COMUNICARE SI LIMBAJ

„Comunicarea, in ansamblul ei, este un proces dinamic, aflat intr-o permanenta transformare, transformare
care are loc chiar si in momentul in care se desfasoara acest proces”. Din acest citat reiese faptul ca fenomenul
comunicarii este omniprezent, posibilitatea inexistentei acestuia fiind imposibila. Dat fiind faptul ca definirea
termenului de comunicare este dificila, datorita multitudinii de sensuri, multi autori de specialitate prezinta fenomenul
prin intermediul mai multor modele de comunicare. Cele mai cunoscute modele sunt cel elementar, respectiv cel
fundamental al comunicarii.

Modelul elementar al comunicarii contine patru elemente esentiale, acestea fiind emitatorul, canalul,
informatia si receptorul. Scopul acestui model este transmiterea informatiei de la emitator la receptor, netinandu-se
cont de faptul ca procesul comunicarii este unul bilateral, desfasurandu-se atat in directia emitator – receptor, cat si
invers. Acest model este potrivit in cazul unei situatii de monolog, precum prezentarile publice.

Modelul fundamental al comunicarii este mai amplu, incluzand o serie de elemente esentiale procesului
comunicational. Astfel, pe langa cei patru termeni inclusi in modelul elementar al comunicarii, acesta din urma
prezinta in plus elementele de codare, decodare, efect si zgomot de fond. Explicatia acestui model consta in
necesitatea codarii oricarui mesaj pentru ca acesta sa poata fi transmis de catre emitator, respectiv decodarea lui, in
vederea perceperii informatiei de catre receptor. Acest proces are drept urmare fireasca efectul, care in literatura de
specialitate mai este numit si feed-back. Zgomotul de fond sau bruiajul este un alt aspect ignorat de initiatorii
modelului elementar al comunicarii, insa esential indeosebi in cazul comunicarii la distanta. Astfel, putem spune ca in
timp ce primul model este unul simplu, care vizeaza definirea abstracta a termenului de comunicare, cel de-al doilea
model vizeaza finalitatea procesului, in sensul inglobarii reactiei receptorului.

Definind astfel comunicarea, prin intermediul celor doua modele prezentate mai sus, as dori ca in cele ce
urmeaza sa mentionez principalele forme ale acestui concept. Astfel, Flaviu Calin Rus, autorul cartii „Introducere in
stiinta comunicarii si a relatiilor publice” analizeaza mai multe tipuri de comunicare, cum ar fi cea verbala,
nonverbala, interpersonala, de grup, mediatizata, politica, publicitara etc. In aceasta lucrare ma voi axa indeosebi pe
comunicarea verbala si, implicit, pe limaj.

Comunicarea verbala este acea forma a comunicarii care utilizeaza cuvantul vorbit ca mijloc de transmitere a
informatiei, aceasta realizandu-se „in baza unei limbi comune si a unui limbaj comun”.  Principala cauza a comunicarii
verbale este nevoia de transmitere a gandurilor, sentimentelor, necesitatea de transfer si contratransfer informational
si, nu in ultimul rand, nevoia de socializare. Acest tip de comunicare sta la baza tuturor celorlalte prezentate in cartea
profesorului Flaviu Calin Rus. Astfel, in functie de context, individul trebuie sa fie constient si sa controleze o serie de
factori determinanti in comunicarea verbala. Acesti factori sunt tonalitatea, volumul si ritmul cu care sunt transmise
mesajele. In cele mai multe cazuri, incluzand comunicarea la locul de munca, cea interpersonala sau de grup,
tonalitatea trebuie sa se incadreze in limitele intelegerii. O tonalitate prea joasa poate distorsiona mesajul sau, mai
mult, poate determina schimbarea atentiei receptorului de la continut la forma. Mai exact, ascultatorul va tinde sa
inteleaga mai degraba cuvintele propriu-zise decat esenta discursului. O tonalitate prea ridicata va avea aproximativ
acelasi efect, distragand atentia receptorilor. Astfel, cel mai indicat este utilizarea unei tonalitati de intensitate medie,
care sa permita intelegerea mesajului care se doreste a fi transmis, fara a exagera.
 Volumul informatiilor este un aspect care variaza in functie de grupul de ascultatori. Orice grup are anumite
caracteristici comune, fie ca acestea vizeaza aspectul varstei, sexului sau intereselor personale. Un bun orator va sti
sa identifice elementele comune ale grupului si sa furnizeze o cantitate suficienta de informatii, astfel incat nevoia de
cunoastere sa fie satisfacuta, fara riscul informatiei in exces, ce nu a putut fi asimilata.

Ritmul prezentarii este dependent, la randul sau, de caracteristicile auditoriului si de subiectele in discutie.
Cu toate acestea, este cunoscut faptul ca un discurs variat are mai multa „priza” la public decat unul linear. Dat fiind
faptul ca viteza de asimilare a informatiei este mai mica decat cea a vorbirii, este de preferat ca vorbitorul sa
utilizeze, alaturi de simpla prezentare, si exemple ilustrative. Mai mult, pentru a pastra vie atentia ascultatorilor, este
indicat sa se utilizeze glume, exemple amuzante si eventual chiar scurte activitati de grup. Eficienta acestor metode
este dovedita in cazul prezentarilor publice, la fel cum este dovedit si faptul ca linearitatea discursului are un efect
invers.

Dupa cum aminteam putin mai devreme, comunicarea verbala se realizeaza prin intermediul limbajului;
acesta indeplineste mai multe functii, fiecare dintre acestea avand corespondent in unul dintre cele sase elemente ale
comunicarii. Cele sase elemente ale comunicarii verbale sunt emitatorul, receptorul, mesajul, contextul, codul si
contactul; functiile carora corespunde fiecare element prezentat anterior le voi prezenta in cele ce urmeaza.

Functia expresiva corespunde primului element, subliniind marcile subiectivitatii. Aceste marci sunt mai
evidente in cazul comunicarii non-verbale si paraverbale decat in cazul comunicarii verbale, deoarece surpind
intreaga gama de gesturi, respectiv aspectele legate de tonalitate si ritm. Cu toate acestea, in cazul comunicarii
verbale functia se manifesta prin marci ale persoanei I singular, pronume, indici care subliniaza prezenta vorbitorului.
Functia conativa se focalizeaza asupra receptorului, fiind sesizata in comunicarea verbala prin adresarea directa.
Functia referentiala corespunde mesajului, in timp ce functia poetica revine contextului. Functia poetica vizeaza
aspectul estetic al mesajului, forma de prezentare, punand accent pe conturarea bogata a continutului. Functia
metalingvistica este asociata cu codul, putand fi sesizata indeosebi in context nonverbal sau paraverbal, avand in
vedere ca se manifesta prin gesturi sau tonalitate si ritm al vorbirii. Functia fatica corespunde contactului, stabilind
legatura dintre vorbitori. La randul sau, aceasta functie poate fi sesizata mai usor in cazul comunicarii nonverbale.

In functie de context, limbajul poate fi formal sau informal. Limbajul formal se utilizeaza cu prisosinta in
cazul comunicarii politice, de intreprindere sau inter si intrasistemica sau in cazul comunicarii mediatizate.

Comunicarea politica si electorala are drept scop principal crearea si mentinerea unui climat de incredere
intre oamenii politici si opinia publica, respectiv alegatorii. Prin intermediul acestei forme de comunicare se transmit
mesaje cu continut politic, care au scopul de a influenta parerile indivizilor. Pentru a realiza acest lucru, oamenii
politici apeleaza la strategii de persuasiune, pe care le aplica cu ajutorul limbajului formal de cele mai multe ori. Acest
limbaj este dublat in special in timpul campaniilor electorale de cel informal, care are rolul de a atrage simpatii, insa
raportat la persoana, nu la platforma politica.

In cazul comunicarii de intreprindere poate exista atat limbaj formal, cat si informal. Cel mai adesea,
comunicarea formala este folosita in cazul prezentarilor, sedintelor sau comunicarii pe verticala, in timp ce limbajul
informal este utilizat in special in comunicarea pe orizontala, intre colegi.
 Comunicarea mediatizata este unidirectionala, lipsind elementul de feed-back imediat. Mijloacele de
transmitere a acestui tip de comunicare sunt cele media, reprezentate de presa scrisa, TV, radio si internet. Mesajele
transmite prin intermediul mass-media imbraca de cele mai multe ori o forma tip, utilizand limbajul formal, indeosebi
in cazul presei scrise. Limbajul informal este utilizat in aceeasi masura, de cele mai multe ori tipul programului
sugerand implicit si tipul de limbaj ce urmeaza a fi folosit.

Limbajul reprezinta esenta comunicarii, motiv pentru care am urmarit in aceasta lucrare raportul dintre cele
doua variabile. Comunicarea verbala, alaturi de cea nonverbala, ne ajuta la perceperea si asimilarea informatiei care
ne inconjoara in mod continuu. Dat fiind acest fapt, am dorit sa prezint pe scurt acest proces care, desi in viata de zi
cu zi este extrem de natural si simplu, la o analiza amanuntita este un proces complex, caruia trebuie sa ii acordam o
atentie sporita.

Bibliografie

-  Radu, Cristian. Comunicare verbala si nonverbala

- Rus, Flaviu Calin. 2002. Introducere in stiinta comunicarii si a relatiilor publice, Institutul European, Iasi

- van Cuilenburg, JJ, Scholten, O, Noomen, G.W. 1998. Stiinta comunicarii, versiune romaneasca si studiu
introductiv de Tudor Olteanu, editia a II-a, Ed. Humanitas, Bucuresti