DEZVOLTAREA DURABILĂ

1. Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii.
Raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele creşterii (Raportul Meadows) sintetiza datele privind
evoluţia a cinci parametri (creşterea populaţiei, impactul industrializării, efectele poluării, producţia de alimente şi
tendinţele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia că modelul de dezvoltare practicat în acea
perioadă nu poate fi susţinut pe termen lung.
A fost redefinit la Conferinţa ONU asupra Mediului (Stockholm, 1972). Lucrările Comisiei Mondiale pentru
Mediu şi Dezvoltare, instituite în 1985 şi Raportul prezentat în 1987 de G. H. Bruntdland, intitulat Viitorul nostru
comun au precizat definiţia acceptată şi azi a dezvoltării durabile: „o dezvoltare care satisface nevoile generaţiei
actuale fără a compromite şansele viitoarelor generaţii de a-şi satisface propriile nevoi”.
Conferinţa Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), Sesiunea Specială a
Adunării Generale ONU (2000), Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002) ş. a.
au definit strategii şi programe de acţiune la nivel global şi local. „Să gândim global şi să acţionăm local!”.
Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de resurse din partea sistemului socio-economic şi
de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune şi deşertificare,
poluarea solului, apei şi aerului, reducerea suprafeţei forestiere şi a zonelor umede, dispariţia sau periclitarea
existenţei unui număr mare de specii de plante şi animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor
naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice şi
calităţii vieţii oamenilor în zone vaste ale planetei.

Istoricul dezvoltării durabile

1972 - Stockholm - primele dezbateri internationale care scot in evidenta faptul ca o dezvoltare pe termen lung a
societatii umane este posibila numai printr-o schimbare radicala a modului de exploatare a resurselor naturale;

1980 - In "Strategia Mondiala pentru Conservare" (elaborata de Uniunea Mondiala pentru Conservare, Fondul
Mondial pentru Viata Salbatica si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu) este introdus prima data termenul de
"dezvoltare durabila" prin care dezvoltarea societatii este conceputa numai in conditiile conservarii judicioase a
resurselor naturale;

1987 - dezvoltarea durabila are la baza ideea ca o societate poate fi durabila numai in conditiile in care atat sistemul
natural cat si cel uman sunt intr-o simbioza perfecta. Raportul Comisiei Brundtland defineste dezvoltarea durabila ca
"satifacerea nevoilor generatiilor actuale fara a compromite posibilitatea viitoarelor generatii de a-si satisface propriile
nevoi" ;

1990 - Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) structureaza conceptul de dezvoltare durabila incluzînd
lupta impotriva saraciei, crearea de locuri de munca, protectia naturii, democratie si echitate;

1992 - Rio de Janeiro - Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare a prezentat conceptual de dezvoltare
durabila presedintilor de state si guverne din 140 de tari si un plan concret pentru punerea lui in aplicare, numit
"Agenda 21". A fost adoptata si "Agenda Locala 21" care sa permita comunitatilor din intreaga lume sa-si defineasca
dezvoltarea pe termen mediu si lung. O serie de tari printre care si Romania, a trecut la elaborarea Agendelor 21
Nationale si Strategiilor Nationale de Dezvoltare Durabila; numeroase comunitati locale au trecut la elaborarea
propriilor planuri de dezvoltare durabila, printre care şi Iaşul:

1997 - cu sprijinul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si a Guvernului Marii Britanii, Centrul National
pentru Dezvoltare Durabila (CNDD) a coordonat elaborarea primei versiuni a Strategiei Nationale pentru Dezvoltare
Durabila a Romaniei. Documentul a fost adoptat de Guvernului Romaniei, prin HG 305 din 15.04.1999, apoi revizuit
 în 2008 (poate fi consultat in pagina web a CNDD www.sdnp.ro).
Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizaţia umană este un subsistem al ecosferei,
dependent de fluxurile de materie şi energie din cadrul acesteia, de stabilitatea şi capacitatea ei de autoreglare.
Conţinutul Agendei 21
SECŢIUNEA
I. Dimensiunea soc ială şi
economică a dezvoltării
II. Conservarea şi
managementul resurselor
naturale
PROBLEMATICĂ ABORDATĂ
Cooperarea internaţională pentru accelerarea dezvoltării durabile în ţările în curs
de dezvoltare şi a politicilor interne corespunzătoare
Combaterea sărărciei
Modificarea modelelor de consum
Dinamica demografică şi durabilitatea
Protejarea şi promovarea condiţiilor pentru sănătatea umană
Promovarea dezvoltării aşezărilor umane durabile
Integrarea mediului şi a dezvoltării în procesul de luare a deciziilor
Protecţia atmosferei
Abordarea integrată a planificării şi a managementului resurselor
teritoriale
Combaterea defrişărilor
Managementul ecosistemelor fragile: combaterea deşertificării şi a secetei
Managementul ecosistemelor fragile: dezvoltarea durabilă a zonelor montane
Promovarea agriculturii durabile şi a dezvoltării rurale
Conservarea diversităţii biologice
Managementul prudent al biotehnologiei
Protecţia oceanelor, a tuturor tipurilor de mări, incluzând mările închise şi semi
închise şi a zonelor costiere şi protecţia, utilizarea raţională şi dezvoltarea
resurselor vii ale acestora
Protecţia calităţii şi a cantităţii resurselor de apă dulce: aplicarea unei abordări
integrate a dezvoltării, managementului şi utilizării resurselor de apă
Managementul prudent, sub aspectul problemelor de mediu, al substanţelor
toxice, incluzând prevenirea traficului internaţional ilegal cu produse toxice şi
periculoase
__________________________________________________________________________________

III. Întărirea rolului
grupurilor majore
Managementul prudent, sub aspectul problemelor de mediu, al deşeurilor
periculoase, incluzând prevenirea traficului internaţional ilegal cu deşeuri
periculoase.
Managementul prudent, sub aspectul problemelor de mediu, al deşeurilor solide şi
al activităţilor de salubritate.
Managementul prudent, sub aspectul problemelor de mediu şi în condiţii de
siguranţă, al deşeurilor radioactive.
Acţiuni la nivel global destinate dezvoltării durabile şi echitabile a femeilor
Copii şi tineretul în cadrul dezvoltării durabile

Recunoaşterea şi întărirea rolurilor populaţiilor băştinaşe şi a

comunităţilor acestora
Întărirea rolului organizaţiilor neguvernamentale: partenerii dezvoltării durabile

Iniţiative ale autorităţilor locale pentru sprijinirea dezvoltării durabile

Întărirea rolului muncitorilor şi al sindicatelor
Întărirea rolului sectorului afacerilor şi al industriei
Comunitatea ştiinţifică şi tehnică
Întărirea rolului agricultorilor

IV. Mijloace de Resurse şi mecanisme financiare

implementare Transferul de tehnologii mai puţin poluante, cooperarea şi construcţia

capacităţilor
Ştiinţa în sprijinul dezvoltării durabile
Promovarea educaţiei, conştientizării publice şi a instruirii

Mecanisme naţionale şi cooperarea internaţională pentru construcţia capacităţilor

în ţările în curs de dezvoltare
Organizarea instituţională la nivel internaţional
Instrumente şi mecanisme legale internaţionale
Informaţia, în sprijinul luării deciziilor

Legislaţie în domeniu
 Ordonanţă urgenţă nr. 236 din 11/24/2000-regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice
 Ordonanţă urgenţă nr. 243 din 11/28/2000-protecţia atmosferei
 Ordonanţă urgenţă nr. 244 din 11/28/2000-siguranţa barajelor
 Hotărâre nr. 155 din 03/08/1999-introducerea evidenţei gestiunii deşeurilor şi a Catalogului European al
Deşeurilor
 Ordin nr. 125 din 03/19/1996-pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor economice şi
sociale cu impact asupra mediului înconjurător
 Ordin nr. 214 din 03/15/1999-aprobarea procedurilor de promovare a documentaţiilor şi de emitere a
acordului de mediu la planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului
 Ordin nr. 462 din 07/01/1993-pentru aprobarea Condiţiilor tehnice privind protecţia atmosferică şi
Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare
 Hotărâre nr. 17 din 01/04/2001-organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului
 Ordin nr. 1325 din 09/22/2000-participarea publicului, prin reprezentanţii săi, la pregătirea planurilor,
4
 programelor, politicilor şi legislaţiei privind mediul
 Lege nr. 73 din 05/04/2000-Fondul pentru mediu
 Ordonanta nr. 33 din 08/18/1995-privind măsuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul
productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel
 Lege nr. 215 din 04/23/2001- administraţiei publice locale
 Hotărâre nr. 525 din 06/27/1996-pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism
 Lege nr. 98 din 11/10/1994-privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de sănătate
publică
 Ordin nr. 536 din 06/23/1997-aprobarea Normelor de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei
 Hotărâre nr. 472 din 06/09/2000-unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apa
 Ordonanţă urgenţă nr. 78 din 06/16/2000-regimul deşeurilor
 Ordin nr. 756 din 11/03/1997- aprobarea Reglementarii privind evaluarea poluării mediului
 Decret nr. 187 din 03/30/1990-acceptarea Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi
natural, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţa şi Cultura la 16
noiembrie 1972
 Lege nr. 13 din 01/08/1998-aderarea României la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de
animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23-06-1979
 Lege nr. 58 din 07/13/1994-pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de
Janeiro la 05-06-1992
 Lege nr. 69 din 07/15/1994-pentru aderarea României la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii
sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, adoptată la Washington la 03-03-1973
 Hotărâre nr. 168 din 05/05/1997 -privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa,
sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurător
 Hotărâre nr. 127 din 03/30/1994-privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii la normele pentru
protecţia mediului înconjurător
 Hotărâre nr. 254 din 04/25/1995-modificarea H.G. 127/1994 privind stabilirea şi sancţionarea unor
contravenţii la normele pentru protecţia mediului înconjurătormodificarea H.G. 127/1994 privind stabilirea şi
sancţionarea unor contravenţii la normele pentru protecţia mediului înconjurător
 Lege nr. 14 din 02/24/1995-pentru ratificarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea
durabilă a fluviului Dunărea (Convenţia pentru protecţia fluviului Dunărea)
 Lege nr. 24 din 05/06/1994-ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice,
semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992
 Lege nr. 30 din 04/26/1995-pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă
transfrontiere şi a lacurilor internaţionale, încheiată la Helsinki la 17-03-1992
 Lege nr. 43 din 05/24/1995-pentru ratificarea Convenţiei privind securitatea nucleara, adoptată la Viena la
17-06-1994
 Lege nr. 6 din 01/25/1991-aderarea României la Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste
frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora Lege nr. 78 din 11/08/1993-pentru ratificarea Convenţiei
privind protecţia fizica a materialelor nucleare, semnată la Viena la 03-03-1980
 Lege nr. 8 din 01/25/1991-ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distante
lungi, încheiată la Geneva la 13-11-1979
 Lege nr. 84 din 12/03/1993-pentru aderarea României la Convenţia privind protecţia stratului de ozon,
adoptata la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la
Montreal la 16-09-1987
 Lege nr. 98 din 09/16/1992-pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia Mării Negre împotriva poluării,
semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992
 Ordonanta nr. 21 din 08/28/1992-privind protecţia consumatorilor
 Ordonanta nr. 58 din 01/30/2000-modificarea şi completarea O.G. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor
 Ordonanta nr. 108 din 08/30/1999- modificarea şi completarea Legii 98/1994 privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor la Normele legale de igienă şi sănătate publică

2. Scenarii ale dezvoltării durabile

5
Comisia Mondială asupra mediului şi dezvoltării cunoscută şi sub denumirea de Brundthand
Commission [1987] definea dezvoltarea sustenabilă în termenii următori : “In esenţă, dezvoltarea
sustenabilă este un proces al schimbărilor în care exploatarea resurselor direcţionarea investiţiilor,
orientarea în dezvoltarea tehnologică şi schimbarea instituţională sunt toate în armonie şi intensifică
atât potenţialul curent cât şi cel viitor pentru a satisface nevoile şi aspiraţiile umanităţii”. Plecând de la
această definiţie, dezvoltarea sustenabilă poate fi considerată ca o interdependenţă între trei sisteme :
- sistemul ecologic (exploatarea resurselor),

- sistemul economic (dezvoltarea investiţiilor şi a tehnologiei)

- sistemul socio-cultural (schimbări instituţionale)

Optimul economic şi social ale evoluţiei unei societăţi se poate atinge în zona în care costurile păstrării mediului -
cel puţin în condiţiile de calitate şi tehnologie actuale – şi cele ale pierderilor datorate degradării mediului sunt
minime, minimizând astfel costurile totale ale activităţii umane.
Un rol important îl au modelele care investighează relaţiile complexe dintre economie, social şi sistemul mediului
înconjurător. Ele nu se bazează pe o anume teorie economică, ci pleacă de la cuantificarea fizică a resurselor.
Economia este un sistem deschis, caracterizată de volumul output-ului şi de timpul cât resursele sunt în curs de
utilizare până să devină deşeuri. Mai mult, se ţine cont de faptul că activităţile economice pot fi limitate de stocul
de capital realizat de om, care este utilizat în producerea de bunuri şi servicii pentru susţinerea sau schimbarea
standardului curent de viaţă al populaţiei. Modelele sunt în acelaşi timp şi simulări dinamice care cuantifică
feedbackul între diferitele sectoare (pot fi încadrate în categoria modelelor bazate pe dinamica sistemelor pentru
analiza traiectoriilor pe termen lung; orizontul de 15–20 ani se apropie de limita maximă până la care modelele
sunt eficiente; ele nu dau rezultate notabile atunci când sunt utilizate pentru simulări pe termen scurt).

Ţările din Europa au fost împărţite în 6 regiuni, în care se disting patru subsisteme mutual intercondiţionate şi
anume:

- sistemul de producţie;
- sistemul de consum;

- sistemul cererii şi ofertei;

- sistemul balanţei comerciale;

Energie
(Cerere şi
ofertă)

Consum
Producţie

6
 Balanţă comercială

Neoclassical Economics Resource Accounting

Goods and services
Raw
resources
$

Consumption Production

E.T.S.

Labour and capital

Pollution
Energy
Resources

Pentru studiul diferenţelor regionale sunt folosite trei scenarii în care parametrii sunt modificaţi prin definirea
unor rate de creştere diferite.
- Într-un prim scenariu s-a presupus că modificările anuale din perioada 1985-1995 vor fi menţinute şi pe
perioada 1996-2050.
- În al II-lea scenariu s-a presupus că modificările anuale observate sunt definite ca medie proporţionala a
modificărilor anuale din perioada 1985-1995, iar pentru perioada 2026-2050, egale cu egale cu radical de ordinul
4 din aceaşi cantitate.
- Al III-lea scenariu presupune că parametrii implicaţi rămân constanţi după 1995.
În cadrul acestor scenarii parametrii care variază sunt intensităţile energiei şi ratele de creştere dorite ale
sectoarelor non-industriale. Ele subliniază faptul că energia este factorul cheie în procesele de producţie
economică, potenţialul de creştere economică depinde de condiţiile constrângerilor fizice.

3. Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană1

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv la scară globală. Uniunea Europeană a adoptat o strategie integrată de
adoptare a principiului durabilităţii în politicile sale, propunîndu-şi să construiască o „societate mai prosperă şi
mai justă, garantând un mediu mai curat, mai sigur, mai curat şi oferind o calitate a vieţii mai bună”.
Conceptul a fost însuşit de ecologişti, economişti, sociologi, dezvoltarea durabilă fiind definită prin trei
componente:
 creştere economică,
 dezvoltare socială
 protecţia mediului.

1
R. Lipsey şi K. Chrystal, Economia pozitivă, Editura Economică, Bucureşti, 1999; www.europa.eu.int

7
Rădăcinile teoriei dezvoltării durabile se regăsesc în economia bunăstării care are în vedere impactul pe care o
activitate economică îl produce asupra mediului (în sens larg), efectul unui act de consum sau de producţie asupra
unui agent din mediu. Acest efect este numit externalitate şi poate fi pozitiv sau negativ.
Distingem între:
 externalitatea individualizabilă (atunci când se poate stabili asupra căror terţi se transmit efectele)
 externalitatea colectivă (atunci când efectele sunt transmise asupra mediului, în general).

Un alt concept cheie pentru DD este cel de optim paretian - starea de echilibru în care bunăstarea unuia nu poate
creşte decât prin diminuarea bunăstării altuia – care a fost redefinit: toţi pot fi cîştigători! Plecînd de aici,
obiectivul ar fi maximizarea bunăstării tuturor, maximizarea bunăstării sociale. Dar bunăstarea socială nu este
suma bunăstărilor individuale, şi atunci problema este de a afla în ce măsură producţia concurenţială asigură
atingerea optimului. Nu este suficient să creăm o structură eficientă de producţie pentru a optimiza bunăstarea
socială. Politicul are rolul de a îmbina eficienţa economică cu obiective non-economice (solidaritea socială,
coeziunea, echitatea etc.). Modelul de producţie şi de consum al societăţii contemporane a fost apreciat ca non-
durabil pornind tocmai de la aceste considerente: că a promovat comportamentul pe termen scurt, a utilizat
excesiv resursele naturale, a accentuat disparităţile sociale şi decalajele de dezvoltare între ţări. Or, nu trebuie să
privim doar la prezent, ci şi la bunăstarea generaţiilor de mâine. Menţinerea tendinţelor actuale în producţie şi
consum riscă să compromită şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile.
Conştientizarea acestor riscuri a determinat adoptarea ca principiu, a ”triunghiului magic”: creştere economică,
coeziune socială, protecţia mediului.
Politicile actuale pun accentul pe stabilitatea macroeconomică şi pe funcţionarea pieţelor. Adoptarea principiului
durabilităţii cere ca toate politicile să fie elaborate şi aplicate în funcţie de impactul economic, social şi de mediu.
Durabilitatea ar trebui să devină un catalizator al deciziilor politice interne şi externe, al acţiunilor economice şi al
opiniei publice pentru a promova atât noi reforme structurale, instituţionale, cât şi modificarea comportamentelor
de producţie şi de consum.
Aplicarea DD la nivelul UE presupune adoptarea unor reforme structurale şi instituţionale care să permită
coerenţa internă şi externă a politicilor şi asigurarea convergenţei obiectivelor economice, sociale şi de mediu.
Cele mai importante măsuri ce ar trebui luate sunt:
 reglementarea unui sistem de instrumente economice care să asigure integrarea obiectivelor sociale şi de
protecţie a mediului;
 reconsiderarea procesului decizional, pentru a permite o largă participare a societăţii civile şi a altor
factori de decizie la diverse niveluri;
 crearea şi dezvoltarea unui sistem de informare asupra consecinţelor unor politici şi acţiuni pentru a
inversa tendinţe actual, non-durabile;
 dezvoltarea pieţelor bunurilor şi serviciilor ecologice;

8
  dezvoltarea cercetării în direcţia tehnologiilor care folosesc mai puţine resurse naturale, mai puţin
poluante, cu riscuri reduse pentru mediu şi pentru individ;
 dezvoltarea unui sistem de educaţie şi de formare/comunicare care să creeze premisele unui dialog social,
în condiţiile unei mari responsabilităţi individuale şi colective;
 aplicarea criteriilor durabilitătii în toate politicile economice;
 dezvoltarea unui sistem de indicatori care să permită o evaluare periodică, eficace a durabilităţii
politicilor şi acţiunilor etc.
Uniunea Europeană a promovat o serie de politici şi acţiuni care orientează modelul dezvoltării europene spre
dezvoltare durabilă. Astfel, prin art. 2 al Tratatului de la Maastricht, ţările membre îşi propun ca obiectiv
general”promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul
Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul, un grad ridicat de convergenţă a
performanţelor economice, un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii,
coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre”. Aşadar, procesul integrării europene are ca
obiective: creşterea economică, ocuparea, stabilitatea preţurilor, echilibrul macroeconomic, dar şi: nivel ridicat de
protecţie socială, convergenţa performanţelor economice, coeziunea economică şi socială, solidaritatea, protecţia
mediului.
Modelul dezvoltării durabile europene reprezintă un compromis între mecanismele concurenţei şi intervenţiile
prin politici aplicate la diverse niveluri, în baza principiului subsidiarităţii. Toate politicile europene, atât cele
naţionale, cât şi cele comunitare sunt subordonate principiilor compatibile cu durabilitatea. Consiliul european de
la Helsinki (1999) a cerut Comisiei europene elaborarea unei strategii pentru asigurarea concordanţei politicilor
având drept obiectiv dezvoltarea durabilă. Strategia urma să creeze premisele necesare ca economia europeană să
devină cea mai competitivă şi mai dinamică de pe glob. Ea include o serie de principii şi acţiuni precum:
 concilierea între condiţiile creşterii economice şi exigenţele sociale şi de mediu,
 integrarea graduală a considerentelor sociale şi de mediu în deciziile şi comportamentele de producţie şi
de consum,
 asigurarea coerenţei ansamblului politicilor prin definirea strategiilor şi coordonarea acţiunilor la nivel
comunitar; toate politicile trebuie să-şi stabilească drept prioritate:
- lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale;
- încetinirea tendinţei de îmbătrânire a populaţiei;
- limitarea schimbării climatice şi utilizarea unor energii şi tehnologii mai curate;
- limitarea riscurilor pentru sănătatea publică;
- gestionarea resurselor de o manieră mai responsabilă;
- ameliorarea sistemelor de transport şi de amenajare a teritoriului;
 dezvoltarea unor structuri de cooperare la nivel internaţional care să faciliteze şi să promoveze ajutorul
pentru dezvoltare în favoarea ţărilor sărace;

9
  instituirea unui sistem de indicatori de evaluare a utilizării şi eficacităţii instrumentelor de integrare a
politicilor economice, sociale şi de mediu, din perspectiva dezvoltării durabile;
 instituirea unui sistem de monitorizare multilaterală a reformelor structurale în domeniul dezvoltării
durabile.
Consiliul european de la Barcelona (2002), consacrat situaţiei economice, sociale şi de mediu a Uniunii Europene,
a reconfirmat principiul conform căruia exigenţele actuale ale creşterii economice nu pot compromite
posibilităţile generaţiilor viitoare.

Consiliul european de la Nisa a stabilit:

 priorităţile politicilor UE:
- crearea de locuri de munca;
- dinamizarea pieţei muncii;
- integrarea socială a persoanelor defavorizate;
- modernizarea sistemelor de protecţie socială;
- egalitatea între femei şi bărbaţi;
- consolidarea cadrului social al extinderii etc.
Fondul social european este instrumentul principal al politicii sociale comunitare. Domeniile de
intervenţie sînt:
- Dezvoltarea şi promovarea unor politici active pe piaţa muncii
- Promovarea unor oportunităţi egale pentru toţi la accesul pe piaţa muncii, în special pentru cei expuşi excluderii
sociale,
- Promovarea şi îmbunătăţirea instruirii, educaţiei şi consilierii, ca parte a politicii de formare continuă,
- Promovarea unei forţe de muncă înalt calificată, instruită şi adaptabilă, a inovaţiei şi adaptabilităţii la munca în
organizaţie, dezvoltarea antreprenoriatului şi facilitarea unor condiţii pentru crearea de locuri de muncă,
îmbunătăţirea calificării şi folosirea potenţialului uman în cercetare, ştiinţă şi tehnologie etc.

 Actorii principali:
Agenţii europene:
o Fundaţia europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă,
o Agenţia europeană pentru sănătate şi securitate la locul de muncă,
o Observatorul european pentru rasism şi xenofobie,
o Comitetele consultative: pentru securitatea socială a muncitorilor imigranţi, pentru ocuparea forţei
de muncă şi piaţa muncii etc.
Parteneri sociali:
o Confederaţia europeană a sindicatelor,
o Uniunea angajatorilor din industrie şi comerţ,
o Centrul european pentru întreprinderi publice,
o Organizaţii non-guvernamentale etc.
 Principiile:
 prevenirea poluării
10
  luarea în calcul a impactului asupra mediului în orice proiect
 reducerea exploatării resurselor naturale acolo unde provoacă dezechilibre majore
 dezvoltarea cercetării
 principiul „poluator-plătitor”
 izolarea naţională a efectelor de poluare
 luarea în calcul a intereselor ţărilor în curs de dezvoltare
 externalizarea acţiunilor de protecţie a mediului,
 dezvoltarea educaţiei ecologice
 aplicarea subsidiarităţii
 armonizarea politicilor naţionale cu programul Comisiei

Programul Pentru o dezvoltare durabilă are ca elemente cheie:

 menţinerea calităţii vieţii;
 menţinerea accesului permanent la resursele naturale;
 împiedicarea degradării mediului;
 conservarea capacităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.
Instrumentele de realizare sînt:
 legislative – impunerea unor standarde de mediu, integrarea politicilor de mediu în politicile
sectoriale şi de planificare teritorială
 economice – încurajarea producţiei şi a utilizării produselor şi tehnologiilor ca nu afectează mediul,
includerea costurilor de mediu
 orizontale - informaţie, educare, cercetare
 financiare.

Programul Viitorul nostru, alegerea noastră are ca obiective:

 îmbunătăţirea legislaţiei de mediu existente;
 mai buna integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare;
 implicarea cetăţenilor
 mai bună planificare a teritoriului;
 acţiuni pentru mediu în raport cu sănătatea;
 gestionarea deşeurilor.

11