Rolul literaturii în perioada paşoptistă

Având în centru revoluţia din 1848, perioada paşoptistă ( 1830-1860) este o epocă de
transformări politico-sociale şi culturale care s-au axat pe idealuri precum: modernizarea societăţii
româneşti, unitatea naţională, independenţa politică.
În cadrul generaţiei paoptiste se afirmă scriitori, oameni politici, istorici care au studiat în Apus,
animaţi de obiective comune şi trăind sentimentul începutului de drum. Ei abordează domenii culturale
diferite (teatrul, învăţământul, literatura), astfel încât preocupările lor se dovedesc polimorfe. Literatura
este doar o parte a modernizării generale vizate de pașoptişti şi, deseori, este pusă în slujba unor
idealuri care depăşesc zona strictă a esteticului.
Paşoptismul literar se caracterizează prin trăsături precum:
1. mesianismul cultural: scriitorii epocii se simt responsabili de evoluţia culturală a
românilor, de aceea operele paoptiste transmit ideologia epocii, aşadar literatura nu are
autonomie strictă, ci serveşte unor preocupări extraestetice;
2. spiritul critic: se manifestă cu precădere spre finalul epocii, fiind necesar pentru a
sancţiona excesele săvârşite în drumul spre sincronizarea culturii noastre cu cea
occidentală;
3. îmbinarea deschiderii către Occident cu dorinţa de a accentua specificul naţional;
4. conştiinţa începutului absolut, a pionieratului, asociată cu o retorică a acţiunii
entuziaste şi imediate;
5. coexistenţa curentelor literare: elementele iluministe, romantice, clasice , realiste se
întâlnesc simultan în operele scriitorilor din această perioadă.
I. Primul îndrumător cultural al acestei ideologii , Ion Heliade-Rădulescu, ilustrează
etapa entuziastă a paşoptismului, axată pe acţiune, pe înfăptuirea imediată, lipsită de
discernământ critic. În „Curierul românesc” (Bucureşti 1829) şi în suplimentul literar
„Curierul de ambe sexe” (1837), Ion Heliade -Rădulescu adresează tinerilor îndemnul
de a scrie, considerând că spiritul critic nu este necesar încă: „Nu e vreme de critică,
copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea.” Vasile Cârlova,
Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu sunt câţiva dintre scriitorii care au urmat
îndrumările lui Ion Heliade-Rădulescu.
II. Al doilea îndrumător cultural este Mihail Kogălniceanu, redactorul revistei „Dacia
literară”, apărută numai în trei numere la Iaşi, în 1840. El întemeiază a doua etapă a
paşoptismului, cea critică. Spre deosebire de Ion Heliade -Rădulescu, Mihail
Kogălniceanu favorizează calitatea în dauna cantităţii şi se axează în cele trei numere
ale revistei amintite exclusiv pe fenomenul literar.
Articolul „Introducţie” din primul număr al revistei „Dacia literară” reprezintă manifestul
romantismului românesc iar ideile principale expuse aici sunt:
1. importanţa spiritului critic bazat pe principiul estetic: „critică nepărtinitoare”; „vom
critica cartea, iar nu persoana”;
2. dorinţa de a realiza unitatea limbii şi a literaturii române, aşa cum sugerează şi titlul
revistei: „românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”;
3. renunţarea la imitaţii şi la adaptări şi la traducerile mediocre, deoarece imitaţia
„omoară în noi duhul naţional” iar „Traducţiile nu fac o literatură”;
4. căutarea originalităţii în literatură, prin valorificarea unor surse de inspiraţie de
factură romantică, precum:
- istoria naţională;
- frumuseţile patriei;
- obiceiurile (tradiţia, folclorul) ţării.
Reprezentanţi: Gr. Alexandrescu, Vasile Alecsandri, A Mureşanu, Vasile Cârlova,C. Negruzzi
etc.

https://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Alexandru_Lapusneanu_-
_Constantin_Negruzzi.pdf

Cosmin, varianta 17, Booklet, 11

1. Sensul din text al secvenței „ticsită de studenți” este acela de
plină.
2. Filosofia este domeniul de competență al lui Nae Ionescu,
textul dat precizând faptul că acesta era profesor universitar,
având ca disciplină materia amintită.
3. Două trăsături morale ale lui Nae Ionescu, desprinse din
fragmentul citat, sunt puterea de atracție și asprimea în relația
cu studenții săi, așa cum reiese din secvența: „Omul acesta, atât
de atrăgător, își înzecea puterea de seducție prin aerul sec cu
care știa să te respingă.”
4. Mircea Vulcănescu este atras de cursurile lui Nae Ionescu, prin
faptul că acestea îl stimulau și îi deschideau noi orizonturi,
făcându-l să gândească, în loc să-i ofere idei deja consacrate.
5. O atitudine a profesorului Nae Ionescu față de studenții săi este
respingerea sau ostilitatea față de aceștia. Metoda sa didactică
este neobișnuită, deoarece nu caută să-și atragă adepți, ci îi
selectează în funcție de rezistența la obstacolele pe care le pune
în calea lor. În acest mod, numai cei cu înclinații reale spre
filosofie rămân alături de profesorul lor, pe când cei nepotriviți
se îndreaptă către alte domenii mai accesibile lor.
IB
Textul argumentativ
Structura textului argumentativ:
1. Idee generală despre noțiunea-cheie a argumentativului( 2-3 rânduri)
- În general,.../ Se sție că.../ Este cunoscut faptul că....
2. Opinia: anticipează argumentele, acestea fiind formulate pe scurt
Consider că......., deoarece A1+ A2
- Conectori/ structuri argumentative: Consider că.../ În
opinia mea,.../ Sunt de părere că...
3. A1- formularea argumentului; dezvoltarea argumentului, exemplificarea
argumentului ( de obicei, la primul argument se folosește textul –
suport)
 - La dezvoltare, folosim structuri de tipul: Bineînțeles că.../
Firește că.../ Totodată,.../ De asemenea,..../
- În formularea argumentului, folosim structuri de tipul: În
primul rând,.../ Pe de o parte,..../ Mai întâi,....
- Pentru exemplificare, folosim structura: De exemplu,...
4. A2- formularea, dezvoltarea, exemplificarea ( folosim un exemplu din
experiența personală/ culturală)
- La formulare, apar structuri de tipul: În al doilea rând,.../
Pe de altă parte,..../ Apoi,...
- La dezvoltare folosim altă structură decât cea selectată la
primul: Bineînțeles că.../ Firește că.../ Totodată,.../ De
asemenea,..../
- La exemplificare, folosim structura: De pildă,...
5. Concluzia: sintetizează argumentele
Așadar, ...... A1+ A2

Dacă aprecierea față de profesor este sau nu influențată de

metoda de predare- pro
A1- aceasta îl face plăcut sau neplăcut elevilor
Exemplu din text
A2-corespunde sau nu nevoilor de învățare ale copiilor
Ex din experiența personală
În general, metodele de predare sunt mijloace prin care
profesorul îl ajută pe elev să înțeleagă noile conținuturi predate,
determinându-l să studieze eficient și cu plăcere.
Consider că aprecierea față de profesor este influențată
de metoda de predare, deoarece aceasta îl face plăcut elevilor,
corespunzând sau nu nevoilor de învățare ale copiilor.
În primul rând, metoda de predare poate fi una agreată
de către elevi, astfel încât și profesorul le devine acestora
plăcut. Bineînțeles că nu orice metodă își găsește un ecou
pozitiv în întreaga clasă, însă, de cele mai multe ori, profesorul
încearcă să răspundă specificului elevilor pe care îi are în față,
nepierzând pe niciunul dintre ei. De exemplu, Nae Ionescu, așa
cum este acesta prezentat în fragmentul citat, știe să-și atragă
studenții, purtându-se cu ei aspru, întrucât dorește să-i selecteze
numai pe aceia cu adevărat interesați de filosofie: „Omul
acesta, atât de atrăgător, își înzecea puterea de seducție prin
aerul sec cu care știa să te respingă.”
În al doilea rând, metoda selectată de către profesor îl
face mai apreciat numai dacă aceasta reușește să răspundă
nevoilor reale de învățare ale copiilor. De asemenea, metoda
este cu atât mai eficientă, cu cât elevii nici măcar nu o
conștientizează, învățând fără să-și dea seama, fie prin joc, fie
prin discuții libere și atrăgătoare, care sporesc prestigiul
profesorului. De pildă, în studierea unei opere literare, este
eficientă punerea în scenă a acțiunii, astfel încât copiii se pot
amuza și învăța simultan, profesorul fiind, la rândul său, mai
plăcut de către învățăceii săi.
Așadar, un profesor este mai apreciat de către elevii
săi, dacă selectează o metodă plăcută de învățare,
corespunzătoare nevoilor de învățare ale clasei.