Clasificare ANTIALERGICE

Clasificare(+medicatie reiese din clasificare):

Medicaţia reacţiilor alergice de tip imediat include:
1. Preparatele care împiedică eliberarea din mastocitele sensibilizate şi din bazofile a histaminei şi a altor substanţe biologic active — glucocorticoizii, cromoglicatul de sodiu
şi alte inhibitoare ale degranulării mastocitelor.
2.Preparatele care împiedică interacţiunea între histamina liberă şi receptorii tisu¬lari sensibili la histamină: blocantele Hj-receptorilor histaminici (difenhidrami- na,
clemastina etc.)
3.Preparatele medicamentoase care combat, înlătură principalele simptome, ma¬nifestări ale reacţiilor alergice de tipul şocului anafilactic, cum ar fi hipotensiu- nea arterială,
spasmul bronşic:a)adrenomimeticele: epinefrina, norepinefrina;b)bronhodilatatoarele: musculotrope - aminofilina, teofilina; simpatomimeticele - salbutamolul, fenoterolul,
terbutalina etc; parasimpatoliticele - ipratropiul, oxitropiul, troventolul.
4.Preparatele care diminuează afectarea ţesuturilor: antiinflamatoarele nesteroidi-ene.
Medicaţia reacţiilor alergice de tip întârziat include:
1.Imunodepresivele (în special cele care deprimă imunitatea celulară):
a)majore: glucocorticoizii (prednisolonul, metilprednisolonul, dexametazona etc.);
citotoxicele (azatioprina, metotrexatul, mercaptopurina, ciclosporina);
b)minore: derivaţii chinolinici (clorochina, hidroxiclorochina).
2.Preparatele care diminuează reacţiile citotoxice şi afectarea ţesuturilor - antiin¬flamatoarele nesteroidiene şi steroidiene.

COMPUSII AURULUI
Mecanismul de acţiune, proprietăţi farmacodinamice.Aurul este preluat de sistemul reticulo-endotelial şi se concentrează în ganglionii limfatici şi în macrofage, rămâne
timp îndelungat în sinoviale.Aurul diminuiază activitatea fagocitară a macrofagelor, leucocitelor, sinovicitelor, împiedică captarea de către ele a antigenilor şi eliminarea
interleikinei-1, fapt ce contribuie la inhibarea transformării şi proliferării limfocitelor, inhibarea funcţiei limfocitelor T şi B, inhibarea producerii de către B-limfocite a Ig
(inclusiv a factorului reumatoid) şi a formării complexelor imune.
Alte acţiuni ce determină eficacitatea sărurilor de aur:inhibarea complementului;inhibarea eliberării de PgE2 din sinovicite şi de leucotriene (B4, C2) din leucocitele
polimorfonucleare;inhibarea activităţii enzimelor lizozomale;modificarea colagenului prin creşterea numărului de legături încrucişate.Proprietăţi
farmacocinetice:Aurotiomalatul de sodiu şi aurotioglucoza se administrează - i/m sub formă de săruri hidrosolubile care conţin 50% aur. Aurotioprolul este o suspensie
uleioasă care conţine 33,6% aur şi se administrează de asemenea i/m. Aurotiosulfatul de sodiu conţine aur 37% şi este un preparat injectabil intravenos. Auranofinul este un
preparat pentru administrare orală, conţine 29% aur.După administrarea i/m a preparatelor, concnetraţia maximală în plasmă se realizează peste 2-6 ore. Auranofinul după
administrarea orală are o biodisponibilitate de 25% şi realizează concnetraţia plasmatică maximală în 1,5-2,5 ore. Compuşii aurului se leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de 90-95%.Distribuţia aurului în organism este neuniformă. Se acumulează în sistemul reticuloendotelial, ţesutul limfoid, măduva hematopoetică, ficat, splină,
rinichi.În proporţie de 19% se fixează în piele, în lichidul sinovial realizează concentraţii de 50% din concentraţia plasmatică.Trece rău bariera placentară, cantităţile din lapte
sunt neînsemnate.Aurul se elimină foarte lent din organism - 20-50% dintr-o doză unică persistă în organism până la 6 luni de la administrare.Timpul de înjumătăţire
plasmatic este de 5,5 zile pentru doza de 50 mg. Cantitatea totală din organism se înjumătăţeşte în 67 zile în cazul administrării auranofinului şi în 250 zile în cazul
administrării aurotiomalatului de sodiu. Eliminarea se face în proporţie de 70% (60-90%) prin urină şi 30% (10-40%) prin scaun.Indicaţii pentru administrare:Poliartrita
reumatoidă, când persistă fenomenle de sinovită activă după 3-4 luni de tratament cu antiinflamatorii nesteroidiene sau în cazurile de boală veche cu manifestări de inflamaţie
activă şi modificări erozive.Poliartrita reumatoidă juvenilă.Artrita psoriatică.Contraindicaţii:Afecţiunile hepatice grave, nefritele, insuficienţa cardiacă, alterările
hematologice importante, lupusul, eczema şi dermatozele evolutive.Reacţii adverse:Reacţiile adverse se întâlnesc frecvent, la o treime din bolnavii care administrează
compuşii de aur, la circa 10% din bolnavi sunt severe. Patogenia lor este predominant de natură imună. Cele mai frecvente sunt manifestările cutanate (10-15%) care se pot
manifesta la început prin erupţii eritematoase, uneori însoţite de eozinofilie şi care în continuare pot evolua în forme mai grave – eritem nodos, dermatită buloasă sau
exfoliativă dacă nu se suspendează administrarea.

Deriv. acid 5-aminosalicilic,

Azocompusii: sulfasalazina, olsalazina mesalazina: fac parte din grupul sulfamidelor si antiinflamatoarelor intestinale.
M.A. la baza efectului atiinflamator sta molecula de acid 5-aminosalicilic care poate afecta multiple elemente la nivelul caii acid. Arahidonic: bloch .COX -> bloch sintezei de
PG,si LT, acestea fiind impotante in infam, intestinala.; contribuie si la captarea de radicali liberi superoxid, implicati in patogenia inflamatiei.
Se absorb preponderent la nivelul intestin subtire,participa in circulaia entero-hepatica,calea principala de metabolizarea este acetilarea. Se elimina prin urina . Durata de
actiune 6 ore.
Ind. Colita ulcerativa, boala Crohn
C/ind: insuf renala si hepatica severa, alergie la sulfamide si salicilati, diateze hemoragice, pudenta la asociere cu anticoagulante cumarinice,
R. adverse: deregl. Dispeptice, eruptii cutanate, artralgii frecvente, agranulocitoza, anemie hemolitica, diaree trecatoare.

Deriv. acid 5-aminosalicilic

Azocompusii: sulfasalazina, olsalazina mesalazina: fac parte din grupul sulfamidelor si antiinflamatoarelor intestinale.
M.A. la baza efectului atiinflamator sta molecula de acid 5-aminosalicilic care poate afecta multiple elemente la nivelul caii acid. Arahidonic: bloch .COX -> bloch sintezei de
PG,si LT, acestea fiind impotante in infam, intestinala.; contribuie si la captarea de radicali liberi superoxid, implicati in patogenia inflamatiei.
Se absorb preponderent la nivelul intestin subtire,participa in circulaia entero-hepatica,calea principala de metabolizarea este acetilarea. Se elimina prin urina . Durata de
actiune 6 ore.
Ind. Colita ulcerativa, boala Crohn
C/ind: insuf renala si hepatica severa, alergie la sulfamide si salicilati, diateze hemoragice, pudenta la asociere cu anticoagulante cumarinice,
R. adverse: deregl. Dispeptice, eruptii cutanate, artralgii frecvente, agranulocitoza, anemie hemolitica, diaree trecatoare.

DERIVATII TIOLICI
Penicilamina(derivat tiolic):Mecanismul de acţiune, proprietăţi farmacodinamice. Mecanismul de acţjune nu este cunoscut definitiv. în artrita reumatoidă provoacă o
scădere importantă factorului reumatoid, datorită capacităţii de a desface punţile disulfidice a macroglobulinelor şi datorită acţiunii principale a preparatului - influenţării
sistemului de imunitate (inhibă sinteza imunoglobulinelor de către limfocitele B, diminuează formare complexelor imune, includerea sistemului complementului în procesul
patologic, sinteza colagenului inhibând sinteza mucopolizaharidelor şi eliberarea lor din celulele mezenchimale).Farmacocinetica.După administrarea orală, penicilamina se
absoarbe în propor¬ţie de 40-60% (în medie - 50%).Alimentele diminuează esenţial biodisponibilitatea preparatului.Penicilamina se leagă intens de proteinele plasmatice
(80%), concentraţia maximă în plasmă se determină peste 4 ore. In ficat se transformă în doi metaboliţi hidrosolubili neactivi, care se elimină prin rinichi. Parţial, preparatul
se elimină sub formă neschimbată cu masele fecale şi cu urina. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 54 ore.Indicaţiile:formele severe, evolutive, vechi de poliartrită
reumatoidă, care nu cedează la tratamentul obişnuit şi cu compuşii de aur;unele forme de poliartrită reumatoidă juvenilă;unele forme de sclerodermie;intoxicaţiile cu unele
metale grele;boala Wilson.Contraindicaţiile: Nu se poate indica penicilamina la pacienţii cu: nefropatii, he- matopatii, lupus eritematos diseminat, miastenie gravă,
dermatoze severe, alergie la peniciline, insuficienţă renală, în timpul sarcinii.Reacţiile adverse:Penicilamina provoacă frecvent efecte nedorite (la 50-80% b0 navi), în
majoritate de natură imunologică.
Cele mai frecvente sunt afectarea pielii şi a mucoaselor - erupţii eritematoase pruriginoase, stomatite, care pot apărea indiferent de stadiul tratamentului şi pot di®® sau
dispare la micşorarea dozei.Rareori, administrarea penicilaminei poate provoca sindroame care arată tulburări imunologice grave: lupus eritematos sistemic, dermatomiozită,
miastenie gravă, sin¬drom Goodpasture, pemfigus, anemie hemolitică, tireoidită. Fenomenele sunt reversibi¬le dacă medicaţia este întreruptă la timp.La administrarea
penicilaminei sunt posibile şi alte reacţii adverse: pierderea ca¬pacităţii gustative sau gust metalic în gură, anorexie, greţuri, vomă, hiperplazia glandei mamare, alopecie,
dereglări psihice.

IMUNOSUPRESIVE CITOTOXICE
Mecanismul de acţiune, proprietăţi farmacodinamice:În această grupă sunt incluse preparate cu structură chimică diversă, dar care au o proprietate comună de a inhiba
proliferarea celulelor influenţând metabolismul acizilor nucleici. Ele dereglează sinteza acizilor nucleici şi a proteinelor în diverse ţesuturi, dar acţiunea este mai evidentă în
ţesuturile cu multiplicare intensă (tumorilor maligne, măduva hematopoetică, mucoasa gastrointestinală, gonadele).
Medicamentele citotoxice, administrate timp îndelungat, în doze mici, manifestă acţiune imunodepresivă. Eficacitatea se datoreşte interferării capacităţii organismului de a
răspunde la agresiunea imunologică prin afectarea celulelor imunocompetente şi a altor tipuri de leucocite şi celule conjunctive, prin deprimarea sintezei imunoglobulinelor
(inclusiv a factorului reumatood), a cititixinelor şi a complexelor imune.
Farmacocinetica:Ciclofosfamida se absoarbe bine din intestin, are o biodisponibilitatea de 745. Ajunsă în ficat, se transformă sub influenţa sistemului citocrom P-450,
formând un metabolit activ aldofosfamida şi alţi metaboliţi practic inactivi. Aldofosfamida, ajunsă în diferite ţesuturi, se desface la nivelul celulelor sensibile în fosforamid-
iperită şi acroleină, metaboliţi activi şi toxici. Timpul de înjumătăţire mediu al ciclofosfamidei în plasmă este de 4-7 ore.Se elimină cu urina sub formă de metaboliţi activi,
inactivi şi sub formă neschimbată (20% din doza administrată). În insuficienţă renală intensitatea efectelor, inclusiv a celor toxice, creşte.Indicaţii pentru
administrare:poliartrita reumatoidă;lupus eritematos disemninat;sclerodermia;vasculitele sistemice;polimiozita / dermatomiozita;alte afecţiuni imunopatologice şi
proliferative.NB!Din cauza severităţii reacţiilor adverse, în special a celor oncogene, hepatotoxice, de inhibare a hematopoezei, imunodepresivele se indică numai atunci când
tratamentul cu alte preparate este ineficient.NB!Preparatele citotoxice sunt incompabile cu sarcina.Reacţii adverse: Imunodepresia favorizează apariţia şi răspândirea
infecţiilor (virale, bacteriene, micotice) datorită deprimării mecanismelor de apărare imune.Acţiunea supresivă asupra măduvei hematogene poate fi însoţită de leucopenie,
trombocitopenie, anemie.Toxicitatea gastrică a citotoxicelor se poate manifesta prin dereglări dispeptice, stomatită, gastrită, ulcer gastric. Afectarea gonadelor se poate
complica cu sterilitate, mutaţii. La administrarea citotoxicelor persistă riscul cancerigen datorită perturbării aparatului genetic al celulelor şi deprimării imunităţii.
AIS(glucocorticoizii)Mecanism de actiune:La acţiunea glucocorticoizilor se sintetizează lipocortina care inhibă fosfolipaza A2 şi se împiedică iniţierea cascadei acidului
arahidonic şi respectiv sinteza prostaglandinelor, le- ucotrienelor, factorului agregării plachetare (PAF), mediatori responsabili de inflamaţie. Glucocorticoizii prin reglare
pozitivă cresc expresia unor nucleaze implicate în scindarea ADN-ului, acesta, probabil, contribuie la apoptoza celulelor limfatice.
Clasificare:
A.După modul de administrare se subdivizează în:
-pentru administrarea enterală: cortizon acetat, hidrocortizon acetat, prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolonă, dexametazonă, betametazonă;
-pentru administrarea parenterală:-intravenoasă: hidrocortizon hemisuccinat, prednisolon hemisuccinat, pred¬nisolon clorhidrat sau sodiu fosfat, metilprednisolon clorhidrat
sau hemisuc¬cinat, dexametazonă sodiu fosfat, betametazonă sodiu fosfat;
-intramusculară: hidrocortizon acetat, prednisolon acetat, metilprednisolon acetat şi ciclopentilpropionat, triamcinolonă acetonid, plus cele pentru admi¬nistrarea intravenoasă
- hidrocortizon hemisuccinat, prednisolon hemisucci¬nat, prednisolon clorhidrat sau sodiu fosfat, metilprednisolon clorhidrat sau hemisuccinat, dexametazonă sodiu fosfat,
betametazonă sodiu fosfat;
-pentru utilizarea topică (în otorinolaringologie, oftalmologie, dermatologie etc.): hidrocortizon, prednisolon, flumetazonă, fluocortolon, fluocinolonă ace¬tonid, mazipredon,
clobetazol, mometazonă, galometazonă, budesonidă, fluni- solidă, beclometazonă, fluticazonă etc.;
-pentru administrarea inhalatorie: beclometazonă, budesonidă, flunisolidă, fluticazonă.
B.După intensitatea efectului:
• puţin active - cortizon, hidrocortizon (o unitate de activitate = 20-25 mg);
• active - prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolonă (o unitate de activitate = 4-5 mg);
• foarte active - dexametazonă, betametazonă (o unitate de activitate = 0,5 - 0,75 mg).
B. După efectele de bază (antiinflamator şi mineralocorticoid):
• posedă efect antiinflamator şi mineralocorticoid (1:1) — cortizon, hidrocor¬tizon;
• efect antiinflamator marcat şi mineralocorticoid slab (3-5:1) - prednison, prednisolon, metilprednisolon;
• efect antiinflamator puternic, mineralocorticoid practic lipseşte (30:1) - triamcinolonă, dexametazonă, betametazonă.
C. După durata acţiunii (T0 5 în plasmă şi T05 al efectului biologic):
• scurtă - T în plasmă - 90-120 min, f05 biologic - 8-12 ore: - cortizon, hidrocortizon;
• medie - T0 5 în plasmă ~ 200 min, T0' biologic -12-36 ore - prednison, pred¬nisolon, metilprednisolon, triamcinolonă;
• lungă - TQ5 în plasmă > 300 min, T05 biologic - 36-54 ore: dexametazonă, betametazonă.
Indicaţiile:
+cu scop de substituţie în: insuficienţa corticosuprarenală acută (primară şi/sau secundară) şi cronică;
+cu scop de supresie în: disfimcţia (hiperplazia) congenitală a corticosuprare- nalelor;
+cu scop farmacodinamic (paliativ) în:Maladiile reumatice;maladiile sistemice ale ţesutului conjunctiv (colagenoze): lupusul erite- matos diseminat; poliartrita nodoasă;
nefrita lupică; polimiozita etc.;
-afecţiunile articulare: poliartrita reumatoidă; reumatismul poliarticular acut; artrita acută gutoasă; artroza deformantă; tendinite, bursite.
-Bolile renale: glomerulonefrită (rapid progresivă, mezangiocapilară); sin¬drom nefrotic; glomeruloscleroza focală; nefrita lupică;
-Maladiile hepatice şi digestive: hepatita cronică activă, necroza hepatică subacută; hepatita alcoolică (formele grave); ciroza hepatică (cazuri selecţio¬nate); colita ulceroasă
nespecifică; boala Crohn (ileita terminală);
-Afecţiunile oftalmice: iridociclite; nevrita nervului oculomotor; procese infla¬matorii ale părţii anterioare (după intervenţii chirurgicale, în infecţii, pemfi- gus) - irite,
conjunctivite;
-Maladii infecţioase: pneumonia pneumocistică la bolnavii cu SIDA; menin¬gita cauzată de H.influenzae tip B; febra tifoidă gravă; infecţii grave însoţite de şoc; tuberculoza
pulmonară acută a seroaselor (formele grave); meningita tuberculoasă; encefalitele virotice;
-Bolile alergice: şocul anafilactic; stătus astmatic şi forme grave de astm bron- şic; edemul Quincke; reacţii alergice la medicamente; dermatite şi dermatoze alergice (formele
grave); rinita alergică (formele grave);
-Tumori: limfoleucoza acută (leucemia acută la copii); limfoame maligne;
-Alte afecţiuni: dermatite de diferită origine; edem cerebral; stări de şoc - co¬laps, trombocitopenia (purpura trombocitopenică idiopatică etc.); anemia he- molitică imună;
traume ale măduvei spinării; sarcoidoza; naşterea prematură; transplant de organe.
+cu scop diagnostic: diagnosticul şi diagnosticul diferenţial al sindromului Cushing.
Principiile de utilizare şi dozare a glucocorticoizilor:în majoritatea cazurilor nu există recomandări clare pentru folosirea glucocorticoi-zilor (cu excepţia terapiei de
substituţie). înainte de iniţierea tratamentului cortizonic e necesar de analizat priorităţile şi neajunsurile acestei terapii. In fiecare maladie pentru fiecare bolnav se determină
empiric dozele ce vor asigura efectul curativ cu revederea lor periodică odată cu ameliorarea simptomelor clinice sau dezvoltarea reacţiilor adverse. E necesar de menţionat că
dozele mari în tratamentul de scurtă durată (până la o săptămână) ale glucocorticoizilor, în absenţa contraindicaţiilor, nu prezintă pericol. în cazul unei terapii cortizonice peste
o săptămână riscul reacţiilor adverse este dependent de durata ei şi dozele preparatelor.
Contraindicaţi:keratita herpetică, deoarece progresarea maladiei poate duce la matitatea irisului, şi în traumatismele oculare, fiindcă vor reduce cicatrizarea cu răspândirea
infecţiei.
Reacţiile adverse:Edeme (retenţia apei şi sărurilor, majorarea VSC);Hipokaliemie;Hiperglicemie (diabet steroid);Osteoporoză (fracturi patologice ale coastelor, coloanei
vertebrale);Necroze aseptice ale vaselor;Miopatii;Vasculite;Generalizarea sau acutizarea infecţiilor cronice;Sindrom Cushing iatrogen (redistribuirea ţesutului adipos pe
trunchi şi faţă);Sindrom rebound (hipocorticism acut);Ulcer gastric şi duodenal;Atrofia pielii, striuri, echimoze, leziuni purpurice;Excitaţie, insomnie, tulburări neurologice
sau psihotice;Glaucom cortizonic;Cataracta steroidică;Sindromul de lipsă.
Farmacocinetica. Absorbţia:Glucocorticoizii se absorb bine din tubul digestiv şi penetrează prin orice mucoase şi bariere histohematice, inclusiv hematoencefalică şi
placentară (ceva mai slab penetrează triamcinolona, dexametazona şi betametazona din cauza fluorului). Concentraţia maximă se atinge peste 0,5-1,5 ore. Alimentele reduc
viteza de absorbţie dar nu gradul ei.
La injectarea intramusculară efectul survine după 24-48 ore, maximum în 4-8 zile cu durată de 4 săptămâni.
Glucocorticoizii utilizaţi topic (pe piele, în sacul conjunctival, inhalatoriu) pe Su.prafeţe întinse şi în concentraţii mari se pot absoarbe, determinând efecte sistemice inclusiv
cu deprimarea corticosuprarenalelor.
Reacţiile adverse:Acestea sunt cauzate preponderent de retenţia sodiului şf ^^ in organism ce se manifestă prin edeme, pastozitate, ascită, hipertensiune arterială etc
Concomitent se poate dezvolta hipokaliemia (anorexie, constipaţie, dereglări cardio¬vasculare prin inversia undei T, depresia segmentului S-T, lărgirea complexului QRS) şi
alcaloza hipokal ierni că,

Farmacologia clinica AINS

CLASIFICARE:
I.Antiinflamatorii nesteroidiene:
A.Neselective (acţionează prin intermediul ciclooxigenazei I şi ciclooxigenazei II):
1.Salicilaţii: acidul acetilsalicilic,acetilsalicilatul de lizină,salicilatul de metil,salicilamida,diflunisalul
2.Derivaţii de pirazolonă şi pirazolidină:
Fenazona,aminofenazona,propifenazona,fenilbutazona,oxifenbutazona,kebuzona,azapropazona,metamizolul sodic
3.Acizii indolacetici şi analogii lor: Indometacina,sulindacul,etodolacul,ketorolacul,tolmetina
4.Acizii arilacetici:Diclofenacul,alclofenacul,nabumetona,lonazolac
5.Acizii arilpropionici:Ibuprofenul,flurbiprofenul,ketoprofenul,fenoprofenul,naproxenul,acidul tiaprofenic,carprofenul
6.Fenamaţii:acidul flufenamic,acidul mefenamic,acidul meclofenamic,acidul niflumic
7.Oxicamii:Piroxicamul,tenoxicamul
8.Derivaţii paraaminofenolului:Fenacetina,paracetamolului
B.Selective:Nimesulida,meloxicamul,celecoxibul (în curs de evaluare clinică)
Particularitățile mec de acțiune și efectelor farmacodinamice ale inhibitorilor neselectivi ai ciclooxigenazei:Farmacodinamia: printre mecanismale care contribuie la
realizarea efectului antiinflamator o importanţă deosebită îi revine mecanismului de inhibare a sintezei prostaglandinelor. Intervenţia preparatelor se face la o etapă pecoce a
activităţii sistemului prostaglandin – sintetazic. Este inhibată enzima ciclooxigenaza, care catalizează ciclizarea oxidativă a acidului arahidonic cu formarea de endoperoxizi
ciclici, precursori ai prostaglandinelor, prostaciclinei, tromboxanilor.În ultimii ani s-a mai constatat că antiinflamatoriile nesteroidiene pătrund în stratul fosfolipidic a
membranelor celulelor imunocompetente inhibînd, preîntîmpinînd activarea celulară în fazele timpurii ale inflamaţiei. Antiinflamatoriile nesteroidiene măresc cancentraţia în
T-limfocite a ionilor de calciu care contribuie la proliferarea lor şi la sinteza interleikinei-2. Încă un mecanism posibil al acţiunii antiinflamatorii a compuşilor nesteroidieni –
inhibarea activităţii neutrofilelelor cauzată de acţiunea asupra proteinei-G.
Principalele efecte farmacodinamice ale antiinflamatoriilor nesteroidiene:efectul antiinflamator;efectul analgezic;efectul antipiretic;diminuarea agregării plachetelor
(efectul antiagregant);efectul desensibilizant moderat.
Efectul antiinflamator: Acţiunea antiinflamatorie se datorează celor două mecanisme descrise anterior:
a. Inhibarea sintezei prostaglandinelor;
b. Blocarea a ctivării neutrofilelor datorită interacţiunii cu proteina G (la concentraţii mari a preparatelor).
Prostaglandinele, îndeosebi prostaglandina E2, se formează în cantităţi crescute în ţesuturile supuse agresiunii.Ele contribuie la generarea inflamaţiei provocând vasodilataţie,
creşterea permeabilităţii capilarelor, apariţia edemului, eritemului şi a durerii.Inhibînd sinteza prostaglandinelor, antiinflamatoriile nesteroidiene împiedică fenomenele
congestiv – exudative ale inflamaţiei.
Efectul analgezic se datorează inhibării sintezei prostaglandinelor în focarul de inflamaţie cu diminuarea acţiunii algogene a bradikininei, totodată diminuarea exudării
contribuie la o presiune mecanică scăzută asupra terminaţiunilor nervoase sensitive
Efectul antipiretic.Patogenia febrei implică formarea crescută de prostaglandine, mai ales PGE2 la nivelul hipotalamusului sub influenţa inductoare a substanţelor pirogene şi
a citokinelor. Antiinflamatoriile nesteroidiene, inhibînd ciclooxigenaza diminuiază respectiv şi sinteza locală a prostaglandinelor în hipotalamus, fapt ce permite normalizarea
temperaturii crescute.
Acţiunea antiagregantă se datorează împiedicării sintezei de tromboxan A2, compus de tip prostaglandinic care declanşează faza a II-a a agregării. Acidul acetilsalicilic
ireversibil inhibă ciclooxigenaza în plachete. Din aceste considerente, utilizarea preparatului într-o singură priză diminuiază agregarea plachetelor pe 48 ore, timp mult
superior eliminării preparatului din organism. Restabilirea capacităţii de agregare are loc odată cu formarea plachetelor noi. Alte preparate antiinflamatorii nesteroidiene
inhibă reversibil enzima, de aceea în măsura diminuării concentraţiei plasmatice a preparatelor capacitatea de agregare a plachetelor circulante cu sîngele se restabileşte.
Indicaţiile cu elecţia preparatelor antiinflamatorii nesteroidiene:Artrită reumatoidă.Reumatism, inclusiv şi nearticular.Osteoartrită.Asteoartroză
deformantă.Colagenoze.Spondilită anchilozantă.Lumbago.Afecţiuni inflamatorii a nervilor periferici.Afecţiuni periarticulare acute (bursite, tendinite, sinovite etc.).Afecţiuni
inflamatorii a ţesutului conjunctiv, a muşchiilor.Sindromul algic de intensitate moderată (cefalee, dureri dentare, artralgii, mialgii, neuralgii, dismenoree).Sindromul algic şi
inflamator în infecţii, după intervenţii chirurgicale şi traume.Dismenoree primară.Gută.Stări febrile.Profilaxia trombozelor.Elecţia preparatelor se face ţinînd cont de
diagnostic, potenţa antiinflamatorie, analgezică, antifebrilă şi toxicitatea preparatelor.Contraindicaţii:Ulcerul gastric sau duodenal în evoluţie.Hipersensibilitate şi alergie
specifică la preparatele antiinflamatorii nesteroidiene.Hemopatii şi diateze hemoragice.Insuficienţa renală gravă.Timpul sarcinii şi la copii (fenilbutazona, indometacina – şi la
vîrstnici).Reacţiile adverse:Acţiunea ulcerigenă. Acţiunea nefrotoxică: Acţiunea hepatotoxicăManifestările Dereglările din partea SNC-Se pot manifesta prin cefalee,
ameţeli, dereglări de somn, halucinaţii.Indometacina se poate depozita în retină, cornee provocînd retinopatie, cheratopatie. Administrarea îndelungată a ibuprofenului poate
provoca nevrita nervului optic. Este posibilă a diminuare tranzitorie a auzului la administrarea indometacinei, ibuprofenului, pirazolidinelor, acidului
acetilsalicilic.Dereglările hematopoezei se întîlnesc comparativ rar şi se pot manifesta prin anemie, trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză (la administrarea derivaţilor
pirazolidinici, indometacinei, acidului acetilsalicilic).Sunt reversibile după suspendarea administrării. O evoluţie mai gravă are afectarea neutrofilelor. Neutropenia poate fi
provocată de metamizol, fenacetină, mai rar de fenilbutazonă, indometacină.Farmacocinetica antiinflamatoriilor nesteroidiene: toate prepartele au o absorbţie şi o
biodisponibilitate înaltă după administrarea orală. Asupra gradului de absorbţie poate influenţa interacţiunea preparatelor cu antiacidele şi substanţele alimentare.Toate
preparatele, cu excepţia acidului acetilsalicilic, se leagă de proteinele plasmatice în proporţie mare (90-99%), fapt ca contribuie la interacţiunea cu alte medicamente la această
etapă a procesului farmacocinetic.Antiinflamatoriile nesteroidiene se metabolizează de regulă în ficat, metaboliţii se limină cu urina. Produsele biotransformării majorităţii
covîrşitoare a preparatelor nu posedă activitate farmacologică cu excepţia fenilbutazonei, un metabolit al căreia (oxifenilbutazona) are acţiune antiinflamtorie.Eliminarea din
organism a metaboliţilor se face preponderent pe cale renală.
Farmacologia clinica DERIVATII 4-AMINOCHINOLINICI
Mecanismul de acţiune: Clorochina şi hidroxiclorochina împiedică reacţia limfocitelor T la mitogene, deprimă chemotaxia leucocitelor, stabilizează membranele lizozomale,
inhibă sinteza acizilor nucleici. Inhibând eliberarea interleikinei-1 din monocite, preparatele limitează eliminarea PGE2 şi a colagenazei din celulele sinoviale. Diminuând
eliminarea limfochinelor, împiedică formarea clonilor de celule sensibilizate şi activarea sistemului complementului.Efectul se dezvoltă lent, după o perioadă de latenţă de 4-
12 săptămâni. Efectul maximal se intalează peste 6-10 luni după începutul administrării.Farmacocinetica: Biodisponibilitatea clorochinei la administrarea orală este de 90%.
Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 55-61%. Se distribuie larg în organism, cantităţi considerabile se depun în ţesuturi. Concentraţia clorochinei în plămâni, ficat,
rinichi, leucocite este de 400-700 ori mai mare ca în plasmă, în ţesuturile ochilor şi a creerului de 30 ori mai mare ca în plasmă. Trece bariera placentară, se leagă de ADN,
inhibând sinteza proteinelor în ţesuturile fetale.Indicaţii pentru administrare:Poliartrita reumatoidă, în caz de ineficienţă a antiinflamatoriilor nesteroidiene.Forme uşoare de
lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze.Urticăria solară.Porfiria cutanată tardivă.Malaria. Amebiaza hepatică.Contraindicaţii:Retinopatiile.Sarcina.Psoriazul (inclusiv
artrita psoriatică)Se impune prudenţă în administrare, sau se evită utilizarea clorochinei în:insuficienţă renală, epilepsie, deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenază (risc de
anemie hemolitică), stările de deprimare a hematopoezei.Reacţii adverse:Reacţiile adverse apar rar şi ca regulă nu impun suspendarea administrării preparatului.Clorochina
provoacă ocazional tulburări digestive cauzate de diminuarea secreţiei (greţuri, inapetenţă, anorexie, diaree, meteorism), prurit, erupţii cutanate, pigmentarea cărămizie a
unghiilor şi mucoaselor, decolorarea părului.Administrarea îndelungată determină un risc sporit de reacţii adverse datorită acumulării în organism a preparatului. Se poate
produce retinopatie cu tulburări de vedere-acomodare dificilă, diplopie, îngustarea periferică a câmpului vizual şi deficit de vedere central. Rareori pot fi dereglări
hematopoetice: leucopenie, trombocitopenie, anemie hemolitică.

Farmacologia clinica IMUNOMODULATOARE

Clasificarea imunomodulatoarelor după provenienţă:
I. Preparate de origine endogenă:
1.Peptide imunoreglatoare:
a)timice:naturale: (T-activină, timalină, timoptin, timactid, timostimulin, vilozen;)semisintetice: (timogen, imunofan);b)obţinute din măduva osoasă: mielopid.
2.Citochine:a)Interleuchine recombinate: roncoleuchină, betaleuchină;b)interferoni:naturali:( interferon, leuchinferon, locferon;)recombinaţi: (chipferon, reaferon, viferon,
roferon A, intron A, realdiron betaferon);c)nductorii interferonilor:naturali:( aloxin a, megosin, ridostin);semisintetici: (amixin, arbidol, cicloferon, neovir, iodantipirină,
alpizarină).
II. Preparate de origine exogenă:Bacteriene:naturale: pirogenal, prodighiozan, bronho-munal, imudon, ribomunil, ru- zam;semisintetice: licopid;Vegetale: suc de
echinacee, imunal.
III. Preparate de origine sintetică:Cu greutate moleculară mică: (levamizol, galavit, glutoxim, aloferon, diuci-fon, isoprinozin, imunomax);Cu greutate moleculară mare:
(polioxidoniu.)
I. Imunomodulatoare de origine endogenă:
-Preparatele de generaţia I sunt complexe de fracţii polipeptidice extrase din timusul bovinelor (T-activină, timalină). Posedă efect imunomodulator moderat - majorează
numărul şi activitatea funcţională a limfocitelor T.
-Preparatele de generaţia a II şi a III sunt analogi semisintetici ai preparatelor timi- ce.Indicatii: Imunofanul este un preparat eficient în restabilirea reactivităţii imune în
afecţiuni in- fecţioase cronice de origine bacteriană, virală, infecţii chirurgicale. Totodată, imunofa¬nul posedă capacitate marcată de stimulare a sistemului antioxidant din
organism. Din aceste considerente este indicat în tratamentul complex al bolnavilor cu cancer (creşte imunitatea, înlătură radicalii liberi şi peroxizii).
-Mielopidul este un imunomodulator obţinut din măduva osoasă animală (porcine, viţei). In componenţa preparatului intră 6 mielopeptide specifice ale măduvei osoase, care
reglează diferite componente ale răspunsului imun. Indicatii:Se utilizează la maturi în stări imunodeficitare secundare cu afectarea preponderentă a imunităţii umorale,
inclusiv în prevenirea complicaţiilor infecţioase după intervenţii chirurgicale, traume, osteomielită, în afecţiuni nespecifice cronice pulmonare (laringită, bronşită, traheită,
pneumonii), în A leucemii acute (limfoblastice, mieloblastice), limfoame.
-Citochinele
Indicaţiile de administrare. Aceste preparate sunt indicate în stări secundare imu- nodeficitare după traume, procese purulente, septice, intervenţii chirurgicale mari,
sti¬mularea leucopoiezei în leucopenii de gr. II-IV (după chimio-, radioterapie oncologică), afecţiuni infecţios-inflamatorii grave (peritonite, meningite, pleurite etc.), cancer
al ve¬zicii urinare, cancer colorectal, tumori cerebrale, tumori ale prostatei etc.
II. Imunomodulatoarele de origine exogenă:
Din acest grup fac parte astfel de preparate ca: pirogenal, prodighiozan, nucleinat de natriu, ribomunil, bronhomunal, li- copid etc. Toate aceste preparate stimulează
activitatea funcţională a neutrofilelor şi macrofagelor.
Licopidul reprezintă un analog structural al unui substrat activ (muramedildipeptid) al peptidoglicanului, ce este un component structural al peretelui bacterian al tuturor
bacteriilor grampozitive şi gramnegative. Licopidul influenţează toate cele 3 inele im¬portante ale imunităţii: fagocitoza, imunitatea celulară, imunitatea umorală. Stimulează
leucopoieza şi procesele regeneratorii
III. Imunomodulatoarele de origine sintetică:Un preparat mai nou din acest grup este polioxidoniul. Posedă spectru larg de acţiune. O caracteristică deosebită a
polioxidoniului este proprietatea de a activa toţi factorii de rezistenţă naturală. Stimulează activitatea funcţională a macrofagelor, neutrofilelor, limfocitelor T şi B, celulelor
NK.Indicatii :Se administrează în diverse maladii infecţios-inflama- torii, autoimune, în maladii hepatice, maladii bronhopulmonare, septicemie, peritonite. Polioxidoniul este
unul din imunomodulatoarele recomandate în tratamentul proceselor infecţioase acute şi alergice.
Glutoximuleste unicul reprezentant al unui nou grup de preparate - timopoieti- ne. Glutoximul este o hexapeptidă sintetizată chimic, fiind analog structural al unui metabolit
natural - glutationul. Poseda efect imunomodulator şi efect citoprotector sistemic.Activează enzimele antioxidative - glutationreductaza, glutationtransferaza,
glutationperoxidaza, activează procesele de sinteză a compuşilor fosforici macroergici. Glutoximul stimulează fagocitoza, hematopoieza medulară cu restabilirea în circuitul
sangvin periferic a nivelului neutrofilelor, monocitelor, stimulează producerea endoge¬nă a IL-1, IL-6, TNF, INF, eritropoietinei. Indicatii :Se utilizează în calitate de
imunomodulator în profilaxia şi tratamentul stărilor imunodeficitare secundare asociate cu factori chimici, radioactivi, infecţioşi, tumori maligne, hepatite virale (B, C) în
profilaxia complicaţii¬lor purulente postoperatorii, pentru potenţarea tratamentului antibacterian în afecţiuni pulmonare.

Farmacologia clinica INHIBITORII LEUCOTRIENELOR

Leucotrienele sunt nişte substanţe biologic active, sintetizate din acidul arahidonic cu ajutorul 5-lipooxigenazei în neutrofile, monocite, macrofage, mastocite.
Leucotrienele pot provoca apariţia bronhospasmului.Leucotrienele provoacă ede¬mul mucoasei căilor respiratorii, modifică secreţia mucusului, contribuie la infiltrarea
peretelui bronşic şi proliferarea muşchilor netezi.
Clasificarea preparatelor ce inhibă acţiunea leucotrienelor:
1. Preparatele ce inhibă sinteza leucotrienelor: - zileuton.
2. Antagoniştii receptorilor leucotrienelor:zafirlucast;montelucast.
Farmacocinetica : Zafirlucastul se absoarbe bine la administrarea orală. Admi¬nistrarea concomitentă a alimentelor diminuează biodisponibilitatea cu 40%. Concentraţia
maximă plasmatică se instalează în 3 ore.Se leagă cu proteinele plasma- tice în proporţie de 99%.Se metabolizează complet în ficat.Se elimină preponderent cu bila, parţial cu
urina, se elimină şi cu laptele matern.T05 - 10 ore.
Inhibitorii leucotrienelor se indică în: astm bronşic.
- Zafirlucastul se administrează câte 20 mg de 2 ori în zi.
- Montelucastul 10 mg o dată în zi.
Reacţiile adverse: cefalee, dereglări dispeptice, creşterea tranzitorie a transamina- zelor în ser.
Contraindicaţiile: hipersensibilitatea individuală la preparat.
- Interacţiuni: asocierea zafirlucastului cu eritromicina şi teofilina duce la diminu¬area concentraţiei zafirlucastului în ser cu 40% şi 30% respectiv. La asocierea cu
acid acetilsalicilic - concentraţia zafirlucastului creşte cu 45%.
- Asocierea zafirlucastului cu warfarina duce la majorarea protrombinei cu 35% da¬torită inhibării de către zafirlucast a izoenzimei citocromului P-450 în ficat.

H1 HISTAMINOBLOCANTELE DE GENERATIA 1 SI 2
Clasificare:
1. Etilendiamine: cloropiramină, histapirodină, mepiramină, tripelenamină(genI)
2. Etanolamine: carbinoxamină, clorfenoxamină, clemastină, difenhidramină, setastină(genI)
3. Alchilamine: acrivastină (gen. II) bromfeniramină, clorfenamină, dexclorfeniramină , triprolidină, dimetinden(restul gen I)
4.Imidazoline: antazolină(genI)
5.Hinuclidine: quifenamidă
6. Fenotiazine: alimemazină prometazină mequitazină (gen. II)
7.Piperazine: cetirizină (gen. II) ciclizină meclozină oxatomidă
8.Piperidine:astemizol(genII),azatadina,ciproheptadina(genII),loratadina(genII),terfenadian(genII),dezloratadina(genIII)
Mecanismul de acţiune. Structura chimică a antihistaminicelor H,-blocante in¬clude gruparea „Etilenamino" prezentă şi în histamină. Antihistaminicele blochează
competitiv receptorii histaminergici de tipul I, împiedicând efectele caracteristice ale histaminei. Preîntâmpină eliberarea histaminei din mastocite şi bazofile, dar în doze
mari, preparatele din generaţia I, pot provoca degranularea mastocitelor şi eliberarea histaminei.
Alte efecte farmacodinamice caracteristice preparatelor antihistaminice din generaţia I:
• Acţiunea sedativă. Majoritatea preparatelor de generaţia I simt liposolubile, bine penetrează bariera hematoencefalică şi se leagă de receptorii H, din SNC. Efectul sedativ,
posibil, se datorează de asemenea blocării receptorilor M-colinergici şi serotoninergici centrali. Efectul sedativ, în funcţie de preparat, de la moderat variază până la marcant
(difenhidramină, prometazină) şi este potenţat de alcool, tranchilizante.
• Efectele anticolinergice periferice, moderate sau marcante, sunt caracteristice pentru etanolamine şi etilendiamine. La administrarea preparatelor apare xeros- tomie,
dereglări de micţiune, constipaţii, tahicardie, dereglări de vedere. Creşte vâscozitatea sputei, agravând obstrucţia bronşică în astmul bronşic. Datorită blocării M-
colinoreceptorilor este posibilă creşterea presiunii intraoculare cu agravarea glaucomului, în adenom de prostată - retenţia urinară.
• Efectul antivomitiv, care se datorează acţiunii anticolinergice centrale este ca¬racteristic pentru unele preparate din generaţia I - difenhidramina, prometazina,
meclozina. Acest efect al preparatelor poate fi utilizat în combaterea „răului de mişcare", în tratamentul maladiei Menier.
Preparatele de generaţia a II-a şi a III-a:
-afinitate şi selectivitate înaltă faţă de receptorii Hj-histaminici, fară a influenţa receptorii M-colinergici şi serotoninergici;
-practic lipseşte efectul sedativ la administrarea preparatelor în doze terapeuti¬ce. Rar poate fi o somnolenţă moderată, care doar în anumite cazuri determină suspendarea
administrării;
-nu se dezvoltă toleranţă la administrarea îndelungată a preparatelor;
-proprietăţi farmacocinetice favorabile: începutul efectului survine repede (după 30-60 minute), acţiunea este de lungă durată (24-48 ore);
-blochează canalele de potasiu din sistemul de conducere intracardiac cu alungirea intervalului QT şi apariţia dereglărilor de ritm (tahicardii ventri¬culare „piruetă"). Riscul
acestui efect advers creşte în cazurile de asociere a antihistaminicelor cu inhibitorii izoenzimelor citocromului P-450; antifungi- cele - ketoconazol, itraconazol; macrolidele
— eritromicina, claritromicina; antidepresivele — fluoxetina, paroxetina.
Unele antihistaminice din generaţia I potenţează acţiunea epinefrinei şi norepinefrinei.
Indicaţiile:
-reacţii alergice cu afectarea pielii şi mucoaselor: urticaria, rinitele, conjuncti¬vitele (în special din cadrul febrei de fân şi al polinozei), edemul laringian şi edemul Quinke,
edemele cauzate de suprarăcirea organismului. Sunt utile în re¬acţiile alergice cauzate de administrarea antibioticelor şi a altor medicamente;
-antihistaminicele mai pot fi indicate în stări de nelinişte şi agitaţie, pentru uşura¬rea instalării somnului (antihistaminicele cu acţiune sedativă marcantă);
-unele antihistaminice pot fi utilizate pentru combaterea vomei şi a răului de mişcare, de asemenea pot fi utile în diferite tulburări vestibulare (vertijuri, boala Menier);
-datorită acţiunii antipruriginoase, anestezice, analgezice, pot fi utilizate topic.
Contraindicaţiile:Antihistaminicele cu efect sedativ sunt contraindicate în timpul lucrului persoanelor, activitatea profesională a cărora necesită reacţii psihomotorii rapi¬de
(conducerea autovehiculelor, manevrarea mecanismelor, maşinilor etc.).
Este necesară prudenţă la administrarea antihistaminicelor în afecţiunile hepatice şi renale.Nu se recomandă administrarea îndelungată a preparatelor din generaţia I, dato¬rită
posibilităţii hipersensibilizării şi fotosensibilizării organismului.
Reacţiile adverse:Antihistaminicele, de regulă, se suportă bine. Antihistaminicele din generaţia I provoacă deseori sedare şi somnolenţă cu diminuarea performanţelor,
senzaţia de oboseală, potenţează efectul deprimant al băuturilor alcoolice.
La unele persoane, antihistaminicele provoacă nelinişte, nervozitate, insomnie, tre- mor.

INHIBITORII DEGRANULARII MASTOCITELOR

Din acest grup de preparate farmacologice fac parte:cromoglicatul sodic - sare a acidului cromoglicic;nedocromilul - derivat de acid cromoglicic;ketotifenul - derivat de
benzocicloheptatiofen;amlexanoxul, lodoxamida, pemirolastul, reprinastul sunt alte preparate stabilizatoare ale mastocitelor.
Mecanismul de acţiune, efectele farmacodinamice:Preparatele menţionate mai sus stabilizează mastocitele, împiedicând degranularea lor. împiedică eliberarea de histamină
din mastocite şi formarea excesivă de leucotriene de către mastocite, leucocite şi epiteliul traheal, declanşate de IgE în astmul alergic şi alte reacţii alergice. în afara
împiedicării degranulării mastocitelor, inhibă unele acţiuni ale factorului de agregare a plachetelor, cum ar fi acumularea eozinofilelor în plămâni, hiperreactivitatea căilor
respiratorii şi bronhospasmul.
Nedocromilul împiedică eliberarea histaminei, leucotrienei C4, PgD2 şi a altor substanţe biologic active nu numai din mastocite, ci şi din eozinofile, neutrofile, macro- fage,
trombocite, limfocite, care participă în reacţia inflamatoare din bronhii.
Ketotifenul, în plus, provoacă şi o blocare prelungită a receptorilor histaminergici de tip Hr
Farmacocinetica: Cromoglicatul sodic este insolubil în lipide şi de aceea rău se absoarbe la administrarea orală (0,5-2%). Se administrează prin inhalare.Doar 10% dinbat.
După inhalarea unei doze (20 mg) concentraţia maximă în sânge se atinge în 15 minute. T05 al preparatului - 80 minute.Efectul maxim în primele 2 ore după inhalare, durata
efectului - 4-6 ore.
Indicaţiile:
- profilaxia crizelor de astm alergic, crizelor astmatice produse de efort, frig, sub¬stanţe iritante chimice, gazoase, praf (administrare îndelungată a cromoglicatu- lui
sodic în doza 20-40 mg x 4 ori/zi, ca alternativă - nedocromilul în inhalaţii). După diminuarea frecvenţei crizelor astmatice se micşorează şi numărul de inhalaţii pe zi;
- diferite alergii alimentare, mastocitoza sistemică (administrare orală);
- rinitele şi conjunctivitele alergice (topic).
Reacţiile adverse: Efectele adverse ale preparatelor sunt minore. Cromoglicatul sodic este bine suportat. Incidenţa reacţiilor adverse este doar de 0,1%. Pot apărea simp
tomele: bronhospasm trecător, tuse, disfonie, greţuri, gust neplăcut, artralgii, urticarie, infiltraţie pulmonară cu eozinofile.
Tuşea se cupează prin administrarea unui pahar cu apă îndată după inhalare. In caz de bronhospasm repetat, se recomandă cu 15-20 minute înainte de administrare, inhala¬rea
unui P-adrenomimetic.
Contraindicaţiile:Cromoglicatul sodic şi nedocromilul sunt contraindicate în starea de rău astmatic, ketotifenul se indică cu prudenţă persoanelor activitatea de muncă a
cărora necesită concentrarea atenţiei. Toate preparatele sunt contraindicate în caz de hipersensibilitate, în trimestrul I al sarcinii.