metode şi
procedeee.După scopul principal, metodele educaţiei morale sunt clasificate în: metode de
inflenţare şi formare, metode de evaluare şi metode de terapie educaţională.
Metodele de influenţare şi formare „au rolul de a direcţiona, declanşa, stimula şi determina
29
asimilarea cognitivă a valorilor morale, formarea şi dezvoltarea atutudinilor şi deprinderilor de
conduită morală, structurarea afectivă-motivaţională a personalităţii morale”(Macavei, E.
2001, pag.281).Aceste metode sunt: convingerea, explicaţia, povestirea, demonstrarea,
convorbirea, dezbaterea, simularea prin joc, dramatizarea, exemplul, exerciţiul, sugestia.
Convingerea este metoda de a determina pe copil să accepte o idee, să adopte o atitudine.În
cadrul acestei metode se apelează la experienţa de cunoaştere, la nivelul de înţelegere, la emoţii
şi sentimente.Pentru a fi convingător educatorul trebuie să ţină cont de modul de adresare, tonul
folosit, argumentele aduse, sensibilizarea afectivă, stimularea voinţei, să creeze o ambianţă de
receptivitate, să fie el însuşi convins de ceea ce susţine.
Explicaţia este metoda de a lămuri, de a justifica şi clarifica ceea ce este necunoscut sau
neînţeles.Explicaţia are rostul de a conştientiza cerinţele conduitei morale.La vârsta preşcolară se
cere explicarea modului în care trebuie respectată cerinţa morală.Acum explicaţia trebuie să
pornească de la perceperea şi observarea unor fapte morale, de la intuirea unor materiale
didactice, de la antrenarea copiilor în situaţii reale.
Povestirea este prezentarea narativă a unor fapte raele, posibile sau imaginare cu semnificaţii
morale.Educatoarea foloseşte un limbaj plastic-intuitiv, unele procedee artistice, retorice sau
dramatice, un material intuitiv adecvat.Prin această metodă trebuie să-l transpunem pe copil într-
un fapt de viaţă pentru ca să cunoască şi să înţeleagă sensul unor norme sau reguli morale.
Demonstrare se face prin argumentarea unor idei, exemple.Demonstrarea este convingătoare
dacă este clară, accesibilă, logică şi se face prin argumente verbale, exemple, fapte.
Convorbirea morală este un dialog între educator şi copii prin care se urmăreşte clarificarea
cunoştinţelor morale în acealşi timp cu declanşarea de trăiri afective din partea
copiilor.Avantajul acestei metode este acela că valorifică experienţa de viaţă a
copilului.Convorbirile pot fi planificate sau ocazionale.Convorbirile morale la grădiniţă pot avea
ca punct de plecare subiectul unei povestiri, al unui film.Copiii vor cunoaşte anumite fapte
morale prin caracterizarea personajelor în sublinierea unor trăsături morale.Convorbirea morală
îndeplineşte funcţii de informare, de sensibilizare, de corectare.
Dezbaterea morală se face orientând comunicarea ditr-un grup pe teme morale, stimulând
exprimarea opiniilor diferite pentru construirea soluţiilor.În cadrul dezbaterii trebuie să domine o
atmosferă de încredere şi otimism pentru ca să favorizeze participarea şi implicarea participanţi-
30
lor.
Stimularea prin joc este modul de a folosi imaginaţia ludică drept cadru şi mijloc
educativ.La vârsta preşcolară, prin joc se formează deprinderile de comportare, se însuşesc
norme de disciplină.Prin jocuri se exersează stăpânirea de sine, corectitudinea, hotărârea,
competitivitatea, perseverenţa, onestitatea, se corectează defecte comportamentale.
Dramatizarea constă în transpunerea în diferite situaţii de viaţă şi trăirea lor prin dialog,
gestică, mimică, pantomimă.Transpunerea copiilor în diferite situaţii sau personaje permite
analizarea conduitei greşite şi îndreptarea ei, construirea unor conduite umanitare eficiente.Este
important ca la această metodă să se creeze o atmosferă degajată de comunicare, de exprimare
spontană, necenzurată, să se utilizeze un tact deosebit.
Exemplul este bazat pe intuirea sau imaginarea unor modele ce înfăţişează fapte şi acţiuni
morale.Prin exemple oferim copiilor modele de comportament, iar efectul educativ depinde de
calitatea modelului, de ceea ce ilustrează el.La această vârstă modelul este preluat şi imitat fără
prelucrare internă.În cadrul acestei metode avem exemple directe şi exemple indirecte.
Exemplele directe sunt oferite de persoane ce se află în anturajul copilului: părinţi,
educatoare, colegi, fraţi, bunici.Datorită îmbinării judicioase a autorirăţii lor şi afecţiunii, le
conferă copiilor o forţă de pătrundere şi de influenţare a conştiinţei şi conduitei
morale.Educatoarea trebuie să selecţioneze cu grijă exemplele, să evite o laudă exagerată care
poate da naştere la invidii din partea colegilor şi îngâmfare din partea celui lăudat.
Exemplele indirecte se fac prin relatarea sau descrierea cu ajutorul cuvintelor a unor fapte, a
unor acţiuni morale.Se poate realiza cu ajutorul povestirii, textelor literare, televiziunii, filmului,
reportajului.
Exerciţiul moral constă în executarea sistematică a unor fapte şi acţiuni cu scopul formării
deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală.Această metodă presupune formularea
cerinţelor şi exersarea propriu-zisă.Prin exerciţiu se dobândesc însuşiri morale precum: hărnicia,
punctualitatea, politeţea, tenacitatea, conştiinciozitatea.
Sugestia este modalitatea de comunicare a unui mesaj care are ca rezultat declanşarea unui
răspuns aşteptat.Se cere folosirea cu tact a acestei metode.
Metodele de evaluare morală au rolul de a constata, aprecia, diagnostica şi prognostica
manifestările conduitei morale.Metodele de evaluare morală se împart în: metode aprobative şi
31
metode dezaprobative.Printre metodele aprobative se numără: îndemnul, lauda, evidenţierea,
premierea iar din cele dezaprobative fac parte: rugămintea, somaţia, admonestarea, blamul,
pedeapsa.
Îndemnul este forma indirectă de formulare a cerinţelor cu ajutorul căreia reuşim să
stimulăm copiii în declanşarea şi desfăşurarea unor acţiuni.Îndemnul dă încredere educatului în
forţele proprii.Educatorul trebuie să folosească stimulativ îmdemnul pentru a favoriza
transformarea lui în autoîndemn.Se exprimă prin cuvânt, gest sau mimică.
Lauda este o formă de apreciere verbală şi se adresează personal sau în faţa colectivului.Prin
laudă se creează copilului sentimentul de siguranţă, de măndrie, creştere a simpatiei grupului.Dar
pot fi şi efecte adverse: invidie, izolarea celui lăudat, mulţumirea de sine.Pentru a fi eficientă
lauda trebuie să fie exprimată de către un factor de autoritate.Prin această metodă se remarcă
rezultate sau performanţe reale.
Evidenţierea este metoda de recunoaştere publică a unor fapte morale, a îndeplinirii şi
respectării unor cerinţe.Ea se realizează verbal sau prin intermediul diferitelor publicaţii, albume,
diplome şi care are ca efect recunoaşterea prestigiului unui individ sau a unui grup.
Premierea este modalitatea de a acorda recompense materiale şi morale pentru anumite
performanţe ale activităţii.Premiile acordate constau în jucării, dulciuri, cărţi, bani, excursii,
tabere, burse.Pe lângă acestea se atribuie şi recompense morale, funcţii, facilităţi.Premierea
trebuie să fie direct proporţională cu faptele, să fie recunoscute merite reale şi să excludă
favoritismele.
Metodele dezaprobative sunt modalităţi prin care se impun restricţii şi interdicţii, se
condamnă abaterile disciplinare, se corectează unele defecte de conduită.
Rugămintea este modalitatea prin care solicităm cu căldură indeplinirea benevolă a unor
sarcini.Dacă este exprimată ferm, are tentă de recomandare, iar dacă este exprimată fără
fermitate este apreciată a slăbiciune.
Somaţia este modalitatea de a reaminti cu ton autoritar a unor obligaţii şi restricţii.Ea trebuie
să fie fermă, exprimată cu calm, fără injurii.
Admonestarea este o metodă de dojenire cu severitate a copilului sau a grupului, atuci când
se comit fapte reprobabile.Ea trebuie să fie fermă, exprimată cu calm, pe baza faptelor.Trebuie să
32
se evite accesele de nervozitate şi ofensele.
Blamul este dezaprobarea prin acuzare a abaterilor.Se acuză faptele şi nu persoana, iar
acuzaţiile vor fi susţinute cu argumente, exprimate într-un limbaj decent.
Pedeapsa este sancţiunea administrativă prin restricţii, interdicţii, represiuni fizice şi
psihice.Pedeapsa trebuie în aşa fel administrată, încât să ofere şansa îndreptării, deoarece creează
efecte dezagreabile cum ar fi: sentimente de jenă, vinovăţie, stări de umilinţă, suferinţă psihică şi
fizică, descurajare, depresie, răzbunare.
„Metodele de terapie educaţională sunt modalităţi de intervenţie pentru corectarea
defectelor comportamentale şi pentru integrarea achiziţiilor noi în structuri stabile”(Macavei, E.
2001, pag.286).
Observaţia se referă întotdeauna la un aspect concret din conduita copilului şi poate fi făcută
individual sau în faţa colectivului.Ea este folosită pentru a depista manifestarea unor defecte
comportamentale(minciună, fraudă, refuzul de a învăţa).
Sugestia este o formă indirectă de formulare a cerinţelor, reuşind să-i stimulăm pe copii în
declanşarea şi desfăşurarea unor acţiuni.
Îndemnul este tot o formă indirectă de formularea a cerinţelor şi este util pentru a stimula
voinţa de a depăşi unele obstacole, de a finaliza unele acţiuni, de a-l încuraja pe copil să-şi
îndrepte greşelile.
Supravegherea poate fi directă sau indirectă şi făcută prin intermediul unor persoane de
încredere contribuie la prevenirea stăruinţei în greşeală şi la susţinerea îndreptării.
Antrenarea în activităţi de joc, de sport, de învăţare contribuie la punerea în evidenţă a
capacităţilor, aptitudinilor, intereselor.Prin această metodă se exersează capacitatea de înfrânare,
se purifică pornirile de agresivitate.Tehnicile de relaxare fizică şi psihică sunt necesare pentru
eliberarea copilului de anxietăţi, fobii, obsesii.
Metodele corective sunt modalităţi orientate spre îndreptarea conduitei, eliminarea
obişnuinţelor greşite şi construirea celor corecte.Pentru a corecta defectele este nevoie de tact şi
răbdare, câştigarea afectivă a copilului pentru a-l determina să se autocorecteze.
Dezaprobarea este o apreciere negativă prin care se urmăreşte prevenirea şi combaterea unor
lipsuri în conduita morală a copiilor.Prin folosirea acestei metode se creează copilului o reacţie
33
de respingere a minciunii, fraudei, încăpăţânării, laşităţii, trădării, absenteismului.
Încurajarea este necesară pentru a-l mobiliza pe copil să-şi autocorecteze defectul, să-i
stimulăm şi să-i întreţinem dorinţa de a se îndrepta, de a avea încredere şi stimă de sine.
Controlul este necesar pentru a se vedea îndreptarea, progresul comportamental şi pe parcurs
trebuie să se transforme în autocontrol.
În condiţionarea aversivă se solicită repetarea defectului până la saturare.Prin această
metodă se pot corecta diferite ticuri.
Condiţionarea operantă constă în oferirea unor stimulente sau recompense, ori punerea unor
interdicţii sau sancţiuni.
Modalităţi de realizare a educaţiei morale.
Activităţile de educaţie morală pot fi organizate sub formă de:jocuri, activităţi didactice,
activităţi extradidactice, activităţi cultural-sportive sau concursuri, vizionarea unor filme, teatre,
spectacole.
Cu precădere în grădiniţă, jocul creează un mediu atractiv, relaxant în care se exersează
capacităţile intelectuale, afective, volitive.În jocuri, copiii intră în competiţie cu sine şi cu alţii, se
formează deprinderea de a respecta regulile jocurilor, de a fi perseverenţi, loiali, de a avea o
conduită fair-play.În joc şi prin joc se formează primele deprinderi şi obişnuinţe morale, se
exersează atitudinile şi convingerile morale.
Activităţile didactice contribuie la formarea atitudinilor şi convingerilor morale şi se
desfăşoară la grădiniţă sub formă de lecturi după imagini, activităţi practice, povestiri, poezii.
Activităţile extradidactice oferă posibilităţi suplimentare de acţiune şi manifestare, de
exersare a conduitei şi de îmbogăţire a cunoştinţelor şi consolidare a convingerilor.Ele se
desfăşoară sub formă de vizite, excursii, drumeţii, activităţi cultural-artistice, serbări.Aceste
activităţi contribuie la formarea şi dezvoltarea respectului pentru cunoştere, pentru cultură,
pentru exersarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter.
Emisiunile de radio şi televiziune au o contribuţie importantă la rducaţia morală prin
relatările cu privire la evenimentele din istorie, la fapte de eroism, la unele acte de solidaritate
umană, prezintă emisiuni cu modele morale pozitive şi negetive.Îndeosebi filmele documentare,
dar şi cele artistice aduc în faţa copiilor fapte şi evenimente puse în valoare de actori.Personajele
din filme au un puternic impact asupra copiilor şi transmit mesaje cu caracter moral.
34
 La fel ca filmul, şi teatrul sau spectacolul oferă copiilor modele morale şi uneori, în cadrul
unor dramatizări, copiii sunt puşi în situaţia de a interpreta anumite roluri cu o puternică
încărcătură morală.

2.1.5.Educaţia morală în grădiniţă.

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori.Printre acestea, valorile morale
au un rol deosebit atât în formarea caracterului cât şi în solidarizarea lor în adoptarea unor
proiecte comune care le canalizează viaţa.Educaţia porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre
formarea altor persoane şi are în vedere viaţa personală a omului, releţia lui cu
Dumnezeu.Educaţia morală urmăreşte formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei moralea
personalităţii umane.
Pentru a înţelege mai bine cum trebie să organizăm, să desfăşurăm acţiunea educativă în
vederea formării personalităţii, în structura căreia moralitatea trebuie să domine, pornim de la
abaterile care au loc de obicei în practica educaţiei morale.În îndrumarea morală, principiul pe
care se bazează cele mai multe din măsurile aplicate în şcoli este cel al reprimării.În practică
reprimarea ca principiu se aplcă în două direcţii: „reprimarea la fiecare elev în parte a
manifestărilor care se abat de la disciplina şi conduita morală şi reprimarea influenţelor
negative pe care elevul le poate avea din partea mediului în care trăieşte”(Antonescu, G.G.,
1943, cap.<Educaţia morală şi formarea personalităţii>).
Prima direcţie se concretizeată prin aplicarea unor regulamente severe, uneori prin eliminere,
care scuteşte pe educator de îndrumarea de a-l aduce pe calea cea bună pe copilul în cauză,
aruncându-l de fapt în vâltoartea vieţii la discreţia tuturor influenţelor, de multe ori
dăunătoare.Procedând astfel, putem realiza o oarecare disciplină, dar nu putem spune că facem
educaţie morală.
Cea de-a doua direcţie constă în înlăturarea influenţelor rele pe care mediul le poate exercita
asupra copilului.Un număr foarte mic din influenţele exercitate asupra copilului pot fi controlate,
cele mai multe scapă de sub controlul educatorului.
Principiul reprimării, prin cele două direcţii de aplicare are două observaţii.Constrângerea
fără convingere duce la supunere aparentă, la ipocrizie, poate duce pentru un moment la linişte şi
ordine.Această constatare face posibilă impresia că, copilul este aşa cum îl dorim, dar elementele
35
refulante prin constrângere pot să izbucnească în acte cu totul nedorite, chiar violente.
În al doilea rând, procedeul slăbeşte în loc să întărească puterea de rezistenţă a copilului în
faţa tentaţiilor din afară sau din interiorul său, în care sunt prezente şi tendinţe instinctuale.Acest
procedeu tinde să-l apere pe copil împotriva mediului şi împotriva lui însuşi, în loc să-l deprindă
să lupte el însuşi.
Formarea personalităţii are loc parcurgând, din punct de vedere al formării morale, cel puţin
trei etape.Primul pas spre formarea personalităţii este cunoaşterea de sine a copilului.Copiii vor
trebui conduşi în aşa fel încât să-şi cunoască propria individualitate cu însuşirile pozitive şi
negative.Al doilea pas îl constituie formarea capacităţii de a lua faţă de propria-i individualitate o
atitudine critică.Criteriul acestei atitudini constă în raportarea la valorile morale pe care copilul
le-a însuşit prin convingerea morală.El îşi poate da seama de defectele sale, de scăderile sale faţă
de ceea ce conştiinţa îi impune ca morală.În al treilea rând copilul trebuie să caute să devină ceea
ce conştiinţa proprie îi dictează.
Grădiniţa şi şcoala au fost considerate şi vor rămâne totdeauna un „atelier al umanităţii”, cu
condiţia ca educaţia pe care o promovează să fie una autentică, adică o educaţie realizată în
lumina unor obiective şi conţinuturi bine determinate, cu o metodologie adecvată şi în condiţiile
unei relaţii educaţionale noi, de tip democratic.
De importanţă majoră în eficienţa educaţiei morale este în primul rând exemplul personal al
educatorului.Multe cadre didactice consideră că a fi educator înseamnă doar a fi transmiţător de
cunoştinţe fără preocuparea de a-şi supune unei analize critice implicaţiile formative ale
propriului exemplu personal.
Este necesar să pătrundă în conştiinţa tuturor rducatorilor adevărul că ei educă nu numai
prin ceea ce transmit copiilor, ci şi prin întreaga lor personalitae.Simpla educaţie verbală nu mai
este de ajuns şi sinceritatea, stăpânirea de sine, caracterul, dragostea faţă de muncă se educă
numai prin sinceritae, stăpânire de sine, caracter şi cult pentru lucrul bine făcut.
O mare răspundere a grădiniţei şi a grădiniţei şi a şcolii în educaţia morală a copiilor este
formarea la aceştia a capacităţii de a învăţa cum să înveţe şi mai ales cum să se autoeduce şi să se
formeze singuri după terminarea şcolii.
Modelul contemporan al educaţiei morale îmbină cunoaşterea morală cu acţiunea morală în
36
procesul formării profilului moral al personalităţii.Formarea profilului moral al personalităţii este
un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în grădiniţă şi şcoală şi se
consolidează pe tot parcursul vieţii.În atenţia educatorilor trebuie să stea cunoaşterea procesului
formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte laturi ale
educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor
morale.
Perioada preşcolară reprezintă fundamentul personalităţii copilului.La grădiniţă copilul
trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura
pe tot parcursul vieţii.Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază
şi convieţuire trebuie văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor de joacă.
Educaţia morală formează copiilor o conduită bazată pe cunoaşterea cotidiană a regulilor
vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,
capabil de toleranţă şi respect faţă desine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi
deschis spre alte culturi.
Grija faţă de conduita morală este un aspect important al educaţiei morale la această vârstă,
când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar.Acum se pot forma uşor deprinderi de
comportament civilizat.L a intrarea în grădiniţă copilul are o experienţă de viaţă care poate fi
valorificată, însă educatorul trebuie să-l introducă în universul valorilor reale, să-l facă să
înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos,
bun, adevărat.Pentru ca aceste cunoştinţe să se transforme în conduite, trebuie să fie însoţite de
trăiri afective.
Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea
acestuia în conduită presupune corelarea tuturorcomponentelor sale fundamentale: obiective,
conţinut, metode, mijloace, forme de organizare, metode de evaluare.Îmbinarea acestora într-un
sistem, deprinderea elementelor de bază, unitatea dintre teorie şi practică şi fundamentarea
actului educaţional pe principii ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale
corespunzătoare.Acum copiii îşi dezvoltă gândirea, îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă
concentrarea, memoria, dorinţa de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă
aptitudinile fizice, psihice, artistice.
O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de
37
comportare civilizată, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate.O disciplină
conştientă pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale
părinţilor, abandonarea intereselor personale pentru cele colective.
Proverbele şi zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţături morale.Prin
intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea,
curajul, modestia.Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor.Prin intermediul acestora, copiii pot să-şi
formeze reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le
cunosc.Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia, priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura
principală a unui obiect.
Grădiniţa este etapa de „ucenicie socială” a copilului ce permite crearea imaginii unei
societăţi libere în care copilul, având sentimentul de siguranţă, găseşte o lume pe măsura lui, se
poate manifesta liber în compania celor de-o vârstă cu el şi în acre educatorul continuă procesul
ed socializare început în familie.Instruirea morală este necesar să fie precedată mai ales la nivelul
preşcolar de argumente, de fapte concrete care să se adreseze în cea mai mare măsură
componentelor afectiv-motivaţionale.
Potrivit concepţiei lui I.Kant omul se distinge de celelate vieţuitoare prin raţiune şi
voinţă.Datorită acestor două calităţi omul poate fi educat, spre deosebire de animale acre nu pot
fi decât dresate.”Spaţiul social” uman este purtător al unor multiple virtuţi formative în
umanizarea şi socializarea copilului.Copilul îşi formează deprinderi ce sunt „componente
automatizate ale activităţii” elaborate iniţial conştient, intenţionat, însuşiri ce desemnează modul
în acre se situează acesta în raport cu stimuli, cu obiecte, cu valorile mediului exterior.
Şi familiei îi revine un rol important în educaţia morală a copiilor.Familia îi asigură copilului
un climat de căldură şi dragoste, grijă şi sinceritate, preocuparea de a oferi copilului condiţii
optime de creştere şi dezvoltare specifice vieţii armonioase în familie, îmbinarea iubirii cu
exigenţa, relaţiile dintre membrii familiei, conduita părinţilor, bunicilor, fraţilor.
Jocurile şi activităţile pe arii de stimulare, cât şi cele complementare au consolidat
cunoştinţele, deprinderile de autonomie personală în activităţi zilnice ca: spălat, îmbrăcat,
ordonat, civilizat.Jocurile de rol consolidează normele de comportare.Recitarea poeziilor este o
plăcere pentru preşcolari.Ele trezesc puternicesentimente de bucurie, dragoste de viaţă, de
apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.Dramatizările au multiple implicaţii
38
benefice în realizarea comportamentului moral.
Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin ataşament faţă de
plante şi animale, faţă de natură.
Rolul grădiniţei este de a nu lăsa copilul să se orienteze singur în multitudinea de fapte şi
atitudini ce se manifestă în jurul lui şi de a organiza o ambianţă plăcută, potrivită din care copilul
să se alimenteze cu impresii pozitive.Vârsta preşcolară constituie etapa în care copilul începe să
înţeleagă realitatea înconjurătoare, începe să-şi însuşească părerile celor din jurul său, criteriile
de apreciere ale faptelor.Preşcolarul are prin urmare toate posibilităţile de a-şi însuşi în mod
intuitiv şi practic câteva din cele mai importante norme morale.
Nici un copil nu se naşte sincer, sociabil, conştiincios, harnic, ci toate acestea se dobândesc
în cursul procesului educaţional.Copilul nu este „tabula rasa” la naştere, ci el aduce cu sine o
dispoziţie generală de a-şi forma cele mai diverse atitudini în funcţie de experienţele pe care le
va avea.Formarea trăsăturilor morale este în strânsă legătură cu experienţa personală şi socială pe
care copilul a acumulat-o de la naştere şi în decursul întregii sale vieţi, în familie, în grădiniţă, în
şcoală.
Cu cât se exercită o influenţă mai timpurie asuprea copilului cu atât se formează mai repede
şi se întipăresc mai adânc atitudini pozitive sau negative faţă de persoane, situaţii, evenimente.
Necesitatea de a începe educaţia morală cât mai timpuriu este justificată şi de faptul că la vârsta
preşcolară se formează cu cea mai mare uşurinţă automatismele ce stau la baza deprinderilor de
comportare.Printr-o muncă continuă, aceste componente ale activităţii copilului se transformă
treptat în trăsături relativ stabile ale personalităţii sale.
Odată cu formarea trăsăturilor morale pozitive educatoarea trebuie să le combată pe cele
negative.Rolul educatoarei este acela de a încerca, printr-o apreciere corectă şi o tratare
diferenţiată, să-i aducă pe toţi copiii grupei la acelaşi nivel în ceea ce priveşte posibilitatea
fiecărui copil de a aprecia propriile sale acţiuni şi pe ale celor din jur în raport cu anumite reguli,
norme.
În realizarea educaţiei morale a preşcolarilor, o condiţie esenţială este să se respecte
particularităţile individuale ale copiilor.Este necesar să se descopere cauzele profunde ale unor
manifestări ale copiilor, condiţiile care le-au generat pentru a găsi apoi acele metode de influen-
39
ţare care să rezolve eficient problema ivită.
Bogăţia şi varietatea aspectelor de viaţă prezentate în poveţti sau povestiri se adresează
imaginaţiei copilului, îi trezesc în suflet sentimente, trăiri, îl orientează spre a lua atitudine
împotriva minciunii, a laşităţii, a lenei, a egoismului, a grosolăniei, a încăpăţânării.Legătura
dintre real şi reflectarea acestuia în poveşti, dintre atitudine şi trăsătura morală caracteristică este
destul de fragilă deoarece şi motivaţia este insufucient de stabilă.
Învăţământului preşcolar îi revin sarcini importante în pregatirea copiilor pentru şcoală,
asigurând eficienţa învăţământului în prima sa treaptă.Educaţia preşcolară nu presupune numai
pregătire intelectuală, ci reprezintă şi educaţia simţurilor, a comportării civilizate, a stăpânirii de
sine, a voinţei, a creativităţii, a atitudinii pozitive faţă de semeni şi mediul înconjurător.

2.2.Educaţia civică

Educaţia civică definită în raportul Asociaţiei Internaţionale pentru Evaluarea Rezultatelor

Educaţiei(I.E.A.) socializează politic indivizii, presupune mai ales raportarea la drepturi, la
„consumul” de valori civice, politice, juridice, sociale.”Educaţia civică este însă parte a
educaţiei morale care dezvoltă persoana celui educat pentru creaţia spirituală de valori
(Bunescu, Gh., 1995).
Relaţiile omului cu societatea din care face parte include şi raportarea la stat şi la instituţiile
sale.Statul garantează respectarea tuturor drepturilor şi supraveghează îndeplinirea obligaţiilor.
Socializarea omului include şi raportarea sa la realitatea vieţii civice.”Prin educaţae civică
dobândim calitatea de cetăţean”(Macavei, E., 2003, pag.271).Cetăţenia este dreptul fiecărui
individ care se dobândeşte prin naştere sau prin naturalizare(căsătorie, înfiere, opţiune).Individul
poate să aibă una sau mai multe cetăţenii.
Prin educaţie realizăm statutul civil, cunoaştem şi îndeplinim drepturile şi obligaţiile şi ne
cunoaştem rolul nostru în societatea civilă.”Scopul educaţiei este formarea conştiinţei şi
conduitei civile”(Macavei, E. , 2003, pag.271).
Într-o societate modernă cu un regim democrat, formarea cetăţeanului democrat se face prin
educaţi formală, nonformală şi informală.Atunci când cetăţeanul este informat el îşi poate
40
îndeplini competenţele de loialitate, iar când este bine informat şi cu caracter ferm el poate
îndeplini şi competenţe participative.Ca cetăţean al unei ţări are dreptul să ia parte la viaţa
acesteia, să cunoască felul cum sunt luate deciziile şi să-şi exprime atitudinile.
Într-un stat democratic modern prin dreptul la vot pe care îl au, cetăţenii „au dreptul şi
obligaţia de a controla autorităţile publice politice, administrative şi liderii lor în luarea
deciziilor”(Macavei, E., 2003, pag.273).Pentru ca acest lucru să fie posibil, cetăţeanul trebuie să
aibă cultură civică.Această implicare presupune disponibilităţi de cooperare, forţă de convingere,
perseverenţă, încredere în sine şi în valorile promovate.
A fi un bun cetăţean înseamnă a avea siguranţa legală că eşti apărat în stat, că ai drepturi,
obligaţii şi responsabilităţi stabilite, asigurate şi garantate prin lege, să ai respect pentru ordinea
civică, să participi la rezolvarea problemelor ţării.
Educaţia civică se raportează la norme şi reguli scrise, iar fondul pe care se realizează este
cel moral.Prin civism înţelegem acordul între normele şi reglementările de convieţuire
cerăţenească şi comportamentul benefic în comunitate, în grup sau individual.
În scopul formării copiilor potrivit exigenţelor societăţii civice, democratice, al integrării lor
fireşti în viaţa socială, aceştia vor fi sensibilizaţi, ajutaţi să înţeleagă necesitatea respectării
normelor, antrenaţi în exersarea şi practoicarea unor norme elementare de conduită.
Prin activităţile de educaţie moral-civică se educă şi se formează următoarele trăsături
pozitive de caracter:
*sociabilitatea *conştiinciozitatea
*cinstea *autoaprecierea
*bunătatea *siguranţa de sine
*respectul *optimismul
* ordinea *
*dărnicia *colectivismul
*recunoştinţa *devotamentul
*altruismul *datoria
* prietenia *demnitatea
*sinceritatea *încrederea în forţele proprii
*independenţa *hotărârea
41
 *spiritul critic şi autocritic *prudenţa
*blândeţea *delicateţea
*politeţea *înţelegerea
*bunul simţ *umanismul
*modestia *curajul în exprimarea opiniei
*ascultarea *grija
*devotamentul *iubirea
*punctualitatea *economia
*încrederea *mândria patriotică
*disciplina *puritatea morală
*hărnicia *dragostea de muncă
Pe lângă aceste trăsături pozitive trebuie stopate trăsăturile negative de caracter prin
activităţile moral-civice.Ele pot fi următoarele:
*lenea *viclenia
*ingâmfarea *obrăznicia
*risipa *dispreţul
*invidia *dezordinea
*necinstea *nerecunoştinţa
*hoţia *neascultarea
*pasivitatea *indiscreţia
*lăudăroşenia *jignirea
*lăcomia *insultarea
*imprudenţa *ura
*linguşirea *răutatea
*neglijenţa *nesinceritatea
*înşelăciunea *timiditatea
*făţărnicia *delăsarea
Educaţia civică trebuie începută de la vârsta preşcolară când copilul începe să distingă
valorile care-l înconjoară.Ele sunt motivaţii care generează conduita patriotică şi care conduc
copiii să-şi simtă rădăcinile solid înfipte în pământul ţării, pământ din care ne tragem seva şi în
42
afara căruia nu ne vom găsi nicicodată adevărata identitate.
Rolul educatorului în formarea caracterului viitorilor cetăţeni este major.El poate deschide
sau, dimpotrivă, închide calea progresului copiilor.Bunătatea, înţelegerea, respectul şi iubirea
faţă de semeni, toleranţa şi coeziunea spirituală în interiorul popoarelor nu vin de la sine.Ele
presupun o adâncă şi continuă operă de creaţie.Acest proces începe în cadrul faniliei şi se
continuă în colectivitatea preşcolară şi apoinşcolară pentru a fi desăvârşit în cadrul societăţii.
Integrarea socială a individului înseamnă şi conştientizarea apartenenţei sale la patrie.Una
din componentele moralei sociale este patriotismul.Patriotismul este o stare de implicare a
omului într-o existenţă social-concretă.Acesta se manifestă prin ataşament faţă de pământul
natal. Prin identificarea deplină cu poporul din care facem parte, prin aprecierea şi respectarea
limbii materne, a valorilor culturale, prin cinstirea trecutului istoric al patriei. Patriotismul se
cristalizaeză de la cea mai fragedă vârstă şi se îmbogăţeşte cu noi dimensiuni pe întreg parcursul
existenţei umane.
În formarea comportamentului civic este implicat un ansamblu de factori de natură cognitivă
şi voliţională, componente ale conştiinţei(reprezentări, noţiuni, sentimente, convingeri) şi
componente ale conduitei(deprinderi, obişnuinţe, trăsături pozitive de voinţă şi caracter).Toate
acţiunile întreprinse în scopul educaţiei patriotice presupun îmbogăţirea volumului de informaţii
al copiilor despre patrie, în acelaşi timp cu antrenarea lor în formele vieţii sociale spre a le
îmbogăţi experienţa de viaţă.Convingerile şi conduita civică nu se transmit, ci se elaboraeză şi se
formează în şi prin activitate.
Un rol important în foramrea reprezentărilor civice îl are cuvântul.Prin expresivitatea,
nuanţarea limbajului şi prin expresiile emoţionale care însoţesc povestirile, descrierile, versurile
cu mesaj patriotic, se pot forma reprezentări saturate afectiv care sensibilizează copilul faţă de
mesajul civic.Reprezentările şi noţiunile morale formează componenta cognitivă a conştiinţei
moral-civice.Pentru a dezvolta sentimentele moral-civice este nevoie ca educatorul să creeze
situaţii care să le faciliteze apariţia.Sentimentul patriotic se manifestă în comportamente pozitive
faţă de mediul social cu care interacţionează, faţă de membrii comunităţii, faţă de valorile
culturale create de popor.
Una din componentele sentimentului civic este dragostea faţă de patrie, manifestată prin
dragostea faţă de familie, de grădiniţă, de şcoală, de satul sau oraşul natal, faţă de natura ţării.O
43
altă componentă o constituie dragostea faţă de popor, manifestată prin preţuirea trecutului istoric,
admiraţia faţă de folclor, respectul faţă de alte popoare.Existenţa acestor sentimente ne
demonstrează că preşcolarul a înţeles valoarea afectiv-patriotică a aspectelor istorice, culturale,
economice.
Sentimentul moral-civic include şi dragostea faţă de limba maternă.Acest sentiment este
demonstrat prin admiraţia faţă de creaţiile literare, folclorice şi culte.Sentimentul civic al copiilor
nu trebuie să se reducă la trăiri subiective, ci să se traducă în acţiuni cu valoare moral-civică.
Reprezentările abordate la această vârstă trebuie să fie clare şi legate de mediul în care
interacţionează copilul.Atunci când se formează reprezentări se face întotdeauna apel la emoţii,
la stări de spirit pozitive în scopul formării sentimentelor.
Reprezentările şi sentimentele moral-civice formate în grădiniţă pun bazele conştiinţei
moral-civice.La această vârstă se formează comportamente pozitive faţă de persoane,
colectivităţi, obiective socio-culturale, natură.
Integrarea copilului la grădiniţă comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi
totodată extinderea mediului accesibil copilului.Aici el învaţă să se subordoneze unui program şi
unor activităţi comune colectivului din care face parte, stabileşte relaţii cu alţi copii folosind
relaţiile de colaborare.Aici la grădiniţă, copilul devine conştient de importanţa adultului în viaţa
sa socială şi de respectul faţă de aceştia, începând de la folosirea pronumelui de politeţe, până la
comportamente ce implică consideraţie faţă de adult.
Ţara reprezintă o noţiune abstractă pentru copilul preşcolar.Cunoaşterea însemnelor, a
semnificaţiilor lor îi pune pe copii în situaţia de a o identifica în raport cu alte ţări.Copilul
înţelege că însemenle au rolul de a simboliza ţara în raport cu alte noţiuni.A recunoaşte drapelul
şi imnul, când este vorba de o competiţie internaţională, le trezeşte sentimentul de mândrie
naţională, de patriotism.Pentru copilul preşcolar patria începe cu familia în care s-a născut şi
creşte, se continuă cu integragrea în grădiniţă şi în comunitatea din acre face parte(cartier sau sat)
şi se definitivează cu natura patriei şi simbolurile acesteia.
Istoria oricărei limbi este legată de istoria poporului său.A vorbi despre limba maternă
copilului preşcolar este foarte greu, dar este mai uşor să-l faci să o folosească corect în situaţii
concrete şi să o recepţioneze afectiv prin intermediul textelor.
Zestrea culturală a strămoşilor o reprezintă folclorul.Folclorul reprezintă creaţia populară
44
literară, plastică, muzicală, coregrafică şi obiceiurile şi tradiţiile moştenite de la înaintaşi.Prin
şezători copiii vor sintetiza toate formele de folclor asimilate.Astfel, ei vor spune ghicitori şi
proverbe, vor recita doine, vor cânta cântece populare, colinde, vor decora unele obiecte cu
motive populare şi vor dansa dansuri populare.Prin cunoaşterea tuturor formelor de folclor
accesibile copiilor şi prin apliacrea lor în activităţi, ei îşi manifestă admiraţia şi preţuirea faţă de
valorile culturale ale poporului.
Prin rezonanţa pe care o are asupra personalităţii umane, educaţia civică reprezintă un factor
integrator al profilului uman.Omenirea are nevoie de o conştiinţă comună împărtăşită de întreaga
umanitate.Copilul trebuie format în spiritul solidarităţii cu cei din generaţia sa, al respectului
pentru cei care l-au precedat şi pentru cei ce-l vor urma, al încrederii în destinul umanităţii şi în
valorile umane.
La fel ca şi la educaţia morală şi la educaţia civică metodele folosite în astfel de activităţi
sunt: povestirea,explicaţia, convorbirea, dialogul, dezbaterea, problematizarea, studiul de caz.

2.5.Noile educaţii
„Noile educaţii” mai sunt denumite şi conţinuturi particulare ale educaţiei şi sunt un răspuns
la problematica lumii contemporane care a evoluat economic, politic, cultural.Dimensiunea
particulară a „noilor educaţii” este condiţionată de contextul în care s-au produs şi s-au receptat
ele în diferite circumstanţe sociale, istorice, economice, geopolitice.
„Noile educaţii” au luat naştere din dezvoltarea pozitivă şi negativă a societăţii moderne şi
postmoderne la nivelul mediului, populaţiei, mass-mediei, sănătăţii, democraţiei, schimbărilor
sociale, valorilor civice, relaţiilor internaţionale, interculturalităţii.
Programele şi recomandările UNESCO din anii 1980 au făcut clasificarea „noilor educaţii”
adoptate de cele peste 160 state membre.Ele sunt următoarele:
*educaţia relativă la mediu sau educaţia ecologică;
*educaţia pentru drepturile omului;
*educaţia pentru democraţie şi participare;
*educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
*educaţia pentru pace şi cooperare;
*educaţia pentru comunicare şi mass-media;
45
 *educaţia în materie de populaţie sau demografică;
*educaţia religioasă;
*educaţia pentru tehnologie şi progres;
*educaţia sanitară modernă;
*educaţia pentru timpul liber;
*educaţia casnică modernă;
*educaţia nutriţională;
*educaţia comunitară;
*educaţia interculturală
Educaţia relativă la mediu sau educaţia ecologică „vizează formarea şi cultivarea
capacităţilor de rezolvare a problemelor declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale
şi postindustriale la scară socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul
naturii şi al existenţei umane”(Cristea, S., 2010, pag.239).Educaţia ecologică are tradiţie în unele
ţări europene cum ar fi Elveţia, Danemarca şi Germania şi este cea mai bine structurată.Ea are ca
scop schimbarea percepţiei pe care oamenii o au despre lume şi înţelegerea relaţoolor între om şi
natură din punct de vedere ecologic.Se doreşte deasemenea să se rezolve problemele care au
apărut odată cu aplicarea tehnologiilor la scară socială, care au produs efecte negative asupra
naturii şi oamenilor.
Odată cu extinderea unor produse toxice, a deşeurilor menajere, industriale, nucleare,
precum şi a ploilor acide, au fost puse în pericol atăt plantele şi animalele cât şi omul.La acestea
se mai adaugă şi catastrofele naturale precum şi agresiunea omului asupra mediului.
În Conferinţa interguvernamentală de la Tbilisi(1977) care s-a desfăşurat sub egida
UNESCO „s-a subliniat că educaţia relativă la mediu trebuie să urmărească dezvoltarea
gradului de conştiinţă şi a simţului responsabilităţii tuturor oamenilor faţă de mediu şi
problemele sale”(Tomşa, Gh., 2005, pag.12).
Educaţia ecologică poate fi integrată la nivelul educaţiei morale, educaţiei tehnologice şi
educaţiei intelectuale.
În prezent omenirea trece printr-o perioadă de ample transformări.Ne aflăm în plin proces de
transformare şi dezvoltare la toate nivelurile: economic, social-politic şi cultural.Totuşi, în
ultimul sfert de veac, se pare că omul a dus Terra la marginea prăpastiei, smulgându-i tot ce s-a
46
putut şi dându-i înapoi prea puţin.Mediul înconjurător, aşa cum ni se prezintă el astăzi în mare
parte fiind creaţia omului, poate influenţa evoluţia societăţii umane.Degradarea continuă a
mediului este un element major al unei crize de civilizaţie şi se datorează intervenţiei omului în
natură.Este bine ca omul de mâine să ştie ce este bine şi ce este rău în raporturile cu „natura
mamă”, pentru ca mai târziu tânărul, iar apoi adultul să acţioneze în consecinţă.
Dacă ecologia ar face parte sistematic din educarea copiilor, ar fi un mare pas pentru
salvarea Terrei.Copiii generaţiei viitoare vor avea de îndreptat ceea ce au stricat părinţii, bunicii
şi strămoşii lor, în măsura în care acest lucru va fi posibil.O educaţie ecologică ar aduce
înţelegerea că omul poate folosi plantele fără a dăuna naturii, prin cunoaşterea în întregime a
acestora şi folosirea legii naturii.
În cadrul activităţilor din grădiniţă, la educaţie ecologică pot fi utilizate cu eficienţă
observările asupra mediului, jocuri distractive, povestiri, diafilme, plmbări, drumeţii, excursii,
vizite, discuţii libere şi convorbiri organizate.Putem spune că nu există activităţi anume pentru o
educaţie ecologică, ci prin toate activităţile şi acţiunile pe care le desfăşurăm în grădiniţă, copiii
îşi pot însuşi numeroase noţiuni şi cunoştinţe despre problematica ecologiei.Curiozitatea lor duce
la acumularea de cunoştinţe multiple despre mediul înconjurător, despre protrecţia lui,
contribuind la dezvoltarea capacităţii de a gândi logic şi a interpreta corect anumite aspecte din
jurul lor.
Educaţia pentru drepturile omului are la bază „Declaraţia universală a drepturilor omului”
din 1948, „Convenţia internaţională a drepturilor copilului” din 1989 şi „Declaraţia drepturilor şi
responsabilităţilor tinerilor” din 1985, toate adoptate de ONU.Această educaţie ajută copiii să
conştientizeze drepturile omului în toate domeniile, să cunoască instituţiile care luptă pe această
linie.
Educaţia pentru democraţie şi participare vizează pregătirea pentru participarea şi afirmarea
pe plan organizatoric şi relaţional.Prin participare copiii îşi pot exprima opţiunile în diferite
situaţii şi pot deveni totodată coparticipanţi la propria formare.Participarea se manifestă prin
acţiuni de cooperare, prin dialoguri şi prin fuziune moral-afectivă.
Educaţia pentru schimbare şi dezvoltare are drept obiectiv pregătirea în scopul afirmării şi
adaptării, formarea şi cultivarea capacităţii de adaptare eficientă la condiţiile schimbărilor sociale
47
rapide.A interveni pentru schimbări înseamnă a planifica schimbarea.Pedagogul francez
G.Berger cere educatorului un comportament deschis spre schimbare şi o atitudine
corespunzătoare utilizării unui comportament inovator.Oamenii trebuie să fie motivaţi şi
mobilizaţi pentru a produce schimbarea, să înţeleagă că fiecare persoană poate contribui la
crearea unei planete sănătoase.Ei trebuie pregătiţi să înfăptuiască dezvoltarea durabilă prin care
se înţelege capacitatea de asigurare a satisfacerii cerinţelor generaţiei actuale fără afectarea
posibilităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile cerinţe.
Educaţia pentru pace şi cooperare formează la copii o cultură a păcii, aptitudinile şi
atutudinile civice de abordare a problemelor sociale prin dialog şi participare
afectivă.Cooperarea este un tip de interacţiune în care sunt antrenate două sau mai multe
persoane cu scopuri comune.Educaţia pentru pace corespunde unui ansamblu de activităţi „care
au drept scop pregătirea oamenilor în vederea participării la consolidarea unei lumi mai drepte şi
a unei ordini sociale în care violenţa...este redusă pe cât posibil”-subliniază M.Stephen în
Internaţional Review of Education, XXIX, 1983, pag.292.
Educaţia pentru pace este o educaţie a atitudinilor şi mentalităţilor, a conduitei în cadrul
comunităţii, precum şi o educaţie a sentimentului şi ideii de solidaritate umană.Ea are drept ideal
formarea oamenilor în vederea evitării conflictelor şi a promovării dialogului constructiv,
cultivarea respectulzi faţă de sine şi faţă de alţii, a capacităţii de a identifica puncte
comune.Integritatea şi echilibrul mediului înconjurător pot fi menţinute numai dacă este pace.
Educaţia pentru comunicare şi mass-media implică formarea şi cultivarea capacităţii de
valorificare culturală a informaţiei furnizată de presă, radio, televiziune în condiţii de
diversificare şi individualizare care solicită o evaluare pedagogică responsabilă la scara valorilor
sociale(Cristea, S., 1996).Mijloacele de comunicaţie moderne influenţează relaţiile sociale şi
interpersonale.Importanţa mass-mediei trebuie conştientizată prin implicarea factorului
educaţional în alegerea emisiunilor de radio sau televizate şi în selectarea articolelor din presa
scrisă.Educaţia pentru comunicare doreşte o exprimare liberă şi „presupune dezvoltarea
capacităţii de a asculta, a capacităţilor de exprimare personală şi de transmitere a mesajelor
constructive”(Joiţa, E., 2003, pag.19).
Educaţia în materie de populaţie sau demografică dezvoltă responsabilitatea civică a indivi-
48
zilor şi comunităţilor sociale faţă de problemele specifice ale populaţiei precum: densitate,
migraţie, creştere şi scădere, structura profesională, sexul, condiţiile de dezvoltare naturale şi
sociale situate în context global, regional, naţional şi local.Datorită progresului medicinii şi
factorilor de natură cultural-religioasă, în unele zone ale lumii creşterea demografică este
galopantă, fenomen care împiedică ţările respective să se dezvolte economic şi determină
probleme de malnutriţie şi de educaţie.Din aceste motive este necesară educaţia tinerilor
generaţii în materie de populaţie.
Educaţia religioasă urmăreşte formarea şi perfectarea sufletului şi corpului uman.Prin
educaţie religioasă se realizaeză comuniunea omului cu Dumnezeu şi are o mare responsabilitate
deoarece se lucrează cu sufletele copiilor.Valorile religioase fortifică interiorul copilului şi-l
îndrumă spre cucerirea unei lumi adevărate, întemeiată pe autonomie morală.
Educaţia pentru tehnologie şi progres vizează formarea şi cultivarea aptitudinilor generale şi
speciale şi a atitudinilor afective, motivaţionale şi caracteriale deschise în direcţia aplicării
sociale a cuceririlor ştiinţifice în condiţii economice, politice şi culturale specifice modelului
societăţii postindustriale de tip informaţional(Cristea, S., 2010, pag.239).Noua tehnologie va
trebui să asigure economia de materii prime şi de energie şi să nu fie poluantă.
Educaţia specială vizează persoanele cu cerinţe educaţionale speciale(CES) care întâmpină
dificultăţi sau acre au probleme de adaptare, de învăţare şi de dezvoltare datorită deficienţelor
intelectuale, senzoriale, tulburărilor emoţionale, de limbaj sau de comportament.În cadrul
persoanelor cu nevoi speciale sunt incluşi de asemenea copiii care au dificultăţi de comportament
şi de învăţare şi acre aparţin unor medii socio-familiale nefavorabile dezvoltării normale a
personalităţii lor.
Educaţia sanitară modernă are în vedere achiziţionarea de cunoştinţe, abilităţi, atitudini şi
valori favorabile dezvoltării fizice şi psihice armonioase.Obiectivele acestei educaţii sunt:
*formarea şi dezvoltarea intereselor pentru cunoaşterea modului de prevenire a îmbolnăvi-
rilor, a căilor pentru călirea organismului şi creşterea vigorii, pentru întărirea capacităţii de
activitate;
*înţelegerea fenomenelor legate de sănătate şi boală, a relaţiilor între respectarea normelor
de igienă şi sănătate;
*formarea şi cultivarea deprinderilor şi obişnuinţelor igienice corecte;
49
 *dezvoltarea comportamentului igienic conştient, a atutudinilor şi convingerilor privind
implicarea pentru sănătatea proprie şi a comunităţii;
*pregătirea pentru a rezista incitărilor la consumul de cafea, tutun, alcool şi stupefiante.
Deprinderile elementare de igienă trebuie introduse de la cea mai fragedă vârstă în
comportamentul subiectului educaţiei, sub o formă naturală şi firească, mai ales prin exemplul
personal al părinţilor şi al cadrelor didactice.Sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului de
viaţă.
Educaţia pentru timpul liber are drept scop cunoaşterea şi însuşirea căilor de organizare şi
petrecere a timpului liber, identificarea şi dezvoltarea informală a intereselor, talentelor,
aptitudinilor, valorificarea tradiţiilor privind petrecerea timpului liber, identificarea surselor de
stres şi a modalităţilor de relaxare.Se doreşte formarea obişnuinţei de a petrece timpul liber într-
un ambient plăcut şi nepoluat fizic sau moral.
Educaţia casnică modernă îşi propune „optimizarea funcţiei economice a familiei în
condiţiile în care activităţile casnice fac parte din viaţa noastră şi trebuie să învăţăm să îmbinăm
utilul cu plăcutul”(Joiţa, E.,2003, pag.19).
Educaţia nutriţională reprezintă o necesitate în condiţiile vieţii moderne şi are drept ţintă
formarea unor deprinderi raţionale de selectare a alimentelor şi de dirijare a alimentaţiei cu
implicaţii mari în starea de sănătate a populaţiei.Această educaţie urmăreşte conştientizarea
necesităţii alimentaţiei sănătoase, formarea comportamentului alimentar corect cu evitarea
exceselor alimentare, ponderarea consumului de dulciuri şi grăsimi animale, evitarea malnutriţiei
şi a subnutriţiei, formarea deprinderii de a consuma zilnic fructe şi legume.Populaţia trebuie
educată să obţină şi să consume produse alimentare ecologice, fără aditivi(E-uri) periculoşi
pentru viaţă.
Educaţia comunitară este adresată ansamblului comunităţii locale, aflându-se la intersecţia
educaţiei formale şi informale.Ea presupune alfabetizarea sau activităţi pentru cei neşcolarizaţi
sau care au întrerupt şcoala, pentru tinerii care migrează pentru iniţierea în viaţa civică, pentru
învăţarea limbilor.
Educaţia interculturală formează conştiinţa şi capacitatea individului de a comunica şi de a
se raporat la alte culturi, de a manifesta toleranţă şi a preveni conflictele interculturale.Intercultu-
ralitatea înseamnă atât dreptul laegalitat cât şi afirmarea propriei identităţi.Educaţia intercultu-
50
rală doreşte să fie „un antidot al rasismului, al xenofobiei şi a altor forme de excludere”(Joiţa, E.
2003, pag.20).Acest mod de abordare trebuie să conducă la cultivarea respectului reciproc între
grupurile unei comunităţi, la întărirtea solidarităţii dintre ele.
Dintre „noile educaţii” prezentate mai sus, între activităţile obligatorii din grădiniţă îşi fac
loc şi activităţi cu conţinut ecologic, activităţi pentru menţinerea păcii, activităţi în cadrul
educaţiei pentru comunicare şi mass-media, activităţi cu conţinut religios, sanitar, nutriţional,
activităţi casnice şi gospodăreşti.Toate aceste activităţi sunt îndrăgite de copii şi le îmbogăţesc
cunoştinţele, priceperile şi deprinderile.
Cele mai eficiente metode prin care copiii îşi însuşesc anumite cunoştinţe cu mare uşurinţă
sunt jocurile de rol, activităţile practice şi observările.

Bibliografie:
Piaget-Judecata morala la copil
H.Rudolph Schaffer-Psihologia copilului
ROSS VASTA,ROBIN HARWOOD,SCOTT A.MILLER-Psihologia copilului
Calin M-Educatia morala in viziunea lui Jwn Piaget si a discipolului sau L.Kohberg
Kohlberg,Lawrance-Dezvoltarea caracterului si conceptiei morale la copil
ELENA BONCHIS-Dezvoltare umana
ELENA BONCHIS-Psihologia copilulu
Marin C.Calin-Teoria si metateoria actiuniii pedagogice
Calin M-Valorile,dezvoltarea morala si educatiei
Calin M-Datoria morala si procesul educational
Radu I-Psihologia educatiei si dezvoltarii
Radu I-Psihologia sociala,scolara
Bontas-Pedagogie
Cretu-Psihologia varstelor
Constantin Cucos-Pedagogie 2006