Sunteți pe pagina 1din 3

Master educațional_An I_Sem.

I_2021/2022
Nume: Stoian Georgiana

”Managementul stresului professional și dezvoltare personală”

Profesia este acea parte din viața noastră care joacă un rol deosebit de important atât din punct
de vedere social, cât și ca sursă de bază pentru supraviețuire. Frecvent, activitatea profesională
organizată incorect duce la stres. Stresul este un factor destul de impunator, cu două fețe ale
monedei: pe de o parte poate interveni ca un stimul spre a atinge noi scopuri, pe de altă parte
scăparea de sub control a acestuia are consecințe nu din cele mai plăcute, începând cu sănătatea
persoanei, până la modificarea stilului de viață spre unul negativ.

Profesia de cadru didactic este probabil una din cele mai solicitante și activând într-o instituție de
învățământ pot spune că stresul nu m-a ocolit. Spre deosebire de alte activități profesionale în
care experiența și complexitatea executării sarcinilor se dobândesc pe parcurs, ca și cadru
didactic debutant, m-am confrunctat din prima săptămână de muncă cu situații la care este supus
și un profesor cu experiență și în egală măsură a trebuit să dau randament crescut (în predare,
îndrumare, evaluare, consiliere, organizare) deoarece un copil nu asteaptă până când un cadru
didactic va crește profesional o data cu el, ci are nevoie de un dascăl stăpân pe propria meserie.
Deși nu activez în această instituție școlară de foarte mult timp, pot spune că am simțit foarte des
sentimentul de frustrare, disconfort, stimă de sine scăzută, anxietate care, cred că s-a resimțit și
asupra colectivului de elevi din sala de clasă, deși, în general nu imi place să transmit emoții
negative celor din jurul meu.

Referitor la situația pe care am precizat-o, am încercat să identific factorii care au dus la apariția,
dezvoltarea și menținerea stresului la locul de muncă.

Consider că o principală sursă de stres a reprezentat-o programul supraîncărcat care îmi


dădea senzația că nu reușesc să fac tot ceea ce îmi propun deoarece de multe ori existau termene
limită în care mă încadram destul de greu, neștiind cum să îmi gestionez corect timpul. Fiind
foarte dificil să realizez un echilibru între solicitările cărora trebuia să le fac față: profesionale,
sociale, familiale, simțeam că nu pot acorda suficient timp și atenție niciuneia dintre ele.

O altă sursă generatoare de stres pentru mine a reprezentat-o scăderea motivației pentru a învăța
a unor copii, aceștia preferând orice altă activitate în detrimentul celor educative. De asemenea,
zgomotul din clasă și gestionarea dificilă din cauza colectivului numeros a constituit un factor
stresant pentru mine din cauza faptului că încerc să nu fiu un cadru didactic irascibil, autoritar, de
care elevii să se teamă.

Toate acestea au dus la o schimbare negativă în viața mea. M-am confruntat deseori cu dureri de
cap, stare permanentă de oboseală, insomnii, dificultăți în rezolvarea problemelor, nu mai aveam
încredere în mine și consideram că această profesie este mult prea dificilă și în același timp mă
simțeam vinovată de comportamentul anumitor elevi.

După câteva săptămâni petrecute sub această presiune continuă, am decis că am o problemă
foarte serioasă care mă afectează din toate punctele de vedere și am început a mă gândi la modul
în care reactionez eu și cum ar trebui de fapt să procedez pentru a reduce factorii de stres
menționați anterior.

Consider că atunci când o persoană se află într-un mediu de lucru stresant, aceasta
trebuie să:

-se informeze cu privire la situațiile care pot deveni surse de stres astfel încât ar putea să
anticipeze posibile strategii de înfruntare a acestora;

-își constientizeze reacțiile și emoțiile negative pe care le are în anumite contexte astfel încât să
încerce să le schimbe în unele pozitive;

-să își stabilească scopuri realiste, posibile de atins astfel încât să își dezvolte stima de sine;

-să comunice despre problemele cu care se confruntă, cu persoane competente ce ii pot oferi
sprijin ori cu anumiți colegi de instituție cu mai multă experiență (dacă situația permite, iar
persoanele sunt deschise în a-i ajuta pe ceilalți);

-să învețe unele metode și tehnici de luare a deciziilor optime și de rezolvare a problemelor,
tehnici de rezolvare a conflictelor ce apar deseori între elevi, de colaborare eficientă cu ceilalți
astfel încât să asigure succesul în activitate;

În ceea ce privește creșterea motivației unor elevi pentru implicarea în activitățile școlare, cadrul
didactic trebuie să găsească anumite strategii atfel încât să transforme activitatea de învățare în
una cât mai atractivă, chiar dacă nu întotdeauna timpul îi permite folosirea jocului ca metodă de
învățare.

Referitor la gestionarea corectă a timpului consider că o persoană ar putea:

-să decidă care activități sunt prioritare într-o zi sau o saptămână, revizuindu-și scopurile;

-să realizeze o listă cu lucrurile pe care trebuie să le facă și altă listă cu lucrurile pe care le
dorește să le facă și timpul alocat fiecărei activități;

-să analizeze consecințele dacă amână anumite activități care trebuie realizate;

-să încerce să facă câte o activitate până la finalizarea ei și să nu treacă la alta dacă încă nu a
finalizat-o pe prima;

De asemenea, momentele de pauză și deconectare de la locul de muncă sunt foarte importante.


Pentru sănătatea fizică și psihică trebuie să se acorde atenție nevoilor personale, să se învețe
anumite metode de relaxare, să se petreacă timpul liber împreună cu familia sau prietenii, iar
vacanțele sau chiar plimbările scurte sunt eficiente în eliminarea stresului acumulat.

În concluzie, sunt de parere că la fel cum a reprezentat și pentru mine, stresul este o
problemă serioasă pentru dascălii zilelor noastre. Când aflăm că un coleg se confruntă cu această
problemă, ar trebui să încercăm să îl ajutăm deoarece dacă el este stresat, nu poate stabili relații
bune cu cei mici. Dacă nu stabilește relații bune cu copiii, nu va putea să transmită informații, să
dezvolte competențe și să mențină o ambiață plăcută la ore și o relație de cooperare cu aceștia,
astfel încât să nu se creeze o atmosferă stresantă și pentru elevi.

S-ar putea să vă placă și