Conflictele intrapsihice1

Sinonime: psihologice, personale, intrapersonale, intrasubiective, interne

Cuprins
1. Definiţie şi caracteristici
2. Teorii
3. Tipuri de conflicte intrapsihice
3.1. Conflictele motivaţionale
3.2. Conflictele cognitive
3.3. Conflictele de rol
4. Gestiunea conflictului intrapsihic
4.1. Răspunsul conştient
4.2. Răspunsul inconştient (Mecanismele de apărare)

1. Definiţie şi caracteristici

Definiţie: contradicţia, ciocnirea diferitelor formaţiuni /structuri ale personalităţii (tendinţe,

roluri, motive, scopuri, interese etc.), percepută şi trăită emoţional ca fiind o problemă
psihologică importantă care necesită rezolvare, ca pe un impas care trebuie depăşit.
Conflictul intrapsihic reflectă totodată legătura contradictorie cu mediul social (rezonanţă
emoţională, ruminaţii).
Conflictul este văzut de unii autori ca o caracteristică normală a psihismului, condiţie a
dezvoltării şi autodepăşirii (C. Rogers, G. Allport, E. Erikson), iar de alţi autori ca o consecinţă
negativă a perturbărilor personalităţii (William Stern, Pierre Janet, Abraham Maslow, Kurt
Lewin, Leon Festinger ş.a.).

Trăsături caracteristice ale conflictelor intrapersonale:

▪ nu există părţi ale acţiunii conflictuale, părţile conflictului sunt diferite formaţiuni ale
personalităţii;
▪ se manifestă prin emoţii negative (frică, depresie, stres, care deseori se transformă în nevroză
sau chiar psihoză);
▪ Uneori greu de depistat - formă latentă sau compensatorie: fie că persoana însăşi nu
conştientizează starea de conflict, fie că o exteriorizaeză în mod involuntar printr-un
comportament derutant (euforie sau hiperactivitate).

Indicatorii conflictului intrapsihic:

☺ cognitivi: imaginea Eu-lui este contradictorie, scade stima de sine, sentimentul de impas
psihologic, ezitarea în luarea unei decizii, persoana pune la îndoială veridicitatea motivelor,
valorilor şi principiilor după care se ghida anterior;
☺ afectivi: tensiune emoţională, emoţii negative acute;
☺ comportamentali: scade calitatea şi intensitatea activităţii, scade satisfacţia în muncă,
comunicarea este afectată de emoţii negative;
☺ indicatori integrali: tulburarea mecanismului de adaptare şi intensificarea stresului.

1 1
Această prelegere este o completare la textul din cartea Conflictul interpersonal.

1
Cauze externe (atunci cînd este ameninţată satisfacerea unor motive sau relaţii):
a) lupta cu natura
b) spirala motivelor (după satisfacerea unor motive apar altele care se cer satisfăcute)
c) viaţa socială (aceasta impune reprimarea sau reducerea unor motive).
Condiţiile externe duc la conflicte interne numai cînd există şi condiţiile interne.

Cauze interne:
a) contradicţii între structurile personalităţii (între motive şi atitudini, posibilităţi şi aspiraţii);
b) frustrarea datorată subiectivităţii imposibilităţii de a rezolva conflictul. Omul consideră că
nu este în stare să schimbe acele condiţii obiective care au provocat apariţia conflictului.
Conflictele psihologice se rezolvă dacă omul reuşeşte să-şi schimbe atitudinea faţă de situaţia
obiectivă şi să găsească noi forme de acţiune.

Consecinţele conflictului intrapsihic:

• constructive - structurile implicate în conflict se dezvoltă, are loc o armonizare a vieţii
personale, prin:
o îmbogăţirea vieţii psihice (de ex se formează noi atitudini, omul cunoaşte noi trăiri
emoţionale, se dezvoltă conştiinţa de sine)
o trecerea la un nou nivel de funcţionare
o dezvoltarea sentimentelor morale
o perceperea de sine ca personalitate devina mai hotărîtă, cu comportament şi orientare
stabilă
o conflictul contribuie la formarea unei autoaprecieri adecvate.
• distructive – dezintegrarea personalităţii, transformarea conflictului într-o criză existenţială
permanentă, dezvoltarea unor reacţii nevrotice:
o scăderea eficeinţei activităţii
o stagnarea dezvoltării personalităţii
o neîncrederea în forţele proprii
o stabilizarea unui complex de inferioritate
o deteriorarea relaţiilor interpersonale (datorită creşterii agresivităţii, iritabilităţii şi
anxietăţii)
o nevroza.

2. Teorii explicative pentru conflictul intrapsihic

2.1. Clasificarea teoriilor, după criteriul legăturii cu mediul extern (cu excepţia concepţiilor
eclectice):
- concepţiile psihodinamice /intrapsihice, psihanalitice, care se bazează pe principiile
biopsihologie ale individului (S. Freud, C. Jung, A. Adler, E. Fromm, Karen Horney).
- Abordarea situaţională, behavioristă, care interprtează conflictul ca pe o reacţie la
confluenţa unor împrejurări externe (B.F. Skinner şi neobehavioriştii N. Miller şi D.
Dollard).
- Abordarea cognitivistă, care consideră conflictul ca pe un fenomen de cunoaştere (L.
Festinger, K. Lewin).

2
2.2. Modele /teorii

Sunt menţionate aici teoriile explicative ale autorilor Freud, Adler, Jung, Fromm, Erickson,
Lewin, dar şi psihoterapiile existenţialiste.

Sigmund Freud
Trei explicaţii ale conflictelor potenţiale:
1. Explicaţia psihodinamică: lupta dintre două pulsiuni contradictorii, care poate produce
conflictul, manifestat prin nevroză:
a. Eros (instincul sexual, al vieţii şi autoconservării)
b. Thanatos (instincutl morţii, agresivităţii, distrugerii)
Pulsiunile sunt privite atît separat, cît şi în fuziune (sexualitatea poate implica şi un element
agresiv, după cum şi sadismul poate implica elementul erotic).
2. Explicaţia topică: Contradicţiile dintre Supra-Eu şi Sine. Personalitatea este structurată
în 3 instanţe psihice:
a. Id – supusă principiului plăcerii, sediul pulsiunilor înnăscute şi al dorinţelor
refulate. Id-ul este iraţional.
b. Ego – bazată pe principiul realităţii, controlează accesul dorinţelor în conştinţă şi
în conportament, ajustînd astfel trebuinţele instictuale la cerinţele realităţii.
c. Super-Ego – moralitatea, regulile (părinţilor şi societăţii) şi autoritatea. Se
formează ultima.
3. Explicaţia economică: forţa, cantitatea pulsiunilor vs. forţa Eului.

Dacă eul eşuează în rezolvarea conflictelor, intră în acţiune mecanismele de apărare, cel mai
important fiind sublimarea (devierea energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive către activităţi
valorizate social). Refularea poate duce la nevroză.

Adolf Adler
Cauză: Complexul de inferioritate, vulnerabilitate, neîncredere în sine, produs în primii 5 ani de
viaţă faţă de părinţii puternici şi capabili influenţează comportamentul şi gîndirea adultului –
apare fenomenul conpensării sau supracompensării, responsabile pentru realizările deosebite (de
ex. la Demostene).
Rezolvarea conflictului, prin două căi:
- dezvoltarea „sentimentului social”, interes social care se manifestă printr-o muncă
interesantă, relaţii sociale mulţumitoare etc.
- stimularea aptitudinilor, pentru atingerea superiorităţii.

Karl Jung
- Persona („socială”, măştile relaţionării) şi personalitatea autentică. Apare conflictul între
aşteptările noastre şi ceea ce primim de la alţii.
- Orientarea dominantă a personalităţii, introversiunea vs. extraversiunea (extravertitul
trebuie să-şi ajusteze lumea internă la lumea externă, spre care este el orientat, fapt ce
conduce la conflictele interne).
Tipurile psihologice, care se bazează pe 4 funcţii ale personalităţii: gîndirea, percepţia,
sentimentul şi intuiţia. Myers şi Briggs au elaborat instrumentul MBTI.
După Jung, momentele de conflict interior fac posibilă existenţa vieţii psihice.

3
 Erich Fromm
Cauza: natura dihotomică a omultui, care se manifestă prin problemele lui existenţiale:
problema vieţii şi a morţii, limitarea vieţii, marele potenţial al omului şi limitarea actualizării
acestuia, nevoia de libertate vs. nevoia de securitate (conflictul fundamental), care activează
procese psihice ca: autoritarismul, sadismul, conformarea automată, alienarea, singurătatea,
pierderea sinelui.

E. Erickson
Cauză: crizele nerezolvate în etapa anterioară de vîrstă, persoana trecînd în noua etapă cu
complexele celei precedente.
A elaborat ideea de stadii de dezvoltare psihosocială a personalităţii, fiecare presupunînd
traversarea unei crize.

Kurt Lewin
Trei tipuri de conflicte:
1. echivalent (apropiere apropiere): alegerea între două sau mai multe obiecte la fel de
atractive, dar care se exclud recipric.
2. vital (evitare-evitare): ambele obiecte sunt neatractive.
3. ambivalent (apropiere-evitare): alegerea obiectului care este în egală măsură atrăgător şi
respingător.

Psihoterapiile existenţialiste

Cauză: confruntarea individului cu problemele existenţei, apărută în timpul reflexiei asupra

următorilor factori ai vieţii:

moartea duce la conflictul existenţial central: omul conştientizează faptul că moartea este
inevitabilă, dar doreşte să trăiască

libertatea – confruntarea dintre necesitatea unei structuri şi lipsa acesteia (individul crede că
lumea este organizată, construită după unanumit principiu, plan, dar constată că în realitate el
îşi creează propria viaţă, este responsabil de deciziile sale)

izolarea existenţială – conflictul între izolarea fiinţei umane, inerentă şi fundamentală şi
nevoia de contacte, securiotate, apartenenţă. Oricît de apropiaţi am fi de cineva, între noi va
exista o prăpastie ce nu poate fi depăşită

căutarea sensului vieţii – De ce trăim? Cum să trăim? Trebuie să murim? Etc.

Karen Horney propune o teorie „constructivistă”, care susţine că omulrezolvă problema

nevrotică. Tendinţe egocentrice primitive  conştiinţa prohibitivă. Carenţele educaţiei în
familie conduc la insecuritatea /”anxietatea fundamentală.
Pattern de sentimente şi comportamente (tendinţe nevrotice):
- orientarea spre oameni: docilitate, altruism, dragoste, împăciuire.
- Orientarea împotriva oamenilor: ostilitate, egoism, agresivitate, conflictogen.
- Îndepărtarea de oameni – izolat (a. înstrăinarea de sine, de propriile emoţii; b. Trebuinţa
de autonomie; c. trebuinţa de intimitate).
Conflictul este imaginea idealizată (dominată de o tendinţă nevrotică) şi Eul real.

4
 3. Tipuri de conflicte intrapsihice

Cele mai cunoscute: conflictele motivaţionale, conflictele cognitive şi conflictele de rol. Dar mai
există şi conflictul moral, complexul inferiorităţii, conflictul de adaptare, conflictul autoapreciarii
neadecvate, conflictul nevrotic.

- Conflictul motivaţional este între vreau şi vreau.

- Conflictul moral – între vreau şi trebuie
- Conflictul neîndeplinirii dorinţei sau complexul de inferioritate – între vreau şi pot (între
dorinţă şi realitatea care împiedică satisfacerea ei)
- Conflictul de rol – între trebuie şi trebuie (dificultatea realizării mai multor roluri de o
singură persoană)
- Conflcitul de adaptare – între trebuie şi pot (tulburarea procesului de adaptare la mediul
înconjurător, în special cel social)
- Conflictul autoaprecierii neadecvate – între pot şi pot (conflictul între autoapreciere,
atractivitate şi posibilităţile reale
- Conflictul nevrotic – longevitatea oricărui conflict descris mai sus sau totalitatea acestora.

3.1. Conflictele motivaţionale /între scopuri

La baza desfăşurării lor stă lupta dintre motive, dacă sunt incompatibile sau actualizate
concomitent. Conflict între vreau şi vreau (Freud, Horney, Lewin).

Psihanaliza propune o teorie a conflictului motivaţional care îşi păstrează relevanţa

exclusiv în cadrul reflecţiei psihanalitice.
K. Lewin: conflictul este o situaţie în care două forţe de dimensiuni egale acţionează
concomitent asupra individului.
Trei tipuri de conflicte:
• echivalent (apropiere-apropiere): alegerea între două sau mai multe obiecte la fel de
atractive, dar care se exclud reciproc („Vreau şi una şi alta”). Condiţiile apariţiei acestui
conflict: motive incompatibile, actualizate concomitent şi de forţe egale. Rezolvarea: prin
apropierea de un obiect acesta devine dominant.
• vital (evitare-evitare): ambele obiecte sunt neatractive („Alegerea între două rele”).
• ambivalent (apropiere-evitare): alegerea obiectului care este în egală măsură atrăgător şi
respingător. Conflictul apare doar dacă valenţa pozitivă şi valenţa negativă se află în
aceeaşi direcţie (copilul vrea să atingă un căţel de care se teme).

Principiile conflictelor de apropiere-evitare:

• gradientul de apropiere: tendinţa de atingere a scopului este cu atît mai mare, cu cît
persoana este mai aproape de acesta;
• gradientul de evitare: tendinţa de evitare a obiectului nedorit este cu atît mai mare, cu cît
persoana este mai aproape de acesta;
• gradientul de evitare este mai puternic decît gradientul de apropiere: la apropierea
obiectului, tendinţa de evitare creşte mai puternic decît tendinţa de apropiere:

5
 • intensitatea motivului determină intensitatea gradientelor (atît de evitare, cît şi de
apropiere).
Deci: este mai uşor de ales între două motive atractive, decît între două motive neatractive. În
realitate, omul alege un motiv atractiv, dar îl regretă pe celălalt.

3.2. Conflictele cognitive

Pot fi intrapersonale sau interpersonale.

L. Festinger (1957) – disonanţa cognitivă: omul tinde spre armonizarea structurilor psihice
cognitive, afective, atitudinale etc. Disonanţa cognitivă se rezolvă prin modificarea cogniţiilor
(reprezentărilor) despre fenomene, obiecte, comportamentul propriu. (Ex. oferit de Festinger:
fumatul: ştiu că fumez, ştiu că fumatul este dăunător).
Cogniţiile sunt procese mentale cu dublă semnificaţie: în realizarea cunoaşterii (procesul de
cunoaştere) şi ca efect al procesului: cunoştinţele, informaţiile.

Disonanţa cognitivă poate apărea după adoptarea unei decizii, dacă persoana nu este sigură de
corectitudinea ei: „am luat o decizie”, în contradicţie cu „nu sunt sigur că este o decizie corectă”.

Căi de reducere a disonanţei:

☺ schimbarea atitudinii faţă de o cogniţie (reprezentarea trecutului)
☺ schimbarea unei cogniţii
☺ mărirea componenteor consonante din cadrul cogniţiilor /unei cogniţii („fumez ţigări uşoare,
care sunt mai puţin nocive”)
☺ modificare conceptului de Eu, adică revizuirea sistmului de valori pentru includerea ambelor
cogniţii într-un sistem mai larg (trec printr-o tragedie emoţională şi fumatul este singurul
care mă ajută să-mi menţin controlul emoţional, ştiu că este dăunător, dar acum prioritatea
mea este să supravieţuiesc afectiv).

3.3. Conflictele de rol

În procesul de interacţiune fiecare membru al grupului îndeplineşte anumte funcţii, numite roluri.
Conţinutul rolului: patternuri acţionale, cunoştinţe, abilităţi, reacţii.
Cauza conflictului: Contradicţiile între posibilităţile persoanei şi comportamentul prescris de
rol.
Tipuri: conflictul intrarol şi conflictul inter-rol.
a) conflictul intrarol. Orice rol are subroluri (este un conglomerat de roluri), care se
activează succesiv, dar rolul activ este susţinut şi de cele latente în acel moment (clustery
effect). Dacă o persoană refuză unul sau mai multe subroluri din cadrul conglomeratului,
poate apărea conflictul de rol. De ex., femeia cu rolul de mamă poate accepta infrarolurile
de femeie care naşte şi mamă iubitoare, dar poate respinge infrarolurile de mamă doică şi
mamă educatoare. Dacă rolul de mamă corespunde sistemului său de valori, femeia se va
culpabiliza pentru respingerea celor două infraroluri, ceea ce înseamnă conflict
intrapsihic.
b) Conflictul inter-rol. Ex.: mplicare şi pasiuni pentru 2-3 activităţi simultane, diferite; rolul
profesional-rolul familial.

6
 4. Gestiunea conflictului intrapsihic

Există două forme de rezolvare a conflictului intrapsihic:

 rezolvarea conştientă:
- realizarea unei alegeri
- diminuarea atractivităţii faţă de obiectul care a provocat problema
- modificarea conceptului de sine pentru a obţine o imagine de sine adecvată.
 rezolvarea inconştientă: sunt folosite mecanismele de apărare

Răspunsul la conflict poate avea trei forme de bază: evitarea, lupta şi dialogul.
 Evitarea poate fi conştientă sau inconştientă. Poate fi emoţională (blocaj - „înlemnire”),
fizică (părăsirea locului) fiziologică (leşin).
o Evitarea în cadrul unor teorii ale conflictului intrapsihic constă în:
o mecanismele de apărare (în psihanaliză)
o reinterpretare (în teoriile cognitive)
 Lupta este orientată spre reprimarea celeilalte părţi.
 Comunicarea intrapersonală este o comunicare între subpersonalităţile noastre, între
părţile eu-lui. Poziţiile implicate în dialog: al meu – străin; central – periferic; dominant –
supus; actualizat – de fond.

Observaţii generale

• Sunt mai expuse la conflicte intrapsihice persoanele cu următoarele caracteristici:

sensibilitate, susceptibilitate, stimă de sine scăzută sau instabilă, instabilitate în atitudini.

• Există o interacţiune între conflictele trăite la diferite niveluri ale persoalităţii: conflictul
intrapsihic are repercursiuni asupra relaţiilor interpersonale şi invers.
• Transferul este o ilustrare a interacţiunii între conflictele aflate la diferite niveluri: un conflict
intrapsihic este transferat la nivel interpersonal atunci cînd persoana înlocuieşte obiectul
conflictului şi îşi alege ca „ţap ispăşitor” pe cineva din apropiere.

• Ideea subiecţilor multipli care interacţionează în lumea internă a omului se regăseşte la

diferiţi autori:
o Freud: Id, Ego şi Super-Ego
o Eric Berne: stările de părinte, adult şi copil.
o K. Jung: la acest autor componentele structurale ale personalităţii formează cîte o
mică persoanlitate, astfel încît vorbim de contradicţii şi conflicte ale
subpersonalităţilor.

• Cu excepţia interpretării psihanalitice a conflictului intrapsihic, văzut ca inconştient, toate

celelealte explicaţii ale conflictelor intrapersonale se întemeiază pe trăirea de către individ a
„luptelor” interne.

• Toate tipurile de conflict sunt, la bază, intrasubiective.

7
• Dacă persoana nu face faţă dificultăţilor personale, nereuşind să-şi recapete armonia, atunci
ea poate apela la ajutorul psihologului. Există cel puţin două forme de ajutor psihologic, în
funcţie de organizarea dialogului constructiv cu sine şi cu alţii:
o Psihoterapia – individului i se oferă ajutor în dialogul cu sine însuşi
o Consilierea psihologică – este un dialog al subiectului cu alte persoane.

5. Mecanismele de apărare (Defensele)

(În ordine alfabetică)

Identificate de S. Freud (Psihonevrozele de apărare), Anna Freud (Eul şi mecanismele de

apărare), Melanie Klein, Kernberg. În DSM IV sunt menţionate 31 defense.

Nr. Defensa Descriere

crt.
1. Activism Gestiunea conflictelor psihice sau a situaţiilor traumatice externe
prin recurgerea la acţiune, în locul reflecţiei sau al trăirii afective.

2. „Acting out” Act impulsiv, agresiv (hetero sau autoagresiv). Este o tensiune
psihică ajunsă la apogeu, care se descarcă brusc şi cu un slab
control conştient.

3. Afilierea Solicitarea ajutorului şi a susţinerii celuilalt /celorlalţi cînd

subiectul trece printr-o situaţie generatoare de angoasă.

4. Afirmarea de sine Comunicarea fără ocolişuri a gîndurilor şi sentimentelor.

(prin exprimarea
sentimentelor)
5. Agresiunea pasivă Agresiune indirectă şi necombativă, prin rezistenţă, resentiment sau
ostilitate mascate de o faţadă de adeziune aparentă.

6. Altruismul Devotament faţă de celălalt, ceea ce-i permite subiectului să iasă

dintr-un conflict. Persoana îşi gestionează conflictul dedicîndu-se
satisfacerii nevoilor celorlalţi.

7. Anticiparea Pe durata unui conflict subiectul îşi imaginează viitorul

experimentînd propriile reacţii emoţionale, prevăzînd consecinţe,
plănuind răspunsuri sau soluţii.

8. Ascetismul Refuzul oricăror plăceri fizice, chiar şi al celor mai inocente, pentru
a proteja eul impotriva nevoilor pulsionale, care sunt sursă de
angoasă. Cel mai frecvent este ascetismul adolescentului.

9. Clivajul (Melanie Eul se scindează pentru a face faţă unei realităţi periculoase.
Klein) Subiectul domină angoasa prin două reacţii opuse şi simultane, una
manifestă şi conştientizată, alta latentă şi inconştientă, cu oscilaţii

8
 între ele. O formulă clasică de clivaj este: „Sunt sigur, dar...” ,
exprimînd cele 2 părţi între care se oscilează.
Ex.: un om obişnuit, soţ şi tată exemplar, muncitor bun, fără niciun antecedent
judiciar sau psihiatric, a strangulat mai multe prostituate în decurs de cîteva
luni, după care s-a autodenunţat, ca să scape de coşmarurile în care i se arătau
femeile ucise. A fost arestat imediat, spre marea lui mirare, întrucît nu credea să
fi săvvîrşit o faptă gravă. El avusese carenţe familiale infantile şi acum avea
probleme conjugale, ceea ce nu justifica cu nimic motivaţiile crimelor sale, pe
care nici el nu le cunoştea.
10. Contrainvestirea Energie psihică a eului, care se opune descărcării pulsiunii. Freud o
discută în contextul refulării.

11. (De-)negarea Imediat după formularea unui gînd, dorinţe, sentiment care se
constituie în sursă de conflict, subiectul refuză paternitatea asupra
lor. Este un mecanism de respingere, parţial inconştient, a
conţinuturilor psihice indezirabile pentru eul conştient.

12. Identificarea Asimilarea inconştientă, sub efectul plăcerii libidinale şi /sau al

angoasei, a unor aspecte, a unei proprietăţi, a unui atribut al
celuilalt, care conduce subiectul la o transformare totală sau parţială
după modelul celui cu care se identifică. Este mai mult o modalitate
de îmbogăţire a eului. „Idolii” adolescentului.

13. Identificarea cu În caz de pericol subiectul se identifică cu agresorul în diferite

agresorul moduri:
- reluînd pe cont propriu agresiunea ca atare
- imitînd fizic sau moral persoana agresorului
- adoptînd anumite simboluri de putere care-l caracterizează
pe agresor
Ex.: copiii în relaţia cu părinţii.
Ex.: o fetiţă se teme de fantome. Ea traversează holul întunecos de la intrare şi
gesticulează explicîndu-i pe un ton triumfal frăţiorului ei: „Nu trebuie decît să te
joci, prefăcîndu-te că eşti fantoma care ar putea veni.” Gesticularea echivalează
cu identificarea cu obiectul exterior temut.

14. Intelectualizarea Persoana recurge în mod exagerat la abstracţie şi generalizare

pentru a controla şi minimiza trăirile negative (cineva o numea
nevroză de cerebralizare). Este utilizată de persoanele cu o
inteligenţă şi cultură peste medie, iar „şoarecii de bibliotecă” sunt
cei mai obişnuiţi candidaţi la o existenţă bazată pe intelectualizare.
Intelectualizarea este mai puternică în adolescenţă, activată de
intensitatea ieşită din comun a pulsiunilor.
Ex.: persoanele care suferă de o boală letală devin preocupate exclusiv de
aspectele statistice ale bolii, pentru a ignora propriile aspecte emoţionale.

15. Introiecţia Includere fantasmatică a obiectului sau a unei părţi a acestuia, în

scopul înţelegerii acestuia. Este un mecanism de îmbogăţire a eului.
Cînd eul recepţionează stimuli din exterior, el îi adoptă şi şi-i

9
 asumă, spre deosebire de proiecţie, cînd îi exclude.

16. Izolarea Are două aspecte:

a) eliminarea afectului legat de o reprezentare conflictuală
(amintire, idee, gînd)
b) separarea artificială între două idei sau două comportamente care
în realitate sunt legate, relaţia lor neputînd fi recunoscută de subiect
decît angoasantă.

17. Înlăturarea Încercarea de a respinge în afara cîmpului conştiinţei unele

probleme, sentimente sau experienţe angoasante.

18. Întoarcerea către Orientarea spre sine a propriei agresivităţi. Este apropiată de
propria persoană masochismul moral (Freud) sau mental. Mecanismul este asociat de
obicei cu sentimente de culpabilitate, nevoie de pedepsire, tentative
de autodistrugere.

19. Omnipotenţa Răspuns la conflictele emoţionale şi la factorii de stres interni şi

externi, în cursul căruia subiectul simte sau acţionează ca şi cum ar
poseda capacităţi sau puteri superioare celor deţinute de alţii. Două
variante: sublimarea (subiectul excelează într-un domeniu) şi
crearea iluziei că este special, unic, deosebit, mai înzestrat şi mai
capabil decît alţii.
Este deja un loc comun faptul că orice sentiment de superioritate
este o supracompensare a unui sentiment de inferioritate.

20. Proiecţia Operaţia prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gînduri,
afecte sau dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el,
atribuindu-le altora, persoane sau lucruri din mediul înconjurător.

21. Raţionalizarea Justificare logică, dar artificială, care camuflează, fără ştirea celui
care o utilizează, adevăratele motive ale unor judecăţi, conduite şi
sentimente, întrucît recunoaşterea lor ar fi anxiogenă.
Aronson: „Omul nu este un animal care raţionează, ci unul care
raţionalizează”, ascunde şi deformează adevărul. A nu confunda
orice explicaţie cu o raţionalizare.

22. Refugiul în reverie Este o formă de escapism psihologic, în care subiectul încearcă să
compenseze o realitate nesatisfăcătoare. Eul se lasă în voia
principiului plăcerii.

23. Refuzul realităţii Refuză realitatea unei percepţii resimţite ca dureroasă pentru eu.

24. Regresia O revenire la moduri de expresie anterioare gîndirii. Transformarea

gîndurilor în imagini, în vis, este o regresie la stadiul de materie
primă.

10
25. Retragerea apatică Un mod de protecţie în faţa unei experienţe dureroase, manifestată
prin detaşare compusă din indiferenţă afectivă, limitarea relaţiilor
sociale şi supunerea pasivă în faţa evenimentelor.

26. Sublimarea Orientare a unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activităţi
valorizate social (artistice, intelectuale, morale).

27. Umorul Prezentarea unei situaţii trăite ca traumatizante astfel încît să fie
reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. La Freud doar
umorul aplicat sieşi este defensă.

11