Cursul 1

Descrierea poluării atmosferei din surse punctiforme

Exemple de surse punctiforme sunt coşurile de evacuare a gazelor şi pulberilor de la
diverse industrii. (fig.1 a, b, c.)
În figura 1 este prezentată schema unei panaşe (pene) de gaze şi pulberi evacuate dintr-un
coş al unei uzine sau centrale termice. Pe această schemă sunt ilustrate şi diverse fenomene care
se pot produce în timpul evoluţiei panaşei: sedimentare uscată de particule solide, depuneri
umede, difuzie pe cele trei direcţii ale spaţiului, transformări (reacţii chimice) şi fotochimice,
reflexia de sol, reflexia de plafonul de nori sau de straturile superioare ale atmosferei, formare
de vârtejuri.
În figura 1. a-c, se imaginează că sursa de poluare ar putea fi considerată sursă
punctiformă virtuală, situată undeva în punctul S, foarte aproape de verticala coşului, dar la o
înălţime Δh faţă de secţiunea de ieşire din coş, numită supraînălţare, respectiv la înălţimea
H  h  h faţă de suprafaţa solului, unde h este înălţimea coşului.
Meandrarea penei (cotitura penei)

Fig. 1.a Schema de evoluţie a unei panaşe Fig. 1b Evoluţia penei de gaze de emisie pentru Δh  0.
de la o sursă punctiformă
În cazul unei atmosfere stabile, în care viteza u a vântului este mai mică de 2-3 ori decât viteza
w a gazelor la ieşirea din coş (w>2u), fig. 1b, pana sau jetul de gaze emise prin coş parcurge patru
faze:
- faza 1, la ieşirea din coş, caracterizată printr-o poziţie aproape verticală, cu viteza w
de ieşire a gazelor mai mare decât viteza vântului u (w>u) şi se consideră până în
secţiunea în care w  u;
- faza a II-a , în care pana se curbează până în secţiunea unde viteza w este apropiată ca
mărime de mărimea pulsaţiilor vitezei vântului, u (w  u);
- faza a – III-a, în care densitatea gazului emis este apropiată de densitatea aerului;
mişcarea proprie a gazelor este practic nulă; procesul de transport prin convecţie este
dominant pe direcţia vântului; procesul de difuzie turbulentă este important în
secţiunea transversală, pe direcţia vântului fiind în general neglijabil în raport cu
convecţia.
- faza a IV-a când pana atinge suprafaţa pământului şi se reflectă de aceasta, parţial sau
total, ca şi cum ar fi două surse de poluare, una reală cu H = h + Δh  0 şi alta
imaginară cu Δh < 0 (c).
În cazul în care viteza gazelor la ieşirea din coş, w este mai mică decât viteza vântului, sau 1,5
ori viteza vântului, (w < 1,5 u) supraînălţarea penei Δh poate fi negativă (fig. 1.c)

Fig. 1 c Evoluţia penei de gaze emise când Δh < 0

1
 Procesele fizico-chimice, chimice, biochimice care au loc in interiorul panasei sunt
greu de identificat, unele pot fi sinergice. Problemele importante care se pun constau în
cunoaşterea cantitativă a acestor procese, cunoaşterea concentraţiei poluantului la suprafaţa
solului, în zona de contact cu solul sau cu obiectele de la suprafaţa pământului, deci la imisie, în
funcţie de concentraţia poluantului la sursă, deci la emisie, în funcţie de viteza de ieşire a
gazelor, de diametrul şi înălţimea coşului, în funcţie de viteza vântului, de diferenţa de
temperatură şi densitatea între poluant şi aerul atmosferic, în funcţie de gradientul termic al
aerului şi de alţi factori. Este importantă cunoaşterea depunerilor de poluant la suprafaţa
solului, pe învelişul vegetal, pe suprafaţa apelor, cunoaşterea reacţiilor chimice care se produc în
interiorul panaşei, cunoaşterea efectului (impactului) pe care îl au poluanţii transportaţi asupra
factorilor de mediu, asupra omului şi asupra ecosistemelor, asupra monumentelor şi construcţiilor,
cunoaşterea distanţei până la care concentraţia poluanţilor este dăunătoare.
Fenomenul de transport şi dispersie a poluanţilor se complică, dacă în calea panaşei apar forme
de relief care modifică forma acesteia.
La distanţe mari parte din poluanţii din panaşă pot ajunge şi în stratosferă în funcţie de natura
acestora.
Dispersia impurităţilor solide şi gazoase în atmosferă
Gradul de concentraţie al substanţelor de impurificare care se găsesc în gazele
industriale, în aceleaşi condiţii în fiecare punct din jurul sursei, depinde de înălţimea de degajare
a acesteia. Cu cât sursa de impurificare este mai înaltă cu atât concentraţia substanţei poluante
este mai redusă. Înălţimea sursei nu numai că reduce concentraţia acestor substanţe, dar
îndepărtează şi începutul zonei de impurificare. Înălţimea sursei nu este însă suficientă, deoarece
datorită condiţiilor meteorologice curenţii de aer transportă agenţii nocivi cu concentraţie mare
în zone mult mai depărtate faţă de sursa de poluare. Nu este stabilită o metodă generală pentru
calculul zonei de impurificare a atmosferei funcţie de înălţimea şi distanţa sursei de poluare.
Concentraţia maximă a substanţelor nocive în atmosferă [mg/m3] se determină la nivelul
stratului de la suprafaţa solului pe direcţia vitezei medii a jetului de gaz purtător de agenţi
poluanţi. Viteza vântului care influenţează direcţia şi viteza jetului – creşte odată cu înălţimea
putându-se considera o viteză medie de 4...6 m/s la înălţimea de 10 m de la sol. Viteza aerului la
înălţimea sursei poluante poate fi calculată cu:
V = V0 x φ
în care v0 este viteza vântului la înălţimea de 10 m
- φ coeficient determinat experimental care determină variaţia vitezei aerului în funcţie
de înălţime.
Curenţii de aer nu constituie un flux liniar, uniform, ci un flux turbulent. În fluxul
turbulent viteza de difuzie a corpurilor străine depăşeşte de mai multe ori viteza difuziei
moleculare.
Turbulenţa jetului de gaze este legată de aspectul suprafeţei peste care circulă. Această
dependenţă este caracterizată de coeficientul “s” şi distribuţia temperaturii în straturi de coeficientul
“m”. Valorile coeficientului “s” scad în cazul trecerii jetului de gaze peste un teren plan şi cresc în
cazul terenurilor cu construcţii (de la 0,027 la 0,2) deoarece clădirile duc la creşterea gradului de
turbulenţă a aerului.
Distribuţia temperaturii în straturile de la sol ale atmosferei depinde de starea timpului şi de
radiaţiile solare. Valorile coeficientului “m” pot lua valori între următoarele limite: maximă: m = 2
vara , minimă: m = 1,7 .... 1,8 iarna
Dispersia impurităţilor pătrunse în atmosferă
În practică şi în calcule interesează determinarea concentraţiei “C” dintr-un punct oarecare
la o distanţă “x” faţă de sursa de impurificare cât şi decalările verticale şi laterale “z” şi “y” faţă
de axul fluxului.
Concentraţia medie în fluxul de gaze este:
Q
C unde Q - cantitatea de agent nociv emisă în [mg/s];
V Ax
VAx - consumul de aer în secţiunea jetului de poluant la distanţa “x” faţă de punctul
de emisie VAx = v Ax unde

2
 Ax - suprafaţa secţiunii transversale a jetului de gaze la distanţa x [m2]; v - viteza jetului de
poluant, [m/s]
Deoarece dispersia agenţilor poluanţi (molecule de gaz, particule de aerosoli) se supune legii
erorilor aleatoare, rezultă concentraţia medie:
mp  Q  m 2p  z 2
C e [mg/m3] (1)
  s 
mp- coeficient de măsurare a preciziei; v- viteza jetului de poluant (determinată de viteza
curenţilor de aer); s- coeficientul de suprafaţă (a terenului); z- decalarea pe verticală
e = 2,71
Exprimându-se mp prin m şi s se obţine:
1
mp  (2)
s  x 0.5 m
Înlocuind valorile acestui coeficient în ecuaţia lui “C”:
z2
Q 1  2 m
C   e s x
(3)
  ssx 0.5 m

se notează q = Q/v degajarea de elemente poluante pe lungimea de 1 m de la sursă

[mg/m]
z2
q  2 m
C  e s x
(4)
  s 2  x 0.5m

Considerând sursa cu funcţionare continuă pe două plane:

z2  y2
Q  2 m
C  e s x
(5)
  s   x
2 m

Aceste relaţii au fost stabilite pornind de la condiţia că gazele degajate la o înălţime destul de
mare pot fi difuzate nestingherit în toate direcţiile. În realitate însă sursele sunt liniare, de lungime
limitată şi de aceea pe măsura depărtării de la sursă se produce din ce în ce mai mult difuzia fluxului
de gaze de pe părţile laterale. Acest lucru duce la accelerarea scăderii concentraţiei pe lungimea jetului
de gaze. Pentru a evidenţia influenţa lungimii sursei liniare, valoarea concentraţiei trebuie să fie
înmulţită cu coeficientul Ф, ale cărui valori sunt date funcţie de lungimea sursei liniare (y0) şi distanţa
parcursă de jet pe direcţia vântului (x);
y0 / x 0,01 0,02 0,05 0,10 0,50 1,00 2,00
Ф 0,01 0,02 0,05 0,10 0,50 0,80 1,00
Pentru a evalua concentraţia mediei anuale se poate utiliza următoarea relaţie:
mp
Qa (
p x
)
Cmed   e (6)
p   x 2
a - fracţiunea de an în timpul căreia vântul se schimbă în interiorul unui arc de cerc; p -
parametru numeric variind între 0,02 şi 0,15 funcţie de viteza aerului (creşte cu creşterea vitezei)
Dispersia agenţilor poluanţi prin coşurile industriale
Coşurile instalaţiilor industriale sunt cele mai importante surse de degajare a agenţilor
poluanţi în atmosferă. Amplasarea şi înălţimea acestora sunt factori care influenţează mult zona
de impurificare.
Gazele care se evacuează prin coş au o anumită energie cinetică. Ele formează un jet în
direcţie verticală. Acest efect este amplificat de forţele ascensionale care iau naştere datorită
faptului că aceste gaze au o temperatură mult mai ridicată decât cea a atmosferei
înconjurătoare. Prin amestecarea cu aerul se creează o temperatură de echilibru. Prin aceasta, şi
prin schimbul de impulsuri cu zonele ce delimitează jetul, acesta treptat se anulează.
Lungimea jetului depinde de:
- temperatura gazelor la ieşirea din coş, θ
- viteza de ieşire a gazelor vc, [m/s]
- debitul de gaze Qv ce iese din coş
- viteza medie a vântului v, [m/s]
3
 Primii trei factori dau “mărimea de emisie”, E
E = f (θ, vc, Qv) (7)
Reprezentarea schematică a unui jet de gaze la ieşirea din coş
Viteza gazelor la ieşirea din coş şi diametrul orificiului de ieşire al coşului condiţionează ridicarea
gazelor deasupra gurii coşului şi deci ridicarea axului jetului. Pentru determinarea înălţimii de
ridicare a jetului de gaze deasupra coşului se foloseşte formula următoare:
vc
H s  4,2d c (  0.7) 0.63
v
dc – diametrul la gura coşului, m; vc - viteza gazelor care ieş din coş m/s; v – viteza
curenţilor de aer la nivelul marginii coşului, m/s
Înălţimea “Z” de la baza coşului la axa jetului este: Z = H + Hs (8)

H – înălţimea coşului în metri.

Determinarea lui “Z”
Diluarea iniţială a gazelor
Această diluare este relativ redusă în comparaţie cu diluarea care are loc după ce raza jetului a
ajuns egală sau mai mare decât înălţimea coşului.
În majoritatea cazurilor la degajarea gazelor din coşuri se poate neglija diluarea iniţială a gazelor.

Densitatea amestecului de gaze şi aer poate determina curbura axului jetului. În acest caz axului
jetului va avea forma unei parabole pozitive. Curbura depinde de densităţile mediului înconjurător şi a
gazelor evacuate, de masa iniţială a jetului şi a turbulenţei atmosferice. Prin sporirea turbulenţei
atmosferice se reduce acţiunea de abatere a diferenţei dintre densităţile gazelor şi ale atmosferei. În
degajarea gazelor fierbinţi, acţiunea de abatere se exercită mai puternic în perioada de iarnă sau în
timpul nopţii, adică atunci când turbulenţa atmosferică este mai mică.
Determinarea concentraţiei la nivelul solului
La nivelul solului trebuie păstrată limita admisă de concentraţie a agenţilor nocivi.
La baza coşului concentraţia acestor agenţi este cea mai redusă; ea creşte însă pe măsura creşterii
distanţei de această bază.
Stabilirea concentraţiei la nivelul solului
La o anumită distanţă X0 începe depunerea particulelor la nivelul solului. La distanţa Xcm se ajunge
la gradul de concentraţie maximă ca după aceasta, concentraţia depunerilor să descrească, pe măsură
ce distanţa de la sursă creşte.
Atât timp cât valoarea maximă a concentraţiei rămâne sub limita de nocivitate admisă nu poate
apărea nici o nocivitate în câmpul de activitate al gazelor emise. Deci prima condiţie care se pune este
ca:
Cmax ≤ Cmax. admis
Concentraţia medie Cmed depinde de factorii:
Cmed = f((x,y,z, Q,v,σy(x), σz (x)) (9)
x,y,z, - coordonatele spaţiale
Q- debitul de gaz emanat de coş; h – înălţimea sursei deasupra solului; v – viteza medie a
vântului
4
 σy (x), σ z(x) – dispersiile distribuţiei normale Gauss în ambele direcţii perpendicular pe axa
longitudinală a jetului de gaz.
Înălţimea minimă a sursei trebuie determinată în aşa fel încât concentraţia maximă la sol să nu
depăşească Cmax admis.
hmin = f(Q, Cmax.admis, v, A) (10)
A – coeficient ce ţine seama de factorii meteorologici (umiditate, presiune, temperatură).
Înălţimea minimă hmin trebuie să cuprindă înălţimea minimă a coşului determinată din condiţiile
gazodinamice (calculul tirajului) – Hmin – şi supraînălţarea – Hs.
hmin = Hmin + Hs (11)
Supraînălţarea Hs este proporţională cu înălţimea jetului şi depinde atât de mărimea emisiei E cât şi
de media ponderată a vitezei vântului v:
Hs = f[E(θ, vc, Q), v] (12)
Cu creşterea înălţimii, viteza vântului se intensifică, această creştere fiind exponenţială.
z
v v(z) = v(z0)( ) m (13)
z0
Determinarea înălţimii minime a coşului este condiţionată de cunoaşterea următoarelor cinci
mărimi:
- cantitatea de agent nociv emisă în unitatea de timp Q
- cantitatea totală de gaze evacuată în unitatea de timp Qt
- temperatura gazelor la ieşirea din coş, θ
- viteza de ieşire a gazelor, vc
- valoarea Cmed
Valoarea concentraţiei maxime şi distanţa de la baza coşului până la punctul în care aceasta se
înregistrează (xcmax), pornind de la analiza relaţiilor (1) şi (4), se pot determina cu:
Q z2
Cmax = [mg/m3]; xCmax = m (14)
8.5   z s2
sau
1.95  q 2z 2
Cmax = [mg/m3]; xCmax = 2m [m] (15)
 z 2
s2
Q
unde q =
v