CHIMIOTERAPICE CE INTERFERĂ

SINTEZA ACIDULUI FOLIC

Sulfamidele antibacteriene
şi trimetoprimul
MECANISMUL DE ACȚIUNE AL SULFAMIDELOR

BACTERIOSTATICE

Interfera procesul de sinteză a acidului
folic la nivelul microorganismelor sensibile.

Molecula sulfamidelor antagonizează
competitiv acidul paraaminobenzoic (PABA)
datorită asemănării structurale cu acesta

inhibă dihidropteroat sintetaza, blocând
astfel încorporarea acidului paraaminobenzoic
în acidul dihidropteroic, care este un precursor
al acidului folic.

O altă posibilitate constă în substituirea
PABA de către sulfamidă în procesul de
biosinteză, cu formarea unui analog al acidului
folic, nefuncţional.

Deficitul de acid folic va determina ulterior
împiedicarea formării ADN-ului bacterian.
SPECTRUL ANTIMICROBIAN AL SULFAMIDELOR

Spectru larg
bacterii Gram-pozitiv şi Gram-negativ
chlamydii, mycoplasme, actinomicete
nocardia
unele protozoare – toxoplasme,
Pneumocystis carinii
plasmodii

Din păcate, a crescut considerabil numărul tulpinilor

rezistente cum ar fi majoritatea bacililor Gram-
negativ, stafilococilor, enterococilor, gonococilor.

RezistenŃa care se instalează la sulfamide se poate
explica prin modificări enzimatice transmise
plasmidic sau cromozomial, ce determină:

sinteza bacteriană a unei cantităŃi sporite de acid
paraaminobenzoic

scăderea afinităŃii enzimei pentru sulfamide

scăderea permeabilităŃii învelişului microorganismului
pentru sulfamide.
INDICAȚIILE SULFONAMIDELOR (SF)

infecţiile urinare cu germeni sensibili

Trahom (conjunctivita produsa de Chlamydia trachomatis)

infecţii genitale şi pulmonare chlamydiene

Nocardioză

infecţii biliare (în special sulfamidele cu durată medie de
acţiune) și respiratorii

Sinuzite

dizenterie bacilară

diareea infecţioasă cu unele forme de meningococ

dermatita herpetiformă.

Se asociază cu trimetoprimul sau cu pirimetamina pentru
mărirea eficacităţii antibacteriene.
FARMACOCINETICA SULFAMIDELOR (SF)

“se absorb bine pe cale digestivă

se leagă în proporţie mare de albuminele plasmatice (mai
ales produşii cu durata lungă de acţiune)

Se distribuie larg în majoritatea ţesuturilor şi seroaselor,
inclusiv în sistemul nervos central şi LCR.

Se metabolizează prin acetilare sau glucuronoconjugare
hepatică, produşii acetilaţi fiind inactivi faţă de bacterii, dar
toxici şi uneori greu solubili, putând cristaliza în urină.

Metaboliţii obţinuţi prin glucuronoconjugare sunt bine
solubili, deci nu există riscul precipitării lor în urină.

Eliminarea se face predominant prin filtrare glomerulară şi
este favorizată de alcalinizarea urinii, care le creşte gradul de
ionizare, precum şi solubilitatea. “
 CLASIFICAREA SULFAMIDELOR (SF)
Viteza de epurare Exemple T1/2
1. SF cu durată scurtă de acŃiune • Sulfafurazolul 1 – 7 ore
• Sulfametizolul

2. SF cu durată de acŃiune • Sulfametoxazolul 8 – 24 ore

intermediară • Sulfafenazolul
• Sulfadiazina

3. SF cu durată lungă de acŃiune • Sulfadoxina > 24 ore

• Sulfametoxidiazina

SF care nu se absorb practic deloc din tubul digestiv şi care sunt
utilizate pentru tratamentul diareei infecŃioase (ftalilsulfatiazolul).
La nivelul colonului se eliberează sulfatiazol activ, dar mucoasa
colonică nu este specializată pentru absorbŃie şi se absoarbe extrem de
puŃin.

SF pentru aplicaŃii pe tegumente şi mucoase: sunt foarte puŃin

alergizante (sulfamidele sunt în general alergizante), nu sunt iritante.
(sulfacetamida, mafenidul şi sulfadiazina argentică 1%).
REACȚIILE ADVERSE ALE SULFAMIDELOR
1. REACȚII ALERGICE
 febră, prurit, erupŃii cutanate polimorfe, mergând
până la forme foarte severe, cum ar fi sindromul
Stevens-Johnson, sindromul Lyell, care au
mortalitate foarte ridicată.
 Sulfamidele dezvoltă alergie încrucişată: un
pacient alergic la o sulfamidă este alergic la toate
sulfamidele.
 Calea de administrare cea mai alergizantă este cea
cutaneo-mucoasă şi, cu excepŃia sulfamidelor
pentru uz local (sulfacetamida, mafenidul), nu se
vor administra preparate sulfamidice pe tegumente
şi mucoase.
 Când pacientul este alergic la sulfamide nu se vor
administra nici preparatele pentru uz extern.
REACȚIILE ADVERSE ALE SULFAMIDELOR

2. RENALE

sulfamidele se concentrează foarte mult în urină.
(foarte active în infecŃii urinare)

Dar dacă volumul de urină eliminat în 24 de ore este
mic şi pH-ul urinei este acid => sulfamidele pot
precipita în tubii renali:

hematurie, cristalurie, colici renale, insuficienŃă
renală.

în timpul tratamentului cu sulfamide se recomandă
ingestia unor cantităŃi suficiente de apă (volumul
urinei eliminate în 24 de ore să depăşească 1 litru) şi
alcalinizarea urinei (alimentaŃia să fie mai bogată în
preparate vegetale decât în preparate de carne).
REACȚIILE ADVERSE ALE SULFAMIDELOR

3. Reacții adverse digestive

4. Anemie hemolitică, agranulocitoză imună sau
idiosincrazice la pacienŃii cu deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogenază
5. anemie aplastică
6. Hepatită
7. Hipotiroidism
8. polinevrită, convulsii, tulburări psihice.
9. La nou-născuŃi poate creşte periculos nivelul
bilirubinei sanguine, cu apariŃia icterului nuclear.
 REACȚIILE ADVERSE ALE SULFAMIDELOR
Interacțiuni medicamentoase

pot deplasa de pe proteinele plasmatice şi pot inhiba
metabolismul anticoagulantelor cumarinice,
sulfamidelor antidiabetice, fenitoinei,
metotrexatului, cu creşterea nivelurilor plasmatice ale
acestora și intensificarea efectelor acestor medicamente

Asocierea sulfamidelor cu acidul paraaminobenzoic,
procaina şi acidul folic este contraindicată, deoarece
acestea din urmă antagonizează acŃiunea antibacteriană
a sulfamidelor.

SubstanŃele acidifiante urinare favorizează precipitarea
sulfamidelor în rinichi şi în căile urinare.
 TRIMETOPRIMUL

spectru asemănător sulfamidelor, dar o potenŃă

superioară acestora.

este activ pe majoritatea bacililor Gram-negativ.

bacteriostatic prin inhibarea
dihidrofolatreductazei bacteriene => blocarea
transformării acidului dihidrofolic în acid
tetrahidrofolic.

se administrează oral deoarece are o absorbŃie
intestinală bună.

ConcentraŃia urinară este de 100 de ori mai mare
decât cea plasmatică => este de ales pentru
tratamentul şi prevenirea infecŃiilor urinare, de obicei
în asociere cu sulfamide.
 SULFAMETOXAZOL + TRIMETOPRIM =
BISEPTOL (CO-TRIMOXAZOL)

este cea mai folosită asociere

sinergism antibacterian
prin acŃiune de potenŃare
medicamentoasă
Enterobacteriacee,

efect bactericid şi un actinomicetele
spectru antibacterian mai Nocardia
larg decât al fiecarei
componente în parte Neisseria
Yersinia pestis

inhibarea secvenŃială a două Vibrio cholerae
etape ale formării folatului
activ. Este astfel inhibată
eficient sinteza nucleotizilor
purinici la nivelul
microorganismlor sensibile.
 SULFAMETOXAZOL + TRIMETOPRIM =
BISEPTOL (CO-TRIMOXAZOL)
INDICAȚII

infecŃiile urinare acute sau recurente cu germeni
sensibili:

E. coli, Klebsiella, Enterobacter, Proteus mirabilis şi P.
morgani

de primă alegere în dizenteria bacilară la copil şi în

pneumonia cu Pneumocystis carinii.

Datorită utilizării largi, o serie de germeni (30% din E.
coli, pneumococii rezistenŃi la peniciline) şi-au câştigat
rezistenŃa la această asociaŃie.

Co-trimoxazolul se administrează obişnuit 2
comprimate la 12 ore sau în tratament intermitent (de
aproximativ 3 ori pe săptămână) pentru profilaxia
infecŃiilor urinare recurente la femei.
 SULFAMETOXAZOL + TRIMETOPRIM =
BISEPTOL (CO-TRIMOXAZOL)
REACȚII ADVERSE

Trimetoprimul este în general bine suportat. El poate
provoca erupŃii cutanate sau anemie megaloblastică
prin deficit de acid folic. Prin asocierea cu
sulfametoxazolul pot apărea reacŃii adverse proprii
celor două componente.

AsociaŃiile trimetoprim–sulfamide sunt contraindicate

la:

pacienŃii cu alergie la una din cele două componente

la nou-născuŃi şi femei însărcinate sau care alăptează,

la bolnavii cu insuficienŃă hepatică sau renală

porfirie

deficit de glucozo–6–fosfatdehidrogenază.

Bibliografie: Farmacologie – I. Fulga – Ed. Medicală 2015