Sunteți pe pagina 1din 7

In ultima vreme, in mass-media se utilizeaza foarte des termenul de "psihopat", din cauza inmultirii faptelor

antisociale, care la prima vedere nu au nicio logica, nicio motivatie.

Psihopat este un cuvant care suna infricosator si cei mai multi il leaga de crime si fapte oribile. In presa se folosesc
frecvent termenii de: "criminal psihopat", "psihopat ucigas in serie", "psihopat violent".

In realitate, psihopatia este o tulburare de comportament relativ raspandita (aproximativ 1% din populatie), si,
din fericire, cazurile de psihopati care recurg la crime sunt rare. Cei mai multi dintre acestia duc vieti aparent normale.
Ii intalnim in toate categoriile sociale, potrivit Agoravox.

De ce sunt periculosi psihopatii

Psihopatii sunt persoane a caror inteligenta este impecabila. Ceea ce nu functioneaza cum trebuie in cazul lor este
partea emotionala. Aceasta dereglare ii predispune la acte iresponsabile. Chiar daca nu toate faptele ajung sub
incidenta legii, ele in mod sigur ii afecteaza intr-o masura mai mare sau mai mica pe ceilalti.

Robert Hare, medic psihiatru canadian, si-a dedicat intreaga cariera studiului psihopatiei. Acesta a dovedit ca
psihopatii sunt incapabili de emotii adanci autentice.

Medicul a facut numeroase studii asupra detinutilor care primisera acest diagnostic. S-a dovedit ca, la vizionarea
unor imagini care contineau multa brutalitate si violenta, in creierul acestora nu se detectau emotii. S-a constatat o
reactie emotionala de fatada, doar in momentul in care acestia ajungeau la concluzia rationala ca ar trebui sa aiba o
astfel de reactie.

La unii dintre ei chiar s-a constatat scaderea tensiunii arteriale, dovada ca imaginile respective au avut un neasteptat
efect de calmare.

Portretul robot al psihopatului

Personalitatea psihopatica este inca insuficient cunoscuta in medicina de specialitate si psihologie. Robert Hare
sustine ca psihopatii din societate sunt greu de identificat pentru ca inteligenta ii ajuta sa ascunda problemele
emotionale pe care le au sub masca normalitatii. La prima vedere fac, de obicei, impresie foarte buna, afisand o
normalitate impecabila. Acest medic a reusit sa identifice anumite caracteristici ale pshihopatilor. Iata care sunt
acestea:

Prezenta charismatica, convingatoare. De obicei buni oratori, psihopatii reusesc sa faca impresie buna, sa-i
conviga pe cei din jur, sa castige increderea acolo unde au un interes (financiar, de putere sau de prestigiu).
Psihopatii cunosc foarte bine psihologia celorlati, reusind sa le intre in gratii, scopul final fiind acela de a face victime.

Narcisismul, aroganta, egoismul. Aceste trasaturi pot fi mascate si de o falsa modestie. In general, psihopatii au o
imagine grandioasa vizavi de persoana lor. Se vad ca niste supraoameni, salvatori, binefacatori pe scena sociala.
Demersurile lor, intotdeauna interesate, sunt prezentate celorlalti ca niste favoruri. Egocentrismul lor merge adesea
pana la megalomanie.

Absenta empatiei si a remuscarilor. Desi se straduiesc sa para pentru ceilalti persoane sensibile, la psihopati nu
se intalnesc sentimente veritabile: compasiune, prietenie, dragoste. Emotiile pe care le afiseaza sunt de cele mai
multe ori false. De asemenea, lipsa constiintei ii face sa nu aiba nici remuscari pentru faptele lor iresponsabile.

Manipulatori desavarsiti. Cu un stil adeseori teatral, psihopatii reusesc sa se comporte diferit in functie de persoana
cu care au de-a face. Prin natura lor, au la dispozitie mai multe tehnici de manipulare decat oamenii obisnuiti, ceea
ce ii face periculosi.

Agresivitatea. Este caracteristica celor mai multi psihopati. Acestia au un caracter exploziv, ei cred ca in orice
situatie trebuie sa existe un invingator si un invins. De aceea critica, denigreaza, devalorizeaza, toate acestea pentru
a-si alimenta imaginea grandioasa de sine. Ei sunt cei exceptionali, ceilalti sunt banali. Nu toti psihopatii sunt violenti.
Unii se marginesc doar la un stil combativ.

Paranoia si predispozitia catre risc. Psihopatii au tendinta de a face din tantar armasar, cred ca ceilalti au neaparat
ceva cu ei, vor sa le faca rau. Orice tentativa de a-i contrazice o considera un mare afront. Aceste convingeri
bolnavicioase le alimenteaza motivatia catre fapte antisociale. Incapacitatea de a judeca urmarile ii face sa-si asume
riscuri mai mari decat in mod obisnuit.

Dorinta de putere. Psihopatii au tendinta de a domina. Au nevoie de putere pentru a-i subordona pe ceilalti, care
sunt priviti ca niste obiecte ce ii ajuta sa-si satisfaca nevoile (psihologice, materiale, sexuale).

Psihopatii nu trebuie confundati cu psihopaticii. Acestia din urma sufera de boli care ii fac sa piarda contactul cu
realitatea. Psihopatii sunt perfect constienti de faptele lor, dar partea emotionala avariata nu le permite sa simta raul
pe care il fac semenilor. In mod curenti psihopatii isi cauta scuze pentru comportamentul nesabuit si imoral, dand
vina pe altii. Foarte rar invata din greselile lor, de aceea posibilitatea de recidiva este mare.

Racirea relatiilor interpersonale predispune la fapte antisociale

Cei mai multi psihopati sunt barbati, motivele pentru aceasta diferentiere pe baza sexului fiind inca necunoscute. De
asemenea, nu sunt bine cunoscute nici cauzele acestei tulburari de comportament. Specialistii vorbesc de cauze
genetice (exemplul copiilor care inca de mici se poarta cu cruzime) sau factori de mediu (abuzuri din copilarie, lipsa
afectiunii parintesti etc).

Se constata insa ca intr-o societate caracterizata prin individualism si racirea relatilor interumane cresc si faptele
antisociale puse pe seama psihopatiei.

Psihopatii pot beneficia de tratament de specialitate. Chiar daca miezul personalitatii psihopatice este greu de
schimbat, consilierea psihologica si o anumita medicatie s-au dovedit a fi foarte utile.

Psihopatii din pozitiile-cheie ale societatii

Medicul Robert Hare si-a consacrat ultimii ani studiului psihopatilor "subcriminali". El a dorit sa traga un semnal de
alarma, sustinand ca in lumea finantelor si in politica ajung multe persoane cu personalitate psihopatica. Beneficiind
de calitati intelectuale deosebite, de stapanire de sine, de manipulare prin minciuna si inselatorii, care nu sunt la
indemana unui om normal, ei reusesc mult mai repede sa ajunga in pozitii-cheie, in functii de conducere.

Rober Hare i-a numit "serpi in costume" si, chiar daca faptele lor nu ajung niciodata in justitie, pot provoca mult rau
societatii.
În ciuda notorietății pe care au căpătat-o o dată cu filmul Psycho, al lui Alfred Hitchcock,psihopații nu
sunt niște persoane incomode, retrase și bizare. Dimpotrivă, mai mereu par fermecători, deschiși și
normali. De altfel, acesta este principalul lor atu pentru a seduce, “masca sănătății”. Este foarte important
să ne informăm cu privire la simptomele psihopatiei pentru a ne putea proteja de acești indivizi periculoși.
Experți în psihopatie cum ar fi Hervey Cleckley (“The Mask of Sanity”), Robert Hare (“Without
Conscience”) sau Martha Stout (“The Sociopath Next Door”) oferă, în esență, aceeași listă a trăsăturilor
de personalitate care descriu un psihopat. Sunt indivizi capabili să exercite asupra celorlalți o formă
superficială de seducție, sunt credibili și par inteligenți. Se folosesc de aceasta mască pentru a-i atrage pe
ceilalți și pentru a-i controla. Comparat cu alte tipuri de stări patologice, psihopații nu au deliruri și nici nu
arată manifest alte semne ale gândirii iraționale. Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care
majoritatea celor care intră în contact cu ei îi consideră pentru o vreme “perfect sănătoși”. Chiar și atunci
când comit crime, psihopații știu exact ce fac. Au discernământ, înțeleg perfect ceea ce societatea
consideră a fi bun sau rău. Se întâmplă doar să facă anumite excepții în ceea ce privește comportamentul
lor anormal, care, potrivit propriilor evaluări, se plasează undeva în afara oricăror norme, deasupra
regulilor stabilite de stat și în general în afara oricăror tip de reguli ale umanității.

Printre altele, psihopaților le lipsesc cu desăvârșire manifestările psihonevrotice. Nu numai că sunt


opusul anti-eroilor comici ai lui Woody Allen, dar rămân calmi și cu sânge rece chiar și în situațiile în care
răspunsul normal ar fi să experimenteze stres. Deși câteodată se avântă în manifestări histrionice de
emoție, o fac doar cu scopul de a câștiga simpatia. Altminteri, rămân imperturbabili în situații de criză,
inclusiv în cazul unui divorț sau al unei despărțiri de o persoană importantă (deși nu prea există vreo
persoană care să fie într-adevăr importantă pentru ei), nu simt prea multe nici la moartea cuiva din
familie, nici dacă sunt descoperiți că au comis o crimă și nici când sunt pedepsiți pentru activitățile lor
ilegale.
Motto-ul unui psihopat este “marele vis al oamenilor buni sunt oamenii răi”. Psihopații pur și simplu nu
pot înțelege ideea de conștiință și nici nu au sentimente pentru ceilalți. Un psihopat consideră toate
aceste lucruri doar o formă de slăbiciune. Nu înțeleg că marele lor vis reprezintă coșmarul oamenilor
normali. Astfel de indivizi sunt foarte impulsivi și pot sari calul fără prea multe provocări (sau cu provocări
foarte mici), dar oricum nimic nu-i destabilizează pentru o perioadă prea lungă. Potrivit aceleiași “rețete”,
își pot îndeplini obligațiile doar pentru o perioadă scurtă, atât cât să câștige încrederea. Nu te poți baza
pe ei pe termen lung. Nu contează ce promisiuni fac și cât de implicați se declară pentru a le îndeplini, vor
ajunge întotdeauna să-i dezamăgească pe ceilalți. De fapt acesta este principalul scop al unui psihopat,
dorește să-i rănească și să-i dezamăgească pe cei care au încredere în el.
Psihopații își stabilesc scopuri pe termen scurt. Spun orice le-ar trece prin cap pentru a obține ce vor
într-un anumit moment. Mintea lor funcționează ca un fel de GPS care stabilește mereu noi destinații.
Oricare ar fi direcția, ei se vor schimba imediat ce li se pare că ceva sau cineva reprezintă, într-un anumit
moment, o oportunitate, un drum mai interesant de urmat. Și asta nu se întâmplă doar pentru că
psihopații sunt superficiali din punct de vedere emoțional, dar și pentru că sunt invidioși, lacomi și dornici
de putere. Își doresc tot ceea ce au alții, orice ar considera ei dezirabil. Poate fi un nou partener, un nou
loc de muncă, prestigiu, bogăție sau familie. Vor să aibă relații de succes fără a oferi dragoste, onestitate
și fidelitate. Pentru a-și consolida sentimentul de superioritate, după o perioadă pe care o vom numi “falsa
lună de miere” – sau așa numită perioadă de ispitire, de seducție – își pun la pământ partenerii (și pe toți
ceilalți) și le cultivă slăbiciunile. Pentru a putea duce la capăt aceasta îndeletnicire fără a munci prea mult,
psihopatul îi seduce, îi intimidează și îi manipulează pe cei din jur, colegi de serviciu sau prieteni. Pentru
a e îmbogăţi nu se dau înapoi de la a comite fraude. În general vorbind, psihopații nu se pot opri la nimic
și la nimeni, pentru că au nevoie constantă să-și schimbe interesul. Mai devreme sau mai târziu oricum
vor simți instatisfacție, se vor plictisi de tot ce au în viață și își vor dori ceva în plus sau ceva diferit.
Psihopații sunt impredictibili chiar și în impredictibilitatea lor. Nimeni nu poate spune dinainte când vor
începe să saboteze viața altora, ba chiar și pe a lor, pentru aceste scopuri.
Psihopații sunt mincinoși patologici. Fiecare dintre noi a mințit, probabil, la un moment dat. Minciunile
psihopatului sunt dăunătoare, el minte cu maliție, ca și cum ar face o formă de sport. Pentru el, minciuna
funcționează ca un mijloc de a-i controla pe alții, manipulându-le percepția asupra realității (ceea ce
experții numesc abuz psihologic – engl. “gaslighting”). Pentru ei, aceasta este o formă ieftină de
divertisment. Ca urmare a superficialității lor emoționale și a incapacității de a se lega de ceilalți,
psihopații se plictisesc rapid. Golul lor psihologic îi impinge către o eterna căutare, vor mereu alți oameni
pe care să-i poată folosi, caută alte provocări sexuale, alte drumuri în afaceri și noi modalități de a încălca
regulile sociale.
Psihopații au o judecată precară și nu reușesc să învețe din experiențe. Epicurienii defineau plăcerea
drept absența suferinței. În aceste standarde, putem spune că psihopatul este un epicurean. Caută
plăceri pozitive: intensități, emoții și senzații de mare euforie. De regulă nu au grija suferinței și, în general
vorbind, a niciuneia dintre consecințele faptelor lor. Își sabotează propriul viitor și-i rănesc pe ceilalți în
explozii instantanee de furie sau pur și simplu de dragul unui moment de amuzament, fie el cât de scurt.
Majoritatea problemelor lor provin din narcisismul lor fundamental, din ceea ce Cleckley a numit
“egocentrismul lor patologic și incapacitatea de a iubi”. Pentru psihopați, oamenii sunt simple obiecte ale
căror nevoi și chiar vieți n-au absolut nicio importanță, cu excepția perioadei în care pot fi folosiți. După
folosire, îi aruncă.
Psihopații nu simt nimic, nu experimentează nici măcar bucuria sau fericirea foarte profund.Afișează
ceea ce Cleckley a numit “o sărăcie generală în toate reacțiile afective majore”. Hare spune că psihopații
experimentează mai degrabă “proto-emoții” și mai puțin seria sentimentelor și a emoțiilor umane. Pot
simți plăcere pe moment, pot simți voioșie sau încântare atunci când reușesc să-și atingă scopurile. Prin
contrast, simt frustrare temporară sau furie atunci când dorințele lor sunt încălcate. Nu pot experimenta,
însă, emoții adânci, cum ar fi dragostea pentru celălalt, empatia, mila, remușcările, tristețea, regretul și
nici măcar anxietatea sau depresia. Principala lor emoție este disprețul și sfidarea ființelor umane, emoție
pe care o maschează cel mai adesea sub masca unei pojghițe de sociabilitate și șarm. Atunci când
întâlnește oameni noi, psihopatul efectuează o analiză intuitivă în termeni de costuri/beneficii pentru a-i
clasifica în categoria țintelor, a complicilor sau a obstacolelor în ceea ce și-a propus într-un anumit
moment. Țintele sunt folosite pe post de complici, după care sunt înlăturate, în momentul în care utilitatea
lor expiră.
De vreme ce psihopații ajung în cele din urmă să-i alieneze pe toți cei din jurul lor – prin
comportamentul lor dur și lipsit de scrupule -, continuă să găsească plauzibilă masca sănătății lor doar
acele persoane care nu au ajuns să-i cunoască prea bine, cei care suferă de tulburări similare de
personalitate sau cei care au făcut investiții emoționale nesănătoase în individul psihopat. Cei care refuză
să vadă adevărul cu privire la psihopat și la prezența lui în viețile lor devin adesea alibiuri ale acestuia,
lipiți de el în ciuda oricăror evidențe raționale ale tulburării lui psihologice și ale acțiunilor lui discutabile.
Ca urmare a superficialității, psihopatul suferă de ceea ce psihologii numesc “pierderea specifică a
semnificației”. Nu numai că nu sunt capabili să înțeleagă – la un nivel emoțional profund – cum
funcționează ceilalți, dar nu-și înțeleg nici măcar comportamentul propriu sau motivațiile. Știu în mod
intuitiv cum să-i dezamăgească și să-i manipuleze pe ceilalți. Dar n-ar putea să spună de ce le vine să
facă asta. Pentru că nu găsesc că ar fi ceva în neregulă cu ei și cu acțiunile lor, au eșecuri mizerabile și la
o eventuală terapie.
Pentru a-și îmbunătăți comportamentul, un individ trebuie să-și înțeleagă defectele și să aibă dorința de
mai bine, de dragul celor pe care-i iubește. Psihopații nu au asemenea motivații. Trăiesc exclusiv pentru
plăcerea proprie. Pentru a găsi anumite forme de divertisment, se angajează în ceea ce Cleckley
numește “comportament fantastic și nepotrivit”. Situația devine încă și mai dificilă dacă se adaugă diverse
tipuri de dependență – de sex, de droguri sau de alcool – alegere, de altfel, destul de obișnuită la ei, în
special ca urmare a lipsei lor de control asupra impulsurilor și din cauza nevoii lor constante de excitanți.
Psihopații prosperă în depravare și transgresie. După ce se comportă relativ normal o perioadă de timp,
pot deveni brusc furtunoși și nedisciplinați, își dau pantalonii jos în public, își pocnesc soția sau încep o
ceartă fără să fi fost provocați. Cleckley subliniază și faptul că psihopații au rareori gânduri de suicid. Așa
cum pot rareori să experienteze o formă adâncă de fericire (care pentru cei mai mulți decurge dintr-o
viață ordonată și din iubirea pentru familie și prieteni), psihopații nu sunt capabili să experienteze nici
formele adânci de nefericire care i-ar putea împinge către gânduri suicidare.
Atât Cleckley, cât și Hare observă că pentru psihopați “viața sexuală este impersonală, trivială și slab
integrată”. Psihopații pot simți câteodată atașament intens, fără a avea, însă, legături emoționale. Unii au
infatuări obsesive care-i determină să rămână legați de ținta lor pentru perioade de timp extinse. Oricum,
acest tip de comportament nu este provocat de vreun sentiment real de dragoste și nici măcar de
îndrăgostire. Mai degrabă provine dintr-un sentiment de proprietate. Psihopații cred că este dreptul lor de
a fi proprietarii femeii pe care o doresc pentru moment și li se pare la fel de normal să o înlăture imediat
ce n-o mai vor. În general vorbind, pentru psihopați relațiile sexuale funcționează ca o formă de
detensionare și ca o modalitate de a exercita control asupra celorlalți. Sexualitatea nu este un mod de a
te conecta – ceea ce, cu timpul, implică legături emoționale și obligații morale reciproce.
Nu în cele din urmă, psihopații sunt renumiți pentru că “eșuează să urmeze un plan de viață”. Un
psihopat poate fi foarte ambițios. Dar sunt puțini cei care ajung puternici sau faimoși, eșec pus în special
pe seama lipsei lor de răbdare și seriozitate în a urma scopuri pe termen lung, care cer dedicare sau
muncă serioasă. De fapt, ei se mută de la o diversiune temporară (și cel mai adesea distructivă) la alta, în
căutarea acelui ceva care să le atenueze sentimentul foarte intens de plictiseală.
Dacă ai întâlnit vreodată un astfel de bărbat, cel mai bun sfat pe care îl dau psihologii este simplu: nu te
strădui să-l salvezi pe el. Salvează-te tu!
Cum să recunoști un psihopat
Publicat pe 28 Martie 2013

Termenul “psihopatie” desemnează o personalitate patologică caracterizată prin instabilitate, impulsivitate


şi o mare varietate a trăsăturilor de caracter şi care se manifestă in primul rând prin comportamente
antisociale, neînsoţite de culpabilitate conştientă.

E. Esquirol a fost primul care a descris o monomanie instinctivă, fără tulburări de judecată, numai cu
afectarea voinţei şi împingând subiectul să comită delicte. Fapt reluat de englezul J. Prichard, în 1835,
care a descris o nebunie morală (engl. moral insanity). Lui V. Magnan i se datorează apoi noţiunea de
dezechilibru mental (specifică „degeneraţilor-dezechilibraţi”), care va deveni, din perspectiva
constituţionalistă a lui E. Dupre, perversiune instinctivă. Psihiatrul german K. Schneider o va numi, în
1923, „psihopatie”.
Prima particularitate comună a personalităţilor psihopate este exprimată în capacitatea diminuată sau în
incapacitatea lor de adaptare armonică şi suplă, la condiţiile obişnuite de viaţă.

Caracterul lucid al acţiunilor psihopatului, cît şi inteligenţa lui care uneori poate depăşi nivelul mediu, nu
sînt capabile să corecte/e eficient anomalia comportamentală din cauză că psihopatul nu o recunoaşte şi
ca atare nu are posibilitatea de a formula faţă de ea un sistem critic, eficient, capabil să antreneze şi să
întărească frînele voinței în sensul armonizării relaţiilor sale cu ambianţa.

A doua particularitate comună constă astfel în nerecunoaşterea defectelor structurale care face ca de
cele mai multe ori psihopatul să-şi explice ieşirile brutale, cît şi insuccesele repetate prin atitudinea altora,
în principal a celor din jur, faţă de el.

A treia particularitate a psihopaților constă în faptul că sunt persoane veşnic nemulţumite de poziţia pe
care societatea le-o oferă în sînul ei, după criterii de obicei reale şi obiective. Această poziţie alimentează
starea permanentă de tensiune în diverse moduri.

Imaginea eronată pe care şi-au format-o despre persoana proprie izbindu-se de refuzul acceptării ei de
către anturaj stenizează şi amplifică excesiv preocuparea psihopaților în a cere să fie recunoscuţi, să li se
dea dreptate. In lupta respectivă aliaţii rămîn prieteni de drum doar atîta timp cît evită contrarierea,
admiţînd părerea psihopatului d<îspre el însuşi şi faptele lui de obicei exagerate şi arbitrare. Reversul
conduce rapid la o atmosferă schismatică, care face ca psihopatul să declare război tuturor, să lupte el
„unul" împotriva tuturor.

Semne după care poate fi recunoscut un psihopat

1. Are un sentiment grandios de autoimportanță, considerînd că este o pe drept cuvînt o persoană care
merită să primească mai mult de la viață decît alții.
2. Minte cu mare ușurință cu oricine, fără ca să se simtă vreodată rușinat(ă) de acest comportament
reprobabil.
3. Se pricepe să înșele și să manipuleze și, datorită lipsei de scrupule morale recurge frecvent la aceste
comportamente.
4. Nu este capabil(ă) să resimtă remușcări sau vinovăție după ce a comis o faptă urîtă
5. Nu este capabil(ă) să se atașaze emoțional de o altă persoană, este rece și egoist(ă).
6. Nu are capacitatea de a se transpune în mintea altuia (îi lipsește empatia). Din această cauză aceste
persoane dau dovadă adesea de o duritate anormală sau chiar de sadism.
7. Duce o viață parazitară. Consideră ca este normal să fie întreținut(ă) de altcineva și să nu
muncească.
8. Nu își poate controla impulsurile de moment. Din acest motiv poate să își pună viața în pericol
consumînd alcool în exces sau droguri, sau conduce imprudent sau își cheltuie banii la jocuri de
noroc.
9. Își schimbă frecvent partenerul de viață și are un comportament sexual promiscuu
10. A avut încă din copilărie probleme cu disciplina școlară sau cu legea
11. Manifestă irascibilitate și poate deveni cu ușurință agresiv(ă)