Recenzie

17. Manfred Spitzer, Demența digitală, Editura Humanitas, 2020

Cartea Demenţa Digitală: Cum ne tulbură mintea noile tehnologii” tratează una dintre cele
mai dezbătute probleme ale secolului XXI, anume impactul mental pe care îl generează
spaţiul digital în contextul tehnologizării constante a vieţii, oamenii pierzându-şi între timp
simţul critic şi puterea propriu-zisă de înţelegere.
Apărută în 2020 la editura Humanitas, cartea a fost scrisă de Manfred Spitzer, în vârstă de
63 de ani, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în neuroştiinţe din Germania, cu studii în
medicină şi psihologie în cadrul Universităţii din Freiburg. Deşi titlul ar putea provoca un val
de incertitudini în rândul tinerilor, cartea oferă încă de la început un disclaimer (denegare de
responsabilitate) prin faptul că nu se poziţionează împotriva adoptării noilor inovaţii din
lumea tech, ci intenţionează mai degrabă să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte
abuzarea de gadgeturi, cu precădere de copii şi adolescenţi.
Autorul începe cartea prin citarea unui studiu realizat asupra taximetriştilor din Londra,
care cunosc circa 25.000 de străzi şi alte câteva mii de pieţe, ei dobândind acest fel de
cunoaştere într-un interval de trei-patru ani. În acest sens, autorul Spitzer argumentează că
folosirea creierului duce la creşterea regiunilor cerebrale utilizate pentru capacitatea
respectivă. La polul opus, studiile arată că şoferii care se bazează până şi în cele mai simple
situaţii pe GPS se orientează mai greu în spaţiu când sunt lăsaţi să se descurce singuri. Astfel,
cine are un sistem de navigare în maşină îl va lăsa pe acesta să navigheze şi nu va mai naviga
el însuşi, iar capacitatea sa de orientare va scădea. Acest lucru este evidențiat de Spitzer în
următorul fragment: „Mult timp s-a crezut că activitatea mintală nu modifică creierul.
Modificările au loc în structuri minuscule, aşa-numitele sinapse, a căror cercetare precisă nici
măcar nu era posibilă până acum câţiva ani. Astăzi ştim despre creier că este nu doar cel mai
complicat organ al nostru, ci şi cel mai dinamic. Se modifică pe măsură ce îl folosim. Dacă
nu este folosit, hardware-ul neuronal se destramă”.
Cartea este îmbogățită de zeci de studii verificate şi comentate de autor, fiecare dintre
acestea oferind o perspectivă fascinantă asupra efectelor provocate de tehnologie în rândul
populaţiei, consecinţele putând fi surprinse doar în momentul în care decidem să luăm o
pauză şi să ne analizăm cu atenţie obiceiurile. Una dintre temele recurente ale cărţii constă în
rolul digitalului în educarea şi formarea copiilor. Aici, Spitzer susţine că, deşi un calculator
prelucrează informaţii într-un mod asemănător oamenilor care învaţă, se poate deduce greşit
că un calculator este un instrument ideal pentru învăţare. Laptopurile şi tabletele tind să preia
o bună parte din munca noastră mentală, ceea ce indică faptul că nu sunt potrivite pentru o
învăţare mai bună. Aspectul este confirmat de mai multe studii prezente în „Demenţa
Digitală”, unde se mai argumentează că învăţarea ar trebui să presupună muncă mentală pe
cont propriu. Prin urmare, cu cât un conţinut este prelucrat mai mult şi mai profund, cu atât
este mai bine înmagazinat.
În continuare, Spitzer se adânceşte tot mai mult în idei, vorbind despre „oamenii care nu
ştiu nimic şi se gândesc invariabil la Google” şi despre felul în care tindem să uităm mai
repede în reţea decât în realitate. Pe lângă o stimulare mai scăzută a creierului, persoanele
care depozitează munca mentală pe suporturi digitale sau în cloud mai au o problemă,
întrucât motivaţia pentru memorarea unor conţinuturi noi se modifică. Aşadar, când ştim că
am salvat conţinut pe PC, începem automat să nu ne mai batem capul cu acel lucru, aspect pe
care îl pot confirma în totalitate, având în vedere zecile de linkuri salvate pentru „a le accesa
mai târziu”.
Spitzer subliniază din nou problemele cu care se confruntă copiii în spaţiul virtual în zilele
noastre. Cine şi-a dobândit deja competenţele sociale prin căi obişnuite (faţă în faţă) nu va
suferi din cauza reţelelor sociale şi se va folosi de smartphone-uri şi alte gadgeturi cu un
anumit grad de dezinvoltură. La polul opus, un copil care trăieşte exclusiv în reţea riscă să nu
dobândească o asemenea componentă socială, studiile demonstrând că zonele cerebrale
responsabile pentru comportamentul social nu se dezvoltă normal în acest caz. „Internetul e
plin de eşecuri morale: de la pretenţia de a fi un alt om şi înşelătorie până la comportamente
de-a dreptul infracţionale. În reţea se poate hărţui, intimida, jefui, poţi fi agresiv şi poţi
calomnia fără limite. Nu-i de mirare că reţelele sociale fac ca tinerii să se simtă singuri şi
deprimaţi.”
Cartea mai abordează o serie interesantă de subiecte, de la felul în care influenţează
jocurile video notele proaste ale elevilor şi consecinţele posturilor TV dedicate bebeluşilor, la
miturile şi realităţile din rândul nativilor digitali şi problemele pe care le implică
multitaskingul.
Pentru cei care se consideră stăpâni asupra mediului virtual şi cred că adopţia în masă a
tehnologiei n-ar trebui să cunoască limite, cartea este un duş cu adevărat rece, marcând
tranziţia bruscă pe care o implică mileniul al treilea, de la încărcarea greoaie pe internet a
unei mici fotografii JPEG la inteligenţă artificială şi RPA (robotic process automation).

În concluzie, deşi a fost scrisă în urmă cu aproape un deceniu, cartea lui Manfred Spitzer
rămâne extrem de actuală şi în al treilea an al pandemiei de Covid-19, iar impactul propriu-
zis al textului poate să rămână în picioare de-a lungul următorilor ani.