FIȘĂ DE LUCRU

Citește cu atenție textele de mai jos și rezolvă cerințele date.

1.”Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1
septembrie 1715, Versailles) a fost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani – una
dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Supranumit Regele Soare (Le Roi Soleil)
sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), i-a urmat la tron tatălui său în 1643, când era un copil de
aproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661, până la moartea sa în 1715.
Ludovic este fructul unei uniuni dinastice: bunicii paterni au fost Henric al IV-lea și Maria de
Médicis, care erau franco-navari și florentini iar bunicii materni au fost Filip al III-lea și Margareta de
Austria, care erau spanioli și austrieci, ambii din Casa de Habsburg. La naștere, Ludovic a primit titlul
tradițional pentru moștenitorul tronului francez, cel de Delfin al Franței.
Spre deosebire de regii contemporani, de exemplu cei din Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-și
alege politica și miniștrii fără a privi la parlament. Putea lua rapid hotărâri. Nu era obligat nici să-și
justifice acțiunile, nici să asculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o supunere indiscutabilă.
La 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care
conduseseră Franța sub comanda fostului prim-ministru: Le Tellier, cel care reformase armata, Fouquet,
strălucitul și periculos de ambițiosul superintendent al finanțelor, Séguier - cancelarul, Brienne și
Lionne, care se ocupaseră împreună de politica externă. Regele, în vârstă de 22 de ani, i-a privit cu
răceală pe acești politicieni maturi, experimentați și capabili, care îl evaluau la rândul lor pe tânărul lor
stăpân, întrebându-se pe care dintre ei îl va alege spre a-i urma cardinalului în funcția de prim-ministru.
Atunci regele făcu să explodeze bomba, spunând că a venit vremea să guverneze el însuși; “vă dau
poruncă să nu semnați nimic, nici măcar un pașaport, fără ordinul meu; să-mi dați raportul mie personal
în fiecare zi și să nu favorizați pe nimeni”. Mai marele adunării clericilor l-a întrebat pe rege cui îi va
da el raportul în viitor: “Mie, domnule arhiepiscop, mie”, a replicat Ludovic. În următorii 54 de ani,
Regele Soare a fost propriul său prim-ministru.[3][4]. Ludovic al XIV-lea se ocupă personal de
introducerea unor reforme legale. Grande ordonnance de Procédure civile din 1667, cunoscut și cu
numele de Code Louis, era un cod civil uniform, valabil pentru întreaga țară, fiind primul de acest fel.
Tratează cele mai variate domenii : botezul, căsătoria, înmormântarea, compilarea registrelor
statului(opuse registrelor bisericii). Codul Louis a jucat un rol important în istoria legală a Franței, fiind
baza Codului Napoleon, pe care Napoleon Bonaparte îl va promulga la începutul secolului XIX, Codul
Napoleon va fi la rândul său baza esențială pentru constituirea dreptului modern. Codul Louis are
avantajul unificării legislației pe tot teritoriul Franței, până atunci împărțită între nord și sud.”
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludovic_al_XIV-lea_al_Fran%C8%9Bei)

2. ”În Franța, puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o
durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) și de guvern, condus de un Prim
Ministru numit de către președinte. Puterea legislativă este exercitată de către guvern și de către
parlament,[1] bicameral, format din Adunarea Națională (franceză Assemblée Nationale)
și Senat (franceză: Sénat).
Sistemul politic este pluripartit, iar membrii parlamentului sunt aleși prin vot: deputații prin vot
universal direct uninominal pe o durată de 5 ani iar senatorii sunt aleși de către un colegiu electoral.
Puterea judiciară este independentă de puterea executivă și legislativă. Adunarea Națională are puterea
de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt
aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri
municipali, departamentali, regionali)[2]. Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate,
amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea
Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.
Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea
de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist (franceză: Parti Socialiste) și gruparea
de dreapta organizată în jurul UMP (franceză: Union pour un Mouvement Populaire). Actualmente,
partidele de guvernământ sunt Partidul Socialist și PRG.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Politica_Fran
%C8%9Bei)

1. Cele 2 texte prezintă organizarea activității politice în …..............................., în perioade

istorice diferite.
2. Stabilește forma de guvernământ și regimul politic perezentat în textul 1 identificând, în text,
grupuri de cuvinte/paragrafe reprezentative.
3. Stabilește forma de guvernământ și regimul politic perezentat în textul 2 identificând, în text,
grupuri de cuvinte/paragrafe reprezentative.
4. Compară cele 2 texte, identificând cel puțin 2 diferențe de organizare a statului.