CZU: 373.

2
DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII ARTISTICO-PLASTICE
LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Maria Stamati
Catedra PEP, Universitatea de Stat din Tiraspol
Problema creativității a fost și este în centrul discuțiilor pe parcursul multor
decenii. Având în vedere complexitatea fenomenului creativ, savanții pedagogi și
psihologi consideră dificil formularea unei definiții unanim recunoscută. Și totuși,
Descartes, Bacon, Berkley, J.P. Guilford, A.Roșca au definit creativitatea ca produs,
potențialitate, proces, creare, zămislire, făurire, abilitate, ingeniozitate, eleganță,
originalitate, dimensiune complexă a personalității etc. De asemenea, W.J. Getzles,
J.P. Guilford, V.A. Crutețchi, Elena D. ș.a., au definit trăsăturile creativității ca –
noutate, originalitate, valoare, utilitate, aplicabilitate. O atenție deosebită este
acordată dimensiunilor creativității care implică: imaginația ca abilitatea mentală;
judecata și selectarea obiectelor; gustul care asigură diferențierea ideilor frumoase de
cele ridicole; produsul creativ sau potențialul creativ.
O altă viziune cu privire la factorii creativității este expusă de către M. Roco, E.
Muhina care consideră că, în dezvoltarea creativității sunt implicați factorii cognitivi
și noncognitivi. Cei cognitivi se remarcă prin inteligență, gândire, imaginație,
memorare, iar factorii noncognitivi sunt cei emoționali, factoriali, motivaționali,
atitudinali, volitivi [4].
Este cunoscut faptul că, copilul se naște cu unele predispoziții, însă, aceste
predispoziții trebuiesc dezvoltate prin motivare, instruire, exersare și monitorizare.
Potențialul creativ poate fi valorificat și îmbogățit deja de la vârsta preșcolară în orice
activitate, și în special, în cadrul activităților de artă plastică. Cu cât această acţiune
începe la o vârstă mai timpurie şi continuă de-a lungul anilor, cu atât va fi mai
productivă, conducând la obţinerea unor realizări creative valoroase. Este necesar să
ne instruim în acest sens, să punem un mare accent pe dezvoltarea creativităţii, pe
realizarea unui confort psihic şi al libertăţii necesare pentru creaţia copilului. La
fiecare etapă de vârstă, copilul trebuie să fie motivat, dirijat, stimulat, adică, învățat
cum să înveţe şi cum să se exprime creator.
Complexitatea și dinamismul lumii contemporane presupune dezvoltarea
creativității în vederea unei bune adaptări, integrări sociale și profesionale. De aceea,
se consideră oportun dezvoltarea creativității din copilărie. Ideea dezvoltării
creativităţii copiilor pusă insistent în ultima vreme, creează educatorului o serie de
probleme privind modul de manifestare a creativităţii, factorii şi metodele de

126
stimulare a creativităţii, modalităţi de evaluare a creaţiilor plastice ale copiilor.
Preşcolaritatea se consideră vârsta la care este imperios necesară stimularea
potenţialului creativ al copilului, necunoscut sau neexprimat încă, prin cunoaşterea şi
încurajarea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor existente, susţinerea manifestării
lor printr-o mobilizare intrinsecă și cultivarea valorilor artistice: originalitatea,
perseverenţa, interesele cognitive [5].
Mult timp s-a considerat că actul creativ este caracteristic doar unui număr
restrâns de persoane. Creativitatea se dovedește a fi o trăsătură general-umană, care
există în formă latentă la toți oamenii într-o măsură mai mică sau mai mare. Ea nu se
realizează de la sine, ci este nevoie de acțiuni sistematic organizate bazate pe
cunoaștere. Creativitatea, în sensul cel mai larg, reprezintă acea capacitate complexă
a omului, acea structură caracteristică a psihicului care face posibilă opera creatoare.
L. Taylor vorbeşte despre cele cinci niveluri ale creativităţii, dintre care, la vârsta
preşcolară singurul nivel ce poate fi atins este cel al creativităţii expresive. Acest tip
de creativitate se caracterizează printr-o exprimare liberă şi spontană a persoanei, fără
ca aceasta să fie preocupată ca produsul activităţii sale, să aibă un anumit grad de
utilitate sau valoare. (de ex. desenul, colajul, activităţile de modelare etc.) [1].
Educația plastică reprezintă factorul esențial al educației și dezvoltării
personalității copilului care se realizează prin cunoașterea frumosului din natură,
societate receptat, evaluat și cultivat la nivelul sensibilității, al raționalității și al
creativității umane. Activitățile artistico-plastice constituie un important mijloc de
dinamizare a vieții copilului, a proceselor sale intelectuale, afectiv-voliționale și
motivaționale. Totodată, activitatea plastică în mod sporit dezvoltă:
− creativitatea,
− spiritul de observație,
− atenția,
− reprezentările spațiale,
− imaginația creativă,
− interesul și plăcerea de a desena, colora, de a modela,
− interesul pentru operele de artă.
De aceea, educatorul trebuie să organizeze activități în care copilul va obține
efecte plastice, forme spontane, adecvat va aplica tehnici tradiționale și
netradiționale, va cunoaște elementele limbajului plastic, va identifica forme și culori
din mediu, va compune în mod original, va folosi corect spațiul plastic. Când credeți
că copilul a obosit să citească, să scrie, când atenția lui a slăbit când procesul de
înțelegere s-a întrerupt, puneți-l pe copil să deseneze, modeleze, să creeze sau să

127
cânte”, scria Ușinski C.D. Suhomlinski V. considera că „Intelectul copilului se află
pe vârful degetelor lui” [7].
Încă din preșcolaritate putem vorbi despre acel potențial admirabil al omului –
creativitatea. Responsabili pentru stimularea creativității copilului sunt:
1. părinții,
2. cadrele didactice,
3. mediul social.
Creativitatea se dezvoltă prin motivare, încurajare și apreciere. Perioada
preșcolară este apreciată tot mai mult ca vârsta care cuprinde cea mai importantă
experienţă educaţională din viaţa unei persoane; pe parcursul ei înregistrăm ritmurile
cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai
semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.
La această vârstă, creaţia, chiar dacă nu are valoare pentru „omenire”, este extrem de
importantă pentru „devenirea umană” a copilului. Omul adult nu poate ajunge la
forme superioare de expresie a creativităţii, dacă pe treptele timpurii ale evoluţiei sale
nu s-a dezvoltat potenţialul creativ, nu a fost încurajat să aibă manifestări
independente şi originale în răspunsuri şi soluţii la problemele apărute în copilărie şi
tinereţe [3].
Profilul psihologic al vârstei preşcolare cuprinde multiple premise favorizante
pentru cultivarea şi stimularea potenţialului creativ. Avem în vedere dinamismul,
impetuozitatea şi expresivitatea proprie acestei vârste, acel freamăt permanent sau
acea vibraţie şi efervescenţă lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism
creativ, disponibilităţi de exteriorizare spontană şi autoexpresie însufleţită, analog
oricărui elan creator.
Receptivitatea şi curiozitatea copilului, bogăţia imaginaţiei, tendinţa sa spontană
către nou, pasiunea pentru fabulaţie, dorinţa lui de a realiza ceva constructiv,
atmosfera sau climatul psihosocial în care îşi desfăşoară activitatea copilului pot fi
„alimentate” şi puse adecvat în valoare prin solicitări şi antrenamente
corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente pozitive în stimularea şi
cultivarea potenţialului intelectual și creativ propriu vârstei preșcolare.
La vârsta preșcolară copilul are tendința de a se exprima în desenele sale,
bazându-se pe experienţa personală. De aceea este bine să se acorde copilului
libertatea de idei, de a găsi mijloace şi forme de prezentare a propriilor impresii
despre lume, în care să se reflecte emoţiile şi sentimentele trăite.
Activităţile artistico-plastice constituie un factor de dinamizare şi exprimare a
vieţii copilului. Motivaţia copilului pentru activităţile artistico-plastice este nevoia de

128
exprimare a propriilor trăiri, nevoia de a reda imaginea într-un mod artistic sau
plăcerea de a povesti în imagini. Reprezentările plastice ale copilului evoluează
treptat spre o redare cât mai realistă, alteori intervine imaginaţia creatoare şi trece
spre fabulaţie, spre ireal.
Copiii de vârstă preşcolară creează cu migală şi pricepere, sub îndrumarea atentă
a educatoarei, lucrări practice deosebite, originale, dar mai ales interesante prin
multitudinea materialelor utilizate şi a variatelor tehnici de lucru folosite în activitatea
de desen, aplicație sau modelare. Hârtia mototolită, rulată, tăiată sau pliată, resturile
colorate, seminţele de dovleac, de măr, de fasole pot să se transforme în flori
multicolore; hârtia glasată ia forma unor obiecte; materialele din natură iau forme
nebănuite, alcătuind adevărate tablouri de toamnă, iarnă, primăvară sau vară; toate
aceste materiale pot alcătui adevărate colaje tematice care împodobesc adesea spaţiul
mirific al grădiniţei [1].
Diferitele tipuri de activități practice plastice sunt deosebit de atractive și
îndrăgite de copii. Prin intermediul acestora, preşcolarii intră în contact cu unele
forme simple de muncă fizică şi intelectuală, stimulând atât dezvoltarea capacităţilor
fizice ale copiilor, cât şi a celor intelectuale. De asemenea, se asigură familiarizarea
copiilor cu unele elemente simple ale activităţii de producţie, precum şi formarea
unor deprinderi practice de muncă. Copiii au posibilitatea să aplice în practică
cunoştinţe însuşite în cadrul altor activităţi, ajutându-i să le consolideze şi
aprofundeze. Prin desfăşurarea activităţilor practice plastice putem educa şi dezvolta
multe procese psihice (percepţii, reprezentări, spirit de observaţie, atenţia, memoria,
gândirea, imaginaţia) şi se pun bazele unor însuşiri de personalitate: spiritul de
iniţiativă, încrederea în posibilităţile proprii, dorinţa de a lucra în colectiv [5].
Activitatea artistico-plastică este un cadru ideal pentru descoperirea
aptitudinilor, este o activitate care produce plăcere, unde are loc constituirea „Eu-lui”
propriu ca parte integră a societății și ca valoare inedită a mediului social,
dinamizează procesele de formare a unei personalități creative.
Cheia succesului în realizarea de către copii a unor lucrări reuşite o constituie şi
comportamentul educatoarei care trebuie să se bazeze pe dragoste faţă de copil,
apropiere de el, încurajarea şi valorizarea acestuia. Pentru vârsta preşcolară, există
numeroase şi variate activităţi plastice, dar se va ţine cont de particularităţile de
dezvoltare la fiecare nivel de vârstă, precum şi de gradarea dificultăţii obiectivelor
care duc la concretizarea tematicii. Fiecare educator va tinde spre:
− conștientizarea factorilor care determină dezvoltarea imaginației creative a
preșcolarilor;

129
 − identificarea fazelor evoluției desenului infantil al copilului preșcolar;
− sesizarea caracteristicilor desenului infantil al copilului;
− explicarea principalelor tehnici de lucru utilizate în activitățile plastice a
preșcolarilor;
− explicarea funcțiilor creativității;
− prezentarea modelului și a acțiunilor logice și articulate;
− asigurarea cu materiale, crearea condițiilor și motivarea copiilor;
− respectarea principiilor didactice abordate în literatura artistico-plastică;
− chibzuirea și elaborarea demersului didactic pentru activitatea plastică [7].
Realizarea acestor obiective la copil se va contura comportamentul creator,
nivelul de inteligență generală, gândirea divergentă, fluența gândirii, receptivitatea
față de probleme, spiritul de observație, imaginația creatoare, originalitatea,
capacitatea combinatorie, inițiativa, perseverența, cât și nonconformismul în ideal.
Însă, orice activitate creatoare, presupune mai întâi un volum de cunoştinţe,
deprinderi tehnice și grafice temeinic însușite.

Bibliografie
1. Ilioaia M. Metodica predării desenului. Bucureşti: Editura Didactică și
Pedagogică, 1977. 87 p.
2. Liviu M. Arta trăiește prin ochii proprii. București: 2010. 146 p.
3. Manescu M. Percepție și expresivitate. București: Ed. Meridiane, 2004.116 p.
4. Popescu G. Psihologia creativităţii, Bucureşti: Editura Fundaţiei Române, 2004.
211 p.
5. Stamati M. Arta plastică în grădinița de copii. Desenul. Chișinău, 2015. 174 p.
6. Мухина В.С. Изобразительная деятельность ребенка как форма усвоения
социального опыта. М.: Педагогика. 1981. 180 p.
7. Комарова Т.С. Изобразительное творчество дошкольников. М.:
Педагогика, 1984. 341 p.

130