Sunteți pe pagina 1din 4

SINDROMUL OBSESIV-COMPULSIV

ELEMENTE DE SEMIOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE

Trăirile obsesiv-compulsive sunt resimţite ca impunându-se subiectului fãră dorinţă şi voinţă sau
acceptul său, neputând fi îndepărtate sau oprite cu toate eforturile sale. Sunt trăiri scurte, care
parazitează psihismul şi se repetă făcând ca pacientul să petreacă mult timp în lupta cu sine însişi, fapt
ce reduce performanţele şi calitatea vieţii. Dacă subiectul încearcă să facă abstracţie de obsesii şi să se
abţină de la actul compulsiv apare o stare de anxietate intensă. Compulsiile reprezintă uneori o strategie
de luptă împotriva obsesiilor, reducând anxietatea generată de obsesii, dar nu pentru multă vreme,
deoarece apare îndoiala efectuării corecte a ritualului (mai ales în cazul actelor automate care nu sunt
conştientizate şi pot fi uşor uitate).
Obsesiile: idei, gânduri, impulsuri sau imagini persistente, care sunt percepute de persoană ca fiind
intruzive şi nepotrivite şi care cauzează anxietate sau nelinişte puternică.
Compulsiile: comportamente repetitive (ex. spălatul mâinilor, ordonatul, verificatul) sau acte
mentale (ex. rugatul, număratul, repetarea de cuvinte în gând) al căror scop este acela de a preveni sau
reduce anxietatea sau disconfortul.

Aspect vestimentar / igienă - Vestimentaţie ordonată, ingrijită, în general în culori şi nuanţe predominant
neutre. Igienă corespunzătoare, uneori poate fi exagerată.
Expresivitate mimico - Facies usor depresiv, anxios, încordat sau inexpresiv.
gestuală
Hipoexpresivitate mimico–gestuală sau hiperexpresivitate mimico – gestuală.
Vorbire - Contactul psihic este bun, dar exprimarea pacientului este ezitantă; mereu
revine asupra celor spuse, pentru a fi sigur că a fost bine înţeles.
- Tulburări de formă:
- intensitate scazută;
- tonalitatea afectivă: tristeţe, frică, furie, iritare.
Atitudine - Poate exprima:
- îndoială, nesiguranţă, indecizie, preocupată, agresivă.
Orientare - Nu prezintă dezorientare temporo – spaţială, auto şi allopsihică.
Conștiința bolii - Are conştiinţa unei suferinţe psihice. Persoana recunoaște că obsesiile sau
compulsiile sunt excesive sau nepotrivite (subiectul care conştientizează bine
faptul că are tulburări).
- Subiectul cu o conştientizare redusă (individul nu recunoaşte faptul că
obsesiile şi compulsiile sunt excesive sau iraţionale);
Atenţia - Diminuată cu concentrare pe trăirile obsesive.

1
- Persistenţa atenţiei dificilă, fixare dificilă.
Memoria - Bine orientat mnezic, amintiri obsesive.
Percepţie - Fără tulburări de percepție.
- Percepție redusă a ambientului (preocupare faţă de acte mentale repetitive de
tip obsesiv-compulsiv: numărat obsesiv, rugăciune obsesivă, expresii diverse).
Gândire (tulburări de formă - Dificultăţi în decizie, gânduri şi intenţii (de act) care îi vin fără voia sa şi nu
și conținut)
le poate stăpâni, verificări chinuitoare.
- obsesii (definite ca gânduri, imagini sau impulsuri intruzive, recurente și care
crează disconfort) și
- compulsii (comportamente, actiuni sau ritualuri mentale menite să prevină
sau să reducă disconfortul produs de obsesii.
- amintiri, reprezentãri, idei obsessive;
- idei abstracte sub formă de întrebări fără răspuns;
- stereotipii;
- ruminaţii;
- obsesii cu teme agresive, sexuale, religioase, de contaminare.
Dispoziţia (afectivitatea) - Depresie, nelinişte, panică, anxietate, fobii obsesive, sentiment de vinovăţie
în raport cu intenţiile de act agresive.
Activitate psiho - motorie - senzaţie de tensiune psiho-corporală;
- imposibilitate de relaxare;
- perfecţionism dus în extremă în activitatea curentă.
Nivel de relaţionare - Nivel relațional interpersonal scăzut.
interpersonală (cuplu, familie,
- Activităţile zilnice sunt parazitate de obsesii şi ritualuri care uneori pot ocupa
grup)
toată ziua.
Integrare socio - comunitară - Dificilă pe fondul anxietăţii generată de lupta împotriva obsesiilor.
- Retras social.
- Randament profesional scãzut datorită faptului cã obsesiile și compulsiile
sunt mari consumatoare de timp.
Instincte(alimentar, sexual, - Normale sau frecvent diminuate pe fondul suferinței existente.
gregar, vital, matern)
Ritmul nictemeral - dificultate (insomnie) de adormire;
- somn neodihnitor;
- oboseală la trezire.
Mecanisme de defensă/ Formaţiune reacţională; Anularea; Anularea retroactivă; Izolarea afectului;
adaptative
Întoarcerea către propria persoană; Raționalizare; Refuz (al realității).
Tulburări de comportament - Verificări, ordonare, spălare, curăţare, colecţionare patologică, spovedanie,
acte sexuale compulsive, numărătoare, decizie dificilă, termină greu lucrul
început, perfecţionism în acţiune.

2
- Comportamente repetitive (spălarea mâinilor, ordonarea, verificarea) sau
acte mentale (rugăciune, numărare, repetarea unor cuvinte în șoaptă) pe care
persoana se simte îndemnată să le execute ca răspuns la obsesie sau potrivit
unor reguli rigide (DSM IV).
- Comportamentele sau actele mentale sunt destinate pentru prevenirea sau
reducerea neliniștii sau pentru prevenirea unor evenimente sau situații
periculoase; în orice caz, aceste comportamente sau acte mentale fie nu sunt
corelate într-un mod realist cu ceea ce ar trebui să prevină, fie sunt executate
excesiv (DSM IV).
Investigaţii(teste/sarcini/probe - Scala de obsesie compulsie Yale-Brown (Yale-Brown Obsessive Compulsive
şi/sau interviuri)
Scale – Y-BOCS).
- Inventarul Padua (Padua Inventory – PI).
- Inventarul de obsesii si compulsii a lui Foa (Foa Obsessive Compulsive
Inventory).
- Inventarul Penn de Scrupulozitate (Penn Inventory of Scrupulosity - PIOS).
- Chestionarul interpretarii responsabilitatii (Responsibility Interpretations
Questionnaire - RIQ).
- Scala atitudinii de responsabilitate (Responsibility Attitude Scale - RAS).

Concluzii: Tulburarea obsesiv-compulsivă este caracterizată de obsesii, adică idei,


gânduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca intrusive sau inadecvate şi
care cauzează anxietate sau detresă marcată, şi compulsii, adică comportamente repetitive sau
acte mentale al căror scop este acela de a preveni sau reduce anxietatea sau detresa şi nu cel de
obţinere a plăcerii sau a gratificării.
O persoană obsesiv compulsivă rămâne blocată mental într-un model de gânduri şi
comportamente repetitive care sunt lipsite de sens şi supărătoare, dar şi dificil de depăşit. Dacă
tulburarea obsesiv compulsivă devine suficient de severă, aceasta poate distruge capacitatea unei
persoane de a funcţiona normal acasă, la şoală sau la serviciu.

Modelul comportamental şi modelul cognitiv


In terapia comportamentală şi cognitivă sunt reţinute două ipoteze pentru a explica
pacientului apariţia şi menţinerea tulburării obsesiv-compulsive. Conform acestei ipoteze, gândul
obsedant patologic este un stimul condiţionat care n-a reuşit să antreneze un răspuns de

3
desensibilizare şi care declanşează ritualuri interne sau externe destinate să neutralizeze impactul
său emoţional. Subiecţii obsesiv-compulsivi ar întări ideile obsedante prin dorinţa de a le anula.
Obsesia ar deveni patologică din cauza mecanismelor perturbate ale desensibilizării.
Conform modelului cognitiv extras din teoria lui Beck, obsesiile devin patologice din
cauza modului în care pacientul prelucrează informaţia. Un gând automat generat de o schemă
cognitivă păstrată în memoria de lungă durată ar fi asociat unui gând obsedant şi ar determina
pacientul să ritualizeze.

Principalele obsesii întâlnite mai frecvent sunt:


-obsesia de contaminare (cu microbi, murdărie, diverse substanţe);
-ideea de a intenţiona un rau cuiva sau sieşi, sau de a influenţa negativ prin propriile gânduri
existenţa altora;
-idei blasfemiatorii;
-obsesii legate de dezordine;
-obsesii anormale somatice sau sexuale.

Principalele compulsii sunt:


- spălatul pe mâini şi spălatul/curăţenia în general (corelate cu obsesia de contaminare);
-verificările repetitive (corelate cu ideile agresive şi sexuale, dar şi cu îndoiala şi incertitudinea
de a fi făcut sau nu un lucru;
-compulsii de ordonare;
-colecţionarism;
- aritmomania (numaratul compulsiv);
-ritualurile magice

S-ar putea să vă placă și