Gălușcă Ștefania

Satyricon
Satyriconul este un roman în prosimetrul literaturii latine, atribuit lui Petronius Arbiter
(secolul I d.Hr.). Caracterul fragmentar și lacunele textului ajuns în epoca modernă au
compromis înțelegerea precisă a operei.
Lucrarea se concentrează pe vicisitudinile lui Encolpius, tânărul protagonist, ale lui Gìton,
iubitul său servitor, și ale perfidului prieten-inamic Asciltos.
Povestea povestește despre un ultraj comis de Encolpius împotriva divinității falice Priap
care, de atunci, îl bântuie provocându-i o serie de eșecuri erotice tragicomice.
Narațiunea se deschide într-un oraș din sudul Italiei, lângă o școală, unde Encolpius
și retorul în vârstă Agamemnon dezbat cu ardoare declinul artei elocvenței.
La un moment dat, protagonistul realizează că tovarășul său de călătorie Ascilto a scăpat și,
profitând de sosirea studenților, pleacă cu intenția de a merge să-l caute.
Rătăcind prin orașul labirintic Campania, tânărul ajunge să se piardă și, cerând cu naivitate
indicații unei bătrâne necunoscute, este târât de aceasta într-un bordel, unde dă de Asciltos.
Aici cei doi, în încercarea de a scăpa, sunt probabil implicați într-o orgie. După ce au reușit
să iasă din ea, cei doi tineri se întorc acasă, unde îl găsesc pe Giton așteptându-i.
Mai târziu, cei doi se trezesc nevoiți să se ocupe de sacrilegiul săvârșit de ei în
templul lui Priap cu ceva timp înainte ca narațiunea să ajungă la noi: preoteasa divinității,
Quartilla, fiind de fapt întreruptă brusc de tineri în timpul ritualurilor ei, îi obligă pe Encolpius
și Asciltos la o orgie ca formă de ispășire pentru vinovăția lor. Odată îndeplinită cererea
preotesei, toți se întorc acasă.
Povestea se mută apoi în casa lui Trimalchio, un liber nepoliticos și excentric,
îmbogățit cu activitatea comercială, unde cei trei tineri sunt invitați la unul dintre banchetele
sale somptuoase. Aici se deschide scena infamei „Cena Trimalchionis” care, ocupând
aproape jumătate din întreaga scriere care a ajuns până la noi, constituie partea centrală a
operei.
Invitați la banchet sunt, pe lângă cei trei tineri, și retorul Agamemnon (care, deși
participă adesea la banchetele organizate de Trimalchio, îl disprețuiește în secret) și alte
personaje diverse din aceeași clasă socială ca și moșierul.
Felurile de mâncare sunt extrem de coregrafice, însoțite de jocurile acrobatice ale
servitorilor și de poveștile dintre meseni. Oaspeții întrețin apoi o lungă conversație, care
atinge cele mai variate subiecte: bogăția și afacerile lui Trimalchio, nepotrivirea băilor, funcția
socială a ritualurilor funerare, condițiile climatice și agricultură, religia și tinerii, jocurile
publice, tulburările intestinale valoarea sticlei, soarta, monumentele funerare și drepturile
umane ale sclavilor. Întreaga scenă oferă o privire vie și colorată, nu lipsită de puncte de
vulgaritate clară, a vieții acelei clase sociale deosebite.
Odată cu sosirea lui Abinna (însoțită de soția sa, Scintilla, mare prietenă a soției lui
Trimalchio, Fortunata), constructor angajat în realizarea maiestuosului monument funerar al
lui Trimalchio, acesta din urmă decide să își însceneze propria înmormântare, obligând toți
spectatorii să acționeze și să se poarte de parcă ar fi fost invitați la ospățul lui de
înmormântare; tinerii, dezgustaţi de spectacolul grotesc, profită de confuzie pentru a scăpa.
Întors acasă seara, Encolpius cade pradă unui somn adânc, din cauza prea multului
vin băut, iar Asciltos, profitând de asta, îl poftește pe Giton. Surprinzându-i în pat goi, a doua
zi dimineață, Encolpio rupe prietenia care l-a legat de Asciltos, propunându-i așadar să-și
împartă bunurile comune și să-și urmeze calea fiecăruia; dar, la despărțire, Giton alege să
fie cu Asciltos, lăsându-l pe Encolpius singur și disperat. Rătăcind fără țintă pe străzile
orașului, meditând chiar să se răzbune cu sabia colegilor săi trădători, tânărul se regăsește
într-o galerie de tablouri, unde face cunoștință cu Eumolpus, un om de litere bătrân și lipsit
de bani, căruia i se găsește. tânărul va ajunge să-și mărturisească toate necazurile.
Constatând interesul lui Encolpius pentru un tablou înfățișând luarea Troiei, poetul îmbătrânit
declamă relatarea în versuri, care însă nu întrunește favoarea vizitatorilor prezenți care,
înfuriați, îi forțează așadar pe cei doi la o evadare bruscă. Devenit prieten, Encolpio își invită
noul însoțitor la cină, dar, pe drumul de întoarcere, dau de Gitone care, scăpat din ghearele
lui Asciltos, îl roagă pe fostul său stăpân și iubit să-l ia înapoi cu el; Encolpio acceptă și, cu
ajutorul lui Eumolpus, reușește să-l fure de la Asciltos prin înșelăciune.