Sunteți pe pagina 1din 3

interpozitia musculara.

La fel in cadrul pacienŃilor perpendicular pe panul de rotaŃie a celor doua


revăzuŃi la 3 dintre pacienŃii ce au suferi fracturi extremitaŃi amintite.
meta-epifizare a fost depistata o consolidare vicioasa Concluzii.
a fragmentelor. Asemănător celor de mai sus, si in 1. Eficacitatea tratamentului conservator sau
cadrul acestor pacienŃi au fost depistate circumstanŃe chirurgical depinde direct de perioada de
favorizante: efectuarea unei reduceri ortopedice adresare eventuala după producerea
incomplete si imobilizarea gipsata defectuoasa. traumatismului
Aprecierea funcŃiei prono-supinaŃii a antebratului a 2. Nu sunt admise deplasările pe lungime cit si cele
evidentiat următoarele date: in cazul fracturilor angulare.
diafizare de antebraŃ pronaŃia a fost de 85-90, iar 3. Pentru păstrarea miscărilor de prono-supinaŃie,
supinaŃia - 75-80; in cazul fracturilor metaepifizare reducerea fracturii trebuie sa fie anatomica cu
pronaŃia a fost 70-85, iar supinaŃia 65-75. Astfel am scop de menŃinere a lungimii celor doua oase
constatat ca tratamentul fracturilor diafizare de precum si a formei oaselor antebraŃului, in
antebraŃ trebuie sa aibă in vedere mai multe special curbura pronatorie a radiusului
obiective: restabilirea curburilor normale ale 4. Spre evitarea unor sechele (pseudoartroze,
radiusului (superioara supinatorie si inferioara refracturi) este necesar de a respecta durata
pronatoare), menŃinerea armoniei de lungime intre imobilizării.
ulna rectilinie si radiusul încurbat, păstrarea axului de 5. Procedeele fizio-terapeutice duc la o recuperare
rotaŃie antebrahial ce trece prin centrul capului radial funcŃionala a membrului mai rapida si eficienta.
in sus si prin centrul capului ulnei in jos

BIBLIOGRAFIE
1. Materialele congresului VI al ortopezilor si traumatologilor din Republica Moldova (in memoria acad. V. BeŃisor) Chişinău 20-22
septembrie 2006, pag. 38-53.
2. Georgescu N. , Alexa O. , Cozma T. Ortopedie si traumatologie, Iaşi, 1996 p.83-88.
3. Materialele congresului III al ortopezilor si traumatologilor din Republica Moldova, Chişinău 14-15 noiembrie 2002, 1991, pag 52-67.
4. Proca E. Tratat de patologie chirurgicala, Bucureşti, 1988, pag. 145-148
5. Соков Л. Курс Травматологии и Ортопедии. Москва ,1985 с. 133-141
6. Краснов А., Арсин В. ,Тейтлин М. Справочник по травматологии Москва 1985 с. 146
7. Floares G. Traumatismele osteo-articulare, Iaşi, 1979, pag. 70-74.
8. Каплан А. Повреждение костей и суставов. Москва, 1979 с. 147.
9. Radulescu D., Niculescu G. DificultăŃi, riscuri, atitudini in diagnosticul si tratamentul traumatismelor aparatului locomotor, Bucureşti
1978, pag. 192-218.

G.F. Rusanovschi

COXA VALGA DISPLASTICĂ LA COPIL

Catedra ortopedie, traumatologie, chirurgie şi anesteziologie pediatrică,


FPM USMF "Nicolae TestemiŃanu"

01.11.2007

Summary
COXA VALGA DYSPLASTICA IN CHILDREN
2/3 of patients with dysontogenetic coxarthrosis have disturbances in coxofemoral articulation, which are represented by
increased neck-shaft angle and angle antetorsion of the head of the femur. These disturbances lead to the irregular load
distribution on the joint surface and to coxarthrosis development. In this report 107 patients, 45(42,06%)- boys, 62(57,94%)-girls
are presented. Final diagnosis was based on the neck-shaft angle, Alsberg angle, Moroz angle measurements. The problems of
diagnosis and adequate surgical treatment with elimination of the instability in coxofemoral joint are still actual. Surgery remains
the best opportunity for the dysontogenetic coxarthrosis prevention.

Резюме
ДИСПЛАСТИЧЕСКИЙ КОКСАРТРОЗ У ДЕТЕЙ
У 2/3 больных диспластическим коксартрозом, есть нарушения в тазобедренном суставе, которые проявляются в
виде увеличения шеечно-диафизарного угла и угла антеторсии головки бедра, что является причиной неравномерной
нагрузки суставных поверхностей и приводит к развитию коксартроза. В данной работе представлены 107 случаев
больных, 45 (42,06%) - мальчики, 62 (57,94%) - девочки. Окончательный дигноз был установлен путем измерения
шеечно-диафизарного угла,угла Альсберга, угла Мороза. Вопрос диагностики и адекватного хирургического лечения с
устранением нестабильности тазобедренногосустава, остаётся актуальной. Профилактикой диспластического
коксартроза является своевременное хирургическое лечение.

Actualitatea temei: Coxa valga displastică este o fosa acetabulară, care duce la dereglări în articulaŃia
deformitate congenitală caracterizată prin mărirea coxofemurală. Coxa valga congenitală reprezintă
unghiului de înclinaŃie a colului femoral, până la persistenŃa staviului fetal de dezvoltare a extremităŃii
dispariŃia sa, provoacă decentrarea capului femural în superioare a femurului, în mod normal începând de
la 7 săptămâni intrauterine. Pe parcursul dezvoltării dureri într-un membru inferior sau în ambele(78
intrauterine se formează unghiul dintre col şi diafiză cazuri). Durerile ca obicei, au localizare la nivelul
care în momentul naşterii este încă foarte deschis articulaŃiei genunchiului, fiind prezente ca şi
(145-150gr.) şi doar mai târziu, sub influenŃa greutăŃii oboseala, în a doua jumătate ale zilei, spre seară.
corpului în ortostatism, atinge valoarea medie de 125 Durerile nu sunt de caracter nocturne, ele nu sunt
la adulŃi. Coxa valga congenitală însoŃeşte luxaŃia de permanente. Agravarea procesului provoacă apariŃia
şold. Coxa valga se poate manifesta şi izolat de toate durerilor şi în regiunea articulaŃiei şoldului, dereglare
aceste deformităŃi, constatată de Veher până la 4,6%. de mers (alignare, şchiopătare)(56bolnavi).
Conform datelor lui КрисюкА.П.(1982), La examinarea clinică a copilului (în debutul
Поздникин Ю.И.(1982), Рулла Е.А.(1982), datelor subiective) arsenalul de simptoame este destul
Соколовский А.М.(1983), Miller (1979) 40% din de redus. ExperienŃa noastră ne permite de a
cauzele coxartrozei la maturi sunt urmări netratate ale evidenŃia o limitare de flexie în articulaŃia şoldului,
defectelor de dezvoltare a articulaŃiei coxofemurale în forŃarea căreia provoacă sindrom algic. Extensia nu
copilărie. Эдельштейн Б.М., Кравцова И.М.(Riga este limitată şi se efectuează fără dureri. O mică
1971) prezintă date: la 2/3 bolnavi cu coxartroza limitare şi sindrom algic se apreciază la abducŃia în
displastică sunt date de articulaŃie depreciată care se articulaŃia şoldului şi rotaŃie interne. Semnele Tomas,
manifestă prin mărirea unghiul col – diafiză a Drahman pozitive au fost(38 cazuri)Diagnosticul
femurului şi unghiul antetorsiei, ce este cauza definitiv este stabilit cu ajutorul examinării
încarcarei neregulată suprafeŃelor articulare şi duce la radiologice ale articulaŃiilor şoldului. Radiograma
dezvoltarea coxartrozei. antero-posterioară permite obiectiv de apreciat
De aceea problema de diagnostic şi tratament mărimea unghiul col-diafiză care în coxa valga
chirurgical la timp este actuală şi contemporană. displastică depăşeşte 140 grade.
Profilaxia coxartrozei displastice este tratamentul
chirurgical oportun. I gr. Norma = 133,4° Patologia = 153,3°
A. Varna (1987) coxa valga trebuie considerată II gr. N = 131,5° P = 158,6°
ca şi o oprire sau încetinire în evoluŃia dezvoltării
III gr. N = 130,2° P = 146°
femurului.
Deformitatea părŃii proximale de femur este una IV gr. N = 127,5° P = 143°
din cele mai frecvente cauze ce duc la dezvoltarea
coxartrozei juvenile la copii.(O.K. Евдокимов, Pe aceiaşi radiogramă este apreciat şi unghiul
А.Н.Кречмар 1983) Alsberg format din linia dusă prin zona fizară a
După P.F. Moroz (1991) mărirea unghiul cervico- colului femurului şi osia medie longitudinală a
diafizar al femurului, apărută în urma displaziei femurului. În normă unghiul Alsberg este egal cu 40-
articulaŃiei coxofemurale condiŃionează decentrarea 60 grade, în coxa valga displasică acest unghi
capului femural, dereglări statico-dinamice şi evoluŃia depăşeşte 60 grade.
ulterioară a coxartrozei deformante a articulaŃiei
şoldului. Diagnosticarea operativă şi corectarea I gr. Norma = 45,4° Patologia = 77,5°
corelaŃiilor în articulaŃia coxofemurală, contribuie la II gr. N = 43,5° P = 81°
lichidarea leziunilor apărute şi restabilirea formei şi
III gr. N = 42.2° P = 71,6°
funcŃiei articulaŃiei afectate.
Scopul cercetării constă în elaborarea IV gr. N = 40,1° P = 75°
procedeelor clinico-radiologice de diagnostic şi
metodelor de tratament a deformităŃii de coxa valga În toate cazurile coxa valga displastică unghiul
displastică la copil şi prevenire coxartrozei displastice acetabular este normal. La copii cu patologia dată sa
juvenile. efectuat radiografia poziŃională prin flexia de şold de
Material şi metode: Studiile includ un lot de 90 grade şi abducŃia de 20 grade pentru aprecierea
bolnavi în număr 107. BăieŃi – 45 ce este 42,06%, gradului de antetorsie dupa Ripştein.
Fete - 62 ce este 57,94% . P.Moroz şi coautorii(2006) au efectuat aprecierea
Tabelul 1 corelaŃiei liniei fizare a capului femurului şi linia ce
Repartizarea conform vârstei uneşte marginea laterală a sprâncenei cotilei şi
I Grupă 3-6 19 17,76% marginea inferioară a ei. Cercetările preventive au
II Grupă 7-10 41 38,32% arătat că aceste linii în normă formează un unghi
III Grupă 11-14 37 34,58% ascuŃit de 12-20 grade (unghiul cotil-fizar Moroz). La
coxa valga displastică liniile sus numite formează un
IV Grupă 15-18 10 9,34%
unghi, care depăşeşte 20 grade.

Rezultate şi discuŃii. Tabloul clinic la copii este I gr. Norma = 20,2° Patologia = 32°
destul de redus, dar totuşi e posibil de evidenŃiat
II gr. N = 18,4° P = 30,8°
unele momente subiective şi obiective. Printre
primele date subiective se poate de socotit oboseala III gr. N = 15,3° P = 31,4°
copilului(52 cazuri) în a doua jumătate a zilei, care nu IV gr. N = 12,1° P = 32°
era observată precedent. Pe parcurs, în caz de
intensificări al efortului fizic, la copil încep apărea
Examinarea clinico-radiologică a copiilor cu femur, majoritatea autorilor socot, că osteotomie de
patologia în vigoare a permis de selectat bolnavii în corecŃie este indicată copiilor cu vârstă preşcolară. La
trei grupe. În prima grupă au fost incluşi copii cu copii cu vârsta de peste 8 ani operaŃia nu poate fi
coxa valga displastică fără antetorsie. În grupa a doua apreciată ca profilaxie a procesului degerativ-
au fost incluşi copii cu coxa valga displastică şi distrofic. În a. 1970 P. Moroz obŃine brevet de
antetorsia proximală de femur. În grupa a treia au fost invenŃie (авторское свидетельство №279886 на
incluşi copii cu coxa valga displastică, prezenŃa изобретение) pentru metoda de corecŃie a coxa valga
anteversiei şi patologia muşchiului tensor fascia lata. la copil (по заявке с приоритетом с 1969) propusă
Problema tratamentului chirurgical patologiei din 1968. Metoda constă în efectuarea osteotomiei
congenitale articulaŃiei coxofemurale la copii, în transversale intertrohanterice de femur, rezecŃia unui
aspectul profilaxiei artrozei la maturi, este foarte segment osos de femur cu baza spre medial şi de o
important pentru sănătatea comunităŃii. marime unghiulară egală cu jumatatea din mărimea
Tratamentul tardiv şi neadecvat pacienŃilor cu unghiului necesar de corecŃie a deformităŃii.
patologie susnumită aduce la dezvoltare coxartrozei. Segmentul obŃinut este rotat la 180° şi instalat între
Întrebarea diagnosticului oportun şi tratamentul suprafeŃele osteotomiate din partea laterală a
chirurgical adecvat cu înlăturarea instabilităŃii femurului. Urmează osteosinteza şi imobilizarea
articulaŃiei coxofemurale rămâne actuală şi gipsată. ExperienŃa clinică pe parcurs a demonstrat
importantă. eficacitatea metodei. În 1.1991 a urmat publicaŃie în
Dereglările necorectate în articulaŃie revista „Curier medical”.
coxofemurală, la început lipsa simptoamelor clinice, Principiu tratamentului chirurgical în coxa valga
aduc la dereglări degenerativ-distrofice în articulaŃie dupa Pawels este unanim recunoscut în literatură.
coxofemurală. Prevenirea artrozei displastică este Modificările se referă la diverse tehnologii de fixare a
tratament chirurgical la momentul oportun. fragmentelor.
Pawels (1935) a făcut o comunicare, în care a Separate publicaŃii consacrate coxa valga
studiat bazele osteotomii de corecŃie. El cu o precizie displastică congenitală în literatură noi n-am întâlnit.
matematică a calculat repariŃia încărcării suprafeŃelor Studieri prin Internet au constatat informaŃii despre
cotilei şi a capului femural, la pacienŃi cu coxa valga numai în cazuri de malformaŃii luxante de
deformitatea prin valgus colul femurului şi a şold.
argumentat influenŃa favorabilă propusă de el - Totalizând datele reduse ale literaturii medicale
osteotomiei în formă de clin părŃii interne colul despre coxa valga displastica congenitală trebuie de
femural, cu baza situat medial şi posterior. menŃionat, că clasificarea anomaliilor de femur
Instabilitatea articulaŃiei coxofemurale, cauzată propusă de A.Pappas (1989) apreciază coxa valga ca
patologiei părŃii proximală femurului, majoritatea anomalie şi o apreciază în clasa 8 prin cele 9
autorilor a convenit, că osteotomia de corecŃie este apreciate.
indicată la copii de vârsta preşcolară. Pentru copii În publicaŃii cu 50 de ani în urmă se cantata că
mai mari de 8 ani această operaŃie conŃine scop de tabloul clinic în coxa valga este foarte redus şi
prevenirea dezvoltării artrozei deformante, fiindcă la nespecific, diagnosticul poate fi efectuat prin
aceşti pacienŃi, operaŃia sus numită nu influenŃează examinarea radiologică, tratamentul special nu se
asupra dezvoltării articulaŃiei coxofemurale. recomandă, s-au se recomandă gimnastică medicală,
Problema corecŃiei unghiulară părŃii proximale a masaj, bai; corecŃia chirurgicală poate fi recomandată
femurului până la momentul contemporan rămâne doar în cazuri tardive, care nu s-au corectat spontan.
discutabilă. Majoritatea autorilor socot, că la copii în Există diverse păreri referitor la vârsta copilului
vârsta până la 5 ani este necesar de efectuat pentru corecŃie chirugicală (de la 3 ani şi mai mare),
hipercorectare unghiul col-diafiză până la 110°-115 °, în ultimii 20 de ani s-au majorat şi modelele de
anteversia se corectează până la normă (8°-12 °), se fixare ale fragmentelor după osteotomie (broşe,
prevede că dupâ intervenŃie va avea loc treptat şuruburi, placi figurale, dinŃate etc.)
îndreptarea colului femurului. La copii cei mai mari, Concluzii:
unghiul col- diafiz este necesar de micşorat pînă la - Problema tratamentului chirurgical patologiei
graniŃa inferioară a normei(118°-120 °). Pawels congenitale articulaŃiei coxofemurale la copii, în
(1935), (în 1929 F.Pawels bazele teoretice, din 1931 aspectul profilaxiei artrozei la maturi, este foarte
popularizează osteotomiile de varizare), care a important pentru sănătatea comunităŃii.
publicat bazele teoretice osteotomiilor de corecŃie. - Tratamentul tardiv şi neadecvat pacienŃilor cu
Pawels cu model matematic a apreciat forŃele de patologie sus numită aduce la dezvoltare
presiune asupra capului femurului şi asupra cotilului. coxartrozei.
Autorul a argumentat eficacitatea osteotomiei de - Întrebarea diagnosticului oportun şi tratamentul
corecŃie cu ajutorul rezecŃiei unui segment cuneiform chirurgical adecvat cu înlăturarea instabilităŃii
cu baza spre medial şi posterior la instabilitatea articulaŃiei coxofemurale rămâne actuală şi
articulaŃiei şoldului, datorată patologiei proximală de importantă.

BIBLIOGRAFIA
1. GoŃea D. Ortopedie neonatală, Iaşi, „Simpozion” 1996
2. Moroz P. Metoda de corecŃie chirurgicală a deformaŃiunii valgus a colului femural la copii. Chişinău, „Curierul medical” 05.02.1991
3. Корж А.А.,Тихоненков Е.С., Андрианов В.Л. и др. ‚Диспластический коксартроз’’Москва, Медицина,1986.
4. Андрианов В.Л. Патология тазобедренного сустава. Ленинград, 1983.

S-ar putea să vă placă și