CURSUL NR.

8
CRIMA ORGANIZATĂ ÎN JAPONIA. YAKUZA

C UPRINS

1. Aspecte generale privind crima organizată în Japonia

2. Tatuajele
3. Preocupări
4. Marile familii
5. Ritualurile
6. Mantuirea

1. Aspecte generale privind crima organizată în Japonia.

Crima organizată din Japonia poartă numele de Yakuza. Yakuza este cuvântul japonez
care descrie membrii organizațiilor mafiote japoneze.
La fel ca în multe alte state ale lumii, și impunătoarea societate japoneză se confruntă cu
existența mafiei. Ceea ce poartă numele de “yakuza”, manifestarea acestui fenomen, oarecum
similară cu bine-cunoscuta “Cosa Nostra”, reprezintă însă un teritoriu mult mai profund, având
reminiscențe din cultura și mentalitatea niponă timpurie și strânse legături cu codul Bushido.
Nu se cunoaște o origine exactă a organizațiilor criminale japoneze, deoarece acestea s-au
dezvoltat în general din mai mulți constituenți ai societății tradiționale. Una dintre teoriile care
încearcă să explice originile grupărilor de acest fel trimite la niște personaje marcante din
îndepărtatul secol XVI, și anume la foștii samurai rămași fără stăpan, numiti “rōnin”. Printre
aceștia existau persoane ce purtau denumirea de “kabukimono” (cei nebuni) sau “hatamoto
yakko” (servitori ai shogunului), persoane care se îmbrăcau foarte ciudat, vorbeau o japoneză
vulgară și purtau săbii foarte lungi, hărțuind oameni obișnuiți pentru propriul amuzament dar și
pentru resurse.
Altă teorie spune că unii dintre predecesorii grupărilor yakuza sunt asa numiții
“machiyakko” (servitorii orașului). Însă, și în aceste grupuri se aflau deseori rōnini, deoarece
aceștia aveau drept de posesie a sabiei.
Strămoșii celor mai moderne grupări yakuza se pot împărți însă în două tipuri: bakuto
(jucători de jocuri de noroc) și tekiya (neguțători ambulanți). Aceste două grupuri au luat naștere
în jurul secolului al XVIII-lea. Însă, până în ziua de astăzi membrii yakuza s-au diversificat
foarte mult.
În ceea ce privește termenul “tekiya”, acesta îi desemnează pe cei care făceau parte din
cele mai joase comunități din Edo. Cu timpul, au devenit adevărate organizații recunoscute de
către guvern, iar fondatorilor li s-a dat dreptul de a purta o sabie.
“Bakuto” erau însă de un rang și mai scăzut, deoarece jocurile de noroc erau complet
ilegale. S-au deschis case de pariuri în care lucrau numai cei din grupare, pentru menținerea
securității. Nu este de mirare faptul că numele “yakuza” însuși provine de la un joc de cărți. Ya-
ku-za înseamnă ad litteram 8-9-3. Aceasta reprezenta cea mai proastă mână la jocul de cărți
numit “Oicho-kabu” (joc ce cărți asemănător cu “blackjack”-ul). Numai un jucător foarte iscusit
putea juca această pereche în favoarea sa.
Iniţial, a fost formată de clasele sociale cele mai joase, hoţi şi oameni care se
îndeletniceau cu jocuri de noroc şi cămătărie, ambele ilegale în Japonia. Aşa s-au format două

1
grupări: Takiya, care se ocupa de vânzarea lucrurilor furate şi de traficul de servanţi din Coreea,
şi Bakuto, care deţinea monopolul jocurilor de noroc.
După un timp, Takiya a acumulat atâta putere economică, încât nu a mai putut fi ignorată
de shogunii guvernanţi. Acestia aveau nevoie de bani, pentru a-şi menţine armatele, drept pentru
care au apelat la Yakuza, pentru împrumuturi, formând o alianţă detestată de nobili.
Ca recompensă, Yakuza a fost recunoscută legal, primind statutul de "oyabun" (servant,
functionar public) în anul 1690.
Gruparea Bakuto, în schimb, nu s-a bucurat niciodată de niciun fel de recunoaştere, deşi
făcea parte din fraţia Yakuza. Membrii acestei grupări proveneau toţi din "meseriile morţii", cum
ar fi cei ce lucrau în abatoare, în fabrici de clei de oase sau lucrau în sectorul pompelor funebre şi
în cimitire. Acestia erau priviţi cu dispreţ în societatea niponă.
Alt tip de membrii yakuza este constituit din așa-numiții “gurentai”, aceștia din urmă au
dat însă naștere fenomenului “boryokudan” (grupuri instigatoare la violență). Apartenența lor la
tradiționalele grupări yakuza este foarte discutabilă. Însă merită pomenite, deoarece o mare parte
dintre aceste grupuri au devenit “uyoku” (ultra-naționaliști).
Cel mai faimos grup postbelic este “Kokuryūkai” (Societatea Dragonului Negru).
Structura adoptată în grupările japoneze yakuza se bazează, încă de timpuriu, pe sistemul
tradițional ierarhic “oyabun-kobun” (părinte-copil). Sistemul este atent studiat de către Ishino
Iwao. Autorul vorbește despre acest fenomen ca fiind o adevărată instituție, în care persoanele
care nu sunt rude de sânge se angajează și își asumă responsabilități și obligații asemenea unor
membri ai unei familii.
Ishino Iwao explică în ce fel această relație diferă de una de rudenie biologică. Într-o
relație dintre niște rude de sânge se mizează pe înrudirea necondiționată, în vreme ce în tipul de
relație oyabun – kobun se mizează pe avantajele pe care le pot avea ambii membri implicați.
După cum se poate observa, oyabun – kobun este o relație de tip bilateral, implicând doi membri
care nu au același statut, și care pot fi reprezentați astfel: oyabun (părintele) poate fi unul singur
și kobun (fiul), care poate fi reprezentat de mai mulți constituenți.
În articolul său, Ishino face distincția între mai multe tipuri de înrudire, dintre care cea
mai importantă pentru înțelegerea structurii adoptate de către grupările yakuza este pseudo-
înrudirea. Astfel definește acesta relația de tip oyabun – kobun, ca fiind o pseudo-înrudire. O
reprezentare și exemplificare pentru buna înțelegere a acestui concept este relația dintre maestru
și discipol, cea dintre nași și fini, dintre maica stareță și cele supuse ei.
Aceste exemplificări întocmite de către Ishino se bazează în totalitate pe o ideologie
religioasă, măcar că există și alte tipuri de ideologii pe care se pot concretiza astfel de “înrudiri”.
Spre exemplu, o atfel de pseudo-înrudire poate fi întâlnită și între un manager de companie și
subalternii săi. Aceste concept este de asemenea foarte important pentru știința managerială,
dezvoltată de către companiile japoneze. Similar modelului religios concretizat propus de Ishino,
se manifestă și modelul din grupările yakuza, însă de această dată cuprinzănd o altă ideologie,
cea a războnicilor, prezentată în Codul samurailor – “Bushido”.
Această relație de reciprocitate dă structura majorității grupurilor formate în societatea
japoneză, în mai toate domeniile de activitate. În aceste grupuri foarte important este conceptul
de “ierarhie” care are o mare pondere în buna desfășurare a activităților unui grup și cu
precădere în instalarea conceptului “oyabun – kobun”.
În consecință, sistemul de construcție pe care un grup se bazează pornește de la un
constituent care reprezintă puterea absolută, aflându-se în fruntea tuturor, și merge către
constituentul cu un statut mai scăzut, cei doi având o relație reciprocă, cu o ideologie comună.

2
 Relația de tip oyabun – kobun are drept complinitor relația “senpai – kōhai” (senior-
junior), relație foarte bine reprezentată în cadrul instituțiilor de învățământ și cele culturale, cum
ar fi cluburile de arte marțiale.
Pecetuirea relației de acest tip se realizează printr-un ritual comun: împărțirea unei cupe
de sake, astfel sigilându-se o nouă relație de înfrățire între membri yakuza sau chiar între mai
multe grupări de același fel.
Conform volumului lui Peter B. E. Hill modelul unei structuri yakuza are în frunte un
oyabun sau kumichō (șeful grupului). Urmărind în continuare acest model, putem avea de a face
cu mai muți consilieri (shingi-in) sau consultanți (komon) ai șefului suprem.
În subordinea șefului urmeaza o căpetenie secundă, numită “Waka-gashira”, el
comandând subgrupe mai mici ale întregului clan, niciodată însă întregul clan.
Cel aflat sub conducerea acestuia este “saiko-kanbu” (sau “daikanbu”) care îi are la
rândul lui drept secundanți pe cei numiți “kanbu” (administratori). Kanbu preiau conducerea
celor numiți “kumi-in”, care se ocupă cu “munca de jos” a organizației. O astfel de organizație
poartă numele de “kumi” (grup, clasă, ramură).
Reminiscențele pentru care titlul lucrării de față pledează se pot regăsi printre paginile
codului Bushido, conceptul “Oyabun – Kobun” tratat mai sus având la bază virtuți foarte
importante descrise pe îndelete printre învățăturile codului.
Prima dintre acestea este așa-numita “giri”, tradusă drept “adevăratul motiv”, care are
sensul de “datorie”. Este vorba despre datoria pe care orice om o are față de superiorii lui, față de
părinți, față de societatea și grupurile în care trăim. Astfel, orice kobun are obligația de a-și
respecta îndatoririle pe care la are față de părintele (stăpânul) său, oyabun.
Însă această relație fiind reciprocă, din partea oyabun, de această dată, pleacă o nouă
virtute, “jin”, care, deși poate fi tradusă prin “bunăvoință”, acesta din urmă este totuși un termen
care pierde anumite conotații, ajungându-se la neînțelegerea deplină a implicațiilor acestei
virtuți. Codul Bushido însă explică detaliat ceea ce presupune această virtute, și anume,
afecțiunea, simpatia, mila și dragostea pentru oamenii din jur, acestea enumerate fiind
considerate niște virtuți supreme.
Împreună, cele două virtuți mai sunt numite și “jingi” și denumesc relația reciprocă dintre
oyabun și kobun.
O altă virtute cu o mare importanță în relațiile din cadrul grupărilor yakuza este “chūgi”.
Aceasta este o virtute care presupune loialitatea față de stăpân, este un concept care include în
înțelesul său și “giri”. Loialitatea este o datorie față de stăpân prin excelență. Autorul codului
“Bushido” asemuiește această datorie a loialității unui omagiu adus stăpânului. Pentru acesta
loialitatea ține de ceea ce se numește cavalerie.
Pentru buna funcționare a unui grup de tipul “oyabun-kobun”, membrii trebuie să țină
seama și de “yūki”, curajul. Capitolul din “Bushido” care vorbește despre această virtute se
numește “Curajul, spirit al îndrăznelii și al îndurării”. Autorul îl citează pe Confucius pentru a
explica termenul de “curaj” și concluzionează: “Curajul înseamnă să faci ceea ce este drept!”
Pentru samurai onoarea reprezenta totul. Onoarea însemnă reputație. Poate părea greu de
crezut că și virtutea numită “meiyo” (onoare) poate fi regăsită printre cele păstrate și de grupările
yakuza, însă nu numai că are o mare importanță, dar a dat și naștere, alături de virtuțile deja
expuse, unui fenomen care simbolizează moartea celui dezonorat, în numele pocăinței sincere în
fața stăpânului față de care s-a greșit. Este vorba despre “yubitsume” sau tăierea degetului mic,
un ritual specific mafiei japoneze. Se pare că acest ritual își are originile încă din vremea bakuto,
când un învins care nu-și putea plăti o datorie, îi aduce în schimb învingătorului prima parte a

3
degetului său mic. Acest lucru echivala cu înapoierea sumei pierdute la jocul de cărți. Ca urmare
a acestui act, învinsul nu mai putea să mânuiască sabia îndeajuns de bine și, automat, era mai
slab în luptă.
Pe măsură ce aceeași persoană aducea mai multe ofense superiorului său, ajungea într-un
final să rămână în totalitate fără deget. Acest ritual se desfășura pe o bucată de țesătură foarte
curată, cu mâna așezată cu palma in jos. Tăierea se producea cu un cuțit foarte bine ascuțit, numit
“tantō”. Apoi, partea tăiată din deget se înfășura în acea țesătură și se înmâna pachetul șefului. În
unele cazuri, și persoanelor excluse din yakuza li se poate cere să execute acest act. Dacă șeful
suprem nu este mulțumit doar cu acest ritual, se poate ajunge până la sinucidere, sub semnul
curățirii onoarei pătate și spre iertarea celui ce a greșit.
Onoarea, cea pentru a cărei curățiri s-a ajuns la un astfel de ritual, care simbolizează chiar
sinuciderea atât de frecvrentă printre samurai, s-a născut din teama de cădere în dizgrație.
Japonezii au avut întotdeauna grijă de imagine și de reputație. Un lucru important, păstrat încă
din străbuni este cel de a ține mai presus onoarea stăpânului decât onoarea proprie. Sentimentul
morții onorabile este descris și în “Hagakure” (Cartea Samurailor) pe îndelete. Conform acestui
autor, tot o rușine sau o lașitate este și traiul vieții fără de țel.
“Reigi” sau politețea este în viziunea Bushido o valoare slabă atunci când adevăratul ei
scop nu este înțeles, însă când este respectată în măsura în care trebuie, se vrea a fi pe același
nivel cu dragostea, deoarece aceasta “suferă îndelung și este nobilă”și “nu este provocată cu
ușurință”. Această virtute presupune cunoașterea deplină și respectarea a ceea ce noi numim
“bunele maniere”. În opinia autorului, secretul acestei virtuți stă în a face chiar și din cele mai
simple lucruri o artă. Pentru susținerea acestei afirmații nu se folosește de nimic altceva, decât de
ceremonia ceaiului. Într-adevăr, un lucru atât de simplu devenit artă.
Încă două virtuți care susțin cu adevărat politețea sunt sinceritatea (onestitatea) și
veridicitatea. Toate aceste lucruri au o mare importantă pentru ca mecanismul unei relații umane
tradițional japoneze să funcționeze întocmai. Confucius acordă o importanță colosală sincerității,
facând-o responsabilă pe aceasta de începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor. Un fapt foarte
interesant surprins în codul “Bushido” este scrierea în limba japoneză a semnului pentru această
virtute: (makoto/adevăr) este constituit din două ideograme, și anume cea pentru “cuvânt
“(vorbire) și cea pentru “perfect” astfel, adevărul devenind “cuvântul perfect”.
A face parte dintr-un grup este cel mai important lucru în societatea japoneză. Un grup
poate însemna o familie, un clan, un cartier, o intituție, sau toate acestea împreună. Individul
trebuie să se subordoneze grupului, să respecte întocmai toate valorile acelui grup și să
îmbrățișeze aceeași ideologie ca toți ceilalți membrii ai grupului. Importanța unui grup social
este atât de mare încât există încă din vârful societății, până în străfundul acesteia, orice grup
având o structură foarte clară.
Yakuza este un grup social ca oricare altul, făcând parte din cel mai jos strat a societății.
Codul membrilor nu se bazează pe nimic altceva decât pe valorile respectate în vremurile apuse
de către nobilii samurai. Aceeași mentalitate tipic japoneză și aceeași viziune asupra relațiilor
interumane interacționează cu scopuri josnice și cu mârșăvii.
Un membru yakuza, asemeni unui samurai, nu trebuie să dea greș în fața stăpânului său
sau să îl desconsidere, indiferent de situația în care se află. Valorile parcurse însă nu se limitează
în a invada doar aceste două tipuri de grupuri, ci se resimt în gândirea întregii populații japoneze
tadiționale și chiar moderne.

2. Tatuajele.

4
 În ceea ce privește bine-cunoscutul obicei al membrilor yakuza de a-și tatua corpul, și
acesta este tot o reminiscență a “bakuto”. În general, membri yakuza își tatuau câte un inel negru
în jurul brațului, fiecare dintre aceste inele însemnând comiterea unei crime. În timp, aceste
tatuaje au ajuns să fie un simbol al puterii. În ziua de astăzi, tatuajele sunt uzitate pentru a arăta
afilierea la un anumit clan.
În momentele în care se mai joacă “oicho-kabu” între ei, membri yakuza își mai dezbracă
tricourile și le coboară până la talie, descoperindu-și astfel tatuajele care le acoperă uneori întreg
corpul. Nu sunt dese astfel de ocazii în care membri yakuza să-și lase la vedere tatuajele, ei
ieșind pe stradă în genere cu tricouri la baza gâtului și cu mâneci lungi.
În limba japoneză tatuajul se numește “irezumi”, acest cuvânt însemnând introducerea
cernelii sub piele. Tatuajul a devenit legal din anul 1945, dar poartă pecetea criminalității.

Membri ai grupării Yakuza

3. Preocupări.
Yakuza, mafia japoneză, poate fi foarte ușor înțeleasă atunci când sunt înțelese și
originile sale feudale. Spre deosebire de concretizările aceluiași fenomen în alte țări, în Japonia,
yakuza nu este o organizație secretă nici pe departe. Multe dintre grupări au birouri care poartă
numele sau emblema proprie.
Foarte interesant este faptul că a existat o familie yakuza care obișnuia să scoată un ziar
lunar în care se scria despre viața liderilor și apăreau poezii scrise de către aceștia, semn că nici
în vremurile moderne și nici în straturile cu statut scăzut în societate, astfel de îndeletniciri
nobile, atât de grăitoare pentru înțelegerea spiritului nipon, nu au fost uitate.
Potrivit mai multor ziare japoneze, primul număr al publicaţiei Yamaguchi-gumi Shinpo -
Gazeta clanului Yamaguchi, unul dintre cele mai puternice şi importante din Japonia - a fost
lansat de curând.
În mod previzibil, publicaţia mafiei nu se găseşte la chioşcurile de ziare, însă cei circa
28.000 de membri ai clanului au primit acest prim număr, de opt pagini, al cărui editorial este

5
scris de şeful grupării, Kenichi Shinoda, cu scopul de a ridica moralul "trupelor" sale.
Potrivit cotidianului Sankei Shimbun, care a intrat în posesia publicaţiei, Kenichi Shinoda le
reaminteşte, în editorialul său, tinerelor generaţii yakuza valorile şi disciplina care au făcut ca
sindicatul crimei organizate din Japonia să crească în importanţă în decursul deceniilor. El le
spune acestora că yakuza trece prin "timpuri grele" şi că nu trebuie să se culce pe lauri dacă vor
să-şi dezvolte afacerile şi să obţină venituri.
Publicaţia conţine şi rubrici mai "soft", precum o pagină cu jocuri (Go, Shogi), o cronică
literară cu haiku (poeme tradiţionale japoneze) şi o pagină de ştiri mondene, unde cititorii pot
vedea toate detaliile despre cele mai recente partide de pescuit ale şefilor clanului.
Ca şi mafia italiană şi triadele din China, membrii yakuza au afaceri în domenii diverse, de la
jocuri ilegale la trafic de droguri şi prostituţie, activităţi bancare şi imobiliare. Organizaţiile care
fac parte din yakuza nu sunt oficial ilegale, iar activităţile lor au fost mult timp tolerate de
autorităţi, însă legile anti-mafia au devenit din ce în ce mai dure în ultimii ani.
Printre ocupațiile de bază în grupările moderne se pot număra: administrarea centrelor de
distracție, a cartierelor roșii, șantajul, administrarea jocurilor de noroc (pachinko), a caselor de
pariuri, camătă, fraudă, trafic de droguri și multe atele.
Însă unul dintre cele mai importante ajutoare primite de către yakuza prin dezvoltarea
economiei japoneze a fost chiar explozia industriei construcțiilor. Se pare că unul dintre cele mai
mari proiecte din care yakuza a avut de câștigat enorm este chiar construcția aeroportului
internațional din Kansai.
Un alt mod prin care mafia modernă reușește să câștige foarte mult este ajutat de un sport
bine văzut în Japonia de astăzi, și anume golful. Pe competițiile de golf se pariază foarte mult și
nu numai, grupările yakuza deținând chiar o mare parte dintre terenurile de golf.
O altă îndeletnicire, de această dată “nobilă”, avută în vedere în scopul înstăririi este
constituită de administrarea unor galerii și de traficul cu obiecte de artă.
În ceea ce privește relația mafiei cu organismele statului, se pot urmări concluzionările
realizate de către Peter B. E. Hill în volumul său, cea mai importantă fiind aceea că relația dintre
mafie și poliție este una dinamică, asemeni multor situații prezente în majoritatea statelor lumii.
În 1991, a fost adopată o legislație care urma a fi folosită în scopul eradicării grupărilor
yakuza, legislație care poartă denumirea prescurtată de “Bōtaihō” (de fapt,
"Bōryokudantaisakuhō").
Conform acesteia, un grup poate fi denumit “Bōryokudan” în condițiile în care acesta
îndeplinește mai multe criterii. Printre aceste criterii se află și acela de a reprezenta un grup
constituit într-o manieră ierarhică. În urma instalării acestui sistem legislativ au aparut diferite
centre pentru eliminarea grupărilor “bōryokudan”.
Aceste centre oferă consiliere pentru persoanele care au avut de suferit în urma
contactului cu mafia, se angajează în diferite campanii pentru prezentarea acțiunilor mafiei și a
ceea ce înseamnă aceasta, în scopul prevenirii populației, oferă ajutor celor ce vor să părăsească
mafia și să se îndrepte, și lucrează în parteneriate cu alte ogranizații non-guvernamentale, anti-
yakuza.
Foarte interesantă este constatarea lui Peter Hill cu privire la inexistența unei legi care să
prevadă modul de constituire al unei astfel de organizații, în aceste organizații ajungând să
lucreze foști ofițeri de poliție. Peter Hill trage astfel concluzia că, în mare parte, aceste centre au
fost create în scopul conceperii unor posturi de tip “amakudari” pentru foștii ofițeri de poliție.
“Amakudari” înseamnă “descindere din cer (guvern)” și reprezintă fenomenul prin care
unui fost membru al unei organizații guvernamentale i se oferă (după pensionare) un post la o

6
corporație cu care avea de a face când lucra la organizația guvernamentală. Uneori aceste
persoane devin chiar șefii corporației. Aceste corporații sunt însă în strânsă legătură cu diferite
ministere. Acest fenomen nu este secret, populația având deplină cunoștință despre el.
În perioada modernă, afirmă Peter Hill, yakuza se bazează pe o economie foarte dinamică
și inovatoare, având la bază sisteme tradiționale, al căror mecanism funcționeză negreșit, fiind
păstrate cu sfințenie de către toate departamentele societății nipone. Întreaga societate niponă
este clădită pe un cod de valori ferm, transmițând încă din îndepărtatul trecut rețeta unei
verticalități indubitabile.
Acest lucru se datorează probabil și cultului pentru strămoși, caracterizând foarte bine
mentalitatea socială niponă. Astfel, putem regăsi cu certitudine și astăzi aceleași sisteme de
clădire a grupului tradițional, chiar și în organizațiile yakuza, care își au rădăcinile în trecutul
dominat de înșiși samurai, protectorii celor mai nobile valori etice și morale.
Pentru secole, Yakuza a fost angrenată în festivalurile Shinto, unde vindeau articole
religioase, mancare şi băuturi, la preţuri extrem de ridicate, sub pretextul că erau "pentru
mânăstire şi preoţi".
Takyia se ocupa de afaceri, iar Bakuto se ocupa de pază şi securitate. Acest aranjament a
durat până în anul 1868, cand a început Restaurarea Meji, iar casta shogunilor a fost abolită şi
puterea s-a centralizat în mâinile împăratului.
Acea dată a marcat naşterea unei grupari de crima organizată modernă, cu acelaşi nume,
dar cu multe schimbări în proceduri şi operaţiuni.
Inainte de "restaurare", membrii Yakuza trebuiau sa-si amputeze, ceremonial, degetul mic
de la mana stanga. Acesta era si semnul de recunoastere intre "fratii" din Yakuza.
Vechea structura prevedea un "sef suprem", inconjurat de "consilieri seniori", care aveau
dreptul sa-si formeze propriile organizatii criminale, in anumite regiuni ale tarii, fara a interfera
cu operatiunile altor grupari.
Acum, grupurile incep sa se deosebeasca unele de altele prin tatuaje, "irezumi", cu
grafica specifica regiunii.
Seful suprem, "kumicho" (cap de familie), este accesibil numai unui numar restrans de
consilieri seniori, "saiko komon", care sunt numiti pe acest post, pe viata, de indata ce seful
suprem le ofera personal o ceasca de sake (tuica de orez).
In ierarhia Yakuza exista consilieri (de obicei avocati), contabili, specialisti IT, medici si
lucratori in paza si securitate, care executa si pedepsele ordonate de marele sef.
Amputarea degetului mic de la mana stanga nu mai este obligatorie, dar se practica intens, ca un
gest de a cere iertare de la kumicho, pentru greseli sau acte interzise de constitutia fratiei.
Recrutarea de noi membri se face din bandele de copii de scoala si detinutii de drept
comun condamnati pentru acte minore. In Japonia exista peste 500 de bande de adolescenti
("bosozoku"), cu cate 1.000 de membri fiecare, cu care politia nu poate tine pasul.
Cel care sponsorizeaza intrarea unui nou membru in Yakuza este numit "oyabun" (parinte
vitreg), iar persoana acceptata este cunoscuta drept "kobun" (fiu vitreg).
Intrarea femeilor in Yakuza este interzisa, insa femeile care functioneaza ca servante
pentru membrii superiori din Yakuza au "slujba pe viata". Li se asigura totul, incluzand luxul,
dar in cazul in care comit erori sunt "eliminate".
Yakuza nu se ocupa cu traficul de stupefiante sau cu prostitutia, aceasta din urma fiind
legala in multe provincii din Japonia.
La ora actuala, se estimeaza ca Yakuza conduce direct peste 2.500 de mari intreprinderi
japoneze si influenteaza peste 450 de bande de adolescenti.

7
 Principalele activitati ilegale constau in camata, protectie, securitate si eliminarea
competitiei pentru "abonati". Legile impozitelor in Japonia fiind foarte stricte, bancile au
obligatia sa raporteze guvernului toate tranzactiile bancare. De aceea, Yakuza nu foloseste banci
nationale.
In schimb, a stabilit o retea de banci "subterane", prin care trec zilnic miliarde de yeni. La
rata de schimb curenta (91,5 Y = 1,00 USD), se poate vedea ca sumele de bani care trec prin
mainile Yakuza sunt impresionante.
Criza economica a redus sursele de venituri si Yakuza a trebuit sa-si mute operatiunile in
afara tarii, inspecial in Europa de Est, pentru a-si putea mentine stilul de viata.
Sub influenta filmelor americane cu gangsteri, mafiotii Yakuza au ajuns sa poarte
costume negre si ochelari fumurii. Nu acestea sunt insa simbolurile traditionale ale legaturilor lor
cu crima organizata, ci elaboratele tatuaje corporale si practica Yubitsume, ceremoniala
sectionare a degetului mic. Dar nici pentru Yakuza vremurile nu mai sunt ce-au fost.
Lui Mizuta inca nu-i vine a crede. Trecut de 70 de ani, bossul familiei mafiote Mizuta-
gumi marturiseste ca in 50 de ani de cariera n-a mai vazut asa ceva. "Este din ce in ce mai dificil
pentru noi sa angajam oameni." Si nici recuperarea datoriilor parca nu mai merge la fel de usor
precum mergea. "In loc sa plateasca, oamenii suna imediat la politie. Si, ce-i mai incredibil, in
cafeneaua de peste drum nici nu ne mai lasa sa intram."
Asezat confortabil in fotoliul de piele din biroul sau de la ultimul etaj al unei cladiri
anonime din Tokio, in districtul Shibuya, bossul Yakuza deplange si comertul cu armament,
devenit un soi de misiune imposibila. "Acum trebuie sa tinem cu dintii de ceea ce ne-a mai
ramas pentru razboaie." 20 de membri ai gruparii sale sunt la zdup, asistentul lui personal s-a
ales cu o condamnare de sapte ani pentru trafic de amfetamine, iar pe 13 dintre "fratii" cu state
vechi, trecuti de 60 de ani, a fost nevoit sa-i concedieze, pentru ca devenisera prea lacomi. Cei
patru tineri "locotenenti" aflati in jurul lui, toti cu functii de conducere in clan, par fiorosi, dar ce
folos, ei nu mai sperie cu adevarat pe nimeni.
Pentru prima oara in cinci secole, mafia japoneza trece printr-o reala criza de identitate.
Pe vremuri se bucura de un statut cvasioficial, dar, odata cu adoptarea legii impotriva crimei
organizate, in 1992, numeroase clanuri "cu traditie" (considerate oficial case de ajutor reciproc,
cu blazoane si carduri de vizitatori pentru membrii lor) au intrat in ilegalitate.
Deveniti din eroi nationali niste simpli criminali, membrilor Yakuza inca le place sa
spuna ca se trag din acei machi-yakko (un soi de functionari civili) care aparau orasele si satele
de temutii kabuki-mono; acestia din urma, cete de razboinici samurai aflati "la pensie", care,
dupa o lunga perioada de pace si prin urmare de "somaj", treceau prin foc si sabie intreaga
Japonie.
Machi-yakko nu erau in general la fel de bine antrenati si echipati precum kabuki-mono;
in timp, cei dintai au ajuns sa fie considerati un fel de Robin Hood ai Japoniei, multe legende si
istorii slavindu-le eroicele ispravi. Este insa mult mai probabil ca actualii Yakuza sa nu fie
altceva decat continuatorii acelor bakuto (jucatorii de jocuri de noroc) si tekiya (vanzatorii
ambulanti) din secolul al XVII-lea.
Desi legale, ocupatiile acestora iscau probleme teritoriale pe care, in decursul vremii,
Yakuza le-a transat prin formarea de clanuri. O lume mica, in care codul Otokogi al onoarei era
respectat cu sfintenie. Otokogi inseamna "spiritul omului" si este legat de responsabilitatea de a-l
proteja pe cel slab si intreaga societate impotriva tulburarilor civile.
Yakuza a luat in stapanire lumea entartainmentului, a controlat criminalitatea si i-a primit
in sanul sau pe toti inadaptatii si proscrisii, considerati un fel de rau necesar. Imaginea evocata de

8
un Yakuza tipic ramanea totusi aceea a unui gangster "sufletist". La sfarsitul celui de-al doilea
Razboi Mondial insa, lucrurile au inceput sa se schimbe.
Clanurile Tekyia si Bakuto s-au infratit pentru a-si extinde activitatile, care includeau
acordarea de protectie, prostitutia, comertul cu arme, tranzactiile de pe piata neagra, arbitrajul
conflictelor generate de disputele asupra mostenirilor ori titlurilor de proprietate si recuperarea
de debite.
Lasata dupa razboi in voia sortii, Japonia incepea sa simta nevoia unei forte politienesti.
Pentru ca le era la indemana, dar si gratie puterii lor financiare, membrii Yakuza s-au infiltrat in
cercurile politice si economice, implicandu-se in opere publice sau afaceri imobiliare si devenind
treptat indispensabili. In cele din urma, economia subterana administrata de Yakuza prin santaj si
violenta a paralizat lumea businessului.
Colapsul economic din 1990 a declansat o cascada de scandaluri, in urma carora influenta
mafiei li s-a dezvaluit japonezilor in adevarata sa amploare: existau 100.000 de membri afiliati la
24 de asociatii piramidale principale, fiecare construita de cate o familie dupa structurile
ierarhice proprii. Codul Otokogi fusese dat uitarii, iar in loc ramasesera doar droguri si gloante.
Inspirata de Legea Rico din Statele Unite, Legea impotriva criminalitatii organizate din
1992 a declarat ilegale organizatiile Yakuza in functie de numarul fostilor condamnati angajati in
cadrul fiecareia. Legaturile cu politia au fost taiate.
Potrivit lui Masatoshi Kumagai, un lider aflat in plina afirmare al Inagawa-kai, grupare ce
"vegheaza" asupra jumatatii de sud a Tokio-ului, "vechile valori slabesc pe zi ce trece. Ele
includ Ninkyo, un cod cavaleresc al lumii interlope, inspirat de Bushido, codul samurailor, a
carui valoare centrala este Jingi - bunatatea si dreptatea -, obligatia morala de a-i proteja pe
cei slabi, opusul a ceea ce samuraii de azi profeseaza. Oamenii care fac parte acum din lumea
interlopa reprezinta tendinta generala intr-o societate care-si pierde valorile traditionale.
Putem accepta acest lucru pana la un punct. Ceea ce eu nu pot accepta este faptul ca oamenii se
folosesc de numele organizatiei fara a incerca sa devina barbati. 99% dintre Yakuza nu ar
trebui sa fie numiti astfel. Le lipseste autodisciplina. Acesti barbati nu au nimic pe dinauntru.
Spiritul s-a pierdut."
In opinia redactorului-sef al Jitsawa Jidai, o revista dedicata organizatiei Yakuza, acest
fenomen a fost agravat de noua legislatie. "Noua lege nu aduce nici o schimbare, este ipocrita.
In loc sa-i opreasca pe Yakuza, le distruge activitatile traditionale si morala, deschizandu-le
calea catre traficul de droguri." Ca o completare adusa legislatiei, Ministerul Justitiei a nascocit
un program de reintegrare in societate a fostilor Yakuza.
Din 1995, cei aflati dupa gratii care promit ca-si vor parasi "familiile" sunt eliberati
conditionat. Mai intai trebuie sa fie cuminti in inchisoare, apoi trebuie ca o persoana sa depuna o
cautiune pentru ei, dar si ca organizatia mafiota sa autorizeze "demisia". "De fapt, totul tine de
vointa fiecaruia", a explicat Yoshida, persoana responsabila cu protectia judiciara si eliberarile
conditionate in minister. "Este imposibil pentru un Yakuza sa minta ca a parasit Mafia. Acest
lucru i-ar distruge orice sansa in cariera. Este o chestiune culturala, de onoare si de
integritate."
In Osaka Keimusho, cea de-a doua inchisoare ca marime din Japonia, 800 din 2.300 de
detinuti sunt Yakuza. Ei beneficiaza de facilitatile ultramoderne ale institutiei carcerare si au
parte de uniforme verzi obligatorii, disciplina militara si munca grea.Totusi, in pofida asprei
rutine zilnice, doar 18 fosti gangsteri urmeaza un program de reabilitare. Programul dureaza 5
luni si este structurat in 10 pasi, adica in interviuri de cate o ora in care aspirantul la iesirea din
Yakuza (si din inchisoare) trebuie sa-si sustina dorinta de a se reabilita.

9
 Trebuie sa te controlezi. Esti prea emotiv". Akira, 33 de ani, asteapta sa intre la cel de-al
doilea interviu. Asculta cu atentie sfatul dat de Ohata Kiyoshi, directorul programului. Vreme de
cinci ani a fost membru al Inagawa-kai, cea de-a doua organizatie mafiota japoneza ca marime,
insumand 10.000 de membri. A fost condamnat la doi ani pentru posesie de droguri. "Cand voi
iesi, voi incerca sa devin pescar. Viitorul ma sperie. Am o sotie si patru copii."
Initial, legea a provocat dezertari in masa, dar la ora actuala lucrurile stau exact invers.
Chiar daca situatia in interiorul organizatiilor Yakuza este mizerabila, alternativa li se pare
gangsterilor si mai rea. Avand in vedere varsta frageda la care acestia sunt "adoptati" de "familii"
(in jur de 16 ani), candidatii la reintegrare nu sunt "echipati" astfel incat ulterior sa-si poata gasi
o slujba si cu atat mai putin s-o faca in conditiile unei acute crize economice. Iar tatuajele si
degetele lor lipsa nu le confera vreun avantaj, ba chiar dimpotriva.
Traditia tatuarii cate unui inel negru in jurul antebratelor pentru fiecare crima comisa a
fost adoptata de Yakuza din Bakuto, treptat mafiotii tatuandu-si din cap pana-n picioare
simbolurile clanurilor respective - dovezi ale tariei de caracter. Tot din Bakuto, gangsterii au
"imprumutat" si practica taierii degetului mic, yubitsume, modalitate de ispasire a unui "pacat"
sau scuza pentru micile izbucniri de revolta in fata sefilor. De asemenea, in cazul imposibilitatii
de plata a unei datorii la joc, varful unuia dintre degetele datornicului trebuia retezat drept
pedeapsa, fapt ce ii stirbea din indemanarea manuirii sabiei.
Degete-lipsa? Kazushige a pierdut o gramada din cauza comportamentului sau
necorespunzator. "Un frate mai mare (un membru mai puternic al bandei) dorea ca fratele meu
mai mic sa-i dea bani. Cand am auzit m-am pierdut cu firea si l-am palit cu sabia in cap. Bossul
meu direct m-a turnat bossului cel mare al Inagawa-kai. Puteam fi dat afara, dar seful a
acceptat totusi sa raman.Nu puteam sa nu-i dau cadou degetul mic in semn de recunostinta.
Cand mi-am facut yubitsume, eram acasa de unul singur, cum o cere traditia. Am folosit un cutit
triunghiular de bucatarie pentru pesti mari si un ciocan. Apoi am mers la spital. Medicii mi-au
pus sase copci. Mi-am depozitat degetul in formol si i l-am oferit sefului. L-a pus in altarul
shintoist din biroul lui. I-am facut cadou un deget sefului direct si altul numarului 1 de la
Inagawa."
La ceremonia budista de casatorie a surorii sale mai mici, in urma cu cativa ani,
Kazushige a fost nevoit sa poarte degete false. "La un asemenea eveniment, traditia cere ca
oamenii sa bea din aceeasi ceasca de ceai unul dupa celalalt. E stanjenitor sa-ti lipseasca
degetele mici de la maini..."Oshima, 27 de ani, a avut acelasi gen de probleme, dar din cauza
tatuajelor sale. Dovezi ale curajului, virilitatii si loialitatii fata de organizatie, ele stau marturie a
schimbarilor survenite in statutul purtatorului si implicit a faptului ca acesta va ramane un
Yakuza pentru tot restul vietii. Se transforma insa intr-o problema serioasa in cazul celor cu dor
de duca.
Oshima a devenit Yakuza la 15 ani si a parasit organizatia doar patru ani mai tarziu.
"Prea multe constrangeri si reguli de respectat." Fiu de boxer, Oshima ar fi vrut sa calce pe
urmele tatalui. "Dar imi placea mai mult sa ma distrez, decat sa ma antrenez." Un mafiot in
varsta l-a angajat in cluburile pe care obisnuia sa le frecventeze. "Sa devii un yakuza este foarte
dificil. Am fost pus mai intai sa fac munca de birou. Inainte sa bei o ceasca de sake cu seful
(oyabun), iar el sa te considere fiul lui (kobun) si membru al bandei cu puteri depline, vreme de
multe luni, uneori chiar ani, trebuie sa faci comisioane si sa inveti de toate, de pilda cum sa
multumesti pe toata lumea si chiar cum sa gatesti orezul. Trebuie sa fii foarte atent. Daca un
yakuza mai in etate vrea sa fumeze, ai si sarit cu bricheta. Cand mananci, trebuie sa termini
inaintea celorlalti. La restaurant, trebuie sa comanzi numai ce comanda cei in varsta si nu poti

10
iesi in oras niciodata, decat in cazul in care il insotesti pe boss la ceremonii. E foarte diferit de
ceea ce se vede in filme. Eu credeam ca voi fi tipul acela cu masina tare si cu haine frumoase."
Si-a facut tatuajele la varsta de 16 ani, iar la putina vreme dupa aceea a ajuns la inchisoare pentru
jaf armat. Dupa ce si-a ispasit pedeapsa, la varsta de 19 ani, s-a intors la box, incurajat de fostul
boss mafiot, un impatimit al acestui sport.
Tanarul s-a antrenat serios pentru a trece la profesionisti, dar tatuajele reprezentau o
problema. "In 1996, comisia de box mi-a cerut sa le scot... E o lege nescrisa, ei nu vor sa fie in
nici un fel asociati cu Yakuza." Unele dintre tatuaje i-au fost indepartate cu laserul. Altele, de pe
piept, i-au fost camuflate prin grefe de piele prelevata de pe fese. In 1997, a devenit boxer
profesionist, la categoria usoara. Este cunoscut in ring sub numele de "Ucigasul platit", fiind in
prezent unul dintre cei mai populari boxeri din Japonia.
Pe Joji Abe nu regulile prea aspre l-au facut sa renunte la o cariera de gangster cladita pe
parcursul a 30 de ani, ci lipsa lui de... know-how. De familie buna, a studiat in Anglia si, inainte
sa serveasca Yakuza, a boxat in turnee din Franta. "Trecusem de 40 de ani cand mi-am dat
seama ca nu am vocatie de Yakuza. Am vazut niste studii ale politiei din care reiesea ca doar
cinci lideri mafioti nu au reusit sa-si castige statutul de boss dupa 30 de ani de activitate. Eu am
fost unul dintre acestia."
Pe Joji, educatia l-a ajutat sa-si gaseasca mai usor un nou drum. In 1986 a publicat o
autobiografie, vanduta in 350.000 de exemplare. Acum lucreaza la cea de-a 90-a carte. Pentru
altii, solutiile sunt insa limitate. Dintre cele 98 de centre de reconversie profesionala a fostilor
detinuti, subventionate de Ministerul Justitiei, doar doua accepta fosti Yakuza. "Managerii nu-i
vor. Sunt brutali, au alte valori, ii inspaimanta pe colegi si profita de ei", explica Takaya
Masaru, directorul centrului Shinsei-kai, aflat in vecinatatea inchisorii din Tokio. El le da o mana
de ajutor multor Yakuza.
In 2000, din 20 de fosti detinuti cu varsta medie de 40 de ani, opt au ramas la centru mai
putin de doua luni. Trei nu au venit niciodata, alti doi lucrau pe timpul zilei pentru respectivele
familii de Yakuza, iar unul si-a reluat sirul de crime. Singurul care a parasit centrul fara nici o
problema tot a omorat un membru al unei grupari rivale si a trebuit sa paraseasca tara. "Este
dificil pentru un Yakuza sa-si negocieze iesirea din banda de unul singur. In mod traditional, el
trebuie sa plateasca: ori cu bani, ori cu d Ryoji, 40 de ani, imparte o camaruta de la primul etaj
al centrului cu trei alti fosti detinuti. N-a fost nevoie sa ceara permisiunea bossului Inagawa
pentru a pleca: a fost dat afara de mai-marii organizatiei pentru care facea trafic de droguri. "S-a
intamplat cand am fost arestat. Avocatul angajat de Inagawa mi-a spus ca este ceva temporar,
pentru protectia organizatiei. Am crezut ca voi primi o compensatie baneasca cand ies, dar..." N-
a primit nimic si, ca atare, a demisionat in semn de protest fata de sistemul mafiot."Esti pedepsit
atunci cand nu respecti sistemul si-l ignori." Este exact ceea ce a facut Ryoji. Dar el nu trebuie
sa-si ceara iertare, intrucat oricum nici nu-i trece prin cap sa redevina membru al organizatiei. "E
mai usor sa lucrezi cu ei ca freelancer. Cand esti afiliat, trebuie sa respecti teritoriile, dar ca
independent poti lucra oriunde in Japonia. Este un rezultat al legii din 1992. Aceasta nu va face
gruparile mafiote sa dispara. Le va determina doar sa se organizeze diferit." egete."
Legea pune piedici activitatilor traditionale, motiv pentru care bandele independente nu
pot supravietui. In consecinta, ele fuzioneaza cu organizatii mai mari si acest lucru accelereaza
un proces inceput in urma cu 30 de ani. La ora actuala, peste 30% dintre fostii membri sunt
afliati la cate o organizatie mare. Si, in pofida greutatilor, numarul gangsterilor "rataciti", dar
gata sa revina pe drumul Yakuza este in crestere. "Se intorc in organizatii pentru ca nu se pot

11
adapta la viata in societate. Nu au nici un sentiment de vinovatie", spune directorul centrului de
reabilitare.
Prea multe reguli, prea multe "cotizatii", nici o problema de constiinta. In Japonia, nu
parasesti Yakuza pentru ca simti remuscari. Iar cei care pleaca nu devin tradatori. Desi legea
impotriva organizatiilor criminale i-a accelerat declinul, sistemul s-a dezintegrat si din interior.
Pierderea valorilor, a traditiilor, regulile considerate prea stricte de cei tineri... timpurile eroice s-
au dus si Yakuza a incetat sa mai reprezinte un mit.
Pentru a-si regasi un pic din splendoarea pierduta si a-si tine membrii pe langa casa, cele
trei organizatii principale au acuzat legea ca fiind neconstitutionala in ceea ce priveste dreptul la
asociere si egalitatea de sanse in fata legii (un grup antisocial este definit in functie de numarul
criminalilor arondati, desi un condamnat care si-a ispasit pedeapsa se presupune ca este "curat").
Deocamdata, ei nu au inregsitrat nici o izbanda. Dar, in pofida "concurentei" facute de
gangsterii straini si a tinerilor Yakuza dornici sa-si afirme un soi de independenta, organizatia
mafiota este departe de a fi falimentara, iar acolitii nu se grabesc deloc sa plece. (Cifra de afaceri
inregistrata de Yakuza este inca de ordinul miliardelor.) Issei Mizuta, "nasul" sarit de 70 de ani,
s-a resemnat. "Majoritatea celor mai loiali oameni ai mei se afla la inchisoare, dar eu trebuie sa
merg mai departe. N-am muncit nici o zi in viata mea, daca nu pun la socoteala cele opt zile
petrecute in inchisoare, asadar nu ma pot bizui pe vreo pensie."

4. Marile familii.
Deşi numarul membrilor Yakuza a scazut ca urmare a promulgarii legii impotriva crimei
organizate, se estimeaza ca, la ora actuala, in Japonia, exista peste 87.000 de membri activi.
4.1. Yamaguchi-gumi
Infiintata in 1915, Yamaguchi-gumi este cea mai mare familie Yakuza, cu peste 39.000
de membri, impartiti in 750 clanuri. In pofida a peste zece ani de represiune politieneasca,
aceasta familie a continuat sa creasca. De la cartierul sau general din Kobe, isi directioneaza
activitatile criminale pe tot teritoriul Japoniei. De asemenea, este implicata si in operatiuni in
Asia si Statele Unite. Seful actual al Yamaguchi-gumi este Shinobu Tsukasa, cunoscut si sub
numele de Kenichi Shinoda si vestit pentru politica lui expansionista.
4.2. Sumiyoshi-rengo
Este cea de-a doua familie Yakuza ca marime, cu 10.000 de membri, divizati in 177
clanuri. Sumiyoshi-kai, cum mai este numita, e o confederatie de grupari yakuza mai mici.
Structural, difera de principala familie concurenta, Yamaguchi-gumi, prin faptul ca functioneaza
ca o federatie. Lantul ierarhic este mai lax si, cu toate ca Shigeo Nishiguchi este oyabunul
suprem, leadershipul este distribuit la mai multe persoane.
4.3. Inagawa-kai
Este cea de-a treia mare familie Yakuza din Japonia, cu aproximativ 7.400 de membri,
"arondati" la 313 clanuri. Cu sediul la Tokio, zona Yokohama, a fost una dintre primele familii
care si-a extins operatiunile si in strainatate. Kakuji Inagawa este seful cel mare.
4.4. Tao Yuai Jigyo Kummiai
Infiintata de Hisayuki Machii in 1948, a devenit rapid una dintre cele mai influente
familii de gangsteri din Tokio. In randurile ei se afla yakuza de origini coreene, peste 1.000 de
persoane impartite in 6 clanuri. In prezent, seful este Satoru Nomura.
Numărul membrilor yakuza a scăzut în ultimii ani, cu circa 7.000 anual, însă cifra lor
totală ajunge la peste 63.000 în arhipelag, potrivit cifrelor furnizate de poliţia naţională. Clanul

12
Yamaguchi a pierdut, de exemplu, 3.300 de membri în 2012, însă reprezintă încă 40% din crima
organizată din Japonia, potrivit poliţiei nipone.

5. Ritualurile.
Traditia Bakuto de tatuare a cate unui inel negru jur-imprejurul antebratului pentru
fiecare crima comisa a fost adoptata de membrii Yakuza, care treptat s-au acoperit din cap pana-
n picioare de simboluri ale diferitelor clanuri, ca dovezi de forta si neacceptare a regulilor
societatii.
Membri Yakuza au mai adoptat din Bakuto si Yubitsume, practica retezarii unui deget in
semn de cainta pentru cate un act de nesupunere fata de sef. De asemenea, in caz de neplata a
unei datorii la joc, drept pedeapsa, varful unuia dintre degetele gangsterului este taiat, ceea ce
ulterior ii slabeste acestuia indemanarea la manuirea unei sabii.
Pe timpul detentiei, membrii Yakuza obisnuiesc sa practice un ritual care implica perle:
fiecarui an petrecut in inchisoare ii corespunde o perla introdusa sub pielea penisului. In mod
obisnuit, Yakuza isi tin tatuajele de pe corp ascunse de ochii celorlalti, o ocazie de a si le arata
unii altora fiind la jocul de carti Oicho-kabu, jucat la bustul gol. Alt ritual de seama este
ceremonia sake-ului, utilizata pentru a "uda" legaturile de fratie intre membrii Yakuza sau intre
grupari. In august 2005, "nasii" Kenichi Shinoda si Kazuyoshi Kudo au tinut o astfel de
ceremonie pentru a consfinti noul parteneriat intre bandele lor, Yamaguchi-gumi si Kokusai-kai.

6. Mantuirea.
Prea multe reguli, prea multe "cotizatii" datorate sefilor si nici un scrupul. In Japonia nu
remuscarile te fac să te laşi de Yakuza. Pleci, dar nu devii tradator. Incerci doar sa treci
neobservat. Despre o singura grupare Yakuza se spune ca s-ar fi cait in mod sincer: Barabbas.
Aceasta misiune protestanta a fost fondata in 1995 de opt fosti gangsteri, sub presedintia lui
Yoshiyuki Yoshida. In prezent, el are 58 de ani, lucreaza ca agent imobiliar si pastoreste alaturi
de fiul lui o biserica deschisa intr-o suburbie din Osaka.
Yoshida, liderul gruparii Dai-Nihon-Seigi-dan, a fost odata cel mai mare traficant de
droguri din Japonia. In 1978, in timpul Razboiului din Osaka, fratele i-a fost ucis de un membru
al Yamaguchi-gumi. Imediat si-a pus oamenii pe urma lui Taoka, nr. 1 de la Yamaguchi, bossul
bosilor. El s-a ales cu o rana la gat, dar Taoka a fost gasit decapitat pe o alee intunecoasa, o
saptamana mai tarziu. Yoshida a primit cinci ani de inchisoare. Cand a fost eliberat, una dintre
amante, o crestina originara din Coreea de Sud, il astepta alaturi de o fetita, a lui. I-a schimbat
viata. Si-a inchis organizatia mafiota si s-a dedicat misionariatului, alaturandu-se organizatiei
Barabbas.
Mesajul predicilor si conferintelor acesteia este ca oricine isi poate schimba viata, dar ca
numai Dumnezeu este capabil sa-l schimbe pe Om. Misiunea Barabbas a fost fondata de Suzuki
Hiroyuki, un fost Yakuza atat de inglodat in datorii, incat singura solutie a fost aceea de a deveni
predicator. Povestea lui a facut subiectul unui film intitulat Jesus Is My Boss, produs de un coleg
misionar, Tetsuo Nakajima, fost consultant financiar al organizatiei Sumiyoshi-kai. Dupa ce a
traficat mari sume de bani vreme de 20 de ani, într-o bună zi Tetsuo a luat-o razna sub influenta
amfetaminelor si aproape si-a omorat in bataie un coleg, convins ca este trădător.

13
 Bibliografie:

1. Hill, Peter B. E., Heisei Yakuza: Burst Bubble and Botaiho, Sociology Working Papers,
Paper number 2002-10; Departament of Sociology; University of Oxford;
2. Hill, Peter B. E.; The Japanese Mafia: Yakuza, Law and the State; Oxford University
Press, 2003;
3. Ishino, Iwao, The Oyabun-Kobun: A Japanese Ritual Kinship Institution, American
Anthropologist, December, 1953, Vol. 55(5): 695-707;
4. Kaplan & Dubro; Yakuza: Expanded Edition; University of California Press, California,
2003;
5. Katzenstein, Peter J. (Editor), Shiraishi, Takashi (Editor), Beyond;
6. Japan: The Dynamics of East Asian Regionalism (Cornell Studies in Political Economy)
(Paperback);
7. Nitobe, Inazo, Bushido, 1900, traducere de Suchi, Takuhei, Bushido-The Soul of Japan,
Kodansha International Ltd., Tokyo, 1998;
8. Reischauer, Edwin O., Jansen, Marius B., The Japan Today: Change and Continuity,
Harvard University Press, 1988;
9. Saga, Junichi, Confessions of a Yakuza, 1991;
10. Tsunemoto, Yamamoto and Wilson, William Scott; Hagakure: Book of the Samurai;
Kodansha Intenational Ltd., Tokyo; 2000;
11. Yakuza - mafia japoneză - Documentar, 12 martie 2011, Julian Chitta, Ziare.com;
12. Yakuza – mafia japoneză cu o mie de feţe, 27.09.2009, Cecilia Stroe, Descoperă Yakuza,
sindicatul crimei organizate din Japonia, extins acum în întreaga lume, îşi are originile în
timpul Shogunatului Tokugawa (1603), o perioadă cunoscută în istoria niponă ca
Perioada Edo.

14