Tema 3.

Metodologia studierii necesităților informaționale

Obiective:
 să descrie etapele de bază ale cercetării necesităților informaționale în bibliotecă;
 să demonstreze cunoașterea metodologiei studierii necesităților informaționale.
Subiecte:
1. Tipologia cercetărilor
2. Etapele de bază ale cercetării
3. Etapele elaborării programului
4. Blocul metodologic al programului
5. Blocul organizațional-metodic al programului
6. Metodele de culegere a informațiilor

1. Tipologia cercetărilor

Biblioteca este un organism viu, foarte dinamic. Schimbări sociale și tehnologice

influențează din exterior activitatea ei și impune adaptare la noile condiții. În cadrul bibliotecii
zilnic apar situații neordinare (organizaționale și funcționale), care trebuie soluționate. Cu toate că
schimbările globale au condiționat dezvoltarea sistemului de comunicații (Internet, servicii
electronice, reviste electronice, baze de date etc.), rămân probleme actuale, care cer studierea
permanentă: cine sunt utilizatorii noștri, ce preferă ei, care sunt necesitățile lor informaționale. În
acest fel apare situația de problemă – contradicție obiectivă dintre cunoașterea nevoii de acțiunii
și necunoașterea metodelor și căilor de realizare a lor. Rezolvarea situației de problemă poate fi
realizată prin intermediul unor instrumente, metode și procedee în cadrul unor cercetări. Cercetarea
științifică poate rezolva problema și să elimine contradicțiile.
Tipologia cercetărilor:
fundamentale (studierea legităților, tendințelor, faptelor, evenimentelor, proceselor,
mecanismelor)
aplicate (identifică modalitățile pentru implicarea legităților deja cunoscute în activitatea
practică)
elaborări (sunt orientate pentru implementarea noilor metode și procedee în practica
bibliotecară).
În rezultat distingem trei niveluri de cercetare:
conceptual (interpretarea teoretică a experienței acumulate de teorie și practică)
funcțional-aplicativ (argumentarea științifică a implementării inovațiilor în practică)
empiric (recomandări metodice privind implementarea metodelor și procedeelor aprobate)
În bibliotecă – aplicative și empirice

2. Etapele de bază ale cercetării

Cercetarea oricărei probleme începe cu elaborarea programului.

În program sunt formulate: problema; scopul; obiective și sarcini concrete; metodele de
realizare; căile și formele de implementare în practică a rezultatelor așteptate

1
 3. Etapele elaborării programului
etapa pregătitoare (studierea problemei în literatura de specialitate, după necesitate
elaborarea sintezei analitice)
realizarea cercetării (culegerea materialului)
prelucrarea informațiilor
implementarea rezultatelor obținute în practică
Fiecare etapă este importantă și se diferențiază calitativ una de alta. Raporturile (legăturile)
sunt unidirecționale: fără rezolvarea sarcinilor la o etapă nu se poate trece la alta. Programul
cercetării în cadrul bibliotecii conține două blocuri (elemente): metodologic; organizațional-
metodic
4. Blocul metodologic al programului
Programul începe cu elaborarea concepției a cercetării care determină ideea principală.
Baza concepției este problema. Formularea problemei este mai complicată decât rezolvarea ei.
Exemplu:
Biblioteca are nevoie să cunoască necesitățile informaționale ale utilizatorilor. În noile
condiții s-a schimbat structura pieței cărții (edituri etc.). Nu există informații operative despre
situația acestei piețe. Vechile structuri de asigurare cu carte nu mai există, au apărut furnizori
noi. În limita bugetelor trebuie luată o decizie corectă care este orientată spre satisfacerea
intereselor utilizatorilor. Acest lucru este imposibil fără studierea dinamicii cererii reale și
potențiale.
Problema formulată trebuie verificată la veridicitate. Trebuie să obținem răspunsuri
pozitive la următoarele întrebări:
1. Faptele determinate sunt necunoscute?
2. Este reală presupunerea că în sfera necunoscută acționează o legitate
necunoscută pentru știință?
3. Cercetătorul a conștientizat de ce are nevoie reieșind din necesitățile practicii și
a științei?
Practica va demonstra veridicitatea.
Obiectul cercetării (spre acesta este orientat procesul de cercetare). Acestea pot fi fapte
reale, evenimente, procese, fenomene, care conțin contradicții și formează situația de problemă.
Exemplu: utilizatorii bibliotecii; colecția de bibliotecă; servicii de bibliotecă
Într-o cercetare este imposibil să rezolvi toate problemele, este nevoie de îngustarea
problemei și evidențierea aspectelor „vizibile” (trăsăturile, proprietățile, caracteristicile,
particularitățile, legitățile etc.) care devin subiectul cercetării. Exemplu: Repertoriul lecturii în
bibliotecă
În continuare realizăm analiza terminologică a noțiunilor de bază și prezentarea lor exactă.
Formularea scopului și obiectivelor cercetării. Scopul – este exprimarea necesității de
cunoaștere și a necesității practice (pentru care este realizată cercetarea și demonstrarea cum vor
fi folosite rezultatele). Exemplu: Determinarea repertoriului de lectură în biblioteca publică

2
(sectorul rural). Trebuie determinate orientările, interesele utilizatorilor și studiate fondurile de
publicații etc.
Tema cercetării (forma succintă și concretă a esenței problemei). Exemplu: „Lectura în
bibliotecile publice comunale”
Concretizează tema formularea obiectivelor (sarcinilor). Pentru bibliotecă 3-8 obiective.
Dacă formulăm mai puține, obiectivele se asimilează cu scopul și nu răspund misiunii cercetării.
Exemplu:
1. Obținerea informațiilor privind conținutul și dinamica repertoriului lecturii și cererii
2. Relevarea nivelului de corespundere a fondului necesităților și cerințelor utilizatorului
3. Determinarea formelor (metodelor) de influențare a politicii editoriale și pieței cărții.
Sarcini practice:
1. Determinarea factorilor și legităților care influențează repertoriul lecturii
2. Analiza formelor și metodelor activității bibliotecare li influența lor asupra intereselor
beneficiarilor
3. Crearea metodelor-tip care să urmărească solicitările și preferințele utilizatorilor
În continuare în partea metodologică a programului se formulează ipoteza cercetării
(abordarea sau fundamentarea temporară științifică a presupunerilor care se înaintează pentru
explicarea unor fenomene). IPOTÉZĂ, ipoteze, Presupunere, enunțată pe baza unor fapte
cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu
privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu
caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe
baza intuiției, impresiei etc.
Ipoteza realizează legătura dintre teoria și cercetarea, totodată nu depășește totalitatea
cunoștințelor existente și formează subiectul cercetat. Ipoteza – este un instrument metodologic,
care organizează toată cercetarea și o subordonează logicii interne. O ipoteză reușită este o
orientare metodologică pentru selectarea metodelor de culegere și analiză a faptelor și a datelor.
Veridicitatea ipotezei este verificată de practică și experiență. Ipoteza verificată și dovedită în
practică trece din presupunere enunțată în adevăr sau se transformă în teorie științifică.
Ipoteza răspunde la următoarele cerințe: posibilitatea de verificare a presupunerilor
înaintate; generalitatea maximă (să explice nu numai obiecte, ci și o clasă de evenimente);
previziune; simplicitate logică; legătură cu cunoștințele existente
Tipologia ipotezelor: Ipoteze descriptive (despre fapte); Ipoteze despre cauză
(cauzalitate, motiv) descrie legăturile cauzale; Ipoteza despre legități (descrie fenomenul,
legăturile și legitățile dezvoltării sau funcționării); Ipoteze abstracte – opinie, părere care nu
poate fi verificată experimental cu ajutorul bazei metodologice și a instrumentarului (ex. Internet
va înlocui biblioteca).
Deci, în prima parte a programului se precizează problema, se formulează scopul
cercetării, obiectul, subiectul, obiective (sarcini), ipoteze. Tema cercetării să mai
concretizează pe parcursul elaborării programului, ex. „Roluri profesionale între prezent și
viitor”.

3
 5. Blocul organizațional-metodic al programului
Partea a doua a programului este organizațional-metodică care determină căile optimale
și metodele de culegere și de prelucrare a informației.
Metodica cercetării științifice – este un sistem ordonat în timp, care coordonează și
cooperează acțiunile, este realizarea concretă a totalității modalităților (metodă, procedeu,
procedură, operațiune) întru atingerea scopului determinat și rezolvarea problemelor, culegerea și
generalizarea datelor despre obiectele realității bibliotecare.
Termini cheie în cadrul fiecărei cercetări sunt: „procedeu”, „procedura”, „metoda
științifică” și „metodica”.
Procedeu – este forma concretă a abordării teoretice și practice a obiectului cercetat,
reprezentând o operație logică sau matematică, orientată spre obținerea rezultatului concret.
Procedura – reprezintă câteva procedee, care oferă posibilitate de a realiza o totalitate de
operațiuni.
Metoda științifică de cercetare – modul de studiere (totalitatea ordonată de procedee
simple, de pași sau de acțiuni), bazate pe un aparat terminologic și pe reguli în corespundere cu
particularitățile subiectului cercetării, scopului și caracterului obiectivelor realizate.
Metodele culegerii informației primare vor fi descrise detaliat în continuare. Aici remarcăm
doar, că prin alegerea metodelor sau complexului de metode, reieșim, în primul rând, din
posibilitățile fiecărei metode, în al doilea rând din particularitățile obiectului, scopului și
obiectivele cercetării. Numai în acest caz există posibilitatea de a crea metodica optimală a
cercetării.
În cazul nerespectării regulilor de culegere a informației, rezultatele și concluziile cercetării
vor fi false. Exemplu:
În cercetare au fost folosit un complex de metode de culegere a informației și de analiză a
repertoriului de lectură și cerințelor informaționale (sociologice, biblioteconomice, statistice).
Din sociologice (chestionar, interviu). Sunt studiate documentele bibliotecii (rapoarte, rezultatele
cercetărilor, date statistice, informația despre producția editorială etc.). Toate metodele se
completează reciproc, se concretizează etc.
Informația culeasă pe parcursul cercetării este o totalitate de date nestructurate, care sunt
greu de supus analizei teoretice. Din acest considerent, în continuare în program sunt determinate
căile de prelucrare și de analiză a informației primare. Pentru aceasta sunt folosite metodele și
procedeele statisticii (corelare, analiză factorială etc.) și metodele de prelucrare teoretică și logică
(construirea clasificărilor, matricelor etc.). Această informație primară se transformă în totalitatea
calitativă a informațiilor, care va sta la baza analizei teoretice și a concluziilor practice. Pentru
descrierea acestei informației se utilizează metodele statistice și matematice: diverse grupări
statistice, metodele grafice de analiză a informațiilor (histograme, diagrame, hartă statistică etc.).
În încheierea programului sunt prezentate recomandările pentru implementarea rezultatelor
cercetării în practica bibliotecară.

4
 Exemplu: Rezultatele cercetării sunt prezentate în forma de recomandări metodice pentru
biblioteci.
Programul poate conține și o cercetare de probă (experimentală) care poate fi integrală
sau parțială. Cercetarea de probă integrală se realizează după finisarea programului. Scopul –
verificarea calității programului: plenitudinea, succesiune logică și nivelul științific. Este realizată
foarte rar. Mai frecvent – cercetare de probă parțială. Scopul – verificarea unor elemente
(chestionarul, dacă corect sunt formulate întrebările, dacă sunt ușor recepționate de către
respondenți), precizarea programului.
După elaborarea programului este obligatorie elaborarea planului de cercetare. El include
succesiunea activităților eșalonate în timp și responsabili, cheltuielile preconizate (materiale,
umane, financiare). Uneori în locul planului este întocmită sarcina de cercetare – un complex
organizat de acțiuni și activități cu fixarea termenilor de realizare.
6. Metodele de culegere a informațiilor
Două metode de studiere a documentelor: Tradiționale (generale și speciale); Formalizate
(formale)
Tradiționale (generale și speciale) – înțelegere, intuiție, pricepere. Acestea sunt valabile
pentru toate cercetările. Speciale – istoriografice, psihologice, sociologice, statistice,
biblioteconomice etc. Această grupă de metode poate fi folosită la toate etapele cercetării. Pentru
etapa pregătitoare acestea ajută la determinarea nivelului de cercetare a problemei, să realizăm
analiza terminologică și să evidențiem cuvintele-cheie, să formulăm ipotezele. Culegerea
informației primare despre obiectele bibliotecii ne oferă posibilitatea de a obține informații
particulare adăugătoare, care se conțin în documentele primare (planuri de activitate, formulare
pentru cititori, procese verbale, reclamații, propuneri etc.); și secundare (date statistice, rapoarte,
informații și referințe realizate pentru diverse instanțe).
După prelucrarea și analiza informațiilor, materialele stau la baza concluziilor teoretice și
practice, pentru verificarea datelor, obținute prin alte metode etc. La etapa de implementare acestea
sunt folosite pentru evaluarea rezultatelor cercetării, care o realizează experții.
Content analiză (analiza de conținut). Formalizate (formale)
Este o metodă formalizată care este utilizată pentru studierea mai precisă a fluxurilor și
masivelor de documente (publicații, documentația de bibliotecă, documentația ce vizează
utilizatorul). Esența metodei constă în evidențierea în textul documentului a unităților semantice,
așa numitele unități de observare (control) și cuantificarea lor (apreciem cât de frecvent este
întâlnit în text, care este raportul cu totalitatea informațiilor deținute). Acest lucru este realizat
pentru cunoașterea legităților.
În calitate de unități de observare servesc: concepte, păreri, opinii, exprimări despre
evenimente, fapte, referințe despre obiecte, fenomene, numele personalităților, citate, referințe
bibliografice. Unitățile de observare trebuie să exprime în totalitate conținutul semantic de bază a
obiectelor cercetate, temelor sau a problemelor. Acestea sunt selectate prin intermediul analizei
literaturii la temă, dicționarelor terminologice, indicelor pe subiecte în aparatul de referință a
publicațiilor științifice, CZU etc.).

5
 Analiza terminologică. Această metodă oferă posibilitatea de a înțelege esența și
semnificația terminologiei biblioteconomice prin abordarea lor istorică, dezvăluirea
relațiilor, determinarea locului fiecărei noțiuni în aparatul terminologic specializat,
selectarea grupelor de termine înrudite
Metoda conceptelor operaționale. În baza acestei metode – procesul confruntării
conceptelor cu faptele, fenomenele sau evenimentelor pe care le reflectă. Esența – în corelarea
conceptelor abstracte (de ex. „cultura lecturii”) cu procese, fenomene, evenimente, fapte existente
real și prezentarea conceptelor importante (cheie) în forma tangibilă (palpabilă), care pot fi
observate sau măsurate (ex. conținutul lecturii, timpul afectat lecturii, numărul publicațiilor
consultate într-un anumit interval de timp etc.).
Observare științifică. Este o acțiune special organizată, planificată, cu un scop bine
determinat, bazată pe perceperea obiectelor realității cu ulterioară sistematizare a materialelor
pentru obținerea cunoștințelor exacte (veridice) despre obiecte. Se realizează pe baza unui plan
detaliat, având un sistem riguros de fixare. Datele obținute prin observare trebuie să fie
comparabile. Materialele, culese cu ajutorul acestei metode, sunt verificate la justificare și
fiabilitate (siguranță). În timpul observării științifice nu se acționează direct obiectul cercetării
(bibliotecarii, utilizatorii). Activ este numai observatorul, atunci când alege obiectele observării și
prelucrează informația obținută.
Erorile observării se manifestă în abaterea (deviere) datelor care nu corespund realității
(greșeli metodologice, greșeli înregistrare, necompetența observatorului). Sarcina metodologică
importantă – reprezentativitatea observării (adică posibilitatea de a reproduce imaginea generală
pe baza unui segment). Evidențiem două tipuri de observare: totală și selectivă.
După culegerea datelor evidențiem directă (perceperea obiectelor prin contactul direct) și
indirectă (cercetarea prin persoanele care cunosc obiectele).
După caracterul conexiunilor (legăturilor) între participanți: conectată neincluse
(cercetătorul pe baza unui plan și unui timp determinat urmărește cele întâmplate „dintr-o parte”)
și incluse (cercetătorul studiază din interior, fiind membru grupului cercetat și se află în contact
direct cu obiectul).
Există observări evidente (când grupul știe că are loc) și ascunse (latente, secrete, când nu
știu). Observarea poate fi de lungă durată; de scurtă durată; autoobservare
Etapele observării:
1. alegerea obiectului observării, determinarea scopurilor și obiectivelor
2. asigurarea accesibilității a obiectului
3. alegerea tipului de observare
4. elaborarea documentației de lucru și mijloacele tehnice
5. procesul de observare, fixarea rezultatelor
6. verificarea datelor
7. pregătirea raportului privind rezultatele.
Partea slabă a metodei este pasivitatea. Cercetătorul este nevoit să aștepte și să fixeze
datele, nu poate să implice direct, nu poate repeta observarea evenimentului. Această metodă este

6
importantă la prima etapă a cercetării pentru că asigură colectarea informațiilor primare, care nu
pot fi obținute prin alte metode.
Sondaj (metoda anchetei). Sondaj ca metodă, mai frecvent se folosește pentru culegerea
informației primare, care reflectă opiniile bibliotecarilor și a utilizatorilor privind diverse aspecte
ale servirii bibliotecare, reflectă aprecierea lor subiectivă, preferințele, interesele, motivațiile.
Sarcina principală a sondajului – determinarea stării conștiinței sociale (opiniei publice) în
legătură cu problema studiată. Sondajul face posibilă obținerea informațiilor despre acțiunile
bibliotecarilor și a utilizatorilor, în trecut și în prezent, clarificarea atitudinii lor față de inovații,
cunoașterea intențiilor, planurilor, elucidarea motivelor recurgerii la serviciile informaționale ale
bibliotecii. Sondajul este o metodă foarte populară, dar uneori însemnătatea lui este exagerată.
Există o greșeală frecventă, atunci când rezultatele primare, obținute în urma sondajului, sunt puse
la baza tratării, explicării diverselor procese, fenomene, care în faza finală duce la formularea
concluziilor incorecte. Este o greșeală metodologică, deoarece datele reprezentative pot fi obținute
numai cu condiția că în cercetare vor fi folosite câteva metode, care se completează reciproc, se
verifică reciproc.
Există două tipuri de sondaje:
1. Chestionar – sondaj indirect (în absență), atunci când toți respondenții primesc o formă
comună tipărită de întrebări cu diverse variante de răspunsuri, sau fără răspunsuri. Întrebările sunt
în esență întruchiparea (realizarea) materială a temei, după formă - instrumentul de bază pentru
realizarea sondajului.
2. Intervievare – sondaj oral „face to face”. Baza interviului la fel sunt întrebările.
Chestionarul este considerat cea mai atractivă modalitate de a colecta date cantitative.
Poate fi folosit pentru o gamă largă de probleme, de la simplă sondare a satisfacției utilizatorilor
până la cercetarea detaliată a nevoilor de informare ale unui grup restrâns de utilizatori.
Ca metoda de evaluare, chestionarul prezintă o serie de avantaje:
 poate furniza o mare cantitate și varietate de date, pe baza opiniilor ale mai multor
mii de utilizatori;
 datorită gradului înalt de structurare, utilizării metodelor statistice și generării de date
numerice, concluziile sunt percepute ca științifice, obiective și prin urmare corecte;
 dacă este bine elaborat, oferă răspunsuri clare la problemele cercetate;
 datorita faptului că poate fi completat fără intenția (și influența) parților interesate,
este considerat ca fiind neutru;
 dacă oferă un număr limitat de opțiuni de răspuns (întrebări închise), poate fi analizat
relativ ușor și repede.
În elaborarea chestionarelor este preferabilă utilizarea metodologiilor standardizate, care
permit valorificarea experienței celorlalți și compararea rezultatelor cu cele ale unor biblioteci
similare. Cel mai larg folosit format este A4, ideal pentru chestionarele de mai mică extindere. De
altfel, chestionarele mari pot genera o reacție de respingere din partea utilizatorului.
De regulă, întrebările trebuie să pornească de la general către particular, să încurajeze pe
cel care răspunde să treacă la probleme specifice. Spațiile suficient de mari între rânduri sau
grupuri de întrebări sunt necesare pentru ca utilizatorul sa nu se simtă copleșit de întrebări.
Întrebările în chestionar și interviu sunt formulate pentru obținerea răspunsurilor. Răspunsurile –
7
este informația nouă, folosită de cercetător pentru extinderea cunoștințelor despre obiectele
cercetate. Prin urmare, totalitatea întrebărilor trebuie să reflecte scopurile și obiectivele cercetării.
La pregătirea și realizarea sondajului problema principală este – selectarea și formularea
întrebărilor, controlul lor la reprezentativitate, fiabilitate (siguranță), oportunitate, claritate pentru
respondenți. Cerințe pentru întrebări: Să nu conțină indicații, orientări și constatări; Întrebarea
trebuie să fie neutră; Să nu conține termini speciali.
Tipologia chestionarelor: de corespondență (prin poștă); de presă (prin ziare, reviste);
de distribuire
Toate întrebările pot fi divizate în două categorii: Directe (conținutul întrebării coincide
cu interesul cercetătorului față de problema abordată); Indirecte (nu coincide, pentru că
cercetătorul încercă să nu accentueze atenția față de problemă)
ex. - Vă place profesia de bibliotecar? - Sunteți de acord cu afirmația că profesia de
bibliotecar este una din cele mai interesante?
După variantele posibile de răspunsuri întrebările sunt divizate: închise – conțin variante
de răspunsuri, care precizează întrebarea, dar minimalizează posibilitățile interpretării a
răspunsurilor; închise - cu variante de răspunsuri; semiînchise – respondentul poate alege câteva
variante și are posibilitatea să-și expună părerea. Pot fi incluse variante: Altele, care, alte cauze,
alte motive etc.
Răspunsurile la aceste întrebări sunt prelucrate mai ușor și mai repede. Deschise –
respondentul singur determină conținutul, tipul, forma răspunsului. Aceste întrebări asigură
desfășurarea firească a sondajului, asigură libertatea expresiei pentru respondenți, dar cere un efort
mai mare (mintal și timp). Deschise, la care beneficiarul poate răspunde spontan, folosind propriile
cuvinte. Întrebările închise sunt mult mai ușor de analizat, dar este important ca variantele de
răspunsuri oferite sa fie bine alese. Răspunsurile la întrebările deschise pot fi mai bogate în idei și
mai plăcut de parcurs, dar mai trebuie prelucrate în așa fel încât să se identifice elementele
semnificative care apoi să poată fi cuantificate. În cercetările concrete este rezonabilă îmbinarea
diverselor forme de întrebări.
În raport cu funcțiile realizate întrebările se divizează: de bază; de control (servesc pentru
trierea (eliminarea) persoanelor necompetente, controlul sincerității, adică ajută la controlul
corectitudinii răspunsului la o întrebare de bază). Întrebările de control pot conține „capcană”
(respondentul trebuie să răspundă la întrebările care conțin informații neexistente). Acestea oferă
posibilitate de a obține răspunsuri sigure.
Întrebările selectate pentru cercetare trebuie să fie clare și formulate concret. Chestionarul
oferă posibilitatea de a obține un volum însemnat de informații cu minimum de eforturi materiale,
reprezentând o tehnică simplă. Deși apare o situație necontrolată (nu se știe în ce condiții
respondentul răspunde la chestionar). Dificultatea sondajului constă în competența și sinceritatea
respondenților.
Se pot formula unele reguli de care să se țină seama în elaborarea chestionarelor:
1. Nu încărcați chestionarul cu întrebări inutile. Aveți în vedere întotdeauna scopul
general al investigației și evitați întrebările marginale.

8
 2. Puneți întrebări la care utilizatorul să poată răspunde fără informare suplimentară.
3. Puneți întrebări la care să se poată răspunde realist și exact. Nu încurajați utilizatorul sa
dea informații speculative sau imprecise (în cazul întrebărilor deschise).
4. Puneți numai întrebări la care utilizatorul este pregătit să răspundă. Evitați întrebări care
pot fi considerate jenante. Plasați la sfârșit întrebările cu tenta personală (de ex. referitoare la sex,
vârsta).
5. Cereți doar informații care nu sunt disponibile prin alte mijloace.
6. Puneți mai degrabă întrebări precise. Evitați întrebări vagi precum „Sunteți mulțumit de
serviciile bibliotecii?”.
7. Evitați întrebările duble de genul „Ați dori să împrumutați mai multe cărți și pe o
perioada mai lungă?”. Conțin elemente diferite, ce trebuie analizate separat.
8. Întrebările trebuie să fie scurte, simple și ușor de înțeles, formulate într-un limbaj
accesibil, lipsit de termeni biblioteconomici.
9. Evitați întrebările-cadou - de genul „Ați dori ca biblioteca să fie deschisa duminică?”
utilizatorul nu va nega, deși e posibil să nu intenționeze să studieze duminica în bibliotecă. Este
preferabil să se indice variante de orar pentru această zi (inclusiv varianta că biblioteca sa fie
închisă), dintre care utilizatorul poate alege.
10. Utilizatorul poate percepe în unele întrebări un subtext care să-i denatureze
răspunsurile. De exemplu, chestionarea asupra unui serviciu care nu este larg folosit, dar este foarte
apreciat de cei care-l utilizează, poate fi interpretata ca un semnal că va fi desființat.
În plus, este bine ca înainte de a lansa un chestionar să se știe dacă utilizatorilor nu li s-a
mai cerut să răspundă foarte recent și la alte chestionare, deoarece informațiile furnizate pot fi
denaturate de așa-zisa sațietate față de chestionare. Același sindrom poate apărea în cazul în care
deficientele semnalate de către utilizator nu au fost corectate. Perioada cea mai propice pentru
lansarea unui chestionar este cea de intensa utilizare a bibliotecii, - de obicei spre începutul anului
în bibliotecile universitare - când numărul utilizatorilor este foarte mare, iar cititorii nou-înscriși
(studenți din primul an) s-au familiarizat deja cu serviciile oferite.
În ceea ce privește analiza și prezentarea datelor, în cazul investigațiilor de amploare medie
(chestionare returnate de ordinul sutelor) cu întrebări închise, se pot folosi programe precum Excel,
care va face o analiza statistica adecvată (totaluri, procente etc.) și va genera grafice sugestive. Pentru
chestionare de ordinul miilor, sunt necesare programe de prelucrare statistică.
Comunicarea rezultatelor se poate face prin rapoarte scrise, buletine de informare, întâlniri
de lucru etc. Acest feed-back este benefic pentru procesul planificării, util pentru informarea
organismelor finanțatoare și pentru autoevaluarea personalului.
Cea mai simplă metodă de prelucrare a informației primare, obținute în rezultatul
sondajului este gruparea materialului conform unor criterii cu ulterioară prelucrare. Un moment
important este determinarea eșantionului reprezentativ (ce grup de persoane alegem). Mărimea
eșantionului se stabilește ținându-se seama de: timpul afectat cercetării, fondurile bănești
disponibile, pregătirea și experiența operatorilor etc. Există trei modalități de eșantionare:

9
 1. Eșantioanele aleatorii – selectarea unităților de investigație (indivizi, organizații,
familii) se face la întâmplare din 10 în 10; din 20 în 20, în funcție de pasul
preconizat.
2. Eșantioanele pe cote – distribuția variabilelor importante care caracterizează
populația de investigat (variabile clasice: vârstă, sex, categorie socioprofesională).
Ex. Studenții facultății Management sunt 15% din totalul studenților, ne vom
strădui ca în eșantion să avem 15%.
3. Eșantionarea ad-hoc – când populația este restrânsă în circumstanțe particulare:
cinema, expoziție, utilizatori în sala de lectură etc., eșantionul va fi alcătuit din toate
persoanele prezente
Metodele calitative: interviuri; grupuri de discuții focalizate; cutii de sugestii (sub forma
manuală sau automatizată)
Metodele calitative sunt adecvate în cel puțin două cazuri:
1. Când se știe deja ceva despre subiectul investigației. De exemplu, dacă prin intermediul
unui chestionar s-a descoperit o nemulțumire a utilizatorilor față de un aspect al serviciilor oferite și
nu se cunoaște exact cauza, se poate apela la interviuri sau grupuri de discuție.
2. Când nu există o înțelegere completă a situației, pentru identificarea problemelor în
activitate. Odată, identificate, problemele pot fi abordate în vederea rezolvării sau nu, daca e cazul,
utilizate ca punct de plecare pentru elaborarea unei scheme de colectare a datelor cantitative (de
ex. prin chestionare).
Aceste metode sunt utile pentru analizarea problemelor în profunzime, pentru aflarea
cauzelor și implicit, pentru găsirea unor soluții.
Interviul, departe de a fi o simplă conversație, este o activitate de cele mai multe ori
structurată, utilizată pentru a investiga în detaliu probleme de orice natură, inclusiv aspecte mai
dificil de evaluat, cum ar fi relațiile personalului cu utilizatorii. Intervievarea necesită o instruire
specială și mai ales, abilitați de comunicare.
Există trei tipuri de interviuri:
1. interviul structurat sau formal, bazat pe o listă de întrebări pregătita din timp și
respectată integral
2. interviul semistructurat, bazat pe o listă de probleme, din care derivă întrebările ce-i
dau celui intervievat posibilitatea de a se exprima liber
3. interviul nestructurat, în care numai tema este predeterminată. Oferă celui intervievat
posibilități mai mari de a se exprima liber, dar cere din partea intervievatorului abilitatea de a
controla digresiunile și de a conduce discuția către aspectele relevante.
Interviul, de regulă, este realizat în condiții controlate. În schimb el cere o pregătire
specială, un nivel de calificare și experiență a cercetătorului, predilecții pentru comunicare și
cheltuieli de timp.
Grupurile de discuții focalizate sunt folosite cel mai mult în procesul de învățământ din
universități, dar și în afaceri și industrie, pentru a testa ideile referitoare la produse noi și pentru a
evalua reclamele televizate. De obicei, sunt constituite din 8-12 persoane, cu un moderator care

10
orientează discuția - într-o maniera flexibila - către aspectele relevante ale temei abordate. Grupuri
de discuții focalizate pot scoate la lumina diferențele notabile între perspectiva personalului și cea
a utilizatorilor asupra performanței bibliotecii, pot identifica aspectele care necesită îmbunătățiri
și pot constitui un succes în sfera relațiilor publice, deoarece demonstrează interesul managerilor
bibliotecii față de opiniile utilizatorilor.
Cutiile de sugestii pot lua diferite forme:
 carte, în care utilizatorii își pot consemna sugestiile
 cutie, cu o deschidere pentru introducerea unor foi de hârtie conținând sugestii
 tipizate, care urmează a fi completate de către utilizatori
 un fișier electronic, în care sugestiile și întrebările ajung prin e-mail sau direct din OPAC
Această metodă poate genera un procent destul de mare de informații inutilizabile, dat fiind
anonimatul celor care le trimit; de aceea, e preferabil să fie utilizata împreună cu alte metode.
Experiment
Este o metodă care presupune acțiunea activă și planificată asupra obiectului pentru
stabilirea legăturilor și raporturilor. Condițiile acțiunii pot fi schimbate total sau parțial.
Experimentul poate fi repetat de câte ori este nevoie, pentru o studiere mai bună a
obiectului. În observație, intervenția cercetătorului este minimală, în experiment cercetătorul
creează și controlează situația de care are nevoie.
Tipologia experimentelor:
1. experimente paralele (ipoteza este dovedită pe baza a două grupe: experimentală și de
control)
2. experimente succesive (se bazează pe un grup după principiu „până la și după”)
3. experimente naturale (în condițiile obișnuite ale bibliotecii)
4. experimente de laborator (izolat, fără influențe din exterior)
Alte metode
Metode de expertiză (evaluarea, extrapolarea, interpolarea, modelarea),
Metode speciale sau specifice (analiza formularelor etc.)
EXTRAPOLÁRE, extrapolări, (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții
continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație.
INTERPOLÁRE, interpolări, Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se
interpolează; interpolație. – Determinare a unei funcții.
MODELÁRE, modelări, Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj.
Metoda studiu de caz (cercetarea situației, întâmplării) – metoda calitativă. Studiul de caz
este o analiza amănunțită a unei persoane sau a unui grup, în mod special ca model al unui fenomen
medical, psihologic sau social.
Din punct de vedere managerial, studiul de caz este o analiză detaliată și intensivă a unei
entități sau a unei structuri componente a unei entități (economice, sociale etc.), realizată în
vederea determinării factorilor care stau la baza succesului sau a insuccesului sau. Un studiu de

11
caz demonstrează, modul în care problema a fost identificată, care dintre soluții a fost aleasă și
evidențiază rezultatul final, pentru un domeniu anume.
Metoda Delphi – prognoza de expertiză (Corporația științifică REND SUA, O. Holmer,
N.Dolky, denumire Delphi propusă de A. Kaplan). Esența metodei constă în formarea grupurilor
de experți, care răspund la aceleași întrebări ce vizează viitorul organizației. După prelucrarea
opiniilor organizatorii clasifică, grupează răspunsurile și se obține o prognoză fundamentată
științific.

12