Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

Unitatea de studiu nr. 2

AGROECOSISTEMUL FURAJER

Cuprins
2.1 Introducere x
2.2. Obiective x
2.3. Agroecosistemul furajer x
2.4. Sarcină de învăţare x
2.5. Rezumatul unităţii de studiu nr. 2 şi cuvinte cheie x
2.6. Test de autoevaluare x
2.7. Concluzii ale unităţii de studiu nr. 1 x
2.8. Bibliografie x

2.1. Introducere Manşeta albă

Unitatea de studiu nr. 2, evidențiază faptul că pajiștea este o
asociație de viețuitoare în care diversitatea mare de specii ierboase
conviețuiește cu o multitudine de microorganisme și fauna specifică
condițiilor staționale. Rezultă că între indivizii unor specii, între diferite
specii, între regnul vegetal şi cel animal există o serie de acţiuni şi
interacţiuni care fac pajiştea să fie un ecosistem. Aceste interacțiuni fac
obiectul acestei unități de studiu.

Cunoştinţe preliminare
Înţelegerea acestui conţinut este mult uşurată dacă
studentul deţine informaţii despre botanică, agrotehnică, agrochimie,
fiziologie vegetală, pedologie.

Resurse necesare şi recomandări de studiu

Resursele necesare pentru studiu sunt reprezentate de
resursele bibliografice menţionate la finele unităţii de studiu.

Durata medie de parcurgere şi învăţare a unităţii de

studiu este de 4 ore

9 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

2.2. Obiectivele unităţii de studiu nr. 2 Manşeta albă

Această unitate de studiu are ca obiectiv specific însuşirea de
către studenţi a faptului că pajiștea este o asociație de viețuitoare în care
diversitatea mare de specii ierboase conviețuiește cu o multitudine de
microorganisme și fauna specifică condițiilor staționale.
Obiectivul specific este mai bine însuşit dacă se are în vedere
îndeplinirea următoarelor obiective operaţionale:
– Înțelegerea noțiunii de ecosistem;
– cunoaşterea principalelor caracteristici ale ecosistemului pajişte.
– cunoaşterea factorilor care influenţează vegetaţia pajiştilor
– cunoașterea și înțelegerea modificărilor care pot avea loc în
ecosstemul pajiște.

2.3. Agroecosistemul pajiște Manşeta albă

Ecosistemul este unitatea funcțională fundamentală a biosferei,
este „unitatea de bază a naturii vii” (Coste, 1982) în care sunt integrate
într-un tot unitar biotopul şi biocenoza corespunzătoare. Ecosistemul
este o unitate funcţională cu dimensiuni variabile. Astfel, un ecosistem
poate fi o pajişte (care poate fi mai mare sau mai mică), o grădină, un
ocean.
Clasificarea ecosistemelor
Ecosistemele se clasifică în:
– ecosisteme majore, în care se realizează sinteze
de materie organică de către producători şi,
– ecosisteme minore în care materia organică
provine din alte ecosisteme.
Omul prin activitatea de cultivare a plantelor a creat o serie de
biocenoze pe biotopuri specifice numite fitocenoze, respectiv
ecosisteme artificiale (agroecosisteme). Rezultă că ecosistemele pot
fi de două categorii:
– naturale şi
– agroecosisteme.
Diferenţa esenţială între agroecosisteme şi ecosistemele naturale
este autoorganizarea (Puia şi colab., 2001).
Substratul pe care ființează ecosistemele la împarte în:
– terestre și
– acvatice.
Principalele ecosisteme terestre sunt pădurea, tufărişul şi
pajiştea. În comparaţie cu celelalte agroecosisteme, agroecosistemul de
10 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare
 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

pajişte este cel cu cea mai mare complexitate, cu structura cea mai
complexă şi în acelaşi timp cel mai puţin controlat de om (Moisuc, 2001).
La extremitatea opusă se află serele, unde controlul mediului fizic este
foarte simplu. Între aceste două extreme se găsesc printre altele pajiştile
temporare şi culturile furajere intensive.
Cea mai complexă clasificare a ecosistemelor este cea pe baza
criteriului energetic (Puia și colab. 1984). Aceasta evidențiază patru
grupe de ecosisteme (3 naturale și unul constituit în întregime de către
om). Ceea ce le departajează este sursa de energie. Aceasta este de
proveniență solară pentru cele trei ecosisteme naturale și reprezentată
de diverși combustibili, mai ales combustibili fosili pentru ecosistemul
constituit în întregime de către om (ecosistemul urban).
Caracteristicile ecosistemului pajiște
Pajistea grupează diverse specii de plante, animale și
microrganisme a căror constituire nu reprezintă o simplă alăturare
întâmplătoare (Puia și colab. 1984). Ele formează ecosisteme complexe
numite pratoecosisteme (Rotar și Carlier, 2005). ƒPajștile alături de
păduri şi tufărişuri, reprezintă biomuri terestre caracteristice. Unele dintre
ele – pajistile naturale primare – reprezintă vegetaţia pionieră instalată
spontan, paralel cu desfășurarea procesului de pedogeneză. Pe masura
dezvoltării agriculturii au apărut însă şi alte categorii de pajiști, în care
intervenția omului este din ce în ce mai energică, ele reprezentând de
fapt un produs al omului şi animalelor crescute de el. Este vorba de
pajiștile naturale secundare, pajiștile temporare, respectiv culturile
furajere intensive. Cu toată diversitatea lor, ecosistemele de pajiști au
numerose trasături comune, care fac posibilă tratarea lor unitară după
principalele caracteristici.
Menţinerea ecosistemului se datorează evoluţiei celor trei fluxuri
fundamentale (Moisuc, 1991), şi anume,
– de energie,
– de substanţă şi
– de informaţie.
Fluxul de energie. Energia este preluată de la o sursă externă
care străbate întreg ecosistemul şi care constituie unul din factorii
esenţiali ai desfăşurării activităţii ecosistemului, ai asigurării integrităţii
lui. Sursa de energie este energia solară captată şi acumulată de plante.
Fluxul de energie este unidirecţional.
Fluxul de substanţă
Se realizează ciclic prin trecerea materiei de la un nivel trofic la
altul. Prin această trecere se realizează circuitele bio-geo-chimice ale
elementelor în natură. Principiul acestui circuit se bazează pe faptul că
substanţele chimice sunt preluate din sol sau din aer de către plante şi
înglobate în propria substanţă. De aici prin consum ele sunt preluate de

11 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

nivelurile trofice superioare, ajungând a fi retransformate în substanţe

minerale ca efect al activităţii descompunătorilor (fg. 2.1.).
Într-o pajişte în care
produsele de fotosinteză
sunt consumate de animale
şi produsele animaliere sunt
transportate în alte părţi (la
consumatorii secundari –
omul) este evidentă
sărăcirea în substanţe
nutritive şi ca atare scăderea
nivelului circuitului de
substanţă, implicit a
producţiei pajiştii. De aceea
omul, prin îngrăşămintele
Fig.2.1. Circuitul substanţelor nutritive într-
organice şi minerale intervine
o păşune (MOISUC şi colab., 2001) amplificând circuitul lor.

Fluxul de informaţie
Ecosistemul natural se bazează pe un echilibru între
consumatori, astfel realizat încât i se menţine stabilitatea. Informaţia
circulă de la producător la consumator şi invers, reglând astfel cantitatea
acestora pe baza principiilor ciberneticii (feed-back). Datorită acestui
mecanism o biocenoză cu cât este mai complexă cu atât este mai
stabilă. În cadrul pajiştilor permanente, pe care intervine omul, situaţia
se schimbă, deoarece el aduce consumatorii. Astfel este important să se
cunoască date certe asupra cantităţii de producători, iar cantitatea de
consumatori să cores-
pundă masei vegetative
existente. Cele mai
valoroase informaţii, legate
de ecosistem, se obţin pe
baza studierii relaţiilor,
lanţurilor şi structurii trofice.
Fig.2.2. Organizarea eco-
sistemului de pajişte
păşunată
În ecosistemul
pajişte se consideră că
există patru compartimente
principale şi anume,

12 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

atmosfera, solul, biomasa vegetală primară, consumatorii şi descom-

punătorii (fig.2.2). Din atmosferă se preiau o serie de elemente ce intră
în alcătuirea vieţuitoarelor (N, O, H, CO2, H2O, etc.), iar din sol, de
asemenea apa şi elementele nutritive, solul servind ca suport. Prin
fotosinteză rezultă biomasa vegetală primară care este preluată de
consumatori şi descompunători.
Structura trofică a ecosistemelor de pajişte.
Studierea relaţiilor, lanţurilor şi structurii trofice generează
informații valoroase ce permit stabilirea legăturilor dintre vieţuitoare,
respectiv determinarea modului în care are loc circuitul energiei,
substanţei şi informaţiei în ecosistem. Lanţul trofic reprezintă
modalitate de transfer a energiei chimice potenţiale, inclusă în
substanţele organice sintetizate de plantele verzi, grupelor de
organisme heterotrofe prin consumatorii succesivi (Puia şi Soran,
1978). Cum într-un ecosistem există mai multe tipuri de consumatori
primari şi secundari, există mai multe lanţuri trofice, deci o reţea trofică.
Indiferent de care lanţ trofic este vorba plantele din pajişti reprezintă
nivelul producătorilor. Activitatea lor are ca rezultat stocarea de energie
şi eliberarea de oxigen. Celelalte grupe de vieţuitoare sunt total
dependente, atât de energia stocată, cât şi de oxigenul eliberat. Într-o
pajişte plantele verzi reprezintă cantitativ peste 90 % din întreaga
biomasă. Substanţele organice acumulate în plante servesc ca hrană
atât insectelor fitofage, cât şi animalelor superioare, domestice sau
sălbatice, iar o parte din ele ajung direct la descompunători. Deci
insectele fitofage şi animalele erbivore constituie al doilea nivel al
lanţului trofic, cunoscut sub numele de consumatori primari. Biomasa
acestora reprezintă 2-8 % din biomasa întregului ecosistem, deci
randamentul de convertire al energiei acumulate în producători este
foarte mic. În cazul pajiştilor consumatorul secundar este omul. O parte
din substanţă rămâne în circuit prin dejecţii sau resturile organice ale
plantelor şi care sunt preluate de către descompunători. Aceştia
descompun substanţele în elemente reciclabile preluate de către plante
şi astfel sunt redate circuitului, asigurând funcţionarea ecosistemului
(Samfira și Moisuc, 2007).
Factorii care influenţează vegetaţia pajiştilor
Biocenozele din pajişti au luat naştere sub influenţa unei serii de
factori. Totalitatea elementelor constitutive ale mediului fizic şi biotic care
determină constituirea şi evoluţia ecosistemelor din pajişti, poartă
denumirea de factori ecologici. În funcţie de originea lor factorii
ecologici sunt:
– factori abiotici (climatici, edafici, orografici) şi
– factori biotici (interacțiunile dintre plante, animale,

13 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

microorgansme).
Factori biotici
Factori climatici
Clima, prin toate elementele sale constituente are o influenţă
hotărâtoare asupra vegetaţiei din pajişti. De aceea se vor analiza pe
rând fiecare din elementele ei:
Lumina reprezintă sursa primară de energie. De aceea, cu cât
timpul de iluminat (fotoperiodism) şi cantitatea de lumină ce
cade pe unitatea de suprafaţă este mai mare, cu atât şi
potenţialitatea de a acumula o cantitate mai mare de substanţă
organică este mai mare.
Temperatura este implicată în toate procesele fundamentale ce
se petrec în organismele vii, fiecare proces fiziologic având un
optim, un minim şi un maxim între care se desfăşoară.
Procesele de fotosinteză la plantele din pajişti încep la
temperaturi de + 5 oC. Acolo unde temperatura nu scade sub
această limită, iarba creşte tot timpul anului, viteza ei de
creştere fiind limitată de alţi factori. Fiecare proces se
desfăşoară, cel mai bine, la o anumită temperatură optimă, dar
mai important este temperatura minimă şi eventual maximă, ele
delimitând răspândirea diferitelor specii în pajişti.
Aerul este de mare însemnătate ştiut fiind faptul că plantele au
nevoie de bioxid de carbon şi oxigen, ele participând la
fotosinteză şi respectiv respiraţie. De asemenea, mişcările
aerului (vânturile) au o deosebită acţiune chiar dacă nu direct ci
prin influenţa celorlalţi factori ecologici (cum ar fi de exemplu
umiditatea).
Apa are un rol deosebit de important, regimul de precipitaţii
având un rol hotărâtor. În funcţie de regimul hidric se
diferenţiază foarte multe tipuri de pajişti, regimul hidric fiind
acela care determină apariţia pajiştilor naturale primare. După
exigenţele faţă de apă plantele din pajişti se împart în trei grupe
principale higrofite (în zonele umede), mezofite (în zonele cu
umiditate moderată) şi xerofite (în zonele uscate).
Factorii edafici
Solul, ca mediu de existenţă a vegetaţiei are un rol deosebit de
important, el punând la dispoziţia plantelor:
– elementele nutritive şi
– apa.
Solul este o rezultantă a interacţiunii dintre roca mamă, factorii
climatici şi vegetaţia instalată. Fiecare specie se dezvoltă doar în
anumite limite ale pH-ului, ceea ce ne îndreptățește să spunem că pH-ul

14 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

solului determină existenţa anumitor specii în covorul vegetal. O

modificare mică a pH-ului în afara limitelor de toleranţă ale unei anumite
specii duce la dispariţia speciei respective. Astfel există plante
indicatoare de soluri acide (Nardus stricta, Dechampsia flexuosa, Luzula
albida) sau altele indicatoare de soluri alcaline (Puccinelia distans, Lotus
tenuis). Sub aspectul bogăţiei de elemente nutritive, pe solurile fertile
cresc plante eutrofe (Lolium perenne, Dactylis glomerata, Trifolium
repens, Trifolium pratense), pe cele cu fertilitate mijlocie plante
mezotrofe (Agrostis tenuis, Festuca rubra, Lotus corniculatus) iar pe cele
sărace, specii oligotrofe (Nardus stricta, Anthoxanthum odoratum).
Factorii orografici
Influenţează vegetaţia pajiştilor creând mari diferenţe în funcţie
de altitudine şi formele de relief. În acelaşi timp factorii orografici sunt
hotărâtori în privinţa regimului de precipitaţii şi a celui de temperaturi. În
fiecare din aceste forme, în condiţii specifice, se instalează anumite
specii care caracterizează zona respectivă.
Factorii biotici
Populaţiile întâlnite într-o pajişte alcătuiesc comunităţi biotice
ataşate unui anumit biotop. Aceste comunităţi se formează şi evoluează
pe baza unor serii de interacţiuni care se stabilesc între indivizii unei
anumite specii şi între indivizii diferitelor specii. Toate aceste interacţiuni
sunt cunoscute sub denumirea de factori biotici şi poartă denumirea de
coacţii, ele putând fi între indivizii aceleiaşi specii şi atunci se numesc
coacţii homotipice şi între indivizii aparţinând diferitelor specii şi atunci
poată denumirea de coacţii heterotipice.
Schimbări care au loc în vegetaţia pajiştilor
Modificările pe care le suportă o biocenoză pot fi reversibile şi
ireversibile. Capacitatea unui ecosistem de a suporta oscilaţii reversibile
în jurul unei stări staţionare se numeşte capacitate de rezilienţă. În
cazul în care o modificare care are loc în vegetaţia unei pajişti, se
petrece în limitele capacităţii de rezilienţă avem de a face cu o
fluctuaţie, iar în cazul în care modificările depăşesc capacitatea de
rezilienţă sunt deci ireversibile, se numesc succesiuni.
Fluctuaţiile
Fluctuaţiile care se petrec în pajişte se datorează atât factorilor
abiotici, fluctuaţii alogene, cât şi factorilor biotici, autogene, şi omului,
antropogene.
Fluctuaţii alogene sunt schimbări datorate unor factori ecologici.
Sunt cele mai cunoscute şi foarte uşor sesizabile. Astfel, sunt cunoscute
schimbările fenologice care au caracter sezonier, ele fiind complexe şi
ciclice în sensul că se petrec anual în decursul fiecărei perioade de
vegetaţie. Astfel, de exemplu, în pajiştile din regiunile secetoase din ţara
noastră, modificările din vegetaţie sunt următoarele: primăvara timpuriu

15 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

domină plantele efemere ce folosesc umiditatea existentă şi îşi termină

repede ciclul de viaţă. La începutul lunii mai ajunge să domine Poa
bulbosa, iar la sfârşitul lunii mai, Poa pratensis. La începutul verii domină
Cynodon dactylon urmată la mijlocul şi sfârşitul verii de alte specii cum
ar fi: Artemisia austriaca, Botriochloa ischaemum, Euphorbia cyparisias.
Fluctuaţiile autogene sunt cele care se referă la reglarea
cibernetică a densităţii consumatorilor în lanţul trofic al ecosistemelor din
pajişti.
Fluctuaţiile antropogene sunt numeroase şi se datoresc
intervenţiei omului, şi ne vom referi la ele într-un subcapitol special.

2.4. Sarcină de învăţare a unităţii de studiu nr. 2 Manşeta albă

1. Noțiunea de ecosistem;
2. Clasificarea ecosistemelor;
3. Caracteristicile ecosistemului pajiște;
4. Fluxuri fundamentale în menținerea ecosistemului, fluxul de
energie;
5. Fluxuri fundamentale în menținerea ecosistemului, fluxul de
substanță;
6. Fluxuri fundamentale în menținerea ecosistemului, fluxul de
informație;
7. Structura trofică a ecosistemelor de pajiște;
8. Factorii care influențează vegetația pajiștilor. Clima;
9. Factorii care influențează vegetația pajiștilor. Solul;
10. Factorii care influențează vegetația pajiștilor. Orografia;
11. Factorii care influențează vegetația pajiștilor. Factorii biotici;
12. Schimbările care au loc în vegetația pajiștilor.

2.5. Rezumatul unităţii de studiu nr. 2 şi cuvinte cheie Manşeta albă

Unitatea nr. 2 de studiu abordează în prima parte noțiunea de
ecosistem, clasificarea ecosistemelor și încadrarea ecosistemului pajiște
în familia ecosistemelor. Se subliniază rolul ecosistemului ca unitate de
bază a naturii vii în care sunt integrate într-un tot unitar biotopul şi
biocenoza corespunzătoare. Clasificarea ecosistemelor se face după
mai multe criterii evidențiindu-se ecosistemele naturale și
agroecosistemele, diferența între ele fiind pusă pe seama
autoorganizării. Între agroecosisteme cel de pajişte prezintă cea mai
mare complexitate, cea mai complexă structură fiind cel mai puţin
controlat de om.
În partea a doua sunt evidențate carateristicile ecosistemului

16 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

pajiște și descrierea fluxurilor de energie, substanță și informație

indispensabile menținerii ecosistemului. Ecosistemul pajiște grupează
diverse specii de plante, animale și microrganisme a căror constituire nu
reprezintă o simplă alăturare întâmplătoare formând ecosisteme
complexe numite pratoecosisteme. Ele se caracterizează printr-o
diversitate accentuată, dar cu numeroase trasături comune, care fac
posibilă tratarea lor unitară după principalele caracteristici. Menținerea
unui astfel de ecosistem se datorează evoluţiei celor trei fluxuri
fundamentale, şi anume, de energie, de substanţă şi de informaţie.
Energia este preluată de la o sursă externă mai exact de la soare fiind
captată și acumulată de plante al cărei flux este unidirecțional. Fluxul de
substanţă se realizează ciclic prin trecerea materiei de la un nivel trofic
la altul. Ecosistemul natural se bazează pe un echilibru între
consumatori, necesar menţinerii stabilității, pentru care un aport
substanțial revine informaței vehiculată de la producător la consumator şi
invers. Astfel este important să se cunoască date certe asupra cantităţii
de producători, iar cantitatea de consumatori să corespundă masei
vegetative existente.
În partea a treia se evidențiază caracteristicile structurii trofice a
ecosistemelor de pajiște, factorii care influențează vegetația pajiștilor și
schimbările care au loc în vegetația pajiștilor. Se subliniază că lanţul
trofic reprezintă modalitate de transfer a energiei chimice potenţiale,
inclusă în substanţele organice sintetizate de plantele verzi, grupelor de
organisme heterotrofe prin consumatorii succesivi. Biocenozele din
pajişti au luat naştere sub influenţa unei serii de factori care, poartă
denumirea de factori ecologici. În funcţie de originea lor factorii
ecologici sunt: factori abiotici (climatici, edafici, orografici) şi factori
biotici (interacțiunile dintre plante, animale, microorgansme). Totodată
se arată în cadrul unei biocenoze apar modificări care pot fi reversibile şi
ireversibile.

2.6. Test de autoevaluare unităţii de studiu nr. 1 Manşeta albă

1. Ecosistemul poate fi definit drept:

a. unitatea funcțională fundamentală a biosferei;
b. unitatea de bază a naturii vii;
c. unitatea funcţională de dimensiuni variabile;
d. unitatea trofică multifuncțională;
e. unitatea funcțională autoorganizată.

2. Ecosistemele se clasifică în:

a. ecosisteme majore, respectiv minore;

17 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

b. ecosisteme naturale, respectiv agroecosisteme;

c. ecosisteme terestre, respectiv acvatice;
d. ecosisteme genetice, respectiv antropizate;
e. ecosisteme reversibile, respectiv ireversbile.

3. Caractersticile ecosistemului pajiște sunt:

a. grupează diverse specii de plante, animale și
microorganisme;
b. sunt ecosisteme complexe;
c. sau format atât în paralel cu procesul de pedogeneză, dar
și datorită intervenției umane;
d. dovedesc unitate în diversitate;
e. sursa lor de energie provine de la diverși combustibili.

4. Menținerea ecosistemului se datorează evoluției unor categorii

de fluxuri fundamentale:
a. fluxul de microorganisme;
b. fluxul de energie;
c. fluxul de substanță;
d. fluxul de informație;
e. fluxul trofic.

5. Energia ecosistemului se caracterizează prin:

a. proveniență străină;
b. esențială pentru activitatea ecosistemului;
c. asigură integritatea ecosistemului;
d. este bidirecțională;
e. este influențată de pH-ul solului;

6. În cadrul ecosistemului fluxul de substanță presupune:

a. trecerea materiei de la un nivel trofic la altul;
b. realizarea circuitelor bio-geo-chimice ale elementelor în
natură;
c. preluarea substanțelor chimice din sol sau din aer de către
plante;
d. consumul de energie;
e. transformarea energiei fosile în substanțe chimice;

7. Informația la nivelul ecosistemului îndeplnește următoarele roluri:

a. echilibru;
b. stabilitate
c. feed-back;

18 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

d. reziliență;
e. orientare;

8. Studiul relațiilor, lanțurilor și structurii trofice a ecosistemelor

pajiște conduce la:
a. stabilirea legăturilor dintre viețuitoare;
b. determinarea modulu în care are loc circuitul energiei;
c. determinarea modulu în care are loc circuitul substanței;
d. determinarea modulu în care are loc circuitul informației;
e. determinarea durabilității pajiștei.

9. Clima ca factor biotic influențează hotărâtor vegetația pajiștei prin

următoarele elemente constituente:
a. lumina;
b. temperatura;
c. aerul;
d. apa;
e. poluanţi.

10. Solul, reprezintă mediul de existență al vegetației ierboase a cărei

dezvoltare o influențează hotărâtor prin punerea la dispoziția
acesteia a:
a. elementelor nutritive;
b. apei;
c. energiei;
d. pH-ului;
e. microrganismelor.

11. Factorii orografici influențează hotărâtor vegetația pajiștei prin:

a. altitudine;
b. forme de relief;
c. regim de precipitații;
d. regim de temperaturi;
e. latitudine;

12. Schimbările care au loc în vegetația pajiștilor pot fi:

a. reversibile;
b. ireversibile;
c. reziliente;
d. oscilante;
e. succesive;

Testul de autoevaluare al unităţii de studiu nr. 2 este compus din 12

19 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

întrebări, notate cu 0,75 puncte fiecare, notarea începând cu nota 1.

2.7. Concluzii ale unităţii de studiu nr. 1 Manşeta albă

Parcurgerea acestei unităţi de studiu contribuie la însuşirea de
către studenţi a unor cunoștințe referitoare la noțiunea de ecosistem,
tipurile de ecosisteme, încadrarea ecosistemului pajiște în familia
ecosistemelor, caracteristicile ecosistemului pajiște, fluxurile de energie,
substanță și informație, caracteristicile structurii trofice a ecosistemelor
de pajiște, factorii care influențează vegetația pajiștilor și schimbările
care au loc în vegetația pajiștilor.
Ecosistemul reprezintă unitatea de bază a naturii vii în care sunt
integrate într-un tot unitar biotopul şi biocenoza corespunzătoare.
Ecosistemele se clasifică după mai multe criterii evidențiindu-se
ecosistemele naturale și agroecosistemele, diferența între ele fiind pusă
pe seama autoorganizării.
Între agroecosisteme cel de pajişte prezintă cea mai mare
complexitate, structura cea mai complexă fiind cel mai puţin controlat de
om.
Ecosistemul pajiște grupează diverse specii de plante, animale și
microrganisme a căror constituire nu reprezintă o simplă alăturare
întâmplătoare, participând la formarea de ecosisteme complexe numite
pratoecosisteme.
Pratoecosistemele se caracterizează printr-o diversitate
accentuată, dar cu numeroase trasături comune, care fac posibilă
tratarea lor unitară după principalele caracteristici.
Ecosistemele pot fi menținute doar pe baza evoluţiei celor trei
fluxuri fundamentale: de energie, de substanţă şi de informaţie.
Energia ecosistemului este preluată de la o sursă externă mai
exact de la soare fiind captată și acumulată de plante al cărei flux este
unidirecțional.
Fluxul de substanţă se realizează ciclic prin trecerea materiei de
la un nivel trofic la altul.
Ecosistemul natural se bazează pe un echilibru între consumatori,
necesar menţinerii stabilității, pentru care un aport substanțial revine
informaței vehiculată de la producător la consumator şi invers.
O bună funcționalitate a ecosistemului presupune cunoștințe
exacte despre nivelul producătorilor deoarece cantitatea de consumatori
trebuie să corespundă masei vegetative existente.
Lanţul trofic reprezintă modalitatea de transfer a energiei chimice

20 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare

 Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

potenţiale, inclusă în substanţele organice sintetizate de plantele verzi,

grupelor de organisme heterotrofe prin consumatorii succesivi.
Biocenozele din pajişti au luat naştere sub influenţa unei serii de
factori care, poartă denumirea de factori ecologici.
În funcţie de originea lor factorii ecologici sunt: factori abiotici
(climatici, edafici, orografici) şi factori biotici (interacțiunile dintre plante,
animale, microorgansme).
În cadrul unei biocenoze apar modificări care pot fi reversibile şi
ireversibile.

2.8. Bibliografia unităţii de studiu nr. 1 Manşeta albă

1. Ciortea, G., Moisuc, A., Pompilica Iagăru, 2005. Producerea şi
păstrarea furajelor, Editura Alma Mater, Sibiu.
2. COSTE, I., 1982 – Omul, biosfera, şi resursele naturale, Editura
Facla, Timişoara
3. Moisuc Al. 1991. Curs Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere,
U:S:A.B.Timisoara.
4. Moisuc Al., Samfira I., Carrere P., 2001 – Pajiști naturale și
exploatații ecologice, Ed. Agroprint, Timișoara
5. Puia I., Bărbulescu C., Pavel C., Ionel A. – Producerea şi
păstrarea furajelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1984.
6. Puia I., Soran, V. 1978. Agroecosistemul, bioproductivitate și
alimentația omului. Revista economică, nr. 52, pp 22-23, 1979,
nr. 1, pp 22-23 și nr. 5, pp. 24-25.
7. Rotar, I., L., Carlier (2005). Cultura pajiştilor. Editura Risoprint,
Cluj-Napoca;
8. Samfira, I., Moisuc, A., 2007, Ecopratotehnica. Editura Eurobit,
Timişoara.

21 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului