FRACTURI ALE BAZINULUI

 pentru a fractura oasele bazinului - este necesară o forță traumatică semnificativă - aşa cum se întâlneşte în accidentele rutiere prin coliziunea a 2 autoturisme / a unui
autoturism & un pieton + în precipitările de la mare înălţime
 tipurile de fractură sunt în general clasificate în funcţie de mecanismul lezional  compresie antero-posterioară (AP) / compresie laterală (CL) / forfecare verticală
 din cele 3 - mecanismul de compresie laterală este cel mai frecvent & cel mai stabil deoarece se însoţeşte de o rată mică de rupturi ligamentare la nivelul articulaţiei sacroiliace
 compresia AP - fractură tip carte deschisă  se produce
 ruptura traumatică a simfizei pubiene
 distanţarea aripilor iliace
 rupturi ligamentare sacroiliace variabile
 aspectul imagistic al bazinului nu indică întotdeauna gradul distanţării osoase apărut la impactul iniţial
 cel mai rar & cel mai instabil mecanism de fractură a bazinului  prin forfecare verticală – produs printr-o forță verticală puternică, ce poate desprinde bazinul de coloană /
produce o fractură a aripii iliace
 acest tip de fractură se asociază frecvent cu alte leziuni abdominale - pelvine / vasculare
 fracturile bazinului pot fi indicate de anamneză & de examenul obiectiv
 dacă pacientul este conştient – durerea este de obicei prezentă, în special la palpare
 se pot observa echimoze
 la nivelul abdomenului inferior
 coapselor
 feselor
 regiunea lombară

n
 pelvisul osos trebuie palpat manual - cu grijă  pentru a evidenţia sensibilitatea / diformitatea (precum lărgirea simfizei pubiene) / mişcarea la compresiunea uşoară
 examinarea trebuie să includă inspecţia perineului pentru răni deschise  reprezentative pentru fracturi deschise de bazin

O
 trebuie evaluate alinierea & discrepanţa de lungime a membrelor inferioare + durerea de la nivelul bazinului la mobilizarea acestora
 la pacienţii simptomatici – se efectuează o radiografie de bazin
 CT-ul spiral  este o modalitate de evaluare atât a pelvisului osos, cât şi a structurilor interne pelvine - extravazarea contrastului intravenos este un semn de hemoragie activă &

zi
impune angioembolizarea
 CT-ul permite, de asemenea, evaluarea tractului genito-urinar inferior
 hemoragiile asociate fracturilor de bazin  au drept surse marginile de fractură / plexul venos presacrat / la aproximativ 10% dintre pacienţi, un vas arterial
 din cauza energiei cinetice înalte necesară rupturii inelului osos pelvin - se impune evaluarea rapidă a altor surse posibile de sângerare

Re
 sângerarea din marginile fracturii / din venele mici de la nivelul pelvisului  poate fi minimizată prin stabilizarea bazinului
 există câteva metode simple de stabilizare - de la bandajarea strânsă a bazinului până la fixatoare externe & aceste metode sunt eficiente în restabilirea alinierii oaselor bazinului, în
special în cazul fracturilor prin compresie AP
 sângerările active din sursă arterială  necesită intervenţie chirurgicală
 explorarea chirurgicală nu este cea mai bună opţiune pentru controlul hemoragiilor pelvine - explorarea chirurgicală prin deschiderea peritoneului anulează compresia hematomului
retroperitoneal care ţinea sub control hemoragia venoasă
 dacă pacientul este operat pentru alte leziuni - cum ar fi o ruptură splenică  hematomul pelvin poate fi împachetat în câmpuri de laparotomie
 metoda optimă de control al hemoragiei arteriale  embolizarea pe cateter
 datorită raportului vezicii urinare & prostatei cu oasele pubiene  acestea pot fi lezate în fracturile de bazin - lezarea lor este, în general, indicată de prezenţa hematuriei
 traumatismele închise pot produce 2 tipuri de leziuni vezicale - respectiv dilacerări intra- & extraperitoneale
 leziunile extraperitoneale  se produc prin acţiunea ligamentelor ce leagă vezica de oasele bazinului - care sfâşie peretele vezical
 diagnosticul se stabileşte pe baza cistografiei care demonstrează extravazarea în retroperitoneu
 tratamentul constă în decompresia vezicii cu un cateter Foley - până la vindecarea leziunii, în general timp de 7-10 zile
 traumatismele închise - produse asupra vezicii pline  determină ruptura intraperitoneală a domului vezical
 diagnosticul se stabileşte pe baza cistografiei CT – care arată extravazarea intraperitoneală a substanţei de contrast  acest tip de leziune poate fi asociat / nu cu fracturi de bazin
 leziunile intraperitoneale ale vezicii urinare  necesită explorare & reparare chirurgicală
 leziunile uretrale  se manifestă tipic prin
 hematom scrotal
 prezenţa sângelui la nivelul meatului uretral
 absenţa / malpoziţia prostatei la tuşeul rectal
 înainte de montarea sondei Foley - este necesară efectuarea unei uretrografii
 trecerea în orb a sondei Foley la pacientul cu o ruptura parțială de uretră  poate duce la agravarea leziunii / la o ruptură completă
 imposibilitatea montării sondei necesită consult urologic pentru managementul definitiv
 uretra poate fi lezată & în mod direct - prin traumatisme penetrante / prin traumatisme închise precum cele din căderea în poziţie călare

n
O
zi
Re