Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui

text narativ studiat, aparținând lui Ioan Slavici. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere:

– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat
într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;

– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ

studiat;

– analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj,

semnificative pentru textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de
caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale
comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Ioan Slavici este unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române, contribuind
esențial la dezvoltarea acesteia prin inserarea elementelor de analiză psihologică în proză.
Universul prozei sale se axează pe prezentarea satului sau a târgului transilvănean, dominat de
conflicte puternice.
,,Moara cu noroc”, publicată în 1881 în volumul ,,Nuvele din popor”, este o nuvelă
realistă de factură psihologică. Deși George Călinescu tratează textul drept ,,o construcție solidă
cu subiect de roman”, opera se încadrează în specia nuvelei prin: existența unui singur fir epic,
număr mic de personaje ce pun în evidență evoluția personajului principal puternic
individualizat, obiectivitatea narațiunii.
Realismul este susținut prin tematica socială, veridicitatea întâmplărilor, obiectivitatea
perspectivei narative, construcția unor personaje tipice (Ghiță este tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, iar Lică tâlharul) și tehnica detaliului în descriere (drumul și locul de la Moara cu
noroc).
De asemenea. este psihologică deoarece înfățișeaza frământările de conștiiță ale
personajului principal, care trăiește un conflict interior puternic și se transformă sufletește, iar
analiza se realizează prin tehnici de investigare psihologică: monolog interior, stil indirect liber,
scene dialogate, însoțite de notația gesticii și mimicii.
Titlul este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma numită ,,Moara cu noroc”, ajunge
să însemne mai curând Moara cu ghinion, care aduce nenorocirea, deoarecere câștigurile obținute
aici ascunde nelegiuri.
Nuvela conține trei straturi tematice, care dezbat din arii diferite de aplicabilitate
consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire. La nivel social, Ghiță încearcă
să obțină un statut mai avansat (din cizmar să devină cârciumar) pentru ,,chiverniseală”
(îmbogățire), în timp ce soacra pune înainte de toate ,,liniștea colibei”. Din perspectivă
moralizatoare, nuvela prezintă urmările nefaste ale dorinței de a avea bani, iar din punct de
vedere psihologic observăm conflictul interior purtat de Ghiță, care treptat este dezumanizat de
puterea banilor, pierzându-și încrederea în sine și în familie.
Una dintre multiplele secvențe ale textului care surprind tematica moralizatoare a nuvelei
este spre final, în deznodămând, când toate personajele ,,impure” sunt pedepsite. Ghiță o ucide
pe Ana, fiind la rândul lui omorât de Răuț, din ordinul lui Lică. Un incendiu provocat de oamenii
lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc, iar pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea,
Lică se sinucide izbindu-se cu capul în copac. Astfel este evidențiat caracterul moralizator,
sancționarea protagoniștilor fiind pe măsura faptelor. Singurele personaje care rămân în viață
sunt cele inocente, bătrâna și copiii.
O altă secvență care de data aceasta susține perspectiva psihologică a textului, și anume
conflictul interior (care va naște și unul exterior) este răbufnirea lui Ghiță într-un dialog cu Lică
în care precizează: ,,Mi-ai luat liniștea sufletului și mi-ai stricat viața: să-ți fie de bine!”. Liniștea
sufletului îi este luată deoarece devine un om frământat constant de gânduri, iar viața îi
este ,,stricată” fiindcă se îndepărtează foarte mult de familie, îndeosebi de soția sa, Ana, cu
pretextul că nu dorește să îi împovăreze cu problemele sale.
Viziunea despre lume este pusă în evidență și prin elemente de structură și compoziție,
spre exemplu: perspectiva narativă, relația incipit-final, relații spațiale și temporale.
Perspectiva narativă este una obiectivă, întâmplările din nuvelă sunt prezentate la
persoana a III-a, de către un narator detașat, omniscient și omniprezent. Interferența dintre planul
naratorului și cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (,,Ana își calcă
pe inimă și se dete la joc. La început se vedea c-a fost prinsă de silă: dar ce avea să facă? La
urma urmelor, de ce să nu joace?”).
Nuvela este construită circular, simetria fiind realizată de către vorbele bătrânei atât din
incipit (,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa căci, dacă e vorba, nu bpgăția, ci liniștea colibei tale
te face fericit”), cât și din final (,,simțeam eu că n-are să iasî bine... dar așa le-a fost dat.”).
Acestea sunt adevărate teze morale, personajele care încalcă principiile satului tradițional fiind
sancționate în finalul nuvelei. Așadar, viziunea despre lume în nuvela lui Ioan Slavici are
caracter clasic, moralizator.
Reperele temporale sunt de natură religioasă: sărbătoarea Sfântului Gheorghe, când
familia se mută la han și Paști, când viața personajelor principale se sfârșește tragic. Acțiunea
durează aproape un an, încheindu-se în preajma Sfintelor Paști, sărbătoarea morții și a învierii.
Reperele spațiale sunt realiste și simbolice. Pe de o parte, toponimele din zona Ardealului
(Ineu, Arad) conferă veridicitatea acțiunii. Pe de altă parte, descrierea detaliată a locului este
realizată prin inserarea unor detalii simbolice și anticipative.
În opinia mea, analiza psihologică este pusă în slujba unei teze morale: goana după
înavuțire cu orice preț distruge echilibrul interior și liniștea familiei. Această viziune asupra
lumii a nuvelei este pusă în lumină atât prin faptele relatate, cât și prin evoluția protagonistului și
a relațiilor sale cu celelalte personaje. Nu munca cinstită prin care omul devine înstărit este
condamnată de Slavici, ci obținerea averii pe căi necinstite și înstrăinarea de familie.