Sunteți pe pagina 1din 68

Sectorul construcțiilor din România

față în față cu provocarea pandemiei COVID-19


S-a repetat adesea că, în România, cel puțin, sectorul construcțiilor reprezintă unul dintre cele
mai puternice motoare ale dezvoltării economice. Confruntați cu sentimentul de derută generat de
debutul pandemiei COVID-19 în România și de decretarea stării de urgență la mijlocul lunii martie,
mulți dintre cei implicați în acest sector, și nu numai ei, simt nevoia unei priviri de ansamblu asupra
punctului în care ne găsim, direcțiilor din care se poate relansa sectorul și vitezei cu care ne putem
mișca spre necesara „revenire la normal”.
Cea mai avizată și cuprinzătoare astfel de privire ne-o poate oferi Președintele Asociației Antre-
prenorilor de Construcții din România (ARACO), dl Laurențiu Plosceanu.

Revista Construcțiilor: Repre- Laurențiu Plosceanu: Criza


zentați un număr semnificativ generată începând cu luna martie în
de membri cu profile și localizări spațiul UE a avut răspunsuri etero-
foarte diferite, dar care au gene, astfel:
nevoie să păstreze sentimentul
În Germania, la începutul anului
de... „întreg". Cum a funcționat
comunicarea cu aceștia, și care se estima un an cu o creștere de
au fost reacțiile din interior? 4%. Acum estimarea este de
Laurențiu Plosceanu: ARACO reducere cu 5%. Problemele în dis-
împlinește în acest an 30 de ani de cuție rămân legate de anulări ale
la înființare. Dacă la început comu- unor contracte, cea a costurilor
nicarea se făcea prin Buletine adiționale pe contracte și cea a
informative lunare pe format hârtie, forței majore. Laurențiu Plosceanu ‐ președinte ARACO
în ultimul deceniu am renunțat la În Italia s-au închis marea
acest format înlocuindu-l cu Bule- de angajați în construcții din cele
majoritate a șantierelor. Sceanriul 16 milioane de locuri de muncă
tine electronice de informare alături
de site-ul organizației. Adiționăm pesimist aici este de un declin de existente. Deci cca 19%!
comunicarea directă cu membrii 28% în acest an și de 19% anul Acesta este motivul pentru care
interesați precum și formulele de viitor. Costurile adiționale pe con- FIEC a solicitat CE pentru sectorul
socializare directă la care membrii tracte sunt între 5-10% și problema de construcții o alocare de 320 mili-
noștri participă: ședințe în filiale, forței majore încă așteaptă un arde euro din European Recovery
conferințe, reuniuni cu membrii răspuns oficial. Fund.
asociațiilor partenere sau delegații În Franța au fost închise 90% Investițiile în ecosistemul de
economice în Germania, China,
dintre șantiere. Costurile adiționale construcții european sunt urgent
Italia, Moldova, Bulgaria, sesiuni de
certificare a capabilităților tehnice aferente cheltuielilor de protecție necesare pentru a compensa efec-
ale antreprenorilor, sesiunile anuale sanitară sunt estimate la 5-10%. tele negative ale crizei Covid-19,
de Trofeu al Calității ARACO etc. În Olanda estimările sunt pentru pentru a readuce nivelul investițiilor
Revista Construcțiilor: În con- un declin al sectorului cu 20% în publice și private la nivelul pre-criză
text mai larg - ca Membră a acest an, dar aici s-au negociat dar și să declanșeze efectul de mul-
Federației Industriei Europene a Clauze Corona în contactele de exe- tiplicare pe care sectorul construc-
Construcțiilor - FIEC, organism cuție. țiilor îl are în economia reală.
recunoscut de Uniunea Euro- Ungaria estimează o contracție Revista Construcțiilor: Există
peană, și având numeroase pro-
de 20% în 2020. particularități în țara noastră?
tocoale de colaborare încheiate
cu asociații patronale la nivel FIEC estimează că la nivel Laurențiu Plosceanu: În
internațional, cum ați perceput, comunitar se va înregistra un declin România, cu anumite excepții,
la nivelul Asociației, criza la nivel al sectorului de 20-25% ceea ce va marea majoritate a șantierelor au
global? genera un șomaj de cca 3 milioane putut continua activitatea, ceea ce

4 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


se reflectă în creșterea din trimes- de aprovizionare, scăderea produc- de personal. Toate acestea în con-
trul I, 2020 cu 32% față trimestrul I tivității acolo unde reorganizarea textul necesității unor forme de
din anul precedent. activității în șantiere a fost gene- pregătire și formare profesională
Au existat municipalități impor- rată de măsurile sanitare sau chel- care vor trebui accelerate.
tante (București, Craiova) care au tuielile suplimentare generate de Revista Construcțiilor: Riscurile
decis în martie închideri de șantiere, obligațiile asumate din perspectiva sanitare nu iau sfârșit la mijlocul
dar acestea au fost redeschise în SSM. O estimare preliminară este lunii mai, ba chiar este posibil să
luna aprilie. Există și șantiere care de cca 10%. crească puțin prin reluarea unor
au fost închise din decizia beneficia- Revista Construcțiilor: Pro- activități întrerupte temporar.
rilor de amânare sau suspedare a centual, pentru câți angajați a Pe lângă cerințele minimale
derulării investiției. Șantierele im- fost necesară măsura șomajului vizând echipamentul de protec-
portante pentru CNAIR, CNI, clienți tehnic? S-a dovedit funcțională ție sanitară, secvențierea tehno-
privați etc. au avut dinamici pozi- această măsură? logică și măsuri sporite de
tive în ultimele luni. Guvernul a Laurențiu Plosceanu: Numărul igienă, cum protejăm personalul
înțeles că sectorul de construcții contractelor de muncă suspendate (pe șantiere, cu precădere)?
face parte din soluție și au început temporar a depășit 30.000, dar Aveți recomandări concrete din
să fie promovate măsuri care au acest număr se va reduce. Comple- partea partenerilor externi, pe
sprijinit societățile și pe salariații mentar, au fost încetate peste care ar fi util să le popularizăm?
acestora. Aceste măsuri trebuie 54.000 de CIM din sector. Șomajul Laurențiu Plosceanu: În aceas-
implementate și apoi complemen- tehnic a fost o plasă de siguranță tă perioadă am transmis membrilor
tate cu alte serii de măsuri care să pentru salariații disponibilizați tem- noștri Ghidurile specifice de pro-
susțină intensiv investițiile publice porar, solicitată de asociațiile tecție sanitară în șantiere generate
la nivel central sau local, să asigure patronale din sector și adoptată de de partenerii noștri în Germania din
plata la timp a creanțelor (inclusiv Guvern. Italia. Cine este interesat ne poate
TVA și concedii medicale), să asi- Revista Construcțiilor: Ați avut apela.
gure un mecanism clar de ajustare și situații în care s-a apelat la Separat, am transmis și recoman-
dinamică a prețurilor pe contractele protecția socială prin CASOC dările generate de autoritățile
în derulare, clarificări necesare (Casa Socială a Constructorilor)? române. O problemă care va trebui
pentru aplicarea clauzei de forță Laurențiu Plosceanu: Perioada soluționată este aceea a preluării
majoră, promovarea unor clauze de asigurare a protecției sociale a cheltuielilor suplimentare în zona
contractuale specifice în cazul în fost prelungită de Guvern peste de SSM pe care antreprenorii tre-
care criza epidemică revine, prelu- 31.03.2020 cu perioada de stare de buie să le facă acum.
area costurilor adiționale generate urgență. Societățile au putut opta Revista Construcțiilor: Cum
de măsurile sanitare și reorga- fie pentru plată prin CSC fie pentru se amortizează aceste costuri
nizare a fluxurilor tehnologice, șomaj tehnic. suplimentare?
decalări de termene solicitate în Revista Construcțiilor: Este Laurențiu Plosceanu: Înainte
mod obiectiv de către antreprenori. pertinent să ne gândim că volu- de a discuta de o eventuală amorti-
Revista Construcțiilor: Lucră- mul de forță de muncă disponibil zare credem că aceste sume ar tre-
rile de construcții au fost sus- a fost afectat/influențat pe ter- bui preluate fie prin European
pendate în unele țări (nu doar men lung? Cel puțin pentru o Recovery Plan fie printr-un mecanism
europene). La noi, per total, cu perioadă, de exemplu, va fi pro- de ajustare dinamică a prețurilor pe
cât s-a redus activitatea pe babil dificil „importul” de munci- contracte. Aceste cheltuieli nu au
șantiere, în perioada stării de ur- tori extracomunitari. Pe de altă fost bugetate de companii și nu e
gență, și care au fost motivațiile? parte, angajați disponibilizați din vina acestora că trăim acum o pan-
Laurențiu Plosceanu: Din esti- alte sectoare s-ar putea reorienta demie recunoscută de OMS!
mările noastre reducerea activității spre construcții. Revista Construcțiilor: Dar
în șantiere în aceste luni de criză a Laurențiu Plosceanu: Sunt cele provenite din decalări justi-
fost de cca 15%. mai mulți factori care pot fi pre- ficate de termene, eventuale
Revista Construcțiilor: Plecând cizați acum. O parte dintre angajații scumpiri de materiale, întârzieri
de la ce valoare a sectorului, la care erau contractați să vină din la transport..., astfel încât socie-
începutul lui 2020? Asia nu au putut ajunge din cauza tățile din sectorul construcțiilor
Laurențiu Plosceanu: Valoa- paralizării transportului aerian și a să rămână în sfera profitabili-
rea sectorului în anul 2019 a fost de neeliberarii vizelor în consulate. Pe tății? Vorbim totuși de o situație
10,9 miliarde de euro. de altă parte a revenit în țară o excepțională.
Revista Construcțiilor: Se pot parte din fluxul migrant către UE. Laurențiu Plosceanu: În opinia
estima, în acest moment, pier- Se adaugă și personalul disponibi- noastră pandemia Covid 19 este un
derile? lizat din alte industrii în aceste luni. caz de forță majoră pe care
Laurențiu Plosceanu: Este încă Acești factori se vor combina și e de autoritățile ar trebui să îl recu-
devreme pentru a evalua pierderile presupus că vor genera soluții noască! Indiferent de interpretări și
generate de întârzierile din lanțurile parțiale de acoperire a necesarului proceduri juridice subsecvente,
continuare în pagina 6 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 5
Æ urmare din pagina 5

sunt termene și valori contractuale l. Fluidizarea mecanismului de Revista Construcțiilor: Și care


care trebuie renegociate între activare a situației de forță majoră; considerați că ar putea fi sursele
partenerii contractuali. Altfel antre- m. Susținerea mecanismelor de de finanțare?
prenorii își sacrifică marjele de decalare a termenelor de execuție; Laurențiu Plosceanu: Sursele
profitabilitate și efectele în cascadă n. Susținerea mecanismelor de de finanțare sunt fondurile comu-
se pot dovedi letale. ajustare dinamică a prețurilor (așa nitare alocate României, BEI și
Revista Construcțiilor: Con- cum am reușit la POIM); BERD, bugetele national și locale,
strucțiile rămân, în România, un o. Garantarea de către stat a a investiții private etc.
sector relativ stabil chiar în con- unor credite cu dobândă nulă; Revista Construcțiilor: Ați
diții de criză, și capabil să impul- p. Reducerea substanțială a reușit să aveți un dialog cu auto-
sioneze economia. Cu ce măsuri cuantumurilor pentru Garanțiile de
ar trebui să îl sprijine Guvernul ritățile, în acest sens? A existat
bună execuție; din partea acestora receptivitate
în perioada următoare? q. Promovarea și acceptarea uti-
Laurențiu Plosceanu: În ultimii față de solicitările sau propune-
lizării unor instrumente de asigu-
ani sectorul de construcții s-a aflat rile ARACO?
rare pentru GBE;
într-un palier de cca 6% din PIB. Laurențiu Plosceanu: Dialogul
r. Suspendarea temporară a
Potențialul este însă mai mare și la cu autoritățile este mult mai des-
plății anumitor categorii de impozite;
acesta trebuie adăugat efectul de chis și substanțial decât în anii pre-
s. Extinderea / asigurarea plății
multiplicare pe care îl antrenăm în cedenți.
șomajului tehnic, pe perioada crizei
alte sectoare ale economiei (pro- Remarcăm însă un decalaj tem-
ducători de materiale, de echipa- economice;
t. Acordarea secvențială a avan- poral între discursul politic public
mente, transport, HORECA etc.). favorabil mediului de afaceri din
Principalele măsuri pe care le-am surilor pe lucrări;
u. Promovarea unor mecanisme construcții, promovarea unor hotă-
solicitat Guvernului în aceste luni
de susținere parțială a salariilor râri guvernamentale și apoi imple-
de criză sanitară sunt următoarele:
a. Susținerea intensivă a pro- pentru angajații care, din motive mentarea acestora. Este ca și când
gramelor de investiții publice; obiective, nu au posibilitatea să am stabili un diagnostic și tratamen-
b. Asigurarea continuității finan- lucreze cu normă întreagă; tul aferent dar apoi nu ne grăbim
țării proiectelor în derulare; v. Utilizarea extensivă a criteriu- suficient să îl transpunem în prac-
c. Plata fără întârziere a crean- lui „Oferta cea mai avantajoasă din tică. Aceste întârzieri necesită corec-
țelor către antreprenori; punct de vedere tehnico-economic” ții asumate.
d. Rambursarea la timp a TVA; în procedurile de licitație; Revista Construcțiilor: Nu vă
e. Plata TVA la încasare și nu la w. Menținerea facilităților promo- vom cere să ne enumerați even-
facturare; vate prin OUG 114/2018; tuale motive de optimism - se
f. Plata restanțelor legate de con- x. Convenirea și promovarea vor ivi și acestea, probabil, în
cediile medicale; unor Clauze contractuale CORONA săptămânile următoare. Spune-
g. Anularea Instrucțiunii 1/2019 care să fie integrate în contracte și ți-ne care ar fi cea mai impor-
a ANAP și revenirea la Instrucțiunea utilizate în cazul unor noi valuri epi- tantă lecție pe care am primit-o
2/2018; demice; în contextul acestei crize sani-
h. Emiterea de instrucțiuni clare y. Promovarea și susținerea unor
către Autoritățile contractante din tare, și pe care nu ar fi înțelept
mecanisme de formare profesională s-o uităm.
perspectiva actualizării valorii con- pentru calificări specifice sectorului;
tractelor după OUG 114, inclusiv de Laurențiu Plosceanu: Una din-
z. Promovarea și implementarea
ajustare a contractelor mai mari de tre lecțiile importante ale acestui
unei politici publice care să permită
365 zile; context epidemic este revalorizarea
utilizarea forței de muncă revenită
i. Emiterea de instrucțiuni către profesiilor medicale!
în țară în cadrul sectorului de con-
Autoritățile contractante privind În alt plan, dacă ne gândim la un
strucții.
acceptarea plății a 80% din valoa- alt scenariu catastrofic posibil ge-
Revista Construcțiilor: Care
rea materialelor / echipamentelor nerat de un cutremur semnificativ
livrate în șantier; ar fi prioritățile investiționale?
Laurențiu Plosceanu: Priori- în România, ar fi util să începem să
j. Revizuirea procedurii de achi- revalorizăm proactiv rolul construc-
ziție publică prin definirea mai clară tățile de finanțare sunt inserate în
Master Planul general de Transport. torilor și al valorii adăugate de către
a perioadei de analiză și atribuire a
După care discutăm de proiectele aceștia societății în care trăim sau
ofertelor;
edilitare, proiectele de infrastruc- în care vor trăi copiii noștri.
K. În cazul contractelor în exe-
cuție taxa de timbru (2%) să se turi energetice, medicale, educație, Țările puternice au sectoare de
aplice claimului în discuție și nu la gestiune a deșeurilor, extinderea construcții puternice! Dacă nu reușim
întreaga valoare a contractului reabilitării energetice a clădirilor să consolidăm potențialul sectorului
(anomalie semnalată deja Guver- publice și private, proiectele de de construcții riscurile pot deveni
nului, Parlamentului și Avocatului infrastrucura critică (inclusiv mili- incontrolabile!
poporului); tară) etc. Noi credem că putem!... q

6 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


COMINCO OLTENIA SA:
Respect față de partenerii de afaceri, Respect față de muncă
Cominco Oltenia SA activează pe piața construcțiilor din anul 1999. În toată această perioadă,
și-a consolidat poziția pe piață, răspunzând afirmativ celor mai importante provocări. Prin lucrările
realizate atât în România cât și în alte țări din Uniunea Europeană, compania a demonstrat că este un
partener ce se ridică la înălțimea celor mai mari exigențe.
Respectul față de parteneri, respectul față de mediul secundar, se află în localitatea Colțești, jud. Vâlcea.
de afaceri, respectul față de colectiv și în definitiv Aici se execută lucrările de confecție metalică pentru
respectul față de muncă constituie o prioritate perma- toate șantierele în funcție de necesități, reparații
nentă pentru compania noastră. mașini și utilaje proprii și se prestează, contra cost,
O parte importantă din activitatea companiei a con- confecție metalică pentru diverși parteneri, pe bază de
stat, până în prezent, în lucrări de construcții (clădiri rezi- comandă.
dențiale și nerezidențiale), execuția de construcții S-a finalizat implementarea Standardului EN1090-2
metalice și părți componente ale structurilor metalice, „Execuția structurilor de oțel și a structurilor de alu-
însă portofoliul de lucrări pe care le punem la dispoziția miniu” ceea ce creează o premisă hotărâtoare în con-
clienților este mult mai vast. Pentru a fi cât mai aproape tractarea de lucrări de confecție metalică de anvergură
de numeroșii noștri beneficiari, avem, în momentul de pentru parteneri externi cu care se lucra doar punctual
față, mai multe puncte de lucru, pentru diverse activități. pe bază de comenzi până la implementarea și certifi-
Un punct de lucru permanent, având și statut de sediu carea acestui standard. q
Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative,
Cluj Napoca
Antreprenor General: Asocierea SC TCI CONTRACTOR GENERAL (lider) și SC CASTRUM CORPORATION SRL
Subantreprenori: SC IANUS ROMÂNIA SRL (instalații electrice)
Proiectant General: SC ARHIMOBIL SRL
Proiectant de specialitate: SC DRUMEX SRL (drumuri), SC INSTAL DATA PROIECT SRL (instalații),
SC BOG`ART CONSTRUCT SRL (rezistență)
Beneficiarul lucrării: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA
Ordonatorul principal de credit (finanțatorul lucrării): MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

Obiectul nr. 1 cuprinde con- Parterul Corpului A asigură Corpul A. Corpul B a fost izolat fonic
strucția principală care este subîm- accesul pietonal principal și parcare față de exterior pentru a asigura o
părțită în patru corpuri: A, B, C și D. autocare. Parterul acestui corp adă- bună funcționare a activităților
Această subîmpărțire este motivată postește următoarele funcțiuni: specifice. Pentru corpul B suprafețele
de structura diferită și de rosturile de holuri, recepție, două case de scară pe niveluri sunt următoarele: Subsol
tasare; din punct de vedere func- plus o scară amplasată într-un hol 2 - Ac = 667,65 mp, Au = 625,96
țional corpurile alcătuiesc un tot uni- deschis, trei lifturi, grupuri sanitare mp; Subsol 1 - Ac = 667,65 mp, Au
tar. Clădirea are pe verticală 2 pe sexe, inclusiv unul pentru per- = 625,97 mp / Parter - Ac = 667,65
niveluri de subsol, parter și 4 etaje. soane cu dizabilități, sală de mese, mp, Au = 629,40 mp.
Obiectul nr. 2 cuprinde spațiile spații anexe, garderobă. Etajele 2, 3 Corpul C are un singur nivel și
eferente rezervorului apelor de in- și 4 au, pe lângă spațiile utile func- adăpostește următoarele spații: un
cendiu și camerei pompelor. ționării, spații destinate activităților hol și două săli, care sunt multi-
Obiectul nr. 3 cuprinde lucrările diverselor firme din industria crea- funcționale, grupuri sanitare și un
de amenajări exterioare configurând tivă, care se vor închiria. În acest fel spațiu de depozitare.
un Amfiteatru Verde și spații exte- se oferă flexibilitate și posibilitatea Spațiile corpului C permit, cu
rioare deschise publicului pentru de a răspunde cerințelor diferiților ajutorul pereților amovibili, recom-
organizarea diverselor manifestări în clienți potențiali. Este asigurată o partimentări multiple în vederea sa-
aer liber. mare flexibilitate a spațiilor interi- tisfacerii cerințelor utilizatorilor.
Corpul A are un număr de șapte oare prin posibilitatea de mutare a Corpul C are următoarele suprafețe:
niveluri: două niveluri de subsol, ni- pereților amovibili, astfel încât să fie Ac = 1.576,41 mp; Au = 1.394,44 mp;
velul parterului și patru etaje. asigurată satisfacerea cerințelor cât Ac desfășurată corp C = 1.576,41 mp.
La subsolul 2 se află parcare mai diverse. La etajul 4 există spații Corpul D are două niveluri rezul-
subterană pentru autoturisme, două pentru administrația Centrului Re- tate în urma adaptării la condițiile
case de scară, trei lifturi și două gional de Excelență pentru Industrii terenului. Nivelul de subsol 3 are un
spații pentru adăpost de protecție Creative - Ac desfășurată = 8.754,89 acces auto dinspre aleea de la nordul
civilă. mp, Au = 7.601,46 mp. ansamblului printr-o ușă secțională
Subsolul 1 adăpostește din punct Parterul Corpului B adăpostește, cu panouri cu grilă metalică, care va
de vedere funcțional parcare subte- din punct de vedere funcțional, sala servi și la ventilarea naturală. În
rană pentru autoturisme, două case principală a Studioului de film, sală afară de funcțiunea de garaj sub-
de scară, trei lifturi. Se asigură două care poate fi folosită pentru industria teran, la nivelul subsolului 3 se gă-
locuri de parcare pentru persoanele cinematografică sau de televiziune, sesc spațiile tehnice precum centrala
cu dizabilități. împreună cu încăperile amplasate în termică, grupul electrogen etc.

10 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Corpul D are și o terasă înierbată exterior, cea mai mare parte a de termoizolare a fațadelor, alcătuit
circulabilă care pe lângă rolul de pro- suprafețelor fațadelor sunt placate în din plăci termoizolante de polistiren
tecție termică are și rolul de a servi sistem ventilat cu tablă zincată de expandat pentru fațadă având urmă-
unor activități în aer liber. Corpul D calitate superioară, iar pe restul toarele caracteristi tehnice (condiții
are următoarele suprafețe: Ac = suprafețelor se aplică tencuieli. minimale): coeficient de transfer
2.634,84 mp; Au = 2.379,13 mp. Învelitoarea este de tip terasă, termic = 0,034 W/m2k, protejate
Finisajele interioare: Pardo- terase necirculabile, cu excepția cu o masă de șpaclu armată cu
selile sunt de următoarele tipuri: terasei de peste Corpul D care este fibră de sticlă peste care se aplică
pardoseli reci din granit, gresie pen- circulabilă și înierbată. finisajul.
tru oficii holuri pentru toate cor- Tâmplăria exterioară este reali- La exterior există plantații de
purile, pardoseli calde realizate din zată din aluminiu cu geam termo- gazon circulabil - rezistent la circu-
elemente de tip pardoseală flotantă pan, tocurile și cercevelele de lația pietonală - pe o suprafață de
cu finisaj din parchet din lemn culoare gri. Pereții de compartimen- 14.500 mp în zona amfiteatrului
masiv; pardoseli din beton cu întări- tare exteriori se vor realiza din verde, destinat diferitelor mani-
tor pentru spațiile de la suboluri cărămidă termoeficientă de 20 cm și festări și evenimete în aer liber.
unde au acces autoturismele; par- 30 cm grosime, iar cei de comparti-
Există și plantații de gazon necircula-
doseli din rășini sintetice de calitate mentare interioară din cărămidă ter-
bil pentru suprafețele din jurul
superioară la nivelul parterului în moeficientă de 20 cm.
clădirii sau al parcărilor pe care
corpurile A, B și C; pardoseli din Izolația termică se va realiza
pietonii nu vor circula, în suprafață
rășini sintetice de calitate superioară astfel: la pereții de închidere exte-
pentru nivelul subsolului 2 al Corpu- rioară, din polistiren pentru fațadă de circa 4.500 mp. Pe terenul de
lui D, unde se găsesc atelierele. de 30 cm grosime, iar acoperișul 7,33 ha au fost prevăzute suprafețe
Pereții sunt finisați după cum ur- terasă, cu un strat din polistiren plantate cu pini (100 buc) și molift
mează: la grupuri sanitare, vestiare, expandat de 40 cm grosime, iar la (125 bucăți) grupați în patru zone pe
dușuri, oficii și spații de depozitare terasa înierbată polistiren extrudat o suprafață de circa 1 ha cu scopul
se va aplica faianță porțelanată de de aceeași grosime. Termoizolarea de a asigura o protecție vizuală a
calitate superioară; pereții se tencu- subsolului se va realiza cu polistiren zonelor amfiteatrului sau a rezervo-
iesc la interior cu mortar var-ciment expandat de 30 cm grosime pe rului de apă, dar și pentru a îmbu-
peste care se trage glet de var și întreg conturul exterior. Pentru logii nătăți calitatea mediului ambiant.
vopsea lavabilă. Tavanele sunt de se folosește polistiren de 10 cm Tot pentru calitatea mediului și pen-
două tipuri din punctul de vedere al grosime, la aticuri polistiren de 15 tru o estetică a spațiului exterior au
finisajelor: tencuială gletuită și vop- cm grosime, iar pe tavanul subsolu- fost amplasați 24 de castani și 16 tei
sită cu vopsele lavabile aplicate lui se izolează cu polistiren expandat cu dimensiuni la plantare de mini-
tavanelor unde nu se montează de 20 cm grosime. Sistemul ter- mum 4 metri de-a lungul drumurilor
tavan suspendat fonoabsorbant. La moizolant este un sistem performant interioare, dar și în zona parcării. q

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 11


Impactul crizei COVID-19
asupra Ingineriei Geotehnice din România

prof. dr. ing. Loretta BATALI - Președinte Filiala București


și Vice-președinte al Societății Române de Geotehnică și Fundații

Actuala pandemie generată de răspândirea virusului SARS-Cov2 are un profund impact eco-
nomic, dincolo de cel sanitar și social, influențând negativ multe domenii de activitate, inclusiv
cel al construcțiilor, deși poate nu atât de vizibil în acest moment. Ca atare, și Ingineria Geo-
tehnică, baza construcțiilor (la propriu și la figurat) are de suferit, iar Societatea Română de
Geotehnică și Fundații (SRGF) încearcă să fie aproape de membrii săi oferind acele elemente sau
resurse pe care o societate profesională non-profit le poate mobiliza în acest scop.

Domeniul construcțiilor și exemplu este digitalizarea, care


mentenanța infrastructurii exis- înregistra întârzieri majore în
tente, precum și dezvoltarea România în toate domeniile și care
acesteia sunt activități esențiale acum are ocazia de a-și accelera
pentru economia României și a ritmul de dezvoltare. Lucrăm de
oricărei țări, de aceea trebuie acasă, ținem cursuri prin mijloace
depuse eforturi pentru conti - de comunicare la distanță, sem-
nuarea acestei activități, pentru năm electronic etc., lucruri pentru
menținerea șantierelor deschise care întâmpinam multă rezistență
și pentru continuarea investițiilor până la acest moment de criză. prof. Loretta BATALI ‐
în domeniu. De aceea, în cele Sigur, toate aceste mijloace de președintele Filialei București a SRGF
comunicare își dovedesc în aceste Astfel, am creat o platformă de
mai multe țări, inclusiv în
zile nu numai avantajele, ci și limi- discuții și partajare de resurse
România, în ciuda izolării impuse
tele, dar chiar și așa, întoarcerea pentru membrii noștri (SLACK
populației și a restrângerii unor
după criză la utilizarea doar a SRGF #coronavirus) unde se pot
activități, șantierele de con-
metodelor clasice ar fi un eșec.
strucții au funcționat în conti- găsi informații privind măsurile
Este și un moment de dovedire
nuare. SSM specifice acestei perioade,
a solidarității de grup, de breaslă,
Totuși, nesiguranța viitorului informații utile pentru companii și
un prilej de partajare a resurselor,
apropiat, lipsa unor măsuri mai angajați, măsuri luate sau propuse
care trebuie de asemenea fructifi-
clare de susținere a investițiilor pentru domeniul construcțiilor,
cat pentru îmbunătățirea modului
statului în acest domeniu sau eco- de cooperare între firmele și per- resurse documentare în liber
nomico-financiare a făcut ca piața soanele din cadrul unui domeniu acces / librării de specialitate vir-
să resimtă o oarecare stagnare a de activitate. tuale, oportunități de finanțare,
activităților. Marii actori globali își În calitatea mea de Președinte cursuri de formare etc.
protejează afacerile și investitorii, al Filialei București a SRGF mă voi De asemenea, în luna martie
în timp ce derulează proiectele referi în continuare la acțiunile pe 2020 am realizat un sondaj în
deja demarate, estimând că efec- care le-am întreprins și pe care le rândul membrilor SRGF București
tele se vor simți în anii ce vor prevedem pentru membrii acestei referitor la impactul pandemiei
urma. filiale, în contextul definit mai sus. asupra activităților lor. Dintre
Acest moment este și unul de Deși SRGF este o organizație respondenți, 40% aveau activități
reflecție, de repoziționare, de profesională non-profit, cu buget de proiectare, 32% de execuție,
posibilă și necesară schimbare și foarte limitat, am încercat să fim 12% de studii geotehnice, majo-
opinia mea este că așa trebuie alături de membrii noștri pentru a ritatea fiind firme mici, cu sub 20
privită criza pe care o traversăm, le pune la dispoziție resursele de de angajați. La finalul lunii martie
ca pe o oportunitate care trebuie care dispunem sau despre care 32% suferiseră deja scăderi ale
fructificată. Cel mai simplu aflăm informații. activității de până la 20%, 24%

16 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


de până la 40%, 20% nu suferi- Ca urmare a restricțiilor de și tehnici de comunicare la
seră deloc scăderi, iar 16% deplasare și de întrunire, SRGF a distanță, dar și pentru a marca
scăderi de peste 40%. 64% din- trebuit să ia decizia amânării celei data prevăzută a evenimentului,
tre respondenți prevedeau scă- de-a XIV-a Conferințe Naționale am hotărât organizarea la data
deri ulterioare, în timp ce 32% de Geotehnică și Fundații inițial prevăzută (2.09.2020) a
estimau că nu vor suferi un
CNGF2020, evenimentul național acestui curs, dar în sistem on-
impact negativ. Vom reface acest
principal al societății noastre, des- line.
sondaj în luna iunie pentru a
fășurat o dată la 4 ani, care urma Detalii despre acest eveni-
vedea dacă există o evoluție în
ceea ce privește impactul asupra să aibă loc în perioada 2 - 5 sep- ment, în curând.
firmelor din domeniu. Pentru tembrie 2020 la București, Mergând pe aceeași idee a
moment nu s-au desprins elemen- Ramada Parc. Astfel, noile date modernizării și digitalizării, din
te specifice ale acestui domeniu, de desfășurare ale CNGF2020 toamnă SRGF Filiala București va
diferite de cele ale domeniului de sunt 2 - 4 iunie 2021, în aceeași propune cursurile de formare deja
construcții în general, dar dacă locație. cunoscute, desfășurate împreună
acest lucru se va întâmpla, SRGF Întrucât în preziua confe - cu Universitatea Tehnică de Con-
București va face diligențele rinței era prevăzut un curs de strucții București (UTCB), precum
necesare față de autorități pentru
formare pe un subiect de mare și webinare în format on-line, în
a susține firmele din domeniu.
interes și actualitate, Utilizarea special pentru membrii săi, dar și
SRGF București a propus de
BIM în Ingineria Geotehnică, pentru alte persoane interesate.
asemenea oferirea de consul-
tanță tehnică gratuită, la dis- susținut împreună cu partenerul Sperăm ca toate aceste măsuri
tanță, membrilor săi în perioada educațional al CNGF2020, ALL- și acțiuni să vină în sprijinul mem-
pandemiei, pentru rezolvarea BIM NET, pentru a folosi oportu- brilor noștri și al adaptării noastre,
unor probleme tehnice mai com- nitatea de care vorbeam mai a tuturor în noua lume post-pan-
plicate. devreme legată de digitalizare demică! q

Noua dată de desfășurare a celei de-a XIV-a


Conferințe Naționale de Geotehnică și Fundații
este 2 - 4 iunie 2021
Societatea Română de Geotehnică și Fundații (SRGF) - Filiala București anunță:

În contextul pandemic actual, pe baza predicțiilor legate de durata epidemiei și a restricțiilor de adunări sau călătorie,
Comitetul de organizare al celei de-a XIV-a Conferințe Naționale de Geotehnică și Fundații, CNGF2020,
împreună cu Consiliul Director al SRGF, a luat decizia amânării CNGF2020.

Preocuparea noastră principală este asi-


gurarea siguranței participanților, dar și
organizarea unui eveniment tehnic și
științific reprezentativ pentru domeniul
nostru, care să beneficieze de o largă
audiență.

Noua dată de desfășurare a celei de-a


XIV-a Conferințe Naționale de Geoteh-
nică și Fundații CNGF2020 este 2 - 4
iunie 2021, la aceeași locație, Ramada
Park București.

Detalii și noutăți, pe site-ul conferinței:


cngf.srgf.ro

Președinte
Comitet de organizare CNGF2020
prof. dr. ing. Loretta BATALI

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 17


ABS Trenchless GmbH
Foraje orizontale de subtraversare
Membră a grupului BAUER, firma Tuburile de protecție pot fi scoase
germană ABS Trenchless GmbH prin împingere, pe măsură ce se
este specializată în producția de introduc tuburile noi, din PVC, desti-
instalații, scule și accesorii pentru nate lucrării respective.
foraje orizontale de subtraver- Cele mai solicitate instalații de foraj
sare, folosind sistemul de foraj cu orizontal de subtraversare sunt în
melc continuu, ABS (Auger Boring prezent modelele ABS 600, ABS
System). 800 și ABS 1200.
Cel mai nou dezvoltat este Sistemul
În cazul în care este necesară tre- de foraj controlat pentru rocă
cerea unor conducte pe sub o cale dură, CRB 100.
ferată, o intersecție dintr-un oraș, sau
chiar pe sub o autostradă sau un râu,
fără a se perturba traficul sau activi- Direcția este controlată printr-un
tatea în zonă, ABS Trenchless sistem optic de măsurare a unghiu-
GmbH oferă o soluție rapidă, sigură rilor, cu cameră de luat vederi, denu-
și ieftină. Se sapă două incinte, una mit teodolit și este urmărită pe un
de start și cealaltă de sosire, de o monitor. Sistemul de ghidare cu con-
parte și de alta a zonei respective, la trol optic permite o precizie de foraj
adâncimea la care se va introduce de max. 20 mm, pe o distanță de 100 m.
În faza a doua, capul de foraj montat
conducta. În incinta de start se intro-
pe secțiunea de burghiu cu elice con-
duce echipamentul de foraj orizontal, tinuă începe forarea la diametrul
care se poziționează pe șine speciale, dorit, în interiorul tubului de pro-
bine ancorate în sol. Grupul hidraulic tecție, înaintând împreună cu acesta
de putere, care acționează echipa- pe coloana de ghidare introdusă ante-
mentul de foraj, rămâne la exterior. rior. Materialul forat este eliminat prin
conducerea lui către incinta de
Instalațiile ABS dezvoltă forțe de pornire de către elicea continuă a
împingere de până la 3.100 kN și
cupluri de până la 100 kNm. Pot
executa foraje cu diametre de la
100 mm la 1.520 mm, pe distanțe
de până la 100 m.

Forajul se poate executa cu sau fără


ghidare.
Forajul fără ghidare se execută în
special pentru distanțe de foraj mai
mici. După ce suportul de susținere a
echipamentului de foraj a fost bine
poziționat pe direcția dorită, se exe-
cută forajul în interiorul tuburilor de
protecție. Materialul excavat de către
capul de săpare este trimis înapoi în
incinta de start de către elicea con-
tinuă a burghiului de foraj.
Forajul cu ghidare constă în intro-
ducerea, în prima fază, a unei coloane
de ghidare, cu un cap de săpare spe-
cial, tăiat asimetric, care, prin foraj,
presează materialul rezultat în pereții
găurii forate.

burghiului de foraj, de unde este scos Folosirea sistemului optic de ghidare


cu ajutorul unor containere speciale. asigură deviații de la direcția stabilită
Operația se repetă introducând o de doar câțiva milimetri.
nouă secțiune de burghiu împreună
cu un alt tub de protecție. În funcție Pentru mai multe informații despre
de natura lucrării, tuburile din oțel pot instalațiile ABS Trenchless contac-
fi sudate între ele și să rămână drept tați distribuitorul pentru România, firma
suport de protecție prin care vor fi TRACTOR PROIECT COMERȚ SRL
trecute conductele noi, sau cablurile din Brașov. q
necesare.

18 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Sistemele de sprijin din gabioane Maccaferri
Pentru a crește gradul de siguranță în exploatare, durabilitatea și pentru reducerea costurilor de
investiții și mentenanță, sistemele de ziduri de sprijin din gabioane au cunoscut, de-a lungul timpului,
îmbunătățiri importante. Din păcate, aceste îmbunătățiri bazate pe studierea performanțelor pe termen lung
nu au fost asumate de practica din țara noastră, unde s-au folosit sisteme de gabioane complicate și costisi-
toare. În cuprinsul prezentului articol, vom denumi aceste gabioane „clasice” și le vom descrie sub forma
unor coșuri din plase de sârmă metalică, atașate unui „cadru” din oțel beton de tip OB sau PC (fig. 1).

Sistemele de gabioane sunt sis- cu diafragme din plasă de oțel și al Între alte lucruri importante acest
teme flexibile, capabile să se ancorelor de rigidizare. Acestea permit normativ corelează durata de viață a
adapteze mișcărilor terenului și, din redistribuirea uniformă a eforturilor sistemului în raport cu nivelul de
acest motiv, sunt utilizate în locul mecanice de împingere, compresiune, agresivitate al mediului de exploa-
structurilor rigide din beton pentru a forfecare și tracțiune de-a lungul tare. Mai departe, această durată de
asigura stabilitate, drenaj și protecție întregului sistem asigurând structurii viață trebuie pusă în acord cu specifi-
la eroziune pe termen mediu. O mare o flexibilitate mărită (fig. 2). cațiile legilor privind durata de viață
deficiență a gabioanelor „clasice” se Cel mai elocvent exemplu este cel sau de exploatare a obiectivelor con-
datorează diferenței de rigiditate din- al saltelelor de gabioane folosite la struite. Prin urmare, nu se poate
tre cadrul metalic și plasa metalică. lucrările hidrotehnice pentru prote- acepta utilizarea de soluții cu durata
jarea talvegului și reducerea afuie- de viață de 5-10 ani pentru constru-
Introducerea în cadrul sistemului
rilor. În practică, sunt des întâlnite irea de structuri aferente auto-
a unor elemente „rigide” din OB sau străzilor care au durata de viață de
PC conduce, în cazul mișcării terenu- situațiile în care, din cauza rigidității
ranforsărilor din OB și PC, salteaua își 120 ani sau la lucrări hidrotehnice,
lui, la concentrarea eforturilor în zona unde întâlnim cerințe legale cuprin-
pierde capacitatea de a se „mula” la
acestor elemente. Astfel, în loc ca profilul talvegului iar apa curge pe zând intervalul între 30 ani și 60 ani.
eforturile să se redistribuie pe dedesubt, salteaua rămânând, în Prin folosirea acoperirilor succesive
întreaga suprafață a plaselor, ele se ultima fază, suspendată și ulterior, de protecții anticorozive neferoase și
vor concentra în jurul rigidizărilor generând colapsul întregului sistem sintetice, gabioanele Maccaferri sunt
perimetrale, conducând la suprasoli- constructiv (fig. 3). certificate cu durate de viață de 120
citarea sârmei din zona ochiurilor adi- Gabioanele Maccaferri au un com- ani. Compania Maccaferri investește
acente rigidizărilor. Rezultatul final portament superior datorat flexibilității, responsabil, an de an, în cercetare,
constă în deformarea excesivă a îmbunătățind concomitent și stabili- împingând, în prezent, performanțele
structurii, cedarea la rupere a pla- tatea structurală în condiții severe de gabioanelor sale la durate de viață de
selor și golirea ulterioară a coșurilor exploatare. peste 160 ani (protecția Galmac și
de gabioane de roca de umplere. Pe lângă deficiențele funcționale și poliamide PA6).
Gabioanele Maccaferri pun în de performanță, generate de modul Dar ce durată de viață au siste-
valoare avantajul ranforsării interne constructiv ne-evoluat, gabioanele mele de gabioane „clasice”, executate
„clasice” cu ramă din oțel-beton se cu ranforsări din OB și PC?
confruntă și cu o altă mare problemă: Fiind vorba de produse improvizate
probarea și evaluarea durabilității. și nereglementate, pentru a răspunde
Durabilitatea sistemelor de gabi- la această întrebare vom studia două
oane este reglementată conform SR aspecte importante:
EN 10223-3:2014 „Sârme de oțel și 1. Cât material se pierde în timp
produse de sârmă pentru împrejmuiri. din cauza coroziunii?
Partea 3: Produse din împletituri de 2. Care este grosimea „rigidizării”
sârmă de oțel cu ochiuri hexagonale la care structura își pierde stabilitatea?
pentru aplicații de inginerie civilă”. GP 093 - „Ghid privind proiectarea
structurilor de pământ armat cu
materiale geosintetice și metalice”, la
Cap. 4.3 Materiale metalice, Tabelul
Fig. 1: Schiță gabioane 4-5 – Valori ale grosimii de material
cu rama de oțel beton pierdute din cauza coroziunii, oferă niște
cifre aproximative. Astfel, observăm

Fig. 2: Schiță gabioane Maccaferri Fig. 3: Cedare gabioane clasice cu rame


cu diafragme și celule de confinare rigide din fier beton

20 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


că tabla neagră, utilizată în apă,
pierde, în 50 ani, 1,55 mm. Dacă la
execuția rigidizărilor se folosește OB
având diametrul de 10 mm, în 50 de
ani, din cauza pierderilor prin corozi-
une, vom avea un diamentru de
numai 6,9 mm. În realitate, această
valoare scade și mai mult din cauza
fenomenului de sablare în zona de
variație a nivelului apei, acolo unde
coroziunea este mult accelerată, iar
dacă aceste sisteme se folosesc la
susținerea terasamentelor rutiere,
scăderea este și mai mare, deoarece
se folosesc agenți de dezghețare cu Fig. 4: Zid de gabioane Maccaferri
conținut de cloruri și sulfați.
de gabioane pot oferi detaliile nece- punere în operă drastic reduși. Expli-
Acum avem o idee despre pier-
sare dimensionării responsabile de cația constă în faptul că gabioanele
derea de material, dar cum rămâne
structuri de susținere. clasice „risipesc” cantități impresio-
cu diametrul minim la care structura
În acest scop, Maccaferri pune la nante de oțel-beton care, pe lângă
își pierde stabilitatea? În mod curios,
dispoziția specialiștilor puternice faptul că induc grave deficiențe
deși gabioanele „clasice” se folosesc
instrumente software pentru dimen- funcționale, generează și costurile
de foarte mulți ani în țara noastră, nu
sionarea lucrărilor cu gabioane - cele mai mari privind achiziția, trans-
există modele de calcul reglementate
MACSTAR, GAWAC WIN, MACRA 1 și portul și prelucrarea lor.
care să permită evaluarea dimensio- În larga lor diversitate, gabioanele
nală a elementelor din oțel beton. În MACRA 2 – dar și baza tehnică de
informare și experiența acumulată în Maccaferri sunt, deseori, parte a
aceste condiții, putem aprecia doar că soluțiilor de optimizare a performan-
grosimea fierului de ramă a diferit în cei 138 de ani de cercetare și dez-
țelor și a costurilor de proiect.
funcție de solicitările prezumate la voltare a soluțiilor de gabioane. De exemplu, gabioanele de tip
care sistemul era supus. Nu puteam încheia fără a atinge „Strong Face”, la care panourile stan-
Maccaferri contrapune acestui model un subiect sensibil al zilelor noastre: dard expuse fenomenelor de sablare
care este costul gabioanelor „clasice” cu aluviuni sau la impact cu plutitori
învechit, ineficient și experimental, o sunt înlocuite cu panouri de înaltă
soluție sigură, suplă, modulară, rea- în raport cu cel al gabioanelor Macca-
rezistență chimică și mecanică.
lizată din celule de confinare a rocilor ferri. Fără îndoială, la acest capitol În forma lor preconfecționat - modu-
de umplere, armate la interior cu soluțiile Maccaferri se detașează net lară, Sistemele Maccaferri asigură
diafragme și tiranți de rigidizare. în fața gabioanelor „clasice” cu rame reducerea și controlul costurilor și
Bazate pe caracteristici folosite și pro- metalice aducând, în practică, eco- viteze mult superioare la punerea în
bate în întreaga lume, aceste sisteme nomii în medie de 20% și timpi de operă. q
Amenajarea zonei verzi și de agrement
Parcul Tineretului - Pădurea Clujenilor
prof. dr. ing. Gavril KOLLO - Universitatea Tehnică Cluj-Napoca,
Facultatea de Construcții, Departamentul de Căi Ferate, Drumuri și Poduri
ing. Gligan ARDELEAN
ing. Cristian ANTAL

Recentul proiect de înființare și dezvoltare a zonei de agrement Parcul Tineretului - Pădurea Clu-
jenilor (situat în Cluj-Napoca, pe o suprafață de 213.004 mp) include și realizarea unei pasarele pie-
tonale peste o ravenă care să lege traseele pietonale din interiorul parcului. Pe lângă utilitatea sa
din punct de vedere tehnic, pasarela are și o pronunțată valență estetică, dat fiind că le oferă pieto-
nilor o excepțională vedere panoramică, urmând a facilita observarea și explorarea eco-sistemului
nou creat.
În urma studiilor geotehnice a fost identificat stratul de pământ optim pentru încastrarea infra-
structurii realizate pe piloți forați.

Soluția tehnică adoptată la


pasarelă este de arc cu tirant, o
structură în care compresiunea
arcului este echilibrată de o forță de
tracțiune care se dezvoltă în tirant,
fără a genera împingeri laterale la
capetele arcelor, asemenea grinzi-
lor simplu rezemate. Eliminând
forțele orizontale de la nivelul
culeelor, rezultă niște infrastructuri
mai puțin masive, preluând doar
eforturi axiale.
Forțele preluate de tablier sunt
transmise arcelor prin intermediul Foto 1: Zona ce va fi supusă amenajării
tiranților.
Pentru alegerea materialului s-a
avut în vedere prevederile SR EN
1993-1-10: Eurocod 3. În conse-
cință, se vor utiliza oțeluri cu conți-
nut scăzut de carbon, conform
normelor EN 10025-1...6.
Dimensionarea structurii s-a
făcut analizând mai multe cazuri de
încărcare, combinând acțiunea
aglomerărilor de oameni cu acțiu-
nea vântului și greutatea proprie.
Pasarela are o deschidere de 30 m
și săgeata la cheie de 5 m, dispusă
la 4 m între nașteri, fiind realizată
sub formă de arc de cerc, înclinată
ușor la 10 grade înspre interior față Fig. 1: Situație teren în zona de amenajat
de verticală. Arcul este realizat din
țeavă pătrată RHS 320x16 mm,
oțel S355 M/ML iar grinzile tirant
sunt alcătuite din profile laminate
HEA 300, S355, au o contrasăgeată
la mijlocul deschiderii de 30 cm,
ajutând la scurgerea apelor de pe
cale, totodată având și rol estetic.
Sunt solidarizate prin intermediul
antretoazelor IPE 200, S355 și a
contravântuirilor inferioare din cor-
niere cu aripi egale L60x8, S275.
Fiecare grindă tirant este împăr-
țită în 3 ansambluri, două de capăt
și unul central. Acestea se vor Fig. 2: Sol vegetal 0,00 ‐ 0,20 m; Argilă, cefeniu‐gălbuie, umed, plastic‐vârtoasă, cu filme
monta pe șantier prind îmbinare cu de nisip 0,20 ‐ 6,00 m; Argilă marnoasă, plastic vârtoasă ‐ tare, cu fragemente de calcar și
plăci de capăt, utilizând șuruburi gresii și filme de nisip

22 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


nepretensionate din grupa 10.9, cu
diametru de 20 mm.
Antretoazele elemente structu-
rale sunt alcătuite din profile lami-
nate IPE 200, oțel S355M/ML.
Tiranții PFEIFER sunt realizați
din cablu de oțel d = 30 mm și sunt
ancorați de talpă, respectiv de arc
prin intermediul unor plăcuțe meta-
lice.
Contravântuirile în X sunt din
țeavă rotundă CHS 139.7x5 mm,
S275, având nașterile legate (sudate)
de grinzile tirant HEA 300, prin
intermediul unei plăci pentru spori-
rea lățimii grinzii tirant. Îmbinarea
cu arcele se va face cu șuruburi
nepretensionate din grupa 10.9, cu
diametru de 16 mm.
Calea pe pasarelă va fi formată Fig. 3
din 4 ansambluri alcătuite din plăci
metalice, cu striații la partea supe-
rioară pentru sporirea aderenței și
cu rigidizări, la partea inferioară,
din corniere cu aripi egale L60x8,
S275. Ansamblurile se montează pe
șantier prin prinderea cu șuruburi
nepretensionate din grupa 8.8, cu
diametru de 12 mm.
Varianta optimă de fundare este
cea cu fundații indirecte prin exe-
cuția a 2 culei fundate pe 3 piloți
fiecare, cu diametrul 60 cm, beton
C25/30, L = 11 m. Lumina între
fețele zidurilor de gardă este de
30,321 m. Distanța necesară va fi
respectată pentru a menține di-
mensiunea rosturilor de dilatație
stabilite în proiect de 5 cm și pentru
fixarea suprastructurii pe aparatele
de reazem fără a genera în aceasta
eforturi suplimentare.
Armarea piloților se face cu car- Fig. 4
case de armătură formate din bare
longitudinale, fretă, inele de rigidi-
zare și patine.
Barele longitudinale vor avea
diametrul de 20 mm, vor fi în
număr de 8 în secțiunea pilotului și
se sudează pe inelele de rigidizare
dispuse în lungul carcasei.
Armarea transversală se exe-
cută cu fretă având diametrul de
10 mm. Pasul fretei va fi de 20 cm.
Fixarea barelor longitudinale pe
inele și a fretei pe bare se poate
face prin puncte de sudură.
Pentru centrarea carcasei de
armătură în gaura de foraj, pe
barele longitudinale ale carcasei, la
exterior, se montează distanțieri
sub forma unei patine din oțel-
beton, câte 3 bucăți în secțiune,
puse la distanța de 2 m.
Piloții se vor solidariza printr-un
radier de beton armat de 80 cm Fig. 5
continuare în pagina 24 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 23
Æ urmare din pagina 23
înălțime, dimensiuni în plan de
5x3,3 m, beton C25/30; piloții se
vor încastra în radier 10 cm și, pen-
tru evitarea străpungerii betonului
din radier, barele longitudinale din
piloți se vor evaza, conform planșe-
lor din detaliile de armare.
Aparatele de reazem alese sunt
din neopren: pe o culee aparate din
neopren fixe, pe cealaltă culee apa-
rate mobile. Dimensiunile în plan
Fig. 6 ale aparatelor de reazem sunt 300 mm
x 150 mm; aparatele mobile au înăl-
țimea de 41 mm, cele fixe 19 mm.
DATE DE BAZĂ
Parametrii geotehnici utilizați în
calcul în vederea realizării pasarelei
pietonale s-au adoptat având la
bază studiile geotehnice puse la
dispoziție de către SC CAPE GEO-
TEHNICA SRL și sunt redate în
fig. 1 - 2.
Varianta optimă de fundare este
cea cu fundații indirecte prin exe-
cuția a 2 culei fundate pe 3 piloți
fiecare, cu diametrul 60 cm, beton
C25/30, L = 11 m. Lumina între
fețele zidurilor de gardă este de
Fig. 7: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + OAMENI PE JUMATE C1 30,321 m, iar distanța necesară
trebuie riguros respectată pentru a
menține dimensiunea rosturilor de
dilatație stabilite în proiect (5 cm)
și pentru fixarea suprastructurii pe
aparatele de reazem fără generarea
de eforturi suplimentare (fig. 3 - 5).
Schema statică echivalentă este
prezentată în figura 6.
EVALUAREA ÎNCĂRCĂRILOR
Conform SR EN 1991-2/2006,
pentru calcularea pasarelelor și tro-
tuarelor podurilor din localități se
consideră o încărcare uniform dis-
tribuită de 5.000 N/m2 (5 kN/mp)
reprezentând aglomerări de oameni
și o încărcare din vehicule de servi-
Fig. 8: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + AGLOMERĂRI DE OAMENI C2 ciu de Qsv1= 80 kN și Qsv2 = 40 kN
dispuse la 3 m interax în sens longi-
tudinal, iar în sens transversal la
1,30 m. Coeficienții parțiali de sigu-
ranță folosiți pentru pasarele sunt
γG = 1,35 pentru greutăți proprii și
γQi = 1,5 pentru acțiuni variabile
conform EC 1. Pentru acțiuni din
vânt s-au folosit ψ0 = 0,3; ψ1 =
0,2; ψ02 = 0,0. Deformația maximă
admisă pentru pasarelă s-a luat
δmax = L/600. Pentru predimensio-
narea elementelor și calculul săgeții
maxime admise s-au realizat niște
scheme de încărcare din aglomerări
de oameni, greutate proprie, vânt
și vehicul.
Evaluarea încărcărilor s-a făcut
printr-un program de calcul auto-
Fig. 9: Caz de încărcre ‐ GREUTATE PROPRIE + VEHICUL DE SERVICIU C3 mat și în urma unor combinații de
continuare în pagina 26 È

24 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Æ urmare din pagina 24
încărcări. Modurile de dispunere a
acestora sunt prezentate în figurile
7 - 9.
CALCULUL SOLICITĂRILOR
În urma rulării în program a
cazurilor de încărcare rezultă valo-
rile prezentate în figurile 10 - 15.
DIMENSIONAREA
ELEMENTELOR
În urma evaluării momentelor, a
forței axiale din tiranți, a deforma-
ției maxime admisibile, pasarela
pietonală se va compune din urmă-
toarele elemente:
• două arce alcătuite din țeavă
pătrată RHS 320x16 mm, oțel S355
M/ML, înclinate 10 grade;
• contravântuiri în X din țeavă
rotundă CHS 139.7x5 mm;
Fig. 10: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PRORIE + OAMENI PE JUMATE C1 ‐ • tiranți Pfeifer - elemente struc-
DEFORMAȚIA MAXIMĂ turale cu diametrul de 30 mm, oțel
S355;
• grinzile tirant din profile lami-
nate HEA 300, oțel S355;
• antretoaze IPE 200, oțel S355;
• contravânturi inferioare din cor-
niere cu aripi egale L60x8, oțel
S275;
• montarea ansamblelor se va
face cu șuruburi grupa 10.9, cu dia-
metru de 20 mm;
• calea pe pasarelă din plăci
metalice cu rigidizări la partea infe-
rioară din corniere cu aripi egale
L60x8, oțel S275;
• fundații indirecte prin execuția
a 2 culei fundate pe 3 piloți fiecare,
cu diametrul 60 cm, beton C25/30,
L = 11 m;
• barele longitudinale vor avea
diametrul de 20 mm, vor fi în
Fig. 11: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + AGLOMERĂRI DE OAMENI C2 ‐ număr de 8 în secțiunea pilotului;
DEFORMAȚIA MAXIMĂ • armarea transversală se exe-
cută cu freta având diametrul de
10 mm;
• piloții se vor solidariza prin -
tr-un radier de beton armat de
80 cm înălțime, dimensiuni în plan
de 5x3,3 m, beton C25/30.
CONCLUZII
În urma realizării calculelor cu
ajutorul programului de calcul
structural putem trage următoarele
concluzii:
• Conform diagramelor de defor-
mație realizate din program se
poate observa faptul că deformația
pasarelei este cea mai mare în
cazul C1 de încărcare, care are o
săgeată δmaxC1 = 42,29 mm față de
celelalte două cazuri, C2 respectiv
C3, care au δmaxC2 = 21,88 mm și
δmaxC3 = 35,87 mm, ducând la con-
cluzia că încărcarea din greutate
Fig. 12: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + VEHICUL DE SERVICIU C3 ‐ proprie și aglomerări de oameni pe
DEFORMAȚIA MAXIMĂ jumătatea pasarelei este mult mai

26 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Fig. 13: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + OAMENI PE JUMATE C1 ‐
MOMENT MAXIM

Fig. 14: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + AGLOMERĂRI DE OAMENI C2 ‐


MOMENT MAXIM

Fig. 15: Caz de încărcare ‐ GREUTATE PROPRIE + VEHICUL DE SERVICIU C3 ‐


MOMENT MAXIM
defavorabilă ca încărcarea din greu- BIBLIOGRAFIE Casa Editorială „Demiung”, Iași,
tate proprie și aglomerări de oa- 1. MOGA, Petru, GUȚIU, I. 1996;
meni pe întreaga structură, respectiv Ștefan, MOGA, Cătălin, DANCIU, 4. SR EN 1993-1-1/2006
cea din vehicul de serviciu. D. Alexandra, SUCIU, Mircea, Eurocod 3, Proiectarea structurilor
• Conform diagramelor de Pasarele pietonale metalice Vol. 2, de oțel, Partea 1-5: Elemente din
moment încovoietor rezultate din
Manual de proiectare; plăci plane solicitate în planul lor;
program, rezultă că MmaxC3 = 45,8
2. BONDARIUC, V., BĂN- 5. SR EN 1993-2/2007.
kNm/m este momentul maxim
pozitiv aferent cazului de încărcare CILĂ, R., BOLDUȘ, D., Poduri Eurocod 3, Proiectarea structurilor
C3 iar momentul maxim negativ metalice, Vol. 1 - 2, Universitatea de oțel, Partea 2: Poduri de oțel;
MmaxC2 = -33,1 kNm/m este Tehnică Timișoara, 1997; 6. EUROCODE 3, Exemplu
momentul maxim negativ aferent 3. JANTEA, C., VARLAM, F., de calcul. Tempus Phare Project
cazului de încărcare C2. Poduri metalice. Acțiuni și calcul. 01198, 1997. q

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 27


Soluții de tip machine control de la Leica Geosystems
Specialiștii TOP GEOCART aduc în România soluțiile de tip machine control de la Leica Geosystems, în
scopul optimizării și rezolvării mai rapide și mai sustenabile a sarcinilor necesare în șantierele de construcții.
Leica iCON iGD3 este o soluție inteligentă de nivelare 3D pentru buldozere care va revoluționa modul în care
se pot muta diferitele volume de pământ într-un șantier. Nu numai că mărește productivitatea, ci oferă și o fle-
xibilitate de neegalat. Sistemul 3D aduce proiectul în interiorul cabinei. Profesioniștii din domeniul construcțiilor
pot lucra independent și cu precizie oriunde în șantier, ghidați de un sistem GNSS sau de o stație totală roboti-
zată Leica Geosystems.
Sistemul iGD3 Leica iCON pentru buldozere poate crește vizibil utilizarea mașinilor, productivitatea și opti-
mizarea utilizării materialelor pe orice zonă de amenajare a teritoriului. Acesta poate fi utilizat cu o gamă largă
de senzori și combină ușurința în utilizare, flexibilitatea fără egal cu interfața de utilizator puternică și intuitivă.
Sistemul integrează telematica Leica iCON, care permite transferul facil de date de la birou la utilaj, suport de la
distanță și gestionarea parcului de utilaje prin intermediul site-ului de telematică iCON.
Cheia sistemului iGD3 Leica iCON constă în conceptul unic PowerSnap™ - o singură stație de andocare care
permite schimbul ușor și rapid de panouri, în funcție de sarcina pe care trebuie să o rezolve.
Sistemul de nivelare Leica
iCON 3D iGG3 pentru buldozere
sau gredere poate crește în mod
remarcabil utilizarea și productivi-
tatea utilajului și optimizează
utili zarea materialelor pe orice
sarcină de nivelare fină. Asemă-
nător lui iGD3, și iGG3 poate fi
utilizat cu o gamă largă de senzori
și combină ușurința de utilizare și
flexibilitatea fără egal cu o inter-
față utilizator puternică și intuitivă.
Sistemul integrează Leica ConX, care permite transferul facil de date de la birou la utilaj, suport de la distanță
și gestionarea parcului de utilaje.
Leica ConX software - acest
instrument de colaborare bazat
pe cloud permite gestionarea efi-
cientă pentru toate proiectele de
construcție conectate, inclusiv plat-
formele terților și transmiterea în
timp real a datelor legate de locul
de muncă către toate părțile
interesate. Cu Leica ConX, uti-
lizatorii neexperimentați vor
putea să vizualizeze și să valideze
modele de referință localizate,
date topografice și date de con-
strucții. Leica ConX oferă o gamă
largă de unelte și instrumente
web, rapide și ușor de utilizat,
pentru a face treaba mai rapidă și
mai eficientă.

TOP GEOCART va continua să reprezinte un partener de încredere pentru specialiștii constructori și de


măsurători terestre din România, prin oferirea de soluții moderne și convenabile, prin deschiderea de a colabora
cu soluții tehnice și de tip „know how” Leica Geosystems și prin participarea la proiecte comune de cer-
cetare și diseminare. q

28 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Situația cadastrului sistematic
în România

prof. dr. ing. Cornel PĂUNESCU

În anul 2021 se vor împlini 10 ani de când a început în România procesul de înregistrare sistema-
tică a proprietăților. Din păcate, societatea românească nu prea are ce sărbători. Din cele peste
3.000 de localități care există în România, doar 86 se pot lăuda că au toate imobilele înregistrate în
cartea funciară. Deși aceste lucrări se desfășoară în peste 186 localități, rata de finalizare a aces-
tora este foarte mică.

Cadastrul sistematic în România • ANCPI, responsabilă cu strate-


a început cu proiectul CESAR (1 și 2), gia de implementare a cadastrului
finanțat de Banca Mondială. sistematic.
Aproape zece ani mai târziu, au mai • Oficiile de Cadastru și Publici-
rămas încă de finalizat lucrările în tate Imobiliară, care recepționează
19 localități. În cadrul acestui pro- lucrările de cadastru sistematic,
iect s-au desfășurat lucrări în 50 de organizează publicarea documente-
localități. PNCCF a debutat în anii lor tehnice și participă, prin repre-
2014 - 2015, însă lucrările se des- zentanții desemnați, la soluționarea
cererilor de rectificare formulate în
fășoară în acest moment cu rezul-
urma publicării documentelor teh-
tatele pe care le putem vedea cu
nice.
toții.
• Unitățile administrativ-terito-
În general, Banca Mondială
riale care au ca atribuții, prin repre-
aplică o strategie bine-cunoscută zentanții desemnați, înștiințarea
atunci când vinde/implementează prin orice mijloc de publicitate a prof. dr. ing. Cornel PĂUNESCU
astfel de proiecte. Legislația se tes- deținătorilor imobilelor cu privire la
tează întâi într-un proiect pilot. din domeniu, pentru a vedea care
obligațiile pe care aceștia le au, să
Rezultatele proiectului pilot sunt participe la identificarea imobilelor, ar putea fi cauzele acestor eșecuri.
analizate, legislația este completată să pună la dispoziția executanților Strategia ANCPI este greu de
și sunt testate într-un alt proiect informațiile și evidențele pe care le identificat. Deși există un document
pilot. După acesta sunt întocmite au, să verifice și să contrasemneze numit „Strategia ANCPI pe perioada
legislația și procedurile finale și se documentele cadastrale. 2013-2017”, nu se precizează abso-
implementează un program națio- • Profesioniștii din domeniul lut nimic despre prioritățile institu-
nal. Aceasta a fost strategia apli- cadastrului, persoane fizice și juri- ției și cum intenționează să-și atingă
cată în proiectele pilot CESAR 1 și dice autorizate, care efectuează obiectivul propus de a înregistra cât
CESAR 2. Pe baza acestor proiecte operațiunile tehnice specifice activi- mai multe proprietăți în sistemul de
pilot și a modificărilor legislative tății cadastrale de determinare a cadastru și carte funciară. Mai mult,
aferente, ANCPI a inițiat Programul limitelor imobilelor, de identificare a deși activitățile de cadastru sunt
Național de Cadastru și Carte Fun- deținătorilor și de elaborare a docu- prestate de profesioniștii persoane
ciară. Este de înțeles că în proiec- mentațiilor cadastrale. fizice sau juridice autorizate, aceș-
În multe declarații publice, tia nu sunt pomeniți niciunde în
tele pilot lucrurile au mers greoi din
ANCPI clamează drept reușit gradul interiorul documentului.
cauza lipsei de experiență a presta-
mare de contractare a lucrărilor de
torilor, a instituțiilor însărcinate cu La fel, în studiul de fezabilitate
cadastru sistematic la nivel de sec-
recepția și verificarea lucrărilor de pentru finanțarea proiectului de
tor cadastral. Gradul de finalizare a
înregistrare sistematică și a lipsei cadastru de către Uniunea Euro-
acestor contracte însă este foarte
unei legislații coerente și adaptate mic. Mai mult, la ultimele două lici- peană, se vorbește de nenumărate
noilor nevoi. Însă este mai greu de tații, realizate la nivel de UAT de avantaje și facilități pentru econo-
înțeles de ce, după experiența a data aceasta, din 357 localități mie și firme, dar nu se găsește nicio
două proiecte pilot, lucrurile se scoase la licitație, au fost depuse mențiune asupra profesioniștilor
mișcă la fel de greu. oferte doar pentru 71 de localități care lucrează în cadastru.
Entitățile responsabile cu imple- (circa 20%). Este necesară o ana- Ignorarea repetată a celor care
mentarea lucrărilor de înregistrare liză serioasă, atât la nivel instituțio- muncesc efectiv în procesul de
sistematică sunt: nal, cât și în rândul profesioniștilor înregistrare a proprietăților arată

30 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


atitudinea ANCPI față de aceștia. considerând că aceasta, prin meca- Un alt element care duce la con-
Deși în regulamentul de funcționare nismele de cerere și ofertă, se tractarea redusă a lucrărilor de
al ANCPI se specifică clar că Agen- poate regla singură, la ora aceasta, înregistrare sistematică a proprie-
ția coordonează executarea lucrări- până și cele mai liberale guvernări tății îl reprezintă decontarea anevo-
lor de cadastru și colaborează cu aplică principiile keynesiene, care ioasă a lucrărilor. Procesul de
organizații profesionale și societăți acordă statului o responsabilitate cadastrare este îndelungat, durata
comerciale, acest lucru este foarte crescută în crearea unei piețe func- sa depinzând de foarte mulți fac-
greu de observat de către profesio- ționale și a bunăstării celor care tori, de la cantitatea de imobile,
niștii din domeniul cadastrului. activează în ea. ANCPI este o insti- până la procesul anevoios de re-
Consultările cu mediul privat au tuție a statului. Responsabilitatea ei cepție și verificare a lucrărilor de
fost sporadice. Majoritatea profe- este de a crea o piață corectă, con- către oficiile de cadastru. În aceste
sioniștilor au observat că, deși curențială prin finanțarea corectă a condiții, prestatorii pot aștepta
modificările de legi și ordine care îi lucrărilor de cadastru. chiar și ani de zile până la primele
privesc direct sunt supuse dezbate- Valorile estimate ale contracte- decontări. Astfel că reticența lor de
rilor publice conform legii, suges- lor, calculate de ANCPI, au fost
a participa la realizarea unor astfel
tiile lor nu sunt luate în considerare. făcute fără a realiza o consultare
Aceste lucruri au dus la o atmosferă de lucrări, mai ales a persoanelor
reală de piață. Acest lucru a dus la
de totală neîncredere între Agenție fizice autorizate și firmelor mai
o valoare impusă care nu acoperă
și mediul privat, persoanele fizice și mici, este pe deplin justificată.
nevoile și, în același timp, nu sti-
juridice, parte esențială a sistemu- În aceste condiții este clar de ce
mulează profesioniștii din domeniu
lui de cadastru românesc, devenind în contractarea unor astfel de gradul de finalizare și mai nou, gra-
reticente să participe la procesul de lucrări. În plus, subfinanțarea la dul de contractare a lucrărilor de
înregistrare sistematică a proprie- care piața de cadastru a fost înregistrare sistematică este total
tăților inițiat de ANCPI. supusă de-a lungul timpului precum nesatisfăcător. Sunt necesare mă-
Încă din perioada Marii Crize și lipsa de predictibilitate au făcut suri imediate pentru rezolvarea
Mondiale din 1929-1933, majorita- persoanele fizice și juridice să fie situațiilor descrise mai sus, astfel
tea statelor şi-au schimbat atitudi- reticente în a se angrena în astfel încât profesioniștii din domeniu să
nea față de economie. Dacă până de lucrări complexe, costisitoare și fie motivați să participe la realiza-
atunci statul nu intervenea în piață, nerentabile. rea lucrărilor de cadastru sistematic.

continuare în pagina 32 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 31
Æ urmare din pagina 31
Este adevărat că în ultimele luni Toate acestea pot reprezenta Lipsa unei definiri clare a erorii
au fost făcuți câțiva pași încuraja- semene ale unui dezgheț în relația duce la situații absurde în care
tori în direcția rezolvării unora din- dintre mediul privat și ANCPI. lucrările sunt respinse sau accep-
tre problemele menționate. Printre Aceste măsuri trebuie continuate și tate în funcție de toanele inspecto-
aceștia, a fost realizată o cercetare completate, pentru a putea restabili rilor de cadastru sau registratorilor
de piață pentru a putea avea o relații de încredere între mediul pri- de carte funciară. Practic, orice
imagine mai corectă asupra modu- vat și cel de stat. Comunitatea pro- poate fi considerat eroare, de la
lui de estimare a valorii contracte- fesioniștilor așteaptă o reformă cele grave, ca lipsa unei ipoteci,
lor. ANCPI a început să arate o profundă a strategiei în ceea ce pri- până la lipsa unui semn de punc-
deschidere mai mare către dialog. tuație. Prestatorii, deși au posibili-
vește sistemul de înregistrare a
Au fost inițiate o serie de întâlniri cu tatea să reclame aceste abuzuri sau
proprietății și așteaptă de la ANCPI
Uniunea Geodezilor din România, să acționeze în justiție, din lipsă de
un dialog susținut pe aceste teme.
Asociația Patronală din Cadastru, timp și de fonduri, preferă să refacă
În plus, se simte nevoia ca ANCPI
Geodezie și Cartografie sau Aso- aceste „erori”, în speranța că lucra-
să-i recunoască și să îi aprecieze la
ciația Evaluatorilor Funciari. Nu rea „va trece”.
este însă suficient. Aceste organi- justa valoare pe cei care lucrează
În plus, sunt foarte rare cazurile
zații reprezintă doar o parte dintre efectiv în realizarea lucrărilor de
în care OCPI reușește să se înca-
profesioniștii din domeniu. Este cadastru în România.
dreze în termenul prevăzut de lege
necesar ca aceste dialoguri să fie Rolul Oficiilor de Cadastru și
pentru verificare. Dacă prestatorul
extinse, astfel încât să-i cuprindă Publicitate Imobiliară din România este penalizat pentru întârzieri în
pe cât mai mulți dintre cei care des- este de a verifica și recepționa predarea lucrării, lucrurile nu stau
fășoară această activitate. lucrările de înregistrare a proprie- la fel pentru oficiile de cadastru.
O altă premieră a fost accepta- tăților. În acest sens, aceste insti- Astfel s-a ajuns în practică la cazuri
rea pentru prima dată a observații- tuții sunt direct responsabile de de întârziere a lucrărilor de peste
lor făcute în dezbaterea publică rapiditatea cu care se desfășoară un an de zile.
pentru ordinele emise de ANCPI. Un procesul de înregistrare sistematică Persoanele fizice și juridice se
exemplu, nu singurul, ar fi reintro- a proprietății. Analizând însă timpul confruntă la fiecare lucrare contrac-
ducerea referatului de completare pe care o asemenea lucrare îl tată cu aceste probleme. Pe lângă
pentru lucrările de înregistrare spo- petrece în procedura de verificare, faptul că nu există livrări parțiale
radică a proprietăților. Nu este sufi- precum și gradul mare de respin- ale lucrărilor, că costurile de exe-
cient. ANCPI trebuie să se aplece geri pe care OCPI-urile îl au, putem cuție sunt mari, nu își pot previ-
mai aprofundat către specialiștii din afirma că, în loc să accelereze pro- ziona nici măcar un termen fezabil
domeniu, iar doleanțele lor să fie pentru finalizarea lucrărilor.
cesul, aceste instituții îl încetinesc.
preluate și aplicate în noile legi și Este adevărat că aceste situații
Nu se poate vorbi de o practică
regulamente. nu se întâlnesc în toate oficiile de
unitară în ceea ce privește modul
Un alt exemplu este posibilitatea cadastru. Există foarte mulți anga-
de verificare a lucrărilor de înregis-
pe care ANCPI o oferă profesioniști- jați ai acestor instituții care au un
trare sistematică a proprietăților.
lor din domeniu de realizare a unor
„Ce trece la un oficiu nu trece la grad înalt de pregătire, experiență
proceduri specifice cadastrului, în
altul”. Acest lucru se datorează, în și etică profesională. Se evidențiază
mediul online. Aceste măsuri, luate
mare măsură, specificațiilor tehnice astfel o serie de județe în care gra-
pe perioada pandemiei de COVID
interpretabile sau, mai bine zis, dul de înregistrare a imobilelor este
19, trebuie să continue și după ce
inexistenței unor specificații tehnice foarte ridicat.
lucrurile vor reveni la normal.
clare, concise, în ceea ce privește Profesioniștii din domeniul cadas-
ANCPI trebuie să facă pași serioși și
trului așteaptă prevederi clare de
susținuți către digitalizarea și sim- modul de recepție și verificare a
recepție și verificare a lucrărilor, o
plificarea procedurilor de înregis- lucrărilor de înregistrare sistema-
practică unitară la nivel național
trare a imobilelor. tică.
care să dea posibilitatea creării unui
flux de lucru pentru lucrările de
înregistrare sistematică, în orice
localitate ar fi desfășurate. De ase-
menea, este necesară o schimbare
de mentalitate a lucrătorilor din ofi-
ciile de cadastru, de la o abordare
calată pe identificarea erorilor, la o
abordare centrată pe găsirea de
soluții constructive. O soluție pen-
tru motivarea responsabililor aces-
tor instituții de a accelera procesul
de cadastrare ar fi evaluarea lor în
funcție de numărul de imobile
înscrise, nu de numărul de imobile
contractate.

32 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Unitățile administrativ-teritoriale
au rolul de a ajuta prestatorul în
desfășurarea activității de înregis-
trare sistematică a proprietății. Asi-
gurarea sprijinului în desfășurarea
campaniei de informare, a identifi-
cării proprietarilor și în aspectele ce
țin de corectitudinea lucrării asigură
în mare măsură succesul sau eșecul
unui proiect de cadastru sistematic.
Există însă cazuri în care primă-
riile nu sunt dispuse la acordarea
acestui ajutor. În aceste situații,
profesionistul din domeniul cadas-
trului se găsește în situația ingrată
de a trebui să realizeze lucrarea
fără accesul la date esențiale pen-
tru aceasta. Mai mult, nu are nicio
pârghie în a putea determina o
schimbare de atitudine. Se află la
bunăvoința instituției, fără nicio
posibilitate de a le influența com-
portamentul în mod legal. cauza lipsei unui termen de compa- Lipsa unei forme de asociere, a
Lipsa sprijinului autorităților rație și a lipsei de experiență, pres- unei legi a profesiei, au făcut din
locale este un factor care contribuie tatorii au estimat greșit valoarea persoanele fizice și juridice autori-
enorm la întârzierea procesului de contractelor, este de neînțeles zate niște entități disparate, fără
cadastrare. De foarte multe ori, acceptarea tacită a următoarelor sentimentul apartenenței la un set
persoana fizică sau juridică autori- contracte la un preț foarte mic. de valori comune date de o anumită
zată este pusă în fața unei alegeri Competiția, de multe ori nelo- etică a profesiei. Experimente eșu-
imposibile: „ori satisface dorințele ială, între prestatori a făcut ca ate ca Ordin al geodezilor, declarat
primarului, ori acesta nu semnează prețul să scadă de la licitație la lici- neconstituțional în anul 2009, nu
documentele cadastrale”. Și, ca tație, ajungându-se la valori ale au făcut decât să spulbere și mai
întotdeauna, atunci când lucrurile contractelor de-a dreptul absurde. mult încrederea profesioniștilor în
nu ies conform dorințelor primăriei, În timp ce se plângeau de valoarea orice fel de organizații profesionale
de vină este prestatorul lucrării. estimată scăzută a contractelor, sau legi ale profesiei.
Din fericire, aceste probleme nu licitau la prețuri din ce în ce mai Dacă lucrurile continuă la fel ca
sunt întâlnite foarte des în cadrul până acum, este clar că procesul de
mici.
procesului de înregistrare sistema- cadastrare a țării va fi anevoios și
Acest lucru a dus la deteriorarea
tică a proprietății. De cele mai de lungă durată. Este nevoie de o
calității lucrărilor, la angajarea unei
multe ori, primăriile și profesioniștii strategie nouă a ANCPI, de schim-
resurse umane mai slab pregătite,
din domeniul cadastrului încearcă barea mentalității OCPI-urilor, de o
în condițiile în care acest domeniu
estimare corectă a valorii contrac-
să alcătuiască o echipă funcțională suferă oricum din cauza lipsei de
telor de execuție și de specificații
care să poată realiza cadastrarea personal specializat, mulți dintre
tehnice clare, scrise care să nu mai
localității în condiții bune. lucrătorii în cadastru reorientân-
lase profesioniștii din cadastru la
Deși nu apare nicăieri în strate- du-se către alte meserii, aducă- mila funcționarilor.
giile ANCPI, prestatorul lucrării de toare de compensații financiare La zece ani de la demararea
înregistrare sistematică este entita- decente, sau către alte țări. Toate cadastrului sistematic este nevoie
tea cea mai importantă dintre toate aceste cauze nu au ajutat deloc la de o reevaluare a rolului fiecărei
cele enumerate. Responsabilitatea accelerarea procesului de cadas- entități implicate. Este imperios
sa se întinde pe tot parcursul lucră- trare, ba dimpotrivă. necesară declanșarea unui dialog
rii, ba chiar, de multe ori, și după Tagma lucrătorilor din cadastru constructiv. Este nevoie de recâști-
finalizarea lor. Cu toate acestea, suferă de o lipsă a conștiinței de garea încrederii de ambele părți, de
nici el nu este lipsit de vină în ceea breaslă. Profesionistul din acest o relație nouă, bazată pe respect,
ce privește încetinirea procesului de domeniu nu mai are încredere în corectitudine, transparență și încre-
cadastru. instituții. După ce a fost ignorat ani dere reciprocă.
O parte din vină pentru valoarea de zile de către autoritățile statului, După ani de zile în care au fost
estimată scăzută a contractelor o îi este din ce în ce mai greu să mai tratați ca ultima za din lanțul trofic,
poartă și prestatorii. Dacă în cadrul creadă că se va schimba ceva în profesioniștilor din cadastru li se
proiectului CESAR, primul proiect bine, astfel încât să se implice în cere să mai acorde încă o dată
de înregistrare sistematică din proiectul de înregistrare sistema- încredere.
România, este de înțeles că, din tică. Se mai poate? q

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 33


Tehnologia de scanare 3D le oferă acum posi- procese eficiente de conversie a oricărei structuri
bilitatea tuturor celor din România de a avea fizice în modelul său digital. Acesta poate fi ulte-
acces rapid la date precise despre construcții și rior prelucrat în BIM (Building Information Mode-
proprietăți. Graphein, o companie fondată în ling), în model 3D sau în releveu 2D, la nivelul de
2014, urmărește să facă această tehnologie detaliere dorit de client. Graphein este astfel un
accesibilă pentru investitori, dezvoltatori și profe- promotor important al implementării soluțiilor
sioniști din domeniul construcțiilor. Graphein se BIM în România, importând know-how internațio-
poziționează astfel pe primele locuri în România nal și facilitând accesul profesioniștilor la servicii
la furnizarea de servicii rapide și precise de asis- tehnologizate integrate.
tență topografică în șantier, scanare 3D și asistență
tehnică pentru cadastru și intabulare. Precizia lor Pe lângă serviciile dedicate sectorului construc-
este recunoscută la nivel național prin premii și țiilor, Graphein oferă servicii pentru piața imobi-
nominalizări din domeniu, fiind promovați ca un liară, pentru managerii de proprietăți sau de
exemplu de excelență în inovație și tehnologie. facilități, contribuind cu soluții rapide de realizare
a releveelor exterioare și interioare prin BOMA,
„Scanarea 3D le este de folos inginerilor, arhi- cel mai utilizat standard internațional de măsu-
tecților și specialiștilor din domeniul construcții- rare a spațiilor comerciale și birourilor. Cum asi-
lor, cu utilizare pentru: Building Information gurarea construcțiilor devine un subiect din ce în
Modeling, proiecte civile și industriale, arhitectură ce mai prezent în spațiul românesc, posibilitatea
și urbanism, monumente istorice și site-uri verificării condițiilor de exploatare sau evaluarea
arheologice. Informațiile sunt precise și utile ori- condițiilor de prevenire a incidentelor, accidente-
cărui specialist în domeniu, întrucât permit efec- lor și avariilor devine o necesitate.
tuarea de mici intervenții în mod rapid și fără
costuri ridicate. Tehnologia este non-invazivă și În ultimii ani, Graphein urmărește activ extin-
se poate utiliza indiferent că este vorba despre o derea serviciilor sale pentru promovarea culturii
digitale ca instrument de creștere a calității
clădire nouă, veche sau în curs de construire. Un
mediului construit. În acest scop a inițiat un pro-
mare plus pe care îl aduce această metodă este
iect educațional în cadrul Universității de Arhitec-
faptul că diferitele probleme ale structurii sau
tură „Ion Mincu” - București pentru a familiariza
fațadei se detectează din timp și pot fi remediate
studenții cu noua tehnologie și a face cunoscute
înainte să se agraveze. Datele generate permit
beneficiile acesteia. Din 2020, se numără printre
analiza detaliată, de la fațade, pereți și până la
partenerii fondatori ai Bucharest Building Blocks,
pardoseli, indiferent de obstacole. Metoda ajută un proiect de cercetare-dezvoltare, alături de alți
astfel la reducerea riscurilor și la diminuarea cos- tineri profesioniști din domeniu. Pornind de la
turilor aferente. Scanarea 3D aduce astfel benefi- scanarea 3D, proiectul își propune să dezvolte
cii întregului sistem care operează în domeniul soluții de gestiune a datelor urbane, de inventa-
construcțiilor”, recomandă specialiștii Graphein. riere digitală și de integrare a acestora cu date
despre utilități sau servicii publice.
Cu un portofoliul consistent care numără peste
100 clienți și 600 proiecte în România, Franța, Graphein Talks, cel mai recent proiect al echi-
Elveția, Germania, Cipru, Anglia etc., Graphein a pei, este o inițiativă care urmărește promovarea
devenit în doar câțiva ani o companie sustenabilă oportunităților din domeniul construcțiilor alături
pe piața românească, având la baza performanței de invitații speciali, profesioniști consacrați sau
o echipă de peste 30 de profesioniști. Dispune emergenți. Cu această ocazie, Graphein îi invită
constant de tehnologie de ultimă generație, cu pe cei interesați de subiect să urmărească eveni-
ajutorul căreia poate măsura orice imobil, până la mentul online pe Zoom, YouTube si LIVE pe
cel mai mic detaliu. Serviciile lor sunt adaptate pagina de Facebook Graphein în fiecare zi de
pentru a deservi întreaga piață a construcțiilor: marți, de la orele 10.00, pentru a afla mai multe
de la proiecte rezidențiale la cele industriale, de despre starea clădirilor din România, dar și des-
la construcții corporate la patrimoniu, de la spații pre antreprenoriat, comunitate, proiecte de cer-
comerciale la infrastructură. Sunt specializați în cetare și inovație. q
Bazinul Olimpic din Târgu Mureș
Proiectul se referă la structura din lemn lamelat încleiat executată pentru acoperirea unui bazin
olimpic de înot amplasat în municipiul Târgu Mureș. Acesta face parte din programul dezvoltat de
către Compania Națională de Investiții. În anul 2019 GLULAM SA a întocmit proiectul de adaptare la
teren ținând cont de normativele în vigoare și de o abordare nouă a structurii.

Pentru calculul structural au fost luate în considerare Adoptarea unui sistem structural cu eficiență scă-
următoarele caracteristici ale amplasamentului: zută, impus de geometria construcției, precum și des-
• presiunea de referință a vântului q0 = 0,4 kPa; chiderea și traveea relativ mari au pus probleme
• încărcare din zăpadă pe sol sk = 1,50 kN/m2; deosebite de rezistență și stabilitate.
• accelerația de proiectare a terenului ag = 0,15 g m/s2; Solicitările maxime obținute în urma calculului
• perioada de colț Tc = 0,7 s. structural au fost următoarele:
Construcția a fost încadrată în clasa de importanță II
• Pentru grindă:
cu γi = 1,20.
- My = 3.080 kNm (moment încovoietor);
Ansamblul structural are o formă rectangulară în plan
și are dimensiunile de gabarit de 44,00 m x 84,43 m. - Vz = 584 kN (forța tăietoare);
Construcția este alcătuită din unsprezece travee de - Nx = 904 kN (compresiune axială).
câte 7,20 m și o deschidere de 38,40 m. Frontoanele • Pentru stâlp:
sunt poziționate la 2,60 m dincolo de primul și de ulti- * Ramura dreaptă
mul cadru. - My = 120 kNm (moment încovoietor);
Sistemul structural este format din cadre dublu arti- - Vz = 39 kN (forța tăietoare);
culate amplasate pe direcția transversală și pane dis- - Nx = 1.067 kN (întindere axială).
puse longitudinal. Pentru preluarea forțelor orizontale * Ramura curbă
din vânt și seism s-a prevăzut, în patru dintre travee, - My = 515 kNm (moment încovoietor);
un sistem de contravântuire alcătuit din tiranți metalici - Vz = 210 kNm (forța tăietoare);
cu întinzător și pane de compresiune. Fiecare cadru
- Nx = 2.205 kN (compresiune axială).
transversal este format dintr-un stâlp cu zăbrele cu
* Zăbrele
ramura exterioară dreaptă și ramura interioară curbă și
o grindă dreaptă care urmărește panta acoperișului. - Nx = 651 kN (compresiune axială maximă);
Articulația inferioară a cadrului reazemă pe un soclu - Nx = 149 kN (întindere axială maximă).
de beton armat aflat la cota +1,75, iar articulația de la La realizarea grinzilor principale s-a optat pentru
partea superioară reazemă la cota +11,05 pe peretele utilizarea unor secțiuni compuse din câte două ele-
structural aflat la marginea tribunei. mente între care au fost montate la partea inferioară și

36 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


la partea superioară fururi, obținându-se astfel o sec- Ramura curbă a stâlpului cu zăbrele este realizată
țiune cu dimensiunile de gabarit de 540 mm x 1.880 mm. din trei arce și două fururi intercalate, acestea formând
În interiorul ansamblului obținut, în dreptul panelor de împreună o secțiune cu dimensiunile de gabarit de
compresiune s-au montat fururi verticale, acestea având 900 mm x 800 mm.
Fiecare cadru a fost asamblat în fabrică pentru a
rolul de blocaj la voalare.
avea certitudinea poziționării corecte a conexiunilor
Pentru a evita dificultățile legate de producția, metalice, după care a fost dezasamblat și transportat
manipularea și transportul unor grinzi cu lungimea la șantier.
totală de 44,42 m, a fost necesară tronsonarea grinzi- Pentru realizarea montajului au fost asamblați la sol
lor. Tronsonul scurt care reazemă pe ramurile stâlpilor toți stâlpii cu zăbrele, ridicați și sprijiniți astfel încât să
cu zăbrele are o lungime de 13,17 m, iar tronsonul stea în poziția corectă.
lung care reazemă pe pereții din beton are o lungime S-au reasamblat separat grinzile principale în șan-
totală de 31,25 m, acesta incluzând și zona de consolă. tier și au fost montate pe capetele stâlpilor, după care
Lungimile acestor tronsoane au fost determinate de au fost montate panele de compresiune, panele anti-
voalare și contravântuirile.
poziția zonei de solicitări minime în care se realizează
După montarea întregii structuri principale s-au
cuplarea.
Ramura verticală a stâlpului cu zăbrele este rea- montat panele de acoperiș, elementele mărunte ale
lizată din trei secțiuni distincte care formează o zonei de streașină, elementele frontoanelor, în etapa
secțiune com pusă cu dimensiunile de gabarit de finală urmând a se monta riglele de pe fațada princi-
540 mm x 640 mm. pală care vor susține peretele cortină. q
Premiile Anualei de Arhitectură 2019 (VII)
ARHITECTURA SPAȚIULUI INTERIOR - AMENAJĂRI HORECA
O interacțiune de durată relativ scurtă - răgazul pe care ni-l îngăduim cale de-o masă, o cafea sau
un pahar de vin - trebuie să fie foarte convingătoare, pentru a crea legături. Să fim realiști: un
obiectiv HoReCa este atrăgător (sau nu) înainte de a oferi o experiență culinară plăcută (sau... mai
puțin). Depinzând în asemenea măsură de felul în care-și joacă cartea amenajării inteligente, un
proiect HoReCa presupune un tip special de abordare, diferită de cea a oricărui alt gen de proiect, și
trebuie să îmbine coerent estetica, mesajul (identitatea localului), ambianța și - extrem de impor-
tant - funcționalitatea spațiului. Cum reușesc să se raporteze fericit la client dar și la propria identi-
tate proiectele recente putem observa aruncând o privire asupra lucrărilor nominalizate si premiate
la secțiunea dedicată din cadrul Anualei de Arhitectură 2019.

Secțiunea Arhitectura spațiului interior / amenajări HORECA, 2019


Premiul secțiunii „Arhitectura spațiului interior / Amenajări HORECA”

Raionul Floreasca - Piața de pește

Autori: arh. Dan Enache, arh. Călin Radu,


arh. Andrei Alexa - LAMA ARHITECTURA

Colaboratori:
Executant confecții metalice, lemn: Bogdan
Vijaica, Mihai Manda (ATELIERELE BOGMAN)
Fotograf: ARTHUR ZINZ
Beneficiar: Raionul de Pește

Comentariul autorului:
Preluând conceptul de piață de pește, amena-
jarea și-a propus să aducă diversitatea și
atmosfera specifică, reunind pescăria, zona
legume, vinuri, restaurant, bar, bar de pește,
street food. Spațiul a fost tratat unitar, cu tri-
miteri la elemente acvatice. Fundalul e sobru,
lăsând să iasă în evidență produsele, culorile
acestora și inserțiile tematice de mozaic. Spațiul e deschis vizual pentru client, gătitul devenind spectacol. Pla-
fonul de plasă face trimitere la geometria valurilor, volumele de peste bar la acoperirea specifică tarabelor
piețelor. Mobilierul custom reia tema acvatică, materialele fiind specifice piețelor și bucătăriei.

Nominalizare la secțiunea „Arhitectura spațiului interior / Amenajări HORECA”

Papila

Autori: arh. Ștefan Prigoreanu, arh.


Iulia Cîrcei - OBLIC STUDIO

Comentariul autorului:
Conceptual, designul propus este țesut în
jurul sentimentului de nostalgie al ritualului
domestic de servire a mesei în familie (o
sufragerie a gusturilor). În mod intangibil,
obiectele decorative și de mobilier ascund
acest ritual în materialitatea, forma și utili-
tatea lor. Designul urmărește o linie mini-
malistă susținută de layout-ul curat al
mobilării, decorațiile puține și formele pri-
mare utilizate. Împletitura de ratan, oglinda
antichizată, desenul lemnului, textura pere-
ților îmbogățesc atmosfera lăsând impresia
unei atingeri delicate a timpului.

38 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Proiectare responsabilă.
Cum pot fi create clădiri prietenoase
pentru utilizatori zilnici și în situații extreme?
Experții din Polonia răspund
Modul de gândire asupra
proiectării clădirilor și implicit
asupra procesului de realizare,
precum și de
producție a materialelor de
construcții se va schimba
ireversibil în urma experimen-
tării pandemiei.

Proiectarea responsabilă,
într-un grad și mai mare
decât până în prezent,
se va baza pe aspectele
ecologice.

Scopul suprem
al investitorilor și al
domeniului se va concentra
pe asigurarea confortului
pe diferite niveluri pentru
utilizatorii clădirilor.

Domeniul construcțiilor a parcurs o ecologice, lucru care se va mani- Scopul: confortul utilizatorilor
adevărată renaștere în ultimii festa prin ridicarea standardelor
douăzeci de ani. Clădirile care au condiționate de piață și de preve- Când vorbim de construcții ecolo-
luat ființă în această perioadă deri. Experiența muncii la distanță gice, ne gândim în primul rând la
reprezintă cele mai ridicate stan- ne-a învățat un lucru foarte impor- protecția mediului. Nu de puține ori
darde și nu sunt cu nimic mai pre- tant, și anume că nu suntem în este omis aspectul confortului,
jos de realizările vecinilor noștri din următorii ani și că nu vom fi încă legat de acesta. Această percepție
vest. Tot mai des firmele externe și pregătiți să lucrăm „full time” de se va schimba ca urmare a tot ceea
arhitecții se inspiră din investițiile acasă. Suplimentar, va crește gra- ce a experimentat societatea pe
din Polonia și folosesc cu încredere dul de conștientizare a utilității și perioada izolării. Aspectele care au
materialele producătorilor polonezi, posibilităților sistemelor IT, care se devenit în acest timp și mai impor-
admirând realizările tehnice polo- vor dezvolta și mai mult. Acest tante pentru utilizatori sunt deja
neze. Experiența fără precedent a lucru poate reprezenta inspirația realizate în construcțiile cu econo-
acestei pandemii a demonstrat că pentru crearea unor spații multime-
misire de energie.
eforturile făcute până în prezent dia multifuncționale în clădiri.
reprezintă încă prea puțin. Atât inves- Direcția naturală a schimbărilor va
– Petrecem în interiorul clădirilor
titorii, cât și domeniul, au înțeles că fi globalizarea. Experiența pande-
cca. 90% din timp, de aceea în tim-
fundamentul construcțiilor moderne miei a arătat că doar uniți putem
este fără îndoială ecologia în combi- salva planeta. Colaborând la scară pul proiectării clădirilor și al alegerii
nație cu nevoile utilizatorilor și infor- globală, ne bucurăm de succes și materialelor de construcții este
matizarea la scară largă. obținem reale beneficii – subliniază necesar să analizăm impactul inte-
arhitectul Piotr Jasiński, Directorul rioarelor asupra noastră. Clădirile
– Clădirile nou apărute vor fi mai Departamentului de Proiectare în cu economisire de energie și clă-
inteligente și mai ecologice. Am cadrul Cavatina Holding, care este dirile pasive trebuie să îndepli-
înțeles, ca societate, că un eventual responsabil de proiectarea celor nească o serie de criterii specifice.
pericol din partea mediului este două noi clădiri de birouri de pe Printre acestea se numără calitatea
real. Așadar, în proiectare vor de- harta orașului Wrocław – Carbon ridicată a mediului interior garantată
veni deosebit de importante aspectele Tower și Diamentum Office. de asigurarea confortului acustic,

40 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


termic, accesul la lumina naturală, PLGBC, suprafața utilă a tuturor dinamică a numărului de clădiri
ventilația perfectă și nivelul redus clădirilor certificate din Polonia a multifamiliale certificate ne face să
de impurități ale aerului. În cali- crescut pe parcursul unui an cu considerăm că în viitor acesta va fi
tatea noastră de producător de sis- 3 mil. m2 și a depășit deja 17 mil. m2. un element tot mai important –
teme arhitecturale din aluminiu subliniază Alicja Kuczera, Director
cunoaștem perfect acest lucru și – Liderul neschimbat al certificărilor Executiv al Asociației Poloneze a
deja de mai mulți ani creăm pro- poloneze din acest domeniu este
Construcțiilor Ecologice PLGBC.
duse avansate din punct de vedere sectorul clădirilor de birouri, cu o
tehnologic, care să răspundă aștep- cotă de aproape 62%. La sfârșitul
anului 2019 în Polonia dispuneam Spațiul în care trăim a devenit deo-
tărilor investitorilor și chiar să le
de 11,2 mil. m2 de suprafețe mo- sebit de important pentru oameni
depășească. Datorită acestui lucru
suntem prima alegere în cazul rea- derne de birouri. Partea în curs de care au experimentat izolarea.
lizărilor cheie din Polonia și din certificare reprezintă deja 76% din Apartamentele și casele care sunt
lume, care conduc prin imple- total! Acesta este un salt de 9% cămin și loc de relaxare au preluat
mentarea unor soluții moderne și comparativ cu anul trecut. Aceste funcția de birouri (în multe cazuri și
ecologice și care au devenit o sursă cifre indică fără echivoc și că cei de creșe și grădinițe), lucru care le-a
de inspirație pentru domeniul mai mari sceptici ai certificării nu verificat suplimentar posibilitățile și
nostru – declară Bożena Ryszka, pot fi de acord cu faptul că certifica- utilitatea. Clădirile nou apărute vor
director marketing și PR în cadrul rea în sectorul imobilelor comer- realiza tot mai bine aceste funcții,
companiei ALUPROF SA, care a ciale este deja un standard. Mai
pentru a le asigura locatarilor con-
furnizat sisteme inovatoare pentru mult, din perspectiva experimen-
diții cât mai bune de trai.
construirea clădirii de top Mennica tării izolării în timpul pandemiei, va
Legacy Tower, din Varșovia. fi direcția principală de dezvoltare
a domeniului și construcțiilor – a – Investitorii se vor decide tot mai
concluzionat Rafał Schurma, Preșe- mult să construiască clădiri cu con-
Experiența producătorilor polonezi, sum redus de energie, care garan-
dintele Asociației Poloneze a Con-
acumulată pe parcursul ultimilor
strucțiilor Ecologice PLGBC. tează un spațiu mult mai bun de
ani, va da roade în timpul trasării
viață decât cele apărute prin meto-
noilor standarde în construcții.
Evaluarea clădirii printr-o anumită da tradițională. În oferta noastră
Firme precum ALUPROF se pot
certificare este de asemenea im- avem printre altele ferestre MB-104
adapta mai repede la condițiile
portantă pentru valoarea de piață a Passive, care se pretează perfect
actuale și odată cu arhitecții și con-
imobilului. Investiția cu certificat pentru orice construcție, în care
tractanții pot crea realitatea pe
devine mai atractivă pentru poten- mizăm pe economisirea energiei,
piață, pregătindu-se pentru sosirea țialii chiriași. În situația de față,
unor noi provocări. confort și respectul pentru mediu.
piața va filtra rapid companiile care
Aceasta este propunerea cu struc-
nu au reușit să adopte standardele
Construcțiile comerciale, ecologice. tura cel mai bine izolată termic din
precursorul bunelor practici portofoliul ALUPROF. Merită să
Timpul pentru adăugăm că sistemele de aluminiu,
Modalitatea de clasificare a clă- apartamente și case datorită rezistenței ridicate a pro-
dirilor prin prisma impactului lor filelor, sunt durabile și sigure –
asupra oamenilor și mediului este Conform datelor din raportul PLGBC, declară Bożena Ryszka, din cadrul
reprezentată de sistemele de certi- sectorul apartamentelor a avut o ALUPROF SA.
ficare (BREEAM, DGNB, HQE, LEED, creștere a cotei numărului de clădiri
WELL), admise ca metode interna- certificate în Polonia la peste 5%. Trendurile în construcții în anii
ționale de evaluare a clădirilor
următori vor fi caracterizate de o
verzi. Harta clădirilor sustenabile – Dezvoltarea certificării în dome-
conștientizare tot mai mare a
din Polonia se completează dina- niul construcțiilor multifamiliale are
mic, această țară rămânând lider al impactului mediului asupra noastră
un ritm tot mai rapid și de la an la
certificărilor în Europa Centrală și an sunt tot mai multe proiecte și invers. Construcțiile durabile,
de Sud-Est. Așa cum rezultă din certificate în acest sector. Deocam- economisirea energiei și asigurarea
raportul publicat deja pentru a 5-a dată, acesta este un număr incom- sănătății și siguranței utilizatorilor
oară, „Certificarea Clădirilor Verzi în parabil cu certificarea din domeniul vor deveni cele mai importante
Cifre 2020”, pregătit de Asociația birourilor, care conduce în Polonia scopuri pentru domeniul nostru și
Poloneză a Construcțiilor Ecologice (și în întreaga lume), însă creșterea pentru investitorii contemporani. q

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 41


Restituiri
Consiliul Tehnic Superior (III)
CONSTRUCȚIILE PUBLICE APROBATE DE CONSILIUL SUPERIOR TEHNIC ÎNTRE ANII 1901-1918
Edificii pentru instituții publice
acad., prof. ing. Nicolae Noica

(Continuare din nr. 169, mai 2020)

Palatul Ministerului
Lucrărilor Publice
(azi Primăria Capitalei)
Nevoia unui local propriu pentru
Ministerul Lucrărilor Publice, în care
să se concentreze toate serviciile ce
depindeau de el, era de mult timp
simțită.
Palatul Ministerului Lucrărilor
Publice urma să se ridice pe Bule-
vardul Elisabeta, alături de localul
Imprimeriei Statului și vis-à-vis de
parcul Cișmigiu, pe un teren care
fusese inițial destinat clădirii Parla-
mentului.
De-abia prin Decretul Regal 821
din 24 februarie 1906 este promul-
gată legea prin care „Ministerul
Lucrărilor Publice este autorizat să
împrumute de la Casa de Depuneri Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Capitalei)
și Consemnațiuni suma de 800.000
de Poduri și Șosele. În urma anali- la 1.120.000 lei aur. (A.N., Fond:
lei (aur) pentru clădirea palatului
zei, Consiliul Tehnic Superior se M.L.P. – C.T.S., dosar 12/1906, fila 6)
ministerului”. (articolul I) Structura de rezistență a clădirii
pronunță prin Jurnalul 88 bis din
De asemenea, legea stabilea că a fost alcătuită din zidărie de cără-
24 martie 1906 asupra „sistemu-
această sumă „se va plăti în termen midă, bine arsă, cu grosime între
lui de fundare și având în vedere
de zece ani, înscriindu-se în acest 0,80-1,00 m, legată cu planșee de
natura terenului arătat de sondaje
scop în bugetul ministerului suma beton armat. Proiectul de beton
găsește soluțiunea propusă admisi-
de lei 102.640 anual, începând cu armat a fost întocmit de inginerul
bilă”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S.,
exercițiul anului 1908/1909.” (arti- Gogu Constantinescu, un mare pro-
dosar 10/1906, fila 90)
colul II) Soluția de fundare a reprezen- motor al noului material, pe care
Lucrările pentru realizarea clădi- tat, după cum spunea ilustrul ingi- l-a folosit „din considerațiuni de
rii au fost încredințate Direcției ner Emil Prager, o inovație pe care a siguranță în contra incendiului și
Generale de Poduri și Șosele, con- introdus-o profesorul inginer Elie pentru o mai mare soliditate”.
dusă de inginerul inspector general Radu față de modul curent de a se Imediat după aprobarea proiec-
Elie Radu. Cu elaborarea proiectului construi până atunci în țara noas- tului de fundație, se organizează
de arhitectură a fost însărcinat arhi- tră. Fundația clădirii este realizată licitația pentru „executarea lucrări-
tectul Petre Antonescu. Proiectul a pe un radier general din beton de lor de săpături, de fondație, umplu-
fost prezentat Consiliului Tehnic 1,0 m grosime turnat pe un strat tură de nisip și pământ și beton de
Superior din Ministerul Lucrărilor gros de nisip care a fost compactat ciment la palatul Ministerului din
Publice spre examinare și aprobare natural, fiind inundat sub apă timp B-dul Elisabeta”. La 6 aprilie 1906
în două etape: mai întâi, proiectul de un an și care asigura astfel o sunt deschise ofertele prezentate
de fundații pentru a putea demara bună repartiție a încărcărilor. Ulte- de: arhitect Ștefan Catzian, inginer
lucrările și apoi proiectul de struc- rior, la 26 iulie 1906, Consiliul Constantin M. Vasilescu, inginer
tură. Tehnic Superior a cercetat proiec- Athanasie St. Bolintineanu, arhitect
Astfel, Consiliul „a examinat în tul pentru construcția localului – Demetre C. Athanasiu, antrepriza
ședința din 24 martie 1906 proiec- arhitectura și rezistența, pe care îl Luigi Forabasco, inginerul Fantoli
tul fundațiunilor localului Ministerul aprobă prin Jurnalul nr. 206 cu o Cesare, inginerul Ferero Ferrucio,
Lucrărilor Publice în valoare de serie de completări. Valoarea inginerul B. Moscovici și antrepriza
100.000 lei” prezentat de Direcția maximă a proiectului a fost stabilită Ion Șain și Dimitrie Sorescu.

42 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


În urma cercetării ofertelor, exe-
cuția construcției a fost adjudecată
firmei Ion Șain și Dimitrie Sorescu, Jurnalul nr. 88 bis
care ofertase la un preț cu 8,8% din 24 martie 1906
sub deviz. Lucrările încep, dar, fiind
în întârziere, profesorul inginer Elie Consiliul a examinat
Radu cere, la 30 octombrie 1906, în ședința sa din 24
„punerea acestora în regie”, adică martie 1906 proectul
executarea lor de minister pe banii fundațiunilor localului
antreprizei, astfel că la 17 martie Ministerului lucrărilor
1907 fundațiile localului sunt termi- publice în valoare de
nate. (A.N. Fond M.L.P. dosar 100.000 de lei și pre‐
44/1906, f. 52) zentată de Direcțiunea
Este interesant de arătat atenția de poduri și șosele cu
acordată calității materialelor de raportul Nr... din...
construcții întrebuințate. Astfel, Martie a.c.
prin adresa nr. 16674/29 iulie Consiliul față cu pie‐
1906, se cere contabilității să plă- sele prezentate nu a
tească Școlii de Poduri și Șosele avut a se pronunța
suma de 120 lei în contul antrepri- decât asupra sistemu‐
zei lucrărilor de la fundațiile Palatu- lui de fundațiune și
lui Ministerului Lucrărilor Publice, având în vedere natura
drept cost al examinării a două terenului arătată de
probe de ciment, propus a se între- sondage, găsește că
buința la lucrare. soluțiunea propusă este
Pentru execuția lucrărilor de admisibilă.
structură, Monitorul Licitațiunilor Măsurătoarea și devi‐
din august 1906 anunță că ele au zul nu se verifică de
fost aprobate asupra D-lui inginer Consiliu.
Athanasie St. Bolintineanu din (A.N.,
București, str. Lucaci, nr. 42, care a Fond: M.L.P. – C.T.S.,
ofertat un scăzământ de 9,75% sub dosar 10/1906, fila 90)
devizul de lei 1.120.000 lei. La 2
septembrie 1906, se încheie con-
tractul nr. 20649 dintre Ministerul

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, fațada principală.


Planul este semnat de directorul inginer Elie Radu și arhitectul‐șef Petre Antonescu
continuare în pagina 44 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 43
Æ urmare din pagina 43
contractului cu antrepriza Ath. St.
Bolintineanu și continuarea lucrări-
lor de minister. (A.N., Fond: M.L.P.-
C.T.S. 29/1909, f. 66)
În vederea continuării lucrărilor
de construcție ale Palatului Ministe-
rului Lucrărilor Publice, guvernul
Ion I.C. Brătianu a aprobat între-
buințarea sumei de 500.000 lei „din
creditul de lei 4.500.000 acordat
prin legea promulgată cu Decretul
Regal 909/29 martie 1908 pentru
construcția liniei ferate Slobozia-
Fetești”. (A.N. Fond: Președinția
Consiliului de Miniștri, dosar
38/1909, f. 47) Ulterior, același
guvern va aproba, în ședința din 9
februarie 1910, un proiect de lege
prin care s-au alocat 700.000 lei
pentru continuarea lucrărilor la
Palatul Ministerului Lucrărilor Publice.
După aproape patru ani, con-
strucția localului este terminată,
astfel încât la 20 octombrie 1910
Planul Palatului
are loc inaugurarea Palatului. Cu
Lucrărilor Publice și antreprenorul a.c. nu termină toată clădirea” va acest prilej, la Monetăria Statului se
Ath. St. Bolintineanu pentru exe- lua măsuri de „punere în regie”. Ca bate o medalie comemorativă.
cuția structurii de rezistență a clă- urmare, Directorul Serviciului de Clădirea proiectată de profesorul
dirii. poduri și șosele, profesorul inginer arhitect Petre Antonescu reprezintă
Lucrările de construcții, începute Elie Radu, numește prin ordinul un ansamblu arhitectonic monu-
în primăvara anului 1907, vor con- 3350/13 aprilie 1909 o comisie mental, păstrând detaliile caracte-
tinua în anul 1908. Din cauza întâr- alcătuită din inginerul Constantin ristice vechilor clădiri românești, cu
zierilor față de termenele stabilite, Grigorescu și arhitectul Robert numeroase elemente originale.
ministerul comunică antreprizei, Monckton să constate la fața locului Această clădire a rezistat bine tutu-
prin adresa 2938/13 februarie stadiul fizic al lucrărilor de construc- ror evenimentelor până în timpul
1909, că „dacă până la 15 aprilie ții. Este întocmit un proces verbal la celui de Al Doilea Război Mondial,
care s-a anexat un borderou cu când acoperișul a fost incendiat. La
toate „măsurătorile detaliate, cu refacerea din anul 1948, arhitectul
planurile respective și 27 fotografii proiectant a reușit a supraetaja clă-
ale lucrării”. (Arhivele Naționale, direa cu două etaje, dându-i aspec-
Fond M.L.P. – C.T.S., dosar 29/1909, tul de azi.
filele 86-88) Se cuvine să subliniem că între
În această situație, Consiliul de anii 2011-2016 clădirea a fost con-
Miniștri condus de Ion I.C. Brătianu solidată, printr-o soluție modernă,
aprobă, în ședința din 3 iulie 1909, aplicată astăzi în mod curent în
raportul nr. 16914 al ministrului Japonia, sprijinirea pe arce montate
de resort, încuviințând rezilierea într-o cuvă.

Jurnalul Consiliului de Miniștri referitor la


construirea Palatului Ministerului
Lucrărilor Publice
continuare în pagina 46 È

44 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Æ urmare din pagina 44
Palatul Adunării Deputaților
(astăzi Palatul Patriarhiei)
Convins de necesitatea unui
local propriu pentru forurile legiui-
toare ale țării, Regele Carol I
aprobă, imediat după declararea
țării ca Regat, în anul 1881, printre
primele legi, proiectul de lege prin
care „guvernul era autorizat să con-
struiască edificii publice în Capi-
tală”. Legea promulgată la 5 iunie
1882 cuprinde la punctul 1 „Palatul
Parlamentului: Camera și Senatul”.
Din păcate, anii trec și de-abia în
anul 1891 se organizează un con-
curs pentru anteproiectul Camerei
Deputaților. Concursul este câștigat
de arhitectul Dimitrie Maimarolu,
care obține locul I cu proiectul ce
avea ca moto: „România”.
Din diverse motive, realizarea Palatul Patriarhiei
clădirii Camerei Deputaților a fost
1906. El este înaintat imediat Așa cum se arăta în Jurnalul
întârziată mai bine de un deceniu. 179 din 3 iulie 1906, încheiat de
Ministerului Lucrărilor Publice pen-
La începutul anului 1906, Take tru a fi cercetat și avizat de Consi- Consiliul Tehnic Superior, pro-
Ionescu, care era Ministru de Fi- liul Tehnic Superior. iectul a fost întocmit pe baza unui
nanțe, îl însărcinează pe arhitectul La 3 iulie 1906, Consiliul Tehnic program prin care „se fixează
Dimitrie Maimarolu să întocmească Superior, prezidat de Anghel numărul și destinația diferitelor
un proiect pentru Camera Deputați- Saligny și având ca membri perso- piese accesorii pe lângă sala de
lor pe terenul aflat pe Dealul Mitro- nalități ale lumii tehnice – Elie ședințe și se dă măsura încăperi-
poliei, pe latura de sud. Acesta și-a Radu, Constantin C. Mironescu, lor”, prin același program stabi-
luat „ca ajutoare pe arhitecții Con- Emil Miclescu, Ion B. Cantacuzino, lindu-se că „sala de ședințe va fi
stantin Iotzu și D. Zumino”. Mihail M. Romniceanu, A. Cottescu construită cu prelungirea actualei
Proiectul – memoriul tehnic și și Petre Antonescu – examinează săli, care se va transforma în sala
piesele desenate – a fost depus de proiectul „construcției unei săli de de pași pierduți, conservându-se,
autor la Ministerul de Finanțe „prin ședință a Adunării Deputaților în pe cât posibil, actuala clădire”.
(Arhivele Naționale, Fond: M.L.P.-
petițiunea” nr. 6043 din 20 iunie valoare de 545.000 lei după deviz”.
C.T.S., dosar 11/1906, fila 66)
În urma cercetării proiectului,
Consiliul îl aprobă prin Jurnalul
amintit, cu câteva observații pe
care le prezentăm mai jos:
• În privința fundațiilor se sem-
nala că „atât adâncimea cât și lărgi-
mea lor trebuie stabilite pe baza
unor sondaje și studii prealabile”.
Aceasta deoarece terenul era foarte
înclinat și se impunea „a se face
fundațiuni cu scări”. Iar în acest
caz, pentru a se evita crăpăturile ce
ar putea proveni din tasările
neegale ale terenului, se va avea în
vedere ca lărgimea fundațiilor să fie
astfel aleasă încât presiunile pe
terenul de fundație să fie aproape
aceleași;

46 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


acel moment: „Această lucrare
monumentală fusese aprobată și
începută după planurile întocmite.
Clădirea zidului cel mare, înconju-
rând exterior camera eliptică, înce-
puse și se ridicase până sub
cornișă, când a început o mișcare
spre exterior. Zidul plecase deja de
jur împrejur cu 10 cm de la verti-
cală, când am fost chemat de
urgență de la lucrul meu de la
expoziția din 1906. Alarma a fost
serioasă și dezastrul iminent, ca tot
zidul să se prăbușească, în timp ce
în vechea cameră, lipită de zid, se
țineau ședințele regulate. Nu am
locul aici să descriu detaliile cum,
nepierzând o singură clipă, am
Inginerul Gogu Constantinescu adus toată echipa mea de specia- Arhitectul Dimitrie Maimarolu
• În același timp, Consiliul Teh- liști de la expoziție și un contingent Norocul a fost că betonul a
nic Superior recomandă executarea de vreo 100 de oameni din piața făcut priză repede și peste 7 zile
planșeelor din beton armat atât din mare, adunând toate barele de fier zidul a fost asigurat pentru moment”.
ce le-am putut strânge din tot Gogu Constantinescu a precizat,
punct de vedere al costurilor, cât și
orașul, am reușit să fac cofrajele, însă, că nu poate să dea „asigura-
a comportării la incendiu;
să așez armătura și să torn vreo rea că lucrarea va fi cu totul sigură,
• Se cerea, de asemenea, ca
120 de metri cubi de beton armat decât cu condiția să mi se dea
toate scările „ce leagă între ele
într-o singură zi, formând o cingă- mână liberă să proiectez și să exe-
diferite etaje ale clădirii să fie con-
toare eliptică închisă pe toată cut tot interiorul, coloanele, plan-
struite din materiale nearzătoare”;
circomferința zidului. Această legă- șeurile, coridoarele, bolțile și cupola
• În privința fermelor acoperișu-
tură face parte din cornișe. cea mare inclusiv balcoanele, gale-
lui sălii de ședințe, consiliul cerea
A urmat o săptămână de griji riile în beton armat”.
„un studiu de detaliu și calcule jus-
pentru mine – nimeni nu a suflat un Arhitectul Dimitrie Maimarolu a
tificative referitoare la rezistența și
cuvânt deputaților, de teamă pro- fost de acord cu cerința inginerului
stabilitatea lor”, care să fie prezen-
babil să nu se producă panică – și în Gogu Constantinescu, care astfel
tat în consiliu. (A.N., Fond: M.L.P. –
fiecare dimineață mă plimbam sin- devine autorul proiectului de beton
C.T.S., dosar 11/1906, filele 66 și
gur pe această cornișă, să văd dacă armat pentru clădirea Palatului
66v) mișcarea s-a oprit”. Camerei Deputaților.
Lucrările de construcție au înce-
put în anul 1906, fiind încredințate
antreprizei inginerului E. Grant. La
un moment dat, la zidul ce încon-
jura sala de ședințe a început o
deplasare spre exterior. Alarmat,
antreprenorul inginer E. Grant, care
construia atunci Palatul Artelor de
la Expoziția din Parcul Carol, și-l
cunoscuse pe tânărul inginer Gogu
Constantinescu, pe care îl aprecia
pentru curajul și ingeniozitatea cu
care folosise noul material, betonul
armat, la Arenele Romane și la
podul din parc, îl solicită să
găsească o soluție pentru situația
ivită.
Iată cum relatează Gogu Con-
stantinescu, în însemnările sale, Palatul Camerei Deputaților ‐ imagine de epocă
continuare în pagina 48 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 47
Æ urmare din pagina 47
Ulterior, proiectul pentru con- La începutul anului 1911, Minis-
struirea fermelor acoperișului sălii terul de Finanțe, prin adresa nr.
de ședințe este prezentat Consiliu- 149178, înaintează Ministerului
lui Tehnic Superior, care îl anali- Lucrărilor Publice proiectul de
zează în ședința din 8 februarie ansamblu al Palatului Adunării
1907, prin Jurnalul 30, încheiat Deputaților.
făcând câteva observații. Astfel se
Consiliul a examinat proiectul în
aprecia că „din cauza fricțiunii, rea-
ședințele din 4, 11, 18 și 23 februa-
zemele cupolei sunt fixe”, deci
rie, 4 și 9 martie 1911, și a încheiat
structura este nedeterminată, iar
Jurnalul Consiliului Tehnic Superior
„calculele făcute nu sunt aplicabile”.
Se recomanda „a se face calculul nr. 24 din 11 martie 1911, în care
eforturilor, ținând cont că acope- își prezintă observațiile și recoman-
rișul formează o cupolă, iar nu un dările. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S.,
sistem de ferme simplu rezemate”. dosar 33/1911, filele 24, 24v, 25, Inginerul Effingham Grant
Se recomanda, de asemenea, a se 25v) picioarele colinei, autorul proiectu-
recalcula „greutatea propriu-zisă a Mai întâi sunt arătate costurile lui a fost obligat pentru susținerea
cupolei pe metru pătrat”, căci cea structurii, finisajelor și instalațiilor parterului să introducă importante
luată în calcul de 27 kg/mp „pare executate până la sfârșitul anului subconstrucții ce sporesc conside-
prea mică”. (A.N., Fond: M.L.P. – 1910, care se ridicau la suma de rabil costul general al clădirii”. În
C.T.S., dosar 22/1907, filele 26 și 2.500.000 lei (aur). Apoi se preci- fond, în ceea ce privește fațada
26v) zează că valoarea noilor lucrări pro-
Construcția palatului, începută principală, se consideră că retrage-
puse spre execuție se ridică, după
în august 1906 în baza contractului rea „prea mult de la muchia din fața
devizul prezentat, la cca. 4.600.000
încheiat cu antrepriza inginerului E. dealului este lipsită de perspectiva
lei. Cercetând proiectul, Consiliul
Grant, este finalizată la sfârșitul necesară”.
semnalează că „noul program con-
anului 1908, când sala de ședințe și În urma acestor constatări, Con-
ține sporuri nejustificate de supra-
sala pașilor pierduți, ale Palatului siliul își exprimă părerea ca, înainte
Camerei Deputaților, sunt date în fețe în raport cu programul care a
servit la întocmirea proiectului pre- de a se angaja o cheltuială atât de
folosință.
miat; foarte multe încăperi având mare, „să se studieze o soluție în
A două etapă de construcție a
suprafețe aproape duble”. Apoi, că care, conservând lucrările deja exe-
Palatului Camerei Deputaților se
desfășoară între anii 1911 - 1913, la partea de clădire ce rămâne a se cutate, să se reducă întinderea prea
când se realizează aripa stângă. executa „căzând în dosul și la mare a planului și să se evite lucră-
rile inutile”. Consiliul recomandă
„pentru soliditatea clădirii și a
micșora pericolul incendiului” ca
toate planșeele să se execute din
beton armat. (A.N., Fond: M.L.P. –
C.T.S., dosar 33/1911, fila 25)
Și acest Jurnal este semnat de
nume de referință ale tehnicii
românești: Anghel Saligny, Elie
Radu, Constantin Mironescu, Mihail
Romniceanu, E. Balaban., S. Carca-
lechi și secretar Aureliu Beleș –
tatăl academicianului.
A treia etapă de construcție a
Palatului Camerei Deputaților se
desfășoară între 1914-1916; reali-
zarea aripii din partea dreaptă –
parțial.
Palatul Camerei Deputaților (astăzi Palatul Patriarhiei) (Va urma)

48 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Premiile
Trienalei Naționale de Restaurare
ediția VIII 2019

Premiul pentru caracterul interdisciplinar al restaurării unei biserici de lemn

Consolidare, restaurare cu integrare în circuit turistic a bisericii din lemn


„Cuvioasa Paraschiva” Vârtop - Cândeşti, judeţul Dâmbovița
Colectiv de elaborare:
Proiectant general: SC REMON - PROIECT SRL (Șef
proiect - arh. Constanţa Carp, arh. Smaranda Baciu,
arh. Dan Baciu)

Proiectant de specialitate:
Structură: ing. Mihai Biriş
Instalaţii: ing. Gheorghe Păunescu
Restaurare pictură: PATRIMONIU RESTAURO SRL
- pictor Dumitru Gorea, pictor Nicolae Drăguşin
Executant: SC TAINA LEMNULUI SRL - Pop Vasile
Consultant: SC DUOPART SRL
Finanţator: P.O.R. - axa 5.1

ISTORIC:
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” este lăcaş de cult,
monument istoric şi de arhitectură, înscris în lista monu-
mentelor din judeţul Dâmboviţa la poziţia 732 cu codul DB-ll-m-A-17409. Conform pisaniei păstrate pe peretele
de vest al pronaosului, biserica a fost ridicată în „veacul 7321 august 23”. Reconsiderând datele obţinute din do-
cumentaţii şi confruntând pisania cu anii reali de domnie ai domnitorului „Constantin Ipsilanti Voievod”, fiul lui
Alexandru Ipsilanti, care a domnit în Muntenia între anii 1802-1806 şi cei ai Mitropolitului ,,Kir Dosoftei”, devenit
mitropolit în anul 1793 şi destituit în 1810, se consideră că anul înscris în pisanie - Z.T.B.I. (7321) - corespunde
anului 1803. În prezent, biserica se află într-o stare avansată de degradare şi necesita lucrări de restaurare şi
consolidare urgente.

SCURTĂ DESCRIERE A LUCRĂRILOR:


Lucrările necesare pentru consolidarea şi restaurarea bisericii sunt în curs de execuţie, finanţate prin P.O.R.
2014-2020-Axa prioritara 5, respectiv:
• consolidarea infrastructurii şi a suprastructurii bisericii cu înlocuire elemente degradate;
• revizuirea şarpantei din lemn a navei şi turnului clopotniţă;
• restaurare pictură interioară;
• tencuială interioară cu mortare speciale de restaurare în zonele în care nu se mai poate recupera pictura;
• înlocuire integrală a învelitorii din şindrilă;
• recondiţionare tâmplărie interioară şi exterioară din lemn de stejar;
• desfacere a pardoselii din lespezi de piatră, executarea straturilor de rupere a capilarităţii, remontarea
lespezilor din piatră recuperate originale şi completarea pardoselii existente;
• tratarea tuturor elementelor din lemn cu soluţii de ignifugare şi tratamente împotriva agenţilor biodegradabili;
• prevederea instalaţiilor aferente - electrice curenţi tari şi curenţi slabi, paratrăsnet, instalaţie de detecţie şi
avertizare incendiu;
• sistematizarea verticală a terenului cu prevederea pantelor de scurgere a apelor pluviale;
• trotuar, alei de acces, dalaje, plantaţii decorative;
• tratare şi expunere cruci vechi din piatră, recuperate şi inventariate din cimitirul adiacent bisericii;
• instalaţii exterioare de iluminat arhitectural;
• realizare împrejmuire cu poartă de acces în incintă.

50 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Comportarea experimentală
a macro-componentelor de îmbinare grindă-stâlp
cu placă de capăt cu 4 șuruburi pe rând
Daniel L. NUNES, Adrian CIUTINA - Universitatea Politehnica Timișoara,
Facultatea de Construcții, Departamentul de Căi de Comunicație Terestre, Fundații și Cadastru
Ioan BOTH, Călin NEAGU - Universitatea Politehnica Timișoara,
Facultatea de Construcții, Departamentul de Construcții Metalice și Mecanica Construcțiilor

Soluția tehnică clasică a îmbinărilor grindă-stâlp cu placă de capăt extinsă cu două șuruburi pe
rând are un comportament bine stabilit, iar calculul său este bine definit în Eurocodurile structurale.
Cu toate acestea, există mai multe limitări în situațiile în care se dorește îmbinare continuă sau
semi-continuă și există o limitare a înălțimii globale a planșeului sau în cazul unor acțiuni extreme.
Ca o soluție la aceste cazuri particulare, o configurație cu patru șuruburi pe rând poate oferi
caracteristicile necesare pentru a îmbunătăți performanța îmbinării și, prin urmare, a întregii struc-
turi. Mai multe studii au demonstrat că abordarea clasică pe elemente de tip T-stub echivalent nu
descrie cu exactitate comportamentul unor astfel de îmbinări, deoarece modurile de cedare nu
urmăresc o progresie de tipul rând-cu-rând.
În acest context, a fost elaborat un set de modele experimentale relevante pentru zona întinsă a
îmbinării (primele două rânduri de șuruburi, reprezentând macro-componenta de tracțiune) pentru
soluțiile cu două și respectiv patru șuruburi pe rând. Lucrarea prezintă rezultatele unui studiu expe-
rimental realizat pe macro-componente întinse ale unei îmbinări cu placă de capăt și șuruburi.
Rezultatele sunt analizate în funcție de parametrii caracteristici cum ar fi rezistența, rigiditatea și
ductilitatea.

Rezistența, rigiditatea și ductili- este ridicată. Cu toate acestea, generală a plăcii de capăt, elemen-
tatea structurilor metalice necontra- normele moderne de proiectare a tul de tip T-stub trebuie să inte-
vântuite sunt influențate primordial elementelor din oțel nu oferă baze greze atât talpa superioară, cât și
de configurația și geometria îmbi- de calcul pentru proiectarea îmbi- inima grinzii, astfel încât macro-
nărilor grindă-stâlp. De altfel, acest nărilor în această configurație. componenta de tracțiune să joace
tip de îmbinare este bine descris și Deși există mai multe cercetări un rol esențial în comportamentul
studiat în mod exhaustiv în configu- care au investigat această configu- îmbinării cu placă de capăt.
rația lui clasică cu două șuruburi pe rație alternativă, abordarea a fost Modul de calcul pentru cele două
rând (2BR). Modelul analitic pre- asemănătoare cu configurația cla- rânduri superioare de șuruburi
sică cu două șuruburi pe rând ([1], întinse, într-o singură macro-com-
zent și în normative este limitat în
[2], [3] et al., 2014), în care fie- ponentă, a fost analizat în studii
special în ceea ce privește compor-
care rând de șuruburi este compa- anterioare cu rezultate pozitive
tamentul post-critic, sub aspectul rat cu un simplu element T-stub. [5]. Avantajul considerării acestei
dezvoltării unui grad semnificativ Această abordare ar putea fi inefici- macro-componente este acela de a
de ductilitate. Îmbinările cu patru entă în explicarea comportamentu- lua în considerare ambele rânduri
șuruburi pe rând (4BR) în loc de lui configurațiilor cu patru șuruburi de șuruburi, influența tălpii și ini-
două s-ar putea dovedi o soluție pe rând, pentru care există o inter- mii, dar și interacțiunea dintre
fezabilă pentru aceste probleme, acțiune între șuruburile din diferi- acestea.
pentru care cerința de robustețe tele rânduri [4]. Într-o configurație Într-un studiu extins asupra
îmbinărilor grindă-stâlp, Ciutina
(2003) [5] a raportat rezultatele
mai multor teste de tracțiune pe
macro-componente, luând în consi-
derare zona întinsă a unei îmbinări
având o configurație cu două șuru-
buri pe rând (fig. 1). Macro-com-
ponenta este alcătuită din talpa
grinzii și o porțiune de inimă, adia-
centă rândului interior de șuruburi.
Componentele întinse astfel izolate
au fost încărcate în regim monoton
și ciclic, luând în considerare diferiți
parametri. Rezultatele au arătat o
bună corelare între înregistrările
experimentale și cele analitice. Tes-
Fig. 1: Macro‐componenta cu două șuruburi pe rând – izolare din îmbinare grindă‐stâlp tele au demonstrat o corelare

52 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


structural, cum ar fi un stâlp, este
posibil să fie deteriorat până la
punctul în care nu mai poate prelua
forțele interne, conducând practic
la eliminarea sa completă.
Clădirea de referință este o
structură din oțel cu două niveluri
de 2,5 m, două deschideri de 5 m și
două travee de 3 m (fig. 2). Stabi-
litatea este asigurată în ambele
direcții: transversal, prin cadre
necontravântuite și longitudinal,
printr-un sistem de contravântuiri
centrice. Îmbinarea grindă-stâlp
este compusă dintr-o placă de
capăt extinsă cu șuruburi (rigidă)
Fig. 2: Mecanismul de cedare pentru configurații 2BR pe direcția transversală. Pe direcția
transversală îmbinarea grindă-stâlp
al forței după cedarea inițială a este simplă (articulată). De aseme-
șuruburilor centrale, și mărind ast- nea, legătura dintre stâlpi și fun-
fel ductilitatea și comportarea post- dații este rigidă. Stâlpii sunt realizați
critică în raport cu configurațiile din profile HEB260, iar grinzile prin-
clasice cu două șuruburi pe rând. cipale și secundare sunt realizate
Același studiu sugerează de aseme- din IPE300 și respectiv IPE200.
nea că mecanismul de cedare pen- Toate elementele din oțel au fost
tru acest tip de îmbinare poate să fabricate din oțel structural S275JR.
nu fie bine descris printr-o cedare Testul experimental a constat în
Fig. 3: Formarea cuplurilor de cedare după rând-cu-rând (fig. 2), ci există o expunerea stâlpului central din
prima cedare interacțiune între rânduri diferite cadrul transversal exterior la o
care poate conduce la modele mai explozie concepută să scoată ele-
inversă între rezistență și ductili- complexe de cedare, în care mai mentul din uz. Astfel, stâlpul afec-
tate, precum și efectul combinat al multe rânduri sunt afectate simul- tat este îndepărtat și ansamblul
încovoierii și tracțiunii. tan drept consecință a cuplării șuru- este analizat pentru capacitatea sa
Nunes și Ciutina, 2019 [6] au burilor din rânduri diferite (fig. 3). de a rearanja căile de descărcare a
investigat numeric diferite configu- STRUCTURA DE REFERINȚĂ eforturilor interne pentru a evita
rații de macro-componente întinse, Robustețea structurală este evi- prăbușirea și pentru a studia posi-
cu patru șuruburi pe rând. Studiul a dențiată recent în numeroase studii bilele avantaje pe care o îmbinare
subliniat faptul că șuruburile supli- și descrie capacitatea unei structuri cu patru șuruburi pe rând le-ar oferi
mentare pot juca un rol important de a susține daunele localizate, comportamentului structurii dete-
în robustețea unei structuri, reușind induse de acțiuni extreme, evitând riorate.
să recâștige un procent important în același timp prăbușirea progre- STUDIU PARAMETRIC
sivă a întregii clădiri. În acest con- EXPERIMENTAL
text, programul de cercetare Configurația inițială a îmbinărilor
FRAMEBLAST [7] a fost creat pen- rigide grindă-stâlp consideră o
tru a evalua comportarea structu- placă de capăt cu o grosime de 20
rală a unei structuri de oțel de mm, cu 5 rânduri de șuruburi M20,
dimensiuni reale la explozii. Studiul clasa 10.9 în configurație de două
constă dintr-o secvență de teste șuruburi pe rând. Dispunerea geo-
experimentale pe structuri și sub- metrică a acestora poate fi obser-
structuri expuse unei forțe de vată în figura 7.
explozie în diferite părți ale structu-
rii, care sunt apoi studiate pentru
a-i evalua efectele. Rezultatele
Fig. 4: Structura experimentală obținute indică faptul că un element

Fig. 5: Structura analizată: plan și secțiune Fig. 6: Ilustrație a consecințelor exploziei


continuare în pagina 54 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 53
Æ urmare din pagina 53
forța fiind aplicată cvasi-static cu o
viteză de 0,02 mm/s.
Deplasările au fost măsurate în
punctul de aplicare a forței (D), și
prin captorii de deplasare dispuși
astfel încât să măsoare deplasarea
verticală și rotirea profilul pe
ambele direcții orizontale prin inter-
mediul a patru captori: 1FRONT,
2BACK, 3LEFT, 4RIGHT (fig. 9).
Alungirea șuruburilor a fost măsu-
rată cu ajutorul unui echipament
optic prin corelarea digitală a
imaginilor.

Fig. 7: Izolarea macro‐componentelor

Fig. 9: Configurația sistemului experimental

Fig. 8: Configurația specimenelor testate


Pentru a studia influența șuru- PREZENTAREA TESTELOR
burilor exterioare suplimentare, a EXPERIMENTALE
fost concepută o îmbinare alterna- Acest studiu parametric prezintă
tivă, luând în considerare aceleași rezultatele a două specimene simi-
elemente structurale și menținând lare, ambele cu aceleași caracteris- Fig. 10: Măsurarea alungirii prin sistemul
celelalte caracteristici geometrice tici geometrice: profilul grinzii - de procesare digitală
originale, dar lărgind placa de capăt IPE360, grosimea plăcii de capăt -
de la 180 mm la 260 mm. Partea 12 mm, diametrul șuruburilor - 12 REZULTATE
mm, dar având configurație dife- EXPERIMENTALE
superioară a îmbinării a fost izolată
rită, unul cu două șuruburi pe rând
în macro-componente, și supusă la Rezistență și ductilitate
(2B_I360_t12_M12_P2) iar celălalt
întindere (fig. 8). Rezultatele obținute sunt pre-
cu patru (4B_I360_t12_M12_P2).
Întregul studiu experimental zentate sub forma diagramelor și a
Macro-componentele au fost
acoperă un total de 54 de speci- tabelelor. Rezultatele înregistrate în
testate la întindere monotonă, fiind
mene, unde, pe baza configurațiilor timpul testelor de tip forță (F) -
prinse de un sistem de grinzi care
deplasare (davg) au fost ulterior
originale, au fost modificați cinci formează o bază rigidă, astfel încât
transformate în curbe caracteristice
parametri: (i) configurația 2BR / deformațiile să apară numai în
moment (M) - rotire (φ) ale îmbi-
4BR; (ii) diametrul șuruburilor; (iii) macro-componente. Specimenele
nărilor. Curbele forță-deplasare și
profilul grinzii, (iv) grosimea plăcii au fost poziționate astfel încât cen-
moment-rotire sunt prezentate în
de capăt și respectiv (v) distanța trul de aplicare a forței să fie aliniat
fig. 11 și 12. Forța și momentul
orizontală dintre rândurile verticale cu linia mediană a tălpii, în așa fel
maxim obținute din testele experi-
încât eventuala rotire a plăcii de
de șuruburi. În acest sens, numele mentale sunt prezentate în Tabelul 1.
capăt să fie datorată exclusiv rigidi-
modelelor utilizate iau în conside- Deplasarea medie la nivelul
tății sale. Specimenele au fost
rare parametrii descriși. Spre încercate într-o mașină de încercat plăcii de capăt a fost măsurată
exemplu, modelul „2B_I300_ universală INSTRON, iar forța a fost folosind următoarea expresie,
t15_M12_P2” consideră două șuru- aplicată prin pistonul hidraulic cu o ignorând deformația elastică înre-
buri pe rând de diametru 12 mm, o capacitate maximă în regim static gistrată în talpa grinzii:
grindă de profil IPE 300 și o placă de 1.200 kN. Testele au fost reali-
(1)
de capăt de 15 mm grosime. zate prin controlul deplasărilor,
continuare în pagina 56 È

54 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Æ urmare din pagina 54
unde: d - deplasarea la nivelul
plăcii de capăt; d1FRONT și d2BACK
sunt deformațiile înregistrate în
acești captori; F - forța aplicată; LT
- lungimea inițială a elementului T;
E - modulul de elasticitate al oțelu-
lui, iar AT - aria elementului în T.
De asemenea, unghiul de rotire
laterală a îmbinării a fost calculat
prin:

(2)

unde: φ - rotirea îmbinării reale; d


- deplasarea la nivelul plăcii de
capăt, iar h - distanța dintre punc- Fig. 11: Curbele forță‐deplasare pentru specimenele cu 2 respectiv 4 șuruburi pe rând
tul de aplicare a forței și centrul de
compresiune.
Totodată, valoarea momentului
încovoietor este calculată prin:
M=F·h (3)
unde: M - rotirea îmbinării reale;
F - forța aplicată, iar h - distanța
dintre punctul de aplicare a forței și
centrul de compresiune.
Rezultatele ilustrează diferențe
importante obținute pentru macro-
componenta cu patru șuruburi pe
rând în comparație cu cea clasică cu
două șuruburi. Rezistența maximă
a înregistrat o creștere importantă
a forței maxime și implicit a Fig. 12: Curbe caracteristice moment‐rotire ale îmbinărilor cu 2 respectiv 4 șuruburi pe rând
momentului maxim, de 58,7%. În
ceea ce privește ductilitatea, rezul- Tabelul 1: Valorile de rezistență și ductilitate pentru testele experimentale
tatele demonstrează că pentru con-
figurația cu patru șuruburi pe rând
se ajunge la o creștere de 64% a
deformației și implicit a rotirii la
nivelul forței, respectiv al momentu-
lui maxim.
Modurile de cedare
În ambele cazuri s-a observat o
cedare prezintă un grad mai mare figura 14, după cedarea primului
evoluție similară a fenomenelor de
de complexitate, integrând solici- rând de șuruburi, rezistența îmbi-
cedare, tipice unor elemente de tip
tarea plăcii de capăt atât la partea nării clasice se reduce la 41,2%.
T-stub cu cedarea în modul 2: plas-
externă cât și la cea internă (fig. 13). În cazul configurației cu patru
tificarea inițială a plăcii de capăt,
prin dezvoltarea unor linii de articu- De asemenea, cedarea șurubu- șuruburi pe rând, progresia de
lații plastice, urmate apoi de ceda- rilor prezintă diferențe relevante. cedare se desfășoară în mai multe
rea fragilă a unor cupluri de șuruburi. Progresia de cedare a șuruburilor trepte: după cedarea primului cuplu
Testele au demonstrat că, în într-o îmbinare cu configurație cla- de șuruburi (centrale), îmbinarea
timp ce progresia de cedare în cazul încă dezvoltă 72,2% din rezistența
sică se realizează rând-cu-rând, și
configurației 2BR se realizează în sa maximă, deviind forța prezentă
de regulă îmbinarea pierde o mare
mod liniar rând-cu-rând, în cazul în șuruburile rupte către cele din
parte din capacitate după prima rândurile exterioare (fig. 15). Re-
configurației 4BR, fenomenele de cedare [8]. Așa cum se observă în zerva de rezistență și ductilitate
constatată în acest caz este de
50,8% din rezistența sa maximă,
într-o situație în care lucrează doar
rândurile exterioare de șuruburi,
după cedarea celui de-al doilea
cuplu de șuruburi.
CONCLUZII
Lucrarea prezintă un studiu al
macro-componentelor întinse din
îmbinări metalice cu placă de capăt
și șuruburi, având două, respectiv
patru șuruburi pe rând. Au fost
evaluate caracteristicile de rezis-
Fig. 13: Linii de cedare plastică tență și rigiditate și diferențele de

56 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Ca o observație generală, com-
portamentul îmbinărilor metalice
grindă-stâlp cu placă de capăt și
șuruburi poate fi îmbunătățit prin
adăugarea de șuruburi exterioare.
Acestea conduc la o re-distribuție a
eforturilor în îmbinare, într-un mod
dinamic, care depinde de para-
metrii geometrici și mecanici ai
îmbinării și modurile de cedare
parțiale înregistrate. Valoarea adă-
ugată a șuruburilor adiționale
rezidă în creșterea ductilității și a
rezistenței maxime.
BIBLIOGRAFIE
[1] J. DEMONCEAU, K. WEY-
NARD, C. MÜLLER, „Analytical
model to characterize bolted beam-
to-column joints with four bolts per
row,” în SDSS’Rio 2010 Stability
and ductility of steel structures, Rio
Fig. 14: Evoluția forței și a alungirii șuruburilor în timp ‐ 2BR de Janeiro, Brazil, 2010;
[2] M. COUCHAUX, J.-F.
DEMONCEAU, K. WEYNAND,
„Calcul d’un assemblage par platine
comportant quatre boulons par
rangée,” Revue Construction méta-
llique, nr. 2, p. 35, 2015;
[3] A. KOZOLOWSKI, Z.
PISAREK, „Effective length of end
plate in moment connections with
four bolts in the row,” Collection of
scientific works VM Shimanovsky,
nr. 2, 2008;
[4] D. L. NUNES, I. MĂRGI-
NEAN, A. CIUTINA, F. DINU,
„Influence of four bolts per row
connections on a steel frame build-
ing subjected to column”, in
Integrity – Reliability – Failure 2018,
Lisbon, 2018;
[5] A. CIUTINA, Assemblages
et comportement sismique de por-
Fig. 15: Evoluția forței și a alungirii șuruburilor în timp ‐ 4BR
tiques en acier et mixtes acier-béton:
comportare sub încărcări mono- deformare, și deci o rotire maximă expérimentation et simulation
tone. La evaluarea impactului șuru- mai mari cu 64%. Această numérique, Rennes: Institut National
burilor adiționale exterioare la îmbunătățire este datorată compor- des Sciences Appliquées, 2003, p.
306;
caracteristicile macro-componentei, tamentului post-critic al macro- [6] D. L. NUNES, A. CIUTINA,
au fost observate mai multe ten- componentei care este semnificativ „Behaviour of end-plate steel con-
dințe: îmbunătățit prin dezvoltarea unui nections with 4 bolts per row under
• în toate cazurile studiate, per- platou de conservare a rezistenței large deformations,” in 9th Interna-
formanța de rezistență a macro- în cazul configurației 4BR. În cazul tional Conference on Steel and Alu-
componentei cu 4BR a crescut atât acestui specimen, după prima minium Structures (ICSAS19),
pentru forța elastică - asociată cedare a șuruburilor la nivele Bradford, 2019;
rezistenței de calcul, cât și la nivelul importante de rezistență și ductili- [7] FRAMEBLAST, Experimen-
rezistenței maxime; tate, platoul permite o întârziere tal validation of the response of a
semnificativă a cedării specimenu- full scale frame building subjected
• deplasarea corespunzătoare
lui, conducând la o rezervă de to blast load (2017-2018), Roma-
rezistenței maxime crește în cazul nia: Executive Agency for Higher
sistemelor cu 4BR. rezistență și ductilitate pentru situ-
ațiile în care este necesară o bună Education, Research, Development
Rezultatele mai demonstrează and Innovation Funding (UEFIS-
că, în privința rezistenței, speci- performanță de robustețe, cum CDI), 2017;
menul 4BR prezintă o creștere sem- este cazul încărcărilor extreme sau [8] F. DINU, I. MĂRGINEAN,
nificativă atât la nivelul rezistenței al încărcărilor seismice. D. DUBINĂ, A. KOVACS, E. GHI-
Rezultatele mai demonstrează CIOI, „Testing of a full-scale build-
elastice convenționale cât și la
că există o diferență în mecanismul ing under external blast,” în 2017
nivelul rezistenței maxime. Totuși, de cedare, în care prezența șuru- European Federation of Explosives
creșterea rezistenței nu este pro- burilor exterioare a oferit o pro- Engineers, Stockholm, 2017. q
porțională cu creșterea numărului gresie mai complexă a cedării
de șuruburi (100%). șuruburilor, pornind de la rândurile (Lucrare prezentată în cadrul
Specimenul 4BR prezintă capa- interioare de șuruburi spre cele celei de‐a 16‐a „Conferințe Naționale
cități sporite de deformabilitate față exterioare, progresia lucrând atât de Construcții Metalice – CM16‐2019”,
de specimenul 2BR, permițând o pe rând cât și pe coloane. Timișoara, 13‐14 iunie 2019)

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 57


Neconformități apărute în activitatea de proiectare
și verificare curentă a structurilor în condițiile actuale
cerute de dinamica sectorului construcțiilor
ing. Sorin DIMITRIEVICI
Articolul prezintă unele aspecte legate de activitatea de proiectare și verificare curentă a struc-
turilor din construcții în condițiile actuale cerute de dinamica sectorului construcțiilor, cu aplecare
asupra problemelor apărute în activitatea de proiectare, de la concepția inițială pe baza cerințelor
arhitecturale de urbanism, de funcționalitate și exploatare actuale până la realizarea proiectelor de
rezistență în condiții de siguranță și rezistența mecanică pentru infrastructură și suprastructura
diverselor tipuri de construcții curente rezidențiale și nerezidențiale, construcții noi sau construcții
reabilitate prin consolidare structurală.
Va fi adusă în discuție, de asemenea, apariția de structuri noi specifice construcțiilor cu pierderi
energetice reduse și costuri minime în exploatare.
Probleme specifice structurilor construcțiilor energetice: stații de transformare de 400 kV,
220 kV, 110 kV, linii electrice aeriene de transport în sistemul energetic național LEA 400 kV,
LEA 220 kV, parcuri fotovoltaice de captare a energiei solare pentru producerea energiei electrice,
precum și situații legate de specificul lucrărilor în ce privește proiectarea și verificarea structurilor
de rezistență se regăsesc în cele ce urmează.

CONSTRUCȚII CIVILE la vecinătăți, situație des întâlnită, marea majoritate a construcțiilor


Construcții rezidențiale care duce la economii pe parcursul rezidențiale au câte unul sau chiar
și construcții de birouri excuției însă poate genera acci- mai multe subsoluri și de multe ori
• Cerințe constructive și dente nedorite atât pentru munci- din lipsă de spațiu se adoptă soluția
funcționale torii angajați în lucrări cât și pentru parcării prin folosirea sistemelor
Verificarea soluțiilor de fundare echipamentele și utilajele din orga- mecanice inteligente tip Klaus de
a construcțiilor în concordanță cu nizarea de șantier. parcare a mașinilor folosind inclusiv
studiile și referatele geotehnice de Există, de asemenea, situații lifturi și mecanisme de transport și
amplasament sunt probleme apă- specifice legate de soluția de exe- poziționare pentru optimizarea
rute în proiectarea curentă. cutare a incintei de fundare în spațiilor.
Apar situații în care, din cauza diverse soluții impuse de caracte- Cerințele realizării a cât mai
studiilor de teren insuficiente - număr risticile terenului de fundare, adân- multe spații de parcare în aria con-
mic de foraje, adâncime insufi- cimea de fundare și vecinătăți: struită impun anumite deschideri
cientă în amplasament - de regulă sprijiniri berlineze, piloți perimetrali pentru elementele de rezistență și
pe baza rezultatelor încercărilor, se din beton armat sau pereți mulați anumite înălțimi de nivel la sub-
iau valori acoperitoare ale principa- cu elementele specifice, grinda soluri, inclusiv soluții privind ram-
lelor caracteristici geotehnice ale perimetrală de coronament din pele de acces.
terenului de fundare, care, luate în beton armat, sprijinirea pereților Toate acestea se citesc pe verti-
calcul, dau soluții cu costuri supli- incintei cu ranforsări metalice, cala suprastructurilor care de obicei
piloni centrali, grinzi de susținere, sunt structuri în cadre, structuri cu
mentare pentru investiția realizată.
Pe de altă parte, pe parcursul stelaj metalic inclusiv la zonele de pereți din beton armat sau duale, în
execuției lucrărilor apar probleme colț, necesare pe perioada execuției funcție de necesitățile de rigiditate
legate de incinta de fundare prin infrastructurii. ale acestora la solicitările date de
nerespectarea de către constructor În condițiile actuale, datorită greutăți proprii, sarcini utile, tehno-
a taluzelor și bermelor intermediare cerințelor privind spațiile de parcare, logice, inclusiv încărcările din vânt,
zăpadă și seismice.
De multe ori, datorită cerințelor
de execuție și ușurinței realizării
instalațiilor sanitare, de ventilare și
electrice pe nivele, se dorește
folosirea sistemelor predală cu
implicațiile lor asupra ductilității
structurii și a măsurilor constructive
necesare pentru acest tip de struc-
turi cu influențe asupra costurilor
de execuție.
De obicei acestea se folosesc
doar la nivelul parcărilor în infra-
structură iar suprastructura este de
tip curent cu planșee ce se reazemă
pe cadre sau pereți din beton
armat.

58 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Dacă totuși sistemele predală se zonă: înălțimea maximă, procentul cu folosirea de materiale ușoare,
folosesc și pentru suprastructură, din teren ocupat de construcție soluții cu structuri din lemn sau
structurile trebuie să aibă obligato- (POT), coeficientul de ocupare al metal, după caz, și învelitori ușoare.
riu nuclee centrale și cadre perime- terenului (CUT), retragerile minime De obicei zonele mansardate
trale pe conturul clădirilor. admise, destinație (locuințe, biro- reduc gradul de protecție la foc al
Nu în ultimul rând, la alcătuirea uri, comerț, industrie etc.). construcției inițiale și de multe ori și
structurii trebuie avute în vedere Pe de altă parte, Planul Urbanis- ca o consecință a carențelor în
cerințe tehnologice privind insta- tic Zonal (PUZ-ul) este un proiect realizarea instalațiilor electrice sau
lațiile de climatizare amplasate pe care are caracter de reglementare a racordării la rețeaua de electrici-
clădire. specifică detaliată a dezvoltării tate, în cazul folosirii rețelei de
• Cerințe de agrementări urbanistice a unei zone din locali- organizare de șantier, pot apărea
urbanistice tate. incendii cu impact major asupra
În alegerea soluțiilor arhitec- Conform normelor în vigoare și siguranței construcției.
turale trebuie să se țină cont în cerințelor din documentația de • Cerințe de agrementări
primul rând de regulamentul local urbanism, autorizarea construcțiilor urbanistice privind procentele
se face după depunerea proiectului de ocupare a terenului
de urbanism și reglemetările de
la faza de DTAC care trebuie Situațiile în discuție sunt cele
urbanism din proiectele de speciali-
extrasă în mod normal din docu- legate de procentele de ocupare a
tate. terenului, de retrageri de la limita
PUD-ul reprezintă documentația mentația PT care stabilește soluțiile
constructive finale. De multe ori proprietăților și apariția etajelor
prin care se asigură condițiile de superioare retrase pentru obținerea
amplasare, dimensionare, confor- documentația DTAC cuprinde soluții
aprobărilor.
mare și servire edilitară, a unuia acoperitoare diferite de soluția
Sunt situații în care etajele
sau mai multor obiective, pe o finală ce aparține documentației de
superioare sunt retrase la zona de
parcelă, în corelare cu funcțiunea ofertare și anume proiectul tehnic.
calcan cu vecinătățile pentru a
predominantă și vecinătățile imedi- Apar aspecte legate de suprae-
respecta condițiile autorizării regi-
ate. tajarea construcțiilor, de obicei
mului de înălțime, situație care
Categorii generale de probleme mansardarea acestora pentru obți- aduce excentricități structurale
abordate în cadrul Planului Urbanis- nerea de suprafețe suplimentare, construcției, cu implicații asupra
tic de Detaliu sunt: probleme legate de soluția arhitec- comportării dinamice a construcției
• regimul juridic, economic și turală și efectul acestora în proiec- la sarcinile seismice.
tehnic al terenului și al construc- tarea structurală. De obicei, structural nu sunt
țiilor; Din necesitatea de a obține probleme în a respecta uniformi-
• compatibilitatea funcțiunilor și autorizarea regimurilor de înălțime tatea pe verticală a structurii de
conformarea construcțiilor, amena- conform planurilor ubanistice zona- rezistență, dar sunt situații în care,
le PUZ, a planurilor urbanistice de din motive de compartimenare a
jărilor și plantațiilor;
detaliu PUD, multe proiecte se etajelor retrase, apare de multe ori
• relații funcționale și estetice cu
autorizează cu un regim de înălțime necesitatea a realizării unor struc-
vecinătatea;
după care acesta se majorează turi metalice care sunt mai ușoare
• asigurarea accesibilității și
pentru a mări suprafața finală utilă și pot rezolva situații punctuale
racordarea la rețelele edilitare;
a imobilelor. legate de terase, spații tehnice,
• permisivități și constrângeri
Aceasta este o practică curentă instalații tehnologice specifice sau
urbanistice, inclusiv ale volumelor în proiectare, cu implicații privind
construite și amenajărilor; structuri decorative arhitecturale.
etapele de proiectare inclusiv sta- Construcții cu număr redus
• modul de ocupare și utilizare al bilirea claselor și categoriilor de
terenului (POT, CUT); de niveluri specifice
importanță a construcțiilor.
• funcțiunea și aspectul arhitec- locuințelor de tip individual
În acest caz apare situația
tural al construcției (sau construc- Probleme curente legate de con-
neconformă de a proiecta de la strucția la calcan pentru construcții
țiilor) și amenajărilor; început o construcție cu un regim
• integrarea noilor construcții și obișnuite cu regimuri de înălțime
de înălțime care în final nu este reduse: subzidiri de fundații, spri-
corelarea lor cu cele existente, aprobat sau, în situația mai puțin
învecinate; jiniri pe perioada execuției, de la
fericită, de a avea o construcție sprijiniri simple cu țăruși și dulapi
• intervenția, prin reabilitarea proiectată pentru un regim de
construcțiilor și amenajărilor înveci- de lemn la elemente tip berlineze
înălțime inferior celui autorizat în cu profile metalice și dulapi de
nate, în scopul armonizării cu con- final și care necesită refacerea pro- lemn. Aceste situații apar atât pen-
strucțiile și amenajările noi propuse; iectării structurale. tru construcții noi cât și pentru
• circulația carosabilă și pieto- De obicei proiectantul structurii, extinderea de construcții existente,
nală, corelate cu traficul în zonă și în cunoștință de cauză, este pus în cu implicații privind consolidarea
relațiile cu zonele învecinate; situația de a calcula de la început structurii acestora.
• parcaje, spații de recreere și structura cu un număr de niveluri
de joacă; sporit, situație care în cazul neau-
• echiparea edilitară și impactul torizării duce la costuri suplimen-
asupra rețelelor existente în zonă; tare privind valoarea de investiție.
• funcționarea diferitelor forme O altă situație des întâlnită este
de proprietate juridică a terenului. cazul supraetajărilor la construcții
PUD-uri se întocmesc și în cazul deja existente pe baza efectuării de
în care investiția preconizată diferă expertize, caz în care se încearcă
de prevederile RLU. PUD-ul conține găsirea de rezerve de rezistență
normele pe care trebuie să le res- pentru a prelua eventualele încăr-
pecte o construcție într-o anumită cări suplimentare de la mansardare
continuare în pagina 60 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 59
Æ urmare din pagina 59
Spre exemplu, pentru elimina- CONSTRUCȚII INDUSTRIALE
rea punților termice la nivelul fun- SPECIFICE SECTORULUI
dațiilor se pot folosi următoarele ENERGETIC
materiale: Stații de transformare
• Agregat termoizolant din de 400 kV, 220 kV, 110 kV
spumă de sticlă, un material granu- Modernizarea sau extinderea
lar, care, compactat cu utilaje stațiilor de transformare existente.
ușoare de producere de vibrații După un număr de ani de
(placa vibrantă de 100 kg), poate funcționare apare necesitatea unor
ajunge ușor la o rezistență la com- lucrări de modernizare și reabilitare
Problemele legate de stabilitatea presiune de 250 kPa, cu valori de a acestor stații de transformare.
construcțiilor învecinate la calcan și rigiditate apropiate de pernele de Consolidarea de fundații sau
de comportarea acestora pe peri- balast obișnuite. Grinzile de fun- realizarea de fundații noi, consoli-
oada execuției și în exploatare sunt dație se pot realiza direct pe pernă darea structurilor existente sau
obligatoriu de luat în calcul la de agregat termoizolant. Pentru înlocuirea acestora, toate trebuie să
proiectare. validarea caracteristicilor de calcul fie realizate după grafice clare, care
De altfel, sunt situații în care, din se pot realiza teste cu placa Lukas. să permită execuția lucrărilor sub
motive date, legate de respectarea tensiune, fără scoaterea din
exploatare a stațiilor de transfor-
cerințelor din certificatul de urba-
mare, care trebuie obligatoriu să se
nism, în principal pentru zone pro-
afle în funcțiune pe perioada
tejate, se autorizează reabilitarea
lucrărilor de modernizare.
construcției existente dar în reali-
tate practic se demolează și se rea-
lizează o construcție nouă, una care
în cel mai bun caz poate păstra ele-
mente din fațadele clădirii existente.
Construcții individuale
cu cerințe energetice
• Construcții de inginerie creative.
Agregat termoizolant din spumă de sticlă
• Cerințe specifice legate de apa-
riția construcțiilor ecologice cu
cerințe energetice în asigurarea • Polistiren extrudat rezistent la
microclimatului interior la costuri compresiune. Se poate folosi polis-
minime. tiren cu rezistență la compresiune
• Fundații din materiale speci- de 300 kPa, 500 kPa sau 700 kPa,
fice, structuri din materiale care să corespunzătoare unor deformații de
asigure pierderi minime de căldură. 10%. Sunt des întâlnite cazurile
La aceste tipuri de construcții se unor case pasive, cu subsol și regim
pune foarte mult accentul pe elimi- mic de înălțime, pentru care soluția
narea punților termice, astfel apă- de fundare este un radier general
rând necesitatea introducerii unor care se reazemă pe un strat de
materiale inovatoare, care pot polistiren extrudat rezistent la com-
presiune, așezat pe un beton de
purta sarcina, dar sunt în același
egalizare.
timp și bune izolatoare termice.

În general structurile stațiilor de


transformare sunt date de cerințe
tehnologice și anume: fundații pen-
tru diversele structuri de susținere
a echipamentelor, cadre (din beton
armat sau metal) de susținere a
conductorilor electrici, fundații pen-
tru transformatoare prevăzute cu
căi de rulare și baze de colectare a
Cărămizi din spumă de sticlă uleiului, fundații pentru diverse
rezistente la compresiune echipamente tehnologice, între-
rupător, bobine de compensare și
• Cărămizi din spumă de sticlă celule aferente.
rezistente la compresiune, cu rezis- În funcție de natura terenului de
tențe la compresiune mai mari de fundare, fiind aflate de obicei în
2,90 Mpa. Acestea se pot poziționa, zone cu terenuri sensibile sau cu
de exemplu, între talpa continuă a caracteristici geotehnice slabe,
grinzilor de fundare și o talpă care soluțiile de fundare pot fi cu sis-
se reazemă direct pe teren. teme de piloți sau micropiloți, de la

60 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


caz la caz, care să transmită soli- • fenomene geologice și hidro- în ultima perioadă a apărut oportu-
citările la terenul bun de fundare. logice - eroziune de mal sau de talveg; nitatea realizării de parcuri foto-
În multe cazuri apar evenimente • intervenția persoanelor neau- voltaice de producere a energiei
accidentale care trebuie rezolvate torizate asupra structurii stâlpilor - electrice folosind energia solară.
punctual, cedări sau rotiri de în special furturi ale componentelor Pe baza certificatelor verzi prețul
metalice.
reazeme la nivelul fundațiilor care energiei electrice devine atractiv și
În condițiile actuale cu perioade
duc la eforturi în structurile de cu condiții atmosferice severe, permite amortizarea investițiilor în
susținere a echipamentelor. De pornind de la solicitări datorate parcuri fotovoltaice, ceea ce a dus la
asemenea, sunt construcții speci- încărcărilor din vânt și până la creșterea construcțiilor de acest tip.
fice stațiilor de transformare și încărcările cu chiciură și ploaie De obicei aceste parcuri sunt
anume căi de acces tehnologic, cor- înghețată, apar situații în care efor- realizate pe terenuri în extravilanul
puri de clădiri sau containere care turile în diverse elemente ale stâlpi- localităților, dar au apărut și situații
adăpostesc echipamente tehnolo- lor metalici ajung să fie superioare de realizare a unor lucrări în interi-
gice, rezervoare de ulei și ziduri celor din proiectare și pot duce la orul localităților.
antifoc. colapsul acestora. Construcțiile suport pentru pano-
Din aceste motive apar situații în
Linii aeriene de transport care anumite fundații trebuie
uri sunt structuri metalice modu-
al energiei electrice consolidate prin diverse metode: late. Acestea, în funcție de terenul
în sistemul energetic cămă șuiri, subzidiri, injectarea de fundare, sunt rezemate pe fun-
național LEA 400 kV terenului și consolidarea acestuia. dații din beton armat sau după caz
și LEA 220 kV Anumiți stâlpi, inclusiv stâlpi de în sisteme de ancorare punctuale în
Liniile de transport al energiei întindere și colț, stâlpi tip Y sau tip teren prin intermediul sistemelor
electrice au la bază elemente care Pisică, pot avea defecte structurale mecanice de ancorare.
țin de specificul anumitor tipuri de plecând de la elemente ce și-au S-au căutat soluții de amplasare
construcții speciale, stâlpi metalici pierdut stabilitatea și ajungând la a panourilor pe divese clădiri exis-
de diverse tipuri în funcție de liniile elemente care s-au corodat în timp tente, hale de producție, construcții
de transport, sisteme de fundare și și-au redus caracteristicle de
de birouri. Specificul acestor lucrări
adecvate amplasamentelor. rezistență și trebuie înlocuite sau
consolidate. ține de capacitatea portantă a
Sunt situații în care din cauza zonelor pe care sunt amplasate și
colapsului total stâlpii existenți tre- posibilitatea prinderii acestora fără
buie înlocuiți cu stâlpi noi. a fi nevoie de lucrări de consolidare
De multe ori, în urma acestor costisitoare.
accidente apare necesară realizarea Lucrările au la bază expertizarea
unor linii paralele pe anumite sec- construcțiilor suport și realizarea
toare până la eliminarea deficiențelor unor proiecte de execuție specifice
apărute în exploatare. Liniile paralele care să țină cont de diverse tipuri
sunt realizate cu stâlpi speciali de
de învelitori, luminatoare sau tera-
intervenție și conductoare noi, care
după realizarea și consolidarea liniei se cu probleme legate de termo și
avariate sunt demontate și depozi- hidroizolație, ancorare de structura
tate în spații speciale. suport.
O problemă majoră a acestor Sunt lucrări care țin de specificul CONCLUZII
tipuri de construcții este dată de situațiilor apărute. Creșterea numărului tipurilor de
relieful, de multe ori accidentat, pe Parcuri construcții legate de dinamica dez-
care sunt amplasate și care ridică de panouri fotovoltaice voltării economice și apariția noilor
probleme în ceea ce privește exe- Datorită cerințelor de aliniere la tehnologii în diverse ramuri de
cuția și întreținerea în exploatare a producția de energie verde fără emisii activitate creează premisele apa-
acestora. de carbon din Uniunea Europeană, riției de noi provocări în proiectarea
Pot apărea probleme legate de diverselor tipuri de construcții pen-
stabilitatea fundațiilor în funcție de tru asigurarea siguranței în exploa-
caracteristicile terenului care duc la
tare.
eforturi suplimentare în structura
Riscurile apărute în etapa de
stâlpilor metalici.
proiectare trebuie să fie minime și
Avariile importante din LEA 220 kV
ele deja sunt abordate în sistem
- 400 kV și 750 kV apărute în S.E.N.
- accidentale, cauzate de condițiile BIM (Building Information Modeling)
meteorologice sau ca urmare a sus- pentru un număr din ce în ce mai
tragerii anumitor subansamble - în mare de proiecte sistem, care prac-
timp, sunt cele în care structura tic într-un proces complex aliniază
stâlpilor a fost grav afectată: toate etapele realizării unei con-
• manifestări meteo climatice strucții de la finanțare, concepție și
deosebite - vânt cu intensitate terminând cu execuția și punerea în
deosebită în prezența sau în exploatare cu consecințe minime în
absența depunerilor de gheață sau siguranța structurilor. q
a depunerilor de gheață în absența
vântului; (Din AICPS Review, 1-2 / 2019)

w Revista Construcțiilor w iunie 2020 61


Previziuni de venetic
prof. univ. dr. ing. Andrei-Mugur GEORGESCU - Universitatea Tehnică de Construcții București,
Facultatea de Hidrotehnică, Departamentul de Hidraulică și Protecția Mediului

Acest articol are la bază prezentarea pe care am susținut-o în noiembrie 2019, în cadrul unui sim-
pozion organizat cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de învățământ hidrotehnic românesc. Simpozionul a
fost găzduit de Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.
Intervenția mea, în calitate de director al Departamentului de Hidraulică și Protecția Mediului (unul
dintre cele 4 departamente din Universitate care sunt subordonate Facultății de Hidrotehnică) s-a des-
fășurat la secțiunea dedicată perspectivelor învățământului hidrotehnic românesc. Din necesitatea de a
vorbi despre ce se va întâmpla în viitor provine primul cuvânt al titlului acestui articol. Cel de al doilea
(VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte
locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. – Din ngr. Venétikos. - DEX 2009), se referă la
faptul că, deși pregătirea mea de bază nu este de inginer hidrotehnician, îmi desfășor activitatea în
cadrul Departamentului de Hidraulică și Protecția Mediului (și implicit în cadrul Facultății de
Hidrotehnică) de circa 30 de ani.

MATERIALE ȘI METODĂ
După cum am arătat în secțiunea de introducere, nu
sunt inginer hidrotehnician, totuși sunt inginer (absol-
vent al altei facultăți din Universitate – Facultatea de
Inginerie a Instalațiilor) și în această calitate nu sunt
obișnuit să fac previziuni. În consecință am căutat să
găsesc niște tendințe general acceptate de schimbare și
să identific modul în care acestea ar putea influența
învățământul superior hidrotehnic.
Cele 5 tendințe general acceptate de schimbare care
vor fi prezentate în continuare sunt: schimbările clima-
tice; creșterea demografică; urbanizarea accelerată;
seturile de date mari; trecerea timpului.
De asemenea, pentru a evita pe cât posibil o pre-
zentare anostă, am adăugat câteva alăturări de poze
care să exemplifice schimbări care au avut loc în trecut,
fără o legătură directă cu învățământul hidrotehnic ci Roți de apă (Muzeul Astra – Sibiu)
mai curând cu domeniul mașinilor hidraulice cu care sunt
mai familiarizat. REZULTATE
În continuare, rezultatele analizei vor fi prezentate în
conformitate cu cele 5 tendințe de schimbare identificate
în secțiunea anterioară [2].
• Schimbări climatice
Cu siguranță, climatul planetei se schimbă continuu.
Omenirea nu a acordat însă atenție acestor schimbări
decât în ultimul secol. Acesta este motivul pentru care,
în ciuda cercetărilor intense de climatologie care se des-
fășoară în prezent, nu putem încă să stabilim cu certitu-
dine care sunt factorii care joacă rolurile cele mai
importante în această modificare. Este evident că (mai
ales după revoluția industrială) activitățile umane se
regăsesc printre acești factori, numai că importanța rolu-
lui lor este, încă, mai mult sau mai puțin controversată
(în principal din cauza faptului că această importanță
este variabilă în timp).
Singurele certitudini în acest domeniu sunt bazate pe
măsurătorile efectuate în ultima perioadă. Astfel, în zona
noastră geografică se observă atât o oarecare creștere a
temperaturii medii anuale cât și o acutizare a feno-
menelor legate de precipitații (cantitățile anuale de pre-
cipitații sunt aproximativ aceleași dar ploile sunt mai rare
Una dintre cele mai vechi reprezentări nedisputate ale unei roți de și mai violente). Ambele fenomene duc la o modificare a
apă – mozaic din marele palat de la Costantinopole, circa 450 – regimului hidrografic. În aceste condiții, Facultatea de
500 E.N. (Muzeul mozaicului din Istambul) [1] Hidrotehnică trebuie să pregătească specialiști capabili

62 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


Roata de apă de la Sichievița (Muzeul Astra – Sibiu) Roată de apă cu impuls (Muzeul satului – București)
să dezvolte soluții noi, adaptate la noile condiții clima- astfel de capacități și să fie capabili să ocupe poziții
tice, pentru evitarea hazardelor naturale (secetă, inun- importante în lanțul de management integrat al resur-
dații, alunecări de teren). selor de apă.
• Creștere demografică • Urbanizare accelerată
Creșterea demografică este o realitate de netăgăduit. În perioada actuală ritmul de urbanizare este mai
Populația globului a crescut de la un miliard de locuitori rapid decât ritmul de creștere demografică. Migrarea
la începutul secolului XIX la peste 7 miliarde de locuitori populației în zone urbane duce la o modificare a obi-
în prezent [3]. Această creștere implică un necesar spo- ceiurilor. Astfel, natalitatea în zonele urbane este mai
rit de hrană, de energie și nu în ultimul rând de apă mică decât cea din zonele rurale (o veste bună, deoarece
potabilă. implică micșorarea ratei de creștere demografică care la
Aparent, în această enumerare apa apare numai în nivelul actual nu ar fi sustenabilă). În ceea ce privește
poziția a treia, cu toate acestea, ea este prezentă în consumul de apă situația este inversată: populația
toate pozițiile. Necesarul sporit de hrană implică, pe de o urbană consumă mai multă apă decât populația rurală.
parte, un necesar sporit de apă pentru irigații (mai ales Aceasta duce, pe de o parte, la creșterea necesarului de
coroborat cu schimbările climatice) și pentru animalele apă în zonele urbane, iar pe de altă parte, la concentra-
domestice pe care le creștem pentru hrană (al căror rea consumului în zone relativ reduse ca întindere.
număr crește odată cu creșterea populației), iar pe de
Aceste aspecte implică atât necesitatea unor soluții
altă parte, necesarul sporit de hrană duce la creșterea
noi privind alimentarea cu apă și canalizarea zonelor
necesarului de apă în industriile care prelucrează produ-
urbane cât și soluții privind optimizarea rețelelor exis-
sele alimentare.
tente și retehnologizarea acestora. Specialiștii pregătiți
În ceea ce privește energia, creșterea necesarului de
în cadrul Facultății de Hidrotehnică trebuie să fie capabili
energie implică creșterea capacității de producere a
să rezolve astfel de probleme.
energiei indiferent de sursa de obținere a acesteia.
Totuși, în perioada actuală (probabil și în perioada
viitoare) accentul se pune pe producerea energiei din
surse regenerabile, în care energia hidroelectrică joacă
un rol primordial. Desigur, producerea de energie hidroe-
lectrică nu înseamnă un consum propriu-zis de apă ci
mai curând o retragere a apei din circuitul natural pentru
o perioadă de timp. Cu toate acestea, creșterea ponderii
energiei obținute din surse regenerabile și variabilitatea
mare a producției din astfel de surse în timp duce la o
necesitate sporită de stocare a energiei. În acest mo-
ment, cea mai viabilă stocare a energiei se efectuează în
lacurile de acumulare ale centralelor hidroelectrice cu
acumulare prin pompare.
În România, în 2018, capacitatea instalată în centra-
lele hidroelectrice cu acumulare prin pompare era de
91,5 MW [4]. Hidroelectrica își propune să realizeze, în
următoarea perioadă, o creștere a capacității instalate în
astfel de centrale până la 1.000 MW (din păcate perioada
în care se va realiza această creștere nu este specifi-
cată). Aproximativ de 10 de ori mai mult!
În aceste condiții, Facultatea de Hidrotehnică trebuie
să pregătească specialiști care să poată să dezvolte Rotor modern de turbină PELTON
continuare în pagina 64 È
w Revista Construcțiilor w iunie 2020 63
Æ urmare din pagina 63

Roata de apă de la Găleșoaia (Muzeul Astra – Sibiu) Vâltoare (în lb. engleză Whirlpool) – Maramureș
• Seturi de date mari • Trecerea timpului
În acest moment, capacitățile de calcul și de stocare Trecerea timpului se materializează prin îmbătrânirea
ale unui telefon mobil (mediu) le depășesc pe cele ale activelor. În prezent (2018), Hidroelectrica raportează
unui calculator desktop de la începutul anilor `90. În 12,23 % din active mai vechi de 50 de ani iar 49,92 %
afară de creșterea acestor capacități, în prezent capa- între 20 și 50 de ani vechime. Raportul începe să se
citățile de comunicare digitală au crescut exponențial.
schimbe astfel încât peste câțiva ani vom avea majori-
Mai mult decât atât, senzorii și traductorii cu trans-
mitere la distanță a datelor au devenit accesibili ca preț. tatea activelor mai vechi de 50 de ani. În consecință, în
Această revoluție digitală va duce la împânzirea tuturor perioada următoare accentul se va pune mai puțin pe
sistemelor cu astfel de dispozitive și la apariția unor construirea de active noi și mai mult pe modernizarea și
seturi mari de date măsurate în sisteme, cu frecvențe de retehnologizarea celor existente.
achiziție relativ mari. Acestea trebuie să fie o unealtă în Specialiștii pregătiți în cadrul Facultății de Hidroteh-
luarea deciziilor [5]. Până acolo însă, datele trebuie nică trebuie să fie capabili să găsească soluții inovatoare
analizate și prelucrate de algoritmi numerici performanți de retehnologizare și modernizare ale vechilor active,
de diagnoză, optimizare și învățare construiți special eventual în spiritul măririi capacității de stocare.
pentru fiecare sistem în parte, sunt create orașe virtuale,
CONCLUZII
cu istorie a dezvoltării, pe care să fie testați acești algo-
În concluzie, ceea ce putem afirma cu siguranță este
ritmi (virtualizarea orașelor se datorează în bună parte
amenințărilor teroriste apărute în ultimii 20 de ani, care că meseria de inginer hidrotehnician nu dispare în viitor
au făcut ca infrastructurile urbane să devină secrete) dar este evident că vor exista schimbări și modificări ale
[6]. Din acest punct de vedere mi se pare benefică apa- acesteia. Aceste modificări nu sunt majore - este vorba
riția în urmă cu câțiva ani a secției de Automatică și în principal de o redirecționare a abilităților către dome-
Informatică Aplicată în cadrul Facultății de Hidrotehnică. niul inteligenței artificiale și comunicațiilor moderne și o
schimbare de pondere între proiectarea de active noi și
retehnologizarea / optimizarea activelor existente.
Învățământul superior de hidrotehnică trebuie să se
adapteze la aceste schimbări. Cu cât o va face mai repede,
cu atât mai bine.
BIBLIOGRAFIE
1. ORJAN, W., Archaeological Evidence for Early
Water-Mills. An Interim Report, History of Technology, 10,
pp. 151–179, 1985;
2. www.unwater.org/water-facts/;
3. ourworldindata.org/world-population-growth;
4. www.hidroelectrica.ro/article/20;
5. WALSKI, T.M., CHASE, D.V., DAVIC, D.A., GRAY-
MAN, W., BECKWITH, S., KOELLE, E., Advanced Water
Distribution Modeling and Management, Haestad Press,
Waterbury, CT., 2003;
6. BRUMBELOW, K., TORRES, J., GUIKEMA, S.,
BRISTOW, E. KANTA, L., Virtual Cities for Water Distri-
bution and Infrastructure System Research, World Envi-
Rotor de turbină TURGO (brevetată de Eric Crewdson – 1920) ronmental and Water Resources Congress 2007, ASCE. q

64 w Revista Construcțiilor w iunie 2020


sumar Despre
Revista Construcțiilor

În fiecare număr al revistei


Constructori care vă așteaptă:
sunt publicate: prezentări de
AEDIFICIA CARPAȚI SA C4
ERBAȘU SA C2
materiale și tehnologii noi, R e d a c ț i a
THERMOSYSTEM CONSTRUCT CORPORATION: studii tehnice de specialitate pe
Materiale de construcții de calitate PREMIUM 3 diverse teme, interviuri, comen- Președinte fondator Ionel CRISTEA
ARACO: Sectorul construcțiilor din România tarii și anchete având ca temă
Vicepreședinte fondator Ciprian ENACHE
față în față cu provocarea pandemiei COVID-19. problemele cu care se confruntă
Interviu cu dl Laurențiu PLOSCEANU - președinte al societățile implicate în această
Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții 4 - 6 activitate, reportaje de la eveni- Director executiv Elias GAZA
0723.185.170
COMINCO OLTENIA SA: Respect față mentele legate de activitatea de
construcții, prezentări de firme,
Redactor-Șef Alina ZAVARACHE
de partenerii de afaceri, Respect față de muncă 7
0723.338.493
IRIDEX GROUP PLASTIC: informații de la patronate și
Director economic Cătălina CRISTEA
Impermeabilizarea podurilor 8, 9 asociațiile profesionale, sfaturi 0756.161.629
Trofeul Calității ARACO: Centrul Regional de economice și juridice etc.
Director tehnic Cezar IACOB
Excelență pentru Industrii Creative, Cluj Napoca 10, 11 0737.231.946
CONEST GRAND RESIDENCE: Întreaga colecție a revistei Colaboratori
Penthouse-urile CGR - dragoste la prima vedere 12 - 13 tipărite poate fi consultată gra-
acad., prof. ing. Nicolae NOICA
CSC: Asigurarea protecției sociale a angajaților tuit, în format .pdf, pe site-ul prof. univ. dr. ing. Loretta BATALI
din sectoarele de construcții în perioada nostru revistaconstructiilor.eu. prof. univ. dr. ing. Adrian CIUTINA
întreruperii activității 14, 15 În plus, articolele de prof. dr. ing. Gavril KOLLO
SRGF: Impactul crizei COVID-19 asupra prezentare a m a t e r i a l e l o r, prof. univ. dr. ing. Andrei M. GEORGESCU
Ingineriei Geotehnice din România 16, 17 ș. l. dr. ing. Ioan BOTH
t e h n o l o g i i l o r, u t i l a j e l o r și
TRACTOR PROIECT COMERȚ: Soluții rapide,
echipa men telor care apar în ș. l. dr. ing. Călin NEAGU
sigure și ieftine pentru foraje orizontale drd. ing. Daniel L. NUNES
Revista Construcțiilor, ediția
de subtraversare de la ABS Trenchless GmbH 18, 19 prof. dr. ing. Cornel PĂUNESCU
tipărită, sunt publicate
MACCAFERRI: Sistemele de sprijin ing. Sorin DIMITRIEVICI
și online în site-ul nostru
din gabioane Maccaferri 20, 21 Colaborator special SUA
revistaconstructiilor.eu.
Amenajarea zonei verzi și de agrement ing. Ileana CRISTEA - HOWARD, MS
Parcul Tineretului - Pădurea Clujenilor 22 - 24, 26, 27
TOP GEOCART: Soluții de tip machine control Caracteristici:
de la Leica Geosystems 28, 29 l Tiraj: 5.000 de exemplare A d r e s a r e d a c ț i e i
UGR: Situația cadastrului sistematic în România 30 - 33
l Frecvența de apariție: 050663 – București, Sector 5
GRAPHEIN: Măsura construcțiilor durabile 34, 35
- lunară Șos. Panduri nr. 94
GLULAM: Bazinul Olimpic din Târgu Mureș 36, 37
Premiile Anualei de Arhitectură 2019 (VII). l Aria de acoperire: România Corp B (P+3), Et. 1, Cam. 23
Arhitectura Spațiului interior - Amenajări HORECA 38 l Format: 210 mm x 282 mm www.revistaconstructiilor.eu
ALUPROF: Proiectare responsabilă - l Culori: integral color Tel.: 031.405.53.82
Cum pot fi create clădiri prietenoase Fax: 031.405.53.83
l Suport:
pentru utilizatori zilnici și în situații extreme? Mobil: 0723.185.170
Experții din Polonia răspund 40, 41 - DCM 90 g/mp în interior E-mail: office@revistaconstructiilor.eu
Restituiri: Consiliul Tehnic Superior (III). - DCL 170 g/mp la coperte
Construcțiile publice aprobate de Consiliul Editor:
Superior Tehnic între anii 1901-1918 - STAR PRES EDIT SRL
Edificii pentru instituții publice 42 - 44, 46 - 48 J/40/15589/2004
CF: RO16799584
Premiile Trienalei Naționale de Restaurare -
ediția VIII 2019. Premiul pentru caracterul
interdisciplinar al restaurării unei biserici de lemn 50, 51
Comportarea experimentală a macro-componentelor
Marcă înregistrată la OSIM
de îmbinare grindă-stâlp cu placă de capăt
Nr. 66161
cu 4 șuruburi pe rând 52 - 54, 56, 57
SSAB: Producător de porți industriale ISSN 1841-1290
Scanează codul QR
de mari dimensiuni 55 și citește online, gratis,
Neconformități apărute în activitatea de proiectare Revista Construcțiilor Redacția revistei nu răspunde pentru conținutul
materialului publicitar (text sau imagini).
și verificare curentă a structurilor în condițiile Articolele semnate de colaboratori repre-
actuale cerute de dinamica sectorului construcțiilor 58 - 61 zintă punctul lor de vedere și, implicit, își
asumă responsabilitatea pentru ele.
Previziuni de venetic - Tendințe general acceptate
de schimbare și identificarea modului
în care acestea ar putea influența Tipărit la:
învățământul superior hidrotehnic 62 - 64
EXPOAPA 2020: Forumul regional al apei
„Dunăre - Europa de Est” 14 - 16 septembrie,
Tel.: 021.336.36.33 | Web: www.artprint.ro
Palatul Parlamentului, București 65
HIDROIZOLAȚII CONDURARU: Peste 15 ani
Scanează codul QR de
de experiență în hidroizolații C3 mai sus și abonează-te www.revistaconstructiilor.eu
la newsletterul RC.

S-ar putea să vă placă și