Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COMPUSII AURULUI
Mecanismul de acţiune, proprietăţi farmacodinamice.Aurul este preluat de sistemul reticulo-endotelial şi se concentrează în ganglionii limfatici şi în macrofage, rămâne
timp îndelungat în sinoviale.Aurul diminuiază activitatea fagocitară a macrofagelor, leucocitelor, sinovicitelor, împiedică captarea de către ele a antigenilor şi eliminarea
interleikinei-1, fapt ce contribuie la inhibarea transformării şi proliferării limfocitelor, inhibarea funcţiei limfocitelor T şi B, inhibarea producerii de către B-limfocite a Ig
(inclusiv a factorului reumatoid) şi a formării complexelor imune.
Alte acţiuni ce determină eficacitatea sărurilor de aur:inhibarea complementului;inhibarea eliberării de PgE2 din sinovicite şi de leucotriene (B4, C2) din leucocitele
polimorfonucleare;inhibarea activităţii enzimelor lizozomale;modificarea colagenului prin creşterea numărului de legături încrucişate.Proprietăţi
farmacocinetice:Aurotiomalatul de sodiu şi aurotioglucoza se administrează - i/m sub formă de săruri hidrosolubile care conţin 50% aur. Aurotioprolul este o suspensie
uleioasă care conţine 33,6% aur şi se administrează de asemenea i/m. Aurotiosulfatul de sodiu conţine aur 37% şi este un preparat injectabil intravenos. Auranofinul este un
preparat pentru administrare orală, conţine 29% aur.După administrarea i/m a preparatelor, concnetraţia maximală în plasmă se realizează peste 2-6 ore. Auranofinul după
administrarea orală are o biodisponibilitate de 25% şi realizează concnetraţia plasmatică maximală în 1,5-2,5 ore. Compuşii aurului se leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de 90-95%.Distribuţia aurului în organism este neuniformă. Se acumulează în sistemul reticuloendotelial, ţesutul limfoid, măduva hematopoetică, ficat, splină,
rinichi.În proporţie de 19% se fixează în piele, în lichidul sinovial realizează concentraţii de 50% din concentraţia plasmatică.Trece rău bariera placentară, cantităţile din lapte
sunt neînsemnate.Aurul se elimină foarte lent din organism - 20-50% dintr-o doză unică persistă în organism până la 6 luni de la administrare.Timpul de înjumătăţire
plasmatic este de 5,5 zile pentru doza de 50 mg. Cantitatea totală din organism se înjumătăţeşte în 67 zile în cazul administrării auranofinului şi în 250 zile în cazul
administrării aurotiomalatului de sodiu. Eliminarea se face în proporţie de 70% (60-90%) prin urină şi 30% (10-40%) prin scaun.Indicaţii pentru administrare:Poliartrita
reumatoidă, când persistă fenomenle de sinovită activă după 3-4 luni de tratament cu antiinflamatorii nesteroidiene sau în cazurile de boală veche cu manifestări de inflamaţie
activă şi modificări erozive.Poliartrita reumatoidă juvenilă.Artrita psoriatică.Contraindicaţii:Afecţiunile hepatice grave, nefritele, insuficienţa cardiacă, alterările
hematologice importante, lupusul, eczema şi dermatozele evolutive.Reacţii adverse:Reacţiile adverse se întâlnesc frecvent, la o treime din bolnavii care administrează
compuşii de aur, la circa 10% din bolnavi sunt severe. Patogenia lor este predominant de natură imună. Cele mai frecvente sunt manifestările cutanate (10-15%) care se pot
manifesta la început prin erupţii eritematoase, uneori însoţite de eozinofilie şi care în continuare pot evolua în forme mai grave – eritem nodos, dermatită buloasă sau
exfoliativă dacă nu se suspendează administrarea.
DERIVATII TIOLICI
Penicilamina(derivat tiolic):Mecanismul de acţiune, proprietăţi farmacodinamice. Mecanismul de acţjune nu este cunoscut definitiv. în artrita reumatoidă provoacă o
scădere importantă factorului reumatoid, datorită capacităţii de a desface punţile disulfidice a macroglobulinelor şi datorită acţiunii principale a preparatului - influenţării
sistemului de imunitate (inhibă sinteza imunoglobulinelor de către limfocitele B, diminuează formare complexelor imune, includerea sistemului complementului în procesul
patologic, sinteza colagenului inhibând sinteza mucopolizaharidelor şi eliberarea lor din celulele mezenchimale).Farmacocinetica.După administrarea orală, penicilamina se
absoarbe în propor¬ţie de 40-60% (în medie - 50%).Alimentele diminuează esenţial biodisponibilitatea preparatului.Penicilamina se leagă intens de proteinele plasmatice
(80%), concentraţia maximă în plasmă se determină peste 4 ore. In ficat se transformă în doi metaboliţi hidrosolubili neactivi, care se elimină prin rinichi. Parţial, preparatul
se elimină sub formă neschimbată cu masele fecale şi cu urina. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 54 ore.Indicaţiile:formele severe, evolutive, vechi de poliartrită
reumatoidă, care nu cedează la tratamentul obişnuit şi cu compuşii de aur;unele forme de poliartrită reumatoidă juvenilă;unele forme de sclerodermie;intoxicaţiile cu unele
metale grele;boala Wilson.Contraindicaţiile: Nu se poate indica penicilamina la pacienţii cu: nefropatii, he- matopatii, lupus eritematos diseminat, miastenie gravă,
dermatoze severe, alergie la peniciline, insuficienţă renală, în timpul sarcinii.Reacţiile adverse:Penicilamina provoacă frecvent efecte nedorite (la 50-80% b0 navi), în
majoritate de natură imunologică.
Cele mai frecvente sunt afectarea pielii şi a mucoaselor - erupţii eritematoase pruriginoase, stomatite, care pot apărea indiferent de stadiul tratamentului şi pot di®® sau
dispare la micşorarea dozei.Rareori, administrarea penicilaminei poate provoca sindroame care arată tulburări imunologice grave: lupus eritematos sistemic, dermatomiozită,
miastenie gravă, sin¬drom Goodpasture, pemfigus, anemie hemolitică, tireoidită. Fenomenele sunt reversibi¬le dacă medicaţia este întreruptă la timp.La administrarea
penicilaminei sunt posibile şi alte reacţii adverse: pierderea ca¬pacităţii gustative sau gust metalic în gură, anorexie, greţuri, vomă, hiperplazia glandei mamare, alopecie,
dereglări psihice.
IMUNOSUPRESIVE CITOTOXICE
Mecanismul de acţiune, proprietăţi farmacodinamice:În această grupă sunt incluse preparate cu structură chimică diversă, dar care au o proprietate comună de a inhiba
proliferarea celulelor influenţând metabolismul acizilor nucleici. Ele dereglează sinteza acizilor nucleici şi a proteinelor în diverse ţesuturi, dar acţiunea este mai evidentă în
ţesuturile cu multiplicare intensă (tumorilor maligne, măduva hematopoetică, mucoasa gastrointestinală, gonadele).
Medicamentele citotoxice, administrate timp îndelungat, în doze mici, manifestă acţiune imunodepresivă. Eficacitatea se datoreşte interferării capacităţii organismului de a
răspunde la agresiunea imunologică prin afectarea celulelor imunocompetente şi a altor tipuri de leucocite şi celule conjunctive, prin deprimarea sintezei imunoglobulinelor
(inclusiv a factorului reumatood), a cititixinelor şi a complexelor imune.
Farmacocinetica:Ciclofosfamida se absoarbe bine din intestin, are o biodisponibilitatea de 745. Ajunsă în ficat, se transformă sub influenţa sistemului citocrom P-450,
formând un metabolit activ aldofosfamida şi alţi metaboliţi practic inactivi. Aldofosfamida, ajunsă în diferite ţesuturi, se desface la nivelul celulelor sensibile în fosforamid-
iperită şi acroleină, metaboliţi activi şi toxici. Timpul de înjumătăţire mediu al ciclofosfamidei în plasmă este de 4-7 ore.Se elimină cu urina sub formă de metaboliţi activi,
inactivi şi sub formă neschimbată (20% din doza administrată). În insuficienţă renală intensitatea efectelor, inclusiv a celor toxice, creşte.Indicaţii pentru
administrare:poliartrita reumatoidă;lupus eritematos disemninat;sclerodermia;vasculitele sistemice;polimiozita / dermatomiozita;alte afecţiuni imunopatologice şi
proliferative.NB!Din cauza severităţii reacţiilor adverse, în special a celor oncogene, hepatotoxice, de inhibare a hematopoezei, imunodepresivele se indică numai atunci când
tratamentul cu alte preparate este ineficient.NB!Preparatele citotoxice sunt incompabile cu sarcina.Reacţii adverse: Imunodepresia favorizează apariţia şi răspândirea
infecţiilor (virale, bacteriene, micotice) datorită deprimării mecanismelor de apărare imune.Acţiunea supresivă asupra măduvei hematogene poate fi însoţită de leucopenie,
trombocitopenie, anemie.Toxicitatea gastrică a citotoxicelor se poate manifesta prin dereglări dispeptice, stomatită, gastrită, ulcer gastric. Afectarea gonadelor se poate
complica cu sterilitate, mutaţii. La administrarea citotoxicelor persistă riscul cancerigen datorită perturbării aparatului genetic al celulelor şi deprimării imunităţii.
AIS(glucocorticoizii)Mecanism de actiune:La acţiunea glucocorticoizilor se sintetizează lipocortina care inhibă fosfolipaza A2 şi se împiedică iniţierea cascadei acidului
arahidonic şi respectiv sinteza prostaglandinelor, le- ucotrienelor, factorului agregării plachetare (PAF), mediatori responsabili de inflamaţie. Glucocorticoizii prin reglare
pozitivă cresc expresia unor nucleaze implicate în scindarea ADN-ului, acesta, probabil, contribuie la apoptoza celulelor limfatice.
Clasificare:
A.După modul de administrare se subdivizează în:
-pentru administrarea enterală: cortizon acetat, hidrocortizon acetat, prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolonă, dexametazonă, betametazonă;
-pentru administrarea parenterală:-intravenoasă: hidrocortizon hemisuccinat, prednisolon hemisuccinat, pred¬nisolon clorhidrat sau sodiu fosfat, metilprednisolon clorhidrat
sau hemisuc¬cinat, dexametazonă sodiu fosfat, betametazonă sodiu fosfat;
-intramusculară: hidrocortizon acetat, prednisolon acetat, metilprednisolon acetat şi ciclopentilpropionat, triamcinolonă acetonid, plus cele pentru admi¬nistrarea intravenoasă
- hidrocortizon hemisuccinat, prednisolon hemisucci¬nat, prednisolon clorhidrat sau sodiu fosfat, metilprednisolon clorhidrat sau hemisuccinat, dexametazonă sodiu fosfat,
betametazonă sodiu fosfat;
-pentru utilizarea topică (în otorinolaringologie, oftalmologie, dermatologie etc.): hidrocortizon, prednisolon, flumetazonă, fluocortolon, fluocinolonă ace¬tonid, mazipredon,
clobetazol, mometazonă, galometazonă, budesonidă, fluni- solidă, beclometazonă, fluticazonă etc.;
-pentru administrarea inhalatorie: beclometazonă, budesonidă, flunisolidă, fluticazonă.
B.După intensitatea efectului:
• puţin active - cortizon, hidrocortizon (o unitate de activitate = 20-25 mg);
• active - prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolonă (o unitate de activitate = 4-5 mg);
• foarte active - dexametazonă, betametazonă (o unitate de activitate = 0,5 - 0,75 mg).
B. După efectele de bază (antiinflamator şi mineralocorticoid):
• posedă efect antiinflamator şi mineralocorticoid (1:1) — cortizon, hidrocor¬tizon;
• efect antiinflamator marcat şi mineralocorticoid slab (3-5:1) - prednison, prednisolon, metilprednisolon;
• efect antiinflamator puternic, mineralocorticoid practic lipseşte (30:1) - triamcinolonă, dexametazonă, betametazonă.
C. După durata acţiunii (T0 5 în plasmă şi T05 al efectului biologic):
• scurtă - T în plasmă - 90-120 min, f05 biologic - 8-12 ore: - cortizon, hidrocortizon;
• medie - T0 5 în plasmă ~ 200 min, T0' biologic -12-36 ore - prednison, pred¬nisolon, metilprednisolon, triamcinolonă;
• lungă - TQ5 în plasmă > 300 min, T05 biologic - 36-54 ore: dexametazonă, betametazonă.
Indicaţiile:
+cu scop de substituţie în: insuficienţa corticosuprarenală acută (primară şi/sau secundară) şi cronică;
+cu scop de supresie în: disfimcţia (hiperplazia) congenitală a corticosuprare- nalelor;
+cu scop farmacodinamic (paliativ) în:Maladiile reumatice;maladiile sistemice ale ţesutului conjunctiv (colagenoze): lupusul erite- matos diseminat; poliartrita nodoasă;
nefrita lupică; polimiozita etc.;
-afecţiunile articulare: poliartrita reumatoidă; reumatismul poliarticular acut; artrita acută gutoasă; artroza deformantă; tendinite, bursite.
-Bolile renale: glomerulonefrită (rapid progresivă, mezangiocapilară); sin¬drom nefrotic; glomeruloscleroza focală; nefrita lupică;
-Maladiile hepatice şi digestive: hepatita cronică activă, necroza hepatică subacută; hepatita alcoolică (formele grave); ciroza hepatică (cazuri selecţio¬nate); colita ulceroasă
nespecifică; boala Crohn (ileita terminală);
-Afecţiunile oftalmice: iridociclite; nevrita nervului oculomotor; procese infla¬matorii ale părţii anterioare (după intervenţii chirurgicale, în infecţii, pemfi- gus) - irite,
conjunctivite;
-Maladii infecţioase: pneumonia pneumocistică la bolnavii cu SIDA; menin¬gita cauzată de H.influenzae tip B; febra tifoidă gravă; infecţii grave însoţite de şoc; tuberculoza
pulmonară acută a seroaselor (formele grave); meningita tuberculoasă; encefalitele virotice;
-Bolile alergice: şocul anafilactic; stătus astmatic şi forme grave de astm bron- şic; edemul Quincke; reacţii alergice la medicamente; dermatite şi dermatoze alergice (formele
grave); rinita alergică (formele grave);
-Tumori: limfoleucoza acută (leucemia acută la copii); limfoame maligne;
-Alte afecţiuni: dermatite de diferită origine; edem cerebral; stări de şoc - co¬laps, trombocitopenia (purpura trombocitopenică idiopatică etc.); anemia he- molitică imună;
traume ale măduvei spinării; sarcoidoza; naşterea prematură; transplant de organe.
+cu scop diagnostic: diagnosticul şi diagnosticul diferenţial al sindromului Cushing.
Principiile de utilizare şi dozare a glucocorticoizilor:în majoritatea cazurilor nu există recomandări clare pentru folosirea glucocorticoi-zilor (cu excepţia terapiei de
substituţie). înainte de iniţierea tratamentului cortizonic e necesar de analizat priorităţile şi neajunsurile acestei terapii. In fiecare maladie pentru fiecare bolnav se determină
empiric dozele ce vor asigura efectul curativ cu revederea lor periodică odată cu ameliorarea simptomelor clinice sau dezvoltarea reacţiilor adverse. E necesar de menţionat că
dozele mari în tratamentul de scurtă durată (până la o săptămână) ale glucocorticoizilor, în absenţa contraindicaţiilor, nu prezintă pericol. în cazul unei terapii cortizonice peste
o săptămână riscul reacţiilor adverse este dependent de durata ei şi dozele preparatelor.
Contraindicaţi:keratita herpetică, deoarece progresarea maladiei poate duce la matitatea irisului, şi în traumatismele oculare, fiindcă vor reduce cicatrizarea cu răspândirea
infecţiei.
Reacţiile adverse:Edeme (retenţia apei şi sărurilor, majorarea VSC);Hipokaliemie;Hiperglicemie (diabet steroid);Osteoporoză (fracturi patologice ale coastelor, coloanei
vertebrale);Necroze aseptice ale vaselor;Miopatii;Vasculite;Generalizarea sau acutizarea infecţiilor cronice;Sindrom Cushing iatrogen (redistribuirea ţesutului adipos pe
trunchi şi faţă);Sindrom rebound (hipocorticism acut);Ulcer gastric şi duodenal;Atrofia pielii, striuri, echimoze, leziuni purpurice;Excitaţie, insomnie, tulburări neurologice
sau psihotice;Glaucom cortizonic;Cataracta steroidică;Sindromul de lipsă.
Farmacocinetica. Absorbţia:Glucocorticoizii se absorb bine din tubul digestiv şi penetrează prin orice mucoase şi bariere histohematice, inclusiv hematoencefalică şi
placentară (ceva mai slab penetrează triamcinolona, dexametazona şi betametazona din cauza fluorului). Concentraţia maximă se atinge peste 0,5-1,5 ore. Alimentele reduc
viteza de absorbţie dar nu gradul ei.
La injectarea intramusculară efectul survine după 24-48 ore, maximum în 4-8 zile cu durată de 4 săptămâni.
Glucocorticoizii utilizaţi topic (pe piele, în sacul conjunctival, inhalatoriu) pe Su.prafeţe întinse şi în concentraţii mari se pot absoarbe, determinând efecte sistemice inclusiv
cu deprimarea corticosuprarenalelor.
Reacţiile adverse:Acestea sunt cauzate preponderent de retenţia sodiului şf ^^ in organism ce se manifestă prin edeme, pastozitate, ascită, hipertensiune arterială etc
Concomitent se poate dezvolta hipokaliemia (anorexie, constipaţie, dereglări cardio¬vasculare prin inversia undei T, depresia segmentului S-T, lărgirea complexului QRS) şi
alcaloza hipokal ierni că,
H1 HISTAMINOBLOCANTELE DE GENERATIA 1 SI 2
Clasificare:
1. Etilendiamine: cloropiramină, histapirodină, mepiramină, tripelenamină(genI)
2. Etanolamine: carbinoxamină, clorfenoxamină, clemastină, difenhidramină, setastină(genI)
3. Alchilamine: acrivastină (gen. II) bromfeniramină, clorfenamină, dexclorfeniramină , triprolidină, dimetinden(restul gen I)
4.Imidazoline: antazolină(genI)
5.Hinuclidine: quifenamidă
6. Fenotiazine: alimemazină prometazină mequitazină (gen. II)
7.Piperazine: cetirizină (gen. II) ciclizină meclozină oxatomidă
8.Piperidine:astemizol(genII),azatadina,ciproheptadina(genII),loratadina(genII),terfenadian(genII),dezloratadina(genIII)
Mecanismul de acţiune. Structura chimică a antihistaminicelor H,-blocante in¬clude gruparea „Etilenamino" prezentă şi în histamină. Antihistaminicele blochează
competitiv receptorii histaminergici de tipul I, împiedicând efectele caracteristice ale histaminei. Preîntâmpină eliberarea histaminei din mastocite şi bazofile, dar în doze
mari, preparatele din generaţia I, pot provoca degranularea mastocitelor şi eliberarea histaminei.
Alte efecte farmacodinamice caracteristice preparatelor antihistaminice din generaţia I:
• Acţiunea sedativă. Majoritatea preparatelor de generaţia I simt liposolubile, bine penetrează bariera hematoencefalică şi se leagă de receptorii H, din SNC. Efectul sedativ,
posibil, se datorează de asemenea blocării receptorilor M-colinergici şi serotoninergici centrali. Efectul sedativ, în funcţie de preparat, de la moderat variază până la marcant
(difenhidramină, prometazină) şi este potenţat de alcool, tranchilizante.
• Efectele anticolinergice periferice, moderate sau marcante, sunt caracteristice pentru etanolamine şi etilendiamine. La administrarea preparatelor apare xeros- tomie,
dereglări de micţiune, constipaţii, tahicardie, dereglări de vedere. Creşte vâscozitatea sputei, agravând obstrucţia bronşică în astmul bronşic. Datorită blocării M-
colinoreceptorilor este posibilă creşterea presiunii intraoculare cu agravarea glaucomului, în adenom de prostată - retenţia urinară.
• Efectul antivomitiv, care se datorează acţiunii anticolinergice centrale este ca¬racteristic pentru unele preparate din generaţia I - difenhidramina, prometazina,
meclozina. Acest efect al preparatelor poate fi utilizat în combaterea „răului de mişcare", în tratamentul maladiei Menier.
Preparatele de generaţia a II-a şi a III-a:
-afinitate şi selectivitate înaltă faţă de receptorii Hj-histaminici, fară a influenţa receptorii M-colinergici şi serotoninergici;
-practic lipseşte efectul sedativ la administrarea preparatelor în doze terapeuti¬ce. Rar poate fi o somnolenţă moderată, care doar în anumite cazuri determină suspendarea
administrării;
-nu se dezvoltă toleranţă la administrarea îndelungată a preparatelor;
-proprietăţi farmacocinetice favorabile: începutul efectului survine repede (după 30-60 minute), acţiunea este de lungă durată (24-48 ore);
-blochează canalele de potasiu din sistemul de conducere intracardiac cu alungirea intervalului QT şi apariţia dereglărilor de ritm (tahicardii ventri¬culare „piruetă"). Riscul
acestui efect advers creşte în cazurile de asociere a antihistaminicelor cu inhibitorii izoenzimelor citocromului P-450; antifungi- cele - ketoconazol, itraconazol; macrolidele
— eritromicina, claritromicina; antidepresivele — fluoxetina, paroxetina.
Unele antihistaminice din generaţia I potenţează acţiunea epinefrinei şi norepinefrinei.
Indicaţiile:
-reacţii alergice cu afectarea pielii şi mucoaselor: urticaria, rinitele, conjuncti¬vitele (în special din cadrul febrei de fân şi al polinozei), edemul laringian şi edemul Quinke,
edemele cauzate de suprarăcirea organismului. Sunt utile în re¬acţiile alergice cauzate de administrarea antibioticelor şi a altor medicamente;
-antihistaminicele mai pot fi indicate în stări de nelinişte şi agitaţie, pentru uşura¬rea instalării somnului (antihistaminicele cu acţiune sedativă marcantă);
-unele antihistaminice pot fi utilizate pentru combaterea vomei şi a răului de mişcare, de asemenea pot fi utile în diferite tulburări vestibulare (vertijuri, boala Menier);
-datorită acţiunii antipruriginoase, anestezice, analgezice, pot fi utilizate topic.
Contraindicaţiile:Antihistaminicele cu efect sedativ sunt contraindicate în timpul lucrului persoanelor, activitatea profesională a cărora necesită reacţii psihomotorii rapi¬de
(conducerea autovehiculelor, manevrarea mecanismelor, maşinilor etc.).
Este necesară prudenţă la administrarea antihistaminicelor în afecţiunile hepatice şi renale.Nu se recomandă administrarea îndelungată a preparatelor din generaţia I, dato¬rită
posibilităţii hipersensibilizării şi fotosensibilizării organismului.
Reacţiile adverse:Antihistaminicele, de regulă, se suportă bine. Antihistaminicele din generaţia I provoacă deseori sedare şi somnolenţă cu diminuarea performanţelor,
senzaţia de oboseală, potenţează efectul deprimant al băuturilor alcoolice.
La unele persoane, antihistaminicele provoacă nelinişte, nervozitate, insomnie, tre- mor.