Liedul – Gen și formă

Lidul ca arhetip formal.

Formele omofone ale sistemului tonal au la bază sintaxa monodie
acompaniată. Această sintaxă reprezintă o combinație între monodie
sau melodie și armonie, făcând parte din sfera gândirii omofone.
Armonia poate fi înfățișată în două ipostaze: acord sau figurație
armonică. Ideile muzicale sunt exprimate în general la o singură voce
însoțită de un acompaniament armonic.

Lidul (în limba germană lid înseamnă cântec), are o construcție

strofică, bazată pe repetiție, variație sau contrast, adoptând tiparele de
bază ale formelor muzicale. Fiind legat de text, liedul își va adapta
forma după construcția strofelor. Aceste tipare se definesc prin
numărul secțiunilor și prin raportul tonal și tematic dintrre acestea. În
funcție de numărul secțiunilor întâlnim:
- Monopartită (monostrofică) – indivizibilă;
- Bipartită (bistrofică) – Alcătuită din două secțiuni (părți)
- Tripartită (tristrofică)....
- (4)
- Pentapartită (pentastrofică).......5
- Multipartită (multistrofică)... alcătuită din mai multe secțiuni..
(părți)

Liedul va avea următoarele denumiri:

 - Lied monopartit (monostrofic)
- Lied bipartit..
- Lied tripartit..
- Lied pentapartit (pentastrofic)
- Lied multipartit (multistrofic)

Pe parcursul epocilor muzicale, au existat mai multe tipuri de lied:

- Liedul polifonic
- Liedul continuu
- Liedul clasic
- Liedul romantic
- Liedul polifonic modern

Liedul clasic este marcat de creația de gen a lui Haydn (12 Canzonete
și 25 de lieduri scrise la Londra), ... de creația lui Mozart (40 de
lieduri scrise în limba franceză, italiană și germană, care au fie un
caracter popular, fie sunt pline de dramatism)
Liedul romantic: Beethoven este considerat precursorul liedului
romantic. Lirica germană va domina genul de lied romantic prin
versurile marilor poeți precum Goethe și Heine.
Liedul ca formă Formele de lied sunt simple, sau complexe, în
funcție de nivelul structural al articulațiilor.
Forma de lied simplu (mic) Formele care se construiesc la nivel de
frază sau perioadă și care nu permit segmentarea în subarticulații, se
numesc Forme de lied simplu, Acestea pot fi monopartite, bipartite
sau tripartite.
Forma de lied complex (mare) Formele care se construiesc la nivel
mai mare decât fraza sau perioada, respectiv la nivelul secțiunilor,
care conțin două sau mai multe perioade, se numesc forme complexe
(se mai utilizează și termenul de lied compus sau lied dezvoltat).
Acestea se caracterizează prin faptul că la nivelul articulațiilor mari
conțin micro-forme. Este suficient ca o singură secțiune să cuprindă
subarticulații pentru ca forma să fie interpretată ca lied complex.
Aceste forme pot fi bipartite sau tripartite complexe.
Forme derivate de lied Prin repetare identică sau variată a unor
articulații se obțin formele de lied derivate. De exemplu, prin
repetarea articulațiilor unei forme bipartite se obține Forma de Lied
Bipartit Dublu: AB-AB sau ABA-B. Forma de Bar și Contrabar sunt
de asemenea forme derivate din forma bipartită, prin repetarea uneia
dintre articulații: AAB (forma de bar), ABB (contrabar). Sau, prin
preluarea segmentului al doilea și al treilea dintr-o formă tripartită se
obține liedul Tripentapartit ABA = ABABA
Forme de lied în diferite genuri muzicale În literatura muzicală
universală există lucrări care poartă diverse denumiru, precum balade,
rapsodii, impromptus, novelete, nocturne, romanțe, momente
muzicale, etc. Și care sunt în esența lor structurală forme de lied. Cele
mai multe dintre acestea pot fi structurate ternar (în general lieduri
tripartite complexe cu subarticulații). Dar există și construcții mai
puțin echilibrate, care sunt formele de lied libere. Acestea pot avea
diferite construcții ABCA sau ABCDCBA.
Tipologia formelor de lied după numărul de articulații
Forma de lied monopartit Cea mai redusă formă de lied poate fi
exprimată, în mod excepțional la nivelul Frazei muzicale (ex. cântece
din folclorul copiilor sau mici piese cu caracter pedagogic). În general
primul segment de formă este perioada muzicală. ......Monopartita, ca
termen generic reprezintă acea lucrare muzicale care nu permite
segmentarea ei în mai multe structuri distincte tematic sau tonal.
Forma de lied bipartit formele de lied binare, adică formele cu două
articulații, prezintă contrast tonal la nivelul articulației dintre cele
două strofe. Contrastul tematic apare doar la liedurile bipartite
complexe. Liedurile simple bipartite sunt în general monotematice. B-
ul este este derivat tematic din A, fără a schimba caracterul acestuia.
Formele de lied bipartite sunt de mai multe tipuri: liedul bipartit
simplu sau forma bistrofică, se constitue din două articulații respectiv
două perioade sau secțiuni. Liedul bipartit dublu se formează prin
repetarea – în general variată – a celor două articulații arhitectonice.
Se poate constitui atât la nivel de perioade cât și la nivel de secțiuni cu
subsecțiuni. Se poate realiza și o punte înaintea reluării precum și o
codă. Liedul bipartit Complex (dezvoltat) se alcătuiește din secțiuni
contrastante tematic și ca tempo, care au în componența lor perioade
structurate fie bipartit fie tripartit. Liedul bipartit dublu Complex se
află la baza construcției formelor hibride ca lied-ul sonată sau sonata
fără dezvoltare.
Obiceiuri de primăvară și vară

Din multitudinea obiceiurilor de primăvară şi vară, practicate în zona

Olteţului, o să vă vorbesc despre cele legate de sărbătorile importante.
Multe dintre aceste obiceiuri sunt, de fapt, rituri agrare legate de
reînnoirea naturii, specifice începutului primăverii. Sărbătorile
specifice începutului de An Nou agrar sunt concentrate ,, atât în luna
martie, cât şi la Lăsatul Secului. Multe legende ne introduc în
atmosfera unui sat românesc în care apar personajul Dochiei în relaţia
tensioanată cu nora sa. Dragobetele, numit şi Cap de Primăvară, este
fiul Babei Dochia şi reprezintă, în opoziţie cu aceasta, principalul
pozitiv. El este purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii (identificat cu
Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană şi cu Eros, zeul iubirii în
mitologia greacă). Dragobetele este considerat un zeu tânăr, cu dată
fixă, în tradiţia Oltenească, 24 februarie. Referitor la mărţişor, după
unele opinii, acesta începea să fie purtat nu la 1 martie, ci la apariţia
pe cer a Lunii Noi, în toată luna martie. Modul de confecţionare a
mărţişoarelor ţine de tradiţia Dochiei: în piept la fete se prind două
fire, unul alb şi altul roşu, ce simbolizează iarna şi vara. Un alt obicei
frecvent în zona Oltețului, este PAPARUDA
Paparuda este un obicei de secetă, este un ceremonial complex ce se
înscrie în categoria pentru fertilitatea pământului prin provocarera ploii,
se practică atât preventiv, cât şi pe toată perioada anotimpului de vară,
în timp de secetă. Obiceiul este practicat de către fetiţe care au o vârstă
sub 12 ani, însoţite de către o fată pură (nemăritată) sau de un flăcău.
Intrând prin curţile oamenilor şi vizitând fântânile din sat, ceata
Paparudei, prezintă ceremonialul de invocare a diviniţăţii, în trei
momente importante:
-naşterea;
-alcătuirea cetei din persoane pure (necăsătorire);
-confecţionarea măştii; desfătarea zeiţei, prin pornirea cetei prin
sat, vizitarea gospodăriilor şi fântânilor. Jocul Paparudeiv este făcut pe o
melodie simplă, cântată şi ritmată de alai prin bătaia palmelor, se
desfăşoară simultan cu stropitul cu apă pe cei participanţi la acest
ceremonial:

Căluşul

Potrivit tradiţiei din Valea Olteţului, la Rusalii trebuie să joace

Căluşarii.
Manifestare complexă în viaţa satelor, cu o mare încărcătură
spirituală, căluşul era întâlnit în perioada interbelică în peste 40 de
localităţi din judeţul Olt. Răspândit în trecut pe aproape întreg
teritoriul ţării, Căluşul se întâlneşte astăzi în forma tradiţională numai
în sudul Olteniei şi Munteniei. În Banat şi Transilvania, obiceiul nu
mai păstrează nimic din vechile conotaţii rituale.
În anul 1969, în judeţul Olt a luat fiinţă primul „Concurs
Căluşeresc” din ţară. În 1970, din motive politice, concursul a fost
mutat din săptămâna Rusaliilor, în ziua de 23 August. Cel mai grav
fenomen apărut în urma acestor interdicţii a fost că din viaţa satelor a
pierit un obicei
tradiţional legat de sărbătoarea Rusaliilor. Dispare mutul ca personaj
al cetei de Căluşari, se
renunţă la momentul jurământului1. Au fost distruse cu bună ştiinţă
aspectele legate de credinţa şi spiritualitatea formată de-a lungul
secolelor în satele noastre.
Dispariţia mutului a diminuat mult din frumuseţea obiceiului,
distrugându-se momentele comice realizate de acest îndrăgit personaj,
afectând calitatea şi originalitatea spectacolului din curtea
gospodarului. Din păcate, formaţiile din vatra căluşerească Văii
Olteţului, în comparaţie cu celelalte vetre, sunt în număr mai mic şi
datorită lipsei de interes a autorităţilor locale, după anul 1990 nu au mai
avut susţinerea necesară pentru a se menţine la nivelul artistic ridicat.
Plecarea tinerilor din sate la oraş a distrus, după părerea mea, atât hora
satului, cât şi alte sărbători. Prin dispariţia lăutarilor în unele localităţi
din judeţul Olt, în peisajul muzical căluşeresc, este introdus acordeonul,
saxofonul şi chiar orga electronică. Ceata de Căluşari se constituia însă
formal, abia prin depunerea jurământului dimineaţa în Duminica

1
Nichita Dragomira, Căluşul din judeţul Olt – ieri, azi, mâine, în Căluşul, Tezaur universal, Slatina, Editura
Fundaţiei „Universitatea pentru toţi”, 2002, p. 104.
Rusaliilor avea loc legatul Căluşului, Atât jurământul, cât şi reguli
interne de completare ale cetei erau secrete. Angajarea în ceată, se
făcea de obicei pe mai mulţi ani 5,7 sau 9, altfel bărbaţii riscau să fie
„munciţi” de iele. Steagul căluşarilor este o reprezentare mitică a
zeului cabalin. În timpul jocului steagul trebuie să stea în poziţie
verticală, căderea lui fiind de rău augur. Atunci ceata se sparge sau se
repetă ritualul legării steagului şi depunerii jurământului. Din ceata de
căluşari făceau parte vătaful, ajutorul de vătaf, mutul, steagul, 5 până
la 11 căluşari şi unul sau doi lăutari. Căluşarii datorau vătafului
(conducătorul cetei), o supunere absolută, fiind obligaţi să respecte
întocmai regulile impuse de ritual. Vătaful trebuia să fie atât un
dansator de virtuozitate şi un interpret cu mari posibilităţi de
dramatizare, cât şi un bun cunoscător al obiceiurilor şi a practicilor
vrăjitoreşti.
Mutul căluşului este cel mai interesant şi mai important
personaj din alaiul Căluşarilor. El joacă rolul căluşului, zeul protector
al cailor şi al sezonului călduros al anului. Mutul fiind respectat pentru
sprijinul divin pe care îl întruchipează, el primeşte jurământul de
credinţă din partea vătafului şi al căluşarilor. Acesta este un Personaj
ciudat şi misterios, mutul căluşului este îmbrăcat în haine petecite şi
poartă la brâu un falus cabalin ..., semn clasic al fertilităţii. El deţine
secretele vindecării bolilor, aduce fertilitate femeilor şi căsătoreşte
fetele prin atingerea lor cu falusul.
Un singur lucru îi este interzis, să vorbească în zilele când se joacă
căluşul. Încălcarea interdicţiei se pedepsea în vechime foarte aspru,
 uneori chiar cu moartea. Căluşul umblă prin sat timp de 3 zile
începând cu Duminica Rusaliilor şi până în Marţea Rusaliilor. La
fiecare gospodărie căluşarii sunt primiţi cu porţile deschise, cu
credinţa că acolo unde s-a jucat căluşul, oamenii, animalele şi întreaga
gospodărie vor fi apărate timp de un an de acţiunile malefice ale
ielelor, ale duhurilor rele în general. Căluşarii sunt îmbrăcaţi într-un
costum aparte, care se deosebeşte de costumul de sărbătoare al
sătenilor prin pălăria cu boruri largi împodobită cu mărgele
multicolore şi panglici, prin betele încinse în diagonală pe piept, prin
clopoţeii de la picioare şi prin pinteni la opinci.
Costumul căluşarilor îmbină două culori:
- culoarea albă (cămaşa, pantalonul), ce semnifică puritatea
- culoarea roşie (brâul şi betele) au rolul de a lupta împotriva
dezastrului.
După credinţele locale, puteau fi luaţi din Căluş şi căluşarii care
încălcau jurământul, ceata întreagă, dacă lăsa să-i cadă steagul şi cei
care se apropiau de joc în anumite momente ale desfăşurării lui,
puteau filuati din căluș
Astăzi, în Morunglav luarea din căluş s-a transformat într-un
adevărat spectacol în aer liber pierzându-şi adevărata semnificaţie.
Credinţa populară mai spunea că aceşti dansatori magici aduc
fertilitate şi prosperitate comunităţii. De aceea mamele îşi trăgeau
copiii în jocul căluşarilor ca să crească mari, voinici şi feriţi de boli
tot timpul vieţii. În fiecare gospodărie unde evolua căluşul,
reprezentaţia se încheia cu hora căluşului, în care se prindeau toţi
membrii familiei, în semn de purificare.
Unul dintre cele mai secrete momente din Căluş este îngroparea
steagului. Nimeni nu trebuia să ştie unde se îngroapă steagul. Se
îngroapă de către ceata căluşului numai o aşchie din steagul respectiv
(acolo se îngroapă jurământul) şi din acel moment, când au fost la
îngroparea steagului, ei sunt dezlegaţi de jurământ devenind oameni
normali.

Un alt obicei important practicat la noi, este Apelul (bobotaia) În

partea de nord a zonei Olteţului, focurile se făceau în vârfurile dealurilor
şi de acolo tinerii purtau un dialog între ei, căutând să dea în vileag toate
faptele ieşite din ordinea firească a vieţii tradiţionale petrecute în sat, cu
scopul de a le îndrepta, su de a le satiriza
În partea de sud a zonei Olteţului, evenimentul este marcat
de o datină, pe cât de inedită, pe atât de complexă: ,,Bobotaia”. De
această dată focurile sunt făcute în capătul uliţelor, oamenii, de diferite
vârste, fiind chemaţi printr-o strigare:

Contextul sonor ne arată două sunete ce se afirmă predominant: sol –

mi, care în concepţia lui George Breazul, fondator al etnomuzicologiei
româneşti, sub aspect muzical este exprimată acea ,,protocelulă
formativă”

Pienul fa