ECDL Suport Curs Volumul 1

ECDL STANDARD
SUPORT DE CURS
VOL. 1
JUDEŢUL IALOMIŢA
Proiect "Creşterea eficientei serviciilor publice din Judeţul Ialomiţa, prin profesionalizarea personalului administrativ", cod SMIS 22798
Modulul UC Utilizarea computerului pag . 3
Concepte de bază TIC pag . 5
Sistemul de operare WINDOWS 7 pag . 45
Modulul WORD Editare de text pag. 111
Modulul EXCEL Calcul tabular pag. 161
Modulul ACCESS Baze de date pag. 207
Proiect "Creşterea eficientei serviciilor publice din Judeţul Ialomiţa, prin profesionalizarea personalului administrativ", cod SMIS 22798
ECDL STANDARD
Modulul UC- Utilizarea computerului
Concepte de bază
ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor
Proiect "Creşterea eficientei serviciilor publice din Judeţul Ialomiţa, prin profesionalizarea personalului administrativ",
cod SMIS 22798
CUPRINS
1. CONCEPTE DE BAZĂ ALE TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR .............................................. 7
1.1. TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR ‐ TIC (INFORMATION AND COMMUNICATION TECHNOLOGY ‐ ICT) .......... 7
1.1.1. Informații și sistem informatic ........................................................................................................ 7
1.1.2. Cantitatea de informaţie ................................................................................................................. 8
1.2. STRUCTURA UNUI CALCULATOR ELECTRONIC ........................................................................................................ 9
1.3. HARDWARE ................................................................................................................................................. 9
1.3.1. Placa de bază (Mainboard sau motherboard) ............................................................................... 10
1.3.2. Unitatea centrală de prelucrare (procesorul) ................................................................................ 11
1.3.3. Memoria internă ........................................................................................................................... 12
1.3.4. Dispozitive de stocare ................................................................................................................... 13
1.3.5. Dispozitive periferice de intrare ..................................................................................................... 16
1.3.6. Dispozitive de ieşire ....................................................................................................................... 18
1.3.7. Dispozitive de intrare/ieşire .......................................................................................................... 21
1.4. SOFTWARE ................................................................................................................................................ 22
1.4.1. Tipuri de software ......................................................................................................................... 22
1.4.2. Sisteme de operare ....................................................................................................................... 22
1.4.3. Aplicaţii software .......................................................................................................................... 23
1.4.4. Interfaţa grafică cu utilizatorul (GUI) ............................................................................................ 25
1.4.5. Aplicaţii multimedia ...................................................................................................................... 25
1.5. PERFORMANŢELE CALCULATORULUI ................................................................................................................. 25
1.6. TIPURI DE CALCULATOARE ............................................................................................................................. 26
1.6.1. Supercalculatoare ......................................................................................................................... 26
1.6.2. Calculatoare mainframe ............................................................................................................... 26
1.6.3. Minicalculatoare ........................................................................................................................... 26
1.6.4. Microcalculatoare ......................................................................................................................... 27
1.6.5. Dispozitive portabile ..................................................................................................................... 29
1.7. REŢELE INFORMATICE ................................................................................................................................... 29
1.7.1. Tipuri de rețele .............................................................................................................................. 29
1.7.2. Internet ......................................................................................................................................... 30
1.8. UTILIZAREA TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI .................................................................................. 32
1.8.1. Utilizarea calculatoarelor în diferite domenii de activitate ............................................................ 32
1.8.2. Comunicarea în lumea electronică ................................................................................................ 35
1.8.3. VoIP (Voice Over Internet Protocol) ............................................................................................... 35
1.8.4. Comunităţi on‐line ........................................................................................................................ 36
1.8.5. Alte servicii de comunicare ............................................................................................................ 36
1.9. SĂNĂTATEA ŞI SIGURANŢA, PROTECŢIA MEDIULUI ............................................................................................... 36
1.9.1. Ergonomie .................................................................................................................................... 36
1.9.2. Aspecte legate de sănătate (riscuri) .............................................................................................. 37
1.9.3. Probleme de siguranţă .................................................................................................................. 37
1.9.4. Protecţia mediului ......................................................................................................................... 38
1.10. SECURITATE ............................................................................................................................................... 38
1.10.1. Securitatea informaţiei ................................................................................................................. 38
1.10.2. Malware ....................................................................................................................................... 39
1.11. LEGISLAŢIE ................................................................................................................................................. 41
1.11.1. Copyright și licență ........................................................................................................................ 41
1.11.2. Legea privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ........... 43
Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 5

Proiect "Creşterea eficientei serviciilor publice din Judeţul Ialomiţa, prin profesionalizarea personalului administrativ"
1. CONCEPTE DE BAZĂ ALE TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI A
COMUNICAŢIILOR
1.1. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor - TIC
(Information and Communication Technology - ICT)
Calculatoarele și diversele dispozitive digitale fac parte integrantă din viața cotidiană. De la deja
banalele electrocasnice „cu program” la televizoare, ceasuri și telefoane „inteligente”, de la facturi
electronice la jocuri pe calculator, de la cumpărături la munca de birou, de la socializare la instruire,
în secolul 21 toate domeniile de activitate profesională și personală sunt revoluționate de noile
oportunități oferite de utilizarea calculatoarelor. În toate sectoarele economiei, modul de operare
este influențat de nivelul înalt de dinamism și inovație inerent sectorului TIC, cu rol de motor al
schimbării. „Dezvoltarea rețelelor de mare viteză are astăzi același impact revoluționar pe care l-a
avut dezvoltarea rețelelor electrice și de transport cu un secol în urmă. Datorită evoluției continue a
produselor electronice de larg consum, liniile de demarcație dintre aparatele digitale se estompează.
Serviciile converg și migrează din lumea fizică în cea digitală, devenind accesibile de oriunde și
prin orice fel de aparat, de la telefoanele inteligente, la tablete, computere, radiouri digitale sau
televizoare HD.”1 Toate acestea determină schimbări esențiale în modul de viață și de relaționare a
oamenilor. Deficitul în materie de alfabetizare digitală are ca efect excluderea multor cetățeni din
societatea și economia digitală. Pe de altă parte, ridicarea nivelului de competențe profesionale în
domeniul TIC permite societății în ansamblu să beneficieze de efectul multiplicator pe care îl are
adoptarea TIC în creșterea productivității.
1.1.1. Informații și sistem informatic
Orice activitate, în orice domeniu, se desfăşoară pe baza unui flux informaţional, prin care se
asigură transmiterea informațiilor relevante între diversele compartimente. Orice decizie are la bază
informaţii şi date referitoare la obiectul activităţii respective. Datele desemnează elementele
primare, provenind din diverse surse. În urma proceselor de prelucrare a acestora, rezultă
informaţiile, care au un caracter de noutate și o formă organizată care permite luarea deciziilor.
Totalitatea proceselor prin care la nivelul unei entități datele sunt colectate, filtrate, procesate și
distribuite, cu scopul de a asigura legătura dintre conducere (nivelul decizional) şi execuţie (nivelul
operativ) constituie sistemul informațional.
Acea parte a sistemului informațional care implică utilizarea echipamentelor electronice de
calcul constituie sistemul informatic. Rolul sistemului informatic în cadrul sistemului
informaţional devine tot mai important, ca urmare a creşterii susţinute a automatizării activităţilor.
În structura unui sistem informatic, al cărui element principal este calculatorul electronic sau
sistemul de calcul, se identifică următoarele componente:
 cadrul organizatoric al societăţii şi datele vehiculate;
 resursele umane (analiştii şi proiectanţii sistemului informatic, utilizatorii sistemului);
 metodele şi tehnicile de proiectare;
 echipamentele electronice de calcul;
 sistemul de programe utilizat pentru realizarea obiectivelor sistemului informatic şi
pentru utilizarea eficientă şi corectă a echipamentelor.
1
Comisia Europeană, O Agendă digitală pentru Europa, Comunicare din partea comisiei către parlamentul
european, consiliu, comitetul economic și social european și comitetul regiunilor, Bruxelles, 26.8.2010, COM(2010)
245 final/2
Omiterea oricăreia din aceste componente face imposibilă funcţionarea sistemului informatic.
Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor reprezintă tehnologia, normele şi procedeele de
colectare, memorare, transmitere şi prelucrare electronică a datelor, în formă digitală, în vederea
obţinerii rezultatelor scontate, cu ajutorul calculatorului electronic.
Prelucrarea datelor trebuie făcută în concordanţă cu cerinţele tehnologiei informaţionale.
Prelucrarea datelor (numită şi procesare) presupune totalitatea transformărilor, ca formă şi
conţinut a datelor, în scopul obţinerii rezultatelor.
Dintre transformările cele mai importante:
GENERAREA – operaţia prin care se obţin date primare (sursă).
CULEGEREA ŞI PREGĂTIREA. Forma iniţială a datelor diferă de forma sub care acestea
intră în prelucrare. Pregătirea datelor în vederea prelucrării lor presupune etapele:
 Selectarea – alegerea dintre datele primare a celor relevante pentru obţinerea
informaţiilor;
 Codificarea – trecerea datelor într-o formă adecvată prelucrării (de exemplu, utilizarea
numerelor pentru a desemna lunile anului);
 Conversia – transferarea datelor de pe un suport pe altul sau dintr-un format în altul;
 Copierea/multiplicarea – reproducerea datelor un alt mediu de stocare, identic sau nu,
păstrându-se forma, conţinutul şi semnificaţia acestora;
 Verificarea – analizarea corectitudinii datelor, ca formă şi conţinut, urmărind
eliminarea posibilelor alterări datorate culegerii, prezentării sau transmiterii.
PRELUCRAREA datelor în scopul obţinerii diferitelor rezultate se face cu ajutorul
funcţiilor:
 Sortarea – aranjarea datelor într-o anumită ordine, conform unor criterii bine precizate;
 Clasificarea – gruparea datelor după caracteristici comune, fără stabilirea unor anumite
priorităţi în cadrul grupelor formate;
 Compararea – stabilirea asemănărilor şi/sau deosebirilor între două sau mai multe date;
 Analiza – examinarea unui grup de date, urmărindu-se condiţiile îndeplinirii uneia/mai
multor cerinţe de către fiecare dată a grupului în parte;
 Sintetizarea – stabilirea unor caracteristici esenţiale, generale, pe care le au datele
dintr-un grup, formându-se o nouă structură ce surprinde acele caracteristici comune;
 Calcularea – operaţii aritmetice sau logice efectuate asupra unora sau mai multor date.
FURNIZAREA rezultatelor - într-o formă clară, care să corespundă cerinţelor beneficiarului
şi să nu lase loc la probleme de înţelegere sau interpretare eronată.
PĂSTRAREA datelor se face în colecţii de date, alcătuite după reguli bine definite, în
vederea unor prelucrări ulterioare. Asupra unei astfel de colecţii se pot face operaţii de:
 Validare – precizarea modului în care o dată poate fi introdusă în colecţie;
 Regăsire – căutarea şi localizarea unei date;
 Modificare – transformarea unei date din colecţie prin schimbarea unor atribute;
 Distrugere – eliminarea din colecţie a unor date, cu precizarea condiţiilor necesare
TRANSMITEREA (COMUNICAREA) datelor se referă la modul în care datele trec de la o
etapă la alta, pe parcursul prelucrării.
1.1.2. Cantitatea de informaţie
Deoarece calculatorul recunoaşte numai două stări, datele supuse prelucrării sunt transformate în
şiruri de cifre binare 0 şi 1, corespunzătoare celor două stări posibile ale unui tranzistor – saturat
sau blocat.

O cifră binară se mai numeşte bit ( binary digit) , prescurtat b şi reprezintă cea mai mică unitate
de măsură a cantităţii de informaţie.
O succesiune de 8 biţi se numeşte byte (prescurtat, B) sau octet, fiind cea mai mică unitate de
date ce poate fi adresată într-un sistem de calcul.
Cantitatea de informaţie este măsurată în multipli de byte:
1 kilobyte 1 kB = 1024 B = 210 B
1 Megabyte 1 MB = 1024 kB = 210 kB
1 Gigabyte 1GB = 1024 MB = 210 MB
1 Terrabyte 1 TB= 1024 GB = 210 GB
1 Pentabyte 1 PB= 1024 TB = 210 TB
1 Exabyte 1 EB= 1024 PB = 210 PB
1.2. Structura unui calculator electronic
Din punct de vedere structural, pornind de la diferenţierea modulelor fizice şi logice, calculatorul
are două componente:
 Hardware (pe scurt, hard) – constă din ansamblul elementelor fizice şi tehnice cu
ajutorul cărora datele pot fi culese, verificate, transmise, stocate, prelucrate, redate.
Componentele hardware reprezintă elementele ce pot fi practic atinse, sunt vizibile,
palpabile și constau din: calculatoare şi toate componentele aferente, suporturi de
memorare externă a datelor, echipamente de redare a rezultatelor
 Software (pe scurt, soft) – ansamblul programelor, procedurilor, rutinelor care
controlează funcţionarea corectă şi eficientă a elementelor hard şi de asemenea totalitatea
documentelor electronice (texte, imagini, prezentări etc.) aflate pe suporturi hardware.
Componentele software există sub formă de concepte şi simboluri şi nu au substanţă.
1.3. Hardware
Arhitectura şi funcţionarea unui sistem de calcul este redată în schiţa următoare:
Elementele din această schemă sunt:

UC - Unitatea Centrală - alcătuită din:
UM – Unitatea de Memorie internă sau memoria internă (principală) – este destinată păstrării
datelor şi instrucţiunii programelor pe timpul prelucrării sau pe durata funcţionării sistemului de
calcul.
UCP – Unitatea Centrală de Prelucrare – este implementată cu ajutorul microprocesorului,
elementul de bază al sistemului de calcul.
S I/O (Sistemul de Intrare/Ieşire):
ME - Memoria Externă sau secundară este alcătuită din Medii de stocare –suportul fizic pe
care se stochează informaţia: hard-disc, CD, dischetă etc
Dispozitive periferice – se împart în:
Dispozitive pentru accesarea mediilor de stocare: sunt unităţile de disc, dischetă (floppy),
CD, DVD, ZIP. După poziţia lor în sistem, ele pot fi interne sau externe.
Dispozitive pentru interfaţa cu utilizatorul – totalitatea dispozitivelor cu ajutorul cărora este
posibilă introducerea datelor şi comenzilor, respectiv furnizarea rezultatelor obţinute.
 Dispozitive periferice de intrare (DP I) – introducerea datelor: tastatură,
mouse, joystick, microfon, scanner, cameră video;
 Dispozitive periferice de ieşire (DP O) – extragerea datelor: monitor,
imprimantă
 Dispozitive periferice de intrare-ieşire (DP I/O) - transferul de date poate
avea loc în ambele direcţii: modem, touch screen
Interfaţa – componenta ce asigură o conexiune între două elemente pentru ca acestea să poată
lucra împreună. Interfeţele sunt de mai multe tipuri: seriale (COM1 şi COM2), paralele (LPT), USB
(Universal Serial Bus) etc.
Magistrale de transmitere a comenzilor de control, informaţiilor şi instrucţiunilor – asigură
funcţionarea întregului ansamblu, stabilind legătura fizică între componente, printr-un sistem de
conductoare de semnal (cabluri sau trasee pe circuite imprimate). Viteza de transport depinde de
lăţimea magistralei (numărul de căi).
1.3.1. Placa de bază (Mainboard sau motherboard)
Placa de bază este principala componentă hard dintr-un calculator. Ea constă dintr-un circuit
imprimat pe care se află diverse sloturi şi conectori pentru ataşarea celorlalte componente ale
sistemului:
Cele mai importante sloturi sunt:
 Slotul procesorului, în care se montează „inima“ calculatorului şi anume procesorul;
 Sloturile ISA (Industry Standard Architecture) – sunt pe cale de dispariţie şi erau folosite
la plăci grafice, plăci de sunet şi modem-uri;
 Sloturile PCI (Peripheral Connection Interface) – conectarea plăcilor de sunet, de reţea,
video şi modem;
 Sloturile AGP (Accelerated Graphics Port) – conectarea plăcilor video cu viteză mare
(peste 133 Mhz);
 Sloturile pentru memorie – folosite la montarea circuitelor de memorie internă, pentru
memoria RAM şi asemenea memoria de tip ROM (Read-Only Memory).
Fiecare placă de bază are şi conectori, la care se conectează hard-discuri, unităţi de dischetă, de
CD, de DVD etc.
De asemenea, pe placa de bază sunt încorporate porturi (interfeţe) pentru conectarea
perifericelor:
 Port paralel - transmite simultan un byte (8 biţi de informaţie)
sunt folosite în general pentru conectarea imprimantelor locale sau a
unităţilor externe de disc;

 Port serial - biţii se transmit pe rând, sub forma unor impulsuri,
sunt utilizate pentru conectarea unui mouse, a unui modem sau pentru
conectarea la un alt calculator;
Deosebirea principală între cele două tipuri de interfeţe este legată de modul în care sunt
transmişi octeţii de date: interfaţa paralelă transmite simultan un octet de date, în timp ce interfaţa
serială descompune octetul de date în biţi, pe care îi va transmite pe rând conform unui protocol.
Deci transferul prin interfaţa paralelă este mai rapid. Dezavantajul interfeţei paralele este distanţa
mică la care este posibilă transmisia (2-3 m). Calculatoarele dispun, de obicei, de o interfaţă
paralelă (identificată prin PRN sau LPT1) şi una sau două interfeţe seriale (identificate prin COM1
şi COM2).
 Port USB (Universal Serial Bus)
interfață generală pentru conectarea de tip Plug-and-Play (conectează
și utilizează) a oricărui periferic care dispune de mufa
corespunzătoare: tastatură, mouse, memory stick, flash disk, cameră
foto/ video, telefon mobil etc.
Datorită faptului că sistemul de operare recunoaște și poate folosi imediat un
dispozitiv conectat pe USB, aceste porturi tind tot mai mult să înlocuiască porturile
tradiționale seriale și paralele.
 Portul de reţea (RJ45)

pentru conectarea cu alte calculatoare din reţeaua locală/ Internet
 Interfaţa FireWire (IEEE 1394)

permite rate mari de transfer al datelor (până la 400 Mbps)
se pot conecta diverse tipuri de periferice
 HDMI (High-Definition Multimedia Interface)
interfață audio / video compactă pentru transferul de date
video necomprimate și date audio digitale comprimate sau
necomprimate de la un dispozitiv HDMI compatibil
("dispozitivul sursă"), la un monitor, video-proiector, televizor sau dispozitiv audio
digital. Este un înlocuitor digital pentru standardele video analogice.
Există un număr mare de cabluri cu conectori HDMI-standard, care pot fi
folosite pentru orice format de imagini video necomprimate (standard,
îmbunătățit, HD, 3D), până la 8 canale audio digitale comprimate sau
necomprimate, o conexiune CEC (Consumer Electronics Control) și o
conexiune de date Ethernet.
1.3.2. Unitatea centrală de prelucrare (procesorul)
Este componenta care execută din punct de vedere hardware toate
procesele și operațiile de calcul. Este constituit dintr-un set de circuite
integrate înglobate într-o structură de siliciu montată în soclul (socket)
corespunzător de pe placa de bază. Modulele procesorului sunt
interconectate prin intermediul unor căi de comunicaţie numite
magistrale interne, pe care circulă date sau instrucţiuni. Viteza
procesorului depinde de:
Lăţimea magistralei – numărul de linii de circulaţie. Pe fiecare linie a magistralei circulă un bit,
deci se poate vorbi de magistrale de 8, 16, 32, 64 sau 128 de biţi transmişi în paralel;
Frecvenţa de tact (Frecvenţa de ceas)– numărul de paşi de lucru (tacturi) pe care poate să îi
execute procesorul în fiecare secundă. Frecvenţa procesorului se măsoară în MegaHerzi (MHz) sau
în GigaHerzi (GHz).
Din punct de vedere logic, procesorul are două componente, cu următoarele funcţii:
 UCC – Unitatea de Comandă şi Control – execută instrucţiuni individuale pentru
programe și controlează operaţiile efectuate de alte componente ale computerului:
primeşte instrucţiunile din memoria internă, le interpretează şi, corespunzător acestora,
emite comenzi către UAL şi UM, respectiv comenzi de transfer către S I/O şi ME.
 UAL – Unitatea Aritmetică şi Logică – execută operaţii aritmetice şi logice cu date
furnizate de UM şi redepune în aceasta rezultatul obţinut.
1.3.3. Memoria internă
Este zona de stocare temporară a datelor şi programelor într-un calculator, pe durata execuţiei, în
locaţii bine definite, numite adrese.
Memoria internă este formată din cipuri de memorie care se montează
în sloturile corespunzătoare de pe placa de bază. Fiecare cip de memorie
constă dintr-un sistem de circuite imprimate pe care sunt montate circuite
integrate, capabile să păstreze datele. Circuitele integrate constituie celule
de memorie, fiecare asemenea celulă putând stoca un bit de informaţie (0
sau 1).
Reprezentarea în memorie a datelor/ informaţiilor se realizează la nivel de Byte (octet). Numărul
maxim reprezentabil pe un Byte este 111111112, adică 25510. Reprezentarea datelor/informaţiilor
mai complexe se face pe:
 cuvinte de memorie: un cuvânt = 2 Bytes (16 biţi);
 cuvinte duble: un cuvânt dublu = 4 Bytes (32 biţi);
 cuvinte cvadruple: un cuvânt cvadruplu = 8 Bytes (64 biţi).
Principala caracteristică de performanţă a unui cip de memorie internă este capacitatea ei,
exprimată în puteri ai lui 2 MB (2, 4, 8, 32, 64, 128, 256, 512 MB) sau GB (1, 2, 4).
1.3.3.1. Memoria ROM (Read Only Memory)

- nevolatilă (nu îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului);
- nu poate fi „scrisă“ de utilizator (este inscripţionată de producător cu ajutorul unei
aparaturi speciale);
- este de capacitate redusă (până în 2 MB);
- este folosită pentru stocarea informaţiilor despre hardware;
- conţine mici programe esenţiale care se execută la pornirea calculatorului
1.3.3.2. Memoria RAM (Random Access Memory)

- este o memorie volatilă (conţinutul ei se pierde la oprirea calculatorului);
- poate fi atât citită cât şi modificată;
- este folosită pentru stocarea programelor şi datelor pe parcursul prelucrării, fiind
principala memorie de lucru a calculatorului.
1.3.3.3. Memoria cache

- mecanism de stocare de mare viteză.
- poate fi o secţiune rezervată în memoria principală, un dispozitiv independent sau poate
fi încorporată în arhitectura procesorului (de exemplu, la calculatoarele Pentium)

1.3.4. Dispozitive de stocare
1.3.4.1. Hard-Discul (discul fix)

Hard-discul este principalul mediu de stocare într-
un calculator, unde sunt păstrate marea majoritate a
programelor şi datelor.
La nivel fizic, un HDD este alcătuit dintr-un
pachet de discuri magnetice pe care se pot stoca Hard-disk (exterior şi interior)
informaţii. Fiecare disc este organizat în zone
circulare concentrice numite piste, fiecare împărţită, la rândul ei, în câte 12 arce numite sectoare.
Împărțirea pistelor în sectoare se face prin operația de formatare, care asigură compatibilitatea cu
sistemul de operare folosit și pregătește discul pentru utilizare. Prin formatare, sistemul de operare
şterge toate informaţiile legate de gestiunea suportului, testează şi eventual marchează zonele
defecte, astfel încât acestea să nu mai fie folosite pe viitor. Scrierea informațiilor se face prin
magnetizarea suprafeţelor elementare din aceste sectoare într-un sens sau altul, corespunzător lui 0
şi 1 binar sub acțiunea curentului electric ce străbate capetele de citire-scriere. Accesarea
sectoarelor este posibilă prin combinarea mişcării de translaţie a capetelor de citire-scriere cu
mişcarea de rotaţie a discului în jurul axului (3600-15000 rpm, uzual 5400 şi 7200 rpm). Existența
componentelor în mișcare crează uzură și posibile defecțiuni tehnice.
Caracteristicile tehnice ale unui hard-disc:
 capacitatea - cantitatea de informaţie ce poate fi stocată – măsurată în MB, GB, TB.
Hard-discurile au capacităţi mari, în general peste 3 GB. Capacităţile uzuale sunt de 60,
80, 120, 160 GB, dar pot ajunge până la 2 TB
 timpul de acces la date – timpul necesar pentru accesul la un sector (durata de timp
dintre momentul emiterii cererii de citire/scriere şi momentul începerii efective a
operaţiei); este direct proporţională cu viteza de rotaţie; are valori de sub 10 ms - cel mai
rapid mediu de stocare
 viteza de transmisie a datelor – cantitatea de informaţii citite într-o secundă.
În general, hard-diskurile sunt interne, nedetaşabile. Un hard-disc intern este situat într-un sertar
al calculatorului, având conectori pentru legare la magistrala de date a calculatorului. Există şi
unităţi de hard-disc externe, care oferă avantajul portabilității.
Un calculator poate avea mai multe hard-discuri. Acestea vor fi desemnate prin literele C:, D: .
Un hard-disc aflat pe un server de rețea, care este utilizat pentru stocarea și partajarea
informațiilor între mai mulți utilizatori este numit disc de rețea (network drive).
1.3.4.2. CD (Compact-Disc)
Compact discul este un tip de disc optic pe care stocarea şi accesarea datelor se realizează prin
mijloace optice (un laser de mică putere ce „arde“ suprafaţa activă a discului).
Capacitatea standard de stocare este de 700 MB, (75-80 minute de muzică).
Unităţile de CD pot fi de două tipuri:
CD-ROM - Compact Disc - Read Only Memory – care permit doar citirea
CD-urilor deja inscripţionate;
CD-RW - Compact Disc – Read Write – care permit atât citirea CD-urilor
cât şi memorarea informaţiilor pe ele.
Din punct de vedere al posibilităţii de refolosire, există două categorii de CD-uri:
CD-R – Compact Disc-Recordable - imprimabile o singură dată;

CD-RW – Compact Disc-ReWritable - imprimabile de mai multe ori.
Principalele caracteristici de performanţă ale unităţilor de CD sunt:
timpul de acces – timpul necesar pentru accesul la un sector; are valori mai mari decât la
HDD, în intervalul 100 ÷ 200 ms;
viteza de transmitere a datelor –se referă la cantitatea de informaţie ce se transferă într-o
secundă; se stabileşte în raport cu primul tip de unitate CD, care lucra cu un transfer de 150kB/s
(1X), actualmente ajungându-se la 52X (7800 kB/s).
Prima literă prin care sistemele de operare pot identifica unitatea de CD este D:.
1.3.4.3. DVD (Digital Versatile Disk)

Un DVD este un mediu de stocare din categoria discurilor optice, inventat şi dezvoltat în 1995 de
Philips, Sony, Toshiba şi Panasonic.
Principiului de citire/imprimare este asemănător cu cel al CD-ului, dar raza laser are o lungime
de undă mai mică, ceea ce face ca zonele elementare purtătoare de informaţie binară (0 şi 1) să fie
mult mai mici şi mai apropiate unele de altele decât la CD (0.74 µm la DVD faţă de 1.6 µm pentru
CD). Ca urmare densitatea de stocare creşte şi, implicit, capacitatea de stocare este mult mai mare,
având valori de 4,7 GB pentru un DVD standard şi de 8,5 GB pentru DVD-urile duale (dual-layer).
Din punct de vedere al posibilităţii de refolosire, există:
• DVD-ROM – preimprimate industrial, pot fi doar citite, nu scrise sau şterse
• DVD-R, DVD+R – goale, imprimabile o singură dată cu o unitate de DVD recorder
• DVD-RW, DVD+RW, DVD-RAM – reimprimabile, pot fi scrise şi şterse de mai multe ori
Pentru a putea citi informaţiile de pe un DVD e nevoie de o unitate de DVD, asemănătoare, din
punct de vedere fizic, cu una de CD. Pe unităţile de DVD se pot scrie/citi şi CD-uri, dar nu şi invers.
Ca şi la CD-uri, şi aici există unităţi DVD-R şi unităţi DVD-RW.
Performanţa unităţilor de CD este dată de viteza de transmitere a datelor (cantitatea de informaţie
ce se transferă într-o secundă), care se raportează la primul tip de unitate DVD, 1x = 1350 kB/s =
1,35 MB/s şi ajunge la valori de 18x – 24,30 MB/s, 20x – 27 MB/s, 24x – 32,40 MB/s.
Apariţia DVD-urilor a determinat o adevărată revoluţie în industria de divertisment, datorită
calităţilor superioare oferite de formatul DVD faţă de celelalte medii interactive:
 capacitate şi viteză ridicate => calitate înaltă a materialelor video şi audio
 preţ convenabil pentru playere
 DVD este mic şi uşor => poate fi livrat pe poştă
1.3.4.4. BluRay Disc (BD)

Un BD este cel mai recent mediu de stocare din categoria discurilor optice, care își trage numele
de la culoarea albastru-violet a razei laser folosite pentru inscripționare. Capacitatea de stocare a
discurilor BluRay este de până 25 GB și sunt utilizate în special pentru stocarea de înregistrări video
în format HD (înaltă definiție).
1.3.4.5. Discheta (floppy-discul)

Discheta este un disc magnetic flexibil, portabil, cu timp de acces mare şi
capacitate mică (în general, 1,44MB). Au dimensiunea fizică e de 3,5" (cele mai
vechi aveau diametrul de 5,25"). Ca şi hard-discurile, dischetele sunt organizate
în piste şi sectoare și trebuie formatate înainte de utilizare.
Sistemele de operare desemnează unitatea de dischetă prin A:.
La momentul apariției lor, dischetele prezentau o serie importantă de avantaje: cost de achiziţie
redus, ușor de transportat, utilizabile pe aproape orice calculator, mecanism de protecţie la scriere.
Dezavantajele dischetelor: defectare foarte uşoară, capacitate mică de stocare, viteză de lucru
redusă împreună cu dezvoltarea tehnologică au făcut ca dischetele să fie din ce în ce mai puțin
utilizate.
1.3.4.6. Card de memorie (memory card, flash card)

Este un dispozitiv electronic de stocare de tip flash memory – cip de stocare a
informaţiilor nevolatil (păstrează informaţia şi în absenţa curentului electric), care
poate fi şters şi reprogramat electric. Conectarea la calculator se face prin
dispozitivul numit Card Reader, la un port USB.
Capacitatea de stocare a cardului de memorievariază între 64 kB şi 32 GB, oferă viteză mare de
acces, are dimensiuni reduse şi rezistenţă bună la şocuri. Poate fi utilizat în numeroase echipamente
electronice: camere digitale, telefoane mobile, playere MP3, laptop-uri, console pentru jocuri
electronice.
Ca dezavantaje, trebuie menţionat că ştergerea se face la nivel de bloc de memorie şi că suportă
un număr finit de cicluri de ştergere (program-erase cycles - P/E cycles) – majoritatea sunt garantate
pentru 100.000 cicluri.
1.3.4.7. Memoria flash (pen drive sau USB flash drive)

Este un mediu de stocare extern, reinscriptibil, detaşabil care constă dintr-un suport de tip
memorie flash (card de memorie) integrat cu o interfaţă USB (Universal Serial
Bus), izolate electric şi protejate într-o carcasă de metal, plastic sau cauciuc.
Prin avantajele pe care le oferă, preia multe dintre utilizările anterioare ale
dischetei şi/sau CD-ROM:
 mai rapide, mai mici şi mai uşoare – 30 g
 capacitate de mii de ori mai mare – până la 256 GB în 2010, cu perspective de
îmbunătăţire a raportului capacitate/preţ
 foarte robuste din punct de vedere mecanic: nu au piese în mişcare; sunt imune la
zgârieturi, praf
 utilizează standardul USB, recunoscut de toate sisteme de operare – pot fi utlizate practic
la orice calculator şi într-o multitudine de alte sisteme (jocuri, smartphone etc.)
Dezavantaje
 permit un număr limitat de cicluri de scriere/ ştergere – 100.000 P/ E cycles)
 majoritatea nu au sistem de protecţie la scriere
Dimensiunile reduse fac ca aceste dispozitive să poată fi uitate, rătăcite sau pierdute cu uşurinţă,
ceea ce ridică probleme de securitate atunci când acestea conţin date confidenţiale.
De asemenea, uşurinţa în utilizare şi portabilitatea fac ca pen drive să constituie o cale predilectă
atât pentru răspândirea diverselor forme de malware cât şi pentru furtul de informaţii. Din aceste
motive, în unele organizaţii utilizarea flash drive-urilor este interzisă, prin deconectarea fizică sau
inhibarea soft a porturilor USB sau utilizarea porturilor USB este strict controlată prin programe
speciale.

1.3.5. Dispozitive periferice de intrare
Sunt dispozitive prin intermediul cărora utilizatorul introduce în calculator informaţii (date sau
comezi).
1.3.5.1. Tastatura
Reprezintă perifericul standard de intrare (este inclusă în cadrul minim de dotare a unui
calculator). Este principalul periferic de introducere a informaţiilor în calculator: date, comenzi,
texte.
Cuprinde 5 categorii de taste, grupate în blocuri:
 Taste de introducere text (blocul alfanumeric);
 Taste funcţionale (F1...F12), cu roluri diferite, în funcţie de
aplicaţie;
 Taste numerice (Blocul numeric) – utile la introducerea valorilor
numerice (ele grupează toate cifrele sub aceeaşi mână);
 Taste de deplasare a cursorului;
 Taste speciale (Ctrl, Alt, Tab, Shift, Esc, Print Screen, Pause
etc.).
La tastaturile mai noi există şi taste de navigare pe Internet. Tastaturile clasice sunt conectate la
computer prin cablu, dar există şi tastaturi fără cablu (wireless), conectate prin unde radio.
1.3.5.2. Mouse
Este un dispozitiv periferic cu dimensiune redusă, parte integrantă a interfeţei grafice, care
controlează mişcarea cursorului (pointer) pe un ecran de afişare, prin deplasarea pe o suprafaţă
rigidă şi plată. Un mouse are cel puţin două butoane cu funcţii diferite, în funcţie de programul care
se execută. Butonul stânga este folosit pentru selecție de obiecte, iar în programele de grafică poate
fi folosit ca stilou, creion sau pensulă. Butonul dreapta permite deschiderea unui meniu contextual
cu comenzi disponibile pentru obiectul pe care este plasat cursorul. Rotița plasată între butoane,
dacă există, permite derularea informațiilor de pe ecranul de lucru. Conectarea la computer se poate
face prin cablu sau prin unde radio (wireless).
Din punct de vedere al principiului de funcţionare, există trei tipuri de bază de mouse:
Mouse mecanic – are o bilă metalică învelită în cauciuc ce se poate roti în toate direcţiile,
mutând corespunzător indicatorul pe ecran (sensul de mişcare e detectat de senzorii încorporaţi);
Mouse optic – pentru detectarea direcţiei mişcării se foloseşte un laser; deplasarea mouse-ului se
face folosind o suprafaţă specială, dotată cu o grilă. Răspunde mai rapid şi mai precis decât cel
mecanic, dar este şi mult mai scump.
Mouse optomecanic – este o combinaţie între mouse-ul optic şi cel mecanic, dar nu necesită
suprafeţe speciale.
1.3.5.3. Trackball (bila rulantă)

Este un dispozitiv de intrare care permite indicarea şi selectarea unor obiecte într-o
Interfaţă Grafică cu Utilizatorul (GUI) .Poate fi considerat un mouse aşezat pe spate,
la care mutarea cursorului pe ecran se face prin rotirea bilei cu ajutorul degetelor. Un
trackball dispune lângă bilă de butoane cu funcţii similare celor ale mouse-ului.
Avantajul principal faţă de mouse este acela că nu necesită o suprafaţă de lucru,
putând fi aşezat şi manipulat oriunde pe masa de lucru.

1.3.5.4. Touchpad
Este o mică suprafaţă sensibilă la atingere şi la deplasarea degetului pe ea,
folosită ca dispozitiv de punctare (indicare şi/sau selectare) pe unele calculatoare
portabile. Deplasarea pointerului pe ecran se face prin mişcarea degetelor pe
suprafaţa respectivă.
Din punct de vedere al modului de conectare la sistem, există:
Touchpad-uri interne – incluse în tastatură, de obicei la mijlocul părţii ei inferioare;
Touchpad-uri externe – conectate la sistem ca periferic separat, prin intemediul portului USB
sau fără fir, prin unde radio. Dispozitivele wireless necesită alimentare cu baterii.
1.3.5.5. Joystick
Este un dispozitiv de intrare la care deplasarea pointerului pe ecran este controlată
cu ajutorul unei o manete care poate fi mişcată în toate direcţiile. Spre deosebire de
mouse, la joystick cursorul continuă să se deplaseze în direcţia în care e îndreptată
maneta, până la revenirea acesteia în poziţia neutră (în centru).
Este un dispozitiv folosit mai ales pentru jocurile pe calculator care presupun o
anumită viteză de reacţie din partea utilizatorului (lupte, bătălii, curse de maşini etc.).
1.3.5.6. Scanner
Este un dispozitiv de intrare care permite obţinerea formatului digital a textului sau imaginii de
pe hârtie. Ca rezultat se obţin fişiere-imagine care pot fi stocate şi interpretate folosind calculatorul:
pot fi afişate pe ecran, prelucrate şi tipărite prin programe specifice. Pentru text se pot utiliza
programe de recunoaștere optică a caracterelor (OCR – Optical Character Recognition) pentru ca
textul scanat să poată fi prelucrat ulterior cu aplicații de editare de text.
Scanerele pot fi
 orizontale (flatbed) - o platformă de sticlă iluminată din partea
inferioară, pe care se aşează hârtia cu imaginea/textul care trebui scanat
şi un braţ care se plimbă şi culege informaţii despre poziţia, culoarea,
luminozitatea, saturaţia fiecărui punct din imagine.
 de mână – citirea informațiilor se face prin deplasarea unui rulou peste
documentul de scanat
Principalele caracteristici de performanţă ale unui scanner sunt:
Rezoluţia – numărul de puncte distincte pe care scannerul le poate deosebi pe imaginea
originală, în dpi (dots per inch), unde 1 inch (1 ţol, 1") = 2,54 cm; 1 dot (punct) = 1/72"≈0,3 mm).
Adâncimea de culoare – numărul de culori distincte pe care scannerul le poate deosebi pe
imaginea originală;
Mărime hârtie – dimensiunea maximă a hârtiei pe care o poate explora (de obicei A4, max. A0)
Viteza de scanare – măsurată în numărul de pagini pe minut (ppm) care pot fi scanate.
1.3.5.7. Microfon
Este un periferic de intrare care convertește sunetul în semnal electric, prelucrat
corespunzător de placa de sunet a calculatorului. Microfonul permite introducerea
informaţiilor audio în calculator, prin înregistrarea diverselor sunete în fişiere
specifice, permite comunicarea, pe cale sonoră, cu alte calculatoare legate într-o reţea (ex. în
telefonia prin Internet) și introducerea verbală a comenzilor cu ajutorul unor aplicații adecvate de
recunoaştere a comenzilor verbale, utile în special persoanelor cu dizabilități locomotorii.

1.3.5.8. Camera foto şi/sau video
Este o variantă mai evoluată de cameră video sau aparat de fotografiat, la
care stocarea informaţiilor nu se mai face pe film foto sau pe casetă video, ci
în format digital, sub formă de fişiere, pe un dispozitiv de stocare încorporat
(mini hard-disc, CD, card etc.)
Ulterior, secvenţele video sau imaginile pot fi stocate pe calculator sub formă de fişiere.
1.3.5.9. Camera Web

Permite preluarea de imagini care pot fi urmărite în direct pe un monitor
(comunicarea on-line, supravegherea „live“ a unui obiectiv economic) sau stocate
pentru o examinare ulterioară
Performanţa unei camere Web este dată de rezoluţie şi adâncimea de culoare.
1.3.6. Dispozitive de ieşire
Dispozitivele de ieşire asigură extragerea datelor din computer într-o formă inteligibilă, după
necesităţile utilizatorului, prin vizualizare directă pe ecran, pe hârtie, pe suport magnetic, acustic,
optic etc.
1.3.6.1. Subsistemul video

Pentru afişarea directă a informaţiilor, un calculator foloseşte subsistemul video, compus din
monitorul propriu-zis şi placa/adaptorul video/grafic.
1.3.6.1.1. Monitorul
Monitorul (VDU – Video Display Unit) este perifericul standard de ieşire,
având rolul de a afişa texte şi/sau imagini.
Din punct de vedere al principiului de funcţionare, există:
monitoare cu tub catodic (CRT – Cathod Ray Tube) – imaginea se
formează în mod asemănător cu cea de pe un televizor obişnuit: ecranul
devine luminos sub acţiunea unui fascicol de electroni emis de un tun
electronic.
monitoare cu cristale lichide (LCD –Liquid Crystal Display) – ecranele utilizează două straturi
de material polarizat, cu o soluţie de cristale lichide între ele care, la trecerea electric, se aşează
astfel încât să oprească/să permită trecerea luminii spre utilizator. Se utilizează, de obicei, la
calculatoare portabile (laptop-uri) dar, mai nou, se pot folosi şi la sistemele de birou (se mai numesc
şi monitoare TFT - Thin Film Transistor). Au avantajul că ocupă puțin spațiu și nu generează
radiații electromagnetice.
Calitatea unui monitor este determinată de:
Diagonală – măsurată în inch (1 inch=2,54 cm); există monitoare cu diagonala de 15 (mai
vechi), 17 (actuale), 19, apoi până la 42";
Rezoluţie – măsurată în pixeli ( numărul de puncte ce pot fi afişate la un moment dat pe
orizontală şi pe verticală, 1 pixel = 1/72 inch ≈ 0,3 mm) – are valori standardizate, pornind de la
800x600, ajungând până la 2048x1536 sau chiar mai mult. Valoarea normală este de 1024x768, la
care se asigură o afişare rezonabilă ca dimensiune a tuturor detaliilor. Rezoluţii mai mari folosesc în
special pentru aplicaţii de grafică.
Frecvenţă – măsurată în Hz –de câte ori pe secundă se generează o nouă imagine pe ecran; are
valori de 60Hz, 70Hz, 80 Hz. O rată mai mare de refresh este mai odihnitoare pentru ochi.

1.3.6.1.2. Placa/adaptorul video/grafic
Monitorul este cuplat la calculator prin intermediul unui dispozitiv, cu aspect de circuit
imprimat, numit placă/adaptor video/grafic.
În decursul anilor au apărut diverse tipuri de adaptoare video: MDA, Hercules, CGA, VGA,
SVGA (actualul standard). Ele se deosebesc prin performanţele de care sunt
capabile şi prin cerinţele impuse monitoarelor conectate la ele.
Actualmente, adaptoarele video se conformează SVGA (Super Video Graphics
Array), care a devenit mai mult un standard decât o variantă constructivă.
Adaptorul video poate fi un dispozitiv separat sau poate fi montat direct sub formă de circuite
integrate pe placa de bază. În acest caz, există avantajul comunicării mai rapide cu procesorul, dar o
defecţiune tehnică a adaptorului video impune schimbarea plăcii de bază.
1.3.6.2. Imprimante
Sunt dispozitive de ieşire care permit transpunerea informaţiei din calculator pe hârtie.
Conectarea unei imprimante la calculator se face printr-o interfaţă (port) paralelă, USB sau
FireWire. Există și imprimante de rețea, dotate cu port RJ45 prin care se conectează direct în rețea.
Imprimantele sunt caracterizate prin următorii parametri de funcţionare:
calitatea imprimării, exprimată prin numărul de puncte per inch (dpi – dots per inch)
viteza – exprimată prin numărul de caractere tipărite pe secundă sau pe minut (cps/cpm) sau
numărul de pagini tipărite pe minut (ppm)
modul de alimentare cu hârtie - automat, manual etc.
nivelul de zgomot – exprimat în decibeli (dB)
În funcţie de tehnica de tipărire utilizată, există patru mari tipuri de imprimante:
 Imprimante matriciale (cu pini/ace);
 Imprimante cu jet de cerneală;
 Imprimante cu laser;
 Imprimante termice.
1.3.6.2.1. Imprimante matriciale
Caracterele se obţin prin puncte, create prin lovirea unei panglici tuşate de un anumit număr de
ace (pini), într-un mod asemănător cu cel de la o maşină de scris. Cu cât numărul de ace este mai
mare, cu atât calitatea imaginii obţinute este mai bună. Există imprimante
cu 9, 16, 24 şi 36 de ace.
Avantaje:
 ieftine, consumabile ieftine
 permit imprimarea simultană a 2 sau 3 exemplare, folosind
hârtie autocopiativă
Dezavantaje:
 calitate slabă a listării
 necesită hârtie specială, perforată pe margini
 funcţionare zgomotoasă
1.3.6.2.2. Imprimante cu jet de cerneală
Caracterele imprimate sunt formate din puncte obţinute prin stropi fini
de cerneală, proiectaţi dintr-un cartuş prin duze speciale.
Avantaje:
 utilizează hârtia de scris obişnuită și sunt silenţioase
 cost rezonabil
 calitate bună
Dezavantaje:
 listarea e relativ lentă
 consumabilele sunt scumpe (tuşul)
1.3.6.2.3. Imprimante cu laser
Folosesc aceeaşi tehnologie ca şi copiatoarele:
 la primirea unei comenzi de listare, imprimanta construieşte o imagine prin puncte a ceea
ce trebuie listat;
 prin comenzile date unui laser, acesta transferă prin acţiunea luminii o copie exactă a
imaginii pe un tambur cu suprafaţa dintr-un plastic special, încărcată electrostatic;
 părţile încărcate electrostatic ale tamburului atrag particulele de toner (compus din
cerneală şi ceară sau plastic) şi le depozitează pe hârtie, unde fuserul ("fuzionatorul”) le
fixează cu ajutorul căldurii şi a presiunii.
Avantaje:
 calitate foarte bună
 listarea se face pe hârtie normală
 sunt silenţioase
 sunt rapide
Dezavantaj:
 sunt scumpe
1.3.6.2.4. Imprimante termice
Folosesc o hârtie specială sensibilă la căldură. Au dezavantajul că imprimarea se pierde în timp.
1.3.6.3. Plotterul (trasatorul)

Este un periferic special pentru imprimare de grafică vectorială. Este util pentru desenarea pe
hârtie a unor planuri şi desene tehnice, folosind una sau mai multe peniţe
speciale.
Constă dintr-o platformă sau un tambur pe care se aşează hârtia pe care
se va face desenarea şi un braţ mobil, dotat cu una sau mai multe peniţe,
care se plimbă deasupra hârtiei şi execută desenul.
1.3.6.4. Boxele (difuzoarele)/ Căştile

Sunt folosite ca dispozitive de ieşire pentru sunet. Sunt legate la placa de sunet a calculatorului.
Se utilizează pentru redarea fişierelor audio sau pentru comunicarea verbală cu persoane aflate la
alte calculatoare din reţea (ex. telefonia prin internet).
1.3.6.5. Proiectorul
Este un periferic de ieşire destinat proiectării pe un ecran de pânză/carton a
unor imagini care, în mod normal, ar apărea pe monitorul calculatorului.
Se foloseşte, de obicei, în scopuri didactice.
Conectarea se face, uzual, la portul de ieşire al plăcii video.

1.3.7. Dispozitive de intrare/ieşire
Dispozitive periferice care permit transferul de informaţii în ambele direcţii
• spre calculator - intrare
• dinspre calculator - ieşire
1.3.7.1. Touch screen

Este un tip de ecran de afişare (ieşire), acoperit de o folie transparentă, sensibilă
la atingere (intrare). Punctarea elementelor pe ecran se face cu degetele sau cu un
creion special (stylus). Oferă avantajul unei interfețe naturale. Sunt utilizate în
dispozitive mobile, info-point-uri, înregistrarea comenzilor în restaurante, ATM-uri etc.
1.3.7.2. Modemul
Este dispozitivul care permite calculatorului să transmită date prin liniile telefonice, realizând
conversia informaţiilor din formatul digital, în care informaţiile sunt
stocate în calculator, în format analogic, în care informaţiile pot fi
transmise pe linie telefonică şi invers.
Modemul este necesar întrucât pe liniile telefonice pot apărea inductanţe
şi capacităţi externe, parazite, care pot afecta informaţiile. Prin urmare, este
nevoie de un dispozitiv care să poată transmite informaţiile la distanţă pe o
linie telefonică fără ca acestea să fie denaturate.
Pentru două calculatoare legate prin linie telefonică, există câte un modem apropiat fiecăruia:
 la emisie, modemul compune şirul de informaţii binare (0 şi 1) cu o undă purtătoare, pe care o
trimite pe linia telefonică spre calculatorul receptor –
MOdulare - ieşire
 la recepţie, un alt modem elimină unda purtătoare,
păstrând şirul de impulsuri de 1 şi 0 – DEModulare -
intrare.
După modul de conectare la sistem, un modem poate fi:
Intern – o placă de circuit imprimat, legată în slotul corespunzător din placa de bază;
Extern – în acest caz, placa de circuit este inclusă într-o carcasă separată.
Principala caracteristică de performanţă a unui modem este viteza teoretică de transfer, care
reprezintă cantitatea de informaţie care poate fi transmisă într-un anumit interval de timp. Viteza
teoretică de transfer se măsoară în kbps – kilobiţi / secundă şi variază între 9,6 kbps şi 56 kbps.
Valoarea concretă depinde, din punct de vedere practic, de traficul din reţea.
1.3.7.3. Docking station (stație de andocare)

O stație de andocare este un dispozitiv prin care un laptop poate deveni
un substitut pentru un computer desktop, fără să-și piardă mobilitatea. O
docking station constă dintr-un suport pentru dispozitivul mobil, dotat cu
un număr de interfețe integrate care oferă un mod
simplificat de conectare la periferice comune
(interfețe USB, video, de rețea, tastatură etc.). Deoarece dispozitivele mobile
au conectori foarte diferiți, stațiile de andocare nu sunt standardizate ci sunt
proiectate de obicei pentru un anumit model. De exemplu, o stație de andocare
pentru tablete poate oferi tastatură fizică, baterie suplimentară, interfețe USB
și de rețea etc.

1.4. Software
Un sistem de calcul nu poate să prelucreze date fără să fie programat. Un program constă dintr-o
succesiune de instrucţiuni a căror execuţie duce la soluţionarea problemei ce trebuie rezolvată.
Prin Software se înţelege ansamblul programelor, procedurilor şi rutinelor care controlează
eficient funcţionarea elementelor hardware.
1.4.1. Tipuri de software
Există două mari categorii de programe:
programe de sistem – coordonează funcţionarea componentelor sistemului şi acordă asistenţă în
funcţionarea programelor de aplicaţii. Acestea alcătuiesc aşa-zisul software de bază şi constau în
programe de nivel scăzut (low level) care interacţionează cu calculatorul la nivelul de bază.
Programele de sistem sunt proiectate astfel încât să faciliteze utilizarea eficientă a resurselor
sistemului de calcul şi să ofere instrumente pentru dezvoltarea şi execuţia programelor de aplicaţie.
Aceste programe sunt elaborate pentru anumite tipuri de sisteme de calcul şi nu se pot folosi pe alte
tipuri. Ele sunt furnizate de către producătorii sistemelor de calcul sistemelor de calcul sau de către
firme specializate. În categoria software de bază se includ sistemele de operare şi driverele.
programe de aplicaţii (aplicații software) – programe destinate rezolvării unor probleme
specifice din diverse domenii. Aceste programe efectuează prelucrări ale datelor, în concordanţă cu
cerinţele informaţionale necesare, fiind realizate de către firme specializate de software.
În cursul timpului, un program poate cunoaşte mai multe versiuni. Versiunea unui program
software reprezintă stadiul de dezvoltare atins de respectivul program în momentul difuzării sale
publice. Etichetarea vesiunilor se poate face numeric: 2.3; 2.5 sau prin coduri: Windows XP, Vista.
1.4.2. Sisteme de operare
Sistemul de operare (SO) este un ansamblu de proceduri şi module de programe de sistem prin
care se gestionează şi se asigură utilizarea eficientă a resurselor hardware şi software ale sistemului
de calcul (procesoare, memorie, periferice, informaţii).
Sistemul de operare este primul soft care se instalează pe calculator, este primul soft care se
încarcă la pornirea calculatorului şi constituie interfaţa între componentele hardware şi utilizator.
De abia după încărcarea SO în memoria internă (RAM) se poate trece la utilizarea programelor de
aplicații.
Pentru a răspunde rolului de interfaţă hardware-utilizator, majoritatea sistemelor de operare sunt
organizate pe două niveluri şi cuprind două categorii mari de programe:
de comandă şi control (nivelul fizic) – pentru coordonarea şi controlul tuturor funcţiilor
(procese de intrare/ieşire, execuţia întreruperilor etc.), care interferează cu componentele hardware
prin sistemul de întreruperi;
de servicii (prelucrări - nivelul logic) – executate sub supravegherea celor din prima categorie,
utilizate de programator pentru dezvoltarea programelor sale de aplicaţie printr-un sistem de
comenzi, limbaje de programare, programe utilitare.
1.4.2.1. Principalele funcţii ale unui sistem de operare

Principalele funcţii ale unui sistem de operare sunt:
Gestiunea prelucrărilor – oferă posibilităţi de pregătire şi lansare a programelor de aplicaţie.
Pentru aceasta, sistemul de operare trebuie să dispună, în mod obligatoriu, de:
un editor de texte – pentru introducerea şi modificarea unui program sursă (program scris
într-un limbaj de programare);
un translator pentru limbajul de programare folosit (asamblor, compilator, interpretor)

pentru traducerea instrucţiunilor din programul sursă într-un limbaj recunoscut de sistemul de
calcul (programul obiect);
un editor de legături – pentru realizarea de legături între modulele obiect în vederea
construirii structurii pe segmente necesare execuţiei programului (program direct executabil).
Acesta se încarcă în memorie de către o componentă a sistemului de operare numită
încărcător (loader) şi, din acel moment, execuţia poate începe.
Gestiunea resurselor – identificarea programelor ce se execută, a necesarului de memorie, a
dispozitivelor periferice şi a cerinţelor privind protecţia datelor.
Gestiunea fişierelor – realizează separarea fişierelor încărcate în memorie şi grupează fişierele
pe diferiţi utilizatori.
Facilităţi puse la dispoziţia utilizatorului referitor la compresia datelor, sortarea, interclasarea,
catalogarea şi întreţinerea bibliotecilor prin programele utilizator disponibile.
Planificarea execuţiei lucrărilor după anumite criterii (timp de execuţie, priorităţi etc.), astfel
încât unitatea centrală să fie utilizată eficient.
Coordonarea execuţiei simultane a mai multor programe, prin urmărirea modului de
executare a instrucţiunilor, depistarea şi tratarea erorilor, lansarea în execuţie a operaţiilor de
intrare/ieşire.
Asistarea execuţie programelor de către utilizator, printr-o interfaţă prietenoasă, atât la nivel
hardware, cât şi la nivel software.
Cele mai cunoscute sisteme de operare sunt: MS-DOS, Windows (cu diverse versiuni: Windows
95, 98, Millenium, 2000, NT, XP, Vista, 7), Linux, Unix, Novell, Mac Operating System.
Dispozitivele mobile ca tablete sau smartphone dispun de sisteme de operare special concepute,
axate în special pe conectare wireless, aplicaţii multimedia, modalităţi noi de introducere a
comenzilor sau a informaţiilor. Cele mai cunoscute sisteme de operare pentru mobile sunt Android,
iOS, Windows Phone.
1.4.3. Aplicaţii software
Aplicaţiile informatice (aplicaţii software) sunt reprezentate de acele programe care permit
calculatorului să devină o unealtă eficientă pentru a îndeplini o anumită sarcină (procesare de text,
facturare, aplicaţii grafice, proiectare în arhitectură sau inginerie, urmărirea proceselor, navigare pe
Internet etc.). Acestea sunt realizate pentru ca diverse categorii de utilizatori să folosească
computerul în scopuri specifice:
Programe de comunicaţii: – cu ajutorul acestora se pot trimite mesaje şi se poate comunica cu
diferite persoane, indiferent de localizarea geografică a acestora: Yahoo Messenger, Skype;
Programe de navigare pe WEB – pentru accesarea diferitelor pagini de Internet: Netscape
Navigator, Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox;
Programe pentru creșterea productivității la locul de muncă – aplicații specifice activităților
de birou:
Programe de procesare de text – pentru prelucrarea informaţiilor sub formă de text, cu
posibilitatea de editare, salvare şi imprimare a documentului: Notepad, WordPad, Microsoft Word,
OpenOfficeWriter;
Programe de calcul tabelar – pentru manipularea datelor numerice existente în tabelele de
calcul: Microsoft Excel, Lotus 1-2-3, StarOffice Spreadsheet, OpenOfficeCalc;
Programe de gestiune a bazelor de date – organizează colecţii mari de date, pentru ca
informaţia să fie disponibilă utilizatorului prin realizarea interogărilor şi a extragerilor de date:
Oracle, Microsoft Access, Filemaker Pro, Appleworks, Visual FoxPro, CAVO, dBASE etc.;
Programe de pregătire a prezentărilor multimedia – pentru crearea diapozitivelor

utilizate ca suport al expunerilor în fața unui auditoriu: Microsoft PowerPoint, OpenOfficeImpress;
Programe de poștă electronică – gestiunea mesajelor de poștă electronică: Microsoft
Outlook, Microsoft Outlook Express, Yahoo Mail, Gmail;
Programe pentru editarea imaginilor – modificarea fișierelor imagine de diverse tipuri: Paint,
Corel Draw, Adobe PhotoShop, Adobe Illustrator, Gimp;
Programe de proiectare – programe complexe pentru proiectarea asistată de calculator în
industrie, arhitectură, construcții, design etc.:AutoCAD, SketchCAD
Programe de media – aplicații pentru afișarea sau accesarea unor resurse multimedia, fotografii,
muzică, videoclipuri, filme. Acestea pot fi instalate local pe calculator: Windows Media Center,
Windows Media Player, Winamp, Media Player Classic, VLC media player; sau servicii disponibile
pe Internet, gratuit sau contra-cost: YouTube, Trilulilu, Flickr, Voyo;
Programe de social networking (rețele sociale) – aplicații pe Internet pentru site-uri de rețele
sociale, care conectează utilizatori cu interese asemănătoare: Facebook, Twitter, Linkedin
Aplicații de arhivare - programe care comprimă informația conținută în memoria externă a
calculatorului folosind algoritmi extrem de complecși special dezvoltați în acest scop: WinZip,
WinRar
Alte programe specializate – folosite în domenii diverse: management, gestiune, contabilitate,
urmărirea producției etc.
Aplicații mobile – aplicații create sau adaptate și optimizate pentru utilizare cu sisteme de
operare și dispozitive mobile ca tablete sau smartphone: Facebook, Whatsapp, Instagram
Dintre aplicațiile software utilizate pe un calculator, unele sunt instalate local, există pe acel
(calculator) iar altele sunt accesate de pe Internet și utilizate online.
1.4.3.1. Principiul de funcţionare a unui sistem de calcul

În esenţă, un program (numit şi aplicaţie) este alcătuit dintr-un şir de instrucţiuni pe care
sistemul de calcul le înţelege, le interpretează şi le poate executa.
Paşii care se efectuează, în principal, la executarea unui program sunt:
 la lansarea în execuţie a unui program de la un periferic de intrare (de exemplu, mouse),
programul este preluat de pe un mediu de stocare şi încărcat în UM
 instrucţiunile se execută una după alta, prin transferul fiecăreia către UAL, împreună cu
datele de care are nevoie. Instrucțiunile pot necesita și introducerea unor date de la un
periferic de intrare. După executarea fiecărei instrucţiuni, rezultatele intermediare sunt
trimise înapoi în UM.
 rezultatele obținute pot fi trimise către periferice de ieşire (spre monitor, spre
imprimantă), pot fi scrise în memoria externă (pe un disc, pentru o utilizare ulterioară),
sau ambele.
1.4.3.2. Etapele realizării aplicaţiilor software

Etapele standard ale realizării unui program sunt:
analiză (semnalarea necesităţii programului sau studiu de fezabilitate) - realizarea unui studiu
pentru a vedea cerinţele, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească;
proiectare (design) – definirea bazelor/fişierelor de date, a modelului de ansamblu şi
planificarea realizării pe componente;
programare (programming) – crearea modulelor folosind tehnici şi limbaje adecvate;
testare (testing) –verificarea tratării erorilor logice sau de programare, în condiții reale de
utilizare;
implementare – punerea în funcțiune a aplicației, după eventuale îmbunătăţiri ca urmare a
rezultatelor testării
verificare – studierea modului în care programul răspunde cerinţelor;
întreţinere – actualizarea, perfecţionarea, modificarea programului în funcţie de schimbările
survenite
1.4.4. Interfaţa grafică cu utilizatorul (GUI)
Interfaţa Grafică cu Utilizatorul (GUI – Graphical User Interface) este un tip de comunicare
vizuală între program şi utilizator bazat pe de obicei pe ferestre în care se afişează meniuri,
simboluri, suprafeţe de lucru şi ferestre de aplicaţii, pictograme, butoane, casete de dialog etc.
Utilizatorul controlează aceste elemente cu ajutorul unui dispozitiv de punctare (mouse etc).
Avantajele folosirii GUI sunt:
- interacţiune mai uşoară şi mai eficientă a utilizatorului cu calculatorul;
- simplificarea instrucţiunilor complexe, realizată cu ajutorul pictogramelor şi meniurilor;
- iniţiere intuitivă a comenzilor către computer;
- programele şi fişierele sunt mai uşor de mânuit şi organizat.
Componentele de bază ale interfeţei grafice sunt:
indicator (cursor) – în general arată ca o săgeată oblică sau ca o bară verticală;
dispozitiv de punctare – pentru selectarea obiectelor de pe ecran – mouse, trackball;
pictograme (icons) – mici desene care reprezintă comenzi, fişiere sau ferestre, ce pot fi
activate cu ajutorul dispozitivului de punctare (mouse);
desktop – fereastra de bază (zona de pe ecran pe care se află pictogramele);
ferestre (windows) – zone ale ecranului în care se pot executa diverse activităţi;
meniuri (menus) – conţin comenzile care se pot selecta pentru a fi executate.
1.4.5. Aplicaţii multimedia
Termenul de multimedia desemnează o metodă de prezentare a informaţiei pe un computer,
folosindu-se simultan text, imagini, sunete, imagini video etc.
Pentru funcționarea corespunzătoare a aplicaţiilor multimedia, sunt necesare dispozitive hard
care să asigure un nivel tehnic bun (rezoluţie, viteză, claritate etc) pentru redarea de muzică, filme,
imagini etc., citirea CD/DVD-urilor, rularea jocurilor.
Programele multimedia sunt folosite la: prezentări, expuneri, materiale pentru instruire pe
computer (CBT – Computer Based Training), jocuri, publicitate, aplicaţii pentru afaceri etc.
1.5. Performanţele calculatorului
Performanța în utilizarea calculatorului este dată de numărul şi complexitatea aplicaţiilor care
pot fi executate pe acesta. Rularea uneia sau a mai multor aplicații presupune utilizarea resurselor
hard, deci performanţele în funcţionare sunt influențate de caracteristicile acestora:
 Viteza de lucru a procesorului – calculatorul va executa instrucțiunile proporțional cu
frecvența procesorului;
 Dimensiunea unităţii de memorie (UM): cu cât memoria este mai mare, cu atât se pot
executa programe mai complexe şi la un moment dat se pot încărca mai multe programe,
ceea ce permite schimbul de date între acestea;
 Dimensiunea hard-discului: cu cât hard-diskul are o capacitate mai mare, cu atât el poate
stoca mai multe date şi programe. Sistemele de operare folosesc, temporar, spaţiul liber
pe hard-disk pentru a-şi crea o memorie suplimentară (memorie virtuală)
 Dimensiunea memoriei cache: stochează cele mai accesate date și instrucțiuni pentru
eliminarea operațiilor repetate de citire a acestora;

 Lățimea de bandă a magistralei procesorului și a magistralelor de date: influențează
viteza de transmitere a informației în procesor și respectiv, între procesor, memorie și
periferice.
 Adaptorul grafic: prin procesorul său propriu și cipurile de memorie conținute, rezolvă
sarcinile caracteristice și degrevează procesorul și memoria calculatorului de acestea
1.6. Tipuri de calculatoare
Datorită numărului mare şi diversităţii criteriilor ce ar trebui luate în considerare, este foarte greu
să se facă o clasificare riguroasă, clară şi completă a sistemelor de calcul.
Sintetizând, se poate considera că acestea se diferenţiază după mărime, posibilităţi de prelucrare,
preţ şi viteză de operare. Se consideră că există cinci mari categorii de sisteme de calcul:
 Supercalculatoare.
 Calculatoare mainframe;
 Minicalculatoare;
 Microcalculatoare;
 Dispozitive portabile
1.6.1. Supercalculatoare
Supercalculatoarele sunt cele mai puternice, complexe şi scumpe
sisteme de calcul, care pot executa chiar şi peste 1 miliard de
instrucţiuni/s.
Sunt proiectate pentru calcul paralel. Procesorul unui
supercalculator este format din sute sau mii de microprocesoare.
Datorită costurilor şi performanţelor foarte ridicate, sunt utilizate în domenii care necesită
prelucrarea complexă a datelor (reactoare nucleare, proiectarea aeronavelor şi a navelor cosmice,
seismologie, meteorologie, zboruri cosmice etc.).
1.6.2. Calculatoare mainframe
Constituie o categorie situată între minicalculatoare şi
supercalculatoare, care operează cu viteze de lucru ridicate şi
administrează volume foarte mare de date.
Sunt dotate cu un procesor foarte complex şi cu UM cu capacitate
mare. Permit acces multiutilizator datorită sistemului de I/O complex,
orientat pe gestionarea de staţii de lucru;
De regulă, asemenea calculatoare funcţionează fără întrerupere, ceea ce presupune accesul
controlat la date şi un sistem de protecţie adecvat.
Se utilizează în spitale, bănci etc.
1.6.3. Minicalculatoare
Minicalculatoarele sunt calculatoare de dimensiuni medii, utilizate
pentru executarea unor funcţii specializate: aplicaţii multiutilizator,
maşini cu control numeric, automatizări industriale; transmisii de date
la distanţe mari, între sisteme dispersate geografic.
Puterea şi capacitatea de stocare a minicalculatoarelor sunt mai
mari decât la microcalculatoare. Sunt compuse din module structurale
cu funcţii precise, uşor de instalat şi utilizat. UCP este complexă, iar

sistemul I/O este foarte dezvoltat, pentru a permite comunicarea în sistem multiutilizator.
1.6.4. Microcalculatoare
Sunt calculatoare cunoscute sub denumirea de calculatoare personale (Personal Computer – PC).
Dezvoltarea şi diversificarea microcalculatoarelor au fost determinată de apariţia chip-ului (cip), un
circuit integrat obţinut prin încapsularea a milioane de tranzistori într-un înveliş ceramic pe o pastilă
de siliciu. Construcţia unui PC se bazează pe microprocesor, un dispozitiv electronic programabil
care încorporează funcţiile UCP (Unitatea Centrală de Prelucrare) într-un singur circuit integrat.
Microprocesorul acceptă ca intrări date in format binar, le procesează conform cu instrucţiunile
memorate şi furnizează rezultatele prelucrării ca ieşiri.
 sunt accesibile din punct de vedere al preţului;
 dimensiuni reduse (unele pot fi portabile);
 operarea pe ele se poate învăţa uşor;
 pot fi folosite în orice domeniu;
 lucrează în reţea, putând realiza schimburi de date.
Luând în considerare particularităţile unui PC, din punct de vedere al mărimii (fizice sau ca şi
capacitate de memorare), viteză de lucru, costuri, utilizări specifice, se poate spune că există mai
multe tipuri de PC-uri: Desktop, Tower, Laptop, TabletPC.
1.6.4.1. Desktop/ Tower

Este calculatorul de tip clasic, format din monitor, unitate centrală, tastatură, mouse, alte
periferice, destinat a fi utilizat la birou.
a. Desktop
- carcasa unităţii centrale se află pe birou, iar monitorul este aşezat, în
general, pe aceasta
b. Tower
- carcasa unităţii centrale este mai îngustă dar mai înaltă decât la tipul
desktop, fiind aşezată de obicei, sub sau lângă masă.
1.6.4.2. Laptop (Notebook)

Un laptop este un calculator personal portabil, uşor de transportat (3-5 kg), construit pentru a fi
folosit în afara biroului.
Un laptop integrează într-o singură piesă majoritatea componentelor tipice
ale unui desktop (UC, monitor, tastatură, substitut de mouse, microfon, boxe
etc.). Acestea sunt adaptate, astfel încât să fie cât mai uşoare şi mai mici (de
exemplu, afişajul cu cristale lichide, tastatură şi înlocuitor de mouse). Laptop-
urile sunt dotate cu surse independente de alimentare (acumulatoare
reîncărcabile) care fac ca funcţionarea să nu fie afectată de întreruperile de
curent dar a căror durata de viaţă afectează durata de utilizare a calculatorului.
Din portabilitate şi dimensiuni reduse derivă o sumă de avantaje ale laptop-urilor faţă de PC-
urile clasice, dar în aceeaşi măsură o gamă întreagă de dezavantaje şi riscuri.
Avantajele portabilităţii se pot regăsi în creşterea productivităţii, în disponibilitatea permanentă
şi actualitatea informaţiei. În acelaşi timp însă, portabilitatea determină o durabilitate redusă a
calculatorului la care înlocuirea componentelor defecte este dificilă şi care este mult mai expus
riscurilor de deteriorare fizică prin loviri sau căderi accidentale şi prin îmbâcsirea coolerului ca
urmare a funcţionării în locuri cu praf. Un alt dezavantaj major al portabilităţii derivă din
perspectiva riscurilor de securitate: fiind un echipament portabil şi valoros, un laptop constituie o

ţintă atractivă pentru hoţi.Accesul persoanelor neautorizate la date personale şi de afaceri poate
duce la spionaj economic, furt de identitate, fraudă cu cărţi de credit. Prevenirea acestor riscuri
necesită măsuri pentru protecţia fizică a laptopului şi securizarea datelor. Pentru protecţia fizică,
multe laptop-uri sunt dotate cu un slot de securitate Kensington, care permite securizarea prin legare
de un obiect fix cu cablu de securitate şi lacăt. Protecţia informaţiilor este posibilă prin encriptarea
discului, astfel încât citirea să fie permisă doar pe baza de parolă sau prin activarea unor elemente
suplimentare se siguranţă, ca de exemplu a unui software de recunoaştere a amprentei sau a irisului.
Avantajele dimensiunilor reduse se regăsesc în economia de spaţiu, în consumul redus de energie
şi în nivelul mic de zgomot. Utilizarea componentelor adaptate determină un preţ mai ridicat,
laptop-urile fiind mai costisitoare decât desktop-urile echivalente şi de asemenea, la nivel de vârf, în
domenii specializate (baze de date, calcule matematice, aplicaţii tehnice, financiare, ştiinţifice,
aplicaţii grafice) un nivel de performanţă inferior, întrucât diferitele facilităţi tehnice nu pot fi
adaptate decât când tehnologia se maturizează. Modul de construcţie compact şi cu maxim de
economie determină posibilităţi reduse de upgrade (lipsa sloturilor libere pe placa de bază) şi o
ergonomie redusă, cu riscuri pentru sănătate: utilizarea tastaturii mici şi plate şi a touchpad-ului pot
determina afecţiuni are încheieturilor (Repeted Strain Injuries); poziţionarea ecranului poate afecta
zona gâtului şi a spatelui; căldura degajată de calculator poate duce la scăderea fertilităţii masculine.
Majoritatea acestor avantaje/ dezavantaje sunt comune tuturor dispozitivelor portabile.
1.6.4.3. Tablet Computer (tabletă)

Este un calculator mobil complet, asemănător unui laptop, dar integrat
într-un ecran tactil (touch screen), care este şi principalul mod de
introducere a comenzilor şi informaţiilor. În general, foloseşte o tastatură
virtuală şi un „stilou“ cu rol de mouse iar tastatura fizică, dacă există, este
pivotantă sau glisantă în spatele ecranului tactil. Din punct de vedere al
sistemului de operare utilizat, se pot diferenţia două tipuri principale de
tablete:
 tabletă PC
 PC portabil, perfect funcţional
 sistem de operare clasic pentru PC, uşor adaptat pentru utilizarea ecranului tactil ca
principal dispozitiv de intrare
 tastatură virtuală pe ecran
 utilizează creionul digital cu rol de mouse, pentru selectarea precisă pe ecran
 tabletă post-PC (iPad)
 folosesc sisteme de operare modificate, simplificate, axate în special pe conectare
wireless, aplicaţii multimedia, modalităţi noi de introducere a comenzilor sau a
informaţiilor
 ecran multi-touch
• capabil să sesizeze diferenţe de presiune la atingere
• poate recunoaşte şi interpreta mai multe atingeri simultane
 modul de operare - prin mişcări ale degetelor pe ecran
 pot include facilităţi de telefon mobil

1.6.5. Dispozitive portabile
1.6.5.1. Palm PC (Palmtop, Handhold sau Organizer)

Este un calculator dimensionat pentru a fi ţinut în mână, care permite
comunicarea prin e-mail, mesagerie instant, acces la Internet, jocuri
multimedia. Se utilizează ca bloc notes, calculator de buzunar, calendar,
agendă telefonică, pentru gestionarea contactelor, întâlnirilor. De asemenea,
există posibilitatea transferului de date prin PC. În locul tastaturii, foloseşte un
stilou special (este pen-based) şi permite recunoaşterea scrisului de mână, dar procesarea textelor
este dificilă, din cauza dimensiunilor reduse. Domeniul de aplicaţie al Palm PC–urilor este limitat.
1.6.5.2. PDA (Personal Digital Assistant)

Un PDA este un dispozitiv mobil cu rol de manager de informaţii, de dimensiuni
foarte mici, putând fi purtat în mână, care combină facilităţi de calcul, telefon,/fax
cu cele de reţea. Se utilizează ca asistent digital personal pentru gestionarea
contactelor, întâlnirilor - calendar, agendă telefonică, bloc notes.
Este dotat cu ecran tactil (touchscreen), cu acces wireless la Internet şi cu facilităţi audio, fiind
utilizabil ca MP3 player sau ca telefon mobil.
1.6.5.3. Smartphone (telefon inteligent)

Un smartphone este un PDA cu funcţii de telefon mobil (PDA phone) sau un telefon
mobil dotat cu un sistem de operare (Android, Windows Phone, iOS) care permite
instalarea unei game largi de aplicații pentru: comunicare, navigație prin satelit, utilizarea
diverselor tipuri de documente, redare muzică sau filme etc.
1.7. Reţele informatice
1.7.1. Tipuri de rețele
Reţea (Network) – grup de două sau mai multe calculatoare sau dispozitive conectate prin
diverse canale de comunicație, care pot face schimb de resurse (fişiere, aplicaţii, imprimante etc.).
Pentru comunicarea între calculatoarele din reţea se folosește un set de reguli şi semnale numit
protocol. Unul dintre cele mai importante protocoale de reţea este Ethernet.
În funcţie de aria de întindere, reţelele se pot clasifica în:
 Local Area Network (LAN) – reţea locală, în care calculatoarele sunt localizate foarte
aproape unele de altele, în aceeaşi unitate sau clădire; de obicei conexiunea se face prin
cablu;
 WLAN (Wireless LAN) – reţea locală fără fir, în care conexiunea se face prin unde
radio, conectarea este posibilă pentru calculatoarele aflate în aria de acoperire a rețelei.
 Metropolitan Area Network (MAN) – reţea metropolitană, se întinde pe teritoriul unui
oraş sau al unui spaţiu aglomerat;
 Wide Area Network (WAN) – reţea de largă acoperire: sunt conectate calculatoare aflate
la mare distanţă (chiar în altă ţară);
 Global Area Network (GAN) – reţea globală, cuprinde toată lumea; cea mai mare şi
renumită reţea globală este Internetul.
Calculatoarele dintr-o reţea sunt numite noduri.
După arhitectura reţelei, acestea pot fi:
reţele punct la punct (peer to peer) – toate staţiile au capacităţi și responsabilităţi echivalente

(fiecare calculator are acces la resursele, programele, bazele de date aflate pe celelalte calculatoare);
reţele client/server – fiecare calculator este fie client, fie server; fiecare calculator client este
conectat la un calculator central numit server, căruia îi trimite cererile. Server-ul coordonează
activitatea în reţea şi accesul clienţilor la resursele reţelei. Acesta preia, eventual, informaţiile de la
alt client şi le trimite clientului care a emis cererea.
După topologie (aranjarea geometrică a nodurilor) reţelele pot fi:
Reţea magistrală Reţea stea Reţea inel
magistrală (bus) – calculatoarele sunt aşezate analog cu locurile dintr-un autobuz, fiind
conectate la un cablu comun.
stea (star) – calculatoarele sunt aşezate sub formă de stea;
inel (ring) – calculatoarele sunt aşezate în cerc.
mixte.
Avantajele utilizării reţelelor de calculatoare:
 partajarea resurselor hard – calculatoarele pot utiliza resurse hardware din rețea ca
imprimante, scannere, discuri de rețea, indiferent de localizarea lor fizică;
 partajarea resurselor soft - accesul la aplicații și fișiere aflate pe alte calculatoare,
utilizatorii având la dispoziţie aceleași versiuni de programe și asigurându-se coerența
informațiilor
 comunicare rapidă și eficientă sub formă de text, sunet sau imagine prin e-mail,
mesagerie instant, telefonie, videoconferinţe;
 instruire sau lucru la distanţă (teleworking);
 reducerea costurilor etc.
1.7.2. Internet
Internetul este o reţea globală de calculatoare interconectate prin protocoale specifice, care
permite comunicarea între milioane de utilizatori din întreaga lume, de la guverne, universităţi la
companii sau utilizatori individuali. Această „reţea de reţele” nu aparţine nici unei firme, nici unui
guvern şi nici nu este coordonat sau controlat de vreo firmă sau de vreun guvern. Dacă inițial scopul
său principal era de comunicare și informare, odată cu creșterea numărului de calculatoare conectate
și a organizațiilor care oferă conținut prin Internet, utilizarea acestuia se orientează din ce în ce mai
mult către aspectul comercial, prin promovarea și chiar vânzarea de produse și servicii.
Internetul este descentralizat: fiecare calculator conectat la Internet, numit gazdă (host) este
independent. Împreună constituie o reţea globală care conectează milioane de sisteme de calcul şi
facilitează serviciile de transfer de date.
Cea mai importantă parte a internetului o constituie World Wide Web (WWW), un sistem de
documente scrise în limbajul HTML (Hyper Text Markup Language), stocate pe servere de
internet, interconectate prin legături hyperlink. Documentul de bază al www este pagina Web.
Accesarea şi afişarea paginilor Web se face prin utilizarea aplicațiilor numite browsere: Internet
Explorer, Mozilla Firefox, Google Chrome etc. Documentele HTML conţin o cantitate imensă de
informaţii multimedia: text, imagini, sunete etc. Pentru găsirea și selectarea unor date, se folosesc
programe specializate numite motoare de căutare, care permit căutarea pe baza unor cuvinte-
cheie: Google, AltaVista, Yahoo, Infoseek, Hotbot, Lycos, Metacrawler etc.
1.7.2.1. Conectarea la Internet

Comunicarea între calculatoare conectate la Internet se realizează prin reţele cablate sau prin
satelit, numite magistrale de date (datahighway). Calitatea conexiunii este dată de viteza teoretică
de transfer a informaţiilor, numită rata de transfer şi măsurată în bps (biţi/s), kbps (kilobiţi/s),
Mbps (Megabiţi/s) sau Gbps (Gigabiţi/s) și este dată de lățimea benzilor de circulație. La o viteză
de 2 Mbps, 1 MB de informație se transferă în aproximativ 5 sec.
Transferul de date pe Internet se face în două sensuri:
 download (descărcare) – transferul de pe un server de rețea sau de internet către
calculatorul local: de exemplu, primirea unui email, salvarea unei aplicații sau a unui fișier
 upload (încărcare) – transmiterea de date de la calculatorul local către serverul de rețea sau
internet: de exemplu, trimiterea unui email sau publicarea unei fotografii sau videoclip pe un
site de rețele sociale
Conexiunea care se caracterizează prin funcţionare continuă şi viteză mare (permite cel puţin 256
kbps într-un singur sens) se numește conexiune de bandă largă (Broadband). De obicei, pentru
conexiunile broadband se achită o taxă lunară fixă, indiferent de volumul de trafic.
Din punct de vedere fizic, conexiunea la Internet se poate face:
 pe linie telefonică – dial-up; folosesc tehnologii ADSL (asymmetric digital subscriber
line) cu viteză de transfer mai mare pentru download și mai mică pentru upload
 telefon mobil – modemul încorporat permite conectarea la Internet direct de pe telefon
sau utilizarea sa ca modem de date pentru un calculator conectat la telefon
 cablu - de reţea, fibră optică, TV; medii de transfer de bandă largă
 Wi-Fi – tehnologie de comunicații prin unde radio prin care echipamentele de rețea și
calculatoarele sau alte dispozitive pot fi interconectate wireless (fără fir) la rate mari de
transfer pe distanțe mici: o clădire, un restaurant, aeroport
 Wi-Max – tehnologie de comunicații în bandă largă prin unde radio la distanțe de câțiva
kilometri
 satelit – tehnologia bazată pe sateliții de telecomunicații de pe orbita terestră, oferă
servicii de Internet de mare viteză
Conectarea la Internet presupune existenţa unui contract cu un furnizor de servicii de conectare
la Internet, numit Internet Service Provider (ISP). În alegerea furnizorului, a tipului de conectare
și a tipului de abonament trebuie să se țină seama de factorii tehnici, de necesitățile utilizatorului și
de costurile abonamentului. De exemplu, o conexiune wireless elimină firele, dar este influențată de
factori de mediu și interferențe electromagnetice. Pentru descărcarea unor volume mai mari de date
este necesară viteză mare de download, pe când pentru organizarea de teleconferințe, convorbiri
telefonice sau trimiterea de fișiere este importantă viteza de upload. Unele abonamente pot include
limitări ale traficului de date, la depășirea cărora se percep costuri suplimentare.
1.7.2.2. Intranet, VPN, Extranet

Prin Intranet se înţelege reţeaua privată la nivelul unei companii care utilizează tehnologia
protocoalelor de internet pentru a partaja în mod securizat informaţiile şi resursele în cadrul
acesteia.
Intranetul unei companii este utilizat pentru a pune la dispoziţia angajaţilor aplicaţii şi
instrumente de lucru (managementul proiectelor, managementul relaţiilor cu clienţii), pentru că
utilizarea protocoalelor de Internet oferă posibilităţi de colaborare: lucru în grupuri, teleconferinţe.
De asemenea, asigură accesul tuturor salariaţilor la aceleaşi informaţii la un moment dat, permite
creşterea productivităţii şi în acelaşi timp permite securizarea reţelei proprii, prin monitorizarea
traficului pe internet prin servere de firewall.
O rețea virtuală privată (virtual private network, VPN) reprezintă extinderea unei rețele
private folosind o rețea publică (Internetul) în aceleași condiții de funcționalitate, politici de
securitate și management. Un VPN se creează prin stabilirea unei conexiuni virtuale punct-la-punct
prin utilizarea de conexiuni dedicate și criptate. În acest fel, un calculator conectat prin VPN poate
accesa resursele disponibile din rețeaua privată în același mod ca și un calculator din interiorul
rețelei. Extinderea prin VPN a rețelei permite utilizarea în siguranță a intranetului companiei de
către angajații care se deplasează în afara sediului. De asemenea, VPN oferă o variantă sigură și
eficientă de conectare a birourilor unei organizații situate în diverse locații geografice sau pentru
partenerii acestora.
Extranetul este extensia reţelei private a unei organizaţii (intranet) prin Internet, cu măsuri
speciale de securitate: autentificare şi autorizare a utilizatorilor. Prin aceasta, se permite accesul
limitat la reţeaua Intranet pentru utilizatori din afara organizaţiei, de obicei parteneri, clienţi sau
furnizori.
1.8. Utilizarea tehnologiei informaţiei în viaţa de zi cu zi
1.8.1. Utilizarea calculatoarelor în diferite domenii de activitate
Utilizarea calculatoarelor s-a impus în toate domeniile. Dezvoltarea unor sisteme de operare
prietenoase, intuitive, ușor de utilizat și a unei game practic infinite de aplicații software au făcut
din calculator un instrument indispensabil. Eficiența calculatoarelor este demonstrată în domenii
care necesită prelucrarea unui volum mare de date, efectuarea unui volum mare de calcule sau a
unor calcule complexe, rapiditate în luarea deciziilor, exactitate și precizie: evidențe de gestiune,
contabile, bancare și statistice, management (Sisteme Informaţionale de Management -
Management Information Systems, Sisteme Executive Informaţionale - Executive Information
Systems), proiectare (Computer Aided Design), medicină etc. Dezvoltarea rețelelor de comunicare
și a posibilităților de interconectare au determinat modificări substanțiale în modul de relaționare a
oamenilor cu diverse entități.
1.8.1.1. Utilizarea calculatoarelor în domeniul administrativ (inclusiv cel guvernamental)

e-guvernare / e-government
Guvernarea electronică (e-guvernare, e-government) se referă la utilizarea de către agențiile
guvernamentale ale tehnologiilor informaționale cu scopul de a face interacțiunea dintre
administrație și cetățeni sau întreprinderi mai prietenoasă, mai convenabilă, mai transparentă și mai
ieftină. Dacă în mod tradițional interacțiunea unui oficiu administrativ cu cetățenii are loc la un
ghișeu sau într-un birou, cu noile tehnologii de informare și comunicare este posibil ca serviciile să
ajungă mai aproape de clienți, printr-un punct informatizat sau prin utilizarea unui calculator
personal la domiciliu sau la birou. Printre facilitățile care pot fi disponibile cetățenilor se numără
- informare
- descărcarea sau completarea formularelor electronice
- depunerea cererilor și eliberarea unor acte
- plata prin mijloace electronice a impozitelor şi taxelor,
- înregistrarea sesizărilor și reclamațiilor
- votul electronic – fără deplasarea la un centru de votare, care crează premisele trecerii de
la democraţie reprezentativă (o persoană aleasă reprezintă un grup de oameni) la
democraţie participativă (fiecare persoană participă direct la votarea legilor).

Ca urmare, serviciile publice pot fi mai bine livrate către cetățeni, se îmbunătățește interacțiunea
cu mediul de afaceri, crește accesul cetățenilor la informații și eficiența managementului
guvernamental. Pentru contribuabili beneficiile rezultă din economia de timp, creșterea confortului
și transparenței, mai puțină corupție. Pentru administrație, beneficiile apar din creșterea veniturilor
și/sau reducerea costurilor, interacțiune îmbunătățită între diverse agenții, direcții, autorități centrale
sau locale.
1.8.1.2. Utilizarea calculatoarelor în domeniul educaţional: e-learning, CBT

În e-learning sunt cuprinse formele de predare şi învăţare care utilizează calculatorul şi/sau alte
echipamente electronice ca mijloc de implementare a procesului. Conţinutul lecţiilor poate fi
accesat prin intermediul Internetului (intranet/extranet) sau poate fi livrat pe benzi audio sau video,
CD sau DVD-ROM. Instruirea prin e-learning se bazează pe conţinut multimedia – text, imagini,
animaţii, video, sunet- care permite achiziţia cunoştinţelor şi dezvoltarea aptitudinilor prin metode
intuitive. Acest mod de instruire se poate desfăşura sub conducerea unui instructor sau individual,
de acasă, fără a mai fi nevoie de deplasarea la o instituţie de învăţământ şi fără a mai depinde de un
anumit program.
Instruirea cu ajutorul calculatorului în mod individual se numeşte CBT (Computer Based
Training).
Avantajele CBT:
- fără participare fizică la cursuri
- fără deplasare la o instituţie de învăţământ
- program flexibil de studiu
- învăţare în ritmul propriu, autoimpus;
- CBT se poate face pe Internet acasă sau la serviciu
- materiale uşor disponibile
- posibilitatea efectuării şi trimiterii temelor/proiectelor prin intermediul Internetului
- materialul didactic poate fi consultat în orice moment şi de oriunde;
Dezavantajele CBT:
- lipsa interacţiunii cu alţi studenţi;
- comunicare mai dificilă cu profesorul;
- motivarea se face mai greu.
1.8.1.3. Utilizarea calculatorului în teleworking

Prin teleworking se înţelege modalitatea de lucru de acasă, fără a mai fi necesară deplasarea la
sediul firmei pentru care se lucrează.
Această modalitate de lucru prezintă o serie de avantaje:
- reducerea spaţiului de lucru şi a necesarului tehnic pentru instituţii/organizaţii;
- existenţa unui program flexibil;
- randament crescut ca urmare a concentrării mai bune pe sarcina primită (la sediu apar
mereu noi sarcini care nu pot fi ignorate sau amânate)
dar şi dezavantaje:
- reducerea relaţiilor interumane;
- nu se creează o cultură de firmă;
- este îngreunat lucrul în echipă, deoarece oamenii se cunosc puţin între ei.

1.8.1.4. Comerţul electronic - e-commerce
Comerţul electronic oferă posibilitatea realizării de tranzacţii financiare sau comerciale (bunuri
sau servicii) folosind Internetul.
Comandarea unor produse sau servicii prin intermediul
calculatorului se face prin completarea unui formular de
comandă, care cuprinde produsele sau serviciile
comandate, datele personale ale clientului (nume,
prenume, număr de telefon, adresa, adresa de e-mail etc.)
şi informaţii privind modalitatea de plată.
Dezvoltarea sistemelor de plată non-cash, a sistemului
electronic, a telefoniei mobile şi, în general, a tuturor
mijloacelor de transmisie de date, care necesită criptare
sau autentificare, a condus la crearea unei noi situaţii juridice. Aceasta a fost rezolvată, într-o serie
de state, fie printr-o lege cadru a semnăturii electronice, fie prin legi specifice, în care este
reglementată semnătura electronică într-un anumit domeniu. Sistemele de plată acceptate şi folosite
depind de legislaţia fiecărei ţări.
Avantajele oferite de comerţul electronic sunt evidente:
- serviciul are disponibilitate mare – comanda se poate face 24/24, 7/7 şi de oriunde există
o conexiune la Internet;
- se pot căuta produse din toate domeniile, de la mai mulţi furnizori, fără deplasare fizică
de la un magazin la altul;
- ofertele sunt uşor de comparat;
- primirea produselor la domiciliu.
Dezavantaje:
- desocializarea;
- sisteme de plată nesigure;
- nu se poate stabili calitatea reală a produselor.
1.8.1.5. Stocarea online a fişierelor

Prin serviciul de stocare online a fişierelor, furnizorul pune la dispoziţia clienţilor săi spaţiu pe
servere accesabile pe Internet unde aceştia pot copia (upload), păstra pe diverse perioade de timp și
partaja anumite fişiere. Serviciul poate fi prestat gratuit sau contra cost, în funcţie de durata
depozitării, de cantitatea de informaţie găzduită şi de eventuale alte servicii conexe.
Avantaje:
- acces de la orice calculator conectat la Internet;
- posibilitate de trimitere şi partajare a fişierelor;
- posibilitate de recuperare a datelor în cazul pierderii sau furtului laptop-ului/ hard-
discului extern;
- documentele pot fi criptate pentru prevenirea accesul neautorizat.
Dezavantaje:
- pentru accesarea datelor este nevoie de o conexiune la Internet;
- timpul de acces la date poate fi considerabil mai mare decât într-o reţea locală;

1.8.2. Comunicarea în lumea electronică
1.8.2.1. Poşta electronică – e-mail

E-mail – poştă electronică- trimiterea şi primirea de mesaje în format electronic, prin
intermediul reţelelor de calculatoare de genul Internetului sau sistemelor pe linie telefonică.
Poşta electronică a devenit o modalitate de comunicare tot mai utilizată datorită avantajelor pe
care le prezintă, comparativ cu modalitatea clasică de corespondenţă:
- mijloc ieftin, rapid şi eficient de comunicare - transmiterea mesajelor se realizează
aproape instantaneu; variază în funcţie de viteza de conectare şi de mărimea mesajului
- accesibilitate mare - se pot trimite şi primi mesaje, oriunde şi de oriunde, cu condiţia
existenţei unui calculator cu conexiune la Internet; se pot trimite documente electronice
cu orice tip de conţinut (imagini, muzică, text etc.
- permite folosirea listelor de distribuţie a mesajelor;
- foloseşte instrumente de gestiune a mesajelor (distribuirea lor în foldere, copiere, mutare,
ştergere, trimiterea unui răspuns, trimiterea unui mesaj mai multor destinatari etc.).
Dezavantaje:
- fişierele ataşate mesajelor pot conţine viruşi de computer;
- limitările impuse cutiei poştale pot determină umplerea acesteia, ceea ce duce la blocarea
recepţionării de mesaje sau la ştergerea mesajelor mai vechi;
- se primesc mesaje nefolositoare, „parazite“ (junk sau spam)
1.8.2.2. Mesageria instantanee (Instant Messaging, IM)

Mesageria instantanee (Instant Messaging, IM) reprezintă o formă de comunicare care asigură
schimbul instantaneu, în timp real, de mesaje de tip text între două sau mai multe persoane, aflate la
calculatoare interconectate de obicei prin intermediul Internetului.
Serviciul presupune utilizarea unei aplicaţii specializate: Yahoo Messenger, Skype, Google Talk,
ICQ, Windows Live Messenger. Spre deosebire de e-mail, acest mijloc de comunicare afișează
mesajele aproape instantaneu, permițând astfel un dialog interactiv (în scris). Se elimină
formalismul mesajelor de poștă electronică și mesajele nedorite. Deoarece mesajele de transmis
reprezintă puține date, utilizarea aplicațiilor este de obicei gratuită și se practică cu viteze
mulțumitoare, chiar la depărtări intercontinentale. Aplicațiile permit alcătuirea unor grupuri de
utilizatori, semnalizarea conectării unei persoane din grup, afișarea unui status (disponibil, ocupat,
plecat etc.).
1.8.3. VoIP (Voice Over Internet Protocol)
Tehnologia VoIP este tehnologia care permite folosirea protocoalelor de Internet pentru
comunicarea audio, utilizând microfonul şi căştile sau boxele. În acest fel se pot efectua apeluri
telefonice pe Internet către persoane care folosesc același serviciu, fără costuri suplimentare sau
chiar către numere de telefon reale, la costuri reduse.
Cele mai cunoscute aplicaţii în domeniu sunt Skype şi Windows Live Messenger, dar există şi
telefoane compatibile cu tehnologia VoIP.
Prin atașarea unei camere video, se pot transmite și imagini în direct către ceilalți utilizatori sau
se pot organiza videoconferințe.

1.8.4. Comunităţi on-line
Comunităţile online sunt reţele sociale virtuale care se creează pe site-uri Web specializate.
Acestea permit conectarea utilizatorilor cu interese, activităţi, pasiuni comune. Se creează, astfel,
comunităţi de utilizatori cu interese specifice:
 Reţele sociale de afaceri: LinkedIn, Talkbynow
 Reţele sociale de prietenii: hi5, Facebook, Twitter
 Reţele sociale de partajare de fotografii: Flickr
 Comunităţi pentru blogging: Blogster
 Comunităţi pentru pasionaţi de jocuri online: Avatars United, Gamers DNS
Înscrierea ca utilizator pe un asemenea site presupune crearea unui profil cu date personale şi de
contact, fotografii, clip-uri etc. Un profil are o parte publică, disponibilă tuturor utilizatorilor reţelei
şi o parte privată, disponibilă doar utilizatorilor agreaţi („prieteni”).
Avantaje:
- căutarea în aceste reţele a unor prieteni, cunoştinţe, colegi de şcoală
- aflarea ultimelor noutăţi, evenimente etc.
- putem comenta şi vota textele, pozele, clipurile celorlalţi
- se pot partaja fişiere de orice tip: audio, video etc
Dezavantaje:
- informaţiile personale trebuie gestionate cu precauţie, pentru a nu deveni publice
- există riscul dependenţei de aceste reţele
- putem fi urmăriţi, hărţuiţi sau păcăliţi de alţi utilizatori ai reţelei
1.8.5. Alte servicii de comunicare
• Short Message Service (SMS – Serviciu de Mesaje Scurte) – componentă de transmitere
de text a sistemelor de comunicaţie telefonice sau web.
• RSS (Really Simple Syndication) – metodă folosită pentru distribuirea actualizărilor apărute
pe pagini de pe Internet. Un document RSS este numit „canal“ sau „feed“. Pentru folosirea
unui RSS este nevoie de instalarea unui program client RSS care se conectează la serverul
Web şi afişează titlul, rezumatul şi legătura spre întreaga ştire. Principalul avantaj al RSS
este că afişează o alertă când pe site-ul respectiv apar modificări.
• Podcast (ipod casting) – modalitate de a furniza conţinut audio/video care pot fi, ulterior,
descărcate pe un calculator sau player multimedia. Distribuţia podcasturilor se face prin
înscriere şi abonare.
• Blog (Web log) – se referă la publicarea pe Web a unor articole periodice, cu actualizare
continuă şi cu caracter personal („jurnal pe Web“). Publicarea unor astfel de articole şi a
actualizărilor suportă şi primirea de comentarii din partea celor care le accesează.
1.9. Sănătatea şi siguranţa, protecţia mediului
1.9.1. Ergonomie
Ergonomia este ramura ştiinţifică inter-disciplinară care studiază modul în care designul
echipamentelor şi dispozitivelor se armonizează cu mişcările trupului uman şi cu abilităţile
cognitive ale omului. Ergonomia elaborează teorii, principii şi metode de design destinate să
minimizeze costurile biologice şi să maximizeze eficienţa activităţii. Se urmăreşte reducerea
maximă până la eliminare a bolilor (îmbolnăvirilor) profesionale prin optimizarea funcţionării
sistemului "om-maşină-condiţii de muncă". Ergonomia înglobează cercetări din domenii diverse:
tehnologie (inginerie) industrială şi mecanică, biomecanică, antropometrie (cunoaşterea şi
descrierea capacităţilor umane), design industrial, psihologie, fiziologie, informatică etc.
1.9.2. Aspecte legate de sănătate (riscuri)
Folosirea calculatorului şi a altor echipamente înrudite poate determina apariţia unor afecţiuni
ale muşchilor, tendoanelor şi nervilor determinate de executarea unor gesturi stereotipe, de vibraţii,
compresie mecanică sau menţinerea unor poziţii nenaturale. Acestea poartă numele de RSI
(Repetitive Strain Injury), afecţiuni cauzate de mişcări repetate, manifestate prin dureri ale
degetelor, mâinilor, braţelor, respectiv prin dureri ale spatelui, gâtului, umerilor.
Pentru evitarea apariţiei RSI se recomandă:
 poziţionare corectă a monitorului, tastaturii şi a mouse-ului;
 utilizarea unor scaune reglabile, confortabile, cu un spătar comod;
 poziţia adecvată a corpului (distanţă corectă pentru genunchi şi coapse la birou);
 tastatură ergonomică pentru o poziţionare bună a mâinilor;
 genunchii să fie la o înălţime de max. 70 cm faţă de sol
 întreruperi programate la lucrul la computer
O altă categorie de probleme de sănătate care pot fi cauzate de lucrul la calculator o constituie
afecţiunile oculare şi slăbirea vederii. Pentru limitarea efectelor negative se recomandă:
 păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor (recomandabil 60 cm)
 utilizarea ecranelor low-radiation sau a ecranelor de protecţie;
 luminozitate şi aerisire bună a încăperii;
 poziţionarea corectă a monitorului şi/sau dotarea ferestrelor cu jaluzele pentru evitarea
reflexiei luminii solare;
 pauze de 10 min după fiecare 50 de min de lucru în faţa calculatorului.
1.9.3. Probleme de siguranţă
Termenul de siguranţă se referă atât la persoana care foloseşte computerul cât şi la datele
prelucrate.
Astfel, utilizarea calculatorului presupune respectarea tuturor regulilor ce trebuie luate în
considerare ori de câte ori se lucrează cu aparate şi dispozitive electrice şi electronice:
 legarea şi protejarea cablurilor în suporturi speciale;
 evitarea supraîncărcării prizelor electrice cu prea mulţi consumatori;
 evitarea atingerii surselor de curent,
 folosirea prizelor cu împământare
 folosirea unor siguranţe calibrate pentru distribuirea energiei electrice
 evitarea folosirii de cabluri neizolate etc.
În ceea ce priveşte siguranţa datelor şi componentelor hardware, întreruperile în alimentarea cu
energie electrică sau fluctuaţiile bruşte de tensiune pot determina coruperea fişierelor de lucru sau
defectarea fizică a calculatorului. Pentru prevenirea unor asemenea evenimente nedorite se
recomandă:
 folosirea unei UPS (Uninterruptible Power Supply), care asigură continuitatea în alimentare
în cazul unor căderi de tensiune şi dă astfel posibilitatea salvării datelor şi a închiderii
corecte a sistemului
 folosirea unui dispozitiv de avertizare privind variaţiile de tensiune;
 salvarea regulată a fişierelor;
 realizarea regulată a unor copii de siguranţă (backup) complete
 păstrarea copiilor de siguranţă în alte locaţii

1.9.4. Protecţia mediului
Mediul înconjurător trebuie protejat de efectele negative ale activităţii umane. Sistemele de
calcul afectează mediul ambiant prin consumul de energie, producerea de radiaţii, utilizarea unor
cantităţi mari de hârtie la imprimare, deşeurile toxice pe care le produc în momentul în care ne
debarasăm de ele. Documentele în formă electronică au ca avantaj major din acest punct de
vedere că reduc necesitatea suporturilor imprimate, întrucât pot fi transportate uşor şi se pot efectua
oricâte copii.
Recomandări:
 utilizarea echipamentelor cu consum redus de energie electrică
 setarea monitorului pentru închidere automată după un anumit timp
 trecerea calculatorului într-o stare de aşteptare (stand-by) dacă nu este folosit
 oprirea echipamentelor care nu sunt necesare la un moment dat
 reducerea utilizării documentelor imprimate.
 reutilizarea hârtiei (ex. listare faţă-verso)
 reciclarea echipamentelor, hârtiei folosite, cartuşelor de imprimantă
1.10. Securitate
1.10.1.Securitatea informaţiei
Securitatea datelor devine un element cheie când se lucrează cu date importante. Pentru ca
acestea să nu devină publice sau să nu se piardă, se recomandă existenţa unor proceduri de asigurare
a securităţii acestora. Un lucru important îl constituie înţelegerea de către salariaţi a
responsabilităţilor pe care le au în legătură cu securitatea informaţiilor.
1.10.1.1. Politici de securitate a datelor

Există diferite modalităţi de protejare a datelor, printre care:
 restricţionarea accesului fizic la calculator;
 stabilirea drepturilor de acces ale fiecarui utilizator, în funcţie de poziţia ocupată în
structura organizatorică a firmei şi a sarcinilor de serviciu. Astfel, se recomandă un acces
restrictiv la date angajaţilor aflaţi pe o treaptă inferioară şi un acces mai liber celor aflaţi
mai aproape de vârful ierarhiei. Prin acest tip de securizare a informaţiilor se stabileşte,
pentru fiecare utilizator, a unui identificator (User ID), care poate fi cunoscut de oricine
şi a unei parole (password), strict confidenţială. Pentru ca un utilizator să poată intra in
sistem, el va trebui să cunoască atât identificatorul cât şi parola.
 adoptarea unei politici de parolare corespunzătoare; parolele trebuie să:
 nu fie dezvăluite unor alte persoane;
 nu conţină date personale
 nu fie generate de calculator
 fie schimbate periodic
 să aibă o lungime corespunzătoare - minim 6 caractere
 conţină litere majuscule şi minuscule, cifre şi semne speciale (parole tari)
 realizarea regulată de copii backup ;
 criptarea fişierelor, mai ales pe laptop-uri, PDA-uri;
 folosirea programelor antivirus actualizate regulat;
 folosirea programelor de securitate de tip firewall:
 sistem de securitate hard şi/ sau soft (echipament și/ sau aplicație)

 destinat protejării reţelei împotriva accesului neautorizat
 monitorizează traficul între calculator, rețea locală și Internet
 prin proxy server filtrează și organizează traficul pentru a evita accesul
persoanelor neautorizate;
 crearea de proceduri prin care la calculatorul server se raportează încercările frauduloase
de spargere a securităţii reţelei;
 controlul utilizării porturilor pentru dispozitive de stocare portabile
1.10.1.2. Scopul realizării backup-ului datelor pe un suport extern

Copiile de Backup sunt copii de siguranţă a fişierelor importante sau a întregului sistem pe un
mediu de stocare extern, care asigură posibilitatea recuperării informaţiilor în cazul deteriorării
acestora ca urmare a defectării sistemului sau a pierderii accidentale a fișierelor (ștergere, corupere
etc.) În funcţie de importanţa şi valoarea datelor procesate, salvarea de siguranţă se poate face cu
periodicitate diferită: lunar sau săptămânal pentru firmele mici şi mijlocii, zilnic sau de mai multe
ori pe zi pentru firme mari (bănci, instituţii guvernamentale etc.).
Se recomandă păstrarea acestor copii într-o locaţie externă, diferită de cea originală, pentru ca
datele să fie protejate şi în cazul unor evenimente majore ca incendiu, inundaţie, cutremur etc.
1.10.2.Malware
Termenul Malware (malicious software – soft creat cu rea intenţie) desemnează acele programe
create cu scopuri distructive, de a deteriora sau a prelua controlul asupra unui computer fără ştiinţa
proprietarului acestuia.
Această categorie de software se caracterizează prin aceea că se auto-execută și se
auto-multiplică, infectând calculatorul-gazdă dar și alte calculatoare din rețea.
Pătrunderea în calculator a unui asemenea program poate avea efecte diverse, de la funcţionarea
defectuoasă a sistemului de calcul la distrugerea fizică a unor componente (virus hardware), de la
ştergerea informaţiilor şi până la furtul datelor confidenţiale (virus software). Termenul de virus
este folosit de multe ori pentru a desemna toate formele de malware.
1.10.2.1. Tipuri de malware

Există mai multe categorii de malware, în funcţie de modul în care se răspândesc şi acţionează:
 Virus de calculator (Computer virus) – are formă de cod executabil care se ataşează la un
fişier-gazdă şi se răspândeşte de la un computer la altul când fişierul-gazdă este trimis într-o
reţea sau în Internet sau este transportat pe un mediu detaşabil (dischetă, CD, DVD, USB).
Viruşii pot provoca o gamă largă de efecte nedorite, de la distrugerea informaţiilor de pe
calculator până la distrugerea unor componente fizice. La rândul lor, viruşii pot avea diverse
variante:
- Virus de boot (boot sector virus) - înlocuieşte instrucţiunile din zona de boot (încărcare a SO)
cu unele proprii, astfel încât la pornirea sistemului, virusul se încarcă în memoria RAM
înaintea SO şi infectează alte fişiere. Un dispozitiv de stocare (dischetă, CD, memory stick)
folosit pe calculatorul infectat va fi de asemenea infectat
- Bombă logică (logic bomb) - o secvenţă de program (cod) care determină declanşarea unei
acţiuni dăunătoare când se îndeplineşte o anumită condiţie (la o anumită dată calendaristică, la
folosirea unei anume combinaţii de taste, etc.)
- Macro virus - exploatează avantajele oferite de anumite aplicații de creare în fişiere
(documente, foi de calcul, prezentări, etc. ) a unor macrocomenzi prin VBA (Visual Basic for
Applications) pentru automatizarea unor activități; un fișier infectat transmis între utilizatori

infectează și alte calculatoare
 Vierme (Worm) - se auto-multiplică într-o reţea (creează copii malware în alte calculatoare
din reţea) fără nicio intervenţie din partea utilizatorului, exploatând deficienţele de securitate de pe
computerul ţintă. Are capacitatea de a se autoreplica în memoria calculatorului (RAM) şi de a se
autocopia pe disc, astfel încât să se poată reîncărca din nou în memorie. Nu are nevoie să se
ataşeze la un program existent (spre deosebire de un virus). O modalitate frecventă de infectare
este prin e-mail, în fişiere ataşate unor mesaje care care par a veni dintr-o altă sursă decât cea
adevărată. Când destinatarul deschide fişierul ataşat mesajului, viermele se auto-trimite la adresele
din lista de contacte. Un worm poate şterge fişiere de pe un sistem gazdă, poate cripta fişiere,
poate trimite documente prin e-mail, poate provoca încetinirea traficului. Viermii sunt frecvent
utilizaţi de către expeditorii de spam pentru a trimite emailuri nesolicitate sau pentru mascarea
adresei site-ului lor.
 Cal Troian (Trojan Horse) – formă de malware care îşi trage numele de la celebrul Cal
Troian din antichitate: poate fi înglobat într-o aplicaţie disponibilă pe internet, care pare utilă,
interesantă, amuzantă, furnizată eventual gratuit (ex. screen saver, set de pointeri de mouse etc.)
sau ataşat unui mesaj de poştă electronică trimis de infractori la întâmplare, care invită la vizitarea
unui anumit site sub tot felul de pretexte. Principala diferenţă faţă de viruşi este aceea că un troian
nu se autocopiază. Odată pătruns în calculatorul-ţintă, un troian permite atacatorului să preia
controlul asupra acestuia:
- Remote Access Trojans – permit accesul complet al atacatorului asupra calculatorului
infectat: atacatorul poate urmări activitatea de pe calculator, poate căuta şi accesa informaţii
personale sau financiare stocate în fişiere: nume, CNP, numere de cont, numere de card,
parole etc.
- Password Sending Trojans – copiază parolele stocate
- Key Loggers Trojans – instalează un program capabil să înregistreze mişcările de pe tastatură
"keystroke logger", cu scopul de a capta parolele introduse pe anumite site-uri sau adresele
site-urilor vizitate, informaţii transmise apoi către infractori
- Proxy/Wingate Trojans – convertesc calculatorul infectat intr-un server Proxy/Wingate, care
astfel devine accesibil de oriunde şi poate fi utilizat pentru activităţi ilegale (ex. plăţi cu
carduri furate) fără a putea fi depistat.
 Programe spion (spyware Spy = spionaj) - captează pe ascuns date de marketing (prin
analiza siteurilor vizitate) şi le folosesc pentru a transmite reclame corespunzătoare, dar
nesolicitate. De multe ori programele-spion sunt atașate la programe gratuite (jocuri, programe de
schimbat fișiere, programe de chat pornografic etc.). Ca urmare a acţiunii unui spyware, modul de
comportare a motoarelor de căutare (Google, Yahoo, MSN etc.) se poate modifica încât
utilizatorul să fie redirecţionat fără voința sa la unele site-uri care plătesc comisioane
producătorului programului-spion. Varianta mai puţin nocivă este Adware - programe spion care
nu extrag date de marketing, ci doar transmit reclame (ad = advertising = publicarea de reclame).
Ca efect neintenţionat, calculatorul poate fi încetinit, deoarece rulează și programul spion, sau se
poate bloca conexiunea la internet.
1.10.2.2. Protecţia împotriva viruşilor

Modurile de transmitere a viruşilor sunt:
• transport pe medii detaşabile (dischetă, CD, DVD, USB)
• folosirea de aplicaţii, documente, imagini descărcate (download) de pe Internet
• deschiderea fişierelor ataşate unor mesaje de e-mail
Protecția împotriva virușilor informatici se realizează prin utilizarea programelor antivirus
(NOD32, BitDefender, AVG, Norton Antivirus, Panda). Rularea unei asemenea aplicații poartă
numele de scanare (scan). Prin utilizarea corectă se evită infectarea sistemului de calcul sau se
dezinfectează fişierele deja infectate, pentru ca viruşii să nu se propage la alte fișiere sau sisteme.
Un program antivirus poate acționa în două moduri:
• este lansat în execuție pentru scanarea calculatorului sau a unor fișiere
• verifică fișierele și detectează în conținutul lor existența unui virus cunoscut prin
compararea cu o colecție de „semnături de viruși” din aplicație, sau existența unei
secvențe suspecte de a fi un virus necunoscut aplicației prin identificarea unor șabloane
recunoscute ca fiind utilizate în scopuri dăunătoare.
• programul permite apoi ca fișierele identificate ca infestate să fie dezinfectate sau șterse.
• lansare și încărcare în memorie
• supraveghează activitățile din memoria calculatorului pentru toate aplicațiile executate,
astfel încât să identifice acțiunile generate de existența în memorie a unui virus și astfel
să prevină infectarea.
Pentru evitarea infectării, se recomandă respectarea următoarelor reguli:
• prudenţă la descărcarea aplicaţiilor, documentelor de pe Internet
• ştergerea mesajelor e-mail de la expeditori necunoscuţi
• evitarea executării programelor dacă nu provin dintr-o sursă de încredere
• evitarea folosirii dischetelor/CD-urilor/DVD-urilor dacă provin dintr-o sursă necunoscută
• folosirea funcţiei „macro disable“ (dezactivare macrocomenzi)
• actualizarea regulată a programului antivirus – se actualizează baza de date cu semnăturile
virușilor nou-apăruți, astfel ca aplicația să-i poată recunoaște și elimina. În acest fel, se
asigură un nivel cât mai bun de protecţie împotriva viruşilor nou-creaţi
• scanarea tuturor fişierelor primite pe mail sau descărcate de pe internet, înainte de
deschidere
• scanarea mediilor detaşabile (dischetă, CD, DVD, USB), înainte de utilizare
1.11. Legislaţie
1.11.1.Copyright și licență
Dreptul de autor (Copyright) este modalitatea legală de protejare a lucrărilor de orice tip
(literare, ştiinţifice, artistice etc.), indiferent dacă sunt tipărite, înregistrate pe CD, pe casetă audio
etc. În esenţă, copyright-ul reprezintă dreptul exclusiv al autorului (creatorului) de a face copii ale
propriei creaţii.
Orice software se află sub incidența drepturilor de autor, cu excepția materialului aflat în
Domeniul public (Public Domain). Respectarea drepturilor de autor pentru aplicațiile software se
asigură prin licențiere.
Licenţa software - este contractul care precizează drepturile unui utilizator în a folosi un
program de calculator (software).
O licență software tipică oferă utilizatorului final dreptul de a utiliza una sau mai multe copii ale
unui program, într-un mod care, altfel, ar constitui o încălcare a drepturilor exclusive ale
deținătorului programului, conform legii drepturilor de autor.
Acest contract poartă numele de End-user Licence Agreement şi precizează condiţiile în care
respectivul soft (program) poate fi utilizat: nr. de copii, preţ, actualizări ulterioare, suport telefonic
etc. Licența acordă dreptul de folosire a aplicației și nu de comercializare sau distribuție.
La instalarea programului se cere utilizatorului să accepte termenii acordului de licență, prin
afișarea unei ferestre de acceptare. Confirmarea se face prin selectarea unui buton Accept, Da, OK

și este echivalentă cu o semnare a acestui contract. Nerespectarea ulterioară a condițiilor de licență
poate să atragă consecințe, inclusiv penale.
O măsură suplimentară de protecție pe care producătorii o pot folosi împotriva utilizării de copii
neautorizate a programelor software este înregistrarea pe baza cheii de activare a produsului
(product key). Aceasta se primește de la producătorul sau distribuitorul autorizat al aplicației și
certifică faptul că respectiva copie este originală. Cheia constă într-o serie unică de cifre și/sau litere
care trebuie introdusă în timpul instalării programului și care se validează printr-un algoritm
matematic și/sau prin verificare și înregistrare pe serverul producătorului.
Avantajele unui program achiziționat legal sunt:
• este original, complet, cu toate componentele
• nu are viruși
• asigurarea suportului tehnic
• accesul la actualizări la versiunile următoare, gratuit sau la preț avantajos
Unele aplicații pot fi achiziționate preinstalate odată cu calculatorul, caz în care acesta este
disponibil pentru utilizare imediat. De multe ori, prețul acestor aplicații este mai mic decât dacă ar fi
achiziționate separat și există garanția că sunt instalate corect, de profesioniști.
1.11.1.1. Tipuri de licențiere software

Există două categorii mari de licențe software:
 licențe comerciale – numite și software proprietar, aplicațiile pentru care autorii stabilesc
restricții legale și tehnice pentru utilizarea, modificarea, copierea și redistribuirea lor. Există mai
multe tipuri de licențe comerciale:
- retail – aplicațiile vândute utilizatorilor finali
- shareware – software comercial care este supus regulilor dreptului de autor, dar care poate fi
copiat cu scopul de a fi încercat pentru o perioadă limitată de timp. După perioada de testare,
utilizatorului i se solicită să plătească pentru folosirea în continuare a programului.
- trial – versiuni de testare, cu un setat limitat de opțiuni disponibile, utilizabile gratuit,
eventual doar pentru anumite perioade
- freeware - sunt acele programe pentru computer care au drepturi de autor înregistrate dar
sunt accesibile pentru utilizare gratuită, pentru o perioadă de timp nelimitată. Licența
programelor freeware poate stabili una sau mai multe restricții de utilizare: personală, ne-
comercială, academică sau alte combinații dintre ele. De exemplu, licența poate fi „gratuită
pentru utilizare personală, ne-comercială”. Unele programe pot fi considerate freeware, dar
au o limită de distribuire, adică ele pot fi descărcate (download-ate) de pe un anumit site şi
nu pot fi redistribuite. Programatorii care creează programe freeware doresc adesea să „ofere
ceva comunității”, dar în același timp să fie recunoscuți ca autori ai muncii lor și să dețină
controlul asupra evoluției acesteia
 licențe open-source – definesc acel software care poate fi studiat, modificat, îmbunătățit și
distribuit cu restricții minime. Acest tip de software este distribuit împreună cu codul sursă al
programului și cu o notă de copyright care descrie și permite libertățile utilizatorilor de a utiliza,
copia, distribui, studia, modifica și îmbunătăți programul. Eventualele restricții au doar scopul de
evita limitarea drepturilor utilizatorilor, pentru a asigura continua răspândire a acestor programe.

1.11.2.Legea privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal
Legea Nr. 677 / 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date are ca principal scop garantarea şi protejarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi
privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, prin limitarea utilizării acestor
informaţii de către companii.
Persoanele ale căror date personale sunt colectate şi/sau prelucrate au următoarele drepturi:
• dreptul de acces la propriile date
• dreptul de intervenţie asupra datelor
• dreptul de opoziţie
• dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
• dreptul de a se adresa justiţiei
Legea prevede obligaţii pentru Operatorii de date cu caracter personal:
• colectarea datelor trebuie să se facă în scopuri determinate, explicite şi legitime
• datele colectate trebuie să fie adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în
care sunt colectate şi ulterior prelucrate
• stocarea datelor într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata
necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate şi în care vor fi ulterior prelucrate
• prelucrarea cu bună-credinţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare a datelor cu
caracter personal

CUPRINS
2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 7 ........................................................................................................ 47
2.1 PORNIREA ŞI OPRIREA CALCULATORULUI ........................................................................................................... 47
2.1.1 Autentificarea (logarea) pe un sistem de calcul ................................................................................. 47
2.1.2 Oprirea corectă a calculatorului ......................................................................................................... 48
2.1.3 Repornirea corectă a calculatorului ................................................................................................... 48
2.2 NOŢIUNI DE BAZĂ ........................................................................................................................................ 49
2.2.1 Sistem de operare .............................................................................................................................. 49
2.2.2 Desktop (spaţiu de lucru) ................................................................................................................... 49
2.2.3 Utilizarea funcţiei Help ...................................................................................................................... 50
2.2.4 Fişiere şi foldere ................................................................................................................................. 51
2.2.5 Organizarea logică a unui disc ........................................................................................................... 51
2.2.6 Pictograme (icon) .............................................................................................................................. 52
2.2.7 Operaţii cu mouse‐ul.......................................................................................................................... 53
2.2.8 Aranjarea pictogramelor pe desktop ................................................................................................. 53
2.3 LUCRUL CU FERESTRE ................................................................................................................................... 53
2.3.1 Tipuri de ferestre ............................................................................................................................... 53
2.3.2 Elementele unei ferestre .................................................................................................................... 54
2.3.3 Operaţii cu ferestre ............................................................................................................................ 55
2.4 DIALOGURI ................................................................................................................................................ 59
2.4.1 Elementele de control dintr‐un dialog ................................................................................................ 59
2.5 MENIURI ÎN WINDOWS 7 ............................................................................................................................. 61
2.5.1 Activarea meniurilor .......................................................................................................................... 61
2.5.2 Selectarea unei opţiuni dintr‐un meniu .............................................................................................. 61
2.6 APLICAȚIA WINDOWS EXPLORER .................................................................................................................... 62
2.6.1 Navigarea prin sistemul de foldere .................................................................................................... 63
2.6.2 Moduri de afişare a pictogramelor în fereastra Computer ................................................................. 64
2.6.3 Afişarea conţinutului unui document ................................................................................................. 65
2.6.4 Sortarea fişierelor/folderelor după diverse criterii ............................................................................. 65
2.6.5 Gruparea şi filtrarea fişierelor/folderelor ........................................................................................... 65
2.7 OPERAŢII CU FIŞIERE ŞI FOLDERE ..................................................................................................................... 66
2.7.1 Reguli generale pentru operaţii cu fişiere şi foldere ........................................................................... 66
2.7.2 Crearea unui folder ............................................................................................................................ 66
2.7.3 Tipuri uzuale pentru fişiere ................................................................................................................ 67
2.7.4 Selectarea fişierelor/folderelor cu care se vor executa operaţiile ....................................................... 68
2.7.5 Afişarea de informaţii privind un obiect/ grup de obiecte .................................................................. 68
2.7.6 Copierea fişierelor şi/sau folderelor ................................................................................................... 69
2.7.7 Mutarea fişierelor şi/sau folderelor ................................................................................................... 70
2.7.8 Schimbarea numelui şi/sau extensiei unui fişier/folder ...................................................................... 70
2.7.9 Redenumirea unui grup de fişiere şi/sau foldere ................................................................................ 71
2.7.10 Ştergerea fişierelor/folderelor ....................................................................................................... 71
2.8 RECUPERAREA FIŞIERELOR/ FOLDERELOR ŞTERSE ................................................................................................. 72
2.8.1 Proprietăţile folderului Recycle Bin .................................................................................................... 72
2.8.2 Golirea folderului Recycle Bin ............................................................................................................ 72
2.9 CREAREA ŞI MODIFICAREA FIŞIERELOR TEXT ....................................................................................................... 73
2.9.1 Crearea unui fişier text cu Notepad ................................................................................................... 73
2.9.2 Modificarea şi salvarea unui fişier text .............................................................................................. 73
2.10 PROTEJAREA FIŞIERELOR/FOLDERELOR ............................................................................................................. 73
2.10.1 Modificarea atributelor fişierelor/folderelor ................................................................................. 74
2.11 CĂUTAREA FIŞIERELOR/FOLDERELOR ................................................................................................................ 74
2.11.1 Căutarea fişierelor/folderelor după nume și/ sau conținut ............................................................ 74
Modul UC – Sistemul de operare Windows 7 Pag. 45

2.11.2 Căutarea fişierelor/folderelor după diferite criterii ........................................................................ 75
2.11.3 Numărarea fişierelor de un anumit tip dintr‐un folder .................................................................. 75
2.12 ARHIVAREA FIŞIERELOR ŞI/SAU FOLDERELOR ...................................................................................................... 76
2.12.1 Gestionarea arhivelor folosind aplicaţia WinZip ............................................................................ 76
2.13 NOŢIUNEA DE SHORTCUT (SCURTĂTURĂ) .......................................................................................................... 77
2.13.1 Crearea unui shortcut pe Desktop ................................................................................................. 77
2.13.2 Crearea unui shortcut într‐un folder .............................................................................................. 77
2.13.3 Redenumirea, mutarea, ștergerea unui shortcut ........................................................................... 78
2.13.4 Schimbarea pictogramei unui shortcut .......................................................................................... 78
2.14 LANSAREA ÎN EXECUŢIE A APLICAŢIILOR ............................................................................................................. 78
2.14.1 Lansarea în execuţie din fereastra Computer ................................................................................ 78
2.14.2 Lansarea în execuţie prin utilizarea meniului Start ........................................................................ 79
2.14.3 Lansarea în execuţie prin utilizarea shortcut‐ului asociat .............................................................. 79
2.14.4 Lansarea în execuţie prin deschiderea unui fișier asociat .............................................................. 79
2.14.5 Deschiderea unei noi ferestre pentru o aplicaţie în execuţie .......................................................... 79
2.14.6 Lansarea în execuţie folosind dialogul Run .................................................................................... 79
2.14.7 Utilizarea aplicaţiei Command Prompt .......................................................................................... 79
2.14.8 Închiderea unei aplicaţii care nu răspunde comenzilor primite ...................................................... 80
2.15 OPERAŢII CU DISPOZITIVE DE STOCARE ............................................................................................................. 80
2.15.1 Conectarea la computer a unui mediu de stocare extern .............................................................. 80
2.15.2 Deconectarea unui mediu de stocare extern ................................................................................. 81
2.15.3 Vizualizarea informaţiilor referitoare la un dispozitiv de stocare ................................................... 82
2.15.4 Formatarea discurilor .................................................................................................................... 82
2.15.5 Verificarea discurilor ..................................................................................................................... 83
2.15.6 Defragmentarea ........................................................................................................................... 84
2.15.7 Eliberarea spaţiului de pe un disc .................................................................................................. 84
2.15.8 Realizarea unor copii de siguranţă (backup) a fişierelor/folderelor ............................................... 85
2.16 PERSONALIZAREA MENIULUI START ................................................................................................................. 85
2.16.1 Opțiuni în meniul Start pentru aplicațiile frecvent folosite ............................................................ 86
2.16.2 Numărul aplicațiilor cel mai recent accesate ................................................................................. 86
2.16.3 Lista cu fişierele document deschise cel mai recent ....................................................................... 86
2.16.4 Lista cu componentele mediului Windows 7 .................................................................................. 87
2.17 PERSONALIZAREA BAREI DE APLICAȚII ............................................................................................................... 87
2.17.1 Adăugarea unui buton de acces rapid la o comandă/aplicaţie în taskbar ..................................... 88
2.17.2 Personalizarea zonei de notificări .................................................................................................. 88
2.17.3 Afişarea/ascunderea barelor de instrumente ................................................................................ 89
2.18 CONFIGURAREA SISTEMULUI (CONTROL PANEL) ................................................................................................. 89
2.18.1 Informaţii despre calculator .......................................................................................................... 90
2.18.2 Instalarea/dezinstalarea unei aplicaţii .......................................................................................... 90
2.18.3 Configurarea desktop‐ului ............................................................................................................. 92
2.18.4 Stabilirea setărilor specifice unei ţări ............................................................................................ 95
2.18.5 Configurarea tastaturii .................................................................................................................. 95
2.18.6 Gestionarea imprimantelor ........................................................................................................... 97
2.18.7 Alte opţiuni uzuale din Control Panel ............................................................................................ 99
2.19 APLICAȚII ACCESORII ALE SISTEMULUI DE OPERARE ............................................................................................ 102
2.19.1 Opţiunea Print Screen ................................................................................................................. 102
2.19.2 Aplicaţia WordPad ...................................................................................................................... 102
2.19.3 Aplicaţia Paint ............................................................................................................................. 104
2.19.4 Aplicația Calculator ..................................................................................................................... 107
2.19.5 Gadget‐urile ................................................................................................................................ 107
2.20 VIRUŞI .................................................................................................................................................... 107
2.20.1 Utilizarea unei aplicaţii antivirus ................................................................................................. 107


2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 7
2.1 Pornirea şi oprirea calculatorului
Orice calculator are pe cutie cel puţin un buton (de pornire) şi, eventual, unul de restartare în caz
de blocare a sistemului de calcul.
Pentru începerea lucrului va trebui să apăsăm butonul de pornire, pe care scrie Power sau On.
Calculatorul va porni iar pe monitor va apărea interfaţa grafică a sistemului de operare Windows 7.
Dacă, după apăsarea butonului de pornire, sistemul de operare nu s-a încărcat, va trebui să
verificăm următoarele cauze:
 calculatorul nu este conectat la reţeaua de alimentare cu energie electrică;
 întrerupătorul aflat în partea din spate a unităţii centrale nu este pus pe poziţia 0 (închis) –
numai la calculatoarele prevăzute cu întrerupător;
 monitorul este oprit.
2.1.1 Autentificarea (logarea) pe un sistem de calcul
Dacă un calculator este legat la reţea sau este folosit de mai multe persoane, administratorul
calculatorului va crea, din motive de securitate, mai multe conturi, adecvate fiecărui utilizator, şi
autentificate printr-o parolă care trebuie tastată în momentul conectării.
Un cont de utilizator este un set de informaţii pe baza cărora sistemul de operare gestionează
drepturile şi permisiunile de acces pentru fiecare utilizator.
Folosirea conturilor are marele avantaj că permite fiecărui utilizator să-şi personalizeze interfaţa
sistemului de operare şi a aplicaţiilor, fără a afecta conturile şi datele celorlalţi utilizatori.
Există trei tipuri majore de cont de utilizator:
 Administrator:
 Se recomandă când sunt necesare modificări importante în sistem sau când unele programe
necesită drepturi de administrator pentru buna funcţionare.
 Oferă control deplin asupra resurselor sistemului de calcul.
 Standard:
 Se recomandă pentru utilizarea cotidiană a calculatorului.
 Permite rularea de programe şi accesarea de fişiere în regim normal.
 Impune anumite restricţii de acces pentru unele setări şi pentru instalarea/dezinstalarea
unor aplicaţii.
 Guest (oaspete):
 Se foloseşte când utilizatorul are nevoie de acces temporar la calculator pentru activităţi
simple.
 Nu permite accesul la fişiere personale.
 Nu permite modificarea setărilor calculatorului.
 Nu permite instalarea/dezinstalarea programelor.
Pentru logare pe un anumit cont:
1. Clic pe numele de utilizator respectiv.
2. Introducere parolă în zona Password.
3. Confirmare cu tasta Enter sau cu un clic pe
butonul alăturat.
Dacă nu dorim oprirea completă a calculatorului, avem la îndemână posibilitatea de delogare de
la un sistem:

 Comutare pe contul altui utilizator: butonul Start , aflat în colţul din stânga-jos al
ecranului  listă ascunsă de lângă butonul Shut down  Switch user (se va afişa acelaşi
ecran ca la pornire)  alegere cont (eventual, introducere parolă pentru contul selectat).
 Deconectare de la contul curent: butonul Start  listă ascunsă alăturată  Log off. Se va
afişa acelaşi ecran ca la pornire. Pentru conectare la alt cont, alegere cont etc.
2.1.2 Oprirea corectă a calculatorului
La terminarea utilizării calculatorului, acesta trebuie oprit în mod adecvat, pentru ca toate
programele împreună cu sistemul de operare să se închidă corect și apoi să se oprească complet
computerul și ecranul. Calculatorul se închide corect:
 Butonul Start  butonul Shut Down . Dacă sunt deschise fişiere în lucru, se va
cere confirmare pentru salvarea documentelor modificate.
 Dacă toate ferestrele sunt minimizate:
combinaţia de taste Alt+F4  lista ascunsă
What do you want the computer to do? 
folosirea uneia din următoarele variante:
 Shut down – oprire calculator;
 Switch user – comutare pe alt cont de
utilizator;
 Log off – deconectare de la contul
utilizatorului curent (v. mai sus);
 Restart – repornire calculator;
 Sleep – trecere calculator într-o stare de economisire a energiei pentru o perioadă de timp
nedeterminată, ceea ce îi permite reluarea rapidă a funcţionării (în general, în câteva
secunde); informaţiile sunt păstrate în memoria internă.
2.1.3 Repornirea corectă a calculatorului
Repornirea (restartarea) reprezintă reîncărcarea sistemului de operare în RAM şi este
recomandată în câteva situaţii:
 Actualizări ale sistemului de operare – cele care rezolvă anumite probleme de funcţionare şi
de securitate.
 Probleme de funcţionare din punct de vedere hardware.
 Blocarea sistemului din cauza funcţionării defectuoase a aplicaţiilor.
Variante:
 Butonul Start  lista ascunsă de lângă butonul Shut down Restart.
 Combinaţia de taste Ctrl+Alt+Delete lista ascunsă aflată în colţul din dreapta-jos al
ferestrei  Restart.
 Dacă nici una din variantele de mai sus nu funcţionează, vom folosi butonul Reset de pe
unitatea centrală (deşi este alternativa cea mai puţin recomandată).

2.2 Noţiuni de bază
2.2.1 Sistem de operare
La pornirea calculatorului, se încarcă automat în memoria RAM, de pe un disc (de obicei, C:) un
set de programe numit nucleu al sistemului de operare. Nucleul va rămâne în memoria RAM pe
toată durata funcţionării calculatorului şi va fi o interfaţă pentru executarea celorlalte aplicaţii.
Sistemele de operare mai frecvent folosite pe calculatoare sunt: MS-DOS (mai vechi), Windows
(cel mai popular la ora actuală), cu diverse versiuni: 95, 98, NT, 2000, Millenium, XP, Vista, 7, Unix,
Linux.
Pe telefoanele mobile, cele mai folosite sisteme de operare sunt Android şi IOS.
2.2.2 Desktop (spaţiu de lucru)
Windows 7 consideră ecranul ca o suprafaţă de lucru (desktop), un spaţiu în care obiectele
existente pot fi mutate, şterse, copiate, modificate sau în care putem crea alte obiecte.
Iniţial, desktop-ul conţine:

1. Bara de aplicaţii (taskuri) – se află în partea de jos a ecranului dar poate fi mutată, prin
tragere cu mouse-ul, pe oricare latură a ecranului (dacă mutarea nu poate fi făcută, clic
dreapta pe bară, în zona liberă, şi dezactivare comutator Lock the taskbar).
În bara de aplicaţii vom găsi:
 butonul Start, cu opţiuni pentru ieşirea din Windows 7, Help, lansarea rapidă în execuţie a
aplicaţiilor instalate etc.; la activarea butonului, se va afişa un meniu vertical;
 bara Quick Launch – în dreapta butonului Start – conţine butoane care permit lansarea
programelor din bară printr-un simplu clic de mouse.
 câte un buton pentru fiecare aplicaţie în curs de execuţie;
 zona de notificări (în dreapta): prezintă pictograme de stare ale unor aplicaţii sau
componente (limba pentru tastatură, aplicaţia antivirus instalată, conexiune la Internet,
sunet, dată şi oră etc.); în general, în zona de notificări nu sunt afişate toate pictogramele –
pentru afişarea aplicaţiilor „ascunse“, se va folosi lista ascunsă Show hidden icons ( );
 un buton – (Show desktop) – în marginea dreaptă a barei, pentru minimizarea tuturor
ferestrelor şi afişarea desktop-ului.
2. Pictograma Computer – permite vizualizarea şi modificarea conţinutului elementelor

calculatorului (discuri locale, discuri de reţea, foldere, fişiere etc.).
3. Pictograma Recycle Bin sau – reprezintă un director (folder) special unde vor fi
mutate obiectele şterse (fişiere, foldere etc.) şi de unde pot fi, ulterior, recuperate; dacă
pictograma este afişată ca un coş gol, înseamnă că au fost şterse definitiv toate obiectele din el.
Pe lângă acestea, pe desktop mai pot apărea alte pictograme asociate unor aplicaţii, foldere,
fişiere etc.
2.2.3 Utilizarea funcţiei Help
Windows 7 pune la dispoziţie funcţia Help and Support, care oferă ajutor în diverse situaţii.
Apelare funcţie, variante:
 Direct:
 Start  Help and Support  clic pe pictograma aferentă categoriei  clic pe linkul dorit
(eventual, în mod repetat, până se ajunge la informaţia căutată).
 Pentru căutare în Help a anumitor termeni-cheie:

Start  Help and Support  butonul Browse Help
 tastare text de căutat în lista ascunsă Search
Help  confirmare cu Enter.
 Dacă este deschisă fereastra Computer: butonul Help din bara de instrumente sau
meniul Help  View help, apoi ca mai sus.
 Dacă este deschisă fereastra Computer sau este afişat desktop-ul, se poate folosi şi tasta F1.
În toate variantele, se va afişa o fereastră cu capitolele de Help, ca linkuri.
Deschiderea unui capitol: clic pe linkul respectiv.
Pentru revenirea, în fereastra de Help, la un capitol aflat mai sus în ierarhie: se folosește butonul
Back ; iar pentru revenire la un subcapitol deja consultat: butonul Forward .

Pentru copierea într-un document a unui text din Help: se selectează textul prin tragere cu
mouse-ul peste el  clic dreapta pe selecţie  Copy  comutare pe documentul-destinaţie 
Paste din meniul aferent aplicaţiei cu care a fost deschis documentul.

2.2.4 Fişiere şi foldere
Într-un sistem de operare, informaţia este organizată în două forme: fişier şi folder.
Un fişier este o colecţie organizată de informaţii, specifică tipului de fişier (documente text,
registre de calcul tabelar, imagini digitale, videoclipuri, mesaje electronice, prezentări, aplicaţii etc.).
Toate informaţiile dintr-un calculator sunt stocate în fişiere.
În general, fişierele pot fi clasificate în câteva mari categorii:
 Fişiere document – pot conţine texte, imagini, sunete (inclusiv muzică), imagini video, tabele,
baze de date etc. şi sunt create/modificate cu ajutorul aplicaţiilor.
 Fişiere aplicaţie (programe) – conţin instrucţiuni care sunt executate de sistemul de operare.
 Fişiere auxiliare – sunt alcătuite din informaţii necesare executării corecte a aplicaţiilor.
Un folder (numit şi director) este o colecţie de fişiere şi/sau alte foldere.
2.2.5 Organizarea logică a unui disc
NOTE
1. Pentru uniformitate în exprimare, în acest suport de curs vom folosi cuvântul folder,
sinonim cu cuvântul director.
2. De asemenea, vom considera noţiunea fereastra Computer sinonimă cu Windows
Explorer din bara de aplicaţii sau din meniul Start.
3. Din aceleaşi motive, vom folosi termenul de taskbar, cu aceeaşi semnificaţie cu bară de
aplicaţii sau bară de programe.
Indiferent de mediul de stocare a informaţiilor (harddisc, CD/DVD/Blu-Ray, stick, cameră
foto/video, telefon mobil etc.), acesta este organizat, din punct de vedere logic, în:
 un folder rădăcină, unic la nivelul
întregului mediu de stocare;
 unul sau mai multe foldere, care pot
conţine fişiere şi/sau subfoldere care, la
rândul lor, pot conţine fişiere şi/sau
subfoldere etc.
Rezultă, pentru un disc, o structură logică
arborescentă (numită şi arbore director), ca
în imaginea alăturată.
Prin analogie, un disc poate fi conceput ca o
bibliotecă publică în care:
 Clădirea poate fi considerată folder rădăcină;
 Fiecare încăpere cu dulapuri de cărţi ar fi un folder principal;
 Fiecare dulap ar fi un subfolder iar fiecare raft ar fi un subsubfolder;
 Fiecare carte este un fişier.
Pot exista şi foldere goale, ca şi foldere care conţin doar subfoldere, nu şi fişiere.
Deoarece şi Desktop este un folder, şi el poate conţine foldere şi/sau fişiere.
Fiecare fişier este caracterizat prin aşa-numitul specificator de fişier, unic la nivelul întregului
sistem de operare, de forma:
disc:\cale\nume.extensie
în care:
 disc: – litera discului pe care se află fişierul, urmată de caracterul două-puncte (:); în general,
A: indică unitatea de dischetă, C: – harddiscul, D: – unitatea de CD sau DVD, E: – mediul de
stocare conectat la un port USB (stick de memorie, cameră foto/video etc.) ş.a.m.d.

 cale – traseul de foldere parcurse din folderul rădăcină până la folderul în care se află fişierul
(inclusiv); fiecare folder întâlnit pe traseu trebuie despărţit de cel anterior cu un caracter
backslash (\);
 nume – numele fişierului;
 extensie – tipul fişierului (sugerează conţinutul acestuia).
De exemplu, pentru fişierul desert.jpg din imaginea de mai sus, specificatorul va fi:
C:\Discheta candidatului\desert.jpg
Folderele sunt reprezentate prin:
 pictograme de folder – au aspectul unui dosar galben.
Exemple:
 Start  All Programs  Accessories  Windows Explorer  discul C:  ;
 Butonul Windows Explorer din bara de aplicaţii  discul C:  Windows;

 ferestre – afişează, în panoul din dreapta al ferestrei de explorare, conţinutul folderului
selectat în panoul din stânga.
2.2.6 Pictograme (icon)
O pictogramă (icon) este o reprezentare grafică a unor elemente (discuri, foldere, fişiere) cu
care lucrează Windows 7, de fapt un mic desen însoţit de un text explicativ.
În Windows 7 există câteva tipuri majore de pictograme:
 pentru discuri şi medii de stocare – au aspectul unui disc şi determină afişarea conţinutului
acestuia (Exemplu: clic dublu pe pictograma Computer de pe desktop sau pe butonul
Windows Explorer din bara de aplicaţii, apoi pictogramele pentru C:, D:, E: etc.):
Discul principal (cel Discul secundar/a Unitatea optică de Memorie USB (stick, Imprimantă
pe care este instalat doua partiţie a stocare DVD harddisc extern,
sistemul de operare) discului principal cameră foto etc.)
 pentru un folder – au aspectul unui dosar, sau , prima pictogramă reprezentând un

folder care conţine alte obiecte iar cea de-a doua fiind pictograma unui folder gol;
 pentru o aplicaţie – permite, la un clic dublu pe pictogramă, lansarea în execuţie a aplicaţiei
(Exemplu: pictograma Microsoft Office Word Office 2007/2010);
 pentru un document – reprezintă un fişier-document de pe disc, aspectul pictogramei
depinzând de aplicaţia cu care a fost creat documentul sau de extensia acestuia.

2.2.7 Operaţii cu mouse-ul
În mod normal, indicatorul (pointerul) de mouse are această formă .
Pentru un obiect – director (folder), document, aplicaţie, pictogramă etc. – putem efectua,
folosind mouse-ul, următoarele operaţii:
 clic – clic pe butonul stâng, când indicatorul de mouse se află deasupra obiectului; operaţia
este utilizată la selectarea unei comenzi dintr-un meniu sau a unui obiect, pentru o viitoare
copiere, mutare, ştergere, schimbare nume etc.;
 clic dublu – două clicuri pe butonul stâng, în succesiune rapidă, când indicatorul de mouse se
află deasupra obiectului; în general, se foloseşte pentru lansarea unei aplicaţii sau deschiderea
unui document, folder etc.;
 clic dreapta – clic pe butonul din dreapta al mouse-ului când indicatorul de mouse se află
deasupra obiectului; se va deschide un meniu contextual cu operaţiile uzuale care se pot
executa asupra obiectului;
 tragere (numită şi glisare sau drag-and-drop) – ţinere apăsat butonul stâng al mouse-ului
când indicatorul se află pe obiect/un grup de obiecte (foldere şi/sau fişiere)  mişcare mouse
pe masă până când obiectul/grupul ajunge în noua poziţie  eliberare buton mouse; se
foloseşte pentru mutare de obiecte în altă locaţie.
2.2.8 Aranjarea pictogramelor pe desktop
Implicit, Windows 7 afişează pictogramele una sub alta, pe coloane, în stânga desktop-ului, dar
acestea pot fi mutate oriunde, după dorinţă.
Operaţie:
1. Selectare obiect/obiecte:
 un obiect – clic pe obiect;
 mai multe obiecte – clic pe unul dintre ele, apoi Ctrl+clic pe celelalte;
 mai multe obiecte dintr-o zonă compactă a ecranului: tragere cu mouse-ul dintr-un colţ al
zonei în care se află obiectele până în colţul diagonal opus (toate obiectele din dreptunghiul
descris vor fi selectate).
2. Tragere cu mouse-ul de selecţie până aceasta ajunge în locul dorit.
Altă variantă: putem impune Windows-ului să ordoneze şi/sau să alinieze automat pictogramele
pe desktop: clic dreapta oriunde în spaţiul liber al desktop-ului  View  Auto arrange icons;
toate pictogramele se vor muta către colţul din stânga-sus al desktop-ului, (eventual pe mai multe
coloane); ele vor fi „blocate“, în sensul că nu vor putea fi mutate.
Pentru deblocare, se repetă operaţia (Auto arrange icons lucrează ca un comutator).
Ascundere pictograme: clic dreapta în spaţiul liber al desktop-ului  View  debifare Show
desktop icons. Operaţia nu şterge pictogramele, ci doar le ascunde.
Reafişare: la fel.
2.3 Lucrul cu ferestre
Pentru afişarea informaţiilor stocate pe discuri (foldere, documente, alte fişiere), ca şi pentru
executarea aplicaţiilor, sistemele de operare Windows folosesc zone dreptunghiulare de ecran
numite ferestre.
2.3.1 Tipuri de ferestre
Windows 7 lucrează cu 4 tipuri principale de ferestre:
1. Ferestre de navigare/explorare (Exemplu: Computer):

 afişează conţinutul unei componente a mediului Windows 7;
 conţin două subferestre (panouri):
 cea din stânga prezintă componentele principale (în general, discuri şi foldere, dar şi
calculatoarele aflate, eventual, în reţea) – Panoul de navigare;
 cea din dreapta afişează conţinutul componentei selectate în stânga (subfoldere şi/sau
fişiere) – Panoul cu listă;
2. Ferestre de aplicaţie (Exemplu: Microsoft Office Excel 2007/2010):
 conţin aplicaţia în curs de execuţie;
 în bara de titlu apare numele aplicaţiei şi, eventual, numele documentului deschis;
 meniul este specific fiecărei aplicaţii în parte.
3. Ferestre de document:
 sunt conţinute în ferestrele de aplicaţie şi nu pot fi mutate în afara acestora;
 afişează conţinutul documentului cu care lucrează aplicaţia.
4. Dialoguri (Exemplu: Start  All Programs  Accessories  Run):
 propun utilizatorului opţiuni pentru introducerea unor date, selectarea unei variante etc.;
 unele dialoguri prezintă utilizatorului mesaje de avertisment sau de eroare.
2.3.2 Elementele unei ferestre
Ca exemplu, vom folosi fereastra Computer deoarece este o fereastră complexă, care conţine
aproape toate elementele posibile.
meniul orizontal bara de adrese bara de instrumente buton de buton de buton de
minimizare maximizare închidere
bara de derulare bara de derulare

bara de stare panoul de detalii pe orizontală pe verticală
Aceste elemente sunt:

1. Meniul orizontal (principal) – permite accesul la toate comenzile posibile în fereastra
respectivă.
2. Bara de adrese – afişează discul curent şi calea către directorul curent.
3. Bara/barele de instrumente – conţin liste ascunse şi/sau comenzi uzuale ce pot fi regăsite şi
în meniul orizontal. Operaţiile din barele de instrumente pot fi întotdeauna executate şi din
meniu dar nu şi invers (ceea ce înseamnă că în meniu apar toate operaţiile posibile iar în

barele de instrumente numai cele care sunt utilizate mai frecvent). În plus, barele de
instrumente pot fi folosite numai cu mouse-ul; dacă mouse-ul nu funcţionează, singura
posibilitate de a executa operaţiile dorite este meniul.
4. Butonul de minimizare – reduce fereastra la dimensiunile unui buton în taskbar, fără a
o închide (este util, de exemplu, atunci când dorim să avem acces la o fereastră aflată în
spatele ferestrei curente); poate fi accesat numai cu mouse-ul.
5. Butonul de restaurare – readuce fereastra la dimensiunile anterioare; se exclude,
reciproc, cu butonul de maximizare.
6. Butonul de maximizare – extinde fereastra pe tot spaţiul de ecran; poate fi accesat numai
cu mouse-ul.
7. Butonul de închidere – închide fereastra. Dacă fereastra aparţine unei aplicaţii care
lucrează cu un document (Microsoft Word, Microsoft Excel, Paint etc.) şi acesta a fost
modificat, se va cere confirmare pentru salvarea documentului.
8. Bara de stare – afişează informaţii despre conţinutul ferestrei şi/sau poziţia curentă în
fereastră (de exemplu, în fereastra Computer se afişează numărul de obiecte selectate şi/sau
spaţiul ocupat de ele pe disc, pe când într-o fereastră Word aici se prezintă numărul paginii
curente, numărul de cuvinte, limba în care e considerat textul etc.).
9. Barele de derulare – se folosesc la deplasarea rapidă în conţinutul ferestrei prin tragere cu
mouse-ul de indicatorul de poziţie, de asemenea, ea arată, prin indicator, poziţia aproximativă
în care ne aflăm în conţinutul ferestrei.
Barele de derulare apar doar când conţinutul ferestrei nu poate fi afişat la dimensiunile actuale
ale acesteia. Există următoarele variante, la o anumită mărime a ferestrei:
 apar ambele bare de derulare – nu poate fi afişat complet conţinutul ferestrei, nici pe
orizontală, nici pe verticală;
 apare o singură bară de derulare – nu poate fi afişat complet conţinutul ferestrei pe acea
dimensiune;
 nu apare nici o bară de derulare – dimensiunile actuale sunt suficiente pentru a afişa
întregul conţinut.
10. Bordura şi colţurile – pentru modificarea dimensiunilor ferestrei prin tragere cu mouse-ul;
ferestrelor maximizate/minimizate nu li se pot modifica dimensiunile deoarece nu au borduri
şi colţuri active.
11. Bara de titlu – se află în partea superioară a ferestrei şi prezintă, în funcţie de tipul acesteia,
numele documentului şi al aplicaţiei cu care a fost deschis.
2.3.3 Operaţii cu ferestre

Ferestrele pot fi mutate, minimizate, extinse pe întregul ecran, închise sau redimensionate.
OBSERVAŢIE
Toate operaţiile cu ferestre descrise mai jos sunt posibile şi cu tastatura. Pentru aceasta:
Alt+bara de spaţiu (pentru deschiderea meniului de control al ferestrei)  tastele săgeţi
pentru selectare opţiune  confirmare cu Enter.
2.3.3.1 Mutarea unei ferestre
Tragere cu mouse-ul de bara de titlu până când fereastra ajunge în poziţia dorită.
Nu pot fi mutate ferestrele maximizate sau minimizate.

2.3.3.2 Schimbarea dimensiunilor unei ferestre
Uneori dorim să vedem, dintr-o singură privire, întregul conţinut al unei ferestre sau să micşorăm
fereastra astfel încât pe ecran să aibă loc şi o alta.
Modificarea dimensiunilor depinde de mărimea curentă a ferestrei dar nu este posibilă la
dialoguri (acestea pot fi mutate oriunde pe ecran dar nu li se pot schimba dimensiunile).
1. Modificarea mărimii unei ferestre cu dimensiuni oarecare
 tragere cu mouse-ul de un colţ sau de o latură a ferestrei, când cursorul ia forma unei
săgeți cu două vârfuri
2. Maximizarea unei ferestre - extinderea ferestrei la dimensiunile întregului ecran
 clic pe butonul Maximize din bara de titlu.
3. Minimizarea unei ferestre - reducerea ferestrei la dimensiunile unui buton în taskbar
 clic pe butonul Minimize din bara de titlu;
 clic pe butonul aferent ferestrei, în taskbar.
4. Minimizarea tuturor ferestrelor deschise
 toate ferestrele afişate: clic pe butonul Show desktop din dreapta taskbar-ului.
 examinarea desktop-ului: se plasează cursorul de mouse pe acelaşi buton (ferestrele
deschise nu vor fi minimizate, dar devin transparente);
pentru reafişare: mutare mouse în orice alt loc de pe desktop.
5. Restaurarea unei ferestre - revenirea ferestrei la dimensiunile anterioare
 dacă fereastra este maximizată: clic pe butonul Restore Down din bara de titlu.
 dacă fereastra este minimizată: clic pe butonul aferent din taskbar.
 dacă fereastra aparţine unei aplicaţii care are deschise mai multe documente: plasare
cursor de mouse pe butonul aplicaţiei în taskbar  clic pe „miniatura“ aferentă
documentului dorit.
OBSERVAŢII
1. Implicit, mai multe documente deschise cu o aplicaţie se
vor afişa în taskbar în „stivă“ (v. butonul Word).
2. Se poate configura bara de aplicaţii astfel încât pentru
fiecare document deschis de o aplicaţie să se afişeze câte un
buton distinct: clic dreapta pe bara de aplicaţii, în spaţiul liber
 Properties  pagina de dialog Taskbar  lista ascunsă
Taskbar buttons  Never combine  OK.
3. Revenire la afişarea „în stivă“ a documentelor: din lista
ascunsă Taskbar buttons se alege Always combine, hide labels
 OK.
2.3.3.3 Comutarea între ferestre
Indiferent de numărul de ferestre deschise la un moment dat, putem lucra doar cu una singură
(numită fereastră activă/curentă). Dacă se doreşte executarea unei operaţii cu o fereastră care nu
este cea curentă, fereastra dorită trebuie adusă în prim-plan (activată).
 Mouse – clic pe butonul corespunzător ferestrei din bara de aplicații sau, dacă fereastra este
vizibilă, undeva în interiorul ferestrei.
 Tastatura – ţinem apăsată tasta Alt şi folosim Tab
în mod repetat până când, în dialogul afişat, se
selectează fereastra dorită.
La lăsarea cursorului de mouse pe butonul corespunzător, Windows 7 va afişa o miniatură a
ferestrei respective, pe care putem da clic pentru comutare.
Dacă fereastra aparţine unei aplicaţii care se ocupă de

editarea unor documente (de exemplu, Microsoft Word) şi
aceasta are mai multe documente deschise: lăsare mouse pe
oricare din butoanele asociate aplicaţiei  comutare pe
documentul dorit cu un clic pe „miniatura“ corespunzătoare
documentului respectiv.
2.3.3.4 Comutarea între ferestre folosind caracteristica Flip 3D (Aero)
Un nou mod de afişare a ferestrelor, începând de la Windows Vista, este Flip 3D, care permite
alegerea în mod dinamic a ferestrei dorite.
OBSERVAŢII
1. Pentru a putea folosi acest mod de afişare a
ferestrelor, trebuie să fie stabilită o temă (mod de
afişare) de tip Aero pentru ferestre. Pentru
stabilirea unei teme: butonul Start  Control
Panel  categoria Appearance and
Personalization  linkul Change the theme 
alegere o temă din categoria Aero Themes.
2. Caracteristica Aero nu este disponibilă în
versiunile Home Basic şi Starter ale sistemului Windows 7.
Comutare:
 Mouse: plasare cursor pe buton, în bara de aplicaţii  clic pe minifereastra aferentă.
 Tastatură: combinaţia de taste Ctrl+tasta Windows logo +Tab pentru activarea modului
de afişare Aero; (ferestrele deschise se vor afişa într-o „stivă“)  tasta Tab, în mod repetat,
pentru a aduce fereastra dorită în prim-plan  confirmare cu Enter.
2.3.3.5 Derularea conţinutului unei ferestre
Adesea, Windows 7 nu poate afişa la un moment dat întregul conţinut al unei ferestre. În
aceste situaţii, există posibilitatea de deplasare rapidă în fereastră folosind fie mouse-ul, fie
tastatura.
Pentru deplasarea cu mouse-ul, se vor folosi barele de derulare orizontală, respectiv
verticală, cu următoarele componente:
 butonul pentru deplasare spre început (săgeată în sus);
 butonul pentru deplasare spre sfârşit (săgeată în jos);
 indicatorul de poziţie curentă.
În tabelul de mai jos am folosit, spre exemplificare, bara de derulare verticală, pentru cea
orizontală principiile fiind aceleaşi.

Mod derulare Cu mouse-ul Cu tastatura
O linie/ un element Clic pe butoanele săgeţi , din bara de derulare Tastele săgeţi verticale
mai sus sau mai jos verticală
Un ecran mai sus sau Clic deasupra/sub indicatorul de poziţie din bara de derulare
PageUp/PageDown
mai jos verticală
Tragere de indicatorul de poziţie până se ajunge în poziţia
Continuă –
dorită
La început de linie de Tragere în sus de indicatorul de poziţie din bara de derulare
Home
text/ listă verticală
La sfârşit de linie/ Tragere în jos de indicatorul de poziţie din bara de derulare
End
listă verticală
1. ferestre de document – tragere în sus a indicatorului de 1. Ctrl+Home la ferestrele
La început de poziţie din bara de derulare verticală; de document
fereastră 2. ferestre cu liste: – tragere indicator de poziţie dintr-o bară 2. Home la ferestrele cu
de derulare. liste
1. ferestre de document – tragere în jos a indicatorului de
1. Ctrl+End la ferestrele de
poziţie din bara de derulare verticală;
La sfârşit de fereastră document
2. ferestre cu liste – tragere indicator de poziţie dintr-o bară
2. End la ferestrele cu liste
de derulare.
Exemplu: fereastra Computer  C:\Discheta candidatului  lista ascunsă de lângă butonul
Change your view  varianta Details.

2.3.3.6 Aranjarea ferestrelor
Dacă sunt deschise mai multe ferestre, bara de titlu a ferestrei active (curente) este evidenţiată în
taskbar printr-o culoare distinctă de a celorlalte.
Ferestrele deschise pot fi aranjate astfel încât să fie vizibile toate (complet sau parţial) sau să fie
afişate doar barele lor de titlu.
Operaţie:
1. Meniul contextual al barei de aplicaţii (clic dreapta pe o zona liberă din aceasta).
2. Alegere una dintre următoarele variante:
 Cascade windows – aranjare ferestre astfel încât pentru cele din fundal să fie vizibile doar
barele de titlu;
 Show windows stacked – ferestrele apar una deasupra celeilalte, pe verticală;
 Show windows side by side – ferestrele apar una lângă alta, pe orizontală;
 Show the desktop – minimizează toate ferestrele deschise, fără a le închide.
OBSERVAŢII
1. Operaţiile de aranjare nu funcţionează pentru ferestrele minimizate.
2. Pentru revenirea la cea mai recentă aranjare: Undo Show… din acelaşi meniu.
2.3.3.7 Închiderea unei ferestre
 Mouse – variante:
 clic pe butonul de închidere al ferestrei ;
 File  Exit/Close pentru aplicaţiile Windows 7 sau butonul Office  Exit… (dacă e vorba
de o aplicaţie Microsoft Office);
 pentru închiderea ferestrei care aparţine unei aplicaţii care are deschise mai multe
documente: clic dreapta pe butonul corespunzător din taskbar  Close all windows;
 dacă este activată facilitatea Aero (v. şi mai jos): lăsare mouse pe buton, apoi:
 clic dreapta pe butonul aferent  Close;

 lăsare mouse pe pictograma-miniatură a ferestrei  butonul de închidere ;
 Tastatură – variante:
 Ctrl+F4 – pentru închiderea unei ferestre-document (aplicaţia cu care a fost deschis
documentul va rămâne activă);
 Alt+F4 – pentru închiderea altor tipuri de ferestre.
Indiferent de varianta folosită, dacă fereastra aparţine unei aplicaţii cu care a fost deschis un
document şi acesta a fost modificat, Windows 7 va cere confirmare pentru salvarea lui (scrierea lui
pe disc).
2.4 Dialoguri
Un dialog este o fereastră specială, folosită la
specificarea unor opţiuni şi este caracterizat prin
următoarele:
 Poate fi mutat oriunde pe ecran, dar nu i se pot
modifica dimensiunile.
 Conţine elemente de control.
REGULI GENERALE
 Spre deosebire de fereastră, dialogul nu prezintă în colţul din dreapta-sus butoane pentru
schimbarea dimensiunilor (Exemplu: Start  All Programs  Accessories  Run).
 La un moment dat, un singur element de control dintr-un dialog este curent, el fiind
evidenţiat printr-un chenar cu linie punctată sau prin altă culoare (v. butonul Cancel din
imagine). Asupra lui putem face modificările dorite sau îl putem activa, în funcţie de tip.
 Unele elemente de control sunt afişate pe gri (estompat), ceea ce înseamnă că, în contextul
actual, nu pot fi accesate sau activate (v. butonul OK din imagine).
 Deplasarea de la un element de control la altul se face cu:
 Mouse: clic, urmat (eventual) de alegerea sau introducerea unei valori (Atenţie! unele
elemente de control execută o acţiune dacă se dă un clic pe ele);
 Tastatura: Tab – trecerea la elementul de control următor; Shift+Tab – trecerea la
elementul de control anterior.
 Confirmarea valorii/acţiunii unui element de control:
 Mouse – clic pe element;
 Tastatura – Enter.
2.4.1 Elementele de control dintr-un dialog
2.4.1.1 Etichetele paginilor de dialog
Deoarece multe dialoguri conţin prea multe
opţiuni pentru a putea fi înglobate într-un singur ecran, acestea sunt împărţite în categorii distincte,
fiecare categorie fiind afişată într-o pagină, identificată printr-o etichetă. În acest caz, în partea
superioară a dialogului se vor afişa toate etichetele, ca la un repertoar. O pagină de dialog cu
elementele aferente se afişează prin selectarea cu clic a etichetei sale. Exemplu: Organize 
Properties când în fereastra de navigare/ explorare este selectat un folder.
2.4.1.2 Butoane de comandă (declanşatoare)
Determină executarea unei acţiuni.
Exemplu: ca mai sus, butoanele OK, Cancel şi Apply.
Unele butoane de comandă sunt urmate de puncte de suspensie (...), ceea ce înseamnă că afişează

un alt dialog, pentru specificarea detaliilor (Exemplu: pagina Customize ).
De obicei, butoanele de comandă dintr-un dialog sunt:
 OK – aplică opţiunile din celelalte elemente din dialog, execută operaţia şi închide dialogul;
 Cancel – nu se aplică nici o opţiune şi închide dialogul;
 Apply – aplică opţiunile fără a închide dialogul, pentru specificarea și a altor opţiuni.
2.4.1.3 Zone de editare text
Sunt elemente în care se poate introduce text de la tastatură.
Exemplu: Start  All Programs  Accessories  Run.
Dacă zona de editare text e goală, ea conţine un cursor bară cu afişare intermitentă, în aşteptarea
textului; dacă zona conţine un text, acesta poate fi şters şi modificat.
2.4.1.4 Liste derulante (ascunse)
Sunt zone de editare text cu o săgeată spre jos, în dreapta. La un clic pe săgeată, lista se
expandează şi utilizatorul poate alege, cu un clic sau cu tastele săgeţi, una dintre variantele
disponibile. Exemplu: ca mai sus, pagina de dialog
Customize  lista ascunsă Optimize this folder for:.
2.4.1.5 Butoane radio
Sunt seturi de opţiuni care se exclud reciproc. Au aspectul unor cercuri cu un
text explicativ alăturat, dintre care unul singur (cel corespunzător opțiunii curente),
are un punct în mijloc. Exemplu: Start  Control Panel  Display
Selectarea unei variante se face cu clic pe ea sau pe textul alăturat.
2.4.1.6 Comutatoare (casete de validare)
Sunt elemente de control care permit activarea/dezactivarea unei opţiuni şi au aspectul unui
pătrat care conţine sau nu semnul  (dacă este prezent, opţiunea respectivă este activată).
Exemplu: Organize  Properties când în fereastră este
selectat un fișier.
Activare/dezactivare: clic pe pătrat sau pe textul alăturat.
2.4.1.7 Indicatoare
Permit modificarea unei caracteristici între două limite, prin tragere cu mouse-ul de acul
indicator. Exemplu: Start  Control Panel  Mouse.
2.4.1.8 Butoane cu incrementare/decrementare
Sunt elemente care permit specificarea unei valori numerice şi au aspectul unei zone de editare
text, alături de care se află două butoane săgeţi.
Modificarea valorii curente: clic-uri repetate pe butoanele săgeţi alăturate; dacă valoarea dorită
este mult diferită de valoarea curentă, se poate șterge valoarea actuală și introducere directă a celei
dorite.
Exemplu: ca mai sus  pagina de dialog Start
 Control Panel  Taskbar and Start Menu  Start Menu  Customize.
2.4.1.9 Link-uri (legături)
Exemplu: Start  Control Panel.
Unele dialoguri sau ferestre conţin „legături“ (link-uri) care, la activare, determină deschiderea
unei alte ferestre/unui alt dialog în care se oferă informații suplimentare.

Un link are, în general, aspectul unui text subliniat sau
scris cu altă culoare decât textul normal, deşi aceasta nu
este o regulă (uneori, linkul are aspectul unui text
normal); de asemenea, un link poate avea aspectul unei
imagini.
Putem afla dacă un obiect de pe ecran este link
plasând cursorul de mouse pe el: dacă acesta ia forma unei palme, înseamnă că este link.
Activare: clic pe obiect; revenire: închiderea ferestrei/dialogului suplimentar.
2.5 Meniuri în Windows 7
Toate comenzile Windows 7 sunt cuprinse în sisteme de meniuri, care pot fi de următoarele tipuri:
 Meniul orizontal – cel de care dispune orice fereastră. La activare, fiecare opţiune „se
dezvoltă“ într-un meniu vertical (submeniu);
 Meniul contextual (rapid) – permite utilizatorilor să execute operaţiile uzuale cu obiectul;
meniul contextual conţine opţiuni care depind de tipul obiectului;
 Meniul Start – printr-o structură arborescentă, ne permite să activăm orice aplicaţie
(Windows sau non-Windows) instalată în sistem.
2.5.1 Activarea meniurilor
În funcţie de tipul meniului, activarea se face diferit:
1. Activarea unei opţiuni dintr-un meniu orizontal
a. Mouse – clic pe opţiune din meniul orizontal apoi, eventual, clic pe subopţiunea din
meniul vertical.
b. Tastatură: Alt+litera subliniată din meniul orizontal  tastele săgeţi pentru deplasare
la o subopţiune din meniul vertical  confirmare cu Enter.
2. Activarea unui meniu contextual - Clic dreapta pe obiectul respectiv
3. Activarea meniului Start
a. Mouse – clic pe butonul Start.
b. Tastatura – Ctrl+Esc
2.5.2 Selectarea unei opţiuni dintr-un meniu
Exemplu: fereastra Computer.
În general, elementele unui meniu sunt comenzi, caracteristici ale textelor sau elementelor
grafice, nume ale altor meniuri etc.
Selectarea unei opţiuni: clic pe ea.
Uneori, aspectul unei opţiuni dintr-un meniu ne poate da indicii asupra modului de comportare în
continuare a comenzii:
 opţiunea e scrisă cu gri (estompat) – nu e disponibilă pentru că operaţia respectivă nu poate
fi executată în contextul actual (Exemplu: Edit  Paste);
 opţiunea are în faţă caracterul  – lucrează ca şi comutator şi este activată (Exemplu: View
 Status Bar);
 după opţiune urmează puncte de suspensie (...) – la activare se va afişa un dialog pentru
setări suplimentare (Exemplu: Tools  Folder Options...);
 opţiunea are în faţă caracterul  – este opţiunea curent aleasă dintr-un set de opţiuni care se
exclud reciproc (Exemplu: View  Extra large icons, Large icons, Medium icons, Small
icons, List, Details, Tiles, Content);

 opţiunea are în dreapta simbolul ►– la activare, se afişează un submeniu (Exemplu: View
 Sort by);
 combinaţia de taste din dreapta – permite activarea rapidă a unei opţiuni, fără a mai fi
nevoie să deschidem meniul în care se află ea (de exemplu, în meniul Edit opţiunea Select All
are asociată combinaţia Ctrl+A).
2.6 Aplicația Windows Explorer
Interfața cu utilizatorul a sistemului de operare Windows o constituie aplicaţia Windows
Explorer care permite realizarea operaţiilor de gestiune a fișierelor și folderelor și accesul la alte
resurse ale sistemului.
Aplicaţia Windows Explorer poate fi lansată în mai multe moduri:
 clic dublu pe obiectul Computer de pe desktop;
 clic dreapta pe Computer  Open;
 butonul Windows Explorer din bara de lansare rapidă (Quick Launch);

 clic dreapta pe butonul Start  Open Windows Explorer.
Indiferent de varianta aleasă se va afişa o fereastră cu conţinutul software (logic) al
calculatorului. Ea poate fi împărțită în mai multe subferestre (panouri), cele dorite putând fi alese de
la Organize  Layout:
Panoul de Bara de meniu Bara de Bara de adrese Bara de titlu Panoul de
navigare instrumente previzualizare
Bara de stare Panoul cu detalii Panoul cu listă
Componentele ferestrei sunt:

1. Panoul de navigare (Navigation Pane) – panoul din stânga; prezintă, într-o structură
arborescentă, toate componentele din sistem. Dacă panoul nu este afişat: lista ascunsă
Organize Layout  Navigation Pane.
În acest panou vom găsi următoarele componente:
 Favorites – conţine elementele favorite, grupate pe foldere, adică:
 Desktop – obiectele aflate pe desktop;
 Recent Places – legături spre locaţiile din sistemul de fişiere accesate de curând,
 Downloads – obiectele descărcate de pe Internet (documente, aplicaţii, imagini etc.).
 Libraries – conţine trimiteri spre documente, fişiere cu muzică, imagini şi clip-uri video.
 Computer – un obiect din care pot fi accesate mediile de stocare conectate la calculator; în
mod standard: harddiscul – C:, unitatea de CD/DVD/BluRay – D:, unităţile de stocare
conectate la porturi USB (stick de memorie, cameră foto/video etc.) – E:, F: etc.
 Network – lista folderelor partajate aflate pe alte calculatoare din reţea.
2. Bara de titlu – afişează numele ferestrei şi, eventual al folderului curent (apare numai dacă
tema actuală este Classic).
3. Bara de adrese (Address Bar) – afișează calea către folderul curent (de exemplu alfa).
.
4. Bara de meniu (Menu Bar) – meniul ferestrei (dacă bara nu este afişată, ea poate fi activată
cu Organize  Layout  Menu Bar).
5. Bara de instrumente (de comenzi) – conţine butoane pentru lucrul cu elementele din
fereastră. Comenzile diferă în funcţie de tipul fişierelor afişate în Panoul cu listă (de exemplu,
dacă folderul selectat conţine fişiere cu sunete se vor afişa comenzi referitoare la sunet, pe
când dacă folderul conţine fişiere cu imagini, comenzile vor fi cele referitoare la imagini).
6. Panoul de previzualizare (Preview Pane) – dacă în panoul cu listă s-a selectat un fişier
document Word, registru Excel, imagine, video, acest panou permite vizualizarea conţinutului
fişierului respectiv (dacă panoul nu este afişat, el poate fi activat cu Organize  Layout 
Preview Pane sau cu butonul Show the preview pane din bara de comenzi).
7. Panoul cu detalii (Details Pane) – afişează informaţii suplimentare privind obiectul selectat;
dacă nu e selectat nici un obiect, se afişează doar numărul obiectelor existente în Panoul cu
listă.
8. Bara de stare (Status Bar) – afişează informaţii statistice privind obiectul/obiectele selectate.
Dacă nu este afişată, o putem activa cu View  Status Bar.
9. Panoul cu listă – afişează conţinutul discului/folderului selectat în panoul de navigare.
2.6.1 Navigarea prin sistemul de foldere
Utilizarea calculatorului presupune şi navigarea printr-o mulţime de foldere existente în sistem.
Pentru operaţii de copiere, mutare, ştergere, redenumire de fişiere şi/sau foldere va trebui să
deschidem folderul care conţine obiectele respective.
2.6.1.1 Moduri de afişare a folderelor
În Panoul de navigare, folderele sunt afişate folosind câteva convenţii,
pentru a sugera utilizatorului conţinutul lor:
 Folderele pentru care nu sunt afişate eventualele subfoldere din
conţinut prezintă un triunghi alb în stânga
 Folderele pentru care sunt afişate subfolderele prezintă un triunghi
maro în stânga
 Folderele care nu conţin subfoldere nu au nimic în stânga.

2.6.1.2 Deschiderea/închiderea unui folder
Există mai multe metode, toate ducând la afişarea, în Panoul cu listă (dreapta), a fişierelor şi/sau
a subfolderelor aflate în acel folder.
 Deschidere folder aflat pe desktop: clic dublu pe el sau clic dreapta pe el  Open. Se va
deschide fereastra Computer, cu conţinutul folderului respectiv.
 Deschidere folder folosind fereastra Computer: clic dublu pe pictograma Computer sau clic
dreapta pe ea  Open, apoi deschidere disc  deschidere folder.
Din acest moment, avem la dispoziţie mai multe operaţii:
 Deschidere folder aflat la un nivel ierarhic superior: selectare folder din bara de adrese.
 Deschidere un subfolder din folderul curent:
butonul-săgeată spre dreapta de lângă folderul
curent, în bara de adrese  clic pe subfolder.
 Expandare structură folder: Panoul de navigare
 clic pe butonul din stânga folderului.
 Deschidere un folder vizibil în Panoul de navigare: clic pe folder sau clic dreapta pe folder
 Expand.
 Deschidere un folder vizibil în Panoul cu listă: clic dublu sau Enter pe el.
 Restrângere structură afişată pentru un folder în Panoul de navigare: clic pe butonul din
stânga lui sau clic dreapta pe folder  Collapse.
 Dacă, în sesiunea curentă, am navigat deja prin folderul respectiv, îl putem alege direct cu
butonul din dreapta butonului Forward din bara de adrese.
 Revenire la un folder deschis anterior în sesiunea curentă: butonul Back din bara de
adrese.
 Tastare directă a căii, în bara de adrese (în imaginea de mai sus, C:\Discheta candidatului)
 confirmare cu tasta Enter.
Folosind aceeaşi fereastră, putem naviga şi pe Internet, tastând în bara de adrese URL-ul site-ului
dorit şi confirmând cu Enter.
2.6.2 Moduri de afişare a pictogramelor în fereastra Computer
În funcţie de ceea ce dorim să vedem în legătură cu elementele dintr-un folder, putem folosi un
mod de afişare adecvat astfel:
 meniul View;
 clicuri repetate pe butonul Change your View din bara de instrumente;
 deschidere listă ascunsă din dreapta butonului Change your View alegere variantă;
 clic dreapta în spaţiul liber din Panoul cu listă  View  alegere variantă:
 Extra Large Icons, Large Icons, Medium Icons, Small Icons – fiecare fişier şi/sau folder este
prezentat cu o pictogramă foarte mare/mare/medie/mică;
OBSERVAŢIE
Primele trei variante au avantajul că, în cazul fişierelor imagine şi a prezentărilor
PowerPoint, pictogramele ilustrează, prin aspect, şi conţinutul fişierului.
De asemenea, dacă se foloseşte una din primele trei variante
şi un subfolder conţine imagini, acest lucru ne este sugerat prin
pictograma acestuia (în imaginea alăturată, un subfolder
conţine imagini iar celălalt nu).

 List – pictograme mici, dacă este cazul pe mai multe coloane;
 Details – pentru fiecare fişier sau folder se afişează numele şi extensia (Name), data şi ora
ultimei modificări (Date Modified), tipul (Type), mărimea în kB (Size); coloanelor afişate li se
poate modifica lăţimea prin tragere cu mouse-ul de graniţa dintre titlurile lor, aflate în capul
de tabel;
 Tiles – fişierele/folderele sunt afişate cu câte o miniatură, nume, extensie, tip, mărime;
 Content – elementele sunt afişate pe rânduri, împreună cu data modificării şi dimensiunile lor.
Modul de afişare stabilit pentru componentele unui folder se păstrează şi la viitoarea deschidere
a acestuia.
2.6.3 Afişarea conţinutului unui document
Implicit, conţinutul unui document (Word, Excel, text, PowerPoint etc.) se afişează doar după
deschiderea lui cu aplicația corespunzătoare. Totuşi, putem afișa conţinutul unui document selectat
fără a-l deschide, în panoul de previzualizare care se activează cu:
 butonul Organize din bara de comenzi  Layout  Preview Pane.
 butonul Show the preview pane din bara de instrumente.
Dezactivarea panoului se face cu butonul Hide the preview pane din aceeaşi bară.
2.6.4 Sortarea fişierelor/folderelor după diverse criterii
Implicit, fişierele şi folderele sunt ordonate alfabetic după nume, dar pot fi folosite şi alte criterii
de sortare (tip, mărime, data şi ora ultimei modificări etc.).
Sortarea se poate face în orice mod de afişare, dar efectele sunt mai uşor vizibile în modul de
afişare Details.
 În modul de afişare Details: clic pe săgeata de deasupra criteriului de
sortare dorit (Name, Date modified, Type, , Size); la un al doilea clic
pe acel criteriu, sortarea se va face în ordine inversă celei curente.
 În celelalte moduri de afişare: meniul View  Sort by  alegere criteriu de ordonare:
Ascending/Descending.
 Clic-dreapta în Panoul cu listă Sort by  alegere criteriu de ordonare:
Ascending/Descending.
2.6.5 Gruparea şi filtrarea fişierelor/folderelor
Obiectele (fişiere şi/sau foldere) din Panoul cu listă pot fi grupate după diverse
criterii (nume, tip, mărime, data şi ora ultimei modificări etc.).
Pentru aceasta există mai multe metode, precedate de selectarea folderului
conţinător în Panoul de navigare:
 Meniul View  Group by  alegere criteriu după care dorim gruparea
(Name, Type, Date, Size).
Windows va crea grupuri ce conţin fişiere şi/sau foldere cu caracteristici
asemănătoare (de exemplu, la o grupare după nume, primul grup va conţine
elementele la care numele încep cu literele A...E, apoi alt grup cu F...K etc.).
 Clic-dreapta în spaţiul liber din Panoul cu listă  Group by  alegere criteriu de
grupare.
 Dacă modul de afişare este Details, putem folosi listele ascunse din dreapta fiecărei categorii
de informaţii afişate (Name, Date modified, Type, Size) pentru a „filtra“ obiectele afişate. Se
va afişa câte un grup de obiecte pentru fiecare criteriu de filtrare.

Folosind apoi View  Group By  Ascending/Descending, putem stabili ordinea de afişare a
grupurilor.
De asemenea, putem compacta/expanda fiecare grup
folosind tastele săgeţi din stânga criteriului respectiv, ca în
imagine.
Anularea grupării: View  Group by  (None).
Dacă fişierele sunt deja grupate şi dorim
ascunderea/reafişarea tuturor fişierelor din grupuri: meniul
View  Collapse all groups respectiv View  Expand all groups.
2.7 Operaţii cu fişiere şi foldere

2.7.1 Reguli generale pentru operaţii cu fişiere şi foldere
1. În Windows 7 numele fişierelor/folderelor pot avea 260 de caractere şi pot conţine şi spaţii.
Extensiile pot avea până la 128 de caractere, se află după nume şi sunt separate de acestea
printr-un caracter punct (.).
Trebuie reţinut că, în cazul fişierelor, Windows 7 „citeşte“ extensia de la sfârşit spre
început, până la primul caracter punct (de exemplu, pentru fişierul
suport.windows 7.docx.doc, extensia va fi considerată ca fiind doc).
2. Numele obiectului nu poate conţine caracterele \ / :* ? " < >.
3. Ultima operaţie efectuată în sesiunea de lucru curentă cu fişiere şi/sau foldere poate fi anulată
cu Organize  Undo.
4. Se recomandă ca numele fişierelor şi folderelor să fie suficient de sugestive (ca un
contraexemplu, x.txt) astfel încât numele să poată fi folosit pentru căutare.
5. În numele fişierelor/folderelor se vor evita caracterele diacritice (dacă sunt folosite, riscăm ca,
la copierea fişierelor/folderelor pe un alt mediu de stocare sau la trimiterea pe e-mail,
obiectele să nu poată fi deschise).
2.7.2 Crearea unui folder
Putem crea un folder atât pe desktop, cât şi în rădăcina unui mediu de stocare (intern sau extern)
sau în alt folder.
1. Clic dublu pe Computer de pe desktop  Panoul de navigare  deschidere folder în care
dorim să apară noul folder.
2. Variante:
 Butonul New Folder din bara de instrumente.
 Clic dreapta în Panoul cu listă  New  Folder
 Meniul File  New  Folder
Orice variantă am folosi, va apărea un folder numit New Folder şi Windows va aştepta
tastarea numele acestuia.
3. Tastare imediată a numelui noului folder.
4. Confirmare cu Enter sau cu un clic undeva în afara numelui.
Metoda se poate aplica şi la crearea unui folder pe desktop (clic dreapta în spaţiul liber  New
 Folder etc.)

2.7.3 Tipuri uzuale pentru fişiere
Fişierele şi aplicaţiile sunt reprezentate grafic pe ecran sau în foldere prin pictograme. În mod
normal, Windows 7 asociază fiecare aplicaţie cu extensia fişierului pe care îl poate crea şi/ sau
modifica şi îi ataşează o pictogramă sugestivă, astfel încât fişierul să poată fi recunoscut vizual.
Pictograma Pictograma Extensia
Aplicaţia Utilizare
aferentă aplicaţiei pentru fişiere fişierelor
.doc
Microsoft Word Documente text
.docx
.xls
Registre de calcul
Excel
tabelar
.xlsx
.accdb
Access Baze de date
.mdb
.ppt, .pptx
PowerPoint Prezentări
.pps, .ppsx
Notepad .txt Fişiere text
Paint, Windows , , .bmp, .jpg,

Imagini
Photo Gallery .gif, .tif
Documente
Adobe Reader .pdf
portabile
Creare fişiere text
WordPad .rtf
îmbogăţit
Windows Media .mp3, .wav,
Fişiere audio
Player wma
Windows Media .mp4, .avi,
Fişiere video
Player wmv, .mov
WinRar .rar
Arhive (fişiere
comprimate)
WinZip .zip, .zipx
Windows 7 – .exe Fişiere executabile
Windows 7 – .tmp Fişiere temporare

În funcţie de stilul de afişare, aceste pictograme pot diferi.
Pentru fişierele create cu Microsoft Office, extensia din 3 litere (.doc sau .mdb) arată că au fost
create sau au fost salvate în formate compatibile cu versiuni mai vechi (95 - 2003); în timp ce
extensiile din 4-5 litere ( .docx sau .accdb) sunt specifice versiunilor Office mai noi (2007, 2010).

2.7.4 Selectarea fişierelor/folderelor cu care se vor executa operaţiile
Marea majoritate a operaţiilor cu fişiere şi foldere (copieri, mutări, ştergeri, redenumiri, arhivări
etc.) necesită selectarea, în prealabil, a acestor obiecte.
Pentru selectare:
 Un singur element: clic pe el.
 Mai multe elemente consecutive: clic pe primul, apoi Shift+clic pe ultimul din set.
 Mai multe elemente neconsecutive: clic pe unul dintre ele, apoi Ctrl+clic pe fiecare.
 Toate elementele: meniul Edit  Select All sau Ctrl+A sau Organize  Select All.
 Toate elementele, mai puţin câteva – le selectăm pe cele pe care nu le dorim, apoi meniul
Edit  Invert Selection.
 Un grup compact de fişiere/foldere – tragere cu mouse-ul dintr-un colţ al zonei care
conţine obiectele respective (în afara oricărei pictograme) până în colţul diagonal opus
 Dacă fişierele/folderele sunt grupate şi/sau filtrate, putem selecta toate fişierele din grup
prin clic pe numele grupului.
Indiferent de metoda folosită, elementele selectate vor fi afişate cu altă culoare.
Deselectare: clic în spaţiul liber sau cu orice tastă săgeată.
2.7.5 Afişarea de informaţii privind un obiect/ grup de obiecte
Sistemul ne pune la dispoziție informaţii detaliate despre obiectele (fișiere/ foldere) salvate pe
mediile de stocare.
Pentru a afla aceste informații, în fereastra Computer, se deschide folderul/discul în care se află
fişierele și /sau folderele și acestea se selectează.
O parte dintre informații (proprietăţi) vor fi afişate în Panoul de detalii, la baza ferestrei (dacă
panoul nu este afişat, îl putem activa cu lista ascunsă Organize  Layout  Details pane).
Pentru informații mai complete, putem folosi:

 butonul Organize  Properties;
 meniul File  Properties;
 Properties din meniul contextual (clic dreapta) al selecției.
Se va deschide dialogul Properties pentru tipul de obiect selectat. În pagina General se prezintă
informațiile disponibile specifice:

 pentru un fișier: numele și extensia, tipul, aplicația asociată, locația, mărimea, datele de
creare, modificare, accesare, atributele
 pentru un folder: numele, locația, numărul folderelor și numărul și dimensiunea cumulată
a fișierelor pe care le conține, data de creare, atributele
 pentru un set de fișiere și /sau foldere – numărul și tipul obiectelor, dimensiunea
cumulată a fișierelor, atributele
 Type – tipul obiectelor selectate;
 Location – discul şi folderul în care se află obiectele;
 Size – dimensiunea cumulată a fișierelor;
 Contains – numărul de obiecte conţinute (fişiere şi/sau subfoldere);
 Created – data şi ora creării;
 Attributes – atributele obiectelor: Read‐only (dacă este bifat, obiectele pot fi doar citite,
nu şi modificate) şi Hidden (dacă este bifat, obiectele nu sunt afişate, în mod implicit, în
fereastra Computer).
2.7.6 Copierea fişierelor şi/sau folderelor
1. Fereastra Computer  deschidem folderul sursă (din care facem copierea).
2. În Panoul cu listă  selectăm fişierele şi/sau folderele de copiat.
3. Inițiem copierea:
 butonul Organize  Copy
 Clic dreapta pe selecţie  Copy
 Meniul Edit  Copy
 combinația de taste Ctrl+C
În acest moment, Windows va stoca într-o memorie virtuală, numită Clipboard, lista de
fişiere şi/sau foldere selectate.
4. Deschidem folderul destinaţie (în care dorim să facem copierea).
5. Finalizăm operația cu:
 butonul Organize  Paste
 Clic dreapta în spaţiul liber al Panoului cu listă  Paste
 Meniul Edit  Paste
 combinația de taste Ctrl+V
Dacă în folderul destinaţie există deja un folder/fişier cu acelaşi nume şi extensie cu cel pe care
dorim să-l copiem, se va afişa un dialog pentru decizia de continuare a operației, cu trei variante:
 Copy and Replace – copierea se face, fişierul de la
destinaţie e înlocuit cu cel de la sursă;
 Don't Copy – copierea nu se face, ambele fişiere rămân
nemodificate;
 Copy, but keep both files – copierea se face, dar la
destinaţie fişierul copiat va fi redenumit, obținându-se
două fișiere (de ex., fişierele se numesc adeverinta.doc,
atunci copia se va numi adeverinta (2).doc).
Atunci când se copiază seturi de fișiere și trebuie
respectată aceeași regulă pentru tot setul, se poate bifa
caseta de validare Do this for the next… conflicts pentru ca sistemul să efectueze aceeași
operațiune fără confirmare.

Un fişier poate fi copiat în acelaşi folder (de ex. pentru o copie de siguranţă). În acest caz, copia
va avea adăugat la nume cuvântul Copy. De exemplu, dacă originalul
se numea adeverinta.doc, copia se va numi adeverinta‐Copy.doc.
O altă variantă de copiere, după selectarea fișierelor: meniul Edit 
Copy to folder  selectare disc şi/sau folder destinaţie  Copy.
Pentru copierea unor fişiere şi/sau foldere pe un alt mediu de
stocare există şi o altă variantă, mai simplă: clic dreapta pe selecţie 
Send to  alegere mediu destinaţie. Metoda are dezavantajul că nu
permite alegerea folderului la destinație, copierea se face în rădăcină.
În cazul copierii pe un mediu de stocare cu o capacitate prea mică pentru întregul set, se copiază
fişierele câte încap pe discul destinaţie și se afişează un dialog că discul e plin (ultimul fişier care nu
mai încape, nu se copiază parţial).
2.7.7 Mutarea fişierelor şi/sau folderelor
Nu se recomandă mutarea fişierelor şi/sau folderelor din folderele care nu ne aparţin, mai ales a
celor din rădăcina discului C: sau a celor din folderele Program Files sau Windows deoarece, de
obicei aparțin sistemului de operare sau unor aplicații. Mutarea lor determină imposibilitatea de
funcționare a acelor aplicații.
1. Fereastra Computer  deschidem folderul sursă (din care facem mutarea).
2. În Panoul cu listă  selectăm fişierele şi/sau folderele de mutat.
3. Inițiem mutarea:
 butonul Organize  Cut
 Clic dreapta pe selecţie  Cut
 Meniul Edit  Cut
 combinația de taste Ctrl+X
În acest moment, Windows va stoca într-o memorie virtuală, numită Clipboard, lista de fişiere
şi/sau foldere selectate.
4. Deschidem folderul destinaţie (în care dorim să facem mutarea).
5. Finalizăm operația cu:
 butonul Organize  Paste
 Clic dreapta în spaţiul liber al Panoului cu listă  Paste
 Meniul Edit  Paste
 combinația de taste Ctrl+V
Dacă la destinaţie Windows găseşte aceleaşi fişiere şi/sau foldere ca la sursă, se afişează un
dialog similar cu cel de la copiere.
Altă variantă: selectare ca mai sus  meniul Edit  Move to folder  selectare folder
destinaţie  Move.
2.7.8 Schimbarea numelui şi/sau extensiei unui fişier/folder
1. Fereastra Computer  selectare obiect (fişier/folder) căruia vrem să-i schimbăm numele
2. redenumire:
 butonul Organize  Rename
 meniul contextual al fişierului/folderului  Rename
 meniul File  Rename
 clic pe numele fişierului/folderului.

În oricare variantă, porțiunea de nume apare selectată și sistemul aşteaptă introducerea
numelui.
3. Introducere nume nou (eventual, şi noua extensie, în cazul fişierelor) de la tastatură.
4. Confirmare cu tasta Enter sau cu un clic undeva în afara numelui (pentru renunţare la
redenumire, vom folosi tasta Esc).
Un fişier deschis sau un folder care conţine un fişier deschis nu poate fi redenumit.
În general, nu se recomandă modificarea extensiei fişierelor decât în cazul în care aceasta e
greşită. Motivul este că Windows asociază, în general, extensia unor fişiere cu rolul lor în sistem
(de exemplu, fişierele aplicaţie au, de obicei, extensia .EXE sau .COM şi vor fi executate când se dă
clic dublu pe ele) sau cu aplicaţia care le-a creat (de exemplu, există asocierile .BMP 
Paint, .DOCX  Word 2007/2010, .XLSX  Excel 2007/2010, .ACCDB  Access
2007/2010, .DWG  AutoCAD, .CDR  CorelDraw, .PSD  PhotoShop etc., caz în care, la un
clic dublu pe ele, se deschide aplicaţia asociată
şi, în fereastra ei, fişierul respectiv). În situaţia
modificării nejustificate a extensiei unui fişier,
riscăm ca Windows să nu mai ştie cum să-l
manipuleze ulterior.
Oricum, Windows va afişa un dialog prin
care cere confirmare pentru schimbarea extensiei.
2.7.9 Redenumirea unui grup de fişiere şi/sau foldere
Windows 7 permite schimbarea numelui tuturor fişierelor şi/sau folderelor dintr-un grup,
indiferent de tipul lor, cu un nume comun.
1. Fereastra Computer  selectare obiecte.
2. Variante:
 Meniul File  Rename
 Lista ascunsă Organize  Rename
 Rename din meniul contextual al setului de obiecte selectate.
3. Introducere nume nou de la tastatură.
4. Confirmare cu tasta Enter sau cu un clic undeva în afara numelui.
În urma operaţiei, toate obiectele selectate vor primi numele specificat (urmat, eventual, de
(1), (2) etc., dacă fişierele au aceeaşi extensie).
2.7.10 Ştergerea fişierelor/folderelor
1. Fereastra Computer  deschidem folderul în care se află fişierele şi/sau folderele de şters
2. În Panoul cu listă  selectăm fişierele şi/sau folderele de şters.
3. Inițiem ștergerea
 Tasta Delete
 Lista ascunsă Organize  Delete
 Meniul File  Delete
 Clic dreapta pe selecţie  Delete
Windows 7 cere, printr-un dialog, confirmarea
operaţiei de ştergere.
Nu pot fi şterse fişiere deschise sau foldere care conţin fişiere deschise.
Pentru fișierele de pe harddisc, ştergerea în modul prezentat nu este definitivă, ci reprezintă doar
mutarea obiectelor într-un folder special, numit Recycle Bin, de unde pot fi recuperate. Ștergerea

definitivă şi directă a obiectelor selectate se face cu combinaţia de taste Shift+Delete. În acest caz,
fişierele/folderele nu vor mai fi mutate în Recycle Bin ci vor fi şterse definitiv, fără a mai putea fi
recuperate. De aceea, se va folosi această variantă numai când există siguranţa că nu mai este
nevoie de fişierele/folderele respective.
Pentru medii de stocare externe (memory stick, CD-uri/DVD, un folder de reţea etc.) nu există
Recycle Bin, deci ştergerea unui fişier/ folder va fi definitivă.
2.8 Recuperarea fişierelor/ folderelor şterse

Pentru vizualizarea obiectelor șterse, se deschide folderul special Recycle Bin –
 clic dublu pe pictograma Recycle Bin de pe desktop
 clic dreapta pe pictograma Recycle Bin de pe desktop  Open
În fereastra folderului Recycle Bin se vor afişa toate fişierele/folderele şterse, cu informații
despre data și ora la care s-a făcut ștergerea și folderul de proveniență.
Pentru recuperarea unor obiecte șterse:
1. Selectăm fişierele şi/sau folderele de recuperat
2. recuperare cu:
 bara de instrumente - butonul Restore the selected items - mai multe obiecte),
Restore this item - un singur obiect).
 meniul contextual al selecţiei  Restore
 meniul File  Restore
Fişierele/folderele vor fi restaurate în folderul din care au fost şterse (dacă folderul în care se
aflau obiectele a fost șters și el între timp, Windows 7 îl va reface).
2.8.1 Proprietăţile folderului Recycle Bin
Comportamentul implicit al sistemului de operare în ceea ce privește ștergerea fișierelor de pe
disc poate fi modificat, din meniul contextual al pictogramei Recycle Bin de pe desktop (clic dreapta
pe ea)  Properties. Se va deschide un dialog cu
următoarele opţiuni importante:
 Custom size – mărimea maximă pe care folderul
Recycle Bin o poate ocupa pe disc. La atingerea acestei
dimensiuni, fişierele şterse mai demult fiind eliminate
definitiv.
 Do not move files to the Recycle Bin. Remove files
immediately when deleted – dacă este activat, la
ştergere fişierele/ folderele nu mai sunt mutate în
Recycle Bin ci dispar definitiv (similar cu Shift+Delete..
 Display delete confirmation dialog box – determină afișarea dialogului de confirmare pentru
ștergere (debifat - ştergerea se face fără confirmare ).
2.8.2 Golirea folderului Recycle Bin
Folderul Recycle Bin poate fi golit, parţial sau complet (nu
poate fi şters).
Golirea selectivă înseamnă ștergerea cu Delete a unora
dintre obiectele existente în el, a căror ștergere devine astfel
permanentă. Fișierele/ folderele nu mai pot fi recuperate.
Sistemul va cere confirmare pentru ştergere.

Golirea completă înseamnă ștergerea definitivă a tuturor obiectelor existente:
 din fereastra Recycle Bin  butonul Empty the Recycle Bin
 din fereastra Recycle Bin  meniul File  Empty Recycle Bin
 clic dreapta pe pictograma Recycle Bin de pe desktop  Empty Recycle Bin.
Sistemul va cere confirmare pentru ştergere. Fișierele/ folderele nu mai pot fi recuperate.
2.9 Crearea şi modificarea fişierelor text
Fişierele text au extensia .txt şi sunt create şi modificate folosind o aplicaţie inclusă în mediul
Windows 7, numită Notepad; aceasta se foloseşte la crearea de documente text de dimensiuni în
general reduse, salvate în format ASCII (avantajul acestui format este că pot fi recunoscute de orice
sistem de operare, deoarece e vorba de un „text curat“, fără formatare).
Aplicaţia Notepad se lansează în execuţie cu Start  All Programs  Accessories  Notepad.
2.9.1 Crearea unui fişier text cu Notepad
1. Fereastra Computer  deschidere folder în care va fi creat fişierul text.
2. File  New  Text Document sau New  Text Document din meniul contextual al
Panoului listă. În acest moment va apărea un fişier numit New Text Document.txt.
3. Tastare nume dorit pentru fişier, fără a şterge extensia .txt (în caz contrar, Windows nu va mai
şti, ulterior, cum să deschidă fişierul).
4. Confirmare cu Enter sau cu un clic în afara numelui.
În acest moment fişierul este creat, dar este gol.
2.9.2 Modificarea şi salvarea unui fişier text
1. Fereastra Computer  selectare folder în care se află fişierul text.
2. Selectare fişier text în Panoul cu listă, apoi variante:
 meniul File  Open
 clic dublu pe fişier
 tasta Enter
 Open din meniul contextual al fişierului.
3. Se va afişa o fereastră în care se va modifica/tasta conţinutul fişierului text. Se va ţine cont de
următoarele reguli:
 Notepad nu poate continua, în mod normal, automat un text pe rândul următor dacă textul
nu încape pe o singură linie; de aceea, dacă trebuie ca un text să înceapă la linie nouă se
foloseşte tasta Enter şi apoi se va introduce textul;
 formatarea unui text scris cu Notepad: selectare text prin tragere cu mouse-ul peste el 
meniul Format  Font  stabilire parametri de formatare.
4. La închiderea ferestrei (File  Exit sau butonul de închidere a ferestrei sau Alt+F4), Notepad
va întreba dacă se doreşte salvarea actualului conţinut al fişierului (de fapt, acesta este
momentul în care se face scrierea efectivă pe disc).
2.10 Protejarea fişierelor/folderelor
Pentru protejarea fişierelor împotriva modificării, ştergerii sau afişării se pot folosi două metode
(care se completează reciproc):
 modificarea individuală a atributelor;
 stabilirea restricţiilor de acces.

2.10.1 Modificarea atributelor fişierelor/folderelor
Atributele fişierelor/folderelor sunt caracteristici care pot fi stabilite de utilizator.
 Read-only – fişierul poate fi citite dar nu poate fi modificat sau şters. Atributul este evidenţiat
şi în bara de titlu, la deschiderea fișierului: .
 Hidden – fişierele/folderele cu acest atribut nu sunt vizibile dacă pentru sistem s-a folosit
fereastra Computer  meniul Tools  Folder Options  pagina de dialog View butonul
radio Don't show hidden files, folders, or drives); pentru reafişarea lor, se activează butonul
radio Show hidden files, folders, and drives (chiar dacă forţăm astfel afişarea lor, ele vor fi
afişate estompat, pentru a se evidenţia atributul de „ascuns“).
Modificarea atributelor unor fişiere şi/sau foldere:
1. Fereastra Computer  selectare disc şi folder în care se află obiectele respective.
2. În Panoul cu listă se selectează obiectele cărora trebuie să li se modifice atributele.
3. Variante:
 Meniul File  Properties  pagina de dialog General
 Lista ascunsă Organize  Properties
 Meniul contextual al selecţiei  Properties  pagina de dialog General.
4. În dialogul afişat se activează/dezactivează comutatorii Read‐only, respectiv Hidden.
5. Confirmare cu OK.
2.11 Căutarea fişierelor/folderelor

2.11.1 Căutarea fişierelor/folderelor după nume și/ sau conținut
 căutare în folderul Computer (pe întregul calculator): meniul Start  zona de editare Search
programs and files  tastare nume şi/sau conţinut/autor
 căutare cu pornire de la un anumit disc/folder: fereastra Computer  deschidere folder din
care va începe căutarea  zona de editare Search… din dreapta barei de adrese.
Indiferent de varianta aleasă, tastăm în zona de editare numele fişierului/folderului căutat
(complet sau parţial) sau un text din conținutul fișierului.
1. Putem specifica doar numele şi/sau extensia.
2. Dacă cunoaştem doar porţiuni din nume şi/sau extensie, putem folosi în locul porţiunii
necunoscute caracterele speciale:
* – orice caractere şi oricâte în porţiunea nume
şi/sau extensie;
? – orice caracter pe poziţia respectivă.
De exemplu, dacă pe disc există fişierele
ALFA.TXT, ALIN.DAT, BEBE.EXE, RADU.TXT şi
specificăm *.TXT, Windows va căuta toate fişierele
cu extensia .TXT; dacă specificăm A*.* se vor afişa
toate fişierele la care numele începe cu litera A,
indiferent de extensie; dacă specificăm *.?X* se
vor afişa toate fişierele la care a doua literă din
extensie este X.
3. Dacă dorim să folosim la căutare şi porţiuni
din nume şi/sau extensie: Organize  Folder and
search options  pagina de dialog Search 

bifare Find partial matches  OK.
4. Dacă dorim ca operaţia de căutare să se efectueze numai în folderul selectat iniţial (nu
şi în subfolderele sale), folosim acelaşi dialog şi debifăm Include subfolders…
În fereastra de detalii se va afişa o listă cu fişierele şi folderele care conţin în nume și/sau în
conţinut textul specificat.
Dacă dorim să ne deplasăm la unul din fişierele/folderele din listă, îl vom selecta şi vom folosi
File  Open File Location sau Open File Location din meniul său contextual. Se va deschide
folderul ce conține obiectul ales şi obiectul va fi, deja, selectat.
2.11.2 Căutarea fişierelor/folderelor după diferite criterii
Dacă despre fișier cunoaștem și alte detalii (data creării/ultimei
modificări, mărimea, folderele în care dorim să se execute căutarea):
 Pentru dată: clic pe zona de căutare  Date modified:  alegere
interval prin tragere cu mouse-ul peste intervalul de zile dorit sau alegerea uneia din opţiunile
afişate în dialog:
 A long time ago – de mult timp;
 Earlier this year – de la începutul anului curent până azi;
 Earlier this month – de la începutul lunii curente;
 Last week – în ultimele 7 zile;
 Earlier this week – în săptămâna curentă (la americani, săptămâna
începe cu duminica);
 Yesterday – ieri.
 Pentru mărime: lista ascunsă Size  alegere plajă

de dimensiuni.
 Pentru folderele în care se va efectua căutarea: zona Search again in:  Custom… 
deschidere disc  bifare, pe rând, în lista Change selected locations, a folderelor în care se
face căutarea (la baza dialogului se afişează o listă a folderelor selectate)  OK.

Se pot menţiona mai multe criterii de căutare; Windows 7 va afişa, în rezultate, numai obiectele
care îndeplinesc toate condiţiile. De exemplu, dacă se folosesc criteriile alăturate, vor fi găsite
numai fişierele imagine mici, modificate în anul
curent.
2.11.3 Numărarea fişierelor de un anumit tip dintr-un folder
Fereastra Computer  selectare disc  selectare folder  zona de editare Search din dreapta
barei de adrese  introducere extensie, precedată de * şi caracterul punct (.).
La sfârşitul căutării, în Panoul cu listă se va afişa o listă cu toate fişierele de acel tip aflate în
folderul respectiv (eventual, şi în subfolderele sale), numărul acestora fiind prezentat în bara de
stare și în Panoul de detalii.

2.12 Arhivarea fişierelor şi/sau folderelor
Arhivarea este procesul de comprimare a unuia sau mai multor foldere şi/sau fişiere într-un
singur fişier numit arhivă.
Prin arhivare se urmăresc, în general, câteva scopuri:
 micşorarea spaţiului ocupat pe disc de fişierele mari;
 transferul unor fişiere mari de pe un calculator pe altul (de exemplu, nu se poate copia de pe
un sistem pe altul un fişier de 2 GB prin intermediul unor CD-uri dacă fişierul nu este arhivat);
 transferul conţinutului unor foldere prin e-mail, împreună cu subfolderele lor (în acest caz,
vom arhiva folderele, vom trimite arhiva ca ataşare la e-mail, urmând ca destinatarul să facă
dezarhivarea).
Pentru arhivare se pot folosi mai multe aplicaţii (WinZip, WinRar, WinArj, WinAce, Power
Archiver etc.), în general compatibile (de exemplu, dintr-o arhivă creată cu WinRar, se pot putea
extrage fişiere folosind WinZip şi invers).
Dacă pe un sistem se instalează două aplicaţii de arhivare, prioritară este ultima instalată.
2.12.1 Gestionarea arhivelor folosind aplicaţia WinZip
2.12.1.1 Crearea unei arhive cu WinZip
Cea mai simplă metodă de creare a unei arhive:
 se selectează fişierele şi/sau folderele de arhivat
 din meniul contextual (clic dreapta) pe selecţie  Send to  Compressed (zipped) folder.
Va apărea o arhivă cu numele fişierului pe care s-a dat clic dreapta și cu aspectul .
O altă posibilitate, după selecție, este opțiunea
WinZip  Add to Zip file din meniul File sau din meniul contextual al selecţiei.
În dialogul următor se vor menţiona următoarele:
 în zona de text Add to archive: numele arhivei
- butonul New - folder-destinaţie pentru arhivă
 File name: numele arhivei  Create
- butonul Open- adăugare la o arhivă existentă
 lista Split Zip File permite crearea mai multor volume
de mărimea specificată – utilă pentru copierea arhivei
pe dischete/CD-uri/DVD-uri – se creează fișiere cu
extensiile .z01, .z02 etc. Pentru dezarhivare sunt
necesare toate aceste fișiere.
 butonul Add - începerea arhivării
2.12.1.2 Extragerea unor fişiere/foldere dintr-o arhivă creată cu WinZip
Dezarhivarea reprezintă extragerea din arhivă a fișierelor/folderelor.
Pentru dezarhivare, se deschide fereastra Computer a folderului în care se află arhiva  meniul
contextual (clic dreapta) al arhivei  Extract all
Altă posibilitate pentru extragerea tuturor fişierelor/folderelor din arhivă: selectare arhivă 
- meniul File  WinZip 
- meniul contextual al arhivei  WinZip
- Extract to Here ‐ extragere în folderul în care se află arhiva
- Extract to…  alegere folder destinaţie butonul Unzip - extragere în alt folder

2.13 Noţiunea de shortcut (scurtătură)
Un shortcut ( o scurtătură) este un instrument foarte puternic introdus începând cu Windows 95,
care permite accesarea rapidă a diverselor obiecte din sistem (discuri, foldere, fişiere, aplicaţii etc.)
printr-un clic dublu pe pictograma asociată, fără a mai fi nevoie de căutarea obiectului prin
deschiderea explicită a discului şi folderului în care se află.
Din punct de vedere al celui care le-a creat, există două tipuri de shortcut-
uri:
 Shortcut-uri sistem – se creează automat la instalarea sistemului de
operare (de exemplu, Computer);
 Shortcut-uri ale utilizatorului – sunt create de utilizator şi se pot
distinge de cele ale sistemului prin săgeata curbă aflată în colţul din
stânga-jos al pictogramei.
Din punct de vedere al obiectului către care indică shortcut-ul şi, prin urmare, al efectului pe
care-l va avea ulterior activarea lui, există patru mari tipuri de shortcut-uri:
 Shortcut către un disc – la activare, afişează conţinutul discului;
 Shortcut către un folder – la activare, afişează conţinutul folderului-ţintă;
 Shortcut către o aplicaţie – la activare, lansează în execuţie aplicaţia respectivă;
 Shortcut către un document – la activare, lansează aplicaţia cu care a fost creat documentul
şi, în cadrul ei, deschide documentul respectiv.
Shortcut-urile îşi au rostul pe desktop unde, în general, avem nevoie de ele.
2.13.1 Crearea unui shortcut pe Desktop
1. un shortcut pe ecranul principal pentru orice tip de obiect
în fereastra Computer, se selectează obiectul-ţintă
-  meniul File  Send to  Desktop (create shortcut)
-  meniul contextual al obiectului  Send to  Desktop (create shortcut).
2. pentru un shortcut către o aplicaţie
butonul Start  All Programs  se caută aplicaţia
a.  clic-dreapta pe aplicaţie  Send to  Desktop (create shortcut).
2.13.2 Crearea unui shortcut într-un folder
Pentru a crea un shortcut există mai multe variante, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei:
1. .cu expertul
a. fereastra Computer, clic dreapta într-o zonă liberă a panoului listă (sau clic dreapta într-o
zonă liberă de pe Desktop) New  Shortcut

b. la Type the location of the item se tastează/ alege cu Browse locaţia elementului pentru
care se va crea shortcut-ul  Next..
c. (Eventual) stabilire nume shortcut la Type a name for this shortcut 
d. Finish.
2. în acelaşi loc cu obiectul la care se referă
a. fereastra Computer  selectare obiect-ţintă în Panoul cu listă 
b. meniul File  Create Shortcut sau meniul contextual al obiectului  Create Shortcut.
3. prin copiere:
a. fereastra Computer  selectare obiect-ţintă în Panoul cu listă 
b. meniul contextual al obiectului ţintă  Copy 
c. deplasare în folderul în care dorim să creăm shortcut-ul  clic dreapta în spaţiul liber 
Paste shortcut.
2.13.3 Redenumirea, mutarea, ștergerea unui shortcut
Un shortcut este un fișier cu extensia .lnk. Ca urmare, poate fi copiat, mutat, redenumit sau șters
ca orice fișier, cu următoarele recomandări:
 este indicat un nume sugestiv și care să nu creeze confuzii.
 locul cel mai potrivit este pe Desktop, unde este ușor accesibil
 ștergerea unui shortcut nu afectează obiectul-țintă, doar posibilitatea de accesare rapidă a
acelui obiect.
2.13.4 Schimbarea pictogramei unui shortcut
Clic-dreapta pe shortcut  Properties  pagina de dialog Shortcut 
Change Icon. Se va afişa un dialog din care se alege pictograma dorită.
Pictogramele pentru shortcut-urile de sistem (de exemplu, Computer sau
Recycle Bin) nu se pot schimba.
2.14 Lansarea în execuţie a aplicaţiilor

Programele (numite adesea şi aplicaţii) sunt fişiere cu extensiile .exe sau .com. care conţin
comenzi ce vor fi trimise sistemului de operare în scopul execuţiei.
La instalarea unei aplicaţii, acesteia i se asociază o pictogramă şi, de multe ori, se creează un
folder în care se află fişierul aplicaţie şi fişierele auxiliare necesare lui și eventual un shortcut pe
Desktop pentru acces rapid.
În Windows, fiecare program (aplicaţie) se lansează în execuţie într-o fereastră.
Pentru lansarea în execuţie a unei aplicaţii există mai multe posibilităţi, descrise mai jos. În toate
cazurile se deschide o fereastră aparţinând aplicaţiei iar în taskbar apare butonul corespunzător.
2.14.1 Lansarea în execuţie din fereastra Computer
Aplicația se poate lansa direct din fereastra de explorare Computer (Windows Explorer) în care
este afișat folderul în care se află aplicaţia.
Se selectează fișierul aplicației și se deschide cu:
 clic dublu pe aplicaţie;
 tasta Enter
 butonul Open din bara de instrumente;
 meniul File  Open.
În multe situații această metodă este mai puțin convenabilă, întrucât presupune să știm exact care

este folderul și care este numele fișierului aplicației: de exemplu, aplicația Calculator se găsește în
folderul C:\Windows\system32 și se numește calc.exe, sau aplicația Microsoft Word 2010 are
numele winword.exe, în folderul C:\Program Files (x86)\Microsoft Office\Office14.
2.14.2 Lansarea în execuţie prin utilizarea meniului Start
O variantă mai la îndemână o constituie folosirea listei All Programs din meniul butonului Start.
În această listă se regăsesc în mod normal toate aplicaţiile Windows instalate. Unele aplicaţii care se
instalează ca pachete (de exemplu, cele din Microsoft Office), se regăsesc în listă grupate în foldere.
Pentru lansarea în execuţie a unei aplicaţii instalate se deschide meniul Start  se alege All
Programs  dacă este cazul, se deschide folderul  se selectează aplicaţia.
2.14.3 Lansarea în execuţie prin utilizarea shortcut-ului asociat
Pentru unele aplicații, în cursul procesului de instalare, se creează pe Desktop o scurtătură
(shortcut) care să permită lansarea lor rapidă în execuție. Pentru alte aplicații utilizate frecvent se
poate crea un asemenea shortcut ulterior.
O aplicaţie care are, în general pe Desktop, o scurtătură (un shortcut) asociată, poate fi
lansată rapid prin deschiderea acesteia: cu clic dublu sau selectare și tasta Enter.
Exemplu: pictograma Microsoft Office Word 2010
2.14.4 Lansarea în execuţie prin deschiderea unui fișier asociat
Deschiderea din fereastra de explorare Computer (Windows Explorer) a unui fișier (cu Open,
clic dublu, tasta Enter) determină lansarea în execuție a aplicaţiei corespunzătoare şi deschiderea în
cadrul ei a documentului în cauză. Pentru fișierele care pot fi prelucrate cu mai multe aplicații,
opțiunea Open with din Organize sau din meniul contextual permite selectarea aplicației care va fi
lansată.
2.14.5 Deschiderea unei noi ferestre pentru o aplicaţie în execuţie
Dacă o aplicaţie este deja lansată în execuţie, putem crea o altă fereastră pentru ea: clic dreapta
pe butonul corespunzător din taskbar (bara de aplicaţii)  selectare aplicaţie. Lista Recent ne
permite să deschidem un fişier dintre ultimele folosite în acea aplicaţie.
2.14.6 Lansarea în execuţie folosind dialogul Run
Din meniul butonului Start  All Programs  Accessories  Run.
În zona de text Open a dialogului afişat se introduce
specificatorul de fişier al aplicaţiei dorite  confirmare cu OK.
Prin folosirea butonul Browse se poate alege direct folderul
în care se află aplicația și apoi fișierul aplicaţiei respective.
2.14.7 Utilizarea aplicaţiei Command Prompt

Unele aplicaţii (mai ales cele de nivel MS-DOS),
nu pot fi lansate în execuţie direct din mediul
Windows 7.
Pentru aceste cazuri, se lansează aplicaţia
Command Prompt din meniul Start  All Programs
 Accessories  Command Prompt.
În fereastra afişată se tastează numele aplicaţiei
(cu calea completă în care se află aceasta), cu

parametrii/ comutatorii necesari și se confirmă cu tasta Enter.
Revenirea în mediul Windows: tastarea comenzii exit și confirmarea cu Enter sau închiderea
ferestrei.
OBSERVAŢII
1. Unele aplicaţii (aşa-numitele kituri de instalare, care instalează aplicaţiile aferente)
necesită drepturi depline (de administrator) asupra sistemului şi, ca urmare, vor cere
introducerea parolei pentru acest utilizator.
2.14.8 Închiderea unei aplicaţii care nu răspunde comenzilor primite
În general, închiderea unei ferestre se face cu un clic pe butonul , aflat în colţul din dreapta-
sus al ferestrei.
O aplicaţie care nu mai răspunde comenzilor primite de la tastatură sau mouse trebuie închisă
forțat, păstrând calculatorul în funcţiune.
1. Variante:
 Combinaţia de taste Ctrl+Alt+Delete
 Dacă mouse-ul funcţionează: clic-dreapta într-o zonă
liberă din bara de aplicaţii
2. Se alege linkul sau opțiunea Start Task Manager
3. Se va afişa fereastra Windows Task Manager; pagina
de dialog Applications conţine o listă cu toate aplicaţiile
în curs de execuţie – în dreptul celor care nu răspund la
comenzi apare scris (Not Responding) iar la celelalte
Running.
4. Selectare aplicaţie care nu răspunde  butonul End
Task.
Dacă este vorba de o aplicaţie (Word, Excel, Access etc.)
care lucrează cu documente, ni se va cere, probabil, salvarea documentului deschis.
Combinaţia de taste Ctrl+Shift+Esc lansează direct aplicația Task Manager.
2.15 Operaţii cu dispozitive de stocare

Dispozitivele de stocare pot fi:
 unităţi de harddisc (locale – interne şi/sau externe sau de reţea);
 unităţi de CD/DVD/Blu-ray;
 alte unităţi conectate la calculator (USB flash drive, card de memorie, cameră foto/video etc.).
2.15.1 Conectarea la computer a unui mediu de stocare extern
Un dispozitiv de stocare extern (USB flash drive, cameră digitală, HDD extern, media player) se
conectează la calculator numai în momentul folosirii sale pentru copierea, mutarea şi/sau ştergerea
unor fişiere de diverse tipuri (imagini, documente etc.).
Conectarea fizică se face prin intermediul unui port USB (Universal Serial Bus), fie direct (de
exemplu, USB flash drive – stick de memorie), fie prin intermediul unui cablu specific mediului de
stocare (cameră digitală, media player, harddisc extern etc. - în anumite situaţii este nevoie de
instalarea driverului aferent, de pe CD-ul livrat cu dispozitivul).
Întrucât portul USB asigură conectare Plug-and-Play, sistemul de operare identifică dispozitivul
care poate fi utilizat imediat.

Dacă opţiunea de AutoPlay (rulare automată) este activată, se
afișează fereastra AutoPlay care oferă mai multe opţiuni de utilizare, în
funcţie de conţinutul mediului de stocare:
 Open folder to view files ‐ permite examinarea conţinutului
mediului de stocare în fereastra Windows Explorer și
executarea operaţiilor dorite cu fişierele şi/sau folderele de pe
dispozitiv
 Play using Windows Media Player – dacă sistemul
detectează fișiere multimedia – se lansează aplicația
Windows Media Player și fișierele compatibile sunt rulate
automat
 Import pictures and videos – pentru camere video/foto
Dacă opţiunea AutoPlay este dezactivată, mediul de stocare se identifică în
zona de dispozitive cu medii detașabile din fereastra Computer  Computer,
indiferent de modul de afişare.
Operaţiile cu fișiere și foldere pe/de pe aceste medii de stocare se fac în mod obișnuit, cu
eventuale restricții impuse de caracteristicile tehnice – de exemplu, nu se poate
şterge/muta/redenumi un fişier de pe un CD-ROM).
2.15.2 Deconectarea unui mediu de stocare extern
După terminarea operaţiilor cu un mediu de stocare extern, înainte de deconectarea sa fizică de la
calculator, dispozitivul trebuie deconectat din punct de vedere software. În caz contrar, există riscul
defectării mediului (cu pierderea datelor de pe el) şi/sau a portului.
Pentru toate tipurile de medii de stocare detașabile, deconectarea fizică se face din fereastra
Computer  meniul contextual (clic dreapta) al dispozitivului  opțiunea Eject. Pentru unități de
CD/DVD, comanda extrage suportul din unitate și permite îndepărtarea sau
înlocuirea discului.
Existența unui mediu de stocare conectat la un port USB este semnalată printr-
o pictogramă sau în zona de notificare (Notification Area) din partea
dreaptă a barei de aplicații (taskbar). . Este posibil ca din lipsă
de spațiu anumite pictograme să nu fie vizibile direct în zona de afișare, ci cu
ajutorul listei ascunse Show hidden icons din aceeaşi zonă.
Deconectarea unui dispozitiv de stocare conectat la un port USB se face prin selectarea cu clic a
pictogramei sau - Safely Remove Hardware and Eject Media din zona
de notificare  alegerea opțiunii corespunzătoare dispozitivului respectiv - Eject
USB drive sau Eject Mass Storage. Dispozitivul nu poate deconectat dacă există în
lucru fișiere deschise de pe el.
Apariția mesajului Safe To Remove Hardware deasupra zonei de
notificare semnalează că dispozitivul este deconectat din punct de vedere
software și poate fi extras (deconectat fizic de la portul USB) fără riscuri.

2.15.3 Vizualizarea informaţiilor referitoare la un dispozitiv de stocare
Informațiile cele mai importante relative la un dispozitiv de stocare sunt cele referitoare la
capacitatea sa totală, respectiv la capacitatea disponibilă (spaţiu liber la un moment dat).
În fereastra de explorare (Computer) cu Computer selectat în panoul stânga și cu modul de
vizualizare Details, Tiles sau Content, în panoul din dreapta se afișează aceste informații pentru
toate dispozitivele de stocare din sistem.
O altă variantă este selectarea dispozitivului în fereastra Computer și folosirea opțiunii

Properties din
1. lista butonului Organize  Properties
2. meniul File  Properties
3. meniul contextual (clic dreapta)  Properties.
Pagina General a dialogului afişat prezintă informațiile despre spaţiul
ocupat, spaţiul liber şi capacitatea discului. Dialogul are mai multe pagini și
poate fi folosit pentru executarea unor operații și stabilirea unor opțiuni.
2.15.4 Formatarea discurilor
Prin formatare se înţelege operaţia de iniţializare şi organizare a spaţiului de pe disc, în sensul că
se creează sau se recreează următoarea structură:
a. folderul rădăcină al discului (notat cu nume_unitate:\, de exemplu: A:\ pentru dischetă, C:\
pentru harddisc şi D:\ pentru unitatea de CD).
b. o tabelă de alocare a fişierelor, în care se ţine evidenţa folderelor şi fişierelor existente/care
vor fi create pe disc şi a locului fizic unde se află ele.
Formatarea presupune parcurgerea următorilor paşi:
1. Fereastra Computer  selectare unitate de disc  meniul contextual al unităţii  Format...
Se va afişa un dialog în care:
 lista ascunsă Capacity  selectare capacitate disc;
 File system: sistemul de gestionare a fişierelor (implicit, NTFS; pentru dischete, FAT);

 Allocation unit size: mărimea unei unităţi de alocare –
cluster; v. şi capitolul Verificarea discurilor, mai jos;
 zona de text Volume label: se poate introduce un nume
pentru disc (numele introdus aici se va afişa, ulterior, în
fereastra Computer, asociat cu discul);
 Quick Format – dacă e activat se face o formatare rapidă (de
fapt, doar ştergerea fişierelor şi/sau folderelor), fără a
verifica dacă există sectoare defecte şi a le marca pentru a se
evita folosirea lor ulterioară;
 Create a MS‐DOS startup disk (numai pentru dischete) –
dacă e activat, după formatare se copiază pe dischetă
fişierele necesare unei porniri ulterioare a sistemului de pe
dischetă şi se scriu, într-un sector special, informaţiile
necesare acestei porniri. O astfel de dischetă se numeşte
dischetă-sistem.
2. Începerea formatării se face cu butonul Start. Windows 7 va
cere confirmare pentru începerea operaţiei.
Atenţie! Prin formatare, toate informaţiile aflate pe disc se pierd.
Nu se poate formata discul de pe care a fost încărcat sistemul de operare (în general, partiţia C:).
Pentru formatarea acesteia, vom încărca sistemul de pe un mediu de stocare extern (uzual CD sau
DVD), după care vom reinstala sistemul de operare.
2.15.5 Verificarea discurilor
La crearea unui fişier sau la creşterea dimensiunii lui, Windows 7 îi alocă un spaţiu liber pe disc
numit cluster, format dintr-un număr fix de bytes. Nu este obligatoriu ca toate clusterele aparţinând
unui fişier să se afle într-o zonă compactă de disc, dar Windows 7 păstrează informaţiile de legătură
între clustere, astfel încât, când va fi nevoie de fişier, să ştie din ce clustere să-l obţină.
Verificarea poate fi făcută numai dacă utilizatorul are drepturi de administrator.
Uneori, când oprirea sistemului s-a făcut de la buton dar fără Start  Shut Down, unele fişiere
îşi pierd legăturile între clustere, astfel încât unele par a fi ocupate dar Windows nu mai ştie căror
fişiere aparţin. Pentru refacerea acestor legături, se recomandă efectuarea unei verificări a
discurilor, care se execută cu o aplicaţie numită ScanDisk.
Operaţie:
1. Fereastra Computer  clic dreapta pe unitate  meniul contextual  Properties  pagina
de dialog Tools  butonul Check Now.
2. În dialogul afişat: pagina Tools  butonul Check Now.
Se va afişa un dialog cu următoarele opţiuni:
 Automatically fix file system errors – dacă este
activat, ScanDisk va încerca să rezolve automat
problemele de legături între clusterele aparţinând
fiecărui fişier;
 Scan for and attempt recovery of bad sectors – o
verificare mai puternică decât prima, constând şi în
localizarea clusterelor defecte, marcarea lor ca atare pentru a nu mai fi folosite ulterior şi
mutarea informaţiilor din ele în alte clustere, utilizabile.
3. Windows 7 va cere confirmare pentru verificare la următoarea pornire a calculatorului.

2.15.6 Defragmentarea
Pe măsură ce utilizatorul şterge sau
micşorează fişiere de pe disc, apar clustere
libere. La instalarea unor aplicaţii sau la
crearea/modificarea unor fişiere, acestea ocupă,
pe rând, clusterele rămase libere în urma
ştergerilor anterioare; ca urmare, fişierele pot fi
„fragmentate“, ceea ce duce la scăderea vitezei
de lucru deoarece Windows 7 va fi nevoit să
citească un fişier din mai multe locuri. Pentru a
rezolva această problemă, se recomandă
defragmentarea periodică a discului, prin care
sistemul compactează fişierele astfel încât
fiecare să ocupe clustere adiacente.
Operaţie: fereastra Computer  clic dreapta pe un disc  Properties  pagina de dialog Tools
 butonul Defragment Now  alegere disc  Defragment Now.
Într-o primă etapă, Windows 7 va analiza discul, iar în a doua etapă va reloca clusterele ocupate
de un fişier astfel încât acestea să ocupe un spaţiu contiguu pe disc.
Defragmentarea poate fi făcută numai dacă utilizatorul are acces la un cont de administrator.
Operaţia poate dura de la câteva de minute la câte ore.
Se recomandă o defragmentare atunci când sistemul merge din ce în ce mai lent şi nu sunt alte
motive pentru aceasta ( aplicaţii foarte complexe sau prea multe deschise simultan, viruşi etc.).
2.15.7 Eliberarea spaţiului de pe un disc
Lucrând cu calculatorul, acesta foloseşte o mulţime de fişiere temporare. În mod normal, acestea
sunt şterse automat la închiderea aplicaţiei aferente dar, dacă aplicaţia este închisă brutal (cu
combinaţia Ctrl+Alt+Delete  Start Task Manager  End Task), acestea rămân pe disc şi ocupă,
în mod inutil, spaţiu.
De asemenea, la deschiderea unor pagini de Internet, se
descarcă mici programe sau imagini din acele pagini, astfel
încât următoarele deschideri ale paginilor respective să fie mai
rapide.
Toate acestea ocupă spaţiu pe disc, care poate fi eliberat
astfel:
1. Fereastra Computer  clic dreapta pe discul C:
Properties  pagina de dialog General  Disk Cleanup.
Windows 7 va calcula spaţiul ce ar putea fi eliberat prin
golirea fiecărei categorii de fişiere.
2. Se va afişa un dialog în care vom putea alege căror categorii de fişiere li se aplică operaţia.
3. Confirmare cu OK.
În lista de categorii va apărea şi Recycle Bin şi, de aceea, înainte de a bifa această opţiune se
recomandă vizualizarea fişierelor din acest folder deoarece ştergerea prin această metodă e
definitivă şi nu e selectivă la nivel de fişier/folder.

2.15.8 Realizarea unor copii de siguranţă (backup) a fişierelor/folderelor
Copiile backup (de siguranță) sunt copii a întregului sistem sau datelor importante pe un mediu
extern (CD, DVD, Blu-ray, memory stick, hard-disc extern), ca mijloc de protecție împotriva
situațiilor neprevăzute.
Copiile backup se pot realiza:
 la nivelul unui grup de fişiere şi/sau foldere – prin copiere clasică pe mediul extern;
 la nivelul întregului sistem – în acest caz, se va obţine o copie completă a întregului sistem de
operare, împreună cu documentele aflate pe harddisc.
Pentru această din urmă situație:
1. se introduce mediul de stocare extern în unitate sau se conectează mediul la portul USB.
2. Start  Control Panel  categoria System and Security  legătura Backup your
Computer  Create a new, full backup.
În acest moment, va apărea o altă fereastră, ce va prezenta progresul creării copiei.
Dacă fişierele respective nu au avut loc suficient pe mediul de stocare folosit (de exemplu, un
CD sau un DVD), ni se va cere introducerea unui al doilea mediu, „de continuare“, de acelaşi tip.
2.16 Personalizarea meniului Start
Meniul Start conține, în principal, câteva secțiuni:
 Search programs and files – permite căutarea tuturor fişierelor şi/sau folderelor de pe sistem
care au în nume, extensie sau în conţinut textul specificat;
 All Programs – conține toate aplicațiile din mediul Windows 7 și cele instalate ulterior;
 o listă cu aplicațiile cel mai recent accesate;
 o listă cu aplicațiile la care se doreşte acces rapid (cele
pentru care s-a folosit Pin to Start Meniu );
 numele utilizatorului;
 o listă cu unele componente ale mediului utilizate frecvent:
 Documents – deschide o fereastră din care se poate alege
un document creat şi/sau salvat în folderul
Libraries\Documents (implicit, acesta este locul de
salvare a documentelor create, indiferent de tipul lor);
 Pictures – deschide o fereastră din care se poate alege un
fişier imagine creat şi/sau salvat în folderul
Libraries\Pictures (implicit, acesta este locul de salvare a
fişierelor imagine create, indiferent de tipul lor);
 Music – deschide o fereastră din care se poate alege un fişier ce conţine muzică, creat
şi/sau salvat în folderul Libraries\Music (implicit, acesta este locul de salvare a fişierelor
muzică, indiferent de tipul lor);
 Computer – are aceeaşi funcţie cu pictograma Computer de pe desktop;
 Control Panel – pentru configurarea diferiţilor parametri de funcţionare pentru calculator
 Devices and Printers – configurarea parametrilor pentru diverse periferice şi/sau
imprimante conectate la sistem;
 Default Programs – stabilirea aplicaţiilor cu care se vor deschide, implicit, anumite fişiere
(de exemplu, pentru asocierea între extensia .AVI a unui film cu aplicaţia Windows Media
Player sau cu aplicaţia VLC) astfel încât, la un clic dublu ulterior pe fişier, el să se
deschidă cu aplicaţia selectată.
 Help and Support – oferă ajutor şi explicaţii pentru diverse operaţii şi/sau concepte din
mediul Windows.
 Lista ascunsă Shut down – oprirea, repornirea sistemului, comutarea de pe un utilizator pe
altul, trecerea în starea de hibernare etc. (v. mai sus).
2.16.1 Opțiuni în meniul Start pentru aplicațiile frecvent folosite
2.16.1.1 Adăugarea/ redenumirea/ ștergerea unei opțiuni
Aplicaţiile utilizate apar ca şi comenzi directe în meniul Start. Pe măsură ce aplicaţiile utilizate
se înmulțesc, cele mai vechi vor fi şterse din acest meniu.
Pentru prezenţa permanentă a unei aplicaţii în meniul Start: butonul Start  All Programs 
clic-dreapta pe aplicaţie  Pin to Start Menu (se va crea un shortcut, în partea superioară a
meniului Start).
O opţiune adăugată în meniul Start poate fi ștearsă: clic dreapta Unpin from Start Meniu (va
continua să apară în All Programs). Comanda nu se referă la cele adăugate automat ca opţiuni
recente.
Dacă textul asociat unei opțiuni nu e destul de sugestiv, poate fi schimbat cu Start  All
Programs  clic dreapta pe opțiune  Rename  tastare nume nou.
2.16.2 Numărul aplicațiilor cel mai recent accesate
Implicit, în meniul Start apar ultimele 10 aplicații accesate. Pentru modificarea acestui număr:
meniul contextual al butonului Start  Properties  pagina de dialog Start Menu  butonul
Customize  lista ascunsă Number of recent programs to display.
2.16.3 Lista cu fişierele document deschise cel mai recent
La Windows 7 se poate impune afişarea unei liste a fişierelor
document accesate recent, din care acestea să se poată deschide
rapid, cu clic-dreapta pe butonul Start  Properties  pagina
de dialog Start Menu  Customize  bifare comutator Recent
Items  OK  OK.
După această setare, în meniul Start va apărea lista ascunsă
Recent Items , care conţine fişierele document
accesate recent, indiferent de tipul lor.
Metoda are dezavantajul că lista conţine şi fişierele document
şterse; dacă, ulterior, vom folosi o de trimitere spre un fişier
şters, se va afişa un mesaj de eroare.
Golirea listei de documente deschise recent: meniul Start 
clic dreapta pe Recent Items  Clear recent items list.

2.16.4 Lista cu componentele mediului Windows 7
Afişarea în meniul Start a opţiunilor pentru toate
componentele mediului Windows 7 ar încărca inutil
meniul deoarece unele aplicaţii sunt folosite foarte rar
sau deloc. Pentru a specifica aplicaţiile care dorim să
apară în meniul Start:
1. Meniul contextual al butonului Start 
Properties  pagina de dialog Start Menu 
Customize.
2. În dialogul afișat se vor alege componentele
mediului Windows 7 care vor apărea în meniul
Start, activând/dezactivând comutatoarele
corespunzătoare. Unele componente prezintă
un set de butoane radio cu următoarele
semnificaţii generice:
 Display as a link – componenta apare în
meniul Start ca o legătură, urmând a fi a
dezvoltată la un clic pe ea (exemplu: Control
Panel);
 Display as a menu – componenta apare în meniul Start ca un submeniu care se dezvoltă pe
subcomponente;
 Don’t display this item – componenta nu se afişează.
2.17 Personalizarea barei de aplicații

Bara de aplicații oferă posibilitatea de a afla ce aplicații
se execută, ce ferestre sunt deschise și de comutare de la o
fereastră la alta.
Windows 7 permite personalizarea barei de aplicații.
Pentru aceasta: meniul contextual al barei de
aplicații/meniului Start  Properties  pagina de dialog
Taskbar, cu următoarele opțiuni uzuale:
 Lock the taskbar – dacă este activată, bara de aplicații
nu poate fi mutată pe o altă latură a desktopului (mutarea se face prin tragere cu mouse-ul
când cursorul se află într-o zonă liberă a barei de aplicații); se poate folosi şi Lock the taskbar
din meniul contextual al barei de aplicaţii);
 Auto‐hide the taskbar – dacă este activată, bara de aplicații nu se afișează, pentru a maximiza
spațiul de lucru (bara se va reafișa doar atunci când se plasează cursorul în zona în care ar
trebui să apară sau când se foloseşte combinaţia de taste Ctrl+Esc).
 Use small icons – în bara de aplicaţii se vor afişa pictograme mici (economisind, astfel,
spaţiul ocupat de bară);
 Taskbar location on screen – poziţia barei de aplicaţii pe ecran (Bottom, Left, Right, Top);
 Taskbar buttons – permite alegerea modului de afişare a butoanelor dacă avem mai multe
documente deschise de aceeași aplicație:
 Never combine – butoanele nu se vor suprapune niciodată; dacă sunt afişate, în bara de
aplicaţii, mai multe butoane decât spaţiul disponibil, textul din fiecare buton va fi urmat de

puncte de suspensie (…);
 Always combine, hide labels – butoanele corespunzătoare vor fi afişate ca o stivă, parţial
suprapuse, neafişându-se numele documentului aferent; alegerea documentului se face, în
acest caz, lăsând mouse-ul pe aplicaţia respectivă, apoi pe una din miniaturile afişate
pentru documente;
 Combine when the taskbar is full – afişarea ca stivă a butoanelor aferente unei aceleiaşi
aplicaţii va fi aplicată numai dacă bara de aplicaţii se umple cu butoane;
 Show Quick Launch – dacă este activat, în stânga butoanelor corespunzătoare ferestrelor din
bara de aplicații se va afișa bara de instrumente Quick Launch, care permite
lansarea în execuție cu un singur clic a unor aplicații des folosite și minimizarea tuturor
ferestrelor pentru acces rapid la obiectele de pe desktop.
Aceleaşi setări se pot face şi din Start  Control Panel  Appearance and Personalization 
Personalization  legătura Taskbar and Start Menu.
2.17.1 Adăugarea unui buton de acces rapid la o comandă/aplicaţie în taskbar
Pentru aplicaţiile des folosite se poate crea câte un buton în taskbar, astfel încât să le putem
accesa rapid de acolo, în orice moment: butonul Start  All Programs  deschidere folder care
conţine aplicaţia  clic-dreapta pe aplicaţie  Pin to Taskbar.
Eliminarea unei aplicaţii din taskbar: clic-dreapta pe buton  Unpin this program from taskbar.
2.17.2 Personalizarea zonei de notificări
Zona de notificare apare în dreapta barei de aplicaţii şi
afişează pictograme pentru aplicaţiile care rulează în fundal
(limba curentă, tipărirea unui document, conectarea la Internet, data şi/sau ora curente, programul
antivirus instalat, controlul volumului sonor etc.).
Personalizarea zonei de notificări: meniul contextual al barei de aplicații/meniului Start 
Properties  pagina de dialog Toolbars  butonul Customize din zona Notification area, cu
următoarele opțiuni uzuale, pentru fiecare pictogramă din zona de notificare:
 Show icon and notifications – în zona de
notificare se va afişa, întotdeauna, pictograma
aferentă;
 Only show notifications – dacă există pictograme
cu o asemenea setare, pentru ele se va afişa, în
zona de notificări, o listă ascunsă , care permite
alegerea şi afişarea, temporară, a pictogramei, în
scopul efectuării setărilor;
 Hide icon and notifications – se ascunde pictograma aferentă.
Dacă se activează comutatorul Always show all icons and notifications on the taskbar, în zona
de notificări se vor afişa toate pictogramele, indiferent de setările individuale.
Aceleaşi setări pot fi stabilite şi cu butonul Start  Control Panel  Appearance and
Personalization  Personalization  linkul Taskbar and Start Menu etc.
 Network – dacă este activată, în zona de notificare se va afişa un buton privind starea
conexiunii la Internet.
 Hide inactive icons – dacă e activat, toate butoanele din bara de aplicații vor fi vizibile,
indiferent dacă acestea au sau nu vreun rol în contextul actual (de exemplu, chiar dacă nu

există un document în curs de tipărire, se va afişa un buton pentru imprimantă).
2.17.3 Afişarea/ascunderea barelor de instrumente
În afara butoanelor corespunzătoare ferestrelor şi a butoanelor din zona de notificare, în bara de
aplicații pot fi afișate și alte bare de instrumente. Pentru activarea/dezactivarea lor, se va folosi
meniul contextual al barei de aplicații  Toolbars  activare/dezactivare bare de instrumente.
2.18 Configurarea sistemului (Control Panel)

Configurarea sistemului se poate realiza folosind aplicaţii aflate într-un folder special numit
Control Panel. Aceste aplicaţii permit:
 setarea proprietăţilor resurselor (hardware şi software) cu care lucrează Windows 7 (desktop,
tastatură, mouse, imprimante, dată şi oră, aplicaţii etc.);
 adăugarea/eliminarea unor noi componente hardware şi software;
 setări pentru conectarea la Internet;
 administrarea conturilor de utilizator etc.
Control Panel se poate deschide din:
 Start  Control Panel;
 fereastra Computer  Computer butonul Open Control Panel din bara de instrumente.
Se va deschide o fereastră în care sunt afişate pictograme referitoare la componentele pentru care
pot fi stabilite caracteristicile dorite.
Control Panel are mai multe forme de afişare a pictogramelor, accesibile din lista ascunsă
View by:
 Category – fiecare pictogramă aparţine unei categorii (unui capitol), din care poate fi
accesată fie printr-un clic pe link-ul aferent categoriei, fie pe legătura categoriei (în
acest caz, se vor afişa toate pictogramele incluse în acea categorie);
 Large Icons – pictograme mari, negrupate pe categorii;
 Small Icons – pictograme mici, negrupate pe categorii.
Setarea unei caracteristici: dublu clic pe pictograma respectivă  se folosește dialogul afişat.
Revenirea la afişarea pe categorii: clic pe Control Panel în bara de adrese sau pe butonul Back
din stânga acesteia.

2.18.1 Informaţii despre calculator
Pentru a obţine diverse informaţii despre sistemul de operare (nume şi versiune) şi despre
componentele hardware (tip de procesor, dimensiune RAM etc.), avem la îndemână mai multe
variante:
 clic dreapta pe pictograma Computer  Properties
 Start  Control Panel  categoria System and Security  linkul System
 clic dublu pe Computer  butonul System Properties din bara de instrumente.
Indiferent de varianta folosită, în fereastra afişată sunt prezentate informaţiile dorite.
2.18.2 Instalarea/dezinstalarea unei aplicaţii

2.18.2.1 Instalarea unei aplicaţii de pe un mediu de stocare (dischetă, CD, DVD, Blu-Ray,
stick etc.)
Numeroase aplicaţii, pentru a putea fi folosite, trebuie făcute „cunoscute“ sistemului de operare;
acest lucru se realizează printr-un proces numit instalare.
Pentru instalare trebuie să dispunem de un mediu de stocare pe care se află un set special de
fişiere numit kit de instalare pentru aplicaţia respectivă.
Numai utilizatorii cu drepturi de Administrator pot efectua instalarea/dezinstalarea unei aplicaţii.
Operaţie:
1. Fereastra Computer  introducere în unitate CD/DVD/stick-ul/prima dischetă din kit  clic
pe litera unităţii.
2. În general, mediul pe care se află kit-ul conţine un fişier cu extensia.EXE, pe care vom da clic
dublu.
Numeroase CD-uri/DVD-uri oferă facilitatea de Autorun (ceea ce înseamnă că instalarea va
începe automat) aşa că, în acest caz, nu avem nimic de făcut la acest pas.
3. Va începe un set de dialoguri, specific fiecărei aplicaţii, prin care se cer detalii privind
instalarea:

 acordul cu termenii de licenţă;
 ce componente ale aplicaţiei vrem să instalăm, pe ce disc şi în ce folder,
 dacă se creează un shortcut pe desktop pentru aplicaţie etc.
Trecerea de la un dialog la următorul se face, de obicei, cu butonul Next iar revenirea la cel
anterior cu Back sau Previous.
4. Confirmare: Finish sau OK.
Unele aplicaţii au nevoie de un cod alfanumeric, numit Serial number, care trebuie cunoscut şi
tastat la un moment al instalării; în lipsa acestuia, aplicaţia nu se instalează.
2.18.2.2 Instalarea unei aplicaţii direct de pe Internet
Adesea, kitul de instalare poate fi descărcat direct de pe Internet. Dacă este accesat site-ul de pe
care poate fi descărcat kitul, acolo va apărea un buton sau o legătură (link) cu numele Download (în
general). La accesarea acestuia, se va afişa, de obicei, un dialog cu trei opţiuni:
 Run – instalarea se face direct, eventual cu trecerea prin detaliile referitoare la instalare
 Save – salvarea kitului într-o locaţie de pe un disc, instalarea făcându-se ulterior, ca operaţie
distinctă;
 Cancel – anulare operaţie.
2.18.2.3 Dezinstalarea unei aplicaţii
Dacă, la un moment dat, nu mai este necesară o aplicaţie, ea poate fi eliminată din sistem printr-
un procedeu numit dezinstalare; astfel, se va elibera spaţiul ocupat pe harddisc de aceasta.
Ștergerea folderului/ a fișierelor aplicaţiei nu este echivalentă cu dezinstalarea: la instalare se
modifică informații în fişierele registru și sistem ale Windows, care trebuie refăcute dacă aplicația
nu mai există.
Dezinstalarea unei aplicații se face cu : Start  Control Panel, apoi:
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Category: categoria Programs 
Uninstall a program  alegere aplicaţie din listă  butonul Uninstall aflat deasupra listei.
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Large/Small icons: Programs and
Features  alegere aplicaţie butonul  Uninstall
Va începe un set de dialoguri prin care se cere confirmare pentru operaţie.

Unele aplicaţii permit dezinstalarea selectivă a anumitor componente; în acest caz, după
selectarea aplicaţiei: butonul Change  alegere componente care vor fi dezinstalate.
În unele cazuri, pentru ca dezinstalarea să fie completă, sistemul va trebui repornit.

2.18.3 Configurarea desktop-ului
Stilul de afișare folosit pentru desktop poate fi modificat astfel încât aspectul și comportarea
acestuia să se apropie cât mai mult de preferințele utilizatorului.
2.18.3.1 Teme pentru desktop
O temă de desktop este alcătuită dintr-o imagine de fundal, culori de fundal, sunete asociate
diverselor evenimente (închidere aplicaţie, deconectare dispozitiv, baterie descărcată, închidere
Windows etc.), set de culori pentru ferestre, screen-saver și alte elemente.
Windows 7 oferă, inițial, un set de teme din care poate fi aleasă cea dorită; în plus, tema curentă
este modificabilă.
Există patru categorii de teme:
 My Themes – teme particularizate de utilizator, salvate sau descărcate de pe Internet;
 Aero Themes – teme care pot fi utilizate pentru personalizarea computerului; toate acestea
cuprind efecte de sticlă transparentă;
 Installed Themes – teme create de producătorii computerului sau de alţi furnizori non-
Microsoft;
 Basic and High Contrast Themes – teme proiectate pentru a ajuta la îmbunătăţirea
performanţelor computerului sau simplificarea vizualizării elementelor de pe ecran.
Fișierele care conțin descrierea unei „teme“ au extensia .theme şi se află, implicit, în folderul
C:\Windows\Resources\Themes.
2.18.3.1.1 Alegerea unei teme pentru desktop
Variante:
 Start  Control Panel, apoi:
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Category: categoria Appearance
and Personalization  subcategoria Change the theme  alegere temă din lista afişată
(tema curentă este evidenţiată printr-o bordură);
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Large/Small icons:
Personalization  alegere temă din lista afişată  închidere fereastră.
 clic dreapta pe desktop  Personalize  alegere temă  închidere fereastră.
2.18.3.1.2 Modificarea unei teme existente

Pentru tema aleasă (indiferent că este vorba de una a sistemului sau una creată de utilizator),
există posibilitatea schimbării imaginii de fundal, setului de culori folosite pentru ferestre, sunetelor
asociate diverselor evenimente, screen-saver-ului, folosind legăturile aflate în partea inferioară a
ferestrei.

La prima schimbare a uneia din aceste caracteristici se va crea o temă în categoria My Themes,
cu noii parametri şi numele Unsaved Theme, ce va putea fi salvată în final cu numele dorit, fără a
afecta tema iniţială.
Operaţie: Selectare temă de plecare  modificare parametri.
Modificări posibile:
 Imagine de fundal: linkul Desktop Background  alegere imagine afişată ca fundal pentru
temă, (fie din galeria afişată, fie prin intermediul butonului Browse… pentru o imagine
proprie); dacă imaginea nu acoperă întregul ecran: lista ascunsă Picture position, cu
variantele:
 Fill – umplerea întregului ecran cu imaginea aleasă;
 Fit – modificare dimensiuni imagine astfel încât să se încapă pe ecran, fără deformări;
 Stretch – extindere imagine pe întregul ecran, cu eventuale deformări;
 Tile – repetă, dacă e cazul, imaginea pe întregul ecran, până la umplerea acestuia;
 Center – imaginea apare, centrată, pe desktop.
Din lista Desktop Background pot fi alese mai multe imagini care să se afişeze în mod
ciclic, automat, după un anumit interval de timp; pentru selectare imagini: clic pe comutatorul
aferent fiecărei imagini, aflat în colţul din stânga sus al acesteia; intervalul de timp poate fi
stabilit cu lista ascunsă Change picture every…
Confirmare: butonul Save changes (toate modificările vor fi aplicate temei curente).
 Culoarea pentru bordura ferestrelor, bara de aplicaţii şi meniul Start: linkul Window Color
 alegere variantă din cele prezentate; (eventual):
 stabilire transparenţă ferestre – comutatorul Enable
transparency (dacă este activat, barele de titlu ale
ferestrelor vor fi transparente);
 Color intensity – intensitatea culorilor.
Confirmare: butonul Save changes (toate modificările vor
fi aplicate temei curente).
 Setul de sunete folosit pentru diverse evenimente care pot avea loc în sistem este cuprins
într-o aşa-numită schemă de sunete. Windows 7 oferă mai multe scheme de sunete, dintre care
poate fi aleasă cea dorită. Alegere set de sunete: linkul
Sounds  pagina de dialog Sounds  lista ascunsă
Sound Scheme  alegere schemă:
 se poate stabili pentru fiecare eveniment sunetul
dorit: lista Program Events  alegere eveniment 
lista ascunsă Sounds  alegere sunet, (eventual,
butonul Test pentru probă) sau Browse  alegere
sunet – implicit, un fişier cu extensia .wav);
 schema modificată poate fi salvată cu un nume
(Save As…  nume schemă, astfel încât să poate fi
utilizată ulterior fără a afecta schema iniţială).
Confirmare: OK.

 Screen Saver – este o imagine în mişcare ce se afişează
după un interval de timp stabilit de utilizator şi care
permite protejarea ecranului împotriva încălzirii excesive
în cazul afişării, pe timp mai îndelungat, a unei imagini
fixe.
Alegere imagine: linkul Screen Saver  lista ascunsă
Screen saver  alegere imagine stabilire interval de
timp la Wait (opţional, Preview pentru examinare şi On
resume, display logon screen – dacă este bifat, la afişarea
screen saverul-ului se cere utilizatorului să se relogheze) 
OK.
2.18.3.1.3 Salvarea unei teme noi
Start  Control Panel  categoria Appearance and Personalization  categoria My Themes
 alegere nume temă  linkul Save theme  specificare nume temă  Save.
2.18.3.1.4 Ştergerea unei teme
Nu se poate şterge tema curentă; de asemenea, nu se pot şterge temele care vin cu Windows (cele
ale sistemului).
Operaţie: selectare altă temă decât cea de şters (dacă e cazul)  clic dreapta pe tema de şters 
Delete theme  confirmare.
2.18.3.2 Setarea rezoluţiei şi a numărului de culori folosite
Rezoluţia se referă la numărul de pixeli (puncte de ecran) folosite pentru a afişa o imagine şi se
măsoară ca un produs între numărul de pixeli folosiţi pentru afişare pe orizontală şi pe verticală, de
exemplu 1024x768, 1280x1024, 1440x900, 1600x1200 etc.
Cu cât rezoluţia este mai mare, cu atât imaginea afişată va fi mai apropiată de original. Totul
depinde de performanţele monitorului şi plăcii video de pe calculator.
Variante pentru rezoluţie:
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Category: categoria Appearance
and Personalization  subcategoria Adjust screen
resolution  lista ascunsă Resolution  stabilire
rezoluţie  OK.
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este
View by: Large/Small icons: Display  linkul Adjust
resolution, apoi la fel.
 clic dreapta pe desktop, în spaţiul liber  Screen
resolution etc.
Schimbarea numărului de culori: clic dreapta pe desktop
 Graphics Properties  butonul radio Basic Mode OK  lista ascunsă Color Depth (16 bit/32
bit) OK.

2.18.4 Stabilirea setărilor specifice unei ţări
Multe aplicaţii Windows se supun unor reguli regionale privind modurile de afişare/introducere
pentru valori numerice, monetare, dată calendaristică etc. Aceste convenţii se pot stabili cu una din
următoarele variante:
 Start  Control Panel  View by: Category  categoria Clock, Language and Region 
subcategoria Region and Language  linkul Change the date, time, or number format 
pagina de dialog Formats  alegere mod de afişare din lista ascunsă Format.
 Start  Control Panel  View by: Large/Small icons  categoria Clock, Language and
Region  linkul Region and Language  pagina de dialog Formats  alegere mod de
afişare din lista ascunsă Format.
Pentru adaptarea modului de afişare ales: butonul Additional settings, care deschide un dialog
suplimentar cu patru pagini:
1. Numbers – permite alegerea separatorului între partea
întreagă şi partea zecimală, numărul de zecimale afişate,
simbolul care separă grupurile de câte trei cifre din
partea întreagă, simbolul folosit pentru valorile negative,
formatul valorilor negative, dacă se afişează sau nu
zerouri de completare în faţă, separatorul folosit la liste,
sistemul de unităţi de măsură folosit;
2. Currency – similar, dar pentru valori monetare;
3. Time – formatul de afişare pentru ore;
4. Date – formatul de afişare pentru date calendaristice.
Setările făcute în acest dialog vor avea efecte asupra
tuturor aplicaţiilor instalate în mediul Windows (Word, Excel,
PowerPoint etc.), ca şi a modului de afişare a datei/orei în
bara de aplicaţii.
2.18.5 Configurarea tastaturii
Iniţial, limba instalată pentru tastatură este engleza americană, dar se poate instala şi o altă limbă,
astfel încât să poată fi obţinute şi caracterele specifice acesteia. De exemplu, la tastarea unui text
într-un document, va fi, probabil, nevoie de caractere specifice unei anumite limbi (să spunem, ă, â,
î, ş, ţ pentru limba română), aşa-numitele caractere diacritice.
Deoarece o tastatură normală nu poate „acoperi“ toate aceste caractere, Windows 7 permite
instalarea pentru o tastatură a mai multor limbi şi, apoi, comutarea de pe una pe alta.
2.18.5.1 Instalarea unei noi limbi
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Category:  categorie Clock,
Language and Region  linkul Change keyboards and other input methods 
 dacă modul de afişare este View by: Large/Small icons: linkul Region and Language 
pagina de dialog Keyboards and Languages  butonul Change keyboards  pagina de dialog
General  butonul Add  alegere limbă (butonul Keyboard alegere variantă)  OK  OK  OK.

 Clic dreapta pe butonul de limbă în zona de notificări (în dreapta barei de aplicaţii) 
Settings  butonul Add, apoi ca mai sus.
Din acest moment, în bara de notificare va apărea o pictogramă reprezentând limba curent
utilizată pentru un eventual text tastat într-un document, indiferent de tipul lui.
2.18.5.2 Comutarea de pe o limbă pe alta
Dacă pe un sistem de calcul sunt instalate mai multe limbi pentru tastatură, se poate trece oricând
de pe una pe alta pentru a scrie într-un document deschis un text cu caracterele diacritice specifice
limbii dorite.
Variante:
 clic pe butonul de limbă (de exemplu, ) din zona de notificare  alegere limbă dorită
(limba curentă este cea bifată);
 combinaţiile de taste Left Alt+Shift (tasta Alt din stânga+Shift) – combinaţia implicită, sau
combinaţia Ctrl+Shift. Aceste combinaţii se exclud reciproc, dar pot fi schimbate prin mai
multe metode:
 Start  Control Panel, apoi:
 dacă modul de afişare este View by: Category:  categoria Clock, Language and
Region  linkul Change keyboards and other input methods  pagina de dialog
Keyboards and Languages  Change keyboards  pagina de dialog Advanced Key
Settings  Between input languages  butonul Change Key Sequence  zona
Switch Input Language  alegere Ctrl+Shift sau Left Alt+Shift  OK  OK  OK.
 dacă modul de afişare este View by: Large/Small icons: legătura Region and Language
 pagina de dialog Keyboards and Languages  butonul Change keyboards, apoi ca
mai sus.
Settings  pagina de dialog Advanced Key Settings  Between input languages, apoi ca
mai sus.
2.18.5.3 Ştergere unei limbi pentru tastatură
Nu se poate şterge limba curentă. Dacă este necesar acest lucru, se va alege, în prealabil, altă
limbă implicită, din lista ascunsă Default input language şi abia apoi se va încerca ştergerea limbii
respective.

 dacă modul de afişare este View by: Category: categoria Clock, Language and Region 
linkul Change keyboards and other input methods  pagina de dialog Keyboards and
Languages  Change keyboards  alegere limbă ce va fi ştearsă  Remove  OK 
OK.
 dacă modul de afişare este View by: Large/Small icons: linkul Region and Language 
pagina de dialog Keyboards and Languages, apoi ca mai sus.
Settings etc.
2.18.6 Gestionarea imprimantelor
Pentru a putea tipări la o imprimantă un document (text, imagine, tabel etc.) trebuie să avem
instalat pe calculator un pachet special de fişiere pentru imprimanta respectivă, numit driver de
imprimantă.
2.18.6.1 Instalarea unei imprimante
În prezent, majoritatea imprimantelor se conectează la calculator prin intermediul unui port USB.
În asemenea cazuri, după conectarea imprimantei la calculator și pornirea acestuia, Windows 7 va
detecta prezența imprimantei și va începe instalarea programului driver pentru imprimantă, operație
care durează câteva minute. Instalarea unei imprimante nu poate fi făcută decât de un utilizator cu
drepturi de administrator asupra calculatorului.
Dacă instalarea automată nu funcționează, driverul de imprimantă poate fi instalat în unul din
următoarele două moduri:
1. Dacă dispunem de un CD/DVD pe care se află driverul de imprimantă: introducere CD/DVD
ul în unitate  respectare instrucţiuni din setul de dialoguri afişate (ele sunt specifice fiecărui
tip de imprimantă).
2. Dacă Windows 7 conţine informaţiile necesare pentru instalarea driverului noii imprimante:
meniul Start  Devices and Printers  butonul Add a printer din bara de instrumente sau,
în aceeaşi fereastră, meniul File  Add a printer. Se va afişa un set de dialoguri, la sfârşitul
căruia driverul respectiv va fi instalat:
a. În primul dialog: varianta Add a local printer  butonul Next.
b. Alegere port prin care sistemul va comunica cu imprimanta (recomandabil, portul paralel
LPT1:)  butonul Next.
c. Lista Manufacturer – selectare firma
producătoare a imprimantei  lista Printers
– tipul imprimantei respective  butonul
Next.
d. Tastare nume sub care imprimanta va fi
afişată în fereastra Printers (zona Printer
name)  butonul Next.
e. Suntem întrebaţi dacă dorim partajarea
imprimantei şi cu alţi utilizatori din reţea (în
principiu, se va folosi butonul radio Do not
share this printer)  butonul Next.
f. Se stabileşte dacă imprimanta respectivă va fi sau nu considerată imprimantă implicită (Set

as the default printer) şi dacă se doreşte imprimarea unei pagini de test (Print a test page)
 butonul Next.
g. Terminare: butonul Finish.
2.18.6.2 Tipărirea unei pagini de test pentru o imprimantă
Chiar dacă la instalarea driver-ului pentru o imprimantă se poate opta pentru tipărirea unei pagini
de test, ulterior, din diverse motive (decalibrare cartuşe, reinstalare driver etc.) poate fi utilă
tipărirea unei alte pagini de test, în urma schimbării setărilor. În acest scop: meniul Start  Devices
and Printers  clic dreapta pe imprimantă  pagina de dialog General  Print Test Page 
Close din dialogul afişat  OK.
2.18.6.3 Stabilirea imprimantei implicite
La un moment dat, pe un calculator pot fi instalate
drivere pentru mai multe imprimante, dar una singură e
considerată imprimantă implicită. Aceasta e
imprimanta pe care se va tipări un document atunci când,
în aplicaţia cu care a fost creat documentul, se foloseşte
comanda Print.
Imprimanta implicită este marcată în dreapta cu un cerc verde.
Dacă, la un moment dat, se doreşte schimbarea imprimantei implicită: Start  Device and
Printers  selectare imprimantă dorită  Set as Default Printer fie din meniul său contextual, fie
din meniul File.
OBSERVAŢIE
Se recomandă stabilirea imprimantei ca imprimantă implicită direct din momentul creării
documentului şi fără a o schimba ulterior, pentru a nu avea surprize la tipărire (margini,
mărime hârtie, anteturi, subsoluri etc.).
2.18.6.4 Ştergerea driverului pentru o imprimantă
Dacă, la un moment dat, nu mai este nevoie de driverul pentru o imprimantă: Start  Devices
and Printers  selectare pictogramă imprimantă  tasta Delete. Din acest moment imprimanta nu
mai poate fi folosită pentru listare la performanţele ei, chiar dacă ea este conectată şi pornită.
2.18.6.5 Tipărirea efectivă a unui document
Pentru a tipări un document există mai multe variante:
 Pentru tipărire rapidă: Print din meniul contextual al documentului (aceasta se va tipări
complet, într-un singur exemplar, la imprimanta
implicită).
 Pentru opţiuni: deschidere document  opţiunea
Print iar, în dialogul afişat se stabilesc următoarele:
 Select Printer: alegere imprimantă pe care se va
face tipărirea;
 Page Range: domeniul de pagini ce vor fi
tipărite (All, Selection, Pages, Current Page);
 Number of copies: numărul de exemplare;
 Print to file: dacă e bifat, rezultatul listării va fi
trimis într-un fişier cu un anumit tip (în acest caz,

după confirmare cu Print, se va afişa un dialog în care se alege tipul fişierului destinaţie,
locaţia sa în sistem şi se stabileşte numele său);
 Începerea operaţiei: butonul Print.
2.18.6.6 Vizualizarea stadiului în care se află tipărirea
În timpul tipăririi, în zona de notificare se afişează o pictogramă , ce poate fi folosită pentru

a afişa stadiul în care se află tipărirea.
Variante:
 Clic dublu pe pictogramă: se va afişa o fereastră, ce prezintă stadiul în care se află procesul de
tipărire.
 Meniul Start  Devices and Printers  selectare imprimantă  comanda See what's
printing din bara de instrumente; se va afişa aceeaşi fereastră.
Fereastra oferă următoarele informaţii:
 Document name – numele documentului în curs de tipărire (dacă sunt mai multe, primul din
listă este cel care se tipăreşte, celelalte fiind puse într-o coadă de aşteptare);
 Status – starea curentă a tipăririi documentului;
 Owner – proprietarul documentului;
 Pages – numărul de pagini tipărite şi numărul total de pagini din document;
 Size – mărimea
documentului;
 Submitted – ora şi
data la care s-a dat
comanda pentru
tipărire.
OBSERVAŢIE
Dacă, din diverse motive (lipsă de hârtie, prindere hârtie sub capul de
imprimare – paper jam, imprimantă oprită etc.) nu se poate face tipărirea, în
fereastra Start  Devices and Printers imprimanta respectivă este marcată cu un
semn de exclamare pe fundal galben.
2.18.6.7 Oprirea, întreruperea și reluarea tipăririi unui document
Oprirea procesului de tipărire a unui document: fereastra imprimantei (v. mai sus)  clic dreapta
pe document  Cancel (se poate folosi şi meniul Document Cancel, după selectarea
documentului).
Întreruperea tipăririi: aceeaşi fereastră  clic dreapta pe document  Pause (se poate folosi şi
meniul Document  Pause).
Reluarea tipăririi: la fel, dar Resume.
2.18.7 Alte opţiuni uzuale din Control Panel
2.18.7.1 Modificarea datei şi orei din sistem
Data şi ora din sistem sunt afişate, în mod normal, în dreapta barei de aplicaţii.
E important ca data şi ora să fie corecte, deoarece Windows 7 memorează pentru fiecare
fişier/folder data şi ora creării/ultimei modificări şi, dacă acestea nu sunt reale, nu se vor putea
folosi ulterior aceste informaţii drept criteriu de căutare a fişierului. De asemenea, ora este
importantă pentru sincronizarea calculatoarelor dintr-o reţea.
Operaţia poate fi efectuată numai de un utilizator cu drepturi de administrator:
 clic pe oră, în bara de aplicaţii  Change date and time settings  butonul Change date
and time…
 meniul contextual al orei  Adjust date/time  butonul Change date and time…
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Category: categoria Clock,
Language and Region  Date and Time  linkul Set time and date  pagina de dialog
Date and Time  butonul Change date and time…
 dacă modul de afişare pentru Control Panel este View by: Large/Small icons: linkul Date
and Time  butonul Change Date and Time…
În toate cazurile se va afişa un dialog în care:
 pentru modificare dată: calendarul (v. şi butoanele săgeţi din stânga/dreapta lunii);
 pentru modificare oră: clic pe porţiunea oră/minut/secundă de sub ceas şi specificare
directă valoare nouă sau lista cu incrementare/decrementare alăturată, după ce s-a ales
porţiunea respectivă.
2.18.7.2 Configurarea mouse-ului

Pentru mouse pot fi stabilite: rolul fiecărui buton, formele pentru cursor, viteza de mişcare a
cursorului pe ecran şi multe alte opţiuni.
Operaţie: Start  Control Panel, apoi variante:
 dacă modul de afişare este View by: Category:
categoria Hardware and Sound  linkul Mouse.
 dacă modul de afişare este View by: Large/Small
icons: butonul Mouse
În ambele situaţii, se va afişa dialogul alăturat, în care se
pot efectua, în paginile de dialog, câteva setări uzuale, adică:
 Buttons – în care se pot folosi:
 Comutatorul Switch primary and secondary
buttons – schimbă funcţiile butoanelor mouse-ului
(pentru stângaci).
 Indicatorul Double‐click speed –intervalul de timp
maxim între două clic-uri consecutive pentru ca Windows 7 să le recunoască drept dublu
clic. Intervalul poate fi testat pe pictograma de folder alăturată.
 Pointers – se pot alege diverse forme pentru cursorul de mouse, în funcţie de contextul actual.
 Pointer Options – cu câteva obiecte de control utile:
 Select a pointer speed – viteza de mişcare a pointerului de mouse pe ecran la o anumită
deplasare a mouse-ului pe masă;
 Automatically move pointer to the default button in a dialog box – dacă e activat, la
deschiderea unui dialog pointerul de mouse se poziţionează automat pe butonul implicit
(de obicei, OK);
 Display pointer trails – dacă e activat, pointerul de mouse lasă „urme“ pe ecran la
mişcarea mouse-ului pe masă (inerţia urmelor se poate stabili dedesubt);
 Hide pointer while typing – dacă e activat, în timpul tastării pointerul nu e vizibil;
 Show location of pointer when I press the CTRL key – dacă e activat şi pointerul nu e
vizibil, el va fi afişat la utilizarea tastei Ctrl.
2.18.7.3 Modificarea volumului sunetului pentru media
Windows 7 permite reglarea volumului pentru componentele media audio redate de calculator
(fişiere cu muzică, filme, clipuri etc.) fie prin boxe, fie prin căşti sau alte mijloace audio.
 clic pe butonul Speakers din zona de notificări  reglare volum prin tragere cu
mouse-ul de indicator;
 Start  Control Panel  schimbare mod de afişare în View by: Category 
categoria Hardware and Sound  subcategoria Sound  linkul Adjust system
volume  reglare volum de la cursorul din zona Speakers.
Întrerupere temporară a sunetului (fără a influenţa derularea componentei media):
butonul Mute Speakers din aceeaşi bară.
Reluare redare: acelaşi buton Speakers din bara de modificare  Unmute Speakers.
2.18.7.4 Gestionarea fonturilor
Fonturile sunt fişiere cu extensia .TTF sau .FON (în general) care conţin descrierea aspectului
(corpului de literă) unui text şi care, odată instalate, pot fi folosite de toate aplicaţiile care permit
alegerea unui font (WordPad, Word, Excel, PowerPoint, Access, AutoCAD, CorelDraw etc.).
a. Afişarea fonturilor instalate
Vizualizarea listei cu fonturil recunoscute de sistem: Start  Control Panel.
 dacă modul de afişare este View by: Category: categoria Appearance and Personalization 
subcategoria Fonts.
 dacă modul de afişare este View by: Large/Small icons: legătura Fonts.
Se va afişa o fereastră cu o listă cu toate fonturile instalate. Pentru a vedea aspectul unui font:
clic dublu pe fontul respectiv, caz în care se va afişa o fereastră separată, cu un eşantion de text scris
cu acel font, la diferite mărimi (mărimea unui font se măsoară în puncte de imprimantă: 1 punct =
1/72 inch  0,3 mm; 1 inch=2,54 cm).
b. Instalarea/dezinstalarea unui font
Numai un utilizator cu drepturi de administrator asupra sistemului poate instala un font.
Pentru a instala un nou font pe lângă cele instalate, va trebui să dispunem de fişierul .TTF pentru
acel font.
1. Selectare fişier font din locul în care se află  Edit  Copy sau meniul contextual al selecţiei
 Copy.
2.
 Start  Control Panel  View by: Category  categoria Appearance and Personalization
 categoria Fonts  meniul Edit  Paste sau lista ascunsă Organize  Paste.
 Start  Control Panel  View by: Large/Small icons  Fonts  Edit  Paste sau lista
ascunsă Organize  Paste.
 Pictograma Computer  deplasare în folderul C:\Windows\Fonts  meniul Edit  Paste.
Dezinstalarea unui font: ştergere font, ca pe orice fişier, din fereastra afişată cu Start  Control
Panel etc. La dezinstalarea unui font, textul formatat cu acel font din diverse documente va reveni
la un font standard (la o eventuală reinstalare a fontului, textul va reveni la parametrii acestuia).
Nu se pot dezinstala decât fonturile instalate ulterior de utilizator (nu şi cele ale sistemului).
Nu se pot dezinstala fonturile utilizate de aplicaţiile în execuţie
2.19 Aplicații accesorii ale sistemului de operare
2.19.1 Opţiunea Print Screen
1. Capturarea întregului ecran
Memorarea imaginii ecranului cu toate componentele sale este utilă de cele mai multe ori, în
vederea copierii într-un document.
Prin folosirea tastei Print Screen, imaginea ecranului va fi copiată în memoria virtuală
(Clipboard), de unde va putea fi refăcută (lipită) în document folosind comanda Paste (Ctrl +V)
aferentă aplicaţiei cu care a fost deschis documentul (de exemplu, în Microsoft Word: fila Home 
grupul Clipboard  butonul Paste).
2. Capturarea ferestrei active
De multe ori nu este necesară imaginea întregului ecran, ci doar a ferestrei active.
Combinaţia de taste Alt+Print Screen memorează în memoria virtuală Clipboard imaginea
ferestrei active, care poate fi apoi refăcută (lipită) într-un document.
3. Capturarea unei porțiuni din ecran cu aplicaţia auxiliară Snipping Tool
Windows 7 permite capturarea unor porțiuni din ecran și salvarea lor ca fișiere imagine sau
inserarea lor în documente, prin utilizarea unei aplicații auxiliare numite Snipping Tool.
Aplicația Snipping Tool se lansează din Start  All Programs  Accessories  Snipping Tool.
1. butonul New din fereastra Snipping Tool afișată.
2. tragere cu mouse-ul în jurul zonei de ecran care va fi capturată.
 pentru refacerea capturii în document:
a. comanda Paste aferentă aplicaţiei
 pentru salvarea capturii ca fișier imagine
a. fereastra Snipping Tool  meniul File  Save As.
b. se stabilesc: folderul pentru salvarea imaginii, File name – nume fișier imagine,
Save as type – format fișier (implicit, .PNG)  Save.
2.19.2 Aplicaţia WordPad
WordPad este o aplicaţie auxiliară care face parte din mediul Windows şi care se ocupă de
prelucrarea unui document text, conţinând facilităţile de bază pentru tipărire, editare şi formatare.
WordPad creează, implicit, fişiere cu extensia .rtf. Aceste fişiere sunt utile pentru texte fără
pretenţii prea mari de formatare.
Avantajele folosirii WordPad pentru formatarea unui text dintr-un document:
 fişierele .rtf pot fi folosite pentru transferul de date/text între majoritatea aplicaţiilor;
 deoarece WordPad este inclus în mediul Windows 7, pentru formatarea textului cu un set
limitat – dar rezonabil – de parametri de formatare, nu va fi nevoie de instalarea unor aplicaţii
mai complexe de procesare text de genul Microsoft Word sau WordPerfect.
Lansarea în execuţie: Start  All Programs  Accessories  WordPad.
Fereastra WordPad are aspectul de mai jos şi conţine bara de titlu, bara de meniu, barele de
instrumente şi rigla. La lansarea în execuţie a aplicaţiei WordPad, aceasta va crea un document gol.

2.19.2.1 Deschiderea unui document
Un document care există deja, poate fi deschis în mai multe moduri:
 din Windows Explorer: fereastra Computer  selectare document
 meniul File  Open;
 butonul Open din bara de instrumente;
 clic dreapta pe document  Open With…  WordPad.
 La nivel de WordPad: butonul WordPad  Open  selectare folder  selectare
document  butonul Open.
Putem avea deschise, la un moment dat, mai multe documente.
2.19.2.2 Introducerea unui text
Introducerea textului se face direct, de la tastatură.
Când punctul de inserare ajunge în partea dreaptă a ferestrei şi cuvântul tastat nu încape pe
rândul curent, el este mutat, automat, pe rândul următor. Ca urmare, se va evita folosirea tastei
Enter la sfârşitul fiecărui rând – ea se va utiliza numai când se doreşte forţarea unui salt la alt aliniat
(paragraf).
Un text aflat între două caractere Enter se numeşte paragraf şi se poate întinde pe unul sau mai
multe rânduri.
Ştergerea unui caracter: plasare cursor lângă el  tastele Backspace (ştergere spre stânga),
respectiv Delete (ştergere spre dreapta).
2.19.2.3 Formatarea unui text
Toate operaţiile de formatare presupun
selectarea, în prealabil, a textului (tragere cu
mouse-ul peste el).
Din fila Home  grupurile Font şi Paragraph se pot stabili:
 fontul (corpul de literă) – lista ascunsă Font family;
 mărimea fontului, în puncte – lista ascunsă Font size;
 faptul că textul e îngroşat, înclinat sau subliniat – butoanele B, I, U (Bold, Italic, Underline);
 culoarea textului – lista ascunsă Text color;
 alinierea textului la una dintre marginile paginii – butoanele Align text left, Center, Align text
right, Justify;
 ca paragrafele să aibă numere/marcatori în faţă – lista ascunsă Start a list.
2.19.2.4 Copierea/mutarea unui text
Copierea/mutarea unui text în acelaşi document:
1. Selectare text (tragere cu mouse-ul deasupra lui).
2. Fila Home  grupul Clipboard  butonul Copy (pentru copiere), respectiv Cut
(pentru mutare).
3. Plasare cursor unde trebuie să apară textul copiat/mutat  fila Home  grupul
Clipboard  butonul Paste.
Pentru copierea/mutarea unui text dintr-un document în altul:
1. Deschidere documente.
2. Comutare pe documentul sursă  fila Home  grupul Clipboard  butoanele Copy/Cut
(pentru copiere, respectiv mutare).
3. Comutare pe documentul destinaţie  plasare cursor în locul în care se doreşte
copierea/mutarea fila Home  grupul Clipboard  Paste.
2.19.2.5 Anularea ultimelor operaţii
Dacă au fost executate una sau mai multe operaţii greşite, efectul lor poate fi anulat
folosind butonul Undo din bara Quick Access, aflată în dreapta butonului WordPad.
Anularea are efect numai dacă se realizează până la salvarea documentului.
2.19.2.6 Salvarea și închiderea documentelor deschise cu WordPad
După crearea unui document, acesta trebuie salvat,
eventual pentru modificări ulterioare.
Salvarea unui document nou:
1. Lista ascunsă WordPad  Save As sau
WordPad  Save sau butonul Save

din bara Quick Access.
2. În fereastra afişată se alege discul, apoi folderul în
care va fi salvat documentul.
3. La File name se tastează numele documentului
(eventual, la Save as type se alege formatul
în care se doreşte salvarea).
4. Confirmare: butonul Save sau tasta Enter.
Salvarea unui document existent: lista ascunsă WordPad  Save sau butonul Save din bara
Quick Access, aflată în dreapta butonului WordPad.
Salvarea unui document existent cu alt nume şi/sau în alt folder: lista ascunsă WordPad  Save
As  deshidere disc  deschidere folder în care dorim să salvăm documentul  la File name:
introducem (eventual) noul nume.
Închiderea unui document WordPad se poate face doar prin închiderea ferestrei aplicaţiei. Dacă
este cazul, se va cere confirmare pentru salvarea modificărilor aduse documentului.
2.19.3 Aplicaţia Paint
Aplicaţia Paint face parte din mediul Windows şi se ocupă de crearea şi editarea fişierelor ce
conţin imagini (fişiere cu extensiile .png, .jpg, .jpeg, .jpe, .jfif, .bmp, .gif, .tif, .psd etc.). Implicit,
extensia fişierelor create cu Paint este .png.
Lansarea în execuţie: Start  All Programs  Accessories  Paint.
Dimensiunile unui desen creat cu Paint se stabilesc din meniul Paint  Properties 
Units: unitatea de măsură  Width: şi Height – dimensiunile.
2.19.3.1 Desenarea unei linii drepte, unei linii curbe, unei elipse, unui poligon
1. Alegere culoare de contur: fila Home  grupul Colors  butonul Color 1  alegere culoare
din paletă.
2. Stabilire grosime: lista ascunsă Size.
3. Alegere element (dreaptă, curbă, dreptunghi, elipsă, poligon etc.): butonul dorit din grupul
Shapes.
4. Desenare, prin tragere cu mouse-ul, a elementului respectiv (pentru a desena un cerc/un pătrat,
vom ţine apăsată tasta Shift în timpul tragerii, după ce am ales Oval/Rectangle).
5. Clic în afara obiectului desenat.
Parametrii elementului selectat (tip element, culoare, grosime etc.) rămân valabili până la
schimbarea lor. Ca urmare, dacă dorim să desenăm o linie dreaptă roşie, groasă şi apoi un
dreptunghi cu contur albastru subţire, după ce am desenat linia vom comuta pe dreptunghi, vom
selecta culoarea albastră, vom schimba grosimea liniei şi abia apoi vom executa desenarea.
2.19.3.2 Umplerea unei forme cu o culoare
Fila Home  grupul Tools  butonul Fill with color  grupul Colors  Color 1  alegere
culoare de umplere din paletă  clic în interiorul conturului.
Desenarea unei forme automate la care se cunosc, de la început, atât culoarea pentru contur cât şi
cea pentru umplere: stabilire cele două culori din fila Home  grupul Colors  selectare Color 1
(pentru contur) şi Color 2 (pentru umplere)  grupul Shapes  lista ascunsă Fill  Solid color 
desenare formă.
2.19.3.3 Copierea, mutarea şi ştergerea elementelor grafice
Indiferent de faptul că se doreşte copierea, mutarea sau ştergerea unor elemente grafice, acestea
trebuie, în prealabil, selectate.
1. Selectare: Fila Home  grupul Image  lista ascunsă Select  alegere metodă de selectare:
 Rectangular selection – se vor selecta toate elementele aflate în zona dreptunghiulară
descrisă prin tragere cu mouse-ul;
 Free‐form selection – se vor selecta elementele aflate în conturul descris liber prin tragere
cu mouse-ul.
 Select all – se vor selecta toate elementele grafice din imagine.
2.
 Copiere: Fila Home  grupul Clipboard  butonul Copy  butonul Paste. Zona selectată
va apărea în colţul din stânga-sus al desenului. Mutarea copiei se face prin tragere cu
mouse-ul până în zona dorită.
 Mutare: la fel, dar în loc de butonul Copy se va folosi butonul Cut.
 Ştergere: la fel, dar după selectare se foloseşte tasta Delete.

2.19.3.4 Ştergerea unei zone din desen
Fila Home  grupul Image  lista ascunsă Select  selectare zonă de şters  tasta Delete.
Ştergerea unor porţiuni neregulate: meniul Home  fila Colors  Color 2  alegere culoare de
ştergere  lista ascunsă Size: alegere grosime gumă  fila Tools  butonul Eraser  tragere peste
zona de şters.
2.19.3.5 Inserarea unui text într-un desen
Fila Home  grupul Colors  Color 1  alegere culoare pentru text 
grupul Tools  butonul Text  descriere zonă în care va apărea textul
 tastare text.
Formatare text: selectare text înainte de a părăsi caseta de text  fila Text
 grupul Font  selectare font, mărime, efecte (Bold, Italic, Underline, Strikethrough).
2.19.3.6 Schimbarea procentului de afişare pentru desen
Fila View  grupul Zoom  butoanele Zoom in/Zoom out – mărire/micşorare
procent (eventual, butonul 100% pentru revenire).
2.19.3.7 Imprimarea unei imagini în Paint
1. Stabilirea parametrilor pentru pagină
Lista ascunsă Paint  Print  Page Setup. Se va afişa un
dialog în care există câteva opţiuni uzuale:
 Size – mărimea hârtiei pe care se va face tipărirea desenului;
 Orientation – orientarea desenului pe pagină;
 Margins – marginile lăsate libere pe pagină, la tipărire;
 Centering – centrarea desenului în pagină
(orizontal/vertical).
Aspectul cu setările actuale poate fi observat în zona
Preview. Pentru a vizualiza fişierul, aşa cum ar arăta la listare,
se va folosi lista ascunsă Paint  Print  Print preview.
2. Imprimarea propriu zisă
Lista ascunsă Paint  Print  Print. Se va afişa un dialog
în care se poate alege imprimanta pe care se face listarea,
paginile care se vor imprima, numărul de copii, se confirmă
cu butonul Print .
2.19.3.8 Salvarea unui desen creat cu Paint
Salvarea unui desen existent: lista ascunsă Paint  Save sau butonul Save din bara Quick Access,
apoi similar cu aplicaţia WordPad.
Salvarea unui desen în alt folder/cu alt nume: lista ascunsă Paint  Save as  alegere folder
destinaţie  la Save as type: alegere format  la File name: specificare nume  Save.
2.19.3.9 Deschiderea cu Paint a unui fişier imagine
Indiferent de standardul fişierului imagine, acesta poate fi deschis şi prelucrat (între anumite
limite de performanţe) folosind lista ascunsă Paint  Open  alegere disc, folder, fişier
imagine/desen. Aplicaţia Paint poate fi folosită şi la conversia unui fişier imagine de la un standard
(de exemplu, .jpg) la altul (cum ar fi .bmp, .tif, .png).

2.19.4 Aplicația Calculator
Windows 7 permite utilizarea unei aplicații accesorii prin care se pot
efectua calcule matematice, numită Calculator. Aplicația se lansează în
execuție cu Start  All Programs  Accessories  Calculator. Se va
afișa fereastra alăturată, în care se pot folosi atât mouse -ul cât şi tastatura
pentru a efectua calculele dorite.
Operatorii matematici sunt + pentru adunare, – pentru scădere, * pentru
înmulțire și / pentru împărțire.
Ordinea de executare a operațiilor este cea din aritmetică.
Calculatorul dispune și de o variantă mai complexă (View  Scientific) pentru calculul funcțiilor
trigonometrice, logaritmi, factoriale etc.
Valorile calculate aici pot fi memorate (Edit  Copy) pentru a fi refăcute în alte aplicații (de
exemplu, Microsoft Word), cu operaţia Paste specifică aplicaţiei.
2.19.5 Gadget-urile
O noutate în Windows Vista şi Windows 7 o constituie miniaplicațiile (gadget-
urile) care pot fi adăugate pe desktop. Ele afișează o serie de informații personalizate
cum ar fi un ceas, un calendar, informaţii meteo, un program de știri, un instrument
de măsurare a activității unității centrale etc.
Adăugarea unui gadget: clic dreapta pe desktop în spaţiul liber  Gadgets  clic
dublu pe gadget-ul dorit sau tragere gadget în locul dorit  închidere fereastră.
Configurarea unui gadget: cursor de mouse pe gadget  clic pe butonul Options
aferent  specificare opţiuni.
Mutarea unui gadget: tragere cu mouse-ul până în poziţia dorită.
Ștergerea unui gadget: clic pe butonul „x“ afișat în dreapta sa, atunci când
cursorul se află deasupra lui.
2.20 Viruşi
Viruşii sunt mici programe create cu scopuri distructive. Au proprietatea de a se automultiplica
în interiorul sistemului sau în rețea, generând o gamă largă de efecte neplăcute.
Pentru protecția împotriva infectării sistemului sunt utilizate aplicaţii antivirus specializate, care
asigură atât prevenirea pătrunderii virușilor în calculator, cât și dezinfectarea fişierelor - descoperă
şi elimină virusul din toate fişierele.
2.20.1 Utilizarea unei aplicaţii antivirus
Toate aplicațiile antivirus funcționează pe același principiu: dispun de o listă de „semnături” a
virușilor cunoscuți și de o listă de șabloane recunoscute ca fiind utilizate în scopuri dăunătoare pe
baza cărora detectează în conținutul fișierelor existența unui virus cunoscut respectiv sau a unei
potențiale amenințări cu un virus încă necunoscut aplicației.
Rezultă de aici importanța menținerii unei baze de date permanent actualizate, astfel încât
programul antivirus utilizat să poată detecta cât mai mulți viruşi nou apăruți.
Se recomandă ca actualizarea bazei de date a aplicaţiei antivirus să se facă automat, la fiecare
apariție a unei noi versiuni pe pagina de Internet a firmei producătoare a aplicaţiei respective.
Pentru exemplificare, în aplicaţia Microsoft Security Essentials, actualizarea bazei de definiții se
face automat, dar poate fi făcută și la solicitarea utilizatorului: pagina de dialog Update
(Actualizare)  butonul butonul Update.

În imaginile de mai sus, se observă că în primul caz baza de date a fost actualizată (creată) cu trei
zile în urmă, în timp ce în cel de-al doilea, este cea mai recentă versiune publicată pe site-ul
aplicației.
Verificarea existenței virușilor într-un sistem de calcul poartă numele de scanare (scan).
Aplicația antivirus se lansează cu una dintre modalitățile cunoscute. Din meniurile aplicației se
aleg opțiunile potrivite situației, apoi se declanșează operația de scanare propriu-zisă. Majoritatea
aplicațiilor oferă opțiunile descrise mai jos, deși numele acestora și a butoanelor sau legăturilor pot
fi diferite.
 Scanarea sistemului de calcul – poate fi:
- scanare rapidă – Quick Scan - aplicația verifică antivirus doar zonele predilecte
pentru instalarea virușilor: memoria, zona de boot (încărcare a sistemului), anumite
zone de pe harddisc etc.
- scanare completă – Full Scan – este verificat tot sistemul de calcul, toate
dispozitivele de stocare; este recomandat să se execute periodic și de asemenea dacă
apar suspiciuni de infectare a calculatorului.
După stabilirea opțiunii, scanarea se declanșează cu un buton Scan (Scanare), Scan now
(Scanare acum), Scan for Viruses (Scanare antivirus), Start Scan (Pornirea scanării)
 Scanarea selectivă a unor dispozitive de stocare sau foldere:
- scanare particularizată – Custom Scan
- aplicația permite selectarea unor
dispozitive și sau foldere care vor fi
verificate antivirus; este recomandată
în special pentru zonele utilizate curent
și pentru dispozitive detașabile. De
exemplu, în imaginea alăturată, au fost
selectate folderele Users și Windows de
pe discul C: și tot mediul F: (un flash
drive USB). După confirmarea selecției
cu OK, scanarea se declanșează cu aceleași butoane ca mai sus.
Instalarea unei aplicații antivirus pe calculator face ca opțiunile pentru utilizarea acesteia să fie
adăugate în meniurile contextuale ale obiectelor, de unde să poată fi executate direct, fără lansarea
separată a aplicației.
 Scanarea unui mediu de stocare – recomandată de fiecare dată când conectăm un dispozitiv de
stocare detașabil:
- fereastra Computer  clic dreapta pe numele dispozitivului  Scan with…
numele aplicaţiei antivirus  confirmare cu butonul Scan (Scanare), în funcţie

de aplicaţie
 Scanarea unui fișier/ a fișierelor dintr-un folder/– recomandată pentru fișiere provenite de la
alte persoane, descărcate de pe internet sau primite pe mail; asemenea fișiere se salvează pe
disc, se verifică antivirus și abia apoi se deschid pentru utilizare
- fereastra Computer  selectarea fișierului/ folderului în Panoul cu listă 
meniul contextual (clic dreapta)  Scan with… numele aplicaţiei antivirus .
În toate aceste situații aplicația începe operaţia de scanare.
Aplicația va prezenta o fereastră de informare privind stadiul scanării. De asemenea, în final se
va afişa o fereastră cu statistica privind rezultatele.
Stadiul scanării Rezultatul scanării

Nu se recomandă instalarea, concomitentă, a mai multor aplicaţii antivirus pe acelaşi calculator
pentru că generează conflicte și probleme în funcţionare.

ECDL STANDARD
Modulul WORD 2010 – Editare de text
cod SMIS 22798
CUPRINS
3. MICROSOFT WORD 2010 ........................................................................................................................ 115
3.1. GENERALITĂŢI ............................................................................................................................................. 115
3.1.1. Deschiderea aplicaţiei .................................................................................................................... 115
3.1.2. Componentele ferestrei Word 2010 ............................................................................................... 115
3.1.3. Ieşirea din Word 2010 .................................................................................................................... 116
3.2. OPERAŢII CU DOCUMENTE .............................................................................................................................. 117
3.2.1. Crearea unui document ................................................................................................................. 117
3.2.2. Salvarea unui document nou ......................................................................................................... 117
3.2.3. Deschiderea unui document existent ............................................................................................. 118
3.2.4. Comutarea între mai multe documente deschise .......................................................................... 118
3.2.5. Salvarea unui document existent ................................................................................................... 119
3.2.6. Salvarea unui document existent cu un alt nume, în alt folder, în alt format ............................... 119
3.2.7. Închiderea unui document ............................................................................................................. 120
3.3. MODIFICAREA SETĂRILOR DE BAZĂ ................................................................................................................... 120
3.3.1. Schimbarea procentului de afişare a textului ................................................................................ 120
3.3.2. Moduri de vizualizare a paginii ...................................................................................................... 120
3.3.3. Afişarea/ascunderea caracterelor netipăribile .............................................................................. 121
3.3.4. Modificarea folderului implicit de salvare a documentelor ........................................................... 122
3.3.5. Modificarea numelui utilizatorului documentului ......................................................................... 122
3.3.6. Folosirea funcției Ajutor (Help) ...................................................................................................... 122
3.3.7. Afișarea sau ascunderea panglicii cu butoane............................................................................... 123
3.4. OPERAŢII DE BAZĂ ........................................................................................................................................ 124
3.4.1. Reguli generale de introducere a textului ...................................................................................... 124
3.4.2. Introducerea de simboluri într‐un text ........................................................................................... 124
3.4.3. Deplasarea în text .......................................................................................................................... 125
3.4.4. Selectarea unui text ....................................................................................................................... 126
3.4.5. Copierea unui text .......................................................................................................................... 126
3.4.6. Mutarea unui text .......................................................................................................................... 127
3.4.7. Copierea sau mutarea unui text dintr‐un document în altul.......................................................... 127
3.4.8. Ştergerea unui text ........................................................................................................................ 128
3.4.9. Anularea şi reexecutarea ultimelor comenzi ................................................................................. 128
3.5. CĂUTARE ŞI ÎNLOCUIRE .................................................................................................................................. 128
3.5.1. Căutarea unui text ......................................................................................................................... 128
3.5.2. Căutarea şi înlocuirea unui text cu altul ........................................................................................ 130
3.6. BAZELE FORMATĂRII ..................................................................................................................................... 130
3.6.1. Formatarea unei porţiuni de text ................................................................................................... 131
3.6.2. Formatarea la nivel de paragraf .................................................................................................... 132
3.6.3. Copierea caracteristicilor de formatare ......................................................................................... 139
3.6.4. Formatarea la nivel de document .................................................................................................. 140
3.6.5. Anteturi şi subsoluri de pagină ...................................................................................................... 141
3.6.6. Numerotarea paginilor unui document ......................................................................................... 143
3.7. STILURI ...................................................................................................................................................... 144
3.7.1. Aplicarea unui stil .......................................................................................................................... 144
3.8. TABELE ....................................................................................................................................................... 145
3.8.1. Crearea unui tabel gol ................................................................................................................... 145
3.8.2. Deplasarea într‐un tabel ................................................................................................................ 146
3.8.3. Operaţii cu celule, rânduri, coloane ............................................................................................... 146
3.8.4. Copierea, mutarea şi ştergerea unui tabel .................................................................................... 148
3.8.5. Formatarea unui tabel ................................................................................................................... 148
3.9. IMAGINI ÎNTR‐UN DOCUMENT ......................................................................................................................... 149
3.9.1. Introducerea unei imagini dintr‐un fişier ....................................................................................... 149
3.9.2. Introducerea unei imagini miniatură (Clipart) ............................................................................... 150
3.9.3. Introducerea SmartArt‐urilor ......................................................................................................... 150
3.9.4. Stabilirea dimensiunilor unei imagini ............................................................................................ 150
3.9.5. Mutarea, copierea şi ştergerea unei imagini ................................................................................. 151
3.10. DESENAREA ÎN WORD ................................................................................................................................... 151
3.10.1. Introducerea unei forme automate ............................................................................................... 151
Modul Editare de text – Word 2010 Pag. 113

3.10.2. Text în obiecte desenate ............................................................................................................... 152
3.11. DIAGRAME ................................................................................................................................................. 152
3.11.1. Crearea unei diagrame ................................................................................................................. 152
3.11.2. Operaţii cu diagrame .................................................................................................................... 152
3.12. ÎMBINAREA CORESPONDENŢEI (MAIL MERGE) ................................................................................................... 153
3.12.1. Crearea unei scrisori pornind de la o listă de destinatari .............................................................. 153
3.13. OPERAŢII DE VERIFICARE A DOCUMENTULUI ...................................................................................................... 156
3.13.1. Verificarea ortografică a textului introdus .................................................................................... 156
3.13.2. Despărţirea în silabe ..................................................................................................................... 157
3.13.3. Vizualizarea documentului înaintea imprimării ............................................................................ 158
3.14. IMPRIMAREA UNUI DOCUMENT ...................................................................................................................... 159

3. MICROSOFT WORD 2010
3.1. Generalităţi
Este un produs al firmei Microsoft şi este considerat cel mai performant procesor de texte din
mediul Windows. Poate fi folosit atât pentru realizarea unor texte simple cât şi pentru editarea unor
documente foarte pretenţioase, cu caracteristici grafice deosebite.
Versiunea Word 2010 necesită un calculator dotat cu minim 512 MB de RAM, pe care să fie
instalat un sistem de operare Windows XP, Windows Vista sau Windows 7. Se recomandă ca spaţiul
disponibil (în afara celui necesar pentru sistemul de operare) să fie de minimum 900 MB.
3.1.1. Deschiderea aplicaţiei
 dublu-clic pe pictograma Word 2010 (dacă există);
 butonul Start  All Programs  Microsoft Office  Microsoft
Office Word 2010.
 se introduce în câmpul de căutare (Search) din meniul butonului Start
cuvântul word iar din rezultatele căutării se alege Microsoft Office Word
2010.
 dublu-clic sau Enter pe pictograma unui document Word (dacă
documentul este vizibil într-o fereastră gen Computer).
3.1.2. Componentele ferestrei Word 2010
Ecranul conţine următoarele elemente:
 butonul File (Fișier) – pentru operaţiile uzuale cu documentele (creare, deschidere, salvare,
imprimare, închidere etc.) şi pentru stabilirea opţiunilor privind utilizarea aplicaţiei;
 bara Quick Access Toolbar (Acces rapid) – asigură acces rapid la comenzi uzuale
(salvarea unui document, anularea/reexecutarea unei comenzi). Se pot adăuga/elimina butoane
din această bară;
 bara de meniu – conţine, grupate în tab-uri
(file), comenzile Word; acestea vor determina,
la activare, afişarea unei benzi de butoane ce
includ opţiunile aferente (Exemplu: meniul Insert (Inserare) afişează o bandă cu butoane
pentru inserarea unui tabel, unei imagini/miniaturi, unui antet, subsol, simbol etc.);
 butonul de Help (Ajutor) – afişează o fereastră separată în care oferă ajutor pentru
diverse operaţii din Word 2010;
 ribbon (bara de butoane) – oferă acces la principalele comenzi Word 2010;

Pentru fiecare opţiune din bara de meniu se afişează altă bară de butoane. În cadrul ei,
instrumentele de lucru sunt organizate în grupuri numite tab-uri. Unele butoane au, alături sau
dedesubt, un buton care indică faptul că, la activare cu mouse-ul, se vor dezvolta într-un
submeniu; alte butoane au, în colţul din dreapta jos (exemplu: Font) un buton care, la
activare, determină afişarea unui dialog pentru opţiuni (dialogul este similar celui afişat prin
meniu la versiunile Word precedente). Plasarea cursorului pe un anumit buton din bara de
instrumente determină afişarea unor informaţii indicând operaţia declanşată la acţionarea sa.
Dacă dorim să lucrăm doar cu tastatura, putem folosi tasta F10 pentru a afişa literele
indicatoare din cadrul benzii. Aceasta va afişa, în dreptul fiecărei opţiuni din meniu, litera
care poate fi folosită pentru activare (K pentru Pornire, Y pentru Inserare etc.). La activarea
unei opţiuni din meniu, în bara de instrumente aferentă se vor afişa litera/literele
corespunzătoare fiecărui buton în parte (de exemplu, pentru a activa opţiunea Borduri de
pagină din meniul Aspect pagină vom tasta F10, P, PB).
Anularea afişării literelor indicatoare se face cu tasta Esc.
 riglele –permit poziţionarea tabulatorilor şi a marginilor textului şi dau informaţii despre
poziţiile în pagină ale unor elemente (texte, tabele, imagini etc.).
Afişarea riglelor se face cu butonul Riglă din partea superioară a barei de defilare
verticale. Dacă, în urma acestei operaţii rigla verticală nu este afişată, folosim butonul File
(Fișier)  Options (Opţiuni)  Advanced (Complex)  categoria Display (Ecran)  Show
vertical ruler in Print Layout view (Afişare riglă verticală în modul de afişare Aspect pagină
imprimată) ;
 fereastra aplicaţiei – fereastra în care se execută aplicaţia; titlul ei constă din numele
documentului curent şi stilul său de deschidere/salvare (document compatibil cu versiunile
mai vechi, document Word 2010 etc.);
 bara de stare – situată în partea inferioară a ferestrei, afişează informaţii despre documentul
curent: numărul paginii curente, numărul de pagini existente, numărul secţiunii, limba în care
este considerat textul, câteva butoane referitoare la modul de afişare. Butoanele din bara de
stare se activează/dezactivează cu un clic dreapta pe bara de stare;
 barele de defilare, orizontală şi verticală – sunt folosite la deplasarea rapidă în document şi la

afişarea poziţiei curente în acesta. Dacă barele de defilare nu sunt afişate, folosim butonul File
(Fișier)  Options (Opţiuni)  Advanced (Complex)  categoria Display (Ecran) 
comutatoarele Show vertical scroll bar/horizontal scroll bar (Afişare bară de defilare
verticală/orizontală).
3.1.3. Ieşirea din Word 2010
 butonul File (Fișier)  Exit Word (Ieşire Word) ;
 clic pe butonul de închidere al ferestrei aplicaţiei;
 Alt+F4.

3.2. Operaţii cu documente
Fişierele cu care lucrează Word 2010 se numesc documente şi au, implicit, extensia .docx.
3.2.1. Crearea unui document
La lansarea în execuţie, Word 2010 deschide în mod automat un document nou cu numele
implicit Document1.
Pentru a crea un document în orice alt moment al lucrului se foloseşte butonul File (Fișier) 
comanda New (Nou)  se deschide o fereastră din care se poate alege:
 Blank document (Document necompletat) ‐ pentru a crea un document gol;
 Sample Templates (Șabloane eșantion) ‐ pentru a crea un document pe baza unui șablon
existent pe calculator (memo, fax, scrisoare CV, etc.);
 Se pot vizualiza și șabloane disponibile pe Microsoft Office Online dacă sunteți conectați la
Internet. Aceste șabloane se găsesc în partea de jos a ferestrei și sunt împărțite pe categorii
funcție de necesitățile dumneavoastră;
 Se selectează butonul Create (Creare) sau se dă dublu clic pe opțiunea dorită.
Pentru crearea unui document nou se poate folosi și combinația de taste Ctrl+N.
3.2.2. Salvarea unui document nou

Un document nou creat este stocat temporar în memoria de lucru a sistemului de calcul.
Introducerea textului în document devine efectivă doar în momentul salvării acestuia pe disc.
Salvarea se face cu butonul File (Fișier)  Save (Salvare) sau prin butonul Save (Salvare) din
bara acces rapid. Se poate folosi și combinația de taste Ctrl+S.
Se va afişa ferestra Save as (Salvare ca) în care:
1. Se navighează prin structura de foldere până la folderul dorit pentru salvarea documentului;
2. În câmpul File name (Nume fişier) specificăm numele fişierului;
3. La File type (Salvare cu tipul) alegem formatul de salvare pentru document (implicit,
Document Word (*.docx));
4. Folosim butonul Save (Salvare) sau confirmăm cu Enter.
După salvarea unui document, numele fișierului va fi afișat automat în bara de titlu.
Documentele care au numele implicit Documentn trebuie salvate sub un alt nume (deşi nu este
interzisă salvarea cu acest nume).
3.2.3. Deschiderea unui document existent
Deschiderea unui document existent pe discul calculatorului se face cu butonul File (Fișier) 
Open (Deschidere) sau combinația de taste Ctrl+O.
Se va afişa fereastra Open (Deschidere) unde:
1. Se navighează prin structura de directoare (foldere) până la fișierul dorit;
2. Selectăm documentul şi îl deschidem cu clic dublu pe el sau cu butonul Open (Deschidere);
OBSERVAŢII
1. Dacă documentul a fost creat cu o versiune Word mai veche (are extensia .doc), în bara de
titlu se va afişa,la deschidere, după numele fişierului, [Mod compatibilitate]. În acest caz,
nu vom avea acces la toate facilităţile oferite de Word 2010 sau, eventual, acestea nu vor
putea fi salvate. De aceea, pentru a putea beneficia de toate performanţele Word 2010,
vom salva, întâi, fişierul în format .docx şi abia apoi vom opera în el.
2. Dacă intenţionăm să deschidem ulterior documentul pe acelaşi calculator sau pe altul cu o
versiune mai veche de Word, îl vom salva în [Mod compatibilitate].
Pentru deschiderea documentelor recent deschise se poate folosi și butonul File (Fișier) 
Recent (Recent).
3.2.4. Comutarea între mai multe documente deschise
Putem avea simultan deschise mai multe documente Word.
Din aplicația Word, comutarea între mai multe documente deschise se face
prin alegerea numelui documentului din lista afișată la selectarea din tab-ul View
(Vizualizare)  Switch Windows (Comutare ferestre).
Din punctul de vedere a sistemului de operare, documentele deschise
sunt afişate prin butoane în bara de activități (taskbar). Windows grupează
automat documentele deschise într-un singur buton pe bara de activități,
neetichetat având pictograma aplicației.
Poziționând cursorul mouse-lui pe butonul aplicației din bara de
activități se afișează o listă cu documentele deschise, de unde se
selectează documentul dorit.
Dacă nu se dorește gruparea butoanelor de pe bara de activități,
această opțiune poate fi dezactivată astfel:
 Clic dreapta pe bara de aplicații se alege Properties (Proprietăți);
 În pagina Taskbar din lista Taskbar buttons (Butoane Taskbar),

selectați Never combine (Nu se combină niciodată) și OK.
În acest caz, în bara de aplicații fiecare fereastră va fi deschisă într-un buton separat. Pentru a
comuta de la o fereastră la alta se dă clic pe butonul corespunzător de pe bara de activități.
3.2.5. Salvarea unui document existent

Dacă documentul are deja un nume şi se află pe un disc, pentru salvarea versiunii sale modificate
vom folosi butonul File (Fișier)  Save (Salvare) sau butonul Save (Salvare) din bara acces
rapid.
În acest caz nu se va mai cere confirmarea pentru salvare şi nici nu se va mai afişa vreun dialog
deoarece documentul are deja un nume şi o locaţie pe disc.
La orice încercare de închidere a documentului sau de ieşire din Word, dacă nu s-a făcut în
prealabil salvarea documentului, se va cere confirmare pentru salvare.
3.2.6. Salvarea unui document existent cu un alt nume, în alt folder, în alt format
Indiferent că e vorba de un document nou sau de unul
existent, îl putem salva în alt folder, cu un alt nume sau în
alt format de fişier.
Pentru aceasta, folosim butonul File (Fișier)  Save as
(Salvare ca). Dialogul afişat va fi acelaşi de la capitolul
Salvarea unui document nou, în care alegem discul şi
folderul în care vrem să salvăm documentul şi/sau noul
nume şi/sau noul format. Confirmăm cu Save (Salvare) sau
cu tasta Enter.
Formatul implicit utilizat pentru salvarea unui document
Word 2010 este docx. Litera x din extensie indică faptul că
documentul nu conține macrouri. Un macro reprezintă o
succesiune de comenzi și instrucțiuni înregistrate sau
programate cu scopul automatizării unor procese și sarcini.
Alte formate utile sunt:
- dotx sau dotm pentru crearea șabloanelor. Un
șablon este un fișier pe baza căruia se pot crea
documente noi;
- html pentru crearea paginilor web;
- txt (plain text = text simplu) pentru documente care conțin doar text și pot fi folosite și în
alte aplicații;
- rtf (rich text format = format de text îmbogățit) pentru documente care pe lângă text pot
stoca și obiecte, formatări ale conținutului, etc;
- pdf (portable document format = format de document portabil) este un format de fișier care
menține aspectul paginii documentului, indiferent de tipul de calculator sau imprimantă,
acesta arătând la fel pe ecran sau tipărit.
Operaţia de salvare cu alt nume, în alt folder, în alt format, creează o copie a
documentului. Din acest moment, se lucrează asupra copiei şi nu asupra originalului.

3.2.7. Închiderea unui document
 File (Fișier) Close (Închidere);
 Apăsarea butonului din colțul din stânga sus al ecranului, Close (Închidere).
Indiferent de metodă, dacă s-au făcut modificări în document, se va cere confirmare pentru
salvarea modificărilor efectuate.
3.3. Modificarea setărilor de bază

3.3.1. Schimbarea procentului de afişare a textului
Mărirea sau micşorarea zonei de text afişate în fereastra de
vizualizare a documentului se realizează din tab-ul View
(Vizualizare)  grupul de butoane Zoom.
Butoane:
 One page (O pagină) – se afişează o pagină completă,
inclusiv marginile;
 Two pages (Două pagini) – afişează două pagini
complete pe lăţime, inclusiv marginile;
 Page Width (Lăţime pagină) – afişează complet pe
lăţime o pagină a documentului, inclusiv marginile;
 100% –afişarea textului documentului aşa cum ar apărea la
listare;
 Zoom (Panoramare) – afişează un dialog care conţine

opţiunile:
 200%, 100%, 75%, Percent (Procent) – pentru procentul
de afişare faţă de mărimea reală a textului;
 Page width (Lăţime pagină) – ca mai sus;
 Text width (Lăţime text) – afişare completă pe lăţime a textului, exclusiv marginile;
 Whole page (Pagină întreagă) – afişare întregii pagini pe ecran;
 Many Pages (Multe pagini) – se alege numărul de pagini dorite din lista ascunsă.
Se poate folosi şi indicatorul din bara de stare sau butonul Zoom care afişează procentul
.
Modificările procentului de vizualizare nu afectează cu nimic mărimea reală a textului şi
aşezarea în pagină.
3.3.2. Moduri de vizualizare a paginii
În funcţie de stadiul la care am ajuns cu redactarea documentului se
poate opta între câteva moduri de afişare. Trecerea de la un mod la altul se
face folosind View (Vizualizare)  grupul de butoane Document Views
(Vizualizări documente) sau cu butoanele din bara de stare
3.3.2.1. Modul Print Layout (Aspect pagină imprimată)

Afişează documentul cu toate caracteristicile sale, în forma cea mai apropiată de aspectul tipărit.
Permite şi utilizarea riglei verticale. Este util pentru verificarea aspectului final al documentului, ca
şi pentru lucrul direct la documente nu foarte complexe şi mari, pentru a avea permanent o
vizualizare reală a aspectului.

3.3.2.2. Modul Full Screen Reading (Citire în ecran complet)
În acest mod de afişare bara de meniu şi filele cu butoane ocupă un spaţiu foarte mic, cea mai
mare parte a ecranului fiind acoperită de text.
În mod normal, în acest mod de afişare nu se pot face modificări asupra textului (dacă dorim
acest lucru, folosim View Options (Vizualizare opţiuni) Allow typing (Se permite tastarea) –
joacă rol de comutator.
Creşterea dimensiunilor de afişare a textului: View Options (Vizualizare opţiuni)  Increase
Text Size (Mărire dimensiune text). Revenirea: View options (Vizualizare opţiuni)  Show
printed page (Afişare pagină imprimată).
Paginaţia din acest mod de afişare nu corespunde neapărat celei a documentului tipărit (prin
mărirea textului se modifică doar numărul de ecrane afişate, nu şi numărul de pagini din document).
Revenirea la unul din celelalte moduri de afişare se face cu tasta Esc fie cu butonul Close
(Închidere) din colţul din dreapta-sus al ferestrei.
3.3.2.3. Modul Web Layout (Aspect pagină Web)

Prezintă documentul aşa cum va arăta ca pagină de Internet (extensiile .htm sau .html).
3.3.2.4. Modul Outline (Schiţă)

Este utilizat pentru examinarea documentului din punct de
vedere structural . În momentul selectării se afişează tab-ul
Outline Tools (Instrumente de schiţare), care permite
organizarea paragrafelor și navigarea prin document.
Revenirea la modul de afişare anterior se face cu butonul Close
Outline View (Închidere vizualizare schiţată).
3.3.2.5. Modul Draft (Ciornă)

Acest mod de afişare ascunde paginaţia, marginile, imaginile inserate, anteturile şi subsolurile,
oferind un aspect simplificat pentru document. Se utilizează atunci când este important conţinutul
documentului şi mai puţin aspectul acestuia.
3.3.3. Afişarea/ascunderea caracterelor netipăribile
În mod normal, caracterele de control ale editării (spaţiu, sfârşit
de paragraf – Enter, Tab etc.) nu sunt vizibile şi nu sunt tipărite dar
au efecte în document.
Pentru a le vedea într-un document sau a le ascunde se foloseşte
butonul Show/Hide (Afişare totală) din grupul de butoane
Paragraph (Paragraf) din tab-ul Home (Pornire). În acest moment,
caracterele de control vor fi vizibile şi vor fi afişate astfel:
 spaţiile vor fi afişate ca nişte puncte, mai sus de linia de bază a
textului (•);
 caracterele Tab vor fi afişate ca săgeţi dreapta (→);
 caracterele Enter sunt reprezentate prin simbolul ¶;
 saltul la linie nouă fără sfârşit de paragraf prin simbolul ;
 ancorele obiectelor vor avea aspectul alăturat ;
 textele ascunse sunt subliniate cu linie punctată;
 caracterul de despărţire opţională în silabe inserat de Word prin simbolul  .
 întrerupere de pagină ( )
 întrerupere de secțiune ( )
Vizualizarea caracterelor neimprimabile ajută la un control mai bun al conținutului din
document. De exemplu, atunci când dorim să vedem dacă mai multe linii aparţin unui paragraf sau
sunt ele însele paragrafe ori dacă un spaţiu mai mare între două cuvinte se datorează mai multor
spaţii tastate sau unui caracter Tab.
Uneori nu dorim să vedem decât anumite caractere de control. Vom alege ce astfel de caractere
dorim să vedem activând comutatoarele corespunzătoare de la butonul File (Fișier)  Options
(Opţiuni)  categoria Display (Afişare)  secțiunea Always show these formatting marks on the
screen (Se afişează întotdeauna marcajele de formatare pe ecran).
3.3.4. Modificarea folderului implicit de salvare a documentelor
Implicit, documentele create se salvează în folderul C:\Users\nume_utilizator\ Documents, dar
putem schimba destinaţia implicită a documentelor cu butonul File (Fișier)  Options (Opţiuni) 
categoria Save (Salvare)  butonul Browse (Răsfoire) de lângă zona de text Default file location
(Locaţie implicită fişier). Din dialogul afişat vom alege folderul în care intenţionăm să salvăm, pe
viitor, documentele şi confirmăm cu OK.
Din acest moment, pentru salvarea unui document nou sau salvarea cu alt nume a unui document
existent, acel folder se va deschide automat.
3.3.5. Modificarea numelui utilizatorului documentului
Pentru personalizarea aplicației cu numele utilizatorului se apasă
butonul File (Fișier)  Options (Opţiuni)  categoria General
(General)  User name (Nume utilizator). Numele stabilit aici se
va afişa la proprietăţile documentului.
3.3.6. Folosirea funcției Ajutor (Help)
Funcția Help (Ajutor) este un instrument util,
ce oferă informații și explicații despre comenzile
și opțiunile aplicației. Se poate apela prin
apăsarea butonului din partea dreapta sus a
ferestrei de lucru, sub butonul de închidere sau
prin apăsarea tastei F1.
În câmpul Search (Căutare) se introduc
cuvintele cheie pentru care se caută informații și

se apasă butonul Search (Căutare) sau Enter. Rezultatele găsite sunt afișate sub forma unei liste
de linkuri din care se selectează cel cu informațiile dorite.
3.3.7. Afișarea sau ascunderea panglicii cu butoane
Bara de butoane (Ribbon) se găsește în partea de sus a ferestrei și se deschide la selectarea unui
tab din bara de meniuri. În cadrul ei, butoanele (instrumentele) de lucru sunt organizate în grupuri
logice de butoane (ex. din tabul Home (Pornire), grupul de butoane Font).
Minimizarea barelor de butoane se realizează pentru mărirea spațiului de lucru, prin mai multe
metode:
 butonul din partea de sus a ecranului;
 clic dreapta pe bara Acces rapid
 dublu clic pe numele unui tab;
 clic dreapta pe numele unui tab
 Combinația de taste Ctrl+F1.
Ribbon maximizat
Ribbon minimizat
Reafișarea barei de butoane se realizează prin repetarea operațiilor de mai sus.

Bara Acces rapid (Quick Access Toolbar) a aplicației poate fi particularizată prin adăugarea sau
ștergerea diverselor butoane. Apăsarea butonului situat
în dreapta barei de instrumente acces rapid, deschide o
listă derulantă cu comenzi disponibile, comenzile care au
un semn de bifă sunt afișate pe bară. Prin selectarea și
reselectarea comenzilor, se realizează afișarea respectiv
eliminarea lor din listă.
Dacă comanda dorită nu se află în lista derulantă, se
selectează opțiunea More Commands (Mai multe
comenzi). În fereastră, cu butoanele Adăugare (Add) și
Eliminare (Remove) se pot adăuga și șterge butoane.
Butoanele din partea dreaptă a ferestrei permit
reordonarea comenzilor din bara de acces rapid.
Pentru a adăuga ușor butoane în bara de acces rapid se
dă clic dreapta pe butonul dorit din bara de butoane
(ribbon) și se alege opțiunea Add to Quick Access Toolbar
(Adăugare la bara de instrumente acces rapid).
Pentru ștergerea unui buton din bara de acces rapid, se
dă clic dreapta pe el și se alege opțiunea Remove from
Quick Access Toolbar (Eliminare din bara de intrumente Acces rapid).

3.4. Operaţii de bază
3.4.1. Reguli generale de introducere a textului
1. Textul se introduce începând de la punctul de inserare, afişat sub forma unui cursor vertical
clipitor. Trebuie făcută distincție clară între cursorul de inserare și cursorul mouse-ului.
Cursorul mouse-ului poate fi deplasat pe toată suprafața ecranului pentru a avea acces atât la
pagina utilă, bare cu butoane sau alte ferestre pe când cursorul de inserare nu poate fi deplasat
decât în limitele date de suprafața utilă a documentului.
2. Introducerea textului se face în mod continuu, fără apăsarea tastei Enter la sfârşitul liniei.
Împărţirea textului pe linii este sarcina Word-ului şi se face în funcţie de lungimea liniei. Ca
urmare, nu vom apăsa tasta Enter la sfârşitul fiecărei linii decât atunci când dorim să forţăm
trecerea la un aliniat nou. Textul scris între două caractere Enter se numeşte paragraf.
3. Dacă dorim ca textul să fie scris pe o linie nouă fără să se treacă la alt paragraf vom tasta
Shift+Enter sfârșit manual de linie.
4. Pentru obţinerea de caractere specifice unei limbi, trebuie să schimbăm limba pentru tastatură,
la nivel de Windows.
5. Ştergerea caracterelor se face folosind tasta Delete (ştergere spre dreapta) sau tasta Backspace
(spre stânga).
6. Împărţirea textului în pagini se face automat şi depinde de dimensiunile fixate pentru
marginile paginii şi de mărimea hârtiei. Trecerea forţată la o pagină nouă se realizează prin
Ctrl+Enter – sfârșit manual de pagină.
7. Pentru introducerea unor caractere speciale uzuale, vom ţine apăsată tasta Alt şi vom tasta
codul ASCII al caracterului respectiv, folosind tastele din blocul numeric, de exemplu:
 liniuţă explicativă (–) Alt+0150;
 liniuţă de dialog (—) Alt+0151;
 ghilimele deschise („) Alt+0132;
 ghilimele închise (“) Alt+0147.
8. Introducerea unui text se poate face în mod Inserare (caracterele tastate sunt introduse în
poziţia cursorului, deplasând spre dreapta toate caracterele care le urmează) sau Suprascriere
(un caracter introdus înlocuieşte caracterul din dreapta cursorului; se foloseşte mai ales atunci
când dorim să înlocuim un text mai lung dintr-un document cu altul). Comutarea între cele
două moduri de lucru se poate face:
 cu tasta Insert;
 cu un clic pe butonul Insert din bara de stare.
Acest comportament al tastei Insert se poate activa folosind butonul File (Fișier) 
Options (Opţiuni)  categoria Advaced (Complex)  zona Editing options (Opţiuni de
editare)  Use the insert key to control overtype mode (Se utilizează tasta Ins pentru a
controla modul de suprascriere).
3.4.2. Introducerea de simboluri într-un text
Într-un text se pot insera şi anumite simboluri sau caractere speciale ce nu apar pe tastatură (Ω,
‰, ₤, ,  etc.). Pentru inserarea unui simbol:
1. Plasăm cursorul în locul unde va apărea simbolul.
2. Folosim Insert (Inserare)  grupul Symbols (Simboluri)  Symbol (Simbol ).

3. În minipanoul afişat se prezintă simbolurile folosite cel mai recent, din care îl putem alege pe
cel dorit. Pentru introducerea unui simbol care nu a fost recent utilizat, folosim opţiunea More

Symbols…( Mai multe simboluri…). Pentru a insera în document un simbol, va trebui să
cunoaştem fontul în care apare reprezentarea sa grafică. În dialog, selectăm fontul dorit din
lista ascunsă Font. Se afişează toate caracterele fontului selectat, din care alegem simbolul
dorit cu clic dublu pe el sau cu butonul Insert (Inserare).
3.4.3. Deplasarea în text

Poziţionarea cursorului în cadrul textului se poate face în mai multe moduri:
 cu tastatura;
Un rând mai sus/jos un caracter la stânga/dreapta Tastele săgeţi
La sfârşitul liniei End
La începutul liniei Home
Un cuvânt la stânga Ctrl+
Un cuvânt la dreapta Ctrl+
La începutul paragrafului curent Ctrl+
La începutul paragrafului următor Ctrl+
Un ecran în sus Page Up
Un ecran în jos Page Down
La sfârşitul documentului Ctrl+End
O pagină mai sus Ctrl+Page Up
O pagină mai jos Ctrl+Page Down
La începutul documentului Ctrl+Home
 cu mouse-ul, folosind barele de defilare:
Deplasare cu o linie mai sus sau mai jos Clic pe butoanele ▲ sau ▼ din bara de
defilare verticală
Deplasare stânga/dreapta (dacă documentul nu este Clic pe butoanele ◄ sau ► din bara de
afişat decât parţial pe orizontală) defilare orizontală
Deplasare la ecranul anterior/următor Clic deasupra sau dedesubtul
indicatorului de poziţie din bara verticală
Deplasare cu un ecran spre stânga/spre dreapta Clic de mouse la stânga/la dreapta
indicatorului de poziţie din bara de defilare
orizontală
Deplasare în document până la pagina dorită Tragere de indicatorul de poziţie din bara
(numărul paginii la care am rămâne dacă am elibera de defilare verticală
mouse-ul este afişat alături)

3.4.4. Selectarea unui text
Înaintea executării oricărei operații în Word, trebuie să selectați obiectul (text, imagine, tabel) ce
urmează a fi editat. Selectarea se poate face atât cu tastatura cât şi cu mouse-ul. În urma selectării,
textul respectiv va fi afişat pe video invers, pentru a şti care text este supus ulterior operaţiilor
dorite.
3.4.4.1. Selectarea unui text cu tastatura

Se face plasând cursorul la o extremitate a textului, ţinând apăsată tasta Shift şi folosind tastele
de deplasare (de exemplu, Shift+→ va selecta caracterul din dreapta iar Shift+Ctrl+End va selecta
întregul text, începând din poziţia cursorului până la începutul documentului).
Pentru selectarea întregului document se poate folosi combinaţia Ctrl+A.
Deselectarea se face cu una din tastele săgeţi.
3.4.4.2. Selectarea unui text cu mouse-ul

O porţiune de text Tragem cu mouse-ul dintr-o extremitate în alta a porţiunii, atunci când
cursorul de mouse are forma unei bare verticale
Un cuvânt Clic dublu pe el
O frază Clic în frază cu tasta Ctrl apăsată (pentru Word, o frază se termină cu punct,
semnul exclamării sau semnul întrebării)
Un paragraf Clic triplu pe el
Putem selecta şi mai multe blocuri neadiacente de text selectându-l pe primul şi apoi pe
următoarele, cu tasta Ctrl apăsată.
Putem folosi şi zona de selecţie aflată la marginea stângă a textului, plasând cursorul în această
zonă până când are forma unei săgeţi de forma , după care:
Clic simplu Linia curentă
Tragere verticală cu mouse-ul în zona de selecţie Liniile pe lângă care se face tragerea
Clic dublu Paragraful curent
Clic triplu sau Ctrl+clic Întregul document
Deselectarea se face cu un clic de mouse oriunde în text.
Pentru selectarea întregului document se poate folosi din tab-ul Home (Pornire)  grupul de
butoane Editing (Editare)  lista Select (Selectare)  Select all (Selectare totală) sau combinația
de taste Ctrl + A.
Pentru a selecta un bloc vertical de text, vom ţine apăsată tasta Alt şi vom descrie, prin tragere cu
mouse-ul, porţiunea pe care dorim să o selectăm.
3.4.5. Copierea unui text
Se realizează prin intermediul memoriei Clipboard de la nivel de Windows astfel că, un text
odată selectat şi memorat pentru copiere sau mutare, poate fi refăcut în mai multe locuri.
Pentru copiere există două variante principale:
A. Prin meniu sau cu butoanele:
1. Selectăm textul care se va copia.
2. Home (Pornire)  grupul de butoane Clipboard  butonul Copy
(Copiere) sau butonul Copy (Copiere) din meniul contextual al

textului selectat sau combinația de taste Ctrl+C.
3. Plasăm cursorul unde dorim să apară copia şi folosim Home (Pornire) 
grupul de butoane Clipboard  butonul Paste (Lipire) sau butonul Paste (Lipire) din meniul
contextual al textului selectat sau combinația de taste Ctrl+V.
4. Dacă este cazul, putem repeta operaţia Paste (Lipire) pentru fiecare loc în care dorim să apară
o copie a textului.
Din lista butonului Paste (Lipire) sau din meniul contextual care apare la clic dreapta pe textul
selectat, se pot alege opțiuni noi pentru lipirea textului. Astfel Aplicația Word 2010 oferă la
Paste Options (Opțiuni lipire) mai multe moduri de lipire, prin care se pot vizualiza în timp
real efectele copierii sau mutării textului, pentru a alege varianta optimă.
Opțiunile puse la dispoziție sunt:
 Keep Source Formatting (Se păstrează formatarea sursei) –se
păstrează formatarea textului original;
 Merge Formatting (Îmbinare formatare) – se modifică formatarea
astfel încât să corespundă cu formatarea textului înconjurător;
 Keep text only (Se păstrează numai textul) – se elimină întreaga
formatare inițială a textului.
Dacă se ține câteva secunde mouse-ul pe unul din cele trei butoane de la Paste
options (Opțiuni lipire) aplicația va arăta rezultatul opțiunii de lipire. Astfel prin
mutarea de la un buton la altul se pot vizualiza variantele de lipire a textului și se
poate alege varianta dorită.
B. Prin tragere cu mouse-ul:
1. Selectăm textul care se va copia;
2. Plasăm cursorul sub textul selectat până când are forma unei săgeţi  şi, cu tasta Ctrl apăsată,
tragem textul până în poziţia dorită (lângă cursor va apărea un semn + iar bara verticală gri ne
va arăta unde ar apărea textul dacă am elibera mouse-ul).
Dacă această metodă nu funcţionează vom activa comutatorul Allow text to be dragged and
dropped (Se permite glisarea şi fixarea textului) de la butonul File(Fișier)  Options (Opţiuni) 
categoria Advanced (Complex)  zona Editing options (Opţiuni de editare). Copierea prin tragere
cu mouse-ul este avantajoasă la copieri în apropiere dar ea nu memorează text în memoria
Clipboard.
3.4.6. Mutarea unui text
Pentru mutare există două variante:
A. Prin meniu sau cu butoanele:
1. Selectăm textul care trebuie mutat.
2. Folosim Home(Pornire)  grupul de butoane Clipboard  Cut (Decupare) sau butonul Cut
(Decupare) din meniul contextual al textului selectat.
3. Plasăm cursorul unde dorim să fie mutat textul, apoi Home (Pornire)  Paste (Lipire) sau
Paste (Lipire) din meniul contextual al textului selectat.
Se pot utiliza și combinațiile de taste Ctrl+X pentru decupare și Ctrl+V pentru lipire.
B. Prin tragere cu mouse-ul:
1. Selectăm textul de mutat.
2. Plasăm cursorul sub textul selectat până când are forma unei săgeţi , după care vom trage
textul până în poziţia dorită (bara verticală gri ne va arăta unde ar apărea textul dacă am
elibera mouse-ul).
3.4.7. Copierea sau mutarea unui text dintr-un document în altul
Se procedează la fel ca la copierea obişnuită, cu diferenţa că, înainte de Home (Pornire) 

grupul de butoane Clipboard  Paste (Lipire), trebuie să deschidem sau să comutăm pe fişierul în
care vrem să copiem sau să mutăm textul (destinaţia).
3.4.8. Ştergerea unui text
 Ştergerea unui caracter – tastele Delete (şterge caracterul din dreapta cursorului) sau
Backspace (şterge caracterul din stânga cursorului).
 Ştergerea cuvântului din stânga cursorului – cu Ctrl+Backspace iar a celui din dreapta cu
Ctrl+Delete.
 Ştergerea unei porţiuni de text – selectare porţiune, apoi, tastele Delete sau Backspace.
3.4.9. Anularea şi reexecutarea ultimelor comenzi
Comenzile din sesiunea de lucru curentă sunt memorate într-un istoric, astfel încât să poată fi
anulate.
Anularea se face folosind butonul Undo (Anulare) din bara de Acces rapid (Quick Access
Toolbar). Anularea mai multor comenzi se face prin selectarea acestora din lista ascunsă de lângă
buton. Comenzile nu pot fi anulate selectiv (pe sărite).
Comenzile anulate pot fi reexecutate folosind butonul Redo (Refacere) din bara acces rapid.
Anularea ultimei comenzi se poate realiza și prin apăsarea combinației de taste Ctrl+Z iar
refacerea ei prin apăsarea combinației de taste Ctrl+Y.
3.5. Căutare şi înlocuire

3.5.1. Căutarea unui text
Operaţia de căutare permite poziţionarea rapidă într-un document pe un
anumit text specificat. Căutarea începe cu tab-ul Home (Pornire)  grupul
de butoane Editing (Editare)  Find (Găsire ) sau cu
Ctrl+F.
Se va deschide panoul Navigation (Navigare):
1. În câmpul Search Document (Căutare document) se introduce textul
de căutat;
2. În fereastra de navigare sunt afișate rezultatele;
3. Pentru a vedea rezultatul în document se dă clic pe rezultat, iar pentru a
răsfoi toate rezultatele se folosesc butoanele Previos Search Result
(Anteriorul rezultat al căutării) și Next Search Result (Următorul
rezultat al căutării) .
Dacă textul căutat nu apare în document, în panoul de navigare, sub
textul căutat apare scris No matches (Nici un rezultat).
În panoul de navigare există trei pagini care permit vizualizarea rezultatelor căutării astfel:
 Prima pagina permite răsfoirea titlurilor din document în care se găsește textul de căutat;
 A doua pagină permite răsfoirea paginilor din document în care sunt apariții ale textului
de căutat;
 A treia pagină prezintă rezultatele din căutarea curentă, această pagină este deschisă
implicit la efectuarea căutării.
Dacă se dorește efectuarea unei căutări complexe se selectează butonul și Advanced Find…
(Găsire complexă…) din panoul de navigare sau opțiunea Advanced Find… (Găsire complexă…)din
lista butonului Find (Găsire).

4. În zona de text Find what (De găsit) vom tasta textul căutat;
5. Căutarea se declanşează cu butonul Find next (Următorul găsit). Word se va opri la primul
element găsit sau anunţă că elementul căutat nu există în document. Continuarea căutării se
face cu acelaşi buton Fiind next (Următorul găsit);
6. Butonul Reading Highlight (Evidenţiere la citire) permite afişarea numărului total de apariţii
ale cuvântului căutat;
7. Putem specifica şi alţi parametri folosind butonul More (Mai multe):
a) Direcţia de căutare se stabileşte cu ajutorul listei ascunse
Search (Căutare):
 All (Toate)– caută în tot documentul;
 Up (În sus) – caută de la poziţia curentă spre începutul
documentului;
 Down (În jos) – caută de la poziţia curentă spre
sfârşitul documentului.
b) Match case (Potrivire litere mari şi mici)– dacă e activat,
la căutare se va ţine cont de diferenţa între litere mari şi
litere mici. De exemplu, într-un document în care există
textele Firmă, firmă şi FIRMĂ. Dacă la De găsit am tastat
firmă şi este activat comutatorul Potrivire litere mari şi
mici, căutarea va returna doar al doilea text (firmă); dacă
nu este activat, Word se va opri la fiecare din cele trei
apariţii;
c) Find whole words only (Numai cuvinte întregi) – textul
de la De găsit va fi considerat găsit numai dacă este cuvânt
de sine stătător. De exemplu, o căutare după text va returna
atât text cât şi textil cu comutatorul dezactivat şi numai pe primul cu comutatorul activat,
deoarece la celălalt text este doar parte a unui cuvânt;
d) Sounds like (English)(Pronunţie apropiată (engleză)) – dacă este activat, Word se va opri
la toate cuvintele la care pronunţia este asemănătoare (numai pentru text în engleză); de
exemplu, dacă este activat şi căutăm meat, Word se va opri şi la meet;
e) Fiind word forms(English)(Toate formele cuvântului (engleză)) – dacă e activat, Word se
va opri la toate formele flexionare ale cuvântului (de exemplu, dacă este activat şi căutăm
be, se va opri şi la was, were, is, been) ;
f) butonul Format (Format) – permite precizarea caracteristicilor cu care a fost formatat
textul (parametrii privitori la font, paragraf, stil etc.) ;
g) butonul No Formatting (Fără formate) – anulează parametrii de formatare cu care s-a
făcut căutarea anterioară;
h) prin butonul Special (Special) – se permite căutarea caracterelor speciale (Tab, sfârşit de
paragraf, salt la linie nouă, salt la pagină nouă etc.). Pe ecran va apărea un meniu vertical
din care utilizatorul alege caracterul special dorit, corespunzător selecţiei, în caseta de
dialog se va insera un cod.
La căutare Word ţine cont de caracterele diacritice (de exemplu, nu vom tasta sambata dacă
dorim să căutăm sâmbătă).
Caracteristicile căutării rămân valabile şi la următoarea operaţie de căutare din sesiunea curentă.

3.5.2. Căutarea şi înlocuirea unui text cu altul
Căutarea unui text şi înlocuirea lui cu altul se face cu Home (Pornire)  grupul de butoane
Editing (Editare)  Replace (Înlocuire ). În dialogul afişat:
1. La Find what (De găsit) vom specifica textul căutat;
2. La Replace with (Înlocuire cu) vom tasta textul cu care va fi înlocuit;
3. Dacă este cazul, vom folosi comutatoarele din dialog
pentru a specifica direcţia şi parametrii suplimentari
de căutare.
Începerea căutării se face cu Find next (Următorul
găsit). Word se va opri la prima apariţie a textului căutat şi
aşteaptă decizia noastră. În acest moment avem două
variante de continuare:
1. Dacă dorim ca înlocuirea să se facă automat în
document vom folosi butonul Replace All (Înlocuire
peste tot);
2. Dacă dorim să facem înlocuiri numai în anumite
locuri în document avem câteva opţiuni:
 Find next (Următorul găsit) – nu se face
înlocuirea şi se caută următoarea apariţie;
 Replace (Înlocuire) – se face înlocuirea şi se
caută următoarea apariţie;
 Replace all (Înlocuire peste tot) – se fac toate
înlocuirile, fără altă confirmare;
 Cancel (Revocare) – termină operaţia, dar
înlocuirile făcute până în acest moment cu
Replace (Înlocuire) rămân valabile.
3.6. Bazele formatării

Aplicarea diferitelor caracteristici de scriere şi a efectelor speciale (chenare, umbre etc.) poartă
denumirea de formatare. Ea se poate efectua în timpul introducerii textului sau se poate aplica unui
text existent. Formatarea unui document se realizează pe trei niveluri:
1. Nivelul document – se referă la caracteristicile globale ale documentului (formatul paginii,
marginile documentului, anteturile şi subsolurile de pagină etc.).
2. Nivelul paragraf – modul de aliniere a textului în paragraf, deplasările spre interior sau
spre exterior, spaţiul liber deasupra şi dedesubt etc.
3. Nivelul porţiune de text – se lucrează asupra grupurilor de caractere din interiorul
paragrafelor pentru obţinerea unor efecte speciale (îngroşare, înclinare, scriere cu altă
culoare, subliniere etc.).
Nu este obligatorie parcurgerea în ordine a celor trei niveluri, dar se recomandă stabilirea de la
început a unor parametri corespunzători pentru textul dominant, astfel ca ulterior să se rezolve
excepţiile.
Din punct de vedere practic, este mai comod să introducem textul ţinând cont doar de împărţirea
în paragrafe, urmând ca formatarea să se facă în faza finală.

3.6.1. Formatarea unei porţiuni de text
Are efect asupra unui text anterior selectat sau care urmează a fi introdus ulterior. Un grup de
caractere prezintă următoarele caracteristici de formatare:
 fontul (forma literelor);
 stilul de afişare (îngroşat, înclinat, subliniat);
 dimensiunea caracterelor;
 atribute de scriere (subliniat, exponent, indice etc.);
 culoarea textului;
 spaţierea caracterelor;
 poziţionarea pe verticală a textului în cadrul liniei în care apare.
 efecte de animaţie.
Unele dintre caracteristicile textului în care se află cursorul pot fi observate din bara de formatare
(butoanele respective sunt sau nu activate).
Stabilirea acestor caracteristici presupune selectarea în prealabil a textului respectiv.
După selectare, putem folosi butoanele de la Home (Pornire)  grupul de butoane Font sau vom
deschide dialogul Font, cu clic pe butonul aferent .
În dialog, în zona Examinare se poate vedea aspectul textului cu parametri de formatare aleşi.
Dialogul conţine următoarele opţiuni de formatare:
 Font – fontul (setul de caractere) instalate la nivel de
Windows. Fontul se poate alege şi direct din lista ascunsă Font
din bara de butoane;
Una dintre noutățile aplicației Microsoft Word 2010 constă în funcția Previzualizare în timp
real (Live Preview) care permite modificarea unui conținut (text, tabel imagine, etc.), dacă
acestea ar fi aplicate. Astfel pe măsură ce cursorul mouse-ului se deplasează peste un buton
sau opțiune, se pot vedea instant modificările asupra obiectului. Aplicarea opțiunilor se face
prin apăsarea butonului stâng al mouse-lui.
 Font style (Stil font) – stilul fontului:
Regular (Obişnuit) – text drept; Italic (Cursiv) – text
înclinat; Bold (Aldin) – text îngroşat; se pot folosi şi
butoanele din bara de butoane;
 Size (Dimensiune) – mărimea textului, exprimată în
puncte (1 punct=1/72 inch; 1" (inch sau ţol) = 2,54
cm); se poate folosi şi lista ascunsă Font Size
(Dimensiune font) din bara de butoane. Lista
nu conţine toate valorile posibile. O dimensiune
care nu apare în listă (de ex. 15 sau 12,5) se
tastează în zona de text de deasupra listei;
 Font Color (Culoare font) – culoarea pentru text;
se poate alege şi din lista ascunsă Font color
(Culoare font) din bara de butoane;
 Underline style (Stil subliniere) – sublinierea
caracterelor cu diverse tipuri de linii; se poate
folosi şi lista ascunsă de lângă butonul Underline
(Subliniere) din bara de butoane;
 Underline color (Culoare de subliniere) –

culoarea liniei de subliniere a textului;
 Strikethrough (Tăiere text cu o linie) – textul selectat este tăiat printr-o linie simplă; opţiunea
este utilă atunci când dorim să modificăm un document astfel încât să fie vizibilă şi versiunea
anterioară; se poate folosi şi butonul Strikethrough (Tăiere text cu o linie) din bara de
butoane;
 Double strikethrough (Tăiere text cu linie dublă) – textul selectat este tăiat prin două linii;
opţiunea este utilă atunci când dorim să modificăm un document astfel încât să fie vizibile şi
ultimele două versiuni anterioare;
 Superscript (Exponent) – textul selectat este scris mai mic şi deasupra liniei de bază a textului
normal, de exemplu a2x3; se poate folosi şi butonul Superscript (Exponent) din bara de
butoane;
 Subscript (Indice) – textul selectat este scris ca indice (mai mic şi sub linia de bază a textului
normal), de exemplu H2SO4; se poate folosi şi butonul Subscript (Indice) din bara de
butoane;
 Shadow (Umbră), Outline (Conturat), Emboss (În relief), Engrave (Gravat) – aplică diverse
efecte vizuale textului selectat;
 Small caps (Majuscule reduse)– toate literele se transformă în majuscule; literele care au fost,
iniţial, majuscule, vor fi mai mari decât celelalte, de exemplu RADU;
 All caps (Doar majuscule) – toate literele se transformă în majuscule; ulterior, când tastăm
într-un astfel de text, tastele CapsLock şi Shift nu mai au efect;
 Hidden (Ascuns) – textul selectat va fi ascuns;
Ştergerea formatării unui text formatat cu anumite caracteristici se poate face cu butonul Clear
formatting (Anulare formate) de la Home (Pornire)  grupul de butoane Font. Textul
respectiv va reveni la aspectul de text normal.
3.6.1.1. Modificarea textului în majuscule, litere mici, tip titlu, etc.

Dacă dorim să modificăm literele mari în litere mici sau invers vom selecta
textul, după care vom folosi meniul Home (Pornire)  grupul de butoane Font 
lista ascunsă Change Case (Modificare majuscule/minuscule) . Avem câteva
variante:
 Sentence case (Caz propoziţie) – converteşte în majusculă fiecare primă
literă din fraze (pentru Word, frazele se termină cu punct, semnul exclamării
sau semnul întrebării);
 lowercase (cu litere mici) – converteşte toate caracterele în litere mici;
 UPPERCASE (MAJUSCULE) – converteşte toate caracterele în litere mari;
 Capitalize Each Word (Fiecare cuvânt cu majusculă) – prima literă a fiecărui cuvânt devine
literă mare;
 tOOGLE cASE (cAZ cOMUTARE) – inversează tipul literelor.
3.6.2. Formatarea la nivel de paragraf
Un paragraf este un text aflat între două caractere Enter. Pentru a vedea de unde până unde ține
un paragraf se afișează caracterele netipăribile de la Home (Pornire)  grupul de butoane
Paragraph (Paragraf)  Show/Hide (Afișare totală)
Crearea unui paragraf se realizează prin apăsarea tastei Enter, astfel cursorul de inserare
coboară pe rândul următor, indicând locul în care va fi introdus textul noului paragraf.
Două paragrafe adiacente pot fi îmbinate într-un singur paragraf prin ștergerea întreruperii de
paragraf de la sfârșitul primului paragraf.
O întrerupere de linie indică locul în care o linie sau un rând de text a unui paragraf se încheie,
paragraful continuând pe următoarea linie. Ea este identificată prin simbolul netipăribil. Aceasta
se creează la poziția cursorului de inserare și se introduce prin apăsarea tastelor Shift+Enter. O
întrerupere de linie se utilizează pentru a nu se forța trecerea la o linie nouă prin apăsarea tastei
Enter, sau prin introducerea de spații până la sfârșitul liniei. Ștergerea unei întreruperi de linie se
realizează prin selectarea acesteia și apăsarea tastei Del sau Backspace, după ce în prealabil au fost
afișate caracterele netipăribile.
Întreruperea de pagină este o opțiune de formatare a documentului folosită pentru controlul
afișării conținutului dintr-o pagină. Locul în care este introdusă întreruperea de pagină încheie
pagina, iar cursorul de inserare coboară pe pagina următoare (dacă după cursorul de inserare se
găsește text sau alte obiecte acestea coboară implicit).
Întreruperea de pagină este identificată în document prin afișarea ,
.
Un paragraf se poate întinde pe unul sau mai multe rânduri şi este caracterizat prin următorii
parametri:
1. Alinierea textului – se referă la alinierea marginilor textului între cele două margini ale
paginii şi poate avea următoarele variante:
 La stânga – aliniază rândurile unui paragraf la marginea din stânga a paginii din document.
La marginea din dreapta sunt create spații inegale, în funcție de lungimea liniilor.
 La dreapta – aliniază rândurile unui paragraf la dreapta paginii unui document. La
marginea din stânga sunt create spații inegale, în funcție de lungimea liniilor.
 Stânga‐dreapta – aliniază rândurile unui paragraf atât la marginea din stânga cât și la
marginea din dreapta a unui document. Spațiile dintre cuvinte sunt mărite astfel încât
rândurile să apară aliniate stânga-dreapta.
 Centrat ‐ aliniază rândurile unui paragraf pe centrul paginii. La stânga și la dreapta textului
se creează spații egale.
2. Indentarea paragrafelor– se referă la distanța dintre textul unui paragraf și marginea din
stânga sau din dreapta a documentului, aceasta ducând la deplasarea textului paragrafului spre
interior sau spre exterior în raport cu marginile normale. Indentarea se poate aplica ambelor
margini şi poate primi valori pozitive (textul este „adunat“ spre interiorul paginii) sau
negative (textul iese în afara marginilor normale).
3. Indentarea primei linii a paragrafului – se referă la:
 Prima linie – distanţa cu care este deplasată spre dreapta prima linie a unui paragraf în
raport cu liniile de continuare;
 Agăţat – distanţa cu care sunt deplasate spre dreapta liniile de continuare în raport cu
prima linie a paragrafului. Efectul acestui parametru este vizibil numai la paragrafele care
se întind pe mai multe linii.
4. Spaţiul dintre două linii consecutive ale paragrafului – poate fi stabilit în număr de linii
sau în puncte de imprimantă (un punct de imprimantă este 1/72", adică aproximativ 0,3 mm).
5. Spaţiul între paragraf şi paragrafele vecine – exprimat în puncte.
6. Unele caracteristici privind împărţirea paragrafului pe două pagini atunci când nu
încape pe una singură.
7. Efecte speciale – chenare, umbre, culoare de fond, primul caracter literă foarte mare,
încadrarea într-o listă.

Pentru formatarea unui paragraf este suficient să plasăm cursorul undeva în el şi să specificăm
parametrii doriţi (pentru mai multe paragrafe consecutive, ele
trebuie în prealabil selectate).
În toate dialogurile pentru formatare există o zonă Preview
(Examinare) în care putem vedea cum ar arăta paragraful cu
actualii parametri.
Pentru unele opţiuni se pot folosi şi butoanele din grupul de
butoane Paragraph (Paragraf) de la Home (Pornire).
3.6.2.1. Alinierea textului

Se poate realiza prin plasarea cursorului în paragraf sau selectarea lui şi apoi alegem:
 Home (Pornire)  butonul de la grupul de butoane Paragraph (Paragraf)  pagina
Indents and Spacing (Indentări şi spaţiere)  din lista Alignment (Aliniere) alegem
varianta dorită (Align Left (La stânga) , Align Right (La dreapta), Justify (Stânga‐
dreapta), Center (Centrat)) .
 Cele patru butoane cu
aceleaşi nume din grupul de
butoane Paragraph
(Paragraf) .
3.6.2.2. Indentarea paragrafelor

Pentru stabilirea opțiunilor de
indentare după ce s-a poziționat
cursorul în paragraf se alege Home
(Pornire)  butonul de la grupul
de butoane Paragraph (Paragraf) 
pagina Indents and Spacing (Indentări
şi spaţiere)  la secțiunea Indent (Indentare) se introduc valorile pentru distanțele de indentare în
câmpurile:
 Left (Stânga) – distanța paragrafului față de marginea stângă a paginii;
 Right (Dreapta) – distanța paragrafului față de marginea dreaptă a paginii;
 În câmpul At (La) se introduce distanța pentru First line (Prima linie) sau Hanging (Agățat)
selectate din lista Special.
Modificarea indentării se poate face şi din tab-ul Page Layout (Aspect pagină)  grupul de
butoane Paragraph (Paragraf), unde se găsesc butoanele Left indent (Indent stânga)şi Right indent
(Indent dreapta).
Modificarea manuală şi mai puţin precisă a indentării se poate face prin tragere cu mouse-ul de
butoanele de indentare de pe rigla orizontală.
Hanging Indent (Indent agățat ) First line indent (Indent prima linie
)
Left Indent (Indent

Right Indent (Indent dreapta)
Pentru modificarea indentării la stânga sau dreapta se pot folosi butoanele Decrease indent
(Micşorare indent) respectiv Increase indent (Mărire indent) din bara de butoane.

3.6.2.3. Spaţiul între două linii consecutive
Se foloseşte aceeași comandă ca și la indentare  lista ascunsă Line spacing (Interlinie). Avem
la dispoziţie câteva variante:
 Single (La un rând) – scriere la un rând (distanţa este calculată automat de Word, în funcţie de
mărimea fontului);
 1.5 lines (1,5 rânduri) – scriere la un rând şi jumătate;
 Double (La două rânduri) – scriere la două rânduri;
 At least (Cel puţin)– distanţa dintre două rânduri este cel puţin egală cu cea specificată în
puncte alături, la At(La);
 Exactly (Exact) – distanţa dintre două rânduri este fixă şi este egală cu cea specificată în
puncte alături, la At (La);
 Multiple (Multiplă) – scriere la atâtea rânduri câte sunt specificate alături, la At (La), de
exemplu, dacă la La am introdus 5, Word va scrie un rând şi va lăsa patru rânduri goale. Se
admit şi valori cu zecimale, de exemplu 1.8 sau 1,8, în funcţie de setarea regională la nivel de
Windows.
Pentru unele variante se poate folosi şi butonul Line spacing (Spaţiere rânduri) de la Home
(Pornire)  grupul de butoane Paragraph (Paragraf).
3.6.2.4. Spaţiul între paragraf şi paragrafele vecine

Se exprimă în puncte şi se stabileşte în acelaşi dialog ca și spațiul dintre două linii consecutive ,
la secțiunea Spacing (Spațiere) în care specificăm spaţiul liber dinaintea paragrafului (Before
(Înainte)) şi cel de după el (After (După)), în puncte. Dacă folosim mouse-ul pentru schimbarea
spaţierii, valorile vor merge din 6 în 6 puncte (0, 6, 12, 18 etc.) dar putem folosi şi valori
intermediare, prin tastare directă.
Altă metodă: Page layout (Aspect Pagină)  grupul de butoane Paragraph (Paragraf) 
secțiunea Spacing (Spaţiere)  Before (Înainte) respectiv After (După).
3.6.2.5. Stabilirea alinierii folosind tabulatorii

Folosirea tastei TAB determină deplasarea cursorului spre dreapta la următorul marcaj numit
tabulator implicit. Tabulatorii impliciţi sunt situaţi la distanţe de câte 1,27 cm (0,5").
Tabulatorii (Tabs) reprezintă opțiuni de formatare a paragrafelor, cu ajutorul cărora se pot crea
liste sau paragrafe cu o singură linie, poziționate precis în orice zonă a documentului.
Există patru tipuri principale de tabulatori:
 Left (Tabulator aliniere la stânga) – textul care se va tasta e introdus de la stânga la
dreapta, începând de la tabulator;
 Center (Tabulator de aliniere la centru) – textul este introdus la stânga și la dreapta
tabulatorului;
 Right (Tabulator de aliniere la dreapta) – textul se introduce din dreptul tabulatorului, de
la dreapta la stânga;
 Decimal (Tabulatorul de separare zecimal) – textul se aliniază la dreapta înainte de
punctul zecimal şi la stânga după acesta. Este folosit pentru alinierea valorilor numerice în
stânga și dreapta separatorului zecimal.
De exemplu, putem folosi tabulatori pentru a obţine un text asemănător unui tabel:

Denumire UM Preţ Tip
Mere kg 12,73 bune
Prune buc 5,7 acrişoare
Pentru introducerea unor tabulatori proprii, vom da clic pe butonul din stânga riglei orizontale
până se afişează tabulatorul dorit şi apoi vom da un clic în riglă în poziţia în care vrem să apară
stopul de tabulator. Putem repeta operaţia, pentru a stabili mai mulţi tabulatori pentru un paragraf.
Tabulatorii pot fi deplasaţi ulterior prin tragere cu mouse-ul în
riglă. Un paragraf nou creat după un paragraf pentru care am
stabilit unul sau mai mulţi tabulatori va moşteni tabulatorii de la
paragraful iniţial.
Această metodă de stabilire a tabulatorilor are dezavantajul că
tabulatorii nu se pot stabili decât la distanțe multiplu de 0,25 cm.
Pentru stabilirea tabulatorilor la alte distanţe (de ex. 4,19 cm) se va
folosi butonul Tabs… (Tabulatori…) din fereastra de formatare a
paragrafelor (Pornire (Home)  butonul de la grupul de
butoane Paragraph (Paragraf)  pagina de dialog Indents and
Spacing (Indentări şi spaţiere). La secțiunea Tab stop position
(Poziţionare tabulator) se introduce distanţa dorită, la secțiunea
Alignment (Aliniere) se alege tipul de tabulator dorit şi se aplică
cu butonul Set (Stabilire). Operaţia se poate repeta pentru
introducerea altui tabulator.
Ştergerea tabulatorilor se face din acelaşi dialog, prin
selectarea din listă şi butonul Clear (Golire). Butonul Clear All
(Golire totală) permite ştergerea tuturor tabulatorilor aplicaţi
paragrafului. De asemenea, un tabulator poate fi şters prin tragerea
lui cu mouse-ul în afara riglei.
3.6.2.6. Borduri (chenare) pentru paragrafe

Unele paragrafe necesită o scoatere în evidenţă printr-
o bordură. Pentru aceasta, vom plasa cursorul în paragraf
şi vom folosi meniul Home (Pornire)  grupul de
butoane Paragraph (Paragraf)  lista ascunsă de lângă
butonul Down Border (Bordura de jos) ( Numele
butonului poate fi altul, în funcţie de ultima opţiune
selectată din lista ascunsă)  comanda Borders and
Shading (Borduri şi umbrire)  pagina de dialog
Borders (Borduri).
Opţiunile sunt:
 în secțiunea Setting (Setare) vom da un clic pe
varianta dorită –None (Fără) – fără bordură, Box
(Casetă) – bordură simplă, Shadow (Umbrit) –
bordură cu umbră, 3-D (Trei‐D) – bordură cu efecte
3D, Custom (Particularizare) – putem specifica
opţiuni pentru fiecare latură a bordurii;
 dacă dorim pentru fiecare latură un alt tip de linie, o altă grosime sau culoare, alegem varianta

Custom (Particularizare), apoi tipul de linie de la Style (Stil), culoarea de la Color (Culoare)
şi grosimea de la Width (Lăţime), după care vom da un clic de mouse pe latura respectivă din
zona Preview (Examinare) sau pe butonul aferent laturii din apropierea acestei zone. Vom
repeta, apoi, paşii pentru fiecare latură a bordurii (setările astfel stabilite rămân valabile şi
pentru următoarea latură, până când le schimbăm);
 spaţiul dintre textul din paragraf şi bordură se stabileşte în dialogul afişat cu butonul
Options…( Opţiuni…).
Dacă, iniţial, am selectat mai multe paragrafe consecutive, avem şi posibilitatea trasării unei linii
între două paragrafe vecine.
Se pot crea şi borduri parţiale (la care una sau mai multe dintre laturi lipsesc).
Eliminarea bordurii pentru un paragraf se face plasând cursorul în paragraf şi folosind apoi
acelaşi dialog, în care folosim varianta None (Fără).
Altă variantă: tab-ul Home (Pornire)  grupul de butoane Paragraph (Paragraf)  lista ascunsă
de lângă butonul Bottom border (Bordura de jos)  alegem latura dorită (eliminarea se face la
fel). Metoda este mai rapidă dar mai puţin eficientă, pentru că nu putem stabili culorile şi grosimile
pentru liniile de bordură.
3.6.2.6.1. Borduri pentru o porţiune de text
Se procedează ca la paragrafe, cu două deosebiri:
1. Se impune selectarea în prealabil a textului;
2. Nu putem stabili câte un tip de latură/o culoare/o grosime distinctă pentru fiecare latură
(bordura va fi uniformă).
3.6.2.7. Culoarea de fundal pentru un paragraf

Pentru a scoate în evidenţă un paragraf îi putem aplica o culoare de fundal. Vom plasa cursorul
undeva în paragraf şi vom folosi meniul Home (Pornire)  grupul de butoane Paragraph
(Paragraf)  butonul Shading (Umbrire) după care, în dialogul afişat, alegem culoarea
dorită.
Altă variantă: meniul Home (Pornire)  grupul de butoane Paragraph
(Paragraf)  lista ascunsă de lângă butonul Bootom Border (Bordura de
jos)  butonul Borders and Shading (Borduri şi umbrire)  pagina de
dialog Shading (Umbrire) în care:
 la Fill (Umplere) alegem culoarea de umplere;
 la Style (Stil) alegem gradul de saturaţie sau modelul de umplere
(dacă nu dorim combinaţii între culoarea de la Fill (Umplere) şi cea
de la Color (Culoare), alegem Clear (Golire));
 la Color (Culoare) alegem culoarea cu care se va combina culoarea
de la Fill (Umplere) conform gradului de saturaţie sau modelului
ales la Style (Stil).
Se poate aplica o culoare de fundal şi unei porţiuni de text, singura
deosebire fiind faptul că aici trebuie să selectăm, în prealabil, textul.
Eliminarea culorii de fundal se face din acelaşi dialog, dar folosind No color (Fără culoare) din
lista Fill (Umplere) şi Clear (Golire) la lista Style (Stil).

3.6.2.8. Liste de paragrafe
Word permite crearea de liste de paragrafe numerotate sau cu un simbol în faţă). Word permite
crearea a două tipuri de liste:
 liste cu numerotare (stil arab, roman, cu litere etc.) - se folosesc în cazul în care ordinea
paragrafelor este importantă (de exemplu, descrierea unui proces tehnologic); actualizarea
numerotării este automată.
 liste cu marcatori (bullets) – simboluri introduse în fața paragrafelor pentru evidențierea lor
ca listă; se utilizează, de obicei, acolo unde ordinea paragrafelor nu are importanţă.
Pentru crearea unei astfel de liste, putem proceda în două moduri:
 introducem paragrafele, după care selectăm setul de paragrafe şi îl formatăm ca listă;
 tastăm primul paragraf al listei şi îl formatăm ca aparţinând unei liste; ulterior, ori de câte ori
tastăm Enter în interiorul listei, Word va crea un paragraf formatat conform listei (cu
numerotare sau cu simbol).
3.6.2.8.1. Liste cu numerotare
După tastarea textului dintr-o astfel de listă vom selecta paragrafele respective şi vom utiliza
meniul Home (Pornire)  grupul de butoane Paragraph (Paragraf)  butonul Numbering
(Numerotare) . Această variantă va aplica paragrafelor formatul de număr cel mai recent
utilizat.
De asemenea pentru paragrafele care dorim să nu mai facă parte din listă putem folosi butonul
Numbering (Numerotare) pentru eliminarea acesteia.
După selectarea paragrafelor, se poate folosi Home (Pornire)  grupul de butoane Paragraph
(Paragraf)  lista ascunsă Numbering (Numerotare) pentru alegerea unui anume stil de
numerotare. Se va afişa un meniu din care vom
alege stilul de numerotare dorit. Varianta None
(Fără) se foloseşte pentru a elimina numerotarea
de la un set de paragrafe. Dacă în document s-au
creat deja astfel de liste, stilul de numerotare se
poate alege din zona Document number format
(Formate de numerotare în document).
Formatul numerotării se poate modifica din
aceeaşi listă ascunsă, folosind Define new number
format (Definire format de număr nou), care afişează un dialog în care alegem stilul de
numerotare ( Number Style (Stil număr)), stabilim formatul numerotării (Number format (Format
număr)) şi parametrii de font ai numerelor (Font).
Dacă în document, înaintea listei actuale, există o
altă listă cu acelaşi stil de numerotare, opţiunea
implicită este continuarea numerotării de la lista
anterioară. Dacă dorim reînceperea numerotării sau
începerea numerotării de la o anumită valoare,
selectăm paragrafele şi folosim aceeaşi listă ascunsă,
după care Set numbering value (Setare valoare de
numerotare) , în dialogul afişat alegem varianta Start new list (Pornire listă nouă) şi stabilim
valoarea de început la Set value to (Setare valoare la).
Ștergerea unei liste cu numerotare se realizează prin selectarea paragrafelor din listă și
deselectarea butonului Numbering (Numerotare) sau alegere None (Fără).
3.6.2.8.2. Liste cu marcatori
Se creează, după selectarea paragrafelor, cu tab-ul Home (Pornire)  grupul de butoane
Paragraph (Paragraf)  lista ascunsă Bullets (Marcatori) în care:
 Alegem din cele 8 butoane de la Bullet library (Bibliotecă marcatori) pe cel care conţine tipul
de listă care se apropie cel mai mult de tipul
dorit. Opțiunea None (Fără) se foloseşte pentru
a elimina simbolul de la un set de paragrafe.
Lista Document Bullets (Marcatori în
document) afişează stilurile de marcatori deja
folosite în documentul curent.
 Opţiunea Define new bullet (Definire marcator
nou) permite ca în dialogul afişat să alegem simbolul dorit (Symbol (Simbol)) şi
caracteristicile de font pentru el (Font).
La închiderea celor două dialoguri, paragrafele vor fi prinse într-o listă cu simboluri în faţă.
Altă metodă: selectăm paragrafele care vor
face parte din listă şi folosim tab-ul Home
(Pornire)  grupul de butoane Paragraph
(Paragraf)  butonul Bullets (Marcatori). El va
aplica paragrafelor formatul de listă cu marcatori
cel mai recent folosit.
Dacă dorim ca paragrafele să nu mai facă
parte din listă, le selectăm şi folosim varianta
None (Fără) sau butonul Bullets (Marcatori) din
bara de formatare.
3.6.3. Copierea caracteristicilor de formatare
Dacă dorim ca un text să fie formatat cu aceleaşi caracteristici de formatare ca altul:
1. Selectăm textul ai cărui parametri de formatare dorim să-i copiem;
2. Home (Pornire)  grupul de butoane Clipboard  selectăm cu clic butonul Format Painter
(Descriptor de formate) ;
3. Selectăm textul căruia dorim să-i aplicăm parametrii respectivi.
Dacă aceeași parametri de formatare trebuie copiați în mai multe locuri din document, butonul se
va selecta cu dublu click.
Procedura funcţionează atât pentru parametrii de formatare la nivel de paragraf cât şi pentru cei
la nivel de porţiune de text.
3.6.3.1. Introducerea unui salt la pagină nouă

În Word, trecerea de pe o pagină pe alta se face în mod automat când pagina se completează.
Sunt situaţii în care este necesar să impunem ca un anumit text să apară pe o pagină nouă. Avantajul
este acela că dacă ştergem text de pe pagina anterioară, poziţia textului pe pagina nouă nu se va
modifica.
Pentru introducerea unui salt la pagină nouă (sfârşit manual de pagină), ne vom poziţiona în
locul dorit şi vom folosi una dintre variantele:
 combinaţia Ctrl+Enter;
 tab-ul Page Layout (Aspect pagină)  grupul de butoane Page Setup (Iniţializare pagină)

 lista ascunsă Breaks (Întreruperi )  Page (Pagină) ;
 tab-ul Insert (Inserare)  grupul de butoane Pages (Pagini)  butonul Page Break
(Sfârşit de Pagină ).
Eliminarea unui astfel de salt se face prin ştergerea caracterului Page Break (Sfârşit de pagină)
folosind tasta Delete.
3.6.4. Formatarea la nivel de document
Parametrii stabiliţi prin acest nivel se aplică întregului document sau unei secţiuni din document
O pagină completă de document creat cu Word are aspectul
alăturat.
Parametrii care se pot stabili sunt:
1. Dimensiune hârtie – dimensiunea fizică a hârtiei pe care
se va face tipărirea.
2. Orientare – formatele standard oferă două moduri de
orientare a textului în raport cu laturile:
 Portret – textul este paralel cu latura mai mică a
hârtiei;
 Vedere – textul este paralel cu latura mai mare a
hârtiei.
3. Modul de listare a documentului (una – Normal sau două feţe – Margini în oglindă).
Implicit, documentul se listează pe o singură faţă a hârtiei. Dacă dorim listarea faţă-verso,
Word se va ocupa de „oglindirea“ marginilor pentru paginile pare/impare.
4. Marginile paginii – reprezintă acea porţiune din pagina fizică în care nu se afişează imagini,
text etc. Parametrii care caracterizează marginile paginii sunt:
 Stânga – distanţa dintre marginea din stânga a hârtiei şi marginea stângă a textului (la
listare faţă-verso, se transformă în Interior);
 Dreapta – distanţa dintre marginea din dreapta a hârtiei şi marginea din dreapta a textului
(la listare faţă-verso, se transformă în Exterior);
 Sus – distanţa dintre marginea superioară a hârtiei şi începutul paginii de text;
 Jos – distanţa dintre sfârşitul paginii de text şi marginea inferioară a hârtiei;
 Pt. îndoire – reprezintă marginea suplimentară pentru îndosariere (cotorul). Dacă
documentul se listează pe o singură faţă, această distanţă se adaugă întotdeauna la valoarea
la valoarea Stânga; dacă listarea se face pe ambele feţe, se adaugă la valoarea Stânga
pentru paginile impare şi la valoarea Dreapta pentru cele pare.
5. Dacă documentul are nevoie şi de un antet şi/sau de un subsol (un text care să se repete la
începutul respectiv la sfârşitul fiecărei pagini din document/din secţiune), vom putea stabili şi
înălţimile acestora prin:
 Antet – distanţa dintre marginea superioară a hârtiei şi începutul antetului;
 Subsol – distanţa dintre începutul subsolului şi marginea inferioară a hârtiei.
6. Alinierea pe verticală a textului – are efect numai la paginile parţial completate şi acceptă
următoarele variante:
 Sus – paragrafele sunt aliniate la marginea de sus a paginii;
 Centru – paragrafele sunt centrate pe verticală în pagină;
 Jos – paragrafele sunt aliniate la marginea de jos a paginii;

 Stânga‐dreapta – paragrafele sunt răsfirate pe pagină, astfel încât să ocupe întreaga
pagină.
Specificarea acestor parametri se face folosind tab-ul Page Layout (Aspect pagină)  grupul de
butoane Page Setup (Inițializare pagină)  lista ascunsă Margins
(Margini). Lista conţine şi câteva formate predefinite, din care îl
putem alege direct pe cel dorit sau putem folosi opţiunea Custom
Margins (Margini particularizate). De asemenea, fiecare pagină de
dialog are o zonă în care putem vedea cum va arăta documentul
nostru cu actualii parametri.
În dialogul afişat vom putea stabili următoarele:
 Dimensiunile hârtiei – pagina de dialog Paper (Hârtie) iar din lista ascunsă Paper Size
(Dimensiune hârtie) vom alege mărimea dorită. Se poate folosi şi lista ascunsă Size
(Dimensiune) din grupul de butoane Page Setup
(Iniţializare pagină). Dacă nici una din
dimensiunile afişate nu ne convine, le putem
specifica.
 Orientarea paginii – butoanele din secțiunea
Orientation (Orientare) din pagina de dialog
Margins (Margini): Portrait (Tip portret) şi
Landscape (Tip vedere). Se poate folosi şi lista
ascunsă Orientation (Orientare) din tab-ul Page
Layout (Iniţializare pagină)
 Modul de listare a documentului (una sau două
feţe) – pagina de dialog Margins (Margini), de
unde folosim lista ascunsă Multiple pages (Pagini
multiple) şi alegem varianta dorită (Normal sau
Mirror margins (Margini în oglindă)).
 Marginile paginii – pagina de dialog Margins
(Margini), în care stabilim valorile pentru Top
(Sus), Bottom (Jos), Left (Stânga), Right (Dreapta), Gutter (Pt. îndoire).
3.6.5. Anteturi şi subsoluri de pagină
Antetul reprezintă spațiul de deasupra ferestrei de conținut (paginii logice), care poate fi
completat cu diferite informații: texte, date, numere de pagină, imagini, etc. care se repetă automat
în partea de sus a fiecărei pagini din document.
Subsolul se referă la spațiul din partea de jos a ferestrei de conținut, care poate conține texte,
date, numere de pagină, etc. care se repetă automat în partea inferioară a fiecărei pagini. Ambele
sunt localizate în afara paginii utile şi sunt vizibile numai dacă suntem în modul de afişare Print
Layout (Aspect pagină imprimată).
3.6.5.1. Crearea unui antet/subsol

Activarea antetului sau a subsolului se poate face:
 Dublu clic stânga în zona de antet sau subsol;
 Insert (Inserare)  grupul de butoane Header & Footer (Antet și subsol)  Edit header
(Editare antet )sau Edit Footer (Editare subsol ). Se vor afişa şi câteva variante

predefinite pentru antet/ subsol, din care o putem alege pe cea dorită.
Dacă cursorul se găsește în zona de antet sau subsol, pe bara de meniuri apare tab-ul Header
&Footer Tools (Instrumente antet și subsol)  Design (Proiectare) și bara de instrumente cu
următoarele butoane uzuale:
 Page Number (Număr de pagină)– deschide un submeniu în care putem stabili poziţia şi
formatul numărului de pagină.
 Date & Time (Dată şi oră) – afişează un dialog prin care putem alege un format pentru data şi
ora (preluate din sistem) ce vor fi afişate în antet. Activarea comutatorului Update
automatically (Actualizare automată) ne asigură că la momentul tipăririi, data şi ora vor fi
actualizate.
 Picture (Imagine) şi Clip Art (Miniatură)– deschid un dialog prin care putem insera în antet o
imagine sau o miniatură.
 Go to footer (Salt la subsol)– mută cursorul în subsolul paginii.
 Previos (Anterior)– mută cursorul în antetul sau subsolul precedent.
 Next (Următor)– mută cursorul în antetul sau subsolul următor.
 Link to previos (Legături la anteriorul) – antetul este preluat de la secţiunea anterioară.
 Different first page (Prima pagină diferită)– antetul primei pagini din secţiunea curentă va fi
diferit de cel al paginilor următoare şi trebuie specificat separat.
 Different Odd & Even Pages (Paginile pare diferă de cele impare)– permite să specificăm
antete diferite pentru paginile pare şi pentru cele impare.
 Show document text (Afişare text document) – ascunde/afişează textul din document (este
util atunci când se lucrează la anteturi complexe).
 Header from Top (Antet de sus)– înălţimea antetului.
 Close Header and Footer (Închidere antet şi subsol)– închide antetul şi subsolul şi bara de
instrumente aferentă. Se revine la textul documentului. Se poate folosi şi un clic dublu în
textul normal.
Pe lângă valorile introduse de aceste butoane, un antet poate conţine şi text normal – obţinut prin
tastare în poziţia cursorului.
3.6.5.2. Modificarea unui antet/subsol

Se poate face fie după un dublu clic pe antet sau subsol, fie folosind meniul Insert (Inserare) 
Header/Foooter (Antet/Subsol)  Edit Header (Editare Antet)/Edit Footer (Editare Subsol). Se
vor afişa aceleaşi butoane ca la crearea antetului sau subsolului și se pot face modificările dorite.
Gestionarea spaţiului dintr-un antet sau subsol se face ca la orice text (aliniere, formatare etc.).
Câmpurile introduse din butoane (data, ora, numărul de pagină etc.) pot fi formatate ca orice text,
după selectare.
3.6.5.3. Ştergerea unui antet sau subsol

Se face cu Insert (Inserare)  Header/Footer (Antet/Subsol)  Remove Header (Eliminare
Antet)/ Remove Footer (Eliminare Subsol).
3.6.5.4. Adăugarea datei și a denumirii fișierului în antetul sau subsolul documentului
Informațiile referitoare la dată și/sau oră pot fi introduse în antetul sau subsolul documentului,
după ce cursorul este poziționat în zona de antet sau subsol cu dublu clic pe zona respectivă, din
tab-ul Design (Proiectare)  grupul de butoane Insert (Inserare)  butonul Date & Time (Dată &
Oră). Opțiunile disponibile sunt:
 Language (Limbă) – se selectează limba în care să fie afișată data/ora.
 Aviable formats (Formate disponibile) – se alege un format de dată, oră, dată și oră.
 Update automatically (Actualizare automată) – activarea acestei opțiuni afișează data și
ora deschiderii documentului.
Pentru introducerea denumirii fișierului în antetul sau subsolul documentului se selectează tab-ul
Design (Proiectare)  grupul de butoane Insert (Inserare)  butonul Quik Parts (Parți rapide) 
Field (Câmp)  File name.
Din lista Format se poate alege formatul pentru denumirea fișierului iar pentru adăugarea căii
(path-ului) spre fișier poate fi activată opțiunea Add path to file name (Adăugare cale numelui de
fișier).
3.6.6. Numerotarea paginilor unui document

Word se poate ocupa de numerotarea automată a paginilor unui document, în diverse stiluri.
Pentru inserarea numărului fiecărei pagini vom folosi
meniul Insert (Inserare)  grupul de butoane Header &
Footer (Antet şi subsol)  lista ascunsă Page Number
(Număr de pagină). Lista se va dezvolta într-o serie de
opţiuni prin care putem specifica poziţia numărului de
pagină:
 Top of page (Începutul paginii) – în antetul paginii;
 Bottom of page (Sfârşitul paginii) – în subsolul paginii;
 Page Margins (Margini pagină) – pe una din marginile laterale ale paginii;
 Current Position (Poziţia curentă) – în poziţia în care se află cursorul.
 Format page number (Formatare
numere de pagină) . Se va afişa un
dialog în care putem stabili stilul de
numerotare a paginilor (arab, roman,
cu litere etc.) la Number format
(Format număr) şi valoarea de la care
să înceapă numerotarea, Start at
(Pornire de la).
Formatarea numărului de pagină din punct de vedere al fontului, culorii, mărimii etc. se face
după selectarea lui, în antet/subsol.
Eliminarea numerotării paginilor se face selectând numărul de pagină din antet sau din subsol şi
folosind tasta Delete sau Insert (Inserare)  grupul de butoane Header & Footer (Antet şi subsol)
 lista ascunsă Page Number (Număr de pagină)  Remove Page Numbers (Eliminare numere
de pagina).

3.7. Stiluri
Pentru formatarea paragrafelor şi textului dintr-un document putem aplica mai multe metode:
 formatarea pe măsură ce tastăm textul;
 selectarea în final a întregului document şi stabilirea parametrilor de format pentru textul
dominant urmând ca, în final, să reparcurgem documentul şi să formatăm excepţiile;
 utilizarea stilurilor.
Pentru documente mari şi complexe, primele două metode sunt ineficiente şi predispun la riscuri
privind omiterea formatării unor porţiuni de text sau formatarea lor necorespunzătoare. De aceea, în
aceste cazuri, se va prefera varianta formatării prin stiluri.
Un stil reprezintă un set de parametri de formatare ce caracterizează un text sau un paragraf.
Un stil odată definit, poate fi aplicat în document ori de câte ori este nevoie, Word aplicând textului
selectat parametrii respectivi.
Marele avantaj al utilizării stilurilor constă în faptul că, la modificarea parametrilor ce
caracterizează unui stil aplicat mai în multe locuri în document, Word va reparcurge documentul şi
va formata textele respective conform noilor parametri.
Word permite definirea a patru tipuri majore de stiluri:
 stil tip Caracter – marcat cu în lista de stiluri – conţine caracteristicile de formatare
identice cu cele accesibile prin tab-ul Home(Pornire)  grupul de butoane font Font;
 stil tip Paragraf – marcat cu în lista de fonturi – conţine, pe lângă caracteristicile de la
stilul tip porţiune de text, şi pe cele specifice paragrafelor (cele de la tab-ul Home (Pornire)
 grupul de butoane Paragraph (Paragraf);
 stil tip Tabel – conţine informaţii privind formatarea tabelelor;
 stil tip Listă – conţine informaţii privind formatarea listelor de paragrafe
Aplicația Microsoft Word 2010 pune la dispoziție stiluri predefinite (dar modificabile) dar
există şi posibilitatea definirii de noi stiluri.
Stilurile sunt memorate în document dar, dacă dorim să le utilizăm şi în alte documente, ele pot
fi memorate şi într-un fişier şablon special numit NORMAL.DOTM. Ulterior, la documentele noi,
stilurile respective pot fi reutilizate.
3.7.1. Aplicarea unui stil
Un stil odată definit, poate fi aplicat ori de câte ori este necesar. La aplicare vom ţine cont de
tipul de stil ales: stilurile de tip paragraf conţin şi parametri specifici paragrafelor, pe când stilurile
tip porţiune de text, nu.
Pentru aplicarea unui stil de tip caracter (porţiune de text) este obligatoriu să selectăm textul
respectiv. Ca la toate formatările la nivel de paragraf, pentru aplicarea unui stil de tip paragraf nu
este necesară selecţia prealabilă a textului, fiind suficient să plasăm cursorul în paragraf. Excepţie
face situaţia în care acelaşi stil se aplică mai multor paragrafe, caz în care acestea trebuie selectate.
Aplicarea stilului se face din tab-ul Home (Pornire)  grupul de butoane Styles (Stiluri)
butonul și se alege stilul dorit din lista de stiluri disponibile sau butonul Styles (Stiluri) şi
alegem stilul dintre stilurile existente în
document.
Ștergerea unui stil aplicat se face cu
Clear Formatting (Anulare formatare)
din lista care se deschide la selectarea
butonului din dreapta listei de stiluri
disponibile.
3.8. Tabele
Într-un tabel informaţia este organizată pe rânduri şi coloane. Fiecare intrare în tabel se numeşte
celulă, este independentă de restul celulelor şi poate conţine orice (text, valori numerice, formule de
calcul, imagini, diagrame, texte scrise cu WordArt, ecuaţii etc.).
Există două metode principale de creare a unui tabel:
 se creează întâi tabelul, gol, după care se completează cu valori;
 se introduce conţinutul tabelului ca text într-un anumit format, după care acesta este
transformat în tabel.
3.8.1. Crearea unui tabel gol
Pentru crearea unui tabel gol plasăm cursorul în
locul în care va apărea tabelul, apoi folosim tab-ul
Insert (Inserare)  grupul de butoane Tables (Tabele)
 lista ascunsă Table (Tabel ). Se va afişa un
meniu vertical în care putem alege maniera în care
dorim să creăm tabelul:
 Prin deplasarea mouse-ului peste reţeaua de
pătrate descriem mărimea tabelului (numărul de
rânduri şi coloane).
 Insert Table (Inserare ca tabel)– deschide un dialog cu câteva opţiuni:
 Number of columns (Număr de coloane)–
numărul de coloane pentru viitorul tabel;
 Number of rows (Număr de rânduri) –
numărul de rânduri din viitorul tabel;
 la Autofit behavior (Regim de potrivire
automată) putem stabili lăţimile coloanelor:
 Fixed column width (Lăţime fixă a
coloanei) – coloane de lăţimi egale şi
tabelul extins pe întreaga lăţime a paginii
(varianta Auto (Automat)) sau putem să specificăm o lăţime pentru coloane;
 Autofit to contents (Potrivire automată la conţinut)– coloanele îşi vor schimba
lăţimile, pe parcurs, în funcţie de conţinut;
 Autofit to window (Potrivire automată la fereastră) – coloanele îşi vor schimba
dimensiunile în funcţie de dimensiunile ferestrei în care sunt afişate (mai ales pentru
tabele care apar în pagini Web create cu Word) ;
 dacă activăm Remember dimensions for new tables (Memorare dimensiuni pentru
tabele noi), viitoarele tabele vor fi create cu dimensiunile stabilite pentru tabelul curent;
 Draw table (Desenare tabel) – afișează cursorul sub forma unui creion, cu ajutorul căruia se
desenează rândurile și coloanele tabelului în pagină;
 Excel Spreadsheet (Foaie de calcul Excel) – permite inserarea unui tabel în stil Excel (mai
ales pentru tabele în care dorim să executăm calcule) ;
 Quick Tables (Tabele rapide) – aici putem alege formate predefinite pentru noul tabel.
După crearea tabelului, cât timp cursorul se află în el, apare tab-ul Table Tools (Instrumente
tabel) cu submeniurile Design (Proiectare) şi Layout (Aspect).

3.8.2. Deplasarea într-un tabel
Pentru a ne muta cursorul de inserare într-un tabel de la o celulă la alta, putem folosi mouse-ul
sau:
 Tab – în celula următoare; Tasta Tab în celula din colţul din dreapta-jos a tabelului va
adăuga o linie nouă la tabel.
 Shift+Tab – în celula anterioară;
 tastele săgeţi verticale – un rând mai sus sau mai jos.
3.8.3. Operaţii cu celule, rânduri, coloane
3.8.3.1. Selectarea liniilor, coloanelor, celulelor, întregului tabel

Multe dintre aceste operaţii presupun selectarea în prealabil a celulelor, rândurilor sau coloanelor
respective. Selectarea se face astfel:
 o celulă – clic în partea stângă a celulei, în interiorul ei, atunci când cursorul are forma unei
săgeţi spre nord-est;
 un domeniu de celule – tragere cu mouse-ul deasupra celulelor sau folosirea tastelor săgeţi
cu tasta Shift apăsată;
 o coloană – clic deasupra primei celule din coloană atunci când cursorul are forma unei săgeţi
↓ sau Layout (Aspect)  lista ascunsă Select (Selectare)  Select Column (Selectare
Coloană) când ne aflăm cu cursorul undeva în coloană;
 mai multe coloane consecutive– tragere deasupra coloanelor când cursorul are forma ↓;
 un rând – clic în partea stângă a rândului, în exteriorul
lui, atunci când cursorul are forma unei săgeţi spre nord-
est sau Layout (Aspect)  lista ascunsă Select
(Selectare)  Select row (Selectare Rând) când ne
aflăm cu cursorul undeva în rând;
 mai multe rânduri consecutive – clic în stânga
primului/ultimului rând din set, în exteriorul lui, atunci
când cursorul are forma unei săgeţi spre nord-est şi tragere în sus sau în jos până când se
selectează rândurile dorite;
 întregul tabel – clic pe butonul care apare în colţul din stânga-sus al tabelului sau Layout
(Aspect)  lista ascunsă Select (Selectare)  Select Table (Selectare Tabel).
3.8.3.2. Completarea unui tabel cu valori

Mutăm cursorul în celula respectivă şi tastăm textul. Dacă acesta nu încape într-o celulă a
tabelului, Word va înălţa corespunzător întregul rând.
În plus, putem copia sau muta valori dintr-o celulă/coloană/un rând/domeniu de valori în alt loc
din tabelul curent sau din alt tabel folosind butoanele Copy (Copiere), Cut (Decupare) respectiv
Paste (Lipire) de la tab-ul Home (Pornire).
3.8.3.3. Formatarea conţinutului celulelor

Conţinuturile celulelor se pot formata ca orice text, cu deosebirea că aici marginile paragrafelor
şi indentările sunt raportate la marginile celulei şi nu la cele ale paginii. Putem aplica toţi parametrii
de formatare de la nivel de paragraf şi de la nivel de porţiune de text.
Golirea conţinutului celulelor se face prin selectarea celulelor şi ştergerea folosind tasta Delete.

3.8.3.4. Inserarea unor rânduri
Pot exista două situaţii:
 pentru a adăuga un rând la sfârşitul tabelului, vom tasta Tab atunci când cursorul se află în
celula din colţul din dreapta-jos al acestuia;
 pentru a insera un rând între alte două rânduri existente, plasăm cursorul în
rândul lângă care va apărea cel nou, apoi folosim meniul Layout (Aspect) 
grupul de butoane Rows&Columns (Rânduri şi coloane)  butonul Insert
Above (Inserare deasupra) pentru inserarea unui rând deasupra celui selectat,
respectiv butonul Insert Below (Inserare dedesubt) pentru inserarea unui rând
sub cel selectat .
3.8.3.5. Inserarea unor coloane

Pentru inserarea unei coloane vom plasa cursorul sau selectăm coloana lângă care
va apărea cea nouă, apoi folosim tab-ul Layout (Aspect)  grupul de butoane
Row&Columns (Rânduri şi coloane)  butonul Insert Left (Inserare la stânga)
respectiv Insert Right (Inserare la dreapta), în funcţie de unde vrem să apară noua
coloană. Celelalte coloane îşi vor ajusta corespunzător lăţimile, astfel încât să facă loc
noii coloane.
Folosind aceleaşi opţiuni, se pot insera simultan mai multe rânduri/coloane într-un tabel prin
selectarea prealabilă a numărului corespunzător de rânduri/coloane.
3.8.3.6. Ştergerea unor rânduri/ coloane

Selectăm rândul/coloana sau rândurile/coloanele şi folosim tab-
ul Layout (Aspect)  grupul de butoane Row&Column (Rânduri
şi coloane)  lista ascunsă Delete (Ştergere)  Delete Rows
(Ştergere rânduri)/ Delete Columns (Ştergere Coloane).
Una sau mai multe linii/coloane selectate pot fi şterse şi
folosind Shift+Delete în locul variantei cu meniul. Folosirea tastei Delete după selectarea
liniilor/coloanelor le goleşte, fără însă a le şi şterge.
3.8.3.7. Modificarea lăţimii unei coloane

Pentru modificarea lăţimii unei coloane vom plasa cursorul
în coloană şi vom folosi tab-ul Layout (Aspect)  grupul de
butoane Cell Size (Dimensiune celulă)  butonul Table
Column Width (Tabel lăţime coloană
) sau tab-ul Layout (Aspect)  grupul de
butoane Table (Tabel)  butonul Properties (Proprietăţi) 
pagina de dialog Column (Coloană). În dialogul afişat vom
putea preciza:
 Preferred width (Lăţime preferată) – lăţimea coloanei;
 Measure in (Măsurare în)– unităţile de măsură pentru lăţimea coloanei (Centimetri sau
Procent – din lăţimea tabelului).
Modificarea aproximativă a lăţimii unei celule sau a coloanei curente se poate face prin tragere
cu mouse-ul de una dintre marginile ei spre stânga sau spre dreapta atunci când cursorul are forma
unei bare verticale duble cu două săgeţi, stânga şi dreapta. Pentru o celulă, aceasta trebuie selectată.
3.8.3.8. Modificarea înălţimii unui rând
Implicit, un rând dintr-un tabel Word este ceva mai înalt decât cea mai înaltă valoarea din ea.
Totuşi, putem impune o înălţime pentru rând.
Pentru specificarea înălţimii unui rând vom poziționa cursorul în acesta şi vom folosi tab-ul
Layout (Aspect)  grupul de butoane Cell Size (Dimensiune
celulă )  butonul Table Row Height
(Tabel înălţime rând) sau tab-ul Layout (Aspect)
 grupul de butoane Table (Tabel)  butonul Properties
(Proprietăţi)  pagina de dialog Row (Rând). În dialogul afişat
vom putea preciza:
 Specify height (Înălţime) – înălţimea rândului, în cm,
valoarea specificată aici depinde de ceea ce alegem la Row
height is (Înălţime rând) şi anume:
 At least (Cel puţin) – cel puţin valoarea de la Înălţime;
 Exactly (Exact) – exact valoarea de la Height (Înălţime); în acest caz, un text care nu
încape pe înălţimea fixată nu va fi afişat
 Allow row to break accross pages (Rândul poate fi pe pagini diferite) – dacă este activat şi
rândul a ajuns în partea inferioară a paginii fără a încăpea complet, Word va scrie cât poate pe
pagina curentă iar restul pe pagina următoare; dacă nu este activat, rândul este mutat complet
pe pagina următoare;
Modificarea aproximativă a înălţimii se face prin tragere cu mouse-ul de linia orizontală de
chenar atunci când cursorul are forma unei săgeţi cu două bare orizontale şi două săgeţi verticale.
Nu vom putea face rândul mai scund decât cea mai înaltă valoare din el.
3.8.4. Copierea, mutarea şi ştergerea unui tabel
Toate aceste operaţii presupun selectarea tabelului.
Pentru copiere sau mutare vom folosi butoanele Cut (Decupare), Copy (Copiere) respectiv Paste
(Lipire) de la tab-ul Home(Pornire).
Pentru ştergere vom folosi tab-ul Layout (Aspect)  grupul de butoane Row&Columns (Rânduri
şi coloane)  butonul Delete (Ştergere)  Ştergere tabel (Delete Table).
3.8.5. Formatarea unui tabel
Celulelor dintr-un tabel le putem desena contururi cu diverse tipuri de linie, grosimi, culori şi le
putem aplica diverse culori de fundal. Implicit, tabelul este desenat cu linii subţiri, simple, negre.
Pentru toate variantele se impune, în prealabil,
selectarea domeniului de celule/întregului tabel.
3.8.5.1. Borduri pentru un tabel

1. Selectăm linia/coloana/domeniul de
celule/întregul tabel. Dacă este vorba de o
singură celulă, este suficient să plasăm
cursorul în ea.
2. Tab-ul Home (Pornire)  grupul de butoane
Paragraph (Paragraf)  lista ascunsă de
lângă butonul Borders (Borduri)  comanda Borders and Shading (Borduri şi umbrire).

3. În dialogul afişat procedăm ca la bordurile pentru paragrafe.
Altă variantă:
1. Plasăm cursorul în tabel şi folosim tab-ul Design
(Proiectare) grupul Draw Borders (Desenare borduri) ;
2. lista ascunsă Line style (Stil stilou) - tipul de
linie;
3. Lista ascunsă Line Weight (Grosime stilou)
- grosimea liniei, în puncte;
4. Lista ascunsă Pen Color (Culoare stilou) - culoarea pentru linie;
5. Selectăm din lista Borders (Borduri) tipul de chenar dorit.
În mod asemănător, putem elimina bordura sau o latură a acesteia pentru o celulă.
În modul de vizualizare Print Layout (Aspect pagină imprimată), o bordura care lipseşte va fi
afişată cu o linie punctată.
Aplicația propune mai multe stiluri cu care se
poate modifica designul unui tabel. Pentru a aplica un stil de tabel, se selectează tabelul și apoi se
alege unul din stilurile din grupul Tabel Styles (Stiluri tabele) din tab-ul Design (Proiectare).
Un stil de tabel existent poate fi modificat cu ajutorul comenzii Modify Table Style (Modificare
stil tabel) iar pentru crearea unui stil nou se folosește comanda New Table Style (Stil nou tabel).
Comenzile se pot selecta din lista de stiluri ce se deschide cu butonul .
3.8.5.2. Culori de umplere pentru un tabel

Selectare celule  tab-ul Design (Proiectare)  grupul de butoane Tabel Styles (Stiluri tabel)
 lista ascunsă Shading (Umbrire )  alegem culoarea.
3.9. Imagini într-un document

Într-un document pot fi introduse două tipuri de imagini:
 care provin din fişiere;
 miniaturi propuse de Word (aşa-numitele clip-art-uri).
3.9.1. Introducerea unei imagini dintr-un fişier
Fişierele imagine au, în general, extensiile .JPG, .JPEG, GIF,
.PCX, .BMP, .PNG .DWG (create cu AutoCad), .CDR (create cu
CorelDraw).
Pentru a introduce o imagine dintr-un fişier într-un document vom
plasa cursorul în locul în care dorim să apară imaginea şi vom folosi
tab-ul Insert (Inserare)  grupul de butoane Illustrations (Ilustraţii)
 butonul Picture (Imagine) .

Din dialog vom alege discul şi folderul în care se află fişierul
imagine, apoi fişierul imagine şi vom confirma cu un clic dublu pe el
sau folosind butonul Insert (Inserare).
Pentru ca lista de imagini să fie mai sugestivă, se recomandă ca în
dialog să folosim unul din modurile de afişare Extra Large Icons,
Large Icons sau Medium Icons, care se aleg din lista ascunsă de
lângă butonul Change your Views .
3.9.2. Introducerea unei imagini miniatură (Clipart)
Fişierele miniatură au, de obicei, extensiile .WMF sau .EMF
1. Plasăm cursorul în document în locul unde dorim să inserăm miniatura.;
2. Tab-ul Insert (Inserare)  grupul de butoane Illustrations (Ilustraţii)  butonul Clip Art
(Miniatură ). În dreapta ecranului se va afişa panoul Clip Art (Miniatură);

3. Dacă cunoaştem un cuvânt-cheie din descrierea
miniaturii, îl tastăm în zona Search for (Căutare).
Dacă nu cunoaştem nici un astfel de cuvânt, lăsăm
zona de căutare goală, în acest caz, Word va afişa
toate miniaturile de care dispune, dar lista poate fi
foarte lungă;
4. Folosim Enter sau butonul Go(Salt). Spaţiul de mai
jos va conţine toate miniaturile în a căror descriere se
află cuvântul tastat (dacă nu am tastat nici un cuvânt,
se vor afişa toate miniaturile disponibile);
5. Dăm clic pe miniatura dorită (eventual folosim barele de derulare în listă) şi închidem panoul
Clip Art (Miniatură).
3.9.3. Introducerea SmartArt-urilor
SmartArt-urile sunt obiecte inteligente utilizate pentru a comunica
vizual informații, care variază de la liste grafice și diagrame de proces
până la grafică mai complexă precum organigrame sau diagrame Venn.
Pentru a introduce un SmartArt se poziționează cursorul în pagină și
se alege din tab-ul Insert (Inserare)  grupul de butoane Illustrations
(Ilustraţii)  butonul SmartArt .

Din fereastra Choose a SmartArt Graphic (Alegeți o reprezentare
grafică SmartArt) se selectează o categorie de obiecte din partea stângă
și tipul de obiect din partea dreaptă, după care se confirmă cu butonul
OK.
3.9.4. Stabilirea dimensiunilor unei imagini

Iniţial, imaginea are dimensiunile stabilite la proiectarea ei. Dimensiunile pot fi modificate prin
tragere cu mouse-ul de unul din cele 8 marcaje care apar după selectarea imaginii pe laturile şi în
colţurile acesteia.
Dacă se impune stabilirea cu precizie a dimensiunilor, selectăm imaginea
şi folosim tab-ul Picture Tools (Instrumente imagine)  Format. În grupul
de butoane Size (Dimensiune), modificăm corespunzător valorile de la Height
(Înălţime), respectiv Width (Lăţime).
Butonul corespunzator al grupului de butoane Size (Dimensiune)
deschide dialogul de formatare a imaginii în care se pot introduce valorile dorite.
Altă variantă este meniul contextual al imaginii (clic dreapta), vom alege opţiunea Size and
Position (Dimensiune și poziție), apoi pagina de dialog Size (Dimensiune) în care, la Height
(Înălţime)  Absolute (Absolută) respectiv Width (Lăţime)  Absolute (Absolută), vom stabili

dimensiunile dorite.
Sistemul de unităţi de măsură se poate alege din butonul File (Fișier)  Options (Opţiuni) 
categoria Advanced (Complex) zona Display (Ecran)  Show measurements in units of
(Afişare măsuri în unităţi de măsură).
Comutatorul Lock aspect ratio (Blocare raport aspect) asigură păstrarea raportului între
înălţime şi lăţime la modificarea din meniu a uneia dintre aceste valori (nu funcţionează la
modificarea dimensiunilor prin tragere cu mouse-ul).
Valorile de la Scale (Scară) se pot folosi pentru stabilirea valorii procentuale a înălțimii și lățimii
unui obiect, raportată la dimensiunea normală a acestuia.
3.9.5. Mutarea, copierea şi ştergerea unei imagini
Poziţia unei imagini poate fi modificată prin tragere cu mouse-ul, după selectare, când
indicatorul ia forma unei cruci cu săgeţi.
Dacă e vorba de o mutare mai departe în document: selectare imagine  tab-ul Home (Pornire)
 grupul de butoane Clipboard  butonul Cut (Decupare)  plasăm cursorul unde vrem să facem
mutarea  butonul Paste (Lipire).
Pentru copiere se procedează asemănător dar, în loc de Cut (Decupare), folosim butonul Copy
(Copiere).
Mutarea/copierea unei imagini în alt document se realizează similar cu copierea sau mutarea unei
imagini în același document, dar înainte de a da comanda de Paste (Lipire) vom deschide sau vom
comuta în documentul destinaţie şi acolo poziționăm cursorul în locul dorit și luăm comanda de
Paste (Lipire).
Pentru ştergere, vom selecta imaginea şi vom folosi tasta Delete.
3.10. Desenarea în Word

3.10.1. Introducerea unei forme automate
Word oferă posibilitatea de a realiza schiţe sau desene
în document folosind tab-ul Insert (Inserare)  grupul
de butoane Illustrations (Ilustraţii)  lista ascunsă
Shapes (Forme ).
Desenarea se realizează selectând forma dorită din
listă şi trăgând cu mouse-ul (cu butonul stâng apăsat)
deasupra zonei în care dorim plasarea obiectului, când
cursorul are forma unui „+“.
Implicit, la crearea unei forme, Word 2010 o plasează
într-o „pânză“ (un fel de ecran de lucru) în care, ulterior,
se pot introduce şi alte forme, cu avantajul că putem
muta/copia/şterge întregul grup de forme efectuând
operaţia asupra pânzei de desenare. Putem dezactiva afişarea pânzei cu File (Fișier)  Options
(Opţiuni)  Advanced (Complex)  zona Editing Options (Opțiuni de editare)  comutatorul
Automatically create drawings canvas when inserting Auto Shapes (Se creează automat pânză
de desen la inserarea formelor automate).
Toate elementele grafice create cu aceste instrumente au proprietăţi individuale, care pot fi
stabilite separat. De asemenea, la fel ca imaginile şi casetele, formele se ancorează de cel mai
apropiat paragraf.
Aspectul unei forme (culoare de contur, de umplere, tip de linie) se poate stabili dând clic-
dreapta pe formă, apoi Format shape (Formatare formă automată) sau tab-ul Format.
Putem aplica un acelaşi aspect mai multor forme, selectându-le în prealabil (clic pe unul din ele,
apoi Ctrl+clic pe fiecare).
Schimbarea dimensiunilor unei forme se poate face ca la imagini, după selectarea obiectului: cu
opţiunile de înălţime şi lăţime din tab‐ul Format  grupul de butoane Size (Dimensiune) sau prin
tragere cu mouse-ul de unul din cele 8 marcaje care apar, la selectare, pe laturi şi în colţuri.
Mutarea, copierea şi ştergerea formelor se fac la fel ca la imagini.
3.10.2. Text în obiecte desenate
În interiorul obiectelor desenate se poate adăuga un text. Pentru aceasta se selectează Add text
(Adăugare text) din meniul contextual al formei (meniul clic dreapta) şi se tastează textul dorit.
Textul introdus într-o formă automată poate fi formatat în mod obişnuit.
3.11. Diagrame
Datele dintr-un tabel pot fi prezentate şi sub forma unei diagrame. Acestea pot ilustra mai bine
relaţiile şi tendinţele din date, fiind mai uşor de interpretat decât prezentarea tabelară.
3.11.1. Crearea unei diagrame
Pentru construirea diagramei:
1. Dacă datele-sursă există într-un tabel, selectăm datele din tabelul care constituie sursa pentru
diagramă. Sursa poate cuprinde numai un domeniu compact şi dreptunghiular de celule;
2. Plasăm cursorul în locul în care va apărea diagrama;
3. Meniul Insert (Inserare)  grupul de butoane Illustrations (Ilustraţii)  butonul Chart
(Diagramă ).
În acest moment se va afişa o fereastră gen Excel care conţine o foaie de calcul cu datele
selectate anterior şi diagrama dorită. Diagrama odată construită, legătura între ea şi datele din
tabelul sursă se rupe. Ca urmare, dacă ulterior construirii diagramei modificăm datele din tabel,
diagrama rămâne nemodificată. Pentru actualizare aceasta trebuie recreată sau trebuie modificate
valorile din foaia de calcul. Nu este obligatoriu să existe un tabel din care să provină datele. Acestea
putând fi introduse direct în fereastra Excel, la momentul creării diagramei.
3.11.2. Operaţii cu diagrame
Mutarea, copierea şi ştergerea diagramelor se fac la fel ca la imagini.
Mutarea/copierea unei diagrame în alt document se realizează la fel ca la imagini.
Modificarea dimensiunilor unei diagrame se face ca la imagini, prin tragere cu mouse-ul de unul
din cele opt marcaje care apar la colţuri şi pe laturi după selecţie.

3.12. Îmbinarea corespondenţei (Mail Merge)
Uneori vrem să trimitem o scrisoare mai multor persoane; textul scrisorii este acelaşi, dar
persoanele cărora le vom trimite scrisorile sunt diferite. Pentru a nu scrie aceeaşi scrisoare pentru
fiecare persoană în parte, Word ne oferă funcţia de Îmbinare corespondenţă (Mail Merge) cu
ajutorul căreia putem îmbina textul scrisorii cu numele şi datele personale ale destinatarilor.
3.12.1. Crearea unei scrisori pornind de la o listă de destinatari
Ne propunem să creăm câte o adresă pentru clienţii băncii noastre, prin care să îi anunţăm că
dobânda s-a micşorat şi că valoarea corespunzătoare a fost virată în contul lor. Lista de destinatari
poate fi un tabel Word, o foaie de calcul Excel, o tabelă Access etc.
Pentru o listă de destinatari în Word, documentul trebuie să conţină un tabel cu toate câmpurile
care dorim să apară la îmbinare, de exemplu:
Client Data început Dobânda Domiciliul Suma Operator
Georgescu 12-12-1912 5% Merghindeal 147 Gheorghe
Nicolaescu 12/12/1998 3% Avrig 190 Constantin
Popescu 01-03-1945 6,5% Sibiu 200 Ion
Popescu 01/01/2001 6% Cisnădie 100 Nicolae
Vasilescu 11/11/1907 9,43% Sibiu 567 Dumitru
Documentul nu va conține nimic altceva, nici măcar rânduri goale.
Creăm documentul de pornire. Acesta va conţine doar partea fixă, invariabilă a scrisorii. Textul
poate fi formatat conform dorinţei. Pentru exemplul curent, documentul de pornire (documentul
principal) poate fi următorul:
Stimate domnule
Prin prezenta vă anunţăm că, începând din data de s-a micşorat dobânda la împrumutul
de la banca noastră la .
Ca urmare, vă vom returna în contul dv. suma de .
Cu stimă,
Pentru crearea scrisorilor, folosim tab-ul Mailings (Corespondenţă) grupul de butoane Start
Mail Merge (Pornire îmbinare corespondenţă)  lista Start Mail Merge (Pornire îmbinare
corespondenţă )  comanda Step by Step Mail Merge Wizard…( Expert pas cu pas de
îmbinare corespondenţă).
Se va afişa un panou cu un set de dialoguri, în care trecerea de la un dialog la următorul,
respectiv revenirea la cel anterior se fac cu legăturile Next (Următorul) respectiv Previous
(Anteriorul) din partea inferioară a dialogului.
Paşii sunt:
1. Select Document (Selectare tip document), cu variantele:
 Letters (Scrisori) – trimiterea unei scrisori unui grup de
oameni din listă;
 E‐mail messages (Mesaje poştă electronică) – pentru
trimiterea unui mesaj unui grup de oameni din listă (în acest caz, lista trebuie să conţină
adresele de e-mail ale persoanelor);

 Plicuri (Envelopes) – pentru listarea plicurilor pentru un grup de oameni din listă;
 Labels (Etichete)– etichete cu adresa unui grup de oameni din listă;
 Directory (Repertoar)– crearea unui catalog cu lista
de adrese.
2. Select starting document (Selectarea documentului
de pornire), cu variantele:
 Use the current document (Utilizare document
curent)- pornire de la documentul deschis;
 Start from a template (Pornire de la un şablon) – pornire de la un şablon existent,
modificabil (în acest caz vom folosi legătura Select template (Selectare şablon) pentru a
alege şablonul dorit);
 Start from existing document (Pornire de la un document existent) – se foloseşte dacă
documentul-machetă de pornire există, el putând fi deschis cu butonul Open (Deschidere).
3. Select recipients (Selectare destinatari), cu
variantele:
 Use an existing list (Utilizarea unei liste
existente) – se foloseşte dacă există deja o listă
ce conţine valorile pentru fiecare destinatar – lista poate fi un document Word, o foaie de
calcul dintr-un registru Excel, un tabel dintr-o bază de date Access
 deschidem lista folosind legătura Browse (Răsfoire);
 se va afişa un dialog în care vom
putea alege, activând/
dezactivând comutatoarele din
dreptul fiecărui destinatar dacă
dorim sau nu să generăm o
scrisoare şi pentru el;
 se confirmă cu OK.
 Select from Outlook contacts
(Selectare din persoanele de contact)
– util dacă în Microsoft Outlook există o listă de persoane de contact, din care vom putea
alege (lista se alege cu legătura Choose Contacts Folder (Alegere folder persoane de
contact));
 Type a new list (Tastarea unei noi liste) – crearea unei liste de destinatari; metoda e mai
rapidă, dar lista de câmpuri care pot fi folosită e limitată.
4. Write your letter (Scrieţi scrisoarea) – dacă documentul principal (de pornire) nu a fost scris
anterior, el poate introdus aici.
Pentru introducerea valorilor din tabel (partea
variabilă a scrisorii) folosim legătura More items (Mai
multe elemente) şi din dialogul afişat alegem câmpul
dorit cu dublu clic pe el sau prin selectare şi butonul
Insert (Inserare). Câmpurile pot fi formatate ca orice
text, după selectare.
Nu e obligatoriu să folosim în scrisoare toate câmpurile din tabel.
La finalul acestui pas, documentul ar trebui să arate astfel:

Stimate domnule «Client»
«Domiciliul»
Prin prezenta vă anunţăm că, începând din data de «Data început» s-a micşorat
dobânda la împrumutul de la banca noastră la «Dobânda».
Ca urmare, vă vom returna în contul dv. suma de «Suma».
Cu stimă,
«Operator»
5. Preview your letters (Examinaţi scrisorile) – la acest pas vom putea vedea,
pe rând, scrisorile generate pentru persoanele din listă. Trecerea de la o
scrisoare la alta se face folosind butoanele săgeţi de lângă numărul
destinatarului.
6. Finalizare îmbinare (Complete the merge) – în acest moment avem la dispoziţie două
variante:
 Print (Imprimare) – scrisorile obţinute vor fi trimise spre
imprimantă, afişându-se un dialog în care putem stabili
pentru ce destinatari dorim să generăm scrisori;
 Edit individual letters (Editare scrisori individuale) – se
va afişa acelaşi dialog ca la imprimare, dar apoi se va crea
un document numit Letters1 (Scrisoare1) ce conţine toate scrisorile, fiecare la pagină nouă.
Acest document poate fi apoi formatat la
nivelul fiecărei scrisori în parte şi, eventual,
poate fi salvat cu un nume pentru o imprimare
ulterioară.
O altă metodă prin care se poate realiza îmbinarea
corespondenței o reprezintă cea de selectare a butoanelor corespunzătoare din bara de butoane,
care se deschide la selectarea tab-ului Mailings (Corespondență).
Pașii de urmat dacă documentul de pornire este deschis sunt:
1. Selectare tip document se alege din lista butonului Home (Pornire)  Start Mail Merge
(Îmbinare corespondență) opțiunea dorită. Pentru exemplul prezentat mai sus se alege
opțiunea Letters (Scrisori).
2. Selectare destinatari se aleg din lista butonului Select recipients (Selectare destinatari) de
unde selectăm opțiunea Use an existing list (Utilizarea unei liste existente) și apoi deschidem
fișierul care conține datele de îmbinat.
Editarea listei cu destinatari se poate face cu butonul Edit recipient list (Editare listă
destinatari).
3. Inserarea câmpurilor de îmbinare în document se realizează prin poziționarea cursorului, în
document în locul în care se dorește introducerea câmpului și se alege butonul Insert merge

field (Inserare câmp pentru îmbinare). Din fereastra care se deschide se selectează câmpul
dorit apoi butonul Insert (Inserare). Dacă se
deschide lista butonului Insert merge field
(Inserare câmp pentru îmbinare), câmpul dorit
se poate selecta și de acolo. Se repetă pașii până
la introducerea tuturor câmpurilor. Un câmp de
îmbinare este introdus în locul în care se
găsește punctul de inserare și este evidențiat
prin paranteze unghiulare duble, afișate înainte
și după câmp., ex. «Client».
Rezultatele îmbinării celor două documente, documentul principal și lista de destinatari, pot fi
previzualizate cu butoanele din grupul de butoane Preview Results (Previzualizare rezultate)
din tab-ul Mailings (Corespondență).
Butonul Preview Results (Examinare rezultate) este un comutator care afișează în locul
câmpurilor de îmbinare înregistrările corespunzătoare sau numele câmpurilor.
4. Finalizarea îmbinării se realizează cu butonul Finish and Merge (Terminare și Îmbinare) din
grupul de butoane Finish (Terminare).
3.13. Operaţii de verificare a documentului

Înainte de imprimarea documentului se recomandă verificarea din punct de vedere a
corectitudinii şi din punct de vedere a aşezării în pagină.
3.13.1. Verificarea ortografică a textului introdus
Putem impune Word-ului să verifice din punct de vedere ortografic textul din document.
Aplicaţia dispune de un dicţionar de cuvinte pentru fiecare limbă şi compară cuvintele din
document cu cele din dicţionar. Cuvintele negăsite sunt evidenţiate prin subliniere cu o linie
ondulată roşie.
Întrucât compararea se face cu dicţionarul corespunzător fiecărei limbi, primul pas este stabilirea
limbii în care este considerat textul şi apoi vom activa verificarea ortografică.
3.13.1.1. Stabilirea limbii în care este scris textul

Pentru ca Word să poată folosi dicţionarul corespunzător, trebuie să specificăm limba în care e
scris textul. În acest scop:
1. Selectăm textul (eventual întregul document).
2. Folosim meniul Review (Revizuire)  grupul de butoane Language (Limbă)  lista ascusă
Language (Limbă )  Set Proofing Language (Setare limbă pentru corectare
ortografică). Se va afişa un dialog în care:
3. din lista Mark selected text as (Marcare text selectat ca) alegem limba;
4. dacă activăm Do not check spelling or grammar (Fără verificare ortografică sau
gramaticală), eventualele cuvinte necunoscute nu sunt subliniate;
5. dacă activăm Detect language automatically (Detectare automată a limbii) Word
va detecta pentru fiecare porţiune de text limba care a fost utilizată la scriere;
6. dacă preconizăm că vom folosi limba respectivă şi la viitoarele documente noi,
folosim butonul Set As Default (Implicit) şi confirmăm cu OK.

Din acest moment, toate cuvintele necunoscute pentru Word vor fi subliniate cu o linie ondulată
roşie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, vom folosi butonul File (Fișier)  Options (Opţiuni) 
Proofing (Verificare)  se activează Check spelling as you type (Verificarea ortografiei în timpul
tastării) – pentru verificare ortografică.
3.13.1.2. Verificarea ortografică propriu-zisă
Verificarea ortografică se pornește de la butonul Spelling grammar (Ortografie şi gramatică

) de la tab-ul Review (Revizuire) grupul de butoane Proofing (Verificare) sau tasta F7. Se va
afişa un dialog în care:
 în lista Not in Dictionary (Nu este în dicţionar) se afişează cu roşu cuvântul pe care Word
nu-l recunoaşte;
 în lista Suggestions (Sugestii) Word propune, dacă reuşeşte, cuvinte care să înlocuiască
cuvântul respectiv.
Din acest moment, avem la dispoziţie câteva variante:
 Ignore Once (Ignorare)– ignoră cuvântul necunoscut şi
trece la următorul, fără a-l adăuga la dicţionar;
 Ignore All (Ignorare totală) – la fel, dar fără a se mai
opri la alte apariţii ale acelui cuvânt în document;
 Add to Dictionary (Adăugare în dicţionar) – adaugă
cuvântul în dicţionarul local de pe calculatorul respectiv,
astfel încât să fie recunoscut pe viitor (operaţia va avea
efect şi la alte documente);
 Change (Modificare) – înlocuieşte cuvântul de la lista
Not in Dictionary (Nu este în dicţionar) cu cel selectat la
lista Suggestions (Sugestii);
 Change All (Modificare peste tot) – înlocuieşte în tot
document cuvântul de la lista Not in Dictionary (Nu este în dicţionar) cu cel selectat la lista
Suggestions (Sugestii);
Dacă, pe parcursul corectării am descoperit un cuvânt tastat greşit, putem da un clic în document
(fără a închide dialogul), efectuăm corectarea, ne vom întoarcem la dialog cu un clic pe el şi folosim
butonul Resume (Reluare) pentru continuare.
3.13.2. Despărţirea în silabe
Dacă o linie dintr-un document conţine cuvinte lungi, în unele situaţii acestea vor fi scrise
rarefiat (de exemplu, la alinierea stânga-dreapta a paragrafului). Word ne permite o despărţire
automată în silabe a cuvintelor care nu mai încap pe o linie. La despărţirea în silabe făcută prin
tastarea caracterului minus (-) riscăm ca în cazul modificării textului acesta să apară la mijlocul
rândului. Regulile de despărţire în silabe sunt cele specifice limbii în care e considerat textul.
Despărţirea în silabe poate fi automată sau manuală.
Despărţirea în silabe se face din tab-ul Page Layout (Aspect Pagină)  grupul de butoane Page
Setup  butonul Hyphenation (Despărţire în silabe ) , de unde
alegem una dintre opţiunile Automatic (Automat) sau Manual, caz în care putem specifica unde se
face despărţirea în silabe. Opţiunea None (Fără) se poate folosi pentru renunţarea la despărţirea în
silabe a cuvintelor din document.
Dacă alegem din listă Hyphenation Options (Opţiuni hibernare) se va afişa un dialog în care
putem specifica:
 Automatically hyphenate document (Despărţire automată în
silabe în document) – pentru despărţire automată în silabe;
 Hyphenate words in CAPS (Despărţire în silabe cuvinte cu
MAJUSCULE) – sunt supuse despărţirii în silabe şi cuvintele cu
majuscule;
 Hyphenation zone (Zonă de despărţire în silabe) – distanţa faţă
de marginea din dreapta de la care Word începe să ia în
considerare despărţirea în silabe;
 Limit consecutive hyphens to (Limitare cratime consecutive la)
– numărul maxim de linii de text consecutive care se pot termina
cu o linie de despărţire în silabe.
 butonul Manual (Manuală)– permite despărţirea manuală în silabe. Se vor afişa pe rând
cuvintele mai lungi care ajung în zona critică într-un dialog care propune o despărţire în
silabe: se confirmă cu Yes (Da) sau se mută cursorul spre începutul cuvântului, până în poziţia
convenabilă şi se confirmă cu Yes (Da). Cu No(Nu) se poate refuza despărţirea în silabe a
cuvântului.
OBSERVAŢII
1. Cratimele introduse automat sunt invizibile au efect numai când cuvântul intră în zona
critică; dacă, prin modificarea textului dinaintea cuvântului, acesta va apărea la mijlocul
rândului, despărţirea în silabe efectuată după metoda de mai sus nu are nici un efect.
2. Cratimele introduse după metoda manuală au aspectul „¬“ sunt vizibile numai dacă este
activat comutatorul Optional hyphens (Cratime opţionale) de la butonul File (Fișier)
Options (Opţiuni)  Dispay (Afişare)  Show all formating marks (Afișarea tuturor
marcajelor de formatare).
3. Putem face despărţire în silabe şi doar pentru o porţiune a documentului, selectând acea
porţiune şi procedând, apoi, la fel.
3.13.3. Vizualizarea documentului înaintea imprimării
Permite afişarea documentului în forma în care va apărea pe hârtie, astfel încât să se poată
verifica aşezarea documentului în pagină.
Pentru a vedea modul în care va arăta documentul se apasă butonul File (Fișier)  Print
(Imprimare) sau butonul Print Preview and Print (Examinare înaintea imprimării) din bara de
acces rapid.

În fila Print (Imprimare) care se deschide, apar automat în prima secțiune proprietățile
imprimantei implicite, iar în a doua secțiune este afișată examinarea documentului. Pentru a trece de
la o pagină la alta se folosesc butoanele din partea stângă jos a secțiunii de pre-vizualizare. Pentru a
reveni în document, se apasă butonul File (Fișier) sau oricare din tab-uri.
3.14. Imprimarea unui document

Pentru imprimarea documentului se va folosi butonul File (Fișier)  Print (Imprimare) sau
butonul Print Preview and Print (Examinare înaintea imprimării) din bara de acces rapid.
În dialogul afişat vom specifica următoarele:

 din lista Printer (Imprimantă) – se alege imprimanta pe care se va lista documentul, dintre
imprimantele instalate la nivel de Windows;
 din lista Settings (Setări) – se alege domeniul de pagini care vor fi listate:
 Print all pages (Se imprimă toate paginile) – toate paginile din document;
 Print selection (Se imprimă selecția) – textul selectat anterior;
 Print current pages (Se imprimă pagina curentă)– pagina în care se găsește cursorul de
inserare;
 Print Custom Range (Se imprimă un interval particularizat)– paginile specificate;
 în caseta Pages (Pagini) - se pot specifica domenii de pagini şi pagini distincte, separate
printr-o virgulă (sau punct-virgulă, în funcţie de setările de ţară de la nivel de Windows) de
exemplu 1,3,5-12,17-21,28,41-52. De asemenea, putem specifica şi secţiunea din care dorim
listarea, cum ar p3s2-p11s5;
 pentru modul de imprimare se pot selecta următoare opțiuni:
 Print One Side (Imprimare pe o parte)

Only print one side of the page (Se imprimă pe o parte a paginii) ;
 Print on Both Sides (Imprimare pe ambele părți)
Flip pages on long edge (Întoarcerea paginii pe latura lungă) ;
 Print on Both Sides (Imprimarea pe ambele părți)
Flip pages on short edge (Întoarcerea paginii pe latura scurtă) ;
 Manually Print on Both Sides (Imprimarea manuală pe ambele părți)
Reload paper when prompted to print the second side (Se reîncarcă cu hârtie când vi se
solicită să imprimați pe cealaltă parte) ;
 la listarea mai multor exemplare se pot alege două moduri pentru imprimarea acestora:
 Collated (Asamblat) – se listează toate paginile pentru fiecare exemplar (1,2,3 1,2,3);
 Uncollated (Nealocat)– se listează toate exemplarele pentru aceiași pagină (1,1, 2,2 ,3,3).
 orientarea hârtiei se poate stabili cu opțiunile:
 Portrait Orientation (Orientare portret);
 Landscape Orientation (Orientare vedere).
 pentru mărimea hârtiei, se poate alege opțiunea implicită A4 sau poate fi setată o altă
dimensiune pentru hârtie din comanda More paper sizes…( Mai multe dimensiuni hârtie…);
 dimensiunile pentru marginile hârtiei se pot selecta din opțiunile predefinite de aplicație sau
se pot stabili alte dimensiuni din comanda Custom Margins…( Margini particularizate…);
 numărul de pagini listate pe o foaie se poate selecta din opțiunile predefinite afișate, sau se
poate stabili din comanda Scale to Paper Size (Scalare la dimensiunea hârtiei…);
 numărul de copii se precizează în caseta Copies (Copii).
Declanşarea listării se face cu butonul Print (Imprimare).

ECDL STANDARD
Modulul EXCEL 2010 - Calcul tabelar
cod SMIS 22798
CUPRINS
4. MICROSOFT EXCEL 2010 ......................................................................................................................... 165
4.1. GENERALITĂŢI .......................................................................................................................................... 165
4.1.1. Lansarea în execuţie a aplicaţiei Excel 2010 ................................................................................ 165
4.1.2. Componentele ferestrei Excel 2010 ............................................................................................. 165
4.1.3. Închiderea aplicației Excel ........................................................................................................... 166
4.2. GESTIONAREA REGISTRELOR DE CALCUL .......................................................................................................... 166
4.2.1. Structura fişierelor create de Excel .............................................................................................. 166
4.2.2. Crearea unui registru .................................................................................................................. 167
4.2.3. Salvarea unui registru nou .......................................................................................................... 167
4.2.4. Deschiderea unui registru ........................................................................................................... 167
4.2.5. Alternarea între mai multe registre deschise ............................................................................... 168
4.2.6. Salvarea unui registru existent .................................................................................................... 168
4.2.7. Salvarea unui registru în altă locație, sub un alt nume, cu alt tip de fișier ................................... 168
4.2.8. Închiderea unui registru .............................................................................................................. 168
4.3. MODIFICAREA SETĂRILOR DE BAZĂ ................................................................................................................ 169
4.3.1. Schimbarea procentului de vizualizare a textului ........................................................................ 169
4.3.2. Afișarea sau ascunderea panglicii cu butoane ............................................................................. 169
4.3.3. Modificarea numelui utilizatorului documentului ........................................................................ 169
4.4. INTRODUCEREA ȘI SELECTAREA DATELOR ÎNTR‐O FOAIE DE CALCUL ........................................................................ 169
4.4.1. Anularea şi reexecutarea ultimelor comenzi/tastări/operaţii ...................................................... 169
4.4.2. Ipostazele cursorului mouse‐ului şi semnificaţiile corespunzătoare ............................................. 170
4.4.3. Principii de introducere a datelor în tabele .................................................................................. 170
4.4.4. Tipuri de date .............................................................................................................................. 170
4.4.5. Selectarea într‐o foaie de calcul Excel ......................................................................................... 173
4.5. DEPLASAREA ÎNTR‐UN REGISTRU ................................................................................................................... 174
4.5.1. Deplasarea într‐o foaie de calcul folosind tastatura .................................................................... 174
4.5.2. Deplasarea folosind mouse‐ul ..................................................................................................... 174
4.5.3. Deplasarea la o celulă căreia îi cunoaştem referinţa ................................................................... 174
4.5.4. Trecerea de la o foaie de calcul la alta ........................................................................................ 174
4.6. OPERAŢII CU RÂNDURI ŞI COLOANE ................................................................................................................ 175
4.6.1. Inserarea unui rând/ a unei coloane ............................................................................................ 175
4.6.2. Ştergerea unui rând/ a unei coloane ........................................................................................... 175
4.6.3. Modificarea înălţimii unui rând ................................................................................................... 175
4.6.4. Modificarea lăţimii unei coloane ................................................................................................. 176
4.6.5. Îngheţarea rândurilor și coloanelor pe ecran ............................................................................... 176
4.7. OPERAŢII CU CELULE .................................................................................................................................. 176
4.7.1. Inserare uneia sau mai multor celule .......................................................................................... 176
4.7.2. Ştergerea uneia sau mai multor celule ........................................................................................ 177
4.8. EDITAREA DATELOR ................................................................................................................................... 177
4.8.1. Modificarea conţinutului unei celule ........................................................................................... 177
4.8.2. Copierea și mutarea datelor ........................................................................................................ 178
4.8.3. Ştergerea datelor ........................................................................................................................ 178
4.8.4. Sortarea datelor .......................................................................................................................... 178
4.9. COMPLETAREA UNUI DOMENIU CU VALORI DINTR‐O SERIE .................................................................................. 179
4.9.1. Completarea unui domeniu cu o progresie aritmetică sau dată calendaristică............................ 180
4.9.2. Completarea unei serii cu valorile unei progresii ......................................................................... 180
4.9.3. Completarea unui domeniu cu aceeaşi valoare ........................................................................... 181
4.9.4. Completarea rapidă a unui domeniu cu o serie predefinită de valori ........................................... 181
4.10. CĂUTAREA ŞI ÎNLOCUIREA UNEI VALORI .......................................................................................................... 181
4.10.1. Căutarea unei valori .................................................................................................................... 181
4.10.2. Căutarea unei valori şi înlocuirea ei cu alta ................................................................................. 182
4.11. FORMULE ................................................................................................................................................ 183
4.11.1. Reguli de introducere a formulelor .............................................................................................. 183
4.11.2. Introducerea unei formule .......................................................................................................... 183
4.11.3. Modificarea şi ştergerea unei formule ........................................................................................ 184
4.11.4. Mesaje de eroare referitoare la formule ..................................................................................... 184
4.11.5. Căutarea în formule .................................................................................................................... 185
Modul Calcul tabelar – Excel 2010 Pag. 163

4.11.6. Copierea și mutarea formulelor .................................................................................................. 185
4.11.7. Noţiunile de referinţă relativă, absolută şi mixtă ........................................................................ 185
4.12. FUNCŢII .................................................................................................................................................. 186
4.12.1. Introducerea funcţiilor în formule ............................................................................................... 187
4.12.2. Funcţia SUM – însumare valori ................................................................................................... 188
4.12.3. Funcţia COUNT – numărul de valori numerice/dată calendaristică ............................................. 189
4.12.4. Funcţia COUNTA – numărul de valori de orice tip ........................................................................ 189
4.12.5. Funcţia AVERAGE – media aritmetică ......................................................................................... 190
4.12.6. Funcţiile MAX şi MIN – valoarea maximă/minimă ...................................................................... 190
4.12.7. Funcţia ROUND – rotunjirea unei valori numerice ....................................................................... 191
4.12.8. Funcţia IF – returnarea unei valori în funcţie de o condiţie .......................................................... 191
4.12.9. Folosirea într‐o formulă a referinţelor de celule din alte foi de calcul .......................................... 192
4.12.10. Mesaje de eroare pentru funcţii .................................................................................................. 193
4.13. OPERAȚII CU FOILE DE CALCUL ...................................................................................................................... 193
4.13.1. Schimbarea numelor foilor de calcul ........................................................................................... 193
4.13.2. Inserarea unei foi de calcul.......................................................................................................... 193
4.13.3. Ştergerea unei foi de calcul ......................................................................................................... 193
4.13.4. Copierea sau mutarea foilor de calcul ......................................................................................... 194
4.14. FORMATAREA UNUI TABEL EXCEL .................................................................................................................. 194
4.14.1. Formatul de afişare al unor celule ............................................................................................... 194
4.14.2. Îmbinarea și centrarea unor celule .............................................................................................. 195
4.14.3. Alinierea valorilor în celule .......................................................................................................... 196
4.14.4. Text pe mai multe linii într‐o celulă ............................................................................................. 196
4.14.5. Înclinarea textului ....................................................................................................................... 196
4.14.6. Parametrii referitori la font ......................................................................................................... 196
4.14.7. Borduri pentru celule ................................................................................................................... 197
4.14.8. Culori de umplere (fundal) pentru celule ..................................................................................... 197
4.14.9. Copierea formatului unei celule .................................................................................................. 198
4.14.10. Ştergerea formatului ................................................................................................................... 198
4.15. GRAFICE ÎNTR‐O FOAIE DE CALCUL ................................................................................................................. 198
4.15.1. Crearea unei diagrame................................................................................................................ 198
4.15.2. Selectarea unei diagrame ........................................................................................................... 199
4.15.3. Modificarea tipului de diagramă ................................................................................................. 199
4.15.4. Schimbarea dimensiunilor unei diagrame ................................................................................... 199
4.15.5. Mutarea şi copierea unei diagrame ............................................................................................ 199
4.15.6. Ştergerea unei diagrame ............................................................................................................. 199
4.15.7. Titlul unei diagrame .................................................................................................................... 199
4.15.8. Adăugarea etichetelor de date unui grafic .................................................................................. 200
4.15.1. Modificarea culorii de umplere a unui grafic, a legendei sau a unei serii de date ........................ 200
4.15.2. Modificarea fontului titlului, legendei sau axelor dintr‐un grafic ................................................. 201
4.15.3. Schimbarea orientării graficului (rânduri/coloane) ..................................................................... 202
4.16. ANTETURI ŞI SUBSOLURI .............................................................................................................................. 202
4.16.1. Crearea unui antet/subsol ........................................................................................................... 202
4.17. IMPRIMAREA FOILOR DE CALCUL ................................................................................................................... 203
4.17.1. Stabilirea parametrilor specifici paginii ....................................................................................... 203
4.17.2. Examinarea înaintea imprimarii și tipărirea unei foi de calcul ..................................................... 205

4. MICROSOFT EXCEL 2010
4.1. Generalităţi
Microsoft Excel 2010 este un program specializat pe lucru tabelar care ne permite stocarea şi
prelucrarea datelor sub formă de tabele.
Cu ajutorul aplicaţiei Microsoft Excel vom putea realiza diferite operaţii, de exemplu:
 realizarea de calcule numeroase şi complexe utilizând formule;
 folosirea unui spaţiu de lucru imens, care poate fi formatat sau protejat;
 portabilitatea informaţiilor din diferite foi de calcul (schimbul de informaţii cu alte aplicaţii);
 posibilitatea reprezentării grafice a datelor numerice, sub forme de diagrame dinamice;
 facilităţi de explorare şi interogare a bazelor de date.
4.1.1. Lansarea în execuţie a aplicaţiei Excel 2010
 dublu-clic pe pictograma Microsoft Excel 2010 (dacă există);
 Start  All Programs  Microsoft Office  Microsoft Office Excel 2010.
 dublu-clic sau Enter pe pictograma unui fişier Excel (dacă documentul este vizibil într-o
fereastră gen Computer).
4.1.2. Componentele ferestrei Excel 2010
Ecranul conţine următoarele elemente:
 Bara de titlu – afișează numele registrului de calcul
 Quik Access Toolbar (Bara Acces rapid) – asigură comenzi de acces

rapid la comenzi pentru salvarea unui document, anularea şi reexecutarea unei comenzi
 Menu bar (Bara de meniu) – conţine, grupate în meniuri, comenzile Excel; acestea vor
determina afişarea unei bare de instrumente ce include opţiunile aferente, grupate în file
(Exemplu: meniul Inserare afişează o bară cu butoane pentru inserarea unui tabel, unei
imagini/miniaturi, unui antet, subsol, simbol etc.). Plasarea cursorului pe un anumit buton din
bara de instrumente determină afişarea unor informaţii privind operaţia declanşată la
acţionarea sa.
 Ribbon (Panglica) bara de instrumente – utilizată pentru accesul rapid la principalele

comenzi Excel 2010.
Pentru fiecare opţiune din bara de meniu se afişează o altă bară de instrumente. Unele butoane au
alături sau dedesubt un buton care indică faptul că la activare cu mouse-ul vor dezvolta un

submeniu; unele grupuri au în colţul din dreapta jos (exemplu: Font) un buton care la activare
determină afişarea unui dialog pentru opţiuni, similar celui afişat prin meniu la versiunile Excel
precedente.
 fereastra aplicaţiei – fereastra în care se execută Excel-ul; titlul ei constă din numele
documentului curent şi stilul de deschidere/salvare al lui (document compatibil cu versiunile
mai vechi, document Excel 2010 etc.).
 butonul de Help – afişează o fereastră separată în care oferă ajutor pentru diverse
operaţii din Excel 2010
 bara de stare –situată în partea inferioară a ferestrei, afişează informaţii despre fişierul Excel
curent: starea cursorului, înregistrarea de macrocomenzi, câteva butoane referitoare la modul
de afişare, procentul de afişare. Butoanele din bara de stare se activează/dezactivează cu un
clic dreapta pe bara de stare
 barele de defilare, orizontală şi verticală – sunt folosite la deplasarea rapidă în document şi la

afişarea poziţiei curente în acesta; dacă barele de defilare nu sunt afişate, folosim butonul File
(Fișier)  Excel Options (Opțiuni Excel)  categoria Complex  zona Display options for
this workbook (Afişare opţiuni pentru acest registru de lucru)  comutatoarele Show
horizontal/vertical scroll bar (Afişare bară de defilare verticală/orizontală.
4.1.3. Închiderea aplicației Excel
Părăsirea aplicației se face cu butonul File (Fișier) =>butonul Exit (Ieşire

sau clic pe butonul de închidere al ferestrei aplicaţiei sau cu Alt+F4. Indiferent ce metodă am folosi,
dacă am făcut modificări în registrul/registrele deschise, Excel va cere confirmare pentru salvare.
4.2. Gestionarea registrelor de calcul
4.2.1. Structura fişierelor create de Excel

Un fişier creat de Excel 2010 se numeşte registru de calcul şi are extensia implicită .XLSX.
Fiecare registru de calcul cuprinde iniţial 3 foi de calcul, pentru care există etichetele Sheet1…
Sheet3 (Foaie1...Foaie3) în partea inferioară a ferestrei
Fiecare foaie de calcul este organizată în coloane şi rânduri care se intersectează formând
casete numite celule, în care se introduc datele. Zona de lucru este marginită de un cadru folosit
pentru etichetarea liniilor şi coloanelor:
 Coloanele sunt notate în partea superioară a ferestrei cu literele alfabetului A‐Z, AA‐AZ,...
ZA...ZZ, AAA‐AAZ, ...XFA‐XFD – o foaie de calcul are 16384 de coloane,
 Rândurile sunt numerotate 1... 1.048.576.
Fiecare celulă dintr-o foaie de calcul este identificată printr-o referinţă (adresă), compusă din
litera/literele coloanei urmată imediat de numărul liniei în care se află celula (fără spaţii). Exemple:
A27, C149, BH12 etc. Excel nu face deosebirea între litere mari şi litere mici în referinţele
celulelor.
Poziţia curentă în foaie este indicată printr-un chenar îngroşat, numit indicator de celulă
, iar referinţa (adresa) celulei curente este afişată în stânga barei de formule.
4.2.2. Crearea unui registru

La lansarea în execuţie, Excel 2010 deschide, automat, un document nou cu numele implicit
Book1 (Registru1).
Pentru a crea un registru în orice alt moment al sesiunii Excel 2010, vom folosi butonul File
(Fișier)  New (Nou)  Blank workbook (Registru de lucru necompletat) butonul Create
(Creare). Noul registru de calcul va primi, automat, numele Book2, Book3, (Registru2, Registru3)...,
urmând ca, la prima salvare, acesta să fie înlocuit cu cel dat de utilizator. Se recomandă ca registrele
de calcul să aibă nume sugestive în ceea ce privește conținutul lor, semnificative pentru utilizator.
4.2.3. Salvarea unui registru nou
Modificările efectuate asupra registrului devin efective doar în momentul salvării acestuia pe
disc. Salvarea registrului nou se face cu butonul File (Fișier)  Save (Salvare
) sau prin butonul Save (Salvare) din bara Quick Access Toolbar (Acces rapid).
1. La File name (Nume fişier) tastăm numele dorit pentru registru (fără extensia .XLSX, deoarece
Excel o va pune automat).
2. La Save as type (Salvare cu tipul) alegem formatul de salvare pentru registru (implicit, Excel
Workbook - Registru de lucru Excel ).
3. Alegem discul și folderul în pe care vrem să salvăm registrul.
4. Confirmăm cu Enter sau cu butonul Save (Salvare).
Registrele care au numele implicit Registrun ar trebui salvate sub un alt nume, sugestiv pentru
conținutul lor.
4.2.4. Deschiderea unui registru
Se folosește butonul File (Fişier), comanda Open (Deschidere ). Se va
afişa un dialog în care:
1. În panoul din stânga alegem discul, apoi folderul în care se află registrul dorit.
2. În panoul din dreapta selectăm registrul şi folosim butonul Open (Deschidere) sau dăm clic
dublu pe fişier.
Un registru cu care am lucrat de curând poate fi deschis mai rapid, folosind lista afişată în partea
din dreapta a meniului File (Fișier), comanda Recent
Putem avea simultan deschise mai multe registre (prin repetarea metodei descrisă mai sus la
deschidere pentru fiecare document în parte), afişate fiecare în câte o fereastră proprie.
Pentru fiecare registru deschis se afişează câte un buton în bara de aplicaţii Windows.
4.2.5. Alternarea între mai multe registre deschise
Comutarea pe un alt registru de calcul deschis se face cu:
 clic oriunde în interiorul ferestrei lui (dacă e vizibilă)
 clic pe butonul corespunzător din bara de aplicaţii Windows
 alegerea numelui registrului din lista documentelor deschise, afişată cu meniul View
(Vizualizare) => grupul Window (Fereastră) => lista ascunsa Switch windows
(Comutare ferestre. ).
4.2.6. Salvarea unui registru existent
Se face cu butonul File  Save (Fișier  Salvare) sau cu butonul Save (Salvare) din bara
Acces Rapid.
În plus, la orice încercare de închidere a registrului sau de ieşire din Excel ni se va cere
confirmare pentru salvarea registrului, respectiv a registrelor deschise.
4.2.7. Salvarea unui registru în altă locație, sub un alt nume, cu alt tip de fișier
Indiferent că e vorba de un registru nou sau de unul existent, îl
putem salva în altă locație (disc şi/sau folder) din sistem, sub un
alt nume sau cu alt tip de fișier.
Pentru aceasta folosim butonul File (Fișier), opțiunea Save as
(Salvare ca). Se afișează caseta de dialog cu același nume, în care
se alege calea, se introduce numele și se selectează tipul de fișier
dorit, ca mai sus. Fișierele Excel pot fi salvate în diverse formate
(tipuri de fișier), pentru utilizarea informațiilor în alte aplicații.
De exemplu, opțiunea Excel 97-2003 Workbook (*.xls) crează
registre care pot fi utilizate în versiunile anterioare ale aplicației,
iar opțiunile Web Page (.mht, .html) crează fișiere care pot fi
deschise cu browserele web.
4.2.8. Închiderea unui registru
Se face cu:
 Butonul File (Fișier) => Close (Închidere )
 clic pe butonul de închidere al ferestrei de document (un clic pe butonul de închidere al
ferestrei Excel va determina părăsirea aplicaţiei).
În cazul în care registrul a fost modificat fără a se fi salvat explicit editările făcute, la încercarea
de închidere va apare un mesaj care ne permite salvarea noilor modificări, renunţarea la modificări
sau revenirea în fereastra registrului.

4.3. Modificarea setărilor de bază
4.3.1. Schimbarea procentului de vizualizare a textului

Mărirea sau micşorarea zonei afişate în fereastra registrului se realizează folosind View
(Vizualizare) => grupul Zoom => butonul Zoom sau lista din bara de stare.
Variantele sunt:
 o scară predefinită (200%, 100%, 75% etc.) sau se poate fixa una după dorinţă în caseta
Custom (Particularizare) tastând direct scara în zona text alăturată;
 Fit selection(Potrivire selecţie) – extinde domeniul de celule selectat pe întregul ecran.
Modificările procentului de vizualizare nu afectează cu nimic mărimea reală a datelor şi aşezarea

în pagină.
4.3.2. Afișarea sau ascunderea panglicii cu butoane
Bara de butoane (Ribbon) se găsește în partea de sus a ferestrei și se deschide la selectarea unui
tab din bara de meniuri. În cadrul ei, butoanele (instrumentele) de lucru sunt organizate în grupuri
logice de butoane (ex. din tabul Home (Pornire), grupul de butoane Font).
Minimizarea barelor de butoane se realizează pentru mărirea spațiului de lucru, prin mai multe
metode:
 butonul din partea de sus a ecranului;
 clic dreapta pe bara Acces rapid
 dublu clic pe numele unui tab;
 clic dreapta pe numele unui tab
 Combinația de taste Ctrl+F1.
4.3.3. Modificarea numelui utilizatorului documentului

Pentru personalizarea aplicației cu numele utilizatorului se apasă
butonul File (Fișier)  Options (Opţiuni)  categoria
General (General)  User name (Nume utilizator).
Numele stabilit aici se va afişa la proprietăţile documentului.
4.4. Introducerea și selectarea datelor într-o foaie de calcul
4.4.1. Anularea şi reexecutarea ultimelor comenzi/tastări/operaţii

Excel memorează într-un istoric comenzile din sesiunea de calcul curentă, astfel încât le putem
anula în cazul în care am greşit ceva.
Anularea se face folosind butonul Undo (Anulare) din bara Acces Rapid. Dacă dorim să

anulăm mai multe comenzi, deschidem lista de lângă buton şi selectăm comanda până la care dorim
să facem anularea.
Comenzile anulate pot fi reexecutate cu butonul Redo (Refacere) din aceeași bară.
Spre deosebire de Word, în Excel unele comenzi nu pot fi anulate şi/sau reexecutate.
4.4.2. Ipostazele cursorului mouse-ului şi semnificaţiile corespunzătoare
Pe măsură ce deplasăm cursorul mouse-ului în diferite părţi ale ecranului aplicaţiei Excel, acesta
îşi schimbă forma pentru a indica o schimbare a funcţiunii, după cum urmează:
Forma
Semnificaţie
cursorului
Cursorul în formă de cruce albă groasă apare când plimbăm cursorul mouse-
ului prin celulele foii de calcul curente.
Este utilizat pentru a selecta celulele cu care dorim să lucrăm.
Cursorul în formă de plus apare când plasăm cursorul mouse-ului pe colţul
+ din dreapta-jos al celulei curente (punctul de selecţie).

Este utilizat pentru a crea o serie de intrări în secvenţă într-un domeniu de
celule sau pentru a copia conţinutul unei celule într-un domeniu de celule.
Cursorul în formă de cruce cu săgeţi apare când plasăm cursorul pe una din
laturile unui domeniu de celule selectat.
Este folosit la copierea sau mutarea conţinutului domeniului.
Cursorul în formă de săgeată oblică spre NV apare când plasăm cursorul
 mouse-ului pe bara de instrumente sau pe bara de meniuri a aplicaţiei.
Este folosit pentru a activa/dezactiva un buton sau a deschide un meniu.
Cursorul în formă de I apare atunci când executăm un clic în zona de
prelucrare a barei de formule, când executăm dublu clic pe o celulă sau când
| folosim tasta F2 pentru a schimba conţinutul unei celule.
Este folosit pentru deplasare în interiorul celulei sau în bara de formule.
4.4.3. Principii de introducere a datelor în tabele
1. Datele se introduc de la tastatură, după selectarea foii de calcul, terminarea semnalându-se cu
Enter sau cu tasta Tab sau cu un clic în altă celulă sau cu o tastă săgeată.
2. Modificarea valorii unei celule se face fie după un clic dublu, fie după tasta F2 pe celulă.
3. Ştergerea valorii unei celule se face, după selectarea ei, folosind tasta Delete.
4. Informaţiile din fiecare tabel dintr-o foaie de calcul vor fi organizate compact, fără linii şi
coloane libere
5. Vom începe tabelele din colţul stânga-sus al foii de calcul şi, dacă e posibil, vom avansa în jos
şi nu pe lateral.
6. Dacă în aceeași foaie de calcul sunt mai multe tabele, le vom separa între ele prin linii și
coloane goale.
7. Într-o celulă dintr-o foaie de calcul se va introduce doar un singur tip de informație (de
exemplu, prenumele într-o celulă, numele în celula alăturată)
4.4.4. Tipuri de date
La introducerea unei informaţii într-o celulă, aplicația o încadrează, în funcţie de formă şi
conţinut, în unul din cele patru tipuri de date posibile (text, valoare numerică, dată calendaristică
sau tip logic) şi apoi o afişează. Dacă informaţia introdusă începe cu caracterul egal (=), va fi
interpretată ca formulă şi în celulă se va afişa rezultatul ei.

Valori de tip text
Datele de tip text constau dintr-o combinaţie de litere, cifre şi semne de punctuaţie, fiind utilizate
în foaia de calcul, de obicei, ca titluri sau denumiri.
Reguli
1. Valorile de tip text se introduc normal (maximum 255 de caractere).
2. Datele de tip text se aliniază automat la stânga celulei.
3. Pentru a introduce numere ca text, precedăm numărul respectiv cu un apostrof (de exemplu,
la un număr de telefon cifra 0 din faţa prefixului de judeţ e semnificativă şi vom tasta
'0269210161; în caz contrar, zero-ul din faţă va fi eliminat şi în celulă se va memora
269210161).
4. Dacă textul introdus este mai mare decât lăţimea celulei, el se va „revărsa“ în celula din
dreapta, dar valoarea care nu poate fi afişată nu se pierde, chiar dacă ea
este acoperită de cea a celulei din dreapta. Pentru afişarea întregului
text vom lăţi putea celula astfel:
 dând un clic dublu pe graniţa dintre numele coloanelor atunci când cursorul are forma unei
bare verticale cu două săgeţi orizontale;
 dând un clic pe litera coloanei care conţine celula când cursorul are forma unei săgeţi cu
vârful în jos şi folosind meniul Home (Pornire) => fila Cells (Celule) => butonul Format
=> AutoFit Column Width (Potrivire automată lăţime coloane). Coloana își va ajusta
lăţimea astfel încât să poată conţine cea mai lungă valoare din ea.
 prin specificarea exactă a lăţimii coloanei: clic în coloană, meniul Home (Pornire) => fila
Cells (Celule) => butonul Format=> Column Width (Lăţime coloană) și introducem
lăţimea dorită, în număr de caractere
Valori numerice
Reguli principale
1. Valorile numerice sunt aliniate, automat, la dreapta celulei.
2. Valorile numerice pot conţine numai cifre, un semn (+/-), o pereche de paranteze rotunde, un
punct sau o virgulă drept separator între partea întreagă şi partea zecimală.
3. Nu se admit spaţii decât când se tastează valori sub formă fracţionară, de exemplu 2 3/8.
4. Pentru a introduce o valoare negativă tastăm semnul minus în faţa numărului sau introducem
valoarea între paranteze rotunde.
5. Atunci când introducem numere cu cifre zecimale, între partea întreagă şi partea fracţionară
vom folosi fie punctul, fie virgula ca separator între partea întreagă şi partea zecimală, în
funcţie de setarea făcută la nivel de Windows pentru ţară la Start  Control Panel  Region
and Language  pagina de dialog Formats  butonul Additional Settings. În general, se
recomandă să folosim regula existentă şi să nu schimbăm setarea deoarece ar putea afecta alte
aplicaţii.
6. Când introducem numere subunitare, se adaugă automat un zero înaintea virgulei zecimale (de
exemplu, Excel va insera în celulă 0,34 atunci când introducem ,34).
7. Zerourile nesemnificative introduse după virgula zecimală sunt eliminate (pentru 12,500 în
celulă se va insera 12,5).
8. Dacă nu cunoaştem echivalentul zecimal al unei valori, putem introduce numărul sub formă
de fracţie. De exemplu, putem introduce 23/16 în loc de 2,1875. În aceste cazuri, Excel
memorează echivalentul zecimal al numărului, deşi în celulă afişează fracţia.
9. Atunci când vrem să introducem într-o celulă o valoare numerică reprezentând un procentaj,
avem două variante:
 împărţim mental numărul la 100 şi introducem echivalentul zecimal (,12);
 introducem numărul urmat de caracterul procent (12%).
În ambele cazuri Excel va stoca în memoria internă valoarea zecimală din celulă (0,12) pe
care o va folosi şi în eventualele calcule, chiar dacă o va afişa în format procentual (12%).
Dacă utilizăm caracterul procent, Excel va asocia valorii formatul de afişare procentual, astfel
încât în foaia de calcul ea va apare în forma 12%.
10. Excel memorează pentru un număr 15 poziţii, care includ şi un eventual semn şi virgula
zecimală. Dacă tastăm un număr cu mai mult de 15 poziţii, Excel va memora pentru el o
valoare aproximativă şi o va afişa sub forma cu exponent. De exemplu, dacă tastăm
34873658734862354, el o va afişa ca 3,49E+16, chiar dacă valoarea memorată de el este mult
mai aproape de cea iniţială (v. bara de formule când celula e selectată).
Ulterior, dacă vom îngusta coloana şi Excel nu va mai putea afişa valoarea, va afişa în
locul ei un şir de caractere diez (#), fără ca aceasta să însemne pierderea valorii (dacă vom lăţi
coloana, valoarea se reafişează).
11. O celulă care la tastarea unui număr afişează o dată calendaristică (de exemplu, 12.01.1900
în loc de 12.01) are ataşat formatul Date (Dată) sau General. Pentru afişare ca număr selectăm
celula sau celulele şi modificăm formatul în Number (Număr) din meniul Home (Pornire) 
grupul Number (Număr).
Valori tip dată calendaristică şi/sau oră
Datele calendaristice sunt memorate intern ca numere reprezentând numărul de zile care s-au
scurs de la o dată de referinţă. Excel utilizează „sistemul 1900“ în care 1 Ianuarie 1900 este data de
pornire. Orele sunt memorate sub formă de fracţii zecimale reprezentând fracţiunea care s-a scurs
dintr-un interval de 24 ore.
Reguli principale
1. Valorile tip dată calendaristică sunt aliniate, automat, la dreapta celulei.
2. Tastarea unei date calendaristice se face obişnuit, în formatele zz/ll/aa sau zz‐ll‐aa (eventual,
anul pe 4 cifre) chiar dacă, ulterior, putem modifica formatul de afişare.
Se admit şi următoarele formate:
zz.ll.aaaa 09.10.2005
zz.ll.aa 09.12.2005
zz lună aaaa 09.oct.09
zz.ll 09.oct
zz‐lun. 09.oct
zz‐lun.‐aa 09.10.2005
luna‐aa oct.05
zz.ll.aaaa 09.10.2005
3. Valorile tip dată calendaristică şi/sau oră sunt întotdeauna aliniate la dreapta. Dacă
observăm că o astfel de valoare este aliniată la stânga, înseamnă că nu a fost corect introdusă
sau este o dată calendaristică invalidă (de exemplu, 31 septembrie). Datele calendaristice
invalide sunt considerate valori de tip text.
4. Datele calendaristice la care s-a tastat anul 00 sunt considerate cu anul 2000; dacă dorim
tastarea unui an mai vechi (de exemplu, 1900 sau 1800), tastăm anul pe patru cifre. Pentru a
ne asigura că valorile de an sunt interpretate corect, tastăm valorile de an pe patru cifre (de
exemplu, 1901, nu 01). Introducând anii cu patru cifre, Excel nu va interpreta greşit secolul.
5. Dacă o valoare dată calendaristică este afişată ca număr, înseamnă că pentru acea celulă s-a
stabilit formatul numeric. În acest caz, vom selecta celula cu valoarea, vom folosi meniul
Home (Pornire)  fila Cells (Celule)  lista ascunsă Format  Format cells (Formatare
celule)  pagina de dialog Number (Număr)  din lista Category (Categorie) alegem Date
(Dată) şi din lista Type (Tip) alegem formatul dorit. Formatele pentru oră pot fi
consultate/aplicate în acelaşi dialog, folosind formatul Time (Oră).
Tipul logic
Valorile de tip logic sunt, automat, centrate în celulă şi pot avea doar valorile TRUE sau FALSE
(cu majuscule).
4.4.5. Selectarea într-o foaie de calcul Excel
Cu mouse-ul Cu tastatura
O celulă Clic în celulă. Tastele săgeţi până ajungem în celulă.
Un domeniu Tragere dintr-un colţ al Tastele săgeţi până ajungem în celula
dreptunghiular domeniului spre colţul dintr-un colţ al domeniului, apoi
diagonal opus. Shift+tastele săgeţi până ajungem în
colţul diagonal opus.
Mai multe domenii Primul se selectează ca mai –
dreptunghiulare sus, iar următoarele la fel,
distincte dar cu tasta Ctrl apăsată.
Un rând Clic pe numărul rândului. Shift+bara de spaţiu când suntem undeva
în rând.
Mai multe rânduri Tragere cu mouse-ul Shift+bara de spaţiu pentru a selecta
consecutive deasupra numerelor primul rând, apoi Shift+săgeţile verticale
rândurilor, în stânga. pentru următoarele.
Mai multe rânduri Clic pe numărul primului –
neconsecutive rând, în stânga, apoi
Ctrl+clic pe fiecare.
O coloană Clic pe litera coloanei. Ctrl+bara de spaţiu când ne aflăm în
coloană.
Mai multe coloane Clic pe litera primei Ctrl+bara de spaţiu pentru a selecta
consecutive coloane, sus, apoi Ctrl+clic prima coloană, apoi Shift+săgeţile
pe fiecare literă de coloană. orizontale pentru următoarele.
Mai multe coloane Clic pe litera primei –
neconsecutive coloane, sus, apoi Ctrl+clic
pe fiecare.
Toată foaia de calcul Clic pe butonul „orb“ Ctrl+A
aflat în colţul din stânga-sus
al foii.
Deselectarea se face cu un clic undeva în foaia de calcul sau cu orice tastă săgeată.

4.5. Deplasarea într-un registru
4.5.1. Deplasarea într-o foaie de calcul folosind tastatura

O celulă mai sus/mai jos Tastele săgeţi verticale
O celulă spre stânga/dreapta Tastele săgeţi orizontale
Prima/ultima celulă din linia curentă Ctrl+săgeţi orizontale
Prima/ultima celulă din coloana curentă Ctrl+săgeţi verticale
Un ecran mai sus/mai jos PageUp/Page Down
Celula A1 din foaia curentă Ctrl+Home
Celula din colţul din dreapta-jos al zonei ocupate Ctrl+End
4.5.2. Deplasarea folosind mouse-ul

Pentru deplasarea cu mouse-ul, se folosesc barele de derulare verticală/ orizontală până când
celula dorită e vizibilă în fereastra de lucru. Celula se selectează apoi cu click.
4.5.3. Deplasarea la o celulă căreia îi cunoaştem referinţa
Pentru deplasarea rapidă la o celulă căreia îi cunoaştem referinţa (mai ales dacă celula se află
departe de celula curentă), se poate introduce referința acesteia în bara de adrese, în stânga barei de
formule.
De asemenea se poate folosi meniul Home (Pornire) => grupul Editing (Editare) => butonul
Find&Select (Găsire şi selectare ) => Go To (Salt la).
Se va afişa un dialog în care la Reference (Referinţă) tastăm referinţa celulei dorite şi

confirmăm cu Enter sau cu OK. Pentru o celulă accesată anterior în sesiunea de lucru curentă, din
lista Go to (Salt la) referinţa se poate alege direct. Referința unei celule aflată în altă foaie de calcul
decât cea curentă, se va prefixa cu numele foii de calcul urmat de semnul exclamării (exemplu:
Sheet2!IA9, Foaie3!G41).
4.5.4. Trecerea de la o foaie de calcul la alta
Pentru a activa o altă foaie de calcul executăm clic pe eticheta acesteia Sheet1, Sheet2,
…(Foaie1, Foaie2,...). Dacă eticheta foii de calcul dorite nu e vizibilă, dăm clic pe butoanele
corespunzătoare din stânga listei de etichete, apoi clic pe etichetă.

4.6. Operaţii cu rânduri şi coloane
4.6.1. Inserarea unui rând/ a unei coloane

Inserarea unui rând/ coloană noi într-o foaie de calcul Excel se face în stânga/ deasupra poziției
curente. Pentru inserarea unui rând/ unei coloane noi:
1. Clic în rândul deasupra căruia/ în coloana în stânga căreia dorim să apară noul rând/ noua
coloană.
2. Meniul Home (Pornire)  fila Cells (Celule)  lista ascunsă Insert (Inserare
)  opțiunea Insert Sheet Rows (Inserare rânduri foaie), respectiv Insert Sheet

Columns (Inserare coloane foaie).
Pentru inserarea simultană a mai multor linii/ coloane consecutive, se selectează anterior atâtea
linii/ coloane câte dorim să inserăm.
Dacă inserăm una sau mai multe rânduri sau coloane, Excel va translata celelalte rânduri sau
coloane spre dreapta, respectiv în jos și va renumerota liniile/ va schimba literele coloanelor aflate
după cea nouă. Dacă în acele rânduri/coloane se află celule cu formule, Excel va corecta referinţele
celulelor din formule.
4.6.2. Ştergerea unui rând/ a unei coloane
1. Clic în rândul/ coloana de şters
2. Meniul Home (Pornire)  fila Cells (Celule)  lista ascunsă Delete (Ştergere
)  Delete Sheet Rows (Ştergere rânduri foaie) respectiv Delete Sheet Columns
(Ştergere coloane foaie)
Putem şterge simultan mai multe rânduri/ mai multe coloane dacă în prealabil le selectăm.
Numerele rândurilor/ literele coloanelor se vor schimba automat, astfel încât să se păstreze
continuitatea și se vor corecta referinţele celulelor din formule. Ștergerea unui rând/coloană care
conţine o celulă care participă la o formulă în celelalte rânduri/coloane va determina apariția
mesajului de eroare #REF! în celula cu formula.
4.6.3. Modificarea înălţimii unui rând
În mod normal, un rând e ceva mai înalt decât cea mai înaltă valoare din el.
Modificarea înălţimii unui rând se poate face cu mouse-ul, prin plasarea cursorului pe graniţa
numărului rândului până ia forma unei bare orizontale cu două săgeţi verticale şi tragere în sus sau
în jos până când rândul are înălţimea dorită. Micșorarea înălțimii poate face ca unele valori din rând
să nu se mai afişeze complet.
Pentru stabilirea exactă a înălţimii unui rând, se plasează cursorul undeva în rând și se folosește
meniul Home(Pornire)  fila Cells (Celule)  lista ascunsă Format  Rows Height (Înălţime
rânduri). În dialog se specifică înălţimea rândului, în puncte de imprimantă (un punct are
aproximativ 0,35 mm).
Modificarea înălţimii unui rând prin ajustarea sa automată la valorile existente se face fie cu
mouse-ul, cu clic dublu pe graniţa de sub numărul rândului, fie din același meniu ca mai sus,
Home(Pornire)  fila Cells (Celule)  lista ascunsă Format  opțiunea AutoFit Row Height

(Potrivire automată înălţime rând).
4.6.4. Modificarea lăţimii unei coloane
Similar se poate modifica lățimea unei coloane.
Cu mouse-ul, se plasează cursorul pe graniţa literei coloanei până ia forma unei bare verticale cu
două săgeţi orizontale şi se trage spre stânga sau spre dreapta până când coloana are lăţimea dorită.
Pentru stabilirea exactă a lățimii, după plasarea cursorului în coloană, se va folosi
Home(Pornire)  fila Cells (Celule)  lista ascunsă Format  Column Width (Lăţime coloane) și
se specifică lăţimea coloanei, în număr mediu de caractere.
Îngustarea coloanei poate face ca unele valori din aceasta să nu se mai afişeze complet.
Ajustarea automată a lăţimii se poate face cu mouse-ul - se dă clic dublu pe graniţa din dreapta
literei coloanei, sau din meniul Home (Pornire) => fila Cells (Celule) => butonul Format =>
AutoFit Column Width (Potrivire automată lăţime coloane). Coloana se va lăţi sau se va îngusta
astfel încât să încapă cea mai lungă valoare.
4.6.5. Îngheţarea rândurilor și coloanelor pe ecran
Există situații în care este util ca primele rânduri și/sau coloane să fie tot timpul vizibile pe ecran,
indiferent de deplasarea pe verticală sau orizontală în foaia de calcul, în special pentru foile de
calcul cu multe informații, în care primele rânduri/ coloane constituie capul de tabel.
Pentru blocarea pe ecran a unor rânduri sau coloane, folosim meniul View (Vizualizare)  fila
Window (Fereastră)  lista ascunsă Freeze panes (Îngheţare panouri ).

Opțiunile din această listă sunt:
 Freeze Top Row (Blocare rând de sus) – blochează pe ecran primul rând
 Freeze First Column (Îngheţare prima coloană) – blochează pe ecran prima coloană
 Freeze panes (Îngheţare panouri) – blochează pe ecran liniile aflate deasupra și/ sau
coloanele aflate la stânga celulei/celulelor selectate:
- pentru a bloca primele trei rânduri, vom selecta celula A4 sau toată linia 4
- pentru a bloca primele trei coloane, vom selecta celula D1 sau toată coloana D
- pentru a îngheţa prima coloană şi primele două rânduri, vom selecta celula B3
(prima celulă aflată la dreapta coloanelor şi dedesubtul rândurilor pe care vrem să
le păstrăm pe ecran)
 Unfreeze Panes (Anulare îngheţare panouri) – anulează blocarea liniilor/ coloanelor
4.7. Operaţii cu celule
4.7.1. Inserare uneia sau mai multor celule

Inserarea celulelor în mijlocul datelor existente va cauza deplasarea celorlaltor celule în jos cu un
rând sau spre dreapta cu o coloană. Celulele din celelalte rânduri/coloane îşi vor păstra poziţia.
Pentru a insera una/mai multe celule selectăm celula/celulele înaintea/deasupra cărora dorim să
facem inserarea şi folosim meniul Home (Pornire)  grupul Cells (Celule)  lista ascunsă Insert
(Inserare)  Insert cells (Inserare celule).

 Shift cells right(Deplasare celule la dreapta) – celulele noi mută valorile din domeniul
selectat spre dreapta;
 Shift cells down(Deplasare celule în jos) – celulele noi deplasează valorile din domeniul
selectat în jos;
 Entire row(Rând întreg) – deasupra domeniului selectat se vor insera atâtea rânduri câte
celule am selectat pe verticală;
 Entire column(Coloană întreagă) – în stânga domeniului selectat se vor insera atâtea coloane
câte celule am selectat pe orizontală.
4.7.2. Ştergerea uneia sau mai multor celule
Pentru ștergerea din foaia de calcul a uneia sau mai multor celule (nu a conținutului acestora) se
selectează celula/celulele pe care vrem să le ştergem şi folosim Home (Pornire)  grupul Cells
(Celule)  lista ascunsă Delete (Ştergere)  Delete cells (Ştergere celule).
În dialogul afişat putem alege:
 Shift cells left(Deplasare celule la stânga) – valorile din dreapta celulei şterse se deplasează

spre stânga;
 Shift cells up(Deplasare celule în sus) – valorile de sub celula ştearsă se deplasează în sus;
 Entire row(Rând întreg) – se şterge întregul rând în care se află celula;
 Entire column(Coloană întreagă) – se şterge întreaga coloană în care se află celula
4.8. Editarea datelor
4.8.1. Modificarea conţinutului unei celule

Pentru modificarea totală a conținutului unei celule, noua valoare se tastează direct în celulă.
Dacă aceeași valoare trebuie introdusă în mai multe celule, se selectează celulele sau domeniile
respective, se introduce valoarea în bara de formule și se confirmă cu combinaţia de taste
Ctrl+Enter.
În situația în care dorim doar o modificare parțială (de exemplu, pentru schimbarea unei
formule), după selectarea celulei editarea se poate face:
 în bara de formule
 cu tasta F2 sau cu dublu click în celulă

4.8.2. Copierea și mutarea datelor
Datele dintr-o celulă sau dintr-un domeniu de celule pot fi copiate sau mutate în altă celulă sau
alt domeniu de celule, în aceeași foaie de calcul, în altă foaie de calcul a aceluiași registru sau în alt
registru de calcul.
Pentru copierea datelor:
1. Selectăm celula sau domeniul pe care vrem să o/ îl copiem.
2. Inițiem copierea
- din meniul Home (Pornire) => fila Clipboard => butonul Copy (Copiere)
- clic dreapta pe celulă/domeniu  Copy (Copiere)
- combinația de taste CTRL + C
Domeniul de celule original va fi înconjurat de un chenar animat punctat care dispare la
folosirea tastei Enter (pentru confirmare) sau Esc pentru anularea operației.
3. Dacă este cazul, deschidem sau comutăm pe registrul-destinaţie (cel în care vrem să copiem
datele) şi/sau selectăm foaia de calcul în care dorim să facem copierea
4. Selectăm celula din colţul din stânga-sus al domeniului în care dorim să copiem datele şi
finalizăm copierea:
- meniul Home (Pornire) => fila Clipboard => butonul Paste (Lipire )

- clic dreapta  Paste (Lipire)
- combinația de taste CTRL + V
Se poate folosi şi copierea prin tragere cu mouse-ul: după selectarea domeniului de celule de
copiat, cu tasta Ctrl apăsată, plasăm cursorul pe una dintre laturile domeniului până când ia forma
unui caracter „+“şi tragem până valorile ajung în domeniul-destinaţie.
Pentru copierea rapidă a conținutului unei celule în celule adiacente, se plasează cursorul pe
punctul de selecţie aflat în colţul din dreapta-jos al celulei până ia forma unui plus negru şi se trage
în direcţia în care dorim multiplicarea ei.
Pentru mutarea datelor se procedează exact ca la copiere doar că în loc de Copy (Copiere)
alegem butonul, respectiv opțiunea Cut (Decupare) , sau combinația de taste CTRL + X.
Pentru mutarea folosind mouse-ul se procedează ca la copierea cu mouse-ul, dar fără tasta Ctrl.
4.8.3. Ştergerea datelor
Ștergerea conţinutului unei celule sau a unui domeniu de celule se face cu tasta Delete, după
selectarea celulei sau a domeniului respectiv.
4.8.4. Sortarea datelor
Informațiile din foile de calcul Excel pot fi sortate după unul sau mai multe criterii, crescător sau
descrescător.
Pentru sortarea valorilor după o singură coloană, cea mai simplă metodă este:
1. se poziționează cursorul într-o celulă din coloana care va constitui criteriu de sortare
2. din
 meniul Home (Pornire)  grupul Editing (Editare)  butonul Sort&Filter
(Sortare şi filtrare)
 meniul Data (Date)  grupul Sort&Filter (Sortare şi filtrare)
 meniul contextual
folosim unul din butoanele/ opțiunile

 Sort A to Z (Sortare de la A la Z) – pentru sortare ascendentă
 Sort Z to A (Sortare de la Z la A) – pentru sortare descendentă
Pentru ca această variantă să funcționeze corect, este necesar ca tabelul de sortat să fie separat
prin linii și coloane goale de alte informații din foaia de calcul.
Pentru sortarea datelor dintr-un tabel după mai multe criterii:
1. Selectăm lista de date (eventual, împreună cu rândul-cap de tabel)
2. Folosim
 meniul Data (Date)  grupul Sort&Filter (Sortare şi filtrare)  butonul Sort

(Sortare ).
 Home (Pornire)  grupul Editing (Editare)  butonul Sort&Filter (Sortare şi
filtrare), opțiunea Custom Sort (Sortare particularizată)
3. În dialogul afişat, stabilim următoarele:

 Dacă selecția include rândul cap de tabel, activăm comutatorul My data has headers
(Datele au anteturi);
 Din lista ascunsă Sort by (Sortare după) alegem câmpul (coloana) care va fi criteriu
principal de sortare a datelor şi la Order (Ordine), ordinea de sortare
 Dacă este cazul, cu butonul Add level (Adăugare nivel) specificăm alte criterii de sortare,
la Then by (Apoi după). Ordinea în care alegem criteriile de sortare este esenţială, în sensul
că al doilea criteriu va avea efect numai dacă pentru primul există valori dublură.
 Confirmăm cu OK
4.9. Completarea unui domeniu cu valori dintr-o serie

Această facilitate este folosită atunci când dorim să introducem într-o foaie de calcul serii
secvenţiale de date calendaristice sau numere (de exemplu, dorim să denumim coloanele dintr-o
foaie de calcul cu numele celor 12 luni ale anului sau să numerotăm liniile de la 1 la 100). Există
mai multe posibilităţi de a completa rapid cu o serie un domeniu de celule vecine.
Excel permite completarea rapidă a unui domeniu cu valorile a trei tipuri de progresii:
 Aritmetică – fiecare termen e obţinut din cel anterior, la care se adună o valoare constantă
numită raţie (dacă valoarea iniţială e 2 şi raţia e 3, progresia obţinută va fi 2,5,8,11...).
 Geometrică – fiecare termen e obţinut din cel anterior, înmulţit cu o valoare constantă numită
raţie (dacă valoarea iniţială e 2 şi raţia e 3, progresia obţinută va fi 2,6,18,54...).
 Tip dată calendaristică – este o variantă de progresie aritmetică pentru date calendaristice, la
care raţia se poate aplica zilei, lunii, anului.

4.9.1. Completarea unui domeniu cu o progresie aritmetică sau dată calendaristică
O metodă simplă pentru completarea unui domeniu cu o progresie aritmetică este următoarea:
1. Primele două valori ale progresiei se completează în două celule alăturate (de ex. 1 şi 2).
2. Selectăm cele două celule.
3. Plasăm cursorul pe punctul de selecţie (colțul din dreapta jos) până ia forma unui plus negru şi
tragem în direcţia în care vrem extinderea seriei.
Tragerea în jos sau spre dreapta creează o serie crescătoare iar tragerea în sus sau spre stânga una
descrescătoare.
Seria care se generează respectă rația dată de valorile introduse:
- două valori identice (rație 0) – domeniul se completează cu aceeași valoare
- două valori consecutive (ex. 25 și 26, rație 1) - domeniul se completează cu valori
consecutive: 27, 28, 29 etc.
- două valori neconsecutive (ex. 4 și 9, rație 5) – domeniul se completează cu valori care
respectă rația 5: 14, 19, 24, 29 etc.
- pentru date calendaristice, se respectă tipul de rație pentru zi, lună sau an – de ex:
- 01.01.2001 și 02.01.2001 generează 03.01.2001,
- 01.01.2001 și 01.02.2001 generează 01.03.2001,
- 01.01.2001 și 01.01.2002 generează 01.01.2003.
4.9.2. Completarea unei serii cu valorile unei progresii
Pentru toate tipurile de progresii se poate proceda astfel:
1. În prima celulă a domeniului se introduce valoarea iniţială a progresiei şi se confirmă cu Enter
2. Se selectează domeniul în care dorim completarea automată
3. Din meniul Home (Pornire)  fila Editing (Editare)  lista ascunsă Fill (Umplere) 
varianta Series (Serie).
4. În dialogul afişat specificăm următoarele:
 Type (Tip) – tipul de progresie dorit: Linear (Liniar) – aritmetică; Growth (Exponenţial) –
geometrică; Date (Dată) – tip dată calendaristică;
 Step value (Valoare pas) – raţia progresiei;
 butoanele radio de sub Date unit (Unități de dată) - pentru varianta Date (Dată), porţiunea
din data calendaristică la care se aplică raţia Day, Weekday, Month,Year (Zi, Zi de lucru,
Lună, An)
 Stop value (Valoare oprire) - o valoare la care progresia se va opri dacă am selectat prea
multe celule (în acest caz, progresia se va termina la valoarea respectivă).

4.9.3. Completarea unui domeniu cu aceeaşi valoare
Pentru un domeniu în care este necesară completarea tuturor celulelor cu valoarea din unul dintre
colțurile sale, se poate forţa completarea cu aceeaşi valoare, din meniul Home (Pornire)  fila
Editing (Editare)  lista ascunsă Fill (Umplere) . Variantele disponibile sunt:

 Down (În jos) – umplerea se va face cu valoarea de sus a domeniului, în jos;
 Up (În sus) – umplerea se va face cu valoarea de jos a domeniului, în sus;
 Right (La dreapta) – umplerea se va face cu valoarea din stânga, spre dreapta;
 Left (La stânga) – umplerea se face cu valoarea din dreapta, spre stânga.
4.9.4. Completarea rapidă a unui domeniu cu o serie predefinită de valori

Excel recunoaşte patru liste de valori, care conţin zilele săptămânii şi lunile anului, în formă
completă şi prescurtată. Pentru limba română, valorile recunoscute sunt cu diacritice, adică sâmbătă
şi nu sambata.
Pentru completarea unui domeniu cu o asemenea listă de valori se va proceda astfel:
1. În una din celulele margine de domeniu tastăm una din valorile seriei (nu neapărat prima
valoare din serie) şi confirmăm cu Enter sau cu un clic în afara celulei.
2. Selectăm celula cu valoarea, plasăm cursorul pe punctul de selecţie aflat în colţul din dreapta
jos şi tragem în direcţia în care dorim completarea automată. Excel va completa domeniul
selectat cu valorile seriei, eventual luând lista de la capăt dacă s-a ajuns la sfârşitul ei.
În plus faţă de aceste serii, Excel ne permite să ne creăm propriile serii. Pentru aceasta:
1. Butonul File (Fișier)  butonul Excel Options  categoria Advanced (Complex) 
sectiunea General  butonul Edit custom lists (Editare liste particularizate).
2. În dialogul afişat, dăm un clic în zona List entries (Intrări listă) şi tastăm valorile dorite ale
seriei, confirmând cu Enter după fiecare.
3. Folosim butonul Add (Adăugare) din dialog şi închidem dialogul.
Din acest moment, putem folosi valorile noii serii la completare rapidă, procedând la fel ca la
seriile predefinite.
Ştergerea unei serii astfel create se face în acelaşi dialog, selectând seria din lista Custom lists
(Liste particularizate), folosind butonul Delete (Ştergere) şi închizând dialogul. Operaţia nu
afectează celulele din foaie completate cu valorile seriei, numai că, pe viitor, nu vom mai putea
beneficia de completarea rapidă cu aceste valori.
4.10. Căutarea şi înlocuirea unei valori
4.10.1.Căutarea unei valori

Pentru găsirea într-un registru de calcul a unei valori se utilizează :
1. Meniul Home (Pornire) => grupul Editing (Editare) => butonul Find&Select (Găsire şi

selectare ) Find (Găsire)
2. Valoarea căutată se introduce în caseta Find what (De găsit)

3. Dacă este cazul, cu butonul Options (Opţiuni) se extinde dialogul pentru specificarea unor
opţiuni suplimentare de căutare:
 la Within (În) alegem unde se face căutarea: Sheet (Foaie) – numai foaia de calcul curentă;
Workbook (Registru de lucru) – în toate foile de calcul din registru;
 la Search (Căutare) stabilim direcţia prioritară de căutare: By Rows (Pe rânduri) –pe
orizontală; By Columns (Pe coloane) – pe verticală);
 la Look in (Privire în) alegem tipul de informație în care se face căutarea: în acest caz,
Values (Valori); varianta Formulas (Formule) permite căutarea în formulele din celule
 comutatorul Mach case (Potrivire litere mari şi mici) se va activa pentru ca la căutare să se
facă diferenţa între litere mari şi litere mici;
 comutatorul Mach entire cell contents (Potrivire cu întreg conţinutul celulei) se va activa
pentru ca rezultatele căutării să fie limitate la celulele în care valoarea este identică cu cea
de la Find what (De găsit), nu şi parte a ei. De exemplu, dacă comutatorul nu e activat,
căutarea valorii 100, va găsi şi o celulă care conţine 931005.
4. Căutarea se declanșează cu
 butonul Find next (Următorul găsit), care poate fi folosit apoi în mod repetat pentru a
căuta şi celelalte apariţii ale valorii.
 butonul Find All (Găsirea tuturor) – se găsesc toate celulele care conțin valoarea
specificată. În acest caz, dialogul se va extinde în jos cu o listă cu celulele în care găseşte
valoarea, listă pe care o putem folosi pentru a ne deplasa rapid la celula dorită
4.10.2.Căutarea unei valori şi înlocuirea ei cu alta
În mod asemănător, o valoare se poate înlocui cu alta, peste tot sau selectiv.
Se folosește
1. Meniul Home (Pornire) => grupul Editing (Editare) => butonul Find&Select (Găsire şi
selectare ) Replace (Înlocuire)
2. La Find what (De găsit) specificăm valoarea care va fi înlocuită;

3. La Replace with (Înlocuire cu) tastăm valoarea cu care se va face înlocuirea;
4. Folosim celelalte elemente de control din dialog pentru a impune modul în care se face
căutarea (v. capitolul Căutarea unei valori, mai sus).
5. În funcție de tipul de înlocuire dorit, folosim butoanele:
 Replace all (Înlocuire peste tot) – se fac toate înlocuirile, fără a se mai cere confirmare;
 Find next (Următorul găsit). Excel se va opri la prima apariţie a valorii căutate, iar
operația poate continua cu:
- Replace (Înlocuire )– se face înlocuirea şi se trece la următoarea apariţie;
- Find next (Următorul găsit) – nu se face înlocuirea şi se trece la următoarea apariţie;
- Find all (Găsirea tuturor) – dialogul se extinde în jos cu o listă cu toate apariţiile
 Close (Închidere) – închide dialogul; înlocuirile făcute până acum rămân valabile.
4.11. Formule
O formulă este o combinaţie de referinţe şi/sau constante ale căror valori sunt preluate de Excel
şi prelucrate conform operatorilor din formulă, rezultatul fiind afişat în celula în care apare
formula.
Rezultatul formulei se actualizează automat la orice modificare în valoarea unei celule care
participă la aceasta.
4.11.1.Reguli de introducere a formulelor
1. Excel recunoaşte că o celulă conţine o formulă prin faptul că conţinutul acestuia începe cu
caracterul egal (=).
2. Operatorii care pot fi folosiţi într-o formulă sunt, în ordinea descrescătoare a priorităţii:
^ ridicare la putere
*, / înmulţire, împărţire
+, — adunare, scădere
dar ordinea priorităţii lor se poate schimba prin folosirea parantezelor rotunde (de exemplu, la
formula =(A1+B2)*C5 se face întâi adunarea, abia apoi împărţirea).
3. Termenii unei formule pot fi:
 referinţele (adresele) unor celule - în calcul se folosesc valorile preluate din celule;
 valori constante; constantele de tip text se specifică între ghilimele;
 valorile logice (TRUE şi FALSE) se tastează ca atare şi pot participa în formule, ele fiind
considerate intern ca valori numerice: TRUE este considerat 1 iar FALSE ca având valoarea
0; de exemplu, formula =TRUE+1 va afişa valoarea 2, =FALSE‐3 va lua valoarea ‐3 etc.;
 funcţii Excel - apelul funcţiei din formulă este înlocuit cu rezultatul calculului funcţiei pe
baza argumentelor sale.
4. Într-o formulă se poate scădea o dată calendaristică din alta, rezultatul fiind numărul de zile
dintre cele două valori.
5. Într-o formulă se poate aduna un număr la o dată calendaristică sau se poate scădea un număr
din ea, rezultatul fiind o dată calendaristică ulterioară respectiv anterioară datei iniţiale cu acel
număr de zile.
4.11.2.Introducerea unei formule
Pentru introducerea unei formule într-o celulă:
1. Selectăm celula în care vrem să apară rezultatul formulei.
2. Introducem de la tastatură caracterul „=“

 de la tastatură:
3. Introducem formula de la tastatură în bara de formule
4. confirmăm cu tasta Enter pentru terminare. Rezultatul va fi calculat şi afişat în celulă.
 selectând referinţele celulelor:
3. Selectăm cu clic celula a cărei referinţă vrem să apară prima în formulă. Referinţa celulei
va apărea în bara de formule.
4. Introducem de la tastatură operatorul corespunzător operaţiei pe care vrem să o efectuăm.
Operatorul va apărea în bara de formule.
5. Repetăm paşii 3 şi 4 până când am introdus întreaga formulă.
6. Apăsăm tasta Enter pentru terminare.
La nici una din variante nu vom folosi clic în altă celulă pentru terminare deoarece, în acest caz,
Excel va introduce în formulă referinţa celulei pe care am dat clic, fără a considera clic-ul drept
terminator de formulă.
Exemplu: Să se completeze
cu formule coloana Media din
foaia de calcul alăturată
Soluție: în E2 se introduce formula =(B2+C2+D2)/3
4.11.3.Modificarea şi ştergerea unei formule
O formulă introdusă într-o celulă poate fi modificată:
 direct în celulă, după ce am deschis celula cu tasta F2 sau clic dublu pe ea;
 în bara de formule, după ce am selectat celula
În timpul modificării unei formule, Excel încadrează cu chenare colorate, în foaia de calcul,
celulele sau domeniile de celule care participă la formulă şi foloseşte aceleaşi culori la afişarea
referinţelor în formulă.
Ştergerea se face ca la orice valoare (selectare celulă, apoi tasta Delete).
4.11.4.Mesaje de eroare referitoare la formule
Introducerea unei formule eronate este semnalată de sistem printr-un mesaj de eroare, afişat în
celulă, mesaj care poate fi:
#DIV/0! formula încearcă să împartă o valoare la o celulă care conţine valoarea 0 sau este goală.
formula utilizează
 un nume de funcție inexistent - ex. =MOX(a2:d2) sau o constantă de tip text scrisă
#NUME?
fără ghilimele =IF(a2>b2,da,”nu”)
 un nume de domeniu care nu e definit în registru – ex. =SUM(val)
argumentele unei funcţii sunt separate prin spaţiu în loc de unde ar trebui să existe un
#NULL! caracter punct-virgulă pentru a într-o celulă; de exemplu =SUM(A20 B24) în loc de
=SUM(A20;B24).
 rezultatul calculului este un număr prea mare sau prea mic pentru a putea fi
#NUM! reprezentat în foaia de calcul;
 formula sau funcţia cere un argument numeric și foloseşte alt tip de dată decât număr.
se întâlneşte o referinţă invalidă la o celulă:
#REF!  ştergem o celulă utilizată de formulă;
 o celulă care nu există în foaia de calcul – ex. celula ZLA235.
într-o funcţie se foloseşte:
 un tip incorect de argument (de exemplu, o operaţie matematică cu celule care conţin
#VALUE! date de tip text;
 un tip incorect de operator (de exemplu, =A1+B2 când măcar una din cele două celule
conţine text);
#N/A valoarea dintr-o anumită celulă nu e disponibilă în momentul în care se execută calculul.
Nu întotdeauna aceste mesaje reflectă erori reale şi, de aceea, uneori, la schimbarea valorilor din

celulele care participă la formulă mesajul de eroare dispare (de exemplu, dacă apare mesajul de
eroare #DIV/0! şi introducem în celula la care se face împărţirea o valoare nenulă, mesajul de eroare
va dispărea).
Corectarea acestor erori presupune reexaminarea formulei şi a celulelor care participă la ea,
urmată, eventual, de efectuarea modificărilor necesare în formulă sau în foaia de calcul, în funcţie
de tipul de mesaj. Erorile semnalate de aplicație sunt cele de sintaxă, nu cele de logică.
4.11.5.Căutarea în formule
Pentru identificarea formulelor la care participă o anumită celulă, se poate face o căutare cu
Find&Select (Găsire şi selectare) în modul prezentat mai sus, cu opțiunea Formulas (Formule) La
Look in (Privire în) și cu referinţa celulei respective la Find what (De găsit).
4.11.6.Copierea și mutarea formulelor
Copierea și mutarea unei celule care conține o formulă se poate face în același fel în care se
copiază sau se mută conținutul unei celule: Copy (Copiere)/ Paste(Lipire), respectiv Cut
(Decupare)/ Paste(Lipire).
De asemenea, pentru copierea unei formule într-un set de celule vecine, se poate folosi:
1. Selectăm celula cu formula sursă.
2. Plasăm cursorul pe punctul ei de selecţie (colţul din dreapta-jos) până când ia forma unui plus
negru.
3. Tragem în direcţia în care vrem copierea formulei.
Prin copierea sau mutarea unei formule dintr-o celulă în alta, referinţele celulelor din formulă
sunt modificate în concordanţă cu noua poziţie din foaia de calcul: celula B9 conţine formula
=B4+B5; prin copiere în C9 se va obține formula =C4+C5.
4.11.7.Noţiunile de referinţă relativă, absolută şi mixtă
Referințele utilizate în mod curent în formule se numesc referinţe/adrese relative, deoarece
când formula este copiată sau mutată, aceste adrese se ajustează relativ la noua poziție.
de exemplu: formula =(B2+C2+D2)/3 din E2, prin copierea formulei, în E3 devine
=(B3+C3+D3)/3
Pentru ca referinţa la o celulă să nu fie ajustată atunci când copiem/mutăm formula în care
apare, în formulă se va folosi referinţa/adresa absolută a acelei celule. Pentru specificarea unei
referinţe absolute litera coloanei şi numărul liniei se prefixează cu câte un caracter dolar $ (de
exemplu: $F$2). Simbolurile dolar pot fi introduse manual de la tastatură în bara de formule sau pot
fi adăugate automat cu tasta F4.
Exemplu: Să se introducă în D2
o formulă care să calculeze
valoarea pentru secția 1 și care să
poată fi copiată în celulele D3:D4,
ţinând cont că preţul pe tonă este
fix, stabilit în F3. Soluţie: în D2 =(B2+C2)*$F$3, apoi copiere prin tragere în jos; prin
copiere, în celula D3 vom obține =(B3+C3)*$F$3, iar în celula D4 vom obține =(B4+C4)*$F$3.
De fapt, caracterul $ din referinţele absolute „fixează“ porţiunea căreia i se aplică. În consecinţă,
putem avea într-o formulă şi referinţe mixte, în care e fixat fie rândul, fie coloana, în funcţie de
porţiunea din referinţă în faţa căreia apare caracterul $.
De exemplu, referinţa $B15 îşi va modifica, la copiere/mutare doar numărul liniei iar referinţa
B$15 îşi va schimba doar litera coloanei.

4.12. Funcţii
O funcţie este o „expresie“ matematică ce primeşte câteva argumente şi efectuează un calcul
specific numelui funcţiei, returnând valoarea calculată.
O funcţie poate fi termen al unei formule. În acest caz, Excel va efectua calculul pentru funcţie şi
va înlocui apelul funcţiei din formulă cu rezultatul returnat de funcţie. De exemplu, dacă într-o
celulă formula este =TODAY()+5, atunci Excel va afişa în acea celulă o dată calendaristică ulterioară
datei curente cu 5 zile.
Excel recunoaşte apelul unei funcţii după următoarele elemente OBLIGATORII:
1. numele funcţiei;
2. o pereche de paranteze mici;
3. argumentele funcţiei, primite de funcţie pentru prelucrare, specificate între paranteze,
separate prin virgulă (,)sau punct-virgulă (;), în funcție de setarea de ţara stabilită la nivel de
sistem de operare Windows (Start  Control Panel  Region and Language;
Funcţiile impun tipul de dată al valorilor pe care le primesc drept argumente: de exemplu, nu
vom putea trimite funcţiei SUM un argument de tip text. Există şi funcţii care nu au nevoie de
argumente (de exemplu, TODAY(), care returnează data curentă a sistemului), dar prezenţa
parantezelor este obligatorie.
Argumentele unei funcţii pot fi:
 referinţa unei celule – în acest caz funcţia va prelua valoarea acelei celule şi o va folosi în
calcul; pentru o celulă din altă foaie de lucru decât cea curentă, referința va fi prefixată de
numele foii de lucru și semnul exclamării (de exemplu, Sheet3!B7);
 domenii de celule – se specifică prin referinţa celulei din colţul din stânga-sus al domeniului,
urmat de caracterul două-puncte (:) şi de referinţa celulei din colţul din dreapta-jos al
domeniului; de exemplu, SUM(A2:B3) va calcula suma valorilor aflate în celulele A2, A3, B2,
B3. Pentru un domeniu din altă foaie de lucru decât cea curentă, vom prefixa domeniul cu
numele foii de lucru de provenienţă și semnul exclamării (de exemplu, Foaie2!B3:C21)
 un nume de domenii de celule – dacă, de exemplu, domeniului A3:B7 i s-a stabilit un nume
(de exemplu, total), atunci în locul domeniului se poate folosi numele acestuia (în loc de
SUM(A3:B7) se poate folosi SUM(total));
 constante de tip text (caracter) – se specifică între ghilimele;
 constante numerice – se introduc ca atare, ţinând cont de formatul standard pentru valorile
de tip numeric;
 constante de tip logic (TRUE sau FALSE) – se introduc ca atare;
 alte funcţii – în acest caz, funcţia aflată „în exterior“ va primi rezultatul funcţiei aflate în
interior şi-l va folosi în calcul;
 o expresie – în această situaţie Excel va calcula întâi valoarea expresiei şi apoi o va folosi în
calculul funcţiei.
 o condiţie – este o expresie logică ce foloseşte unul din operatorii logici =, <, <=, >, >=, <>,
NOT(), AND(), OR(). Condiţia poate fi o formulă care returnează o valoare logică, referinţa
unei celule ce conţine o valoare logică sau o funcţie care returnează o astfel de valoare.
Funcţia de bază va evalua condiţia şi va executa diferite operaţii în funcţie de faptul că aceasta
e adevărată sau falsă.

Exemple:
Funcţie Tip argument
SUM(A2:A7) domeniu de celule
SUM(A2:A7;A9;A11:B20) mai multe domenii de celule
AVERAGE(note) un nume de domeniu de celule
MAX(59;36;48) constante numerice
IF(A1<=A2;"bun";"slab") condiţie, adrese şi constante de tip caracter
INT(SUM(D1:D9)) o altă funcţie
REPT("Ionescu";3) şir de caractere şi valoare numerică
FACT(5) valoare numerică
Există şi funcţii definite de utilizator, prin intermediul limbajului de programare Visual Basic for
Application; la acestea trebuie respectate aceleaşi reguli de mai sus, ţinând cont de specificul
apelului fiecărei funcţii în parte.
4.12.1.Introducerea funcţiilor în formule

Pentru a introduce o funcţie într-o formulă se selectează celula dorită, după care se folosește una
dintre următoarele variante:
- Tastarea directă a funcţiei şi a argumentelor sale, respectând sintaxa funcţiei.
- Folosirea listei ascunse a butonului AutoSum (Însumare automată) din Home
(Pornire), grupul Editing (Editare); prin selectarea uneia dintre funcțiile uzuale din listă, în
celulă se introduce numele funcției având ca argument un domeniu numeric compact vecin
celulei. În jurul domeniului propus de Excel ca argument apare un chenar mobil, cu care
acesta se poate modifica, dacă e cazul. Introducerea se finalizează prin confirmare cu Enter.
- Folosirea unui set de dialoguri:
a. Se alege funcția dorită prin:
 butonul Insert Function (Inserare funcţie) din stânga barei de formule,
din lista Or select a category (Selectaţi o categorie), se alege tipul de funcţie
-
(varianta Toate afișează toate funcţiile din Excel, în ordine alfabetică
- din lista Select a function (Selectaţi o funcţie)se alege funcţia
- se confirmă cu un clic dublu pe ea sau cu OK
 meniul Formulas (Formule):
- funcţia dorită se alege din lista ascunsă corespunzătoare categoriei de funcţii;

b. Se va afişa un dialog, cu casete pentru introducerea argumentelor funcţiei. Acestea pot fi
specificate fie prin tastare directă, fie folosind butoanele din dreapta fiecărei zone, caz
în care dialogul se va minimiza
şi celulele sau domeniile care
constituie argumente pentru
funcţie pot fi selectate cu
mouse-ul din foaia de calcul.
Revenirea se face cu un clic pe
butonul al dialogului
minimizat: argumentul este
automat completat în caseta
respectivă. Dialogul mai
prezintă o scurtă descriere a funcţiei, a argumentelor ei şi rezultatul returnat cu
argumentele actuale
c. Se confirmă cu OK: formula este introdusă în celulă și se afişează rezultatul acesteia.
4.12.2.Funcţia SUM – însumare valori
SUM(number1;number2;…
SUM(domeniu1;domeniu2;…)
Returnează suma valorilor din domeniile specificate. Argumentele pot fi domenii propriu-zise,
nume de domenii, referinţe de celule sau constante numerice.
Numărul maxim de argumente este 30 iar numărul minim este 1.
Exemplu: Să se calculeze totalurile fizice
pe luni în celulele B5 și C5 şi totalul valoric în
D2:D5
Soluţie:
 pentru totalurile fizice folosim funcția
SUM: în B5 introducem =SUM(B2:B4), apoi tragere în C5;
 pentru totalul valoric, calculăm întâi valorile din coloana D – în D2 =(B2+C2)*$F$3,
apoi tragere în jos, D5 =SUM(D2:D4)
Pentru însumare, cea mai simplă variantă este folosirea butonului de însumare automată:
1. Selectăm celula în care va apărea suma – în exemplul de mai sus, B5.
2. Meniul Home (Pornire), grupul Editing (Editare), butonul AutoSum (Însumare
automată), pentru care opțiunea SUM este implicită
3. În celulă va apărea funcția, având ca argument domeniul numeric compact vecin celulei
B2:B4, propus de Excel ca domeniu de însumare: =SUM(B2:B4).
4. În foaie, domeniul propus este înconjurat de un chenar mobil, domeniul folosit ca
argument poate fi modificat prin selectare cu mouse-ul
5. Se confirmă cu Enter.

4.12.3.Funcţia COUNT – numărul de valori numerice/dată calendaristică
COUNT(number1;number2;...)
COUNT(domeniu1;domeniu2;...)
Returnează numărul de valori numerice şi dată calendaristică din domeniile specificate.
Argumentele pot fi domenii propriu-zise, nume de domenii, referinţe de celule sau constante
numerice.
Celulele din domenii care conţin valoarea 0 participă la calcul, deoarece 0 este valoare numerică.
Celulele goale sau care conțin text sunt ignorate.
Exemplu: Să se afle câte persoane încasează salariu în
tabelul din foaia de calcul. Să se observe ce se întâmplă dacă
ştergem salariul unei persoane, dacă introducem salariu 0 sau
dacă se introduce un text în loc de salariu.
Soluţie: în B10 =COUNT(E4:E7). Același rezultat, 3, se obține
și cu formula =COUNT(E1:E9). O valoare 0 nu modifică rezultatul, pe când dacă ștergem sau
înlocuim o valoare cu text, rezultatul se modifică, deoarece valorile text și celulele goale nu
sunt numărate cu funcția COUNT.
Pentru introducerea funcției cu ajutorul butonului de însumare automată:
2. Meniul Home (Pornire), grupul Editing (Editare), lista ascunsă a butonului
AutoSum (Însumare automată), din care alegem opțiunea COUNT
3. În celulă va apărea funcția, sub forma =COUNT(), întrucât în vecinătatea celulei nu se
găsesc celule care să conțină numere
4. Domeniul E4:E7 care va fi folosit ca argument al funcției se selectează cu mouse-ul;
5. Se confirmă cu Enter.
4.12.4.Funcţia COUNTA – numărul de valori de orice tip
COUNTA(domeniu1;domeniu2;...)
Returnează numărul de celule care conțin valori de orice tip din domeniile specificate. Celulele
goale nu sunt numărate. Argumentele pot fi domenii propriu-zise, nume de domenii sau referinţe de
celule.
Exemplu: Dacă în exemplul anterior introducem în B10 funcția
=COUNTA(E4:E7) obținem același rezultat ca mai înainte, 3, dar
=COUNTA(E1:E9) va returna valoarea 4, întrucât este numărată și
celula E2, care conține text. Celulele E3, E6 și E8 care sunt goale
nu sunt numărate cu funcția COUNTA.
Pentru introducerea funcției cu ajutorul dialogurilor:
2. Selectăm funcția COUNTA cu butonul Insert Function (Inserare funcţie) sau din
meniul Formulas (Formule),
3. Introducem sau selectăm ca argument domeniul E4:E7
4. Confirmăm cu OK.

4.12.5.Funcţia AVERAGE – media aritmetică
AVERAGE(number1;number2;...)
AVERAGE(domeniu1;domeniu2;...)
Returnează media aritmetică a valorilor din domeniile specificate. Argumentele pot fi domenii
propriu-zise, nume de domenii, referinţe de celule sau constante numerice.
Celulele din domenii care conţin valoarea 0 participă la calcul, deoarece 0 este valoare numerică.
Celulele goale sau care conțin text sunt ignorate.
Exemplu: Să se calculeze mediile elevilor în coloana E din foaia de calcul. Să se observe

apoi diferenţele de valori care se obţin dacă o celulă conține nota 0 sau este goală.
Soluţie: în E2 se introduce
=AVERAGE(B2:D2), apoi formula se copiază
prin tragere în jos pentru toţi elevii .
Rezultatul se modifică dacă într-o celulă
goală se introduce 0, pentru că atunci media
se face prin împărțire la 3.
4.12.6.Funcţiile MAX şi MIN – valoarea maximă/minimă
MAX(number1;number2;...)
MIN(number1;number2;...)

MAX(domeniu1;domeniu2;...)
MIN(domeniu1;domeniu2;...)
Returnează cea mai mare respectiv cea mai mică valoare din domeniile specificate. Argumentele
pot fi domenii propriu-zise, nume de domenii, referinţe de celule sau
constante numerice.
Exemplu: Să se calculeze salariul de încadrare maxim respectiv
minim (C12 respectiv C14) în foaia de calcul SALARII. Soluţie:
=MAX(C4:C9) în C12 respectiv =MIN(C4:C9) în C14.
Funcțiile AVERAGE, MAX și MIN se pot introduce folosind butonul
de însumare automată, după cum s-a arătat la funcția COUNT.

4.12.7.Funcţia ROUND – rotunjirea unei valori numerice
=ROUND(number;num_digits)
=ROUND(număr;nr_zecimale)
Returnează valoarea număr rotunjită la numărul de zecimale nr_zecimale specificat: valorile
pozitive indică numărul de zecimale, 0 înseamnă rotunjire la întreg, valorile negative indică
rotunjire la zeci, sute, mii etc. Argumentul număr poate fi o referinţă de celulă sau o constantă
numerică.
Exemple: =ROUND(215,5832;0) va returna 216

=ROUND(215,5832;1) va returna 215,6
=ROUND(215,5832;‐1) va returna 220
4.12.8.Funcţia IF – returnarea unei valori în funcţie de o condiţie
IF(logical_test;value_is_true;value_is_false)
IF(condiţie;val_pt_adevărat;val_pt_fals)
Această funcţie evaluează o condiţie şi returnează o valoare sau alta, în funcţie de aceasta.
Funcția IF() are trei argumente:
- logical_test (condiţie) – expresie logică care se evaluează cu true (adevărat) sau false
(fals)
- value_is_true (val_pt_adevărat) – valoare returnată dacă condiția este îndeplinită
- value_is_false (val_pt_fals) - valoare returnată dacă condiția nu este îndeplinită
De cele mai multe ori, condiţia constă în compararea a două expresii de acelaşi tip, folosind
operatori de comparare:
= Egal
< Mai mic
<= Mai mic sau egal
> Mai mare
>= Mai mare sau egal
<> Diferit de
Funcţia testează condiţia din primul argument şi returnează una dintre valorile din celelalte
argumente:
- dacă condiția este îndeplinită (true - adevărat) se returnează al doilea argument,
value_is_true (val_pt_adevărat);
- dacă condiția nu este îndeplinită (false - fals) se returnează al treilea argument,
value_is_false (val_pt_fals).
Exemplu: Să se completeze
calificativul (coloana F) din foaia
de calcul CATALOG astfel încât cei
care au media peste 8 să
primească „Bine“ iar cei cu media

cel mult 8 calificativul „Slab“.
Soluţie: Formula din F2 va fi =IF(E2>8;"Bine";"Slab"), ea poate fi trasă în jos deoarece la
toţi elevii calificativul se acordă după aceleaşi criterii. Pentru verificare, se pot apoi modifica
notele astfel încât elevului respectiv să i se modifice calificativul
Și funcția IF() se poate introduce folosind meniurile:
Dacă există mai multe variante, vom folosi mai multe funcţii IF imbricate, eliminând, cu fiecare,
una dintre variante (vom avea atâtea funcţii IF câte variante există minus 1, deoarece ultima variantă
este, automat, rezolvată cu argumentul val_pt_fals de la funcţia IF interioară.
Exemplu: Să se calculeze valoarea TVA
(coloana F) știind că TVA-ul se aplică după
tipul produsului și valorile procentuale se
află celulele B10:B12. Soluţie: Pentru a
calcula valoarea TVA pentru fiecare
produs, trebuie completată, întâi, coloana
VALOARE. În acest scop, vom scrie în celula D2 formula =B2*C2 şi o tragem în jos pentru
toate produsele, deoarece modul de calcul e identic. Pentru valoarea TVA vom scrie în F2
formula =IF(A2="A";D2*$B$10;IF(A2="B";D2*$B$11;D2*$B$12)) şi o tragem în jos. În
această funcţie, pentru celulele B10:B12 s-au folosit adrese absolute pentru ca referinţele lor
să nu se modifice prin copierea formulei.
4.12.9.Folosirea într-o formulă a referinţelor de celule din alte foi de calcul
Într-o formulă se pot folosi celule din altă foaie de calcul decât cea curentă, prin prefixarea
referinţelor acestora cu numele foii de calcul urmat de semnul exclamării.
Exemplu: Dacă în Foaie1, în celula A1, vrem să avem suma valorilor din B3 din Foaie2 cu
C4 din Foaie3, atunci formula din A1 din Foaie1 va fi =Foaie2!B4+Foaie3!C4
Regula este aceeaşi pentru domeniile de celule şi pentru referinţele de celulele ce apar în
argumentele unor funcţii.
Alt exemplu: Să se calculeze
fondurile de primă/reţinerile pentru
fiecare unitate în parte, ţinând cont de
categoria unităţii. Procentele pentru
prime/reţineri se află în foaia de calcul
Procente.
Soluţie: Pentru aceasta, va trebui, întâi, să aflăm dacă unitatea are profit sau deficit, ceea
ce înseamnă că în celula D5 introducem formula =B5‐C5, pe care o tragem în jos. Celula F5
va conţine formula =IF(E5="I";D5*Procente!$B$2;D5*Procente!$B$3). Formula poate fi trasă
în jos.
4.12.10. Mesaje de eroare pentru funcţii
În afară de mesajele de eroare pentru formule, discutate mai sus, la introducerea unei formule
incorecte pot apărea şi alte mesaje de eroare, sub forma unui dialog. În general, eroarea constă în
lipsa unei paranteze sau existenţa prea multor paranteze, folosirea virgulei ca separator între
argumentele unei funcţii în locul caracterului punct-virgulă sau invers etc.
Prin aceste dialoguri, Excel ne propune corectarea automată a formulei. Totuşi, trebuie să ţinem
cont că nu întotdeauna varianta propusă de Excel e cea dorită aşa că, în asemenea situaţii, se
recomandă examinarea cu atenţie a formulei.
De asemenea, trebuie ţinut seama că, dacă valorile care participă la calcul sunt corecte din punct
de vedere al Excel-ului în ceea ce priveşte tipul de dată, formula nu va returna o eroare, chiar dacă
rezultatul nu are nici o semnificaţie logică (de exemplu, împărţirea unei sume la o medie nu are,
probabil, semnificaţie logică, dar Excel nu va semnala vreo eroare).
4.13. Operații cu foile de calcul
Iniţial, există trei foi de calcul, numite Sheet1…Sheet3 (Foaie1...3). Numele acestora poate fi
schimbat şi ele pot fi şterse, mutate, copiate etc. De asemenea, se pot adăuga alte foi de calcul.
4.13.1.Schimbarea numelor foilor de calcul
Se recomandă ca foile de calcul aibă nume semnificative pentru conținutul lor și relevante pentru
utilizator.
Redenumirea unei foi de calcul se poate face cu:
 Clic-dreapta pe eticheta cu numele foii, , în partea inferioară a
ecranului  Rename (Redenumire)  tastarea numelui nou  confirmare cu Enter sau un
clic undeva în afara numelui.
 Clic dublu pe numele foii  tastarea numelui nou.
Dacă foaia participă cu vreo celulă la vreo formulă în altă foaie de calcul, formula este
actualizată automat pentru a reflecta noul nume al foii.
Dacă numele foii conţine şi spaţii, numele său va fi încadrat, în formulele la care participă
celulele din ea, între caractere apostrof (').
4.13.2.Inserarea unei foi de calcul
1. Selectăm foaia de calcul în stânga căreia dorim să apară cea nouă.
2. Se deschide meniul contextual (click dreapta) al etichetei foii de calcul
3. Folosim opțiunea Insert (Inserare)  Worksheet (Foaie de calcul)  OK
4.13.3.Ştergerea unei foi de calcul
1. Selectăm etichetele foii/foilor de calcul pe care vrem să le ştergem (mai multe foi se
selectează cu tasta Ctrl apăsată, iar pentru anulare se alege Ungroup Sheets (Anularea
grupării foilor) din meniul contextual.)
2. Folosim:
 opțiunea Delete (Ştergere) din meniul contextual al etichetei foii.
 Meniul Home (Pornire)  grupul Cells (Celule)  lista ascunsă Delete (Ştergere) 
Delete sheet (Ştergere foaie)
Dacă foaia de calcul conţine valori, se va cere confirmare pentru ştergere. Operația de ştergere a
unei foi de calcul nu poate fi anulată, nici chiar prin închiderea registrului de calcul fără salvare, de
aceea se recomandă să fie făcută cu precauție.
Dacă foaia de calcul ştearsă participă la formule în altă foaie de calcul, formulele respective vor
afişa mesajul de eroare #REF!.
4.13.4.Copierea sau mutarea foilor de calcul
Putem copia sau muta o foaie de calcul în acelaşi registru, într-un registru nou sau într-un alt
registru existent. Pentru copiere sau mutare într-un registru existent, registrul-destinaţie (cel în care
vrem să copiem foaia de calcul) trebuie deschis anterior comenzii.
Pentru mutarea sau copierea unei foi de calcul:
1. Selectăm foaia de calcul pe care dorim s-o copiem.
2. Deschidem din meniul contextual al foii selectate și folosim Move or copy (Mutare sau
copiere)
3. La To book (În registrul) selectăm registrul în care vrem să copiem foaia sau opțiunea new
book (registru nou) pentru crearea unui nou registru de calcul
4. La Before sheet (Înaintea foii) alegem unde vrem să apară copia foii de calcul sau opțiunea
move to end (mutare la sfârșit), pentru ca foaia să fie ultima în registru
5. Dacă este cazul, activăm comutatorul Create a copy (Crearea unei copii)
6. Confirmăm cu OK.
Mutarea unei foi în același registru se poate face și prin tragere cu mouse-ul a etichetei acesteia
în poziția dorită.
4.14. Formatarea unui tabel Excel
Toate operaţiile de formatare a celulelor presupun selectarea în prealabil a celulelor ce vor fi
formatate. De asemenea, formatele stabilite pentru celule se păstrează și după ştergerea conţinutului
lor, până la schimbarea sau ştergerea formatării. Celulele pot fi formatate şi înainte de completarea
cu valori.
Majoritatea opțiunilor de formatare pot fi aplicate simplu cu ajutorul butoanelor din meniul
Home (Pornire)  grupurile Font, Alignment (Aliniere) și Number (Număr).
De asemenea, toate opțiunile sunt disponibile în caseta de dialog Format cells (Formatare
celule). Această casetă poate fi afișată cu butonul din grupurile de mai sus sau cu clic dreapta pe
domeniul selectat  Format cells (Formatare celule). Sunt prezente 6 pagini de dialog din care se
pot alege diversele categorii de formatări.
4.14.1.Formatul de afişare al unor celule

Formatul de afişare este cel care stabileşte aspectul şi modul de afişare a datelor din celule.
Pentru stabilirea unui format de afișare pentru un domeniu
de celule:
1. se selectează celula sau domeniul de celule
2. meniul Home (Pornire)  grupul Number (Număr)

3. se deschide lista ascunsă Format de număr
4. se selectează formatul corespunzător tipului de informație din celula/
celulele respective
Butoanele de sub listă sunt utile pentru aplicarea rapidă a:

 simbol monetar
 format procentual
 , separator de mii
 mărirea, respectiv micșorarea numărului de zecimale afișate
Opțiunile complete pentru stabilirea formatului sunt disponibile în pagina de
dialog Number (Număr), unde formatul dorit se alege din lista Category (Categorie):
General formatul iniţial al întregului tabel, datele sunt interpretate după formă și conținut
Number valori numerice,
Număr se pot stabili: numărul de zecimale afişate (Decimal places - Număr zecimale), afișarea
separatorului pentru mii (Use 1000 separator - Utilizare separator mii), modul de afişare a
valorilor negative (Negative numbers - Numere negative)
Currency valori monetare, afișate cu un simbol de monedă selectat (Simbol)
Simbol se pot stabili: numărul de zecimale afişate (Decimal places - Număr zecimale), modul de afişare a
monetar valorilor negative (Negative numbers - Numere negative).
Accounting valori numerice pentru tabele contabile, simbolul de monedă şi a virgulele zecimale sunt aliniate pe
Contabil verticală; se pot stabili: simbolul de monedă şi numărul de zecimale.
Date/ Dată valori de tip dată calendaristică, Din lista Type (Tip) se poate alege unul din formatele disponibile.
Time/ Oră pentru valori de tip oră. Din lista Tip se poate alege unul din formatele disponibile.
Percentage valori numerice, multiplicate cu 100 şi afișate cu simbolul de procent ataşat.
Procentaj
Fraction valori numerice cu partea zecimală afișată ca fracţie; din lista Type (Tip) alege un format cu 2, 3 sau
Fracţie 4 cifre la numitor fracţiei sau afişare ca jumătăţi, sferturi, optimi, zecimi, şaisprezecimi, sutimi.
Scientific valori numerice afişate în format cu exponent. Se poate stabili numărul de zecimale afişate.
Ştiinţific
Text / Text tratează datele chiar numerice ca text și le afişează aşa cum au fost introduse
Special afişare specială pentru coduri poştale, numere de telefon sau coduri numerice personale.
Special
Custom Permite utilizatorului să-şi creeze propriile formate de afişare (de exemplu, caracterul # este
Particularizat simbolul pentru o poziţie de cifră).
4.14.2.Îmbinarea și centrarea unor celule

Operația de îmbinare a mai multor celule Excel determină ca mai multe celule să se comporte ca
una singură, extinsă pe mai multe coloane. Referința celulei rezultate va fi referința primei celule
din domeniu.
1. . Selectăm domeniul de celule care vor fi îmbinate
2. .Din meniul Home (Pornire), grupul Alignment (Aliniere), folosim butonul Merge&Center
(Îmbinare şi centrare )
Operația este utilă de exemplu pentru introducerea unui titlu de tabel. Dacă celulele selectate

conțin valori, în celula rezultantă se păstrează doar valoarea celulei din colţul din stânga-sus al
domeniului selectat.
Fuzionarea celulelor vecine se poate face și din caseta de dialog Format cells (Formatare celule)
din pagina de dialog Alignment (Aliniere) cu comutatorul Merge cells (Îmbinare celule).
4.14.3.Alinierea valorilor în celule

Se stabileşte, după selectarea celulelor, folosind meniul Home (Pornire), grupul Alignment
(Aliniere), butoanele pentru alinierea pe verticală și pe orizontală.

Alinierea valorilor din caseta de dialog Format cells (Formatare celule) se face în pagina de
dialog Alignment (Aliniere), unde se aleg opțiunile corespunzătoare din listele:
 Horizontal (Orizontală) – modul de aliniere pe orizontală a textului în celule;

 Vertical (Verticală) – alinierea pe verticală a textului; are efect numai dacă înălțimea celulei
este mai mare decât a conținutului acesteia.
4.14.4.Text pe mai multe linii într-o celulă

În mod normal, Excel scrie un text lung pe o singură linie într-o celulă. Pentru a forţa scrierea pe
mai multe linii, selectăm celula/celulele şi folosim butonul Wrap text (Încadrare
text ), sau comutatorul Wrap text (Încadrare text) din acelaşi dialog ca mai sus.
Comutatorul Shrink to fit (Potrivire prin reducere) micşorează fontul astfel încât textul să încapă
în celulă.
4.14.5.Înclinarea textului
Se poate stabili din lista ascunsă Orientation (Orientare ) sau în pagina de dialog
Alignment (Aliniere), specificând numărul de grade la Degrees (Grade), sau trăgând cu mouse-ul
de acul indicator de la Orientation (Orientare).
4.14.6.Parametrii referitori la font

Se stabilesc, după selectarea celulelor, cu butoanele din Home
(Pornire)  grupul Font:
 - fontul (forma literelor) și

dimensiunea
 - stilul (îngroșat – bold, înclinat
– italic) și subliniere
 - culoarea literelor (a fontului).
În caseta Format cells (Formatare celule), în fila
Font sunt diponibile și opțiuni suplimentare de
formatare a caracterelor.
4.14.7.Borduri pentru celule

În mod normal, grila afişată pe ecran nu se listează.
Dacă vrem să impunem borduri pentru anumite celule, vom selecta celulele respective, apoi folosim
meniul Home (Pornire), grupul Font, lista butonului Borders (Bordură) sau caseta Format
cells (Formatare celule), pagina de dialog Border (Bordură).
1. La Style (Stil) alegem tipul de linie.

2. La Color (Culoare) alegem culoarea pentru linie.
3. Aplicăm opțiunile cu clic pe butonul corespunzător din zona Presets (Setări prestabilite) sau
în zona Text pe laturi sau butoanele corespunzătoare acestora.
4. Dacă este cazul, repetăm paşii 1...3 pentru alte laturi.
Eliminarea unei laturi de chenar se face asemănător, cu varianta None (Fără).
4.14.8.Culori de umplere (fundal) pentru celule

Se stabileşte, după selectarea celulelor, folosind meniul Home (Pornire), grupul Font, lista
butonului Fill color (Culoare de umplere ) sau caseta Format cells (Formatare celule), pagina

de dialog Fill (Umplere).
1. În lista de culori de deasupra alegem culoarea de fundal.

2. În lista de culori de mai jos alegem o culoare cu care se va combina prima.
3. La Model alegem modul în care se combină cele două culori.

4.14.9. Copierea formatului unei celule
Pentru copierea caracteristicilor de formatare ale unei celule la alte celule:
1. Selectăm celula de la care vrem să copiem parametrii de formatare.
2. Folosim meniul Home (Pornire) => fila Clipboard => butonul Format painter
(Descriptor de formate)
3. Selectăm celula/domeniul de celule căruia dorim să-i aplicăm parametrii respectivi.
4.14.10. Ştergerea formatului

Dacă dorim să renunţăm la formatele aplicate unor celule, le vom selecta şi vom folosi meniul
Home (Pornire) => fila Editing (Editare)  lista ascunsă Clear (Golire) . Varianta Clear
formats (Golire formate) elimină formatarea celulelor, iar varianta Clear all (Golire totală) şterge
formatul, conţinutul şi comentariile ataşate celulelor.
4.15. Grafice într-o foaie de calcul
Datele introduse într-un tabel Excel pot fi reprezentate grafic prin diagrame de diverse forme
(coloane, linii, plăcintă, puncte etc.).
Ori de câte ori modificăm ulterior datele care contribuie la diagramă din foaia de calcul, graficul
se va actualiza conform noilor valori.
4.15.1.Crearea unei diagrame
În scopul exemplificării, vom încerca să creăm o
diagramă pentru evoluţia producţiei folosind datele din
foaia de calcul grafic. Pentru aceasta:
1. Selectăm datele pe care dorim să le reprezentăm în diagramă, impreună cu denumirile care
apar drept cap de coloană sau rând, în exemplul curent selectăm domeniul A1:D5.
2. Din meniul Insert (Inserare)  grupul Charts (Diagrame) alegem tipul de diagramă și
subtipul de diagramă din listele ascunse corespunzătoare

3. Confirmăm cu OK
In foaia de calcul se va crea diagrama cu datele și tipul
selectate:
4.15.2. Selectarea unei diagrame
Pentru toate operațiile care se pot efectua asupra unui
grafic, acesta trebuie selectat cu un click simplu de mouse. În
urma selecției, suprafața graficului va fi înconjurată de o
bordură îngroșată și se va afișa meniul Chart Tools (Instrumente diagramă) compus din 3 file:
Design (Proiectare), Layout (Aspect) și Format (Format). Opțiunile din acest meniu permit
aplicarea operațiilor de modificare a graficului și a diverselor sale elemente.
4.15.3.Modificarea tipului de diagramă
Pentru a modifica tipul unui grafic existent într-o foaie de calcul, se selectează mai întâi graficul
ce urmează a fi modificat. Apoi, din meniul Chart Tools (Instrumente diagramă), fila Design
(Proiectare) => grupul Type (Tip) se alege Change chart type (Modificare tip diagramă). Pe ecran
se va afișa fereastra cu tipurile de grafice din care alegem tipul și subtipul de grafic dorit.
Opțiunea Change chart type (Modificare tip diagramă) este disponibilă și din meniul
contextual, deschis cu click dreapta pe suprafața graficului.
4.15.4.Schimbarea dimensiunilor unei diagrame
Se face prin tragere cu mouse-ul de unul din cele 8 zone care apar pe laturile şi în colţurile
diagramei după selectare, atunci când cursorul ia forma unei săgeţi cu două vârfuri.
Dacă în timpul tragerii se ţine apăsată tasta Alt, dimensiunile graficului vor fi ajustate la
dimensiunile celulelor în care se încadrează.
4.15.5.Mutarea şi copierea unei diagrame
Schimbarea poziției unui grafic în aceeași foaie de calcul (mutare în apropiere) se poate face prin
tragere cu mouse-ul, când cursorul mouse-ului are forma de cruce.
În restul cazurilor, operaţiile de mutare și copiere se execută în mod obișnuit, după selectarea
diagramei: Home (Pornire)  grupul Clipboard  butoanele Cut/Copy (Decupare/Copiere), apoi
se selectează locul de destinaţie – care poate fi în aceeași foaie, în altă foaie de calcul sau în alt
registru de calcul și se finalizează cu butonul Paste (Lipire).
4.15.6.Ştergerea unei diagrame
Pentru ștergerea unei diagrame, aceasta se selectează diagrama şi se foloseşte tasta Delete.
4.15.7.Titlul unei diagrame
Unui grafic i se poate adăuga un titlu, după
selectare, din fila Layout(Aspect)  grupul Labels
(Etichete)  butonul Chart Title (Titlu
diagramă ) și alegerea uneia dintre opțiunile

pentru poziționarea titlului. Opțiunea None (Fără)
elimină titlul graficului, dacă acesta există.
Ulterior, titlul poate fi modificat: se selectează diagrama, se selectează caseta de titlu cu click, se
intră în editarea casetei cu încă un click și se modifică textul.

De asemenea, textul din titlu poate fi formatat: se selectează diagrama, se selectează caseta de
titlu cu click și se aplică parametri de formatare doriți din Home (Pornire), grupul Font sau din
meniul contextual (clic dreapta), opțiunea Font  alegerea parametrilor de formatare a textului.
Pentru renunțarea la titlul graficului se folosește tasta Delete după selectarea casetei de titlu sau
opțiunea None (Fără) ca mai sus.
4.15.8.Adăugarea etichetelor de date unui grafic
Pentru ca valorile reprezentate grafic să fie mai evidente, există posibilitatea adăugării unor
etichete. Acestea sunt legate de sursa de date și se
vor actualiza automat.
Adăugarea etichetelor de date se face, după
după selectarea diagramei, din fila Layout
(Aspect)  grupul Labels (Etichete)  butonul
Data Labels (Etichete de date). Lista acestui
buton oferă mai multe posibilități de poziționare a
etichetelor. Și aici opțiunea None (Fără) este utilă
pentru eliminarea etichetelor afișate anterior.
4.15.1.Modificarea culorii de umplere a unui grafic, a legendei sau a unei serii de date
În Excel, ca și în celelalte aplicații Office, elementele grafice (suprafața, legenda și elementele)
unei diagrame se comportă ca niște forme desenate și deci există modalități multiple pentru
adăugarea sau modificarea umplerii lor.
O variantă rapidă este selectarea componentei de formatat (grafic, legendă, serie de date) și
folosirea butonului Shape Fill (Umplere formă) din fila Format, grupul Shape Styles (Stiluri
de forme). Din listă se poate alege umplerea uniformă cu o culoare (tematică sau standard) sau un
alt tip de umplere: gradient (în degrade), cu textură, cu imagine.
O altă variantă este folosirea uneia dintre filele Format sau Layout (Aspect), grupul Curent
selection (Selecția curentă):
 În lista de sus se alege elementul care va fi formatat: Chart Area – suprafața graficului,
Plot Area – suprafața reprezentării grafice, Legend – legenda, Series… – seria de date
etc.
 Cu butonul Format selection (Formatare selecție curentă) se va deschide caseta de
dialog de formatare, cu toate opțiunile disponibile.
 Pentru umplere se alege Fill (Umplere), butonul radio Solid Fill (Umplere uniformă) și
culoarea din lista Color (Culoare).

4.15.2.Modificarea fontului titlului, legendei sau axelor dintr-un grafic
Diversele texte care apar în compunerea unui grafic (titlu, legendă, valorile de pe axele verticală
și orizontală, etichete de date) pot fi formatate în mod obișnuit, ca orice text.
Primul pas este selectarea elementului respectiv, cu click de mouse sau ca mai sus, din fila
Format sau Layout (Aspect), lista din grupul Curent selection (Selecția curentă).
Apoi se aplică parametri de formatare doriți, din Home (Pornire)  fila Font (Font):
 - fontul (forma literelor) și dimensiunea

 - stilul (îngroșat – bold, înclinat – italic) și subliniere
 - culoarea literelor (a fontului).
Opțiunile complete de formatare sunt disponibile din caseta de dialog Font, deschisă cu butonul
sau din meniul contextual, opțiunea Font.

4.15.3.Schimbarea orientării graficului (rânduri/coloane)
Orientarea seriilor de date pe rânduri înseamnă că primul rând din domeniul selectat va fi
considerat cu valori care vor fi afişate pe axa X iar valorile din prima coloană vor apărea în legenda
diagramei (în acest exemplu, lunile vor apărea lângă axa X şi secţiile vor apărea în legendă).
Orientarea seriilor de date pe coloane înseamnă că prima coloană din domeniul selectat va fi
considerată cu valori care vor fi afişate pe axa X iar valorile din prima linie vor apărea în legenda
diagramei (în acest exemplu, secţiile vor apărea lângă axa X şi lunile vor apărea în legendă).
Pentru schimbare: selectare diagramă  meniul Charts tools (Instrumente diagramă)  fila
Design (Proiectare)  grupul Data (Date)  butonul Switch Row/Column (Comutare
rând/coloană)
4.16. Anteturi şi subsoluri

Anteturile sunt texte care se repetă în partea superioară a fiecărei pagini din foaia de calcul iar
subsolurile în partea inferioară a acesteia.
4.16.1.Crearea unui antet/subsol
Vom discuta aici crearea unui antet, pentru subsol procedându-se similar.
Un antet/subsol se compune din trei secţiuni orizontale (stânga, centru, dreapta), în care putem
introduce diverse elemente (texte, câmpuri etc.).
Pentru a crea un antet, din Meniul Insert (Inserare)  grupul Text  butonul Header&Footer
(Antet şi subsol ). Modul de vizualizare se schimbă automat în Page Layout (Aspect
pagină) şi cursorul se poziţionează în caseta centrală a antetului de pagină. Totodată se afișează
meniul specific pentru antete și subsoluri.
Pentru editarea subsolului folosim butonul Salt la subsol (Go to Footer) sau mutăm cursorul în
partea inferioară a paginii.
În caseta fiecărei secţiuni putem introduce:
 un text oarecare, formatat după dorinţă, în mod obișnuit;
 câmpuri ce vor fi actualizate automat de Excel la listare, cu butoanele din grupul

Header&Footer Elements (Elemente antet şi subsol); câmpurile apar în poziţia cursorului
în forma generică &[nume_câmp]:
a. Page number (Număr de pagină) – numărul paginii curente – &[Pagină].
b. Number of pages (Număr de pagini) – numărul de pagini din foaia de calcul – cod
&[Pagini].
c. Current date (Data curentă) – data curentă (a listării) – cod &[Dată].
d. Current time (Ora curentă) – ora curentă – cod &[Oră].
e. File Path (Cale fişier) – numele fişierului registru curent, împreună cu calea spre el –
cod &[Cale]&[Fişier].
f. File name (Nume fişier) – numele fişierului registru curent – &[Fişier].
g. Sheet name (Nume foaie) – numele foii de calcul curente – cod &[Filă].
h. Picture (Imagine) – inserează o imagine (se va deschide un dialog pentru alegerea
acesteia) – cod &[Imagine].
i. Format picture (Formatare imagine) – permite formatarea imaginii introduse.
 dacă dorim să ştergem un câmp, vom elimina codul său complet, nu parţial (în caz contrar,
ceea ce rămâne e considerat de Excel text şi afişat ca atare);
Pentru a crea un subsol procedăm la fel dar, înainte, folosim butonul Go to footer (Salt la
subsol) din aceeaşi bară.
Revenirea la aspectul normal se face cu meniul Normal
Antetul și subsolul nu sunt vizibile în modul de vizualizare normal, de aceea pentru modificarea
lor se trece în modul Aspect pagină - View (Vizualizare)  butonul Page layout (Aspect pagină) și
se fac modificările dorite.
4.17. Imprimarea foilor de calcul
Pentru o imprimare corectă se recomandă parcurgerea a trei etape:
 Stabilirea parametrilor de imprimare,
 Examinare înaintea tipăririi pentru verificarea efectului și dacă este cazul, modificarea
parametrilor la nivel de pagină şi reexaminarea aspectului.
 Tipărirea propriu‐zisă.
4.17.1.Stabilirea parametrilor specifici paginii
Aceşti parametri sunt specifici fiecărei foi de calcul în parte.
Configurarea hârtiei pe care se va face tipărirea și a altor opțiuni de imprimare se realizează din
meniul Page layout (Aspect pagină). În acest meniu sunt prezente mai multe liste ascunse pentru
stabilirea opțiunilor. De asemenea, se poate deschide cu caseta de dialog Page setup
(Iniţializare pagină) unde sunt disponibile toate posibilitățile, grupate în mai multe pagini de dialog:
1. În pagina de dialog Page (Pagină) putem specifica următorii parametri:

 Orientation (Orientare) – cele două orientări posibile în pagină: Portrait (Tip portret)
respectiv Landscape (Tip vedere);
Se poate folosi şi lista ascunsă Orientation (Orientare) din aceeaşi filă;
 Scaling (Scalare) – pentru mărirea/micşorării dimensiunii la imprimare
- Adjust to (Ajustare la) – cu procentul specificat (10-400%);
echivalent cu caseta Scale (Scalare) din meniuî
- Fit to (Potrivire la)... reduce dimensiunea astfel încât să încapă pe numărul de coli
specificate pe lățime Page (s) wide by (pagini pe lăţime) respectiv pe înălțime...tall
(pe înălţime)
 –Paper size (Dimensiune hârtie) – mărimea fizică a hârtiei pe care se va lista documentul
Se poate folosi şi lista ascunsă Size (Dimensiune);
 First page number (Numărul primei pagini) – se foloseşte pentru a specifica valoarea de la
care începe numerotarea paginilor.
2. Pagina de dialog Margins (Margini):
 Top (Sus),Bottom (Jos),Left (Stânga),Right (Dreapta) – marginile lăsate libere la pagină, în
cm;
 Header (Antet),Footer (Subsol) – înălţimile antetului/subsolului, în cm;
 Center on page (Centrare pe pagină) - determină centrarea în pagină a tabelului

- Horizontally (Pe orizontală),
- Vertically (Pe verticală) –.
Lista ascunsă Margins (Margini ) din bară oferă o serie de variante predefinite pentru
stabilirea marginilor hârtiei și opțiunea Custom margins (Margini particularizate) care deschide
același dialog de mai sus.
3. Pagina de dialog Sheet (Foaie):

 Print area (Zonă de imprimat) – domeniul de celule care vor fi tipărite. Se poate folosi
butonul alăturat pentru selectarea domeniului/domeniilor respective. Se poate folosi

lista ascunsă Print Area (Zonă de imprimat) din bară;
 Print titles (Imprimare titluri) – liniile Rows to repeat at top (Rânduri de repetat la
început) şi coloanele Columns to repeat at left (Coloane de repetat la stânga) care se vor
repeta pe fiecare pagină tipărită. De exemplu, pentru prima linie vom specifica $1:$1 iar
pentru primele trei coloane vom specifica $A:$C. Butoanele permit selectarea din
foaia de calcul.
 Print (Imprimare)
- Gridlines (Linii de grilă) – comutator care forţează tipărirea liniilor de grilă, care implicit
nu se listează;
- Black and white (Alb‐negru) – dacă este activat, culorile se listează ca nuanţe de gri;
- Draft quality (Calitate tip schiţă) – dacă e activat, listarea este mai rapidă, dar
majoritatea elementelor grafice nu se listează;
- Row and column headings (Titluri rânduri şi coloane) – dacă e activat, se listează şi
literele coloanelor şi numerele liniilor;
- Comments (Comentarii) – stabileşte dacă şi unde se listează eventualele comentarii
ataşate celulelor
- Cell errors as (Erori în celule ca) – modul de afişare a mesajelor de eroare din celule
(afişat; necompletat – celulele cu mesaje rămân goale; ‐‐ sau #N/A – determină
afişarea acestor caractere în locul mesajelor în sine).
 Page order (Ordinea paginilor) – ordinea în care sunt imprimate paginile, dacă datele nu
încap pe o singură pagină.
4.17.2.Examinarea înaintea imprimarii și tipărirea unei foi de calcul
In Excel 2010, ambele operațiuni se pot efectua deodată, din meniul File (Fișier) cu butonul Print
(Imprimare).
Se va afișa dialogul de imprimare, cu două secțiuni:
În secțiunea din dreapta, se va afişa conţinutul foii de calcul curente sau domeniile de celule
selectate în prealabil pentru listare, cu următoarele butoane:
 Next page (Pagina următoare), Previous page (Pagina anterioară) –

afișează pagina următoare/anterioară.

 Show margins (Afişare margini)– afişează/ascunde marcajele pentru margini, care pot fi
folosite pentru ajustarea marginilor prin tragere cu mouse-ul.
 Zoom (Panoramare) – comută între vizualizarea completă a unei pagini şi vizualizare

mărită;
In secțiunea din stînga avem o serie de opțiuni:
 Print (Imprimare)  buton care determină tipărirea documentului la imprimantă, în
numărul de exemplare specificat la Copies (Copii)
 Printer (Imprimat)  alegerea imprimantei pe care se va tipări documentul
 Settings (Setari)  opțiuni pentru modificarea setărilor de pagină, inclusiv legătura Page
setup (Iniţializare pagină), care deschide caseta de dialog cu același nume

ECDL STANDARD
Modulul ACCESS 2010 – Baze de date
cod SMIS 22798
CUPRINS
5. MICROSOFT OFFICE ACCESS 2010 ........................................................................................................... 211
5.1. CONCEPTE GENERALE PRIVIND BAZELE DE DATE ................................................................................................ 211
5.1.1. Date și informații ........................................................................................................................ 211
5.1.2. Baze de date ............................................................................................................................... 211
5.1.3. Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date ....................................................................................... 211
5.2. APLICAȚIA MICROSOFT ACCESS 2010 ............................................................................................................ 212
5.2.1. Organizarea unei baze de date Microsoft Access 2010................................................................ 212
5.2.2. Lansarea aplicaţiei Microsoft Access 2010 .................................................................................. 213
5.2.3. Elementele principale ale ferestrei (interfeței) Access 2010 ......................................................... 213
5.2.4. Minimizarea panglicii cu butoane ............................................................................................... 214
5.2.5. Modificarea barei de instrumente Acces rapid ............................................................................ 215
5.2.6. Utilizarea funcției Help ................................................................................................................ 215
5.2.7. Închiderea aplicaţiei Microsoft Access 2010 ................................................................................ 215
5.3. OPERAȚII ASUPRA BAZELOR DE DATE .............................................................................................................. 216
5.3.1. Crearea unei noi baze de date ..................................................................................................... 216
5.3.2. Deschiderea unei baze de date .................................................................................................... 216
5.3.3. Închiderea unei baze de date ...................................................................................................... 218
5.4. TABELE ................................................................................................................................................... 219
5.4.1. Concepte de organizare a datelor în tabele și tipuri de date ....................................................... 219
5.4.2. Tipuri de date în Microsoft Access ............................................................................................... 219
5.4.3. Crearea unei tabele ..................................................................................................................... 220
5.4.4. Adăugarea, modificarea şi ştergerea înregistrărilor dintr‐un tabel ............................................. 222
5.4.5. Modificarea structurii unei tabele ............................................................................................... 225
5.4.6. Ştergerea unei tabele din baza de date ....................................................................................... 226
5.5. DEFINIREA CHEILOR UNEI TABELE (INDEXAREA UNEI TABELE) ............................................................................... 226
5.5.1. Crearea, modificarea şi ştergerea unei chei primare ................................................................... 227
5.5.2. Crearea, modificarea şi ştergerea unui index normal .................................................................. 227
5.6. MODIFICAREA ASPECTULUI UNEI FERESTRE CU DATE .......................................................................................... 228
5.6.1. Schimbarea dimensiunilor coloanelor şi rândurilor ...................................................................... 228
5.6.2. Schimbarea ordinii de afişare a câmpurilor ................................................................................. 228
5.6.3. Blocarea unor coloane pe ecran .................................................................................................. 228
5.6.4. Ascunderea şi reafişarea coloanelor ............................................................................................ 229
5.6.5. Modificarea parametrilor de font, linii de grilă şi culoare de fundal ............................................ 229
5.7. OPERAȚII DE CĂUTARE, SORTARE ȘI FILTRARE ................................................................................................... 230
5.7.1. Căutarea unei valori într‐o tabelă ............................................................................................... 230
5.7.2. Sortarea (ordonarea) înregistrărilor dintr‐un tabel ..................................................................... 231
5.7.3. Aplicarea unui filtru asupra unui tabel ........................................................................................ 232
5.8. RELAŢII ÎNTRE TABELELE DINTR‐O BAZĂ DE DATE ............................................................................................... 234
5.8.1. Crearea unei relaţii între două tabele .......................................................................................... 235
5.8.2. Vizualizarea rapidă a efectului unei relaţii .................................................................................. 236
5.8.3. Modificarea unei relaţii ............................................................................................................... 237
5.8.4. Ştergerea unei relaţii ................................................................................................................... 237
5.9. INTEROGĂRI ............................................................................................................................................. 237
5.9.1. Crearea unei interogări (Query) în modul proiectare ................................................................... 237
5.9.2. Condiții și criterii de selecție într‐o interogare ............................................................................. 238
5.9.3. Rularea interogării ...................................................................................................................... 242
5.9.4. Executarea interogării ................................................................................................................. 242
5.9.5. Modificarea unei interogări (Query) ............................................................................................ 242
5.9.6. Ştergerea unei interogări ............................................................................................................ 243
Modul Baze de date – Access 2010 Pag. 209

5.10. FORMULARE ............................................................................................................................................ 243
5.10.1. Crearea unui formular simplu...................................................................................................... 243
5.10.2. Crearea unui formular folosind Expertul ...................................................................................... 244
5.10.3. Crearea unui formular prin care utilizatorul să aibă acces doar la anumite articole .................... 246
5.10.4. Utilizarea unui formular .............................................................................................................. 246
5.10.5. Adăugarea și modificarea textului din antet ............................................................................... 247
5.10.6. Ştergerea unui formular .............................................................................................................. 248
5.11. RAPOARTE ............................................................................................................................................... 248
5.11.1. Crearea unui raport simplu ......................................................................................................... 248
5.11.2. Crearea unui raport complex folosind Expertul ........................................................................... 249
5.11.3. Crearea unui raport care cuprindă numai anumite înregistrări ................................................... 252
5.11.4. Deschiderea unui raport .............................................................................................................. 253
5.11.5. Adăugarea și modificarea titlului unui raport .............................................................................. 253
5.11.6. Ştergerea unui raport .................................................................................................................. 254
5.12. TIPĂRIREA CONŢINUTULUI UNUI OBIECT AL BAZEI .............................................................................................. 254
5.12.1. Examinarea înaintea imprimării .................................................................................................. 254
5.12.2. Tipărirea propriu‐zisă .................................................................................................................. 255
5.13. EXPORTUL UNUI TABEL, INTEROGARE, FORMULAR SAU RAPORT ÎNTR‐UN FIȘIER ........................................................ 256

5. MICROSOFT OFFICE ACCESS 2010
5.1. Concepte generale privind bazele de date
5.1.1. Date și informații

Dezvoltarea hardware-ului oferă capacități mari de stocare și de prelucrare, ceea ce a impus
dezvoltarea de software-uri performante care să ofere metode şi tehnici de organizare, stocare și
regăsire a datelor.
Datele - reprezintă o înșiruire de caractere alfanumerice sau numerice, cu o anumită
semnificație. De exemplu, datele economice descriu acțiuni, procese, fenomene referitoare la o
firmă, instituție etc.
Informațiile - se obțin prin prelucrarea și interpretarea datelor, au o structură organizată astfel
încât să poată fi folosite în luarea deciziilor.
Lumea reală conţine diferite obiecte pe care le vom numi entităţi, care au anumite caracteristici
(proprietăţi) pe care le vom numi atribute, acestea putând lua anumite valori. În acest context,
informaţia se poate defini ca fiind formată din:
Entitate – obiectul informaţiei
Atribut – proprietăţile entităţii
Valoare – măsura proprietăţii
De exemplu, entitatea angajat este caracterizată prin atributele: nume, salariu, vârstă, ani
vechime, care au diferite valori.
Asemenea date pot fi structurate și organizate, iar complexitatea mare a datelor stocate şi
prelucrate, cu foarte multe legături între ele, a determinat definirea conceptului de bază de date.
5.1.2. Baze de date

O bază de date reprezintă un ansamblu de date, organizate coerent, structurate, cu o redundanţă
minimă, accesibile cât mai multor utilizatori în acelaşi timp.
Informațiile dintr-o bază de date sunt organizate în mai multe colecţii de date, cunoscute sub
numele de tabele (pentru bazele de date relaţionale) şi obiecte (pentru bazele de date orientate pe
obiect). Accesul la aceste informații este asigurat de instrumente specifice. Astfel putem spune că o
bază de date este un ansamblu de tabele, cu diferite legături între ele și cu obiecte pentru gestionarea
acestora.
Bazele de date profesionale sunt create de specialişti în baze de date, capabili să stabilească
modul optim de organizare a informațiilor în tabele și legăturile dintre acestea, astfel încât să se
elimine redundanța informațiilor și să se maximizeze eficiența prelucrării acestora și a rezultatelor
obținute.
Bazele de date își găsesc aplicabilitatea în domenii ca:
 Administrativ – evidența populației și a taxelor;
 Bancar – evidența clienților și a conturilor;
 Medical – înregistrarea pacienților și editarea rețetelor.
Apariția și dezvoltarea Internetului a făcut posibilă stocarea datelor în bazele de date aflate
undeva într-o regiune a globului și accesul și prelucrarea lor în altă regiune.
5.1.3. Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date
Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date (SGBD - Database Management System) reprezintă
sisteme informatice specializate în stocarea şi prelucrarea unui volum mare de date, care includ

instrumente pentru crearea, interogarea și întreținerea unei baze de date. Termenul de Bază de Date
se referă la datele de prelucrat şi la modul lor de organizare pe suport fizic iar termenul de gestiune
se referă la modalităţile de memorare şi prelucrare a acestor date. Există numeroase asemenea
SGBD-uri: MySQL, PostgreSQL, Microsoft SQL Server, Oracle, SAP, dBASE, FoxPro, IBM DB2,
LibreOffice Base. Alegerea unui SGBD se face în funcție de cantitatea și complexitatea informației
care trebuie prelucrată. Pentru utilizatorii neprofesionişti au fost create interfeţe care să asigure
lucrul cu ferestre, meniuri, obiecte de control, precum şi subpachete de programe speciale pentru
generarea de rapoarte, formulare, interogări etc.
Funcţiile unui SGBD sunt următoarele:
A. Descrierea bazei de date, care asigură:
definirea tabelelor din baza de date;
definirea relaţiilor care există între tabele;
definirea condiţiilor de acces la informaţii;
B. Manipularea datelor:
adăugarea de date la un tabel din baza de date;
modificarea unor date dintr-un tabel din baza de date;
ştergerea unor date dintr-un tabel;
căutarea datelor;
ordonarea (sortarea) datelor;
C. Interogarea bazei de date:
vizualizarea totală sau parţială a datelor, în funcţie de satisfacerea uneia sau mai multor
condiţii;
generarea de rapoarte, formulare, etichete etc.
Odată ce baza de date a fost creată, informațiile conținute sunt introduse, actualizate și consultate
de utilizatorii acesteia, prin instrumentele specifice. Pentru o bază de date se pot defini diverse
categorii de utilizatori, cu drepturi diferite de acces la informații și operațiuni. Sarcina de a asigura
utilizatorilor accesul la anumite categorii de date și de a limita accesul la altele revine
administratorului bazei de date. De asemenea, administratorul bazei de date este responsabil cu
implementarea și respectarea unui sistem de securitate și de back-up a informației care să asigurare
recuperarea datelor în cazul unei defecțiuni sau a unei erori majore.
5.2. Aplicația Microsoft Access 2010

5.2.1. Organizarea unei baze de date Microsoft Access 2010
Microsoft Access 2010 este un SGBD care face parte din pachetul Microsoft Office 2010.
O bază de date în Microsoft Access 2010 este un fişier cu extensia .accdb (ACCess DataBase)
care conţine datele din bază, descrierea lor şi obiecte pentru manipularea acestora.
Un fişier bază de date Access 2010 poate memora mai multe tipuri de obiecte:
tabele – conţin informațiile bazei de date;
interogări – conţin condiţii impuse înregistrărilor din tabele pentru a fi extrase și incluse în
rezultat;
formulare – conțin obiecte de control care permit vizualizarea, introducerea şi modificarea
datelor din tabelele bazei de date; funcționează ca interfață între utilizator și tabele
rapoarte – permit obţinerea unor liste, mai mult sau mai puţin complexe, care conţin liniile
(înregistrările) şi coloanele (câmpurile) din tabelele bazei de date;
macro-uri şi module Visual Basic.

5.2.2. Lansarea aplicaţiei Microsoft Access 2010
Lansarea în execuție a aplicaţiei se poate face cu:
 butonul Start  All Programs folderul Microsoft Office  Microsoft Access
2010;
 clic dublu pe pictograma asociată aplicaţiei Microsoft Access 2010 de pe desktop,
dacă există ;
 butonul Start  în câmpul de editare se introduce Microsoft Access
2010.
Se va deschide fereastra de start a aplicaţiei, care permite crearea unei noi baze de date
(necompletată sau pe baza unui șablon predefinit) sau deschiderea pentru utilizare a unei baze
existente.
De asemenea, deschiderea de la nivelul sistemului de operare a unui fișier bază de date cu clic
dublu pe pictograma lui determină lansarea aplicației și deschiderea fișierului în
interiorul acesteia.
5.2.3. Elementele principale ale ferestrei (interfeței) Access 2010
Microsoft Access 2010 oferă utilizatorului o interfață grafică intuitivă numită ribbon (panglică),
asemănătoare interfeței Access 2007, care înlocuiește meniurile și barele de instrumente din
variantele mai vechi ale aplicației.
Panglica de instrumente (ribbon) conține butoane asociate comenzilor aplicației, organizate pe
grupuri logice numite file (tab-uri): Home (Pornire), Create (Creare), External Data (Date
externe) și Data Base Tools (Instrumente baza de date). Fiecare filă conține alt set de butoane, iar
pentru trecerea de la o filă la alta se selectează cu clic numele acesteia.
Panglică
Tab-ul (fila) Creare
Grup butoane Interogări
Pe lângă filele standard, există și meniuri contextuale cu una sau mai multe file, care conțin
butoane și comenzi specifice unui anumit tip de obiect și care sunt afișate în funcție de context.
De exemplu, meniul Table Tools (Instrumente tabel) conține filele Fields (Câmpuri) și Table
(Tabel) și se afișează în momentul în care în spațiul de lucru este deschisă o tabelă în mod
Datasheet View (Vizualizare foaie de date);

iar meniul Report Layout Tools (Instrumente Aspect Raport) conține patru file și se afișează
atunci când deschidem un raport în mod Layout View (Vizualizare aspect).
Bara Acces rapid File contextuale afișate atunci când se lucrează cu o clasă de
Butonul din colțul din stânga-sus al ferestrei conține meniul de

gestiune a ferestrei aplicației.
Alături, deasupra panglicii se găsește Quick Access Toolbar (Bara de
instrumente Acces rapid) cu butoane care permit

executarea celor mai uzuale comenzi.
În partea stângă se găsește butonul File (Fișier ). La
selectare cu click, acest buton dezvoltă un meniu vertical (asemănător cu
meniul butonului Office din vers. 2007). Comenzile din acest meniu sunt
cele care se referă la gestiunea fișierelor de tip bază de date și la opțiuni
de utilizare a aplicației.
5.2.4. Minimizarea panglicii cu butoane
Pentru mărirea spațiului de lucru disponibil pe ecran, ribbon-ul poate fi minimizat astfel încât să
fie afișate numai numele tab-urilor (filelor) și ulterior poate fi reafișat în mai multe variante:
 Apăsând butonul din partea de sus a ecranului (în dreapta listei de tab-uri);
 Prin dublu click pe numele unuia din tab-uri (file);
 Cu click dreapta pe numele unuia din tab-uri (file), opțiunea Minimize Ribbon
(Minimizare Panglică)
 Cu click dreapta pe bara Acces rapid), opțiunea Minimize Ribbon (Minimizare Panglică)
 Combinația de taste Ctrl + F1.

5.2.5. Modificarea barei de instrumente Acces rapid
Utilizatorul poate să-și configureze bara de acces rapid în funcție de necesități (să afișeze pe bară
butoanele comenzilor folosite în mod curent).
Apăsarea butonului din dreapta barei deschide lista cu cele mai des folosite comenzi, în care
cele afișate pe bară sunt bifate. Pentru afișarea/ eliminarea unui buton din bară se selectează
comanda respectivă din listă.
De asemenea, meniul contextual (click dreapta) al butonului sau al comenzii din listă, oferă
opțiunile Add to Quick Access Toolbar (Adăugare la bara de instrumente de Access rapid) pentru
adăugarea și Remove from Quick Access Toolbar (Eliminare din bara de instrumente Access
rapid) pentru eliminarea butonului.
5.2.6. Utilizarea funcției Help
Microsoft Access 2010 pune la dispoziția utilizatorului funcția Help (Ajutor) ce oferă informații
de autodocumentare despre comenzile și opțiunile aplicației.
Activarea funcției poate fi făcută:
 Clic pe butonul din bara de tab-uri (file);
 Apăsarea tastei F1;
Se va deschide o fereastră separată în care în câmpul Search (Căutare)
se introduc cuvintele cheie pentru care se doresc informații și se confirmă
cu butonul Search (Căutare) sau tasta OK.
Se afișează o listă de legături către articole și capitole care conțin cuvintele cheie respective. Un
capitol din listă se deschiderea cu click de mouse pe el.
5.2.7. Închiderea aplicaţiei Microsoft Access 2010
 Butonul File (Fișier )  opțiunea Exit (Ieșire );

 Click pe butonul de închidere a ferestrei (din bara de titlu);
 Din colțul stânga al ecranului , opțiunea Close (Închidere);
 Combinația de taste ALT+F4

5.3. Operații asupra bazelor de date
5.3.1. Crearea unei noi baze de date
Pentru crearea unei noi baze de date, se folosește:
1. Butonul File ( Fișier )  opțiunea New (Nou ); la lansarea
aplicației, această opțiune este automat afișată în fereastra de start
2. În panoul Available Templates (Șabloane disponibile) se selectează cu click unul dintre

butoanele:
a. Blank Database (Bază de date necompletată ) – opțiunea implicită a aplicației -

pentru crearea unei baze de date goale;
b. Sample Templates (Șabloane eșantion) – pentru crearea unei baze pornind de la un
șablon al aplicației, existent pe calculator; șablonul conține tabele în care se pot introduce
datele proprii ale utilizatorului și are definite interogări, formulare și rapoarte care pot fi
executate
3. În panoul din dreapta, la File name (Nume fişier) introducem calea unde (disc:folder) și
numele cu care se va crea noua bază de date; pentru ușurință, se poate folosi butonul
Open (Deschidere): se va deschide fereastra File New Database (Fișier bază de date nou)
în care se alege folderul
Extensia implicită a fișierelor create în Access cu versiunile 2007-2010 este .accdb. Dacă
intenţionăm să folosim baza de date într-un format compatibil cu versiunile anterioare ale
Microsoft Access, vom salva fişierul bază de date în format .mdb.
4. Confirmăm cu butonul Create (Creare ).

În acest moment, baza de date este creată în folderul specificat și numele ei este afișat în bara de
titlu a ferestrei.
5.3.2. Deschiderea unei baze de date
Pentru deschiderea unei baze de date, se
folosește:
 butonul File (Fișier ) 
opțiunea Open (Deschidere
)
 combinația de taste Ctrl+O
Se va afișa o fereastră în care se deschide
folderul în care se găsește fișierul, se selectează
baza de date și se confirmă cu butonul Open (Deschidere) sau cu clic dublu pe el.
Un fișier bază de date utilizat în ultimul timp poate fi deschis mai rapid din lista ultimelor baze
folosite, cu butonul File (Fișier ), direct din meniu , sau cu opțiunea

, din panoul Recent Databases.
De asemenea, fișierul .accdb poate fi deschis și la nivel de Windows, din fereastra Computer, cu
clic dublu pe fişier sau cu butonul Start  selectăm aplicația  alegem
fișierul bază de date cu un clic în lista Recent afișată

Indiferent de varianta folosită, dacă se va afişa un avertisment de securitate prin care ni se
precizează că în baza de date a fost dezactivat un conţinut al acesteia, vom folosi butonul Enable
Content (Activare conținut) – dacă baza provine dintr-o sursă de încredere.
După crearea sau deschiderea bazei de date, se afișează fereastra de lucru a aplicației.
În partea de jos a ferestrei se găsește Bara de stare (Status bar) care afișează informații privind
operațiunea în curs și butoane pentru modificarea modului de vizualizare a obiectului curent.
Fereastra este împărțită în două panouri care afișează:
 în stânga
- lista de obiecte/clase de obiecte;
- permite accesarea obiectelor bazei
- Navigation Pane (Panoul de navigare)
 în dreapta
- conținutul obiectelor bazei (tabele, interogări, formulare, rapoarte);
- permite modificarea obiectelor bazei
- Document Tabs (File de documente)
File
document
Panou de
navigare
Bara de stare

În panoul de navigare (stânga), obiectele bazei de date pot la un moment dat să fie afișate
grupate sau filtrate în mai multe moduri. Lista All Access
Objects (Toate obiectele Access) permite stabilirea a două
categorii de criterii:
 un criteriu de grupare în partea superioară, la Navigate to
Category (Navigare la categoria): obiectele sunt afișate
grupate după tipul lor, după data creării etc.
 un criteriu de filtrare în partea inferioară, la Filter By
Group (Filtrare după grup): se afișează toate sau numai
unul dintre grupurile de obiecte
De exemplu, pentru ca în panoul de navigare să fie afișate
doar tabelele bazei, vom selecta grupare după tip de obiect și
filtrare după Table (Tabele).
Din panoul de navigare, obiectele bazei pot fi deschise în diverse tipuri de vizualizare, salvate,
copiate, redenumite sau șterse ca documente separate, în mod individual.
În panoul din dreapta, Document Tabs (Filele document) fiecare obiect
deschis în panoul de navigare (cu dublu-clic sau din meniul contextual) se
afișează ca o filă. Implicit, obiectul deschis cel mai recent se afișează ca
obiect curent. Pentru navigarea la un alt obiect deschis, se selectează
eticheta cu numele său. De asemenea, meniul contextual al etichetei are
opțiuni pentru comutarea în alt mod de vizualizare, salvarea și închiderea
obiectului respectiv.
Dacă vizualizării de tip filă document nu este activă, se deschide meniul File (Fișier
) comanda Options (Opțiuni
)  ( ) și se
bifează cele două opțiuni:
5.3.3. Închiderea unei baze de date
Un fișier bază de date se poate închide:
 butonul File (Fișier ) opțiunea Close Database (Închidere
bază de date)
 odată cu butonul de închidere a ferestrei bazei de date ;
 cu opțiunea de ieşire din Access 2010, opțiunea Exit (Ieșire ).
 Dacă există obiecte ale bazei care nu au fost salvate, va fi afișată o casetă de dialog în
care se cere confirmare dacă acestea să fie sau nu salvate înainte de închiderea bazei.
Opțiunea Cancel (Anulare) revocă închiderea bazei de date.

5.4. Tabele
5.4.1. Concepte de organizare a datelor în tabele și tipuri de date
După cum s-a arătat anterior, într-o bază de date informația este organizată într-un ansamblu de
tabele cu legături între ele, structurate astfel încât o informație să se stocheze într-un singur loc.
Eliminarea redundanței are ca scop principal reducerea posibilităților de eroare, a numărului de
prelucrări și a spațiului necesar pentru stocare. Pentru aceasta, încă de la conceperea structurilor de
date se va avea în vedere ca fiecare tabelă să conțină date referitoare la un singur subiect.
Mai departe, o tabelă dintr-o bază de date este organizată pe rânduri (numite înregistrări sau
articole) şi coloane (numite câmpuri sau atribute).
Tabelele pot fi considerate, într-o oarecare măsură, analoage cu foile de calcul Excel, unde
articolele seamănă cu rândurile, iar câmpurile cu coloanele foii. În Access, o înregistrare nu este
doar un rând, este o unitate de informații, pentru că chiar dacă informațiile din fiecare înregistrare
sunt divizate în câmpuri, ele doar împreună formează un articol. De asemenea, un câmp este mai
mult decât o coloană, este un mod de organizare a informațiilor în funcție de tipul de date pentru că
fiecare bucată de informație într-un câmp este de același tip. Spre deosebire de tabelele din Excel,
unde se putea ca o celulă să conțină un număr și celula de sub ea un text, în Access stabilirea
structurii presupune stabilirea de la început ce fel de valori va conține fiecare câmp. Această
comportare se concretizează în conceptul de tip de dată.
Câmpurile, împreună cu tipurile de date stabilite pentru ele, reprezintă structura tabelului.
Structura Câmp 1 Câmp 2 Câmp 3 ... Câmp n
Nume Prenume Data_n ... Telefon
Articol 1
Articol 2
5.4.2. Tipuri de date în Microsoft Access
Microsoft Access acceptă următoarele tipuri de date:
Date Tip de dată Descriere şi proprietăţi
este opțiunea implicită,
Text recomandat pentru texte de maxim 255 de caractere sau pentru numere care nu se
Alfanumeric folosesc la calcule (nr. telefon, cod poștal)
ideal pentru cantități mari de text, peste 255, max. 65.535de caractere
Memo
permite formatarea textului din câmp.
pentru date numerice care vor fi folosite la calcule
sunt disponibile mai multe subtipuri de date:
Octet (Byte) – valori întregi, 0...255;
Întreg (Integer) – valori întregi, între –32.768 şi +32.767;
Număr
Întreg lung (Long Integer) – valori întregi, –2.147.483.648 şi +2.147.483.647
(Number)
Simplă precizie (Single precision) – valori cu max. 7 zecimale, ±3.4*1038;
Dublă precizie (Double precision )– valori cu max. 15 zecimale, ±1.797*10308;
ID reproducere – Identificator global unic (16 octeţi);
Zecimal (Decimal) – valoare cu număr cu fix de zecimale, între ±1028...1028.
valoare numerică specială, formatată prin adăugarea unui simbol monetar,
Numeric Monedă
precizie de 4 zecimale, pentru prevenirea erorilor de rotunjire la operaţiile de
(Currency)
contabilitate (8 octeţi).
câmp Long Integer completat automat pentru fiecare înregistrare adăugată :
Incremental – creşte cu 1 de la un articol la următorul;
Numerotare
Aleatoriu – fiecare articol primeşte o valoare aleatoare pentru acel câmp.
Automată
-valorile sunt unice pentru toate înregistrările și nu pot fi modificate
în acelaşi tabel nu pot exista două câmpuri de tip AutoNumerotare
câmpul este afișat ca o casetă de validare, pentru cazuri în care există doar două situaţii:
Da/Nu DA sau NU, de exemplu: Adevărat/Fals, Da/Nu, Activat/Dezactivat.
intern, DA are valoarea –1 şi NU are valoarea 0

Date pentru date calendaristice, în domeniul 1 ianuarie 100...31 decembrie 9999.
Dată/Oră
calendaristice permite selectarea datei dintr-o fereastră de tip calendar
creează imagini bitmap ale documentului sau a obiectului original pe care le afişează în
câmpurile din tabel şi în controalele raportului sau formularului. Documentul poate fi
Obiecte mari Obiect OLE un desen, un fişier audio, o foaie de calcul etc.
nu pot fi cheie şi nu pot participa la un index. Obiectele din aceste câmpuri pot fi
înglobate în câmp sau legate de câmp.
Adrese
Hyperlink adrese de pagini web sau de email stocate ca legătură
Internet
Ataşare conține legături spre un fişier de pe disc, de ex. o imagine
Ataşare
(Attachment) fişierul respectiv poate fi deschis și modificat direct din câmp.
Expert nu este un tip adevărat de date, permite utilizatorului să aleagă o valoare din alte tabele
Informaţii
căutare sau dintr-o listă de valori.
legate
Calculat nu este un tip adevărat de date, este un câmp care va fi completat prin calcul
5.4.3. Crearea unei tabele
Crearea tabelei înseamnă descrierea structurii tabelei, adică specificarea următoarelor elemente:
 numele fiecărui câmp;
 tipul de dată pentru fiecare câmp;
 dacă este cazul, lungimea
 proprietățile pentru fiecare câmp.
Definirea structurii unei tabele se face din:
1. fila Create (Creare)  grupul Table (Tabele)  butonul Table Design (Proiectare
tabel )
2. În fereastra de proiectare a tabelei, pentru fiecare

câmp:
 Nume câmp - se introduce numele fiecărui câmp;
folosit la identificarea ulterioară; poate avea maxim
64 de caractere; poate conţine şi spaţii
 Tip de date - se alege tipul de date adecvat din lista
derulantă

În coloana Nume câmp se Tipul câmpului se alege din lista
introduc denumirile câmpurilor derulantă Tip de date
3. în partea inferioară a ferestrei, în zona Field Properties (Proprietăţi câmp) se completează

caracteristicile opţionale:
- Filed size (Dimensiune câmp) – numărul maxim de caractere ce pot fi
introduse într-un câmp de tip text; subtipul (octet, întreg, întreg lung, simplă
precizie, dublă precizie, zecimal) pentru tipul Number (Număr)
- Format – stabilește formatul de afișare al datelor memorate în câmp;
- Decimal places (Zecimale) – pentru stabilirea
numărului de zecimale;
- Default Value (Valoare implicită) – o valoare
prestabilită, atribuită câmpului la adăugarea
unei noi înregistrări;
- Validation rule (Regulă de validare) – o
condiție care trebuie îndeplinită la introducerea
În câmp vor putea fi introduse doar
unei valori în câmp;
valori cuprinse între 100 și 500
- Validation text (Text de validare) – un mesaj
de eroare, afișat în locul mesajului implicit la
încercarea de introducere a unei valori care nu respectă regula de validare.
- Idexed (Indexat) – permite stabilirea unui index pe câmpul respectiv
4. După definirea tuturor câmpurilor, tabela (structura tabelei)

poate fi salvată:
- prin închiderea ferestrei tabelei și confirmarea
opțiunii de salvare
- cu butonul File (Fișier )  Save
(Salvare )
- butonul Save (Salvare) din bara Acces rapid;
5. În fereastra de salvare, la Table Name (Nume tabel) introducem numele tabelei
După salvare, noul tabel va fi afișat în panoul de navigare din stânga.

Exemplu:
Să se creeze tabelele PERSONAL şi FUNCŢII, cu următoarele structuri:
PERSONAL FUNCŢII
Nume câmp Tip de date Dimensiune câmp Nume câmp Tip de date Dimensiune câmp
Nr crt. AutoNumerotare Incremental Funcţia Număr Întreg lung
Marca Număr Octet Denumire funcţie Text 15
Nume Text 15
Prenume Text 20
CNP Text 13
Data naşterii Dată/Oră
Data angajării Dată/Oră
Studii Da/Nu
Adresa Memo
Funcţia Număr Întreg lung
Salariul Număr Simplă precizie
După crearea celor două tabele, fereastra bazei de date va conține tabelele:
5.4.4. Adăugarea, modificarea şi ştergerea înregistrărilor dintr-un tabel

Odată ce structura tabelei a fost definită, se poate trece la introducerea înregistrărilor (a
articolelor). Introducerea unei înregistrări într-o tabelă înseamnă completarea cu valori a câmpurilor
corespunzătoare. De exemplu, pentru tabela FUNCŢII din exemplul de mai sus, pentru fiecare
funcție existentă în organigrama instituției se va completa câte un rând care va conține:
 un număr întreg reprezentând codul funcției (câmpul Funcţia a fost definit cu tipul
Număr, dimensiunea Întreg lung
 un text de max. 15 caractere, reprezentând numele funcției (câmpul Denumire funcţie a
fost definit cu tipul Text, dimensiunea 15.
Similar, pentru tabela PERSONAL, adăugarea articolului pentru angajatul Popescu presupune
completarea corectă a celor 11 tipuri de informații, prevăzute de cele 11 câmpuri definite în
structura tabelei, respectând proprietățile acestora.
Pentru a opera cu înregistrări într-un tabel (adăugări, modificări, ştergeri):
1. în panoul de navigare, se selectează tabela din clasa de obiecte Table (Tabele)
2. se deschide tabela
a. cu clic dublu pe numele tabelei
b. cu clic dreapta pe tabelă => Open (Deschidere).
Tabela se va deschide în vizualizare Datasheet (Foaie de date), asemănătoare unei foi de
calcul Excel, și care permite actualizarea articolelor.
Accesul la un câmp al unei înregistrări se face după deplasarea la înregistrarea respectivă.

Înregistrarea curentă este identificată printr-un indicator (pointer) de înregistrări, evidenţiat în
imagine prin pătrăţelul colorat în stânga înregistrării.
În partea de jos a ferestrei se găsește bara de selecție înregistrări, care dă informații despre
poziția curentă a pointerului și facilitează deplasarea în tabelă.
Prima înregistrare Poziția pointerului Ultima înregistrare
Înregistrarea precedentă Înregistrarea următoare Înregistrare nouă
1. Parcurgerea înregistrărilor într-o tabelă

La deschiderea unei tabele, pointerul de înregistrări este poziționat pe primul câmp din prima
înregistrare. Deplasarea într-o tabelă se poate face:
 Trecere la alt câmp în aceeaşi înregistrare: următorul/ precedentul - tasta Tab/ Shift+Tab;
primul câmp/ ultimul - tasta Home/ End; orice câmp - clic în el;
 Trecere la altă înregistrare: tastele săgeţi verticale (jos, sus); butoanele de deplasare din
bara de selecție; clic pe înregistrarea dorită
 Salt la o înregistrare: se introduce numărul ei în caseta de poziție a indicatorului și se
confirmă cu Enter
 Găsirea unei înregistrări: se introduce cuvântul de căutat în caseta de căutare a
articolelor (record search box) și se confirmă cu Enter
 Deplasarea începutul/ sfârșitul tabelei: primul câmp din prima înregistrare - Ctrl+Home,
ultimul câmp din ultima înregistrare - Ctrl+End;
2. Adăugarea unei înregistrări se face cu:
 tasta Tab când pointerul este în ultimul câmp din ultima înregistrare,
 butonul New (blank) Record (Înregistrare nouă necompletată) din bara de selecție
înregistrări,
 butonul ( ) din fila Home (Pornire), grupul Records (Înregistrări).
La sfârșitul tabelei va apărea o înregistrare nouă, goală, în care câmpurile pot fi completate cu
valori, corespunzător tipului și proprietăților definite. Un câmp pentru care a fost stabilită o
Valoare implicită (Default Value) apare completat automat cu această valoare, care poate fi
modificată dacă este cazul.
3. Introducerea și modificarea valorilor din câmpurile unei înregistrări se fac ţinând cont
de următoarele reguli generale:
 introducerea valorii unui câmp se face după poziționarea în acel câmp
 câmpurile de tip AutoNumber (Numerotare Automată) nu se introduc, ci se confirmă cu
Enter sau cu Tab; valorile se vor completa automat la trecerea la o altă înregistrare
 datele calendaristice pot fi alese din calendarul ataşat câmpului sau prin
tastare, în formatul zz/ll/aaaa sau ll/zz/aaaa (conform setării de țară a sistemului de
operare); se recomandă introducerea anului din 4 cifre, chiar dacă formatul de afişare este
cu doar două cifre
 valoarea bifat/ nebifat a comutatorilor din câmpurile de tip Da/Nu se modifică cu bara de
spaţiu sau cu clic de mouse
 copierea într-un câmp a valorii din înregistrarea precedentă se face cu Ctrl+apostrof ;
 o valoare dintr-un câmp poate fi copiată/mutată în alt câmp, în modurile cunoscute în
aplicațiile Office: se selectează valoarea-sursă; se inițiază copierea/mutarea: butoanele Cut
(Decupare )/ Copy (Copiere ) din Home (Pornire) sau Cut
(Decupare)/ Copy (Copiere) din meniul clic dreapta sau CTRL+X/ CTRL+C; se finalizează
operația în câmpul destinaţie: butonul Paste (Lipire ) sau Paste (Lipire) din
meniul contextual sau CTRL+V;
 ultima operaţie se poate anula cu butonul Undo (Anulare) din bara Acces rapid
 introducerea unei valori care nu respectă regula de validare (Validation Rule) stabilită în
definirea câmpului determină afișarea unui mesaj de eroare:
- particularizat – textul introdus la Validation Text (Text de
validare) la definirea câmpului
- de sistem – dacă la
definirea câmpului nu s-a
stabilit un mesaj de
validare
În acest caz se confirmă cu OK și se introduce o valoare corectă.

4. Ştergerea unei înregistrări
Într-o tabelă se pot șterge una sau mai multe înregistrări (un grup compact),
selectate în prealabil prin tragere cu mouse-ul pe butoanele de selectare din
stânga ferestrei sau cu clic pe prima și cu SHIFT + clic pe ultima înregistrare
din grup.
Ștergerea efectivă a articolelor selectate se face cu tasta Delete sau din meniul
contextual (clic dreapta pe selecție) cu opțiunea Delete record (Ștergere
înregistrare) sau din tab-ul Home (Pornire)  grupul Records (Înregistrări) 
butonul Delete (Ștergere ).
Se afișează o casetă de avertizare pentru că operația de ștergere a înregistrărilor nu poate fi
anulată.
Ștergerea efectivă se produce doar după confirmarea cu Yes (Da) la mesajul de avertizare.

5.4.5. Modificarea structurii unei tabele
Modificarea structurii unei tabele după ce aceasta a fost creată poate consta în schimbarea
numelui unui câmp, schimbarea tipului, lungimii sau a unor proprietăți ale câmpului, adăugarea sau
eliminarea unui câmp.
Pentru a efectua modificări ale structurii sale, tabela trebuie deschisă în modul Vizualizare
proiect (Design view).
Dacă în momentul respectiv tabela e deschisă pentru introducerea/modificarea datelor, se poate
schimba modul de vizualizare cu butonul View (Vizualizare) din partea stângă a filei Home
(Pornire).
Dacă tabela nu deschisă, se deschide meniul său contextual cu clic dreapta pe numele ei în
panoul de navigare  se alege Design view ( Vizualizare proiect )
În fereastră se va afișa structura tabelei care se poate modifica:
 schimbarea numelui unui câmp – se selectează câmpul și se modifică numele
 adăugarea unui câmp nou după cele existente – se selectează primul rând liber al structurii
și se completează numele, tipul și proprietățile câmpului.
 inserarea unui câmp între două câmpuri existente – se selectează câmpul înaintea căruia
trebuie să apară cel nou și din meniul Table Tools(Instrumente tabel) fila Design
(Proiectare)  grupul Tools (Instrumente) se face adăugarea cu  butonul Insert Rows
( Inserare rânduri ), după care se completează numele, tipul și
proprietățile câmpului
 ștergerea unui câmp – se poziționează cursorul clic în linia de structură a câmpului şi se
șterge cu butonul Delete Rows (Ştergere rânduri) ) din
același meniu ca mai sus sau se selectează rândul şi se șterge cu tasta Delete. Dacă acel
câmp participă la vreun index, se şterge şi acel index.
 mutarea unui câmp în altă poziţie – se selectează rândul corespunzător, se trage cu mouse-
ul pe verticală de butonul gri de selecție până în poziţia dorită;
 modificarea tipului de dată – se alege noul tip din lista Data Type (Tip de dată)
 modificarea proprietăților unui cîmp – se
aleg sau se introduc folosind elementele de
control din zona General
Deși se pot face orice modificări ale structurii, în
cazul în care câmpurile modificate conțin date sunt
necesare anumite precauții. În principiu, aplicația
convertește valorile existente la noul tip de date iar
acele valori care nu pot fi convertite se pierd. De
asemenea, prin micșorarea dimensiunii unui câmp unele dintre valorile existente vor fi trunchiate.
Ultima operaţie se poate anula cu butonul Undo (Anulare) , dar numai înainte de închiderea
ferestrei de proiectare.
La finalizarea modificărilor, pentru ca acestea să se păstreze, structura modificată a tabelei
trebuie salvată cu Save (Salvare) sau cu confirmare la închiderea ferestrei.
Dacă modificările făcute pot determina pierderea informațiilor, se afișează mesaje de avertizare
care solicită și o confirmare suplimentară,

moment în care se poate renunța la modificarea structurii, cu butonul No (Nu).
Dacă se confirmă cu butonul Yes (Da), tabela se salvează în structura sa modificată.

Exemple:
1) În tabelul PERSONAL, să se insereze între câmpurile Nume şi Prenume
câmpul Initiala parinte, de tip Text, lungime 5,.
2) Să se şteargă câmpul Data nasterii din tabelul PERSONAL.
5.4.6. Ştergerea unei tabele din baza de date
Dacă o tabelă nu mai este necesară în baza de date, poate fi ștearsă: în panoul de navigare, se
selectează tabela din clasa de obiecte Table (Tabele), apoi se șterge cu tasta Delete sau cu butonul
Delete (Ştergere ) din tab-ul Home (Pornire)  grupul Records (Înregistrări)
sau din meniul său contextual.
Aplicația cere confirmare pentru ştergerea tabelului. Operația nu poate fi anulată. În plus, dacă
tabelul şters participă la vreo relaţie cu alte tabele, relaţia se desfiinţează.
5.5. Definirea cheilor unei tabele (Indexarea unei tabele)

Prin indexare, Microsoft Access 2010 menţine liste ascunse de intrări, numite indexuri, care
conţin toate valorile unui câmp, ordonate crescător sau descrescător.
După creare, indexurile permit executarea mai rapidă a interogărilor, căutărilor şi sortărilor în
funcţie de câmpul pe baza căruia a fost definit indexul respectiv.
De asemenea, una dintre principalele utilizări ale indexurilor constă în stabilirea unor relaţii între
două sau mai multe tabele.
Cu cât valorile câmpului pe baza căruia a fost definit indexul sunt mai variate, cu atât indexul
este mai eficient.
În Microsoft Access 2010 se pot crea două tipuri de indexuri:
- cu dubluri – permit existenţa valorilor duplicate în câmpul respectiv
- fără dubluri – nu pot exista două înregistrări cu aceeaşi valoare în câmpul respectiv.
Cheia unui index dintr-un tabel reprezintă un ansamblu minim de câmpuri care identifică una
sau mai multe înregistrări din tabel. Ea poate fi formată dintr-un singur câmp (cheie simplă) sau din
mai multe câmpuri (cheie compusă).
O cheie care identifică în mod unic înregistrările dintr-un tabel este o cheie primară. Cheia
primară este unică la nivelul fiecărui tabel şi nu permite existenţa de valori duplicate sau valori
nule în câmpul pe care a fost creată. Deși la un moment dat într-un tabel pot exista mai multe
câmpuri care pot asigura identificare unică (numite chei candidate), la un moment dat una singură
dintre acestea se va stabili ca cheie primară.

5.5.1. Crearea, modificarea şi ştergerea unei chei primare
Crearea, modificarea sau ştergerea cheii primare a unei tabele se face în fereastra de proiectare:
1. se deschide tabela în Design view (Vizualizare proiect) din meniul său contextual
2. se selectează câmpul/ câmpurile care vor constitui cheia primară (mai multe câmpuri se
selectează cu tasta Ctrl apăsată ).
3. se folosește butonul Primary Key (Cheie primară ) din meniul Table

Tools(Instrumente tabel) fila Design (Proiectare)  grupul Tools (Instrumente). În
stânga câmpului/ câmpurilor respective va apărea un simbol cu aspect de cheie .
4. se închide fereastra de proiectare, cu salvare; aplicația verifică dacă valorile din câmpul
respectiv respectă restricțiile: dacă există valori duplicate sau nule, cheia primară nu se
creează. În acest caz, se poate alege ca cheie primară un alt câmp/ combinație de câmpuri
sau se corectează informațiile din tabelă şi se reia crearea cheii.
Modificarea unui index cheie primară se face asemănător: clic pe butonul Primary Key (Cheie
primară ) după selectarea câmpului care va fi noua cheie primară. Simbolul cheie se va
muta pe noul câmp.
Ştergerea unui index cheie primară se face selectând câmpul şi dând clic pe butonul Primary
Key (Cheie primară )
Exemple: 1. Să se creeze o cheie primară pe câmpul Funcţia în tabelul FUNCŢII.
2. Să se încerce crearea unei cheie primare pe câmpul Funcţia în tabelul PERSONAL.
5.5.2. Crearea, modificarea şi ştergerea unui index normal
Crearea, modificarea sau ştergerea unui index pe un câmp se face în fereastra de proiectare:
Crearea:
1. Deschidem tabela în Design view (Vizualizare proiect)
2. Selectăm câmpul pentru care dorim să creăm indexul
3. în pagina General, stabilim tipul de index din lista ascunsă Indexed (Indexat):
 Yes (Duplicates OK)/Da (Cu dubluri) – câmpul este indexat, cu duplicate: – pot exista
înregistrări care să aibă aceeași valoare în câmpul respectiv; de ex. în tabela
PERSONAL, câmpul FUNCȚIA, deoarece pot exista două persoane cu aceeași funcție
 Yes (No Duplicates)/ Da (Fără dubluri) – câmpul este indexat, fără duplicate – fiecare
înregistrare din tabelă are altă valoare în acel câmp; de ex. în tabela PERSONAL,
câmpul MARCA, deoarece nu pot exista două persoane cu aceeași marcă.
4. Se închide fereastra cu salvare. La crearea unui index fără duplicate, dacă în momentul
creării datele nu respectă restricția, indexul nu se crează.
Modificarea caracteristicilor unui index se face în mod asemănător.
Ştergerea unui index este echivalentă cu opțiunea No (Nu) în lista Indexed (Indexat).
Un câmp pentru care s-a stabilit cheie primară va fi automat indexat fără duplicate.
Exemple: În tabelul PERSONAL, să se creeze
1. un index cu dubluri pe câmpul Funcţia.
2. un index fără dubluri pe câmpul Marca.

5.6. Modificarea aspectului unei ferestre cu date
5.6.1. Schimbarea dimensiunilor coloanelor şi rândurilor
Există două metode:
a. Prin tragere:
- lățimea unei coloane - cursorul de mouse se plasează în capul de tabel pe limita din dreapta
a numelui coloanei, când ia forma unei bare verticale cu două săgeţi orizontale se trage spre
stânga sau spre dreapta până când coloana are lăţimea dorită.
- înălțimea rândurilor - cursorul de mouse se plasează în bara de selectare din stânga
ferestrei, pe linia separatoare dintre două rânduri, când ia forma unei bare orizontale cu două
săgeţi verticale se trage în sus sau în jos până când rândul capătă înălţimea dorită;
modificarea înălțimii se aplică pentru toate rândurile.
b. Pentru o dimensiune precizată:
- lățimea unei coloane - clic dreapta pe numele coloanei  Field
Width (Lăţime câmp ). În dialog se introduce
lăţimea dorită a coloanei, în număr mediu de caractere.

Comutatorul Standard Width (Lăţime standard) determină
revenirea la lăţimea standard. Butonul Best Fit (Potrivire)
modifică lățimea coloanei astfel încât să poată fi afișată cea mai
lungă valoare din fereastră.
- înălțimea rândurilor - clic dreapta în bara de selectare din stânga
ferestrei  Row Height (Înălţime rând ).
În dialog se introduce înălţimea dorită pentru rânduri, în puncte.
Revenirea la înălţimea standard se face activând
comutatorul Standard Height (Înălţime Standard).
Comenzile Field Width (Lăţime câmp) și Row Height
(Înălţime rând) sunt disponibile și din tab-ul Home (Pornire)  grupul Records
(Înregistrări)  butonul More (Mai multe)
5.6.2. Schimbarea ordinii de afişare a câmpurilor

Iniţial, ordinea de afişare a câmpurilor este cea în care ele apar în structura tabelului. Putem muta
o coloană în fereastră prin selectarea ei (clic pe numele coloanei când indicatorul de mouse are
forma unei săgeţi în jos ) şi apoi tragere cu mouse-ul de zona de titlu spre stânga sau spre dreapta
până când coloana ajunge în poziţia dorită.
Operaţia nu afectează ordinea în care câmpurile au fost definite în structura tabelului.
5.6.3. Blocarea unor coloane pe ecran
Unul sau mai multe câmpuri pot fi blocate, astfel încât să nu dispară de pe ecran la deplasarea
stânga-dreapta în fereastră.
1. câmpul se selectează (clic cu mouse-ul pe numele lui, atunci când cursorul are forma unei
săgeţi în jos).
2. din meniul clic dreapta pe numele câmpului se alege opțiunea Freeze Fields
(Îngheţare câmpuri ).
Câmpul va fi automat mutat pe prima poziţie în fereastră şi va rămâne fixat acolo, indiferent de
deplasarea spre stânga sau spre dreapta în fereastră. Operația se poate repeta pentru un alt câmp:
acesta se va alătura primului și se va bloca pe a doua poziție.
Pentru deblocarea unor câmpuri înghețate se folosește comanda Unfreeze All Fields
(Anulare înghețare toate cîmpurile ). Coloana sau
coloanele nu-şi vor relua vechile locuri în fereastră.
Opțiunile de înghețare/ dezghețare sunt disponibile și din ribbon, grupul Records (Înregistrări)
 butonul More (Mai multe).
5.6.4. Ascunderea şi reafişarea coloanelor
Pentru a ascunde o coloană:
1. Selectăm coloana.
2. Din meniul clic dreapta pe numele ei alegem comanda Hide Fields (Ascundere câmpuri).
Coloana respectivă va dispărea din fereastră.
Operația se poate repeta pentru a ascunde și alte coloane.
Coloanele ascunse pot fi reafişate cu comanda Unhide Fields
(Reafişare câmpuri). În caseta Unhide Columns (Reafișare coloane)
se activează casetele corespunzătoare coloanelor care dorim să fie
din nou vizibile pe ecran. Această comandă poate fi folosită și pentru
ascunderea câmpurilor, prin debifarea casetelor corespunzătoare.
Opțiunile de ascundere/ reafișare sunt disponibile și din panglica
de instrumente, din grupul Records (Înregistrări)  butonul More
(Mai multe).
5.6.5. Modificarea parametrilor de font, linii de grilă şi culoare de fundal
Parametrii privind fontul, liniile de grilă și culoarea de fundal se stabilesc unitar pentru întregul
tabel, nu pot fi particularizate pentru anumite coloane, linii, celule.
Opțiunile respective se pot stabili din fila Home (Pornire)  grupul Text formatting
(Formatare text)
Pentru formatarea textului din câmpurile din fereastră se pot alege tipul de literă, dimensiunea,
culoarea, efectele aplicate, alinierea.
Lista Gridlines (Linii de grilă) oferă patru opțiuni pentru afișarea liniilor de grilă: both
(ambele) – se afișează liniile orizontale și verticale, horizontal (orizontale), vertical (verticale),
none (fără) – nu se afișează linii de grilă.
Cu butonul Background color (Culoare de fundal) se poate alege o culoare de umplere a
câmpurilor, iar cu butonul Alternate Background Color (Culoare pentru rând alternativ), o a

doua culoare, pentru ca rândurile să fie umplute cu culori care să alterneze.

Cu butonul Datasheet Formating (Formatare foaie de date) se deschide caseta de dialog cu
același nume, care oferă:
 butoanele radio Cell Effect (Efect celulă) – efecte vizuale pentru celule

 comutatoarele Horizontal (Orizontale)/ Vertical (Verticale) - afişarea sau nu a liniilor de
grilă respective ;
 Background Color (Culoare fundal) – culoarea de umplere
 Alternate Background Color (Culoare alternativă pentru fundal) – pentru ca rândurile să
fie umplute cu culori care să alterneze;
 Gridline Color (Culoare linii de grilă) – culoarea liniilor de grilă;
 Border and Line Styles (Stiluri linie şi chenar) – tipul de linie;
 La Direction (Direcţie) - ordinea în care vor fi afișate câmpurile din structura tabelului (de
exemplu, pentru Orientul Mijlociu, unde unele popoare citesc de la dreapta la stânga).
 În zona Sample (Eşantion) se poate verifica aspectul celulelor din fereastră.
5.7. Operații de căutare, sortare și filtrare

5.7.1. Căutarea unei valori într-o tabelă
Într-o tabelă Access se poate găsi o valoare sau o porțiune dintr-o valoare existentă într-un câmp
al tabelei. Pentru operația de căutare, tabela trebuie să fie deschisă în modul de vizualizare
Datasheet (Foaie de date).
1. Poziționăm cursorul în câmpul în care vrem să căutăm valoarea. (Nu se pot face căutări pentru
câmpuri de tip Yes/No - Da/Nu.)
2. În fila Home (Pornire)  grupul Find (Găsire)  butonul Find (Găsire ). Se va

deschide dialogul de căutare:
 la Find What (De căutat) – introducem valoarea pe care o căutăm;

 la Look in (Privire în)- alegem între căutare în câmpul curent sau în tot tabelul

 la Match (Potrivire) – opțiuni privind partea din câmp în care trebuie să se regăsească
valoarea căutată:
- Any Part of Field (Orice parte din câmp)- valoarea se găsește în orice parte a
câmpului; de exemplu, căutarea ana returnează rezultatele Ana, Anamaria, Mariana ,
Hanah
- Whole Field (Câmpul întreg) – valoarea căutată este identică cu valoarea din câmp
- Start of field (Început de câmp) – câmpul începe cu valoarea căutată; de exemplu
căutarea ana returnează rezultatele Ana și Anamaria dar nu și Mariana
 La Search (Căutare) ‐ se stabileşte direcţia de căutare în raport cu poziţia indicatorului de
înregistrări: Up (În sus), Down (În jos), All (Toate)
 Comutatorul Match Case (Potrivire litere mari şi mici) – activat, impune Access să ţină
cont de diferenţa între litere mari şi litere mici
 Comutatorul Search Fields as Formated (Căutare în câmpuri după format) – activat,
restricționează rezultatele la câmpurile în care valoarea este formatată identic cu valoarea
căutată
Declanşarea operaţiunii de căutare se face cu butonul Find Next (Următorul). Putem folosi acest
buton şi pentru continuarea căutării.
Exemplu: Să se caute toate înregistrările pentru care câmpul Funcţia are valoarea 2.
5.7.2. Sortarea (ordonarea) înregistrărilor dintr-un tabel
Prin sortare, articolele dintr-o tabelă sunt puse într-o ordine logică, în care datele de același fel
apar grupate, ceea ce face ca datele sortate să fie de obicei mult mai ușor de citit și înțeles. Sortarea
(ordonarea) unei tabele după valorile unui câmp, se face în modul de vizualizare Datasheet (Foaie
de date):
 se plasează cursorul în câmpul care constituie criteriu de sortare
 din fila Home (Pornire)  grupul Sort & Filter (Sortare şi filtrare) se alege butonul
- Ascending (Ascendent) – pentru sortare în ordine crescătoare
- Descending (Descendent) – pentru sortare în ordine descrescătoare
De asemenea, se poate face sortare și din meniul deschis cu clic pe săgeata din numele câmpului
care va constitui criteriu de sortare. În acest caz, textul opțiunilor disponibile este
diferit în funcție de tipul datelor:
Numele câmpului după care este sortată tabela este marcat în fereastră cu o săgeată verticală în
sus sau în jos, corespunzător ordinii de sortare .
O tabelă poate fi sortată și după mai multe criterii simultan (de ex. după nume și prenume), dar
obligatoriu cu aceeași ordine de sortare (după toate ascendent sau după toate descendent). În acest
caz, pentru sortare câmpurile-criterii trebuie așezate alături după importanţă (se mută câmpul nume
imediat înaintea câmpului prenume). Pentru sortarea efectivă, se selectează câmpurile şi se aplică
comanda de sortare în funcţie de ordinea dorită, din butoane sau din meniul contextual al selecției.

Sortarea stabilită poate fi păstrată sau nu, astfel încât la deschiderea ulterioară a tabelei
înregistrările să fie afișate în această ordine sau în ordinea lor implicită. Pentru păstrarea sortării,
aspectul tabelei se salvează cu comanda Save (Salvare) sau se închide fereastra tabelei și
se confirmă cu Yes (Da):
Revenirea tabelei la ordinea sa iniţială, nesortată, se face din fila Home (Pornire)  grupul Sort
& Filter (Sortare şi filtrare)  butonul Remove Sort (Eliminare sortare ).
Aceleaşi metode se pot aplica pentru o fereastră cu rezultatele unei interogări.
Exemplu: 1. Să se sorteze descrescător înregistrările după câmpul Nume.
2. Să se sorteze crescător înregistrările după câmpurile Data angajării şi Nume.
5.7.3. Aplicarea unui filtru asupra unui tabel
Definirea unui filtru
Când se lucrează cu tabele mari sunt multe situații în care este util să fie afișate doar
înregistrările care îndeplinesc anumite condiții. Pentru vizualizarea la un moment dat doar a datelor
de care avem nevoie putem crea un filtru pe acea tabelă. Crearea unui filtru înseamnă stabilirea unor
criterii pentru date astfel încât înregistrările care îndeplinesc aceste criterii sunt afișate, iar cele care
nu îndeplinesc condițiile sunt ascunse temporar (de exemplu, dorim să fie afişate numai
înregistrările pentru care prenumele este Nicolae sau numai cele pentru care funcția este 2).
Filtrul se aplică pe o tabelă deschisă în modul de vizualizare Datasheet View (Vizualizare foaie
de date):
 Pentru fiecare câmp pentru care dorim să aplicăm un filtru, cu clic pe săgeata de lângă
numele său se deschide o listă de verificare cu toate valorile din câmp,
ordonate crescător.
 Casetele din listă se bifează/ debifează cu clic pe ele, iar în rezultatele filtrate vor fi
incluse numai valorile bifate.
 Comutatorul Select All (Selectare totală) este un comutator global care permite bifarea/
debifarea tuturor elementelor.
 Comutatorul Blank (Necompletat) este util pentru a afișa/ ascunde înregistrările pentru
care câmpul respectiv este gol.
 După confirmarea cu OK a criteriilor de filtrare, în fereastră se vor afișa doar înregistrările
care respectă aceste criterii.
Numele câmpului care are un filtru aplicat va apărea marcat cu o pâlnie. . De
asemenea, în bara de selectare înregistrări se afișează butonul Filtered (Filtrat
).
Lista cu criteriile de aplicare al filtrului pentru un câmp se poate deschide și din fila Home
(Pornire)  grupul Sort & Filter (Sortare şi filtrare)  butonul Filter ( Filtrare ).

Unui tabel i se pot aplica simultan mai multe filtre pe câmpuri diferite. În acest caz, în rezultat se
vor include doar înregistrările care îndeplinesc simultan criteriile pe toate câmpurile.

O altă posibilitate este filtrarea prin comparare, utilă în special pentru tabelele mari și cu foarte
multe valori în câmp.
În meniul de filtrare, deasupra listei cu valori se poate deschide o listă de opțiuni de filtrare
specifice tipului de dată din câmp:
 pentru câmp de tip text –
- Equals (Este egal cu) – afișează înregistrările cu valoarea
specificată
- Does not equal (Nu este egal cu) – nu afișează înregistrările cu
valoarea specificată
- Begins with (Începe cu) – afișează înregistrările în care primele
caractere ale câmpului sunt cele specificate
- Does not Begin with (Nu începe cu) – afișează înregistrările în care primele caractere
ale câmpului sunt diferite de cele specificate
- Contains (Conține) – afișează înregistrările în care caracterele specificate se regăsesc
în orice poziție din câmp
- Does not Contain (Nu conține) – afișează înregistrările caracterele specificate nu se
regăsesc în nicio poziție din câmp
- Ends with (Se termină cu) – afișează înregistrările în care ultimele caractere din
câmp sunt cele specificate
- Does not End with (Nu se termină cu) – afișează înregistrările în care ultimele
caractere din câmp sunt diferite de cele specificate
 pentru câmp de tip numeric -
- Equals (Este egal cu) – afișează înregistrările cu valoarea specificată
- Does not equal (Nu este egal cu) – nu afișează înregistrările cu
valoarea specificată
- Less than (Mai mic decât) – afișează valorile mai mici decât valoarea
specificată
- Greater than (Mai mari decât) – afișează înregistrările mai mari decât valoarea
specificată
- Between (Între) – afișează valorile cuprinse în intervalul specificat
 pentru câmp de tip dată calendaristică – sunt permise variante multiple de selectare, pe
diverse tipuri de perioade
Dacă introducem mai multe criterii în acest fel, ele trebuie îndeplinite simultan.
Setul de criterii de filtrare poate fi salvat odată cu tabela pentru aplicare la viitoarele deschideri
ale acesteia.
Filtrare prin selectare – este o metodă simplă de filtrare a datelor prin comparare cu o valoare a
câmpului vizibilă în fereastra tabelei. Pentru aplicarea unui criteriu de filtrare prin această metodă:
1. se selectează valoarea (sau o porțiune din ea) care va constitui criteriu de filtrare
2. în fila Home (Pornire)  grupul Sort & Filter (Sortare și filtrare)  se apasă butonul
Selection (Selecție )

3. se alege opțiunea corespunzătoare din listă
Eliminarea filtrării
Odată definit setul de criterii de filtrare pentru tabelă, se poate comuta între afișarea
înregistrărilor filtrate sau fără aplicarea filtrului cu butonul Toggle Filter (Comutare
filtru ) din fila Home (Pornire), grupul Sort & Filter (Sortare și filtrare), sau cu
butonul din bara de selectare înregistrări, care își schimbă aspectul în funcție de starea tabelei
Filtered (Filtrat ) respectiv Unfiltered (Nefiltrat ).
Ștergerea filtrelor
Filtrul aplicat pe un câmp se șterge prin bifarea opțiunii Select All (Selectare totală) sau cu
opțiunea Clear filter from … (Golire filtru din…) din același dialog. Pentru ștergerea tuturor
filtrelor definite pe o tabelă, în fila Home (Pornire)  grupul Sort & Filter (Sortare şi filtrare) se
folosește butonul opțiunea Clear All Filters

(butonul opțiunea Golire totală filtre). În bara de selectare
înregistrări butonul Unfiltered (Fără filtre) va fi dezactivat .
Exemple: Să se creeze un filtru pe câmpul Nume, apoi un filtru care să afişeze numai pe cei
născuţi în luna octombrie.
Să se creeze pe câmpul CNP un filtru prin selectare care să afișeze bărbații născuți în anul 1970
5.8. Relaţii între tabelele dintr-o bază de date

Stocarea într-o singură tabelă a tuturor datelor implicate în rezolvarea unei activități conduce la
redundanța (dublarea) datelor, la creșterea dimensiunii bazei de date. Filozofia bazelor de date
relaționale se bazează pe împărțirea informației în mod logic în mai multe tabele distincte. Fiecare
tabelă va conține doar acele informații care se referă la un subiect. În structura bazei, legăturile
dintre subiecte sunt reprezentate prin relațiile dintre tabelele acesteia, care permit accesul simultan
la valori din ambele tabele.
Relaţia între două tabele e o relaţie de subordonare, între un tabel-tată (tabel conducător) şi un
tabel-fiu (tabelul condus), astfel că mutarea pointerului de înregistrări în tabelul tată determină
mutarea automată a pointerului de înregistrări din tabelul fiu pe înregistrarea corespunzătoare.
De exemplu, dacă tabelele PERSONAL și FUNCTII sunt în relație prin câmpul Funcția,
poziționarea în primul tabel la un articol în care câmpul funcția are o valoare, determină deplasarea
automată a pointerului din al doilea tabel la înregistrarea în care câmpul de legătură (funcția) are
aceeași valoare. În acest fel, printr-o asemenea relație, se poate afla că Ion Popescu are funcția de
contabil, deși informația Ion Popescu se găsește în PERSONAL, iar informația contabil se găsește
în FUNCȚII.
Un tabel-tată poate avea mai multe tabele-fiu care, la rândul lor, pot avea tabele-fiu.
Un tabel aflat mai jos în structură (fiu, nepot etc.) nu poate fi tabel-tată pentru tabelul-tată iniţial.

Pentru crearea unei relaţii, câmpurile de legătură din cele două tabele trebuie să aibă acelaşi tip
de dată (recomandat şi aceeaşi lungime) și să fie indexate. Mai mult, tipul indexului de pe câmpul
de legătură din fiecare tabel determină tipul de relaţie care se creează:
One to many (unul-la-mai-multe) –
unei înregistrări din tabelul- tată îi pot corespunde mai multe înregistrări în tabelul- fiu;
în tabelul- tată este un index fără dubluri, în tabelul- fiu un index cu dubluri
One to one (unul-la-unul) –
unei înregistrări din tabelul-tată îi poate corespunde o singură înregistrare din tabelul-fiu;
ambele indexuri sunt fără duplicate
Many to many (mai-multe-la-mai-multe) –
o înregistrare din tabelul-tată poate avea mai multe înregistrări corespondente în tabelul-fiu şi
viceversa;
ambele indexuri sunt cu duplicate
5.8.1. Crearea unei relaţii între două tabele
Observație: Înainte de a crea relații între tabele, acestea trebuiesc închise.
Pentru ilustrarea modului de creare a unei relații, vom considera exemplul anterior, al tabelelor
PERSONAL şi FUNCŢII. Presupunem că nu există în nici una dintre ele indexuri pe câmpul
funcția, câmpul de legătură în viitoarea relație.
1. deschidem baza de date şi cele două tabele în mod Design View (Vizualizare proiect)
2. tabela PERSONAL – este evident că pot exista mai multe persoane cu aceeaşi funcţie - pe
câmpul funcţia vom crea un index normal cu duplicate - Da (cu dubluri)
3. tabela FUNCŢII – cuprinde nomenclatorul de funcții, cu coduri și denumiri; nu au sens nici
valorile duplicate, nici valorile nule, câmpul funcţia identifică în mod unic înregistrarea – deci
stabilim câmpul Funcţia cheie primară, ceea ce automat va crea un index fără duplicate -
Da(fără dubluri)
4. închidem ambele tabele, cu salvarea modificărilor de structură
5. deschidem fila Database Tools (Instrumente bază de date) și din grupul Relationships
(Relații) folosim butonul Relationships (Relaţii ).

6. Se deschide fereastra Relationships (Relaţii) și peste ea se afișează caseta Show Table
(Afişare tabel); – dacă nu se afișează, folosim butonul din același grup;

7. în caseta Show Table (Afişare tabel) selectăm pe rând fiecare
tabelă ce va participa la relaţie și îl adăugăm în fereastra de
relații cu butonul Add (Adăugare ), apoi
închidem dialogul; tabelele apar în fereastra Relationships
(Relaţii) ca liste a câmpurilor pe care le conțin
8. construim relația: tragem cu mouse-ul de la câmpul de relație
din prima tabelă (funcţia din tabelul PERSONAL) până la spre
câmpul de relație din al doilea tabel (funcţia din FUNCŢII).
9. se va afişa caseta Edit Relationships (Editare Relaţii) –

afișează tabelele și câmpurile selectate, la baza casetei se poate observa tipul de relație (o relaţie
tip unul-la-mai-mulți) care se va crea;
10. Dacă este cazul, impunem integritate referențială relației, activând comutatorul Enforce
Referential Integrity (Impunere integritate referențială)
11. confirmăm cu butonul Create (Creare ).
12. în fereastra Relationships (Relaţii), noua relaţie este evidențiată printr-o linie care leagă
câmpurile din cele două tabele
13. se închide fereastra Relații, cu confirmarea salvării aspectului

Dacă am aplicat restricția de integritate referențială, pe linia de relație se evidențiază tipul
acesteia, 1-∞ - unu la mai mulți
Restricția de integritate referențială se poate impune doar dacă cele două câmpuri de legătură au
același tip și același subtip de dată și asigură coerența datelor din tabelele legate, în sensul că
previne ștergerea unei înregistrări din tabelul-tată dacă în tabelul-fiu există înregistrări legate de
acesta. De exemplu, nu se va permite ștergerea unei funcții din tabelul FUNCȚII pentru care există
corespondent în tabelul PERSONAL.
5.8.2. Vizualizarea rapidă a efectului unei relaţii
După crearea relaţiei, la deschiderea unui tabel-tată, articolele vor avea în faţă o casetă cu un
caracter plus (+) cu care se pot afișa într-o subfereastră toate articolele din tabelul-fiu care au acea
valoare pentru câmpul de legătură.
De exemplu, dacă deschidem tabelul FUNCŢII şi dăm un clic pe caseta „+“ din dreptul valorii 3,
se vor afişa toţi angajaţii având funcţia de Operator:

5.8.3. Modificarea unei relaţii
Pentru modificarea unei relaţii se deschide fereastra de relații, se selectează relația dorită cu clic
pe linia ei şi comanda Edit Relationships (Editare relaţii) din meniul contextual al liniei de relaţie
sau din Relationships Tools (Instrumente de relații)  grupul Tools (Instrumente)  butonul
Edit Relationships (Editare Relații). Se va afişa acelaşi dialog ca mai sus, în care se fac
modificările necesare.
5.8.4. Ştergerea unei relaţii
Pentru ștergerea unei relaţii: se selectează cu clic pe linia de relaţie și se șterge cu tasta Delete
sau cu comanda Delete (Ștergere) din meniul contextual. Se confirmă ștergerea.
5.9. Interogări
O interogare (Query) este un obiect al bazei de date care permite extragerea din unul sau mai
multe tabele (relaționate) a înregistrărilor care satisfac anumite criterii de selecție. După crearea
interogării, ea poate fi executată ori de câte ori este nevoie, obţinând ca rezultat doar câmpurile
dorite şi/sau înregistrările care satisfac una sau mai multe condiţii.
5.9.1. Crearea unei interogări (Query) în modul proiectare
1. în fila Create (Creare)  grupul Query (Interogări)  butonul Query Design
(Proiectare interogare ).
În acest moment se va afişa fereastra generatorului de interogări, împărţită în două subferestre:
 cea de sus va afișa tabelele selectate, cu relaţiile dintre ele;
 cea de jos permite specificarea celorlalte elemente ale interogării (câmpuri, criterii etc.).
2. tabelele de lucru se adaugă la mediul de lucru
al interogării:
în dialogul Show Table (Afișare tabel)
selectăm pe rând fiecare tabel şi îl adăugăm cu
butonul Add (Adăugare ), după care închidem dialogul.
(dacă nu apare automat, dialogul se afișează cu butonul Show Table (Afișare tabel) din

meniul Query Tools  Design (Instrumente interogare  Proiectare)
În subfereastra superioară vor fi afișate bazele de date și relațile stabilite între ele
3. câmpurile care vor fi incluse în rezultatul interogării se aleg pe rând, în ordinea în care vrem
să apară în rezultatul interogării, cu clic dublu din tabelul respectiv sau din listele ascunse
de pe linia Field (Câmp).
Dacă la interogare participă două sau mai multe tabele, în listele ascunse de la Câmp numele

câmpului este prefixat cu numele tabelului (de exemplu, personal.nume înseamnă câmpul
nume din tabelul PERSONAL
Pe linia Table (Tabel) se afişează numele tabelului din care provine fiecare câmp.
4. dacă este cazul, liniile Sort (Sortare), Show (Afișare), Criteria (Criterii), Or (Sau) se
completează în mod corespunzător pentru ca interogarea să returneze rezultatele dorite
5. se salvează interogarea:
 prin închiderea ferestrei interogării și confirmarea salvării
 cu File (Fișier)  Save (Salvare )

în dialogul Save as (Salvare ca) se introduce numele noii interogări. O
interogare nu poate avea același nume cu un tabel al bazei de date.
6. interogarea este afișată în panoul de navigare și poate fi utilizată.
Deschiderea cu dublu clic a unei interogări determină selecția din
tabelele bazei a câmpurilor și/ sau înregistrărilor conform criteriilor
stabilite în interogare și afișarea rezultatelor
Exemplu: Ne propunem să creăm o interogare care să afişeze câmpurile Nume, Prenume, Data
Naşterii, Studii şi Adresa din tabelul PERSONAL şi câmpul Denumire funcţie din tabelul FUNCŢII.
5.9.2. Condiții și criterii de selecție într-o interogare

1. Ordonarea rezultatelor după unul sau mai multe criterii
Ordinea implicită a înregistrărilor din rezultatul unei interogări poate fi modificată prin
specificarea unuia sau mai multor câmpuri din interogare drept criterii de sortare.
Pentru ca o interogare să afișeze înregistrările sortate în ordinea valorilor dintr-un câmp,
poziționăm cursorul în coloana aferentă acelui câmp, în linia Sort (Sortare) și deschidem lista
ascunsă din care alegem ordinea de sortare: crescătoare - Ascending (Ascendentă), sau
descrescătoare - Descending (Descendentă). .
Opțiunea not sorted (nesortat) este opțiunea implicită și poate fi utilizată pentru a șterge o
opțiune de sortare stabilită anterior.
Interogarea poate furniza rezultatele sortate după mai multe câmpuri, dacă pe linia Sort (Sortare)
în coloanele respective alegem câte o opțiune, nu neapărat aceeași. În acest caz, cel mai din stânga
dintre acestea va fi criteriu principal de sortare, în sensul că al doilea criteriu va avea efect numai
dacă pentru primul există valori duplicate.
În exemplul alăturat, interogarea va furniza înregistrările începând cu prețul cel mai mare și
terminând cu cel mai mic. Înregistrările în care prețul e același vor apărea crescător după nume
(Albu înainte de Ionescu), iar cele pentru care Pret și
Nume sunt identice, în ordine crescătoare a
prenumelor. ( Ana înainte de Maria.)
Pentru a asigura prioritatea corectă a criteriilor de sortare, ordinea câmpurilor din interogare se
modifică corespunzător. Pentru mutarea unui câmp, selectăm coloană respectivă (clic deasupra
coloanei când indicatorul de mouse are forma unei săgeţi în jos ) şi apoi o tragem cu mouse-ul de
deasupra ei spre stânga sau spre dreapta până în poziţia dorită.
Ex.: Să se ordoneze rezultatele interogării crescător după Studii şi descrescător după Nume.

2. Ascunderea unor câmpuri din rezultat
Putem impune ca anumite câmpuri să fie incluse în rezultatele interogării, dar să nu se afişeze pe
ecran, prin dezactivarea comutatoarelor corespunzătoare din linia Show (Afişare) . Deși nu
sunt afișate, aceste câmpuri influențează rezultatele interogării prin criteriile definite pentru ele.
Reafişarea se face prin activarea comutatoarelor.
3. Criterii de selecție a înregistrărilor
Scopul principal al interogărilor este selecția din tabelele sursă a înregistrărilor care îndeplinesc
una sau mai multe condiții.
Condiţiile de selectare a înregistrărilor se introduc în interogare în liniile Criteria (Criterii) și Or
(Sau), fiecare pe coloana corespunzătoare câmpului la care se referă: în rezultat vor fi incluse numai
înregistrările care satisfac condiţiile stabilite.
Aceste condiții se referă la valorile din unul sau mai multe câmpuri ale tabelelor și constau în
general, în compararea acestor valori cu o valoare constantă specificată.
Valorile constante folosite ca termen al comparației se introduc respectând reguli specifice:
- constante numerice – numărul ca atare: 2,5 100
- constante de tip Text – între ghilimele
- constante de tip Dată/Oră – între caractere diez (#)
- constante de tip Da/Nu – -1 pentru Da (bifat, adevărat) şi 0 pentru Nu (nebifat, fals)
Pentru comparare se pot folosi următorii operatori:
Operator Înregistrări incluse în rezultatul interogării:
câmpul are valoarea specificată
Exemple:
= valoare  =2 sub câmpul Funcţia (sau 2 sub câmpul Funcţia)  numai
( sau valoare) cei cu funcţia 2.
 ="Ana" sub câmpul Prenume (sau "Ana" sub câmpul
Prenume)  numai cei cu prenumele Ana
câmpul are o valoare mai mică decât cea specificată.
< valoare Exemplu: <3 sub câmpul Funcţia  numai cei care au funcţia 1
sau 2.
câmpul are o valoare mai mare decât cea specificată.
> valoare Exemplu: >2 sub câmpul Funcţia  numai cei care au funcţia cel
puţin egală cu 3.
câmpul are o valoare cel puţin egală cu cea specificată.
<= valoare Exemplu: <=3 sub câmpul Funcţia  numai cei care au funcţia 1
sau 2 sau 3
câmpul are o valoare cel mult egală valoarea specificată
>= valoare Exemplu: >=3 sub câmpul Funcţia  numai cei care au funcţia 3
sau mai mare.
câmpul nu are valoarea specificată.
<> valoare Exemplu: <>2 sub câmpul Funcţia  numai cei care nu au
funcţia 2.
câmpul are una din valorile specificate în listă.
IN (val_1;val_2;...) Exemplu: IN("Ana";"Daniel") sub câmpul Prenume îi va extrage
numai pe cei care se numesc Ana sau Daniel.

Operator Înregistrări incluse în rezultatul interogării:
câmpul are o valoare în intervalul specificat, cel puțin val_min și
cel mult val_max.
BETWEEN val_min AND val_max
Exemplu: BETWEEN 1500 AND 2000 sub câmpul Salariu 
numai pe cei care au salariul între aceste valori (inclusiv).
operator pentru câmpuri text, permite utilizarea caracterelor
speciale * și ? în criteriul de comparare șir
Exemple:
 LIKE "D*" sub câmpul Prenume  toți cei cu prenume cu
litera D: Dan, Daniel, Dorin
 LIKE "Mar?" sub câmpul Prenume  toți cei cu prenumele
LIKE "șir"
din 4 litere, începând cu Mar: Mara sau Mark, dar nu și
Maria
 LIKE "*ana*" sub câmpul Prenume  toți cei ai căror
prenume conține șirul de caractere ana: Ana, Dana, Hanah
Dacă criteriul de comparare nu conține caractere speciale, LIKE
este echivalent cu = (LIKE "Dan" este echiv cu ="Dan")
câmpul nu are valoarea specificată – operatorul poate fi
echivalent cu <> (diferit de)
NOT este folosit în special pentru negarea operatorilor IN,
BETWEEN şi LIKE, de exemplu:
 NOT IN ("Cosmin";"Ana") sub câmpul Prenume  cei la
NOT valoare
care prenumele nu e Cosmin sau Ana;
 NOT BETWEEN 1800 AND 2000 sub câmpul Salariu  cei la
care salariul este sub 1500 sau peste 1800
 NOT LIKE "D*" sub câmpul Prenume  cei a căror
Prenume începe cu altă literă D: Dan, Daniel, Dorin
NULL sau IS NULL câmpul sub care se află operatorul este gol.
NOT NULL sau IS NOT NULL câmpul sub care se află operatorul nu este gol.
Exemplu 1:

Exemplu 2:
Exemplu 3:
Atunci când pe rândul Criteria (Criterii) dintr-o interogare sunt specificate condiţii pentru mai
multe câmpuri, în rezultatul acesteia vor fi incluse doar acele înregistrări care îndeplinesc simultan
toate condițiile.
Exemplul de mai jos ilustrează această situație: sunt stabilite condiții pentru două câmpuri:
și se poate vedea că rezultatul interogării include o singură înregistrările care le respectă pe

amândouă.
În alte situații, este necesar să construim o interogare care să returneze toate înregistrările care
îndeplinesc una sau alta dintre condiții. În acest caz, criteriile se vor specifica sub câmpurile
respective, o condiție pe linia Criteria (Criterii) iar cealaltă pe linia Or (Sau).
În exemplul următor, aceleași condiții de mai sus pentru cele două câmpuri dar plasate pe rânduri
diferite:
determină rezultate substanțial diferite:

Aceeași modalitate de construire a interogării este utilă atunci când rezultatul trebuie să cuprindă
înregistrările în care într-un câmp se găsește una dintre două valori, de exemplu persoanele care se
numesc Ion sau Nicolae sau persoanele care au salariu de 150 € sau de 250 €.
5.9.3. Rularea interogării

În timpul proiectării unei interogări, mai ales atunci când este nevoie de un set complex de
criterii de selecție, este util și recomandat să verificăm rezultatele înainte de salvarea interogării în
bază prin rularea interogării.
Rularea unei interogări în timpul proiectării sale se face cu butonul Run (Executare) din
grupul Results (Rezultate), meniul Query Tools  Design (Instrumente interogare 
Proiectare). Se va afișa fereastra de rezultate a interogării (Datasheet), în care se verifică efectul
criteriilor de selectare stabilite. Revenirea la proiectare se face cu butonul .
5.9.4. Executarea interogării
O interogare salvată în baza de date se regăsește în panoul de navigare în clasa de obiecte
Queries (Interogări), de unde poate fi executată de câte ori este nevoie:
1. cu clic dublu pe numele ei
2. cu clic dreapta pe interogare => Open (Deschidere).
În fereastra interogării se afișează înregistrările și câmpurile tabelelor sursă care îndeplinesc
condițiile de selecție specificate.
5.9.5. Modificarea unei interogări (Query)
Pentru modificare, interogarea trebuie deschisă în mod proiectare. Pentru aceasta, în panoul de
navigare se dă clic dreapta pe interogare  Design View (Vizualizare proiect).
Se afișează fereastra de proiectare în care se pot modifica câmpurile incluse în interogare,
ordinea lor de afișare și criteriile de selectare sau de sortare a înregistrărilor.
Ştergerea unor câmpuri din interogare
Pentru ștergerea unui câmp, selectăm coloana aferentă (clic deasupra coloanei când indicatorul
de mouse are forma unei săgeţi în jos ) şi apoi o ștergem cu:
- tasta Delete
- butonul Delete Columns (Eliminare coloane ) din Query Tools  Design
(Instrumente interogare  Proiectare)  grupul Query Setup (Iniţializare interogare)
Adăugarea unor câmpuri la interogare
Dacă este necesară adăugarea în interogare a unui câmp, acesta poate fi ales cu dublu clic din
caseta tabelului său, ca la crearea interogării. Câmpul va fi afișat la dreapta câmpurilor existente.
În situația în care câmpul respectiv trebuie adăugat între câmpurile existente, se selectează cel în

stânga căruia trebuie să apară noul câmp și se inserează în interogare o coloană goală, cu butonul
Insert Columns (Inserare coloane ) din același meniu ca mai sus. Coloana va fi
completată prin alegerea câmpului din lista Field (Câmp).
5.9.6. Ştergerea unei interogări
O interogare care nu mai este necesară poate fi ștearsă. În panoul de navigare, selectăm
interogarea și apoi o ștergem cu:
- tasta Delete
- opțiunea Delete (Ştergere) din meniul contextual
- butonul Delete (Ştergere ) din tab-ul Home (Pornire)  grupul
Records (Înregistrări)
Confirmăm ştergerea interogării în caseta de dialog. Operaţia de ștergere a unei interogări nu
poate fi anulată.
5.10. Formulare
Formularele reprezintă interfaţa principală între utilizator şi o bază de date Access 2010. Ele
sunt obiecte ale bazei de date care permit vizualizarea, introducerea şi modificarea datelor într-o
manieră mai atractivă decât modul de afişare și introducere a datelor sub formă tabelară.
În viața reală, formularele sunt frecvent utilizate: toată lumea completează formulare în situații
diverse, la înscrierea la un curs, la medic etc. Motivul pentru care sunt folosite atât de des este acela
că acestea constituie o modalitate ușoară de a ghida oamenii în introducerea de date corect. În
bazele de date sunt utilizate dintr-un motiv asemănător: datele se vor actualiza exact așa cum a fost
prevăzut de proiectantul bazei, într-unul sau mai multe tabele legate .
5.10.1. Crearea unui formular simplu
Cel mai simplu formular este cel prin care se actualizează toate câmpurile dintr-un singur tabel.
1. În fereastra bazei de date, în panoul de navigare, se selectează tabelul
2. În fila Create (Creare)  grupul Forms (Formulare),
3. se selectează butonul Form
(Formular).
Se va crea un formular simplu, cu aspectul
implicit.
4. Se salvează formularul:
- prin închiderea ferestrei
formularului și confirmarea opțiunii
de salvare.
- cu butonul File (Fișier )  Save (Salvare )
- butonul Save (Salvare) din bara Acces rapid
5. În caseta Save As(Salvare ca) se introduce numele
formularului. Numele propus pentru formular va fi
numele tabelului pentru care a fost creat
6. Formularul este afișat în panoul de navigare, în grupul
Forms (Formulare) și poate fi utilizat pentru actualizarea câmpurilor din tabela sursă

5.10.2. Crearea unui formular folosind Expertul
Dacă avem nevoie de un formular care să actualizeze doar o parte dintre câmpurile unei tabele
sau câmpuri din mai multe tabele, îl vom crea folosind un instrument pentru crearea formularelor.
Exemplu: Ne propunem să creăm un formular care să actualizeze toate câmpurile din tabelul
PERSONAL şi câmpul Denumire funcţie din tabelul FUNCŢII, cele două tabele fiind în relație.
1. În fila Create (Creare)  grupul Forms (Formulare) butonul Form Wizard
(Expert formular ).
Va începe un set de dialoguri (wizard) cu care vom configura conţinutul şi aspectul noului
formular.
2. Pentru fiecare tabel cu câmpuri actualizate prin formular:
- din lista Tables/Queries (Tabele/Interogări) selectăm tabelul din care provin câmpurile
- din lista Available Fields (Câmpuri disponibile) selectăm care vor apărea în formular și le
mutăm cu butoanele în Selected Fields (Câmpuri selectate) în ordinea în care
vor fi afişate şi accesate în formular.
butoanele ne permit să anulăm o mutare greșită
 în exemplu –
alegem tabelul PERSONAL, mutăm toate câmpurile cu butonul ;
alegem tabelul FUNCŢII, selectăm Denumire funcţie și-l mutăm cu butonul
- trecerea la pasul următor - butonul Next (Următorul)
3. Dacă formularul actualizează câmpuri din mai multe tabele, se alege tabelul conducător în
viitorul formular
 în exemplu, confirmăm opțiunea implicită, prin personal (by personal)


4. Alegem modul de aşezare a câmpurilor în formular, prin butoanele radio alăturate
 în exemplu – păstrăm varianta implicită,

modul Columnar (Coloane) - câmpurile sunt aşezate unul sub altul
5. În ultimul dialog
- introducem numele formularului
- alegem între deschiderea formularului pentru actualizarea datelor Open the form to
view or enter information (Deschidere formular pentru afişarea sau introducerea
informaţiilor)sau pentru modificarea designului Modify the form’s design
(Modificarea formularului).
- confirmăm cu butonul Finish (Terminare ).
 în exemplu –
introducem numele Actualizare personal
optăm pentru actualizarea datelor
butonul Finish (Terminare)
Formularul se deschide, afișează informații din tabele și poate fi folosit pentru actualizarea
acestora.

5.10.3. Crearea unui formular prin care utilizatorul să aibă acces doar la anumite articole
Un formular creat prin una dintre metodele de mai sus va permite utilizatorului să aibă acces la
toate articolele din tabelele respective. Pentru ca accesul să fie limitat la anumite înregistrări,
formularul va fi creat pe baza unei interogări care să asigure selectarea corespunzătoare a
înregistrărilor.
1. Se creează o interogare cu criteriile necesare pentru selecția și/ sau sortarea înregistrărilor;
2. Se creează formularul având ca punct de plecare interogarea –
I. formular simplu: se selectează interogarea, se folosește butonul Form (Formular)
II. cu expertul: la pasul 2, din lista Tables/Queries (Tabele/Interogări) se selectează
interogarea respectivă.
Exemple:
1. Să se creeze un formular pentru actualizarea datelor persoanelor cu salarii de peste 250 .
2. Să se creeze un formular pentru actualizarea datelor persoanelor cu studii (bifat, DA, -1).
5.10.4. Utilizarea unui formular
După creare, putem utiliza formularul ori de câte ori avem nevoie pentru a adăuga înregistrări în
baza de date sau pentru a le modifica pe cele existente.
Pentru aceasta, în panoul de navigare, în zona Forms (Formulare), se deschide formularul :
 cu clic dublu pe numele lui
 cu clic dreapta  Open (Deschidere)
Formularul se deschide și afișează datele din prima înregistrare. În partea inferioară a
formularului este prezentă o bară de selecție a înregistrărilor, ca cea de la tabele, pentru navigarea
între înregistrări.
Actualizarea datelor din baze cu ajutorul formularului este asemănătoare cu modificarea datelor
direct în tabelă. Mai mult, toate proprietățile câmpurilor stabilite la definirea tabelelor (format de
afișare, valoare implicită, regulă de validare etc.) se aplică și când actualizarea datelor se face prin
utilizarea formularului.

 Adăugarea unui articol:
- butonul New blank Record (Înregistrare nouă necompletată) din bară
- fila Home(Pornire)  grupul Records (Înregistrări)  butonul New (Nou
)
- automat, la ieșirea de pe ultimul câmp a ultimei înregistrări
după care se completează valorile din câmpuri.
 Deplasarea de la o înregistrare la alta:
- automat, la ieșirea de pe ultimul câmp a înregistrării curente
- cu butoanele de deplasare din bara de selecție
 Deplasarea rapidă la o înregistrare: se introduce numărul înregistrării în zona de selecție din
bară și se confirmă cu Enter
 Modificarea valorilor din câmpuri: deplasare în câmp cu tasta TAB/ SHIFT + TAB sau direct
cu mouse-ul și modificarea valorii
 Căutarea unui articol: se tastează valoarea căutată în zona Search (Căutare )
din bara de selecție înregistrări  formularul afișează primul articol care conține valoarea;
cu Enter repetat în zona de căutare se afișează pe rând celelalte articole
 Ştergerea unui articol: fila Home (Pornire)  grupul Records (Înregistrări); se deschide
lista ascunsă Delete (Ştergere ) și se alege opțiunea Delete Records
(Ştergere înregistrare). Ștergerea trebuie confirmată pentru că nu poate fi anulată.
5.10.5. Adăugarea și modificarea textului din antet
La crearea unui formular, numele stabilit la salvarea sa este automat preluat ca titlu. Titlul este
afișat în fereastra de actualizare a datelor. Titlul afișat în formular poate fi modificat ca să fie mai
sugestiv pentru utilizator: Actualizarea datelor personale, în loc de Actualizare personal. De
asemenea, se poate introduce un text în antetul sau subsolul unui formular.
Pentru modificarea informațiilor din antetul sau subsolul unui formular, formularul se deschide
în modul vizualizare proiect, din panoul de navigare. Se deschide meniul contextual cu clic dreapta
pe formular  opțiunea Design View (Vizualizare Proiect).
Pentru modificarea textului din titlul formularului se selectează caseta cu un clic, apoi încă un
clic în interiorul ei în poziția dorită și se tastează textul. Caseta cu titlul poate fi selectată ca orice
obiect (un clic pe bordura ei) și poate fi deplasată în locul dorit din antet prin tragere cu mouse-ul,
când cursorul ia forma unei săgeți cu patru vârfuri.
Dacă dorim să introducem un text în subsol, zona de subsol trebuie extinsă. Se poziționează
indicatorul mouse-ului deasupra textului Detail (Detaliere ) până când apare
cursorul de extindere și cu butonul apăsat se trage în jos.
Din meniul Form Design Tools (Instrumente proiectare formular) fila Design (Proiectare),

se selectează butonul Label (Etichetă) se inserează prin descriere cu mouse-ul în poziția
dorită. Se tastează textul dorit în etichetă.
În antet și subsol pot fi introduse și imagini cu ajutorul butonului Logo (Siglă).
5.10.6. Ştergerea unui formular
Un formular care nu mai este necesar poate fi șters din baza de date. În panoul de navigare se
selectează formularul și se șterge cu:
- fila Home (Pornire)  grupul Records (Înregistrări)  butonul Delete
(Ştergere ).
- opțiunea Delete (Ştergere) din meniul
contextual
- tasta Delete
Ștergerea formularului necesită confirmare și nu poate fi anulată.
5.11. Rapoarte
Un raport este un obiect din baza de date în care se afișează informații extrase din unul sau mai
multe tabele ale bazei de date, în general în scopul tipăririi (listării) lui la imprimantă.
5.11.1. Crearea unui raport simplu
Cel mai simplu raport este cel care prezintă toate câmpurile dintr-un singur tabel, fără ordonări,
grupări sau informații statistice. De exemplu, un raport care să prezinte lista funcțiilor existente,
creat pentru tabelul FUNCȚIA.
1. În fereastra bazei de date, în panoul de navigare, se selectează tabelul
2. În fila Create (Creare)  grupul Reports (Rapoarte)  butonul Report (Raport .)

Se va crea un raport simplu, cu aspectul implicit.
7. Se salvează raportul:
- prin închiderea ferestrei raportului și confirmarea opțiunii de salvare.
- cu butonul File (Fișier )  Save (Salvare )
- butonul Save (Salvare) din bara Acces rapid
8. În caseta Save As(Salvare ca) se introduce numele raportului.
Numele propus pentru raport va fi numele tabelului din care a
fost creat
9. Raportul este afișat în panoul de navigare, în grupul Reports
(Rapoarte) și poate fi utilizat pentru listarea articolelor din
tabelul sursă
5.11.2. Crearea unui raport complex folosind Expertul
Dacă avem nevoie de un raport care să prezinte într-o listă doar o parte dintre câmpurile unei
tabele sau câmpuri din mai multe tabele, îl vom crea folosind un instrument pentru crearea
rapoartelor.
Exemplu: Ne propunem să creăm un raport care să conţină câmpurile Marca, Nume, Prenume,
Salar din tabelul PERSONAL, Denumire funcţie din tabelul FUNCŢII şi Denumire secţie din
tabelul SECŢII. Articolele vor fi grupate după secție (câmpul Denumire Secție). În cadrul fiecărui
grup, persoanele vor fi ordonate crescător după nume și după prenume. La sfârşitul fiecărui grup
se vor calcula suma şi media salariilor pentru persoanele din grup. Orientarea pe hârtie va fi
Landscape (Tip vedere). Între cele trei tabele există relațiile din imagine:
Pentru crearea unui raport se vor parcurge mai mulți pași:

1. Fila Create (Creare)  grupul Reports (Rapoarte)  butonul Report Wizard
(Expert Raport ).
Va începe un set de dialoguri (wizard) cu care vom configura conţinutul şi aspectul noului
raport.
2. Pentru fiecare tabel din care raportul preia informații:
- din lista Tables/Queries (Tabele/Interogări) selectăm tabelul din care provin câmpurile
- din lista Available Fields (Câmpuri disponibile) le selectăm pe cele care vor apărea în
raport în ordinea în care trebuie să fie așezate și le mutăm cu butoanele în
Selected Fields (Câmpuri selectate) în ordinea în care vor fi afişate şi accesate în raport.
butoanele ne permit să anulăm o mutare greșită
 în exemplu –
alegem tabelul PERSONAL, selectăm pe rând și mutăm câmpurile cu butonul ;
alegem tabelul FUNCŢII, selectăm Denumire funcţie și-l mutăm cu butonul
alegem tabelul SECŢII, selectăm Denumire secţie și-l mutăm cu butonul

3. Dacă raportul utilizează câmpuri din mai multe tabele, se alege tabelul conducător
 în exemplu, confirmăm opțiunea implicită,

by personal (prin personal)
4. Adăugăm unul sau mai multe niveluri de grupare, în ordinea importanței: primul se alege
nivelul principal de grupare, apoi cel secundar etc.
 în exemplu –în panoul din stânga selectăm câmpul

Denumire secție și îl mutăm cu butonul - devine nivel de grupare
5. Din listele ascunse numerotate 1-4, se pot stabili în raport maxim patru criterii de sortare și
ordinea crescătoare sau descrescătoare pentru fiecare, cu butoanele alăturate, care au rol de
comutator Ascending (Ascendent) / Descending (Descendent)
 în exemplu –
la 1. alegem câmpul Nume ca principal criteriu de sortare,
la 2. alegem câmpul Prenume, criteriul secundar de sortare
butoanele rămân pe setarea curentă, întrucât dorim sortare crescătoare pentru ambele criterii

6. Butonul Summary Options (Opțiuni de sinteză) permite
includerea în raport a unor informații statistice pentru fiecare grupă și la finalul raportului. Se
afișează un dialog suplimentar în care apar toate câmpurile numerice incluse în raport, cu
comutatori pentru calculul totalului – Sum (Însumare), a mediei aritmetice - Avg (Medie), a
valorii minime și maxime – Min, Max. Se confirmă cu OK pentru revenirea la dialogul
principal.
 în exemplu –
singurul câmp numeric inclus este Salar, pentru care bifăm
Sum (Însumare) și Avg (Medie), apoi OK
7. Se stabilește modul de așezare în pagină al raportului, cu butoanele radio din lista Layout
(Aspect) și orientarea paginii de hârtie, din lista Orientation (Orientare)
 în exemplu – păstrăm varianta implicită Stepped (Alternativ),

selectăm Landscape (Vedere)
8. În ultimul dialog
- introducem numele raportului
- alegem între deschiderea raportului pentru examinare Preview the report (Examinare
raport) sau pentru modificarea designului Modify the form’s design (Modificare
proiect formular).
- confirmăm cu butonul Finish (Terminare ).

 în exemplu –
introducem numele Situație personal pe secții
optăm pentru examinarea raportului
butonul Finish (Terminare)
Raportul se deschide în modul Print Preview ( Examinare înaintea imprimării) care afișează
informațiile din tabele conform setărilor, exact așa cum vor arăta la tipărire și poate fi tipărit la
imprimantă.
5.11.3. Crearea unui raport care cuprindă numai anumite înregistrări

Un raport creat prin una dintre metodele de mai sus va cuprinde toate înregistrările din tabelul
conducător. Pentru ca în raport să fie incluse doar anumite înregistrări, tabelul sursă va fi înlocuit de
o interogare prin care să se facă selectarea corespunzătoare a înregistrărilor.
1. Se creează o interogare cu criteriile necesare pentru selecția și/ sau sortarea înregistrărilor;
2. Se creează raportul având ca punct de plecare interogarea –
I. raport simplu: se selectează interogarea, se folosește butonul Report (Raport .
II. cu expertul: la pasul 2, din lista Tables/Queries (Tabele/Interogări) în loc de tabelul
principal se selectează interogarea respectivă.
Exemplu: Să se creeze un raport care să conţină câmpurile Nume, Prenume, Funcţia, Data
naşterii şi să conţină numai persoanele cu Funcţia 2.

5.11.4. Deschiderea unui raport
După crearea sa, raportul poate fi executat de câte ori este nevoie. În panoul de navigare se
deschide raportul cu dublu clic sau cu clic dreapta pe raport  opțiunea Open (Deschidere). La
fiecare deschidere, acesta va prezenta datele existente în acel moment în tabelele bazei de date, în
forma stabilită la proiectarea sa.
Pentru a verifica încadrarea în pagină, raportul se poate deschide din meniul contextual cu
opțiunea Print Preview (Examinare înaintea imprimării ), care
afișează datele raportului exact așa cum vor fi tipărite la imprimantă.
Proiectul raportului poate fi modificat, dacă este cazul, în modurile de vizualizare:
 Design View (Vizualizare proiect) – afișează macheta de proiectare a raportului
 Layout View (Vizualizare aspect) – afișează raportul cu datele extrase din tabele
Ambele opțiuni de lucru pot fi accesate din meniul contextual (clic dreapta) sau prin schimbarea
modului de vizualizare din Home (Pornire) butonul Views (Vizualizare).
5.11.5. Adăugarea și modificarea titlului unui raport
La crearea unui raport, numele stabilit la salvarea sa este automat preluat ca titlu și va fi tipărit
înaintea informațiilor din raport. Titlul poate fi modificat ca aspect, poziție și conținut.
Pentru modificarea informațiilor din antet sau subsol, raportul se deschide în modul vizualizare
proiect. În panoul de navigare, se deschide meniul contextual al raportului cu clic dreapta 
opțiunea Design View (Vizualizare Proiect).
În fereastră se deschide structura raportului, iar în panglică apare meniul Report Design Tools
(Instrumente proiectare raport) cu 4 file: Design (Proiectare), Arrange (Aranjare), Format și
Page Setup (Inițializare Pagină).
Mutarea casetei cu titlul se face după selectarea casetei, prin tragere cu mouse-ul de bordura ei
când cursorul ia forma unei săgeți cu patru vârfuri. Textul din titlul raportului se modifică prin
tastare după selectarea casetei cu un clic și apoi activarea editării cu încă un clic în interiorul ei. În
antet poate fi introdusă o imagine cu butonului Logo (Siglă).

Aspectul raportului poate fi schimbat cu ajutorul instrumentelor din fila Format, unde în grupul
Font se găsesc butoane pentru formatarea textului, iar în grupul Number (Număr) se poate modifica
formatul de afișare pentru valorile numerice. Aceste butoane se aplică după selectarea casetei
corespunzătoare câmpului de formatat.
Pentru ca modificările făcute în proiectul raportului să se păstreze, la închiderea ferestrei se
confirmă salvarea.
Fila Page Setup (Inițializare Pagină) conține butoane pentru modificarea opțiunilor referitoare la
pagina de hârtie și la așezarea raportului pe aceasta.
5.11.6. Ştergerea unui raport

Un raport poate fi șters, din panoul de navigare. Raportul se selectează și se șterge cu tasta
Delete sau cu opțiunea Delete (Ştergere) din meniul contextual sau cu butonul Delete
(Ştergere ) din fila Home (Pornire)  grupul Records (Înregistrări).
Operația de ștergere nu poate fi anulată. Aplicația cere confirmare pentru ştergerea raportului.
5.12. Tipărirea conţinutului unui obiect al bazei

În Access, deși obiectele destinate să alcătuiască informațiile pentru imprimare sunt rapoartele,
se poate tipări și conținutul celorlalte tipuri de obiecte: tabele, interogări, formulare.
Pentru a verifica modul în care informațiile care se vor tipări se încadrează în pagină, se
recomandă o examinare pe ecran înainte de listarea propriu zisă, urmată eventual de ajustarea
parametrilor hârtiei.
5.12.1. Examinarea înaintea imprimării
Indiferent de tipul obiectului vizat (tabel, formular, interogare, raport):
 se selectează obiectul în panoul de navigare
 se deschide butonul File (Fișier )  comanda Print (Imprimare
)  butonul Print preview (Examinare înaintea imprimării) .

Pentru rapoarte, opțiunea de previzualizare este disponibilă în plus din:
 meniul contextual (clic dreapta) în panoul de navigare
 lista butonului View (Vizualizare) din fila Home (Pornire) când raportul este afișat
În oricare dintre variante, în fereastră se va afişa imaginea pe hârtie a conţinutului obiectului, iar
în panglică se va activa Print preview (Examinare înaintea imprimării), în care:

 grupul Page Size (Dimensiune pagină):
 Size(Dimensiune) – se alege din listă mărimea hârtiei
 Margins (Margini) – listă cu 3 variante: Normal (Normal), Wide (Lat), Narrow (Îngust)
 Print Data Only (Imprimare numai date) – dacă e activat, capul de tabel nu se listează;
 grupul Page Layout (Aspect pagină)
- Portrait(Portret) și
- Landscape /Vedere) – orientarea informațiilor pe pagină;
- Columns (Coloane) – numai pentru rapoarte - permite tipărirea unor rapoarte înguste pe
mai multe coloane – se pot stabili câte coloane și alți parametri (Spaţiere rânduri, Spaţiere
coloane, Dimensiune coloană, Aspect coloană).
- butonul Page Setup (Inițializare pagină )

concentrează opțiunile în trei pagini de dialog.
Butonul Print (Imprimare) deschide dialogul de listare.

Revenirea la fereastra principală se face cu butonul
Close Print Preview (Închidere examinare înaintea imprimării ) sau cu tasta Esc.

5.12.2. Tipărirea propriu-zisă
Pentru tipărirea efectivă, se folosește de asemenea meniul File (Fișier )  comanda Print
(Imprimare):
- butonul Quick Print (Imprimare rapidă) – pentru tipărirea unui singur exemplar la
imprimanta implicită
- butonul Print (Imprimare) - afişează dialogul de imprimare:
 Print Range (Interval de imprimare) – tot documentul; domeniul de pagini pe care dorim

să-l listăm; anumite înregistrări selectate anterior declanșării comenzii de imprimare;
 Copies (Copii)- numărul de exemplare
Declanşarea tipăririi se face cu OK.

5.13. Exportul unui tabel, interogare, formular sau raport într-un fișier
Informațiile dintr-un obiect al bazei de date Excel pot fi exportate din bază într-un fișier cu un
anumit format, care să poată fi deschis și prelucrat cu o altă aplicație. Cele mai uzuale formate de
fișier pentru exportul informațiilor din bază sunt text (.txt, .csv) – util în special pentru importul în
alte aplicații, excel (.xlsx, .xls) – calcul tabelar, eXtensible Markup Language (.xml) - transfer de
date între aplicații pe internet.
Pentru exportul într-un fișier pe disc a conținutului unui obiect dintr-o bază de date Access:
1. În panoul de navigare, se selectează obiectul care conține datele de exportat.
2. în fila External Data (Date externe ), din grupul Export, se alege
butonul corespunzător formatului dorit
3. se va afișa un set de dialoguri pentru finalizarea exportului
De exemplu, pentru exportul în Excel a unei tabele, selectăm tabela și apoi selectăm butonul
care deschide fereastra Export – Excel Spreadsheet (Export – foaie de calcul Excel), în care

se specifică numele și formatul fișierului Excel generat.
Butonul Browse (Răsfoire) permite alegerea folderului pentru salvarea fișierului rezultat din
export.
Dacă se exportă un tabel sau interogare și se dorește o formatare a datelor se bifează caseta
Export data with formatting and layout (Se exportă datele menținând formatarea și aspectul).
Dacă se exportă un formular sau raport, această opțiune apare selectată automat, fără a fi activă.
 Dacă se dorește vizualizarea registrului de lucru generat după terminarea operațiunii de
export se bifează caseta Open the destination file after export operation is complete
(Se deschide fișierul destinație după terminarea operațiunii de export).
 Dacă obiectul sursă (din care se exportă) este deschis și se selectează doar anumite
înregistrări pentru a fi exportate se bifează caseta Export only the selected records (Se
exportă numai înregistrările selectate)
 Se confirmă cu OK


ECDL Suport Curs Volumul 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECDL Suport Curs Volumul 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECDL STANDARD

Concepte de bază TIC pag . 5

Sistemul de operare WINDOWS 7 pag . 45

Modulul WORD Editare de text pag. 111

Modulul EXCEL Calcul tabular pag. 161

Modulul ACCESS Baze de date pag. 207

Modulul UC- Utilizarea computerului

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 5

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 8

Elementele din această schemă sunt:

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 10

 Portul de reţea (RJ45)

 Interfaţa FireWire (IEEE 1394)

1.3.3.1. Memoria ROM (Read Only Memory)

1.3.3.2. Memoria RAM (Random Access Memory)

1.3.3.3. Memoria cache

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 12

1.3.4.1. Hard-Discul (discul fix)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 13

1.3.4.3. DVD (Digital Versatile Disk)

1.3.4.4. BluRay Disc (BD)

1.3.4.5. Discheta (floppy-discul)

1.3.4.6. Card de memorie (memory card, flash card)

1.3.4.7. Memoria flash (pen drive sau USB flash drive)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 15

1.3.5.3. Trackball (bila rulantă)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 16

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 17

1.3.5.9. Camera Web

1.3.6.1. Subsistemul video

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 18

1.3.6.3. Plotterul (trasatorul)

1.3.6.4. Boxele (difuzoarele)/ Căştile

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 20

1.3.7.1. Touch screen

1.3.7.3. Docking station (stație de andocare)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 21

1.4.2.1. Principalele funcţii ale unui sistem de operare

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 22

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 23

1.4.3.1. Principiul de funcţionare a unui sistem de calcul

1.4.3.2. Etapele realizării aplicaţiilor software

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 25

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 26

1.6.4.1. Desktop/ Tower

1.6.4.2. Laptop (Notebook)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 27

1.6.4.3. Tablet Computer (tabletă)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 28

1.6.5.1. Palm PC (Palmtop, Handhold sau Organizer)

1.6.5.2. PDA (Personal Digital Assistant)

1.6.5.3. Smartphone (telefon inteligent)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 29

Reţea magistrală Reţea stea Reţea inel

1.7.2.1. Conectarea la Internet

1.7.2.2. Intranet, VPN, Extranet

1.8.1.1. Utilizarea calculatoarelor în domeniul administrativ (inclusiv cel guvernamental)

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 32

1.8.1.2. Utilizarea calculatoarelor în domeniul educaţional: e-learning, CBT

1.8.1.3. Utilizarea calculatorului în teleworking

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 33

1.8.1.5. Stocarea online a fişierelor

Modul UC - Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pag. 34

1.8.2.1. Poşta electronică – e-mail