Povestea lui Harap-Alb

Ion Creanga

Incadrat in categoria basmelor culte, ,,Povestea lui Harap-Alb” a aparut la 1 august 1877
in revista „Convorbiri literare” care-si desfasura activitatea sub egida mentorului societatii
cultural-literare Junimea, Titu Maiorescu, revista care a cunoscut o evolutie majora prin creatia
marilor clasici, printre care se inregistreaza si Ion Creanga, cel care, la nivelul basmului, ,,face
cale intoarsa de la abstractia simbolica la realitatea omeneasca”, asa cum spune M. Apostolescu.
Basmul a fost publicat în același an de Mihai Eminescu în revista „Timpul”.
Termenul de basm provine din slava veche, de la ,,basnî” care inseamna
atat ,,nascocire”, ,,scornire”, dar si ,,fabula” sau ,,descantec”, în timp ce specia basmului apare
prin desacralizarea mitului, de aceea teoria care stă la originea basmului este teoria mitologică.
Alaturi de povestire, snoavă si legenda, basmul este una dintre cele mai vechi specii ale literaturii
orale, insa basmul de fata este unul cult pentru ca, pornind de la modelul folcloric, bazat pe
stereotipie, Creanga reactualizeaza teme de circulatie universala, dar le organizeaza in
conformitate cu propria viziune si propriul stil, rezultatul fiind un text original, mult mai
complex decat al basmului popular.
Basmul este specia epicii populare si culte care are o larga raspandire la nivelul
popoarelor, putand inregistra urmatoarele forme:
-basmul fantastic, desprins, de obicei, din mit, in care predomina miracolul, categorie a
fantasticului in care intamplarile nu pot fi explicate rational, fiind de domeniul supranaturalului;
-basmul animalier, avand la baza legendele totemice despre animale, plante sau obiecte
simbolice;
-basmul nuvelistic, provenit din snoava si care are o insertie de aspecte apartinand
realitatii, vietii concrete.
Basmul cult este o specie narativa complexa, implicand personaje numeroase, care sunt
purtatoare ale unor valori simbolice si care indeplinesc, prin raportare la erou sau protagonist, o
serie de functii ca si in basmul popular, astfel: antogonistul sau antieroul, personajele-adjuvant
(ajutoarele) si personajele-donatori. Diferenta intre basmul popular si cel cult, din punct de
vedere al personajelor prezentate, este vizibila la nivelul individualizarii, un rol aparte avandu-l
limbajul folosit.
Actiunea basmului implica particularizarea fantasticului, sub forma fabulosului si a
miraculosului. Acest lucru arata faptul ca personajul si cititorul accepta existenta altor legi ale
naturii decat cele ale lumii reale, astfel evenimentele supranaturale putand fi explicate. In basmul
cult personajele imbina umanul cu supraumanul sau apartin uneia dintre cele doua sfere. De
aceea putem spune ca autorul ofera fantasticului mai multa verosimilitate, obtinuta prin
estomparea sa si reducerea caracterului conventional al basmului.
Basmul poate fi considerat un adevarat bildungsroman (roman al formarii eroului), pentru
ca prezinta parcurgerea unui drum care coincide cu maturizarea sa, acest aspect fiind indicat inca
din titlu unde este folosit termenul sugestiv „povestea”, similar aventurilor eroului.. Acest drum,
acest itinerar se desfasoara conform unui tipar narativ, care urmareste succesiunea:
-situatia echilibrata de inceput/expozitiunea;
-un eveniment, o cauza care deregleaza echilibrul, aparuta ca urmare a unei lipse/intriga;
-actiunea de recuperare a echilibrului sau trecerea probelor cauzate de incalcarea unei
interdictii/desfasurarea actiunii;
-remedierea lipsei sau a prejudiciului/punctul culminant;
 -refacerea echilibrului initial, pedepsirea antagonistului si rasplatirea
protagonistului/deznodamantul.
Tema basmului este lupta dintre bine si rau, conflictul incheindu-se intotdeuna cu
triumful binelui.
La nivelul basmului se remarca anumite clisee compozitionale identificate cu formulele
initiale, mediane si finale specifice. Pentru a se face distinctia intre basmul popular si cel cult,
formulele consacrate ale basmului popular cum ar fi: ,,A fost odata ca niciodata…”(ca formula
initiala) si ,,S-am incalecat pe-o sea/Si v-am spus povestea asa!”(ca formula finala) au fost
inlocuite cu formule originale in basmul lui Creanga. Asadar, basmul cult incepe in mod specific
stilului autorului moldovean: ,,Amu cica era odata intr-o tara un craiu, care avea trei feciori. Si
craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai departata…”
Coordonatele spatio-temporale sunt vagi, basmul fiind caracterizat de atemporalitate si
aspatialitate. Aceste aspecte sunt evidentiate prin urmatoarele elemente:,, amu” si ,,odata” (in
privinta timpului) si ,,intr-o tara” si ,,intr-o alta tara, mai departata” (in privinta spatiului).
Impresia de aspatialitate este diminuata de folosirea in incipit a regionalismului,,amu” care ne
arata ca actiunea basmului este plasata in Moldova, el fiind o marcă a timpului narării. Prin
folosirea in pozitii apropiate a regionalismului ,,amu” cu adverbul ,,odata”, cuvinte situate in
sfere temporale diferite (prezent≠trecut) autorul isi concretizeaza intentia de actualizare a
evenimentelor prezentate, „odată” fiind și marcă a timpului narat. Prin urmare, desi majoritatea
basmelor prezinta intamplari petrecute ,,in illo tempore”, basmul lui Creanga iese din sfera
miticului, prezentand intamplari petrecute de curand, initiate parca de lumea reala. Asadar,
fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din incipit. Pentru a arata ca relatarea faptelor
este una obiectiva, Creanga utilizeaza cuvantul popular ,,cica”, care atribuie spusele altei
persoane, el fiind cel care repovesteste.
În privința formulelor mediane, care realizează trecerea de la o secvență narativă la alta și
mențin suspansul și curiozitatea cititorului, putem aminti: „Dumnezeu să ne ție, ca cuvântul din
poveste, înainte mult mai este.”
Si finalul basmului este marcat de originalitate, pentru ca ofera posibiliatea realizarii unei
paralele extreme de sugestive intre lumea basmului si lumea humulesteana: ,,Si a tinut veselia ani
intregi, si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea
si mananca, iara cine nu, se uita si rabda”. Din acest final reiese starea precara a moldovenilor
din punct de vedere material.
Un loc aparte il ocupa la nivelul basmului numerele si obiectele magice: 3, 7, 12,
24, ,,apa vie”, ,,apa moarta”, ,,smicelele de mar dulce”, dar și motivele literare specifice: motivul
împăratului fără urmași, motivul superiorității mezinului, motivul interdicției, al încălcării
acesteia, motivul pădurii-labirint, motivul fântânii, motivul pactului cu Diavolul, motivul
înșelării prin vicleșug, motivul norocului, al probelor, al dublului, al răsplatei, al pedepsei și al
nunții.
Pe langa trasaturile amintite deja, mai putem enumera si altele care fac din opera de fata
un basm cult:
-epicul este estompat prin prezenta dialogului, care se imbina cu naratiunea si descrierea;
-psihologia personajelor e mai complexa, aspect ilustrat prin marirea numarului de probe,
fenomen cunoscut sub denumirea de triplicare: spre deosebire de basmul popular, unde probele
sunt, de obicei, in numar de trei, in basmul lui Creanga probele sunt grupate in patru seturi de 1,
3, 5, 1 probe, prin intermediul lor personajele bucurandu-se de o caracterizare foarte ampla, in
urma fiecărei probe trecute, personajului adaugandu-i-se inca o trasatura specifica; acestor probe
li se adaugă celelalte probe preinițiatice, în afara celei a curajului, și anume proba milosteniei
(referitoare la Sf. Duminică deghizată în cerșetoare) și proba labirintului (unde se evidențiază și
motivul încălcării interdicției).
-cadrul basmului este asemanantor lumii rurale, personajele sunt apropiate de sufletul
omenesc; ele nefiind altceva decat oglindirea literara a taranilor din Humulestii lui Creanga;
-perspectiva despre lume este una umoristica, in care raul este privit cu bunavointa.
Umorul este dat de exprimarea mucalita, poznasa, de combinatiile neasteptate de cuvinte, de
caracterizarile create prin cuvinte familiare, de vorbele de duh, poreclele personajelor, de
diminutivele augmentative, de ironie si autopersiflare.
Ex:,,Tare-mi esti drag! Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi”//,,S-un pacat de
povestariu/ Fara bani in buzunariu”.//,,buzisoare” pentru ,,niste buzoaie groase si dezabalate”etc.
-stilul contine diverse mijloace ale oralitatii, Creanga dovedind cunoasterea profunda a
culturii populare. Oralitatea este relevanta prin intermediul folosirii dialogului, a proverbelor si a
zicatorilor, a regionalismelor, a unor fraze rimate, prin intermediul diminutivelor, al unor
expresii onomatopeice sau prin folosirea dativului etic.
Ex:,,Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla”/,,a mana porcii la jir (pt a sforai) /,,S-odata
pornesc ei, teleap-teleap-teleap…”
Naratiunea este facuta la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient si omniprezent,insa,
desi la inceput creeaza impresia obiectivitatii, prin folosirea lui ,,cica”, el nu este obiectiv, uneori
intervenind cu comentarii sau reflectii, unele adresate direct cititorilor. De fapt, subiectivismul se
demasca in final, cand autorul spune ca la nunta participa si ,,un pacat de povestiriu, fara bani in
buzunariu”, el identificandu-se cu adevaratul povestitor. In privinta cititorului, putem spune ca el
nici nu este uimit, nici nu se teme de elementele surprinzatoare ale supranaturalului creat, ci, din
contra, acestea au rolul de a-l delecta.
Traseul devenirii spirituale a eroului, calatoria sa buclucasa,vazuta drept ,,imitatia unui
model exemplar” (tatal, care s-a initiat si el candva), pune in lumina mai multe secvente narative
prin episoade ce apar in ordine cronologica, prin inlantuire. Acest drum are trei etape esentiale,
carora corespund cele trei ipostaze ale protagonistului:
-etapa initiala, la curtea craiului, cand eroul se afla in ipostaza de ,,fiu al craiului”
sau ,,mezinul” marcat de naivitate;
-etapa parcurgerii drumului, acum ipostaza fiind de erou cu o falsa identitate, si
anume ,,Harap-Alb”, novicele supus initierii;
-etapa primirii rasplatei, cand protagonistul este surprins drept imparat, personaj matur
care si-a terminat initierea.
Actiunea basmului, simpla, lineara, obtinuta prin imbinarea supranaturalului cu realul
vietii taranesti din satul natal lui Creanga, parcurge urmatoarele momente:
Expozitiunea-dupa incipitul ,,ex abrupto”, care ne plaseaza direct in actiunea basmului,
facem cunostinta cu situatia echilibrata, reprezentata de prezentarea unei familii a unui crai care
avea trei feciori si un singur frate, mai mare, pe nume Verde-imparat care avea numai fete si o
imparatie mare ,,tocmai la o margine a pamantului”.
Intriga-este reprezentata de o lipsa, faptul ca, neavand urmasi, Verde-imparat ii trimite
fratelui sau o ,,carte”(scrisoare) in care ii cere sa-i trimita ,,grabnic pe cel mai vrednic” dintre fiii
sai pentru a-i urma la tron ( astfel aparand in basm motivul imparatului fara urmasi).
Desfasurarea actiunii-cuprinde toate eforturile personajului de a restabili echilibrul initial.
I)Pentru a se convinge care dintre fiii sai merita sa conduca o imparatie, craiul ii supune
la prima proba la care participa si eroul basmului: proba trecerii podului. Imbracat intr-o piele de
urs, craiul iese in fata feciorilor de sub pod. Ca in orice basm in care apare motivul superioritatii
mezinului, si aici cel care reuseste este fiul cel mic al craiului care, sfatuit de Sfanta Duminica, ii
cere tatalui ,,calul, armele si hainele cu care a fost el mire”, respectand asfel initierea parintelui
sau. Mezinul reuseste sa treaca proba cu ajutorul personajului adjuvant, miraculos ,,Sf.
Duminica” si cu ajutorul personajului fabulos, reprezentat de cal, acesta din urma fiind vazut si
ca suprapersonaj, el nelipsind de langa eroul basmului.
La fel ca in epopeile indiene ,,Mahabharata” si ,, Ramayana”, calul este o adevarata
vimana, un vehicul care poate transporta calatorul in orice mediu: pe Pamant, in Sistemul Solar
si dincolo de el. Prin intermediul calului, gandurile personajului se pot materializa, pot deveni
realitate: el poate zbura ca vantul sau ca gandul.
Inainte de a pleca in lunga sa calatorie, mezinul primeste cateva indicatii despre noua
lume in care se va avanta, sfaturi venite din partea tatalui sau si care se constituie intr-o
interdicitie ce nu trebuie incalcata:,,sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span si sa n-ai
de-a face cu dansii”.
Asadar, odata cu trecerea podului, eroul trece la o alta etapa a vietii, de la imaturitate, la
maturitate, aceeasi semificatie avand in urmatoarele secvente si cuvintele cu valoare de simbol,
respectiv padurea si fantana.
Dupa ce se rataceste in labirintul cunoasterii, care se manifesta in genere prin aparitia a
tot felul de piedici, adica in codru, in padure, fiul cel mic al craiului se intalneste cu un om span
care-i cere sa-l ia drept insotitor. Si pentru ca mezinul avea nevoie de un insotitor, de o calauza,
crezand datorita naivitatii sale ca se afla intr-o ,,tara a spanilor”, il tocmeste drept sluga, astfel
incalcand sfatul parintesc. Drumul parcurs de cei doi este pustiit, oamenii apar foarte rar, iar
cantitatea de vegetatie arata gradul intoarcerii in timplul arhaic, ,,in illo tempore”( demult/de
cand e lumea si pamantul). Din punct de vedere al tipologiei in care se incadreaza, Spanul este o
fiinta imperfecta, primara, fiind un agent al destinului, care-i influenteaza parcursul
protagonistului prin ambitia sa de marire, care-l ajuta sa devina stapan.
Pentru ca mezinul era ,,boboc in felul sau la trebi de aieste”, adica extrem de naiv, el ii
marturiseste spanului ce l-a sfatuit tatal sau, iar apoi, increzator in vorbele spanului, coboara in
fantana pentru a se racori, fara a se gandi la urmari.
Secventa narativa a popasului la fantana este cea care declanseaza evolutia conflictului si
cea care explica titlul basmului. Lipsa de maturitate a eroului este sanctionata prin intermediul
vicleniei spanului: cand fiul craiului intra in fantana, spanul tranteste capacul si-l ameninta cu
moartea pentru a-i povesti totul despre el. Este momentul in care spanul ii fura identitatea,
punand mana pe ,,cartea, banii si armele fiului de crai”, acestea fiind dovezile care-i ofereau
credibilitate. Pentru a fi sigur de fidelitatea slugii sale, spanul il pune sa jure,, pe ascutisul
palosului” ca-i va fi sluga supusa ,,pana cand va muri si iar va invia”, fapt care anticipeaza
punctul culminant al basmului. Coborârea în fântână reprezintă un veritabil descensus ad Inferos,
o coborâre în infernul existențial pe care crăișorul va fi nevoit să-l parcurgă de acum încolo.
In urma juramantului, spanul isi insuseste identitatea craiului, acesta devenind sluga, sub
numele de Harap-Alb, antroponim care este un oximoron (harap=negru,rob-formă literară
„arap”; harap alb=negru alb, termeni total opusi ca semnificatie). De fapt, acest oximoron pune
in evidenta falsa identitate a eroului, diferenta intre aparenta si esenta.
Ajunsi la palatul lui Verde-imparat, Harap-Alb isi incepe procesul de initiere prin
intermediul celui de-al doilea set de probe:
 II)Prima proba, trecuta de Harap-Alb cu ajutorul Sf. Duminici, este proba aducerii
salatilor din gradina ursului. Ursul reprezinta un animal chtonian, pazitor al roadelor pamantului,
el fiind infrant cu ajutorul somnoroasei si al pielii de urs daruite de tatal sau.
Proba a doua este determinata de lacomia spanului care, vazand nestematele aratate de
imparat, doreste sa aiba ,,pielea cerbului cu cap cu tot, asa cu pietre scumpe cum se gasesc”.
Pentru a avea succes in Padurea Cerbului, Harap-Alb este ajutat tot de Sf. Duminica, cea care-i
da voinicului masca si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot. Reusind sa taie capul cerbului ,,dintr-o
singura lovitura de sabie”, eroul trece cu brio si de aceasta proba. Cerbul este animal solar care
poarta lumina, fiind stapan al fortelor telurice si cosmice.
A treia proba a acestui set este cea a aducerii fetei imparatului Ros, o farmazoana
cumplita” din cauza careia tatal sau facea numeroase jertfe.
III)Prin intermediul tehnicii triplicarii, Creanga introduce acum un alt set de probe, cinci
la numar, nu inainte insa de a-i oferi protagonistului ajutoare. Asa se face ca pe drumul spre
imparatia lui Ros-imparat, Harap-Alb si calul se intalnesc:
-cu furnicile, pe care tanarul le ocroteste, respectandu-le nunta;
-cu albinele, carora le ciopli un adapost;
Atat craiasa frunicilor, cat si cea a albinelor doneaza eroului cate o aripiaoara ce trebuie folosita
in momente grele, pt. a primi ajutor.
-cu cei cinci prieteni fabulosi, personaje de domeniul grotescului, fiecare dintre ei detinand
controlul absolut asupra stihiilor naturii. Caracterizati succint prin expresii de tipul ,,dihanie de
om”, ,,alta dracarie si mai mare” sau ,,alta minunatie si mai minunata”, acestia au nume sugestive
pentru defectele pe care le au: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.
Impreuna cu acestia, Harap-Alb va reusi sa treaca peste orice obstacol pus de imparatul
Ros pentru indrazneala ca niste ,,golani” sa-i ceara fata. De aceea ei vor trece prin urmatoarele
probe:
-proba arderii in camara de arama ( trecuta cu ajutorul lui Gerila);
-proba ospatului copios (trecuta cu ajutorul lui Flamanzila si al lui Setila);
-proba alegerii macului de nisip (trecuta cu ajutorul aripioarei, prin sprijinul oferit de
furnici);
-proba pazirii fetei de imparat care s-a transformat in pasarica si a zburat pana dupa luna
(trecuta cu ajutorul lui Ochila si Pasari-Lati-Lungila)
-proba alegerii adevaratei fete de imparat, acum intervenind motivul dublului: adevarata
fata de imparat si fata luata de suflet (proba trecuta cu ajutorul albinelor, prin folosirea aripioarei
donate)
Dincolo de probele la care este supus de imparatul Ros, care se recunoaste invins in cele
din urma si i-o da lui Harap-Alb s-o stapaneasca, mai exista inca o proba, reprezentand ultimul
set.
IV)La aceasta proba, Harap-Alb este supus chiar de catre fata de imparat si consta in
aducerea apei vii, a apei moarte si a smicelelor de mar dulce tocmai de unde ,, se bat muntii in
capete”. Insa aceasta proba ii are ca protagonisti pe calul lui Harap-Alb si pe turturica fetei.
Printr-o intelegere tacita intre necuvantatoare, calul reuseste sa aduca primul elementele magice,
miraculoase, astfel fata imparatului acceptand infrangerea.
Turturica este trimisa la curtea lui Verde-imparat sa le anunte sosirea, in timp ce Harap-
Alb isi ia ramas bun de la cei cinci prieteni fabulosi.
Punctul culminant
 Ajunsi la curtea lui Verde-imparat, spanul se repede sa o ia in brate pe fata, impresionat
de frumusetea ei. Aceasta insa, cunoscuta pentru farmecele sale, isi daduse seama cine este cu
adevarat fiul craiului si-i raspunse spanului ca ea pentru Harap-Alb a venit, caci el este
adevaratul nepot al imparatului Verde.
Furios ca a fost tradat, spanul ii taie capul lui Harap-Alb, insa acesta reinvie exact ca in
juramant pentru ca ,,farmazoana” il inconjoara de trei ori cu cele trei smuicele de mar dulce, il
stropeste cu apa moarta, iar apoi cu apa vie. Moartea protagonistului devine astfel un act necesar
dezlegării de jurământul dat spânului. Calul nazdravan isi razbuna stapanul, aruncandu-l pe spân
din înaltul cerului, acesta facandu-se ,,praf si pulbere”. Episodul taierii capului personajului
principal are semnificatia coborarii in Infern, adica a mortii initiatice, la fel ca in “Divina
Comedie” a lui Dante Aligheri. Prin moartea si reinvierea sa, Harap-Alb trece intr-o noua etapa
existentiala, recapatandu-si identitatea, metamoforzand-o chiar in una de rang superior.
Deznodamantul
Pentru ca primesc binecuvantarea imparatului si isi jura credinta unul altuia, incepe nunta
prin care este rasplatit eroul, finalul basmului fiind hiperbolizat pentru ca “veselia a tinut ani
intregi si mai tine si acum, iar ,,cine se duce acolo bea si mananca, iara pe la noi, cine are bani
bea si mananca, iar cine nu se uita si rabda”. Prin urmare, actiunea basmului se incheie prin
detensionarea conflictului, restabilirea echilibrului initial si invingerea raului. Eroul ajunge la
maturitate, fiind capabil sa-si asume responsabilitati familiale si sociale: el se casatoreste si
devine imparat. Realitatea este reconvertită astfel în fabulos, pentru că nunta, începută „in illo
tempore”, nu s-a încheiat nici astăzi.
Dincolo de trasaturile care reies pe parcursul parcurgerii probelor, cum ar fi generozitatea
(pentru ca ii ofera Sf. Duminici deghizate in cersetoare un ban), naivitatea (pentru ca are
incredere in span si in vorbele acestuia), curajul (pt. trecerea probelor), onestitatea si fidelitatea
(isi respecta cuvantul dat), putearea si vointa (de a trece peste toate probele), dragostea fata de
animale si semeni (desi au defecte, si raul este bun la ceva), sociabilitatea (usurinta cu care-si
face prieteni), deci dincolo de acestea putem vorbi despre manifestarile umane ale lui Harap-Alb.
Daca in alte basme personajul principal este creat prin invazia supranaturalului, Harap-Alb nu
este altceva decat o entitate umana plasata in lumea fantastica a basmului, el se bucura, se teme,
se plange de soarta, cere ajutorul celor in care are incredere, deci se comporta la fel oamenilor. In
schimb, el este ajutat de animale si personaje fabuloase, acestea favorizandu-i parcursul.
De aceea G. Calinescu spunea despre basm ca este ,,o oglindire in orice caz a vietii in moduri
fabuloase”.
Basmul are si o dimensiune etica, moralizatoare, promovand valorile binelui, frumosului
si adevarului, constituindu-se intr-un cod al initierii pentru fiecare individ, pentru ca fiecare
dintre noi ne putem considera un Harap-Alb care, la fel eroului, trebuie sa trecem printr-un sir de
esecuri si reusite, sa ne mobilizam permanent pentru a ajunge la maturitate, fiind capabili sa ne
asumam responsabilitati diverse.
La fel eroului din basm, trebuie sa fim intotdeauna ,,personaje” pozitive, realiste, niste
eroi activi care sa fructificam tot ce-i bun in domeniul caricatural, sa ignoram defectele
oamenilor si sa sesizam calitatile lor, care sa ne fie noua benefice.
 Harap Alb –caracterizare
Din punctul de vedere al statutului social, psihologic si moral, el este personaj principal,
eponim, o întruchipare a binelui, fiind un erou atipic de basm pentru că nu se situează în
fantastic, fabulos, miraculos, ca principale categorii estetice ale basmului; este fiu de crai, deci de
rang nobil si nu reprezinta un caracter format, ci unul in formare;
-este un personaj rotund, complex caracterizat, construit într-un tipar realist
tridimensional pentru că el surprinde prin reacțiile și faptele sale;
-personaj destoinic, curajos, generos, prietenos și cuminte, răbdător și altruist, ascultător
ca un flăcău din Humulești, Harap-Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, el
dobândind diverse calități psiho-morale odată cu trecerea probelor, acest lucru demonstrând și
caracterul de bildungsroman al basmului;
-este un personaj ce aparține unei familii cu rang nobil (este fiul cel mic al
craiului), un neinițiat care capătă prin trecerea probelor o serie de calități care îi favorizează
maturizarea, fiind luptător pentru valorile binelui (alături de personajele-adjuvant și donatori); el
parcurge mai multe etape: fiul craiului, Harap-Alb, adică personajul supus inițerii și împărat,
statut obținut în finalul basmului;

-numele dat de spân reflectă condiția sa duală: rob, slugă (harap) de origine nobilă (alb),
cromatica fiind și ea asociată cu diversele etape ale formării eroului: negrul este simbolic pentru
naivitatea personajului, în timp ce albul sugerează iluminarea, învierea, inițierea, maturizarea
eroului;
-este realizat în antiteză cu spânul, de aici rezultând și prezența conflictului între bine și
rău;
-principala sa trăsătură este naivitatea, el fiind incapabil să distingă adevărul de aparență,
o scenă relevantă în acest sens fiind întâlnirea cu spânul și angajarea sa ca slugă sau cea a intrării
în fântână, scenă care anticipează finalul conflictului dintre spân și fiul craiului: el își pierde
identitatea și însemnele originii sale nobile, astfel anulând șansa de a deveni împărat. Odată intrat
în fântână, mezinul craiului a fost șantajat, astfel trebuind să jure pe ascuțișul paloțului că-i va fi
credincios spânului până va muri și iar va învia, fapt concretizat în punctul culminant al operei.
Fântâna este un motiv literar cu valoare simbolică, el făcând trecerea, exact ca în opera
sadoveniană „Fântâna dintre plopi”, dinspre viață către moarte, aici fiind vorba de o moarte
inițiatică.
-o altă calitate esențială a eroului este bunătatea, generozitatea, la care se adauga
sociabilitatea, ele apărând în strânsă relație cu iubirea de semeni, de animale, de Dumnezeu,
trăsătura fiind relevantă în relația eroului cu cele cinci personaje grotești, hiperbolice, dar și cu
gâzele pe care le ocrotește sau cu Sfânta Duminică, personaj cu rezonanță sacră, celei căreia îi
oferă bani.
Caracterizarea este complexa, justificata si de multiplicarea probelor, eroul beneficiind de
toate mijloacele de realizare a caracterului sau, astfel:
♣Caracterizarea directă :
☼ făcută de către autor: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste”
☼făcută de către alte personaje, în acest sens amintindu-l pe Verde Împărat,
care cere fratelui său pe „cel mai vrednic dintre fiii săi” pentru a-i urma la tron, sau pe Sf.
Duminică, cea care-i reproșează: „Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cum văd,
ești mai fricos ca o femeie! Hai, nu mai sta ca o găină plouată!”
☼autocaracterizarea: „tata mi-a dat în grijă, când am pornit de acasă, ca să mă
feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi puteam,... Din copilăria mea sunt deprins a
asculta de tată și tocmindu-te pe tine, parcă-mi vine nu știu cum ”.
♣Caracterizarea indirectă: Ca și Nică, el parcurge o perioadă a formării personalității,
care culminează cu maturizarea din final, de aici reiesind justificarea conceptului de
bildungsroman. Caracterizarea indirectă reiese pe parcursul întregului basm din trecerea celor
zece probe, în acest sens amintind probele de la curtea lui Verde Împărat sau a împăratului Roș,
cea mai grea încercare fiind pentru erou aducerea fetei împăratului Roș, pentru conctretizarea
acestei dorințe a spânului trebuind să treacă prin alte cinci probe la care este ajutat de toate
personajele secundare ale basmului, cu excepția celui de factură sacră. Se amintesc probele și
susținătorii.

Relația dintre spân și Harap-Alb este vizibilă pe parcursul întregului basm, din
momentul întâlnirii lor, când eroul încalcă interdicția tatălui, și până în punctul culminant, când
are loc efectiv confruntarea binelui cu răul. Spânul nu este doar un răufăcător, o întruchipare a
răului, ci este un personaj însemnat care are rolul unui inițiator al protagonistului, fiind „un rău
necesar”. Aceasta este și explicația pentru care calul nu-și răzbună stăpânul înainte ca inițierea
acestuia să se fi terminat. Caracter deja format, marcat de viclenie, ipocrizie și minciună,
sesizându-și mediocritatea, spânul ar vrea să-și schimbe condiția, tocmai de aceea ar vrea să fie
de rang nobil și tratat ca atare. El este cel care, prin impostura sa, determină maturizarea lui
Harap-Alb.
Două scene narative esențiale pentru relevarea relației dintre cele două personaje,
protagonist și antagonist, dar și a caracterizării personajului sunt scena intrării în fântână și
scena confruntării din punctul culminant. Se prezintă scenele.

În opinia mea, .....................................................................................................................