Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare de control

Se dau textele:

1.

Domnul Wonka stătea singur-singurel lângă porţile deschise ale fabricii.


Şi ce mărunţel putea să fie!
Avea un joben negru pe cap.Purta un frac făcut dintr-o catifea minunată, de culoarea prunei.
Pantalonii îi erau verzi, de culoarea sticlei.Mănuşile lui erau de un gri-perlat.
Într-o mână, ţinea un baston splendid, cu vârful din aur. Bărbia îi era acoperită de o bărbiţă
neagră, îngrijit tunsă — un cioc. Iar ochii —ochii lui erau însufleţiţi de o strălucire miraculoasă.
Îţi dădeau impresia că lucesc. Şi aveai tot timpul senzaţia că-ţi face cu ochiul. De fapt, întregul
chip al domnului Wonka, era luminat de veselie şi de zâmbete.
Şi, oh, cât de deştept părea! Cât de iute, de isteţ şi de plin de viaţă! Făcea tot timpul mişcări
bruşte din cap, înălţându-l să se uite când în direcţia asta, când în cealaltă, şi luând aminte la tot
ce-l înconjura cu ochii aceia strălucitori, care clipeau tot timpul. Dacă te luai după iuţeala
mişcărilor lui, ai fi zis că-i o veveriţă din acelea bătrâne şi înţelepte pe care le întâlneşti în parc.
Deodată, domnul Wonka execută un dans ţopăit în zăpadă, îşi desfăcu braţele şi le zâmbi celor
cinci copii înghesuiţi lingă porţi, după care strigă:
— Bun venit, micuţii mei prieteni! Bine aţi venit la fabrică!
Vocea-i era puternică şi melodioasă ca sunetul unui flaut.
— Vă rog să înaintaţi unul câte unul, strigă el, şi să vă aduceţi şi părinţii. Apoi, să-mi arătaţi
Biletul Auriu şi să-mi spuneţi cum vă cheamă. Cine-i primul?
Băieţelul cel gras făcu un pas înainte.
— Eu sunt Augustus Gloop, anunţă el.
—Augustus! exclamă domnul Wonka, apucându-l de mână şi scuturându-i-o în sus şi-n jos cu o
forţă teribilă. Dragul meu băiat, ce bine-mi pare să te cunosc! încântat! Fermecat! Peste poate de
bucuros să te avem în mijlocul nostru! Şi aceştia sunt părinţii tăi? Ce drăguţ! Intraţi! Intraţi!
Era limpede că domnul Wonka era la fel de emoţionat ca toţi ceilalţi.

(Roald Dahl, Charlie şi fabrica de ciocolată, fragment)

2.
Doi psihologi, care au urmărit comportamentul mai multor copii mici cărora părinţii
le-au făcut cadou o tabletă, şi-au expus, pentru RL, observaţiile personale. Psihologii
atenţionează că aceste gadgeturi creează foarte uşor dependenţe şi nu le recomandă copiilor care
au sub şase ani. Psihologul Elena Vladislav, specializată în psihologia copiilor, susţine că, dacă
un copil consumă mult timp în faţa unei tablete, mai târziu poate suferi de o tulburare care se
manifestă prin imposibilitatea de concentrare asupra unui anumit subiect sau unei anumite
acţiuni, adică de aşa-numitul ADHD.
„Viteza mişcărilor jocurilor de pe tabletă se poate transforma în viaţa reală într-o
hiperactivitate la nivel motric. Mulţi copii care se joacă foarte mult timp devin copii agitaţi şi
hiperactivi, pentru că lor li se imprimă un anumit ritm al acţiunii şi vor să se mişte la acelaşi
ritm. Nu mai au răbdare să facă activităţi care presupun manualitate, răbdare sau abilităţi de
logică”, explică Vladislav. Psihologul susţine că jocurile pe tabletă nu sunt specifice copilului
mic. [...]
Pe două observaţii importante vrea psihologul să pună accentul: excesul de joc pe
tabletă le poate imprima copiilor o hiperactivitate, iar aceştia mai târziu nu se mai pot concentra
foarte bine, nu mai au răbdare să ducă o activitate la bun sfârşit. Şi, în timp, pierd abilitatea de a
comunica cu ceilalţi. „Ei nu mai ştiu să comunice în joc, să aibă toleranţă la frustrare în joc”,
punctează psihologul.
(Sidonia Bogdan, „Riscurile necunoscute la care se expune generaţia iKids”, ziarul
România liberă, 04 aprilie 2013, fragment)

Rezolvă cerințele:
I.
1. Precizează o temă comună a celor două texte, valorificând câte un element de conținut.
4p
2. Asociază fragmentul 1 cu un alt text, precizând valoarea culturală comună și valorificând
câte un element de conținut. 4p
3. Precizează sinonimele cuvintelor subliniate în textul 1. 4p
4. Precizează antonimele cuvintelor scrise îngroșat în textul 2. 4p
5. Transcrie din textul 1 o secvență în care este precizat numele unui personaj. 4p
6. Transcrie din textul 2 o secvență în care este precizat efectul jocului excesiv pe diferite
dispozitive. 4p
7. Transformă cuvântul subliniat în subordonată corespunzătoare, precizând felul ei. 4p
Şi, în timp, pierd abilitatea de a comunica cu ceilalţi.
8. Continuă secvența dată cu încă o propoziție, precizând raportul realizat. 4p
Domnul Wonka stătea singur-singurel lângă porţile deschise ale fabricii.
9. Completează spațiile libere cu formele corecte ale cuvintelor scrise între paranteze. 4p
Copiii (care- caz G) …………………..părinți nu veghează asupra timpului rezervat
( teme, caz D)…………………., ( a avea- Indicativ, viitor)………………………treptat
dificultăți ( realizare- caz Ac)……………………………. a sarcinilor.
10. Scrie o frază sub forma unui îndemn adresat copiilor, în care să existe o subordonată CD.
4p
11. Exprimă-ți argumentat opinia în 50-100 de cuvinte despre rolul folosirii tehnologiei în
învățare. 10p

II. Realizează caracterizarea unui personaj din textul 1. 40p

Se acordă 10 p din oficiu

S-ar putea să vă placă și