Un psihopat nu va avea întotdeauna un comportament antisocial, ba chiar poate fi un om de succes.

Foto: Shutterstock

 PSIHOPATIA NU ESTE O RARITATE

 CE ESTE UN PSIHOPAT

 GENETICĂ... ȘI MEDIU

 CUM ARATĂ COMPORTAMENTUL UNUI PSIHOPAT

 PSIHOPATUL DE ALĂTURI

 CUM ARATĂ LIPSA DE EMOȚII A UNUI PSIHOPAT

 FEMEILE ȘI PSIHOPATIA

 CONȘTIENTIZAREA PROPRIEI CONDIȚII

 ISTORICUL DE VIAȚĂ AL PSIHOPAȚILOR 

 TRATAMENTUL PSIHOPATIEI

Deseori, punem unei alte persoane eticheta de „psihopat” doar pentru că a avut un anumit
comportament sau a făcut un anume gest. Dar ce înseamnă cu adevărat psihopatia? Majoritatea se va
gândi la cineva lipsit de sentimente. Totuși, psihopatia este o tulburare mintală comună, iar
manifestările ei ne pot deruta, uneori.

Psihopatia nu este o raritate

Cel puțin din 1 din 100 de oameni din întreaga lume prezintă simptome de psihopatie. Aceste simptome
rezultă din modificări ale creierului care afectează gândirea, sentimentele și comportamentul și pot duce
la probleme grave de funcționare în viața de zi cu zi. Deoarece este atât de comun, aproape toată lumea
cunoaște cel puțin o persoană psihopată, dar poate să nu-și dea seama.

Este un mit comun că oamenii care sunt psihopați sunt întotdeauna violenți. Așa că o persoană care este
fermecătoare, dar rece, minte mult, exploatează pe alții și este foarte nesigură, ar putea să nu fie
recunoscută ca având psihopatie.

Citește și articolul: „Încrederea în sine se educă de-a lungul vieții. Tehnicile care duc la rezultatele
dorite”

Ce este un psihopat

Există un pic de „psihopatie” în noi toți. Psihopatia este un spectru și suntem cu toții undeva pe acel
spectru. Dacă ați manifestat vreodată o lipsă de vinovăție sau remușcări, sau nu ați simțit empatie cu
cineva sau ați fermecat pe cineva să obțină ceea ce doriți (vă amintiți ultimul interviu de angajare?),
atunci ați afișat trăsături psihopate. Poate că ești neînfricat în anumite situații sau ți-ai asumat riscuri
mari? Iată alte trăsături din psihopatie.
Termenul „psihopat” este folosit pentru a descrie pe cineva care este insensibil, lipsit de emoții și
depravat moral. Deși termenul nu este un diagnostic oficial de sănătate mintală, este adesea folosit în
medii clinice și juridice.

Psihopatia este o tulburare caracterizată parțial prin răspunsuri emoționale superficiale, lipsă
de  empatie, impulsivitate și o probabilitate crescută de comportament antisocial (Cleckley, 1941; Hare,
1996).

În timp ce psihopatia nu este un diagnostic în sine, multe dintre caracteristicile psihopatiei se suprapun
cu simptomele tulburării de personalitate antisocială, o afecțiune mai largă de sănătate mintală care
este folosită pentru a descrie persoanele care acţionează cronic și încalcă regulile. Dar doar un număr
mic de indivizi cu tulburare de personalitate antisocială sunt consideraţi a fi psihopaţi.

Genetică… și mediu

Psihopații sunt responsabili pentru o proporție exagerată de crime comise (Kiehl & Hoffman, 2011), iar
stilul lor interpersonal manipulator, înșelător, are de obicei un impact larg și distructiv asupra vieții,
muncii și relațiilor cu alte persoane.

O mare parte de cercetări sugerează că trăsăturile de bază ale psihopatiei sunt de natură de dezvoltare,
trăsăturile relativ persistente devin evidente înainte de vârsta de 10 ani. În plus, se pare că aceste
trăsături sunt determinate de factori de risc genetici semnificativi.

Recomandăm și articolul: „„Oare o iau razna?” – Gaslighting sau manipularea care te face să te
îndoiești de realitate”

James Fallon, specialist în neuroștiințe, a fost mereu fascinat de creierul psihopaților, evidențiind cu
ajutorul RMN-urilor, harta unui creier psihopat. Cercetările ulterioare au condus și către identificarea
unei gene, MAO-A sau gena „războinicului” responsabilă cu reglarea serotoninei din creier, ale cărei
versiuni pot varia, fiind asociate cu agresivitatea crescută. Cu aceste două elemente, Fallon a descoperit
că propriul creier prezenta ceea ce a numit harta psihopatiei, iar gena agresivității era prezentă 100% în
cazul lui. Ceea ce l-a determinat să afirme că, din acest punct de vedere, este un „asasin înnăscut”.

Lăsând gluma deoparte, Fallon nu consideră că soarta cuiva este complet determinată de gene, ci ele te
pot „împinge” într-o direcție sau alta. Harta creierului sau genele nu sunt suficiente pentru a crea un
psihopat. Un al treilea „ingredient” este esențial: abuzul și violența în copilărie.

Cum arată comportamentul unui psihopat

Comportamentul psihopatului poate fi caracterizat prin cruzimea de care dă dovadă, detașarea și lipsa
de empatie ce le permit psihopaților să fie extrem de manipulatori. Cu toate acestea, psihopatia este
printre cele mai dificil de depistat.

Comportamentul psihopat variază foarte mult de la un individ la altul. Unii sunt infractori sexuali și
ucigași. Dar alții pot fi lideri de succes. Totul depinde de trăsăturile lor. Este important să facem
distincția între psihopați și persoanele cu trăsături psihopatice. Persoanele cu trăsături psihopatice nu se
angajează neapărat în comportament psihopat. Doar indivizii cu trăsături psihopatice care prezintă și un
comportament antisocial sunt considerați a fi psihopați.
Psihopații pot părea normali, chiar fermecători. Dedesubt, le lipsește orice aparență de conștiință.
Natura lor antisocială îi înclină adesea (dar nu întotdeauna) spre criminalitate.

Pentru mulți termenul „psihopat” evocă imagini ale maniacilor ucigași nemiloși și minți criminale.
Această impresie este întărită în mod continuu de reprezentările unor indivizi psihopati în cărți și filme
populare și de relatările media despre criminali de mare profil, de la Charles Manson către Jeffrey
Dahmer către Bernie Madoff. Patrick Bateman în „American Psycho” și Hannibal Lecter în „Silence of the
Lambs” sunt portrete tipice ale psihopaților în cultura populară.

Deși este adevărat că majoritatea criminalilor în serie sunt psihopați, marea majoritate a psihopaților nu
sunt ucigași în serie. Psihopații cuprind aproximativ 1% din populația generală și pot fi membri productivi
ai societății.

Cu toate acestea, conceptul de psihopatie („personalitate psihopată”) deținut de experții în domeniul

sănătății mintale diferă brusc de această percepție comună publică – subliniind tendințele dispoziționale
distincte, spre deosebire de acte criminale grave de un fel sau altul. 

Psihopatia se caracterizează prin trăsături diagnostice precum farmec superficial, inteligență ridicată,
judecată slabă și eșecul de a învăța din experiență, egocentrism patologic (narcisism) și incapacitate de
iubire, lipsă de remuşcare sau rușine, impulsivitate, sentiment grandios de valoare de sine, minciuna
patologică, comportament manipulator, autocontrol slab, comportament sexual promiscuu, delincvență
juvenilă și versatilitate criminală, printre altele.

Ca o consecință a acestor criterii, imaginea psihopatului este cea a unei ființe rece, fără inimă, inumană.
Dar oare toți psihopații manifestă o lipsă completă a capacităților emoționale normale și a empatiei?

Citește și articolul: „Nevoile mele sunt mai importante decât ale tale”: Cum recunoști relația cu un
narcisist

Psihopatul de alături

Asemenea oamenilor sănătoși, mulți psihopați își iubesc părinții, soțul, copiii și animalele de companie în
felul lor, dar le este greu să iubească și să aibă încredere în restul lumii. Mai mult, psihopații suferă
emoțional ca urmare a separării, divorțului, decesului unei persoane iubite sau nemulțumirii față de
propriul comportament deviant.

Ca și alte trăsături de personalitate, trăsăturile psihopatice sunt influențate în mod substanțial de

genetică, deși cercetările sugerează că sunt implicați și factori non-genetici. Cum spuneam, oamenii de
știință au observat semne de funcționare atipică a anumitor zone ale creierului (cum ar fi amigdala) la
persoanele cu trăsături psihopatice. Dar sunt multe de învățat despre cauzele acestor diferențe.

Cercetările timpurii asupra psihopatiei au sugerat că tulburarea provine adesea din probleme legate
de atașamentul părinte-copil. Se considera că privarea emoțională, respingerea părinților și lipsa de
afecțiune cresc riscul ca un copil să devină psihopat.

Citește aici articolul integral: Chiar dacă ai avut o copilărie nefericită, poți fi un adult împlinit! Cum
ajută atașamentul securizant
Studiile au descoperit o legătură între maltratare, abuz, atașamente nesigure și despărțiri frecvente de
îngrijitori. Unii cercetători cred că aceste probleme din copilărie pot provoca trăsături psihopatice. Dar
alți cercetători sugerează că poate fi invers.

Copiii cu probleme grave de comportament pot avea probleme de atașament din cauza
comportamentului lor. Conduita lor dificilă ar putea împinge adulții departe de ei. Este probabil ca
trăsăturile psihopatice să provină din mai mulți factori, cum ar fi genetica, modificările
neurologice, parentalitatea adversă și riscurile materne prenatale (cum ar fi expunerea la toxine în uter).

Cum arată lipsa de emoții a unui psihopat

În timp ce psihopaților nu pare să le lipsească complet capacitatea de a experimenta frica, cercetările

sugerează că aceștia au un răspuns redus de frică la amenințări, ceea ce îi predispune către
comportamente riscante.

„Neînfricarea” este una dintre trăsăturile evaluate de un test de psihopatie alternativ numit „Inventarul
personalității psihopate”. Lipsa lor de emoții (cum ar fi anxietatea și frica) îi ajută să rămână calmi în
situații înspăimântătoare.

Experimentele au arătat că psihopații au un răspuns de tresărire destul de redus. Dacă cineva te-ar
speria în timp ce te-ai uita la un film de groază, probabil că ai arăta un „răspuns exagerat de tresărire”.
Psihopații reacționează mult mai puțin intens în astfel de situații care provoacă frică. Ei rămân calmi. Și
totuși, aceasta poate fi o trăsătură utilă dacă ești soldat, chirurg sau în forțele speciale.

Psihopații pot fi și foarte fermecători (chiar dacă doar superficial) și au capacitatea de a-și asuma cu
încredere riscuri, de a fi nemiloși, orientați spre obiective și de a lua decizii îndrăznețe. Acest lucru îi face
potriviți pentru medii precum Wall Street și parlament.

Psihopații sunt mai probabil să fie întâlniți în orașe mari cu mai mulți locuitori. Ei preferă ceea ce
psihologii numesc o „strategie de istorie rapidă a vieții”. Adică, se concentrează pe creșterea
oportunităților de împerechere pe termen scurt și a numărului de parteneri sexuali, mai degrabă decât
să investească mult efort în împerecherea pe termen lung și stabilitatea vieții.

Această strategie este legată de asumarea riscului crescut și de egoism. De asemenea, orașele oferă
psihopaților oportunități mai bune de a găsi oameni de manipulat. De asemenea, oferă un anonimat mai
mare și, prin urmare, un risc redus de a fi detectați.

Recomandăm și articolul: Fugim de el și îl condamnăm. Totuși, cum arată egoismul bun?

Femeile și psihopatia

Femeile psihopate sunt oarecum diferite. Deși psihopații de sex masculin și feminin sunt similari în multe
privințe, unele studii au găsit diferențe. De exemplu, psihopații de sex feminin par să fie mai predispuși
la anxietate, probleme emoționale și promiscuitate decât psihopații de sex masculin.

Unii psihologi susțin că psihopatia feminină este uneori diagnosticată cu tulburare de personalitate
borderline – caracterizată prin emoții slab reglate, reacții impulsive și izbucniri de furie. Acest lucru ar
putea explica de ce majoritatea studiilor arată că ratele de psihopatie sunt mai scăzute la femei.
Cele mai recente cercetări arată că femeile psihopate par să prefere să se întâlnească pe termen scurt cu
bărbați fără semne de psihopatie pentru o manipulare ușoară. Dar pentru relații pe termen lung, o
femeie psihopat va căuta …un coleg psihopat. 

Citește aici articolul integral: „Cum trăiești viața alături de o persoană cu borderline”

Conștientizarea propriei condiții

Psihopații pot suferi dureri emoționale din mai multe motive. Ca și oricine altcineva, psihopații au o
dorință profundă de a fi iubiți și îngrijiți. Această dorință rămâne însă adesea neîmplinită, pentru că,
evident, nu este ușor pentru o altă persoană să se apropie de cineva cu asemenea caracteristici de
personalitate respingătoare.

Psihopații sunt cel puțin periodic conștienți de efectele comportamentului lor asupra celorlalți și pot fi
cu adevărat întristați de incapacitatea lor de a-l controla. Viețile majorității psihopaților sunt lipsite de
o rețea socială stabilă sau de legături calde și strânse.

Istoricul de viață al psihopaților 

Este adesea caracterizat de o viață de familie haotică, lipsa de atenție și îndrumările părinților, abuz de
substanțe și comportament antisocial al părinților, relații sărace, divorț și experiențe adverse. Aceste
persoane pot simți că sunt prizoniere ale propriei lor determinări etiologice și cred că au avut, în
comparație cu oamenii normali, mai puține oportunități sau avantaje în viață.

În ciuda aroganței lor exterioare, psihopații se simt inferiori celorlalți și știu că sunt stigmatizați de
propriul lor comportament. Unii psihopați sunt adaptați superficial la mediul lor și sunt chiar populari,
dar simt că trebuie să-și ascundă cu grijă adevărata natură, deoarece nu va fi acceptată de alții. Acest
lucru le lasă psihopaților o alegere dificilă: să se adapteze și să participe la o viață goală, ireală sau să nu
se adapteze și să trăiască o viață singuratică. Ei văd dragostea și prietenia pe care alții le împărtășesc și
se simt abătuți știind că nu vor face niciodată parte din ea. 

Psihopații sunt cunoscuți pentru că au nevoie de stimulare excesivă, dar majoritatea aventurilor
nebunești se termină doar în deziluzie din cauza conflictelor cu ceilalți și a așteptărilor nerealiste.

În plus, mulți psihopați sunt descurajați de incapacitatea lor de a-și controla căutarea de senzații și sunt
confruntați în mod repetat cu slăbiciunile lor. Deși pot încerca să se schimbe, lipsa de frică în fața
pericolului și incapacitatea asociată de a învăța din experiențe conduc la confruntări negative, frustrante
și deprimante repetate, inclusiv probleme cu sistemul de justiție.

Citește și articolul: „Suntem noi împotriva problemei, nu unul împotriva celuilalt”. Reguli de bază în
conflictele în cuplu

Pe măsură ce psihopații îmbătrânesc, ei nu sunt capabili să-și continue stilul de viață consumator de
energie și devin copleșiți și depresivi în timp ce își privesc retrospectiv viața agitată, plină de
nemulțumire interpersonală. Sănătatea lor se deteriorează pe măsură ce efectele imprudenței lor se
acumulează.

Citește și articolul: Depresia și tot ceea ce trebuie să știi despre ea

Tratamentul psihopatiei
În ultimul deceniu, explicațiile neurobiologice au identificat multe dintre trăsăturile psihopatiei. De
exemplu, impulsivitatea, imprudența/iresponsabilitatea, ostilitatea și agresivitatea pot fi determinate de
niveluri anormale de substanțe neurochimice. Alte caracteristici, cum ar fi căutarea senzațiilor și
incapacitatea de a învăța din experiențe, ar putea fi legate de subexcitarea corticală. 

Citește și articolul: „Am ajuns să nu tolerez alte păreri”. 6 tehnici eficiente pentru controlul
impulsurilor

Căutarea senzațiilor ar putea fi, de asemenea, legată de nivelurile scăzute de cortizol și de concentrații
mari de hormoni gonadici, precum și de volumul redus de substanță cenușie prefrontală. Astfel, mulți
psihopați pot fi considerați, cel puțin într-o oarecare măsură, victime ale unor anomalii
comportamentale determinate neurobiologic care, la rândul lor, creează o prăpastie între ei și restul
lumii.

Este posibil să se diminueze trăsături precum căutarea senzațiilor, impulsivitatea, agresivitatea și

durerea emoțională asociată cu ajutorul psihoterapiei, medicamentelor și/sau neurofeedback-ului.
Psihoterapia de lungă durată (minim 5 ani) pare eficientă la unele categorii de psihopati, în măsura în
care trăsăturile de personalitate psihopatice se pot diminua. Psihoterapia singură poate fi insuficientă
pentru ameliorarea simptomelor. Medicamentele pot ajuta la normalizarea funcțiilor neurobiologice și a
trăsăturilor de comportament/personalitate aferente. 

Citește și articolul: „Am oare nevoie de terapie?” 7 motive să mergi la psiholog

Majoritatea psihopaților nu vor să se schimbe pentru că nu văd de ce ar trebui. Ei rămân convinși că alți
oameni greșesc, nu ei. Drept urmare, cei din jur sunt de obicei cei care caută strategii de coping. La urma
urmei, a fi în preajma unei persoane insensibile, lipsite de emoții este dificil.

Indiferent dacă ai impresia că prietenul, șeful sau ruda ta ar putea fi un psihopat, comportamentul lor
poate afecta serios bunăstarea ta psihologică dacă nu ești atent. Este important să stabilești limite
sănătoase și să recunoști când ești în pericol de a fi manipulat. Totodată, este recomandat să nu
„aruncăm” cu eticheta psihopatiei, doar pentru că o persoană nu corespunde cerințelor noastre
emoționale și așteptărilor pe care le avem.

Recomandăm și articolul: Tot ce trebuie să știi despre stres: când este util, când devine un pericol

Dacă o astfel de relație îți provoacă un stres intens, cronic, cere ajutorul unui profesionist. Un
profesionist în sănătate mintală te poate ajuta să stabilești limite sănătoase, astfel încât să poți avea
grijă de tine.

Îți recomandăm și

Sharing is smart living!

  

 BOLI PSIHICE

 PSIHOPAT

 TULBURĂRI DE PERSONALITATE